Acest film difuzat de televiziunea publică îl prezintă pe Kim Jong-un la comanda unui tanc şi dând ordine soldaţilor din forţele aeriene, terestre şi maritime. “Respectatul tovarăş Kim Jong-un este perfect instruit în privinţa tuturor strategiilor militare şi (…) demonstrează calităţi excelente de lider militar”, afirmă comentariul care însoţeşte imagini cu soldaţii care sar de bucurie la vederea lui.
Blog
-
Moody’s estimează pentru România o creştere economică de 2,2% în acest an, cu inflaţia la 3%
Situaţia economică incertă din zona euro, pe fondul crizei datoriilor de stat, afectează perspectivele de creştere economică ale României pe canalul exporturilor, se arată într-o analiză Moody’s. Absorbţia mai rapidă a fondurilor europene şi creşterea implicită a investiţiilor interne ar trebui să compenseze însă scăderea exporturilor, menţinând creşterea economică peste pragul de 2% în 2012, după un avans estimat la 2,1% anul trecut.
-
Raed Arafat, despre noua lege: Misiunea salvării de vieţi, înlocuită de competiţia comercială
Subsecretarul de stat Raed Arafat şi Comisia de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii au analizat, la sfârşitul săptămânii, timp de 12 ore, noul proiect al Legii sănătăţii supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie. La finalul dezbaterii a fost redactat un document cu punctul de vedere al Comisiei privind sistemul de urgenţă. Raed Arafat a precizat că una dintre concluziile specialiştilor vizează faptul că sistemul integrat de urgenţă va fi distrus prin proiectul noii Legi a sănătăţii, din care dispar noţiunile de public şi privat, conceptul de lucru în cazurile foarte grave fiind “competiţia comercială”, adică bătălia pentru bani, în locul misiunii de până acum, cea de salvare de vieţi.
-
Ce va aduce 2012?
Am plănuit să încep anul cu câteva previziuni despre industria IT în 2012, dar când am încercat să le formulez am constatat că sarcina nu-i chiar aşa de uşoară cum mi-am imaginat. Aşa că am căutat cu Google “2012 tech predictions” şi am primit cam 150 de milioane de rezultate. După ce am citit vreo câteva zeci m-am lămurit că sunt câteva teme care se repetă frecvent, dar scenariile urmează căi divergente şi foarte adesea se bat cap în cap. Totuşi, o bună bază de plecare ar fi evoluţiile majore din anul precedent, adică migrarea dinspre platforma PC spre platforme mobile şi adoptarea pe scară largă a modelului “cloud computing”. Evident, cele două mişcări sunt recurente, pentru că pe măsură ce procesarea se centralizează în “nori” scade necesarul de putere la terminale. Pe lângă aceste evoluţii se poate adăuga dispariţia lui Steve Jobs, deoarece poziţia sa de figură centrală a lumii IT din ultimii ani va trebui ocupată de un alt personaj de acelaşi calibru, iar cel care se va impune va avea o influenţă semnificativă.
Mai întâi (nu neapărat în ordinea importanţei) sunt semne că ultraportabilele botezate de Intel “Ultrabook” vor avea succes şi că vor deveni cele mai populare laptopuri. De fapt, Intel speră să prelungească viaţa PC-urilor care i-au adus supremaţia ducând mai departe ceea ce Apple a anticipat cu ani în urmă cu modelul Air: foarte subţire şi uşor, fără componente în mişcare, fără “grăsime”. Acum Intel profită de platforma sa CULV (Consumer Ultra-Low Voltage) şi s-ar părea că vom vedea portabile care chiar pot să funcţioneze pe baterii! Dar… Intel nu poate miza lungă vreme pe acest (eventual) succes, pentru că epoca PC-urilor e pe sfârşite, iar pe zona mobilă a pierdut partida. După Bob Cringely, soluţia este unică: să cumpere Qualcomm. Numai că valorile de piaţă ale celor două companii sunt destul de apropiate (124 şi 92 miliarde de dolari) aşa că mai degrabă s-ar putea vorbi despre o fuziune, iar Qualcomm are acum vântul din pupa şi nu-i sigur că ar accepta.
