Ideea: Gustul care te prinde intre 2 🙂 Client: Kraft Foods Brand: Jacobs Ice Coffee Agentie: Starcom Media (Publicis) Canale: TV, presa scrisa, outdoor, online (Yahoo! Messenger) Agentiile specializate in comunicare media din Aceasta a constat in plasarea unui banner in interiorul ferestrei principale, sloganul fiind adaptat la suportul messengerului: Gustul care te prinde intre 2 :). Conform datelor furnizate de serviciul de statistica al Yahoo! Europe si citate de Starcom, aproximativ 2,5 milioane de utilizatori din
Blog
-
IN THE SPOTLIGHT
-
Prima victima in controversa convorbirilor telefonice ale jurnalistilor
Scandalul listelor de convorbiri telefonice ale unor jurnalisti, procurate la limita legii de catre conducerea HP pentru a descoperi o cartita din interior, a dus la demisia presedintelui Patricia Dunn. Intrebarea numarul unu este in ce fel va fi afectat business-ul companiei in lunile care urmeaza.
La inceputul anului trecut, cand producatorul de echipamente si solutii IT&C Hewlett-Packard mergea destul de prost si board-ul de directori se pregatea sa o concedieze pe cat de charismatica, dar pe atat de ineficienta directoare executiva Carly Fiorina, singura dorinta a presedintei Patricia Dunn era ca HP sa scape de probleme si sa se redreseze. Cel care i-a succedat lui Fiorina ca si CEO, Mark Hurd, i-a indeplinit cum nu se poate mai bine dorinta. In ultimele 18 luni, HP a reusit sa se concentreze pe dezvoltarea celor mai importante dintre multele linii de busines ale companiei, a crescut profitul si a ridicat valoarea actiunilor la bursa. Ironia sortii face insa ca munca lui Hurd sa fie pusa in pericol de o actiune initiata chiar de Patricia Dunn, inainte ca Hurd sa fi ajuns in companie.
Este vorba de scandalul listelor de convorbiri telefonice ale unor jurnalisti si ale unor membri din consiliul director, pe care conducerea HP le-a obtinut intr-o maniera mai mult decat controversata cu scopul de a descoperi sursa interna a unor scurgeri de informatii catre presa. Stirea de saptamana trecuta – conform careia HP a angajat o serie de detectivi particulari ce s-au dat drept jurnalistii care au facut echipa cu mai multi directori ai companiei pentru a obtine listele de convorbiri de la operatorii de telefonie – a socat presa
Deocamdata cel putin, scandalul nu i-a panicat pe investitori. Actiunile au crescut pe fondul asteptarilor specialistilor de pe piata de computere si imprimante, care sunt de parere ca cererea nu va fi afectata negativ in urma scandalului de la varful HP.
Cu toate ca batalia interna si anchetele oficiale in desfasurare ar putea afecta imaginea companiei, clientii vor continua sa cumpere produsele HP, sunt de parere unii analisti. Ca investitor, nu cred ca este relevant pentru valoarea plasamentului meu, este de parere Tony DeSpirito, membru al fondului newyorkez Pzena Investment Management. Daca subiectul poate fi perceput, cel putin deocamdata, ca o afacere interna a HP, el s-ar putea transforma rapid intr-o stire cu relevanta de business daca regruparile de trupe din consiliul director vor duce la noi ciocniri publice ale membrilor conducerii. Steven Syre, editorialist la The Boston Globe, este de parere ca strategia de aparare a lui Dunn a avut oricum o fisura majora: Cum a crezut ca au ajuns acele informatii pe biroul ei? Poate ca a fost o procedura legala, dar nu era oricum ceva murdar la mijloc? Asta cum poate fi explicat?
Intr-un interviu pentru Bloomberg News, Dunn spune ca a fost tot timpul consiliata pe durata investigatie, spunandu-i-se ca totul este perfect legal si, chiar mai mult, in deplina concordanta cu standardele HP. Acum legalitatea actiunilor presedintelui HP este investigata de mai multe autoritati si organizatii. Printre ele – Departamentul de Justitie, FBI, procurorul general al Statului
Intre timp, Keyworth, care a fost in trecut consilierul pe probleme de stiinta al presedintelui Reagan, a recunoscut ca el a fost sursa unor informatii confidentiale care au ajuns la presa. In schimb, exista unele voci in interiorul companiei care spun ca practica lui Keyworth de a discuta uneori neoficial cu jurnalistii era bine cunoscuta in companie si ca era tacit acceptata, pentru ca erau situatii in care informatiile neoficiale faceau mai mult bine decat pozitia clasica no comment. Un alt membru al conducerii care ar putea influenta deznodamantul crizei este, bineinteles, directorul executiv Mark Hurd. Cu toate ca a fost anuntat ca viitor succesor al Patriciei Dunn, in situatia in care va reiesi ulterior ca si el a fost la curent cu investigatia condusa de Dunn, HP va fi pusa in fata unei dileme extrem de dificile: unde sa gaseasca un nou CEO? Daca Hurd ar fi si el implicat, tot acest deranj imens s-ar transforma intr-o catastrofa, este de parere Charles Elson, presedinte al Center for Corporate, citat de Los Angeles Times. Hurd a fost adus la HP de pe pozitia de presedinte al NCR Corp., o companie cu activitate asemanatoare, numita de analisti o mini-HP, pentru ca avea venituri de circa 13 ori mai mici decat cele ale HP. Gigantul IT a generat anul trecut o cifra de afaceri de 86 mld. USD.
