Blog

  • Antonescu spune că este favorabil exploatării gazelor de şist, dar este nevoie de susţinere publică

    Liderul PNL a fost întrebat, la Digi 24, care este opţiunea sa în cazul exploatării gazelor de şist.

    “Am o opţiune de mult (…) Am o opţiune deschisă în sensul în care, în general vorbind, dacă România vrea să fie puternică, atât cât poate ea fi – România puternică nu a fost doar un slogan al USL, ci un concept din marele proiect USL – atunci ea trebuie să-şi caute, să-şi identifice, să-şi valorifice resursele, de la resursele umane pe care le are în special în populaţia tânără, până la resursa naturală. Cum, când, ce fel, astea sunt chestiuni asupra cărora, bineînţeles, trebuie să discutăm cu foarte mare seriozitate. Dar «dacă» pentru mine nu a fost niciodată o întrebare”, a răspuns Antonescu.

    La solicitarea moderatorului, liderul PNL a confirmat că este favorabil exploatării gazelor de şist.

    Totuşi, el a precizat că trebuie îndeplinite condiţiile “standard ale zonei civilizate”, atât în ceea ce priveşte condiţiile economice, cât şi cele de mediu.

    “De asemenea, în condiţiile în care acest lucru este acceptat şi susţinut de o parte semnificativă, copleşitoare dacă se poate, din opinia publică. Cu alte cuvinte, acest «Da» al meu, sau al lui Victor Ponta, sau al preşedintelui, este doar primul pas, nu şi suficient. Trebuie multe alte lucruri discutate, multe alte lucruri negociate, nu oricum”, a mai spus Antonescu.

    Liderul PNL a menţionat că este nevoie de un efort de comunicare şi de “solidarizare” din partea unui număr cât mai mare de cetăţeni români.

    Antonescu a mai susţinut că inclusiv în cazul protestelor de la Pungeşti (Vaslui) ar fi trebuit să existe un efort de comunicare mult mai mare din partea Guvernului.

    În plus, liderul PNL a afirmat că poziţia fermă exprimată de premierul Victor Ponta în cazul gazelor de şist în Statele Unite ale Americii ar fi trebuit avută pentru prima dată în România.

    Totodată, Antonescu a admis faptul că moţiunea de cenzură care a demis Cabinetul Ungureanu viza aspecte în privinţa exploatării gazelor de şist.

    “Ceea ce am spus atunci, pot spune şi acum, e foarte rezonabil ceea ce scrie acolo (în moţiunea de cenzură, n.r.) şi singura problemă este că având loc să procedeze exact în parametrii impuşi sau ceruţi prin acea moţiune de cenzură, reproşaţi Guvernului Ungureanu pe bună dreptate, Guvernul nu a procedat astăzi suficient de clar, suficient de mult, în acei parametri. Pentru că acolo se vorbea nu de refuzul de a discuta vreodată despre exploatarea gazelor de şist în România, nu era în niciun fel expresia vreunui anticapitalism, antiamericanism, ci erau vehiculate câteva criterii (…) ar trebui orice Guvern să le satisfactă în raport cu această chestiune: comunicare, decizii transparente şi decizii în anumiţi termeni fixate cu partenerul străin” a mai precizat Antonescu.

    Oficialii americani au transmis autorităţilor române mesajul că doresc ca interesele legitime ale firmelor să fie protejate şi au cerut asigurări că activitatea acestora va fi sprijinită dacă este desfăşurată legal şi pe baza tuturor avizelor, potrivit premierului Victor Ponta, aflat în SUA.

    “Pe ei îi interesează o protecţie din partea Guvernului şi, după aceea, din partea justiţiei a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică, dacă Guvernul decide şi dacă după aceea, cu atât mai mult, un judecător spune «ăsta e terenul vostru, pe care l-aţi obţinut legal, aveţi toate avizele», nu înţeleg că nu pot să-şi desfăşoare activitatea sau că cineva vine şi le dă foc la maşini, aia nu înţeleg. Aici mesajul a fost, pe bună dreptate, foarte clar: «Vin companii, vrem să investim mai mult, dar asiguraţi-ne că nu păţim ca în cine ştie ce ţări din lume şi trebuie să fugim repede cu elicopterul de acolo», lucru care nu se va întâmpla”, a spus Ponta la România TV, după discuţia cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.

    El a susţinut declaraţia după ce, miercuri, aproximativ 500 de persoane din Siliştea, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, au protestat în perimetrul unde compania americană Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist.

