BusinessMagazin

Blog

  • Ce se taxeaza

    • 20 mil. euro Valoarea pietei romanesti de copiatoare in 2004. 
    • 21 mil. euro Suma cheltuita anul trecut pentru multifunctionale (echipamente ce inglobeaza functii de copiere, imprimare, scanare, fax). 
    • 33 mil. euro Piata romaneasca de imprimante in 2004. 
    • 720.000 euro Suma stransa anul trecut de organizatiile romanesti abilitate sa colecteze asa-numita „taxa pe copia privata“.

  • Copyright? Nu, copyleft

    Urmatoarea revolutie in domeniul drepturilor de autor ar putea fi una la care nu ne asteptam: abolirea drepturilor de autor, scrie publicatia italiana L’Espresso.  

    LEGI DEPASITE „In ultimii 20 de ani, in domeniul copyright-ului s-a schimbat totul, mai putin legile care il reglementeaza“, spune Lawrence Lessig, unul dintre cercetatorii care studiaza fenomenul. Pentru ca legile au ramas legate de societatea industriala si pretehnologica, ele sunt depasite si nu mai pot face fata avalansei informationale care permite circulatia cartilor, melodiilor, fotografiilor pe milioane de site-uri, de PC-uri, de telefoane mobile, spune Lessig.

    COPYLEFT Lessig este sustinatorul unui curent numit „copyleft“, termen rezultat dintr-un ingenios joc de cuvinte in limba engleza: „left“, stanga, este opusul lui  „right“, care inseamna dreapta, dar si drept (la ceva). In acelasi timp, „left“ este si participiul verbului „leave“, a lasa, a renunta. Cu alte cuvinte, sustine ideea „renuntarii la drepturile de autor“, „permiterea circulatiei libere a informatiei“. 

    OPEN-SOURCE Sustinatorii ideii sunt de parere ca software-ul ar trebui sa fie in exclusivitate open-source (oricine sa poata citi schita de program si sa o poata modifica pentru a o imbunatati), iar acest concept, spun ei, ar trebui extins asupra tuturor formelor de proprietate intelectuala, precum carti sau suporturi audio-video, „in numele liberei circulatii a informatiei“.

    CONCILIERE Teoreticienii curentului „copyleft“ nu neaga insa existenta dreptului avut de autor asupra operei sale. Obiectivul lor este sa „concilieze exigenta unei compensatii corecte pentru munca depusa la crearea unei opere cu dreptul de a reproduce opera respectiva si de a o include cat mai facil in circuitul social“.

  • Micul nostru Internet

    Cea mai mare atractie a Internetului o constituie caracterul global. Odata conectat, pasesti intr-o lume informationala pe care o imparti cu miliarde de alti utilizatori. Si totusi, in anumite imprejurari, acest caracter public este mai degraba un impediment.

    Uneori ai vrea sa poti utiliza intreaga putere a Retelei intr-un cadru mai restrans, ferit de priviri indiscrete sau chiar rautacioase – uneori chiar dusmanoase. Poate ca e vorba de chestiuni legate de business sau poate doar de chestiuni cu caracter privat.

    Aici intervine puterea Internetului, care consta in descentralizare. Spre deosebire de reteaua telefonica, centralizata, unde puterea este concentrata in centru (in centrale) iar capetele (aparatul telefonic) au functii extrem de limitate, Internetul nu este decat o intelegere intre calculatoarele care sunt conectate. Daca eu si prietenul meu din Noua Zeelanda ne intelegem asupra unui protocol propriu pe care-l implementam pe baza celor care fac Internetul sa functioneze (in speta TCP/IP), avem propria noastra retea. Acest principiu elementar a nascut o intreaga industrie, in care cuvintele de ordine sunt securitate si confidentialitate.

