BusinessMagazin

Blog

  • Mogulul care face show

    Miliardarul american Donald Trump este starul rock al mediului de afaceri. Are o avere de 2,9 miliarde de dolari, o sotie cu cateva zeci de ani mai tanara si isi traieste viata pe mai multe continente.
    Spre deosebire de alti oameni de afaceri care prefera sa se afle undeva in umbra grupului pe care il conduc, Trump a iesit intotdeauna in fata si si-a promovat personalitatea ca pe un produs care vinde. Iar una dintre cele mai eficiente retete de marketing a fost realizarea unui reality show (gen foarte la moda in Statele Unite), in care Trump este eroul principal.
    “The Apprentice” s-a dovedit a fi cea mai buna metoda de promovare a afacerilor mogulului si a ajuns deja la al saselea sezon. Scopul declarat al show-ului este gasirea unui manager pentru una dintre companiile pe care le detine Trump. Castigatorul primeste o slujba de un an, platita cu 250.000 de dolari.
    Insa, dincolo de concurs, nu poate fi trecut cu vederea faptul ca afacerile lui Trump, cazinourile si hotelurile, terenurile de golf si blocurile cu apartamente de lux, sunt in primul rand organizatii care se bazeaza pe marketing si vanzari. Iar datorita show-ului, clientilor li se induce ideea de lux si de clasa.
    Castigatorii fiecarei probe au ocazia sa guste cate un pic din viata mogului: participa la o petrecere alaturi de Hugh Hefner, creatorul imperiului Playboy, petrec o zi la clubul Mar-a-Lago sau viziteaza apartamentul din New York detinut de Trump. Telespectatorii asista pe tot parcursul show-ului la un exercitiu de branding.
    De fapt, intreaga viata a lui Trump a fost un exercitiu constant de construire a brandului, folosindu-se de o combinatie intre sarm, seductie, siretenie si scandal pentru negocierea contractelor de afaceri.
    “The Apprentice” este intr-un fel o reprezentare la scara mica a afacerii Trump. Majoritatea sarcinilor pe care le primesc concurentii implica vanzarea de produse si servicii (limonada, opere de arta, un apartament, o sala pentru petreceri sau obiecte care au apartinut celebritatilor). Este interesant ca nici una dintre sarcini nu a implicat interpretarea unui bilant sau unui program de amortizare a imprumuturilor, abilitati care sunt esentiale pentru un manager de real-estate, dar la care nici Trump insusi nu exceleaza.

  • Donald-ul si alte personaje animate

    Am auzit ca multe tipuri de bere nu sunt decat paine la sticla. Exista totusi cateva sortimente, si cei mai patimasi adoratori ai maltului pot confirma care sunt cu adevarat speciale, sanatoase, inspirationale, de legenda.

    Inca de la inceput, as dori sa imi asum o extrapolare a clasificarii berii, la oameni si branduri, sau, mai mult, la oameni care au creat branduri. Intalnim la tot pasul, fiecare dintre noi, nume de produse care exista doar pentru a mai umple niste rafturi, oameni care intra pe piete doar fiindca a mai ramas putin loc sau branduri care apun la fel de repede cum au rasarit.
    In oglinda, se afla produsele care nu numai ca au creat un brand, ci brandul a ajuns sa inlocuiasca produsul pe care il reprezinta. Este cazul copiatoarelor care au ajuns sa fie recunoscute, printre consumatorii romani, sub numele de Xerox sau al scotch-ului, care de fapt este banala si mult mai autohtona “banda adeziva”, ori al “rimelului” pentru gene, care deriva din numele marcii de cosmetice Rimmel, dar care se numeste, ca si produs, mascara.
    In afara de produsele care au nascut branduri, remarcabile si pline de talc sunt si povestile oamenilor care au construit brandurile respective sau, chiar mai incitant, povestile oamenilor care s-au transformat ei insisi in branduri. In coverstory-ul din numarul 11 al revistei TARGET apar povestile nespuse ale catorva dintre oamenii de afaceri din Romania care au construit branduri de necontestat pe piata locala. Le-au importat, le-au redesenat, le-au conceput, cert este ca ei se transforma, incet incet, in brand. Ma refer aici la Alina Gavrila, care conduce agentia de publicitate Gavrila & Asociatii si care este recunoscuta ca unul din promotorii boutique-ului de creatie in advertising, sau la Alexandre Eram, care a reinventat conceptul de magazin cu haine pentru copii prin reteaua Z, sau la Petru Berciu, care a deschis unul din primele cluburi exclusiviste in nightlife-ul bucurestean, The Office.
    Fara pretentia de a face comparatii, ci ca o nota de observatie, trebuie spusa povestea omului care a dat definitia personajului trade-mark in lumea de business, miliardarul american Donald Trump. Invariabil, se spune despre Donald Trump ca este una dintre cele mai amuzante celebritati putred de bogate din toata lumea. Si, cum anecdotele cele mai “bune” circula mai rapid si decat o stire, pranzurile de afaceri din State au fost dintotdeauna animate de catre istorioare cu si despre Trump, mogulul din real estate care a facut miliarde din diverse afaceri cu proprietati imobiliare, cazinouri, pariuri sau entertainment.
    Glumitele nu numai ca ii sporesc miliardarului american notorietatea, daca cumva acest lucru mai era necesar, dar mai produc si bani. Practic, de fiecare data cand acesta glumeste, ataca un concurent sau dezvaluie un plan de afaceri, toate gesturile sale se transforma in cash. Chiar el recunoaste, fara nicio urma de modestie, ca este un antreprenor care si-a construit averea, si-a pierdut-o si a recuperat-o intr-un stil unic. De-a lungul timpului, tatal lui Trump insusi, care l-a initiat in arta afacerilor imobiliare, spunea ca fiul sau are multe merite, dar cel mai mare este acela ca “pe orice pune mana se transforma in aur”. De altfel, Trump vorbeste extrem de apreciativ despre toate proiectele sau afacerile pe care
    le-a derulat vreodata, chiar daca multe dintre ele au ajuns in pragul falimentului.
    Intrebat candva care este piesa de arhitectura care l-a impresionat cel mai mult, Trump a raspuns senin: “Cea mai impresionanta piesa de arhitectura in opinia mea? Pe care sa nu o fi construit-o eu? Ei bine, sunt un mare fan al cladirii Empire State Building din cel putin cateva motive. Primul si cel mai important – am detinut pana de curand terenul pe care este construit imobilul si tocmai l-am vandut, obtinand un profit enorm”. Replicile sale de miliarde chiar produc miliarde sau, dupa caz, sunt rezultate ale unor miliarde care tocmai au fost produse. Mai graitoare este insa biografia “Donald-ului” (The Donald) care insoteste, pe DVD, numarul 11 al revistei TARGET. In ce priveste alte personaje care aspira la aura de legenda a lui Trump, putem doar sa apreciem si sa credem in potentialul trendsetter-ilor nostri.

  • Nu lasati zeii in farfurie

    Despre japonezi se stie ca atunci cand stai cu ei la masa, exista o multime de lucruri pe care n-ar trebui sa le faci. Insa odata ce treci peste cateva scene din “Lost in Translation”, e posibil sa descoperi ca niponii sunt asemanatori in multe privinte cu europenii. Cel putin asa spune Toshiki Sugino, general manager la compania Mitsubishi, care a acceptat sa vorbeasca despre unde si cum poti manca in stil japonez, in Bucuresti.

    Toshiki Sugino lucreaza la Mitsubishi de 25 de ani, a venit in Romania la inceputul anului trecut si va ramane in Bucuresti pentru inca 3-4 ani. A descoperit deja ca in Bucuresti exista o populatie de aproximativ 150 de japonezi, ii place ca “romanii lucreaza pana la ora 17-18 si dupa serviciu au o viata personala, merg in parc si se plimba, in timp ce noi in Japonia lucram pana la orele 20-21 si nu mai gasim timp pentru noi”. Si, nu in ultimul rand, a descoperit unde poate lua masa ca acasa.
    Este ora pranzului si Sugino a ales sa serveasca masa in unul dintre cele trei restaurante japoneze din Bucuresti – Kyoto de pe Calea Dorobanti.

    “In Japonia un lucru pe care trebuie sa-l stii la masa este ca nu e frumos sa lasi mancarea in farfurie”, spune in timp ce termina salata de castraveti si fructe de mare servita in restaurantul Kyoto. Se spune ca intr-o boaba de orez exista 7 zei care nu trebuie irositi sau, cum spun bunicile romance, nu trebuie sa-ti lasi norocul in farfurie. In Japonia, Sugino prefera sa mearga cu prietenii sau familia la unul dintre “restaurantele in familie”. Sunt restaurante foarte mici, cu o singura camera in care de obicei se gateste in fata oaspetilor. In restaurantul sau preferat din Tokio, detinut de un pescar, sunt trei bucatari, trei frati, iar mama serveste clientii ca intr-o mare sufragerie. Si Kyoto are un aer familiar, cu geamuri mari prin care intra lumina si, in meniu, cel mai bun tempura din oras (preparat din bucati mari de creveti si legume pane).

