BusinessMagazin

Blog

  • Gay fever

    Am vazut oscarizatul „Brokeback Mountain“, am vazut recent „Legaturi bolnavicioase“ si m-am plictisit. Intamplator sau mai degraba nu, daca ne gandim la tirania modei, amandoua filmele povestesc relatii gay. M-au plictisit nu pentru c-as fi homofob. Ci pentru ca am o fobie fata de tot ce inseamna reteta simpla de succes.

     

    Mai intai, este enervanta tendinta unora de a vorbi despre homosexualitate ca si cum ar fi mari dizidenti ai libertatii de expresie. Or, homosexualitatea nu mai este de foarte mult timp o tema tabu. Nu e un mare curaj artistic sa folosesti un astfel de subiect intr-un roman sau intr-un film. Apoi, e o lipsa de tupeu artistic sa intri intr-un astfel de subiect si sa o faci cu maxima timiditate si prudenta. E ca si cum n-ai fi citit ceva Proust, ceva Gide. Sau ca si cum n-ai fi auzit de Sapho.

     

    Cele doua filme mentionate mai sus au o nota comuna. Vor sa spuna niste povesti de dragoste gay cu maximum de naturalete posibil. Vor sa transmita mesajul ca e „o dragoste ca oricare alta“. Cu alte cuvinte, acesta ar fi un pas urmator in acceptarea relatiilor gay. Deja am o oarecare strangere de inima cand arta doreste sa transmita mesaje sociale atat de directe. Ar fi trebuit sa ma nedumereasca, sa-mi puna probleme cu adevarat curajoase, sfredelitoare, nu sa ma simt „indrumat“ ca un pionier, prin noi directive, catre noi orizonturi. „Brokeback Mountain“ nu e doar un film cu cowboys, el pare un film facut pentru cowboys.

     

    Tot timpul am simtit scenaristul adresandu-mi-se: „Uite ce e, stiu ca esti un cowboy batut in cap, poti sa accepti marea poveste pe care ti-o propun eu aici?“. Nu are cum sa deranjeze un astfel de story, i-as raspunde scenaristului cu pricina. N-a deranjat-o subiectul pe Hortensia Papadat-Bengescu, in secolul trecut. De ce m-ar deranja pe mine? Alta e marea problema. Ce mai ramane din film daca este privit de spectatori fara homofobii? O poveste plictisitoare de dragoste, de un patetism infiorator, o poveste care n-ar fi rezistat in nici un caz in varianta hetero. Sa ne mai intrebam daca ar fi luat macar vreo nominalizare la Oscar?

     

    In varianta romaneasca a temei, in „Legaturi bolnavicioase“ al lui Tudor Giurgiu, lesbianismul unor fete este mai mult afirmat in diverse replici decat vizibil pe marele ecran. Exista o singura scena in care cele doua actrite se saruta atat de artificial incat par sa strige din toti porii: „Suntem hetero! Regizorul ne-a pus sa facem asta!“. Acesta e pericolul cand vrei sa tratezi firesc o tema pe care ai ales-o in mod evident fortat.

     

    De altfel, de acelasi pacat sufera si cartea Ceciliei Stefanescu, dupa care se inspira filmul, „pacatul“ infantilizarii relatiei din lipsa de curaj al abordarii frontale a temei, pana la urma. Un spectator de langa mine a exclamat satisfacut dupa vreo zece minute: „E ca un fel de «Liceenii»!“ Nu parea el un tip prea complex, dar avea mare dreptate. Cam acelasi efect l-a avut si „Licenii“ la vremea lui. Nu era usor pe vremea lui Ceausescu sa spui sus si tare ca exista relatii amoroase care ii pot distrage pe utecisti din misiunea incredintata de partid. Dar nici nu era vreun mare curaj s-o afirmi. Era pur si simplu un film comercial. In vremuri comuniste.

     

    Iar acum, „Legaturi bolnavicioase“ ne ofera cam aceeasi raportare la publicul tanar contemporan. Le serveste maselor o tema la moda, inca incomoda din punct de vedere social, intr-o forma extrem de usor digerabila. Daca isi asuma statutul de „Liceenii“ anilor 2000, accept aventura cinematografica a lui Giurgiu. Numai sa aiba acelasi succes la public. Nu avem insa de-a face cu un film care sa fie mai mult de-atat.

     

    Nu tot ce e cu gay e si interesant artistic. Desi credinta comuna pare a fi ca tot ce e gay automat trebuie sa fie incomod, straniu, scandalos sau amuzant. E evident mai greu sa citesti niste Proust cu o aceeasi tematica (desi deliciile sunt infinit mai mari). Sau ceva Yourcenar sau Gide, Wilde etc.

     

    Nu doar cu tema gay se intampla acest fenomen de vampirizare cultural-comerciala. Sub protectia aparentei incomode, de fapt, se obtine multa publicitate gratuita. Filmul lui Ang Lee a beneficiat de o imensa promovare prin simpla afirmare a temei, iar si iar: doi vacari se iubesc. Acelasi algoritm al celebritatii l-a urmat, de exemplu, problema drogurilor. Cat de cool era Trainspotting! Da, era un film bun, dar acesta nu este un motiv pentru alte sute de regizori mediocri sa se creada pionieri in descrierea delirului provocat de diverse dependente. Le recomand tratament cu Baudelaire sau Thomas de Quincey sau, ceva mai aproape, Burroughs.

     

    Un amestec de mesaj social si ideologic cu dorinte artistic-comerciale nu e intotdeauna cea mai fericita solutie. Alegerea temei gay pentru simplul fapt ca este inca puternic asociata cu imaginea „cool“ nu garanteaza valoarea. Relatia dintre doi barbati, relatia dintre doua femei este cultural acceptata. Tatu, o formatie care a facut bani mimand lesbianismul, a venit la Cerbul de aur, o venerabila competitie pentru matusi si bunici. Deci subiectul in sine nu mai are nici o percutanta.