    Poate cea mai importanta incarnare a acestui model in domeniul afacerilor il reprezinta asa-numitele „retele virtuale private“ (VPN – Virtual Private Networks). O explicatie tehnica nu-si are locul aici, insa metafora este simpla. Pentru o firma care are sedii sau angajati in mai multe zone geografice si care doreste ca informatiile pe care le vehiculeaza sa nu fie publice, varianta construirii unei retele proprii (de pilda folosind linii telefonice inchiriate) este nu doar scumpa ci si inflexibila. Alternativa o constituie utilizarea Internetului public doar pentru transportul datelor. Acestea sunt criptate si „impachetate“ pentru a putea calatori prin Internet, iar la destinatie sunt despachetate si decriptate pentru a-si urma cursul normal. Rezultatul final este ca, din perspectiva utilizatorului, totul pare a se desfasura intr-o retea locala, indiferent daca unele dintre computere sunt in cladirea de peste drum sau pe un alt continent. Pana si reteaua telefonica interna se poate extinde prin reteaua virtuala privata.

    O alta tehnologie din ce in ce mai populara o reprezinta retele peer-to-peer (s-ar putea traduce „de la egal la egal“). Aceste retele – intr-un fel, tot „virtuale“ – folosesc la randul lor Internetul ca mediu de transport si implementeaza protocoale proprii, dar sunt mai simple si mai ieftine, deoarece folosesc doar PC-uri obisnuite, care se servesc reciproc. Utilizatorii desemneaza zone partajate pe hard discurile locale, care devin astfel resurse comune, accesibile direct membrilor retelei – exact ca intr-o retea locala.

    Desigur, mare parte dintre aceste retele sunt publice: este suficient sa instalezi un program client si devii membru al retelei, astfel incat ai acces la resursele partajate (de regula fisiere). Din nefericire, aceste retele (de pilda Gnutella, Kazaa etc.) nu au o reputatie grozava, deoarece se difuzeaza multe materiale sub copyright (muzica, filme) sau cu caracter pornografic. Insa, evident, nu este vina tehnologiei pentru scopul in care este utilizata. 

    Noul val de aplicatii peer-to-peer aduce o serie de noi caracteristici, printre care la loc de frunte se afla caracterul privat. O familie raspandita in cele patru colturi ale lumii isi poate constitui propria retea privata si sa-si partajeze (imparta, schimbe) pozele prin aplicatii precum OurPictures sau ShareALot. Un grup de prieteni poate recurge la Grouper pentru a conversa prin chat si a partaja fisiere in grup restrans (nu si cele muzicale, care insa pot fi ascultate on-line). Qnext merge mai departe, furnizand si facilitati pentru conversatii audio si chiar teleconferinte (plus chat universal), ceea  ce-l recomanda si in medii de business. Iar Groove – realizat de Ray Ozzie, creatorul lui Lotus Notes – este destinat indeosebi acestor medii, deoarece pe langa chat si grupuri de discutii furnizeaza si spatii de lucru colaborative, fiind un adevarat „birou virtual“ care permite conlucrarea in timp real.

    Asadar, alaturi de Internetul public avem acum la dispozitie si retele private. Singura problema este ca trebuie sa alegem una dintre ele, pentru ca – evident – sunt incompatibile. Iar pana la un program peer-to-peer universal mai avem de asteptat.

  • Saltul in a treia generatie de telefonie mobila

    Care este diferenta dintre actuala generatie de telefonie mobila si urmatoarea (3G) de care tot auzim?

    In prezent, cei care doresc sa isi acceseze e-mailul prin intermediul retelelor de telefonie mobila GSM trebuie sa astepte cateva minute pentru a putea realiza acest lucru. UMTS (Universal Mobile Telecommunications System) care face posibila telefonia de generatia a treia (3G) este o noua tehnologie care permite ca, pe langa voce, sa fie furnizate categorii noi de servicii cu un profund caracter multimedia. Licentele UMTS sunt deja acordate in majoritatea tarilor europene. Primele retele de telefonie mobila UMTS au devenit operationale incepand cu anul 2003.

