BusinessMagazin

Blog

  • MAFIA ITALIANA: Noua Camorra isi cere locul la masa celor mari

    Marco L. are si acum in minte noaptea tarzie de vara cand el si doi prieteni au fost maturati de o rafala de mitraliera trasa de niste barbati din goana unor scutere, in timp ce ei palavrageau langa poarta San Gennaro din Napoli: un glont i-a ramas si acum in coapsa.

     

    Peretii vopsiti in ocru ai pietei au si ei cicatrici de la gloantele rebele. Grilajul magazinului de jucarii din zona are 80 de urme de gloante, zice proprietarul. „Cred ca ne-au confundat cu altcineva“, spune Marco, un tanar de 22 de ani cu fata de copil, intr-un tricou rosu si jeansi, care a stat atunci 15 zile in spital. „Au tras 12 sau 13 focuri si toti trei am fost loviti.“

     

    Un val de impuscaturi intre mafioti si injunghieri terorizeaza Napoli, cu aproape un asasinat in fiecare zi in ultimele saptamani. Violenta, amplificata de o amnistie care a dus la eliberarea a 2.700 de minori din inchisorile locale, a escaladat intr-atat, incat premierul Romano Prodi a vizitat Napoli, cu intentia de a trimite armata in zona.

     

    Traind intr-un oras al carui nume a fost pentru multa vreme sinonim cu crima organizata, napolitanii s-au invatat cu o masura de violenta. Dar recentele schimbari in mafia bastinasa, Camorra, au facut violenta mai frecventa si impredictibila. Camorra era odata o organizatie disciplinata care se specializase in extorcare de fonduri si contrabanda cu tigari. S-a transformat insa treptat intr-o multime de gasti razboinice, care opereaza in mare parte cu droguri. Asa a ajuns Napoli acum in mijlocul unui razboi al drogurilor in stil mexican: cu mai putini bosi care sa controleze situatia, tot mai multi asasini sa imparta puterea.

     

    „Crimele la care suntem martori in pietele noastre implica membri ai Camorrei care incearca sa mentina controlul distributiei stradale de droguri“, spune Franco Roberti, procuror coordonator pentru activitatea anti-Camorra din Napoli. Zona unde Marco L. a fost impuscat este un „no man’s land“ intre cartiere unde drepturile privind distributia de droguri sunt ferm revendicate. Oamenii care locuiesc in aceasta chinuita zona spun ca au ajuns sa traiasca in teroare.

     

    La sfarsitul lui octombrie, Vincenzo Prestigiacomo, ginerele unui reputat mafiot local, a fost doborat cu focuri de arma cand iesea dintr-un cafe-bar la 7 seara. Proprietarul cafe-barului a refuzat sa-si dea numele, incapatanandu-se sa insiste ca asasinatul a avut loc „departe de aici, un kilometru mai incolo“. Salvatore Arena, care detine un magazin de jucarii in apropiere, isi aminteste foarte clar sunetul celor sase impuscaturi: „Bineinteles ca am auzit – zgomotul e normal acum aici cand se lasa noaptea“, spune Arena. Cine sunt ucigasii? Sotia lui Salvatore, Rosaria, intervine in discutie spunand ca actualii membri ai bandelor si victimele lor sunt adeseori tineri chiar in jur de 20 de ani. Sunt someri si in cautare de bani ca sa-si cumpere ceasuri scumpe si jeansi de firma, spune ea. „Fura pentru bani“, spune Rosaria. „Impusca orice, ca si cum ar fi un joc video.“

     

    In vreme ce guvernul pare nesigur in privinta modului cum sa raspunda valului de violenta, multi oameni de aici spun ca ar putea sa inceapa prin a construi pur si simplu mai multe spatii de detentie. Cu cateva luni in urma, ministerul justitiei a eliberat cateva mii de infractori minori din inchisorile napolitane, ca sa scape de problema cu supraaglomerarea acestora, doar pentru a crea insa o alta problema, mult mai grava, in afara lor. „A fost un cadou frumos de la ministrul justitiei“, spune Armando Petrucci, care detine un magazin de haine pe Via Umberto, cu geamul antiglont crapat in urma unor violente recente petrecute acolo.

     

    Altii spun ca succesul politiei in arestarea mafiotilor a lasat de fapt loc liber de actiune pentru infractorii de mana a doua. Un boss mafiot care controla cu mana de fier zona din jurul Portii San Gennaro a fost arestat in urma cu un an, deschizand batalia pentru succesiune, spune Salvatore Arena. Procurorul Roberti recunoaste dilema autoritatilor: „Cand statul intervine si captureaza un «capo», imediat face loc pentru un nou membru al Camorrei“. Cei care pasesc pe locul eliberat „ori se aliaza, ori se bat“.

     

    Toti cei ce comenteaza situatia sunt insa de acord ca situatia e complicata de economia locala stagnanta, care ofera tinerilor putine posibilitati licite de a castiga, prin comparatie cu infloritorul comert cu droguri, plin de oportunitati. Cei selectati pentru a fi dealeri de droguri – intr-un fel de stagiu de practica – sunt platiti cu 1.500 de euro pe luna, spune procurorul Roberti, o suma mai mare decat cea pe care o castiga insisi politistii. Premierul Prodi a spus ca nu va trimite armata la Napoli, dar ca va trimite cateva mii de alti politisti, dotati si cu scutere, ca sa poata tine pasul cu noua Camorra. Biroul lui Roberti are doar 18 masini, dar cele mai multe vechi si se strica des, spune el. Roberti spune ca o infuzie de resurse financiare ar ajuta, dar nu-i destul. „Trebuie gasita o modalitate de a le oferi tinerilor slujbe“, spune el. „S-ar putea sa fie mai putin profitabile, dar macar ai siguranta, nu mai trebuie sa te temi in privinta salariului.“

     

    Intre timp, Marco L. ramane un fugar in propriul cartier. „Am invatat ca nu mai poti sa stai intr-un singur loc. Si oricum nu mai stau afara cand se lasa noaptea.“

     

    Nada Bakri a contribuit la acest articol

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Tristul divort dintre PIB si Luminita

    Intai a fost Luminita. Traia undeva departe, la un capat de tunel si era speranta romanilor. Incet – incet, Luminita a intrat in uitare. Locul i-a fost luat de un alt personaj, PIB. PIB era in masura sa asigure romanilor multe din cele ce-si doreau, capatand astfel veleitati mesianice.

     

    In timp, PIB a crescut, nu chiar ca personajele din poveste, dar pe acolo. Nascut din calcule ca zeita din spuma marii si pentru ca a devenit asa de important, PIB nu are nevoie numai de o valoare care sa-l faca adresabil, ci si o identitate vizuala. Chiar asa, cum sa-l ilustrezi? Cel mai usor cu un grafic, si de cele mai multe ori asa se si face; viziunea personala asupra lumii m-a facut sa ma indoiesc de corectitudinea lui PIB exprimat prin suisuri si coborasuri. Ponderandu-l pe domnul PIB cu experienta personala, comentariul care-mi venea era „na-ti-o franta ca ti-am dres-o“, la figurat sau la propriu.

