BusinessMagazin

Blog

  • Unora nu prea le place jazzul

    Cafea cu coniac si un film mut cu replici melodice in direct. Cu asa ceva se delectau vreo treizeci de oameni, intr-o seara, intr-un club din spatele Galeriilor Orizont.

    Mircea Tiberian crea in direct, alaturi de o mica orchestra, jazz inspirat de scenele unui film care nu mai apucase sonorul. Cunoscatorii simteau ca se descurca excelent. Nedumeriti erau doar cei care auzisera ca in Romania jazzul e sinonim cu Johnny Raducanu.

    Pentru ca, atunci cand vine vorba de jazz, Romania a reusit sa construiasca un singur brand recunoscut si prin alte parti: Johnny Raducanu. Din orice unghi ar fi privit, e vazut ca un monstru sacru si pus pe soclul lui, desi sunt voci care spun deja ca ar fi spus tot ce avea de spus. Nu poate fi intamplator ca unele dintre compozitiile lui „Mr. Jazz of Romania“ – dupa cum il numea jazzologul american Leonard Feather – au fost preluate de jazzman-i straini si incluse in repertoriul lor. De ce e insa singurul caruia i s-a intamplat asta, de ce a ramas Raducanu singurul brand bine definit din jazzul romanesc?

    Romulus Arhire, directorul Soft Music, spune ca Raducanu are o componenta care se numeste vechime. „Diferenta dintre Johnny Raducanu si ceilalti artisti e un rezultat al faptului ca primul mosteneste un nume care a avut un lung contact cu publicul inainte de ‘89, iar brandul Raducanu a venit de la sine in urma numeroaselor albume publicate in perioada de dinainte de Revolutie“, crede Arhire. 

    Dar e lipsit de acuratete sa definesti jazzul romanesc doar prin Johnny Raducanu. In numarul din 19 octombrie 1990 al publicatiei International Herald Tribune, Harry Tavitian era prezentat ca „cel mai important jazzman roman contemporan“. Faptul ca Tavitian, considerat in cercurile de cunoscatori drept monstrul sacru al jazzului romanesc, a scos doua albume la Londra, unul la Sofia, unul la Atena si doar unul singur la Bucuresti inainte de ‘89 confirma insa teoria legata de formarea unui brand in jazz. In aceeasi situatie se afla si Marius Popp, autorul primului manual de jazz elaborat si publicat in Romania, „Armonia aplicativa in improvizatia de jazz“. Lector din 1999  la Alpentzeller Jazz Days, Elvetia, Popp se poate lauda cu multe premii internationale, dar cu mai putine albume scoase in Romania inainte de revolutie. Iar lista numelor care nu atrag controverse poate continua cu Marius Vernescu, laureat in 2002 al festivalului international de jazz de la Montreux, Aura Urziceanu, care a concertat alaturi de Duke Ellington, Quincy Jones si Ella Fitzgerald, sau Mircea Tiberian, cel care a infiintat sectia de jazz de la Conservatorul din Bucuresti.

    Pe de alta parte, tentativele de construire a unor noi branduri in jazz se invart acum intr-un cerc vicios. Daca e conditionat de scoaterea a cat mai multe albume, atunci potentialul brand se loveste de o problema greu de rezolvat a caselor de discuri. Un artist are posibilitatea sa scoata un album daca are un nume. Dar ca sa aiba un nume, trebuie sa aiba deja un produs pe piata. Dan Plesa, promo manager la A&A Records, spune ca „jazzul e o cenusareasa a caselor de discuri, dar in acelasi timp e o zona muzicala care tine mai mult de zona «stil»“. Multi artisti nu scot albume pentru ca reusesc sa castige mai mult din concerte, dar, pe de alta parte, nici casele de discuri nu se inghesuie sa promoveze jazz-ul, pentru ca nu e un produs care sa exceleze in privinta vandabilitatii. „Editarea unui disc de jazz e mai mult un gest cultural, dar faptul ca promovam o muzica de buna calitate, cum este jazzul, se datoreaza pana la urma faptului ca si in Romania exista un public care cauta acest gen“, spune Plesa. 

    Cum arata insa publicul romanesc de jazz? Dupa toate aparentele, destul de rarefiat. „Cand vine vorba de albumele de jazz, o casa de discuri isi propune sa vanda intre 600 si 1.500 de exemplare dintr-un titlu pe an“, spune directorul Soft Music. Iar pentru un artist 500 de exemplare vandute dintr-un titlu ii aduc in jur de 500 de dolari, o suma care poate fi acoperita din onorariul pe un singur concert. Cum apar insa noi titluri pe piata, de vreme ce nici una dintre parti nu prea are mare lucru de castigat? „O data, pentru ca un artist trebuie sa se preocupe sa scoata titluri pe piata pentru a se promova, iar apoi pentru o casa de discuri nu e foarte important daca vinde doar 200 de exemplare dintr-un titlu, atata timp cat vinde multe nume“, explica Arhire. 

    „Muzicianul de jazz nu traieste nemaipomenit de bine, dar nici nu moare de foame“, spune Oltea Serban Parau, critic muzical. Un „band“ de incepatori poate castiga maxim 100 de euro plus multa cafea pe un recital de o noapte, pe cand onorariul pentru un artist consacrat poate ajunge si la 1.000 de euro. Dar jazzman-ul nu traieste nemaipomenit de bine, pentru ca locurile in care poate concerta sunt destul de putine. In Bucuresti, pot fi numarate pe degetele de la o mana. In Green Hours, in Laptaria lui Enache sau la Prometheus se organizeaza de obicei cate un concert saptamanal. Sansele pentru un artist sa ajunga in fata publicului sunt mai mari in Art Jazz Club. Aici se pun in scena cinci concerte pe saptamana. Dar patronul Adrian Andries, autorul unui dictionar de jazz, spune ca in general concertele in clubul sau reprezinta un ajutor reciproc intre patron si artist, adica nu prea se poate vorbi de un onorariu.

