BusinessMagazin

Blog

  • RADIOHEAD – Cutia cinstei muzicale

    Oricine isi poate revendica picatura de celebritate. Poate ca tatal vostru colabora cu tatal blondei de la Bambi? Sau matusa voastra era vecina cu omul care-i spala ferestrele lui Joe Cocker? Revendicarea mea vine din faptul ca am locuit langa Radiohead. Bine, nu tocmai Radiohead, deoarece, contrar credintei impartasite de majoritatea oamenilor, membrii formatiei nu locuiesc la un loc intr-o casa uriasa, ca o alternativa intelectuala a fetelor de la Spice Girls. In realitate, am fost vecin cu Johnny Greenwood, chitaristul principal al trupei. Am niste amintiri placute ale momentelor in care ma trezeam mahmur, duminica dimineata, pe acordurile de pian interpretate de Johnny de cealalta parte a peretelui.

    Tocmai Johnny Greenwood, omul pe care-l intalneam plimbandu-si cainele in fiecare dimineata in drum spre cursuri, este cel care a facut pe intai octombrie un anunt pe site-ul trupei, anunt despre care unii spun ca ar putea schimba modul de functionare a industriei muzicale. „Noul album este gata si se lanseaza peste 10 zile“, se spune in mesaj. „L-am intitulat «In Rainbows»“. Se lanseaza in zece zile? Caselor de inregistrari le trebuie de regula intre trei si sase luni ca sa scoata un album. Cum de poate aceasta trupa sa scoata un album atat de repede?

    Raspunsul: pentru ca il lanseaza in format digital. De la data de 10 octombrie albumul este disponibil pe site-ul lor, dand complet la o parte casele de inregistrari. Nu e nimic nou in asta; acum cateva luni am scris despre trupa britanica The Crimea, care s-a decis sa-si ofere cel de-al doilea album pe gratis. Partea interesanta a experimentului Radiohead este insa aceea ca trupa foloseste asa-numitul sistem „cutia cinstei“. Nu stiu daca aveti idee ce sunt aceste cutii ale cinstei. Ele sunt folosite mai ales in case-muzeu plictisitoare, in parcari goale si in muzee de doi bani din Marea Britanie – locuri in care sumele de bani castigate sunt atat de mici, incat nici nu merita sa angajezi un amarat sa le stranga. In loc de asta, ramane la latitudinea ta si a vocii iritante din mintea ta numite constiinta sa platesti. Solutia functioneaza bine de ani buni, din cate stiu eu, la Coniston Copper Mines Museum, insa cele mai interesante exponate de acolo sunt niste unelte de minerit ruginite.

    Cum va functiona sistemul pentru o trupa care incearca sa vanda un LP? M-am logat pe site ca sa aflu. La ora scrierii articolului, cu cateva zile inainte de 10 octom-brie, tot ce se putea face era o precomanda pentru descarcarea albumului. Atunci cand vrei sa finalizezi tranzactia ca sa cumperi LP-ul, esti invitat sa oferi ce suma doresti, fara a exista o limita minima. Exista – si trebuie sa va avertizez de asta – o taxa de procesare de 45 de pence, dupa care aveti libertatea deplina sa nu platiti nimic pentru album.

    M-am gandit repede si am oferit suma de trei lire sterline (circa 15 lei noi). Sunt prea zgarcit ca sa le ofer suma standard de 79 de pence pentru o piesa (pretul cerut de site-uri ca iTunes) si m-as simti prost sa ofer mai putin decat am dat. Aici e clenciul – am platit ceva. In mod normal, ca sa fiu complet sincer cu voi, as fi asteptat o saptamana si as fi descarcat ilegal albumul. Dar daca mi s-a dat ocazia, am apucat pe calea cinstei. Putem trage invataminte din aceasta situatie, in sensul ca, daca oamenilor li se ofera sansa, vor prefera sa plateasca muzica in loc s-o fure? Nu sunt foarte sigur.

