Blog

  • Cardurile Libra nu functioneaza in noaptea de marti spre miercuri

    Intreruperea se datoreaza unor lucrari de intretinere la sistemele informatice si vizeaza atat functionarea cardurilor emise de Libra Internet Bank, cat si cea a bancomatelor (ATM) si a aparatelor pentru plata cu cardul la comercianti (POS).

    Libra Internet Bank a fost achizitionata in 2003 de grupul american de investitii New Century Holdings. In 2011 banca isi schimba denumirea din Libra Bank in Libra Internet Bank, reorientandu-se spre zona produselor si a serviciilor de online banking si mobile banking, adresate cu precadere nisei sale traditionale – profesiile liberale – precum si pentru clientii corporate si de retail.

  • Cei mai tari jucători vorbesc despre economia digitală la ZF Digital 11

    La evenimentul ZF vor participa manageri de la cele mai mari companii locale de comunicaţii – o piaţă de 3,6 miliarde de euro pe an unde se luptă pentru clienţi unele dintre cele mai mari grupuri de profil din lume.

    Unul dintre speakerii care reprezintă această industrie este Stefanos Theocharo­pou­los, cel mai puternic executiv de pe piaţa locală de telecom, care coordonează din această vară un business anual de peste 1,2 mld. euro, al com­paniilor Romtelecom, Cosmote şi Ger­ma­nos.

    Unul dintre oamenii aduşi de Inaki Berroeta – noul CEO al Vodafone România – în echipa sa de top management va participa pentru prima oară la o conferinţă locală de când a preluat această funcţie la numărul doi pe piaţa de telefonie mobilă: Angus Slater, directorul de marketing al Vodafone România, este cel care răspunde în cadrul companiei de noi linii de business, de strategia de brand şi de serviciile de co­municaţii totale.

    Vor ajunge operatorii telecom să vândă doar smartphone-uri, îşi va reveni piaţa de comunicaţii din România în 2012, va ajunge vreodată venitul mediu pe utilizator de pe piaţa locală la un nivel similar cu cel din vestul Europei? Acestea sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate de managerii din telecom, care vor fi de asemenea disponibili şi pentru o sesiune de întrebări din partea participanţilor.

    Despre planurile pentru România ale UPC, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii TV şi telecom de pe piaţă, va vorbi Severina Pascu – directorul executiv al operatorului. UPC, prima companie care a lansat în România servicii de televiziune 3D şi net la viteze de 120 Mbps, este în acelaşi timp şi un operator al cărui nume este des pomenit de la începutul acestui an de managerii din piaţa de fuziuni şi achiziţii. Cât business generează apetitul clienţilor pentru viteze din ce în ce mai mari va putea spune Manuel Gallo, directorul de dezvoltare a afacerilor în cadrul companiei NEC, unul dintre cei mai mari mari furnizori globali de echipamente şi servicii pentru industria telecom.

    Vom avea în buzunare în câţiva ani telefoane ieftine, care nu pot intra pe internet? Un răspuns va fi oferit de Sorin Manea, direc­torul diviziei telecom a companiei sud-coreene Samsung, care se luptă să devină cel mai mare jucător de pe piaţa locală de profil.

    O altă perspectivă asupra oportunităţilor oferite de telefoanele mobile va fi oferită de Dan Vîrtopeanu, Mobile Marketer, unul dintre pionierii mobile marketingului şi micropay­mentului în România.

    Şi Aurel Neţin – director general al produ­cătorului de computere Lenovo – va discuta despre cele mai recente evoluţii pe piaţa locală de IT. Despre economia digitală va vorbi şi Tiberiu Moisă – director executiv clienţi corporativi şi IMM la Banca Transilvania.

    Forumul ZF Digital 11 este şi una dintre rarele conferinţe la care vor fi prezenţi unii dintre cei mai puternici români din software: Irina Socol – SIVECO şi Florin Talpeş – Bitdefender. Irina Socol este fondator şi director executiv al SIVECO, cel mai mare producător de soft din România, cu operaţiuni şi pe pieţe internaţionale, iar Florin Talpeş este fondatorul producătorului de soft de securitate IT Bitdefender, unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti la nivel global.

    Despre cum va evolua piaţa locală de software va vorbi şi Valentin Tomşa, directorul executiv al SAP, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa aplicaţiilor pentru com­panii.

    Cât de competitive sunt firmele româneşti din tehnologie, media şi comunicaţii inclusiv la nivel regional? Este un subiect despre care va vorbi Alina Mirea – director audit la compania de consultanţă Deloitte România. Iar despre cât de interesante sunt aceste companii pentru fondurile de investiţii va vorbi Dan Lupu – directorul pentru investiţii al Intel Capital responsabil pentru Europa de Sud-Est.