     

    Homosexualitatea nu mai intriga pe nimeni (asta a vrut, probabil, sa transmita si Giurgiu, dar nu i-a iesit decat o tratare crispata a relatiei). Cu atat mai putin pe cei care mentin un contact cu literatura, cu fenomenul artistic in general. Comercializarea incomodului nu face rau nimanui. Dar trebuie inteles ca un truc comercial si atat.

  • Micul Razboi Stupid

    Inca nu are un nume sexy ca „Razboiul de Sase Zile“, „A Treia Intifada“ sau „Suez“, dar de cand Israelul s-a retras din Fasia Gaza, un mic razboi tacut a inceput intre israelieni si palestinieni. Poate chiar asa ar trebui sa-i spunem: „Micul Razboi Tacut“. Sau, mai bine sa-i zicem pe numele adevarat: „Micul Razboi Stupid“.

     

    Sa vedem: Israelul se retrage din Fasia Gaza, palestinienii au o sansa, nu perfecta, nu ideala, dar cea mai buna sansa din toate timpurile sa construiasca ceva decent de unii singuri, fara armata de ocupatie a Israelului care sa le rasufle in ceafa – si ei ce fac? In principal se razboiesc intre ei si arunca rachete Qassam spre Israel, provocand din partea acestora represalii cu mana forte.

     

    Pana si Uniunea Europeana a decis sa nu dea drumul ajutorului financiar catre noul guvern palestinian condus de Hamas, si cand europenii iau decizii dure impotriva palestinienilor, atunci sa stiti ca acestia chiar fac prostii. Uniunea Europeana a anuntat ca nu va acorda guvernului Hamas ajutoare directe sau bani pentru plata salariilor functionarilor publici atata vreme cat acestia refuza sa se supuna deciziilor palestiniene anterioare – de a recunoaste statul Israel si de a renunta la violenta.

     

    Si daca Israelul, SUA si UE au dreptate in teorie, dar in practica asta va duce la un dezastru si mai mare? Ce vreau sa spun? Sa incepem cu teoria. Democratia nu inseamna doar castigarea unui scrutin liber. Mai implica si respectarea domniei legii, a constrangerilor constitutionale si a deciziilor luate de parlamentele alese anterior. Atat Autoritatea Palestiniana condusa de Fatah cat si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) au recunoscut dreptul la existenta al Israelului si, cel putin pe hartie, au renuntat la folosirea fortei.

     

    Guvernul Hamas le-a respins pe amandoua. Singurul mod in care Hamas poate face asta in mod democratic este sa organizeze un nou referendum si sa le ceara palestinienilor sa schimbe aceste lucruri, deja stabilite. Dar ca Hamas sa respinga unilateral optiunile ratificate de precedentul legislativ – asta e doar un exercitiu arbitrar de putere. Ar fi ca si cum presedintele Bush s-ar apuca sa faca bucati tratatul privind Canalul Panama (document semnat in 1977 de presedintele Jimmy Carter si prin care Canalul Panama – desi construit de SUA – urma sa revina statului panamez cel tarziu pana in 2000 – n.r.).

     

    Totodata, un guvern democratic trebuie sa exercite un monopol al fortei. Hamas nu poate cere lumii sa-i respecte acreditarile democratice daca, in schimb, refuza sa retina militantii palestinieni de la a lovi Israelul, din Gaza, cu rachete sau prin atentatori sinucigasi. Hamas nu poate pretinde ca nu are nici o responsabilitate pentru „renegatele“ atacuri asupra Israelului, orchestrate de militii aflate sub autoritatea ei suverana.

     

    „O organizatie terorista care a venit la putere prin mijloace democratice nu poate fi echivalata cu un guvern democratic“, spune analistul politic israelian Yaron Ezrahi. „Fiecare zi care trece fara ca Hamas sa incerce sa opreasca acest asalt cu rachete asupra Israelului sau sa recunoasca intelegerile internationale (ale fostului guvern palestinian) submineaza legitimitatea victoriei Hamas in alegeri.“

     

    Democratia nu e o „aventura de-o noapte“, adauga el. „Este un mariaj intre guvern si popor. De aia o numim un contract social. Nu poate fi pur si simplu schimbata arbitrar de vreuna dintre parti.“ In concluzie, lumea nu trebuie sa respecte Hamas ca pe un guvern democratic daca Hamas nu respecta aceste principii de baza ale democratiei.

     

    Asa ca hai sa-i infometam de bani pana cand isi vin in fire, nu? Si daca asta duce la un somaj masiv in Cisiordania? Bineinteles, e vina Hamas, dar Israelul va suporta consecintele faptului de a avea la usa o populatie palestiniana disperata. Sau, daca infometarea Hamas impinge organizatia si mai mult spre o alianta cu Iranul, ca sa-si poata plati facturile? Poate fi asta in interesul Israelului?

     

    Dupa cum mi-a explicat Nahum Bar-nea, unul dintre editorialistii de top din Israel, publicul israelian este intr-o dispozitie „foarte pragmatica“ cand vine vorba de Hamas. Bibi Netanyahu a centrat campania Likud pentru recentele alegeri pe acuzatii infierbantate asupra modului cum partidul Kadima avea de gand sa procedeze cu Hamas si a luat plasa.

     

    Votantii israelieni i-au respins mesajul. Adevarul e ca cei patru ani de campanii sinucigase ale Hamas au avut un impact urias asupra psihicului israelienilor. Israelienii nu vor ca aceasta campanie sa fie reluata. Majoritatea israelienilor ar negocia cu Hamas si maine daca ar fi convinsi ca Hamas va consimti la un armistitiu pe termen lung.

