BusinessMagazin

Blog

  • Au si americanii Bancorexul lor

    De mai bine de o luna, pietele financiare sunt doborate de un simplu cuvant – SUBPRIME. 

     

    Sute de miliarde de dolari s-au evaporat in cateva saptamani din cauza acestui cuvant, care exprima in lumea financiara creditele ipotecare acordate celor care nu puteau sa se imprumute la prima mana, pentru ca nu aveau bonitatea necesara.  Atunci interveneau alte companii, un fel de hibrid intre firma ipotecara si banca, care preluau clientul si ii dadeau banii si casa. Bineinteles, la un pret mult mai mare. Daca nu putea sa plateasca o dobanda de 5%, sigur putea sa plateasca 12%!

     

    Cu un portofoliu de mii de clienti de acest gen,  companiile ipotecare se duceau apoi in piata financiara pentru a face rost de bani ca sa creasca afacerea prin vanzarea de obligatiuni garantate cu imprumuturile/ipotecile acordate celor care nu indeplineau  conditiile de credit.  Si aceste obligatiuni aveau un pret mai mare decat cel al pietei. Cu mult. Investitorii si fondurile cumparau aceste instrumente pentru ca obtineau un castig mai mare decat daca ar fi pus banii in titluri de stat, spre exemplu. Operatiunile mergeau aproape de la sine. Si pretul caselor crestea, la fel ca si numarul celor care obtineau acest gen de credite.

     

    Dupa cativa ani au inceput sa apara povestile, dar si realitatile. Nu numai ca cei care luau credite nu aveau bonitatea necesara sa plateasca ratele in mod normal,  dar si cei care dadeau banii practic ii fortau sa intre in afacere si sa cumpere casele, prin modificarea modului de calcul al veniturilor sau prin acceptul de a nu da vreun avans. Ca tacamul sa fie complet, si casele erau supraevaluate. Toata lumea era fericita pe acest lant. Clientul avea o casa unde sa stea sau pe care sa o speculeze – o locuinta scumpa, ce-i drept. Dezvoltatorul isi lua banii pe casa, iar intermediarul vanzarii – comisionul. Creditorul stia ca debitorul nu va avea bani sa plateasca, dar spera intr-o minune. Oricum era fericit, pentru ca plasase mai departe ipoteca si contractul de credit catre alti investitori, care erau la randul lor bucurosi ca obtineau dobanzi mai mari, puteau raporta catre actionarii lor profituri mai mari si la finalul anului isi incasau bonusurile.

     

    Daca vreti un reper, ganditi-va cum se dadeau creditele  in Romania acum un deceniu de la bancile de stat. Erau bancherul, omul de afaceri, evaluatorul si intermediarul. Si cine o mai fi fost. Grajduri erau puse  drept garantie, „gardurile“  erau evaluate ca si cum ar fi fost din aur,  iar echipamentele la mana a treia intrau la un pret ca si cum ar fi fost noi. Cazul Sanca, de acum un deceniu, va mai spune ceva? 20 mil. dolari din Bancorex s-au evaporat prin aceasta afacere. Si au fost miliarde de dolari  la nivelul bancilor de stat si al catorva private – Bankcoop, Credit Bank, Albina, Banca Internationala a Religiilor sau Banca Romana de Scont.

     

    Diferenta dintre America si ce s-a intamplat in Romania anilor ’90 este ca bancherii americani sunt mult mai sofisticati – inventeaza diferite instrumente, perfect legale, pe care le vand – credite subprime, credite structurate, optiuni contra falimentului etc. In plus, si unitatea de masura e mai mare – la noi s-a lucrat cu cateva miliarde de dolari, la ei cu mia de miliarde.

     

    Dar pana la urma totul revine la fundamente: daca cel care ia creditul poate sa-l dea inapoi, iar casa luata in gaj este evaluata corect sau pretul este umflat. Acum, cei care sunt ultimii cumparatori ai tuturor acestor instrumente sofisticate s-au trezit ca sunt proprietarii unor case ce nu valoreaza 500.000 de dolari, cat s-a platit pe ele, ci numai 100.000 de dolari, iar cel care trebuie sa plateasca ratele nu poate sa dea pe luna mai mult de 200 de dolari in loc de 1.000 de dolari, cu cat i-a fost dat creditul. Restul banilor au disparut, ca la Bancorex. 

     

    Din cauza creditelor „subprime“, de aproape o luna, toate pietele financiare sunt in sevraj, iar pentru a le mai calma a fost nevoie de  interventia marilor banci centrale – care au alimentat cu amandoua mainile conturile bancilor ramase fara lichiditate – si de taierea dobanzilor in America, ca masura de urgenta. Ca intotdeauna, statul este plasa de salvare.

     

    Nu este nicio diferenta intre ceea ce a facut BNR cand a tinut la suprafata  sistemul financiar la finalul anilor ’90 prin injectarea de bani (a cumparat in final titlurile de stat emise de Finante pentru salvarea Bancorex sau a Bancii Agricole) si ceea ce au facut acum marile banci – BCE, Fed, Banca Japoniei. Profiturile au fost privatizate, iar in final pierderile au fost nationalizate.

     

    Ca pe parcurs au mai fost loviti si altii care nu au avut o legatura cu „subprime“ intra la categoria pierderilor colaterale, ca la razboi. La Bucuresti, leul a pierdut aproape 10% intr-o luna, iar principalele actiuni de la bursa au scazut cu circa 20%. Sansa noastra este ca numai 10.000 de investitori sunt pe piata de actiuni locala.

     

    Lacomia, ca si panica, fac parte din viata. Sunt fortele care misca cel mai mult pietele financiare, dincolo de ratiune.

  • Bancile fac bani, clientii isi fac nervi

    Industria bancara este una dintre cele mai „inapoiate“, constata deunazi, informal, reprezentantul unui broker de credite, vorbind despre prestatiile/cerintele/atitudinea de multe ori demne de o carte a absurditatilor cu care se confrunta cei ce intra intr-o sucursala bancara pentru a solicita un credit sau a face o banala plata. Lucru care nu i-a impiedicat totusi pe bancheri sa se mandreasca si anul acesta, la finele primului semestru, cu profituri de invidiat.