    „Fara club, jazzul nu poate exista, pentru doar ca doar aici creatorul de jazz isi poate pune proiectul muzical in pagina“, spune proprietarul Art Jazz Club. Lucru foarte important pentru un artist de jazz, pentru ca, spre deosebire de membrul unei orchestre simfonice, un jazzman autentic trebuie sa creeze tot timpul, sa aiba un excelent simt al improvizatiei. „Acesta e si motivul pentru care deseori o piesa de jazz nu suna la fel si a doua oara“, mai spune Andries. Atunci ce sansa mai are un artist sa traiasca din jazz iar un tanar sa se afirme intr-o lume in care cluburile nu se inghesuie sa-i plateasca? Oltea Serban Parau spune ca tinerii nu pot decat sa stranga din dinti si sa astepte sa-si poata face un portofoliu de aparitii la festivalurile de jazz din tara.

    Festivaluri care incep sa prinda radacini adanci si chiar sa se inmulteasca. Motivul? „Din ce in ce mai multe companii vor sa-si lege numele de fenomenul jazz, pentru ca da bine“, crede un producator. Istoria acestora a inceput acum 35 de ani, cand s-a lansat Festivalul National De Jazz de la Ploiesti, iar dupa cinci ani, din 1974 si pana astazi se organizeaza fara intrerupere Festivalul International de la Sibiu. Acum insa, „cel mai bine vazut“ este Festivalul de la Bucuresti, dar si cel de la Garana, localitate din Caras-Severin, care castiga de la an la an tot mai multa notorietate datorita „big-bandurilor“ consacrate de afara, care vin sa cante aici, spun criticii. Pentru Johnny Raducanu, vedeta Romaniei, jazzul e un soi de rugby al muzicii. „Toata lumea se duce la un meci de fotbal, dar putini sunt cei care ajung in tribunele unei partide de rugby“, spune Raducanu.  

  • Filozofii banului

    Cartea fundamentala a lui Heilbroner, „Filozofii lucrurilor pamantesti“, proaspat publicata la Humanitas, este o incursiune, devenita clasica, in vietile, epocile  si doctrinele marilor economisti.

    Intr-o oda pe care i-a dedicat-o lui Robert L. Heilbroner dupa moartea acestuia, survenita pe 4 ianuarie 2005, Robert Kuttner spunea ca opera lui, alaturi de cea a lui John Kenneth Galbraith, Karl Polanyi si Albert Hirschman, trebuie „citita, citita si rascitita“, ceea ce ar putea asigura societatii noastre o gandire educata si o evolutie intelectuala durabila. Cartea fundamentala a lui Heilbroner, „Filozofii lucrurilor pamantesti“, proaspat publicata de catre Editura Humanitas, este o incursiune, devenita clasica, in vietile, epocile si doctrinele marilor economisti, un ghid esential, recomandat ca lectura obligatorie in toate marile facultati de profil economic ale lumii.

    Caracterul prietenos al stilului, epurat de pretiozitati sau excese tehnice, recomanda insa cartea si unor alte categorii de cititori, mai putin educati din punct de vedere economic, dar dispusi sa priceapa mecanismele economiei si sa evolueze competent printre teoriile, de ieri si de azi, care au jalonat gandirea economica a lumii. Cum spunea insusi autorul in prefata editiei din 1986 (cea dintai data din 1953), „Filozofii lucrurilor pamantesti“ va continua sa deschida perspectiva gandirii economice „atat cititorilor ce urmeaza sa devina pescuitori de homari sau editori, cat si acelora, mai temerari, care se vor incumeta sa se faca economisti“. 

    Ca un excelent economist ce a fost, Heilbroner a calculat atent, vreme indelungata, sansele de succes public ale cartii sale, vandabilitatea sa, si a inceput prin a-i croi un titlu atractiv.  Cum sintagma „economie politica“ insemna, in mod limpede, moarte in rafturile librariilor, autorul s-a orientat, intr-o prima faza, catre formula, cam lipsita de nuante, ce-i drept, dar de un cert impact, „The Money Philosophers“ (Filozofii banului). A urmat varianta mai acoperitoare „The Worldly Philosophers“, care insa i-a speriat pe editorii succesivi din pricina ca termenul „worldly“ (pamantesc, profan) risca sa nu fie priceput cum se cuvine de catre public sau stalcit in „wordly“ (forma incorecta a lui „wordy“ – care inseamna bolovanos stilistic, prolix).

    Pana la urma titlul a ramas „The Worldly Philosophers“, in ciuda confuziilor, uneori de-a dreptul hilariante, pe care le-a starnit (autorul raporteaza, de pilda, povestea unui student „urechist“, care a cerut, inocent,  la biblioteca, lucrarea lui, dar sub numele „A World Full of Lobsters“, adica „O lume plina de homari“) si a impus ca best-seller o carte care cunoscut zeci de reeditari si de traduceri, pe toate meridianele, si care a devenit, asa cum o recomanda multi dintre editorii ei, cel mai citit text despre istoria economiei din intreaga lume si din toate timpurile, care nu doar ilumineaza niste opere ale trecutului ci le face veritabile comentarii ale epocii noastre. In spatiul acestei carti, Heilbroner ni-i aduce in fata ochilor facandu-ne sa le intelegem nu doar doctrina, ci si personalitatea, latura lor umana, pe marii economisti, de la Adam Smith la idilicul Fourier si funestul Malthus, de la revolutionarul Marx la Veblen sau de la „ereticul“ Keynes la Schumpeter. Max Planck, unul dintre intemeietorii mecanicii cuantice, afirmase ca, in tinerete, ar fi dorit sa ajunga economist, dar ca a renuntat pentru ca economia i s-a parut imposibil de priceput. Daca l-ar fi citit pe Heilbroner si cristalina lui pledoarie pentru economie, probabil ca alta ar fi fost soarta fizicii moderne. 