     

    Am exclamat „iote-l pe PIB“ saptamana trecuta, atunci cand televiziunile au prezentat si reluat imaginile din timpul „crizei“ din Ferentari. Si nu se putea o imagine mai buna a PIB romanesc: la o extrema, sclavii Luminitei, aflati inca in aceasta postura, neintelegand nimic din ce se intampla in jurul lor, dar suficient de parsivi ca sa creada ca pot spune una si face alta; la cealalta extrema, povestea de succes a Romaniei, cocotata pe o masina, contempland cu mainile in solduri, multumit, modul fals in care a rezolvat o problema reala; intre extreme, autoritati, popor, gura-casca, linii frante de mijloc, gat sau genunchi, in functie de interes si perceptie.

     

    Descopar prin carti ca dilemele mele asupra PIB le-au incercat si alte persoane; primul exemplu este chiar creatorul PIB, Simon Kuznets, laureat al premiului Nobel pentru acest lucru, care atentiona Congresul american, inca din 1934, ca nivelul de bunastare al unei natiuni poate fi dedus numai cu aproximatie in urma calcularii venitului national. Robert Kennedy, regretatul senator, a fost mai plastic si de aceea recurg la un citat lung: „PIB-ul include contaminarea atmosferei, reclamele pentru tigari si ambulantele folosite pentru carnagiul de pe autostrazi. Numara lacatele speciale pentru usile noastre si inchisorile pentru cei care le sparg. Este indiferent la decenta mediului de lucru si la siguranta de pe strazi. Nu include frumusetea poemelor, trainicia casatoriilor, inteligenta dezbaterilor publice sau integritatea functionarilor publici. Pe scurt, masoara totul, cu exceptia a ceea ce face ca viata sa merite sa fie traita“.

     

    Trei importanti analisti economici, Cobb, Halstead si Rowe, au asemuit PIB cu o masina de calcul care poate aduna, dar nu poate scadea. Productia, de orice fel, a fost si este, si la americani si mai nou si in Romania, elementul indispensabil pentru masurarea bunastarii. Marea greseala, spun criticii PIB, este faptul ca orice activitate economica este socotita buna si valabila pentru averea nationala: consum sporit de carburanti egal bunastare, chipurile, chiar daca asta inseamna epuizare de resurse naturale si poluare; consumul de alcool si tutun e OK, pentru ca trage si sporirea consumului de medicamente si costuri medicale; inarmare inseamna PIB mai mare, dar inseamna oare si o imbunatatire a calitatii vietii?

     

    Carevasazica, PIB e un pic cam nedrept. Si a mai divortat si de Luminita, cea dadatoare de sperante. Si faptul ca avem crestere economica ce depaseste capabilitatile altor state, deja europene, nu ne ajuta foarte mult in schimbari de finete, cum sunt perceptia pozitiva sau acceptarea, necesare chiar si acum cu o luna si un pic inainte de integrarea in Uniune.

     

    O colega recent revenita in tara dupa numai o saptamana petrecuta in Statele Unite mi-a povestit mai mult si mai plastic despre socul regasirii Bucurestiului si mult mai putin despre cele intamplate peste ocean: pare mult mai usor sa accepti si sa te obisnuiesti cu normalitatea pe care unii o au deja si pe care ne-ar placea sa o avem si noi si mult mai greu sa regasesti cotidianul dambovitean, chiar daca in materie de crestere a PIB stam mai bine. Ce traieste colega mea am regasit cu totii, fie personal, fie in povestile amicilor. Este un etalon care n-are a face nici cu procente, nici cu valori pe cap de locuitor.

     

    Sa lasam PIB economistilor si sa o resuscitam pe sarmana Luminita, intr-o forma imbunatatita: sa croim un tunel in care smecherii guralivi din Ferentari sa nu-si gaseasca locul, iar normalitatea sa nu o castigam prin donatii, fie ele si de 400.000 de dolari (apropo, aici omul si-a luat-o zdravan: cand s-a angajat la plata, nu si-a inchipuit ca suma va fi asa de mare; a platit totusi, ceea ce i-a asigurat chiar si un dram de respect din partea mea, nu ca lui i-ar pasa de asta, de altfel nici mie).

     

    Egalitaristul „pe cap de locuitor“ al PIB actual nu ne avantajeaza ca indivizi si individualitati; mi-ar placea sa iesim in evidenta printr-un mai decent si grijuliu si omenesc Prim Indice al Bunastarii, pe care mai degraba l-as lasa sa-mi apese capul.

     

    Si o las si pe Luminita.

  • Raspunsuri pentru toti

    AntiPopulistii sa chiuie, sunt antiPopulist. AntiPetromistii sa se bucure, sunt antiPetromist. AntiBasescienii sa se veseleasca si ei, sunt antiBasescian. Criticii privatizarilor discutabile sa spere, am inceput sa ma gandesc ce si cum.

     

    Cei AntiOriceMergeRauInRomania sa spere si ei, m-am alaturat lor. Cei nemultumiti de rezultate sa stie ca nici mie nu-mi plac rezultatele, ale oricui vor fi ele si oricum vor fi ele.

     

    Toti cei proToataLumeaInsirataPanaAici sa nu dispere, nu voi abandona cauza. Acum, ca tot mi-am dovedit impartialitatea in cel mai bun stil romanesc, trebuie sa spun ca de fapt n-as vrea sa fiu in locul doamnei Mariana Gheorghe, directorul executiv de la Petrom. Dar deloc, si asta nu din cauza rezultatelor companiei care, iata, iarasi nemultumesc pe unii si pe altii, desi ele par a fi in regula; nu din cauza tuturor disputelor din ultima vreme legate de pretul gazelor; ci pur si simplu din cauza raspunsurilor. Trebuie sa le raspunzi celor nemultumiti de rezultate, celor nemultumiti de preturi, populistilor si antipopulistilor, angajatilor si stabilor, optimistilor si pesimistilor, lacomilor si altruistilor.

     

    Sa lasam filozofia pentru moment si sa notam ca Petrom si-a anuntat saptamana trecuta rezultatele din primele noua luni ale anului: profit net de 564 de milioane de euro, in crestere cu 45% fata de perioada similara a anului trecut. In trimestrul al treilea al anului profitul net a fost de 160 de milioane de euro, in scadere cu 29% fata de perioada similara din 2005. In sectorul de rafinare si marketing compania a inregistrat pierderi de 146 de milioane de euro, cauzate de faptul ca preturile carburantilor la pompa nu au tinut pasul cu evolutia titeiului pe plan international. Investitorii de la Bursa si-au manifestat nemultumirea, miercurea trecuta pretul actiunilor scazand cu 3,3%. Aceeasi scadere au inregistrat-o si actiunile OMV, proprietarul Petrom, a raportat o scadere cu 27% a profitului operational in trimestrul al treilea al acestui an, la 542 de milioane de euro, determinata de scaderea marjelor de rafinare.

     

    Analistii anticipau, in medie, un nivel al profitului inainte de impozitare si deducerea dobanzilor (EBIT), excluzand elementele exceptionale, de 571 de milioane de euro. Profitul net inainte de participatiile minoritare a scazut cu 20%, la 433 de milioane de euro. Compania a motivat prin „mediul provocator“ cu care s-a confruntat, „avand in vedere scaderea preturilor petrolului si declinul accentuat al marjelor de rafinare. „Ne asteptam, la finele acestui an, la un rezultat similar celui din 2005, avand in vedere declinul pretului petrolului semnalat din august“, mai spune OMV.

