BusinessMagazin

Blog

  • Piese lipsa din puzzle

    „Au fost multe campanii bune in competitie“, este parerea lui Dominic Lyle, General Manager al organizatiei EACA* – The European Association of Communication Agencies – si membru al juriului Effie Romania din acest an. Lyle, care a jurizat si pentru editia europeana (Euro Effie), puncteaza totusi cateva lucruri la care Romania ar mai trebui sa lucreze: prezenta in Effie si a agentiilor de media; alinierea la practicile din tarile dezvoltate a promotiilor la bauturi alcoolice; mai putin accent pe comunicare TV si mai multa atentie comunicarii comerciale in ansamblul ei.

     

    BUSINESS Magazin: Ce ati sesizat atipic la Effie Romania comparativ cu editiile din alte tari?

    DOMINIC LYLE: Ce mi-a atras atentia in primul rand au fost promotiile la bauturi alcoolice oferind masini drept premiu. Puse in acelasi context, alcoolul si masinile nu merg mana in mana in publicitate. Astfel de promotii nu o sa vedeti in tarile vestice**.

     

    La Effie, agentiile de creatie sunt cele care primesc recunoasterea eficientei unei campanii. Agentiile de media – care gandesc strategia bugetelor, esentiala de altfel – stau in umbra. De ce credeti ca acestea nu se in-scriu in competitie?

     

    Si la Euro Effie au fost greu de adus la inceputurile festivalului, acum trei-patru ani. Dar au inceput sa inteleaga mesajul festiva-lului si sa participe. Si chiar sa si castige. Deci ar trebui sa convingeti cel putin una sau doua mari agentii de media sa se inscrie.

     

    Parerea mea este ca oamenii inca au perceptia ca totul se reduce la publicitatea pe TV si la creatie. Insa nu este asa. Effie se refera la tot ce inseamna comunicare co-merciala. Se pot inscrie si promotii – ceea ce am vazut ca deja aveti la aceasta editie – sau campanii pe Internet de pilda. Este un mesaj care ar trebui adresat cu forta agentiilor de media din Romania.

     

    Inseamna ca agentiile de media deja si-au depasit statutul de baza, acela de a face planificarea bugetelor si cumpararea de spatiu publicitar…

     

    Da, agentiile de media au inceput sa dezvolte ele insele campanii, sa nu se mai limiteze la a planifica si cumpara spatiu publicitar. Cateodata ele sunt cele care au rolul de baza in dezvoltarea strategiei unei campanii. Sper sa devina din ce in ce mai implicate.

     

    Din experienta dumneavoastra, puteti spune – ca tendinta – pe ce canale de comunicare mizeaza clientii de publicitate? Se vorbeste despre o crestere a ponderii OOH*** in detrimentul canalelor clasice…

     

    Au loc schimbari in maniera de utilizare a canalelor, asta e clar. Dar nu sunt atat de dramatice precum unora le place sa spuna, de pilda ca televiziunea a murit. Asa s-a zis si despre ziare cand a aparut radioul. Nu se schimba mediile, ci doar modul in care sunt folosite. Televiziunea ramane in continuare un mediu puternic, cu impact. Dar este folosita tot mai des in mix cu alte medii, in special Internetul si telefonia mobila. Ce se poate spune despre TV este faptul ca se modifica maniera de distributie a reclamei. Creste semnificativ ponderea sponsorizarilor si a product-placement-ului. Agentiile trebuie sa tina pasul cu acest tip de consum si sa-si gandeasca flexibil strategiile.

     

    *EACA ESTE O ORGANIZATIE CE REPREZINTA INTERESELE AGENTIILOR FULL-SERVICE SI DE MEDIA SI A ASOCIATIILOR DE PUBLICITATE DIN EUROPA;

    **DE NOTAT CA O ASTFEL DE PROMOTIE A SI FOST PREMIATA LA EFFIE 2006 – ESTE VORBA DESPRE CAMPANIA PROMOTIONALA „JUCARIILE“ PENTRU TIMISOREANA, PENTRU CARE LOWE & PARTNERS A OBTINUT UN SILVER EFFIE;

    ***OOH, OUT-OF-HOME (PUBLICITATE IN MISCARE, PRINTRE CARE OUTDOOR; INDOOR; TRANSIT)

  • Cadou de ziua presei: lista proprietarilor din media

    De Ziua Internationala a Libertatii Presei – 3 mai – va fi lansata prima baza de date online a companiilor de presa din Romania. Transparenta structurilor de proprietate va creste rezistenta la manipulare, spun initiatorii.

     

    Un portal intitulat Media Index, care va afisa numele proprietarilor de institutii media din Romania, va fi inaugurat pe 3 mai, de Ziua Internationala a Libertatii Presei, relateaza MEDIAFAX.

     

    Portalul este rezultatul unui proiect derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie, Agentia de Monitorizare a Presei – Academia Catavencu si Asociatia Editorilor din Presa Online, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii si al Ministerului Justitiei. Initiatorii proiectului spun ca transparenta structurilor de proprietate va creste rezistenta la manipulare.

     

    Portalul a fost prezentat saptamana trecuta la Facultatea de Jurnalistica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, in cadrul unei intalniri cu studentii si cu reprezentanti din presa locala.

     

    „Oameni de afaceri sau politicieni patroni de media, realizatori de emisiuni economico-financiare asociati cu oameni de afaceri, editorialisti si formatori de opinie asociati cu oameni de afaceri cercetati penal sunt lucruri obisnuite in Romania de azi“, a declarat jurnalistul Stefan Candea, membru al Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatie, citat de aceeasi sursa.