    Robert L. Heilbroner, Filozofii lucrurilor pamantesti,  Editura Humanitas, Bucuresti, 2005

  • O retrospectiva a tranzitiei

    • O RETROSPECTIVA A TRANZITIEI

    15 ani din istoria Romaniei in care evenimentele s-au succedat ametitor. Este o adevarata provocare sa ramai obiectiv fata de evenimentele unei istorii pe care am trait-o cu totii la mare intensitate. Prezenta lucrare, aparuta la editura Meronia, inregistreaza sistematic si obiectiv, de o maniera enciclopedica, cele mai importante evenimente politice, economice si sociale derulate in perioada scursa de la caderea comunismului pana in prezent. Lucrarea ofera nu numai o cronologie, ci si anexe menite sa intregeasca tabloul unei societati in schimbare: principalele legi adoptate in Parlament, statistici economice, rezultatele generale ale celor doua recensaminte, rezultatele alegerilor parlamentare, prezidentiale si locale, biografiile sefilor de stat si de guvern, lista tuturor partidelor existente in ianuarie 2005.

    Stan Stoica, Romania 1989-2005. O istorie cronologica, Editura Meronia, Bucuresti, 2005 

    • THE PENGUIN ENGHILISH DICTIONARY

    Aceasta editie actualizata a amplului dictionar (circa 1.650 de pagini si peste o suta de mii de intrari) e un veritabil ghid al limbii engleze. Contine si elemente de ortografie, ortoepie, gramatica si, desigur, explicarea sensului cuvintelor prezentate, informatii despre modalitatile de utilizare a limbii engleze vorbite si scrise din zilele noastre, despre etimologia cuvintelor si a expresiilor, despre nuantele greu perceptibile ale termenilor, cat si despre uzul arhaismelor care, desi nu mai sunt folosite curent in limbajul actual, sunt totusi intalnite. Multe din exemplele de folosire a cuvintelor sunt preluate din operele unor scriitori celebri, incepand cu Shakespeare si pana la autori contemporani. Pentru prima data intr-un dictionar de asemenea proportii, unele expresii si sintagme sunt prezentate ca simple cuvinte.

    Dictionar explicativ al limbii engleze, Editura Litera International, Bucuresti, 2005

  • Cealalta Mare Britanie

    Dupa cum e descrisa in mass-media, nici nu e de mirare ca oamenii cred ca Marea Britanie e tara unde curge lapte si miere si ca merita sa te legi de burta unui tren Eurostar ca sa ajungi acolo. Circuitul turistic obisnuit al acestei tari iti lasa fix aceeasi impresie.

    Dupa ce vizitezi Oxfordul, centrul Londrei, mergi la Bath si la Stratford-upon-Avon, te mangai cu impresia ca Anglia e plina de domni imbracati in haine de tweed, traitori in satucuri linistite de genul celor pictate pe cutiile suvenir de biscuiti. 

    Dincolo de fatada de „Britania cea meseriasa“ se afla o natiune divizata, in care inechitatea sociala e una dintre cele mai pronuntate din Europa. Un studiu recent a aratat ca jumatatea inferioara a populatiei detine numai 6% din toata bogatia tarii. Marea Britanie provinciala este un loc teribil de deprimant in care sa cresti. Anul trecut, presa britanica a adoptat un nou stereotip al societatii. E un fel de versiune actualizata a culturii „Lad“ ce s-a dezvoltat in jurul unor reviste pentru barbati de genul Loaded. 2004 a reprezentat anul in care „Chav“ s-a impus in atentia publicului. 

    Acolo unde-am copilarit eu, noi ii numeam „Townies“ in loc de „Chavs“. Sunt cunoscuti sub o multime de nume, Kevs, Scallies, Neds, dar ideea de baza e aceeasi. Toti acesti termeni descriu o noua subclasa sociala, o subcultura a oraseanului sarac, usor de identificat dupa preferinta pentru imbracaminte sport, bijuterii de aur (de preferinta false) si petrecerea timpului in complexele comerciale, unde beau cidru ieftin pana seara tarziu si intimideaza trecatorii. Strang bani pentru vacante la Ibiza, iau o varietate de droguri recreative si conduc masini Volkswagen Golf personalizate cu sisteme audio date tare. In caz ca va inchipuiati ca „baietii de cartier“ nu exista decat in Romania, va inselati amarnic. 

    In materie de muzica exista un rege Chav indisputabil, Mike Skinner, cunoscut ca The Streets. Artistul nominalizat la un premiu muzical Mercury scoate piese care ofera coloana sonora a unui stil de viata familiar pe teritoriul intregii Marii Britanii provinciale, in zonele ramase in urma ca urmare a exodului prosperitatii catre metropole. Pe un fond muzical ce combina hip-hop, drum’n ’bass si sunetul londonez al UK Garage, Skinner deapana fire narative care vorbesc despre consumul de „pastile“ (ecstasy), sexul la intamplare, batai si pariuri . 

    Datorita acestui talent poetic si al unui stil mai ciudat de rap, al doilea album lansat de Skinner sub titulatura de The Streets a fost foarte bine primit de critica. Capete luminate din sfera literaturii nu s-au sfiit sa-l compare cu Dostoievski sau Samuel Pepys, gratie maiestriei cu care reuseste sa surprinda instantanee ale vremurilor in care traim. Ideea unei voci relativ necultivate a clasei muncitoare, provenita din patura de jos a societatii si descriind lucrurile exact „asa cum sunt“, a reprezentat intotdeauna un ideal artistic, Shakespeare fiind un exemplu graitor in acest sens. Skinner este insa la fel de urat pe cat  e de admirat. 

