Blog

  • O nouă lovitură pentru economia Chinei: Activitatea fabricilor încetineşte iar, un semnal de alarmă pentru preşedintele Xi Jinping, care se pregăteşte pentru cel mai mare eveniment politic al anului, unde cel mai probabil va anunţa noi măsuri agresive de stimulare economică

    Economia Chinei a dat noi semne de încetinire, în condiţiile în care activitatea din fabrici a încetinit, ceea ce a sporit presiunea asupra preşedintelui Xi Jinping pentru a face mai mult pentru a stimula creşterea economică, cu câteva zile înainte ca Beijingul să-şi deschidă evenimentul politic anual de referinţă, scrie FT. 

    Indicele oficial al managerilor de achiziţii din industria prelucrătoare a ţării s-a situat la 49,1 pentru luna februarie, potrivit cifrelor publicate vineri, în scădere faţă de valoarea de 49,2 din ianuarie şi în conformitate cu previziunile analiştilor Reuters. O citire sub 50 marchează o contracţie faţă de luna precedentă.

    Slăbiciunea constantă a indicelui PMI din industria prelucrătoare din China – care a fost sub 50 timp de cinci luni consecutive şi în fiecare lună din martie până în septembrie – vine în contextul în care Beijingul urmează să deschidă marţi reuniunea anuală a parlamentului său de cauciuc, Congresul Naţional al Poporului, unde îşi va anunţa obiectivele de creştere economică şi de stimulare fiscală pentru acest an.

    Mii de delegaţi din întreaga ţară vor veni la Beijing săptămâna viitoare pentru această reuniune, în timpul căreia partidul comunist va anunţa, de asemenea, bugetul militar pentru anul în curs, posibilele schimbări de personal de rang înalt şi va semnala priorităţile sale politice.

    Indicele PMI negativ va spori presiunea asupra factorilor de decizie politică pentru a anunţa măsuri de stimulare mai puternice, organul de conducere al Partidului Comunist Chinez, politburo, indicând în această săptămână că ar putea fi nevoie de mai mult, deşi puţini se aşteaptă ca Beijingul să anunţe un pachet “bazooka” tipic pentru trecut.

     

  • Au apărut detalii ale insolvenţei ​retailerului Elefant Online, ce a acumulat datorii totale de 46,6 mi­lioane de lei

    Retailerul Elefant Online, care a intrat recent în insolvenţă, a acumulat datorii totale de 46,6 mi­lioane de lei, conform datelor din dosarul deschis la Tribunalul Bucureşti şi publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

    Patria Bank şi evomag.ro au pierdut lupta de a impune administratorul judiciar Instanţa a numit administrator BDO, propus de Elefant şi de doi membri în CA, care au şi ei de recuperat bani prin alte firme.

    Retailerul Elefant Online, care a intrat recent în insolvenţă, a acumulat datorii totale de 46,6 mi­lioane de lei, conform datelor din dosarul deschis la Tribunalul Bucureşti şi publicate în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

    „În motivarea cererii debitorul a arătat că se află în stare de insol­venţă, întrucât nu a achitat în termen de 60 de zile datoriile exigibile faţă de diverşi creditori, din cauza lipsei disponibilităţilor băneşti. A menţio­nat că aceste datorii sunt în cuantum de 46.557.530 lei“, conform docu­mentului menţionat.

    Printre principalele companii care au de recuperat bani de la Elefant se numără: Patria Bank – 19,9 mil. lei, Evolution Prest Systems – 10,7 mil. lei şi compania de curierat Cargus – aproape 3 mil. lei.

    Evolution Prest Systems a ajuns la această sumă prin acordarea a trei împrumuturi către retailer, conform documentului. „Evolution Prest Systems SRL, prin avocat, arată că a depus cerere de deschidere a pro­cedurii la care a ataşat documente justificative pentru o creanţă în valoare totală de 10.784.390,47 lei, ce derivă din trei contracte de împru­mut, creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Referitor la scadenţa acestor împru­muturi arată că a depus la dosar notificarea de reziliere, aceasta fiind cea care determina scadenţa creanţei“, conform documentului.

