BusinessMagazin

Blog

  • CINCI INTREBARI PENTRU HABER

    Desi locuiti in Silicon Valley, ne-ati spus ca ati votat la ultimele alegeri din Romania.

    Am votat cu Basescu, dar nu a fost doar atat. In ziua alegerilor am scris e-mail-uri la sutele de oameni pe care ii cunosc si i-am implorat sa mearga sa voteze. Am intrat orbeste pe chat-ul Yahoo! si i-am indrumat pe toti romanii care erau online sa voteze pentru Basescu, sa isi ia prietenii si sa ii duca sa voteze pentru el. Asta, fara sa il cunosc pe Basescu si fara sa critic regimul vechi. He, he, he! Daca ma gandesc bine, poate din cauza mea a castigat Basescu. In plus, vreau sa ii ajut pe noii ministri din educatie si IT, desi nu ii cunosc. As vrea poate sa predau un curs de business la ASE ca sa impartasesc din experienta mea.

    Despre situatia de dupa alegerile prezidentiale din SUA ce credeti?

    Ma bucur ca Bush a fost reales. Nu imi place politica lui dar, in acest moment, e omul potrivit la locul potrivit. Cred ca terorismul musulman este cel mai mare pericol mondial. Fanatismul, lipsa de educatie si imbecilizarea populatiei in Irak, Iran sau Siria sunt ca un viespar. Cu fanaticii e ca si cu viespile. Daca ii ignori, or sa te atace cand nu te astepti, dar daca ii ataci tu, ai sansa sa ii opresti. Cred ca, in timp, democratia si libertatea – asa cum s-a intamplat in Romania si Ucraina – o sa schimbe si realitatile din tarile musulmane. 

    Dar in mediul de afaceri romanesc ce ati schimba?

    Sunt foarte optimist ca aici lucrurile se schimba accelerat si business-ul devine din ce in ce mai transparent. Cred ca initiativele de e-Guvernare au fost bune si, de asemenea, apropierea de Uniunea Europeana este extrem de importanta. Mentalitatea trebuie sa se schimbe in continuare. Trebuie sa trecem de la principiul „Hai sa vedem cat furam“ la „Hai sa vedem cat putem construi“. Trebuie sa trecem de la „sa moara capra vecinului“ la „capra ta cu capra mea pot sa faca dragoste si multe caprioare mici“. As fi de acord sa intru in consiliul de administratie al unor companii serioase pe care sa le ajut in management.

    Ce fel de relatii aveti cu prietenii? Credeti ca oamenii bogati, ca dvs., vor sa-si ajute cu bani prietenii?

    Prietenii ocupa un loc important in viata si preocuparile mele. As putea spune ca istoria vietii mele s-a bazat in mare parte pe ajutorul dat altora. Cum trebuie ajutati? In trecut, am dat combinat la prieteni milioane de dolari, dar asta nu i-a ajutat asa cum credeam. Cred ca trebuie aplicata zicala „decat sa ii dai cuiva un peste, mai bine invata-l sa „pescuiasca“. Din pacate, multi prieteni considera ca datul banilor este solutia.

    Ati spus mai demult ca pentru a avea succes o data trebuie sa incerci de zece ori. Cei mai multi nu mai gasesc energie dupa noua incercari ratate.

    He, he, he… pai din alea ratate inveti cel mai mult. Asa e natura umana. Oare, pana sa invatam mersul, nu cadem de foarte multe ori? Cei care nu incearca esueaza sigur, cei care incearca au o sansa la zece, cei care sunt foare buni sau foarte norocosi au sanse mai multe. As adauga ca nu exista afacere sigura. Nici macar furtul si misculatiile nu sunt sigure.

  • Dai in mine, dai in fabrici si stadioane

    Planul noului guvern de la Kiev de a renationaliza companiile privatizate in conditii dubioase a atins si clubul Dinamo Kiev, controlat de magnatul Ihor Surkis. Vicepremierul Mikola Tomenko a declarat ca Dinamo Kiev a fost cedat pe nimic lui Ihor Surkis si fratelui sau Hrihori (membru al Parlamentului si presedintele Federatiei ucrainene de Fotbal), gratie relatiilor acestora cu fostul presedinte Kucima. Ca si cand n-ar fi fost de ajuns, un tribunal din Kiev a decis saptamana trecuta, tocmai inaintea meciului din Cupa UEFA cu Villareal, sa blocheze actiunile clubului, ca urmare a plangerii unei actionar minoritar – o firma controlata de un fost partener de afaceri al fratilor Surkis, care a reclamat ca i-au fost incalcate drepturile cu prilejul unei majorari de capital.

    Ihor Surkis a luat imediat masuri: l-a invitat pe presedintele Viktor Iuscenko la cina, ca sa-i explice cat de important e clubul pentru tara, si l-a poftit sa viziteze baza sportiva construita de el pentru Dinamo, ca sa vada cat a investit acolo. Dupa Surkis, cheltuielile anuale ale clubului, suportate de el, se ridica la 20-30 de milioane de dolari. Ultima investitie a fost anuntata chiar saptamana trecuta: e vorba de fundasul brazilian Rodrigo, pe care Surkis va plati 4 milioane de dolari.