     

    Un exemplu de asociere dat de Candea este cel dintre Dinu Patriciu si Mircea Dinescu. Potrivit acestuia, cei doi sunt actionari la firma Satiricon. „Puteti cauta in arhiva ziarului «Gandul» editorialele lui Mircea Dinescu despre Dinu Patriciu, puteti sa urmariti emisiunile TV in care el a avut opinii despre cazul Patriciu, dar nu a mentionat niciodata ca este actionar cu Dinu Patriciu in firma“, a mai spus Candea.

     

    Media Index va fi accesibil publicului prin intermediul unei platforme online care contine informatii privind companiile de media, actionariatul acestora, pana la nivel de persoane fizice si interesele lor economice.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Distractie non-stop

    Client: Grupul Catavencu

    Brand: 24 Fun

    Agentie: Leo Burnett & Target (Publicis)

    Canale: Presa scrisa, radio, bannere pe Internet, materiale la punctele de vanzare si in reteaua OOPS Media.

     

    B-24-Fun, revista-ghid de petrecere a timpului liber, a renuntat la „B“. O explicatie ar fi distributia produsului in intreaga tara, initiala B (pentru Bucuresti) nemaiavand nici o logica. Agentia care a conceput campania de redenumire, Leo Burnett & Target, spune ca provocarea brief-ului a fost sa gaseasca un mesaj care sa ofere o directie marcii pe termen lung.

     

    „24-FUN, atat ca nume, cat si prin continutul revistei, ne-a dus cu gandul la oportunitati de distractie nelimitate: 24 FUN inseamna, in definitiv, distractie non-stop“, spune Leo Burnett. De aici si conceptul creativ al campaniei, „Petrecerea continua“.

     

    Campania s-a derulat in perioada 3-31 martie, pe cinci canale: presa scrisa, radio, Internet, punctele de vanzare si in reteaua OOPS Media (publicitate in toalete).

  • Viata ni s-a mutat pe suport digital. Cam riscant, totusi

    A fost odata, nu cu foarte mult timp in urma, o lume in care pozele stateau doar in albumul foto, muzica pe banda audio si „viniluri“, iar filmele pe VHS-uri. Noua era digitala le-a dat consumatorilor mana libera in pastrarea continutului multimedia favorit – pe hartie, pe CD sau DVD, pe calculator sau pe Internet. Dar la atata libertate, era imposibil sa nu apara si ceva probleme.

     

    V-ati gandit vreodata cum ati reactiona daca laptopul pe care tineti cei 2-3 GB de poze personale, inclusiv pe cele de la concediile din ultimii ani, aniversari, botezuri si excursii in strainatate, s-ar defecta iremediabil, iar specialistul la care ati apela ca la ultima speranta v-ar spune cu regret ca „nu se mai poate face absolut nimic“? Fragilitatea datelor stocate pe suporturi digitale este o realitate care, cel mai adesea, ne scapa. Sau la care preferam sa nu ne gandim. Hard-disk-urile defecte sunt, intotdeauna, ceva care li se intampla numai altora. CD-urile trebuie neaparat sa „tina“ o vesnicie, chiar daca garantia la cumparare, de cele mai multe ori, lipseste cu desavarsire.

     

    Specialistii in securitate IT ii sfatuiesc pe consumatori sa faca, periodic, copii de siguranta. Insa, de cele mai multe ori, sfaturile se opresc aici – nici un cuvant de-spre cat de des ar trebui facute aceste copii, pe ce suport sa fie amplasate sau care date anume trebuie salvate mai des.

     

    „Oamenii sunt foarte slabi cand vine vorba sa estimeze probabilitati, si mai ales atunci cand trebuie sa ia in calcul si potentiale pierderi“, scrie Bryan Bergeron, profesor la Harvard, in cartea sa „Dark Ages II: When the Digital Data Die“ (Evul Mediu II: Cand datele digitale dispar).

     

    Aparent, lucrurile nu sunt totusi chiar atat de grave: „Atunci cand li se ofera instrumentele potrivite, majoritatea oamenilor sunt capabili sa dezvolte abilitati de evaluare si management al riscului“. Prima intrebare pe care ar trebui sa si-o adreseze orice detinator de date digitale este: cat de importante sunt datele mele si ce risc in cazul in care le pierd? Tot profesorul american da si un exemplu: una este sa risti sa pierzi, de pilda, o colectie de legi care poate fi oricand descarcata din nou de pe Internet, alta este sa pui in pericol o lucrare de diploma care se afla in unic exemplar pe un laptop vechi de cativa ani, al carui hard-disk poate oricand sa „cada“.

     

    Daca in primul scenariu este suficienta o copie pe o simpla discheta, care poate fi apoi „uitata“ intr-o debara pana cand, eventual, va fi nevoie de ea, in a doua situatie riscul este mult mai mare. Autorul acelei lucrari de diploma se poate gandi serios sa faca mai multe copii de siguranta pe cateva dischete, pe care sa le trimita apoi catorva prieteni spre pastrare. Lucrarea se poate salva si pe serverele unui furnizor de e-mail (cu observatia ca orice document care paraseste propriul computer este supus unui risc implicit de a ajunge in mainile cui nu trebuie) si, mai mult, n-ar strica deloc nici un „print“ pe hartie – in cazul in care toate copiile digitale se pierd, se poate apela la o solutie neplacuta dar salvatoare: lucrarea poate fi tastata din nou in computer.