    Pentru un pranz de afaceri in Romania, totusi omul de afaceri ar alege un restaurant romanesc ca “La Mama”, mai ales daca partenerul invitat este japonez. “Am incercat sarmale, ciorba, carnati si imi plac, insa portiile sunt putin prea mari” si, intr-adevar, in comparatie cu bolurile delicate de orez si portiile perfect taiate de sushi, bucataria romaneasca ar pune un japonez in postura de a lasa multi zei in farfurie. “Am observat ca aici este mai uzual sa discuti afaceri la pranz, in Japonia noi preferam sa luam cina si sa discutam la un sake”, adauga Sugino. Intre timp ospatarul aduce supa Miso, supa traditionala japoneza cu alge de mare si tofu, si managerul japonez ia bolul in mana si bea dupa care prinde betisoarele cu usurinta si alege algele de mare din supa. Lingurile aduse la masa sunt in plus, totul se mananca cu betisoare. Usor de spus insa greu de facut pentru cei mai putin indemanatici. Sosesc si bucatile de sushi care se mananca, de fapt, cu mana, iar betisoarele sunt asezate pe farfurie (nu se lasa in bol).

    Caracatita, crevete, bucati fragede de somon si ton asezate peste ovale de orez fin au fost aduse intr-o ordine perfecta pe un platou de lemn. Estetica la o masa japoneza este la fel de importanta ca si gustul felurilor de mancare. Exista un fel de Ikebana, arta japoneza de a aranja un buchet de flori, si in bucatarie, practicata cu rigurozitate de japonezi. Langa sushi se pun intotdeauna si feliute de ghimbir care ajuta la digestie si ar trebui sa-ti improspateze papilele gustative dupa fiecare imbucatura, pentru ca astfel sa savurezi gustul fiecarei bucatele individuale de sushi. Pranzul se prelungeste si domnul Sugino observa o alta similitudine intre romani si japonezi. “Am observat ca si romanilor le place sa se bucure de mancare, sa stea mult la masa si sa discute”, spune servindu-se cu inca o cana de ceai.

    Cina nipona

    Pentru cina in stil japonez managerul alege restaurantul Asami de pe Calea Victoriei. Spre deosebire de Kyoto, Asami este mai formal si preferat de VIP-uri. Sugino asteapta un prieten din Tokio si au decis ca vor lua cina impreuna. A fost rezervata o masa cu bucatar care va prepara in fata lor, pe o plita incinsa un fel de Chateaubriand japonez, carne de vita cu legume. Se comanda bere, neaparat romaneasca, pentru ca omului de afaceri ii place mult berea romaneasca si vinul rosu romanesc.

    Prietenul sau lucreaza tot la Mitsubishi, insa in Dusseldorf. Se discuta despre traditii germane, romanesti si japoneze. In Germania la masa nu se imparte mancarea, spre deosebire de Japonia unde felurile de mancare sunt, de cele mai multe ori, la comun. In plus, de aceea “niciun japonez nu ar putea sa termine o masa in stil german – este prea mult!” si aici vine asemanarea intre romani si germani. Prietenul lui Sugino a lucrat o perioada si in China si, desi considerata tabu, a venit inevitabil si intrebarea care este diferenta intre chinezi si japonezi.

    “Japonezii sunt foarte buni la fabricarea lucrurilor mici, suntem perfectionisti, chinezii au o cultura expansiva, sunt … un fel de americani. O diferenta de cultura in ceea ce priveste mancarea intre chinezi si japonezi este ca la chinezi nu este un lucru rau sa lasi mancare in farfurie, ci dimpotriva, o apreciere a generozitatii gazdei. Oricum la baza culturii japoneze stau totusi multe traditii chinezesti”, spune Sugino. Intre timp, la masa soseste sushi, de data aceasta cu tipar despre care cei doi povestesc ca este unul dintre felurile de mancare preferate de japonezi.

    In Japonia exista restaurante specializate in tipari si exista chiar si o gluma pe seama faptului ca cei mai saraci tin bolul cu orez in dreptul fumului care iese din astfel de restaurante, destul de scumpe, ca sa-si aromatizeze mancarea. La masa toata lumea e invitata sa serveasca din tempuri si se aude in japoneza “dozo, dozo!” (poftiti va rog!) si apoi exclamatii de “oishii!” (bun, gustos!). A sosit si bucatarul, care invarte cu dexteritate ustensilele pe care le va folosi pentru a intoarce pe plita fierbinte bucatelele de somon si creveti, tofu, dovlecei si ardei, iar pentru al doilea fel, friptura de vita si ciuperci. S-a dorit si sake insa, din pacate, in Romania nu se gaseste deocamdata iar cei doi s-au multumit sa ridice paharele de vin si sa ciocneasca: “Kampai!” (Noroc!, in japoneza).

    Benihana si kimono

    Benihana corespunde stilului de restaurant japonez foarte formal, ideal pentru un pranz de afaceri, mai ales ca discutiile pot avea loc in camere private. Designul incaperilor private este deosebit fata de restul restaurantului. Scaunele sunt la nivelul mesei, in stil traditional japonez, desi invitatii nu sunt obligati sa stea incomod, pentru ca sub masa exista spatiu pentru picioare.
    “Si in Japonia exista acest spatiu sub masa, pentru ca strainilor le vine de cele mai multe ori greu sa stea turceste pe toata durata mesei. Astfel de restaurante formale au totusi in Japonia camere mai spatioase pentru a-i permite persoanei care serveste si care e de obicei imbracata in kimono sa se miste liber printre oaspeti”, spune Sugino. “Un kimono ca cel din spatele meu, mai putin fastuos totusi”, continua acesta si se intoarce pentru a arata spre un kimono rosu cu un paun aurit care straluceste pe peretele restaurantului.
    “Acesta este un kimono de sarbatoare, fiecare cusatura este facuta de mana si un model costa de obicei in jur de 3.000 de euro. In Japonia, kimonourile sunt de obicei lasate mostenire din mama in fiica. Un alt obicei in ceea ce priveste vestimentatia japoneza este ca, in momentul in care o femeie se casatoreste, trebuie sa poarte kimono cu maneci mai scurte, in timp ce femeile nemaritate au manecile de la kimono lungi. Apropo de nunti, am observat ca nuntile la romani tin toata noaptea si se si danseaza. In Japonia nuntile dureaza numai trei ore, se tine un toast si apoi toata lumea sta jos, mananca si bea”, incheie managerul japonez inainte de a lua o gura din ceaiul verde care, pentru profani, are miros si gust de peste si nu se bea cu zahar niciodata, insa este foarte sanatos. Omul de afaceri a comandat la Benihana Tonkatsu, un fel de snitel de porc si Hibachi Chateaubriand care va fi gatit in fata sa de un bucatar filipinez.

    “Un alt obicei cand primim invitati, atat acasa cat si la restaurant, este sa-i pozitionam cu fata spre gradina, daca exista una in preajma locatiei respective – tine de respectul fata de oaspeti”, isi mai aminteste managerul.
    Desi in meniu nu exista dulciuri traditionale japoneze care se fac de obicei din fasole dulce rosie batuta, Sugino comanda pentru desert creme brulee si banana tempura si le descrie: “Oishii!”.

  • Minimalism victorian

    Mobila veche, macrameurile si tapiseriile au fost urcate in podul bunicii cand au aparut noile tendinte minimaliste in design interior. Acum au fost scoase la iveala, pentru a fi renovate si integrate in casa alaturi de scaune multicolore de plastic Philippe Starck si tehnologie de ultima ora. Minimalismul impersonal a facut loc unor elemente de design traditional pentru a crea un spatiu mai cald si stabil, intr-o lume in continua schimbare.