    Pentru toti cei ce au fost nevoiti sa creasca in salbaticia culturala numita Chav, in loc sa o studieze ca „fenomen social“ de la o distanta confortabila de la fereastra unui apartament luxos din Londra, lucrurile despre care canta Skinner pot parea deprimant de familiare.  Mi-am petrecut intreaga adolescenta incercand sa evit tocmai  personajele despre care canta Skinner. Aceasta luare in deradere a tuturor lucrurilor care tin de Chav face obiectul „muncii“ unei trupe ca Goldie Lookin’ Chain. Trupa din deprimantul oras galez Newport se indeletniceste cu parodierea stilului de viata excentric pe care Skinner il face sa para fascinant. Este clar de la inceput ca membrii trupei fac misto. Imita uniforma Chav purtand treninguri de nailon ieftin, lanturi de aur fals si canta despre fumatul celei mai ieftine si rele ierbi in cantitati industriale. Din componenta trupei fac parte personaje cu nume ca „Adam Hussain“, albumul de debut se numeste ironic „Greatest Hits“, iar unul dintre single-urile lor se intituleaza „Your Mother’s Got a Penis“. 

    Au reusit sa-si faca publicitate la un moment dat convingand cateva ziare britanice de faptul ca lucreaza impreuna cu starleta pop Charlotte Church, care ar fi avut o legatura cu unul din membrii formatiei. La fel ca si in cazul trupei de heavy metal britanice The Darkness, e greu de zis unde se opreste ironia. 

    GLC, caci asa sunt cunoscuti, vand cultura Chav de cealalta parte a baricadei. Isi bazeaza interpretarea pe conceptul de outsider in provincia cazuta in uitare, la fel ca si The Streets. Iar aceasta este la fel de relevanta ca orice creatie de-a lui Mike Skinner. Doar ca mult mai amuzanta. 

    Tom Wilson este jurnalist si DJ britanic si locuieste la Bucuresti. A absolvit Studii Politice la Universitatea Oxford si a scris pentru publicatiile Dazed and Confused, The Face si The Independent

  • Echilibristica monetara a Estului

    Ca sa limiteze fluxul de capital strain care a dus in ultimele luni la aprecierea puternica a monedelor din Europa de Est, bancile centrale din zona (inclusiv BNR – foto) reduc ratele dobanzilor. Cu exceptia Republicii Cehe, dobanzile de referinta ale bancilor centrale est-europene sunt cu cel putin un punct procentual deasupra celei a Bancii Centrale Europene, remarca Business Week. In plus, cresterea productivitatii si costurile scazute de productie atrag investitii de ca-pital din strainatate. Productivitatea fabricilor ungare, de pilda, a crescut cu 11,2% anul trecut. Rezultatul a fost aprecierea monedelor nationale din zona, care au ajuns la niveluri record fata de euro. 

    Pana acum, aceasta evolutie a avut un impact minim asupra exporturilor din tarile respective, tocmai ca efect al costurilor reduse de productie. Bancile centrale au reactionat insa din timp, intervenind pe pietele valutare si reducand ratele dobanzilor, pentru a limita atractivitatea monedelor nationale pentru capitalul strain. Interventiile bancilor centrale est-europene au si un obiectiv pe termen mai lung, acela al controlului inflatiei: pentru prima parte a anului, autoritatile monetare se tem de o crestere a inflatiei, atrasa de ieftinirea importurilor. Pe de alta parte insa, reducerea prea brusca a dobanzilor ieftineste creditele si alimenteaza o crestere a cererii de consum care poate impulsiona si ea inflatia. 

    Tine de inteligenta bancilor centrale sa poata face echilibristica intre aceste pericole. Daca politicile autoritatilor monetare est-europene se vor dovedi corecte, inflatia si dobanzile vor „ateriza lin“, fara ca economiile din aceste tari sa aiba prea mult de suferit.

  • Ce-a fost s-a prescris

    Presedintele rus Vladimir Putin a incheiat in stilul sau afacerea Iukos, promitand ca de acum inainte, investigatiile care ar duce la anularea unor privatizari nu vor mai putea fi facute decat in termen de trei ani, nu de zece ani, cum fusese pana acum. Promisiunea, facuta intr-o intalnire cu un grup de importanti oameni de afaceri, ii face sa rasufle usurati si pe oligarhii care si-au dobandit actualele proprietati in anii ‘94-’96, dar si pe investitorii straini, speriati de amenintarile diversilor oficiali rusi ca dupa incursiunile fiscului la Iukos vor urma altele, la alte firme. 

    Presa a speculat ca bunavointa lui Putin vine dintr-o subrezire a pozitiei sale, in contextul protestelor de strada fata de reforma sistemului de compensatii pentru pensionari si militari. Dar imaginea presedintelui in ochii pensionarilor nu poate fi imbunatatita prin concesii pentru oligarhi: scopul liderului de la Kremlin este de fapt impulsionarea investitiilor in economie, fara de care obiectivul de dublare a cresterii economice a Rusiei pana in 2010 este imposibil. Anul trecut, iesirile de capital din tara s-au apropiat de 8 miliarde de euro, in buna parte bani scosi de oligarhii tematori de mana lunga a fiscului.

  • Sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic

    Germania si Franta au reusit sa-si impuna punctul de vedere si sa modifice Pactul de Stabilitate si Crestere pentru Europa. La reuniunea de la Bruxelles a sefilor de state si de guverne ai UE, de saptamana trecuta, regula deficitului bugetar de maxim 3% din PIB a fost relaxata, in beneficiul tarilor care l-au depasit sistematic in ultimii ani. 