     

    Sa mai adaugam si povestea gazelor din productia interna si a pretului acestora. Majorarea de pret solicitata tot de Petrom, dilemele existentiale ale contractelor de furnizare care ba erau, ba nu erau incheiate cu distribuitorii, relatia intima dintre inflatie si factura, expusa ba chiar dorita public, precum si criticile tot mai inversunate aduse privatizarii Petrom au incalzit o sumedenie de tastaturi de calculatoare. Mai mult, chiar in ziua in care revista apare pe piata, in privinta contractului Petrom, a privatizarilor din energie, a resurselor pentru iarna si a preturilor de achizitie a combustibililor din import se va pronunta chiar Consiliul Suprem de Aparare a Tarii – inteleptul CSAT. Daca a ajuns la CSAT, e groasa, as spune eu populist. Si tot populist, as spune ca e nasol cand cineva dicteaza pretul gazelor mostenite de romani de la Burebista incoace. Antipopulist as spune ca in momentul in care au avut gazele pe mana, romanii nu au stiut a le gestiona corect economic, folosindu-le miza electorala. Probasescian, as spune ca bine le face pentru ca se implica intr-o situatie unde altii au numai scuze. Antibasescian, zic ca totusi n-ar prea avea treaba cu sectorul respectiv, pentru ca exista legi in tara asta si autoritati care ar trebui sa aplice legea, si in legatura cu pretul gazelor si cu protectia intereselor consumatorului, si cu protectia activitatii companiilor si cu respectarea concurentei. Daca cei in cauza nu aplica legea pentru ca nu au suficiente prerogative, putem schimba mai degraba legile decat un contract comercial. In acelasi timp dau cam noua sanse din zece ca in contractul de privatizare a Petrom sa existe clauze suficient de acoperitoare incat sefii companiei sa poata rezista nu numai „atacului“ CSAT, ci si oricarei tentative de renegociere a documentului.

     

    Tuturor criticilor, de o parte si de alta, le reamintesc un lucru esential: ca sa fii un bun critic, trebuie sa anticipezi putin lucrurile si pe urma sa te pronunti; a judeca cu mintea de acum si in conjunctura de acum ce s-a negociat in 2004 este cel putin inutil. Analisti de acest tip se pronunta si asupra rezultatelor Petrom si asupra evolutiei OMV; unii zic ca e naspa de tot, altii ca ar mai exista o sansa de redresare totusi, altii ca nu se mai poate in halul acesta. La un profit net de 564 de milioane de euro in noua luni. Adica un castig net de doua milioane de euro in fiecare zi, lucratoare sau nu, de la inceputul anului.

     

    De asta zic ca e aiurea cu raspunsurile. Asa ca prefer sa notez pur si simplu ca de multe ori capitalismul este confundat, la niveluri importante, cu tunul facil si ca lacomia are de multe ori drept consecinta pantecaraia.

  • I-am luat pe unguri, sa se pregateasca polonezii

    Acum trei ani, un drum cu masina de la sediul ziarului din Casa Presei la hotelul Marriott din centrul orasului unde avea loc un eveniment il faceam in mai putin de un sfert de ora.

     

    Acum, sediul ziarului s-a mutat in centru, dar parcurgerea aceleiasi distante in sens invers (pentru un eveniment la hotelul Sofitel, spre exemplu, care este aproape de Casa Presei) ajunge de cele mai multe ori la jumatate de ora. Sau chiar mai mult, daca este o zi ploioasa.

     

    Dincolo de drumurile tot mai proaste si tot mai desele lucrari din trafic explicatia este reprezentata de explozia numarului de masini vandute.

     

    Cu cele aproape 30.000 de luna trecuta numarul de masini noi vandute in ultimii sase ani pe piata a trecut de un milion de unitati, potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

     

    E mult, e putin? La o populatie de 22 de milioane de locuitori (dintre care 17 milioane au peste 18 ani – varsta minima pentru carnetul de sofer) nu pare foarte mult. Insa daca luam in calcul faptul ca in 1990 pe strazile din Romania alergau putin peste 2 milioane de masini, atunci situatia se schimba.

     

    Cu un pret mediu de 9.000-10.000 de euro, valoarea totala a masinilor vandute in ultimii sase ani ar putea ajunge  la 9-10 miliarde de euro. Adica mai mult decat valoarea de piata a Petrom, cea mai mare companie din Romania.

     

    La peste patru milioane de masini inregistrate (inclusiv autobuze si camioane), Romania ramane insa cea mai slab motorizata tara din Europa, dupa Albania. Tocmai de aici rezulta si potentialul pe care il are in perioada imediat urmatoare. Putine masini inseamna un adevarat El Dorado pentru producatorii auto, care incep sa dezvolte modele de masini special pentru pietele emergente.

     

    Iar acest lucru a inceput deja sa se vada in statistici, Romania ajungand anul trecut a doua tara din regiune ca volum al vanzarilor de masini noi, pe fondul aparitiei modelului Logan dar si al boom-ului inregistrat de importuri.

     

    Ca o ambitie nationala, de anul trecut pe plaiuri mioritice se vand aproape luna de luna mai multe masini noi decat in Ungaria, volumul vanzarilor apropiindu-se usor-usor de cel din Polonia, o tara cu o populatie de aproape doua ori mai mare. Dincolo de volumele aflate in crestere, evolutia structurii vanzarilor este mult mai interesanta.

     

    Dacia, care reprezenta ani la rand mai mult de jumatate din piata auto a ajuns sa contribuie in primele zece luni ale anului cu mai putin de 40% la vanzarile totale, iar Daewoo Craiova (8% cota de piata) se chinuie sa nu piarda lupta cu importatorii. Practic, reducerea dobanzilor si mai ales deprecierea euro au facut foarte atractive masinile de import, al caror volum s-a triplat in ultimii cinci ani. Renault a depasit Daewoo, iar Skoda si Opel anunta an de an rezultate duble.

     

    In plus, modele de masini de 200.000 de euro sau chiar mai mult isi gasesc tot mai des loc in parcarile din fata restaurantelor de lux din Bucuresti sau a hotelurilor de la malul marii, Bentley, Lamborghini, Rolls-Royce sau Ferrari fiind deja un element obisnuit pe strazi, chiar daca pentru multe dintre aceste marci nu exista (inca) un distribuitor autorizat.

     

    Nu in ultimul rand, companii precum Porsche Romania, Renault-Nissan Romania, Trust Motors, adica importatorii unora dintre cele mai bine vandute marci de import de pe piata au ajuns la afaceri de sute de milioane de euro si profituri de zeci de milioane de euro.

     

    Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata, ar putea ajunge, potrivit propriilor estimari, la aproape 660 de milioane de euro, adica mai mult decat au realizat anul trecut fiecare dintre lanturile de magazine Selgros si Carrefour sau toti producatorii de bere la un loc.

     

    Importatorii mai au insa cale lunga pana sa ajunga la nivelul Dacia, care pe fondul cererii foarte mari de masini Logan la export ar putea realiza anul acesta afaceri de 1,5 miliarde de euro.