     

    Inapoierea despre care vorbea brokerul nu are, trebuie spus de la bun inceput, nicio legatura cu soliditatea, lichiditatea sau alti indicatori ce dau masura bunei functionari a unui sistem bancar; neplacutul calificativ se refera, de fapt, la o dimensiune calitativa a lui. La situatii in care, pentru a certifica autenticitatea unui extras bancar tiparit de o masinarie a bancii, clientul trebuie sa strabata jumatate de oras (sau chiar in alt oras, daca povestea se intampla in provincie) pana la singura sucursala ce are drept de a pune stampila pe extras, la situatii in care pentru a obtine o informatie despre un credit clientul trebuie sa mearga musai la sucursala de unde a luat acest imprumut, nici o alta neavand aceste informatii, la situatii in care clientul cunoaste mai bine modul de calcul pentru o rata decat consilierul bancar sau in care, dupa ce a completat un intreg biblioraft de acte, afla ca de jumatate nu are nevoie, dar ca ar mai trebui altele in plus. Situatii cu care doar cei ce nu au calcat vreodata intr-o sucursala bancara (nici nu importa banca sau ce sigla are la intrare) nu s-au confruntat niciodata. Situatii care, pe de alta parte, nici macar nu tin de modul cum o banca este condusa de la „varf“, de strategii sau de intentia sincera a managementului de a avea cele mai bune si mai prietenoase servicii. Problema e in alta parte (de cele mai multe ori, chiar daca nu exclusiv), la angajatii din spatele ghiseelor, „aspirati“ peste noapte intr-o industrie unde performanta ar trebui sa conste intr-un melanj de cunostinte tehnice si de abilitati de vanzare. Doar de la inceputul anului, sistemul bancar s-a imbogatit cu circa 6.000 de noi angajati, urcand la peste 60.000. Iar trainingul pe care multe banci il asigura noilor angajati arar poate compensa intru totul lipsa unei experiente mai indelungate in domeniu si nevoia de a-i pune, imediat, pe acesti angajati la treaba, pentru a sustine ritmul nebunesc al deschiderilor de noi puncte de lucru (mai bine de o mie doar in ultima jumatate de an).

     

    Si totusi, „foamea“ de credite a romanilor, dar si de servicii bancare in genere lasa bancherilor inca mult loc de crestere si de profituri de neimaginat pe alte piete mai mature decat cea romaneasca. Si, chiar daca (mai mult decat in alti ani) bancherii incep sa simta presiunea scaderii marjelor, profitul net total inregistrat in sistemul bancar in primele sase luni ale anului a fost cu aproape 14% mai mare decat in aceeasi perioada a anului precedent. Astfel, in primul semestru al anului, bancile au obtinut un profit net total de 1,401 mld. lei (circa 437 mil. euro), potrivit datelor BNR. In medie, fiecare angajat din sistemul bancar a realizat un profit net de aproximativ 7.000 de euro – dar profitabilitatea mai mare a angajatilor trebuie atent calibrata cu costurile tot mai consistente ale fortei de munca in sistemul bancar (unde se si inregistreaza cele mai mari salarii).

     

    Pentru bancheri, motorul afacerii (si al profiturilor) ramane activitatea de creditare, in conditiile in care creditul neguvernamental s-a majorat fata de aceeasi perioada a anului trecut cu 44,3%, urcand la aproape 110 miliarde de lei. Din total, finantarile pentru retail au adunat circa 50 de miliarde de lei, majorarea fiind in acest caz de peste 62%.

     

    In topul primelor cinci banci ritmul de crestere a profitului trece de 20%-30% – procent de neintalnit pe piete precum cea austriaca, franceza sau italiana (de unde provin actionarii respectivelor grupuri). La BCR austriecii de la Erste Bank asteapta in 2007 ca ritmul de crestere a profitului sa ajunga la 40%, dupa ce in prima jumatate a anului, profitul net a crescut cu 21,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut (de la 107,8 mil. euro la 139,5 mil. euro). Pe locul secund dupa cota de piata, BRD a crescut la capitolul profit chiar mai mult decat liderul pietei: fata de aceeasi perioada a anului trecut, si-a majorat profitul net cu 32%, pana la 417 mil. lei (circa 133 mil. euro). La Raiffeisen, austriecii plasati pe locul trei in functie de active,  primul semestru s-a incheiat cu un profit net de 47,2 mil. euro (aproape triplu fata de aceeasi perioada din 2006), iar un loc mai jos UniCredit Tiriac Bank inregistreaza dupa primul semestru un profit net de peste 152,3 mil. lei (aproape 46 mil. euro, in crestere cu 30% fata de iunie 2006). Banca Transilvania, singura banca de top cinci cu actionariat romanesc, a castigat in primul semestru aproape 80 de milioane de lei profit net (peste 24 mil. euro), mai mare cu 35% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

     

    Cu mici exceptii, cresterile se pastreaza si in restul topului bancar – putini jucatori afisand scaderi fata de anul trecut sau pierderi. Totusi, investitiile masive in deschiderea de noi sucursale, costurile din ce in ce mai mari cu forta de munca, costul mai mare al riscului si concurenta se simt si ele in castigurile afisate. Pe talerul celalalt al balantei, eficienta angajatilor (ca piesa dintr-un puzzle mai mare) capata tot mai multa importanta.

  • Luna de fiere

    OMV a avut cu Petrom o luna de miere de doi ani, chiar daca profiturile record din 2005 si 2006 ascundeau mici conflicte, precum marjele scazute de rafinare sau faptul ca profitul venea predominant din scumpirea petrolului. Un an cu scaderi mai importante ale pretului petrolului si cu aprecierea leului i-a intors in viata reala pe cei doi parteneri.

     

    Scaderea din acest an a profitului Petrom va fi o faza din procesul de stabilizare a pozitiei companiei pe piata, spun analistii Erste Bank, care au participat la inceputul acestui an la realizarea unui studiu despre evolutia Petrom. Dupa cresterile record de anul trecut, cei de la Erste se asteptau la un 2007 slab, care va fi insa urmat de „un trend ascendent al profitului dupa anul 2007 si de o dublare pana in 2012“.