    In speta, sanctiunile pentru depasirea pragului de 3% nu vor fi aplicate tarilor care au cheltuit in plus pentru cercetare-dezvoltare (cerinta, in fond, a Agendei Lisabona), reforme structurale, investitii de interes public sau ajutoare pentru dezvoltare (de genul cheltuielilor Germaniei cu reunificarea). In plus, drept concesie pentru noii membri ai UE, liderii comunitari au acceptat ca tarile unde reforma sistemului de pensii duce la cresterea deficitului fiscal sa beneficieze de o perioada de gratie de cinci ani, pentru a nu le impiedica aderarea la euro. 

    Va fi interesant de vazut daca sub incidenta scutirii de sanctiune va intra si Grecia, tara cu cea mai mare depasire a limitei de deficit (6% din PIB), motivata de investitiile in infrastructura cu ocazia Jocurilor Olimpice. Cum era de asteptat, Banca Centrala Europeana, ca si fostul ministru de finante german Theo Weigel, unul din initiatorii Pactului de Stabilitate, au dezaprobat toate concesiile aprobate la Bruxelles, prevestind vremuri de dezordine fiscala si o crestere generala a dobanzilor in Europa.

    Tot Germania si Franta au avut castig de cauza la blocarea „Directivei Bolkestein“ de liberalizare a pietei europene a serviciilor (initiativa e numita asa dupa Frits Bolkestein, fostul comisar UE pentru piata interna). Daca nevoia liberalizarii n-o contesta nimeni, dat fiind ca ea ar impulsiona cresterea economica (in sectorul serviciilor lucreaza 70% din forta de munca din UE), argumentul impotriva ei e ca un val masiv de lucratori din tarile mai sarace ale UE ar insemna dumping pe piata muncii, fiindca ar trage in jos salariile si protectia sociala pe ansamblul Europei. 

    Presa favorabila Directivei l-a ironizat in special pe presedintele francez Jacques Chirac, pe motiv ca ideea lui despre conservarea Europei sociale e motivata electoral, adica de teama ca francezii sa nu respinga Constitutia europeana la referendumul din mai. Dar nu e numai problema lui Chirac: o respingere a Constitutiei in Franta ar atrage o criza a Uniunii, care ar intra intr-o serie de dispute ideologice si birocratice pe termen nedefinit.

  • 5.000 km2 DE VISE SI NOROI

    Banalitatea nr. 1 pe care o spun cei care vorbesc despre Delta Dunarii e ca „are un potential turistic urias“. Banalitatea nr. 2 e ca „noi, romanii, nu facem nimic sa-l exploatam“. Intre aceste doua afirmatii, o intindere de apa de peste 5.000 de kilometri patrati pe care o viziteaza anual sub 100.000 de turisti.

    Statisticile oficiale ale Deltei nu par sa sustina un pronostic optimist. Insa dincolo de cifre, in Delta se coace deja o noua realitate. Pretul terenurilor a crescut de douazeci de ori fata de 1990. Pe malurile fluviului au inceput sa se iveasca bungalow-uri de lux. A venit si primul investitor strain. Adunate, sumele pe care planuiesc sa le investeasca in urmatorii doi-trei ani diversi oameni de afaceri se ridica la peste 100 de milioane de euro. S-ar putea ca cei care spun ca noi, romanii, nu facem nimic sa exploatam Delta sa fie nevoiti sa-si nuanteze afirmatia peste cativa ani.

    Dar daca admitem ca Delta e un paradis, atunci se poate spune ca deocamdata paradisul nu ofera mai nimic celor 15.000 de suflete care-l populeaza. Oamenii Deltei se impart in doua mari categorii, dupa felul in care traiesc: intreprinzatorii si supravietuitorii. Intreprinzatorii, putini la numar, se orienteaza mai ales spre turism, fie ca au doar una-doua camere de inchiriat, pensiuni, moteluri ori hoteluri adevarate. Supravietuitorii, majoritari, isi castiga painea din pescuit, dintr-o slujba de 100 de euro la vreun hotel ori facand pe calauzele si ciupind cate un bacsis de la turistii care vor sa intre in hatisul de canale ale Dunarii. 

    Una dintre putinele satisfactii ale barcagiului care te plimba pe canalele Deltei e ca dupa ce ai iesit de pe usa hotelului si ai pasit in lotca lui, el e cel care face regulile. „In barca la mine eu sunt regele!“, ne spune mandru un localnic. Chiar daca turistul „da banul la hotel“, cand vrea sa vada Delta „tot pe mana mea ajunge“, explica omul. „Daca nu da nimic, il duc pe unde e mai urat. Nu-i arat nuferi, nu-i arat pasari… vede doar baltile.“ Cam asa arata, din punct de vedere social, zona cu „potential turistic urias“ a Romaniei, ecosistemul unicat al Europei. Si tot cam asa arata si afacerile Deltei.

    Dar ceva semnale ca viata Deltei sta sa se schimbe incep sa vina. O injectie de 100 de milioane de euro ce se anunta a fi investiti in urmatorii 2-3 ani se va traduce prin dublarea numarului de locuri de cazare. Iar cateva mii de noi locuri de cazare inseamna, in afara de un turism ceva mai consistent, locuri de munca pe santiere in prima faza si in noile capacitati de cazare mai apoi. Si, fireste, ceva mai multe bacsisuri pentru barcagii.  Primele semne au inceput sa apara inca de anul trecut, care s-a incheiat cu un bilant promitator: 2004 a adus cei mai multi turisti/an dupa 1990. 