  • Colaborator al lui Obama, demis în urma unor mesaje insultătoare pe Twitter sub un nume fals

    Un oficial de la Casa Albă a confirmat că angajatul nu mai lucrează pentru preşedinţia Statelor Unite, dar a refuzat să intre în detalii.

    Potrivit site-ului de Internet The Daily Beast, Jofi Joseph, în vârstă de 40 de ani, afost demis săptămâna trecută din funcţia de responsabil de lupta împotriva proliferării nucleare în cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC) după ce a fost identificat drept autorul mesajelor de pe contul “@NatSecWonk”.

    De pe acest cont anonim deschis la începutul lui 2011 şi al cărui nume este acronimul de la “nebun după securitatea naţională”, Joseph nu scutea pe nimeni, criticând atât administraţia democrată, cât şi pe republicani, precum şi comentatorii conservatori, potrivit aceleiaşi surse.

    Mesajele sale o vizau în special pe prietena apropiată şi consiliera preşedintelui Valerie Jarrett, pe cel care redactează discursurile de politică externă ale lui Obama, Ben Rhodes, şi chiar pe secretarul de Stat John Kerry.

    La rândul său, cotidianul specializat Politico a declarat că a obţinut o declaraţie din partea lui Joseph. Într-un mesaj electronic, acesta din urmă afirmă că “a fost un privilegiu să servească această administraţie şi că regretă profund că a trădat încrederea investită în el”.

    “Ceea ce a început ca o parodie a culturii de la Washington a devenit pe parcurs un ansamblu de comentarii deplasate şi meschine. Îmi asum totala responsabilitate pentru acest caz şi îmi prezint scuze sincere faţă de toţi cei pe care i-am insultat”, a adăugă Joseph, potrivit aceleiaşi surse.

    Casa Albă nu a comentat oficial pe tema acestui caz. Un oficial din cadrul Executivului american a declarat pentru AFP, fără să menţioneze numele lui Joseph, că “acesta nu mai lucrează la Casa Albă”. “Nu voi oferi mai multe detalii pe probleme de personal”, a conchis el, sub acoperirea anonimatului.

    Contul de Twitter “@NatSecWonk” a fost dezactivat marţi seara, a constatat AFP.

  • Familia contelui Kalnoky i-a dăruit prinţului George un câmp cu flori sălbatice din Covasna

    Contele Kalnoky Tibor a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că o floare poate fi cel mai frumos cadou, dar familia sa a dorit ca aceasta să nu se ofilească, astfel că a decis să îi dăruiască prinţului George un mic câmp cu flori sălbatice.

    El a spus că acest cadou a fost acceptat de familia regală britanică şi că este vorba de un câmp foarte mic, fiind un gest simbolic, cu ocazia botezului.

    “Florile sălbatice sunt fragile, la fel ca bebeluşii. Acest cadou va proteja acea regiune şi va contribui la creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei în legătură cu faptul că florile rare pot fi într-adevăr protejate”, a declarat contele Kalnoky, un ecologist declarat şi un bun prieten al prinţului Charles, citat de accesshollywood.com.

    Potrivit unor surse locale, acest câmp se află în zona Valea Zălanului, unde prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi.

    În ultimii ani, prinţul Charles a vizitat de mai multe ori judeţul Covasna, el fiind oaspetele contelui Kalnoky la conacul pe care acesta îl deţine în satul Micloşoara din Covasna.

    Prinţul George, viitorul moştenitor al tronului britanic, născut pe 22 iulie, va fi botezat miercuri, în Capela Regală de la Palatul Saint James din Londra.

    Anunţul a fost făcut în septembrie, de palatul Kensington, reşedinţa oficială a prinţului William şi a soţiei acestuia, Catherine, care au primit cu ocazia căsătoriei lor din 2011 titlurile oficiale de duce şi ducesă de Cambridge.

    Prinţul George, care ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, va fi botezat de Justin Welby, arhiepiscopul de Canterbury. Ceremonia va fi privată, preciza palatul Kensington.

  • Veniturile Orange România au crescut cu 3,2% în trimestrul al treilea, la 241 milioane euro

    În primele nouă luni ale anului, veniturile operatorului au urcat cu 0,7%, la 690 milioane euro, se arată într-un comunicat transmis de Orange România.

    Numărul clienţilor companiei a urcat cu 183.000 faţă de finele lunii iunie. Raportat la finalul anului trecut, compania are cu 100.000 mai mulţi clienţi, reiese din datele financiare prezentate miercuri de grupul francez Orange.