  • Moda trecutului de lux

    Sa iti gandesti investitiile la un birou din radacina de trandafir, vechi de 300 de ani, sau sa te retragi intr-un fotoliu din secolul al XVIII-lea pentru a te uita la televizorul cu plasma ar putea fi semnele unui comportament oarecum excentric. Totusi, intr-o lume in care ultimele inovatii se pot uza moral in cativa ani, sa iti indrepti atentia spre antichitatile de lux poate fi si o dovada clara de maturitate.

    Pe langa anticariatele in care termenul de antichitate se confunda cu cel de vechitura, in special in Bucuresti, au reusit sa se dezvolte si cateva magazine unde se vand obiecte de valoare, iar antichitatile, selectate cu grija, redevin sinonime cu ideea de lux. Sunt locuri in care, atunci cand le treci pragul, te astepti ca vanzatorul sa-ti aduca narghileaua, o cafea si sa te intrebe cand doresti sa iei dulceata. Locuri unde pe o masuta in stil florentin se lafaie un gramofon, un ceas aurit sau o oglinda in care altadata se admira sotia vreunui boier. „Povestea unei astfel de piese, misterul, asemanator cu cel al unei femei sofisticate“, a transformat-o pe Diana Lascarescu intr-o pasionata a antichitatilor. Dupa ce a achizitionat prima piesa la 19 ani, a inceput sa cumpere orice obiect de care se indragosteste instantaneu. „Ultima achizitie a fost un serviciu englezesc din 1850, dar cea mai mare dragoste o am pentru o vaza, un Cale, care imi incanta ochiul si sufletul“, spune ea. „O plimbare pe Covaci, prin anticariatele de acolo e una dintre metodele mele preferate de relaxare.“

    Oferta e bogata, dar si clientul trebuie sa fie pe masura. Faptul ca  „in ultimii ani tot mai multi romani au inceput sa descopere aceasta piata si sa o aprecieze la adevarata ei valoare“, dupa cum afirma expertul George Pirsoaga, proprietar al galeriilor Palas Antiques din Bucuresti, a dus, inevitabil, si la o crestere a preturilor. O piesa care in 2000 era evaluata la 1.000 de dolari este scoasa astazi la vanzare cu 5.000-6.000 de euro. Proprietarii magazinelor de antichitati nu au, insa, de ce sa se planga. Chiar daca, in general, preturile variaza de la 10 la 200 de milioane de lei, in functie de stilul si perioada careia ii apartin, obiectele puse in vanzare isi gasesc deseori cumparatori. In ultima vreme, insa, nici anumite piese rare care depasesc 15.000 de euro nu stau prea mult in vitrina. Proprietarii sustin ca acest lucru se intampla, in principal, deoarece majoritatea anticariatelor practica preturi de cel putin cinci ori mai mici decat cele „de afara“. Pe de alta parte, un client fidel al anticariatelor de peste hotare, Diana Lascarescu considera ca „deseori, preturile sunt exagerate si chiar mai mari decat afara“. Singura explicatie plauzibila, la care subscriu si proprietarii anticariatelor, ramane ca lipsa de omogenitate a profilului cumparatorului contribuie substantial la cresterea vanzarilor. 

    Daca pe piata externa se dau batalii pe viata si pe moarte pentru o anumita piesa, numarul romanilor care vad in achizitia unei antichitati o investitie este destul de mic. Majoritatea sunt atrasi de antichitatile de lux pentru povestea acestora, pentru a se innoi cu ceva vechi sau pur si simplu pentru a-si crea o atmosfera aristocratica in locuinta. Totusi, clientii antichitatilor de lux difera foarte mult. O clasificare rapida i-ar imparti in trei categorii: cei care cumpara antichitati pentru a face cadouri, intermediarii – care au facut din aceasta activitate o afacere – si colectionarii, care sunt de altfel si cei mai fideli clienti ai magazinelor de antichitati.

    Acestora li se mai adauga, uneori, inca o categorie, snobii, „cei care cumpara atrasi de multitudinea de zerouri din pret sau care cred ca prin cumpararea unor obiecte de arta se aleg si cu ceva educatie sau bun gust“, spune proprietarul unui ma-gazin de antichitati. Fenomen pe care anticarii nu-l pot impiedica insa pentru ca, mai spune acelasi proprietar, „nu poti sa-ti educi clientul, deoarece chiar daca faci asta din pasiune nu trebuie sa uiti ca de fapt e o afacere“. Si in fine ultima categorie aparuta pe piata, cea a romanului prosper, care se indreapta, in principal, spre mobila veche. „Mobilierul mic e cel mai cautat pe aceasta piata“ spune Eduard Tanase, directorul magazinului de obiecte de arta Unistrade. Priza acestora la cei cu bani se datoreaza in principal rafinamentului artizanilor din secolele trecute, care ar putea completa cu succes livingurile moderne sau dormitoarele minimaliste. „La acea vreme se acorda foarte multa atentie personalizarii la detaliu a o-biectelor“, mai spune directorul Unistrade, astfel ca acum se poate alege intre o masuta de dama sau un „écritoire“ de barbati. 

