BusinessMagazin

Blog

  • Sa faceti greva pe rand

    Dupa profesori, lucratorii de la metrou; dupa ei, functionarii publici, apoi minerii, apoi muncitorii de la Tractorul: greve, iesiri in strada, amenintari cu mitinguri. Cum se face ca toate se pornesc in acelasi timp si cum se face ca anul acesta avem miscari sindicale care anii trecuti erau aproape inexistente sau oricum mai putin agresive?

     

    Primul si cel mai la indemana raspuns a fost dat de politicieni, din unghiul lor de vedere: e o manipulare politica. Din partea cui? Studiul de uz intern al PSD, facut public ca din intamplare saptamana trecuta, sustine ca presedintele Basescu ar avea interes sa subrezeasca pozitia premierului Tariceanu si a PNL, inclusiv prin intermediul unor greve fara precedent.

     

    De partea cealalta, liderii coalitiei, indeosebi partea dinspre PD a Aliantei, dau vina pe PSD, in primul rand fiindca orice partid de opozitie (mai ales cand e social-democrat) are tot interesul sa sustina miscarile antiguvernamentale, in al doilea rand fiindca liderul sindical de la Metrorex, Ion Radoi, e senator PSD. Ar fi insa evident necinstita reducerea grevelor la factorul politic si mai ales generalizarea acestei influente asupra tuturor miscarilor sociale din aceasta toamna. Nu e vina nici a profesorilor, nici a lucratorilor de rand de la metrou ca Ion Radoi e membru PSD, iar asocierea in timp a celor doua greve nu indreptateste nicidecum judecarea impreuna a revendicarilor lor.

     

    In plus, explicatiile prin factorul politic nu rezolva nimic din fondul problemei: e dreptul sindicatelor sa ceara salarii mai mari si sa faca greva si in nici un caz nu li se poate impune sa taca acuzandu-le ca fac politica.

     

    Logica politizarii cu orice pret a produs deja un prim rateu, judecand dupa invidia unora din fruntasii Aliantei fata de un PSD care ar fi stiut sa-i imblanzeasca pe liderii sindicali cooptandu-i sistematic in partid (cu concluzia subinteleasa ca e contra firii ca niste partide de dreapta sa incerce acum acelasi lucru care pentru un partid social-democrat pare acum aproape firesc). Al doilea rateu a urmat, deci, in mod natural: calitatea de lider sindical sa fie declarata incompatibila cu cea de parlamentar.

     

    Celalalt raspuns la intrebarea despre concertarea grevelor a tinut de conjunctura: sindicalistii din invatamant s-ar fi infuriat fiindca Ministerul Educatiei i-a dat in judecata pe motiv ca au facut greva ilegal, astfel incat au decis sa continue protestul. Sau, la fel de conjunctural: salariatii de la Metrou s-au incapatanat sa faca greva generala pe motiv ca guvernantii s-au purtat arogant cu ei, mai exact fiindca i-au ignorat pana in ultima clipa, fara macar sa incerce sa evite greva.

     

    Pe cat de incompleta pare o asemenea explicatie, pe atat este insa de corecta. Actuala coalitie n-are o strategie coerenta de a trata cu liderii sindicali, asa cum a avut guvernarea PSD. Astfel incat n-a dat suficienta atentie amenintarilor cu greva si a recurs la solutii nepotrivite, de genul aducerii sindicalistilor in fata justitiei, dand astfel impresia ca vrea sa scape de o problema reala printr-un artificiu.

     

    Iar ceea ce se intampla este o consecinta a nehotararii din coalitie in privinta politicii economice. Adevarata coincidenta a saptamanii trecute nu e intre mai multe greve, ci intre aceste greve si promovarea bugetului pe 2006. Sindicalistii si nesindicalistii care au iesit acum in strada au constatat de-a lungul anului ca Guvernul s-a razgandit in materie de impozite si taxe atunci cand au existat grupuri de lobby dintr-o industrie sau alta care si-au sustinut suficient de insistent cauza. Si atunci nu s-au sfiit sa adopte aceeasi tactica, mizand pe intensitatea strigatelor si facand ureche surda la vagile interese macroeconomice care li s-au prezentat drept contraargumente.

     

    Cum a spus un profesor: o sa accept o majorare esalonata a lefii, o parte in ianuarie si una in septembrie, atunci cand si mie o sa-mi accepte Guvernul sa platesc facturile esalonat.

  • Degetul pe rana

    Ce „doare“ in outdoor-ul bucurestean? Capitala are cel putin patru probleme care au slabe sanse sa fie indreptate in timpul ramas pana la momentul aderarii.

    ILEGALITATI: Bucurestiul geme de panouri ilegale, care produc anual o gaura de milioane de euro Primariei.

     
    ESTETICA: Bucurestiul este una dintre cele mai inestetice capitale din Europa si prin prisma panotajului stradal


    HAOS: Itele in outdoor sunt atat de incurcate, incat cu greu se intrevede o solutie fiabila de reglementare a acestei piete: 1. Companiile mari de outdoor vor sa-si securizeze business-ul si sa castige potul cel mare: contractul pentru mobilier stradal. 2. Companiile medii si mici vor sa-si pastreze business-ul curent 3. Advertiserii din tutun – care asigura 50-60% din rulajul in acest business profita la maximul de timpul ramas pana la integrarea in UE 4. Industria de outdoor este presata sa se alinieze normelor europene 5. Primaria vrea incasari mai mari la buget 6. Arhitectii vor o capitala estetica, dar nu pot face mare lucru din cauza contractelor semnate sub fosta putere. Cineva trebuie sa piarda in acest circuit, ca lucrurile sa intre in normalitate.

    ROI: Nici pana in ziua de azi, industria nu a reusit sa se puna de acord asupra unei modalitati de masurare a audientei outdoor. Iar advertiserii nu au un Return-on-Investment (ROI) cert al bugetelor pe care le cheltuie pe acest canal.

  • Vreau mesh pe Arcul de Triumf“

    Companiile de outdoor, publicitarii si autoritatile si-au dat mana pentru a face ordine in haosul publicitar din Bucuresti. Presa a mai auzit acest discurs si cu alte ocazii. Si il va mai auzi, atat timp cat ghilotina Uniunii Europene sta deasupra panourilor.

     

    Un déjà-vu – asa ar putea fi sintetizat discursul comun al industriei de publicitate si al Primariei Capitalei de saptamana trecuta, cand cei implicati au anuntat ca vor sa faca ordine in publicitatea stradala din Bucuresti. Sunt deja intrate in istorie criticile vehemente ale fostului primar general Traian Basescu la adresa panotajului ilegal. De atunci lucrurile au mers din ce in ce mai rau, iar outdoor-ul bucurestean a atins un grad de depreciere fara precedent: publicitatea a invadat intersectiile, trotuarele, gardurile, stalpii, blocurile, acoperisurile – pana si cladirile istorice.

     

    Principala cauza pentru care avem sub ochi un asemenea peisaj tine mai degraba de politica decat de auto-reglementare. Si, din nou, trebuie invocat Traian Basescu, ale carui conflicte cu primariile de sector – controlate de PSD in perioada mandatului sau – au tinut prima pagina a ziarelor, inclusiv cu subiecte legate de problema panotajului stradal: ce nu aproba Primaria Generala, aproba primarul de sector (este vorba despre autorizatiile de constructie si de amplasament a suporturilor publicitare). Astfel, circul politic, interesele de culise si orgoliile de partid au facut ca, treptat-treptat, Bucurestiul sa ajunga el insusi un circ publicitar.

     

    Dar – dincolo de inestetica urbanistica a acestui peisaj – si eficienta investitiilor in outdoor este pusa sub semnul exclamarii. In toata aceasta aglomeratie, mesajele se dilueaza iar impactul tinde la zero. „Industria se auto-neutralizeaza“, a spus Mihai Ghyka, presedintele IAA Romania (International Advertising Association), organism care reuneste interesele clientilor de publicitate, agentiilor si companiilor de outdoor.

    Iar daca IAA arata spre riscul clientilor de a-si irosi bugetele si arhitectii Capitalei spre inestetica – Primaria arata spre gaura de milioane de euro din buget: panourile amplasate ilegal inseamna taxe neplatite la Primarie, care „incaseaza doar 10% din cat ar trebui“. Adriean Videanu, primar general al Capitalei, a admis ca principala cauza care a condus la crearea acestui haos a fost „dualitatea autoritatilor de pana acum“ – conflictul dintre primarul general si primariile de sector.

     

    Ce e de facut? In primul rand, Primaria isi propune sa curete monumentele istorice de mesh-uri (reclame de mari dimensiuni, de obicei din panza). In al doilea rand, Videanu vrea sa convinga primariile de sector sa se alinieze campaniei Primariei. Daca in privinta mesh-urilor amplasate pe monumentele istorice campania de demolare anuntata de Primarie va fi mai simplu de condus – fiind ilegale sau „autorizate ilegal“ – problema reglementarii in sectoare va fi ceva mai delicata. Cauza? Autorizatiile pentru amplasament mostenite de la fostii primari. Solutia gasita de Videanu? „Voi discuta cu primarii de sectoare, pentru o reglementare unitara“, a spus primarul general, fara a intra in detalii (chiar daca ar fi spre binele Capitalei, este putin probabil ca acest demers sa atinga  contractele existente, care au fost bine acoperite juridic la momentul semnarii).

     

    Pasul urmator: dotarea Bucurestiului cu mobilier stradal. Primaria anuntase o licitatie pentru desemnarea unui furnizor specializat ce trebuia sa aiba loc in septembrie. Motivul pentru care licitatia nu a mai avut loc ar fi presiunea pe care au facut-o marii jucatori asupra Primariei pentru a nu incheia un contract de monopol, spun surse din piata. „Nu va mai fi o singura companie care sa aiba control asupra publicitatii stradale. Ne gandim la un parteneriat public-privat, in care sa fie implicata primaria, IAA, Ordinul Arhitectilor si operatorii existenti pe piata“, a spus Videanu saptamana trecuta. Cum va functiona, concret, acest organism? „Nu stiu exact, e doar o idee care a venit astazi“, a spus Videanu. In ce masura vor fi luati in calcul si cei care nu sunt „existenti“ pe piata, dar care si-au anuntat intentia sa investeasca in outdoor-ul bucurestean – cum este cazul companiei germane Wall, numarul unu in outdoorul din Europa? „Vom lua si propunerile lor in considerare“, a spus Videanu, fara a intra in detalii legate de procedura (Wall a propus Primariei sa furnizeze gratis mobilier stradal Bucurestiului, contra drepturilor de incasare a veniturilor de publicitate atrase de acestea, pe o perioada de 20 de ani).