Toată lumea e de acord că Apple fără Jobs îşi va pierde strălucirea, iar amânarea modelului iPhone 5 a fost un prim motiv de decepţie şi a generat deja o glumă nu lipsită de miez: la Apple după anul 2011 nu urmează 2012, ci 2011S. Oricum, Apple va fi un jucător important pe zona smartphone-urilor şi a tabletelor încă multă vreme, dar atenţia pe care compania o arată pieţei de business poate să marcheze o schimbare de strategie. Probabil că, după Jobs, executivii nu mai au curaj suficient pentru mişcări îndrăzneţe pe piaţa de consum şi caută o zonă mai liniştită. Majoritatea comentatorilor cred că presupusul atac pe zona televizoarelor inteligente nu va avea loc, iar cei care vor avea de câştigat vor fi Samsung, Sony şi Toshiba.
Microsoft va fi fără îndoială un protagonist al anului 2012. În primul rând prin platforma Windows Phone, care n-a obţinut anul trecut succesul măreţ pe care compania îl anticipa, aşa că aşteptările se mută spre prima parte a acestui an. Şi s-ar putea să obţină o victorie de palmares, atingând poziţia a treia în topul platformelor mobile. Spun “de palmares” pentru că se va datora mai degrabă abandonului competitorului principal, RIM, aflat într-o situaţie considerată fără ieşire chiar şi de către publicul loial gamei BlackBerry. Însă distanţa faţă de Apple iOS şi Android s-ar putea să crească. Aşteptări mari se pun şi în Windows 8, prima versiune care va rula şi pe procesoare ARM şi va dispune de o interfaţă special croită pentru tablete. Mulţi analişti se arată însă sceptici şi cred că pentru utilizatorii de PC-uri aceste îmbunătăţiri nu sunt sensibile (“lipstick on a pig”, zic cei de la The Verge), iar ce este dedesubt s-ar putea să nu justifice o migrare de la versiunea 7. Ar rămâne varianta unei lovituri câştigătoare pe piaţa tabletelor, însă succesul tabletelor ieftine de la Amazon şi B&N pare să sugereze că preţul va avea un cuvânt greu de spus.
O altă tendinţă care s-ar putea să însemne mult în acest an este convergenţa mediilor, în principal video distribuit fără discriminare. Un subiect care va fi extrem de controversat va fi reglementarea internetului, cu semne că propunerea SOPA (Stop Online Piracy Act din SUA) va fi respinsă. Speculaţii multe referitoare la o lansare pe bursă a Facebook, dar cele mai mari şanse le are varianta “încă nu”.
În fine, cine îi va lua locul lui Jobs în calitate de far călăuzitor al întregii industrii? Condiţiile sunt simple: să fie fondatorul şi conducătorul activ al unei companii de succes, cu mişcări îndrăzneţe, calităţi de vizionar şi influenţă. Pariul meu: Jeff Bezos. -
După sectorul de stat, Grecia renunţă la al 13-lea şi al 14-lea salariu şi în sectorul privat
Cele două salarii suplimentare, stabilite prin contracte colective de muncă, au fost eliminate deja din sistemul public la presiunea creditorilor externi, UE şi FMI, însă se aplică în continuare sectorului privat şi companiilor de stat din domeniul infrastructurii. Executivul va suspenda şi obligaţia companiilor de a majora salariile angajaţilor cu 2,6% din iulie, conform contractelor colective de muncă convenite între angajatori şi sindicate.
-
Edecari pe Dâmboviţa
Ilia Repin este un pictor rus, un fel de Grigorescu al ruşilor. S-a născut în 1844, la momentul potrivit după cum puteţi observa pentru a deveni, într-o Rusie post-octombrist revoluţionară, un pictor progresist, model pentru generaţii întregi. Nu este nicio urmă de peiorativ în ce spun; Repin a fost un membru de frunte al unei mişcări artistice numită Peredvijniki, care s-ar putea traduce prin Rătăcitorii sau Hoinarii, un grup care milita pentru ieşirea din canoanele clasice ale picturii şi pentru renunţarea la statutul elitist al artei plastice.
Şi dacă Repin este Grigorescul ruşilor, atunci Carul său cu boi este tabloul “Edecarii de pe Volga”. Specialiştii spun că pictura este o celebrare a demnităţii, forţei şi tăriei umane, dar şi o condamnare a exploatării. În centrul grupului de edecari este un tânăr, singurul care nu priveşte în pământ, care are o atitudine de revoltă şi care pare că încearcă să se elibereze de hamul la care trage – un simbol, au spus mai târziu propagandiştii, al dorinţei de eliberare. Mai mult, pictura lui Repin contrasta cu realitatea idilic-pastorală promovată până atunci în arta rusă – druşte împodobite şi cântăreţi la balalaică; de ajuns să spun că însuşi Dostoievski l-a lăudat pe Repin fără rezerve, fermecat de realismul personajelor; tabloul l-a făcut pe scriitor să se simtă dator faţă de poporenii care muncesc aşa din greu, iar aprecierile sale au generat curentul narodnicilor, din care s-a inspirat, în România, mişcarea poporanistă propovădută de Constantin Stere, Dobrogeanu-Gherea sau Garabet Ibrăileanu.