    Elefant Online a propus instanţei numirea ca administrator judiciar a companiei BDO Restructuring, opţiune susţinută şi de două companii care au de recuperat bani de la Elefant, dar sunt controlate de membri din CA-ul Elefant Online. Este vorba de Fribourg Capital, deţinută de Ion Sturza – care este acţionar şi membru în CA-ul Elefant şi de Grupul Editorial Litera – unde Dan Vidraşcu are 50% din acţiuni. Vidraşcu, fost CEO al Elefant Online, este în prezent membru în Consiliul de Administraţie. Propunerea a fost susţinută şi de Cargus.

    Patria Bank şi Evolution Prest Systems – operatorul retailerului evomag.ro – au cerut împreună desemnarea ca administrator judiciar a CITR Bucureşti, dar propunerea a fost respinsă de instanţă.

    „În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d) din lege, dintre administratorii judiciari propuşi de creditorii care au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, prin raportare la experienţa profesională în proceduri de o complexitate ridicată ce reiese din portofoliul ataşat ofertei de la dosar, va numi administrator judiciar provizoriu pe BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 rap. la art.87 al.1 lit. a din lege, cu o remuneraţie de 10.000 lei din averea debitorului; va pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi”, conform deciziei instanţei.

    Alte companii care au de recuperate bani de la Elefant sunt Grup Editorial Litera (1,8 mil. lei), Corint Logistic (1,6 mil. lei), Friboug Capital (1,4 mil. lei), Editura Epsilon Ascendo (1,3 mil. lei), Didactica Publishing House (681.900 de lei), Fan Courier Express (422.700 de lei), Postis Express (237.000 de lei), Universul Juridic (234.000 de lei), Spearhead Systems (212.300 de lei), Omnicovert (83.400 de lei) şi Univers Enciclopedic Books (52.500 de lei).

    Printre cei care au creditat Elefant se numără şi deţinătorii de obligaţiuni, care au finanţat compania cu 17,5 mil. lei la final de 2021, dar care se află însă printre ultimii la masa credală. Obligaţiunile ELF26, care poartă o dobândă de 9% pe an, se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti la 6% din valoarea nominală după o serie de mai multe scăderi zilnice de 15% în februarie.

  • Ce afacere au pornit chiar în plină pandemie doi tineri de 30 de ani într-o garsonieră din Dristor cu mai puţini bani decât dau alţii pe o pereche de pantofi

    O garsonieră din Dristor, Bucureşti, a fost prima „casă” a brandului Florărescu, businessul pe care Alex Bogdan Stancu şi Alexandra Stancu l-au pornit în plină pandemie, în noiembrie 2020, ca să le îndulcească zilele celor – mulţi – care îşi petreceau viaţa doar în casă. Patru ani mai târziu, continuă să facă acelaşi lucru, într-o lume care pare să fi revenit – în mare măsură – la normalitate.

    Ideea de bază a afacerii era să aducă pe piaţă aranjamente cu plante verzi şi suculente pentru decorul caselor şi al birourilor. În pandemie, oamenii au fost nevoiţi să stea în casă şi au simţit nevoia să decoreze cât mai plăcut spaţiul care nu mai era doar pentru locuit. Comenzile în această direcţie nu au fost numeroase, în schimb piaţa a solicitat buchete şi aranjamente florale şi astfel  Florărescu a ajuns să se adreseze clienţilor atât cu aranjamente din plante, cât şi cu buchete şi aranjamente florale”, povestesc Bogdan şi Alexandra. Din anul 2022, Florărescu se ocupă şi cu decorurile florale pentru evenimente private şi corporate, segment al afacerii care aduce în prezent cele mai multe venituri. Alex Bogdan Stancu şi soţia lui, Alexandra, sunt doi tineri de 30 de ani, absolvenţi ai Facultăţii de Horticultură.