     

    Deocamdata, primaria se afla in faza in care „ia in calcul realizarea a opt tipuri de astfel de mobilier (statii de autobuz, chioscuri, panouri, cosuri de gunoi – n.r.)“. De ce este atat de important mobilierul stradal pentru soarta outdoor-ului din Bucuresti? Din perspectiva estetica pe de o parte, pentru ca va conferi unitate Bucurestiului. Dar mai ales din perspectiva financiara – toate aceste piese de mobilier vor deveni suporturi publicitare, deci sursa de bani. Tarifele percepute advertiserilor vor fi cu totul altele decat cele practicate in prezent: nu este exclus ca acestea sa se dubleze sau chiar sa se tripleze. Dar acest lucru va depinde foarte mult de compania care va gestiona acest proiect, de calitatea mobilierului care va decora Bucurestiul si de maniera in care piata va fi reglementata.

     

    Va mai curge insa multa apa pe Dambovita pana atunci. Timp suficient pentru companii sa se consolideze sau sa isi niseze afacerile. In primul caz, o miscare edificatoare este cea a austriecilor de la epa, care a inghitit doua companii strategice prin prisma contractelor cu Primaria Capitalei – Euromedia si Beta Cons.

     

    In cel de-al doilea caz, o miscare inteligenta a facut-o Phoenix Media, prin deschiderea unui nou segment de piata: TV screen-urile, care permit publicitatea stradala „in miscare“ (clasicele panouri statice sunt inlocuite de spoturi de sase secunde, grupate in calupuri de 3 minute). „Aici e viitorul outdoor-ului“, spune Dio Boaca, managing partner, care subliniaza ca in Occident „bataia“ advertiserilor din outdoor se da pe TV screen-uri. „De pilda, in Las Vegas exista o strada de 500 de metri in lungime si 40 in latime – toata acoperita de un imens TV screen. LG a facut o cupola numai a sa, care consuma energie cat un cartier intreg“, exemplifica Boaca. In afara de cele doua TV screen-uri deja amplasate in Capitala, Boaca spune ca va mai aduce trei-patru in viitorul apropiat, dupa care urmeaza sa se extinda in orasele mari. Investitia, per total, va fi de circa 800.000 de euro.

     

    Companii de talia Phoenix Media nu sunt putine, dar sunt deseori neglijate in lupta pentru impartirea pietei de outdoor. Ceea ce este gresit, atrage Boaca atentia: sunt peste 15-20 de jucatori mici in toata tara, spune el, „care fac impreuna intre 8 si 14 milioane de euro pe an, adica intre 30-40% din piata. Ce se va intampla cu „cei mici si multi“, o data cu reglementarea pietei de outdoor? Daca au contracte in vigoare, nimeni nu le poate inchide business-ul, sub pretextul reglementarii, au fost de acord companiile de outdoor intervievate de BUSINESS Magazin. „Cine e bagat in aceasta piata trebuie cumparat ca sa iasa“, spune sec Boaca.

     

    Pana la urma, cine va avea de pierdut in aceasta lupta? Epa spune ca nu vor fi „perdanti“, ci mai degraba castigatori „relativ la toate partile implicate“. Iar News Outdoor spune ca vor pierde „cei care nu vor tine cont de calitatea suporturilor si a serviciilor“, dar si de „standardele internationale“.

     

    Procesul de reglementare a outdoor-ului bucurestean este lung si anevoios. Cu atat mai dificil pare sa fie cel din provincie, absent deocamdata in discursul IAA – desi aportul provinciei la totalul pietei de outdoor este de peste 50%. Chiar si asa, pe jumatate, acest proces trebuia sa inceapa: mai e doar un an pana la asteptata integrare in UE, iar stadiul reglementarii industriei este la pamant. Veniti in aceasta toamna la Bucuresti pentru a discuta cu publicitarii romani pe tema auto-reglementarii publicitatii romanesti in general, reprezentantii EACA (European Association of Communications Agencies – autoritatea de auto-reglementare in domeniu) au admis pentru BUSINESS Magazin, intr-un cadru informal, ca cele mai mari dificultati in Romania le intampina din partea outdoor-ului. Este si explicabil de ce: s-ar grabi outdoor-ul sa se auto-reglementeze, dat fiind ca 50-60% din business-ul pietei este datorat reclamelor la tutun (acestea fiind interzise in spatiul european)? Sau de ce s-ar grabi sa scoata panourile cu reclame la bauturile de tip cola sau la anumite snack-uri plasate in apropierea scolilor (considerate in spatiul UE ca fiind nesanatoase pentru copii)?

     

    In loc de raspunsuri, observatia lui Dio Boaca este, poate, edificatoare: „Outdoor-ul nu se va reglementa niciodata pana nu vine Uniunea Europeana.“ Iar cand vine vorba de auto-reglementare, veteranii pietei zambesc. „Cei din outdoor nu au fost in stare atatia ani sa convina asupra unei modalitati de masurare a audientei publicitatii stradale, iar acum se bat cu pumnii in piept ca fac auto-reglementare?“, se intreaba, retoric, un jucator din piata.

     

    Aceasta intrebare pune, de fapt, degetul pe rana: daca se dorea auto-reglementarea outdoor-ului pana acum, aceasta s-ar fi facut deja. Cel putin ar fi fost pus pe picioare studiul adus in discutie mai devreme: este vorba de studiul BRAT, care ar fi costat, estimativ, 200.000 de euro anual. „Nu a fost vorba de bani, ci de interese. Nu se intelegeau furnizorii cu furnizorii, agentiile cu agentiile, furnizorii cu agentiile. De fapt, vor companiile de outdoor acest studiu cu adevarat?“, se intreaba acelasi jucator care a dorit sa isi pastreze anonimatul.

     

    Concluzia? Dincolo de discursuri publice si declaratii de intentie, se afla, de fapt, ghilotina legislatiei europene. Va reusi oare aceasta sa decapiteze si mentalitatea clientilor care cer mesh-uri pe monumente istorice sau pe cladiri-simbol, gen Arcul de Triumf (solicitari de care firmele de outdoor se lovesc frecvent)?

    Va reusi aceeasi ghilotina sa taie din radacini si disponibilitatea celor din outdoor de a-si satisface clientii, cu orice pret? Abia atunci cand acest mental de cerere si oferta in publicitatea stradala va disparea, se va putea vorbi de auto-reglementare. Deocamdata, totul se reduce la presiuni europene si interese de piata.

  • Pragul de 100 de miliarde

    Primii 100 de advertiseri ai lumii au cheltuit aproape 100 de miliarde de dolari pe reclama anul trecut. Asa reiese din topul anual intocmit de prestigioasa publicatie americana Advertising Age. Cine sunt cei mai darnici advertiseri?

     

    An de an, industria de publicitate din intreaga lume asteapta cu sufletul la gura raportul Advertising Age’s Global Marketing – topul celor mai mari spenderi de publicitate din lume, pe care respectata revista de publicitate americana il realizeaza anual. Saptamana trecuta, Advertising Age a facut public topul pe 2004 si a lansat o previziune pentru 2005: cei mai mari 100 spenderi din lume vor sari de pragul de 100 de miliarde de dolari in 2005. Cine a cheltuit cei mai multi bani in media? Ce modificari au survenit in clasamentul pe 2004? Cu acceptul Advertising Age, BUSINESS Magazin publica topul primilor 10 advertiseri din lume.

     

    Lider absolut este Procter & Gamble – cu 7,9 miliarde de dolari investiti in publicitate, o crestere de buget de 17,6% fata de 2003. Cu acest buget, P&G isi mentine prima pozitie din clasamentul pe 2003. Locul al doilea ii revine lui General Motors (GM) – aflat la mare distanta de P&G – cu un buget aproape la jumatate fata de cel al gigantului de bunuri de larg consum (Fast Moving Consumer Goods – FMCG). Urcarea lui GM pe locul al doilea in clasamentul pe 2004 (de pe pozitia a treia in 2003) se datoreaza cresterii consistente, de 19%, a bugetului fata de anul precedent. La distanta mica de GM, pe locul al treilea, vine tot un gigant FMCG, Unilever, cu 3,462 miliarde de dolari cheltuiti. Pentru Unilever, care a avut o crestere de buget de doar doua procente fata de 2003, topul din 2004 ii aduce o cadere cu o pozitie in clasament (loc care ii revine acum lui General Motors).

     

    Continuand alternanta FMCG – auto – FMCG, pe pozitia a patra se situeaza un jucator din industria

     

    auto. Este vorba de Ford Motor, cu cheltuieli de circa 2,8 miliarde de dolari in media anul trecut. Foarte aproape de Ford se afla L’Oreal (pozitia a cincea) – care, daca va adauga cateva procente cresterii de buget din 2004 (15,8%), are sanse sa devanseze producatorul auto in topul urmator. Deocamdata, companiei franceze ii sufla in ceafa tot un producator auto – japonezii de la Toyota (doar 38 de milioane de dolari diferenta intre L’Oreal si Toyota). In sfarsit, pozitia a saptea a topului rupe alternanta dintre companiile de bunuri de larg consum si cele auto: Time Warner, gigantul mondial de media si divertisment. Acesta a cheltuit circa 2,5 miliarde de dolari pe reclama. Desi a avut o crestere de buget de peste 8% fata de 2003, Time Warner a pierdut o pozitie fata de anul anterior (cand ocupa pozitia a sasea printre cei mai mari advertiseri ai lumii).

     

    Pozitia a opta ii revine, din nou, domeniului auto – DaimlerChrysler. Compania – desi a mai adaugat 14 procente la bugetul de reclama din 2004 – nu a reusit sa urce in clasament, ramanand constanta. O intrare noua in Top 10 2004 este Johnson & Johnson. Compania intra direct pe pozitia a noua, luandu-i locul lui Nestlé, care cade astfel pe locul zece in clasamentul pe 2004. Explicatia cresterii Johnson & Johnson este explicabila: bugetul de reclama pe 2004 a crescut cu 13% fata de anul precedent, in timp ce Nestlé a adaugat doar 2,8 % volumului de reclama consumat in 2003.

     

    „Primii 100 advertiseri ai lumii – un grup elitist de marketeri care atrag circa un sfert din totalul bugetului de reclama la nivel mondial – au pompat 93,94 de miliarde de dolari in media din intreaga lume in 2004. Acest volum reprezinta un plus de 12,1% fata de anul precedent si este cea mai mare crestere a investitiilor advertiserilor de top de la declinul de 2,6% din 2001“, scria Advertising Age saptamana trecuta. Publicatia americana subliniaza ca achizitia Gillette de catre numarul unu in top, Procter & Gamble (achizitie perfectata luna trecuta) i-a adus P&G inca cinci marci in portofoliu, acestea atragand vanzari de peste un miliard de dolari la nivel mondial. Conform Advertising Age, P&G a avut cele mai mari cheltuieli de reclama in 24 de tari din cele 77 incluse in studiu. Volumul de reclama al P&G s-a impartit astfel: 43% a mers in Statele Unite, 31% in Europa si 20% in Asia-Pacific.