     

    La polul opus, Daewoo Craiova nu o duce deloc bine (pierderi de 50 mil. euro anul trecut), iar lipsa unei perspective a facut ca tot mai multi potentiali clienti sa ezite sa-si cumpere un Cielo sau Nubira.

     

    Cu toate acestea, saptamana trecuta a adus si o veste buna pentru fabrica de la Craiova – finalizarea tranzactiei prin care a revenit in posesia statului roman.

     

    Altfel spus, Guvernul poate acum incepe procesul de privatizare pentru ca de anul viitor la Craiova sa se realizeze masini americane (Ford, General Motors) sau, de ce nu, chinezesti sau indiene, avand in vedere interesul mai mult sau mai putin ferm al unor producatori precum Chery sau Tata.

  • Tactici de cucerire

    Doua sunt evenimentele politice ale saptamanii trecute care merita examinate mai indeaproape.

     

    1. De ce creSte Becali In sondaje. Episodul Ferentari. Criza izbucnita in Ferentari – fara a avea consistenta celor pariziene de acum un an – demonstreaza din plin marile lacune ale sistemului, dar si incapacitatea cronica a politicianului clasic de a face fata provocarilor strazii.

     

    Este bine de stiut ca situatii identice din punct de vedere social cu ceea ce exista in acele blocuri din Ferentari se gasesc in numeroase alte locuri din Romania si fiecare in parte asteapta doar o scanteie care sa le declanseze. Aici, scanteia a fost moartea a patru copii. Care a fost atitudinea autoritatilor? Nici una… Fiecare dintre oficialii mai mult sau mai putin legati de subiect (exceptia notabila este prefectul Mioara Mantale) au gasit motive sa stea pititi – poate trece. In schimb, la fata locului au sosit baietii de la Electrica SA, care au debransat ce era de debransat, si baietii lui Blaga, care au batut ce era de batut.

     

    Componenta punitiva a statului nu trebuie, in mod normal, sa intervina decat dupa ce toate celelalte componente esueaza. Noi am inceput cu finalul, fiindca politicianul roman (fie Videanu – PD, fie Vanghelie – PSD, fie Blaga – PD, fie cineva de pe langa Tariceanu – PNL) a preferat sa ignore subiectul. De ce? Fiindca oricum nu avea o rezolvare. Pentru oamenii care stau in blocuri fara curent, fara gaze, fara apa calda in proximitatea iernii nu exista solutii. Si atunci de ce sa te incurci cu negocierile? Oricum ar esua. Asa ca treci direct la pedepse. Si aici intervine Gigi Becali. Cel mai important lucru pe care acesta l-a facut nu a fost plata facturilor (care in fapt nu rezolva decat o catime din problema), ci faptul ca s-a dus sa stea de vorba cu acei oameni. Pentru intelectualii subtiri care ne conduc sau care-i sustin pe cei ce ne conduc, gestul lui Becali este demagogic si populist. De fapt, cum sa vorbesti cu oamenii aia? Majoritatea tigani, murdari, asociali si cumplit de agramati? Or, tocmai de aici vine cresterea in sondaje a lui Becali. El vorbeste cu oricine si ce spune (desi de multe ori incorect, fie gramatical, fie politic, fie doctrinar) este inteles de oricine. Ceea ce se pare ca nu stiu ceilalti politicieni si analistii din jurul lor este numarul celor care seamana, atat din punctul de vedere al problemelor, cat si din cel al perceptiei, cu cei din Ferentari. Mai clar, nu intuiesc numarul corect al celor care au apreciat pozitiv gestul lui Gigi Becali.

     

    2. De ce TAriceanu a caStigat un punct In disputa cu Stolojan. Pana de curand, gruparea Stoica-Stolojan parea ca domina incontestabil in disputa cu echipa lui Calin Popescu-Tariceanu in lupta pentru controlul asupra PNL. Sondajele indicau un succes fulminant (si dubios, in acelasi timp) pentru o noua formatiune, presa vorbea despre numarul crescand de simpatizanti, iar plecarea din PNL parea sa fi fost o idee buna. Tariceanu era incoltit, fiind fortat sa dea raspunsuri si sa gaseasca solutii pentru ca partidul sa nu mai scada in sondaje.

     

    Fara sprijin din partea PD, care evita sa accepte cerintele protocolului Aliantei si nu condamna defectarea lui Theodor Stolojan, Tariceanu nu avea multe optiuni. Cand parea ca totul ii este impotriva, Tariceanu a facut un pas inapoi. La cerintele de a-l reprimi pe Stolojan (venite pe un ton imperativ, parca facute cu dorinta de a fi respinse), presedintele PNL a dat un raspuns neasteptat de moderat: a acceptat sa discute cu Stolojan.

     

    Public, nu i se mai putea reprosa lui Tariceanu autoritarismul. Acela a fost momentul care a permis declicul. Ulterior, liderul liberal a facut ceea ce dorea inca de la inceput. A mers prin tara, s-a intalnit cu filialele si le-a convins sa ii ramana alaturi. A dat o noua dovada de abilitate politica, aratand ca se misca mai repede si mai usor in partid, captand in doar cateva zile adeziunea majoritatii liderilor din teritoriu.

     

    Dar, ca victoria sa fie evidenta, a creat si o bresa in tabara adversa, refuzand sa ii trateze pe membrii platformei Stoica-Stolojan ca pe un tot unitar. Acceptand doar revenirea lui Stolojan, dar refuzand un tratament similar si pentru ceilalti, actualul sef al liberalilor a mutat lumina reflectoarelor de pe el insusi pe fostul consilier de la Palatul Cotroceni. Acum e randul acestuia sa mute. Stolojan trebuie sa se decida daca ramane langa platformisti, riscand astfel formarea unui partid nou si verificand realist (si nu doar pe baza unor constructii artificiale) cat de mare este sprijinul populatiei pentru el si ideile sale, sau daca accepta propunerile lui Tariceanu si, sacrificand platforma, incearca sa urce din nou spre pozitiile din varful PNL.

     

    Calin Popescu-Tariceanu nu l-a invins definitiv pe Theodor Stolojan. Dar a reusit sa mute dubiile in tabara aces-tuia. De aceea, victoria de moment ii apartine sefului Guvernului.

  • China – tap ispasitor sau Sputnik?

    Acum, ca am avut niste alegeri care au clarificat ce tara e mai importanta in influentarea politicii SUA in 2006 – Irakul -, am ajuns sa vizitez tara care are cele mai mari sanse sa influenteze politica SUA in 2008: China.

     

    Razboiul civil din Partidul Republican, la care urmeaza sa fiti martori, va fi in intregime despre Irak – pe cine sa se dea vina si cum sa se faca retragerea inainte ca problema asta sa distruga inca si mai multi candidati republicani in 2008. Dar urmatorul razboi civil dintre democrati va fi despre China.

     

    Inca mai cred ca, atunci cand se va scrie istoria acestei epoci, trendul pe care istoricii il vor cita drept cel mai semnificativ nu va fi cel legat de 11 septembrie si invazia americana in Afganistan si Irak. Ci de cresterea Chinei si a Indiei. Cum se va adapta lumea la aceste puteri in ascensiune si cum gestioneaza America oportunitatile si provocarile care decurg de aici reprezinta cel mai important trend global de urmarit. 