Rezultatul? Hurd a anuntat ca la conducerea companiei a venit o mana forte si s-a tinut de cuvant. Prea putin interesat de imaginea proprie, el a restructurat masiv. HP a anuntat peste 15.000 de concedieri, circa 10% din totalul fortei de munca al companiei, si a depasit asteptarile analistilor cu privire la rezultatele financiare in fiecare trimestru. Numai in ultimul an, valoarea actiunilor companiei a crescut cu 27%, in comparatie cu scaderea de 28% inregistrata de Dell, unul din rivalii HP pe piata producatorilor de computere. Telenovela aparent fara sfarsit din consiliul director dovedeste ca board-ul este aproape nerelevant pentru bunul mers al companiei, este de parere Daniel Morgan, manager de portofoliu la fondul financiar Synovus Investment Advisors.
Oarecum firesc, exista si opinia conform careia in urma acestui scandal Hurd va deveni mult mai influent si mai puternic in interiorul companiei, cu conditia ca lista celor suspectati ca au stiut de actiunile Patriciei Dunn sa nu creasca prea mult, devenind astfel o povara pentru Hurd.
Oricum, Hurd a abordat o politica prudenta fata de intreg scandalul, preferand sa se mentina pe cat posibil in afara atentiei publice. El nu a facut nici o declaratie, singura parere pe care a emis-o fiind cuprinsa intr-un e-mail adresat angajatilor.
In mesajul amintit, el a subliniat faptul ca agitatia din jurul board-ului nu are nimic de-a face cu executarea in continuare a strategiei de business. Va pot asigura ca vom deslusi toate circumstantele situatiei si ca vom actiona in consecinta.
Pana una-alta, una din primele masuri este ca Hurd va deveni noul presedinte al board-ului. Iar intrebarea principala a analistilor este in ce fel va reusi el sa fie, din ianuarie anul viitor, atat un bun politician in interiorul board-ului, cat si un bun executant al strategiei de business.
-
Lupte interne
Hewlett-Packard, o companie fondata in 1939, a fost de-a lungul anilor teatrul unor ciocniri dure intre reprezentanti ai diferitelor generatii, adepti mai mult sau mai putin convinsi ai unor viziuni moderne de structurare a business-ului.
1998: A fost anul in care Patricia Dunn s-a alaturat board-ului HP. La acea vreme compania era cunoscuta mai degraba ca producator de imprimante decat de computere.
2001: CEO-ul de atunci, Carly Fiorina, a orchestrat achizitia-mamut a rivalului Compaq, pentru 19 mld. USD. Fiorina s-a luptat din rasputeri cu Walter Hewlett, fiul cofondatorului Bill Hewlett, care sustinea ca HP trebuie sa ramana la afacerea la care se pricepea cel mai bine, cea cu imprimante. Ulterior acestor discutii, Walter Hewlett a fost inlaturat din consiliul director.
2005: Patricia Dunn a sustinut-o pe Fiorina in acea batalie, insa s-a intors impotriva ei patru ani mai tarziu. La inceputul anului trecut, Fiorina a trebuit sa paraseasca compania, fiind invinuita ca nu a reusit sa impuna o strategie coerenta de reformare a HP si ca achizitia Compaq a fost o decizie pripita. Dunn i-a luat locul pe postul de presedinte, iar pe pozitia de CEO a fost adus Mark Hurd.
-
Misterul fetei singuratice
Video podcasting-ul a explodat. Situri web precum YouTube gazduiesc zeci de mii de productii video realizate de amatori, iar confesiunile unei adolescente plictisite reusesc sa aduca audiente de invidiat.
E un veritabil fenomen cultural, care in urma cu doar cativa ani putea fi anticipat. In 1957, cineastul francez François Truffaut isi imagina filmul viitorului ca fiind chiar mai personal decat un roman autobiografic, ca o confesiune sau un jurnal. Azi, viziunea lui Truffaut este realitate curenta, desi cei care o pun in practica sunt amatori.