     

    Si in Romania, P&G a fost cel mai mare spender de publicitate in 2004 si in primele luni ale acestui an, conform monitorizarilor Alfa Cont. Valorile investitiei nu sunt relevante: fiind exprimate la rate-card – nu la net, ca in studiul Advertising Age – acestea nu reflecta nici pe departe investitiile nete in media.

     

    Pe ultimul loc in clasamentul studiului Global Marketing (100) se afla compania japoneza Shiseido, cu investitii in media de 257 de milioane de dolari. Ca fapt divers, bugetul Shiseido este comparabil cu totalul investitiilor nete in media din Romania, evaluate neoficial la 200-250 de milioane de euro in 2004.

  • La inceput a fost blogul

    Au aparut cu doar cativa ani in urma, dar specialistii nu ezita acum sa se raporteze la ele ca la un fenomen social. Jurnalele personale online – blogurile – au reusit sa transforme Internetul dintr-o retea a calculatoarelor intr-una a oamenilor si a relatiilor interumane. „Satul global“ prezis in urma cu patru decenii de Marshall McLuham pare sa fie mai aproape de noi ca niciodata.

     

    Cu o audienta care poate varia de la cativa prieteni si membri ai familiei pana la sute de mii de vizitatori zilnic, blogurile schimba incet dar sigur fata Internetului, pe care-l transforma intr-o retea globala de conversatii. Oameni legati de interese comune sunt pusi in legatura, chiar daca e mult mai probabil ca acestia sa nu se intalneasca vreodata fata in fata altfel decat prin intermediul camerelor web. Blogurile fac publice opiniile omului obisnuit, perceptia sa individuala, subiectiva, asupra lucrurilor, iar „blogosfera“, cum este numita lumea virtuala a jurnalelor online, e „construita“ din cele mai diverse tipuri de publicatii, de la jurnale personale pana la pagini in care se face politica momentului, dand nastere unui adevarat barometru al opiniei publice mondiale.

     

    Majoritatea expertilor indica momentul „9/11“ ca punct de cotitura pentru dezvoltarea blogurilor, prabusirea celor doua turnuri newyorkeze dezvaluind un Internet conectat in timp real la „lumea reala“, un spatiu de comunicare si interactiune, de informare si iesire din izolare. Oameni de cele mai diverse conditii au postat imediat dupa atacul asupra „gemenilor“ informatii si imagini de ultima ora, oferind astfel intregii lumi o perspectiva personala asupra dramei. Spre exemplu, la numai 30 de minute de la primul atac, site-ul Slashdot.org concentra deja un numar impresionant de pareri si impresii: peste 8.000 de mesaje au fost publicate in numai 24 ore de la prabusirea celor doua turnuri.

     

    In prezent, blogurile se extind in prezent cu rapiditate, devenind tot mai populare mai ales in randul utilizatorilor tineri de Internet. Intr-un studiu publicat in august 2005, Perseus Development Corporation a inventariat nu mai putin de 31,6 milioane de bloguri, dintre care 10 milioane au aparut doar in primul trimestru al anului. De alfel, realizatorii studiului vorbesc despre o „eruptie“ a blogurilor, estimand ca pana la sfarsitul acestui an numarul lor va depasi 50 de milioane.

     

    Lideri in gazduirea blogurilor sunt BlogSpot, LiveJournal si Xanga, site-uri lansate toate in 1999, inregistrand fiecare peste 6 milioane de conturi in primul trimestru al anului 2005, conform analizei Perseus. Din acelasi studiu reiese, oarecum surprinzator, ca blogurile sunt mai populare in randul fe-meilor, reprezentate in procent dublu fata de barbati. In plus, blogurile sunt preferate in principal de tineri: mai mult de jumatate dintre cei care publica jurnale on-line sunt adolescenti, iar peste o treime au varsta cuprinsa intre 20 si 29 ani.

    In aceste conditii, e limpede pentru toata lumea ca puterea de comunicare a blogurilor nu avea cum sa treaca neobservata. In primul de catre reprezentantii marilor companii, chiar daca acestia au reactii diferite in privinta blogurilor. Astfel, „istoria“ a consemnat cazul unor angajati care au fost concediati pentru simplul fapt ca si-au facut publice convingerile prin intermediul blogurilor, dupa cum au fost semnalate si situatii in care reprezentantii managementului de top scriu de zor in propriul jurnal online. Exista deja destule companii, de pilda Microsoft, Google sau HP, care folosesc blogurile pentru a oferi clientilor sfaturi utile si a asigura o comunicare directa cu acestia.

     

    Dincolo de opiniile „pro“si „contra“, ramane indiscutabil faptul ca blogurile ofera clientilor posibilitatea de a-si exprima opiniile si forta de a recomanda, daca nu impune, schimbari companiilor. In termeni de business, blogul poate fi cel mai bine definit ca si o oportunitate, fie ca este de promovare sau de consolidare a unei imagini prin comunicarea cu clientii. Sunt experti care sustin chiar ca, in urmatorii ani, blogurile ar putea fi integrate in sistemele de tip CRM (Costumer Relationship Management), ca urmare a credibilitatii de care se bucura printre „internauti“ – a se citi de data asta potentiali clienti -, comparativ cu reprezentantii oficiali ai unei companii, cand vine vorba sa exprime o parere asupra produselor sau serviciilor firmei in cauza.

     

    Cum se explica, totusi, aceasta veritabila isterie a jurnalelor on-line?  „Blogurile au explodat si vor continua sa se dezvolte rapid pentru ca fac publice pareri necenzurate. Blogosfera este si locul ideal pentru a obtine recomandari si pareri de la utilizatori reali, nu din publicitate“, este de parere Radu Ionescu, Managing Director, Kinecto Permission Marketing. „Prin bloguri, totul este potential public. Companiile trebuie sa fie constiente ca nu mai pot ascunde nimic“, adauga el.

     

    Potrivit rezultatelor studiului „Engaging the Blogosphere“, realizat de Edelman/Technorati, in octombrie 2005, „internautii“ sunt de parere ca 42% dintre companii nu constientizeaza puterea de influenta a blogurilor, 40% nu raspund aproape niciodata problemelor ridicate pe bloguri si numai 28% folosesc blogurile ca un instrument de marketing sau relatii publice (PR). „Internautii“ care scriu bloguri prefera sa fie contactati direct si sa discute cu angajati ai companiilor. Studiul arata, de asemenea, ca jumatate dintre cei care si-au deschis un blog pe internet publica, cel putin o data pe saptamana, informatii despre diverse companii, produsele si angajatii acestora.

     

    Natura „virala“ a Internetului face greu predictibila evolutia unui mesaj postat pe un blog: este posibil ca informatia sa se piarda in spatiul virtual, dupa cum este la fel de posibil ca multi alti „internauti“ sa fie de acord cu aceasta si s-o transmita mai departe. Pe de alta parte, blogurile care au dobandit influenta si audienta tin presei adevarate speech-uri despre ce constituie intr-adevar stirea momentului. Monitorizarea blogurilor poate indica potentiale probleme de comunicare ale unei companii, dar si modul in care percepe publicul o anumita situatie.

     

    Forta pe care blogurile o pot exercita asupra unei afaceri a fost dovedita in numeroase cazuri, in ianuarie 2005 prestigioasa revista Fortune prezentand chiar opt bloggeri cu o mare putere de influenta, pe care nici o companie n-ar trebui sa-i ignore. {i cum teoria nu e nimic fara practica, istoria (ne)scrisa a Retelei a consemnat deja cel putin doua cazuri care au demonstrat fara drept de apel impactul considerabil al blogurilor asupra afacerilor. Primul este cel al Kryptonite, o companie care furniza incuietori pentru biciclete, faimoase pentru ca erau imposibil de desfacut. In 2003, procedeul prin care „nodurile gordiene“ ale secolului XXI puteau fi deschise cu un banal pix a fost descris cu lux de amanunte pe un blog oarecare. Informatia s-a raspandit rapid, ajungand la sute de mii de utilizatori de Internet, pentru a fi in cele din urma preluata de publicatii cu reputatie, ca New York Times. Lipsa unei reactii prompte la aparitia crizei a costat compania aproape jumatate din veniturile sale anuale. 

     

    Cel de-al doilea caz, cunoscut in blogosfera drept „efectul Jeff Jarvis“, s-a consumat chiar in vara acestui an. In iunie 2005, un oarecare Jeff Jarvis a povestit intr-un blog despre problemele pe care le avea cu cei de la compania Dell – unul dintre marii producatori de laptopuri -, de la care tocmai cumparase o unitate. Dell a refuzat sa raspunda cazului semnalat, aducand ca argument politica de a monitoriza, dar nu si de a se angaja in discutiile purtate pe Internet.

     

    Departamentul de PR al Dell a fost nevoit insa sa reactioneze dupa ce povestea lui Jarvis, multiplicata prin intermediul blogurilor, a generat numeroase articole in publicatii importante, intre care Business Week, si mai ales dupa ce Jarvis a adresat online o scrisoare deschisa (cu titlul „Dear Mr. Dell“) fondatorului companiei, Michael Dell.

     

    Ulterior, Dell a anuntat schimbarea politicii in legatura cu blogurile, in sensul unor raspunsuri individuale pentru toti cei care semnaleaza diferite probleme legate de produsele companiei.  

     

    Evident, nu orice opinie publicata pe Internet poate genera o astfel de reactie in lant, Jeff Jarvis fiind un blogger si un publicist destul de cunoscut. Oricum, mesajul e destul de limpede: companiile trebuie sa evalueze si sa urmareasca blogurile in functie de importanta lor, tinand cont de aspecte ca nivelul audientei si structura acesteia, dar si de credibilitatea asociata blogului respectiv, de capacitatea sa de formator de opinie. Conform datelor unui studiu realizat de Angel Blog in septembrie 2005, opt din 10 experti in relatii publice sunt de parere ca blogurile ar trebui luate in serios ca instrument de comunicare pentru companii. Partea cea mai dificila e legata de limbajul folosit in relatia cu bloggerii, care au aratat clar ca nu doresc raspunsuri intr-un stil crispat, corporatist, la problemele pe care le ridica, dupa cum nu vor nici sa fie tratati ca niste cifre intr-o raportare statistica.

     

    „Daca blogul propune povestiri interesante si un unghi interior dintr-o companie – personalizat si deschis -, atunci poate fi de mare folos comunicarii de business“, considera Crenguta Rosu, Co-managing Partner, DC Communication. „Utilizarea blogului ca forma de vanzare de publicitate explicita a fost rau primita de piata. Daca blogul are insa utilitatea sa initiala – deschide o platforma de dialog pe teme care pot interesa publicul si nu promoveaza partizan un produs sau o companie -, atunci acesta poate fi un excelent suport de comunicare“, este de parere Crenguta Rosu. Dar tocmai pentru ca Internetul a depasit era pasivitatii si permite utilizatorului nu numai sa navigheze si sa se informeze, dar si sa-si spuna parerea cu voce tare, sa se faca auzit, oamenii obisnuiti primesc acces in zona de activitate a ziaristilor profesionisti. In Coreea de Sud, Ohmynews, un ziar online, s-a lansat cu motto-ul „fiecare cetatean este un reporter“.