     

    Cu alte cuvinte, atunci cand eventuala pierdere a unor date digitale poate produce pagube importante, este mai bine ca si cele mai mici riscuri (cum ar fi varianta putin probabila ca trei dischete aflate in trei locuri diferite sa se defecteze simultan) sa fie luate in serios, spune Bergeron.

     

    Numai ca oamenii, cel mai adesea, se gandesc la preventie abia dupa ce este prea tarziu, sunt de parere analistii. „Fie din comoditate, fie din necunoastere, utilizatorii nu opteaza pentru realizarea de copii de siguranta inainte ca neprevazutul sa se intample“, spune Radu Negoescu, director de produs pentru echipamente de imprimare si imagine digitala la HP Romania.

     

    Care pot fi cauzele? Catalin Patrasescu, managing partner la compania de consultanta SmartPoint, vede doua posibile explicatii. „O generatie de utilizatori s-au format in perioada in care metodele de stocare aveau un cost prea ridicat“, spune el. Cu siguranta, multi utilizatori isi amintesc de perioada in care fisierele erau inca „plimbate“ pe dischete pentru ca investitia intr-un CD, pe acea vreme o noutate, parea nejustificata.

     

    „In al doilea rand, exista noii utilizatori care considera duratele de utilizare ale PC-urilor similare cu cele ale multor produse de uz general si le lipsesc informatiile legate de probabilitatea producerii unor evenimente neplacute“, este de parere Patrasescu. Cu toate ca un PC nu este neaparat la fel de durabil ca si un aspirator sau frigider, se poate intampla ca hard-disk-ul sa reziste si zeci de ani fara sa se defecteze. Iar daca utilizatorii sunt informati, ei pot gasi si metode de stocare practic lipsite de orice risc de pierdere a datelor. Este adevarat, cu costuri ceva mai mari. De fapt, solutiile de stocare se impart in mai multe categorii de siguranta, evident fiecare avand pretul sau. „Metoda cea mai eficienta din punct de vedere al costului este stocarea pe medii optice (CD, DVD – n.r.)“, spune oficialul Smartpoint.

     

    O a doua metoda, accesibila in trecut doar companiilor, dar care in prezent castiga teren si in casele utilizatorilor individuali, este aceea a hard-disk-ului „in oglinda“. Practic, utilizatorul instaleaza doua (sau mai multe) hard-disk-uri care functioneaza in paralel. Unul este activ, iar celelalte doar copiaza in permanenta datele de pe primul hard-disk, pentru cazul in care acesta se defecteaza.

     

    Ce este de facut pentru un utilizator care nu se pricepe la subtilitati tehnice, dar nici nu vrea sa-si vada datele pierdute pentru totdeauna? Sa zicem, cum se poate asigura un tata de faptul ca va mai avea pozele pe care le-a facut copilului in concediu (si le va mai gasi printre alte poze) si peste 10 ani?

     

    „Pentru a fi siguri de faptul ca  imaginile vor fi disponibile peste o perioada lunga de timp exista doua solutii: imprimarea lor – acasa sau la un laborator specializat – ori pastrarea intr-o arhiva digitala, pe calculator, online sau in alte locuri specializate de pastrare a datelor“, spune Patrasescu.

     

    Majoritatea producatorilor de imprimante ii incurajeaza pe consumatori sa aleaga solutia printarii acasa. Argumente? Preturile hartiei fotografice si ale cernelurilor sunt in scadere, utilizatorul nu isi mai bate capul cu mersul la un atelier foto si, in plus, aceasta solutie este si rezistenta in timp (80-100 de ani). De pilda, producatorul de imprimante Hewlett-Packard (HP) promoveaza o solutie de imprimare (hartie si cerneala proprie) despre care spune ca produce poze care vor rezista peste 100 de ani.

     

    „Intr-adevar, datele digitale pot fi foarte fragile“, spune Radu Negoescu de la HP Romania. „De aceea noi sustinem din ce in ce mai mult nevoia de a-ti imprima documentele sau fotografiile pe care doresti sa le pastrezi“. Evident, nici imprimarea pe hartie nu este o solutie ferita de riscuri.

     

    E adevarat ca riscul de aparitie al accidentelor nu poate fi indepartat complet, dar, spun specialistii, cel putin atunci cand este vorba de date in format digital (fie ele poze, melodii, filme sau documente), nu este recomandat sa va bazati doar pe fiabilitatea echipamentelor electronice. Ceea ce face ca, in final, decizia sa apartina fiecaruia. Doua intrebari pot fi, totusi, un bun punct de plecare pentru a analiza daca este sau nu vorba de o problema pe care ati neglijat-o. Cat de importante sunt datele pe care le tineti in calculator, in telefonul mobil, in camera digitala sau pe MP3 player? Ce aveti de pierdut daca ele, intr-o zi, pur si simplu ar disparea?

  • Cat „traiesc“ datele digitale?

    Informatia inscriptionata pe un CD rezista in conditii bune intre doi si cinci ani, conform lui Kurt Gerecke, expertul in stocare de date al celor de la IBM Germania.

     

    HDD: Durata de viata au unui hard-disk este de trei-cinci, dar daca este bine intretinut (prin defragmentare, scanare si reparare cu programe speciale), perioada se poate extinde mult, spun specialistii HP. Nu este obligatoriu ca un hard-disk sa se defecteze brusc si complet (poate da mai intai „semne“: zgomote ciudate, erori partiale), dar exista si aceasta posibilitate.

     

    ALTERNATIVA: O solutie promovata de experti: benzile magnetice. Datele digitale pot fi salvate si pe astfel de benzi (asemanatoare cu cele din vechile casete audio), cu avantaje precum costul redus si durata de viata mai mare. Kurt Gerecke de la IBM spune ca datele salvate pe benzile de acest tip rezista intre 30 si 100 de ani.

