BusinessMagazin

Blog

  • Radu Manolescu, despre recrutările de executivi de top: În trecut, contau mai puţin valorile morale şi partea de inteligenţă emoţională

    Istoria nu e complicată. Primii expaţi au apărut în România în jurul lui 1995, odată cu sosirea primilor investitori străini. Manolescu îşi aminteşte că foarte mulţi dintre managerii care au venit la acea vreme în ţară aveau mult potenţial, dar nu aveau experienţă şi deci riscau să fie pierduţi de companiile-mamă dacă nu primeau oportunităţi. Apoi, mai erau cei de care organizaţiile voiau să scape sau se aflau pe finalul carierei. Fireşte, reperele lipseau, iar după zeci de ani în care cultura managementului a stat departe de România, primii veniţi au fost luaţi de buni. “Pentru mulţi dintre noi, ei au devenit modele de leadership, care nu mai au nicio legătură cu ceea ce se cere astăzi, dar din obişnuinţă unii au rămas cu acel model în minte până acum”, crede Manolescu. Piaţa punea atunci accent pe competenţe, pe experienţa în companii cu reputaţie, iar, dacă omul reuşea să se vândă foarte bine, cei care se ocupau de recrutare erau păcăliţi. “Nu prea puteai să faci atunci distincţia între bun şi rău, doar în cazul în care era foarte rău.” Cu alte cuvinte, se mergea mult pe ideea că dacă un manager a lucrat atâţia ani în acea companie şi are referinţe merită postul. “Contau mai puţin valorile morale şi partea de inteligenţă emoţională.” Se miza deci pe un IQ ridicat, pe rezultate, contând mai puţin modalitatea de obţinere a lor, pe referinţe de la companii puternice – “dacă lucrai la o companie foarte importantă, era un semn puternic că s-a investit în tine”.

    Primele schimbări au început să apară abia în 2007. Manolescu defineşte managementul eficient prin “ce” şi “cum” – ce ai făcut să ajungi acolo şi cum ai ajuns la acele rezultate? Or, partea de “cum” nu era luată prea mult în calcul în anii trecuţi, deoarece creşterea economică “a susţinut imperfecţiuni mari la nivel de management şi a încurajat angajări pe bandă care nu au pus accent pe valori morale”. Lăcomia, de exemplu, şi-a pus amprenta şi asupra stilului de management, dat fiind că managerii ajung să ia decizii gândindu-se la ratele şi datoriile personale pe care le iau, deci la binele propriu. Or, asta nu ar trebui să afecteze deciziile de business.

    Una peste alta, Manolescu observă că, odată cu recesiunea, “a ieşit mult gunoi de sub preş”. Astăzi trăim o lume diferită, inteligenţa emoţională a ieşit în ultimii ani la suprafaţă din raţiuni evidente: aceleaşi reflexe din trecut care ne-au adus succesul ne pot aduce insuccese; avem acces la tehnologie şi o cantitate de informaţii care este exponenţial mai mare acum şi asta are un efect important asupra întregului comportament: “Un IQ (inteligenţă cognitivă) mai ridicat te poate face să ai un EQ (inteligenţă emoţională) mai scăzut: să ai tendinţa să nu asculţi alte păreri, să fii arogant. Modelele de leadership care la un moment dat au avut succes ar putea să nu mai funcţioneze acum”.

    Iar noua direcţie ar părea să fie cea a inteligenţei emoţionale şi mai puţin a celei cognitive: “Dacă eşti competent, cu un EQ foarte ridicat şi valori morale înalte, IQ-ul e mai puţin relevant pe lângă acestea în rolurile executive”.