     

    Este intr-adevar impresionant sa vezi cladirile uriase care se ridica in Shanghai sau cand te uiti la lume cu ochi de ne-american. Kishore Mahbubani, decanul Scolii de Poli-tici Publice „Lee Kuan Yew“ din Singapore, imi spunea zilele trecute ca Asia acum „este cel mai optimist loc din lume“. Aici, mai ales in India si China, a scapat de saracie mai multa lume si mai repede decat in orice alt moment din istoria lumii – iar ca urmare, spune el, mai multi oameni din Asia decat oriunde altundeva in lume „se trezesc in fiecare dimineata siguri ca maine va fi mai bine decat ieri“. Doar ca optimismul unei persoane poate avea ca revers salariul plafonat al alteia. Si de asta, democratii nostri si China se vor bate cu siguranta cap in cap. Concentrarea echipei Bush pe Irak si pe terorism, cuplata cu pierderea controlului democratilor in ambele camere ale Congresului, a tinut relatiile SUA-China departe de prima pagina a ziarelor si intr-un relativ echilibru in timpul anilor de mandat ai lui George Bush jr. Doua lucruri vor schimba insa situatia. Primul este recastigarea de catre democrati a controlului atat in Camera Reprezentantilor, cat si in Senat – tractati de politicieni ca Nancy Pelosi, care a adoptat de mult o linie dura fata de China atat in privinta economiei, cat si a drepturilor omului, si Sherrod Brown, proaspat ales senator de Ohio, care vine la Washington cu invataturi puternic protectioniste dintr-un stat care a pierdut mii de locuri de munca in favoarea asiaticilor.

     

    Celalalt factor este starea de spirit reflectata intr-o analiza din 2 noiembrie din Financial Times sub titlul: „Clasa de mijloc tensionata: De ce americanii obisnuiti nu au parte de beneficiile cresterii“. Tehnologia si globalizarea aplatizeaza terenul economic mondial, permitand mult mai multor natiuni in curs de dezvoltare sa concureze pentru slujbe – fie de birou, fie in fabrici – rezervate odinioara lumii dezvoltate. Acesta este un motiv pentru care cresterea salariilor pentru lucratorul mediu american nu a tinut pasul cu cresterea productivitatii si a PIB.

     

    „Economistii numesc acest fenomen stagnarea salariului mijlociu“, nota Financial Times. „Masurarea salariului mijlociu da cea mai buna imagine asupra a ce se intampla cu veniturile clasei de mijloc, pentru ca, spre deosebire de salariul mediu pe economie, salariile celor din clasa de mijloc nu sunt trase in sus de castigurile de la varf. E ca in banc: Bill Gates intra intr-un bar si, in medie, toti de acolo devin milionari. Dar venitul mijlociu nu se schimba.“

     

    Multi americani au inceput sa priceapa in ultima vreme bancul, si acesta e un motiv pentru care, cu Congresul condus de democrati, e posibil sa vedem un avant brusc al legislatiei protectioniste, mai multe critici la adresa Wal-Mart, o incetinire a cresterii comertului liber si din ce in ce mai multe solicitari de actiuni punitive impotriva Chinei daca aceasta nu-si reduce excedentul comercial – care a urcat pana la un nou record in octombrie. China, cu alte cuvinte, va intra inevitabil in centrul politicii americane, pentru ca ea concentreaza problemele economice cu care se confrunta lucratorii americani in secolul 21. Marea intrebare pentru mine este cum vor folosi presedintele Bush si Congresul democrat China – ca pe un tap ispasitor sau ca pe un Sputnik? O vor folosi ca pe o scuza de a evita sa abordeze treburile dificile, pentru ca pana la urma tot China e de vina pentru tot, sau ca pe un pretext pentru a lansa tara in cursa – asa cum America a facut dupa ce URSS i-a luat-o inainte in cursa spatiala si a lansat satelitul Sputnik – si a face acele schimbari in sistemul de sanatate, de pensii, in drepturile de asistenta sociala si in sistemul de educatie continua, pentru a oferi clasei de mijloc americane cele mai bune instrumente de a o face sa prospere?

     

    Multa istorie se va scrie in jurul acestui raspuns, pentru ca daca oamenii nu simt ca au mijloacele sa evolueze intr-o lume fara ziduri, atunci presiunea de a ridica ziduri, in special impotriva Chinei, va creste constant.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 6 decembrie al BUSINESS Magazin

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Buncarul virtual

    Ca sa nu riste sa-si piarda afacerea in caz de dezastru, marile companii din strainatate isi incredinteaza baza de date cate unui furnizor de servicii care detine un „buncar“ de date. La noi insa, companiile prefera mai degraba sa adopte solutii interne. De ce?

     

    Furnizorii romani de astfel de servicii de prezervare a datelor (data center) nu au capatat suficienta maturitate pentru a convinge o banca sau un furnizor de telefonie mobila sa le incredinteze datele critice. Inainte de toate, in Romania nu exista companii al caror business principal sa fie centrele de date. Majoritatea furnizorilor sunt axati pe o alta afacere (de obicei comunicatii), orientarea catre data center-uri reprezentand o diversi-ficare. De fapt, cifrele vorbesc de la sine: piata „buncarelor“ de date este evaluata de specialisti la circa trei milioane de euro.

     

    Desi mic, business-ul buncarelor de date incepe sa se contureze si in Romania. „In ultimii ani, companiile locale care detin centre de date au investit in aceste servicii, iar asta se vede: centrele au din ce in ce mai multe dotari asemanatoare cu marile centre din tarile dezvoltate“, este de parere Calin Rosu, corporate sales manager la operatorul de comunicatii RCS & RDS, care ofera si servicii de centru de date. „La noi in tara, structura ofertelor de centre de date este determinata de volumul pietei locale si de modul oarecum atipic in care se vinde accesul la Internet“, adauga Rosu.

     

    Potentialul pietei este insa in crestere. Pana acum, principala bariera pe piata buncarelor de date o reprezenta perceptia managerilor IT din companiile client ca ar sca-pa de sub control un server pe care il instaleaza intr-un centru de date. „Acum insa, companiile pentru care un server este vital in desfasurarea activitatii incep sa realizeze necesitatea utilizarii serviciilor de data center si sa studieze posibilitatea de a opta pentru externalizarea acestor servicii la un fur-nizor specializat“, crede Rosu. „Deocamdata insa, piata se afla intr-un stadiu de inceput din acest punct de vedere.“

     

    Principalii furnizori ai serviciilor de data center sunt operatorii de comunicatii UPC Astral, RCS & RDS, Romtelecom, whole-saler-ul de Internet GTS Telecom, Equant – furnizor de date in special pentru companii din sectorul financiar-bancar. Acestia pun la dispozitie un buncar de date prin care asigura protectia informatiilor stocate pe servere impotriva incendiilor, a inundatiilor, a cutremurelor si a accesului persoanelor neautorizate. Un buncar de date reprezinta un spatiu securizat unde sunt plasate servere de date. Acestea pot stoca datele esentiale ale unei companii, precum baza de clienti, documentele corporatiste confidentiale, rapoarte sau orice alte informatii considerate de companie cu nivel ridicat de importanta, precum si aplicatii web. Accesul la aceste date este permis numai prin intermediul unei adrese IP rezervate integral de compania care isi tine datele in respectivul buncar. Practic, daca adresa IP a computerului de unde se incearca accesarea datelor de pe serverele dintr-un centru de date nu corespunde cu adresa rezervata de compania careia ii apartin datele de pe server, accesul e imposibil. Asa se asigura securitatea datelor din punctul de vedere al confidentialitatii, furnizorul de servicii obligandu-se sa asigure companiei accesul exclusiv la date, iar siguranta fizica a acestora depinde de siguranta cladirii in care sunt stocate serverele de date.