  • HI-TECH: Comert cu robotul-secretara, robotul-ponei si robotul-companion

    Un turnulet segmentat si o baza pivotanta de metal si plastic. Doua segmente luminoase, care te duc cu gandul la un cap, tasnesc, spunand: „Salut. Numele meu e Scoty. Da-mi voie sa-ti explic cateva lucruri despre mine“.

     

    Cu o voce vag feminina, sintetizata – dar intotdeauna intr-o engleza clara – Scoty, ultimul robot al producatorului de jucarii robotizate WowWee, si-a demonstrat recent abilitatile in fata unui vizitator. Printre ele cele mai importante ar fi: controleaza comunicatiile si functiile de divertisment ale computerului personal, gaseste si reda melodii la comanda vocala, inregistreaza emisiuni de televiziune, il anunta pe utilizator ca a primit un e-mail si, tot la comanda vocala, ii poate citi cu voce tare mesajul. In plus, Scoty poate scrie e-mail-uri dupa dictare si mai apoi le poate trimite. Face fotografii si iti spune cat este ora, daca-l intrebi. Scoty nu are tastatura si nu trebuie sa stii bine vreun limbaj informatic pentru a-l face sa se comporte si sa raspunda asemeni oamenilor, spun producatorii lui.

     

    In timp ce numele lui vine de la „smart companion operating technology“, „Scoty este intr-o mai mare masura companion decat «tehnologie de operare»“, spune Richard Yanofsky, presedintele WowWee, companie care are sediul in Hong Kong. In lipsa unui termen mai potrivit, spune el, Scoty – care are o inaltime de 60 de cm – poate fi considerat o „o menajera digitala“. In vreme ce robotii migreaza tot mai mult de la functiile din industria grea – asamblarea de sasiuri auto pe liniile de asamblare – spre foloase domestice (de exemplu jucarii neastamparate si aspiratoare excentrice) devin extrem de importante personalitatea vie si prezenta atragatoare.

     

    „Robotii sunt un «evergreen»“, spune Eddie Newquist, presedintele diviziei de creatie de la Becker Group, care face ecrane pentru mall-uri, muzee si parcuri tematice si care a creat expozitia interactiva care are la baza filmul de animatie computerizata „Robotii“ si teme de inventica. „Copiii sunt intotdeauna fascinati de roboti.“ Dar producatorii de robotica si expertii spun ca masinariile incantatoare si inteligenta electronica nu sunt suficiente pentru a ispiti consumatorii.

     

    Ciudateniile robotizate care ar fi putut aduce preturi exorbitante, platite de amatorii timpurii, fac loc acum produselor cu preturi reduse (desi, totusi, destul de scumpe pentru niste jucarii) care ofera personalitate, utilitate sau pe amandoua.

     

    La American International Toy Fair de luna trecuta de la New York, sa fii robot doar de dragul de a fi robot a parut un pariu perdant. Sony a anuntat ca suspenda productia de Aibo (foto), robo-cainii de 2.000 de dolari bucata. In acelasi timp, Hasbro a anuntat ca va include animalute electronice in linia sa de jucarii ieftine, FurReal – printre care si un pui de cimpanzeu de 30 de dolari.

     

    „Cu FurReal am vrut sa facem cel mai realist animal de plus care exista“, spune Sharon John, director general al Hasbro. „Robotii erau inainte mijloace pentru a atinge un scop, nu scopul in sine.“ Hasbro va introduce un ponei in miniatura „realist si parca viu“, Butterscotch My FurReal Friends Pony, care va fi sensibil la lumina si la atingere si care va incorpora suficiente elemente de robotica pentru a putea intoarce capul ca sa „vada“ cine i-a scarpinat urechile; va putea si sa-si scuture capul dupa ce isi „mananca“ morcovul. Mai mult, poneiul-robot va „mirosi“, va necheza si va raspunde la vorbele de alint atunci cand va fi inspaimantat de intuneric sau de zarva din jur, a spus un purtator de cuvant al companiei.

     

    E proiectat, de asemenea, sa suporte greutatea unor copii mici si sa simuleze galopul. Disponibila din toamna, masinaria ar urma sa coste, potrivit estimarilor, circa 300 de dolari. Ca si poneiul Butterscotch, multe jucarii-robot prezentate la targ au fost proiectate in asa fel incat sa ascunda sub blana si sub chipurile de papusi simpatice imbinarile si componentele metalice. Chiar si robotii traditionali, ca Robosapien de la WowWee, au avut mai multa personalitate decat modelele precedente. Unii s-au chinuit sa fie prietenosi, ca I-Cat – „companionul de muzica interactiva“ care tine de brandul Tiger Electronics de la Hasbro, un follow-up al I-Dog, accesoriul vorbitor in forma de robo-caine pentru playerele de muzica digitala.

     

    Dar, desi atat I-Cat cat si I-Dog sunt jucarii fara blana, puternic stilizate, Sharon John de la Hasbro observa ca ambele au LED-uri colorate in interiorul corpurilor lor netede si translucide. Scoty, a carui tehnologie de baza a fost dezvoltata de Philips Home Dialogue Systems din Germania, e facut dupa aceeasi logica. Corpul lui neted si segmentat luceste in culori diferite, care arata ca „asculta“ si „intelege“ ceea ce i se cere.