    Majoritatea masutelor, fotoliilor, obiectelor de mic mobilier in special, care se regasesc prin magazinele romanesti de antichitati, sunt copiate dupa piese care impodobesc palatele si castelele din Franta, Austria si Germania, „insa spre deosebire de Germania sau Franta pretul acestora in Romania este mult mai mic“, mai spune Tanase. Multe au fost realizate la sfarsitul secolului al XVIII-lea si fie au fost aduse in secolele trecute din Franta, de boierii romani care isi vindeau graul de pe mosii, il transformau in aur si mergeau la Paris sa cumpere mobila sau obiecte de arta, fie au fost realizate in Ardeal, in manufacturi austro-ungare dupa modele la moda pe alte meleaguri. Din magazinul lui E-duard Tanase au plecat, de-a lungul timpului, spre diferiti cumparatori mobilier francez, Ludovic XIII, XIV, XV, mobila olandeza sau chiar usi imparatesti de biserica, pe care le-a vandut unui particular la 40 de milioane de lei. Si Unistrade nu e un caz izolat. 

    Pe strada Covaci, la Milenium Unic Art Galery, te intampina, pe langa mobilierul stil florentin sau vienez, sticlarie Lalique, Daum Nancy sau Gallé, o statueta din bronz realizata in 1904, al carei pret e de 35.000 de euro, chiar daca, dupa cum afirma proprietarul magazinului, Ionel Zaharia, valoarea ei de catalog e aproape dubla. Hanul cu Tei e deja de mult timp un reper de luat in seama. In Luca Antique, anticariatul Da Vinci sau Quasar etichetele cu preturi iti aduc aminte ca nu esti intr-un muzeu si daca iti permiti poti oricand pleca acasa cu o piesa de mobila, cu ornamente elaborate din bronz, cu o masa sau un scaun in stilurile Empire, Rococo sau un fotoliu gen „bergère“.    Indiferent de pret, oamenii cumpara. Obiectele isi traiesc, mereu si mereu, o noua tinerete, o data cu intrarea in casa noua.

  • Rebeli cu cauza

    Din analiza interviurilor date de 80.000 de conducatori de organizatii, doi consultanti de la Gallup au identificat trasaturile unui manager perfect.

    Titlul original al cartii este „First Break All the Rules“. Cartea e o instigare stiintific articulata la nesocotirea bunelor si batranelor cutume manageriale care, iata, in epoca noului mileniu, incep sa-si faca transparente neajunsurile. Marcus Buckingham si Curt Coffman (consultanti pe probleme de ma-nagement ai Gallup Organization) au compilat rezultatele interviurilor realizate cu circa 80.000 de manageri din mai mult de 400 de societati – plecand de la o baza de date construita prin consultarea unui milion de salariati – intr-un studiu de gen care, prin dimensiunea sa informativa este, pana la ora actuala, cel mai amplu realizat vreodata.

    Managerii selectati, desi aflati intr-o mare diversitate de situatii (unii se situau in pozitii de top, altii erau simpli supervizori, unii lucrau in companii aflate pe lista Fortune 500, altii detineau functii cheie in mici companii), au toti o importanta trasatura comuna: sunt cei mai buni. Cum poate un cercetator sa se impace cu superlativele absolute si, mai ales, cum poate sa afle intruparea unui superlativ in infinitezimalele nuante pe care le  imbraca viata reala? Autorii se asaza, de la bun inceput, intr-o confortabila certitudine (dar vai!, cat de anevoios obtinuta, in 25 de ani de analize efectuate de Gallup), rezultata din compararea indicatorilor de performanta ai companiilor asupra carora s-au aplecat: vanzari, profit, nivel de satisfactie al clientilor, date despre fluctuatia personalului, opinii ale angajatilor. Ei bine, dialogurile cu acesti „manageri intre manageri“ au conturat niste concluzii surprinzatoare: nici unul dintre ei nu s-a ferit sa incalce regulile sacre ale managementului, nici unul nu crede ca un om, chiar beneficiind de o pregatire corespunzatoare, poate realiza orice isi propune, nici unul nu ii ajuta pe angajati sa-si depaseasca slabiciunile.

    Mai mult, fiecare dintre ei are angajati favoriti. Buckingham si Coffman afirma ca talentul primordial al marilor conducatori de intreprinderi este acela ca stiu sa faca diferenta intre competente si calitati. O competenta, cum ar fi programarea informatica, poate sa fie invatata. Calitatile sunt innascute si pot fi clasificate in trei categorii: combativitate, functionare intelectuala si mod relational. Autorii sugereaza ca cei mai buni manageri identifica insusirile necesare, pentru a controla cum se cuvine posturile din cadrul organizatiei, si ca isi recruteaza personalul atat pe criterii de competenta cat si pe baza calitatilor. Liderii talentati isi petrec majoritatea timpului cu cei mai buni angajati, nu cu cei mai putin performanti, iar actiunea lor este focalizata pe folosirea punctelor tari ale colaboratorilor si pe ocolirea slabiciunilor (care sunt luate in calcul dar asupra carora nu se incearca nici o modificare).