    Pe atunci – prin ‘90-’91 – metrul patrat de Delta era 50 de centi. Atunci a facut actele pentru un teren pe care-l luase prin ‘85 in Delta si Cornel Gaina, omul care a investit primele milioane aici – in prezent administrator al complexului Cormoran si, pana anul trecut, presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). Pe terenul pe care-l cumparase, Gaina a construit mai intai, in ‘94, o casa pescareasca. Investitia ulterioara a venit de la sine, iar Gaina a inagurat cinci ani mai tarziu complexul Cormoran, care cumuleaza 105 locuri de cazare – o pensiune, zece vile, un hotel de trei stele si un hotel plutitor. Plus ambarcatiuni de agrement, terenuri de echitatie, piscina, terenuri de tenis, doua saune, trei sali de conferinte cu o capacitate de 180 de locuri si cateva sali de jocuri. Exprimate in bani, toate acestea ridica investitia la cinci milioane de euro. 

    Dar este Cormoran acum o afacere? In sezon, complexul are un grad de ocupare de 92%, iar gradul de ocupare mediu pe tot anul este de 55-60%. Mai bine de jumatate dintre clienti – 55% – sunt straini. In 2003, complexul a avut incasari de 710.000 euro si o marja neta de profit „destul de mica, de 1,6%“, care s-a datorat si faptului ca „a trebuit sa rambursam datoriile bancare“, declara Cornel Gaina anul trecut pentru Ziarul Financiar. Costurile unei investitii in Delta sunt mari, pentru ca „trebuie facute pe insule si automat cresc costurile cu transportul, cu manipularea si cu implementarea proiectului“, spune Gaina, care planuieste, in ciuda acestor complicatii, sa mearga inainte cu investitii estimate la 5-6 milioane de euro pentru extinderea complexului. Asta s-ar traduce intr-o capacitate totala de cazare de 400-500 de locuri, o sala de conferinte de 250 de locuri, sali de bowling si o sala de fitness si de tratamente naturiste. 

    Vor ramane Cormoran, complexul de la Portita si cel de la Sfantu Gheorghe singurele investitii semnificative din Delta? Cu siguranta, nu. „Estimez ca in urmatorii 2-3 ani, in Delta se vor mai construi peste 2.000 de locuri de cazare in hoteluri si inca tot cam atatea in pensiuni“, crede Gaina de la Cormoran. Asta inseamna, estimeaza hotelierii, investitii de peste 100 de milioane de euro. 

    Dar pe langa previziuni optimiste, 2005 aduce si ceva concret: inaugurarea primei investitii straine din Delta. La 13 kilometri de Tulcea, in localitatea Somova, vor fi date in folosinta in mai 30 de bungalow-uri de lux construite de Delta Nature Resort, o companie cu actionariat majoritar britanic, care a investit, astfel, 5,5 milioane de dolari. „Complexul turistic va avea si un club, care va cuprinde restaurante, baruri, sala de conferinte, sala de jocuri si centru de sanatate. La acestea se va adauga o flota proprie de 20 de barci dotate cu echipament de pescuit, dar si de vehicule de teren, cu care se vor organiza plimbari in natura“, spune Diwaker Singh, presedintele Delta Nature Resort, care crede ca investitia se va amortiza in cinci ani.

    Chiar daca tarifele de cazare vor fi de 292 de euro de persoana pe noapte in perioada iunie-octombrie si de 194 de euro in restul anului – adica de cinci-zece ori mai mari decat in restul hotelurilor sau pensiunilor din Delta, investitorii cred in succesul mini-statiunii.  „Nu ne concentram pe turismul de masa. Tinta noastra sunt turistii de lux din strainatate. Pentru acesti turisti, tarifele nu sunt deloc mari, tinand cont ca intr-o statiune similara din Africa, pretul unei nopti de cazare se ridica la 5-600 de lire sterline pe noapte“, explica Singh. Acesta se asteapta ca in primul an de functionare, statiunea sa atinga un grad de ocupare de 60% si ca cei mai multi turisti sa vina din Anglia, SUA si Japonia. 

    Daca aceasta investitie este cea mai importanta ca semnificatie – in Delta a ajuns, in fine, primul investitor strain -, cea mai importanta ca valoare vine dintr-o zona care nu are legatura cu turismul. Adica de la Federatia Sindicatelor Libere si Independente Petrom (FSLI), care a inceput in Delta un program de investitii in turism de cateva milioane de euro. 

    In octombrie anul trecut, federatia petrolistilor cumpara cateva vile de doua si trei stele in zona Rosu, cumuland circa 100 de locuri de cazare, precum si o companie fondata in 1990, ATBAD, care are in proprietate doua hoteluri plutitoare de trei si patru stele, nave de tractiune, nave de pasageri si barci cu motor.

    „ATBAD va intra intr-un proces de modernizare. Vom mai investi, de asemenea, in cateva sute de locuri de cazare in urmatorii doi – trei ani atat in zona Rosu, cat si in alte localitati din Delta. Trebuie mai intai sa facem un studiu de impact si apoi vom decide in ce tip de structuri de cazare vom investi“, explica Liviu Luca, puternicul lider al sindicalistilor din Petrom.

    Acesta spune ca federatia a cumparat si cele patru nave de calatorie ale GiurgiuNav, care din aprilie vor incepe sa opereze croaziere pe Dunare, intre Passau si Delta. „Navele sunt in stare foarte buna si de aceea investitia in cumpararea lor a fost destul de mare, adica vreo cateva milioane de euro“, spune Luca. El a precizat ca FSLI pregateste in urmatorii ani investitii de alte cateva milioane de euro in Delta Dunarii.

    „Investim aici pentru ca este cel mai interesant loc din Romania pentru turism. Tendinta in Delta este de constructie de pensiuni. Cred ca in urmatorii ani se vor face cateva mii bune de pensiuni“, argumenteaza Liviu Luca.

    Pe langa sindicalistii petrolisti, dintre care putini stiu probabil ca sunt investitori in Delta, au inceput sa se miste si consiliile locale. Cel mai interesant proiect care se anunta consta intr-un complex turistic si de agrement la Sulina a carui valoare este estimata la 45 de milioane de euro. 