     

    „Scopul general este de a gasi modalitati de a face robotii sa interactioneze in mod folositor cu oamenii“, spune Colin Angle, director executiv la iRobot, care produce roboti industriali si guvernamentali, dar si roboti domestici, inclusiv seriile de aspiratoare Roomba si cele de masini de spalat pardoseala Scooba. „Am incercat sa ne dam seama cum sa facem asta“, spune el. „Provocarea tine de faptul ca tehnologiile par inspaimantatoare si reci.“ Pe langa asta, spune Angle, compania lui este mai putin interesata sa vanda roboti pasionatilor de gadget-uri decat celor din „«America mijlocie», care vor sa-si duca viata mai confortabil si cauta putin ajutor“.

     

    Popularii roboti ai celor de la iRobot sunt croiti ca jucaria Frisbee si se deplaseaza lin, pe rotite, pentru a-si indeplini sarcinile. Angle spune ca e prea putina eficienta in constructia de roboti cu functiuni superioare care sa aiba si aspect antropomorfic. „E aproape neviabil sa faci asta“, spune el .

     

    Cu toate astea, multi posesori de Roomba spun ca sesizeaza la propriii roboti unele trasaturi care te duc cu gandul la o perso-nalitate, ceea ce-i face pe unii, spune Angle, sa le dea nume. Astfel de exemple de atasament emotional au determinat compania sa isi construiasca noua campanie publicitara pe sintagma „Eu iubesc robotii“.

     

    iRobot, care s-a listat la bursa in noiembrie anul trecut, a vandut mai mult de 1,5 milioane de roboti Roomba, care costa cam 300 de dolari, de la lansarea acestora, la sfarsitul lui 2002. Compania a raportat venituri de 142 de milioane de dolari in 2005, in crestere cu 49% fata de 2004. La sfarsitul anului trecut, compania a lansat robotul Scooba de spalat pardoseala, un dispozitiv de 400 de dolari care spala, freaca cu peria si usuca pardoselile, avand nevoie doar de o apasare de buton. „Simplitatea interactiunii este unul dintre cele mai importante lucruri“, spune Angle. Este un lucru de care s-a tinut seama si la seriile de roboti care se pregatesc sa ajunga pe rafturi anul acesta.

     

    Playmates Toys isi extinde seria de papusi computerizate, in cadrul careia a fost lansata anul trecut Amazing Amanda, o papusa cu dispozitive de recunoastere vocala. In toamna va fi lansata Amazing Allysen, care e ceva mai mare – spre deosebire de Amazing Amanda, care e bebelus -, asa incat cu ea se pot juca doar copiii mai mari, care stiu si mai multe lucruri. Fata ei „se emotioneaza electronic“, in timp ce vorbeste si asculta, spun producatorii. Papusa, care costa 100 de dolari, are un vocabular mai bogat si o capacitate de a recunoaste obiectele mai mare decat sora ei mai mica, spune un purtator de cuvant al celor de la Playmates.

     

    Richard Yanofsky de la WowWee spune ca el si compania lui au muncit mult pentru a se asigura ca, atunci cand Scoty va fi lansat in cursul acestui an – la un pret care se asteapta sa ajunga la 400 de dolari -, va fi simplu de programat si de utilizat. Un clip demonstrativ il arata pe Scoty cand e scos din ambalaj si un utilizator incearca sa-l puna in functiune. „E nevoie sa instalezi niste software in computer inainte ca eu sa devin complet viu“, spune masinaria.

     

    Yanofsky spune ca WowWee are de gand sa lanseze alte dispozitive de companie robotizate in anii urmatori. „In cele din urma vom avea o interactiune nemaivazuta cu masinariile, intr-un mod care va fi foarte apropiat de experienta umana“, spune el.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Mereu surprinzatoare…

    Mediile institutionale si corporatiste incep sa aprecieze valentele comunicarii informale si sa valorizeze informatia care circula pe orizontala prin canale neoficiale. Tot mai multe instrumente si metode specifice retelelor sociale din internet sunt adoptate de companii si administratie.

     

    Ne-am obisnuit sa credem ca progresul tehnologic ne conduce neaparat spre metode mai eficiente de a comunica, ca fiecare pas inainte este in directia „corecta“. Nu cumva e un sablon de gandire? Oare nu cumva pe masura ce avansam in domeniul tehnologiei, pierdem cate ceva din bogatia modului traditional de a ne raporta la informatie? Asemenea intrebari nu intra de obicei in repertoriul unui specialist IT, dar pun in evidenta faptul ca informatica nu mai este doar o chestiune de tehnologie, ci devine din ce in ce mai mult un domeniu interdisciplinar.

     

    Intamplarea a facut ca un englez pe nume Charles Armstrong sa fie familiarizat deopotriva cu tehnologiile moderne, cu cultura organizationala si cu antropologia sociala – pe care a studiat-o la Cambridge sub indrumarea lui Michael Young.

     

    In 1999 a condus un studiu etnografic privind modalitatile traditionale de organizare si comunicare in comunitati relativ izolate si lipsite de tehnologiile moderne. Pentru a experimenta pe viu obiectul studiului, a petrecut un an pe insula St. Agnes (in apropierea coastei sud-vestice a Marii Britanii) si a constatat ca cei 80 de locuitori ai insulei comunica, in esenta, mai eficient decat angajatii unei corporatii moderne.

     

    Aparent surprinzator, orice informatie ajunge negresit la cei potential interesati fara nici o metoda formala de diseminare. Armstrong a concretizat apoi rezultatele cercetarii intr-un sistem software care sa valorizeze comunicarea informala din cadrul unei organizatii, indexand mesaje e-mail, conversatii prin chat si diverse documente, filtrand informatia si distribuind buletine informative personalizate care s-au dovedit cat se poate de utile.