     

    A devenit astfel prima publicatie din lume care accepta, edita si publica articole de la cititori, dand nastere unui „jurnalism deschis“. In prezent, aproape 40.000 de cititori scriu stiri pentru Ohmynews. Mai mult, in 2002, ziarul a avut o contributie decisiva in alegerea unui nou presedinte, care a acordat, de altfel, publicatiei online primul sau interviu. Blogul functioneaza similar unui ziar online, oferind proprietarului o platforma pentru a-si comunica opiniile.

     

    Chiar daca nu au garantia corectitudinii si obiectivitatii jurnalismului traditional, stirile publicate pe bloguri au avantajul de a fi imediate si autentice, de a nu fi ingradite de spatiul editorial sau de numarul cititorilor potential interesati de un anumit subiect. De pilda, ceea ce a facut Jeff Jarvis este numit de unii analisti „jurnalism hiperlocal“, prezentand informatii de interes pe care ziarele traditionale tind sa le ignore. Blogurile adauga context si complexitate jurnalismului traditional, personalizeaza informatia si o servesc libera de orice forma de cenzura, fie ea legata de un anumit stil redactional sau de alte tipuri de presiuni. Exista chiar pariuri pe Internet, ca unele bloguri vor depasi ca importanta si relevanta stirile publicate pe site-ul cotidianului New York Times.

     

    Jurnalistii folosesc Internetul pentru documentare si nu rareori comentariile postate pe bloguri ajung subiectul stirilor. In ultimii doi-trei ani, blogurile au avut un impact tot mai pronuntat in generarea si orientarea stirilor. Pe de alta parte, stiri din media sunt preluate constant si comentate pe bloguri, unde impactul lor creste semnificativ. Numeroase publicatii de prim rang au preferat sa foloseasca potentialul blogurilor gazduind astfel de spatii de libera exprimare. Recent, Business Week a creat un blog pentru cei interesati de studiile MBA, fie acestia studenti sau absolventi, cel mai probabil pentru a-si atrage si consolida acest segment de cititori. Pe de alta parte, site-urile care gazduiesc bloguri sunt din ce in ce mai ademenitoare pentru companiile din zona Internet si media. Iar o dovada in acest sens e tranzactia de la inceputul lunii octombrie, in urma careia AOL a achizitionat compania Weblogs Inc. pentru o suma estimata la 25 de milioane de dolari.

     

    Nu in ultimul rand, blogurile, la fel ca presa, au dovedit ca au capacitatea de a influenta agenda publica.

     

    Anul trecut se putea deja constata ca blogurile sunt utilizate strategic pentru formarea opiniei publice, asa cum s-a intamplat in campaniile politice din SUA. Primele cinci bloguri pe teme politice atrag si in prezent mai mult de jumatate de milion de vizitatori zilnic. Iar „reciproca“ este si ea valabila: blogurile au fost luate in discutie si de Parlamentul European. In septembrie 2005, intr-una dintre dezbaterile despre efectele societatii informationale, s-au exprimat temeri in privinta posibilitatilor de a trage la raspundere bloggerii si de a asigura protectia datelor personale.

     

     Opiniile au fost insa impartite, unii acuzand bloggerii ca se comporta ca in Vestul salbatic, fara a preciza sursele de informatii, in vreme ce altii au pledat pentru libertatea de exprimare si nereglementarea acestor spatii, argumentand ca aici nu e vorba de acuratetea continutului, ci de legaturile care se stabilesc intre oameni. Richard Corbett, primul membru al Parlamentului European care si-a creat un blog personal, a fost cat se poate de limpede: blogurile nu pot fi reglementate, dupa cum nu poate fi reglementat nici dreptul la libera exprimare. {i in Romania blogurile isi fac tot mai des simtita prezenta, compania Timsoft inventariind cateva sute de bloguri active, create de romani. „Blogosfera din Romania este la inceput. Sunt cativa care publica deja de ceva timp si usor-usor incep si oameni din zona de business sa isi lanseze bloguri proprii. Celor cateva sute de bloguri cat de cat actualizate in prezent li se vor adauga, probabil, mii sau chiar zeci de mii in 2006“, spune Radu Ionescu de la Kinecto Permission Marketing.

     

    Dincolo de cifre, statistici sau zone geografice o concluzie se impune tot mai limpede: in forma sa „traditionala“, jurnalul a murit.  E vremea blogului.

  • Mai putem trai fara e-mail?

    Va numarati printre cei care nu concep o zi de lucru fara a trimite si a primi mesaje e-mail? Ei bine, trebuie sa stiti ca se poate supravietui si fara e-mail.

     

    Solutia este simpla, iar cei mai tineri dintre utilizatori au inceput s-o prefere deja de cativa ani, spun analistii: este vorba de programele de mesagerie online (instant messaging), cum sunt Yahoo! Messenger, MSN sau Google Talk.

     

    Internautii au inceput sa faca trecerea catre acest nou tip de comunicare in principal pentru ca este mult mai rapid decat e-mail-ul (dupa cum ii spune si numele, este chiar instantanee), dar si pentru ca are cateva functii in plus.

     

     Conform unui studiu realizat de divizia de Internet a gigantului media Time Warner, America Online (AOL), messengerul a crescut mult in ochii internautilor, fiind preferat in dauna e-mail-ului de 66% dintre utilizatori. In plus, multi dintre acestia comunica prin Internet folosind programele de mesagerie online de pe telefonul mobil si nu pe cele de la computer. Surprinzator sau nu, si multe dintre discutiile de afaceri se desfasoara in acest mod, mai arata studiul AOL. In medie, 60% dintre mesajele care circula pe messenger sunt trimise colegilor de serviciu sau sefilor, celelalte 40 de procente fiind destinate prietenilor sau familiei. Asta nu inseamna insa ca ar trebui sa incercati sa luati o decizie foarte importanta cu un partener de afaceri pe messenger, atunci cand va „butonati“ telefonul mobil intr-un supermarket, la cumparaturi.

     

    Pe de alta parte, serviciile de messenger ofera mai multe functii decat e-mail-ul.

    Cu toate ca este inca cea mai folosita aplicatie online la nivel mondial, unii ar putea spune ca e-mail-ul a ramas putin in urma, fiind destinat exclusiv comunicarii scrise, in timp ce messengerul poate fi utilizat pentru a asculta muzica la radiourile online sau pentru a juca jocuri cu prietenii.

    Aproximativ 25% dintre utilizatorii americani au precizat ca si-ar dori sa poata asculta melodii la cerere in timp ce „palavragesc“ cu prietenii pe chat, iar alti 21% ar vrea sa poata urmari clipuri video la cerere (video-on-demand) prin messenger. Insa poate cel mai interesant lucru este faptul ca messengerul pare sa fie o alternativa si la telefonia fixa sau mobila. Messengerul va da ocazia sa purtati conversatii de tip voce (prin voice-over-IP, cum este cazul Skype) si chiar sa faceti videoconferinta daca aveti camera video conectata la computer. Va va costa mai putin decat un apel obisnuit. Tocmai din acest motiv, 12% din utilizatorii americani au recunoscut ca sunt interesati sa inlocuiasca telefonul fix cu messengerul.            

  • Imperiul contraataca

    Un „memo“ cu valoare de manifest semnat de Ray Ozzie si acreditat de Bill Gates ca o adevarata strategie a pus pe jar industria IT: Microsoft a decis sa intre in lupta pentru cucerirea serviciilor online.

     

     

    Cand Microsoft a cumparat firma Groove Networks (in aprilie 2005), analistii s-au aratat oarecum surprinsi. Miscarea nu parea sa se incadreze in tiparul achizitiilor pe care Microsoft le-a practicat de-a lungul vremii. Groove Office – un instrument de colaborare si schimb de documente care functioneaza in web pe baza unei tehnologii peer-to-peer – nu reprezenta un pericol pentru nici unul dintre produsele Microsoft. Pe de alta parte, mega-compania din Redmond nu parea nici dispusa si nici pregatita sa mizeze pe acest gen de tehnologii.

     

    Adevarata miza a achizitiei era de fapt seful celor de la Groove, Ray Ozzie, o veritabila legenda in lumea IT. Dupa ce a lucrat o vreme la „spreadsheet-ul primordial“ VisiCalc si apoi la Lotus Symphony, Ozzie a fondat firma Iris Associates si a creat un produs revolutionar pentru colaborarea in organizatiile moderne: Notes. Lotus a cumparat Iris si a impus pe piata Lotus Notes, dupa care l-a transpus si pe web sub numele Domino. Nu mult dupa ce IBM a cumparat Lotus, Ray Ozzie a fondat Groove Networks si a fost unul dintre pionierii utilizarii web-ului ca platforma pentru servicii online. Acesta era de fapt genul de expertiza de care Microsoft avea nevoie, iar Ozzie a fost imediat numit CTO (chief technology officer) si a devenit, dupa cum vom vedea, vizionarul de serviciu al companiei. 

     

    Bomba a explodat la inceputul lui noiembrie. In 28 octombrie, Ray Ozzie a trimis o scrisoare de sapte pagini sefilor de la Microsoft. Un adevarat manifest, care a fost apoi inglobat de Bill Gates intr-un mesaj care aminteste de cel lansat in urma cu zece ani sub titlul „The Internet Tidal Wave“, cel care a marcat inceputul bataliei cu Netscape pentru suprematia pe piata browserelor. Ca si atunci, Microsoft constata cu intarziere ca a scapat trenul si se mobilizeaza pentru a-l prinde la urmatoarea statie.

     

    In esenta, documentul redactat de Ray Ozzie nu face altceva decat sa atraga atentia asupra evolutiei web-ului ca platforma de calcul spre un model pe care lumea s-a obisnuit sa-l numeasca Web 2.0 si, in plus, sa constate ca Microsoft este depasit in acest nou mediu de multe companii concurente in frunte cu Google si Yahoo!, urmate de altele mai specializate pe anumite piete, cum ar fi Flickr sau Skype. Mai mult, Apple apare din nou ca un concurent, fiind mult mai bine pozitionat strategic prin imbinarea omogena intre hardware, software si servicii web, excelent ilustrata prin triada formata de iPod, iTunes si iTunes Music Store.

     

    Desigur, Ozzie identifica principiile de baza ale noului model, trece in revista oportunitatile si schiteaza pasii urmatori pe care Microsoft ii are de facut pentru a se repozitiona pe aceasta piata extrem de competitiva.

     

    Valurile pe care le-a starnit in presa scrisoarea lui Ray Ozzie si mesajul lui Bill Gates au fost spectaculoase, iar ecourile nu s-au stins inca. Pe de-o parte, analistii au avut ocazia sa constate ca de fapt Microsoft a facut deja, oarecum discret, cativa pasi in directia indicata de Ozzie (ceea ce sugereaza ca documentele „scapate“ in presa la inceputul lui noiembrie au fost mai degraba o lovitura de marketing). O mai buna intelegere cu Yahoo! – de pilda prin planul de compatibilizare a clientilor de mesagerie instantanee – este un astfel de pas. Pe de alta parte, se pare ca un serviciu de publicitate contextuala asemanator cu Google AdSense este pregatit de MSN.