Doar amatori? Amanda Congdon are 24 de ani si e deja vedeta. Impreuna cu producatorul ei, Andrew Baron, filmeaza zilnic o parodie a buletinului de stiri pe care o posteaza in fiecare dimineata pe un video blog numit Rocketboom. Costurile per episod nu depasesc 20 $ iar audienta la inceputul acestui an insuma peste 100.000 spectatori. Analistul Jeff Jarvis estimeaza ca Amanda si Andrew ar putea incasa circa 8.000 $ pentru o reclama inserata, ceea ce ar insemna numai putin de 2 mil. $ pe an. Insa ceva si mai spectaculos se petrece in MySpace. O pustoaica de 16 ani, care-si zice Bree si este cunoscuta dupa indicativul lonelygirl15, a inceput sa posteze filme de 2-3 minute, filmate probabil cu un webcam in camera ei. Nimic spectaculos: Bree e draguta, vorbeste despre viata ei intr-un orasel de provincie (la ore distanta de orice mall), despre parintii ei care par sa fie adeptii unei religii ciudate (motiv pentru care este educata la domiciliu), despre prietenul ei Daniel… Cele 24 de video-uri postate de atunci au adus-o in topul popularitatii in MySpace, cu o medie de peste 200.000 de vizualizari pe episod, unele ajungand la nu mai putin de 600.000 – o audienta pentru care multi executivi ai companiilor de cablu ar fi in stare sa ucida, considera jurnalistii de la LA Times. Indicatiile evazive, lucrurile spuse doar pe jumatate si poate portretul lui Aleister Crowley (un scriitor ocultist englez) au invaluit-o intr-o aura de mister.
Dar… Ceva nu era in regula. De pilda faptul ca pe fundal se auzea muzica unei formatii din
S-a speculat ca regizorul Brian Flemming ar fi in spatele personajului. S-a mai zis ca e o ingenioasa campanie de promovare a unui viitor film horror. Abia pe 9 septembrie misterul pare sa se dezlege: o echipa de cineasti afirma ca lonelygirl15 e o parte din spectacolul lor si ca am asistat la nasterea unei noi forme de arta. Unii cred totusi ca e o minciuna, iar Bree este o fata singuratica dintr-un orasel departe de orice mall…
-
Voi ce intrati aici
Atunci cand treci pragul unui magazin, fie ca vinde genti Gucci, jeansi pentru pusti sau hardware pentru cei mai geeks dintre geeks, esti ademenit sa cumperi intr-un mod atat de subtil incat abia ai putea sa-ti dai seama ca portofelului tau i se pregateste ceva.
Tonul l-au dat americanii, care au ajuns atat de departe cu organizarea magazinelor incat totul pare desprins dintr-un spectacol in care regizorul nu a scapat din vedere nici cel mai insignifiant detaliu. Este asemeni unui muzical de pe Broadway, spune intr-un interviu pentru o publicatie de peste ocean Deborah Mitchell, expert in marketing la Universitatea din Wisconsin. Nici o scena nu ar fi introdusa in spectacol daca nu ar fi fost repetata de sute de ori inainte. Acelasi lucru se intampla intr-un mediu de retail extrem de orchestrat unde totul este gandit pana la cel mai mic detaliu.
Practic, tot ceea ce tine de ambianta unui magazin, de la lumina la culoarea pardoselii sau muzica din fundal, este gandit in asa fel incat nu doar sa determine consumatorul sa isi cumpere un produs, dar si sa il faca sa scoata din buzunare bani buni pentru achizitii spontane si sa revina ori de cate ori are ocazia. Magazinele nu folosesc pur si simplu odorizante, ci raspandesc o mireasma personalizata (magazinele Sony), muzica nu este aleasa la intamplare, ci in functie de mesajul pe care retailerii doresc sa il transmita si de momentul zilei (J.C. Penney), iar consumatorii, indiferent daca isi dau seama sau nu, sunt dirijati de la un raft la altul dupa tehnici atent gandite. Consumatorii sunt constienti ca sunt influentati subliminal atunci cand isi fac cumparaturile, dar putini stiu exact in ce masura, spune Bernadette Schleis, specialist in comportamentul consumatorilor.
Si in Romania, pe masura ce pretentiile consumatorilor au crescut, iar concurenta de pe piata s-a intensificat, retailerii au inceput sa apeleze la astfel de tehnici. Fie ca este vorba despre magazine de electrocasnice, de haine sau de cosmetice, retailerii sunt constienti de faptul ca starea de spirit pe care reusesc sa le-o induca clientilor are un rol insemnat in decizia acestora de a cumpara sau nu un anumit produs. Cristina Marin, PR-ul retelelor de magazine Beauty Shop si Sephora, spune ca muzica din magazinele proprii a fost special creata de un DJ francez. La Sephora, muzica este unica si este gandita astfel incat consumatorii sa se simta suficient de relaxati pentru a-si putea alege produsele, povesteste Marin.