     

    Asa ca da, teoretic, Hamas nu merita sa fie tratata ca un guvern democratic. Dar, practic, Hamas poate oferi ceva dupa care israelienii tanjesc: un armistitiu – nu recunoasterea Israelului ca stat. Israelul a ales sa distruga guvernul lui Yasser Arafat si s-a ales cu Hamas. Daca distruge si Hamas? Cu ce se va alege atunci? Nu stiu, dar raspunsul nu e deloc simplu. Politica potrivita de a trata un grup terorist ales democratic care merita dat la o parte, dar care are ceva ce tu vrei, nu se gaseste in manuale. 

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer.

    Traducere de Mihai Mitrica

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Viitorul televiziunii prin lentila MIPTV Cannes 2006

    Afacerile in televiziune, publi-citate, Internet, telefonie mobila – si comunicatii in general – aproape ca au inceput sa se faca cu dictionarul in mana. Ca niciodata, lumea se confrunta cu o invazie de termeni care, desi inca neintelesi si neatractivi (unii) pentru aproape jumatate din consumatorii globului, genereaza discutii de afaceri interminabile, business planuri si proiectii de miliarde de dolari. Pentru ce?

     

    Americanii au o sintagma pentru a defini cuvintele «la moda» si intens vehiculate: „buzz words“. In domeniul afacerilor din televiziune si multimedia in general, aceste „buzz words“ care stau acum pe buzele antreprenorilor ar fi IPTV, iTV, Video-on-Demand, Video-over-IP, Broadband TV, Push TV, Mobile TV si lista ar putea continua. De aceea, la un eveniment de-spre tendintele globale in audiovizual si continut digital – cum a fost MIPTV Milia, desfasurat la Cannes (Franta) la inceputul acestei luni – primul lucru pe care ar trebui sa ti-l procuri este un ghid al acestor termeni. Nu atat un ghid semantic, cat mai degraba un ghid explicativ al afacerilor pe care toti acesti termeni le angreneaza.

     

    Pana la urma, care este modelul de business ideal pentru a face bani din IPTV – Internet Protocol TV – de exemplu? Internet Protocol TV nu inseamna neaparat televiziune distribuita pe Internet, desi ar putea, spun unii specialisti. Cel mai adesea, expresia ilustreaza consumul din acelasi aparat TV care sta in living de ani de zile, dar facilitat mai degraba gratie liniilor telefonice de mare viteza decat distribuitorilor TV prin cablu sau satelit.

     

    In tarile dezvoltate, marile companii de cablu deja investesc miliarde de dolari in upgradarea retelelor pentru a permite acest nou tip de distributie de televiziune. Dar de unde spera acestea sa-si scoata banii? Si care este avantajul televiziunilor, furnizorilor de continut audiovizual si al advertiserilor in aceasta afacere? Aceleasi intrebari isi gasesc locul si in contextul discutiilor despre afa-cerile din spatele investitiilor in Mobile TV de pilda – distributia TV pe telefonul mobil – sau Video-on-Demand – specific consumului la cerere, activ (nu impus ca in cazul distributiei clasice, unde telespectatorul are un rol pasiv in receptarea programelor).

     

    „Hai sa recunoastem ca nimeni nu stie ce se intampla in afacerile din televiziune la ora actuala“, scria editorialistul unei reviste de specialitate (Future Media) la inceputul acestei luni. Pe ce se bazeaza incertitudinea publicatiei respective, ca si a altor jurnalisti de profil de altfel, atunci cand vine vorba despre existenta unor planuri de afaceri coerente dezvoltate in jurul noilor tendinte de consum si de distributie TV? Pe insasi nesiguranta celor care le conduc, ar putea fi un raspuns. „Cand ai toata aceasta tehnologie care te asteapta acolo, ai ceva nesiguranta in legatura cu modul in care va evolua afacerea“, spune Armando Nunez, presedinte al CBS Paramount International Television, una dintre cele mai mari companii de media din lume.

     

    Nici Gary Carter de la FremantleMedia – unul dintre cei mai importanti producatori de continut pentru platforme multiple la nivel mondial – nu poate cuantifica cu precizie beneficiile afacerilor construite in jurul noilor deprinderi de consum – oricand, oriunde, oricat si, mai ales, oricum vrea noul consumator de multimedia, catalogat de unii ca apartinand Generatiei Multitasking (Generatia M). Carter, in schimb, poate oferi o directie catre profit: executivii TV trebuie sa dea mai mult control audientelor.

     

    „Motivul pentru care noi toti acum ne luptam sa identificam noi mo-dele de business este acela ca publicul nostru inca nu ne-a spus cine este. Trebuie sa ne debarasam de asteptarile din trecut“, a spus Carter. Ca si CBS sau Fremantle Media, mai sunt multi altii care incearca sa gaseasca strategii de business in contextul noilor tehnologii si care permit oamenilor sa-si personalizeze consumul de televiziune in functie de preferintele pe care le au, de obiceiuri si, de ce nu, de programul zilnic al fiecaruia dintre noi.

     

    Cum vor inlocui producatorii de divertisment profiturile pe care le faceau din vanzarea de publicitate adresata unei audiente de masa? Va fi o tranzitie grea, spunea recent un fond de investitii cu interese in companii de media si tehnologii, citat de presa americana. „Acolo unde ne aflam acum nu exista un model care sa aiba sens.“

     

    Asadar, o prima concluzie ar fi aceea ca, indiferent de domeniu – televiziune, productie de continut, managementul drepturilor de autor, telefonie mobila, telecomunicatii sau dezvoltarea de soft specializat – planurile de afaceri pe termen lung sunt momentan bulversate de abundenta de tehnologii si solutii adresate, direct sau indirect, consumatorului de media modern – mai mereu in miscare, grabit, sofisticat si tot mai pretentios. Cat de repede se va obisnui el cu aceste noi tehnologii si, mai ales, cati bani va fi el dispus sa scoata din buzunar pentru a-si sa-tisface apetitul pentru filme, sport, muzica, informatie sau divertisment pe noile suporturi – se va vedea in ani.