    Alţi doi manageri, care reprezintă doi dintre cei mai mari jucători din IT la nivel global – Microsoft şi IBM, vor vorbi despre tendinţele despre piaţa de IT şi vor putea aduce în discuţii experienţe de la nivel regional: Ronald Binkofski – directorul executiv al Microsoft România şi Mihai Tudor – românul care conduce afacerile IBM din Europa de Sud şi de Est.

    În ce măsură ar trebui ca un business plan să ţină cont şi de planurile de dezvoltare, şi de gama de produse ale unor companii ca Google sau Microsoft? Ce viitor are România în industria globală IT&C: doar de consumator şi de exportator de servicii de dezvoltare software? Ce influenţă are creşterea explozivă a vânzărilor de smartphone-uri pentru com­paniile online? Va mai fi nevoie de magazine “clasice” peste 5-6 ani sau aproape tot comerţul se va desfăşura exclusiv online? Cât reprezintă internetul în economia României? Acestea sunt doar câteva din temele care vor fi abordate de Dan Bulucea – CEO al Google România.

    Conferinţa ZF Digital 11 îi va aduce pe scenă şi pe doi dintre pionierii in­dus­triei inter­net din România: Radu Apos­to­lescu – cofon­da­tor şi vicepreşedinte pentru dez­voltare al eMAG, cel mai mare retailer IT&C local şi Călin Fusu – fondator şi director exe­cutiv al Neogen, compania care deţine cel mai mare portal online local.

    A doua zi a Forumului ZF Digital 11 se va în­cheia cu un panel care îi va reuni pe unii dintre cei mai importanţi oameni de pe piaţa de pu­blicitate şi media din România, care vor dis­cuta despre rolul “digitalului” în strategiile de co­municare ale clienţilor. La această discuţie vor participa Zoltan Szigeti – preşedinte al The Group, Maria Tudor – managing director Zenith Media, Bogdan Enoiu – managing director McCann, Ştefan Iordache – CEO al Leo Burnett şi Octavian Popescu – COO al Lowe Group.

    Intraţi pe site-ul www.zf.ro pentru a transmite întrebări pentru oricare dintre speakerii Forumului ZF Digital 11, care va avea loc pe 18 şi 19 octombrie la hotelul JW Marriott din Bucureşti.

    Adrian Seceleanu, adrian.seceleanu@zf.ro

     

  • Tragedie la cursa IndyCar: Pilotul Dan Wheldon a murit într-un accident în ultima etapă a sezonului

    Wheldon, în vârstă de 33 de ani, a murit în urma rănilor suferite după ce maşina sa a zburat de pe pistă şi a izbit zidul de securitate. Mai multe monoosturi au zburat şi au fost cuprinse de flăcări în acest accident, care a avut loc în turul 12 din cele 200 programate în cursa ce se desfăşoară pe un circuit cu formă ovală, pe care maşinile au atins viteza de 360 de kilometri pe oră, joi, la antrenament. În accident au fost implicaţi aproape jumătate din cei 34 de piloţi prezenţi la start.

    “IndyCar, piloţii şi conducătorii echipelor au decis să nu termine cursa. Piloţii au hotărât să ruleze cinci tururi de circuit ca omagiu pentru Dan Wheldon. Toate gândurile şi rugăciunile noastre se întreaptă către familia sa”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele IndyCar, Randy Bernard.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât a plătit Ronnie Wood pentru o cină cu Scarlett Johansson

    Rocker-ul a licitat pentru cina cu Scarlett Johansson alături de omul de afaceri Sir David Tang, fiecare plătind câte 13.000 de lire sterline şi urmând să ia împreună cina cu actriţa. Astfel, cina cu Scarlett Johansson a fost lotul adjudecat cu cea mai mare sumă în cadrul licitaţiei organizate în beneficiul fundaţiei Breakthrough Breast Cancer.

    La rândul său, Wood a oferit la licitaţie o lecţie de chitară, strângând astfel 20.000 de lire sterline.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piloţi de la Carpatair au vrut să decoleze cu gheaţă pe avioane

    Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că piloţii companiei au pus vieţile pasagerilor în pericol.

    “Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va sesiza Autoritatea Aeronautică Română, după ce piloţii companiei Carpatair au încercat, sâmbătă şi luni, să decoleze cu avioanele fără să efectueze operaţiunea de degivrare, adică de curăţare a gheţii de pe fuzelaj şi aripi. Sâmbătă, pilotul a încercat să îndepărteze gheaţa cu o mătură, ceea ce contravine procedurilor aviatice. Au stat cu avionul la sol până a ieşit soarele şi a topit gheaţa. Luni, cursa spre Timişoara trebuia să decoleze la ora 10.30, dar a decolat la 11.49, tot din cauza piloţilor care au refuzat să degivreze aparatul şi l-au ţinut la soare. Prin refuzul de a degivra avioanele se pun în pericol vieţile pasagerilor, iar noi nu permitem decolarea niciunui avion care nu este curăţat de gheaţă. Pasagerii pot depune reclamaţii la Protecţia Consumatorilor”, a spus Ciceo.