    Piese de mobila din lemn masiv, candelabre, tapiserii cusute de mana cu povesti nemuritoare si asternuturi demne de patul regelui Ludovic al XIV-lea – cam asa ceva se afla in magazinul Lucienne de pe calea Victoriei. Dupa spusele Lucianei Jerpelea, proprietara magazinului, majoritatea obiectelor pot fi incadrate in curentul “the new classic”, care imbina elemente moderne de design interior cu nuante clasice, si arata la fel de bine intr-o casa de moda veche si intr-un apartament minimalist.
    Magazinul este discret si ar putea trece neobservat daca din interior nu ar straluci candelabrele Flamina, cu cristale Swarovski, cristale de Boemia si sticla Murano. Preturile pentru candelabre variaza de la 1.300 de euro cele cu sticla de Murano pana la 4.000 de euro modelele de candelabre cu cristale Swarowski.
    La intrare este asezata o masa din lemn masiv de stejar flancata de doua canapele Tosconova (una dintre cele mai renumite firme producatoare de tapiterii din Italia) acoperite de perne cu huse pretioase din catifea si satin, croite in Italia. In spate, peretii sunt imbracati in tapiserii Art de Lys, marca franceza specializata in reproducerea unor opere de arta din secolul al XVIII-lea, care infatiseaza castele, istorii si legende sau buchete de flori si naturi moarte.
    Tapiseriile din lana si bumbac de dimensiuni mari erau folosite in Evul Mediu pentru a proteja camerele mari ale castelelor de umiditate si curent, insa, odata cu epoca Renasterii, si-au pierdut functionalitatea, devenind simple capricii ale celor bogati si fiind ridicate la rang de arta.
    Intr-un colt al magazinului, pe o masa se afla seturi de cafea si farfurii din portelan de Limoges, pictate cu elemente din natura si purtand nume romantice ca Amour en Cage sau Jardin de flore, toate marca Medard de Noblat, producatoare de portelanuri de Limoges din anul 1836. Pretul unui set de cafea poate porni de la 560 de euro si poate ajunge pana la 1.000 de euro. In sertare intredeschise stau ascunse asternuturi din matase si broderii cusute in Italia cu punct de goblen si cristale Swarowski, pastrate parca pentru a ocupa cutia de zestre menita pentru o printesa.
    Lenjeria completa de pat numita sugestiv Belle Epoque costa aproximativ 1.700 de euro si ar putea fi potrivita pentru un pat regal. Magazinul este totusi doar un show-room, pentru ca exista o mai mare varietate de produse in cataloagele colorate asezate unul peste altul in rafturi, alaturi de reviste de design interior. Tot in cataloage se gasesc si modele de tapet marca Farrow & Ball, renumiti in Anglia pentru culorile lor unice, de la nuante deschise de bej si galben pentru camere de zi pana la rosu de Bordeaux si negru cu alb cu modele de pauni pentru camere in stil budoir.
    Majoritatea celor care cumpara obiectele de lux de la Lucienne sunt proprietari de case, insa sunt si clienti care au apartamente, dar prefera sa le decoreze in acest stil eclectic de modern cu clasic.
    Pe batrana Calea Victoriei, printre magazine de decoratiuni interioare glamour cu produse semnate de designeri moderni ca Fendi sau Armani si magazine futuriste gen Kartell, Lucienne pare o intoarcere melancolica la opulenta demult apusa, pe gustul nostalgicilor.

  • Design cu parfum de crin

    Arta florala isi are originile in Egiptul antic. Egiptenii foloseau plante si obiecte decorative pentru diverse sarbatori sau aniversari. Astazi, aranjamentele florale intregesc designul unei case, iar stilistul de arta florala va deveni la fel de important ca si designerul de interior, potrivit specialistilor in domeniu. Trendul vine din Franta, iar creatorul artei florale contemporane, cum este numit de francezi, este Christian Tortu, care a revolutionat aceasta arta in anii ’80. Tortu a fost primul care a folosit legume, fructe si ramuri de copac in aranjamentele florale. Iar aceasta tendinta se mentine si astazi.
    In Romania, arta florala in designul interior este abia la inceput de drum. “Am inceput sa ma ocup de arta florala in urma cu un an. Florile au fost pasiunea mea dintotdeauna, dar anul trecut m-am hotarat ca vreau sa fac si o profesie din aceasta pasiune”, spune Agata Blanck. Aceasta a facut cursuri de arta florala in Franta, la Belle Ecole, iar acum face aranjamente florale pentru interiorul caselor sau pentru diverse prezentari de moda.

    De la ei vine floarea

    Florile pe care Agata le foloseste pentru designul interior vin din Olanda, iar cele mai exotice sau obiectele pe care le mai foloseste pentru buchetele de flori vin din Franta. Ca si in moda, si in arta florala exista tendinte, culori vedeta, obiecte decorative sau materiale care sunt nelipsite in aranjamentele florale. “Ca si tendinta specifica acestei perioade este inlocuirea buchetelor clasice cu cele contemporane si neconventionale”, spune Agata Blanck. Acest lucru s-ar traduce prin libera initiativa si creativitate a stilistilor. Acestia pot folosi orice si in orice combinatie. Singura conditie este ca efectul sa fie surprinzator. “Se poarta combinatia de flori, fructe, legume, crengute sau muschi de copac. In plus, se pot adauga tot felul de obiecte decorative in functie de evenimentul pentru care se decoreaza un spatiu sau de designul casei pentru care se fac aranjamentele florale”, spune Blanck. In ceea ce priveste culorile, anul acesta se poarta foarte mult rosu, mov sau lila, iar cele mai folosite flori in aranjamentele florale sunt crinii. “Acest lucru nu inseamna neaparat ca florile trebuie sa fie rosii sau mov, ci mai degraba elementele decorative care vin in combinatie cu acestea”, spune Agata Blanck.

    Aniversare cu trandafiri rosii

    Primii clienti pe care i-a avut Agata Blanck au fost prietenii ei. “Unul dintre primii mei clienti a fost Mihaela Glavan, designer de moda, care imi este si prietena, si pentru care am decorat podiumul pentru prezentarea de moda de anul trecut”, spune Blanck. Apoi a inceput sa aiba tot mai multe cereri din partea oamenilor care aveau nevoie de un profesionist in domeniu. “Cred ca oamenii vin la mine pentru ca nu fac nimic la fel. Aranjamentele florale pe care le fac sunt in functie de client si de eveniment”, spune aceasta. Spre exemplu, pentru aniversarea unei zile de nastere Agata Blanck opteaza pentru trandafiri rosii, iar pentru un eveniment precum nasterea unui copil stilistul va opta pentru flori mai suave, in culori pale, roz si alb. Inainte de a se hotari cum sa decoreze casa cu flori, stilistul sta de vorba cu clientul in incercarea de a afla cate ceva despre acesta, despre personalitatea lui. In plus, stilistul trebuie sa vada designul casei si cromatica ce se gaseste in locuinta, astfel incat culorile plantelor si florilor pe care stilistul le foloseste in buchete sa vina ca o completare a designului interior. “Eu incerc sa pun in valoare ce exista deja, sa atrag atentia asupra unui obiect sau al unui colt al casei.”

    Baia din copac
    Toate camerele casei pot fi decorate cu flori sau copaci. Spre exemplu, locul in care nu ti-ai putea imagina un copac este baia. Dar stilistul contrazice aceste idei preconcepute. “Este adevarat ca oamenii nu isi decorau baia cu flori, crengute sau arbusti, dar romanii sunt destul de deschisi la ce e nou si mai ales frumos. Florile iti ating emotiile si nu ai cum sa le refuzi chiar daca la inceput poate parea un pic ciudat sa ‘plantezi’ un pom in baie.”

    Arta florala de 1.000 de euro
    Cei care doresc sa aiba in casa miros de crini sau trandafiri, trebuie sa scoata din buzunar cel putin 30 de euro pentru un buchet. Dar intr-o singura camera pot fi 3 sau 4 buchete. Astfel, daca luam un exemplu de casa cu 2 dormitoare, un living, un birou, o bucatarie si o baie in care se pun in medie 3 buchete de flori in fiecare din aceste camere, inseamna ca proprietarul trebuie sa scoata din buzunar 540 de euro. Iar aceasta suma va trebui achitata o data la 10 zile, in cazul in care clientul doreste sa aiba flori proaspete tot timpul, pentru ca aproximativ 10 zile tin florile. Dar cel mai scump aranjament dintr-o casa a costat 1.000 de euro, asta pentru ca cel mai mult s-au folosit trandafirii.