    Alex şi-a început cariera în domeniul floristic din ultimul an al facultăţii, a lucrat timp de doi ani la o florărie din Bucureşti, apoi a trecut la un atelier care se ocupa atât cu comenzi online de buchete şi aranjamente florale, cât şi cu organizarea evenimentelor private. Între timp, Alexandra s-a specializat în marketing şi comunicare vreme de şapte ani la o companie franceză care se ocupă cu software în agricultură. Pentru a porni Florărescu, investiţia celor doi a fost mică, de aproximativ 500 de euro, bani necesari pentru a cumpăra vase din ceramică, plante şi două rafturi metalice, pentru a le putea organiza în garsonieră.

    Ulterior însă, pe parcursul celor trei ani de când Florărescu a prins rădăcini, au alocat cel puţin 50.000 de euro, estimează ei. „Cifra de afaceri a anului 2023 este de 70.000 de euro, iar profitul este de aproximativ 35%. Am avut un singur angajat anul trecut. Afacerea noastră este una sezoniera din punctul de vedere al profitabilităţii. Avem trei perioade din an când încasările sunt mai mari – adică 1-8 martie, perioada evenimentelor private (mai-octombrie) şi perioada sărbătorilor de iarnă. Din acest motiv, momentan avem puţini angajaţi, preferând ca, în perioadele aglomerate, să lucrăm cu colaboratori, care au fost în proporţie de 70% studenţi ai Facultăţii de Horticultură.”

    Ca urmare a evenimentelor numeroase în care s-au implicat anul trecut prin decorurile florale, cei doi antreprenori au primit multe solicitări şi pentru sezoanele de nunţi din 2024 şi chiar 2025. Astfel, începând de anul acesta, ei vor să angajeze florişti pentru atelier, dar şi curieri, pentru a putea creşte capacitatea de producţie a buchetelor şi a aranjamentelor florale livrate în Bucureşti. „Indiferent că vorbim de clienţii de zi cu zi care comandă flori în Bucureşti sau de perechile de miri care ne aleg pentru evenimentul lor, clienţii noştri sunt în principal oameni cu vârste între 20 şi 50 de ani, care îşi doresc să bucure, să impresioneze, să surprindă şi să se lase surprinşi de şi prin florile noastre.” Florărescu funcţionează în prezent cu un singur spaţiu, pe calea Şerban Vodă 76-78 din Bucureşti.

    Acolo iau naştere toate buchetele şi aranjamentele care fac zilele mai frumoase celor care le primesc. Preţurile pornesc de la 120 de lei, potrivit site-ului Florărescu. „Până în momentul în care businessul şi-a găsit locul în piaţă, provocările erau în fiecare zi. Era dificil să ne realizăm un stoc de marfă, pentru că aveam pierderi mari, chirii scumpe pentru atelier, nu ne permiteam livrator şi astfel eram nevoiţi să facem noi livrările”, îşi amintesc Alexandra şi Bogdan. Cu cât afacerea s-a dezvoltat însă, cu atât au reuşit să mai integreze câte o rotiţă în mecanism. Cea mai importantă lecţie pe care cei doi tineri au învăţat-o până acum este că nimic nu se clădeşte peste noapte, astfel că fără răbdare nu poţi realiza nimic de durată. „Nu e suficientă doar pasiunea pentru a realiza un business de succes. Este nevoie să-ţi dezvolţi aria de cunoştinţe – contabilitate, marketing, branding, comunicare, aşa cum este nevoie şi de multă muncă, sacrificii şi, cum spuneam, răbdare.”   

    Alex Bogdan Stancu şi soţia lui, Alexandra, sunt doi tineri de 30 de ani, absolvenţi ai Facultăţii de Horticultură.

    În spaţiul de pe calea Şerban Vodă 76-78 din Bucureşti iau naştere toate buchetele şi aranjamentele care fac zilele mai frumoase celor care le primesc. Preţurile pornesc de la 120 de lei, potrivit site-ului Florărescu.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Diafan Cosmetics – laborator de dermatocosmetice (Alba Iulia)

    Fondatoare: Diana Câmpean

    Investiţie iniţială: 5.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2023: 9.000 de lei (1.800 de euro)

    Prezenţă: online


    Best Polygraph – teste cu detectorul de minciuni (Bucureşti)

    Proprietar: Octavian Şerban

    Cifră de afaceri în 2023: 50.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti


    Atelier Atlas – business de papetărie (Bucureşti)