     

    Analistii Erste isi motivau evaluarea de la inceputul lui 2007 in primul rand prin evolutia pretului petrolului – care incepuse anul cu 61 de dolari pe baril, scazand in februarie pana la aproape 51 de dolari, una dintre cele mai joase cotatii ale petrolului din perioada de dupa achizitia Petrom de catre OMV. In aceeasi idee, anul trecut, cand Petrom anunta profituri de sute de milioane de euro, analistii erau nemultumiti pentru ca mai totul se datora de fapt unui pret bun al petrolului pe piata internationala si cam atat.

     

    Mai degraba sunt multumiti analistii acum – cand profitul companiei a scazut cu 38% (de la 400 de milioane de euro la 266 de milioane de euro) si cifra de afaceri cu 16%, dar marjele de rafinare, capacitatea de rafinare si investitiile au crescut. S-a vazut si la bursa in ziua anuntarii rezultatelor: pretul actiunii Petrom a scazut cu 3%, in tendinta generala de scadere a pietei.

     

    Anul trecut, la anuntarea rezultatelor pentru aceeasi perioada, pretul actiunilor a crescut usor, dar tot in ritmul de crestere a pietei. Si analistii, si oficialii companiei sunt de acord insa ca 2007 se va incheia cu venituri mai mici decat anul trecut (analistii Erste estimand venituri cu 15% mai mici decat anul trecut), dar ca Petrom isi va reveni.

     

    Sau, cum o spune mai poetic directorul financiar al Petrom, Reinhard Pichler: „Investitiile de azi sunt profiturile de maine“. Iar daca s-a intamplat ca anul in care au fost lansate cele mai multe investitii sa fie si cel mai „provocator“ din cauza preturilor petrolului si a leului, dupa cum spune Mariana Gheorghe, directorul general al companiei – asa a fost sa fie. Maine sau mai precis intr-un orizont de timp de cinci-sapte ani, profitul companiei ar urma sa isi revina si sa se dubleze, daca estimarea analistilor Erste e corec-ta. Tot atunci, sectorul de rafinare ar urma sa ajunga pe profit, in urma investitiilor in rafinarii. 

     

    Ceea ce asigura insa spatele Petrom, atata vreme cat ii cam dau de furca fluctuatiile internationale ale pretului petrolului si evolutia leului – de care oricum compania vrea sa se protejeze pe viitor, scazand exporturile la jumatate – este pe de o parte extractia, iar pe de alta parte retailul.

     

    Dincolo de zacamintele mature de pe teritoriul Romaniei, Petrom se mai bazeaza pe cele nou-descoperite – cum este zacamantul de la Torcesti, judetul Galati, care va asigura o productie suplimentara de 900 de barili pe zi, incepand din acest an -, dar si pe celelalte trei zone-cheie: Marea Caspica, Marea Neagra si Rusia.

     

    In Rusia, in cele noua bazine achizitionate anul trecut (prin achizitia Ring Oil, companie inregistrata in Cipru care detinea bazinele respective in Rusia), explorarea va incepe din acest an si va adauga 17.000 de barili pe zi. In total, cu noile bazine in operare, divizia de explorare va adauga 26.000 de barili pe zi celor 200.000 de barili extrasi zilnic din Romania si celor 4.350 din Kazahstan.

     

    Coincidentele sunt fericite: cresterea cantitatii de petrol extrase va avea loc intr-o perioada cu o crestere peste asteptari a cererii de carburanti. In prima jumatate a anului, vanzarile de carburanti au crescut cu 25%, ceea ce a facut ca vanzarile medii pe statie sa ajunga la 1,44 milioane de litri. Directorul general Mariana Gheorghe spune ca pastrarea acestui ritm de crestere ar putea face ca la sfarsitul anului viitor benzinariile Petrom sa ajunga la un varf de vanzari de 2,9 milioane de litri pe statie, varf care era asteptat pentru 2010.

     

    Daca acest varf va fi atins, compania nici nu trebuie sa-si mai faca multe griji despre profit. Trebuie insa sa faca eforturi ca sa reduca din pierderi (mai ales la capitolul de explorare si productie), pentru a nu mai afecta performanta grupului OMV, ale carui actiuni au pierdut mai mult saptamana trecuta la bursa din Viena decat Petrom la Bucuresti. Mai ales ca OMV s-a tot pregatit in ultima vreme de noi achizitii, pentru a-si intari pozitiile in Europa Centrala.

  • De la Traian Basescu pentru toti visatorii

    Traian Basescu ii saluta pe toti aceia care anunta ca vor sa depuna motiuni de cenzura, se leapada de intelegeri tacite cu liberalii si „doresc“ sa fie prim-ministri. De la Traian Basescu pentru toti visatorii din Romania: „Numai respect“!

     

    Este la televizor o reclama care are intotdeauna darul sa ma binedispuna: o voce din off care nici nu stie sa pronunte „bluetooth“ ii umple de respect pe toti „domnii“ care nu cauta lantisoare de aur in salam, sepci in pungile de chips-uri si mai-stiu-eu-ce mai-stiu-eu-unde. Initial m-am bucurat sa constat cat de usor a ajuns sa devii „domn“ in Romania: nu scobesti in salamuri, nu scotocesti pungile de chips-uri si ai grija sa iti cumperi de la raft licoarea din reclama! Eh, daca ar fi asa de simplu, domnule Geoana…

     

    Din vina sa nebagat in seama de multa vreme, PSD a reusit saptamana trecuta sa se faca remarcat cu un anunt banal pentru un partid de opozitie: acela ca va depune o motiune de cenzura. Parafrazandu-l pe Vlahuta, nu de motiunea de cenzura s-a infricosat toata lumea saptamana trecuta, ci de anuntarea ei, pentru ca multora li s-a parut ca relatiile dintre social-democrati si liberali nu au fost nicicand mai bine impaturite: colaborarea in Parlament mergea binisor, legile pe care sa le speculeze PSD prin afisele de campanie de anul viitor trecusera, joaca de-a votul uninominal a tocat din credibilitatea presedintelui, pacalit astfel sa-si amane referendumul anuntat in primavara si tot asa. Si atunci? De ce s-a votat in unanimitate depunerea unei mo-tiuni de cenzura?