  • Accesorii binecuvantate

    Se pare ca una dintre “sfintele” modei, Coco Chanel, este printre primele persoane care au purtat cruci malteze, iar in sezonul toamna-iarna 2005-2006 aceleasi simboluri religioase au fost promovate si de Dolce & Gabbana in colectia lor masculina, cu pronuntate influente medievale. Mai mult decat suficient pentru a-i oferi trendului o legitimitate inatacabila, cel putin printre fashion victims.
    O alta personalitate celebra mai mult pentru modul in care poarta haine high-end – Elizabeth Hurley a inceput sa se afiseze des cu o cruce din diamante. Acesta a fost semnalul – de aici, cu religia inainte. Putini sunt cei care stiu ca aceste crucifixe malteze au fost simbolul primei cruciade crestine condusa de papa Urban al II-lea in 1095, insa, din nou, accesoriile nu mai semnifica neaparat apartenenta la un cult religios in cazul catolicilor sau originea etnica la evrei. Acum exista crucifixe din platina, aur, din lemn si cristale – de la Kara Ross (New York) sau crucifixele cu ametist si rubine marca Lalaounis, Grecia. Crucifixele incrustate cu pietre pretioase purtate in epoca victoriana sunt de asemenea in trend, iar pentru cei ce doresc modele art deco, colorate si luxoase, designerii au folosit in realizarea lor pietre pretioase.
    Pe de alta parte, daca moda nu se vrea ingradita intre dogme religioase, religia poate deveni moda. Bratarile rosii purtate de Madonna si mai apoi de Britney Spears, ambele adepte ale credintei iudaice Kabalah, se vand acum in Statele Unite cu aproximativ 25 de dolari bucata si se gasesc in magazine pentru cine doreste sa se alature cultului. Si bijuteriile simbolice care te protejeaza de rau sunt printre preferatele vedetelor.
    Bratari, medalioane sau cercei cu “Ochiul lui Horus” sau ochiul atotvazator sunt purtate de staruri precum Jennifer Lopez si isi au originea in credinta greceasca care spune ca ochiul te protejeaza de fortele intunericului. Si, pentru ca stilul celui care lupta cu raul sa nu-si piarda din stralucire, designerul de accesorii Ileana Makri a creat astfel de bijuterii cu diamante si safire. Dar nu numai femeile iubesc diamantele, ci si barbatii, care cumpara de la designerul britanic Stephen Webster crucifixe in valoare de 675 de lire sterline fara a considera ca savarsesc un pacat.
    Barbatii prefera sa poarte steaua lui David (la mare cautare) sau crucifixe pentru ca aceste simboluri sunt mai putin feminine. Daca bling-ul reuseste totusi sa-i sensibilizeze poate si pe cei mai putin credinciosi, exista insa si accesorii religioase problematice, mai ales daca e vorba de Kaffiyeh, salul purtat de palestinieni pe cap (si de adeptii nemusulmani ai acestui trend in jurul gatului), in contextul actual al atacurilor teroriste catre gruparile arabe.
    Salurile Kaffiyeh sunt succesoarele tricourilor cu figuri politice controversate, ca Che Guevarra sau Mao, care erau anul trecut in voga in cultura pop. Kaffiyeh pot fi cumparate in mai multe combinatii de culori, insa in realitate combinatia alb si negru este purtata de palestinieni in perioade de conflict (stilul militaresc), alb cu albastru este purtat de catre civili, iar rosu cu alb este purtat pe cap de arabi de sarbatori ca Ramadanul. Desi cei care le poarta ca accesoriu trendy o fac mai putin din simpatie pentru Allah si mai mult de dragul modei, pe fondul problemelor actuale purtarea Kaffiyeh-ului a starnit reactii negative. Brandul american Urban Outfitters a pus in vanzare astfel de saluri, insa in urma unor proteste postate pe blogguri de tineri evrei, marca a ales sa le retraga din magazine. De cealalta parte a Oceanului, in Anglia, Top Shop vinde Kaffiyeh imprimate cu cranii, combinand astfel doua look-uri inca in trend si unii spun ca, pe masura ce purtarea lor va deveni mainstream, aspectul politic si religios va conta mai putin, salurile devenind ccea ce intentionau sa fie inca de la inceput, un simplu accesoriu exotic si putin rebel.

  • Doamna de fier a eBay

    ebay este primul site international de licitatii online in care zilnic isi dau intalnire comercianti si cumparatori din intreaga lume. Tranzactiile efectuate zilnic pe eBay depasesc ca volum tranzactiile incheiate pe piata de actiuni Nasdaq. Astfel, eBay a devenit una dintre companiile cu cea mai mare expansiune din istoria capitalismului. Insa mana de fier care a transformat eBay intr-o mega corporatie este CEO-ul Meg Whitman, care ocupa a 3-a pozitie in topul celor mai puternice femei de afaceri din lume, realizat de Fortune.

    Afacerea eBay a inceput ca un site de licitatii pentru obiecte de colectie si a ajuns acum sa vanda masini, haine si produse IT in valoare de 40 de miliarde de dolari. Cifra de afaceri a eBay a “explodat” sub conducerea lui Whitman, de la 5,7 milioane de dolari la peste 4 miliarde de dolari, in mai putin de un deceniu. Compania si-a redefinit, de asemenea, principiile si modul de organizare pentru a deveni o mega corporatie in care entuziasmul si inteligenta colectiva a clientilor dicteaza activitatea celor peste 13.000 de angajati ai eBay.

    6 posturi pentru Whitman

    Whitman nu a avut insa dintotdeauna autoritatea pe care o are acum si a trebuit sa lucreze din greu pentru a castiga respectul colegilor sai. Pana sa ajunga sa preia conducerea eBay, in 1998, Meg Whitman s-a mutat de la P&G, la Bain, apoi la Disney si a mai schimbat alte trei joburi pana sa ajunga CEO-ul celui mai mare site de licitatii online. Whitman si-a inceput cariera in brand management la Procter & Gamble dupa care a lucrat ca si consultant pentru Bain, o firma care se ocupa de managementul afacerilor. La Bain s-a obisnuit cu un stil organizational descentralizat in care se cerea din partea partenerilor mai degraba colaborare decat control, stil pe care-l aplica si la eBay. “Este diferit de modurile traditionale de management”, spune Whitman despre modalitatea sa de a manageria eBay. “De obicei intr-o companie clasica se pune problema controlului si a stabilirii clare a unor nivele de putere. La eBay esentiala este colaborarea, atat din partea clientilor cat si a angajatilor companiei. Noi o numim ‘The Power of all’, spune Whitman.

    Clientul este rege

    Managementul in stil Whitman se bazeaza pe concentrarea asupra nevoilor clientilor, in locul accentului pus pe nivelele de putere stabilite in cadrul companiei. In business, Whitman prefera sa influenteze subtil oamenii mai degraba decat sa-i controleze. Modul sau de a conduce compania este de a lua in calcul mai multe perspective si de a purta discutii mai degraba decat de a da ordine. In plus transparenta de care da dovada in decizii i-a castigat increderea angajatilor.
    Meg Whitman si-a cladit imperiul pe principiul “clientul este rege”, pe care l-a invatat pe cand lucra in functii de brand manager la Procter & Gamble. Whitman realizeaza ca nu poate controla comunitatea de cumparatori si vanzatori eBay, iar daca acestia sunt nemultumiti de serviciile pe care le ofera site-ul, pot renunta sa mai posteze sau sa cumpere produse. De aceea, CEO-ul eBay incearca sa pastreze legatura cu clientii, fie prin zecile de mii de mesaje pe care site-ul le primeste saptamanal sau prin diverse programe. Spre exemplu, in 1999, Whitman a lansat programul “Voice of the Customer” (Vocea consumatorului) prin care o data la cateva luni 10 clienti loiali ai site-ului sunt adusi cu avionul la sediile eBay. Odata ajunsi acolo, acestia participa la sedinte prezidate de Whitman in care se descopera eventualele probleme in functionarea pietei virtuale si se gasesc solutii pentru rezolvarea acestora. Chiar si dupa ce participantii pleaca, acestia sunt rugati sa mentina legatura cu echipa eBay, prin conferinte telefonice. In sedintele dedicate numai staff-ului, Whitman ii invita pe cei din consiliul de administratie sa conduca ei insisi sedintele pentru a se asigura de implicarea lor totala. Spre deosebire de jucatorii de pe Wall Street, care incearca sa fie cu un pas inaintea pietei, Whitman asculta si invata sa formuleze intrebari relevante. Apoi ii influenteaza pe ceilalti din echipa pentru ca ei sa vina cu raspunsurile corecte. “Este bine sa inveti tot timpul ceva. In felul acesta iti vezi afacerea din alta perspectiva tot timpul”, este de parere Whitman.

    China aduce venituri

    Whitman a demonstrat empiric ca managementul prin deschiderea permanenta la informatie este cea mai buna cale spre succes. Aceasta a calatorit in China pentru a intelege cum functioneaza tara respectiva, pentru ca in China sunt peste 100 de milioane de utilizatori de Internet, depasiti ca numar numai de cei din Statele Unite.
    Un al doilea principiu dupa care Whitman se ghideaza in conducerea companiei virtuale este ca “oamenii sunt in esenta buni”, credinta pe care a preluat-o de la fostul inginer de software Pierre Omidyar, fondatorul eBay. Omidyar a fost si cel care a inventat sistemul de feedback al eBay-ului, ce permite cumparatorilor si vanzatorilor de pe site sa se evalueze unii pe altii pe baza tranzactiilor executate anterior.