    Traficul de internet mobil în reţeaua Orange a crescut cu 85% în trimestrul al treilea faţă de perioada similară a anului trecut, evoluţie susţinută şi de vânzările de smartphone-uri, care s-au dublat în acelaşi interval.

    Lansarea Orange TV a contribuit de asemenea la creşterea numărului de clienţi şi la traficul mai intens de date, 62% dintre utilizatorii serviciului mobil Orange TV Go utilizând smartphone-ul pentru a urmări canale de televiziune, precizează compania.

    Totodată, numărul tabletelor vândute de companie în trimestrul al doilea a crescut de 7 ori faţă de perioada corspunzătoare a anului trecut, se spune în comunicatul Orange România.

    Orange este cel mai mare operator de telefonie mobilă din România după numărul de clienţi. Principalii concurenţi ai companiei pe piaţa românească sunt Vodafone şi Cosmote.

  • Microsoft testează prototipuri pentru propria versiune de ochelari inteligenţi, similari Google Glass

    Compania a cerut mai multor furnizori de componente din Asia să livreze camere şi alte componente cheie pentru prototipuri de ochelari inteligenţi, a afirmat o sursă care deţine informaţii referitoare la proiectul Microsoft. Sursa a avertizat că dispozitivul s-ar putea să nu intre niciodată în faza de producţie.

    Testele arată că Microsoft priveşte cu interes piaţa dispozitivelor “purtabile, precum brăţări care prezintă date despre exerciţiile fizice şi ceasuri inteligente cu funcţii de smartphone, scrie Wall Street Journal.

    Firma de cercetare ABI Research estimează că această piaţă va ajunge la 485 milioane de unităţi până în 2018.

    “Compania este decisă să devină un lider pe partea de hardware, pentru a se asigura că nu va rata oportunităţile de pe piaţa dispozitivelor purtabile”, a spus sursa citată.

    Determinarea Microsoft de a deveni un jucător important pe piaţa gadgeturilor a fost subliniată şi de achiziţia, pentru 7 miliarde de dolari, a diviziei de telefoane mobile a Nokia.

    De asemenea, Microsoft a început anul trecut să producă propria tabletă şi testează în continuare un ceas inteligent, care se poate conecta la internet, au afirmat surse apropiate situaţiei.

    Cu ochelarii inteligenţi, Microsoft ar putea intra pe o piaţă pe care rivalul Google este activ de mai mult timp. Operatorul celui mai popular motor de căutare online a lansat Google Glass, ochelari prevăzuţi cu un ecran de dimensiunea unui timbru poştal chiar deasupra ochiului drept. Google Glass permite purtătorului să facă fotografii şi înregistrări video prin comandă vocală sau să afişeze ghiduri GPS.

  • Vicepreşedintele SUA: Succesul României ca partener democratic cu stat de drept puternic este vital pentru mediul de business

    Vicepreşedintele american Joe Biden a subliniat marţi, în cadrul întrevederii cu premierul român Victor Ponta, că “succesul Romaniei ca partener democratic cu un puternic stat de drept” este “vital” pentru climatul de afaceri şi reprezintă un interes comun, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

    Potrivit acestui comunicat, Biden a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România.

    De asemenea, vicepreşedintele american i-a mulţumit lui Ponta pentru sprijinul constant, acordat în mai multe provocări regionale, înclusiv în Afganistan şi prin gazduirea unei baze de apărare antirachetă la Deveselu, în sprijinul forţelor NATO. Acest fapt demonstrează “dedicarea neclintită a României, ca partener bilateral şi aliat NATO, pentru consolidarea securităţii regionale şi internaţionale”, a apreciat Biden.

    Premierul român şi vicepreşedintele american au convenit asupra necesităţii extinderii comerţului şi investiţiilor între cele două state. Potrivit Casei Albe, ei au apreciat importanţa negocierilor din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care are potenţialul de a “genera creşteri semnificative” în numărul locurilor de muncă, susţinute prin comerţul şi investiţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană.

    Premierul Victor Ponta a fost primit marţi, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie al cărei principal subiect este Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări.

    Premierul se află în vizită oficială la Washington, în intervalul 21-23 octombrie.

    Ponta a precizat că miercuri va discuta şi cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.

  • Americanul Daniel Roberts vinde Romanian International Bank unor polonezi

    Romanian International Bank (RIB) va fi preluată de grupul financiar polonez Getin Holding, prezent pe pieţele din Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi controlat de omul de afaceri Leszek Czarnecki, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa bancară.