     

    De fapt, sistemul – numit Trampoline – se inscrie intr-un curent mai larg care incearca sa aplice la nivel organizational metode specifice asa-numitelor retelele sociale din internet. Printr-un joc de cuvinte, s-ar putea zice ca avem de-a face cu un soi de „informalizare informatizata“. Ideea este ca micile discutii, chiar cu usoara tenta de barfa, poarta adesea informatii extrem de valoroase, iar receptivitatea la comunicarea neoficiala este mult mai ridicata.

     

    Sistemul Trampoline se bazeaza pe „declansatoare semantice“ care incearca sa „potriveasca“ elemente comune de interes ale diferitilor utilizatori si sa genereze un soi de breviar. Evident, cea mai mare parte a informatiei nu prezinta interes imediat pentru utilizator, iar conexiunile pe care Trampoline le detecteaza sunt adesea surprinzatoare, dar Armstrong remarca faptul ca „placerea descoperirii“ joaca un rol crucial in comunicare si tocmai aceasta placere este adesea „piesa lipsa“ in fluxurile informationale formale. Acea doza de hazard prin care, de exemplu, Mary afla ca John a lucrat anul trecut la un raport similar cu cel pe care colega Betty trebuie sa-l termine saptamana viitoare.

     

    Este extrem de interesant cum aceasta modalitate de comunicare informala functioneaza in lumea blogurilor sau a comunitatilor virtuale. Pentru cineva obisnuit cu retele sociale de genul LiveJournal sau MyGroups, calea cea mai directa de a afla detalii despre un anume subiect este sa caute un grup sau un forum specializat si sa urmareasca discutiile sau sa intrebe.

     

    Un exemplu tipic il reprezinta calatoriile. In grupurile dedicate Romaniei se intampla adesea ca un potential vizitator sa primeasca informatii mai complete decat poate furniza orice birou de turism, laolalta cu resurse pe care un ghid Lonely Planet nu are cum sa le cuprinda. Jurnalele de calatorie sub forma de blog – redactate „la cald“ de prin internet cafe-urile de pe parcurs si ilustrate cu poze descarcate pe loc – sunt tot mai populare si, impreuna cu blogurile strainilor care lucreaza in Romania, sunt resursele care pentru tot mai multi straini contureaza „imaginea Romaniei“. Cele cateva jurnale despre Romania pe care le-am gasit in cateva minute s-au dovedit de-a dreptul savuroase si, tinand seama de tonul favorabil, sunt convins ca reprezinta deja o propaganda mai eficienta decat cea oficiala.

     

    Indiferent daca e vorba despre adaptarea tehnicilor de „social networking“ in mediile corporatiste, de noile modele de productie pe care comunitatea open source le-a pus in lumina („peer production“) sau despre blogosfera care poate functiona ca un urias birou de turism, avem de-a face cu o tentativa de a recupera ceva ce am pierdut pe parcurs: comunicarea informala si eficienta a celor optzeci de locuitori de pe insula St. Agnes.

  • Cum vom putea scapa de cabluri

    Echipamentele electronice vor invata sa „vorbeasca“ intre ele – lucrul asta il stiam. Noutatea pe care o anunta specialistii: o viitoare versiune a tehnologiei Bluetooth ne-ar putea scapa cu totul de firele care fac legatura intre aparate.

     

    Cumpararea unui produs electronic aduce, pe langa bucuria de a vedea filme pe un ecran „si mai plat“ decat cel anterior sau de a avea sunet venind din si mai multe boxe, un inconvenient: cablurile ce fac legatura intre aceste aparate.

     

    Si daca la primele 4-5 articole din „garderoba“ high-tech a unei sufragerii, numarul de cabluri, prize si prelungitoare este rezonabil, lucrurile se schimba proportional cu nivelul de echipare electronica a casei. De aceea, producatorii de electronice au cazut de acord: isi vor scapa consumatorii de cabluri adoptand o tehnologie wireless ce va deveni comuna tuturor aparatelor electronice. Greii industriei de electronice, printre care Intel, Nokia si Microsoft au ales tehnologia wireless prin unde radio Bluetooth ca modalitate de transmisie a semnalului video intre aparatele electronice.

     

    Aceasta decizie poate influenta modul cum sute de milioane de televizoare, video recordere si calculatoare vor fi conectate fara fire pana la sfarsitul secolului. Primele aparate electronice ce vor fi echipate cu micul cip albastru de la care si-a luat numele tehnologia Bluetooth vor fi disponibile pe piata pana la inceputul lui 2008, declara producatorii de electronice.

     

    Provocarea este de a mari viteza de transmisie pe care o poate asigura acum tehnologia Bluetooth suficient de mult pentru a permite, de exemplu, afisarea instantanee pe ecranul televizorului a imaginilor luate cu o camera de filmat high definition. Viteze de cel putin 10 Mbps sunt necesare pentru a transmite in timp real secvente video intre doua aparate electronice. In prezent, folosind tehnologia Bluetooth, se poate transmite cu o viteza maxima de 1 Mbps, dar versiunea care urmeaza sa fie lansata in viitorul apropiat va ajunge la viteze de 100 de ori mai mari.

     

    Companiile de electronice sunt de mai mult timp in cautarea unui standard comun de transmisie fara fir. Intel, HP si Microsoft fac parte si dintr-o alianta „paralela“ care incearca sa impuna o tehnologie asemanatoare: USB wireless. Avantajul tehnologiei Bluetooth ar fi ca e raspandita deja la telefoanele mobile si are un consum de energie scazut. In prezent, mai mult de 500 de milioane de aparate electronice folosesc Bluetooth, si analistii se asteapta ca numarul acesta sa atinga un milion la sfarsitul anului.