  • De ce dau greş cei mai mulţi manageri români

    Poate cea mai reprezentativă poveste legată de excesul de aroganţă în management se leagă de fostul CEO al Enron, Jeff Skilling. Conversaţiile cu angajaţii deveniseră de fapt prelegeri, iar întâlnirile cu echipa – un forum unde acesta distrugea ideile celor care se aflau în contradicţie cu punctul său de vedere. E calea cea mai sigură pentru a pierde încrederea şi respectul colegilor şi de aici consecinţele: pierderea subordonaţilor valoroşi şi certuri cu alţi directori pe seama resurselor şi a direcţiilor strategice. În cartea “Why CEOs Fail”, autorii vorbesc însă şi despre faţa nevăzută a managerului Enron: modul cum mândria lui Skilling s-a transformat progresiv în aroganţă. Fără îndoială, încrederea extraordinară a lui Skilling în inovaţiile Enron din domeniul comerţului cu gaze naturale şi electricitate i-a impresionat pe analiştii financiari. Convingerea că Enron era o companie destinată măreţiei a crescut moralul angajaţilor şi a contribuit la atragerea celor mai buni şi străluciţi oameni. De-a lungul timpului, mândria a devenit excesivă. S-a ajuns atât de departe încât, la un moment dat, în holul de la intrarea în companie a fost plasat un banner în care aceştia se autoproclamau: “Compania care conduce lumea”.

    Acest lucru l-a determinat pe Skilling să spună că societăţi precum ExxonMobile vor deveni jucători defavorizaţi şi să facă predicţii excesiv de îndrăzneţe privind preţul acţiunilor Enron. Plin de încredere în sine, a condus sesiuni de evaluare a angajaţilor denumite sarcastic “cataloghează şi aruncă” în cadrul cărora se ocupa personal de cei care “nu înţelegeau”. Dacă Skilling nu ar fi fost atât de arogant, poate că nu ar fi negat greşelile şi nu ar fi dezavuat faptele rele, chiar înaintea Congresului SUA. Aroganţa este orbitoare şi, aparent, l-a împiedicat pe Skilling să vadă problemele care erau evidente pentru oricine altcineva. “Pun preţ foarte mare pe IQ, dar am văzut că, peste un anumit nivel, majoritatea celor care au un IQ foarte ridicat, au de obicei un EQ foarte scăzut: se consideră mult mai inteligenţi decât alţii şi dezvoltă o aroganţă şi o autosuficienţă în relaţionare”, spune Radu Manolescu. De fapt, aroganţa e însuşirea care determină cel mai adesea eşecul unui CEO – atât la nivel mondial, cât şi în România. Două treimi din executivii de pe plan local care ajung să eşueze în carieră o fac din cauza aroganţei.

    Iuliana Stan, OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România, spune că un lider nu devine toxic, ci el este o persoană toxică din capul locului şi doar anvergura expunerii îl face să fie mai vizibil. “Nu cunosc vreun om cu un caracter fundamental bun care ar fi devenit rău datorită vreunui context social sau organizaţional.” Şi totuşi cum ajung astfel de oameni să conducă organizaţii? Un prim răspuns poate fi definiţia prost înţeleasă a succesului. Iuliana Stan constată că sunt foarte puţini oamenii pentru care succesul înseamnă a se simţi bine cu deciziile pe care le iau şi cu acţiunile lor, precum şi cu efectele acestora asupra celor din jur – “pentru cei mai mulţi oameni succesul se reduce la a avea glorie, recunoaştere publică şi mai ales la a a avea dreptate”. Dacă în primul caz vorbim de fapt despre eficacitate, în al doilea vorbim despre succes. În mod paradoxal, datele Human Synergistics arată aşa: la nivelul succesului perceput de cei din jurul lor, succesul liderilor defensivi, toxici, este perceput la 42%, pe când cel al liderilor constructivi, netoxici, de 55%. În schimb, dacă vorbim despre eficacitate, cea a liderilor constructivi este de 91%, pe când eficacitatea liderilor defensivi, toxici este de 8%. Cu alte cuvinte, mediul organizaţional tinde să încurajeze comportamente care nu sunt asociate cu eficacitatea.

    Violeta Rotărescu, profesor în cadrul Facultăţii de Psihologie a Univesităţii din Bucureşti, spune că fiecare dintre noi poate avea o doză de aroganţă în comportament, însă problemele apar când o astfel de trăsătură preia controlul acţiunilor şi îi gestionează personalitatea şi comportamentul. Psihologul remarcă faptul că, până la un anumit punct, nevoia de a fi în centrul atenţiei este necesară, dar limita se depăşeşte când cerinţele nu mai ţin de nevoile organizaţiei, ci de nevoile personale.