    Managementul devine astfel o cale de optimizare a calitatilor personale si specifice si nu o largire siste-matica a sarcinilor devenite stereotipe. Dupa atatea studii de caz, exprimate limpede, cu trimiteri si parabole plastice la indemana, autorii isi avertizeaza cititorii, in spiritul sensului final al cartii: „Nu va incurajam sa inlocuiti stilul vostru managerial obisnuit cu o versiune standardizata. Mai degraba, scopul nostru este de a va ajuta sa folositi propriul stil in avantajul vostru, aratandu-va cum sa adaptati viziunea revolutionara a marilor manageri de pretutindeni“.

     Marcus Buckingham si Curt Coffman,  Manager contra curentului, Editura Allfa, Bucuresti, 2004

  • Enciclopedie pentru tineri

    • Enciclopedie pentru tineri

    Un adevarat regal de imagini si de comentarii succinte privind istoria cartii si a literaturii ne ofera editura RAO in aceasta enciclopedie Larousse, destinata, potrivit inscriptiei de pe coperta, tinerilor. Ceea ce nu inseamna ca este puerila, facila in clasificari si in sinteze, sau expediata, in planul general al informatiei. Poate, prin urmare, sa fie un subiect de delectare si pentru adulti, iar pentru aceia care ar stramba din nas va constitui, cu siguranta, o sugestie fericita de cadou. Lucrarea este structurata in trei capitole – literaturile antice, marii clasici si timpurile moderne, si beneficiaza, pentru fiecare segment, de adnotari terminologice utile (ce este un roman, ce este o epopee, ce reprezinta evangheliile, ce este un vodevil, ce inseamna marivodaj, care este sensul „spleen-ului“ in lirica poetilor blestemati etc.), incursiuni etimologice,  precizari sumare de teorie a literaturii. Sunt integrate, in ansamblul celui din urma capitol, comentarii pline de interes despre asa-zisele genuri de frontiera: literatura SF si benzile desenate. 

    Aventura cartii, RAO, Bucuresti, 2004  

    • Business Blues

    Acest amuzant si plin de intelepciune manual de supravietuire la birou este scris de un talentat expert al vietii in intreprindere, francezul Pierre Blanc-Sahnoun, jurnalist care isi delecteaza saptamanal cititorii fideli cu cronici ce apar in paginile celor mai prestigioase ziare si reviste din Hexagon. „Performantele din intreprinderi,“ spune autorul, „se construiesc pe umerii nostri, pe inimile noastre, pe coloanele noastre vertebrale epuizate. Noi suntem sarea economiei, conducem echipe de mii de oameni, ziarele ne ridica, uneori, in slavi performantele. Unde ne este, insa, libertatea? Nu suntem noi oare precum gladiatorii, gata sa invingem sau sa murim?“ Cartea este un tezaur de sfaturi practice privind gestionarea reusitei profesionale a managerilor dar si a angajatilor, un ghid care dezvaluie surazand strategiile de dezvoltare a carierei si de pastrare, in acelasi timp, a echilibrului vietii personale.

    Pierre Blanc-Sahnoun, Business Blues, Manuel de survie  au bureau, Editions d’Organisation, Paris, 2004

  • Aviatorul

    Martin Scorsese reuseste sa reconstituie viata lui Howard Hughes, miliardarul american care a inceput ca un tanar usor excentric si a sfarsit ca un batran nebun

    „Aviatorul“ ar fi putut intra in categoria acelor filme lacrimogene, construite pe o reteta de succes a unui alt american care nu se multumeste sa viseze la viitor si incepe sa-l construiasca singur. In acelasi timp productia ar fi putut sa cada foarte usor in zona documentarelor cu fir epic. Dar nu se intampla, dintr-un singur motiv: Martin Scorsese. Regizorul reuseste sa aduca la lumina viata lui Howard Hughes, miliardarul american care a inceput ca un tanar usor excentric si a sfarsit ca un batran nebun. Obsesia pentru detaliu a lui Scorsese este evidenta si in „Aviatorul“, de la perso-nalitatea atent reconstruita a lui Hughes (interpretat de un Leonardo Di Caprio care s-a maturizat, in sfarsit), pana la modul in care regizorul reconstruieste intr-un mod original, dar respectand realitatea, freamatul anilor ‘30 si ‘40. 