     

    Ce stiu insa executivii din media si din telecomunicatii – domenii convergente si care deja cu greu mai pot fi separate in afaceri – sunt urmatoarele lucruri. Unu: oamenii vor mai multa libertate de consum, adica sa fie tot mai putin legati de grila unei televiziuni, dar si de telecomanda – de pilda sa vada stirile de la ora sapte seara la miezul noptii cand ajung acasa sau chiar sa le primeasca in timp real pe telefonul mobil, pe masura ce se intampla; sa poata vedea in direct meciul de fotbal in timp ce asteapta avionul, pe telefonul mobil; parintii sa-si poata trimite copiii la culcare inchizandu-le televizorul de la distanta – dar nu din camera alaturata cu telecomanda, ci dintr-un alt oras sau alta tara, cu ajutorul telefonului mobil (Walt Disney a si dezvoltat recent un astfel de serviciu).

     

    In al doilea rand, cei care fac afaceri cu media sau telecomunicatii mai stiu ca toata aceasta personalizare a consumului de media inseamna o fragmentare a audientei, implicit teama advertiserilor de a-si irosi banii pe mase eterogene de consumatori in conditiile in care tendinta este sa-ti cheltui banii cu cap, cum ar spune advertiserii – adica la tinta.

     

    Si, nu in ultimul rand, afaceristii din domeniu mai stiu ca toata aceasta abundenta de tehnologii, indiferent de prescurtarile sub care sunt vehiculate, deci toate aceste posibilitati de consum – cu ajutorul liniei de telefon, al receptorului de televiziune prin satelit de langa aparatul TV, via cablu, Internet sau telefonul mobil – se traduc, in cele din urma, prin mai multe canale de distributie de audiovizual ca niciodata. Or, companiile ar trebui sa le exploateze la maximum, este parerea lui Valerie Bozzetto, Creative and Commercial Director la compania Interactive Rights Management (IRM). „Oamenii consuma mai mult media, nu inlocuiesc vechile media cu cele noi“, a mai spus el in cadrul unui workshop despre strategiile media digitale desfasurat la Cannes.

     

    Are Bozzetto dreptate atunci cand spune ca aceste noi suporturi de distributie TV ar trebui exploatate la maximum? Daca ne uitam la datele de cercetare ale ZenithOptimedia – agentie globala de servicii de media -, anul trecut balanta business-ului televiziunilor din Europa de Vest a cantarit mai greu in talerul veniturilor obtinute de la consumatori (abonamente) in detrimentul veniturilor din publicitate. A fost pentru prima oara cand veniturile din abonamente (deci din distributie) le-au depasit pe cele din publicitate, spune ZenithOptimedia. Agentia mai arata inspre importanta advertisingului pentru televiziuni in ultimii 15 ani, dar vorbeste de o stagnare pana in 2014: televiziunea si-a crescut cota atrasa din totalul bugetelor de media in ultimii 15 ani – de la 24% in 1991 la 32% in 2004 – insa „credem ca aceasta cota va fi tot de 32% in 2014“.

     

    O a doua concluzie? Cheia afacerii televiziunilor (si nu numai) va fi consumatorul. Atentie insa, va fi un consumator tot mai vanat de publicitari si asta pentru ca advertiserii – care vor continua sa recurga la audio-vizual pentru a-si face reclama – vor investi in mod indirect in TV. Adica in continut personalizat, mai degraba decat in clasicele spoturi parte din traditionalele pauze publicitare. Prin continut personalizat se inteleg sponsorizari, product placement – inserarea produselor in cadrul programului sau chiar a unor replici care fac apel in subliminal la diverse branduri -, insertii grafice si alte metode de publicitate non-traditionala care in prezent fac obiectul unor dezbateri de (auto)reglementare la nivel european.

     

    O alta concluzie? Asa poate fi explicata agitatia care a cuprins televiziunile de a dezvolta cat mai mult continut propriu, care sa fie cat mai atractiv publicitarilor (tendinta care se vede si in Romania – este tot mai frecventa asocierea dintre anumite marci si se-riale TV sau vedetele acestora). Dar acest lucru nu e suficient. Televiziunile – si celelalte media, de altfel – va trebui sa dezvolte unitati de business separate focalizate pe noile deprinderi de consum: cum ar fi o echipa redactionala pentru New Media – pentru furnizarea de stiri in timp real, indiferent de medium (TV, Internet, telefonul mobil) – sau echipe care sa conceapa formate de emisiuni si jocuri care sa se potriveasca ecranului miniaturizat al telefonului mobil, de pilda (continut digital pentru o buna calitate a imaginii,  adaptat si stilului «in miscare»). Iar acestea sunt doar cateva exemple cu valoare de tendinta aduse in discutie la Cannes.

     

    Si, desi modelul de business nu le este inca foarte clar televiziunilor, producatorilor de continut, companiilor de telecomunicatii sau advertiserilor, acestia nu stau cu mainile in san. Sunt companii care au trecut deja la treaba, facand ca viitorul business-ului lor sa se intample astazi. Cine s-a miscat?

     

    De partea televiziunilor, exemple ar fi NBC Universal si CBS Broadcasting care deja au inceput sa dezvolte show-uri disponibile via Video-on-Demand. In domeniul productiei, in fruntea listei ar putea fi pus Endemol, care a reusit sa vanda recent 10 milioane de minute de Big Brother via telefonul mobil in Australia, Italia si Marea Britanie.