  • Financial Times: După bătălia pentru Franţa va începe bătălia pentru Europa

    Majoritatea partenerilor europeni ai Franţei sunt înclinaţi să califice retorica electorală a celor doi candidaţi drept sloganuri cinice, presupunând că Franţa va fi rezonabilă la masa de discuţii de la Bruxelles, potrivit analistului Financial Times (FT) Gideon Rachman. Atitudinea liderilor europeni ar putea fi însă una de automulţumire. În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, extrema dreaptă şi extrema stângă au atras circa o treime din voturi, iar aceste alegeri au scos la iveală teama adâncă a francezilor de globalizare, austeritate, dar şi identitatea naţională la care au apelat toţi candidaţii. Acest fapt se va reflecta în comportamentul Franţei în Europa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce poţi să faci când te fură angajaţii

    În 2008, un tânăr care conducea o agenţie Bancpost din Capitală a încercat să se sinucidă. Nu suferea din dragoste, nu avea probleme de sănătate, nici vreo depresie care să ascundă traume vechi. Fusese “doar” prins că fraudase banca pentru care lucra cu 100.000 de euro, furaţi chiar din seiful băncii. Conştient de gravitatea faptei, a decis că soluţia rezidă în sinucidere. Din fericire pentru el, a fost o tentativă eşuată, la fel ca şi cea de a frauda banca.

    La doi ani distanţă, dar la Braşov, angajaţii unei alte bănci păgubeau mai mulţi clienţi cu peste 1,5 milioane de euro pe care îi sustrăseseră în timp din conturile acestora. Exemplele pot continua, iar dacă readucem în lumină cazuri similare petrecute în alte ţări, vorbim despre fraude uriaşe, de miliarde de euro, care au scandalizat întreaga lume. De neuitat rămâne traderul francez de la Société Générale, Jérôme Kerviel, care a păgubit în 2008 grupul cu aproape cinci miliarde de euro, zguduind din temelii instituţia financiară. Avea 30 de ani şi câştiga în jur de 100.000 de euro pe an.

    Dacă s-ar fi întâmplat acelaşi lucru în România şi, mai ales, dacă frauda ar fi fost făcută în sectorul comercial, am fi vorbit cu siguranţă de o tragedie de proporţii. În străinătate însă, companiile sunt extrem de precaute la acest capitol şi, indiferent de piaţa unde activează, nu concep să lase un asemenea risc neacoperit. “În străinătate, aproape toate companiile au asigurare împotriva fraudelor comise de angajaţi tocmai pentru că există o cazuistică alarmantă din acest punct de vedere”, spune Eduard Simionescu, directorul general al brokerului de asigurări GrECo JLT România GmbH Viena.

    În România, lucrurile sunt însă mult mai nuanţate, în sensul că, deşi se adresează unui public bine familiarizat cu instrumentele financiare de protecţie, adică sectorul corporatist, aceste poliţe au succes doar pe jumătate. “Teoretic, este un produs adresat oricărei companii care are angajaţi şi este, implicit, supusă riscului de a fi fraudată. Practic, sunt două publicuri foarte clar disociate”, explică Simionescu. Linia de demarcaţie se face între companiile din sectorul financiar şi cele din sectorul comercial, care au, după cum spune Simionescu, un comportament diametral opus în ceea ce priveşte frecvenţa încheierii de poliţe împotriva unui risc precum frauda angajaţilor.

    Astfel, dacă instituţiile din sectorul financiar au mare grijă să nu rămână descoperite în faţa unei eventuale fraude, pentru companiile din sectorul comercial astfel de instrumente de protecţie financiară nu reprezintă nici pe departe o prioritate, în mare parte pentru că acoperirea riscului de fraudă este destul de costisitoare. Sumele asigurate sunt în general de ordinul milioanelor sau al zecilor de milioane de euro, dar pot ajunge şi la ordinul miliardelor, atunci când avem de-a face cu mari corporaţii. “Am avut la un moment dat un client din industria cosmetică, deci din afara sectorului comercial, care şi-a asigurat compania pentru un milion de euro. Pentru acest nivel, prima anuală este de 5.000-10.000 de euro”, spune Simionescu.

    Valoarea primelor anuale şi a sumelor asigurate se calculează în funcţie de o serie întreagă de criterii. În acest sens, contează dacă respectiva companie face parte din sectorul financiar sau nu, dacă este listată sau nu la bursă, dacă este o companie antreprenorială sau cu acţionariat străin, ce istoric de daune are, câţi angajaţi sau ce cifră de afaceri înregistrează anual. În mod evident, cu cât compania este mai mare, cu atât riscurile de a fi fraudată sunt mai mari şi, implicit, creşte valoarea primelor plătite şi cresc şi sumele asigurate.