    Tehnologia de transmisie folosita este CDMA (Code Division Multiple Access) de banda larga (Wideband-CDMA – W-CDMA) care face posibila derularea convorbirilor sau a transmisiilor de date simultan pentru mai multi utilizatori, prin intermediul aceluiasi canal radio. Acestia beneficiaza de terminale (telefoane) mobile de dimensiuni reduse care permit realizarea apelurilor video (videotelefonie), accesul la servicii multimedia, transmisii de date la viteze superioare si navigarea pe Internet. Retelele mobile UMTS fac parte din a treia generatie (3G – Third Generation) si sunt foarte diferite de retelele din generatia a doua (2G – Second Generation – GSM) cu care se opereaza in lume la ora actuala. Pentru un utilizator, diferenta principala este data de migrarea care are loc de la aplicatiile de telefonie spre aplicatii care au un inalt continut de elemente multimedia.

    Aceste aplicatii multimedia pot fi impartite in doua mari grupe: aplicatii in timp real (cazul videotelefoniei, videoconferintei) si aplicatii non-timp real (transfer de date, acces la Internet). Trebuie spus ca trecerea de la retelele din a doua generatie (2G) operationale in ziua de azi spre viitoarea infrastructura UMTS se face prin intermediul serviciului General Packet Radio Services (GPRS – 2.5G), care ofera un serviciu de date intermediar intre primele doua, permitand viteze de comunicatie mai ridicate decat cele atinse in cazul retelelor 2G, dar neavand calitatea serviciilor si multitudinea aplicatiilor oferite de viitoarele retele 3G. 

  • Trusa micului intreprinzator

    Se spune ca ideile despre afaceri de succes vin cu totul intamplator, insa pentru ca ele sa treaca de la stadiul de idee la cel de realitate, e nevoie de multa munca. Si de organizare.

    In cazul in care aveti o idee castigatoare, dar nu stiti cum anume sa procedati pentru a porni la treaba, nu disperati. Va poate fi de ajutor „Ghidul micului patron“ (Business Owner’s Toolkit – Total Know-How for Small Businesses), disponibil online la adresa www.toolkit.cch.com. 

    Unii ar putea sa spuna ca e pueril, insa are cel putin calitatea de a ne readuce in minte aspectele elementare ale unei afaceri. 

    Ghidul va pune la curent, pentru inceput, cu cateva aspecte simple, dar care sunt esentiale atunci cand luati in considerare posibilitatea de a trece de la statutul de angajat la cel de „propriul sef“. „Esti capabil sa faci fata schimbarilor care vor aparea in viata ta?“, este prima intrebare. Si urmeaza si explicatiile. Atunci cand sunteti patron, diferenta dintre latura profesionala si cea personala a vietii devine greu de facut. Deciziile pe care le luati ca sef vor avea un impact direct si rapid asupra propriei vieti. De pilda, daca afacerea este in retail si decideti sa inchideti magazinul mai tarziu, chiar timpul dumneavoastra liber va fi afectat in primul rand.  Iar pentru a avea succes, este imperativ sa va ocupati cu o activitate ce suna plicticos, dar e folositoare: planificarea.

    „Cu siguranta ati auzit de patroni care au reusit sa-si porneasca propria afacere fara sa-si fi scris niciodata un plan de actiune pe hartie. Ei insa au reusit in ciuda faptului ca nu au avut un plan de afaceri, nu datorita acestui lucru.“ Ghidul incearca sa raspunda si la tot felul de intrebari despre lumea neprevazuta a afacerilor, printre care „Ce relatie exista intre planul de afaceri si lumea reala“, „Ce faci atunci cand lucrurile incep sa mearga prost sau cand ai de-a face cu intamplari neasteptate“. Iar daca lucrurile merg prost de-a dreptul, puteti oricand consulta sectiunea „Cum sa iesi din afacere la timp“.

    Daca multimea de documente cu sfaturi de pe site nu va multumeste, mai aveti o varianta. In sectiunea „Intrebati-o pe Alice“, puteti apela la ajutorul unui personaj care joaca rolul de guru. Alice va raspunde la orice intrebare, desi va roaga sa cautati raspunsul mai intai in sectiunea „intrebari frecvente“ si in arhiva, si abia dupa aceea sa-i scrieti pe e-mail. 

