BusinessMagazin

Blog

  • NOUTATI

    Birocratie si extraterestri

     

    Iata cum descriu autorii su-biectul acestui volum: „Istorie despre lupta neimpacata pentru ridicarea disciplinei in munca, impotriva birocratiei, pentru un nivel i-nalt de moralitate, impotriva depersonalizarii, pentru o critica si autocritica sanatoasa, pentru responsabilitatea personala a fiecaruia, pentru intretinerea exemplara a darilor de seama si impotriva subestimarii fortelor proprii“. Specialisti dintre cei mai seriosi intr-ale SF-ului, fratii Arkadi si Boris Strugatki nu uita, in acest roman, sa aduca vorba despre lumea de dincolo de Terra, dar o fac fara starneasca obisnuitii fiori de anxietate, ci doar un prelung si irezistibil hohot de ras. „Poveste despre Troica“ este relatarea peripetiilor unei comisii sovietice, a carei menire este sa recunoasca si sa certifice existenta fenomenelor inexplicabile. 

     

    Arkadi & Boris Strugatki, Poveste despre Troica,

    Editura Paralela 45, Pitesti, 2005

     

     

    Identitati pierdute

     

    Comparat cu Beckett si Camus, dupa publicarea surprinzatorului sau roman „Femeia nisipurilor“, Kobo Abe a devenit unul dintre cei mai cunoscuti scriitori niponi ai veacului XX, alaturi de Yasunari Kawabata si Yukio Mishima. Povestea din „Harta arsa“ (1967) continua explorarea universului solitudinii si instrainarii, precum si incercarea de definire a naturii identitatii individuale si a angoaselor pricinuite de asteptari prelungi. Domnul Hiroshi Nemuro, sef de sectie vanzari la intreprinderea Dainen, dispare fara urma. Sotia sa, Haru, angajeaza, cu condamnabila intarziere, un detectiv privat, oferindu-i ca indicii doar o fotografie si o harta greu descifrabila. „Cautatorul“ se lanseaza intr-o calatorie plina de surprize printre smarcurile interlope din Tokio („orasul, o infinitate delimitata“ cum il denumeste Abe), iar personajele se invaluie intr-o aura de mister. Nu peste mult timp, eroul cade prada amagirilor.

     

    Kobo Abe, Harta arsa,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Am dureri groaznice si vreau sa mor“

    Ori de cate ori Morrissey isi lanseaza un album, jurnalistii de specialitate se confrunta cu o problema: sunt prea multe lucruri de spus. A explica trecutul lui Morrissey e ca si cum ai fi nevoit sa condensezi istoria muzicii de chitara din 1983 si pana azi intr-o singura pagina de text. Oare peste cat pot sari?

     

    Trebuie sa explic faptul ca numele lui adevarat este Steven Patrick Morrissey? Ca trupa cu care canta, The Smiths, a avut un impact de neinchipuit asupra muzicii si culturii pop? Ca dupa despartirea acestora din 1987, li s-au oferit recent 5 milioane de dolari pentru un singur concert, iar ei au refuzat?      

     

    Insa nu e vorba numai despre muzica aici: ca sa scrii despre Morrissey, este necesar sa zugravesti un tablou al unuia dintre cei mai complicati, retrasi si enigmatici oameni din lumea muzicii pop. Si-a anuntat celibatul in anii optzeci, a tras semnale de alarma despre drepturile animalelor vreme de decenii, a fost acuzat de rasism, este suspectat a fi un homosexual care refuza sa vorbeasca depre sexualitatea sa. Cum fata pe care o arata publicului intriga atat de tare, nu e deloc surprinzator faptul ca Morrissey a fost subiectul a numeroase interviuri explozive de-a lungul anilor si ca e renumit ca fiind un interlocutor temperamental.

     

    Totusi, acestea nu sunt decat elemente de suprafata ale caracterului sau. Aspectul pentru care Morrissey este cunoscut, atat in inregistrarile sale, cat si in viata reala, este reputatia de cel mai plin de nefericire om din lumea muzicii pop. La fel ca poetul britanic Philip Larkin, Morrissey e capabil sa scrie versuri care descriu plictiseala oprimanta si zdrobitoare a existentei. Retras, izolat si penduland intre ura de sine si suficienta, Morrissey ne aminteste constant de adolescentul din noi. E asemeni omului-sandvis de pe strada pe ale carui placarde scrie „Sfarsitul este aproape!“, numai ca el afirma acestea cu atata umor si poezie ca inspira mai degraba admiratie decat dorinta de a-l ridiculiza.

     

    Mare parte a versurilor sale sunt atat de neinduplecat de sumbre, ca e greu sa nu zambesti citindu-le: acesta este omul care a compus cantece despre discutarea literaturii in cimitir sau despre o prietena aflata in coma si a fost inspirat de cazuri de abuz asupra copiilor si de criminali in serie. Unii ar putea sustine ca aproape aluneca inspre parodie – compunerea de versuri stil Morrissey poate fi un joc amuzant de jucat dupa masa de seara, joc in care, impreuna cu prietenii, scrii versuri de genul „Am dureri groaznice si vreau sa mor“. Versul acesta l-am creat eu, desi suna alarmant de similar cu ceva ce ar fi putut scrie Morrissey.