    Decizii riscante

    Pentru ca eBay este companie relativ recenta pe piata, CEO-ul sau invata din mers. Cand clientii eBay au vrut sa cumpere si sa vanda masini online au existat multe motive pentru care astfel de tranzactii cu un risc mai ridicat ar fi trebuit sa fie refuzate. Insa Whitman a decis sa riste si a inceput prin a face un site separat pentru vanzari-cumparari de masini. La inceput Whitman si managerii sai au fost nevoiti sa revizuiasca constant noul site pentru ca apareau probleme neprevazute. “Ar fi fost greu de anticipat de la inceput toate problemele, de aceea am intrat pe piata si am descoperit pe parcurs ce trebuia facut. Uneori am fost surprinsi in mod placut, alteori am fost ingroziti de rezultate, dar… ce se poate intampla in cel mai rau caz? Poti da gres!”, spune Whitman. In acest caz insa n-a fost vorba de un pas gresit, pentru ca din anul 2000, pe site-ul eBay s-au vandut mai mult de 1 milion de masini si mai mult de 50 de milioane de componente si accesorii pentru automobile.
    Miscarile lui Whitman nu sunt insa intotdeauna aprobate. Cand eBay a achizitionat compania de telefonie online Skype, in septembrie 2005, contra sumei de 2,6 miliarde de dolari, majoritatea au considerat tranzactia prea scumpa, iar pretul actiunilor eBay a scazut. Insa pe baza antecedentelor de bun strateg ale lui Whitman si a increderii clientilor in companie, actiunile si-au revenit. Whitman este vazuta ca un hibrid intre un general manager caruia nu-i este frica sa ia decizii pe care le considera potrivite pentru binele companiei si un lider al comunitatii eBay, apreciat de toti utilizatorii site-ului, care la prima conventie eBay live din iunie 2002 s-au aliniat pentru a-i cere autograful.

  • Avocatul de 9 milioane

    In lounge-ul minimalist al casei de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii totul este cat se poate de serios, corect si business-like, asa cum se cade pentru o firma care a inregistrat in cel de-al doile an de existenta o cifra de afaceri de 8.7 mil. euro. Doar intr-un colt sta cuminte o sticla scumpa de whisky scotian pe care este scrisa o dedicatie. “Pentru Robert Rosu, ‘litigator-aligator’, a nu se deschide pana in data de 11 aprilie 2007.” Singura, povestea acestei sticle spune mai multe despre istoria si oamenii uneia dintre cele mai mari case de avocatura din tara decat toate brosurile informative imprastiate pe masa din lobby.
    Florentin Tuca, managing partener si fondator al firmei, spune zambind: “Sticla asta sta aici de 2 ani de zile. Am daruit cate una la fel fiecaruia din cei 8 parteneri in ziua in care ne-am mutat in noul sediu. De atunci traditia a ramas sa deschidem in fiecare an, la aniversare, cate una, iar anul viitor este randul altui partener sa o inlocuiasca”. Desi se spune ca afacerile si sentimentele nu se amesteca mai mult decat apa si uleiul, prietenia care ii leaga pe asociatii casei de avocatura care a intermediat unele dintre cele mai mari deal-uri din ultimii ani este dupa parerea fondatorului cheia succesului lor. “Privind in urma si facand un bilant, pot spune ca cel mai mandru sunt de oamenii pe care ii am alaturi, partenerii mei”, spune Tuca. “Daca am avut succes, acesta s-a datorat echipei, fiindca singur nu as fi reusit. Fara ei probabil ca as fi apucat pe acelasi drum, insa as fi fost cu mult in urma. Si chiar daca pe fronton scrie Tuca, Zbarcea si Asociatii, eu tind sa cred ca partea cu Asociatii atarna mult mai greu.”

    La rascruce de vocatii

    Daca nu ar fi devenit avocat de succes, Florentin Tuca ar fi fost un profesor pasionat. “Principala mea vocatie este pedagogia. Pot spune ca avocatura a fost chiar pe planul doi. Am urmat liceul pedagogic, fiindca in acel moment era singurul din sistemul de invatamant care asigura o pregatire umanista si implinea si o cerinta extrem de importanta in acele vremuri, asigurand un post sigur dupa absolvire. In liceu, incepusem sa ma identific cu cativa dintre profesorii care constituiau un model pentru mine si ma vedeam deja predand. Spre sfarsitul liceului mi-am dat seama ca as vrea sa fac avocatura. Chiar daca matematica nu se numara printre pasiunile mele, ma fascina spiritul ei logic. Iar dreptul era singurul domeniu care imi satisfacea deopotriva pofta de cultura umanista si inclinatia pentru stiintele exacte si abordarea carteziana.”
    Dupa facultate a urmat o perioada extrem de aglomerata si agitata in viata avocatului. “Eram student in anul 4 cand unul dintre profesorii dragi mie, Lucian Mihai, fostul presedinte al Curtii Constitutionale, mi-a incredintat atributiile de preparator universitar pentru studentii din anul 2 ai unei facultati particulare. Acest job mi-a oferit prilejul de a imbina pasiunea pentru pedagogie cu cea pentru drept si mi-a placut atat de mult, incat dupa facultate am ramas timp de 3 ani asistent universitar la catedra de Drept Civil al Universitatii Bucuresti. Dupa absolvire am fost recomandat de acelasi profesor ca ‘ucenic’ avocatului Gheorghe Musat si in 1993 am inceput sa lucrez la Musat si Asociatii. Perioada 1996-1999 a fost cea mai aglomerata din viata mea. Practicam avocatura la Musat si treceam din salile de tribunal in cele de meeting, apoi in salile de curs si biblioteca facultatii, in timp ce scriam cereri de chemare in judecata si articole pentru revistele de specialitate. A fost cea mai intensa perioada din viata mea profesionala.” Dupa trei ani de maraton Tuca si-a dat seama ca pentru a castiga cursa trebuie sa isi clarifice obiectivele. “In ’99 a trebuit sa aleg. Stiam ca ma pandeste riscul de a face prea multe odata si, inevitabil, sa ajung sa fac compromisuri in ceea ce priveste calitatea si implicarea mea. Momentul a coincis cu o perioada agitata, de consolidare si extindere a firmei de avocatura Musat si Asociatii, iar numarul de ore pe care le petreceam la facultate incepea sa se simta si sa devina impovarator. Facultatea imi rapea cel putin 4 ore pe zi, iar la serviciu stateam in medie intre 8 si 10 ore.” A ales avocatura in defavoarea unei cariere universitare, iar restul este istorie.

    Celula de criza

    Cariera lui Florentin Tuca a urmat apoi o traiectorie liniara, insa pronuntat ascendenta, pana cand a devenit un nume cu greutate in avocatura de afaceri si numarul doi intr-una din cele mai renumite case de avocatura de business. “La Musat am petrecut 12 ani, perioada in care am invatat foarte mult si o buna bucata de vreme m-am identificat cu eforturile de consolidare a firmei si a brandului Musat. Cea mai mare parte a cunostintelor si a experientei mele o datorez increderii si sprijinului lui Gheorghe Musat. El a fost pentru mine o persoana importanta, care m-a ajutat foarte mult si a investit foarte mult in mine.” Cu toate acestea locul 2 nu a fost suficient de bun pentru Tuca care in 2005 a decis ca a sosit momentul sa-si incerce fortele pe cont propriu. “Plecarea mea de la Musat si intemeierea propriei mele case de avocatura se datoreaza in cea mare masura nevoii de a construi ceva ca antreprenor. Este o diferenta foarte mare intre a fi numarul 2 intr-o firma cu renume si o pozitie fruntasa in top si a fi numarul 1 intr-o companie construita de la zero. Cand am luat hotararea de a pleca, impreuna cu cei 8 parteneri ai mei, scopul nostru clar era acela de a construi o firma de top. Am fost constienti ca visul nostru va cere multe sacrificii, insa ne-am inhamat de bunavoie la toate eforturile, greutatile si noptile nedormite care au venit la pachet cu acest obiectiv ambitios. Primul nostru sediu a fost o sala de conferinte de la World Trade Center si de acolo am unele dintre cele mai placute amintiri. Cele 3 saptamani petrecute acolo au ceva din efervescenta si agitatia unei celule de criza. Intre aceiasi pereti ne intalneam si cu clientii si cu arhitectii care ne proiectau viitorul sediu si cu tinerii care voiau sa se angajeze la noi. Toti cei 9 parteneri de astazi stateam atunci impreuna de dimineata pana seara, mancam impreuna, lucram impreuna, elaboram brandul impreuna si ne ocupam totodata si de logistica companiei. Daca eram prieteni si inainte, perioada aceea ne-a unit si mai mult si ne-a sudat ca echipa.”