    Si cum un site facut de oameni care par sa stie totul despre cum se conduce o afacere de succes nu putea sa rateze ocazia de a scoate niste bani, pe www.toolkit.cch.com exista si o sectiune comerciala – CCH Online Store. De aici puteti achizitiona carti si alte produse editoriale menite sa va ajute in business. Una peste alta, „ghidul micului patron“ este o unealta care va poate ajuta ca, peste ceva timp, sa aveti nevoie de ceva mai mult. De pilda, de „ghidul marelui patron“. 

  • Democratizarea luxului

    O prospera femeie de afaceri din Bucuresti a aterizat la sfarsitul anului trecut la coafor pentru o ora de relaxare si a plecat indispusa, trantind usa. Cel mai nou model de inel Cartier, pe care tocmai si-l cumparase dupa ce il vazuse intr-o revista frantuzeasca, impodobea si inelarul ei, si pe cel al coafezei.

    Vi se pare ca secretara foloseste un parfum cam scump? Ca asistentul sefului n-ar trebui sa poarte, si el, ceas elvetian cu diamante? Sau ca pe sosele sunt scandalos de multe masini de lux? Poate. Suntem in epoca democratizarii luxului.

    Ce mai inseamna, in aceasta epoca, sa fii parte a elitelor? Daca ne rezumam la aparente – la lux, de exemplu – e din ce in ce mai greu de facut o distinctie intre elite si mase. Un inel cu diamante, un vin frantuzesc de cativa ani buni, un ceas de marca sau o poseta de firma erau, pana nu de mult, indicii ale apartenentei la clasa oamenilor prosperi. Azi, astfel de concluzii nu mai stau intotdeauna in picioare. Tot mai multi oameni obisnuiti sunt dispusi sa plateasca in plus pentru a-si face cadou, pe langa un obiect de calitate, si o stare de spirit rezervata pe vremuri doar celor foarte bogati. Mai mult – luxul a inceput sa se ieftineasca in intreaga lume, nu numai aici.

    Daca japonezele au dat de mult iama in gentile Luis Vuitton de 1.000 de dolari bucata, francezi incep, in numar din ce in ce mai mare, sa soarba din cand in cand sampanie Dom Pérignon’s Enothique din 1990, de 200 de dolari sticla, din pahare de cristal Tiffany, al caror pret a ajuns la 50 de dolari. Tot mai multi americani se odihnesc la lumina unei lampi Brandon de 190 de dolari, creata de irlandezul Simon Pierce, pe perne de casmir Ralph Lauren, al caror pret a scazut de la 295 la 103 dolari, iar romanii au inceput sa descopere ca timpul trece altfel cu un ceas elvetian marca Swatch de 2,5 milioane de lei. Ultimii ani au adus cresteri de vanzari la astfel de produse si aici, ceea ce arata ca intamplarea cu femeia de afaceri, coafeza si inelul Cartier nu e un accident. Si nu e neaparat vorba de ieftinirea luxului, crede Bogdan Aanicai, directorul Micri Gold –  primul magazin de bijuterii de lux deschis in Romania. Ci de ingrosarea randurilor celor bogati si de cresterea numarului celor care, fara sa fie instariti, isi ofera placeri percepute pana nu demult drept exclusiviste.

    Din aceasta perspectiva, probabil ca ar trebui redefinit luxul. Mai este oare de lux un obiect care a devenit intre timp accesibil? „Luxul accesibil e un nonsens“, spune Aanicai. Din anul 2000 incoace, vanzarile de la Micri Gold au o tendinta ascendenta continua, ceea ce arata ca numarul clientilor de lux e in crestere. In plus, desi cel mai ieftin inel de logodna cu diamant din magazin costa 5,5 milioane, „inelele cele mai vandute sunt cele in jur de 20 de milioane“, mai spune Aanicai. Iar 20 de milioane nu e in mod obligatoriu o suma pe care sa si-o permita doar romanii din topul celor mai bogati oameni de afaceri. Exista insa si locuri care isi pastreaza caracterul exclusivist. Unul dintre ele e magazinul Escada Couture de pe Calea Victoriei, unde pretul mediu al produselor se ridica la 1.000 de dolari piesa. Clientii sunt, fireste, oameni de afaceri. Intra hainele si accesoriile de la Escada Couture in categoria luxului accesibil? Da, cel putin in sezonul reducerilor, cand si cei din clasa de mijloc mai trec pe la casa. Pentru ca, desi nu sunt bogati, pun pret pe eticheta.