     

    Daca n-ar fi nedemn pentru conditia unui partid care mai are si intelectuali respectabili si politicieni greu-incercati prin conducere, raspunsul meu ar fi ca din disperare. Dar, pentru ca mi-e rusine de parul alb al lui Viorel Hrebenciuc, zic ca e calcul politic.

     

    Prin urmare, se da un partid politic care a reusit sa schim-be dupa castigarea alegerilor parlamentare aproape toata garnitura de lideri si care s-a scufundat – in opozitie fiind fata de un presedinte si un guvern care s-au certat intr-una – la cam 50% din rezultatul obtinut in alegeri. Daca ati fi consultanti politici si vi s-ar cere sfatul, ce-ati recomanda? Rabdare? Tutun? Nu, fireste; dar parca si motiunea de cenzura e totusi cam mult. Nu de alta, dar cand te pornesti la un asemenea drum, e bine sa te uiti prin jur, sa vezi cam cati vor sa mearga cu tine pana la capat fara sa te foloseasca drept trambulina. Pentru ca, in cazul motiunii de cenzura anuntate de PSD, cam asta se va intampla: cei multi vor face treaba, cei putini vor culege roadele.

     

    E drept, pentru social-democrati, situatia ajunsese cam fara de iesire: necriticand guvernul, nu-si gaseau locul in opozitie, criticand guvernul, nu-si mai gaseau locul la putere. Depunerea unei motiuni de cenzura ar insemna ca PSD sa plece dintr-o opozitie lucrativa, insa daunatoare in sondaje, spre putere, fara siguranta ca va si ajunge acolo.

     

    De fapt, cu certitudinea ca nu va ajunge niciodata acolo cat timp la Palatul Cotroceni este inca actualul locatar – pentru ca nu cred sa mai fie multi ca Mircea Geoana care sa-si inchipuie ca daca PSD da jos un Guvern condus de cel mai incomod spin din coasta Cotrocenilor, asta va reusi sa-l convinga pe Traian Basescu sa nominalizeze un premier din tabara social-democrata. Ma indoiesc ca a amortit intr-atat instinctul politic al presedintelui incat sa le ofere pe tava liberalilor munitie de mare calibru pentru campaniile electorale ce stau sa inceapa!

     

    Din pacate, nu acelasi lucru se poate spune despre liderul PSD: oricat de mult ai vrea sa nu-i dai dreptate lui Ion Iliescu, Mircea Geoana iese din ecuatia motiunii de cenzura cu un mare minus in fata: daca motiunea trece, PSD nu va fi poftit la guvernare, ci cel mult la a face jocul Cotrocenilor pentru declansarea de alegeri anticipate, respingand la vot propunerea de premier a presedintelui. Iar la alegerile anticipate, PSD sigur nu prinde niciun fotoliu in Guvern, si cineva – adica Mircea Geoana – va trebui sa raspunda pentru asta.

     

    Daca motiunea nu va trece – ceea ce nici nu ar fi o asa mare surpriza -, declaratia de la Zalau („doresc sa fiu prim-ministru“) s-ar putea sa-l jeneze pe Geoana mai mult decat a facut-o apelativul pe care i l-a pus in spate Ion Iliescu. Si sa ajunga ca personajul din reclama: salutat cu respect pentru ca nu cauta lantisoare de aur in salam ori sepci in pungile de chips-uri.

  • Patriciu, al doilea roman in topul Forbes?

    Compania petroliera de stat din Kazahstan a cumparat 75% din actiunile grupului Rompetrol Holding pentru 2,712 miliarde de dolari. In cadrul tranzactiei, care a fost intermediata de banca de investitii Morgan Stanley, compania kazaha KazMunayGaz a evaluat grupul Rompetrol Holding la 3,616 miliarde de dolari.

    Omul de afaceri roman Dinu Patriciu, care detinea 80% din actiunile Rompetrol Holding, ar urma sa incaseze in urma tranzactiei 2,16 miliarde de dolari (1,6 miliarde de euro). Numai cu aceasta suma, Patriciu ar putea fi al doilea roman care intra in topul Forbes al celor 946 de miliardari ai lumii, devansandu-l pe omul de afaceri Ion Tiriac, care are o avere estimata de 1,1 miliarde de dolari.

    Ion Tiriac ocupa in acest moment locul 840 in topul Forbes, in timp ce banii pe care ar trebui sa-i incaseze Dinu Patriciu ar putea sa-l propulseze pe acesta direct pe locul 458. Patriciu mai detine insa inca 20% din actiunile Rompetrol, care valoreaza in acest moment – potrivit tranzactiei – 720 de milioane de dolari.

    Actiunile grupului Rompetrol listate la Bursa de Valori Bucuresti au crescut luni, dupa ce in piata au aparut informatii privind vanzarea a 75% din companie catre KazMunaiGaz din Kazahstan.

    In cele din urma, tranzactiile cu titlurile Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services au fost suspendate de la tranzactionare la ora 13.23.




    Potrivit contractului, care a fost semnat pe 24 august la Alma Ata (Kazahstan), Dinu Patriciu va fi presedintele Consiliului de Administratie al companei, care va fi administrata in comun de cei doi actionari, KazMunayGaz urmand sa numeasca majoritatea membrilor consiliului de administratie al Rompetrol.

  • Reclama de pe YouTube

    Publicitatea online se muta, cu arme si bagaje, catre zona de continut video. Reclamele video si-au facut loc deja pe site-uri precum YouTube, Yahoo! sau Google. Si acesta ar fi doar inceputul, avand in vedere ca piata mondiala a publicitatii video online este estimata sa ajunga la cel putin 4 miliarde de dolari in 2011.