    Tranzactii la varf

    Insa munca asidua de-abia incepea. Nici nu au apucat sa se mute in noul sediu si contractele au inceput sa curga. “Lucram la 10 proiecte in acelasi timp”, isi aminteste Tuca. “Ne-am implicat de la bun inceput in proiecte de anvergura care ne-au asigurat un an 2005 formidabil, insa a fost foarte greu, au fost zile si nopti la rand petrecute la birou. In acel an ne-am dublat efectivul de angajati pentru a putea face fata.” Insa momentul care a marcat intrarea casei de avocatura in randurile marilor nume ale avocaturii de business a survenit la doar cateva luni dupa infiintarea sa, atunci cand cei de la Deutsche Bank i-au ales sa ii reprezinte in procesul de privatizare a BCR. “Privatizarea BCR a fost un proiect care a contat enorm pentru noi din punctul de vedere al consacrarii numelui Tuca si Asociatii. Faptul ca favoritul acestei curse ne-a ales pe noi pentru a-l reprezenta in aceasta tranzactie a atarnat foarte greu in piata. Insa pretul platit pentru increderea care au avut-o in noi a fost un volum de munca foarte mare si multe zile si nopti pe baricade.” O alta tranzactie care a insemnat un Craciun intreg aproape petrecut la birou a fost vanzarea unor platforme petroliere ale Petrom, o tranzactie de peste 130 de milioane de euro, care a pus intreaga firma pe jar. Implicarea in privatizarea societatilor din domeniul energetic si a CEC, precum si in arbitraje internationale au facut din tanara casa de avocatura unul dintre cele mai mari nume din piata. Insa cum a reusit intr-un timp atat de scurt sa atraga cazuri atat de importante? “Echipa a convins. Desi nu aveam un brand cunoscut, eram 9 parteneri care veneam dintr-o firma de top si am recrutat printre cei mai buni oameni din piata. Clientii nu veneau la noi fiindca aveam un nume frumos sau un sediu cu vedere la mare, ci pentru ca stiau ca isi pot incredinta problemele in mainile unor profesionisti.”
    In ceea ce priveste deal-urile intermediate, Tuca recunoaste ca nu se poate opri asupra unuia care sa fi atarnat mai greu decat celelalte, macar pentru faptul ca mai toate tranzactiile pe care firma sa de avocatura le-a intermediat au fost de un calibru foarte mare. Insa preferatele lui sunt cazurile complexe, cu o miza ridicata nu numai in ceea ce priveste businessul, ci si factorul uman. “Una dintre tranzactiile in care m-am implicat cel mai mult si care mi-a rapit o mare parte din timpul alocat familiei a fost rascumpararea pachetului de actiuni Daewoo. Cu toate ca acest caz m-a costat multe nopti petrecute la birou, acesta ramane unul dintre preferatele mele, deoarece a fost o tranzactie deosebit de complexa atat din punctul de vedere al problemelor juridice, dar si cu puternice implicatii sociale si cu o foarte mare importanta in ceea ce privea privatizarea ulterioara a DWAR Craiova.”

    Cartografia vietii personale

    “Profesia de avocat este fara indoiala una dintre cele mai stresante”, recunoaste Tuca. “Eu dorm putin, fiindca asa imi este firea. Insa trebuie sa recunosc ca la capitolul nopti de nesomn din motive profesionale am inceput sa fiu depasit in mod clar de colaboratorii nostri seniori care aspira la un parteneriat.” Timpul liber este o notiune destul de abstracta pentru un avocat si un businessman de top, insa dupa cele 12 ore pe care le petrece in birou Tuca incearca sa isi faca timp si pentru familie si pasiunile sale. “Pe masura ce firma s-a consolidat si a inceput sa stea singura in picioare, am inceput sa imi aduc aminte de cum arata timpul liber. Oricum pentru un partener la o case de avocatura timpul liber se rezuma la weekenduri si vacante. Ceea ce este axiomatic in meseria noastra. Atunci cand petreci cel putin 12 ore la birou si mai toate convorbirile telefonice sunt legate de business, iar timpul tau se imparte intre intalniri cu clientii, coordonarea avocatilor si problemele administrative inevitabile, pana si visele ajung sa iti fie confiscate de serviciu. E dificil sa tragi obloanele dupa ce ai terminat programul si sa zici: “asta e timpul meu liber!”. Insa oricat de putin timp ar avea la dispozitie, Tuca gaseste intotdeauna o ora pe zi pentru sport. “Daca este nevoie, dorm mai putin dimineata ca sa ajung la o partida de tenis sau la inot. Sportul nu mai este un moft pentru mine, a devenit o obisnuinta si nu ma simt bine daca nu ajung zilnic sa fac miscare.” “Pasiunea pentru sport a lui Tuca porneste din tinerete, atunci cand a cochetat cu fotbalul, ajungand chiar sa joace la o echipa de fotbal de juniori din divizia B timp de 2 ani, asta pana cand admiterea la facultate l-a determinat sa se opreasca si sa se concentreze asupra studiului. Iar printre celelalte pasiuni pentru care Tuca lupta sa-si mai faca timp din cand in cand se numara lectura si cartografia. “Daca deschid o carte intre paginile careia s-a ratacit si o harta, ajung sa petrec neobisnuit de mult timp studiind-o. Asa am ajuns sa-mi descopar pasiunea pentru harti si sa ajung chiar colectionar. Piesa de rezistenta a colectiei mele este o harta veche a Principatelor Romane, pe care mi-a facut-o cadou echipa de ziua mea.”
    Iar cand vine vorba despre viata de familie a unui avocat de top, Tuca recunoaste ca aceasta este una dintre cele mai mari provocari careia trebuie sa ii faca fata. “Te obliga sa iti gasesti timp. Insa cu toate eforturile mele timpul petrecut cu familia se rezuma de obicei la weekenduri si vacante.” Una dintre solutiile gasite de avocat pentru a pastra cat mai mult legatura cu fiicele sale este e-mail-ul. “Am inceput sa comunic pe mail cu fiica mea cea mare. Are ca tema zilnica o compunere cu titlul: ‘ce am mai facut astazi’. Compunerea Irinei este unul dintre cele mai reconfortante momente ale zilei mele. Printre zecile de mesaje legate de chestiuni juridice sau administrative descopar o oaza de liniste si frumusete in e-mail-urile ei.”

  • De la bloc la pagoda

    Cu cateva decenii in urma, Andre Malraux spunea ca secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Nici nu isi inchipuia Malraux ca misticismul oriental, imbratisat cu entuziasm de o lume intreaga, va deveni una dintre cele mai puternice arme de marketing ale acestui secol. De la ceai pana la tratamente spa, eticheta spiritualitatii asiatice vinde mai bine ca oricand, oferind promisiunea echilibrului interior. Piata imobiliara romaneasca, caracterizata prin viteza si dinamism, este insa la polul opus fata de intelepciunea si moderatia orientala. Si totusi, in conditiile in care pe segmentul rezidential oferta nu reuseste sa prinda din urma cererea, au inceput sa apara primele proiecte rezidentiale cu o tenta exotica si parfum asiatic. Daca cu cativa ani in urma apogeul originalitatii era un design interior in concordanta cu principiile Feng Shui, astazi dezvoltatorii de ansambluri rezidentiale de lux au inceput sa se foloseasca de aceste principii orientale in proiectarea a intregi complexe rezidentiale, pentru a profita de popularitatea crescanda a acestui trend. Iar interesul starnit de aceste proiecte in randurile cumparatorilor este cat se poate de viu si de incurajator pentru pionierii acestui curent.
    Real estate-ul de inspiratie asiatica penduleaza inca intre yin si yang, intre linistea si calmul vilelor minimaliste inconjurate de gradini japoneze si lacuri artificiale si cartierele chinezesti aglomerate cu piete agitate deasupra carora plutesc grele aromele bucatariei asiatice.