  • Sondaj: Francois Hollande ar câştiga alegerile prezidenţiale din Franţa

    Conform sondajului, efectuat luni şi marţi, 15 la sută dintre francezi nu sunt hotărâţi cu cine să voteze în turul doi al scrutinului prezidenţial. Hollande ar beneficia în turul doi de 91% din voturile lui Jean-Luc Mélenchon (stânga radicală), de 36% din cele ale lui François Bayrou şi de 27% din voturile acordate în primul tur lui Marine Le Pen.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cine îi încalţă pe români – lupta pentru peste 700 de milioane de euro pe an

    La fel ca în politică, şi în business lupta se dă pentru supremaţie. În 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, Spania şi Portugalia îşi împărţeau Lumea Nouă, care se prefigura după ce Cristofor Columb descoperise actuala Americă. În acel moment, regele Franţei, Francisc I, s-a revoltat şi a spus: “Soarele străluceşte pentru mine la fel ca şi pentru ceilalţi. Să mi se arate clauza din testamentul lui Adam care mă exclude pe mine de la împărţirea lumii. Dumnezeu nu a creat lumea numai pentru spanioli”.

    Acest raţionament poate fi aplicat astăzi în businessul local, la fel ca acum mai bine de 500 de ani în politica mondială. La o scară mult mai mică, dar importantă pentru antreprenorii care au construit de la zero lanţuri de retail de încălţăminte, lupta pentru supremaţie se dă între românii majoritari şi străinii care au cucerit segmente întregi ale pieţei de retail. Cine îşi împarte astăzi piaţa locală de încălţăminte? În topul celor mai mari zece jucători, mai bine de jumătate sunt români. În acest top intră atât retailerii cu acţionariat local, precum Leonardo, Benvenuti, Otter sau Il Passo, cât şi producătorii cu activităţi de retail, cum e cazul Musette. Nu sunt excluşi nici românii care au adus pe piaţa locală franciza unor branduri străine, cum este cazul lui Octavian Radu şi al brandului Aldo.

    Această situaţie este destul de rară pe alte pieţe din România, inundate de străini. Cel mai concludent exemplu este cel al pieţei de îmbrăcăminte, unde şi-au făcut intrarea direct toţi cei patru mari ai modei, Inditex, H&M, New Yorker şi C&A. În topul celor mai mari jucători după cifra de afaceri se găsesc de asemenea şi alţi străini, precum Kenvelo sau LPP Fashion (Reserved, Cropp şi House).
    De ce este situaţia diferită pe piaţa de încălţăminte? O explicaţie poate fi faptul că românii se orientează în continuare după pantofi ieftini, după cum o arată şi suma medie cheltuită de un român pe o astfel de achiziţie. Preţul mediu al pantofilor marilor retaileri depăşeşte cu mult 16 euro, suma medie pe care o dau românii acum pe o pereche de pantofi.

    O altă explicaţie poate fi şi faptul că jucătorii străini au decis să testeze apele pentru moment cu ajutorul unor francizaţi locali. Acesta este cazul atât al brandului Aldo, a cărui franciză este adusă pe piaţa locală de omul de afaceri Octavian Radu, cât şi al brandurilor Geox şi Clarks, unele dintre cele mai mari din lume după vânzări, aduse pe piaţa locală de acţionarul Otter Distribution, Filip Schwartz.

    Octavian Radu mai deţine în prezent doar francizele Aldo şi Debenhams. Până în 2009 însă, Radu era unul dintre cei mai mari jucători din retailul de modă şi încălţăminte autohton, compania sa, Fashion Retail Group, având în portofoliu peste zece branduri precum Aldo, Debenhams, Mandarina Duck, Kipling, Olsen, Roeckl, Fratelli Rosetti sau Sacoor Brothers. În momentul intrării în insolvenţă, în iulie 2010, Aldo şi Debenhams nu mai figurau pe această companie, pentru aceste două branduri fiind create două entităţi separate.