    Proiectul va include hoteluri, pensiuni, case de vacanta, restaurante, baruri, cluburi, discoteci, un  complex comercial, centru de afaceri, terenuri de sport si terenuri de joaca pentru copii.

    „Sunt deja gata studiile tehnice pentru acest proiect si asteptam acordul de mediu. Sunt sase firme care au depus caiete de sarcini pentru acest proiect si care trebuie sa participe la licitatia pentru concesionarea terenului. In trei ani, complexul va fi gata“, promite Aurel Dimitriu, primarul orasului Sulina. 

    Pe langa cele cateva investitii mari, se anunta zeci de proiecte mici. In ultima vreme, in fiecare luna se solicita finantari pentru 3-4 pensiuni rurale la SAPARD, care acorda pentru astfel de proiecte credite nerambursabile de 100.000 de euro. „Cred ca anul acesta se vor deschide in Delta, doar pe programe SAPARD, peste 30 de pensiuni cu 10 camere in medie fiecare. O astfel de pensiune de trei margarete si 10 camere costa cam 250.000 de euro, fara teren. Deci se vor investi doar in aceste pensiuni peste 7,5 milioane de euro in 2005“, spune Dimitriu. 

    „Tendinta este de crestere a numarului acestora de la an la an“, spune Octavian Motoc, directorul Directiei de Dezvoltare Regionala, Integrare Europeana si Relatii Externe a Consiliului Judetean Tulcea.

    Pe langa acestea, in Delta se vor construi in urmatorii ani cateva zeci de hoteluri de diverse categorii, fiecare avand cateva zeci de camere. La Mahmudia, de exemplu, se va deschide in iunie un hotel de patru stele cu 30 de camere. Compania Alegro Tulcea a investit deja un milion de euro in cumpararea si renovarea unui hotel vechi. De asemenea, in apropierea garii fluviale Tulcea vor incepe in cateva luni lucrarile de constructie la un hotel de patru stele cu circa 60 de camere, care va costa aproape doua milioane de euro. „Am cumparat 3.000 de metri patrati de teren pe o insula la Uzlina, unde vrem sa facem un hotel de 60 de camere, pe stilul arhitectonic local. Va fi gata in primavara anului 2007, iar investitia va depasi un milion de euro“, anunta Doru Glavan, directorul general al agentiei de turism Latina din Constanta, care a adus anul trecut circa 1.800 de turisti straini in Delta Dunarii. Tranzactiile cu terenuri facute in ultimii ani, in perspectiva dezvoltarii viitoarelor investitii, au urcat, bineinteles, pretul pamantului in zona. Daca acum cinci-sase ani cu un dolar iti puteai cumpara un metru patrat de teren cam in orice loc din Delta, acum un pret de cinci euro (6,5 dolari) metrul patrat intr-o zona slaba e o afacere buna.

    Mihaela Dragan, administratorul agentiei imobiliare Intermezzo din Tulcea, spune ca zonele in care se cumpara masiv teren in Delta sunt cele cu acces direct, cum ar fi Murighiol sau Dunavat.  Pretul pe metru patrat poate ajunge pana la 30-40 de euro, in cazul terenurilor care beneficiaza de infrastructura (drumuri, curent electric, apa curenta etc.)

    „Oricum, in general, se porneste de la 6-7 euro/metru patrat. Preturile s-au triplat in ultimii doi-trei ani. Este o presiune foarte mare a cererii. Marea majoritate a cumparatorilor vor terenuri de 1.000 – 5.000 de metri patrati, in general pentru pensiuni si case de vacanta“, adauga Mihaela Dragan. 

    Investitiile in structuri de cazare si terenuri merg mana in mana cu cele in ambarcatiuni in Delta. Nici un complex turistic nu poate functiona fara o mica flota proprie, daca tinem cont ca orice turist vine in Delta sa faca excursii pe apa, nu sa stea la hotel. „In general, investitia in flota proprie poate ajunge cam la 30% din valoarea investitiei in structurile de cazare“, spune Ovidiu Rebegel, directorul general al American Nautics, principalul furnizor de salupe si motoare pentru acestea din Delta Dunarii. 

    Tocmai faptul ca in ultimii ani s-a ajuns sa se construiasca tot mai mult, vanzarile companiei au tinut pasul cu dezvoltarea structurilor de cazare. In prezent, compania vinde anual peste 100 de barci cu motor – majoritatea in segmentul de pret 10.000 – 12.000 de euro si 250 de motoare pentru barci.

    Asadar, se poate vorbi de un oarecare avant investitional. Dar pentru cine se fac aceste investitii? Si cum arata, de fapt, cifrele Deltei? Dezamagitor, la prima vedere. Anul trecut s-au cazat in hotelurile si pensiunile din zona 98.000 de turisti, dintre care 31.000 straini. Comparatiile cu anii precedenti lasa insa loc unui optimism moderat. In 2004 numarul total de turisti a crescut cu 14,5% fata de 2003, in conditiile unor cresteri anuale obisnuite de doar cateva procente in ultimii ani. La capitolul turisti straini insa, cresterea a fost de peste 30% in 2004 fata de 2003. Este probabil rezultatul unei promovari externe ceva mai coerente a zonei in 2004. „Alaturi de prezentarea mai multor pliante cu Delta la targurile internationale de turism la care am participat, a mai fost si un spot publicitar care promova Delta si care  s-a difuzat anul trecut pe posturi precum CNN, BBC, Euronews, Eurosport, Discovery sau National Geographics“, spune Carmen Moraru, directorul Directiei Generale de Promovare si Relatii Internationale din cadrul Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT). Potrivit acesteia, promovarea spotului in strainatate a costat circa 750.000 de euro. Cei de la ANT vor ca si in urmatorii ani promovarea externa a Romaniei sa aiba ca subiect central Delta, insa nu mai sunt siguri ca suma investita va fi comparabila cu cea de anul trecut.