     

    Insa cel mai important pas l-a reprezentat lansarea in versiune beta a serviciilor online Windows Live si Office Live, care vor sa ofere o idee despre ce intentioneaza sa ofere Microsoft in materie de servicii web.

    Ca si in urma cu un deceniu, Microsoft se pregateste pentru o batalie importanta. Insa campul de lupta arata astazi cu totul altfel. Atunci Microsoft a jucat pe teren propriu (adica in domeniul programelor), pe cand acum va lupta pe un teren neutru, iar riscurile sunt mai mari. Pentru a invinge, Microsoft va trebui sa-si schimbe practic modelul afacerii, pentru ca nu mai e vorba de a vinde licente, ci de a furniza servicii pe baza de abonament sau finantate prin publicitate. In plus, exista riscul ca noile servicii sa reduca baza de utilizatori a produselor traditionale si a retelei MSN. In fine, concurentii sunt multi si mult mai agili decat colosul din Redmond. Insa riscul cel mai mare ar fi fost sa nu faca nimic.

     

    Ca si acum un deceniu, Microsoft se pregateste pentru o batalie. Insa campul de lupta arata astazi altfel

  • Mai Buni in Afaceri?

    Cat de important este un program Master of Business Administration pentru cariera unui manager? Despre asta a fost vorba la editia de saptamana trecuta a Club BUSINESS, desfasurata la hotelul J.W. Marriott. Companiile pun tot mai mult accent pe managerii profesionisti, iar noi scoli de business si-au manifestat interesul pentru piata romaneasca de profil. Cifrata acum la 2,5 milioane de euro, aceasta se va tripla in urmatorii doi ani.

     

    BUSINESS Magazin: Cat de mult pun pret angajatorii romani pe o diploma MBA?

     

    Florin Luca: E posibil poate sa va surprind, dar noi (BRD – n. red.) nu punem nici un pret pe diploma de MBA. In masura in care persoana pe care o angajam are competentele pe care noi le cautam, atunci este un plus. In caz contrar nu este decat o marturie a parcurgerii unor etape de formare.

     

    BUSINESS Magazin: Si totusi, la programele de MBA se inscriu, an de an, foarte multi studenti.

     

    Valeriu Ionescu: Dar nu pentru diploma. Ci ca sa capete competentele. Faptul ca ai un MBA, e o recunoastere oarecare, dar singura recunoastere care e in piata, fie ca te angajezi undeva, fie ca faci un business, sunt rezultatele. Or, ceea ce cauti intr-o scoala de genul asta este sa inveti sa faci business nu intr-un mod haotic sau de casa pionierilor, ci sa inveti in doi ani din peste o suta de ani de capitalism. 

     

    Adrian Stanciu: Eu nu stiu sa raspund la intrebarea daca e util sau nu e util in Romania. Fiind interesat de subiect, am citit un studiu care s-a facut in America pe tema asta, dar n-au fost inregistrate corelatii statistice semnificative intre absolvirea unui MBA si rezultatele in afaceri. Adica practic nu prea conteaza, la nivelul rezultatelor, absolvirea unui MBA.

     

    Valeriu Ionescu: …incepand cu Bill Gates…

     

    Adrian Stanciu: Nu, eu vorbesc de statistica semnificativa, nu de exemple care pot fi intotdeauna si de o parte, si de cealalta. Un alt lucru interesant in studiul cu pricina: au fost intrebati angajatori americani de ce angajeaza absolventi de MBA. Si cunostintele dobandite nu au fost printre primele cinci motive invocate. Foarte surprinzator. Primele trei au fost urmatoarele, in ordinea lor: procesul de admitere – in America, faptul ca ai trecut printr-un proces de selectie la o universitate de prestigiu, cum ar fi Stanford, garanteaza un anumit nivel. Al doilea a fost modul de lucru – apropo de ce comenta Val mai devreme. Un mod de lucru care nu e haotic, ci organizat si coerent. Iar al treilea e network-ul. Cunostintele nu prea au fost valorizate probabil si pentru ca realitatea arata ca nu ele sunt principalul motor al performantei.

     

    Daniel Enescu: As face o observatie. Cred ca piata SUA este la un alt nivel. Acolo vorbim de zeci si sute de mii de absolventi in ultimii 50 de ani. O piata suprasaturata de multe programe, de foarte multi absolventi, unde cunostintele nu mai fac foarte mult diferenta pentru ca devin un standard. Romania e – hai sa zicem – virgina. Zece ani de MBA si poate doua mii de absolventi nu sunt indeajuns. Suntem undeva in faza de inceput, si cred ca asta face diferenta foarte mult.

     

    Florin Luca: Voiam sa fac un comentariu pentru ca au fost pomenite doua notiuni legate de MBA. Notiunea de performanta si cea de competenta. In compania noastra plecam de la premisa ca in centrul intregii filozofii de gestionare a resurselor umane trebuie sa se afle performanta. Si pentru ca personalul sa fie performant trebuie sa fie in acelasi timp competent, motivat si sa traiasca intr-un climat social adecvat. Legat de cealalta notiune – „competenta“ -, a fi competent inseamna foarte bine sa ai un bagaj de cunostinte necesare meseriei, dar mai trebuie sa ai acele abilitati si acele comportamente care sa te impinga la rezultat. Or, eu zic ca, pe termen mediu, cele care vor face diferenta nu vor fi atat cunostintele, cat comportamentele. A avea niste comportamente specifice, care sa duca la performanta inseamna sa intri in noroi, sa-ti sufleci mansetele, sa te confrunti cu problemele reale. Eu zic ca un MBA ar fi foarte eficace in Romania incepand cu momentul in care persoanele care intervin ca lectori ar proveni din cadrul companiilor, ar fi persoane care s-au confruntat cu probleme concrete, presedinti de companii.

     

    BUSINESS Magazin: Domnule Duhaneanu, mingea e in terenul dumneavoastra.

     

    Marcel Duhaneanu: Da. La intrebarea daca este nevoie de un MBA raspunsul e clar: este nevoie. Si am sa va amintesc cum a aparut aceasta idee. Conceptul de MBA a fost introdus in Romania de noi si de Scoala canadiana, prin intermediul Academiei de Studii Economice, in 1993. Dar el a fost pregatit dinainte pentru ca, dintre toate universitatile, universitatea economica a trebuit sa treaca prin cele mai mari transformari. Principalul ajutor a venit atunci din partea SUA, care saptamanal trimiteau lectori renumiti. Primele doua luni. Pana cand americanii si-au dat seama ca nu exista un limbaj comun. Sunt o serie de concepte specifice economiei de piata pe care noi nu le cunosteam, cu atat mai putin stiam sa le aplicam. Acesta este momentul in care au inceput doua programe mari de pregatire. Mai intai a profesorilor, care sa fie capabili sa duca mai departe conceptul de MBA. Ce puteam noi face era sa ne adresam unui segment de piata care cunostea bine limba engleza si care era doritor sa invete acest limbaj al afacerilor. Noii nu faceam invatamant de masa.

     

    BUSINESS Magazin: Este in continuare elitist?

     

    Marcel Duhaneanu: Da. Eu conduc un program de Executive MBA. Si este o mare deosebire intre un MBA si un Executive MBA. Un MBA se adreseaza acelora care vor sa intre in afaceri si cauta un loc de munca, un EMBA se adreseaza celor care au deja o functie de conducere si care angajeaza oameni.

    De ce i-ar mai trebui unui director sa urmeze un EMBA? El poate sa ajunga si ministru si sef de stat, orice, fara MBA. In primul rand il ajuta sa avanseze pe linie profesionala. Sentimentul cu care am plecat eu de la Stanford era ca totul depinde numai de mine, ca totul este posibil.

     

    Adriana Dutescu: Cu tot respectul si cu toata admiratia pentru domnul profesor Duhaneanu, imi permit sa nu impartasesc in totalitate ideile dumnealui. Sentimentul nostru este ca la ora actuala – si Daniel este aici sa ne sprijine cu niste date statistice, facem o cercetare de piata care nu s-a finalizat – pe piata romaneasca nu exista o diferenta esentiala intre programele MBA si EMBA. Cel putin deocamdata. Ma regaseam aproape 100% in ce spune domnul Duhaneanu, pentru ca, in ciuda aparentelor, si programul MBA romano-canadian se adreseaza managerilor de top. Selectia noastra este extrem de riguroasa si pentru noi este important sa existe experienta manageriala, de preferinta de minimum trei ani.

     

    Dragos Simion: Eu as propune, cu voia dumneavoastra, sa mergem spre lucruri mai pragmatice. Eu, in calitate de angajator de data asta, nu in calitate de absolvent de MBA, spun ca angajam la Flamingo oameni cu MBA. Si nu doar atat, chiar trimitem oameni la cursuri MBA din motive pe care le-as sintetiza asa: firma Flamingo a crescut ani de zile, cam 8-9 ani, ca firma antreprenoriala in care s-a pus mult mai mult accent pe partea de executie, partea de conducere fiind apanajul unui grup mai restrans, chiar al antreprenorilor. Pe masura ce firma a crescut suficient de mult, a devenit mai mare nevoia de a avea niste manageri profesionisti. Si atunci pe oamenii despre  care noi am crezut ca ar avea potential de management i-am trimis la MBA. De asemenea, oamenii pe care i-am selectat prin procesul obisnuit de recrutare au avut un plus daca erau absolventi de MBA.

     

    BUSINESS Magazin: Incepand de la ce pozitie trimiteati oameni la MBA?

     

    Dragos Simion: De la pozitie de manager. Pur si simplu. In momentul in care ai in subordine intre cinci si zece oameni, deja automat functia respectiva – nu persoana – devine una la care se poate spune ca poti sa mergi la MBA.

     

    Valeriu Ionescu: Ma rog, scurtezi ciclul de invatare daca iei un absolvent de MBA, dar e mai important sa-l cresti.

     

    Florin Luca: Cred ca ar fi bine sa enumeram foarte succint patru-cinci competente care se dezvolta in cadrul acestor MBA-uri pentru ca ele de fapt dau valoare unei diplome.

     

    BUSINESS Magazin: Sa continuam mai intai cu raspunsurile referitor la utilitatea unui MBA.

     

    Wolfgang Klaar: Nu ma voi limita strict la situatia din Romania. Daca fac o comparatie intre Romania si Austria. Avem in Romania un numar mult mai mare de absolventi de facultati decat in Austria. La noi rata absolventilor e de 5-6%, deci segmentul de populatie care are studii superioare. In Romania este mult mai mare. De aceea, probabil, exista in Romania aceasta necesitate sa faci MBA imediat dupa facultate – popular se spune „dupa scoala“, ceea ce spune foarte multe. La noi nu se prea face acest lucru pentru ca nu este nevoie, pentru ca nu se apreciaza in piata. Si eu sustin acest lucru. Sustin foarte mult ideea de EMBA dupa o experienta profesionala de cel putin trei-cinci ani.