    De altfel, FRG nu mai operează niciun magazin şi a renunţat la franciza celorlalte branduri precum Olsen sau Mandarina Duck. În prezent în România mai există patru magazine Aldo, trei în Bucureşti şi unul în Cluj. Octavian Radu se fereşte să mai vorbească despre businessul lui de modă, unul dintre cele mai afectate de criza locală. Potrivit ultimelor date de la Ministerul de Finanţe, magazinele Aldo au avut vânzări de 1,3 milioane de euro în 2010.

    La rândul său, un alt antreprenor a ales să aducă branduri de încălţăminte în franciză. Filip Schwartz deţine francizele Geox şi Clarks în România. El mai are însă în portofoliu şi retailerul local Otter. Schwartz are cetăţenie română şi s-a născut la Bucureşti, iar în businessul cu încălţăminte pe piaţa locală se află de aproape două decenii. În afacerea Otter, care vinde pantofi sub mai multe branduri, printre care Ara, Gabor şi Otter, el deţine 97% din acţiuni. Toate afacerile sale în domeniul încălţămintei îl trimit pe Schwartz pe poziţia a treia în topul celor mai mari jucători de pe această piaţă. În primele nouă luni ale anului trecut afacerile sale se ridicau la circa 12,3 milioane de euro, în creştere cu cinci procente faţă de anul anterior.

  • Cod galben de inundaţii în zece judeţe. Ce râuri sunt vizate de avertizare

    Astfel, pe râurile şi sectoarele vizate, precum şi pe afluenţii acestora de mici dimensiuni, pot apărea creşteri de debite care să ducă la depăşirea cotelor de atenţie. Sunt aşteptate “scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râuri necadastrate dar şi creşteri de debite şi niveluri pe râuri”, potrivit avertizării. Bazinele hidrografice vizate de avertizare sunt Vişeu, Iza, Tur, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Oltul superior şi mijlociu şi cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Trotuşului şi Bârladului, din judeţele Maramureş, Satu Mare, Caraş-Severin, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Unde greşesc românii pe Forex, o piaţă care te poate îmbogăţi sau falimenta peste noapte

    “Performanţele traderilor români sunt însă inferioare acestora (celor la nivel internaţional n.red.), printre cauze fiind lipsa educaţiei şi a unor obiective realiste. Vorbind de profitabilitate, potrivit datelor oficiale raportate de brokerii reglementaţi, la nivel internaţional 30-40% dintre conturile investitorilor de retail sunt profitabile într-o lună”, spune Cristian Cochintu, analist la Admiral Markets.

    Ei mai spun că spre deosebire de români, la nivel internaţional traderii pe Forex urmăresc obţinerea unor randamente mult mai reduse, de 30-50% pe an şi asta după ce cheltuiesc câteva mii de euro pentru perfecţionare. Reprezentanţii Admiral Markets citează nişte statistici ale Citigroup conform cărora în SUA şi Marea Britanie, 50% din traderi alocă în jur de 1.000 dolari pentru a se perfecţiona, 30% alocă câteva mii de euro şi doar 20% nu investesc în educatie.

    Mai multe pt zf.ro

  • Bugetele Agriculturii şi Comunicaţiilor, suplimentate de Guvern pentru salarii câştigate în instanţă

    Din suma totală, Ministerul Agriculturii a primit 924.000 lei, iar pentru Ministerul Comunicaţiilor au fost repartizate 131.000 lei. “Fondurile sunt destinate pentru plata primei tranşe trimestriale aferentă a 5% din valoarea titlurilor executorii aflate sub incidenţa OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”, precizează Guvernul. Fondurile alocate asigură efectuarea plăţilor din trimestrul I al acestui an, respectiv 25% din suma datorată pentru 2012 pentru angajaţii celor două ministere şi nu întreaga sumă aferentă celor 5 procente.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Biletele RATB pot fi cumpărate prin SMS. Cum plăteşti şi care este costul călătoriei

    Abonamentul va putea fi cumpărat printr-un singur SMS la numărul 7456, disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange şi Vodafone, precizează sursa citată. Plata va putea fi efectuată de pe orice tip de telefon mobil. Concret, înainte de momentul urcării în vehiculele RATB, călătorii vor trimite un sms cu textul A, urmând ca în câteva secunde să primească un mesaj care va conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei.

    Mai multe pe mediafax.ro