    Dar ce spuneti de un trabuc cubanez autentic? E o mica bucurie a vietii care figura pe lista produselor de lux, dar s-a mutat pe cea a produselor accesibile. Nu trebuie sa fii multimiliardar ca sa pleci din magazinul La Casa Del Habano, situat la parterul hotelului Hilton, cu un trabuc marca Bolivar sau La Gloria Cubana. Si sunt tot mai multi cei care au descoperit ca o pot face pentru cateva sute de mii de lei. Acelasi lucru se poate spune despre lumanarile parfumate Root.

    Considerate ca fiind de cea mai buna calitate din lume, lumanarile parfumate Root ar fi, spun multi, un moft care costa 1-30 de euro, vanzarile cele mai mari inregistrandu-se la cele de 10 euro in magazinele DeCorina. Mai sunt lumanarile Root un lux? Sunt scumpe, dar accesibile totusi – de altfel, un magazin din Cluj vinde lumanari aduse din Statele Unite chiar sub denumirea de „Affordable Luxuries“. 

    Dar luxul nu e in mod obligatoriu legat de bani si nu se refera numai la lucruri scumpe, dar mai degraba inutile, spune Ion Schiau, Chief Operating Officer la magazinele Cellini, in care se vand obiecte mai putin accesibile, cum ar fi bijuterii, ceasuri de marca si obiecte din cristale Swarowski. „Luxul trebuie perceput ca un produs la care aspiri si se refera la calitate si design inovativ“, spune Schiau. Iar cand moda si designul devin accesibile, luxul devine accesibil la randul sau, deoarece nu pretul conditioneaza luxul, ci creatorii sau designerii mai spune el. De pilda, Calvin Klein Watches, marca a grupului Swatch, s-a bucurat de un extraordinar succes cand a lansat pe piata un produs care respecta toate calitatile unui ceas elvetian, cu 20 de diamante, la pretul de doar 479 de euro. 

    Pe de alta parte aceasta accesibilitate subita a produselor de lux are o alta consecinta. Chiar daca nu esti foarte bogat, acum poti macar sa te prefaci ca esti, in conditiile in care produsele de lux devin tot mai accesibile. Dar luxul era, odata, cel care facea diferenta dintre elite si mase. Astazi, cand e din ce in ce mai abordabil, ce le mai ramane celor cu adevarat bogati sa faca diferenta? Schiau considera ca exclusivitatea este data de cantitatea produsa sau de statutul de „insider“.

    „Un tourbillon ascuns in ceas sau o trasatura mecanica unica a acestuia te plaseaza pe tine si pe cei care recunosc aceste detalii intr-o lume foarte restransa, a celor care stiu ca tu stii“, spune seful Cellini. 

    Sorin Petrescu, patronul magazinului La Boutique du Vin, primul magazin din Bucuresti care vinde mai ales vinuri foarte scumpe, spune de asemenea ca o diferenta va exista intotdeauna. „Chiar daca tot mai multi clienti isi vor permite luxul de a pleca acasa cu o sticla de vin in valoare de 200 de euro, nu o vor putea face zilnic“, spune Petrescu. In opinia sa, cei foarte bogati vor iesi intotdeauna in evidenta pentru ca au o educatie in aceasta directie si le raman intotdeauna alternative. „Un client cu venituri de 1.500 de euro cumpara o sticla de vin de la noi pentru o ocazie speciala, pe cand un personaj elitist o face pentru ca acest obicei face parte din rutina sa zilnica“. De asemenea, tinerele nipone cu gentile lor Vuitton nu vor avea, cel mai probabil, niciodata fericirea elitista de a avea o poseta Birkin, un simbol al veritabilului lux, care costa cateva mii de dolari si care e fabricata cu atata zgarcenie, incat listele de asteptare se intind pentru circa doi ani.