Iar in magazinele Mango muzica nu doar ca este adaptata in functie de fiecare moment al zilei, dar este aleasa in asa fel incat poate face consumatorul sa se simta fie relaxat si nostalgic, fie energic si plin de viata. Stari pe care ulterior le asociaza cu magazinul si produsele sale. Pentru ca parfumul este adesea asociat cu emotiile si pentru ca o aroma placuta atrage instantaneu in magazin, retailerii se folosesc si de puterea mirosului pentru a crea o legatura cu brandul.
O strategie deloc intamplatoare, cercetarile in domeniu aratand ca impulsurile olfactive trezesc cel mai rapid emotii, chiar mai repede decat cele vizuale. Iar toate acestea nu sunt decat cateva note ale prologului. Din cate spune Mihaela Irimia, marketing manager la Media Galaxy, odata atras in magazin, fluxul de consumatori este influentat prin design, insule, semnalizari si layout-uri generale. Intrarile si iesirile din magazin sunt locuri strategice unde se pot plasa obiecte ce pot fi achizitionate la impuls.
De altfel, imediat ce intri intr-un magazin Media Galaxy iti atrag atentia insulele cu produse la preturi promotionale. DVD-uri cu preturi speciale, combine sau televizoare la preturi sub cele ale pietei sunt expuse la intrarea in magazin si asteapta, gata impachetate, sa fie asezate in cosul unui client.
Tot la intrare, retailerii expun cele mai stralucitoare si mai scumpe produse, adica exact obiectele aspirationale, la care consumatorul poate visa si la care se poate raporta. In Sephora, la intrare sunt aranjate aparitiile noi de pe piata, care trebuie neaparat sa atraga atentia. Cu toate ca se regasesc apoi si in raft, scopul plasarii lor la intrare este de starnire a interesului consumatorului, explica reprezentantul Beauty Shop.
O data ce clientul a rezistat (sau nu) tentatiilor de la intrare, i se dezvaluie apoi insulele din mijlocul magazinelor, care sunt o buna metoda de a incetini mersul consumatorilor, care se vor opri, vor privi si de ce nu, chiar vor cumpara. Asa se face ca la raftul de electrocasnice nu ai cum sa ratezi, de pilda, cel mai nou model de aspirator, care seamana mai degraba cu o piesa din recuzita vreunui film SF. In zona dedicata televizoarelor cu plasma si LCD din Media Galaxy lumina este foarte slaba, si te simti ca si cand ai fi la cinematograf, mai ales cand ajungi in fata fotoliului din piele neagra ce te imbie sa te asezi si sa compari produsele. Singura diferenta fata de o sala de cinematograf este ca nu ai unul, ci zeci de ecrane pe care ruleaza aceeasi imagine, pentru a face mai usoara compararea calitatii. O alta tehnica de efect pentru dirijarea fluxului, la care apeleaza magazinele de cosmetice, este organizarea de demonstratii speciale de produse cu make-up artisti recunoscuti pe piata, precum Alexandru Abagiu (Maybelline) sau Dana Argesan (LOreal). Demonstratiile speciale sunt importante pentru dirijarea fluxului de clienti, dar si pentru imagine. In momentul in care o persoana este machiata si a fost incantata de modul cum arata este bine sa stie ca in magazin gaseste tot ce are nevoie pentru a arata bine, explica Marin de la Beauty Shop.
Pe de alta parte, in Statele Unite tehnicile de atragere a consumatorului au evoluat atat de mult incat au devenit obiect de studiu in universitati si fiecare detaliu din magazin este asezat in functie de rezultatele cercetarilor legate de comportamentul consumatorului. De exemplu, pentru ca studiile marketerilor americani arata ca, in momentul in care un consumator intra in magazin se indreapta automat spre dreapta, retailerii aleg sa plaseze strategic produsele scumpe care se preteaza la achizitii spontane, precum un deschizator de vinuri de 150 de dolari (118 euro), in partea dreapta a usii.
O alta concluzie la care au ajuns cercetatorii americani ar fi aceea ca un consumator este mai dispus sa cumpere atunci cand este linistit. Prin urmare, in magazinele J.C. Penney au fost create asa-numitele zone de relaxare, in care cumparatorii se pot detasa de zgomotul din mall sau de pe strada si se pot pregati sufleteste pentru cumparaturi. Iar la magazinele Macys, vanzatorii sunt pozitionati la peste trei metri de usa, tocmai pentru a permite consumatorilor sa se familiarizeze cu mediul, fara a fi stresati de prezenta personalului. Sony a imaginat chiar insule de lifestyle pentru ca a observat ca o mare parte dintre clienti isi doreste inspiratie. Mini camerele de zi amenajate de Sony in magazine sunt organizate in jurul televizoarelor cu plasma, pe care arhitectii le-au amplasat in locuri oarecum neobisnuite, ca de exemplu deasupra unui semineu. Am avut clienti care au venit alaturi de un arhitect si i-au cerut sa recreeze decorul in propria casa, povestesc reprezentantii Sony.