    La vremea respectiva, inainte de instalarea obsesiilor si crizelor care i-au guvernat ultima parte a vietii, Howard Hughes era un tanar si sarmant miliardar, un impatimit al avioanelor, filmelor si femeilor – nu neaparat in aceasta ordine. Scorsese tese povestea in jurul celei mai prolifice etape din viata sa, intre jumatatea anilor ‘20 si anii ‘40, cand Hughes se decide sa cheltuiasca averea mostenita de la tatal sau pentru a calca pe un nou drum, cel al cinematografiei. Realizarea unui film, cu un buget ce a batut toate recordurile acelor vremuri, limitat la redarea unei batalii aeriene din primul razboi mondial, „Hell’s Angels“, il propulseaza pe tanarul producator direct in celebritate. Dupa ce infiinteaza Hughes Aircraft Company si doboara cateva recorduri de viteza, Hughes devine si cel mai renumit aviator de la Charles Lindbergh. Planurile indraznete pentru a construi cel mai mare avion din lume, incercarea spargerii monopolului Pan American pe zborurile transatlantice reusesc sa-l propulseze pe culmile societatii. 

    Pe de alta parte, viata sa personala zbuciumata, conflictul  public cu senatorul Owen Brewster (Alan Alda), un devastator accident aviatic, inclusiv aventurile sale amoroase cu doua figuri hollywoodiene le-gendare: Katharine Hepburn (Cate Blanchett) si Ava Gardner (Kate Beckinsale), ii prefigureaza picajul. Intr-un final, temerile interioare il determina pe barbatul respectat pentru averea sa, pentru temerara lui stralucire si inclinatia de a privi mereu spre viitor, sa se retraga de lume. Totusi, Scorsese reuseste mai mult decat sa construiasca o poveste pe morala, previzibila de altfel, ca tot ce urca trebuie si sa coboare. 

    R: Martin Scorsese  Cu: Leonardo di Caprio, Cate Blanchett, Kate Beckinsale, Alan Alda.  Durata: 170 de minute.  In Romania din 25 februarie.

  • Evenimentele Evenimentului

    Evenimentul Zilei, cota 4.000: o aniversare frumos ambalata intr-o campanie de imagine cu ingrediente de istorie, promisiuni si detalii retrospective interesante. Si, totusi, ce se afla dincolo de toate acestea?

    Hai sa nu ne ascundem dupa o aniversare! De la taximetristii nervosi si pana la analistii media, in frizerii si in agentii de publicitate, oamenii curiosi din Romania se intreaba ce se va intampla cu Evenimentul“, declara, la 11 februarie 2005, pentru editia aniversara a Evenimentului Zilei, jurnalistul Catalin Tolontan – actual redactor-sef la „Gazeta Sporturilor“.

    „Va redeveni numarul 1 printre ziarele de calitate? Isi va conserva enormul prestigiu? Nimeni nu cunoaste acum raspunsul“, a adaugat ziaristul, surprinzand astfel o importanta dilema a industriei media romanesti (asta chiar daca Tolontan nu este, poate, persoana cea mai potrivita pentru a da o opinie „la rece“ despre Ringier, trust de care s-a despartit pe picior de razboi, in urma cu doi ani, si care detine acum Evenimentul Zilei). 

    Dincolo de faptul ca avem de-a face cu un brand-simbol pentru media romanesti ale ultimilor ani, „cazul“ Evenimentul Zilei e relevant pentru zbaterile unui segment de piata aflat in suferinta, in Romania: cel al cotidienelor generale de informatie, al ziarelor „sobre“. Practic, pe acest sector activeaza acum doar Adevarul, Romania Libera, Ziua (chiar daca, paradoxal, un rol tot mai important il joaca si Ziarul Financiar). Apoi, in zona mai exista doar Evenimentul si Jurnalul National (doua ziare care imprumuta insa si elemente din zona presei tabloidale – semne clare ale cautarilor de identitate). S-ar mai adauga Cotidianul, preluat recent de trustul celor de la Academia Catavencu, dar care nu are inca rezultate comerciale certe. Dupa un razboi redactie – patronat, din care ima-ginea Evenimentului Zilei a iesit destul de sifonata, dupa ce PSD a pierdut alegerile (lasand ziarul fara tinta predilecta din ultimii ani), fostul tabloid devenit ziar serios pare amenintat acum, din nou, de „tabloidizare“. De fapt, la peste 4.000 de aparitii, Evenimentul Zilei isi cauta, inca, drumul, pe o piata deloc facila.

    Scaderea de tiraj a cotidianului exista, dar nu este alarmanta: conform BRAT, vanzarile au scazut in ianuarie 2005 fata de aceeasi luna din 2004 cu 5.095 de exemplare, adica peste 5%.  Insa cum criza de pozitionare a ziarului este deja fapt cunoscut pe piata, zvonurile nu au intarziat sa apara. Unul ar fi ca Ringier intentioneaza sa transforme ziarul in tabloid. Desi elementele tabloidale continua sa apara in ziar tot mai frecvent, argumentul e putin sustenabil, totusi, avand in vedere ca trustul elvetian detine deja pe acest segment liderul detasat al pietei, Libertatea. 