Undeva în dreapta corabiei pe care o trag edecarii se vede dâra de fum a unui remorcher, şi aici vreau să ajung, la lecţia de economie politică din tabloul cu edecari. Remorcherul se îndepărtează, ciudat, nu?, de vasul care trebuie tras împotriva curentului, în timp ce oamenii trag la jug ca nişte animale. Asta pentru că munca lor este aşa de ieftină încât remorcherul, progresul, este eliminat din ecuaţie. Sărăcia în care trăiesc mujicii îi face să accepte orice, oricum, doar pentru mai rezista o zi.
Să ne întorcem la România şi să admitem că în anul 2012 cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei “mână de lucru ieftină” şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.
Iar climatul de austeritate cu care bat câmpii liderii politici, fie ei din Europa sau de pe malurile Dâmboviţei este doar o altă prostie, de pus lângă “too big to fail”.
Cultura sărăciei înseamnă pentru mine ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Credinţa în insul mesianic. Mulţumirea de a supravieţui, şi nu vorbesc aici de satul românesc, ci chiar de companii.
Edecari în gol, pe Dâmboviţa sau pe Volga. Iar remorcherul se îndepărtează.
(Acesta este un prim text dintr-un proiect personal care încearcă să adune la un loc pictura, economia şi societatea.)
-
Care va fi evoluţia crizei în Europa şi România?
Noul an a început cu avertismente adresate, pe un ton mult mai înalt decât cu un an în urmă, de politicieni şi de analiştii economici că 2012 va fi “anul tuturor riscurilor” (Nicolas Sarkozy), “mai greu pentru zona euro decât precedentul. (Angela Merkel) şi că economia mondială se află “într-o situaţie periculoasă” (Christine Lagarde).
Motivul e că, departe de a-şi fi găsit o rezolvare în 2011, criza nu doar continuă, dar îmbracă aspecte noi: austeritatea din ultimii doi ani n-a reuşit să convingă pieţele că problema datoriilor poate fi rezolvată, ci doar să scadă nivelul de trai al oamenilor, iar stimulentele lansate de guverne şi bănci centrale n-au reuşit să influenţeze o creştere a economiei perceptibilă de populaţie prin crearea de locuri de muncă.
Or, anul acesta vine scadenţa, de data aceasta nu din partea pieţelor, ci a cetăţenilor: 2012 este an electoral în SUA (alegeri prezidenţiale), Franţa (prezidenţiale şi parlamentare), Germania (locale), la care s-ar mai putea adăuga alegeri anticipate în ţări ca Italia sau chiar Marea Britanie, conform unor estimări ale Nomura, dacă efectele crizei se adâncesc. Contextul electoral creşte riscul unor divergenţe politice acute, cu urmări nefaste pentru economie; în Europa, o astfel de dispută ar putea apărea între Germania Angelei Merkel şi Franţa socialistului François Hollande, candidatul cu cele mai mari şanse de a deveni preşedinte după alegerile din mai, care susţine euroobligaţiunile comune şi combate principiul bugetului echilibrat, adică exact pe dos faţă de Merkel.
Un dezacord între cele mai mari puteri europene “ar genera un recul serios al procesului politic din Europa”, cu efecte nefavorabile pe pieţele financiare, susţin analiştii Danske Bank.
Când şi cum s-ar putea tranşa astfel de tensiuni? Vasile Iuga, country managing partner al PwC România, crede că încă din primul trimestru se va contura un deznodământ al crizei din zona euro, oferind patru scenarii posibile: 1) expansiunea masei monetare, cu BCE care va injecta lichiditate în sistemele financiare ale economiilor vulnerabile; “recesiunea este evitată, ratele dobânzilor sunt menţinute la un nivel scăzut pe termen scurt, dar inflaţia va depăşi ţinta de 2%, în vreme ce moneda euro se va deprecia”; 2) defaulturi ordonate ale celor mai îndatorate state, “ceea ce va conduce la o contracţie a economiei şi o recesiune prelungită între doi şi trei ani, generând o scădere cumulată de aproximativ 5% a PIB în zona euro”; 3) ieşirea Greciei din zona euro, ceea ce îi va atrage “o recesiune severă, o depreciere rapidă a noii monede şi un puseu inflaţionist, în timp ce statele rămase în zona euro vor căuta să protejeze moneda printr-o disciplină fiscală dură şi prin luarea de măsuri care să redea încrederea investitorilor, însă se vor confrunta cu o recesiune de până la doi ani”; 4) apariţia unui nou bloc monetar, în virtutea unui acord franco-german care lasă loc pentru apariţia unui bloc monetar mai mic şi mai strict reglementat.