Se pare ca retailerii tin cu tot dinadinsul ca listele clasice de cumparaturi sa devina instrumente demodate sau cel putin inutile. Iar pe masura ce tehnicile de atragere se vor perfectiona, puterea lor de seductie va spori si va face imposibila articularea replicii Doar ma uit.
-
Arta interviului
Susan Hodgson, consultanta pe probleme de cariera, are o solida pregatire in domeniul psihologiei, asa incat sfaturile ei practice legate de perioada premergatoare interviului propriu-zis sunt de maxima utilitate. In acest sens, primul sprijin pentru alungarea anxietatii vine din recomandarea de a-i percepe exact, fara deformari mitizante, pe cei care opereaza selectia candidatilor: Lumea acestora nu e populata de sadici malefici care isi petrec viata inventand tot felul de modalitati de a-i face pe candidati sa se simta stanjeniti si nepregatiti. Dimpotriva, este alcatuita din manageri, supervizori si alte persoane din cadrul departamentelor de HR care sunt foarte presate si doresc cu disperare sa ia decizia potrivita pentru compania la care lucreaza. Prin urmare, candidatii trebuie sa tina capul sus si sa gandeasca pozitiv, prezentandu-se intr-un mod cat mai convingator si intelegand ca interviul, dincolo de faptul ca le poate hotari soarta profesionala, este si o excelenta ocazie de a-i plasa in centrul atentiei, loc privilegiat de unde isi pot folosi toate abilitatile de comunicare.
Dincolo de relaxarea ante-interviu, cartea Susanei Hodgson furnizeaza informatii pretioase, pentru ca va ajuta pe oricine a fost chemat la orice tip de interviu pentru oricare post sa se pregateasca mai eficient, sa se simta mai increzator si sa fie gata sa raspunda la orice intrebari, fie ele pline de capcane sau provocatoare. Alaturi de intrebari despre educatie, pasiuni, ambitii si aspecte ale personalitatii, vom gasi seturi largi de intrebari neplacute sau nepermise, pe care unii angajatori pot incerca sa le puna. Din loc loc in loc, autoarea strecoara, in chip de rezumat, niste ponturi, continand indicatii care urca de la nivelul tinutei si expresiei recomandabile pana la nivelul mentalitatii. Respectarea lor are efect garantat. Nu in sensul in care asigura angajarea, ci mai degraba in acela ca sporeste sansele candidatului de a nu se impotmoli in propriile prejudecati si in propria necunoastere de sine.
Susan Hodgson, Interviul de angajare, Cum sa raspunzi inteligent la orice intrebare,
Editura Polirom, Iasi, 2006
-
Noutati
Colectionarul de nori
Media franceze au facut din acest roman un obiect de cult si un veritabil best-seller. Lucru anevoie de realizat, in conditiile in care volumul lui Audeguy avea un handicap de public cu totul special: recursul la eruditia stiintifico-istorica, care ar fi putut da nastere la plictiseala si somnolenta. Nu a fost asa, pentru ca eruditia in cauza nu avea pic de balast demonstrativ, iar rolul ei era unul mai degraba metaforic decat didactic. Teoria norilor contine mai multe povesti, care intra una in alta ca niste matriosti, care isi raspund si se completeaza subtil. Prima dintre ele, cea care ordoneaza ansamblul, descrie intalnirea dintre croitorul japonez Akira Kumo si o tanara bibliotecara, Virginie Latour, pe care niponul o angajeaza ca sa-i clasifice o uriasa colectie de carti dedicate norilor.
Stephane Audeguy, Teoria norilor,
Editura Nemira, Bucuresti, 2006
Detectivul din ospiciu
Eduardo Mendoza este unul dintre cei mai cititi si mai tradusi autori spanioli din ultima vreme, dar si unul dintre cei mai originali. Desi considerat un precursor al postmodernismului, scriitorul a renuntat la tirania inovatiei cu orice pret, marturisind ca alcatuirea unui roman inseamna punerea cap la cap a unor povesti interesante, intr-un limbaj accesibil. Pentru aceasta, a convocat mai multe genuri, pe care le-a amestecat si le-a reformulat, construind ansambluri in care se intalnesc romanul politist, romanul negru, romanul foileton, romanul pentru cucoane sau romanul istoric. Prevalente au ramas insa intotdeauna umorul spumos si ironia continua. Misterul criptei…, roman publicat in 1979, este prima parte a unei trilogii, care il are in centrul atentiei pe un nebun cu acte, rezident de ospiciu devenit detectiv de ocazie.