  • Google vs.Yahoo!? Mai bine amandoua

    Din rivalitatea Google – Yahoo! multa lume are o paine de mancat. Releton.com atrage utilizatorii celor doua motoare de cautare si le vinde si propriile aplicatii software. Site-ul www.releton.com se promoveaza pe Internet ca o destinatie unde internautii pot „rafina“ cautarile online pentru a alege doar ce este mai relevant dintre rezultatele returnate de Google si cele ale Yahoo!.

     

    Practic, pe un singur ecran sunt afisate atat rezultatele Google, cat si cele ale Yahoo!, amestecate in cantitate egala, de 50%-50%. Numai ca internautii pot „trage“ cu mouse-ul de un indicator grafic afisat pe pagina, pentru a spori sau micsora ponderea motorului de cautare preferat. Astfel, ei se asigura ca nu scapa nici un rezultat care ii poate interesa (fie el de la Google sau de la Yahoo!), dar pot si sa renunte la unul din cele doua motoare de cautare, daca doresc.

     

    Fiecare link afisat in lista de rezultate este insotit de doua explicatii: un asa-numit „scor“ (relevanta paginii gasite fata de cuvantul cheie cautat) si o nota numita si „ranking“ (importanta acordata paginii respective de motorul de cautare care a gasit-o – Google sau Yahoo!).

     

    In afara de cuvinte cheie, pe Releton.com mai pot fi cautate imagini (afisate tot „la comun“), dar si harti. Mai exact, este vorba de serviciile de harti ale Google si Yahoo! (localizare, gasire de adrese, stabilire de trasee) care sunt disponibile deocamdata doar in SUA si in unele regiuni din Canada. Internautii interesati sa gaseasca astfel de trasee vor putea nu doar sa vada in paralel „ideile“ de drum ale Google si Yahoo!, ci si sa le compare. Releton scoate in evidenta punctele in care ele difera si trage si concluzia daca Google si Yahoo! au cazut sau nu de acord.

     

    De asemenea, Releton ofera si propriile servicii celor interesati de algoritmi de cautare, cuvinte cheie si publicitate online. ReleWord, de exemplu, este un software care descopera cuvintele cheie cele mai putin utilizate de companiile care isi fac reclama prin motoare de cautare. Daca nu sunt deja in circulatie, acele cuvinte sunt mult mai ieftine si, daca o companie gaseste pe lista unii termeni relevanti pentru business-ul sau, a descoperit practic o metoda de a-si face reclama pe Internet cu costuri mai mici.

     

    ReleSense este un alt serviciu, destinat celor care detin site-uri pe Internet si afiseaza si reclame de la Google. Practic, soft-ul analizeaza continutul paginii si contribuie la selectarea unor reclame cat mai apropiate si relevante de acest continut (sporind, practic, sansele ca vizitatorii paginii sa fie interesati de reclame si sa apese pe ele, aducand bani proprietarului site-ului).

  • Mitul Spaniei pasionale se trateazA cu mult flamenco

    Flamenco a reusit sa se transforme de-a lungul anilor dintr-un stil local intr-un fenomen muzical care a cucerit lumea show-biz-ului si nu numai. Artisti de flamenco precum Joaquin Cortez sau Angel Munoz au devenit vedete interna-tionale si sunt abonati la primele pagini ale revistelor lumii, iar produsele flamenco sustin imaginea „Spaniei pasionale“.

     

    Dintre toate formele de arta etnica ce au „urcat“ pe marile scene ale lumii, flamenco este cu siguranta cea mai stralucitoare si cea mai iubita. Sa fie oare de vina ritmul alert si privirile pasionale ale dansatorilor? Sau flamenco ascunde un secret chiar mai profund decat starnirea simturilor spectatorului? Muzica a ajuns in Spania (probabil intr-o forma primitiva a artei in care s-a transformat in prezent) prin intermediul triburilor de tigani nomazi din India, care au calatorit prin toata Europa cu trei sau patru secole in urma, pentru ca in cele din urma sa se stabileasca in Andaluzia.

     

    O regiune la o „aruncatura de bat“ de nordul Africii, zona in care mostenirea culturala a maurilor care au condus Spania din 711 si pana in 1492 a fost mai puternica si a durat mai mult timp. De aici si influentele orientale ale stilului care a cucerit lumea prin caracterul sau exotic. Nu este greu de imaginat fascinatia romanticilor vremii pentru acel colt sudic al Europei, cu al sau melanj unic de arhitectura araba si traditii ale locuitorilor Andaluziei, care au conferit personalitate  cantecelor si dansurilor flamenco. Din intimitatea curtilor tiganesti, flamenco a trecut in cafenele si de acolo in salile de spectacol.

     

    Din Andaluzia s-a raspandit in toata Spania datorita barurilor de flamenco, locuri speciale pentru aceste tipuri de concerte. Primul dintre acestea a aparut la Sevilla, in 1842, permitand celor mai prestigiosi artisti sa dea viata muzicii lor. Numai ca, odata cu transformarea sa intr-un fenomen de masa, a capatat pe alocuri un aer de superficialitate. Totusi, de la jumatatea secolului XX, flamenco si-a recapatat recunoasterea si in prezent trece printr-o crestere exploziva.