     

     In Austria studentii lucreaza din timpul facultatii – marea majoritate – multi au si datorii si nu-si permit un MBA. Nici tatalui meu nu i-ar fi convenit daca la 24 de ani i-as fi spus ca vreau sa ma mai sustina financiar inca doi ani. Si pot sa mai aduc multe motive pentru care nu sustin ideea de MBA imediat dupa facultate. In Austria, MBA-ul a venit tot de la americani. In anii ‘50-’60 a luat o anvergura mai mare, dar nici dupa 40 de ani, cati au trecut, nu pot sa zic ca e apreciat extraordinar de mult. Exista absolventi ai unor scoli de prestigiu, dar vorbim despre un strat foarte, foarte subtire, ma refer absolut la top management. Pentru o firma ca a noastra, care opereaza in sectorul de middle management, acest lucru este apreciat, dar nu este vorba de o conditie obligatorie. Nici in Romania nu cred ca o sa fie, nici peste 20 de ani.

     

    BUSINESS Magazin: Ati ridicat o problema: cea a banilor, a finantarii. In Romania cine plateste: persoana care face MBA-ul sau compania?

     

    Adriana Dutescu: La noi, de exemplu, in cazul programului de doi ani, 90% dintre cursanti au fost finantati de catre angajatori

     

    BUSINESS Magazin: Cat costa un program la dumneavoastra?

     

    Adriana Dutescu: Varianta „in action“ pe doi ani de zile costa 8.000 de euro pentru ambii ani, dar e un pret pe care cu greu il mai putem sustine, programele de MBA sunt extrem de costisitoare. Noi avem 30% participare a profesorilor canadieni de top, carora trebuie sa le asiguram confortul ca la ei acasa, cel putin. Deci pretul acesta nu va mai fi in vigoare in urmatoarea perioada, dar incercam sa pastram un raport calitate/pret, astfel incat cota noastra de piata sa fie confortabila. Eu am facut un Master of Science in Franta si chiar am avut finantare din partea unui angajator si vreau sa spun ca simti altfel. In momentul in care incerci sa gasesti propria finantare si simti fiecare euro pe care il ai, altfel apreciezi. E o mare diferenta intre generatia lui Daniel Enescu, care s-a autofinantat intr-o proportie destul de mare si generatiile pe care le avem acum. Oamenii care sunt trimisi de catre angajator altfel isi percep obligatiile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Din perspectiva omului care preda la un MBA, practic ce inveti acolo?

     

    Adrian Stanciu: Eu sunt de parerea antevorbitorului meu si cred ca un MBA cade mult mai bine pe o experienta de afaceri. Modelul in care un angajator fie sustine complet, fie intr-un sistem de co-plata tipul asta de pregatire, care sa vina peste o pregatire profesionala, mi se pare modelul cel mai castigator. Spun asta si din perspectiva de formator, pentru ca, in afara de rolul de profesor la MBA, noi facem foarte multe training-uri cu echipe de management – cursuri scurte. E o mare diferenta intre a propune o idee, un concept, o competenta, unei persoane care s-a lovit de problema aia si poate si-a cautat propriile raspunsuri si a o propune cuiva care se uita la ea contemplativ. Nu a trecut niciodata pe acolo, nu stie cu ce se mananca si o ia cum i se serveste. Deci, ca sa revin la intrebarea initiala, ideal ar fi ca la un MBA sa se invete raspunsurile la intrebari pe care ti le-ai pus deja.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar in munca de consultanta lucrati mai usor cu absolventi de MBA?

     

    Adrian Stanciu: Noi nu facem diferenta, in principiu. Noi ne ocupam de ceea ce se numeste cultura organizatiei, de partea de comportament, de atitudini, de cealalta fata a muncii manageriale. Si aici sunt de acord cu domnul Luca:  cunostintele se invata mai usor decat comportamentele si exista multe initiative pe piata orientate catre acumularea de cunostinte si putine initiative, orientate catre acumularea de comportamente. MBA-ul nu se poate invata in sala. Nu poti sa-i spui cuiva ce sa faca pentru a fi mai entuziast, mai motivat. Asta se genereaza prin anumite practici de leadership.

     

    Una peste alta, din punctul nostru de vedere, bagajul de cunostinte e un subiect paralel, iar ceea ce consideram noi ca este modelul de succes pentru un manager bun intr-o organizatie este sa le ai pe amandoua. Exista matricea „comportamente“ si matricea „cunostinte“. Cunostintele le poti capata prin chestii de tip MBA, comportamentele le capeti prin coaching si prin relatia pe care o ai cu managementul si prin valorile personale, in ultima instanta. Toata lumea stie ce sa faca cu cei care sunt pe zona „plus-plus“ – care au si comportamente, si cunostinte potrivite – e clar ca sunt stele. Toata lumea stie ce sa faca cu cei „minus-minus“. Dilema e cu ceilalti. Ce faci cu ceea ce americanii numesc „the competent jerk“ si cu „the likable fool“. Se pare ca pe termen lung „the likable fool“ au mai mult succes decat „competent jerk“. Ii ajuta cei din jur. Dar, una peste alta, performanta cu adevarat se obtine atunci cand ambele lucruri se intalnesc.

     

    BUSINESS Magazin: Credeti ca romanii exagereaza „binefacerile“ MBA-ului?

     

    Adrian Stanciu: Pot sa va dau un exemplu in acest sens, cules din experienta mea de consultanta. Am avut relatii cu antreprenori care au vrut sa iasa din afacere nu prin vanzare, ci prin retragerea intr-o pozitie strategica. In consecinta, au recrutat o echipa de management formata din oameni cu MBA. Acesti antreprenori considerau ca o persoana care are MBA este un bun om de afaceri. Asta mi se pare o perceptie gresita. Delegand brusc si total toata afacerea unui manager cu MBA, acesti antreprenori si-au vazut afacerea pusa in genunchi. MBA-ul nu este un medicament miraculos, nu este un panaceu, nu face pe nimeni din neica nimeni in steaua managementului universal. Eu cred ca MBA-ul iti da mai mult raspunsuri la intrebari pe care ti le-ai pus deja, iar daca nu ti-ai pus intrebari, iti furnizeaza aceste intrebari. Repet, mai mult decat raspunsuri.

     

    Adriana Dutescu: Apropo de ce spunea Adrian, exista o perceptie ca un program MBA iti da cheia succesului. Nu e adevarat. Noi chiar spunem candidatilor nostri de la bun inceput ca nu garantam succesul nimanui. Ceea ce garantam este dobandirea unui alt mod de a privi si aborda lucrurile. Ce ne intereseaza este sa cream alte atitudini.

     

    BUSINESS Magazin: Ati vazut viitorul altfel dupa MBA?

     

    Daniel Enescu: Eu fac parte din categoria celor care au facut MBA avand o experienta foarte mica. Generatia mea, nestiind ce este cu adevarat un MBA, a fost o generatie de aventurieri. Faceam acest lucru pentru „fun“, distractie, o experienta noua. Pentru noi, MBA nu insemna nimic.  Ce am constatat dupa terminarea programului e ca MBA-ul nu creeaza antreprenori. Dimpotriva, as putea spune ca ucide antreprenoriatul, pentru ca vezi lucrurile mult mai complexe decat sunt. Pe scurt, scade curajul. Impresia mea a fost ca MBA-ul pe care l-am urmat era orientat catre managementul sistemelor mari. Aproape toate studiile de caz sunt pe firme mari si, de fapt, inveti sa conduci o firma care deja functioneaza, inveti sa administrezi. Or, un antreprenor nu administreaza.

     

    Dragos Simion: Da, dar un MBA nu trebuie sa creeze antreprenori. Daca o firma reuseste sa treaca de faza antreprenoriala, are nevoie de un manager adevarat, care sa miste lucrurile mai departe. Asadar, pentru fiecare faza a unei afaceri e nevoie de oamenii potriviti: pentru start-up ai antreprenorul, iar cand afacerea creste, intra in joc managerul profesionist, creat inclusiv printr-un MBA. Aceste programe asta creeaza de fapt: profesionisti in management. Apropo de profesie, eu am si acum, dupa zece ani de la absolvirea MBA-ului, o problema: cand sunt intrebat, sa spunem la gradinita fiicei mele, ce profesie am. Stau sa ma gandesc ce sa raspund. Lumea inca se uita curios la tine cand spui ca ai profesia de manager, pentru ca in Romania managementul nu este acceptat ca profesie. Oamenii gandesc in felul urmator: bun, esti manager, dar, pana la urma, ce esti?

     

    BUSINESS Magazin: Domnule Ionescu, este adevarat ca MBA-ul „omoara“ antreprenoriatul? Dupa ASEBUSS ati fost si antreprenor si manager…

     

    Valeriu Ionescu: Adam Michnik a spus un lucru pe care eu il repet de fiecare data cand vorbim despre istoria ultimlor 15 ani din Europa de Est. El a spus asa: „este foarte simplu sa faci dintr-un acvariu o ciorba de peste, dar nimeni nu a facut pana acum din ciorba de peste inapoi un acvariu“. Toata trecerea de la economia centralizata inapoi la capitalism nu a mai facut-o nimeni. Iar aceasta tranzitie din ultimii 15 ani este atipica pentru cei 200 de ani de capitalism cu care facem cunostinta in acele „case-studies“ care se invata la MBA. Ideea este ca si antreprenorii, si managerii invata din acelasi set de cunostinte. Intr-o economie tumultoasa, si antreprenorii au invatat de la MBA. Antreprenorul este, de fapt, cineva care merge pe sarma sau jongleaza cu sapte bile. Se ocupa si de marketing, si de resurse umane, si de organizare. Daca un antreprenor are MBA, are un atu. In faza de start-up, un antreprenor este si manager.

     

    Daniel Enescu: De fapt, antreprenorul este managerul propriei persoane…

     

    Marcel Duhaneanu: Apropo de ce s-a spus inainte, eu nu cred ca un program MBA omoara antreprenoriatul. Am avut discutii cu oameni care aveau afaceri de milioane de dolari si veneau sa faca MBA. I-am intrebat „de ce“. Mi-au spus ca au facut afaceri de conjunctura, in imprejurari care nu sunt repetabile intr-o economie de tranzitie. Astfel, ajungi la un moment in care vrei sa ajungi sa iti cunosti foarte bine afacerea pentru a o administra mai bine, pentru a o dezvolta.

     

    Daniel Enescu: Ce ma intreb eu este insa cati manageri care au facut MBA s-au transformat in antreprenori.

    Valeriu Ionescu: Desi nu acesta este scopul unui MBA, exemple exista. Insa nu as putea spune ca acesta este trendul.