     

    Pe pagina portalului online Yahoo!, undeva in dreapta, se afla periodic trailere ale unor filme de-abia ajunse pe marile ecrane, cum ar fi recentele „Transformers“, „Harry Potter and the Order of the Phoenix“ sau „Sunshine“. La sectiunea Food, o reclama la maioneza Hellman’s este „mascata“ intr-un clip video de cateva minute in care bucatarul profesionist Dave Lieberman din New York gateste un fel de mancare folosind produsul respectiv. Iar la o cautare dupa cuvantul cheie „commercials“ (reclame), pe pagina video a Yahoo! vor fi returnate zeci de rezultate cu clipuri care fac reclama la diferite produse, cum ar fi de exemplu Coca-Cola sau chiar suita de aplicatii Office XP a Microsoft, reclama de altfel interzisa pe TV din pricina continutului interzis minorilor. La fel se intampla si pe site-uri similare, precum Google Video, YouTube sau Revver, care gazduiesc deja o gama variata de reclame.

     

    Acestea ar fi doar cateva exemple care arata ca piata mondiala de clipuri video publicitare online a inceput sa ia amploare anul acesta, idee sustinuta de altfel si de mai multi specialisti in domeniu. Vanzarile de reclame online sunt estimate la 775 de milioane de dolari (peste 560 mil. euro), in crestere cu 90% comparativ cu 2006, conform unui studiu realizat de compania americana de cercetare a pietei eMarketer.

     

    Ritmul accelerat de crestere se va mentine cel putin pentru urmatorii patru ani, cred specialistii in domeniu, si poate fi pus pe seama cresterii numarului de conexiuni in banda larga la Internet care le permit utilizatorilor sa primeasca un volum de date foarte mare si prin urmare sa urmareasca clipuri video. Anul trecut, conform companiei de cercetare a pietei Nielsen / NetRatings, peste doua treimi dintre utilizatorii activi de Internet aveau o conexiune de mare viteza, fata de numai 55% in 2005.

     

    Peste trei ani, piata clipurilor video publicitare difuzate pe Internet ar urma sa treaca pragul de 3 miliarde de dolari (2,2 mld. euro), urmand in 2011 sa creasca pana la 4,3 miliarde de dolari (3,1 mld. euro).

     

    Chiar daca valorile par destul de mari, reclamele video online vor reprezenta peste trei ani cel mult 11% din totalul pietei de publicitate pe Internet, ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, ca intr-o prima faza agentiile de publicitate nu vor face altceva decat sa experimenteze pe aceasta piata. Iar la valoarea estimata a pietei pentru 2011, cheltuielile cu clipurile publicitare online vor reprezenta ceva mai putin decat in anul precedent, adica in jur de 10% din totalul cheltuielilor cu publicitatea online.

     

    „De-abia din 2011 va avea loc adevarata explozie a pietei de reclame video pe Internet“, crede David Hallerman, analist in cadrul eMarketer. Asta pentru ca peste patru ani utilizatorii vor face mai greu distinctia intre televiziune si continut video online, iar companiile care isi fac publicitate pe mediile traditionale vor aloca o parte din ce in ce mai mare din bugetele lor si pentru Internet. „Este suficient sa se aloce un procent mic din bugetul unei companii care isi face reclama pe TV, pentru ca suma oricum va fi mare pentru online“, puncteaza Hallerman, in contextul in care piata publicitatii pe televiziune va ajunge in 2011 la 46,3 miliarde de dolari (33,5 miliarde de euro), conform PricewaterhouseCoopers.

     

    Cresterea bugetelor companiilor pentru publicitatea video online se va vedea cel mai repede in reclamele care vor intrerupe tot mai des continutul video urmarit de utilizatori pe Internet. Reclamele nu vor fi difuzate ca si pana acum, la inceputul sau la sfarsitul emisiunii online, ci vor fi strecurate tot mai des in interiorul continutului video.

     

    Schimbarile nu vor veni insa numai in ceea ce priveste momentul cand este difuzata o reclama, ci si in modul in care poate fi urmarita aceasta. Spre exemplu, anumite reclame video online vor putea fi accesate prin apasarea unui banner interactiv afisat pe site, iar in fereastra in care utilizatorii urmaresc un clip video vor fi introduse diferite functii prin care acestia sa poata vedea si cateva reclame.

     

    Mai mult, internautii vor fi, probabil, rasplatiti pentru timpul alocat reclamelor prin continut gratuit, de genul jocurilor, sau vor exista modalitati de personalizare a reclamelor pe care vor dori sa le urmareasca. Companiile de publicitate care nu vor oferi astfel de compensatii vor avea o singura sansa de reusita, si anume reclamele suficient de atragatoare, avand in vedere ca in prezent 77% dintre utilizatorii de Internet considera ca publicitatea video online este intruziva, conform unui studiu realizat de Burst Media.

     

    „Din ce in ce mai multe reclame video online vor fi atasate unui continut video online realizat de profesionisti“, spune David Hallerman. Sony, spre exemplu, are in plan sa transforme site-ul Grouper.com intr-o pagina online pentru continut video realizat de profesionisti. Explicatia ar fi aceea ca gigantul japonez urmareste sa atraga companiile de publicitate care pana acum au fost reticente fata de clipurile video facute de amatori si sa transforme Grouper.com intr-un site de continut video mai apropiat de cel furnizat la televizor.

     

    Interesul din ce in ce mai mare al companiilor de a-si face publicitate video pe Internet poate fi explicat pe de-o parte prin aparitia unor noi forme de reclama online, dar mai degraba poate fi pus pe seama costurilor. O reclama video pe Internet presupune cheltuieli relativ mici, comparativ cu sumele pe care trebuie sa le investeasca o firma pentru a realiza o reclama obisnuita pentru televiziune si pentru a rezerva timpul de difuzare pe post. TumHere, o companie americana care produce reclame, poate realiza un spot publicitar online chiar si pentru 500 de dolari (360 de euro). „Producatorii de reclame traditionale, pentru TV, cheltuie mai mult numai pentru serviciile de catering“, spune Bradley Inman, fondatorul si directorul executiv al TumHere. Acum aproape doi ani ideea unei agentii de publicitate care sa produca exclusiv reclame pentru Internet era de neconceput, numai ca succesul inregistrat de site-uri ca YouTube a dus la schimbarea situatiei.

     

    Iar publicitatea video online poate fi atragatoare si pentru utilizatori, acestia fiind uneori chiar tentati sa urmareasca reclamele online. Avantajul, spre deosebire de TV, este ca nu se vor plictisi la fel de repede de reclame, ba chiar vor cauta exact ce anume vor sa vada. „Tocmai din acest motiv, publicitatea video online ar putea fi un mediu mai bun de promovare decat televiziunea“, considera David Jacobs, vicepresedinte al Advertising.com.