    Dan Jolobceastai, administratorul Delta Adventures, care detine complexul turistic Egreta din Dunavatul de Jos, crede ca chiar daca investitorii au inceput sa priveasca spre Delta, agentiile de turism romanesti sunt mai degraba dezinteresate. „Aici au de muncit, pentru ca una e sa-i dai omului un simplu bilet de avion si alta e sa-i asiguri un program“, explica Jolobceastai apatia agentiilor.

    Dar pana la inaugurarea viitoarelor investitii, chiar si cele 4.000 de locuri de cazare din Delta sunt suficiente pentru aproape 400.000 de turisti pe an, iar in trei ani, o data cu dublarea capacitatii de cazare, in Delta ar putea fi cazati intr-un an 800.000 de turisti. Cornel Gaina, fostul sef al ANAT, spune ca Delta Padului, care e de 10 ori mai mica decat cea a Dunarii, e vizitata de 1-2 milioane de turisti anual. In Delta noastra, cel mai mare numar de turisti a fost inregistrat in 1987, cand au venit 120.000 de persoane, afirma fostul sef de la ANAT. Este posibil ca acest maxim sa fie depasit in 2005, daca luam in calcul ca autoritatile din turism estimeaza pentru anul acesta o crestere de 25% a numarului de vizitatori ai Deltei fata de 2004, cand s-au inregistrat 98.000 de turisti. Chiar daca sejurul mediu in Delta este de doua nopti, cheltuiala medie de persoana atinge cam 100 de euro pe zi, incluzand cazarea, masa si plimbarile cu barca. Un calcul arata ca turistii au lasat, anul trecut, la gurile Dunarii peste 20 de milioane de euro. O suma mai degraba nesemnificativa. Si Delta, ca si barcagiul-rege, traieste deocamdata din bacsisuri.

  • Raplata jertfei patriotice

    In ciuda tuturor asteptarilor, SUA au decis sa vanda avioane militare F-16 Pakistanului, ca o recompensa indelung solicitata de Islamabad pentru rolul sau de aliat al Americii in lupta contra terorismului.

    Secretarul de stat Condoleezza Rice a afirmat ca nu exista nici o contradictie intre incurajarea de catre SUA a democratiei in Pakistan si vanzarea avioanelor. Lucrul e greu de crezut, avand in vedere ca guvernul generalului Pervez Musharraf n-a venit la putere deloc in mod democratic, ci in urma unei lovituri de stat. Si mai important e insa faptul ca vanzarea unor avioane de lupta unui Pakistan care poseda deja arma nucleara tensioneaza si mai mult relatiile cu India vecina.

    Ca sa impace si India, Washingtonul a oferit in schimb guvernului de la New Delhi licenta de productie a unor avioane de lupta similare, dupa ce multa vreme a refuzat sa ofere Indiei tehnologia respectiva.

  • Francezii, cautatori de chilipiruri

    Cand vine vorba de ieftiniri, frantuzoaicele isi uita acasa rafinamentul proverbial. In ultimul timp, in Franta poti asista tot mai frecvent la scene in care reprezentantele sexului frumos dau din coate sau se calca pe picioare, pentru a inhata un sutien sau o bluza ieftinita, amestecate haotic intr-un cos expus la intrare, observa revista L’Express. Mania reducerilor a cuprins Franta. Toata lumea cauta sa cumpere orice, la preturi din ce in ce mai mici, spre disperarea intreprinzatorilor si a caselor de moda. 

    Consumatorii francezi considera ca preturile au crescut in mod exagerat si ca puterea de cumparare s-a micsorat in consecinta. Incurajati, in parte, si de guvernul francez, care a declarat ca lupta impotriva scumpirii vietii e prioritatea sa, francezii cauta pretul cel mai mic, comparand in permanenta preturile cu ajutorul Internetului. Potrivit unui studiu publicat in ianuarie 2005, 84% dintre persoanele interogate considera ca preturile au crescut prea mult in ultimii doi ani. Parere justificata, deoarece majoritatea cheltuielilor obligatorii, cum ar fi chiriile, apa, electricitatea sau transporturile, au crescut in 2004. Mai mult, aceste cresteri au coincis cu intrarea in zona necesitatii a unor servicii initial socotite de lux, precum telefonia mobila si Internetul, care au micsorat si mai mult bugetul francezilor. 

    Acum, francezii dau vina pe companii, acuzandu-le ca au profitat de trecerea la euro pentru a majora preturile la alimente si la bunurile de larg consum. Scumpirile, reale sau nu, ii afecteaza in asa masura pe consumatorii francezi, incat au ajuns sa fie subiectul preferat de conversatie, potrivit unui sondaj realizat de TNS-Sofres. Cu toate acestea, perceptia asupra scaderii puterii de cumparare in randul consumatorilor difera de inflatia reala, care este de 2% si nu de 6%, cum cred francezii chestionati. 

    Coplesiti de goana francezilor in cautarea pretului cel mai mic, intreprinzatorii au inceput sa se conformeze. Etichetele atasate produselor se schimba si de trei ori pe sezon, iar anumite marci de lux nu reusesc sa vanda decat in perioada reducerilor. In sectorul de imbracaminte, de exemplu, in zece ani, ponderea produselor vandute in urma reducerilor a urcat de la 15% la 30% din vanzarile totale. Obisnuiti cu schimbarea succesiva a pretului initial, s-a ajuns pana acolo incat nimeni nu mai stie care este adevaratul pret al unui produs, preturile afisate nemaifiind concludente. Pana si magazinele care vand in exclusivitate solduri au ajuns sa ieftineasca preturile, de teama sa nu-si piarda clientela.