     

    Iar in tabara furnizorilor de solutii pentru distributia de continut TV pe telefonul mobil intr-un model convergent, compania suedeza Ericsson ar fi un exemplu notabil. Suedezii au dezvoltat o solutie care integreaza televiziunea clasica si serviciul de televiziune on demand. „Programele pot fi structurate si usor accesibile, permitand utilizatorilor sa urmareasca programe inregistrate pentru playback, dar sa si aiba acces la informatii pe larg despre fiecare program in parte“, spune Per Nordlof, director of product strategy & portfolio management la Ericsson.

     

    Sunt trei moduri prin care sunt posibile transmisiunile live si difuzarea de programe on-demand pe telefonul mobil, explica el: prin retele mobile, prin retelele de televiziune digitala terestra sau prin satelit. Ericsson spune ca ideale sunt solutiile 3G unicast, care permit si transmiterea unui numar nelimitat de canale, dar faciliteaza si interactivitatea (voturi in direct de pilda) si download-urile. „Televiziunea 3G ofera atat retelelor, cat si operatorilor de telefonie mobila posibilitatea sa-si creasca veniturile din taxe pe continut si publicitate“, mai spun reprezentantii Ericsson care subliniaza ca aceasta solutie vizeaza si piata romaneasca, chiar daca se afla la inceput de drum in materie de consum TV pe telefonul mobil.

     

    Solutia Ericsson a fost deja implementata la televiziunea publica norvegiana NRK pentru o emisiune muzicala. Rezultate? De cand au interactionat cu emisiunea prin telefonul mobil, telespectatorii si-au dublat timpul de implicare in aceasta. Kurt Sillen, vicepresedinte Ericsson Mobility World, crede ca serviciile de acest tip vor stimula consumul si vor aduce venituri suplimentare intregii industrii media. Iar concluzia lui Sillen este si cea in jurul careia se invart ultimele „buzz words“ in afacerile TV: productia personalizata trebuie privita mai putin ca o bataie de cap in configurarea unui model de business, si mai mult ca o sursa de profit din New Media. Cu alte cuvinte, mesajul de la Cannes ar putea suna astfel: produceti, produceti, produceti.

  • CUM E LA NOI

    Desi consumul de TV cu ajutorul noilor tehnologii inca se misca greu aici, incep sa prinda contur termeni ca IPTV sau Video-on-Demand. Din toate canalele de distributie existente, veteran ramane cablul insa.

     

    CABLU: Cea mai veche metoda moderna de distributie a debutat in Romania la inceputul anilor ‘90 si este in continuare numarul unu din punct de vedere al numarului de abonati. Piata se imparte intre UPC-Astral si RCS&RDS.

     

    SATELIT: „Farfuriile“ de receptie TV prin satelit sunt prezente la ferestrele multor blocuri, dar mai ales pe acoperisul caselor din zonele rurale, unde companiile de cablu TV nu au ajuns. Lider de piata este serviciul DigiTv al RCS&RDS.

     

    IPTV: Televiziunea furnizata prin aceleasi cabluri ca si cele prin care computerele se conecteaza la Internet a debutat in Romania la finalul lui 2005 prin operatorul iNES.

     

    TV PE MOBIL: Operatorii Orange si Connex Vodafone ofera servicii de televiziune in direct si Video-on-Demand (emisiuni, divertisment video la cerere).

  • CE SPUN STUDIILE

    Daca romanii gandesc la fel ca locuitorii altor tari vizavi de receptivitatea la noile tehnologii, nu se stie. Sunt de retinut insa concluziile studiilor Accenture si KPMG la nivel mondial.

     

    NECLAR: Confuzia termenului si ambivalenta serviciului IPTV (telefonie si TV din aceeasi sursa) pot explica lentoarea dezvoltarii IPTV in lume. Conform Accenture, 46% dintre respondenti au spus ca nici macar nu inteleg termenul IPTV, iar 54% dintre respondenti nu sunt dispusi sa plateasca in plus pentru facilitati suplimentare.

     

    PUBLICITATE: O alta concluzie a studiului ar trebui sa ingrijoreze advertiserii: intrebati ce anume i-ar incuraja sa se aboneze la servicii IPTV, 55% au declarat: „mai putina publicitate“.

     

    MOBILE TV: Conform unui studiu KPMG, 40% dintre respondenti nu sunt pregatiti sa plateasca mai mult fata de factura curenta pentru extraserviciile via telefonul mobil. Concluzia KPMG e ca Internetul a creat o noua generatie de consumatori, obisnuiti sa primeasca informatii gratuit. Modelul de business pe care il sugereaza KPMG este cel al net-ului si al motoarelor de cautare: un serviciu atractiv pentru „cat mai multe perechi de ochi“, la randul lor atractive pentru advertiseri.

     

    OPERATORII DE TELEFONIE: Acestia ar trebui sa inceteze sa se gandeasca la serviciile convergente ca la un simplu generator de venituri, spune KMPG. „Ar trebui sa vada in aceste servicii un instrument de loializare a bazei de clienti, atractive pentru advertiseri si pentru partenerii de comert digital. Adica sa migreze de la modelul «partea mea de portofel» – orientat catre a scoate cat mai multi bani de la consumator – catre modelul «impartirea unui portofel mai mare» cu ceilalti.

  • MODELUL ENDEMOL

    Model digital: Big Brother nu a adus casei de productie Endemol doar notorietate si expansiune globala, ci si un nou model de business, digital, au spus oficialii Endemol la Cannes.