Eduardo Mendoza, Misterul criptei vrajite,
Editura Humanitas, Bucuresti, 2006
-
Ce e pe val?
In timp ce toata industria muzicala incearca sa descopere starurile de maine, cititi in cele ce urmeaza despre trei trupe care ar putea deveni urmatorul mare fenomen.
Rave ironic? Muzica tiganeasca? Iata cateva sugestii facute catre persoane din industria muzicii cu privire la cele mai incitante nume din urmatoarele sase luni. Sa tineti minte ca in randurile de mai jos ati auzit pentru prima oara de ele!
THE KLAXONS: Alt grup londonez cu The in nume, dar diferit de restul. Doar ce-au lansat doua single-uri in editie limitata, ca Polydor Records le-a si oferit un contract pentru o suma nespecificata, ceea ce inseamna, probabil, o multime de bani. Suna un pic a trupa de chitaristi, dar ceea ce-i face vandabili este rave-ul. Da, exact, rave. Au instrumente luminoase, fete zambitoare si (in mod inexplicabil) jiletci, toate acestea fiind, pentru scurt timp, foarte la moda la inceputul anilor nouazeci, inainte de a fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei. The Klaxons reusesc sa combine rock-ul cu rave-ul in ceea ce unii jurnalisti numesc Nu-Rave. Totul este, trebuie sa recunosc, foarte amuzant, plin de ironie si atat de postmodern!
CSS: La fel ca Arctic Moneys, si in acest caz Internetul a avut un efect urias in construirea popularitatii trupei cunoscute drept CSS. Totusi, CSS provin dintr-o locatie ceva mai plina de stralucire decat cvartetul din Sheffield. De la Sao Paulo, Brazilia, grupul a ajuns celebru gratie unui ciudat echivalent brazilian al MySpace, atragand atentie internationala. Tocmai si-au lansat albumul de debut la SubPop, casa de inregistrari din Seattle renumita pentru contractul cu Nirvana. Muzica lor e cam greu de caracterizat; cea mai buna descriere pe care i-o pot face e savage dance cu electro-rock, desi sound-ul lor transcende complet genurile si barierele muzicale. In caz ca va intrebati, CSS vine de la Cansei De Ser Sexy, Obosit Sa Fiu Sexy, in portugheza. Iar ca vocalist au o fata pe nume Lovefoxxx. Frumos!
BEIRUT: In sfarsit! Muzica populara est-europeana este considerata extraordinara! Beirut, adica un american in varsta de 20 de ani, pe nume Zach Condon, a provocat o mare agitatie in SUA si este considerat a fi urmatoarea mare descoperire a anului viitor. Cel mai recent album al sau, Gulag Orkestar, nu contine sunet de chitara, ci de corn, vioara, violoncel, ukulele, mandolina, glockenspiel, tobe, tamburine, conga, orga, pian, clarinet si acordeon, care creeaza o cacofonie nebuneasca de o frumusete stranie, ce suna ca o formatie de muzicanti tigani scapata de sub control si cu volumul la maxim.
Beirut tot lanseaza muzica destul de stranie inca de cand avea 15 ani, dar cu acest proiect pare sa fi nimerit bine, mai ales daca ne gandim la modul in care scrie presa despre el. Ce ar mai trebui sa stiti? Zach Condon s-a lasat de scoala la varsta de 16 ani si s-a dus in Europa de Est, unde s-a indragostit de sound-ul balcanic…
Loredana Fratila-Cristescu
-
Cat sange le mai ia BNR?
Nu avem alte solutii!, le spunea guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sefilor de banci comerciale in toamna lui 2003, incercand sa le explice ca nu are de ales decat sa amane cu cateva luni bune reducerea ratei rezervelor minime obligatorii (RMO).