     

    Marcel Duhaneanu: Totusi, sunt multe exemple de manageri care, dupa ce au facut MBA, au crescut considerabil afacerea. De asemenea, vreau sa va spun ca majoritatea absolventilor de la ASEBUSS (circa 5-600 de oameni) au continuat sa lucreze in tara.

     

    Daniel Enescu: La noi cred ca un MBA creeaza un avantaj competitiv mult mai mare decat intr-o tara capitalista cu experienta.

     

    Valeriu Ionescu: Pentru o multinationala da…

     

    Daniel Enescu: Pentru o multinationala sau pentru companii care au ajuns la un nivel de managament performant. Nu e de mirare ca oamenii nu pleaca, ba dimpotriva, Romania este in stadiul in care trebuie sa importe manageri, pentru ca oferta (cantitativ si calitativ) este redusa.

     

    Florin Luca: Tocmai pentru ca oferta este redusa, peste patru-cinci ani, salariile unor manageri si specialisti romani vor fi mai mari decat in Occident.

     

    Dragos Simion: …. deja pentru anumite pozitii, acest lucru este valabil…

     

    Florin Luca: …va fi o cerere foarte mare, iar competentele se gasesc in aceleasi locuri. Va fi o supralicitare a acestor competente.

     

    BUSINESS Magazin: Care sunt acele pozitii in care managerii romani sunt mai bine platiti in Romania decat in strainatate?

     

    Dragos Simion: Am citit ca in domeniul bancar exista specializari mai bine remunerate in Romania decat in afara tarii. Exista pozitii care in tari occidentale nu sunt „big deal“, dar la noi sunt considerate posturi critice. Si atunci, pentru ele, se supraliciteaza.

     

    Adriana Dutescu: Si noi, si ASEBUSS am mers pe numar redus de absolventi, pozitionandu-ne ca programe elitiste, in timp ce in Statele Unite, acestea sunt programe de masa, avand zeci de mii de absolveti pe an.

     

    Valeriu Ionescu: Nu sunt de masa. Sunt multe scoli – asta e altceva.

     

    Daniel Enescu: Eu as vrea sa fac o completare. Cred ca Romania se afla intr-o situatie atipica fata de tarile din Vest, pentru ca invatamantul nostru nu atinge niste standarde minimale. Ma refer strict la invatamantul economic, de unde speri sa recrutezi specialisti in zona de management.

     

    Wolfgang Klaar: Domnul mi-a aruncat o minge si vreau sa va raspund. Eu cred ca absolventii de MBA din Romania sunt cel putin egali, daca nu chiar superiori absolventilor din Vest. In schimb, la absolventii de facultate, Romania sta putin mai prost.

     

    Florin Luca: …mult mai prost…

     

    Wolfgang Klaar: Sustin si ce spuneti dumneavoastra. Mult mai prost. In munca de recrutare, cand am un om sub 25 de ani, cu putina experienta, eu nu ma uit la facultate, ci la ce experienta practica a avut in timpul facultatii. Abia apoi ma decid daca il chem la un interviu sau nu. Exista o inflatie de diplome de facultate. Am observat ca in Romania este credinta ca a invata bine – lucrul pe care parintii il cer copiilor lor – inseamna a lua note mari. A invata bine mai inseamna a reproduce ca un papagal ce spune domnul profesor. Din aceasta perspectiva, MBA-ul nu mai reprezinta o „scoala“. Aici oamenii nu vin pentru note.

     

    BUSINESS Magazin: Intorcandu-ne la ce spunea domnul Simion legat de nelamurirea populara privind profesia managerului, ce studii au in general managerii romani?

     

    Valeriu Ionescu: Marea majoritate sunt ingineri. De ce aceasta realitate? Inginerii aveau o baza matematica si o structura logica foarte bine formata. Observatia este valabila pentru prezent. Peste zece ani, aceasta realitate se va schimba.

     

    BUSINESS Magazin: O intrebare finala pentru fiecare dintre invitati: care credeti ca va fi soarta programelor MBA in urmatorii ani?

     

    Dragos Simion: Cred ca un raspuns deja s-a dat. Din cauza ca invatamantul economic superior este sub nivelul asteptarilor, MBA-urile reprezinta o oportunitate importanta. Practic, MBA-ul completeaza cunostintele economice de care ai nevoie si pe care nu le-ai acumulat anterior.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ca angajator, veti continua sa cautati oameni cu MBA pentru pozitiile de management?

     

    Dragos Simion: Da, categoric. Asta si pentru faptul ca eu insumi am absolvit un MBA. Cred ca ar trebui sa concluzionam prin a spune si cat de mult a insemnat MBA-ul pentru noi. Cel putin din punctul meu de vedere, a fost esential.

     

    Valeriu Ionescu: Eu as putea sa mai adaug ca, in intervalul a cinci ani, dupa ce am terminat MBA-ul, am adus in programul pe care l-am urmat circa sase studenti proveniti de la compania Astral.

     

    BUSINESS Magazin: Domnule profesor Duhaneanu, care e viitorul programelor MBA la noi?

     

    Marcel Duhaneanu: Se va accentua concurenta pe diverse nise ale pietei. In lume au aparut universitati corporatiste, cum este Motorola University. Numai ca acolo studentii sunt recrutati de la gradinita. Se merge pe o specializare foarte exacta.

     

    BUSINESS Magazin: Care este opinia dumneavoastra, domnule Klaar?

     

    Wolfgang Klaar: Ma astept ca Austria si Germania sa investeasca in invatamantul romanesc, asa cum au facut-o deja in domeniul afacerilor.

     

    BUSINESS Magazin: Din cate am inteles nu ati facut MBA. Va intereseaza?

     

    Wolfgang Klaar: Da, m-ar interesa un program pe resurse umane.

     

    Florin Luca: Apropo de viitorul MBA, eu cred ca aceste programe vor avea succes in Romania in momentul in care vor abandona originea lor americana si vor incerca sa se adapteze unui concept romanesc. Nu exista lectii scrise de altii privind dezvoltarea afacerilor pentru post-comunism. Noi, la BRD, am reusit sa facem un mix intre know-how-ul occidental si stilul romanesc, iar performantele se vad in rezultatele bancii.

     

    Dragos Simion: Trebuie identificat un stil de management adaptat Romaniei. Iar elementele pe care trebuie sa le imprumutam nu sunt doar cele din managementul american. Stilul european poate fi si el o sursa de inspiratie.  

     

    Adriana Dutescu: Parerea mea despre MBA in perspectiva este ca aceste programe sunt de-abia la inceput, urmand sa creasca mult in urmatorii trei-cinci ani. Deja piata se umple. Din ce in ce mai multe universitati straine sunt gata sa intre pe piata romaneasca, ceea ce va creste concurenta intre programele existente. De exemplu, Central European University isi va intensifica prezenta pe piata romaneasca. Si mai sunt si universitati englezesti care sunt interesate.

     

    Daniel Enescu: Din punctul meu de vedere, exista multe motive pentru care MBA-urile vor fi impinse de piata inainte: calitatea scazuta a invatamantului superior clasic, dezechilibrul intre oferta si cerere pe piata manageriala, cresterea pietei de business. Va creste si concurenta pe piata MBA. Pentru a raspunde la intrebarea cat de mult mi-a folosit MBA-ul, pot sa spun ca mi-a folosit foarte mult. In primul an (din cei doi cat a durat programul) am acumulat 70% din cunostintele pe care le-am folosit mai departe. Pentru mine, MBA-ul a fost baza.

     

    BUSINESS Magazin: Si o intrebare de business: la cat se cifreaza piata romaneasca a cursurilor MBA?

     

    Adriana Dutescu: E vorba de 2,5 milioane de euro strict pentru MBA. Nu este foarte mult, dar cred ca aceasta cifra se poate tripla in urmatorii doi ani.

     

     

    Invitatii club business

     

    La dezbaterea BUSINESS Magazin de saptamana trecuta, sponsorizata de BRD si Zapp, au participat:

     

    • DragoS Simion vicepresedinte de fuziuni si achizitii Flamingo International, absolvent al programului Norvegian School of Economics and Business Administration din Norvegia (1993-1995)
    • Valeriu Ionescu vicepresedinte financiar Focus Sat, asociat la cabinetul de consultanta Valeriu Ionescu si Asociatii, absolvent ASEBUSS (1993-1995)
    • Marcel Duhaneanu rectorul Institutului de Administratie Publica si a Afacerilor Bucuresti (ASEBUSS), absolvent al Stanford Executive Progame
    • Adriana Dutescu directorul programului MBA Romano-Canadian
    • Daniel Enescu director general al companiei de cercetare si marketing Daedalus Consulting, absolvent al programului Romano-Canadian
    • Wolfgang Klaar senior consultant Iventa, companie austriaca de consultanta pe resurse umane
    • Florin Luca director de resurse umane la BRD Groupe Société Générale
    • Adrian Stanciu partener la compania de consultanta de management Ascendis. Preda un curs de „change management“ in cadrul unui program MBA

  • Cati parlamentari au auzit de Excel?

    Saptamana trecuta au inceput dezbaterile in Parlament la legea bugetului. Dupa doua sedinte, cea mai importanta lege a statului a fost lasata balta din lipsa cvorumului.

     

    Legea bugetului, de care depind direct si indirect economia si soarta a 22 de milioane de oameni, nici nu a avut loc in agenda pentru mai mult de jumatate din parlamentari. Coalitia nu a fost in stare sa-si adune propriii oameni ca sa sustina aceasta lege.

     

    Degeaba tuna si fulgera liderii PNL impotriva pastrarii oamenilor PSD in fruntea serviciilor secrete, daca nu sunt in stare sa-si adune parlamentarii la vot nici cu arcanul.  Imediat, Bogdan Olteanu, ministrul pe relatia cu Parlamentul, a anuntat ca se vor lua masuri impotriva celor care au absentat de la lucrari. Poate ar trebui sa fie chemati si parintii, ca la scoala.

     

    Discutiile pe marginea legii bugetului arata cat de responsabili sunt cei care „ne reprezinta“. Absentii si multi din cei prezenti nu simt nici o apasare pentru ca au „pe mana“ viata financiara de zi cu zi a poporului. Nu cred ca realizeaza ce inseamna 17-19 miliarde de euro, cat e bugetul intr-un an. In schimb, sunt atenti la milioanele pe care trebuie sa le primeasca in plus la salariu, intrucat viata e scumpa in Capitala.

     

    E frustrant sa vezi la televizor imaginile din Parlament in care salile sunt goale, iar Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului, anunta ca se suspenda sedinta fiindca nu se gaseste cine sa ridice mana.

     

    Cum mai poti sa crezi ca Alianta are vreo sansa sa-i schimbe pe Nastase si Vacaroiu, daca ei nu sunt in stare sa-l sustina pe propriul ministru de finante? 