  • Putere si feminitate

    Aparent o carte feminista, „Imparateasa“ analizeaza, in fond, magia puterii si cateva dintre nenumaratele ei fatete: dominatie, tortura, vointa, ratiune glaciala, pasiuni supraumane.

    Va prezentam aceasta carte – „Imparateasa“, de Shan Sa – nu doar pentru valoarea sa literara intrinseca sau pentru ca a cunoscut un succes de critica si de public absolut apreciabile, devenind best-seller atat in Franta, cat si peste hotarele ei, ci si pentru ca publicarea traducerii ei romanesti este dovada manifesta a unui puternic trend editorial. Investitia in copyright, considerata un apanaj al editorului cu bani, incepe sa-i tenteze si pe altii (ocupati cu editarea clasicilor sau a autorilor autohtoni care, de dragul publicarii, isi cedeaza drepturile de autor pe gratis) si sa se constituie, in sectorul deosebit de dinamic al traducerilor, intr-un factor de intensa emulatie.

    Remarcam, in acest sens, eforturile Editurii Pandora M, care a scos doar intr-un an de zile un raft de carti apartinand celor mai semnificativi romancieri francezi ai momentului, intre care si volumul, laureat al premiului Goncourt, „Jucatoarea de go“, al aceleiasi Shan Sa. Iata ca, acum, fisurandu-i monopolul, editura Lucman arunca pe piata cea mai recenta carte a autoarei de origine chineza: „Imparateasa“. Un volum care a starnit in Franta, inainte de aparitie, scandaluri stridente intre editura care o publica in mod traditional pe Shan Sa si cea care i-a oferit sansa unor drepturi de autor considerabil mai mari. Nu stim cum au decurs lucrurile la noi, insa, cu certitudine, cu sau fara frictiuni intereditoriale, ceea ce ramane, adica opera scrisa a chinezoaicei, e o achizitie de prima mana pentru piata noastra culturala. 

    Shan Sa s-a nascut la Beijing in 1972. In 1990, dupa ce a scris cateva volume de versuri in chineza, si-a parasit tara natala, stabilindu-se la Paris, unde si-a inceput studiile de filozofie si unde a devenit, pentru cativa ani, secretara unui personaj legendar al plasticii franceze, pictorul Balthus. Incepand cu 1997, publica doar in limba franceza, pe care o stapaneste la perfectie, si cucereste cu tenacitate premiu dupa premiu. 

    Aparent o carte feminista, care reintegreaza arhetipul amazoanei sau al femeii despot, „Imparateasa“ analizeaza, in fond, magia puterii si cateva dintre nenumaratele ei fatete: dominatie, tortura, vointa, ratiune glaciala, pasiuni supraumane. Romanul, in cele 14 capitole ale sale, povesteste, prin insasi gura eroinei, aventura incredibila a vietii „imparatesei rosii“, cea care a domnit peste China secolului al VII-lea, prima suverana care si-a intemeiat propria dinastie. Inca din copilarie, aceasta fetita a unui randas innobilat stie sa citeasca semnele destinului si sa si le puna in slujba, dand dovada unui curaj si a unei inteligente iesite din comun. Ajunsa concubina imperiala – si, prin urmare, intemnitata pe viata in gineceul din Cetatea Interzisa -, il intalneste pe fiul Imparatului, caruia ii devine sfatuitoare de taina si apoi amanta. 

    Pret de treizeci de ani, va domni impreuna cu el sau, mai degraba, in locul lui, invatand sa dejoace intrigi, sa pedepseasca, sa guverneze, sa promulge legi si sa pastreze, cu o solida autoritate, echilibrul religios intre taoism si budhism. Cartea lui Shan Sa traseaza destinul fabulos al unei femei care nu doar ca a ajuns la puterea terestra absoluta, dar a si reusit sa transgreseze ierarhiile umane, ajungand sa aiba, in apoteoza finala a romanului, o dimensiune divina. Toate acestea – fara sa-si piarda o clipa gratia si fragilitatea de portelan a zambetului.