    Ca un exemplu graitor, mie nici macar nu-mi plac Radiohead. Am dat trei lire unui grup care, din punctul meu de vedere, a disparut cu trei albume in urma. Am ajuns sa le consider muzica prea ingaduitoare cu sine, prea deliberat de „art school“ ca sa fie placuta. Daca, sa zicem, Belle and Sebastian ar fi facut acelasi experiment, probabil ca as fi ajuns sa ofer o suma mai mare – ba chiar as putea chiar trece de bariera celor cinci lire pentru cineva ca Morrissey!

    Oricat de tare as vrea sa inchei acest articol cu niste comentarii pline de miez despre noul lor LP, va trebui sa asteptati numarul urmator pentru a le citi, din moment ce nu ai cum sa faci rost de el orice-ai face. M-am uitat sa vad si daca nu gasesc vreun exemplar din „In Rainbows“ „scapat“ pe Soulseek sau alte aplicatii de partajare de fisiere, insa se pare ca lansarea numai pe cale digitala i-a pus sa astepte pana si pe cei care se ocupa cu asa ceva. Poate ca sistemul cutiei cinstei chiar ar putea functiona.

    In romaneste de Loredana FRATILA-CRISTESCU

  • Chimistii din Lubianka

    Unul dintre cei ce au sustinut ca Aleksandr Litvinenko a fost ucis de serviciile secrete cu poloniu 210, o otrava moderna, este Arkadi Vaksberg, doctor in drept, scriitor si ziarist. In perioada sovietica, textele lui Vaksberg au fost supuse, in numeroase randuri, amputarilor cenzurii. Dupa 1990, multe dintre cartile sale au fost traduse peste hotare („Visinski, procurorul lui Stalin“, „Mafia rusa“, „Hotel Lux“, „Stalin si evreii“) si au ajuns, iata, si in Romania, prin traducerea unuia dintre cele mai importante studii ale sale, „Laboratorul de otravuri. De la Lenin la Putin“.

    Acest eseu, incursiune temeinic documentata in istoria crimei politice a secolului XX rusesc, demonstreaza ca asasinatul prin otravire nu tine doar de vremurile papei Borgia, ci si de imediata noastra actualitate. De pe timpul URSS si pana in zilele noastre, metoda suprimarii prin otravire a adversarilor politici nu doar ca nu s-a schimbat, dar si-a amplificat si rafinat uneltele. In aceste afaceri a ajuns sa joace un rol major (chiar daca oarecum contradictoriu) si mediatizarea: chiar daca presa impiedica ascunderea totala a unei crime politice, in acelasi timp ea ii sporeste efectul de intimidare asupra celorlalte persoane stanjenitoare. Altfel spus: tineti-va gura si ascundeti toate lucrurile jenante ce ii privesc pe cei aflati la putere! Desi mesajul sau e limpede in acest sens, Vaksberg nu se abtine catusi de putin si vorbeste despre metodele pe care puterea sovietica si apoi cea rusa le-ar fi folosit pentru a obtine tacerea disidentilor, a inamicilor publici si chiar a opozantilor potentiali ai diferitelor regimuri. E o istorie inspaimantatoare, pornind de la Lenin si ajungand la Andropov si mai departe, cu o prelunga zabovire asupra momentului Stalin, o poveste in care cuvintele care revin cel mai des sunt: curare, dioxina, stricnina, thaliu sau poloniu.

    Odata cu prabusirea URSS, Laboratorul de toxicologie nr. 12 al KGB, creat de Lenin in 1921, parea sa fi cazut in desuetudine. Vaksberg sustine insa ca bucataria diabolica din Lubianka (sediul KGB) n-a incetat niciodata sa functioneze. Scriitori, politicieni, dar si nevinovati prezenti la momentul nepotrivit in locul nepotrivit au fost sacrificati fara mila. Pentru familie si marele public, versiunea oficiala era „insuficienta cardiaca“. Cea adevarata: o otrava picurata cu mestesug in vene.