    Desi chestiunea suporta multe nuante, alta varianta vehiculata, probabil cu sanse ceva mai mari de a se apropia de adevar, este ca Ringier va mentine Evenimentul pe segmentul in care ziarul a intrat cu greu (dupa perioada „gainii care naste pui vii“), acela al cotidienelor de interes general, denumite de breasla „ziare de calitate“. Aici s-ar afla in in competitie cu Adevarul, Romania Libera, Jurnalul National sau Ziua. 

    Va reusi ziarul acest lucru, in conditiile in care mai mult de jumatate din fosta echipa redactionala a plecat? Raspunsul la aceasta intrebare este crucial si trebuie sa fie rapid, in contextul in care pe piata ziarelor de interes general exista in prezent multa confuzie: Adevarul este pe un trend de scadere de audienta in ultimii ani, Jurnalul National, desi in crestere, isi cauta inca identitatea iar Romania Libera are propriile sale probleme interne (trustul german WAZ, actionar la RL, nereusind inca sa-si exprime un punct de vedere coerent). 

    Acesta confuzie de pe segmentul ziarelor de calitate, sobre, de informatie, a adus deja un rezultat interesant: Ziarul Financiar, teoretic un cotidian specializat, a urcat constant in ultimii ani, ajungand sa se bata pe segmente importante de cititori cu Adevarul si sa depaseasca Romania Libera. Deocamdata, conducerea Evenimentului Zilei este optimista si confirma strategia de mentinere a ziarului pe segmentul sau traditional. De unde si campania aniversara din ultimele saptamani, menita sa consolideze, nu sa schimbe, imaginea publicatiei.

    „Si asta nu pentru ca asa a cerut echipa redactionala, ci din motive de business. Primul ar fi acela ca Evenimentul are o pozitie bine consolidata ca ziar de atitudine. Al doilea motiv este ca Ringier are deja in portofoliu un tabloid de succes – Libertatea. 

    S-ar fi creat concurenta in-house“, spune Cosmina Noaghea, director executiv Expres Division, parte a grupului elvetian. 

    „Ringier si-a propus sa faca din Evenimentul Zilei ziarul cu cel mai mare numar de cititori din Romania. De aici, noile proceduri de lucru, deadline-uri mai stranse, noi responsabilitati. Toate pentru un ziar care isi propune sa fie numarul unu ca numar de cititori“, a spus Noaghea. 

    Va reusi Evenimentul Zilei acest lucru, dupa un scandal care i-a zguduit credibilitatea si dupa o scadere brusca de tiraj? 

    Ca raspuns la toate aceste intrebari, Evenimentul de Ringier isi reafirma statutul de ziar independent, influent si neaservit politic. Care „nu sta cu pumnul in gura“. Vorbind despre campania de imagine derulata recent, prin care Ringier a transmis acest mesaj pietei, Cosmina Noaghea spune ca „a fost o campanie scurta, o comunicare de  moment, prin care am vrut sa marcam aparitia celor 4.000 de numere. In acelasi timp, am vrut sa subliniem continuitatea Evenimentului ca ziar influent“. 

    Despre Evenimentul Zilei, specialistii media spun ca a adus in Romania post-decembrista ceea ce in termeni de specialitate se numeste „yellow journalism“. Adica jurnalismul popular. Aparitia ziarului in iunie 1992 poate fi comparata cu inceputurile presei americane moderne, la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand Pulitzer si Hearst au inaugurat primele ziare populare in Statele Unite. Ziarul marcat cu cele doua buline in editia de dimineata, respectiv cea de dupa-amiaza a aparut luni, 22 iunie 1992 si costa 20 de lei. Avea 8 pagini si un tiraj zilnic de 50.000 de exemplare. Sloganul de lansare a Evenimentului Zilei a fost: „Primul razboi al stirilor exacte impotriva zvonurilor de tot felul“. 

    In noua luni, ziarul care scria despre gaina care face pui vii, contrabanda cu pisici fara cap si femei violate fericite avea sa isi creasca tirajul de 13 ori. O cifra cu noroc, un record de vanzari prin care depasea tirajul liderului consacrat, Adevarul. Evenimentul mai avea sa inregistreze un record in 2001, dupa evenimentele din 11 septembrie din SUA: editia electronica a ziarului a inregistrat 30.000 de vizitatori unici in 24 de ore. 

    Revenind de la editia online a ziarului la tarabele din martie 1993, timp de aproape doua saptamani ziarul edita 675.000 de exemplare zilnic si avea un retur de sub 5%. 675.000 de exemplare si doar o singura pagina de reclame. Nu era nevoie de mai multe, ziarul se vindea de la sine. „Pentru ca Romania era o tara nevorbita, si necitita, si neuitata la televizor“, spune Cornel Nistorescu in editia aniversara a ziarului, din 11 februarie a.c. „Si avea nevoie sa le traiasca pe toate acestea in exces. Sa vada sex si violenta, sa citeasca inclusiv lucruri in care nici ea nu credea“, spune Nistorescu.