    Fondatori: Alexandra şi Bogdan Niţă

    Cifră de afaceri în 2023: 60.000 de euro

    Prezenţă: online


    Adicto – şcoală de dansuri latino (Bucureşti)

    Fondatori: Alexandra Bojanopol şi Alin Tudorie

    Prezenţă: în zona Calea Moşilor din Bucureşti


    Andrei Zafiu – fotograf de business (Bucureşti)

    Investiţii: peste 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2023: 85.000 de euro

    Prezenţă: naţională şi internaţională



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Care este lanţul românesc de restaurante care renunţă la toţi angajaţii străini: Dacă nu dăm şanse forţei de muncă din România, va pleca afară şi ne vom plânge că pleacă

    Reţeaua de restaurante „La Mama” vrea să reia expansiunea în acest an şi să deschidă două noi locatii, cu investitii de 2 milioane euro, în paralel cu creşterea numărului de angajati cu circa 100 de persoane, noua politică a lantului fiind să se orienteze spre fortă de muncă locală şi să renunte la muncitorii asiatici.

    ,,Astăzi oamenii îşi înţeleg mult mai bine jobul. Faci cu mai puţini oameni ceea ce făceai în trecut, pentru că angajaţii s-au educat. În restaurantele noastre am decis acum câteva luni să luăm oameni doar din piaţa românească. Dacă nu dăm şanse forţei de muncă din România, va pleca afară şi ne vom plânge că pleacă. Trebuie să dăm şanse şi să fim atractivi pentru cei care se gândesc să plece afară. Pentru noile locaţii pe care urmează să le deschidem, vom avea nevoie de aproximativ 100 de angajaţi. Pentru aceasta, colaborăm cu Şcolile de meserii şi angajăm şi persoane cu dizabilităţi, pentru că trebuie să întoarcem comunităţii binele pe care îl primim”, a subliniat Cătălin Mahu.

     În 2023, lantul a raportat o creştere de 15% a cifrei de afaceri. Compania Trotter Restaurant, care administrează businessul, a închis anul 2022, ultimul pentru care există date publice, cu afaceri de 22,7 mil. lei, cel mai ridicat nivel de după 2015.

    Cu un avans de 15%, încasările au depăşit 26 de milioane de lei anul trecut, conform calculelor ZF, apropiindu-se de maximele atinse în perioada 2007-2008.

    „Preţurile noastre au crescut cu mai puţin decât cele la materia primă. Să nu uităm că preţul uleiului s-a dus de la trei lei la nouă lei. Noi, în industria de restaurante, am fost nevoiţi să fim tampon între aceste scumpiri şi clienţi. În lanţul nostru schimbăm preţurile de două ori pe an. Dacă le-am stabilit în martie, până în septembrie nu m-am atins de ele, indiferent ce s-a întâmplat. În perioada aceasta, le-am majorat între 20 şi 40%”, a declarat Cătălin Mahu.

    În viziunea antreprenorului, cele mai bune măsuri pe care statul le-a luat pentru sectorul din HoReCa au fost reducerea TVA la 5% la alimente şi reducerea impozitului pe dividende la 5%.

    „În 2002, aceste măsuri m-au ajutat să deschid restaurantul de la Ateneu. Mi s-au părut cel mai bun stimulent”.

     Antreprenorul este de părere că industria HoReCa în România este în creştere, potenţialul ei nefiind încă atins, comparativ cu alte ţări din Europa. Pe piata locală există peste 30.000 de unităţi care vând mâncare, inclusiv barurile sau covrigăriile. ”În Londra, de exemplu, sunt peste un milion de unităţi. Piaţa de restaurante din România este încă la început. Ar trebui să gătim mai puţin şi să mâncăm mai mult în oraş, dar încă nu suntem pregătiţi să avem acest confort. Până vom reuşi să ieşim cu constanţa cu care o fac vesticii, mai avem puţin. Avem mai puţini turişti ca alte capitale europene şi ştim cât de mult aduce turismul în încasările de mâncare”.

    Primul restaurant „La Mama” a fost deschis în urmă cu 25 de ani, în cartierul Ştefan cel Mare. Reteaua are acum şase restaurante în Bucureşti.