    Pagoda de un milion de euro

    In Snagov, una dintre cele mai vanate zone rezidentiele de lux, va rasari pana la sfarsitul acestui an o veritabila oaza japoneza. Proiectul Arigato este un ansamblu rezidential in editie limitata dezvoltat de Falcon Corporation, care se va rezuma pentru inceput la 4 vile de lux la un pret care porneste de la 1 milion de euro. Atat locatia, cat si caracteristicile proiectului il recomanda ca unul de lux, adresat cumparatorilor care cauta altceva in materie de locuinte. “Am creat o casa care credem ca va revolutiona piata imobiliara”, spune Eugen Chiracu, reprezentantul companiei americane Falcon Corporation in Romania.
    Proiectate conform principiilor Feng Shui, vilele Arigato vor avea incaperi foarte spatioase si pline de lumina si vor fi construite pe o insula inaltata, pentru a beneficia de o priveliste cat mai spectaculoasa asupra celor 1.000 de metri patrati de gradini amenajate in stil japonez. Iar in ceea ce priveste interiorul, totul se rezuma la lumina si spatii cat mai aerisite cu un design minimalist. De aceea, zidurile au fost inlocuite in proportie de 80% de ferestre, iar terasele aferente se intind pe nu mai putin de 350 de metri patrati. Tabloul complet include sauna, piscina, jacuzzi-ul incorporat in terasa semi-deschisa, livingul terasat, semineele de pe ambele nivele si designul interior in acord cu spiritul japonez. “Proiectarea vilelor de lux Arigato a reprezentat o reala provocare”, recunoaste Cristian Oneata, arhitectul-sef al proiectului Arigato. “Am lucrat timp de 6 luni impreuna cu dezvoltatorii pentru a crea acest proiect de lux unic pe piata romaneasca.”
    Reprezentatul dezvoltatorului american spune insa ca cel mai important lucru a fost crearea unei ambiante cat mai apropiate de spiritul asiatic. “Am vrut sa aducem in casele din acest ansamblu rezidential linistea si echilibrul din atmosfera orientala. Principiul Feng Shui este unul dintre cele mai complexe din arta si organizarea asiatica si in ciuda dificultatilor am tinut sa proiectam casele din acest ansamblu in concordanta cu elementele constitutive ale acestei filosofii pentru a capta cat mai bine spiritul japonez. De aceea, vilele au fost gandite astfel incat toata energia luminii solare sa fie in permanenta captata in interiorul si imprejurul caselor. Insa elementul cu adevarat distinctiv al proiectului nostru il reprezinta gradinile japoneze si credem ca vom crea o peisagistica cu influente asiatice cu adevarat de exceptie.”
    Arigato reprezinta deocamdata un concept unic pe piata imobiliara din Romania, insa reactiile publicului au fost pozitive, facand loc si altor initiative asemanatoare. “Consideram ca suntem pionieri in arhitectura de influenta orientala, fiind deocamdata singurul dezvoltator imobiliar care promoveaza un asemenea proiect in Romania”, spune Eugen Chiracu. “Insa judecand dupa reactia pozitiva si extrem de interesata a celor ce au intrat in contact cu proiectul nostru, apreciem ca influenta stilului asiatic este binevenita din toate punctele de vedere pe piata imobiliara romaneasca.” Agentul exclusiv al proiectului Arigato, Victoria Linca, consultant senior in cadrul DTZ Echinox, nu crede ca vilele japoneze vor ramane multa vreme pe piata. “Desi procesul de vanzare nu a fost inca demarat, exista deja cereri concrete de achizitionare a acestor locuinte.”

    Vacanta de acasa

    Daca pana acum alti dezvoltatori nu s-au incumetat sa imbratiseze acest trend, Adriana Sohodoleanu, Research & PR Coordinator al Colliers International, explica retinerea lor prin constrangerile pe care acesta le implica. “Arhitectura orientala nu este o tendinta actuala din cauza regimului de inaltime redus pe care il presupune. Pretul ridicat al terenului implica dezvoltarea de blocuri inalte. Principiile si designul oriental cu siguranta sunt ceva deosebit pe piata vilelor din Romania datorita regimului de inaltime redus, densitatii mici, teraselor ample, lacurilor artificiale si spatiilor verzi, dar momentan nu este ceva foarte raspandit. In prezent, la achizitionarea unei locuinte, principalii factori luati in considerare de cumparatori sunt locatia urmata indeaproape de pret. Pe masura ce piata devine mai bogata si mai matura, designul va deveni si el un factor important.”
    Succesul de care se bucura insa asemenea initiative ramane deocamdata limitat la segmentul rezidential de lux. Insa, pe masura ce nevoia de nou va patrunde pe toate segmentele pietei imobiliare rezidentiale, acest trend va avea o foarte mare priza la public. “Momentan covarsitoarea parte a ofertei de pe piata imobiliara are un stil clasic, european, iar romanii se ghideaza foarte mult dupa locatie si pret, stilul arhitectural ocupand un loc secundar in alegerea unei locuinte. Romanii insa sunt deschisi la nou, vor sa fie deosebiti, cauta un alt stil de viata, deci vor aprecia un stil nou, proaspat, ca cel oriental.”
    Un alt proiect rezidential care a imprumutat din tendintele orientale este Green Lake Residences, a carui tema centrala este apropierea de natura. Amplasat in nordul Bucurestiului, pe malul lacului Grivita, Green Lake este un proiect amplu ce contine atat apartamente, cat si 79 de vile, amplasate pe malul lacului, aproape de padure, dar totusi in oras. Fara a incerca sa transforme intregul proiect intr-unul etnic, vilele cu 2 etaje grupate in jurul lacurilor ecologice si a gradinilor aerisite aduc proiectului o nota exotica care se incadreaza in trendul asiatic. Proiectul fiind unul de mari dimensiuni, dezvoltatorii greci de la Technical Olympus Group au vrut insa sa puna la dispozitia viitorilor proprietari mai multe facilitati si asa s-au nascut clubul de iahting, terenurile de tenis si salile de sport din interiorul ansamblului, totul in ideea asigurarii unui lifestyle emblematic. “Un proiect imobiliar cu o arhitectura deosebita si un concept unitar nu ofera doar o simpla locuinta, ci si un stil de viata”, spune Sohodoleanu. “Prin conceptul sau, Green Lake ofera locatarilor sai un spatiu de recreere chiar in locuinta proprie, dar si un numar mare de facilitati. Cu o arhitectura moderna si un aer exotic conferit de aspectul spectaculos si diferit al proiectului, Green Lake vrea sa fie o marca a statutului social.”
    Din punct de vedere arhitectural, in cadrul proiectului Green Lake tendintele contemporane minimaliste se contopesc cu elemente specifice ale arhitecturii interbelice. Insa ceea ce aduce nota distinctiva a acestui proiect si il diferentiaza de cele traditionale este designul interiorului complexului, amenajat cu lacuri, multe spatii verzi si locuri de relaxare. “In conceperea spatiilor interioare s-a urmarit maximizarea confortului si crearea senzatiei de vacanta chiar in propria casa”, spune Sohodoleanu. “Gradinile interioare sunt create in jurul unor lacuri cu dubla functionalitate, care transforma proiectul Green Lake intr-o destinatie de vacanta, oferind armonie, frumusete si confort.”

    Cum era de asteptat, proiectul a fost primit cu mult entuziasm de bucuresteni, dovedind inca o data ca pe segmentul rezidential de lux cererea de nou este foarte mare. “Publicul a demonstrat un interes deosebit de ridicat fata de proiectul Green Lake. Gradul de ocupare din prima faza este de 85%, acest lucru demonstrand ca romanii sunt pregatiti pentru un astfel de proiect si cauta sa-si imbunatateasca conditiile de viata, iar piata este pregatita sa absoarba acest tip de locuinte”, spune Sohodoleanu.

    Atractia chinezeasca

    Un apartament de 145 de metri patrati, construit si amenajat dupa toate regulile Feng Shui poate costa doar 100.000 de euro. Asta in viitorul cartier chinezesc dezvoltat de Niro Grup, in imediata apropiere a complexului Europa. Chiar daca in teorie cartierul chinezesc va fi deschis pentru orice cumparator, indiferent de nationalitate, rezidentii chinezi au prioritate. Apartamentele din cele 12 blocuri ale China Towers vor fi amenajate astfel incat sa combine in mod armonios cele cinci elemente ale naturii – lemnul, focul, pamantul, apa si metalul si sa creeze un mediu echilibrat din punct de vedere energetic. O alta regula de baza a traditiei chinezesti este eliminarea numarului patru, cifra fatidica in cultura orientala. De aceea, in planurile dezvoltatorului, a fost eliminata aceasta cifra, iar in China Towers blocul sau apartamentul cu numarul patru este absent.
    Cand vorbim despre un cartier chinezesc, fie ca acesta este in San Francisco, Dubai sau Bucuresti, este de la sine inteles ca nu componenta rezidentiala este cea care genereaza atractia. Chinatown-urile din intreaga lume sunt veritabile obiective turistice, atmosfera de acolo atragand in fiecare an sute de mii de vizitatori. Potentialul turistic al cartierelor chinezesti este atat de mare incat lantul hotelier Hilton a deschis un hotel in Chinatown-ul din Montreal. In Bucuresti cartierul chinezesc se va intinde pe 80 de hectare si va fi impartit in zona rezidentiala, cea comerciala si un centru de afaceri, China Business Center. In total Chinatown-ul bucurestean va dispune de 1.700 de spatii comerciale si o artera speciala pe care se vor insira restaurantele traditionale. Iar pe langa acestea vor aparea si centrele medicale traditionale chinezesti, care folosesc ca metode de tratament acupunctura, masajul sau fitoterapia, si pietele si magazinele cu produse alimentare traditionale chinezesti.