    In cativa ani, Romania avea sa devina o tara vorbita, auzita, din ce in ce mai citita si, mai ales, vazuta. Televiziunile au furat din audienta presei scrise, luandu-i de langa tarabe si adunandu-i in fata sticlei. Aparitia televiziunii private in Romania avea sa influenteze de fapt toata evolutia ulterioara a presei scrise in particular si a celei audio-vizuale in general. Am asistat la diversificare, achizitii, fuziuni, segmentare, specializare, super-specializare, electronizare s.a.m.d. 

    Cum va face fata Evenimentul Zilei in peisajul mediatic actual? Va reusi sa indeparteze imaginea de publicatie in care jurnalisti buni au fost nevoiti sa isi dea demisia dupa un scandal cu puternic iz politic?

    La sfarsitul anului trecut, la etajul al doilea din Casa Presei Libere a izbucnit o disputa care mocnea de mai bine de 5 luni intre jurnalisti si patronat – intens mediatizat la vremea respectiva. Originile acestuia au fost pe larg acoperite in presa, scandalul culminand cu demisia in bloc a 39 de jurnalisti, in frunte cu redactorul-sef Dan Turturica (ianuarie a.c.). A fost cel de-al treilea si cel mai consistent val de demisii de la Evenimentul din septembrie 2004 incoace, dupa plecarea lui Cornel Nistorescu de la conducerea ziarului.  In prezent, Nistorescu scrie sporadic editoriale in ziarul cu a carui conducere a semnat un contract de noncurenta, la sfarsitul lui septembrie a anului trecut. 

    „Contractul este valabil un an de zile si, sub incidenta lui, nu pot desfasura nici o activitate de business in mass-media. In mod direct sau indirect. Ce voi face dupa aceea, nu stiu acum. Poate, un ziar“, spune Nistorescu. 

    Printre cele mai aprinse capete de acuzare aduse de jurnalistii demisionari se afla ingerinta editoriala si presiunea politica asupra echipei redactionale in demersurile jurnalistice, vizavi de fosta putere in special. Aceste imixtiuni, spun ei, sunt in stransa legatura cu achizitia Ringier a trustului Expres de la Gruner und Jahr – divizia de presa a Bertelsmann.

    „Incidentele si, ulterior, conflictele iscate la Evenimentul Zilei au inceput prin vara anului trecut“, povesteste unul dintre jurnalistii plecati de la Evenimentul la sfarsitul anului trecut, care a refuzat sa isi faca public numele. „Printre acestea, se numara momentul in care Thomas Landolt (director general Ringier Romania) a batut cu pumnul in masa si a zis: «Nu mai scrieti de PSD»“. 

    Referitor la intentia trustului de a „pesediza“ un ziar care a excelat prin a critica fosta putere, Cosmina Noaghea spune ca nu au existat ingerinte politice, fiind vorba doar despre suspiciuni ale jurnalistilor. 

    „Au fost niste diferente destul de mari referitoare la stilul de lucru, termenul de predare a materialelor si fluxul de activitati in cadrul redactiei. Se confunda notiunea de politica editoriala cu cea de organizare editoriala“, spune Noaghea. „Este adevarat, a avut loc o intalnire intre partea elvetiana si echipa manageriala a ziarului cand s-au stabilit noi directii. Acolo s-a vorbit despre deadline-uri inclusiv“, spune acelasi jurna-list plecat de la Evenimentul. 

    „Dar nu asta ne-a deranjat, ci altceva. Imixtiunea in activitatea noastra editoriala. Pe la inceputul verii a venit un consilier editorial german, Uwe Dulias, care a inceput sa se implice activ si la nivel de continut. In conditiile in care, atunci cand s-a facut preluarea ziarului, intelegerea a fost clara: de partea editoriala raspunde Nistorescu si echipa lui, in timp ce Ringier gestioneaza partea admi-nistrativa. Asadar, aceasta intelegere a fost incalcata. Dupa nasterea conflictului, la scurt timp, neamtul a plecat si nu s-a mai intors.“ 

    Fostul jurnalist al Evenimentului  spune ca povestea a continuat cu scandalurile in jurul numelui Tiriac. „Ziarul a publicat o ancheta despre afacerile lui, iar a doua zi Dan Turturica, redactorul-sef, a fost chemat la Landolt in birou si i-a cerut sa dea o declaratie scrisa ca tot ce fusese publicat este adevarat. Ceea ce Turturica nu a facut“, spune el. Un alt incident a fost provocat de un material despre sora lui Adrian Nastase, Dana Barb – o ancheta la care se lucrase mai mult de sase luni. Materialul a fost promovat si anuntat cu cateva zile bune inainte de a fi publicat si era asteptat cu mare interes. „Spre surprinderea noastra, cu o zi inainte de aparitia acestei anchete, Libertatea a publicat un interviu cu Dana Barb, prin care se dezvinovatea de niste acuze pe care nici nu le primise inca. De fapt, preluarea ziarului a avut ca principal scop domolirea tonului Evenimentului in an electoral“.