     

    BIG BROTHER DIGITAL: Endemol, detinuta de operatorul spaniol Telefonica, a pus bazele unei noi divizii de business, Endemol Mobile, care va lansa in curand doua canale TV mobile. In plus, impreuna cu o companie telecom olandeza (KPN), va lansa canale TV digitale, precum si servicii de Internet si Video-on-Demand pe mobil bazate pe show-urile Endemol, plus formate interactive, adaptabile platformei IPTV.

     

    NOII PARTENERI DE BUSINESS TV: Se va schimba  modelul de business Endemol? „Cred ca e vorba de aplicarea principiilor de core-business pe noile platforme. Mixul afacerii noastre e sa cream idei si formate de emisiuni, iar apoi sa le vindem distribuitorilor“, a spus Peter Cowley, managing director la divizia digital media Endemol UK. „Clar, in trecut, principalii distribuitori erau televiziunile, dar acum vorbim de distribuitori New Media – operatorii de telefonie mobila, IPTV si portalurile de jocuri.“

     

    ACUM E MOMENTUL: Big Brother a starnit la Endemol interesul pentru media digitale si interactive acum cinci-sase ani. „Ne-a luat ceva timp, dar cred ca acum ne aflam intr-un moment in care media digitale devin o sursa importanta de venituri pentru Endemol.“ Activitatea new media deja reprezinta 10-15% din vanzarile Endemol UK, iar circa 75 de oameni lucreaza pentru business-ul digital, adica circa 20-25% din totalul Endemol UK.

  • Si pentru in-store trebuie licenta

    Fiind difuzate la pachet cu emisiuni, serviciile de publicitate audio-video din magazine, cluburi, banci si farmacii au nevoie de licenta de la CNA.

     

    Monopoly Media, care difuzeaza mesaje publicitare in-store, are nevoie de licenta audiovizuala de la Consiliul National al Audio-vizualului (CNA) pentru a functiona. Prin publicitate audio-video in-store se inteleg spoturile difuzate pe ecranele amplasate in centre comerciale, banci, farmacii sau cluburi.

     

    Decizia a fost luata de CNA la inceputul lunii aprilie, iar directorul general al companiei, Gabriel Faflei, a declarat pentru Mediafax saptamana trecuta ca a depus deja documentele necesare pentru obtinerea autorizatiilor de emisie de la Consiliu.

     

    Potrivit Consiliului, atat timp cat a difuzat doar publicitate, serviciul Monopoly TV nu a intrat in aria de reglementare a CNA, pentru ca nu era un serviciu de programe editat de operator. Insa, in momentul in care a inceput sa difuzeze si emisiuni audiovizuale, el a devenit similar unui serviciu de televiziune, aparand, astfel, necesitatea unei reglementari.

     

    Ralu Filip, presedintele CNA, crede ca problemele care apar in cazul in care acest serviciu ramane nereglementat este data de faptul ca, desi publicitatea la alcool si tutun este permisa de Legea Audiovizualului doar in anumite intervale orare si in anumite conditii, acest serviciu difuzeaza spoturi de promovare pentru produsele respective fara nici o restrictie. „Parerea mea este ca se dezvolta un sistem de televiziune underground. Maine va fi in strada. De ce in casa sa am restrictii si in magazin sa vad cum vreau?“

     

    Attila Gasparik, vicepresedintele CNA, nu a fost de acord. „Asa, si in magazinul Unirea se dau muzica si anunturi, si sunt foarte multe magazine care fac acest lucru in Romania. Hai sa le licentiem pe toate“, a spus el. In cele din urma, Consiliul a decis sa ceara serviciului Monopoly TV sa se licentieze in cazul in care doreste sa difuzeze in continuare si emisiuni audiovizuale.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Adevarul asa cum e el

    Client: Salonta

    Brand: Salonta

    Agentie: NextCap

    Canale: TV

     

    Mezelurile Salonta scot capul la lumina si incep sa se comunice prin prima campanie din cei 30 de ani de cand sunt produse. Pe o piata publicitara a mezelurilor abundenta si cu mesaje care par sa se reinventeze de la un producator la altul, adevarul despre brand pe care Salonta a ales sa parieze in prima sa campanie de imagine este insusi adevarul. „In loc sa va aratam actori gemand de placere in timp ce musca din mezelurile noastre, preferam sa va aratam fabrica, exact asa cum e, cu oamenii din ea“, explica NextCap.

     

    „De ce sa te ascunzi in spatele unei metafore cand produsul tau este o metafora vie?“, se intreaba retoric agentia, explicand conceptul creativ al campaniei. Spotul TV face parte dintr-un plan de comunicare mai amplu, Salonta adoptand schimbari si la nivel de design si ambalaj. In afara de obtinerea notorietatii produsului in urma acestei campanii – care ruleaza in perioada aprilie-mai pe TV – compania isi mai propune si cresterea cotei de piata cu 150%.

  • HI-TECH: Managerul universal, un scurt ghid de intrebuintare

    Enterprise Resource Planning. Pe scurt, ERP. Un acronim despre care deja unii spun ca ar promite mai mult decat poate face. Daca „Planning“ (planificare) este un capitol la care dezvoltatorii de ERP mai au de lucrat, iar „Resource“ (resurse) are si el minusurile sale, esenta acestui gen de software deriva, totusi, din cel de-al treilea termen – „Enterprise“ (companie).

     

    Candva, intr-o epoca nu chiar atat de indepartata, lumea business-ului se invartea numai si numai in jurul hartiilor. O lume fara computer, imprimanta sau e-mail, in care managerii erau nevoiti sa se descurce cu munti de documente „plimbate“ prin toate departamentele si „ingropate“ apoi in praful arhivelor. Apoi omul a creat PC-ul, iar primele softuri „dedicate“ au mai redus din numarul hartiilor de pe birouri.