  • Vacanta in stil Columb, Crusoe, Magellan

    In urma cu cativa ani, perceptia despre o vacanta pe un vas de croaziera era oarecum “imbatranita”. Insa vasele au renascut si au devenit puncte de atractie pentru tinerii aflati in cautare de aventuri sau pentru cei care vor sa descopere colturi ale lumii unde nu se poate ajunge decat pe apa.
    Vorbind in termeni de business, specialistii in turism spun ca, de fapt, croazierele sunt printre cele mai complexe produse turistice, pentru ca poti vedea mai multe locuri intr-o perioada scurta de timp fara sa fie nevoie sa impachetezi sau sa despachetezi. Romanii le-au descoperit gustul in ultimii ani, dupa ce au colindat cu autocarul prin Europa sau au vizitat insulele din apropierea continentului.
    Nicolae Demetriade, presedintele agentiei de turism Happy Tour, este un mare pasionat de croaziere si spune ca in ultimii sapte ani a fost in sase astfel de vacante. Iar cea mai recenta a fost in Caraibe pe vasul Royal Caraibbean “The Voyager of the Sea”.

    Welcome to Miami

    In cazul croazierelor in Caraibe, 90% dintre plecari se fac din Miami. “Un motiv perfect pentru un mic sejur in Miami, mai ales ca trebuie sa vii cu cel putin o zi inainte de imbarcare”, spune Demetriade, care isi aminteste ca de fiecare data a petrecut cateva zile in Miami inainte sa porneasca intr-o noua croaziera.
    “Intotdeauna incercam sa ne cazam in apropiere de Ocean Drive, pe aceasta faleza de cativa kilometri, unde este concentrata toata activitatea: baruri, hoteluri, discoteci, restaurante”, povesteste managerul.
    Momentul imbarcarii este un adevarat spectacol, cu muzica de fanfara, ploaie de confetti si multe batiste albe fluturate in vant. “Este impresionant: o formatie pe punte canta muzica traditionala, fiecare oaspete savureaza un cocteil, iar plecarea din rada portului este marcata de sunete de sirene. Iesirea din port se face trecand pe langa niste cartiere exclusiviste si totul este ca in basme.” Si vasul in sine este un spectacol, pentru ca seamana cu un oras plutitor: capacitate de peste 3.000 de persoane, 1.200 de membri ai echipajului, greutate de trei ori mai mare decat cea a Titanicului si o suprafata cat trei stadioane de fotbal. Dimensiunile hiperbolice ale vaporului sunt suficiente pentru a atenua orice miscare sau balans care ar putea crea rau de mare. “Am fost pe apa si cand erau valuri de 4-5 metri, dar vasul este foarte stabil.”
    Cat despre cabine, Demetriade spune ca le-a incercat pe toate. “Am stat si in cabine cu balcon, dar si in cabine inchise, care au o oglinda mare care da senzatia de spatiu. Insa toate contin strictul necesar, un pat king size, baie cu toate dotarile, ca in orice camera de hotel. Totusi, cabina nu conteaza foarte mult, pentru ca timpul pe care il petreci acolo este scurt, avand in vedere ca pe un vas de croaziera nu ai cand sa dormi.”

    Orasul plutitor

    Programul unei zile pe un vas de croziera este de fiecare data pigmentat cu evenimente sau cu intamplari noi. Si obligatoriu incepe dis-de-dimineata.
    “Vasul calatoreste in timpul noptii si acosteaza in port dimineata, la 6 sau 7. Si la fiecare oprire ai de ales intre 5-6 excursii care dureaza pana la 4-5 dupa amiaza.”
    Excursiile optionale sunt gandite astfel incat sa acopere toate atractiile locului. Demetriade isi aminteste ca cel mai mult l-a impresionat Arruba. “Cred ca este cea mai frumoasa insula din Caraibe. Peisajul este impresionant, iar insula este dezvoltata, astfel incat poti imbina vizitele exotice cu sedintele de shopping.”
    Activitatile de pe “uscat” sunt specifice unui loc inconjurat de apa. “Am fost la pescuit si ma mandresc cu o dorada de un metru si ceva, foarte frumos colorata.”
    Demetriade isi aminteste si de o sedinta de scufundari care a fost “pregatita” de o petrecere in stil caraibian. “Am luat un cataraman din port pana in zona unde se face scuba diving. Excursia a durat cam o ora jumatate, timp in care ne-au delectat cu tequila, fructe, cocteiluri si muzica. Toata lumea s-a binedispus si dansa in costume de baie.” Insulele in care se fac escale sunt practic luate cu asalt de 10-15 vase de croaziera, dublandu-se uneori numarul locuitorilor. “Imaginea este cu adevarat extraordinara, pentru ca nu in fiecare zi vezi atatea vase imense la un loc.” Iar in cazul in care portul nu este suficient de dezvoltat pentru a acosta un astfel de vas, acestea se opresc in larg, iar pasagerii sunt adusi cu barcile de salvare, care “fac naveta” din 15 in 15 minute.
    Cei care nu vor sa viziteze, dar totusi simt nevoia sa incerce gustul local, se pot bronza la una dintre piscinele de pe vas. “Daca iti doresti sa lenevesti, exista varianta piscinei de pe ultima punte, unde atmosfera este intretinuta de formatia de cantareti din Caraibe care te fac sa te simti ca in paradis.”
    Cina este un alt punct culminant al excursiei. “Exista doua restaurante unde pot lua masa toti cei 3.000 de pasageri in doua serii. Prima serie incepe de la 7.30 si are la dispozitie o ora si jumatate. Chiar daca te duci sau nu, ai locul tau repartizat.” Restaurantele sunt dispuse pe doua nivele, cu scara fastuoasa de unde poti sa iti faci o intrare demna de marile petreceri din romane. In plus, la ultimul nivel exista un restaurant imens cu autoservire, deschis non stop si unde Demetriade spune ca se gaseste absolut tot. “Daca cineva se trezeste la 4 dimineata, se poate duce sa bea o cafea.”

    Nopti albe

    Iar dupa cina incep adevaratele “probleme”, pentru ca cele cateva ore trebuie impartite intre cazinou, restaurante, baruri, magazine sau spectacole. Demetriade isi aminteste ca iesirea din restaurant se face printr-un cazinou unde spune ca este imposibil sa nu te opresti, chiar daca nu esti jucator impatimit. “Zgomotul de fise care cad, agitatia si ambianta, totul te atrage.”
    In plus, ai de ales intre restaurante cu diferite specificuri, baruri cu muzica disco, latino sau clasica, magazine unde se vand produse la preturi fara taxe sau putina culturalizare.
    “Vasele au un fel de artere cu lungimea de 100 de metri, iar pe ambele parti sunt construite restaurante, baruri, magazine, discoteci. Efectiv uiti ca esti intr-un spatiu inchis, in stanga si in dreapta sunt decoratiuni care ilustreaza perfect o strada.” Vasele sunt dotate si cu sali imense de spectacole si divertisment. “O sala de spectacol are o capacitate de 700-800 de persoane si sunt doua sau trei trupe care dau alt spectacol in fiecare seara. Mai mult, exista un patinoar unde se organizeaza show-uri pe gheata.”
    Demetriade spune ca a incercat si varianta unei croaziere in Mediterana. “In Mediterana am fost acum trei ani cu vasul ‘Splendor of the Sea’. Experientele de pe vas sunt asemanatoare cu cele din croazierele in Caraibe, ceea ce se schimba sunt bineinteles excursiile optionale. Imi amintesc ca la Monte Carlo si Cannes ne-au dus la plaja in locuri exclusiviste, pe o plaja privata.”
    Bugetul pentru o croaziera incepe de la 1.300-1.400 de euro, in care este inclus biletul de avion pana la Miami, cazarea si masa pe vas, plus apa sau cafea.