     

    Tocmai aceasta fata, pe care o arata publicului, i-a adus lui Morrissey fani, la fel ca si dusmani. E, fara indoiala, genul de vedeta pop careia e foarte posibil sa-i inchini un altar in subsolul casei tale, deoarece in muzica sa exista ceva care scoate la iveala fanul obsedat din om. Aceasta trasatura este cea care i-a adus incredibila popularitate mondiala de data recenta. Chiar daca vremurile de glorie ale The Smiths s-au dus acum aproape douazeci de ani, Morrissey se afla in prezent la apogeul succesului comercial.

     

    Penultimul sau album, „You are the Quarry“ (2004), a fost cel mai bine vandut LP al lui, intrecand la acest capitol tot ceea ce a lansat in perioada The Smiths, iar single-urile extrase de pe acest album i-au adus patru hituri de top ten in acelasi an.

     

    Asa se face ca, spre deosebire de atatia artisti ale caror trupe s-au despartit acum douazeci de ani, spre deosebire de atatia cantareti care se decid pentru o cariera solo, in cazul lui Morrissey un nou album este mereu un eveniment asteptat cu nerabdare. „Ringleader of the Tormentors“ s-a lansat pe 3 aprilie si s-a bucurat de o publicitate enorma. Single-ul „You Have Killed Me“ pare sa puna stapanire pe calea undelor din Romania, unele posturi de radio introducandu-l in „heavy rotation“ (lista a pieselor cel mai frecvent difuzate dintr-o perioada data – n.tr.).

     

    Vestea buna e ca noul LP nu dezamageste, cu siguranta. Cu titluri de piese ca „Life is a Pigsty“ („Viata e o cocina“) si versuri ca „ the world makes me puke“ („lumea ma face sa vars“), albumul paseste pe un teren linistitor de familiar, fiind insa si radical diferit. Morrissey s-a mutat de la Los Angeles la Roma, in timp ce se producea albumul, pretinzand ca s-a indragostit de Cetatea Eterna. Dupa cum suna LP-ul, e sigur ca nu s-a indragostit numai de atat. Cel mai plin de nefericire om din industria muzicala, cinic si celibatar celebru, pare sa fi descoperit dragostea.

     

    Intr-una din piesele care ies in evidenta de pe album, intitulata „Dear God Please Help Me“ („Doamne, ajuta-ma, te rog“), se aventureaza in a scrie despre sex (exclamatie de surprindere) si (dubla exclamatie de surprindere) chiar foloseste un pronume pentru a se referi la persoana iubita. O fi barbat sau femeie? Baiat sau fata? Nu va stric surpriza. Cumparati albumul si descoperiti singuri!       

     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu

  • A venit randul Pestelui mare

    Cinci nume mari – patru fonduri de investitii si un grup american de telecomunicatii – iau in considerare achizitia Astral Telecom, unul din primii doi operatori romani de cablu. Semn ca piata devine stabila si atractiva si ca strategia agresiva de achizitii a facut din Astral o prada suficient de mare pentru „rapitorii“ straini.

    In decembrie 1994, circa 300 de angajati ai companiei clujene Astral declansau un adevarat desant asupra Bucurestiului. Au ocupat trei hoteluri si, ulterior, cateva camine timp de un an, si au mers din apartament in apartament pentru a castiga abonati si a trage cablu.

    Erau inceputurile salbatice ale pietei de televiziune prin cablu din Romania. Dezvoltarea companiilor, in primii ani, s-a facut haotic. Existau sute de retele de cartier si mii de furnizori de astfel de servicii in Romania. Treptat, o parte din aceste companii au inteles ca pentru a rezista trebuie sa fii mare, adica sa ai o masa critica minima de clienti. Si astfel a inceput consolidarea pietei, prin achizitii si fuziuni.

    Acum, pe piata exista trei mari jucatori. Doi dintre ei, Astral si RCS&RDS, s-au detasat clar in top. Si-au adjudecat, impreuna, 1,5 milioane de abonati din cei 3,7 milioane existenti acum. Iar pentru ca primele locuri atrag intotdeauna atentia, Astral ar putea fi peste cateva luni subiectul uneia din cele mai mari tranzactii de vanzare de pe piata romaneasca.

    Si asta nu intamplator: la zece ani de la „desant“, Astral Telecom a ajuns la 230.000 de abonati in Bucuresti si o cota de circa 25% din piata romaneasca. Compania are o cifra de afaceri estimata, in acest an, la 75 de milioane de dolari si asteapta un profit operational substantial, de peste 30 de milioane de dolari. Prin urmare, interesul pentru achizitia companiei vine oarecum firesc.

    De cealalta parte, pentru a se mentine in varful ierarhiei si a face fata la provocarile telefoniei fixe, compania are nevoie de aport de capital din partea unor actionari cu suflu proaspat. Or, fondul de investitii AIG New Europe Fund, principalul actionar, a investit 20 de milioane de dolari in Astral acum cinci ani. Este timpul deci sa-si recupereze, cu profit, banii. 

    La randul lor, actionarii romani, co-fondatorii companiei, au crescut timp de peste 10 ani o afacere pe care ar putea dori sa o fructifice. Conjunctura favorabila unei tranzactii a adus la masa tratativelor pentru Astral, in ultimele saptamani, mai multe fonduri de investitii mari si un investitor strategic, spun surse apropiate companiei.