     

    Ele au aparut gratie unor manageri care au observat ca activitatile repetitive pot fi facute mai repede si mai bine folosind computerul. Ramanea totusi o mare problema: fiecare departament lucra cu propriile aplicatii, dar care nu puteau comunica intre ele. N-a durat mult si managerii si-au dat seama ca au nevoie de altceva.

     

    Un software care sa se infiltreze adanc in structura companiei, un „creier“ omniprezent care sa fie la curent cu tot ce se intampla in companie, indiferent de departament, si care sa poata raspunde instantaneu la intrebarile managerilor. Bineinteles, nu era vorba de o aplicatie cu inteligenta proprie sau cu putere de decizie, ci pur si simplu de un soft care sa inregistreze toate procesele de business si sa furnizeze la cerere documente, rapoarte, statistici. Cu alte cuvinte, toate instrumentele de care managerii se folosesc pentru a lua decizii de business, furnizate in acelasi loc, atunci cand au nevoie de ele.

     

    Astfel a aparut ideea de a dezvolta asa-numitul software ERP (Enterprise Resource Planning) – practic, o colectie de mai multe aplicatii (numite si module) unite sub aceeasi „palarie“. ERP-ul este un software care administreaza procesele de business ale unei companii si faciliteaza comunicarea intre diverse departamente.

     

    Fie ca este vorba de contabilitate, marketing, vanzari sau resurse umane, toti angajatii au acces la o baza de date unica, unde se pot accesa si actualiza informatii in timp real. De exemplu, traseul unei comenzi prin companie poate fi urmarit fara probleme – managerul va sti in permanenta in ce stadiu se afla si cu ce departament trebuie sa vorbeasca pentru a cere detalii sau a comunica ceva. De asemenea, o modificare adusa comenzii de catre departamentul de vanzari (sa spunem ca s-a razgandit clientul si vrea sa comande mai multe produse) va fi vizibila instantaneu si pentru seful de depozit, care poate sa verifice daca stocurile pot face fata noilor conditii.

     

    ERP-ul este o solutie adoptata de companii din cele mai diverse industrii, de la cea bancara pana la retail sau aeronautica. Viteza cu care informatiile circula prin companie dupa instalarea unui ERP este responsabila pentru reducerea costurilor operationale cu o pondere intre 20% si 45%, spun reprezentantii furnizorilor de astfel de software. Alte avantaje: un management mai rapid si mai eficient, comunicare mai buna intre departamente, administrare mai usoara a documentelor.

     

    Reversul medaliei exista insa, chiar daca nu toate companiile producatoare il mentioneaza in prezentarile lor catre posibilii clienti. Atat de multa informatie la indemana atat de multor oameni poate sa dea mari batai de cap managementului unei companii. Practic, angajatii capata dintr-o data mai multe responsabilitati – trebuie sa fie mai atenti (orice greseala de introducere a datelor se va „oglindi“ in toate celelalte departamente) si cu mai mare viteza de reactie (care sef va intelege o intarziere in luarea unei decizii in conditiile in care „ai avut toate informatiile la-ndemana“?).

     

    Specialistii sunt chiar de parere ca in implementarea unui sistem ERP problema cea mai des intalnita nu tine de tehnologie, software sau computere, ci de modificarea comportamentelor angajatilor. „Este vorba de rezistenta la schimbare“, a spus pentru BUSINESS Magazin Andy Dumitrascu, marketing manager al companiei romanesti producatoare de software TotalSoft. Implementarea unui ERP presupune o analiza profunda a modului in care se desfasoara business-ul, a tuturor proceselor care sustin afacerea. Iar schimbarea genereaza inevitabil o rezistenta in cadrul organizatiei, „nu neaparat la nivelul managementului, cat la nivelul celorlalte categorii de personal care trebuie sa sustina efortul de schimbare“, avertizeaza Dumitrascu.

     

    Sa luam cateva exemple. Dupa instalarea ERP-ului, reprezentantul de vanzari nu va mai fi un simplu functionar care tasteaza in computer numele clientului aflat la telefon si apasa tasta Enter, nefacand altceva decat sa adauge inca o inregistrare la lista celor care s-au aratat interesati de un anumit produs. Ecranul monitorului din fata lui, pe care ruleaza softul ERP, il transforma cu adevarat in business-man. La doar cateva click-uri distanta se afla raspunsuri la intrebari esentiale pentru a avea o buna relatie comerciala cu acel client. Si-a platit ultima comanda la timp? Beneficiaza de vreun discount? Avem in depozit stocurile necesare pentru a onora comanda in timp util? In functie de aceste raspunsuri, el poate sa ia toate deciziile necesare in ceea ce-l priveste pe client. Sau daca nu toate, atunci cu siguranta mult mai multe decat obisnuia sa ia in trecut.

     

    Iar aceste decizii nu-l mai afecteaza doar pe el, ci sunt relevante si pentru munca colegilor din alte departamente. Colegi care nici ei nu mai pot continua sa „hiberneze“. Acum trebuie sa urmareasca cu atentie in softul ERP toate informatiile relevante pentru ei si sa furnizeze, la randul lor, date importante pentru altii. Angajatii din depozit nu mai pot sa umble toata ziua cu o foaie de hartie in mana si un creion asezat dupa ureche. Computerul ii asteapta sa introduca valorile stocurilor in sistemul ERP, astfel incat agentii de vanzari sa stie in permanenta pe ce se pot baza.