     

    E dureros cand vezi o asemenea lipsa de responsabilitate, gandindu-te cum se intampla lucrurile an de an intr-o companie privata si chiar in multe firme de stat. Bugetele pe 2006 au inceput sa se discute inca din septembrie, iar multi oameni stau sap-tamani in sir in fata unor cifre, pentru a intocmi si a prezenta in fata conducerii si ulterior a actionarilor un buget realist care sa fie indeplinit, dar in acelasi timp sa fie si performant. Sunt mii de calcule, privind salarii, oameni, venituri, cheltuieli, evolutia cursului, impozite, taxe, care stau in spatele tuturor bugetelor. Excel-ul chiar ar trebui introdus in dictionar, pentru ca se impune tot mai mult in limbajul cotidian.

     

    Si nu cred ca cineva isi bate joc de bugete, avand in vedere ca de justetea indicatorilor si de performanta reala depind veniturile si bonusurile uneori a sute si mii de oameni. Nu prea am auzit ca responsabilii din diferite departamente – marketing, vanzari, financiar, resurse umane etc. – sa lipseasca de la sedintele de buget ale companiilor unde lucreaza.

     

    Si fiecare se bate pentru propriile cifre, pe care trebuie sa le justifice pana la virgula. Orice plan de investitii trebuie justificat in amanunt, iar finalitatea lui trebuie sa indice intotdeauna profit.

     

    Credeti ca-i asa de usor sa angajezi oameni in timpul anului daca nu ai prevazut acest lucru in buget in toamna anului precedent? Sau sa cheltuiesti niste bani pe o campanie de marketing la care nu te-ai gandit, dar de care ai neaparat nevoie pentru a sustine vanzarile? Multi stiu acest lucru. Si tot multi raspund cu functia in fata tuturor cifrelor pe care le propun. 

     

    Dar exista o clasa – parlamentarii – pentru care toate aceste probleme, orele petrecute in plus la serviciu, stresul care se acumuleaza cand stiu ca s-ar putea sa o dea in bara cu un proiect nu inseamna nimic. Vin si ridica o mana, ca pe banda rulanta, ca sunt de acord cu prevederile din bugetul de stat, dar multi habar nu au ce scrie acolo. Asta in varianta in care trec pe la sedinta.

     

    Cum sa mai inteleaga ca de votul lor depinde soarta a zeci de mii de oameni dintr-un sector? Nu-i vor cunoaste niciodata pe acesti oameni si nici nu depind de votul lor, ca doar senatorii si deputatii au fost alesi pe o lunga lista de partid.

     

    Ati auzit vreodata ca un parlamentar sa spuna de la tribuna Parlamentului ca inflatia este prea mare in Romania si ca trebuie redusa, sa ceara Guvernului ca politica fiscala si bugetul sa sustina acest lucru? Nu-mi amintesc sa fi avut cineva o asemenea pozitie. In schimb, auziti tunete si fulgere pe tema dezastrului din sanatate si din invatamant, iar de aici pana la noi alocari de resurse nu e decat un pas. Nu ca nu ar fi justificate, asa in teorie, pentru ca in practica, chiar daca sunt alocati mai multi bani, tot nu se intampla nimic.

     

    Paradoxal, sistemul public e tot mai prost, chiar cu mai multi bani decat acum cinci ani. Dar salariile se majoreaza an de an, iar numarul celor din administratie e prevazut sa creasca, in conditiile in care tot mai multi romani sunt la munca in strainatate si nu consuma serviciile de stat.

     

    Cand vezi ce se intampla in Parlament cu legea bugetului, cand te uiti la multi senatori care nu-si merita functia batandu-si joc de cea mai importanta lege a statului dintr-un an, mai ca ai vrea ca referendumul pentru parlamentul unicameral sa fie facut cat mai repede. Chiar daca la inceput numai de referendum si de schimbarea sistemului parlamentar nu ti-ar fi ars.

  • Meditatii de toamna

    Avem, dupa cum ni s-a promis inca din timpul campaniei electorale, un presedinte-jucator. Din nefericire, in loc sa joace in echipa, Traian Basescu prefera sa joace mai mult „la perete“.

     

    Dubla cetatenie e o arma cu doua taisuri. Pentru un impatimit al procesului electoral ofera oportunitatea unica de a vota de doua ori, uneori chiar in acelasi an, in sisteme politice diferite. E ca si cum unui microbist i s-ar oferi doua campionate mondiale de fotbal in acelasi an: emotii duble, senzatii tari ridicate la patrat, de doua ori mai multe pariuri s.a.m.d. Reversul medaliei nu e, insa, nici el de neglijat. La o adica, si frustrarea poate fi dubla. Sa presupunem, bunaoara, ca esti deopotriva cetatean american si cetatean roman si astepti cu nerabdare alegerile din 2008, cand vei putea vota, deopotriva, viitorul presedinte al Americii si noua formula parlamentara a Romaniei. Ce te faci in cazul in care – sa bat in lemn – candidatii americani pentru presedintie, rezultati in urma alegerilor preliminare, se dovedesc a fi Hillary Rodham Clinton si Jeb Bush? (Scenariul e mai mult decat o pura speculatie, chiar daca fratele presedintelui a declarat recent ca nu e interesat pentru o candidatura pentru 2008. Poate 2012…). Tu, vorba cetateanului turmentat, cu cine votezi?

     

    Nu sunt microbist, dar imi imaginez ca satisfactia acestuia deriva din faptul ca, la fiecare partida, este capabil de identificare cu una dintre echipe. Sa „tina“ cu unii, sa sufere si sa se bucure alaturi de ei. Daca ambele echipe i-ar fi perfect indiferente, i-ar mai ramane, ce-i drept, placerea unei faze reusite, dar o asemenea emotie estetica n-ar reusi niciodata sa-l smulga din fotoliu, chiuind de bucurie sau, dimpotriva, trantind, cu ciuda, caciula de pamant.

     

    La fel, orice proces electoral devine searbad cata vreme nu poti investi in el un minim de simpatie pentru unul sau altul dintre candidati. De buna seama, un observator cinic ar declara din capul locului ca politicieni ideali nu exista, asa ca trebuie sa te multumesti cu alegerea raului „cel mai mic“. Chiar si in aceste conditii, ce te faci cand nici macar nu esti in stare sa decizi care candidat – in scenariul de mai sus – e cel mai rau: Clinton the Second sau Bush the Third? Cum faci sa scapi de gustul coclit al frustrarii tipice cetateanului turmentat prins intr-o republica monarhica?

     

    Frustarile, insa, ca si nenorocirile, nu vin niciodata singure. Pentru cetateanul nostru romano-american –  lipsit, sa zicem, din varii motive, de simpatii pesediste – frustrarea se dubleaza in intensitate. Pentru ca, privind la orizontul electoral 2008, realizezi ca, din nou, nu prea ai cu cine vota. Cel putin cata vreme tendinta actuala de pe scena politica se mentine neschimbata, alegatorul onest se poate trezi in cabina de vot romaneasca intr-o dilema asemanatoare traita in cea americana. Eu cu cine (sa) votez?

     

    Responsabil in buna masura pentru jumatatea romaneasca a frustrarii este, zica cine ce-o zice, presedintele Traian Basescu. M-am numarat printre cei care au salutat, la vremea respectiva, ideea unui presedinte -jucator. Cand am facut-o, insa, aveam in minte imaginea unui presedinte indeplinind, dupa modelul lui Havel, o functie aproape socratica – aceea de a mentine in stare de trezie o clasa politica prea lesne tentata de somnolenta. Nu mi-a trecut prin creanga mintii ca vom avea parte, din ce in ce mai mult, de un presedinte care joaca „la perete“, indiferent la soarta partidelor ce l-au „intovarasit“ in cursa electorala.

     

    Care deschide politicienilor ochii doar pentru a vedea unde sa-si izbeasca mai abitir capul de zid. Nu, nu sunt naiv. Nu mi-am imaginat nici o clipa ca Basescu ar putea fi Havel. Nici n-as fi avut cum. Chiar daca ambii au pledat pentru o reintoarcere a moralitatii in politica, Basescu n-a initiat inainte de caderea comunismului nici o Charta, n-a facut puscarie politica, precum fostul presedinte al Cehoslovaciei, si n-a argumentat teoretic ceea ce, ulterior, avea sa puna in practica aproape pana la virgula. Nu ma astept nicidecum ca acum, dupa aproape un an de mandat, fostul comandant de nava sa-si publice „Meditatiile de toamna“, dupa modelul „Meditatiilor de vara“ ale dizidentului ceh – o carte in care sa imbine stralucit viziunea teoretica si consideratiile practice.

     

    Mi-am imaginat, totusi, ca presedintele va stii cand sa puna mai presus de imagine personala interesele natiunii, oricat de romantic ar suna asta. M-am inselat. Saptamana trecuta s-au implinit 16 ani de la victoria Revolutiei de Catifea – un exemplu elocvent a faptului ca romantismul bine inteles mai poate inca schimba lumea. „Oricat de ridicol sau de donquijotesc ar suna in zilele noastre, un lucru imi pare mai presus de indoiala: si anume ca este responsabilitatea mea sa subliniez, de cate ori e nevoie, originea morala a oricarei politici autentice“, spune Havel. De aici pana la licuricii felationisti – haideti sa recunoastem – e o distanta. A fost (si este) Havel un romantic? Fara doar si poate.

     

    A ajuns datorita acestui idealist Cehia un soi de rai pe pamant? Nicidecum. Dupa cum insusi Havel recunostea, cu amaraciune, saptamana trecuta, politica Cehiei este si ea, in buna masura, subjugata de catre mafia economica. Havel, insa, n-avea iluzii.

     

    Inca din 1992 recunostea ca raiul pe pamant nu exista si ca intotdeauna raul va gasi modalitati de exprimare. Distanta dintre Cehia si Romania ramane, totusi, enorma. Cinismul romanesc se dovedeste, in final, mai putin profitabil decat romantismul cehesc.

     

    Procedand in continuare asa, Basescu impinge, cu buna stiinta, PNL-ul spre marginea prapastiei. Dupa cum sublinia Valeriu Stoica, atacurile prezidentiale nu fac decat sa indeparteze orice posibilitate de fronda in partidul liberal. Pas cu pas, liberalii sunt fortati sa greseasca in ochii opiniei publice. Cum ar da-o, cum ar suci-o, tot prost ies. Singura solutie pentru evitarea dezastrului ar fi iesirea de la guvernare si declansarea anticipatelor inainte ca pasul acesta sa fie facut de PD. Pentru aceasta, insa, PNL-ul ar avea nevoie de o alta conducere – ceea ce, in conjunctura actuala e imposibil. Si uite-asa, riscam sa ne trezim in 2008 cu posibilitatea de a alege intre un PNL simpatizant PSD sau un PD opozant unic al PSD – ambele situatii (iertata-mi fie terminologia medicala) reprezentand un soi de „anus contra naturii“. Cand s-o-mpartit norocu’, noi n-am fost plecati la lucru’. Noi am fost plecati la birt. Sau, in cel mai bun caz, la GoldenBlitz.