     

  • Hobby de CEO. Mihai Fugarevici, director general, Stada România: Succesul este un fruct născut şi crescut din efort comun şi de el trebuie să se bucure toţi cei care au contribuit la obţinerea lui

    Motoarele puternice şi pescuitul sunt cele două pasiuni, aflate în extreme diferite, pe care directorul general al Stada România le-a cultivat încă din vremea adolescenţei. Din păcate, spune el, în ultima perioadă, timpul său liber s-a contractat, ceea ce a dus şi la o distanţare de hobby-urile sale.

    Pe agenda sa de lucru, două sunt acţiunile care au canalizat cele mai multe eforturi ale echipei pe care o conduce. Pe de o parte achiziţia şi integrarea Walmark în 2020, în plină pandemie. Pe de altă parte, construcţia fabricii Stada de la Turda, Cluj, cel mai mare proiect greenfield din piaţa farmaceutică românească din ultimii 30 de ani. Acest proiect presupune o investiţie de peste 60 milioane euro, 30.000 mp construiţi, 12 linii tehnologice de ultimă generaţie, 160 milioane unităţi produse pe an şi o echipă de 400 profesionişti. Construcţia fabricii este un proiect început în noiembrie 2022, ce va fi operaţional în octombrie 2024. „Va fi cea mai modernă unitate şi prima de tip paperless pentru circuitul intern de informaţie, din întregul grup Stada. Fabrica de la Turda va fi construită conform unor fundamente solide de sustenabilitate, folosind tehnologie modernă, de ultimă generaţie, precum şi o suită de facilităţi ce presupun un consum redus de energie, cum ar fi panourile solare fotovoltaice şi sistem termic solar”, declară Mihai Fugarevici.

    În 2021 boardul executiv al grupului Stada a analizat împreună cu echipele de management din cinci ţări din Europa oportunitatea construirii unei noi facilităţi de producţie şi ambalare, fiecare afiliat având responsabilitatea de a mapa coordonatele socio-economice locale şi de a le prezenta pentru alegerea locului investiţiei. Echipa de management din România, alături de partenerul de consultanţă Noerr, a reuşit să realizeze un business case de succes, atrăgând astfel o investiţie din partea grupului german în ţară. Proiectul noii fabrici de medicamente va fi implementat la Turda şi beneficiază de o susţinere financiară din partea Guvernului României de 21 milioane de euro, printr-o schemă de ajutor de stat, ce presupune rambursarea sumei sub formă de taxe şi impozite în primii 5 ani de la lansare. Noua unitate de producţie şi ambalare va cuprinde
    12 linii tehnologice de ultimă generaţie pentru produse în doză solidă (capsule şi tablete), dintre care primele trei linii au sosit deja şi sunt în curs de calificare.

    Stada România avea la finalul lui 2022, cel mai recent an pentru care există informaţii financiare, 203 angajaţi; în acelaşi an, a avut o cifră de afaceri consolidată de 265 milioane de lei. În plus, în ultimii cinci ani, compania a urcat de pe locul 50 în top zece companii de medicamente generice, graţie echipei şi dezvoltării portofoliului de noi terapii.

     

    Ce hobby aveţi şi cât timp îi dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    În topul pasiunilor mele se află, încă din adolescenţă, motoarele de viteză, cu mulţi cai-putere. În timp, pasiunea a căpătat noi dimensiuni, în sensul că am schimbat multe modele de motociclete până am ajuns la cea de acum. La polul opus vitezei, pentru că avem nevoie de echilibru în viaţă, se află o altă pasiune, pescuitul. Adică liniştea, natura, deconectarea, dialogul cu sine. Nu o să vorbesc despre asta, ci despre cum pasiunea pentru viteză, concentrarea, forţa şi calmul apei sau adrenalina valurilor m-au împins cumva natural spre un mix al celor două pasiuni şi anume iahtingul. Licenţă de navigaţie am încă din 2007.