Efectul: “noua monedă euro ar urma să se aprecieze puternic, iar economiile din noul bloc monetar ar trece printr-un boom al consumului intern; în schimb, economiile excluse vor înregistra o depreciere puternică a monedelor proprii şi se vor confrunta cu o recesiune masivă”.
Dacă liderii europeni vor opta pentru menţinerea zonei euro în forma actuală, statele puternice vor fi nevoite să facă însă un efort considerabil pentru a finanţa Mecanismul European pentru Stabilitate Financiară, în timp ce statele cu datorii mari vor fi obligate să-şi asume noi programe de austeritate, dar şi reforme structurale de ameliorare a competitivităţii.
-
Oraşul din China unde se fac papuci din instalaţiile pentru pomul de Crăciun (VIDEO)
La Shijao, oraş situat la circa o oră de mers de Guangzhou, funcţionează pe puţin nouă fabrici care importă şi procesează fiecare în jur de o mie de tone de instalaţii de pom stricate, relatează publicaţia The Atlantic.
La fel ca majoritatea zonelor industriale din China unde se reciclează materiale, Shijao a început să prospere în urmă cu două decenii, graţie costului mic al forţei de muncă şi standardelor scăzute de protecţie a mediului. Chiar şi în urmă cu doi ani, cei care ajungeau aici vedeau din depărtare nori de fum negru ridicându-se deasupra unor munţi de cabluri cărora li se dăduse foc: acesta e cel mai rapid (şi mai poluant) mod de a extrage cuprul din sârmă, prin arderea materialului plastic sau a cauciucului izolator. Mai nou însă, izolaţia respectivă a ajuns interesantă pentru întreprinzătorii chinezi, care au dezvoltat linii de produse bazate pe folosirea acesteia.
Raymond Li, directorul general al fabricii de procesare a deşeurilor de metal Yong Chang Processing, i-a spus reporterului de la The Atlantic că fabrica lui a avut nevoie de un an pentru a pune la punct o metodă de prelucrare a instalaţiilor de pom. Acestea sunt tocate extrem de mărunt, elementele de plastic, cauciuc şi sticlă sunt separate de cele din metal şi folosite la fabricarea tălpilor de papuci, în timp ce metalul şi alama merg mai departe la reciclare şi rafinare în uzinele specializate din zona Shijao.
În SUA, acest gen de reciclare nu se practică decât pe scară foarte mică, din cauza problemelor de mediu legate de procesarea deşeurilor de cupru. Ca atare, instalaţiile de pom stricate iau în majoritate calea exportului spre China, care asigură astfel ecologizarea unei Americi unde consumatorii cumpără în fiecare an instalaţii de pom cu nemiluita, pentru a le arunca apoi la coşul de gunoi când se strică un beculeţ. Pentru afacerile lui Raymond Li şi ale celorlalţi întreprinzători de la Shijao, ceea ce aruncă americanii e însă mană cerească.
-
Romney, Santorum sau Ron Paul? Cine se va lupta cu Obama
În alegerile preliminare desfăşurate în în această săptămână în statul Iowa pentru departajarea candidaţilor la nominalizarea republicană, Mitt Romney a câştigat la doar opt voturi diferenţă de următorul clasat, fostul senator de Pennsylvania Rick Santorum, în timp ce pe locul al treilea s-a situat Ron Paul, preferatul Tea Party.