    Este opinia unui jurnalist demisionar care, fie ca este adevarata fie ca nu, a fost promovata deja ca teorie verificata de o parte a media romanesti. Daca prin campania recenta de imagine Ringier a vrut sa inchida gurile rele sau sa-si indulceasca audienta, nu este clar. Oficialii ziarului spun ca indiferent ce s-ar fi intamplat in perioada decembrie-ianuarie, ziarul ar fi avut acest demers de imagine oricum. „Managementul ziarului a luat hotararea sa deruleze aceasta campanie de imagine in luna ianuarie, echipa avand aproximativ o luna la dispozitie sa o pregateasca“, spune Noaghea.

    Ce vor spune taximetristii nervosi, fri-zerii, specialistii media si oamenii de pu-blicitate cand Evenimentul Zilei va ajunge la cota 5.000? 10.000? Cum vor privi toti curiosii din Romania Evenimentul Zilei, atunci? Dar, mai ales, ce se intampla cu adevarat la cota 4.000, acum?

    Nimeni nu cunoaste acum raspunsul. Dar Evenimentul Zilei ar putea reprezenta, pentru grupul Ringier, examenul de maturitate pe piata romaneasca. 

    In lupta pentru Evenimentul, actualul detinator al pozitiei de lider in publishingul romanesc va dovedi daca este „o masina elvetiana de facut bani“ sau o companie creativa, eficienta si moderna.

  • EV.Z. – COTA 4.000

    CEA MAI RECENTA CAMPANIE: Derulata sub sloganul „Evenimentul Zilei – cota 4000“, campania a debutat cu 50.000 SMS-uri catre o baza de date compusa din oameni care consuma mult TV – in special stiri, cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani. 

    PERIOADA: Perioada campaniei a fost 10-18 februarie si a rulat in-house in publicatiile trustului si pe siturile Evenimentul Zilei, ProSport si TVmania. 

    BARTER: In afara trustului, campania a fost comunicata – in sistem barter – in publicatiile Academia Catavencu, Biz si Business Review si pe posturile de radio Kiss FM, Radio Star, Radio 21, Radio Total si Europa FM.


  • MOMENTE IMPORTANTE

    1992 Se lanseaza Evenimentul Zilei, la initiativa lui Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu si Mihai Carciog.

    1993 Tirajul atinge un record de 675.000 de exemplare. 

    1997 Ion Cristoiu pleaca de la conducerea ziarului, fiind inlocuit de Cornel Nistorescu.

    1998 Bertelsmann, parte a grupului german Gruner und Jahr, cumpara Evenimentul Zilei.

    2004 Ziarul intra in portofoliul Ringier, ca urmare a achizitiei trustului Expres de la Gruner und Jahr.

    2004 Cornel Nistorescu paraseste functia de director al ziarului.

    2005 Dan Turturica renunta la functia de redactor-sef.

  • Ion Cristoiu: „Ca stire de proza, cea cu gaina e excelenta“

    Cand se vorbeste despre Evenimentul Zilei de la mijlocul anilor ‘90, e invocata frecvent stirea despre gaina care a nascut pui vii si care caracterizeaza un anume tip de presa. Catalin Mihuleac, fost corespondent al Evenimentului Zilei la Iasi, spune ca ziaristii erau chiar incurajati sa inventeze stiri in acea perioada. „Ceea ce am facut este incalificabil. Din pacate, sunt unul dintre putinii care imi exprim public regretul, ori de cate ori am prilejul. Alti colegi de-ai mei chiar sunt mandri de acele timpuri“, declara Mihuleac pentru saptamanalul Ieseanul, in 2003.  

    Ce crede insa Ion Cristoiu, care a condus ziarul in acea perioada? Iata un fragment, spicuit tot din presa locala – de aceasta data din saptamanalul Clujeanul (iunie 2003).

    Cum ati caracteriza perioada in care ziarele din Romania abundau de stiri inventate?

    Cererea pentru astfel de stiri era mare, corespondentii intrecandu-se in inventii. Oricum, cei din Iasi, din Moldova in general, erau cei mai tari. Credibilitatea era mare. Acolo se poate intampla orice…

    Unul dintre fostii corespondenti de Iasi spune ca ii e rusine de acea perioada. Ce parere aveti?

    Mie, in locul lui, nu mi-ar fi. Ca stire de proza, cea cu gaina e excelenta. Mai stiu eu una cu un cetatean care zicea ca are un radio implantat in masea cu care prinde Europa Libera… In fond, prin astfel de stiri, autorii sunt un fel de Marquez, si spatiul creat de ei, un Macondo romanesc. Aceste stiri nu fac rau nimanui, nu calomniaza. Care e problema?

    Considerati ca aveti, ca si gazetar, vreo responsabilitate in cultivarea acestui gen de presa in Romania?

    As face diferenta intre senzationalul creat, mai ales pe TV, de stirile despre violenta, multe dintre ele inventate, si stirile gen „gaina cu pui vii“, care sunt, pur si simplu, stiri dintr-o Romanie tembela, stiri gogoliene in care cineva poate fura curcubeul si asta sa devina credibil. Eu as publica in continuare acest al doilea gen de stiri…