  • Biblioteca doi punct zero

    Sufixul „2.0“ a devenit la fel de popular ca si prefixul „e“ aplicat in urma cu cativa ani: e-Orice a devenit mai nou Orice 2.0. Chiar si institutii traditionale, cum sunt bibliotecile publice, s-au angrenat in caruselul noului web.

     

    Nu cred ca multa lume isi aminteste despre „a cincea generatie de calculatoare“. A fost un amplu program de cercetare si dezvoltare initiat de guvernul japonez in 1982, cu scopul de a realiza computere de foarte mare putere (prin „paralelism masiv“), capabile sa ruleze programe de inteligenta artificiala. Desi nu se spunea explicit, Japonia dorea sa se impuna ca principala forta in lumea informaticii. Rezultatul a fost un esec rasunator si extrem de costisitor, care nu a facut decat sa probeze ca o initiativa dirijata si centralizata nu poate concura cu resorturile unei economii libere, capabile sa stimuleze inventivitatea in directii neprevazute, dar care cel mai adesea se dovedesc cele corecte. Dupa zece ani si 50 de miliarde de yeni cheltuiti, japonezii au constatat ca tot ce au dezvoltat era deja depasit de tehnologiile dezvoltate pe baze comerciale de americani.

     

    Pentru contrast, va propun istoricul conceptului Web 2.0. Desi caderea dotcom-urilor din 2000-2001 ar putea fi considerata o proba ca si jocul pietei poate conduce la dezastre, orice analiza retrospectiva nu poate sa omita faptul ca pe ruinele vechiului web s-a nascut o lume noua, bazata pe o „arhitectura a participarii“, in care utilizatorii adauga valoare serviciilor pe care le folosesc, lasand in urma rolul pasiv de simpli clienti. Totul s-a petrecut spontan, fara nici un fel de linii directoare concepute de niste minti luminate de prin diverse comitete si comisii. Abia cand s-a aflat in fata faptului implinit, lumea IT a inceput sa caute un termen care sa denumeasca rezultatul. Pana la urma s-a impus sintagma „Web 2.0“, propusa si definita de Tim O’Reilly. Termenul a avut atat de mult succes incat tinde sa fie calchiat pentru orice abordare noua a unui domeniu, asa incat astazi se vorbeste la modul cel mai serios despre „Business 2.0“ sau despre „Learning 2.0“.

     

    Iata, de pilda „Library 2.0“. Daca ne imaginam ca batrana biblioteca publica nu poate fi asociata cu noul trend al tehnologiei, trebuie sa ne revizuim atitudinea. In viziunea lui Michael Casey – cel care a lansat conceptul – bibliotecile publice se afla la o rascruce unde multe dintre elementele definitorii ale Web 2.0 capata valoare aplicativa, iar bibliotecile trebuie sa adopte o strategie a adaptarii permanente prin promovarea participarii comunitatii cititorilor. Desigur, primul pas spre Library 2.0 il reprezinta antrenarea bibliotecarilor in tehnicile noului web, mai cu seama pentru a atrage tinerii. „Un lucru pe care nu ni-l dorim este ca cineva care intra intr-o biblioteca si intreaba de Flickr sau Second Life sa fie intampinat cu o privire nedumerita“ – declara revistei Wired directoarea unei biblioteci din Melbourne. Insa cea care a facut ceva practic in aceasta directie a fost Helene Blowers, director IT la o biblioteca din Carolina de Nord (PLCMC), care a initiat un program de pregatire pentru bibliotecari si chiar a pus in joc niste premii (playere MP3, un laptop etc.) pentru a stimula participarea. Ideea de baza a programului o reprezinta imersiunea in lumea noului web si a fost inspirata dintr-un foarte popular sit web numit 43Things, unde participantii isi propun un set de obiective (cel mult 43) si cauta sa le atinga cu concursul altor utilizatori cu preocupari similare. Blowers a stabilit in cadrul programului un set de 23 de obiective, suficiente pentru a familiariza orice cursant cu tehnicile si „spiritul“ web-ului actual.

     

    De fapt, obiectivele nu sunt legate strict de domeniul bibliotecilor, poate doar prin orientarea implicita spre domeniul de interes profesional al participantilor. Pe parcursul a noua saptamani, se trece prin blogging (care reprezinta baza, deoarece fiecare cursant dezvolta un blog si se relationeaza cu blogurile altor participanti), se exploreaza situri de partajare a imaginilor (Flickr), se creeaza si se utilizeaza fluxuri RSS, se invata despre etichetare si folksonomie lucrand cu Del.icio.us, se trece prin wikis, aplicatii de birotica online (procesoare de text si calcul tabelar) si se incheie cu podcasturi si partajare de filme cu YouTube. Programul – numit Learning 2.0 si publicat sub licenta Creative Commons – s-a dovedit un succes deplin: desi doamna Blowers viza initial instruirea a circa 125 de persoane, programul a fost adoptat pana acum de 125 de biblioteci din America, Europa si Australia.

     

    Insa lucrurile merg si mai departe: PLCMC a initiat un proiect pentru infiintarea unei biblioteci in spatiul virtual rezervat adolescentilor in Second Life.

  • Shakespeare intalneste iPhone

    Editurile descopera ca pot folosi cu succes telefoanele mobile pentru a-si creste vanzarile. Primul pas: HarperCollins si Apple.

     

    Cunoscuta editura HarperCollins are deja un serviciu pe site care permite oricarui vizitator sa descarce pagini din cateva carti publicate recent. La adresa mobile.harpercollins.com, accesibila de pe telefonul mobil, pot fi acum gasite scurte parti sau prezentari ale unor romane ca „Soul Catcher“ al lui Michael White sau biografia presedintelui Eisenhower scrisa de Michael Korda, autori apreciati in Statele Unite. „Sa ajungem la cititori prin Internet si telefoane mobile devine important pentru orice mare casa de editura care nu vrea sa ramana blocata in trecut“, spune Brian Murray, presedinte al HarperCollins, intr-un comunicat oficial. Pana acum, mai mult de 10.000 de titluri au fost digitalizate si capitole din aceste carti vor fi disponibile gratuit celor care folosesc telefoane mobile. Mai multi editori importanti au inceput deja sa ofere continut pentru telefoane mobile, iar telefonul iPhone este unul dintre factorii pe care se bazeaza cand isi anticipeaza evolutia pozitiva. HarperCollins a ales varianta de a pune spre descarcare gratuita primele 10 pagini ale oricarei carti, dar in prezent nu exista si un magazin online dedicat. De pe telefonul Apple se pot citi documente, deci si capitole din carti, iar editorii spera ca in viitor iPhone va fi pentru literatura ceea ce a fost iPod pentru industria muzicala.

     

    Sistemul de vanzare de melodii „la bucata“ a fost primit foarte bine de utilizatori, in defavoarea celui clasic, bazat pe achizitia de albume intregi. Site-ul HarperCollins a fost adaptat special pentru telefoanele Apple, in speranta ca numarul lor va creste in continuare foarte rapid. Doar in primele doua zile de cand a ajuns in magazine, Apple a vandut 146.000 de telefoane, totusi mai putin decat asteptarile initiale. In prezent iPhone este disponibil doar in Statele Unite si poate fi cumparat doar impreuna cu un abonament la serviciile operatorului de telefonie mobila AT&T. Surse neoficiale vorbesc de o intrare a Apple cu acest telefon mobil si in Europa la sfarsitul acestui an, printr-un parteneriat cu companiile de telefonie mobila Deutsche Telekom si Orange.

  • Cine n-are experti sa-i caute pe Net

    Promisiunea politica din campania lui Emil Constantinescu vorbea de 15.000 de specialisti. Acum nu au mai ramas nici 1.000 dintre ei, dar si-au facut site.

    Despre experti se spune in gluma ca sunt intelectuali intre doua locuri de munca. Luand lucrurile foarte in serios, un grup de persoane au fondat Asociatia Expertilor din Romania, o organizatie cu statut juridic care reprezinta interesele specialistilor romani. Specialisti in ce? In orice, daca e sa judecam dupa domeniile de expertiza ale membrilor ei, de la administratie publica la fenomenologie. Motorul de cautare a expertilor e cel mai util instrument de pe site, oferind o baza de date cu persoane care s-au declarat experti in domeniile lor de specializare. Un site de acest fel isi poate gasi astfel utilitatea in momentul cand compania are nevoie de serviciile unui specialist cu care sa lucreze pe baza de contract. La o cautare dupa un anumit domeniu, motorul de pe site intoarce rezultate cu numele ordonate alfabetic ale specialistilor in domeniu, iar campurile rezultate contin atat informatii complete din CV, cat si date de contact sau plaja de tarife orare practicate.

    Cei mai putini experti sunt in arta si cultura, cu doar trei persoane specializate, dar se pare ca majoritatea membrilor acestui club online se pricep la management: 414 din totalul de 937. Din aceasta categorie face parte si fondatorul organizatiei si al site-ului, Constantin Turmac – singura exceptie de la regula listarii in ordine alfabetica, pentru ca se afla in fruntea categoriei management, desi doar cu litera «a» incep numele altor 24 de experti. Ca exemplu pentru informatiile ce pot fi consultate gratuit pe site despre membrii inscrisi din director, profilul lui Constantin Turmac mentioneaza ca are functia de managing partner al companiei de consultanta in management Compass, date complete de contact, inclusiv telefonul mobil, iar tariful perceput porneste de la 70 de euro pe ora, insa doar pentru proiecte mai mari de 750 de euro. O alta utilitate a site-ului este faptul ca face trimiteri catre institutii de profil din Romania ce prezinta orientativ specializarile prin care trebuie sa treaca o persoana pentru a fi considerata expert in domeniu. Gasirea acestor link-uri necesita insa ceva rabdare, pentru ca site-ul are o grafica neactualizata si navigarea in interiorul lui nu e deloc intuitiva. Inca o dovada ca realizarea unui produs sau serviciu are nevoie de ajutorul unui specialist. Se considera cineva expert in design web? 

  • Spania vazuta din farfurie

    Ferran Adrià, chef-ul catalan de la restaurantul El Bulli de
    pe Costa Brava, a transformat substantele chimice in ingrediente
    haute cuisine, iar acum nimeni nu se mai mira cand supa isi schimba
    gustul odata cu temperatura.


    Cand Anton Ego, cel mai puternic critic culinar din Paris, intra
    intr-un restaurant, intreg personalul isi tine rasuflarea. Aparitia
    sa morocanoasa si mereu nemultumita provoaca instantaneu teama.
    Marii bucatari nu indraznesc sa mute nici macar o frunza din
    mancare fara aprobarea sa. Cel putin asa se intampla in lumea
    desenelor animate despre restaurantele de top, imaginata in
    productia Disney Pixar „Ratatouille“.


    In varianta in limba spaniola a desenului animat, Ego vorbeste cu
    glasul unuia dintre cei mai celebri bucatari ai lumii. Ferran
    Adrià, maestrul bucatar si unul dintre proprietarii restaurantului
    „El Bulli“ (cotat cu trei stele Michelin), a trecut, pret de cateva
    minute, de cealalta parte a baricadei. „Eram vocea unui critic care
    nu era niciodata multumit, intr-un cuvant un personaj care nu este
    pe placul niciunui bucatar“, a declarat pentru BUSINESS Magazin,
    Adrià asezat pe terasa restaurantului El Bulli din statiunea Roses
    de pe Costa Brava.


    Imbracat in uniforma de bucatar, patata
    intr-o parte cu cine stie ce sos minune, Adrià isi face aparitia
    punctual la ora stabilita. Nu iti da decat cateva minute de ragaz,
    cat sa iti revii dupa drumul care serpuieste pe coasta muntelui si
    care iti da senzatia ca orice clipa de neatentie inseamna un
    plonjon in apele limpezi ale Mediteranei.