    Arkadi Vaksberg, „Laboratorul de otravuri“, Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2007

  • Poseta cu intentii bune

    Proiectul lui Cameron a luat nastere dupa o perioada petrecuta in Africa, unde ajunsese printr-o organizatie de caritate, Student Partnership Worldwide, in timpul traditionalului an de pauza de studii. Inainte de plecarea din Uganda, unde tinea cursuri pentru tineri, cineva i-a aratat o geanta confectionata din capace de sticle de catre mestesugari. Gratie educatiei primite ca viitor mostenitor al Mulberry, Cameron isi formase simtul afacerilor, fiind capabil sa intuiasca ce se putea vinde bine si ce nu. A reusit sa obtina mai multe exemplare din acest tip de geanta, care au impresionat si alte persoane din Mulberry, si astfel s-au creat primele produse din gama Bottletop.

    Sub patronajul Mulberry, Bottletop a reusit sa adune in 2002 suma de 150.000 de lire sterline (circa 216.000 de euro) din vanzarea de genti, tricouri si brelocuri pentru finantarea unor proiecte filantropice in Africa. Excluderea lui Roger Saul si a sotiei sale din consiliul de administratie al Mulberry in acel an a dus insa la pierderea sprijinului companiei pentru Bottletop. Proiectul insa a continuat, intreprinzatorul dorind sa creeze un brand „cool“ cu produse de calitate, pe care oamenii sa le cumpere de placere si nu din datoria de a contribui la organizatie de binefacere.

    Produsele Bottletop au evoluat de la gentile confectionate din capace de sticle de bauturi racoritoare si piele moale, gama ajungand in prezent sa includa tricouri, carcase pentru iPod, radiouri in editie limitata, brelocuri sau insigne, multe dintre ele confectionate in Africa de Sud, a carei economie depinde de veniturile obtinute din reciclarea deseurilor sub forma de produse atragatoare pentru turisti. Pe langa ineditele produse, Bottletop are si o divizie muzicala ce lanseaza CD-uri si organizeaza seri speciale in diverse cluburi. Muzica de pe CD-urile sale este oferita de nume ca Bono de la U2 sau Fatboy Slim. Banii astfel castigati au permis crearea, cu ajutorul Student Partnership Worldwide, a unui nou program educational in Zimbabwe, care ofera unui numar de 150.000 de tineri informatii si asistenta pentru a se proteja de HIV/SIDA. Din aceeasi sursa a fost finantata crearea unui club in Marea Britanie, Teenspirit, care ofera sprijin tinerilor diagnosticati ca seropozitivi.

  • Thriller cu zodii

    Locuitorii din San Francisco sunt terorizati de un sir de crime comise aparent la intamplare. Criminalul obisnuieste sa le trimita detectivilor si jurnalistilor mesaje criptice, pe care acestia incearca sa le descifreze pentru a descoperi urmatoarea victima. Cea mai recenta crima a devenit obsesia a patru barbati, vietile lor fiind construite si distruse de lantul fara capat al indiciilor oferite de criminal.

  • Jocul de-a mantuirea

    Bisericile neoprotestante organizeaza sedinte de gaming in care tinerii si adolescentii pot juca „Halo 3“, ultimul titlu din seria de succes lansata de Microsoft, unde este vorba despre o grupare religioasa extraterestra pornita sa distruga Pamantul si mare parte a galaxiei. Jocul nu poate fi cumparat decat de cei cu varsta de peste 17 ani si a inregistrat de la lansare, in urma cu cateva saptamani, vanzari de peste 300 de milioane de dolari. Chiar daca este violent, pastorii sustin ca „Halo 3“ este o metoda buna de a stabili o legatura cu adolescentii si tinerii, care sunt dificil de convins sa frecventeze o biserica. Pe de alta parte, criticii sunt ingrijorati de faptul ca in acest mod jocul devine accesibil chiar si unor copii de 12 ani, lucru care i-ar putea afecta pe viitor, afirmand ca se pot gasi si idei mai bune pentru a aduce poporenii pe calea credintei. In ciuda criticilor, numarul bisericilor care folosesc „Halo 3“ in scopul de a-i face pe tineri sa le calce pragul a ajuns deja la cateva sute. O biserica din Colorado a trimis, spre exemplu, e-mail-uri la 50.000 de tineri, invatandu-i cum sa reflecteze si sa discute despre credinta lor folosindu-se de teme din joc.