    RIB este controlată de Daniel Roberts şi fosta sa soţie, Florina Roberts, cetăţeni de americani. Cei doi deţin fiecare câte 44,7% din acţiuni.

    La 31 decembrie 2012, cota RIB în sistemul bancar în funcţie de volumul activelor era de 0,12%, banca situându-se pe poziţia 36 în rândul instituţiilor de credit.

    RIB are un capital social de 55,2 milioane de lei şi a încheiat anul trecut cu pierderi de 10,8 milioane de lei. RIB are cea mai mică solvabilitate din sistemul bancar şi trebuie capitalizată

    Grupul financiar polonez Getin Holding, fondat de omul de afaceri Leszek Czarnecki, este una dintre cele mai mari companii listate la bursa din Varşovia. Czarnecki deţine în prezent 55,8% din acţiunile Getin Holding.

    Getin Holding are activităţi în Polonia şi Europa de Est, în domeniul bancar, al intermedierilor financiare, asigurărilor şi al leasingului.

    Grupul deţine controlul asupra a trei bănci, Idea Bank, lider pe piaţa creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, şi Kubanbank din Rusia. Getin mai deţine în Rusia compania Carcade, prezentă pe piaţa leasingului.

    Politica Getin Holding este de creştere prin dezvoltarea companiilor din grup, achiziţii şi înfiinţarea de noi companii.

    În primul semestru din acest an, Getin Holding a obţinut un profit net de 117,124 milioane de zloţi (27,794 milioane euro) din operaţiuni continue, în scădere de la 524,623 milioane de zloţi (124,183 milioane euro) în aceeaşi perioadă a anului 2012.

    La 30 iunie 2013, grupul deţinea active de 11,44 miliarde de zloţi (2,64 miliarde euro).

  • Ponta: Oficialii SUA vor asigurări că investitorii nu vor trebui să fugă repede cu elicopterul

    “Pe ei îi interesează o protecţie din partea Guvernului şi, după aceea, din partea justiţiei a intereselor legitime ale companiilor americane. Adică, dacă Guvernul decide şi dacă după aceea, cu atât mai mult, un judecător spune «ăsta e terenul vostru, pe care l-aţi obţinut legal, aveţi toate avizele», nu înţeleg că nu pot să-şi desfăşoare activitatea sau că cineva vine şi le dă foc la maşini, aia nu înţeleg. Aici mesajul a fost, pe bună dreptate, foarte clar: «Vin companii, vrem să investim mai mult, dar asiguraţi-ne că nu păţim ca în cine ştie ce ţări din lume şi trebuie să fugim repede cu elicopterul de acolo», lucru care nu se va întâmpla”, a spus Ponta la România TV, după discuţia cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden.

    El a susţinut declaraţia după ce, miercuri, aproximativ 500 de persoane din Siliştea, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, au protestat în perimetrul unde compania americană Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist.

  • Top trei subiecte în Financial Times de astăzi

    Cel mai mare retailer online din China vrea să se listeze pe bursa din Londra

    Cel mai mare retailer online din China, Alibaba, ia în considerare listarea pe bursa de la Londra după ce a renunţat a se lista în Hong Kong, pentru că nu a reuşit reprezentanţii bursei să accepte un consiliu director care să nu respecte o structură tradiţională.

    JPMorgan ar putea plăti investitorilor o amendă de 6 mil.dolari

    JPMorgan Chase ar putea plăti o amendă de şase milioane de dolari de la investitorii instituţionali pentru pierderile din tranzacţiile cu instrumente financiare garantate cu credite ipotecare.

    Amendă de un milion de dolari pentru creditorul olandez Rabobank

    Banca olandeză Rabobank ar putea plăti o amendă de aproape un milion de dolari de la autorităţile de reglementare bancară din SUA şi Marea Britanie pentru manipularea dobânzilor de referinţă interbancare.

    Mai multe subiecte în ediţia online a FT.

  • ZF Digital: Clienţii care fac cumpărături la “supermarketurile online” câştigă în primul rând timp

    Pentru moment, noi vindem timp ceea ce se vede şi în felul în care am structurat site-ul. Scopul site-ului este de a reduce timpul petrecut cumpărând”, a spus Radu Butufei, director e-commerce Carrefour România.

    „Economia între a cumpăra online sau a merge fizic la magazin este de 50 de lei”, a declarat Cosmin Costea, E-commerce Manager Metro Cash&Carry.

    Mai multe pe zf.ro