    Din păcate pentru mine, dinamica businessului Stada din ultimii 5 ani, în care s-au suprapus achiziţia şi integrarea companiei Walmark, pandemia şi apoi tensiunile geopolitice de la graniţă care au avut un impact în întregul mers al businessului, au determinat o contractare a timpului liber, deci şi o distanţare de hobby-urile mele. Puţinul timp liber rămas l-am dedicat cu prioritate familiei, soţiei şi celor doi copii ai mei. Odată cu vârsta, focul pasiunilor personale se mai domoleşte şi înţelepciunea maturităţii îţi reface agenda personală. Asta nu înseamnă că nu am în garaj un motor de mai mult de 200 de cai-putere sau că nu am o barcă de pescuit în Deltă, cu care fac tot posibilul să mă revăd regulat.

    Ce corespondenţe există între acest hobby / sport şi afaceri?

    La mine este vorba de concentrare, de viteza şi puterea motoarelor, zgomotul şi liniştea în acelaşi timp. Exact ca în business. Trăim vremuri în care dinamica afacerilor este foarte mare: cifrele, costurile, oamenii, condiţiile pieţei si aşteptările clienţilor sunt într-o continuă schimbare. În toată această viteză este foarte important să rămai concentrat pe obiectivele tale, pe valorile şi pe principiile personale. În fiecare vineri seara opresc timpul pentru 30-40 de minute ca să analizez tot ce s-a întâmplat în săptămâna respectivă. Ce am făcut din tot ce mi-am propus, ce impact au avut deciziile mele, ce aş fi putut face mai bine, ce nu a avut rezultatul pe care îl aşteptam. Încerc să închid sertarele pe care le-am deschis, ca să nu rămână prea multe acte „în lucru”. Este la fel şi pe motor şi în iahting. Concentrarea este cheia. Focus pe direcţie, pe ceilalţi participanţi şi adaptare continuă la condiţiile meteo şi de drum/apă.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Întotdeauna a fost. Indiferent că este tenis, golf, iahting, fotbal, toate au acelaşi lucru în comun – pasiunea celor ce le practică. Iar pasiunea comună facilitează dialogul şi buna înţelegere. Sigur că aceste hobby-uri mi-au adus aproape oamenii, dincolo de relaţiile de business şi activitatea cotidiană. Dincolo de joburile noastre, trebuie să rămânem oameni. Legăm prietenii, ne spunem problemele, expunem provocările pe care le avem şi de cele mai multe ori apar şi soluţii sau propuneri la care nici nu ne gândim.

    Ce beneficii are hobby-ul pentru dvs.?

    Fiind pasiuni încă din adolscenţă îmi menţin spiritul fresh. Mă relaxează. Mă ajută să mă pun laolaltă. Adrenalina acestor două pasiuni îmi încarcă bateriile şi mă revigorează. Îmi aduc acel aport de energie de care am nevoie ca să funcţionez în parametri optimi. Atât în raport cu profesia, cât şi cu colegii mei, care au nevoie de un manager hotărât, decis, care nu bâjbâie după soluţii.

    Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby şi afaceri?

    Din punctul meu de vedere, FAIRPLAY-ul este prima regulă. Apoi spiritul de echipă, efortul comun pentru un rezultat de excepţie, pentru performanţă. Şi în sport, şi în business se aplică aceste reguli. Succesul este un fruct născut şi crescut din efort comun şi de el trebuie să se bucure toţi cei ce au contribuit la obţinerea lui.  


    CARTE DE VIZITĂ

    Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti (2000) Mihai Fugarevici şi-a construit parcursul profesional în domeniul sănătăţii.

    din noiembrie 2017 este director general al Stada România

    2015 – 2017
    a fost business unit manager în cadrul Angelini

    2010 – 2013
    a deţinut funcţia de business unit manager în cadrul Teva Pharmaceuticals

    2007 – 2010
    a avut rolul de business unit director hospital network în cadrul A&D Pharma

    2003 – 2007
    a fost national sales manager în cadrul A&G Med Trading

    SURSA: LinkedIn

    MOTOARE

    În topul pasiunilor lui Mihai Fugarevici se află, încă din adolescenţă, motoarele de viteză, cu mulţi cai-putere. În timp, pasiunea a căpătat noi dimensiuni, în sensul că a schimbat multe modele de motociclete până a ajuns la cea de acum.