     

    Administratorii de centre de date trebuie sa ofere clientilor garantii privind rezistenta cladirii la cutremur, protectie impotriva incendiilor si generatoare de energie independente, sa monitorizeze in permanenta serverele, sa ofere asistenta tehnica si sa garanteze ca accesul in buncare nu e permis decat personalului autorizat.

     

    In aceste conditii, de ce nu s-a dezvoltat inca piata? Primul raspuns tine de faptul ca investitia unei companii care vrea sa intre pe aceasta piata este deocamdata prea mare pentru a putea fi amortizata intr-un timp rezonabil. Lucian Bila, directorul de vanzari al Ines Group, crede ca pentru un data cen-ter de dimensiuni medii, investitia initiala se cifreaza la circa 150.000 de euro – fara a lua in calcul si costurile cu partea de real estate. Suma este investita strict in infrastructura buncarului, in personal tehnic specializat si in solutiile de securitate a datelor. Iar companiile de mari dimensiuni, care au o baza de clienti de ordinul milioanelor si care au po-sibilitatea, financiar vorbind, sa plateasca un furnizor pentru a-i pastra datele in siguranta, au nevoie de un numar mai mare de servere pentru a-si pastra toate datele. Investitia este ridicata, iar tarifele pe care le poate absorbi piata se afla la un nivel scazut.

     

    In al doilea rand, este vorba de concurenta reprezentata de furnizorii de data center din Statele Unite, unde preturile sunt la jumatate fata de cele practicate de furnizorii romani. De exemplu, in vreme ce in Romania inchirierea unui server dedicat, unde sa fie stocate informatiile unei singure companii, in functie de necesitati, costa 200 de euro pe luna, o companie din SUA ofera acelasi serviciu la 100 de dolari pe luna. Tarifele variaza in functie de volumul de date stocat pe server si de traficul de date. „Pe aceasta piata, in SUA, totul este mult mai ieftin. Tehnologia este mai ieftina, conditiile de finantare pentru echipamente sunt mai bune. La aceasta se adauga dimensiunile mari ale pietei americane“, mai spune Bila.

     

    Pentru a-si putea stoca bazele de date pe un server din SUA, companiile romanesti trebuie sa contacteze direct furnizorii de servicii de data center de acolo, intrucat acestia nu au reprezentante pe piata autohtona. Ca atare, este si foarte greu de aflat ce companii apeleaza la o astfel de solutie, mai ales ca majoritatea companiilor romanesti mari prefera sa pastreze confidentialitatea solutiei pe care o utilizeaza.

     

    Pe de alta parte, marii jucatori din industria autohtona a telecomunicatiilor sau financiar-bancara, cei ce au cea mai mare nevoie sa-si securizeze bazele de date, prefera sa scoata din buzunar acesti bani pentru propriul lor buncar de date, stiind astfel ca au totul sub control, decat sa se lase pe mana altor companii. Spre exemplu, BCR si-a facut propriul buncar de date la Brasov, model care se pare ca este copiat si de alte banci mari. Mai exact, BCR a facut o copie a tuturor datelor digitale pe care le detine, pe care a trimis-o la Brasov, urmand sa o actualizeze in permanenta. De ce Brasov? „Orasele sunt situate pe zone seismice diferite si in caz de cutremur nu pot fi afectate simultan“, a fost una dintre explicatiile administratorului de proiect din cadrul BCR, Viorel Popa. Aseza-rea centrului a fost gandita strategic, pentru ca, in caz de cutremur, de incendiu sau de inundatie, cel putin una dintre bazele de date ale bancii ar trebui sa ramana neatinsa de dezastru. „La Brasov avem si facilitati locale si dispunem de personal calificat, iar zona este inclusa si in planul de aparare civila, fapt care a contribuit la decizia companiei pentru acest amplasament“, a mai spus Popa.

     

    „Este mult mai sigur sa ne replicam baza de date in alta parte, in raport cu metoda pe care o aplicam inainte, respectiv salvarea locala a datelor“, sustine administratorul de proiect al BCR. „Inainte, baza principala de date era in Bucuresti, insa copia ei era impartita pe bucatele si stocata in zone diferite din tara, fapt care presupunea cheltuieli in plus“, explica Popa.

     

    La fel procedeaza si operatorul de telefonie mobila Vodafone, care are ca masura de siguranta un plan de asigurare a continuitatii serviciului – Business Continuity Planning (BCP). Solutia Vodafone este un program intern care stabileste strategiile si mijloacele de actiune ale companiei pentru salvarea datelor importante. Pentru ca in cazul unui cutremur, de pilda, sa se poata restabili serviciile intr-un timp cat mai scurt, compania trebuie sa-si faca insa in permanenta un backup al bazelor de date intr-un astfel de centru de date, backup care se poate face automat, din server sau de catre companie, prin retea.

     

    „BCP este pregatit si actualizat de catre o echipa de lucru din cadrul companiei, in urma unei analize de riscuri caracteristice tarii noastre, cu scopul minimizarii impactului unui dezastru in reteaua Vodafone“, afirma Marian Pantazescu, senior director network operations in cadrul Vodafone Romania. Prin urmare, planul Vodafone este adaptat in permanenta la modificarile care apar in arhitectura retelei. Pentru cazuri de de-zastru exista echipe de interventie pregatite sa actioneze pentru refacerea traficului, iar compania are contracte de asistenta cu principalii furnizori de echipamente si companii de transport, ca sa poata repara cat mai repede defectiuni tehnice.

     

    Solutia Vodafone sau cea a BCR nu sunt unice in tara. Orice mare companie isi poate crea un model similar de securitate a datelor, in functie de necesitati. Mai greu este insa pentru companiile medii si mici. Unele prefera sa apeleze la un furnizor de servicii de centre de date, atata vreme cat costurile s-ar ridica asa la cel mult cateva sute de dolari pe luna, decat sa investeasca 150.000 de euro in propriul buncar de date. Exista si companii care nu isi pun problema securitatii datelor si care, in mod evident, ar fi cele mai afectate de un eventual dezastru.

     

    Sustinute, prin urmare, doar de clientii cu putere financiara medie, afacerile cu centre de date raman insuficient de profitabile pentru a rezista singure pe piata. „In continuare, serviciile de data center nu pot fi un business de sine statator in Romania“, afirma Lucian Bila. „O companie trebuie sa aiba un alt business central in jurul caruia sa poata dezvolta si servicii de data center. In niciun caz nu poate porni de la zero cu acest gen de servicii“, adauga directorul de vanzari al Ines Group. Serviciile de data center reprezinta mai putin de 10% din cifra de afaceri a companiei, care in 2005 a fost de cinci milioane de euro.