La vremea respectiva, BNR le cerea bancilor sa imobilizeze in conturile sale 18% din pasivele atrase in lei, respectiv 25% din cele in valuta, sub forma asa-numitelor rezerve minime obligatorii. In loc de cateva luni, a trebuit sa mai treaca aproape doi ani pana cand rata rezervelor in lei a scazut la 16%, insa in paralel cu majorarea la 30% a rezervei in valuta, cu scopul declarat al incurajarii creditului in moneda nationala. Din timp in timp, banca centrala le-a mai promis bancherilor comerciali reducerea costurilor cu rezervele minime, insa din septembrie 2005 incoace nu s-a intamplat decat contrariul: rata rezervelor a ajuns sa creasca in paralel si la lei, si la valuta, rezultand cel mai drastic regim de control al lichiditatilor aplicat de BNR dupa 1990. In premiera dupa 1999, rata rezervelor la lei si-a intrerupt tendinta de scadere in luna iulie a acestui an, revenind la 20%, adica aproape de nivelurile din 2002, in timp ce rezerva in valuta a urcat in martie pana la maximul istoric de 40%, nemaiatins din noiembrie 1995. Cu alte cuvinte, BNR a ajuns inca o data in situatia de a recunoaste eficienta limitata a manevrarii dobanzii sale de politica monetara, revenind la solutia instrumentelor cantitative, intre care la loc de cinste rezervele minime obligatorii. Pe parcursul a aproape sapte ani, Banca Nationala a redus treptat nivelul rezervelor in lei de la 30% la 16%. De ce a facut-o, atat timp cat nu consolidase eficienta interventiilor pe dobanda? Tocmai in incercarea de a incuraja aparitia unei mase critice de credite in lei, care sa-i usureze interventiile prin intermediul dobanzii. Ei bine, creditul in lei a trecut la inceputul acestui an pragul de 50% din totalul finantarilor acordate de banci companiilor si persoanelor fizice, dar in acelasi timp a pus BNR intr-o situatie de-a dreptul ingrata: crestea totusi prea repede fata de ce si-ar fi dorit banca centrala. Asa a ajuns BNR sa oblige bancile comerciale sa blocheze in conturile sale 20% din sursele atrase in lei, in loc de 16%.
La astfel de masuri, bancherii comerciali au insa replica pregatita. Pe de o parte: Din cauza majorarii rezervei la lei, bancile vor fi mai putin tentate sa atraga resurse de la populatie, ceea ce va mentine dobanzi putin incurajatoare pentru un reviriment al economisirii. Pe de alta: Teoretic, dobanzile la credite ar trebui sa creasca usor, insa din cauza concurentei de pe piata probabil ca vor ramane neschimbate. Mai degraba, bancile vor micsora la minimum spread-urile, fortand chiar alte scaderi ale dobanzilor, pentru a-si creste in continuare volumele de creditare. BNR a anticipat insa prima replica si a hotarat sa plateasca bancilor 0,25 puncte procentuale in plus la depozitele atrase pe o luna in cadrul operatiunilor de control al lichiditatii.
Miscarile de pe piata din ultimele doua luni au aratat deja limitele unei masuri precum majorarea rezervelor minime: o singura banca mare a anuntat majorari de dobanzi la creditele noi, in lei si in valuta, alta si mai mare a lansat o promotie cu dobanzi mai reduse, iar o a treia a recurs la solutia creditului in franci elvetieni, la dobanzi minime. Singurul efect palpabil de scumpire a creditului a rezultat din cresterea usoara a ratelor de dobanda interbancare, la care sunt indexate majoritatea dobanzilor la creditele ipotecare acordate in lei. Chiar si asa, cresterile de dobanzi la clienti au fost de cel mult doua puncte procentuale.
Cat priveste dobanzile la depozitele in lei, socul absorbtiei de lichiditati produs de majorarea rezervei minime cu patru puncte procentuale a facut ca unele banci sa ramana fara bani in prima instanta, astfel ca au aparut usoare majorari de dobanda, mai ales la depozitele cu scadente mai lungi.
Intre timp, datele disponibile pentru sfarsitul lunii iulie arata creditul duduind, cu mult peste estimarile BNR de la inceputul anului: crestere de aproape 100% in termeni reali pe componenta in lei, respectiv de 23% pe cea in euro. Paradoxal, majorarea rapida a creditului si implicit a consumului au mers in paralel cu mentinerea tendintei de scadere a inflatiei pana la niveluri pe care, din nou, nici BNR nu le anticipase. Ramane de vazut care ar putea fi explicatiile, insa astfel de necunoscute implica o anumita doza de incertitudine in privinta a ceea ce ar putea urma.
In secundar, Ministerul Finantelor continua sa stea la marginea pietei monetare, desi promisese ca in toamna revine cu emisiuni de titluri de stat. Surprins de depasirea planului la venituri, anuleaza mai departe licitatiile programate, lasand BNR sa se lupte singura cu statutul de debitor net fata de sistemul bancar si cu limitarile pe care acesta le impune incercarilor de gestionare mai fina a politicii monetare.