    Este vorba de grupul american UPC, fondurile de investitii americane Hicks, Muse, Tate and Furst (HMTF) si AIG – Emerging Europe Infrastructure Fund (EEIF) si cel polonez Polish Enterprise Fund, spun surse apropiate discutiilor. De asemenea, de Astral s-a aratat interesat si grupul financiar international Credit Suisse First Boston (CSFB), a carui divizie de administrare a fondurilor de investitii – CSFB Private Equity – a investit in doua companii de cablu din Cehia, afirma sursele citate. 

    Cel mai motivat cumparator pare a fi in prezent UPC, care se pregateste sa depuna in curand o oferta ferma, spun aceleasi surse. Iar americanii au, intr-adevar, suficiente motive sa o faca. UPC detine deocamdata doar 10% din piata romaneasca de cablu si, desi a inceput cursa relativ in acelasi timp cu Astral si RCS&RDS, se afla pe locul trei. Iar pentru a se distanta in castigator trebuie sa cumpere una din cele doua companii. In plus, Astral Telecom si RCS&RDS au dezvoltat, in paralel cu serviciile de furnizare de programe TV prin cablu, si servicii de telefonie si internet. 

    UPC Romania nu ofera inca telefonie fixa, iar serviciile de Internet sunt prezente doar in cadrul unui proiect-pilot, la Timisoara. Achizitia Astral Telecom ar propulsa imediat UPC pe aceste piete aflate in plina dezvoltare. Mai ales ca in restul Europei UPC ofera acces „triple play“ – telefonie, date si televiziune pe acelasi suport de cablu. 

    In Europa, UPC are peste 10 milioane de clienti si o prezenta puternica in zona centrala si de est: Polonia, Cehia, Ungaria si Romania.  Iar cu sustinerea financiara a United Global Com, grupul-mama american, prezenta poate fi extinsa.

    Surse din piata de cablu spun de altfel ca UPC este interesata de Astral de circa doi ani, insa nu a facut o oferta din cauza conditiilor dificile de pe piata internationala de telecom. Piata care a inceput, treptat, sa isi revina. Reprezentantii UPC Romania nu au dorit sa comenteze pe marginea informatiilor, precizand doar ca „United Global Com este interesata de oportunitatile de consolidare a prezentei sale pe piata europeana a comunicatiilor prin cablu“.

    Daca motivele investitorului strategic sunt clare, de unde interesul investitorilor financiari? De obicei, fondurile de investitii intra intr-o afacere cand aceasta este inca in stadiu incipient sau in dezvoltare, fiind prea mica pentru un investitor strategic. Or, cel putin din punct de vedere al cablului TV, Astral este o afacere matura si are deja un fond de investitii in structura actionariatului. 

    Cheia interesului noilor investitori este tot dezvoltarea serviciilor triple pay (TV, internet, telefonie), pentru care vor fi necesare investitii de zeci de milioane de dolari in urmatorii ani. Iar spre deosebire de AIG New Europe Fund, care poate investi maxim 20 – 25 de milioane de dolari intr-o afacere, fondurile interesate acum de preluare sunt de calibru mult mai mare.

    Puternicul fond american Hicks, Muse, Tate and Furst (HMTF), de exemplu, are active totale de peste 11 miliarde de dolari, fiind unul din cei mai mari investitori financiari in cablu si telecom din lume. De altfel, HMTF detine controlul ClearChannel, una dintre cele importante companii private de media de peste Ocean. In plus, este actionar majoritar la AMFM, cea mai mare retea americana de radiouri private si actionar la diverse companii de cablu si media din America de Nord si Centrala. 

    HMTF detine deja o investitie in cablu in Europa Centrala si de Est, mai precis in Polonia. HMTF a fost la un moment dat partener in dezvoltarea afacerilor in Polonia cu un alt fond de investitii american, AIG – Emerging Europe Infrastructure Fund.  Astfel s-ar putea explica prezenta ambelor fonduri, probabil tot in tandem, si in lupta pentru Astral.  

    Poate parea paradoxal faptul ca un fond de investitii al gigantului financiar AIG vrea sa cumpere participatia in Astral a unui alt fond AIG. Cele doua entitati (EEIF si New Europe Fund) au insa profile de investitii si companii de administrare diferite.

    Grupul polonez Enterprise Investors este unul din cei mai activi administratori de fonduri din Europa Centrala si de Est, acordand o atentie speciala telecomunicatiilor.  Prin seria de fonduri Polish Enterprise Fund, grupul a investit in Orange Romania si Slovacia si a dezvoltat o companie de cablu in Polonia, pe care ulterior a vandut-o unui investitor strategic.

    Nici managerii Enterprise Investors nu au fost mai darnici in detalii vizavi de interesul pentru Astral. „Deocamdata nu pot spune nici da nici nu“, a declarat Lucian Perl, reprezentantul companiei in Romania. Si CSFB Private Equity, cu active in administrare de peste 25 de miliarde de dolari, a investit in Europa Centrala si de Est, in doua companii de cablu din Cehia. 

    Ce vor cumpara insa investitorii?

    Sursele din piata spun ca, in prima faza, la vanzare va iesi un pachet de 49% din actiunile Astral Telecom, cu posibilitatea  de preluare ulterioara a intregii companii. Vanzatorii din prima faza vor fi, afirma aceleasi surse, AIG New Europe Fund si doi dintre cofondatorii Astral, Horia Ciorcila si Dorel Goia. Ciorcila este unul din cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Cluj, fiind in acelasi timp cofondator si presedinte al Bancii Transilvania.

    In cadrul tranzactiilor, Astral ar putea fi evaluata la de sapte – opt ori profitul operational, adica 210 – 240 de milioane de dolari. Astfel, AIG New Europe Fund isi va putea vinde pachetul cu circa 55 de milioane de dolari, mai mult decat dublul investitiei din 1999.  Doina Popescu, reprezentantul AIG New Europe Fund in Romania, si Horia Ciorcila nu au dorit sa comenteze pe marginea informatiilor privind tranzactia. 

    In ciuda faptului ca ar putea fi inghitita curand de un peste mai mare, Astral continua sa inghita la randul ei pestii mai mici. Compania se afla in prezent in negocieri avansate pentru a cumpara ultimul operator roman de cablu de talie relativ medie – Cable Vision of Romania, cu o pozitie buna in Bucuresti.

    O dovada ca piata a ajuns suficient de matura pentru ca un oras sa fie „cucerit“ doar cu o echipa de consultanti, avocati si auditori, care nu ocupa mai mult de cateva camere in hotel.

  • Tranzactii pe cablu

    In Romania, piata de cablu TV s-a consolidat dupa un lung proces de fuziuni si achizitii. Numai Astral a cumparat in total 20 de companii de cablu si 10 de internet pentru a ajunge la pozitia actuala. Iata principalele tranzactii ale ultimilor ani: 

    2000 ASTRAL CUMPARA KAPPA
    Valoarea tranzactiei: 8 milioane $
    2002 RCS&RDS PREIA TOTALNET
    Valoarea tranzactiei: 1 milion $
    2003 RCS&RDS CUMPARA TERRASAT
    Valoarea tranzactiei: NA (estimari: 10 milioane $)
    2004 ASTRAL SI RCS&RDS PREIAU FX COMMUNICATIONS
    Valoarea tranzactiei: 9,9 milioane de dolari
    2004 ASTRAL INTRA IN NEGOCIERI PENTRU CABLE VISION OF ROMANIA

  • FINANTE: In meciul de miercuri, jucatorii – deprinsi pana acum cu calmul unei piete arbitrate autoritar de BNR – au simtit din plin adrenalina speculatiilor

    Daca s-ar scrie o istorie a cursului leului, 3 noiembrie 2004 ar fi prima zi de libertate adevarata. Intrebarea zilei, pentru dealerii bancari, a fost: „Oare chiar ne lasa BNR  sa facem ce vrem?“. Desi nu stiu cu certitudine raspunsul la intrebare, bancherii au speculat fiecare secunda din acea zi.

    Cel care ar fi avut sansa sa se afle in dimineata de 3 noiembrie in trezoreria unei banci ar fi inteles repede ca e martor norocos la „meciul anului“ pe piata valutara. Jucatorii isi suflecasera manecile si stateau in spatele monitoarelor, cu ochii atintiti la „mingea“ de ping-pong. Chiar avea BNR sa se tina de promisiunea facuta cu o seara inainte de a nu mai interveni, asa cum a facut 15 ani, pe piata valutara? 

    Dealerii erau neincrezatori. Ani de-a randul, BNR a avut ultimul cuvant pe piata valutara. Regulile jocului erau bine cunoscute, iar singurele miscari pe care bancile le puteau face erau cele la ordinele clientilor. Miercurea trecuta totul parea sa se schimbe. Dealerii calculau deja: daca BNR nu intervenea, asa cum anuntase, si ei speculau bine momentul, castigul zilei putea ajunge la sute de mii de euro. Daca insa banca centrala intervenea si i-ar fi prins pe picior gresit, sutele de mii de euro ar fi fost trecute la pierderi.   

    Miercuri dimineata, ati fi putut auzi strigatele sefilor de dealing: „Astazi shortam euro si dolar!“. Termenul e incetatenit si desemneaza vanzarea de euro si dolari, pentru a cumpara, ulterior, la un pret mai mic. La doar cateva minute de la inceperea tranzactiilor pe piata valutara, mai toate bancile „fierbeau“. „Piata este foarte nervoasa. Tuturor le ard degetele, si daca BNR se va tine de cuvant, cred ca azi o sa vedem ce nu s-a intamplat de mult pe la noi“, au fost primele cuvinte ale unui dealer de la o banca din Bucuresti. Incordarea se simtea in aer: stransi ciorchine in fata catorva monitoare, toti cei aflati in trezorerie asteptau declansarea bataliei.

    Si batalia a inceput. S-au pus mai intai cateva pariuri pe sume mici, prin care diversele banci testau, parca, reactia „arbitrului“ din umbra. BNR n-a facut nici o miscare. Pofta bancilor de „joc liber“ s-a manifestat atunci fara oprelisti, pentru prima data in ultimii ani. 

    Pe unul dintre monitoare era infatisat „cutremurul“. Cursul leului si al principalelor valute semana mai mult cu o seismograma decat cu graficul unei zile obisnuite de tranzactionare. Fluctuatiile, dese si inegale de data aceasta, reflectau dorinta tuturor de a specula cat mai mult si cat mai repede pe o piata de pe care „arbitrul“ se retrasese. Timpul a trecut, nimeni n-a fluierat, iar jucatorii s-au incins, fiind decisi sa castige cat mai multe puncte chiar atunci, cat aveau ocazia. 

    Pentru multe banci, jocurile nu s-au facut doar cu banii de „acasa“. Marii actori in astfel de pariuri riscante sunt filiale ale unor mari banci din strainatate. Nici un bancher adevarat nu putea ramane indiferent la ce se intampla in Romania, oricat de indepartata ar fi fost. Telefoanele au inceput sa sune, conversatiile au inceput sa se poarte in limbi straine, sumele aruncate in ringul de speculatie au inceput sa creasca. Miercuri, volumul tranzactiilor a fost de peste 700 de milioane de euro, din care interbancar 500 de milioane de euro.

    In meciul de miercuri, jucatorii – deprinsi pana acum cu calmul unei piete arbitrate autoritar de BNR – au simtit din plin adrenalina speculatiilor. La sfarsitul zilei si-au numarat, cu totii, succesele si esecurile. Unii, cei care s-au miscat rapid si au anticipat corect reactiile celorlalti, au castigat in cateva ore mai mult decat in luni intregi. „Noi am terminat foarte bine, am castigat ceva“, spunea dealerul unei banci. „Daca lucrurile continua in acest fel, si jocurile vor continua sa fie conduse din interiorul bancilor, vom mai asista la multe zile precum cea de azi. Cred ca, cel putin in urmatoarea perioada, o sa fie speculatie pe paine.“

    Bilantul zilei a fost dramatic pentru valute. Dolarul si euro, cei mai de incredere „prieteni“ ai romanului, au iesit puternic faultati din batalia cu leul: dolarul a scazut, intr-o singura zi, cu aproape 850 de unitati, coborand la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, iar moneda europeana a pierdut 661 de unitati, ajungand la acelasi nivel ca acum mai bine de un an. Dar de ce a decis banca centrala sa intervina „mai rar si mai discret“ pe piata valutara? BNR a decis sa-si schimbe prioritatile – iar controlul cursului de schimb valutar nu mai este printre ele.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, crede ca piata ar fi trebuit sa anticipeze aceasta masura. Interventiile sale, „dar si alte materiale ale bancii centrale au aratat inca din primavara acestui an, cu suficienta claritate, ca ne indreptam spre un curs flotant mai putin controlat“, a declarat el pentru Mediafax.

    Pana acum, anuntarea limitelor in care ii era permis sa evolueze leului romanesc, a marjei prognozate de apreciere reala a leului, facea, practic, ca regulile jocului sa fie foarte bine cunoscute de toti jucatorii din piata. Ori de cate ori leul se aprecia sau se deprecia prea mult, punand in pericol tintele prestabilite, banca centrala intervenea si cumpara sau vindea, dupa caz, valuta. Echilibrul, chiar daca nu perfect, era bine stiut de toata lumea si nu lasa loc nici de speculatii prea mari, dar nici de castiguri prea insemnate.

    Anuntul BNR a venit pentru banci ca un suflu de aer proaspat. Libertatea lasata de banca centrala pe piata valutara s-a transformat, dupa doar o zi de la anunt, in evolutii spectaculoase ale principalelor valute. 

    Euforia de miercurea trecuta s-a mai temperat: in zilele urmatoare, piata s-a linistit, iar cursurile principalelor valute au inceput sa urce catre valori mai bine cunoscute lor. Bancile, odata trecute de prima zi in care au profitat la maxim de o libertate asteptata mult timp, au reinceput sa actioneze mai mult in functie de ordinele clientilor si mai putin speculativ. Lucrurile revin, incet-incet, pe un fagas mai putin agitat.

    Ne mai putem permite insa sa facem previziuni ferme asupra cursului leului? Raspunsul e negativ. Totusi, majoritatea analistilor apreciaza ca, pe termen mai lung, e putin probabil ca leul sa mai creasca accentuat. Inceputul anului viitor pare a fi momentul cel mai plauzibil pentru o inversare a tendintei si o revenire in forta a valutelor. Cel putin asa cred analistii. 

  • Cenusareasa asteapta condurul

    Privita mult timp drept „Cenusareasa“ pietei imobiliare autohtone, piata spatiilor industriale va deveni principalul punct de atractie pana in 2007. Iar daca „scenariul polonez“ va fi pus in scena si in Romania, in anul aderarii investitorii nu vor putea construi atat de repede pe cat vor cere chiriasii.

    In urma cu 20 de ani, kilometrul 36 de pe autostrada Bucuresti-Pitesti era cunoscut drept unul dintre locurile cele mai cautate de bucuresteni pentru o iesire de duminica. Restaurantul, ca si padurea din apropiere, era unul din putinele locuri de relaxare din apropierea Bucurestiului accesibile publicului larg.

    In viitor insa, restaurantul ar putea fi inconjurat de centre logistice de mari suprafete, iar padurea ar putea face cu greu fata gazelor de esapament emanate de sutele de camioane aflate in imprejurimi.

    Ce ar putea determina o asemenea dezvoltare? Analistii estimeaza ca piata spatiilor industriale, adica a spatiilor de depozitare si productie, va cunoaste o crestere puternica incepand de anul viitor. Aceasta evolutie va fi provocata de intrarea pe piata a unui numar din ce in ce mai mare de firme straine, mai ales dupa preconizata aderare la UE.

    „Piata spatiilor industriale are un potential de crestere imens, putand depasi, dupa 2007, celelalte segmente ale pietei imobiliare“, este de parere Gabriel Chimisliu, din cadrul companiei imobiliare Colliers International. Adica s-ar putea construi mai multe depozite sau hale de productie decat case, apartamente sau birouri. Care este probabilitatea ca aceste previziuni sa se adevereasca? Daca tinem seama de experienta fostilor nostri „colegi“ de bloc comunist, polonezii, e posibil ca specialistul Colliers sa aiba dreptate. „Dupa aderare, Polonia a devenit un nod logistic, ceea ce s-a tradus printr-o rata mare de ocupare a spatiilor industriale. Practic, investitorii nu pot construi suficient de repede pentru a tine pasul cu cererea foarte mare“, explica Craig Smith, publisher al Poland Monthly si al revistei trimestriale specializate in real-estate Central and Eastern European Investment Guide. Smith apreciaza ca si Romania ar putea urma exemplul polonez. De altfel, Romania este deja un centru de distributie pentru Europa de Sud si Sud-Est al mai multor companii. Gigantii din industria bunurilor de larg consum Procter & Gamble si Unilever, precum si retailerul german Metro sunt doar cateva exemple.

    Chiar presedintele  Procter & Gamble, Alan G. Lafley, prezent recent la Bucuresti, a apreciat ca Romania are toate atributele pentru a deveni locatia centrala a investitorilor pentru toata regiunea Balcanilor. 

    Ce importanta va avea insa constructia depozitelor si halelor de productie? Simplu: oferta si cererea de spatii industriale sunt un barometru al economiei nationale. Cresterea economiei determina si o nevoie mai mare de suprafete de depozitare. 

    Potrivit estimarilor firmei imobiliare Eurisko, stocul de spatii industriale, ocupate sau neocupate, se ridica la putin peste un milion de metri patrati in Bucuresti in acest an. Pare mult, dar nu e: totalul suprafetelor de clasa A, adica spatii noi, cu dotari moderne si amenajari de calitate, reprezinta doar 15%, adica 150.000 mp, apreciaza analistii Colliers. Restul sunt, in mare parte, hale eliberate de fostele fabrici de stat, supradimensionate. O parte dintre acestea au fost renovate si imbunatatite, dar reprezinta inca locuri in care putine companii cu standarde vestice ar „pune piciorul“. Astfel de companii vor avea de asteptat, deoarece in cazul spatiilor de clasa A rata de ocupare este de 98%, adica mai sunt liberi doar vreo 3.000 mp.

    „In momentul de fata, oferta de spatii industriale este aproape inexistenta, iar piata este in stagnare. Situatia se va schimba insa incepand din a doua jumatate a anului viitor, cand pe piata va creste considerabil oferta“, spune Gabriel Chimisliu. Pe ce se bazeaza estimarea reprezentantului Colliers? „Am participat la asamblarea unor terenuri destul de mari in jurul Bucurestiului, destinate constructiei unor centre logistice“, spune el.

    Ca urmare, pana la sfarsitul lui 2005, vor fi macar 100.000 mp nou construiti de spatii clasa A. Cumulat cu cei 45.000 mp livrati pana la sfarsitul acestui an, oferta de spatii industriale se va dubla. La un pret de 250-350 euro/mp construit (fara a include costul terenului), investitiile realizate pentru constructia de noi spatii industriale in anii 2004-2005 se vor ridica la 40-50 mil. euro.

    „Multe companii straine isi vor dezvolta in Romania activitati de productie si depozitare, determinand suplimentarea suprafetei de spatii industriale“, este de parere si Constantin Banu, din cadrul Eurisko.

    Ce spun insa cei care activeaza pe aceasta piata? 

    „La sfarsitul acestui an vom inaugura cel de-al doilea depozit din Brasov, iar la mijlocul anului 2005 vor fi functionale inca doua depozite (in Bucuresti si Sibiu)“, spune Sandra Ecobescu, customer service manager la firma de logistica Karl Heinz Dietrich Romania. In prezent, KHD Romania detine in Bucuresti 4 depozite, cu o suprafata totala de  20.000 mp, un depozit de 5.000 mp in Brasov si birouri la Sibiu, Bacau si Arad.

    Pe de alta parte, compania belgiana Liebrecht & wooD va demara in curand lucrarile la parcul logistic Bucharest Logistic Center, amplasat in nord-vestul Bucurestiului.  „Vom incepe cu o unitate de 13.000 mp (din totalul de 80.000)“, spune Johan Rogiers, director general al Liebrecht & wooD Romania. Constructia va fi finalizata in trei ani, insa aceasta perioada va depinde de capacitatea de absorbtie a pietei, estimeaza el.   Iar investitorii prevazatori nu vor astepta data de 1 ianuarie 2007 pentru a incepe o dezvoltare in sectorul industrial. 

    „In Polonia, investitiile au fost mari inainte de aderare. Multi au cumparat proprietati chiar cu cateva zile inainte de 1 mai (data oficiala a aderarii la UE)“, sustine Craig Smith. 

    Daca se va respecta „scenariul polonez“ si in Romania, inca nu se poate afirma cu tarie. Desi perspective bune exista, analistii autohtoni sunt inca circumspecti in estimari.  Deocamdata, clientii restaurantului amplasat la 36 km de Bucuresti pot respira linistiti aer curat.

  • ZONELE „FIERBINTI“

    BUCURESTI – Cele mai cautate locatii pentru constructia de spatii industriale sunt zona de vest, in zona autostrazii Bucuresti-Pitesti, analistii estimand ca noile constructii ar putea fi desfasurate pe kilometri intregi, de-o parte si de alta a autostrazii. O alta zona de mare interes este sectorul de nord-vest, in zona Chitila. Potential ridicat este si in partea de sud-est, datorita apropierii de autostrada Bucuresti-Constanta. 

    ZONA DE VEST – Pentru spatii de productie este solicitata mai ales zona de vest a tarii, atat marile orase (Timisoara, Oradea, Arad, Cluj-Napoca), cat si orasele mai mici, precum Caransebes, Ineu, Chisineu-Cris. Avantajele vestului: apropierea de Europa Occidentala – unde este exportata cea mai mare parte a productiei -, raportul foarte bun intre calitatea fortei de munca si costul acesteia, dar si prezenta unor importante centre universitare. 

    PLOIESTI – Orasul beneficiaza de pe urma apropierii de Bucuresti, dar si de zona puternic industrializata.

  • Unde a gresit John Kerry?

    Democratii isi inventariaza, stupefiati, infrangerile. Au pierdut pe linie, intr-o singura zi, bataliile pentru Casa Alba, Senat si Camera Reprezentantilor. In ultimele zece alegeri prezidentiale, au fost infranti de sapte ori. Au, acum, cel mai mic „regiment“ in Camera Reprezentantilor din 1948 incoace si cel mai mic numar de senatori de dupa 1930. Ce se intampla cu partidul presedintelui Roosevelt si al presedintelui Kennedy?

    Ziua de 2 noiembrie a inceput minunat. Se anunta un record de participare la vot, iar asta e de obicei o veste buna pentru democrati. John Kerry, senatorul de Massachusetts, reusise sa faca o figura buna in dezbaterile cu George W. Bush, care pierduse la alegerile din 2000 votul popular, desi castigase, in defavoarea lui Al Gore, votul electorilor. Pentru prima data, democratii aveau tot ce le trebuia: unitate, bani, organizare si un adversar republican suficient de slab pentru a castiga Casa Alba si pentru a-si mentine, cel putin, numarul de locuri atat in Senat cat si in Camera Reprezentantilor.

    Dar s-a intamplat ca dezastrul din 2004 sa fie chiar mai mare, pentru democrati, decat cel din 2000. Nu le-a mai ramas nici macar satisfactia unei infrangeri controversate. Dupa patru ani la Casa Alba, doua razboaie si un deficit bugetar de proportii istorice, George W. Bush nu numai ca a castigat votul electorilor mai clar ca in 2000, dar a obtinut si cu 3,5 milioane mai multe voturi decat contracandidatul sau. 

    Senatorul Tom Daschle, liderul democratilor, a pierdut si el alegerile care au avut loc tot la 2 noiembrie pentru o treime din locurile din Senat. E pentru prima data in ultimii 50 de ani cand un lider de partid e eliminat din Congres. In urma votului, Washingtonul pierde unul dintre cele mai familiare figuri ale ultimului deceniu. Tom Daschle, in varsta de 56 de ani, a condus Partidul Democrat vreme de 10 ani, cu 2 ani mai mult ca Lyndon B. Johnson. Critic fervent al Casei Albe, Daschle – a carui cariera politica de 26 de ani s-a incheiat martea trecuta – s-a numarat, alaturi de Kerry, printre potentialii oponenti ai presedintelui Bush la alegerile de anul acesta.

    Unii democrati isi spun ca n-a fost, totusi, chiar atat de rau: Kerry mai avea nevoie doar de 136.000 de voturi pentru a castiga in Ohio, statul care l-ar fi putut trimite la Casa Alba. Si a obtinut, la urma urmei, 55,9 milioane de voturi – mai mult decat au obtinut vreodata si republicanul Ronald Reagan, si democratul Bill Clinton, ambii cu cate doua mandate.  Dar John Kerry n-a pierdut nici din cauza Irakului, nici a economiei si nici a terorismului. Un incredibil procent de 22% dintre votanti au citat pe primul loc in decizia de vot pozitia celor doi candidati fata de „valorile morale“, in comparatie cu 20%, care au citat economia, respectiv 15% care au nominalizat razboiul din Irak. 

    Candidatul democrat s-a situat, iata, intr-o tabara gresita intr-un razboi cultural pe care nimeni nu l-ar fi banuit. A militat pentru dreptul femeii la avort, s-a pronuntat pentru legalizarea casatoriilor intre homosexuali si pentru finantarea, din bugetul federal, a cercetarilor pe celule stem, extrase din embrioni umani. Formidabila mobilizare a electoratului conservator, profund religios, a facut de data aceasta diferenta. Dintre cei care au citat ca argument decisiv pentru vot valorile morale, patru cincimi au votat cu Bush; la fel au facut 56% dintre catolici, desi John Kerry e primul catolic nominalizat pentru Casa Alba de la John F. Kennedy incoace. Tot cu Bush a votat, de altfel, intregul sud: dintre cele 11 state ale vechii confederatii – care aduc, in total, 153 de voturi ale electorilor – democratii nu au castigat nici unul. Cum poti castiga cele 270 de voturi ale electorilor de care ai nevoie pentru a ajunge la Casa Alba, se intreaba acum democratii, cand pierzi in fata adversarilor nu un stat-doua, ci o intreaga regiune?