     

    Ines Group, afacere controlata de antreprenorul Silviu Sabau, a inceput sa ofere ser-vicii de data center in primavara lui 2003, buncarul IT al companiei fiind amplasat in propria cladire. De ce au vrut sa-si faca si un centru de date? Explicatia directorului de vanzari al companiei a fost faptul ca „ar fi fost pacat sa nu profitam de situatia de a ne construi cladirea de la zero, cheltuiala in plus pentru un buncar de date fiind mai mica decat daca l-am fi construit separat“.

     

    Insa introducerea noilor servicii a reprezentat doar o diversificare a activitatii, Ines fiind consacrat ca furnizor de Internet. Data center-ul nu a fost singura diversificare, avand in vedere ca anul acesta compania a lansat in premiera pentru Romania servicii de televiziune digitala (IPTV).

     

    In ceea ce priveste Romtelecom, la randul sau furnizor de servicii de centre de date, reprezentantii companiei sustin ca afacerea respectiva, dezvoltata sub brandul CyberHost, este profitabila, dar ca este prematur sa faca o estimare cu privire la incasarile din acest segment, avand in vedere ca serviciul a fost lansat abia in luna mai a acestui an. Compania are doua buncare de date, cu o suprafata totala de 900 mp, construite pe acelasi principiu al repartizarii riscului adoptat si de BCR – unul la Bucuresti, iar celalalt in Brasov.

     

    Concluzia ar fi ca piata centrelor de date ramane incipienta, ramanand sa se dezvolte nu atat pe seama marilor companii, care adopta solutii proprii de securizare a datelor, cat pe seama firmelor care nu-si permit sa-si dezvolte propriile buncare. Cat despre furnizori, semnul clar ca piata e inca mica tine de faptul ca aceste afaceri nu aduc suficient castig incat sa intretina o companie specializata pe astfel de servicii. Si e greu de spus care ar fi orizontul de timp in care o astfel de specializare ar putea sa apara.

  • Sa curga berea pe TV

    Companiile din industria berii au investit 164 de milioane de euro in publicitate in primele zece luni ale anului, in crestere cu peste 18% fata de anul precedent, conform datelor Alfa Cont Mediatrack.

     

    Valoarea se refera la rate card-urile (tarifele de lista) si nu ia in calcul discounturile oferite in general de catre diferitele suporturi media. In realitate investitiile nete in publicitate sunt cu mult mai reduse.

     

    Chiar si in conditiile in care principalii jucatori si-au marit bugetele de promovare pe fondul derularii Cupei Mondiale din Germania, berea a fost depasita ca nivel al investitiilor de telefonia mobila, cu aproape 200 de milioane de euro in primele zece luni ale anului. Dintre berari, compania Brau Union (care detine marcile Heineken, Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Bräu, Bucegi, Gambrinus, Harghita sau Hategana) a cheltuit cel mai mult – aproape 50 de milioane de euro, fata de doar 32 de milioane de euro in aceeasi perioada din 2005, conform informatiilor Alfa Cont.

     

    Pe locurile urmatoare s-au aflat Ursus Breweries, cu peste 40 de milioane de euro investiti in publicitate in primele zece luni ale anului, fata de 35 de milioane de euro anul precedent si Interbrew, cu 35 de milioane de euro (fata de 32,5 milioane de euro in urma cu un an). Ca pondere in volumul total al bugetelor de publicitate, berea a reprezentat mai putin de 6%.

     

    Numarul inserturilor publicitare a crescut la randul sau in primele zece luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2005, de la mai putin de 78.500 la aproape 93.000 de spoturi. Conform principalilor jucatori din domeniu, piata berii din Romania este estimata la circa 600 de milioane de euro. Pentru acest an estimarile vizeaza o crestere cu aproximativ 14% in volum, pana la 16 mil. hectolitri si cu pana la 20% in valoare. Producatorii locali de bere asteapta o crestere a pietei si in urmatorii ani, consumul din Romania urmand sa se apropie de media inregistrata la nivel european.     

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Parasutist

    CLIENT: Coca-Cola HBC

    BRAND: Sprite

    AGENTIE: McCann Erickson

    CANALE: TV

     

    Seria spoturilor Sprite continua in linia cu care ne-a obisnuit brandul: sporturi extreme si multa autoironie. Responsabilii bran-dului au pozitionat Sprite ca marca destinata unui public-tinta tanar, in plaja de varsta 16 – 25 de ani, pasionat de aventura si de noutate si receptiv la umor. De data aceasta, eroul spotului e un parasutist aterizat intr-un copac. Solutia la indemana e un telefon la hotline-ul Sprite. Doar ca la celalalt capat al firului, in loc de ajutor, primeste incurajari („tu esti mai puternic decat durerea!“). Spotul a fost regizat de Radu Muntean si produs de casa Reload Film. De altfel, Muntean este cel care l-a distribuit in rolul celui care raspunde la telefonul parasutistului pe actorul Ion Sapdaru, recent premiat pentru rolul sau din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?“. Pe langa varianta de 35 de secunde, mai exista si una de 15 secunde; in amandoua este comunicat numarul de infoline 0750Sprite, care este unul real si care functioneaza deja din luna octombrie. Noul spot se difuzeaza in perioada 27 octombrie – 28 decembrie.

  • Dual-dual-core

    Producatorii de procesoare promit ca peste 10 ani vom avea in carcasa laptopului chiar si 80 de procesoare. Totusi, se pune intrebarea daca si cele patru care pot incapea astazi sunt intr-adevar necesare.

     

    Daca pretul platit pentru un autoturism cu performante tehnice similare cu cele ale unui model de acum cativa ani ar fi scazut in acelasi ritm in care au scazut preturile procesoarelor din perspectiva raportului pret/performanta, astazi am putea cumpara un Rolls Royce cu 17 dolari. Iar daca pretul unei aeronave Boeing ar fi urmat acelasi traseu si, mai mult, ar fi corespuns ca nivel de crestere a eficientei energetice cu ritmul in care a crescut economia de energie consumata de cele mai noi procesoare, azi ne-am putea cumpara un avion de pasageri cu 500 de dolari si am traversa cu el Atlanticul, consumand doar cativa litri de kerosen.

     

    Cele doua comparatii de mai sus sunt folosite de Intel pentru a descrie intr-un mod mai accesibil transformarile prin care trece tehnologia de fabricatie a procesoarelor. Ele se refera la cele doua aspecte importante pentru un cumparator de putere de calcul: pretul platit in raport cu performanta obtinuta si rata eficientizarii consumului de energie al procesoarelor.

     

    La fel de interesant este faptul ca toata aceasta evolutie a puterii de procesare se incadreaza perfect intr-un tipar: de mai mult de jumatate de secol, la fiecare 18 luni, puterea de procesare a calculatoarelor se dubleaza. Observatia a fost facuta empiric in 1965 de catre Gordon Moore, unul dintre cofondatorii Intel, in momentul cand lucra la realizarea unei prezentari despre ritmul de lansare a procesoarelor. Observatia a fost numita „legea lui Moore“. Recent ar fi existat o sansa ca legea sa fie incalcata, pentru ca arhitectura construirii unui procesor nu ar mai fi permis evolutia puterii de procesare in acelasi ritm daca nu ar fi aparut tehnologia „multicore“ – practic, folosirea aceleiasi pastile de siliciu pentru a integra mai multe procesoare.

