Blog

Privit nu numai prin prisma declaratiilor presedintelui facute
la London School of Economics and Political Science – “Indivizii si
nu statul trebuie sa fie responsabili pentru propria lor soarta” –
cred ca articolul 47 alin. 1 nu-si prea mai are rostul. “Statul
este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie
sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”,
se spune acolo; pe de alta parte, enumerarea masurilor de
dezvoltare economica pe care le-au luat guvernele Romaniei in
ultimii ani, cei de criza, enumerare pe care o fac aici:

ma fac sa cred ca, tot asa cum prezumtia de avere licita trebuie
eliminata, si ideea de trai decent trebuie starpita. Poate omul nu
vrea sa traiasca decent, de ce sa-l obosesti cu asa ceva? Daca vrea
decenta, sa se duca unde o vedea cu ochii. Iar cei care s-au dus
chiar pot vorbi de decenta, daca e sa credem un recent studiu al
fundatiei Soros: cei 3 milioane de romani care au plecat in
strainatate au adunat economii de 100 de miliarde de euro pe care
le tin in banci straine si cash. Valoarea este de patru ori mai
mare decat suma economisita de romanii de acasa in bancile
romanesti.

As mai repeta propozitia asta o data: “Valoarea este de patru
ori mai mare decat suma economisita de romanii de acasa in bancile
romanesti”.

Si inca: “Valoarea este de patru ori mai mare decat suma
economisita de romanii de acasa in bancile romanesti”.

Poate o pricepe cineva cum se poate ca 3 milioane sa
economiseasca in zece ani o suma si restul de 18 milioane sau, ma
rog, cinci milioane care muncesc, pot economisi numai un sfert, dar
in ceva mai mult timp – 21 de ani numai de la revolutie. Istetii sa
se abtina, stiu refrenele cu productivitatea romanului de acasa, cu
saracia, cu anii de comunism si restul.

Daca tot suntem pusi pe facut curatenie, mai zic sa renuntam si
la articolul 33, cel cu accesul la cultura. Tot s-au redus
filarmonicile, teatrele si numarul balerinelor. Mai bine facem o
pagina pe Facebook despre cultura Romaniei si ii mai dam cate un
“like” din cand in cand, pana ne lamurim daca mai trebuie ca statul
“sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii
nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii
culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea
valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume”.

Dupa articolul 33 vine, surprinzator, articolul 34, la fel de
deranjant ca si precedentul. Art. 34 pomeneste ceva de dreptul la
ocrotirea sanatatii si de stat care este obligat sa ia masuri
pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice. Asa, si cate sa
mai faca statul? Si pana cand?

Pana la articolul 35, alta chestie, cu dreptul la mediu sanatos,
care ne cam incurca; spun asta privind apele binemirositoare ale
Dambovitei, in care deverseaza Bucurestiul si frumoasele recolte de
pungi de plastic care spanzura prin copaci, dupa ce au fost purtate
de vant. Nu se prea armonizeaza un astfel de articol cu amenajarile
de pe platoul Bucegilor si alte initiative economico-sociale de
genul cailor salbatici cu care ne laudam in reclame, dar pe care ii
facem salam in viata reala.

La capitolul Economia, articolul 135 are niste verigi slabe:
alineatul cu “exploatarea resurselor naturale in concordanta cu
interesul national” sau “refacerea si ocrotirea mediului
inconjurator” sau “crearea conditiilor necesare pentru cresterea
calitatii vietii” sunt asa de firesti incat zic sa nu mai lasam loc
cartitorilor.

Sa ignoram senini ideile acelea retrograde cu cresterea rolului
comunitatilor locale, care ar trebui sa stie cel mai bine cum se
organizeaza, cum isi cheltuie banii, ce investitii sunt prioritare
si care sunt activitatile care li se potrivesc si pe care le-ar
putea incuraja. Numai un birocrat bucurestean zacut intr-un birou
prafuit, supravegheat de un ministru cat se poate de competent,
poate sti astfel de detalii si poate decide ce si cum.

Si daca vom usura munca sarmanului birocrat si a ministrului
competent, reducand numarul judetelor, dupa repunerea in practica a
unor idei fioroase, initial importate de romani de la marele
prieten de la Rasarit, pe vremea cand noi eram micul prieten de la
Apus, aici va fi, desigur, raiul.

Pe vremea tineretii mele circula un banc cu Bula, tanar lucrator
entuziast la canalul Dunare – Marea Neagra. Reproduc scrisoarea
trimisa mamei sale de tanarul Bula, fara legatura cu ideile de mai
sus: “Draga mama, la Canal totul este minunat. Dormim in paturi
curate, mancam pe saturate, lucram putin, sefii sunt draguti si
amabili cu noi. La Canal totul e minunat! Mama, de ce nu m-ai lasat
cand eram mic la canal?”.