    “Procedura de degivrare a aeronavei este o operatiune care tine exclusiv de competenta si decizia comandantul aeronavei si se aplica in functie de conditiile meteorologice ale aeroportului de plecare la ora decolarii. In aceasta dimineata vremea la Cluj a fost cu cer senin si temperaturi pozitive, aplicarea procedurii de degivrare nefiind necesara. Mentionam ca aceasta decizie nu a pus nicio secunda in pericol siguranta pasagerilor nostri. Carpatair va informa autoritatile aeronautice despre acest caz de abuz din partea aeroportului Cluj si va solicita despagubiri aeroportului pentru prejudiciile de imagine cauzate de declaratiile defaimatoare si insinuari fata de politica de siguranta a zborului a companiei Carpatair precum si daunele produse datorita intarzierii zborului Cluj-Timisoara de azi”, au declarat oficialii Carpatair.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Carrefour deschide al optulea hipermarket din Bucureşti

    Colosseum va fi cel mai mare mall din Europa şi va include, pe o suprafaţă totală de 190.000 mp, un centru comercial şi un parc de retail autonom, cu 480 de magazine şi peste 10.000 locuri de parcare. Terenul destinat noului proiect, cu o suprafaţă de peste 600.000 mp se întinde de-a lungul Sos. Chitilei, în sectorul 1, în zona de nord a Bucureştiului.

    Investiţia totală depăşeşte 350 milioane de euro şi vor fi create peste 5.000 de locuri de muncă.

  • Izolarea termică a locuinţei, criteriu pentru cumpărători. Cu cât sunt mai scumpe apartamentele vechi reabilitate termic

    În realizarea studiului a intrat un număr total de 759 de anunţuri imobiliare care vizează vânzarea apartamentelor cu două şi trei camere reabilitate termic, valabile în lunile septembrie şi octombrie, se arată într-un comunicat al imobiliare.ro.

    Cea mai mare diferenţă de preţ între apartamentele vechi reabilitate termic şi cele nereabilitate este întâlnită în Capitală, astfel că dacă preţul mediu cerut pe metru pătrat util pentru un apartament vechi cu două camere a fost, în luna septembrie, de 1.140 euro, proprietarii de unităţi similare aflate în blocuri reabilitate solicită în medie cu 10,4% mai mult, adică 1.259 de euro/mp util.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pepsi are un nou general manager: Levent Yuksel

    PepsiCo East Balkans, business unit al PepsiCo, cu sediul central la Bucureşti, include divizia de băuturi răcoritoare din România şi diviziile de snacksuri din România, Bulgaria şi Moldova. Anterior acestei poziţii, el a ocupat funcţia de Turkey Integration senior director în cadrul PepsiCo.

    Levent Yuksel şi-a început cariera în 1989, în cadrul Price Waterhouse, unde a petrecut 4 ani la birourile din Istanbul şi Haga. Levent s-a alăturat companiei PepsiCo în anul 1995 şi vreme de 16 ani a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul PepsiCo, în domeniile financiar, strategie şi business development, achiziţii, operaţiuni şi integrare.

    Yuksel a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, specializarea Management Engineering, şi a urmat un MBA în International Management la Universitatea din Istanbul.

  • Şerban Huidu a fost audiat de poliţişti la spitalul din Braşov

    Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Braşov, Carmina Reit, a confirmat că Huidu a fost audiat la spital, însă nu a dat detalii despre declaraţia pe care acesta a dat-o anchetatorilor. “A fost audiat astăzi şi cu siguranţă va mai fi audiat pe parcursul cercetării”, a declarat Reit. La ora transmiterii acestei ştiri, un echipaj de la Poliţia Rutieră a părăsit Spitalul Judeţean. Totodată, la acest moment medicii Spitalului Judeţean Braşov, unde Huidu a fost internat după accident, cu un traumatism cerebral minor, pregătesc transferul acestuia la o unitate medicală din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accidentul provocat de Şerban Huidu: Bărbatul aflat în comă indusă a murit. Numărul victimelor a ajuns la trei

    Potrivit unor surse medicale, bărbatul a murit în jurul orei 7.00, în urma complicaţiilor survenite. Bărbatul, Ion Garbiş, de 57 de ani, din municipiul Braşov, se afla în autoturismul Dacia Logan izbit de maşina lui Huidu, pe contrasens. În urma accidentului, el a fost grav rănit, fiind în comă indusă, la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Braşov, după ce a suferit traumatisme toracice şi craniene, având şi o hemoragie internă. El a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. Luni dimineaţă, realizatorul TV Şerban Huidu se află în continuare internat la Spitalul Judeţean Braşov. Şerban Huidu a suferit un traumatism cranian minor, fără a avea pierderi de memorie, declara, duminică, managerul SMURD Braşov, Cristina Vecerdi, care preciza că realizatorul TV nu urma nicio medicaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro