Blog

  • Sfârşitul unui război care a zguduit Orientul Mijlociu: Hamas eliberează ultimii ostatici israelieni, Israelul răspunde cu eliberarea prizonierilor palestinieni, iar Trump proclamă pacea şi promite o nouă eră pentru Gaza

    După doi ani de conflict sângeros, Hamas a eliberat luni ultimii ostatici israelieni aflaţi în viaţă din Fâşia Gaza, în cadrul unui acord de încetare a focului mediat de Statele Unite, Egipt, Qatar şi Turcia. În acelaşi timp, Israelul a trimis acasă mii de prizonieri palestinieni, marcând un moment istoric într-un război care a remodelat echilibrul întregului Orient Mijlociu, informează Reuters.

    La scurt timp după schimbul de prizonieri, preşedintele american Donald Trump a declarat oficial încheierea conflictului, anunţând „răsăritul unei păci noi” între israelieni şi palestinieni.

    „Cerul e liniştit, armele au tăcut, sirenele au amuţit, iar soarele răsare peste o Ţară Sfântă care, în sfârşit, cunoaşte pacea”, a spus Trump în discursul rostit în faţa Knessetului, parlamentul israelian.

    Armata israeliană a confirmat că toţi cei 20 de ostatici identificaţi ca fiind în viaţă au fost predaţi de Crucea Roşie şi repatriaţi în siguranţă. În Tel Aviv, mii de oameni adunaţi în „Piaţa Ostaticilor” au izbucnit în aplauze şi lacrimi la aflarea veştii.

    De cealaltă parte a frontierei, în Gaza, mii de palestinieni s-au strâns în faţa unui spital pentru a-i întâmpina pe cei aproape 2.000 de prizonieri eliberaţi de Israel în baza aceluiaşi acord. Scenele au fost încărcate de emoţie, între bucurie, neîncredere şi speranţă.

    Acordul de încetare a focului este considerat prima fază a unui proces de pace mai amplu, care prevede nu doar eliberarea reciprocă a deţinuţilor, ci şi un plan de reconstrucţie şi guvernare a Fâşiei Gaza, aflat încă în discuţie.

    La câteva ore după anunţ, Trump s-a deplasat la Sharm el-Sheikh, în Egipt, unde, alături de preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, a găzduit un summit cu peste 20 de lideri mondiali pentru a consolida armistiţiul şi a discuta viitorul regiunii.

    În deschiderea reuniunii, Trump, împreună cu liderii Egiptului, Qatarului şi Turciei, a semnat o declaraţie comună prin care părţile semnatare îşi asumă angajamentul de a „lucra împreună pentru implementarea şi menţinerea păcii” în Gaza.

    Potrivit preşedinţiei egiptene, discuţiile s-au axat pe administrarea, securitatea şi reconstrucţia Fâşiei Gaza, în speranţa unei stabilităţi durabile, după ani de violenţe şi blocade.

  • Gigantul american Apple anunţă noi proiecte de energie regenerabilă în Europa, inclusiv în România. Apple intenţionează să achiziţioneze energie în România de la parcul eolian de 99 MW al Nala Renewables din judeţul Galaţi

    “Apple intenţionează să achiziţioneze energie de la parcul eolian de 99 MW al Nala Renewables din judeţul Galaţi, România, printr-un acord pe termen lung iniţiat de OX2, care construieşte acum proiectul”, a anunţat compania.
     

    Gigantul american Apple, producătorul iPhone, a anunţat că îşi extinde semnificativ proiectele de energie curată în Europa, cu noi parcuri solare şi eoliene de mari dimensiuni, aflate acum în dezvoltare în Grecia, Italia, Letonia, Polonia şi România.

    “Apple intenţionează să achiziţioneze energie de la parcul eolian de 99 MW al Nala Renewables din judeţul Galaţi, România, printr-un acord pe termen lung iniţiat de OX2, care construieşte acum proiectul”, a anunţat compania.

    “În Europa, Apple facilitează construcţia de proiecte de anvergură care vor adăuga anual la reţea aproximativ 3.000 de gigawaţi-oră de energie regenerabilă până în 2030.

    Împreună cu un parc solar nou intrat în funcţiune în Spania, proiectele anunţate astăzi – toate facilitate de Apple – vor adăuga 650 de megawaţi de capacitate de energie regenerabilă la reţelele electrice din Europa în anii următori, deblocând finanţări de peste 600 de milioane de dolari. Acestea vor genera peste 1 milion de megawaţi-oră de electricitate curată pentru utilizatorii Apple până în 2030.

    În Grecia, compania a semnat un acord pe termen lung pentru a achiziţiona energie de la un proiect solar de 110 MW deţinut şi operat de HELLENiQ ENERGY. Acum complet operaţional, proiectul va sprijini tranziţia Greciei către energia regenerabilă. În Italia, Apple sprijină dezvoltarea unui portofoliu de 129 MW de proiecte solare şi eoliene. Primul proiect – un proiect solar în Sicilia – va fi pus în funcţiune luna aceasta.

    În Polonia – unde se află una dintre cele mai poluante reţele de pe continent – Apple a facilitat construcţia parcului solar de 40 MW al Econergy, care va fi operaţional la sfârşitul acestui an. De asemenea,  Şi în Letonia, Apple a semnat unul dintre primele acorduri de achiziţie de energie electrică de tip corporate din ţară cu European Energy. Prin acest acord pe termen lung, Apple va achiziţiona electricitate de la unul dintre cele mai mari parcuri solare din Letonia de până acum, care va adăuga la reţea o capacitate de 110 MW de energie curată odată finalizat. Apple a facilitat, de asemenea, dezvoltarea unui parc solar de 131 MW dezvoltat de ib vogt în Segovia, Spania. Proiectul a devenit operaţional la începutul acestui an”, conform Apple.

    “Până în 2030, dorim ca utilizatorii noştri să ştie că toată energia necesară pentru a-şi încărca iPhone-ul sau a-şi alimenta Mac-ul este compensată cu electricitate curată,” a declarat Lisa Jackson, vicepreşedinte Apple pentru Mediu, Politici şi Iniţiative Sociale. “Noile noastre proiecte din Europa ne vor ajuta să ne atingem obiectivul ambiţios Apple 2030, contribuind în acelaşi timp la comunităţi sănătoase, economii prospere şi surse de energie sigure pe întreg continentul.”
     

  • Aurul sparge toate recordurile: Preţul depăşeşte pragul psihologic de 4.100 de dolari uncia, pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi al aşteptărilor privind relaxarea politicii monetare americane

    Preţul aurului a atins marţi un nou record istoric, depăşind 4.100 de dolari uncia, impulsionat de aşteptările tot mai mari privind o reducere a dobânzii de referinţă de către Rezerva Federală (Fed) şi de intensificarea cererii pentru active considerate „refugii sigure”, în contextul tensiunilor comerciale reînnoite dintre Statele Unite şi China, scrie Reuters.

    Pe piaţa spot, aurul a urcat cu 0,6%, ajungând la 4.132,89 dolari uncia la ora 09:50 GMT, după ce mai devreme în sesiune atinsese un maxim istoric de 4.179,48 dolari.

    De la începutul anului, preţul metalului preţios a crescut cu 57%, depăşind pentru prima dată pragul simbolic de 4.100 de dolari, susţinut de o combinaţie de incertitudini geopolitice şi economice, de aşteptările privind scăderea ratelor dobânzilor, de achiziţiile masive ale băncilor centrale şi de intrările consistente în fondurile tranzacţionate la bursă (ETF-uri).

    „Reînnoirea temerilor legate de un posibil război comercial global a împins aurul peste pragul psihologic de 4.100 de dolari”, a explicat Han Tan, analist-şef de piaţă la Nemo.money. „Următoarea etapă de creştere, spre zona de mijloc a intervalului 4.000–5.000 de dolari, ar putea depinde de semnalele dovish ale Rezervei Federale la şedinţa FOMC din această lună.”

    Între timp, preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească cu liderul chinez Xi Jinping la sfârşitul lunii octombrie, în Coreea de Sud, potrivit secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent.

    În timp ce negocierile comerciale dintre cele două mari economii se intensifică, Washingtonul şi Beijingul se pregătesc să impună taxe portuare asupra companiilor de transport maritim, măsură care va afecta fluxurile de mărfuri de la jucării de Crăciun până la ţiţei.

    Analiştii de la Bank of America şi Société Générale anticipează că preţul aurului ar putea atinge 5.000 de dolari uncia până în 2026, dacă tendinţele actuale de cerere şi volatilitate globală se menţin.

    Pe piaţa metalelor preţioase, argintul a scăzut cu 2,5%, la 51,01 dolari uncia, după ce anterior atinsese un record de 53,60 dolari, stimulat de aceleaşi factori care au impulsionat aurul, dar şi de tensiunea crescută de pe piaţa spot din Londra.

    „Aşa-numitul short squeeze de la Londra a fost catalizatorul evident al noului maxim al argintului, într-un context în care investitorii mizau deja pe activele de refugiu”, a adăugat Tan.

    Investitorii aşteaptă acum discursul preşedintelui Fed, Jerome Powell, programat pentru marţi la reuniunea anuală a NABE, în speranţa unor indicii suplimentare privind direcţia viitoare a politicii monetare americane.

  • PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

    Deputaţii PSD au precizat că nu vor susţine amendamentele depuse la Legea RCA care ar oferi asigurătorilor o poziţie de forţă în raport cu persoanele asigurate.

    „Considerăm că orice intervenţie legislativă în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto trebuie să îşi propună îmbunătăţirea condiţiilor pentru persoanele asigurate, nu o înrăutăţire a lor”, potrivit unui comunicat de presă.

    Partidul susţine transpunerea în legislaţia românească a modificărilor aprobate la nivel european prin Directiva 2021/2118/CE, însă avertizează că acest proces nu trebuie folosit „pentru a se strecura în lege prevederi care favorizează asigurătorii în dauna asiguraţilor”.

    „PSD va respinge amendamentele introduse la Camera Deputaţilor care ar oferi asiguratorilor o poziţie de forţă în raport cu persoanele asigurate. Susţinem principiul practicării unor preţuri rezonabile pentru reparaţiile auto acoperite de poliţele RCA şi combaterea speculei din acest sector de activitate”, conform sursei citată.

    COTAR a transmis că, potrivit unui proiect de modificare a Legii RCA toate drepturile şoferilor păgubiţi s-ar muta în favoarea companiilor de asigurări.

  • Datoria externă totală a României a urcat la 222 mld. euro după primele 8 luni din 2025, cu un avans de aproape 19 mld. euro; datoria administraţiei publice a crescut cu 15 mld. euro faţă de decembrie 2024

    Datoria externă totală a României a crescut în primele opt luni din 2025 cu 18,8 miliarde euro, până la 222,3 miliarde euro, din care datoria pe termen lung reprezintă 77,8%, arată datele publicate marţi de BNR.

    Din suma totală, datoria externă pe termen lung a însumat 172,8 mld. euro la 31 august 2025 (77,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 10,5% faţă de 31 decembrie 2024, în timp ce datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 49,4 mld. euro (22,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,9% faţă de finalul anului trecut.

    Datoria externă a administraţiei publice a fost de 121,9 miliarde euro, în creştere cu 14,9 miliarde euro faţă de decembrie 2024. 

    În acelaşi timp, soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13,6  miliarde euro, faţă de 12,9 miliarde euro la finalul anului trecut. 

    Din volumul total, investiţia directă, respectiv credite intra-grup se ridica la 51,6 miliarde euro, iar datoria externă, incluzând Administraţia publică, alocările de DST la Banca Naţională, sumele deţinute de societăţi care acceptă depozite, exclusiv banca centrală şi altele, a totalizat 170 miliarde euro.

    Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,8% în perioada ianuarie – august 2025, comparativ cu 21,5% în 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2025 a fost de 5,9 luni, comparativ cu 5,7 luni la 31 decembrie 2024.

    Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2025 a fost de 102,6%, comparativ cu 103,6% la 31 decembrie 2024.

     

     

     


     

     

  • Războiul sancţiunilor şi tarifelor nu e doar pentru SUA: China ripostează dur, punând pe lista neagră filiale americane ale Hanwha Ocean şi acuzând Coreea de Sud că susţine ofensiva comercială a Washingtonului

    China a inclus cinci filiale americane ale constructorului naval sud-coreean Hanwha Ocean pe lista sa de sancţiuni, acuzându-le că au colaborat cu autorităţile din Statele Unite în aplicarea noilor taxe punitive asupra navelor chineze, intrate în vigoare marţi, raportează Financial Times.

    Decizia Beijingului vine pe fondul unei noi înăspriri a tensiunilor comerciale cu Washingtonul şi face parte dintr-o anchetă mai amplă privind entităţile care ar fi sprijinit acţiunile americane menite să submineze dominaţia Chinei în industria mondială a construcţiilor navale.

    Ministerul Comerţului din China a anunţat că a invocat legea sa anti-sancţiuni externe împotriva filialelor americane ale Hanwha, ceea ce a provocat o scădere de până la 8% a acţiunilor grupului sud-coreean pe bursă.

    „Subsidiarele americane ale Hanwha Ocean au asistat şi sprijinit guvernul SUA în desfăşurarea investigaţiilor şi în adoptarea măsurilor împotriva sectoarelor maritime, logistice şi navale ale Chinei”, a transmis ministerul într-un comunicat oficial.

    Prin includerea pe lista neagră, Beijingul interzice orice tranzacţie sau colaborare între Hanwha şi organizaţiile ori persoanele aflate pe teritoriul Chinei.

    Această reacţie vine ca răspuns la noile tarife impuse de Washington navelor construite sau deţinute de China care ajung în porturile americane. În paralel, Beijingul a intensificat propria contraofensivă economică, introducând restricţii extinse la exportul de pământuri rare, resurse strategice esenţiale pentru industriile occidentale.

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a acuzat marţi China că „încearcă să submineze economia globală” prin aceste măsuri, avertizând că impactul negativ va fi resimţit în primul rând de economia chineză.

    Deşi companiile americane deţin doar 0,1% din producţia mondială de nave, potrivit Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), analiştii susţin că Beijingul a ales să lovească în Hanwha deoarece aceasta s-a poziţionat ca un partener-cheie al SUA în relansarea industriei navale americane.

    Anul trecut, Hanwha a achiziţionat şantierul Philly Shipyard din Philadelphia, marcând intrarea sa pe piaţa americană. Compania a fost, de asemenea, prima din Coreea de Sud care a obţinut contracte pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii ale navelor militare americane staţionate în Coreea.

    Coreea de Sud, care deţine peste 29% din piaţa globală de construcţii navale, a promis investiţii de 150 de miliarde de dolari în cadrul iniţiativei „Make America Shipbuilding Great Again”, însă negocierile comerciale cu Washingtonul au stagnat în ultimele luni.

    Până în prezent, Hanwha Ocean a refuzat să comenteze în legătură cu sancţiunile chineze.

    Măsurile americane împotriva navelor chineze fac parte dintr-o strategie de presiune menită să contracareze practicile comerciale considerate „neloiale” de Washington — practici care, în opinia SUA, au permis Chinei să-şi asigure supremaţia în transportul şi construcţiile maritime mondiale.

  • JPMorgan devine braţul financiar al doctrinei „America First”: banca lui Jamie Dimon investeşte 10 miliarde de dolari în industrii considerate vitale pentru securitatea SUA

    Gigantul bancar JPMorgan Chase a anunţat un plan de investiţii de 10 miliarde de dolari în companii americane considerate esenţiale pentru securitatea naţională a Statelor Unite, marcând o nouă etapă în apropierea marilor corporaţii de viziunea economică „America First” promovată de preşedintele Donald Trump, scrie Financial Times.

    Planul face parte dintr-o iniţiativă strategică pe zece ani, prin care banca intenţionează să sprijine şi să finanţeze sectoare critice în valoare totală de 1,5 trilioane de dolari, o mişcare care consolidează rolul mediului financiar privat în susţinerea infrastructurii şi apărării americane.

    Directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, a declarat că Statele Unite au devenit „prea dependente de surse nesigure” pentru minerale, produse şi capacităţi de producţie esenţiale.

    „A devenit dureros de clar că America şi-a permis să depindă prea mult de furnizori nesiguri”, a spus Dimon. „Dacă America nu este foarte puternică, atunci nici securitatea globală nu există.”

    JPMorgan îşi va concentra resursele pe patru sectoare considerate vitale pentru forţa Americii: producţia avansată şi lanţurile de aprovizionare, apărarea şi industria aerospaţială, autonomia energetică şi tehnologiile inovatoare cu importanţă strategică.

    Fondurile de 10 miliarde de dolari vor proveni exclusiv din capitalul propriu al JPMorgan, fiind direcţionate către companii americane cu potenţial în aceste domenii. Investiţiile vor fi realizate sub formă de participaţii directe şi capital de risc.

    „Nu este filantropie”, a subliniat Dimon. „Este o iniţiativă 100% comercială. Vom folosi toate resursele noastre – de la cercetare la expertiză bancară şi investiţională – pentru a identifica în Statele Unite, şi poate chiar la nivel global, noi oportunităţi strategice.”

    În paralel, banca îşi propune ca, în cadrul obiectivului mai amplu de 1,5 trilioane de dolari, să faciliteze şi să finanţeze aproximativ 1 trilion de dolari în următorul deceniu pentru clienţii săi din industriile-cheie, cu intenţia de a creşte acest volum cu 50%.

    Pentru a-şi atinge ţintele ambiţioase, JPMorgan va angaja noi specialişti în investiţii şi va crea un consiliu consultativ extern format din experţi din sectorul public şi cel privat, menit să asigure coordonarea între interesele economice şi cele strategice ale SUA.

  • 100 Tineri manageri de top. Cristian Oprea, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria

    Business Planning & Analysis Manager, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria

    34 de ani


    Şi-a început cariera în JTI ca intern, într-un proiect dedicat studenţilor la marketing, şi a schimbat multe roluri, dar nu s-a îndepărtat niciodată prea mult de zona comercială, după cum spune chiar el. A absolvit ASE, îi place să călătorească, să muncească şi să nu îşi planifice timpul liber, povesteşte Cristian Oprea.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


    Am pregătit un plan foarte bun în detaliu, dar paradoxal, când era privit în ansamblu, semnaliza câteva lacune fundamentale. Mi-am dat seama că perspectiva face diferenţa.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


    Eşecul nu e finalitatea, spre exemplu un proiect întârziat, ci suma tuturor momentelor în care am lăsat să treacă pe lângă noi oportunităţi de a acţiona, de a vorbim, a contribui spre puţin mai bine. Când ajungi în punctul în care spui „trebuia să”, „am crezut că”, apare un semnal de alarmă.

     

    TRASEU & AMBIŢIE


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    Azi conduc echipa de business planning & analysis pentru România, Moldova şi Bulgaria. Pe scurt, noi menţinem funcţională balanţa şi întreţinem sinergia dintre producţie şi vânzări, adică ne asigurăm că ştim cât, unde, de unde şi ce trebuie să vindem, dar şi că avem ce vinde.

    Unde vreau să ajung? Depinde, dar nu departe de consumatorul adult, vânzări, domeniul comercial şi teren.


    CEO sau antreprenor?


    Antreprenor, dar după câţiva ani de CEO. Glumesc, deşi este o secvenţialitate care mi-ar plăcea. Legat de viitor, ce ştiu e că vreau să ajung într-un punct în care timpul şi deciziile mele să cântărească mai mult.


    Trei superputeri profesionale.


    Curiozitatea, nevoia de a înţelege. Deblochează multe bariere pe toate planurile.

    Conştiinciozitatea. Indiferent de companie, job, manager, echipă, domeniu etc., responsabilităţile trebuie gestionate bine. Pentru asta, e nevoie de rigoare şi simţ de răspundere.

    Capacitatea individuală. Fie ea analitică sau creativă, trebuie să ai un nivel peste medie, mai ales azi când e mult „zgomot” în jur, trebuie să poţi filtra şi să iei din exterior doar ce e relevant.


    Ce curs sau experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională?


    Un curs de leadership. Am realizat că în calitate de lideri, tot ceea ce avem mai de preţ suntem noi, echipele noastre şi ceea ce am acumulat şi construit de-a lungul timpului, profesional şi uman. În momentele de impas, nu vom putea schimba contextul, dar trebuie să fim capabili să reacţionăm în feluri care fac diferenţa. La final, omul sfinţeşte locul.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Trebuie să îţi cunoşti nevoile şi priorităţile. În anumite momente, poate cariera necesită o investiţie mai mare, alteori, familia sau cei dragi. Trebuie doar să ştii în ce etapă eşti, să prioritizezi şi să îţi asumi, să vezi lucrurile în perspectivă, dar să rămâi flexibil şi cu mintea deschisă.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Mă uit la filme, la documentare, ascult podcasturi, citesc ştiri. Fac plimbări neplanificate, curăţenie, vizite la părinţi, călătorii, prieteni.

    Recomand libertatea, sub forma potrivită fiecăruia.

  • 100 Tineri manageri de top. Vlad Neamu, Creative Cloud, Firefly, Adobe

    Engineering Manager, Creative Cloud, Firefly, Adobe

    37 de ani


    Este managerul echipei de ingineri software din cadrul organizaţiei Firefly Digital Media din Adobe, care implementează soluţii de generare imagini, video şi documente, cu inteligenţă artificială. Scopul său, povesteşte el, este să aducă cele mai noi inovaţii tehnice din generative AI în produsele Adobe folosite de milioane de utilizatori.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


    Am dat-o în bară atunci când am ignorat acel gut feeling pe care îl ai uneori în procesul de recrutare. Simţeam că persoana respectivă nu e potrivită pentru rol – nu neapărat din cauza lipsei de competenţe, ci pentru că pur şi simplu ceva nu se potrivea. Nu aveam o dovadă clară, doar acea voce interioară care îţi spune „nu e omul potrivit”.

    Eram sub presiunea timpului, organizaţia avea nevoie urgentă de un om în acea poziţie, şi am mers înainte cu decizia. Din păcate, acel „ceva” s-a dovedit a fi real.

    Lecţia? Cele mai bune decizii apar când emoţia (intuiţia) şi raţiunea (datele) lucrează împreună. Intuiţia, mai ales când vine susţinută de experienţă, este un instrument esenţial în leadership. De atunci, am învăţat să o ascult cu mai multă încredere — pentru că de cele mai multe ori, acel „nu ştiu exact de ce, dar simt că nu e bine” are un fundament solid.

     

    AMBIŢIE & ŞI STIL


    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


    Până în prezent am activat în trei domenii de inginerie software: smart home systems, automotive infotainment systems şi generative AI media applications. Am început ca inginer software junior şi acum sunt engineering manager. Conduc o echipă de ingineri software în domeniul generative AI, care dezvoltă aplicaţii ce permit utilizatorilor să genereze imagini, video, audio şi designuri (documente), plecând de la o „intenţie” descrisă prin intermediul unui text sau al unei imagini.

    Organizaţia din care fac parte, Firefly Digital Media, are în România o echipă extrem de talentată şi muncitoare, care a reuşit să aducă atât inovaţie în domeniu (peste 40 de patente), cât şi productizarea ideilor în funcţionalităţi GenAI din aplicaţiile Adobe, folosite de milioane de utilizatori din întreaga lume (Photoshop, Illustrator, Express, Firefly).

    Vreau să îmi continui parcursul profesional pe linia executivă.


    CEO sau antreprenor?


    Dacă antreprenorul este cel care vine cu ideea, iar CEO-ul cel care o transformă într-o organizaţie sustenabilă, consider că rolul de CEO mi se potriveşte mai bine.


    Trei superputeri profesionale.


    Empatia, concentrarea şi curiozitatea continuă.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Echilibrul perfect este greu de atins, dar însumat de-a lungul unui an, lucrurile tind să se armonizeze. Ceea ce fac eu proactiv este să planific din timp concediile, mici sau mai mari, iar la nivel de zi cu zi, aloc timp în calendar atât pentru şedinţe, cât şi pentru deep work, şi chiar pentru pauze.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Când sunt acasă, îmi place să petrec timp cu cei dragi, să îmi îngrijesc plantele, să citesc sau să cânt la pian. În afara casei, îmi place să explorez oraşul la pas, să descopăr cafenele noi, să petrec timp cu prietenii. Joc baschet o dată pe săptămână, îmi place să merg la munte, fie pentru drumeţii, fie pentru camping cu cortul sau plimbări cu motocicleta.

  • 100 Tineri manageri de top. Silviu Nistorescu, Porsche Inter Auto Romania

    Digital Business Manager, Porsche Inter Auto Romania

    29 de ani


    Coordonează proiectele de transformare digitală pentru reţeaua de dealeri a companiei. A început să lucreze la Porsche Inter Auto Romania din al doilea an de facultate, având iniţial o poziţie part-time şi, povesteşte el, era bun să tasteze repede (100 WPM). Pas cu pas a avansat ulterior în organizaţie, ajungând în să conducă programul „Online Dealer”, lansat ca pilot în România.

     

    AGILITATE & DECIZII


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne!


    Da, de mai multe ori cred. La început tratam lucrurile superficial. Şi mi-a luat ceva timp până să înţeleg ce înseamnă „superficial”. Prima oară când am greşit cred că a fost la încercarea de a implementa un soft de monitorizare maşini de test drive, care era simplu, din perspectiva mea. Eu ştiam să apăs pe butoane, ştiam „shortcut-urile” în aplicaţie, însă aici era problema – pentru că doar eu le ştiam, alături de echipa de developeri. Când am încercat să lansez softul live, am eşuat lamentabil. Erori peste erori, mesaje zilnice care îmi aduceau la cunoştinţă tot felul de probleme noi. A fost prima şi singura dată când am dat rollback şi am revenit la soluţia anterioară, care era mult, mult mai simplă. Din acea experienţă, am înţeles două lucruri – folosirea tehnologiei de dragul tehnologiei este o capcană ce trebuie evitată şi brief-ul clar, real şi ancorat în nevoile reale ale utilizatorului e cheia pentru orice proiect digital nou.


    Greşelile: cărămizi sau capcane?


    Răspunsul din manual e că sunt cărămizi, doar dacă le recunoşti şi înveţi din ele. Eu cred că, de fapt, nu există greşeli – există decizii. Unele bune, altele nu. Dacă ai luat o decizie bună, culegi roadele. Dacă a fost una proastă, te pregăteşti să te repliezi. Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?

    Pentru mine, eşecul are două forme. Prima, cea clasică: eşecul e atunci când renunţi. A doua e mai subtilă, dar la fel de reală: eşecul apare şi atunci când nu te opreşti să vezi ce ai construit.

     

    CARIERĂ ŞI STIL


    CEO sau antreprenor?


    Obiectivul raţional este de a ajunge CEO. Însă am proiecte la nivel de hobby la care lucrez în timpul liber şi cărora aş vrea să le dedic mai multă energie.


    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?


    Familia mea: soţia mea şi de câteva luni şi un fiu, Andrei.


    Trei superputeri profesionale.


    Intuiţia, sinceritatea constructivă, setarea obiectivelor pe termen lung şi orientarea către soluţii. Succesul arată diferit pentru fiecare. Am văzut un numitor comun: motivaţia şi proactivitatea. Oameni care nu-şi fac doar treaba, ci trag organizaţia după ei.


    Un sfat pentru tinerii care sunt acum în facultate.


    Orice teorie poate fi pusă în practică şi aplicând-o, o poţi învăţa şi înţelege mai uşor. Trebuie doar să fii creativ, să găseşti o aplicabilitate „năzdrăvană” şi necesară.

     

    ECHILIBRU & PASIUNI


    Job + viaţă personală = echilibru?


    Aici cred că este un mix între perioade. Sunt perioade în care balanţa înclină către job, iar alteori către viaţa personală. Caut şi acum soluţia să ating un 50/50, însă îmi doresc ca raportul să ajungă la 40% job şi 60% acasă.


    Ce faci când nu lucrezi?


    Primul răspuns care îmi vine în minte acum este că sunt alături de soţie şi de fiul meu nou născut, de familie. Apoi, dacă timpul îmi permite, sailing şi gaming.