  • Paradisul la licitatie

    Opera de arta are ca subiect una dintre faimoasele scene tahitiene ale lui Paul Gauguin. „Te Poipoi“ („Dimineata“), pictata in anul 1892, a facut parte vreme de 62 de ani dintr-una din cele mai importante colectii de arta din SUA, detinuta de fratii Joan Whitney Payson si John Hay Whitney. Printre lucrarile acumulate de acestia se numara tablouri care, dupa moartea celor doi colectionari, s-au vandut la preturi astronomice. Joan a detinut „Irisii“ lui Van Gogh, vanduta in 1987 pentru suma de 53,9 milioane de dolari, iar fratele ei a detinut „Garçon la Pipe“ de Picasso, vandut in 2004 pentru suma de 104 milioane de dolari, cea mai mare suma oferita vreodata pentru o opera de arta scoasa la licitatie. „Te Poipoi“ apartine in prezent fiicei lui Joan Whitney Payson, Payne Middleton, care a mostenit tabloul dupa moartea mamei sale in 1975. Pictura va fi scoasa la licitatie pe data de 7 noiembrie la New York, la casa Sotheby’s.

  • Steaua fara nume

    Dupa mai bine de 50 de ani de muzica rock, cele mai bune nume, inclusiv cele cu jocuri de cuvinte, au fost deja utilizate, avocatii sfatuind trupele aflate la inceput sa verifice pe paginile de pe MySpace daca numele dorit poate fi adoptat fara probleme. Din aceasta cauza, cei mai noi aspiranti la gloria muzicala folosesc nume fara vreo sonoritate deosebita si care seamana atat de mult unele cu altele, incat risca sa-i deruteze pe fani. Astfel, exista trupe ca Ting Tings si Jing Jings, confundate de multe ori cu Jing Jang Jong – sau ca Good Books, confundata nu rareori cu Good Shoes. Alte trupe prefera sa adopte nume care au apartinut candva unor formatii care nu mai activeaza de multa vreme. Numele unei formatii este foarte important, explica experti din industria inregistrarilor muzicale, la fel de important ca acela al unei marci, iar cei care au inteles acest lucru, ca U2, Led Zeppelin sau Rolling Stones, au cunoscut un succes comercial urias.

  • Cel mai mare bancher din lume

    Fred the Shred“ („Fred Bucatica“) a si inceput sa-si ascuta ghearele, scria Forbes saptamana trecuta, referindu-se la planul lui Sir Fred Goodwin, directorul executiv al Royal Bank of Scotland, de a smulge pentru banca lui o halca de aproape 40% din activele ABN Amro, cea mai consistenta dintre cele trei parti in care va fi separata acum banca olandeza. Limbajul articolului, amintind de o vanatoare sangeroasa, nu e specific doar Forbes, fiind de regasit si la alte publicatii, indiferent daca acestea sunt sau nu incantate de perspectiva hacuirii ABN Amro. Insusi Rijkman Groenink, fostul CEO al ABN Amro, a folosit cuvinte tari atunci cand si-a anuntat demisia, spunand ca pleaca fiindca nu vrea sa fie „calaul“ bancii lui.