     

    Intel si AMD, cei mai mari producatori de procesoare la nivel mondial si rivali traditionali, au introdus deja cipurile dual-core. Dupa ce Intel a insistat pe ideea ca procesorul quadcore lansat saptamana trecuta, inclusiv in Romania, este primul de acest fel din lume, AMD a anuntat ca va lansa la inceputul anului viitor un procesor similar, dar primul care va avea intr-adevar o arhitectura quadcore. In mediile informaticienilor exista deja termenul de „quadrophenia“, care descrie tensiunea intre cei doi concurenti principali, Intel si AMD, de a lansa primii versiuni de procesoare cu cat mai multe nuclee.

     

    In paranteza fie spus, cipul Intel este acum compus practic din doua procesoare dual-core alaturate si nu din patru procesoare independente. Dar urmeaza alte lansari. „Aceste patru procesoare si evenimentul de azi sunt doar inceputul, un pas in ceea ce inseamna multicore. Vor exista procesoare cu 16 nuclee sau chiar 80 intr-un viitor nu prea indepartat“, spunea Irinel Burloiu, business development manager al Intel, cu ocazia lansarii in Romania a noului procesor.

     

    Se naste insa intrebarea daca mai exista aceeasi nevoie de crestere a puterii de procesoare ca in trecut. Nu s-a ajuns cumva la o limita dincolo de care tehnologia respecta mecanic legea lui Moore, fara a urma o nevoie reala a consumatorilor? Mai ales ca preturile celor patru modele de procesoare, cu numele Intel Core 2 Quad, oscileaza intre 455 de dolari si 1.172 de dolari pentru comenzi de 1.000 de bucati. Oficial nu exista informatii despre numarul de procesoare de ultima generatie ce urmeaza sa fie produse. In presa internationala circula totusi zvonul, atribuit unui oficial al Intel, ca procentul de procesoare cu patru nuclee din numarul total al celor ce urmeaza sa fie produse este de numai 3%. Aceasta in conditiile in care analistii de la IDC  prognozeaza ca vanzarile de calculatoare vor ramane anul viitor la acelasi nivel ca in 2006, respectiv de 230 de milioane de unitati in toata lumea.

     

    De ce ar avea nevoie un utilizator obisnuit de un procesor cu doua, patru sau opt nuclee? Un raspuns ar putea fi: pentru multitasking. Daca se lucreaza in paralel in mai multe aplicatii, un procesor clasic se va ocupa pe rand de fiecare dintre ele. Cu noile generatii de procesoare, multitasking-ul devine o realitate, fiecare dintre nuclee putandu-se ocupa de un anumit program.

     

    Dar mai apare o problema. Pentru ca programele software sa se poata bucura de avantajele vitezei superioare pe care o ofera procesoarele cu mai multe nuclee, trebuie sa fie scrise special pentru acestea. Or, acum, lipsa programelor scrise special pentru procesoare dual sau quadcore este un important argument pentru a nu cumpara inca produsele din generatia noua ale Intel sau AMD.

     

    „Procesoarele quadcore lansate acum nu sunt pentru mass-market, sunt pentru entuziastii care vor totul de calculatorul lor“, explica Irinel Burloiu de la Intel.

     

    Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai tarziu, programatorii vor fi nevoiti pana la urma sa-si adapteze produsele software la nivelul de tehnologizare de sub carcasa PC-ului. Designul bazat pe conceptul mai multor procesoare intr-unul singur este cel mai probabil curentul care se va pastra pentru cel putin 10 ani de-acum incolo, sustin atat Intel, cat si AMD. In 2007, ambele companii vor avea in oferta procesoare cu patru nuclee. Intel ar putea chiar lansa procesorul cu 8 nuclee, nu mai tarziu de 2008, spun surse din companie, citate de presa internationala.

     

    „Trebuie sa corelezi lansarile de hardware cu cele de software“, spune Phil Hester, chief technology officer al AMD. „In orice caz, trecerea catre un procesor dual-core este deja un raspuns bun pentru multe aplicatii software.“ Lansarile viitoare de cipuri ar putea  avea chiar fiecare dintre nuclee specializat pentru un anumit tip de sarcini, cum ar fi editare video, browsing web sau aplicatii de securitate a sistemului.

     

    Totusi, alaturarea mai multor procesoare in acelasi suport este doar prima dintre problemele de rezolvat pentru producatorii de hardware si software in aceasta „noua era“, cum o numea coordonatorul operatiunilor Intel din Romania.

     

    Chiar si cel mai puternic procesor din lume va trebui sa ia o pauza daca viteza cu care primeste informatiile de la memoria RAM nu tine pasul cu puterea lui de procesare. Iar problema se acutizeaza pe masura ce creste numarul procesoarelor.

     

    Pentru a ne imagina cum creste puterea de calcul a unui PC, putem sa ne gandim la scenariul in care pe o masina este adaugat un motor suplimentar. Puterea va creste, dar nu se va dubla si nu va deveni de doua ori mai eficienta. Producatorii de procesoare au parte de aceeasi realitate. Pentru a beneficia intr-adevar de plusul de putere adaugat, tot designul calculatorului si toate piesele trebuie schimbate. Iar aici sunt incluse si programele software.

     

    Eficienta din punctul de vedere al consumului de energie este un alt motiv de grija pentru producatorii de procesoare. Producatorii de PC-uri vor sa mentina consumul de curent electric la un nivel acceptabil, iar dublarea capacitatii de procesare sa nu insemne si o dublare a consumului. Cei vizati nu sunt utilizatorii casnici, la care un consum suplimentar de 50 de wati este insignifiant, ci marile companii care au sute sau mii de calculatoare si la care factura la electricitate se poate majora semnificativ. Companii din domeniul Internetului, ca Google, Yahoo! sau Microsoft, au centre de zeci de mii de servere, iar cea mai noua tendinta este de a le construi chiar in apropierea centralelor nucleare, pentru a reduce costurile legate de transportul energiei electrice.

     

    O modalitate de reducere a consumului de energie este folosirea doar a unuia sau a doua nuclee din procesor, daca o aplicatie nu solicita mai multa putere de calcul. Este totodata si o modalitate de a reduce nivelul zgomotului facut de un sistem si care depinde direct de dimensiunile lui.

     

    Si mai apare o chestiune. Chiar daca programatorii de software vor incepe sa scrie doar programe facute special pentru mai multe procesoare, anumite aplicatii si-au atins deja limitele. Mai multe procesoare ajuta, de exemplu, la prelucrarea unei imagini cu Adobe Photoshop, dar nu vor ajuta semnificativ programele de editare video. Ca sa nu mai spunem ca unele din cele mai populare programe, cele din suita Office a Microsoft, bunaoara, nici macar nu vor simti trecerea in „era cea noua“. Asta bineinteles daca nu cumva noua generatie de software a Microsoft va fi mai pretentioasa.