     

    Shan Sa, Imparateasa, Editura Lucman, Bucuresti, 2005

  • LA COADA LISTEI

    Productia anuala de carte a Romaniei e considerata modesta, chiar si prin comparatie cu tarile est-europene.

     

    Tara

    Productia anuala de carte* (€)

    Germania

    9 mld.

    Marea Britanie

    5,5 mld.

    Polonia

    1,1 mld.

    Ungaria

    200 mil.

    Slovenia

    150 mil.

    Romania

    27 mil.

     

    * fara manuale; Sursa: Studiu al Comisiei Europene

  • Tari ca fierul, scumpe ca otelul

    Anul 2004 le-a adus producatorilor de electrocasnice din Romania scumpirea materiilor prime, ceea ce le-a diminuat profiturile. Alt an, 2005, alta filosofie: ei isi vor scumpi produsele, desi otelul va ramane la acelasi pret.

    Cresterea din ultimul an a preturilor la otel, in primul rand, dar si a altor materii prime, a afectat afacerile fabricantilor de produse electrocasnice. Pentru a mentine, cat de cat, preturile de vanzare, ei au fost nevoiti sa-si reduca profiturile. Filosofia 2005 a producatorilor este total diferita: ei vor scumpi produsele finite, desi estimeaza ca tarifele de pe piata internationala a otelului nu vor mai creste. 

    Ce-i drept, majorarile de pret vor fi limitate, deoarece competitia este foarte stransa. „Arctic este un jucator intr-o piata foarte competitiva, ceea ce ne impune o strategie de pret derivata nu atat din costurile de productie, cat mai degraba din pozitionarea marcii in piata in raport cu ceilalti jucatori“, spune Monica Iavorschi, director de marketing si vanzari la Arctic, cel mai mare producator autohton de electrocasnice.

    Reprezentantii grupului suedez Electrolux, care detine fabrica de aragazuri Samus de la Satu Mare, au decis, deja, scumpiri: „Din cauza preturilor mult mai mari la otel, vom mari preturile produselor in medie cu 5-10%. Cresterea variaza pe diferitele piete si este in decurs de implementare“, a anuntat Electrolux. 

    De altfel, de-a lungul anului trecut, suedezii au anuntat, in repetate randuri, diminuari ale profiturilor din cauza preturilor ridicate la tabla. Cu o situatie mai dificila se confrunta compania Tehnoton din Iasi, care nu are in spate suportul unui grup international. „Nu se poate sa iau din Cehia tabla mai ieftina decat din Romania“, afirma Maricel Popa, proprietarul grupului de firme Omega, actionarul majoritar al Tehnoton.

    Popa astepta o oarecare protectie de la Guvern, „pentru ca e o diferenta intre a vinde 1.000 de masini de spalat cu 20 de oameni si a vinde aceleasi obiecte, produse de 500 de oameni, pentru care se platesc impozite, taxe“. E adevarat, importatorii au profitat de aprecierea leului in raport cu euro pentru a-si mai recupera din pierderi. Evolutia cursului valutar a facut ca electrocasnicele, chiar daca s-au scumpit in euro, sa aiba aproximativ acelasi pret pe rafturile magazinelor. 

    Ce urmeaza? „Daca va exista un trend pozitiv al preturilor, il vom urma. Daca nu, vom fi in situatia unei descresteri a profitabilitatii“, crede Monica Iavorschi. Avand in vedere pozitia Electrolux, este posibil ca si Arctic sa majoreze usor preturile. „Influenta cresterii pretului otelului in 2004 afecteaza costul de fabricatie cu 2%“, considera directoarea de marketing a companiei. In schimb, patronul Tehnoton afirma ca ponderea materiilor prime in costurile de productie ajunge la 40%. 