     

    Tocmai acesta este si motivul pentru care valoarea adusa de sistemul ERP intr-o companie este greu de anticipat. De obicei, oamenii nu apreciaza schimbarile la locul de munca, iar ERP-ul le cere sa se schimbe. Astfel ca softul in sine este mai putin important decat felul in care companiile reusesc sa se schimbe pentru a profita de avantajele de a-l folosi. Daca nu reusesc, este foarte posibil ca ERP-ul sa nu aduca deloc valoare adaugata, ba mai mult, sa fie o piedica – pentru ca oamenii actioneaza dupa aceleasi principii, numai ca mai trebuie pe deasupra sa se obisnuiasca sa foloseasca un soft nou.

     

    Un alt mit despre ERP este ca instalarea unui astfel de soft va revolutiona intregul mod de a face business al companiei si ca vanzarile vor creste spectaculos. Nimic mai fals. ERP-ul este doar o modalitate de a organiza mai bine „bucataria“ interna si nu are nimic de-a face cu lumea exterioara, in relatia cu clientii, partenerii sau furnizorii (pentru asta, ati ghicit, exista alte softuri). „Veteranii“ care utilizeaza ERP de mult timp spun ca acest tip de soft, odata instalat, devine o noua sursa de costuri pentru companie, costuri care au insa ca obiectiv eficientizarea operatiunilor per total ale companiei. Cu alte cuvinte, daca si numai daca este instalat bine, iar oamenii ii inteleg rostul, softul poate imbunatati dramatic activitatea de business si sa devina un avantaj competitiv fata de concurenta.

     

    Daca pe plan mondial ERP-ul este o piata de miliarde de dolari, in Romania lucrurile sunt, o data in plus, la scara mai mica. Valoarea intregii piete de ERP este estimata la 30-40 mil. euro, iar cresterea de anul acesta va fi, ca si anul trecut, intre 20-30%. Este adevarat ca potentialul este incurajator, avand in vedere ca procentul companiilor romanesti care nu au un astfel de sistem instalat trece, probabil, de 70-80%. Primele companii romanesti care au adoptat solutii ERP provin din industrii precum productie, retail sau financiar-bancar.

     

    De ce este ERP-ul atat de putin raspandit pe piata autohtona? Unul din motive este ca managerii adesea nu intrezaresc avantajele care pot decurge din instalarea unui ERP. „Reticenta managerilor este normala, atata vreme cat beneficiile pentru utilizarea unui astfel de sistem nu sunt vizibile“, spune Zemy Apfelbaum, director de vanzari responsabil cu solutiile ERP la compania Wizrom. Un amanunt pe care putini il con-stientizeaza este ca ERP-ul poate fi adaptat, mai mult sau mai putin, la nevoile fiecarei companii. „Cand ii intreb de ce au nevoie, unii manageri imi raspund: «Nu stiu, la altii cum ati facut?»“ descrie Cristian Dinca, director al departamentului de training de la TotalSoft, reactia unora dintre potentialii sai clienti.

     

    Faptul ca ERP-ul poate fi „croit“ pentru a raspunde nevoilor curente si viitoare este amintit si de catre Valentin Tomsa, directorul SAP Romania, pe lista avantajelor acestui gen de soft. Cu conditia ca ERP-ul respectiv sa fie „accesibil din punct de vedere al costului de achizitie, implementare si intretinere“, dar si sa se bazeze pe „cele mai bune practici de business din industrie“.

     

    Furnizorii spun, din experienta, ca momentul la care managerii de obicei incep sa caute solutii de tip ERP este acela in care realizeaza ca afacerea lor, in crestere, are nevoie de „vitamine“ la capitolul software. Pe masura ce business-ul se dezvolta, „creste costul administrarii afacerii si scade gradul de analiza a informatiilor relevante pentru un management eficient“, spune Andy Dumitrascu de la TotalSoft.

     

    In Romania, principalii furnizori de ERP sunt filialele locale ale SAP si Oracle, dar si firmele romanesti Siveco, TotalSoft, Novensys, Scala, Transart, Wizrom. Pentru implementarile mari (care necesita multe module pentru multe departamente de business si un numar mare de utilizatori) furnizorii cer pana la cateva sute de mii de euro, in timp ce firmele cele mai mici nu cheltuiesc pe ERP mai mult de cateva mii de euro, estimeaza Cristian Dinca. Pretul este compus din licenta pentru software, la care se adauga implementarea (analiza a modelului de business, configurare si testare). De altfel, o firma de 10 persoane nici nu are de ce sa apeleze la o solutie scumpa si complexa, pe care sa plateasca sute de mii de euro. „Ar fi ca si cum ai cara o coala de hartie intr-un tir“, explica Dinca.

     

    Situatie care n-ar fi absurda cu o singura conditie: ca ERP-ul sa demonstreze negru pe alb ca beneficiile aduse de transportarea acelei coli de hartie sunt mai mari decat costul de inchiriere al unui tir.

  • Altfel de management

    O definitie mai putin pretentioasa a ERP ar putea fi aceea de software care combina toate sistemele informatice ale diverselor departamente ale unei companii (financiar, vanzari, contabilitate, resurse umane etc.)

     

    PLUS: Angajatii pot accesa simultan toate informatiile relevante pentru ei, indiferent din ce departament provin ele. O comanda a unui client poate fi vazuta si de angajatii de la financiar, si de cei din vanzari, si de cei care se ocupa de stocuri. Iar traseul comenzii prin companie este mai usor de urmarit de catre manageri.

     

    MINUS: Beneficiile exacte sunt dificil de estimat inainte de instalare. Rezultatele depind foarte mult de felul in care angajatii se implica in valorificarea surplusului de informatii oferit de ERP.

     

    COSTURI: De la cateva mii de euro pana la cateva sute de mii de euro, in functie de complexitate.

     

    TIMP: Chiar daca unii furnizori spun ca se pot incadra in 2-3 luni, de obicei perioada de implementare tine cel putin 6 luni.