     

    Mihai Fugarevici are licenţă de navigaţie din 2007

    ADRENALINĂ

    Pasiunile generate de hobby-uri au capacitatea de a încărca bateriile şi de a revigora, conform lui Mihai Fugarevici

  • Ţara vecină cu România care oferă permise de conducere gratuite. Care este motivul

    Ungaria oferă începând cu 1 martie peste 1.000 de permise de conducere gratuite cetăţenilor săi, pe baza unui proiect guvernamental menit să crească ocuparea forţei de muncă şi să reducă deficitul de şoferi în transporturi.

    Pentru a creşte activitatea de pe piaţa muncii şi pentru atenuarea deficitului de şoferi în sectorul transporturilor şi al transportului de persoane, Ungaria lansează din data de 1 martie 2024 un program de formare a şoferilor care va permite unui număr de peste 1 000 de persoane să obţină gratuit un permis de conducere, scrie Hirado.

    Programul are alocări bugetare de 4,32 milioane de euro şi poate contribui substanţial la creşterea ocupării forţei de muncă şi la îmbunătăţirea competitivităţii transportului rutier de mărfuri şi de pasageri, potrivit lui Sándor Czomba, secretar de stat pentru politica de ocupare a forţei de muncă în cadrul Ministerului Economiei Naţionale.

    Programul guvernamental va oferi participanţilor posibilitatea să obţină permisele de conducere categoria C, C+E şi D, precum şi cardul care atestă că şoferul are cunoştinţele şi calificările necesare pentru a conduce în mod profesionist.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

  • Cetatea din România care este folosită şi astăzi. Datorită tunelelor sale secrete a fost de necucerit de-a lungul istoriei

    Pe teritoriul României au fost construite de-a lungul timpului numeroase cetăţi, dar puţine mai sunt folosite şi astăzi. Una dintre acestea este cetatea despre care legenda spune că nimeni nu a reuşit să o cucerească în luptă.

    Cetatea Oradea este una dintre puţinele cetăţi din România care sunt încă folosite în prezent. Legenda spune că această cetate era de neînvins datorită complexei reţele de tuneluri subterane care ofereau legături secrete către exterior. Şanţul care înconjoară cetatea era umplut în caz de asediu cu apă termală, adusă prin aducţiuni din râul Peţa.

    Cetatea Oradea
    Cetatea este plasată strategic lângă malul Crişului, având forma unui pentagon şi servind ca avanpost al Transilvaniei.

    Şanţul care o înconjoară este umplut cu apă din Criş, iar zidurile sunt solide şi înalte, având bastioane dotate cu tunuri şi acoperite cu pături roşii.

    Fiecare bastion are o poartă proprie şi este condus de un căpitan cu santinele. De asemenea, sunt prezente cupole de observare şi o cameră pentru soldaţi.

    Cititi mai multe pe www.stirileptotv.ro

  • Transelectrica: „Cel mai provocator proiect de construire a unei linii electrice aeriene din ultimii 30 de ani, a fost încheiat cu succes”. Noua linie de 117 kilometri între Anina şi Reşiţa a costat 150 de milioane de lei

    Proiectul de construire al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Porţile de Fier – (Anina) – Reşiţa a fost finalizat, linia trecând cu succes proba energizării, astăzi, 29 februarie 2024.  

    Valoarea totală a proiectului de investiţii este de 150 de milioane de lei, lucrările fiind executate de Asocierea ELECTROMONTAJ S.A. BUCURESTI – ROMELECTRO S.A, cu subcontractanţi: EMFOR MONTAJ SA, SC ELECTROMONTAJ SA Sibiu şi SC ELECTROMONTAJ SA Cluj. Proiectarea liniei a fost realizată de către Institutul de Studii şi Proiectări Energetice Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă emis de Transelectrica.