Asa ca drumul BNR spre o pozitie de creditor net fata de bancile comerciale, care sa dea forta dobanzii sale prin faptul ca ar incepe sa foloseasca si injectii de lichiditate, nu ar putea trece decat printr-o noua inasprire a regimului rezervelor minime. Asta ar insemna ca intr-o prima faza BNR sa le ia bancilor atat de multi bani incat sa le aduca in situatia de a se imprumuta la banca centrala pentru a-si acoperi nevoi urgente de lichiditate. In perioada iulie 2005-iulie 2006, bancile au folosit numai de doua ori facilitatea de credit oferita de BNR la o dobanda de 14%, suma depasind doar cu putin un miliard de lei, in timp ce facilitatea de depozit a fost accesata din plin, chiar daca dobanda este simbolica, de 1%, cu sume de pana la 12 mld. lei intr-o luna (3,4 mld. euro).
Saptamana viitoare vine o noua sedinta de politica monetara, in care BNR ar putea hotari din nou sa le ia sange bancilor comerciale, dupa cum ii place sa spuna guvernatorului Mugur Isarescu.
Decizia din iulie a provocat o scadere drastica a lichiditatii de pe piata, care s-a injumatatit fata de inceputul anului, insa instrumentul rezervelor minime nu permite si reglaje mai fine, astfel ca dupa primul soc au reaparut surplusuri de lichiditate care au trantit dobanzile interbancare pana aproape de zero. Totusi, o a doua majorare a rezervelor minime la lei ar putea lasa fara lichiditati mai multe banci, pregatind astfel perspectiva in care BNR ar ajunge si in pozitia de creditor in relatia cu bancile comerciale. In plus, remunerarea minima acordata de BNR in schimbul rezervelor face ca folosirea acestui instrument sa fie mult mai ieftina decat operatiunile de sterilizare prin atragerea de depozite pe o luna si vanzarea de certificate de depozit pe trei luni. Numai ca o asemenea politica vine tarziu, in contextul in care majoritatea bancilor centrale si-au armonizat regimul rezervelor minime cu cel practicat de Banca Centrala Europeana, care aplica un nivel de numai 2%. E drept ca Romania este intarziata si in reducerea inflatiei; iar atat timp cat Ministerul Finantelor nu se implica nici in reducerea excesului de lichiditati si aloca bani de investitii pe seama unui deficit bugetar in crestere, controlul cererii agregate astfel incat sa continue scaderea inflatiei pica doar in sarcina BNR.
Pe de alta parte, folosirea la asemenea scara a rezervelor minime inseamna impovararea bancilor cu costuri care le ameninta profitabilitatea atat timp cat se afla in plin proces de expansiune, cheltuielile cu forta de munca sunt in crestere, iar introducerea normelor Basel II va aduce presiuni si mai mari. Practic, bancile atrag depozite in lei la dobanzi de circa 7% pe an, iar 20% din sumele respective sunt acum blocate la BNR in schimbul unei dobanzi minime, de 1,9% pe an. Diferenta nu are nevoie de comentarii, iar efectul asupra competitivitatii bancilor locale fata de cele straine este evident.
-
RMO la vecini
UNGARIA: De peste un an, banca centrala nu mai solicita bancilor comerciale constituirea de rezerve pentru depozitele atrase si creditele primite cu scadente mai lungi de doi ani la data inregistrarii in bilanturi. Pentru celelalte categorii de pasive, rata de rezerva este de 5%.
POLONIA: Banca centrala a redus din 2003 nivelul RMO cerute bancilor comerciale pana la 3,5%. Rata nu se aplica in cazul fondurilor atrase de la alte banci sau pentru finantari din strainatate atrase la scadente mai lungi de doi ani.
CEHIA: Banca centrala a armonizat de mult regimul RMO cu cel aplicat de Banca Centrala Europeana (BCE). De la 11,5% in 1997, nivelul rezervelor a scazut la 2% in 1999 – nivel practicat de BCE. In a doua jumatate a anilor 90, banca centrala ceha a ajuns la concluzia ca nivelul ridicat al rezervelor minime, precum si neremunerarea acestora au redus competitivitatea bancilor locale. Din iulie 2006, rata este zero pentru depozitele la termen.
BCE: Autoritatea monetara europeana solicita bancilor din zona euro rezerve minime reprezentand 2% din pasivele atrase. Rezervele sunt remunerate la niveluri apropiate de dobanzile interbancare pe termen scurt. Banca este preocupata ca sistemul rezervelor minime obligatorii sa nu devina o povara pentru bancile comerciale si nici sa nu afecteze alocarea eficienta a resurselor. Pentru reducerea costurilor administrative legate de managementul unor rezerve atat de scazute, bancilor comerciale li se permite sa deduca 100.000 de euro din nivelul rezervei. Principala functie a sistemului este de stabilizare a ratelor de dobanda pe piata monetara. O a doua functie importanta este determinarea unei cresteri a cererii de refinantare din partea bancilor comerciale catre BCE, ceea ce usureaza influentarea dobanzilor pe piata de catre banca centrala prin operatiuni obisnuite de alimentare cu lichiditati.