    Multe au fost intrebarile pe care democratii si le-au pus miercuri, 3 noiembrie, cand devenise clar ca n-a mai ramas nimic de asteptat sau de contestat. Vor urma, fara indoiala, dezbateri interne pe marginea multor subiecte, de la ideologie la tacticile pe teren sau la calitatile pe care trebuie sa le aiba un candidat pentru a castiga. Pentru ca esecurile democratilor au fost, in mare parte, de tactica – republicanii au stiut mai bine sa foloseasca cu succes infrastructura organizatiilor religioase pentru a-si mobiliza electoratul. 

    Miercurea trecuta, Partidul Democrat parea sa-l caute pe Dumnezeu sau macar sa gaseasca o cale de a putea vorbi despre el. Isi propunea sa petreaca mai putin timp la Hollywood si mai mult in biserici. „Trebuie sa reconstruim partidul din tarana. Pentru asta va fi nevoie sa curga sange, sa ne regandim si substanta, si stilul“, spune Douglas Sosnik, fost consilier al presedintelui Bill Clinton. 

    Cu cine va defila partidul in 2008? Infrangerea lui John Kerry si a senatorului Tom Daschle a propulsat-o pe Hillary Clinton, in prezent senator de New York, in topul celor mai influenti oficiali alesi ai Partidului Democrat. Ea ramane – spun strategii partidului – drept singurul candidat plauzibil, in acest moment, pentru o nominalizare. Dar, desi e intr-o pozitie de exceptie pentru alegerile din 2008, Hillary Clinton are doua mari probleme. Prima ar fi ca e o figura care polarizeaza, nu unifica. Cei care au antipatizat-o ca Prima Doamna o vor antipatiza si daca va candida pentru Casa Alba. A doua problema e ca in 2006, Hillary va cere din nou votul newyorkezilor, pe care va trebui sa-i convinga ca nu va parasi Senatul inainte de a-si incheia mandatul, nici macar pentru Casa Alba. Si, in plus, o „nordista“ cu vederi liberale ar fi cu totul nepotrivita pentru cucerirea unui sud conservator, monopolizat in ultimii ani de republicani.  

    Analistii spun ca pentru a se reinventa, Partidul Democrat trebuie sa iasa din Washington si sa-si caute o noua generatie de lideri. Sa-si valorifice mai mult guvernatorii, de exemplu. 

    Cu John Kerry, democratii au castigat, totusi, 55,9 milioane de votanti. Cateva sute, poate mii, l-au asteptat la 3 noiembrie la Boston, in sala Faneuil, dupa ce devenise clar ca batalia fusese definitiv pierduta. Erau coplesiti de tristete, epuizati de maratonul campaniei, dezamagiti, convinsi, totusi, ca optasera corect. In lunile trecute, in lungile si electrizantele mitinguri electorale, Kerry obisnuia sa povesteasca oamenilor despre un american care-i trimisese un biletel pe care statea scris: „Domnule senator, va tinem noi spatele!“. O promisiune pe care orice soldat stie s-o pretuiasca. Ideea era ca, atunci cand va ajunge la Casa Alba, Kerry avea sa le spuna si el americanilor: „Acum va tin eu spatele!“. 

    In seara in care a intrat, invins, in Faneuil Hall, John Kerry si-a privit alegatorii. Unii inca mai strigau slogane anti-Bush, refuzand sa accepte infrangerea. Altii plangeau. Un barbat tinea o pancarta cu „Kerry, 2008“. Altul scrisese, simplu, „Thank you, John Kerry“. Si inainte ca senatorul sa poata rosti vreun cuvant, din multime s-a ridicat o voce: „Noi inca va mai tinem spatele!“. Kerry a tacut, a inghitit si s-a luptat sa-si opreasca lacrimile.  Exista, inca, 55,9 de milioane de americani care tin spatele democratilor. E un bun inceput. 

  • Cum supravietuieste un politician invins?

    PRECEDENTUL 2000: Acum patru ani, desi a castigat votul popular cu 500.000 de voturi, democratul Al Gore a pierdut Casa Alba. Verdictul a fost dat dupa 36 de zile de asteptare agonizanta, in care voturile din Florida au fost renumarate de mai multe ori. 

    LA CATEDRA: Al Gore a disparut, din 2000, din viata publica. S-a intors acasa, in Tennessee, unde preda stiinte politice. 

    VIITORUL LUI KERRY: Se va retrage si John Kerry? Probabil ca nu, spun psihologii. „Pentru politicieni, infrangerea e o chestiune care tine de profesie“, spune un psiholog specializat in politica, Helen Haste – politicienii se expun permanent victoriei sau infrangerii. Cazul lui Al Gore e special si tine, in principal, de dramatismul alegerilor din 2000.

  • VERDICTUL AMERICII

    120 DE MILIOANE: La alegerile din 2 noiembrie au votat circa 60% dintre americani – cea mai mare rata de participare din 1968 incoace. In 2000 au votat doar 106 milioane de americani.

    286: Numarul de voturi cu electori obtinute de George W. Bush, din totalul de 538. Pentru a castiga alegerile, un candidat are nevoie de minim 270 de voturi.

    55,9 MILIOANE: Numarul voturilor obtinute de candidatul democrat John Kerry, reprezentand 48% din totalul voturilor populare. Presedintele George W. Bush a obtinut 59,4 milioane de voturi, adica 51% din total.

    71,1%: Cel mai bun scor al lui George W. Bush, in Utah.

    89,5%: Cel mai bun scor obtinut de John Kerry, in capitala Washington D.C.