    Energizarea liniei nou construite marchează încheierea lucrărilor de execuţie, prin probarea funcţionării tehnice a instalaţiei electrice. Linia Electrică Aeriană 400 kV Porţile de Fier – (Anina) – Reşiţa este cel mai complex, din punct de vedere tehnic, şi dificil proiect de linie realizat de în România, în ultimii 30 ani, traseul acesteia traversând în cea mai mare parte zonă muntoasă, cu teren accidentat şi greu accesibil. Complexitatea tehnică şi provocările pe care echipele de proiect, atât ale constructorilor, cât şi ale Companiei, le-au întâmpinat în procesul de execuţie a lucrărilor reflectă efortul extraordinar al specialiştilor care au contribuit la finalizarea acestei linii.

    Linia Electrica Aeriană 400 kV Porţile de Fier – (Anina) – Reşiţa va fi pusă în funcţiune din punct de vedere operaţional odată cu finalizarea lucrărilor de construire a staţiei 400 kV Reşiţa, estimată în semestrul al doilea al acestui an. Totodată, noua staţie de 400 kV Reşiţa va permite operaţionalizarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Reşiţa – Pancevo.

    Noua Linie Electrică Aeriană 400 kV Porţile de Fier – (Anina) – Reşiţa are o lungime totală de 117 kilometri şi este alcătuită din două tronsoane: o construcţie nouă cu 259 de stâlpi (tronsonul Porţile de Fier – Anina), cu o lungime de 81,1 kilometri, şi modernizarea unei linii existente de 142 de stâlpi (tronsonul Anina – Reşiţa), cu o lungime de 36 de kilometri.

  • Oficial: România respinge cererea gigantului Huawei din China de a furniza echipamente pentru reţele 5G, după evaluarea realizată de CSAT. „Se respinge solicitarea”

    România a pus capăt speculaţiilor legate de posibilitatea ca gigantul Huawei din China să livreze echipamente pentru construcţia de reţele 5G în România, respingând cererea depusă de companie, conform unui document publicat astăzi în Monitorul Oficial, şi semnat de premierul Marcel Ciolacu.

    „Se respinge solicitarea pentru obţinerea autorizării privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, formulată de Huawei Technologies — S.R.L., Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft şi Huawei Technologies Co., Ltd. în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, ca urmare a evaluărilor realizate de către instituţiile cu responsabilităţi în domeniu, din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării şi prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice bilaterale”, arată documentul.

    Decizia semnată de premier vine după ce Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a respins cererea în data de 21 februarie. “Având în vedere Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 35 din 21 februarie 2024 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de către companiile Huawei Technologies — S.R.L., Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft şi Huawei Technologies Co., Ltd., în temeiul art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic se respinge solicitarea”.

  • Microsoft, OpenAI şi Nvidia se aliază pentru a susţine un start-up ce propune să folosească roboţi cu inteligenţă artificială în piaţa muncii. Soluţia vine pentru a ocupa joburile pe care oamenii le consideră „nedezirabile sau nesigure”

    Microsoft, OpenAI şi Nvidia investesc într-un start-up din Silicon Valley care îşi propune să folosească roboţi cu inteligenţă artificială pentru a transforma piaţa muncii la nivel global, scrie FT.

    Figure AI a comunicat că a reuşit să strângă 675 de milioane de dolari de la unele dintre cele mai importante companii din domeniul inteligenţei artificiale, ridicând valoarea afacerii la 2,6 miliarde de dolari.

    Compania a mai anunţat că are un parteneriat cu OpenAI pentru a dezvolta „modele de inteligenţă artificială pentru roboţi umanoizi”.

    „Viziunea noastră la Figure AI este accea de a aduce cât mai repede roboţi în piaţă”, a declarat Brett Adcock, CEO-ul Figure AI, start-up fondat în urmă cu aproape doi ani.

    Compania crede că roboţii vor putea rezolva crizele de pe piaţa muncii, ocupând până la 10 milioane de joburi „nedezirabile sau nesigure” în SUA. Sectorul manufacturier din SUA va avea 2,1 milioane de poziţii neocupate până în 2030, arată un studiu Deloitte.

    Microsoft va asigura accesul la baza sa de date pentru „a susţine implementarea roboţilor umanoizi în mediul de lucru, ajutând oamenii”, a arătat Jon Tinter, corporate vice-president of business development la Microsoft.