     

    Valul de pasiune declansat de flamenco nu ii putea lasa indiferenti pe romani. In aprilie 2004, teatrul Bulandra punea in scena o fuziune intre flamenco si dansul contemporan – „Las Mujeres del Quijote“ – in coregrafia unui reputat specialist in domeniu, Rosa Olympia Estrella. Reactia publicului a fost mai mult decat favorabila, biletele epuizandu-se in doar trei ore de la scoaterea lor la vanzare. A fost doar inceputul, in anii ce au urmat organizandu-se cel putin un mare eveniment de acest gen. 2005, bunaoara, i-a apartinut lui Angel Munoz, despre care se spune ca are toate atuurile necesare pentru a deveni urmatorul rege al flamencoului.

     

    Munoz a venit la Bucuresti in cadrul turneului european pe care l-a realizat cu Flamenco Pasion si a oferit un spectacol pasional, diferit de stilul comercial care a facut furori la petreceri sau in cluburi si baruri. Dragos Gheorghiu, PR manager la Events, compania care a organizat spectacolul de la Sala Palatului, spune ca spectatorii au primit foarte bine evenimentul, lucru demonstrat din plin si de ropotele de aplauze de la final.

    Anul acesta urmeaza doua noi evenimente majore ale genului, sustinute de unele dintre cele mai apreciate companii de flamenco ale Spaniei – Ballet Flamenco de Madrid si Espana Baila Flamenco.

     

    Pe 6 aprilie va avea loc „The Power of Feeling“, o combinatie dintre flamencoul traditional si ritmurile muzicii moderne. „Va fi un moment de dans in grup, de perfecta sincronizare a tuturor artistilor de pe scena“, spune Ionut Pavel, care se ocupa de comunicarea legata de eveniment, despre spectacolul care a fost numit de critica de specialitate „Riverdance r la espanola“. Iar pe 7 aprilie, opera Carmen va fi reinterpretata in stil flamenco de catre cei 26 de artisti ai Ballet Flamenco de Madrid. O reprezentatie in doua acte si 13 scene, care va fi diferita de spectacolele de balet clasic obisnuite pentru opera lui Bizet.

     

    „Va fi prima data cand pe scena se vor afla mai mult de cinci dansatori de flamenco care vor dansa simultan“, spune Pavel. Ochiul nu va fi incantat numai de maiestria dansatorilor, ci si de cele 250 de costume traditionale care au facut deja inconjurul lumii, din Mexic pana in Egipt si Japonia. Regalul de flamenco de la Sala Palatului, organizat de Memento Music, o va aduce la Bucuresti si pe una dintre cele mai cunoscute coregrafe si regizoare de spectacole de flamenco, Sara Lezano. Vedeta spaniola a jucat chiar intr-un film nominalizat la Oscar in 1963, „Los Tarantos“, care a fost asemanat de critica de specialitate cu „West Side Story“.

     

    Coregrafia ambelor spectacole poarta semnatura lui Paco Mora, unul dintre cei mai cunoscuti coregrafi si dansatori de flamenco din lume, care face parte „dintre tinerii geniali ca Joaquin Cortez“, dupa cum spune Pavel. Joaquin Cortez este poate cel mai cunoscut dansator de flamenco. Tot lui i se reproseaza ca a comercializat flamenco, dar nu i se poate nega meritul de a-l fi facut cunoscut intregii lumi. Prin metode care nu au tinut intotdeauna de abilitatile sale de dansator, Cortez a tinut mult timp primele pagini ale ziarelor mai mult pentru relatiile cu vedete din lumea modei sau de la Hollywood, precum Naomi Cambell. Iar flamenco nu a avut decat de castigat din mediatizarea intensa.

     

    Reputatia sa de „latin lover“ a scos cel mai bine in evidenta caracteristicile genului care, asemeni bluesului, are la baza suferintele si sentimentele andaluzilor, pe care a reusit sa le arate si sa le cante lumii intregi. Si toata lumea stie ca andaluzii, ca orice neam latin, au multe suferinte si la fel de multe sentimente, asa ca materie prima este din plin. Este o arta vie care combina mai multe curente muzicale fara sa isi piarda personalitatea.

     

    Flamenco imbraca peste 34 de forme, totusi doar jumatate sunt dansate. Buleria, Solea, Alegria si Tangos sunt formele de baza care sunt prezentate si publicului. Fiecare cantaret vine cu propriul stil, si, asa cum se intampla si in lumea dansului, nu orice pereche poate fi potrivita. Mai mult, ceea ce pentru spectator poate parea o improvizatie poate fi de fapt rezultatul unei vieti intregi dedicata studiului. Relatia dintre membrii grupurilor de flamenco este similara cu cea din formatiile de jazz, existand o structura melodica de baza, care trebuie urmata, dar pe care fiecare poate improviza, in functie de modul in care simte muzica.

     

    Emotiile dansatorului sunt sugerate prin culorile hainelor traditionale: albul exprima bucuria, negrul tragedia si rosul pasiunea. Flamenco a dezvoltat si o adevarata industrie in toata lumea. Turismul care are legatura cu flamenco aduce Spaniei in jur de 120 de milioane de euro pe an, vanzarile de discuri cu muzica flamenco totalizeaza 30 de milioane de euro anual, iar marile festivaluri atrag investitii de peste cinci milioane de euro.

     

    Iar mitul „Spaniei pasionale“, dezvoltat inca din secolele trecute, s-a mentinut chiar si in timpurile mai moderne si a fost bine exploatat in timpul dictaturii generalului Franco, determinand  si boom-ul turismului spaniol sustinut de sloganul „Spania este diferita“. Asa ca aveti doua zile la dispozitie in care sa va lasati cuprinsi de febra Spaniei pasionale in ritmuri de flamenco si sa descoperiti secretele „artei vii“.