    Ce-i drept, nu doar pretul otelului a crescut in 2004, dar si cel al altor materii prime: energie, aluminiu, cupru, nichel, precum si toate produsele bazate pe petrol – plastic, poliuretan etc. Ceea ce a afectat costurile de productie cu 5% in cazul fabricii Arctic, potrivit lui Iavorschi. Daca preturile produselor nu pot fi majorate, solutia este, in opinia lui Maricel Popa, eficientizarea productiei. „Ne propunem pentru acest an o crestere a competitivitatii“, spune Popa.

    Aceasta solutie este determinanta in conditiile in care parerile specialistilor sunt inca impartite in ceea ce priveste evolutia din acest an a cotatiilor otelului pe piata internationala. Deocamdata, se cunoaste doar cererea tot mai mare de otel din partea Chinei, incepand din 2003. Si, in consecinta, dublarea, in multe cazuri, a preturilor la anumite produse. Numeroase combinate siderurgice au trecut de la situatii la limita supravietuirii la cresteri substantiale ale profiturilor. In acelasi timp, consumatorii de tabla sau tevi, nu numai producatorii de electrocasnice, ci si firmele de constructii sau companiile din industria auto, s-au vazut in fata unei alegeri dificile: cresterea tarifelor sau diminuarea profiturilor. 

    Acum, desi cererea chineza nu pare a se linisti, exista si voci care anunta ca in acest an preturile se vor stabiliza, ba chiar vor scadea. Daca otelul se va ieftini, cum spun unii, sau se va scumpi, cum spun altii, ramane de vazut. Pana una alta, pentru producatorii autohtoni de electrocasnice urmeaza un moment dificil.  

  • PRODUCATORI LOCALI

    Cei mai importanti producatori de electrocasnice din Romania sunt Arctic, detinuta de grupul turc Arcelik, Electrolux – care are fabrica de aragazuri Samus din Satu Mare – si grupul Omega Tehnoton, prin fabrica Tehnoton Iasi.

    Electrolux

    INTRARE: Grupul suedez a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului 1995, prin infiintarea diviziei de vanzari de la Bucuresti. In luna decembrie a anului 1997, Electrolux a devenit actionar principal al societatii Samus SA din Satu Mare.
    PRODUCTIE: Suedezii au transferat la fabrica de la Satu Mare o parte din productia de aragazuri din state precum Italia sau Suedia, capacitatea de productie dublandu-se in ultimii ani pana la 700.000 de aragazuri.
    LIDER: Electrolux este cel mai mare producator din lume de aparatura electrica pentru bucatarie si curatat (frigidere, masini de spalat si aspiratoare) si echipamente pentru gradina si padure.


    Arctic

    INCEPUTURI: Compania Arctic Gaesti a fost infiintata in anul 1968, cativa ani mai tarziu incepand productia de frigidere.
    PRIVATIZARE: Arctic a fost privatizata in anul 1997, pachetul majoritar fiind cumparat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Société Générale Romania Fund.
    PRELUARE: La sfarsitul anului 2002, grupul Arcelik (membru al holdingului turcesc Koc) a cumparat 91% din actiunile Arctic, pentru 18 milioane de dolari. 
    EXTINDERE: De la preluare, Arcelik a extins productia companiei de la frigidere la aragazuri, aspiratoare, masini de spalat si chiar televizoare.


    Tehnoton

    GRUP: Omega-Tehnoton cuprinde zece companii care produc de la echipamente electronice, aragazuri, masini de spalat, aparate de aer conditionat la canapele de lux si tamplarie de aluminiu.
    SCHIMBARE: Tehnoton a intrat in grup in 2000, cand Omega a cumparat pachetul majoritar de actiuni al fostului producator de aparatura electronica, aparate de radio si televizoare. Obiectul de activitate a fost schimbat, iar compania este al doilea producator de aragazuri de pe piata interna, dupa Samus.
    VANZARI: In perioada ianuarie-noiembrie 2004, cifra de afaceri a companiei a fost de peste 9 mil. euro, dupa ce in anul precedent consemnase vanzari totale de 13,2 mil. euro. Rezultatele mai slabe din 2004 au survenit pe fondul scaderii intregii piete a electrocasnicelor.