Dezbaterile de sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat în statul New Hampshire, unde la 10 ianuarie vor avea loc alegeri preliminare pentru desemnarea candidatului republican. După dezbaterea de sâmbătă, The New York Times a remarcat că Mitt Romney s-a comportat ca şi cum ar fi deja nominalizat, preferând să-şi îndrepte retorica mai cu seamă contra preşedintelui Obama, acuzat, ca de obicei, de eşec în limitarea cheltuielilor guvernamentale, decât spre ceilalţi aspiranţi la nominalizarea republicană – Rick Santorum, Ron Paul, Rick Perry, Newt Gingrich şi Jon Huntsman. În dezbaterea de duminică, a NBC constatat, în schimb, înmulţirea atacurilor la adresa lui Romney din partea celorlalţi cinci, care au încercat să-i demoleze avansul de care fostul guvernator de Massachusetts se bucură în sondajele în rândul votanţilor din New Hampshire. Niciuna dintre dezbateri n-a adus însă elemente de dispută sau informaţii noi care să poată deveni decisive pentru opţiunile alegătorilor.
Analiştii par a conchide că Romney ar fi politicianul republican cu cele mai multe şanse să obţină nominalizarea, atât graţie vederilor sale mai moderate decât ale celorlalţi, cât şi datorită faptului că a făcut mai puţine gafe decât aceştia.
Procesul de selecţie a candidatului pe baza voturilor din state este însă abia la început, urmând ca desemnarea oficială a prezidenţiabilului să aibă loc la Convenţia Naţională a republicanilor, de la finele lui august. În ianuarie vor avea loc încă două runde de alegeri primare, în Carolina de Sud (21 ianuarie) şi Florida (31 ianuarie).
-
Cum fentează angajatorii greci plata salariului minim pe economie
Legislaţia muncii va fi simplificată, salariul minim va scădea, iar salariile al 13-lea şi al 14-lea în sectorul privat “vor fi reexaminate”, a spus premierul, conform publicaţiei Kathimerini, avertizând sindicatele că dacă nu vor accepta aceste “sacrificii limitate” pentru a asigura finanţarea externă, ţara riscă “un deznodământ dezastruos”, mai exact o intrare în incapacitate de plată necontrolată în luna martie, din cauza neprimirii banilor de la FMI şi UE.
Salariul minim în Grecia este de 750 de euro pe lună, considerat de FMI mult prea mare pentru a asigura competitivitatea pieţei muncii. În realitate însă, după cum a arătat o analiză Reuters, mulţi greci lucrează neoficial cu normă întreagă, dar în contracte care nu le asigură salariul minim, fie cu normă parţială sau cu program redus, fie de probă, temporare, ca ucenici, trainees sau alte forme de contracte flexibile.
Jumătate din cele 537.000 de contracte noi de muncă încheiate în perioada ianuarie-septembrie sunt de astfel de tipuri, fiind remunerate uneori chiar cu mai puţin de jumătate din salariul minim. În aceeaşi perioadă, angajatorii au transformat peste 42.000 de contacte cu normă întreagă în contracte part-time sau alte forme flexibile de angajare. În plus, notează Reuters, aproape 10% dintre cei 3,5 milioane de angajaţi în sectorul privat din Grecia au trecut deja printr-o diminuare a salariului.
“Nu-mi pot plăti facturile şi nu mă pot întreţine fără ajutorul părinţilor”, le mărturiseşte celor de la Reuters un grec pe nume Theonas, în vârstă de 33 de ani, al cărui contract a fost transformat din permanent în temporar. Theonas câştigă 700 de euro pe lună lucrând 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în loc de 4 zile, cât e specificat în contractul lui de muncă. Alţii, şi mai nenorocoşi, încasează 300 de euro pe lună făcând munci calificate cu normă întreagă, dar în contracte de trainees prelungite timp de ani de zile. Într-o ţară cu o rată a şomajului de circa 18%, nu mulţi îşi permit să refuze chiar şi astfel de slujbe prost plătite.
Potrivit publicaţiei Proto Thema, 3.030.900 de greci trăiau încă din 2010 sub pragul sărăciei, conform datelor Autorităţii Statistice Elene. Pragul sărăciei este considerat un venit anual de 7.178 de euro pentru o persoană şi 15.073 de euro pentru o familie cu doi adulţi şi doi copii sub 14 ani.
Venitul mediu anual individual în Grecia era de 13.973,94 euro, iar venitul mediu anual disponibil al gospodăriilor era de 24.224,38 euro. Riscul de sărăcie pentru copiii între 0 şi 17 ani este evaluat la 23%, mai mare cu 3% decât pentru restul populaţiei, în timp ce riscul sărăciei pentru persoanele de peste 65 de ani este evaluat la 21,3%. Numărul grecilor care trăiesc în familii unde unul sau mai mulţi membri nu lucrau sau nu lucrau cu normă întreagă se ridica la 544.800.