    S-au scris sute de articole despre el, revista Time l-a numit
    printre cele mai influente 100 de personalitati ale lumii, ziare
    precum The New York Times sau The Times     si-au trimis iscoade in misteriosul restaurant catalan,
    iar reprezentantii Michelin i-au acordat acestuia trei stele.


    Citind tot ce s-a scris de-a lungul timpului, te astepti sa ai in
    fata un personaj asemanator lui Anton Ego, care sa raspunda din
    varful buzelor la intrebari, plictisit de multele interviuri. Insa
    Adrià s-a dovedit a fi un spaniol tipic (chiar daca vorbeste cu
    accent puternic catalan), care intelege si recunoaste puterea
    promovarii pentru succesul afacerii. De fapt, tocmai acesta este
    secretul succesului pentru Ferran Adrià, care si-a creat, in cei
    peste 20 de ani de cariera in gastronomie, un puternic brand
    personal.


    Adrià a fost dintotdeauna un nonconformist. In 1980, la 18 ani,
    si-a abandonat studiile pe motiv ca doreste sa descopere lumea.
    Pentru a se intretine, a lucrat in diferite hoteluri si restaurante
    pana cand, in 1983, a facut un stagiu de o luna la restaurantul El
    Bulli, care pe atunci avea doua stele Michelin. Dupa ce unul dintre
    bucatarii restaurantului pleaca, Adrià este adus in 1984 ca bucatar
    principal alaturi de Christian Lautaud. Tot in acel an, ghidul
    Michelin decide sa le ia una dintre stele, „asa se intampla de
    fiecare data cand se schimba bucatarii“, explica Adrià. Urmeaza o
    perioada de investitii si modernizari, iar in 1997 restaurantului i
    se acorda trei stele Michelin.


    El Bulli a devenit un adevarat templu pentru amatorii de
    haute-cuisine, un loc in care nimic nu este ceea ce pare. Catalanul
    spune ca primeste in jur de un milion de cereri pentru cele 8.000
    de locuri disponibile in sase luni cat timp este deschis
    restaurantul. Pentru a ocupa unul dintre locuri, rezervari se fac
    intr-o singura zi in luna ianuarie.


    Chef-ul este recunoscut ca unul dintre practicantii asa-numitei
    gastronomii moleculare – un amestec de savoare, textura si
    temperatura orchestrat dupa legile chimiei si fizicii, avand in
    vedere ca Adrià are in echipa sa un chimist si un designer care il
    asista in laborator. Meniul de 30 de feluri din acest an include
    prajitura din orez si parmezan asezonata cu flori comestibile,
    ananas inghetat sau prajitura cu fistic si gorgonzola, prajitura
    „burete“ din susan sau din fistic si lapte acid. Ospatarii
    instruiesc clientii inainte de fiecare degustare, spunandu-le ca,
    pentru a savura pe deplin gustul, trebuie sa urmezi pasi bine
    definiti. Cum este cazul prajiturii „burete“ care trebuie
    ingurgitata dintr-o data, fiindca in caz contrar aceasta se
    dezintegreaza.


    Restaurantul este atat de faimos incat in jurul lui s-au creat
    nenumarate mituri. „Sunt multe mituri care inconjoara restaurantul.
    Am auzit spunandu-se ca echipamentul din bucatarie este furnizat de
    NASA, ceea ce este total fals. Am fi fost incantati, dar nu este
    adevarat“, spune Adrià.


    Ferran Adrià a ajuns la un nivel la care a
    depasit statutul de simplu bucatar, pentru ca de obicei bucatarul
    isi castiga existenta din gatit, ceea ce nu este cazul catalanului.
    El Bulli functioneaza de ani buni in pierdere, raportat strict la
    veniturile aduse de restaurant, dar este in acelasi timp generator
    de milioane de euro, pentru ca brandul a fost folosit pentru
    diferite produse generatoare de profit. Astfel, a fost creat un set
    de cataloage care vorbesc despre secretele restaurantului, lansate
    la editura proprie si care costa aproximativ 150 de euro exemplarul
    si carti de bucate care se vand in supermarketuri, de genul „50 de
    gustari“ sau „Retete gata in 10 minute“.


    Numele El Bulli este legat si de un hotel din Sevilla, Hacienda
    Benazuza, unde se spune ca bucataria este identica celei de la
    restaurantul din Roses, de un lant de restaurante fast food numit
    Fast Good (doua in Madrid si una in Santiago, urmand sa se deschida
    alte patru) si un brand propriu de ulei de masline. In plus, Adrià
    are o colectie de haine pentru bucatarie, create impreuna cu Armand
    Basi, o gama proprie de vesela (inclusiv o lingura cu gauri, pentru
    consumat cerealele fara lapte). Ferran Adrià are contracte cu
    Lavazza, Pepsi, United Biscuits si NH, cel mai mare lant de
    hoteluri din Spania. In plus, Caixa Catalunya, al treilea mare grup
    financiar din Spania, a creat un produs folosind imaginea sa,
    Credit Gourmet.


    Adrià este si una dintre personalitatile care au fost alese sa
    reprezinte brandul spaniol de tara la sectiunea cultura. Iar
    conferintele sustinute in toata lumea ii aduc mii de euro. Un an
    din viata lui Adrià este impartit foarte clar in doua: sase luni,
    din aprilie si pana in septembrie, gateste chiar si 14 ore pe zi la
    El Bulli, iar celelalte sase luni le imparte intre munca din
    laboratorul din Barcelona si calatorii. „Viata mea nu este formata,
    ca aceea a unei persoane normale, dupa ciclul munca-vacanta.
    Jumatatea de an in care restaurantul este inchis este mai dificila
    decat jumatatea in care gatesc“, spune Adrià.


    Buzz-ul creat in jurul lui a crescut si notorietatea bucatariei
    spaniole, inclusiv peste Ocean, astfel incat cotidiene precum The
    New York Times au inceput sa vorbeasca despre „asaltul bucatariei
    spaniole“. „Nu poate fi negat faptul ca notiunea de haute cuisine a
    fost intotdeauna legata de cultura franceza, dar acum s-a schimbat
    ceva. In Spania, Italia, Singapore sau Brazilia se creeaza multe
    noutati si cred ca traim un moment special, in care monopolul
    francez nu mai exista“, comenteaza Adrià.