    Nu e de mirare ca in mediul bancar, unde rezerva in exprimare e regula, au aparut asemenea formulari. Ceea ce se intampla in aceste zile, odata cu oficializarea preluarii ABN Amro de catre consortiul format din Royal Bank of Scotland (RBS), Fortis si Banco Santander, care urmeaza sa-si imparta intre ele banca olandeza, e fara precedent in istoria sistemului bancar mondial, si nu numai prin amploarea tranzactiei, cea mai mare inregistrata pana acum (102 miliarde de dolari, adica aproape 72 de miliarde de euro), dublu fata de cele 58 de miliarde date in 2004 de JP Morgan Chase pentru Bank One. ABN Amro, a 13-a banca din lume, e o institutie fara de care e greu de gandit istoria Olandei. Infiintata in 1824 de regele William, cu denumirea de Societatea Comerciala Neerlandeza, actuala (inca) ABN a avut un rol important in redresarea industriei si a comertului olandez dupa anexarea tarii la Franta in timpul lui Napoleon, devenind banca statului si principalul administrator al marfurilor livrate de coloniile asiatice ñ ceai, cafea, cauciuc, zahar. Iar „Amro“ vine de la marea fuziune din 1964 intre Rotterdam Bank si Amsterdam Bank, care avea sa fie urmara de alianta cu ABN in 1991. In ultimii 20 de ani, banca olandeza a devenit globala, stabilindu-si capete de pod importante in America de Nord (prin divizia LaSalle), America de Sud (Banco Real din Brazilia) si cu perspective de a se extinde si in Asia (Prime Bank din Pakistan).

    Problema a fost insa, dupa cum se stie, ca banca a devenit vulnerabila la o eventuala preluare, din cauza rezultatelor sub asteptari pe 2006 – 4,8 miliarde de euro profit net numai de pe urma vanzarilor de active si 1,2 miliarde de euro provizioane pentru credite neperformante. Intr-un fel, modul cum ABN Amro a pledat anii trecuti pentru fuziuni bancare transfrontaliere si s-a luptat cu protectionismul italian pe parcursul campaniei de preluare a banca Antonveneta s-a razbunat, odata ce pretendentii sai au fost cu totii straini sau cu componenta straina – un grup britanic (Barclays), unul scotian (RBS) , unul olandezo-belgian (Fortis) si unul spaniol (Santander).

    N-ar fi fost insa rau din punctul de vedere al ABN daca Barclays ar fi avut castig de cauza, iar aceasta s-a vazut clar : ar fi fost un raport „win-win“, o fuziune rezonabila pentru ambele parti si binevenita intr-o perioada de mare incertitudine pentru pietele financiare. In schimb, preluarea ABN de catre consortiul RBS are cel putin un element ilogic, din moment ce initial RBS voise sa cumpere ABN tocmai pentru divizia LaSalle din SUA, prin intermediul careia sa se extinda pe piata americana. Ulterior, dupa ce ABN a vandut divizia LaSalle catre Bank of America, tocmai ca sa scape de pretendentii nedoriti, RBS si-a urmat insa intentiile, ba chiar a plusat la oferta financiara. Ceea ce i-a determinat pe actionari si conducerea bancii olandeze sa accepte oferta scotienilor, chit ca ea implica divizarea bancii, a fost doar suma mai mare oferita de RBS fata de Barclays. Iar aceasta suma a crescut, pe parcursul verii, exclusiv datorita fluctuatiilor pietei. Barclays, care propusese o preluare bazata numai pe schimb de actiuni, si-a vazut diminuata oferta de efectele crizei de pe piata americana a creditelor ipotecare, pentru ca actiunile bancii englezesti au fost si ele afectate de criza. In schimb, RBS, care propusese o solutie mixta, numerar plus schimb de actiuni, a fost avantajata de evolutia Barclays si nu i-a ramas decat sa speculeze situatia dupa cum a vrut.

    Cel ce va profita cel mai mult de aceasta vara norocoasa este „Fred Bucatica“, Sir Fred Goodwin, despre care publicatia Times a inceput deja sa se intrebe, mai in gluma, mai in serios, daca nu cumva el e cel mai mare bancher din lume. Sau daca nu cumva, dimpotriva, tocmai a terminat o tranzactie care o sa-l termine ea pe el. Extrem de discret, concis in discutii, suparator de tacut, scotianul incapatanat in varsta de 49 de ani s-a remarcat pana acum mai curand printr-o abordare de moda veche a afacerilor. A reintrodus pentru clienti „dialogul cu sucursala“, vazand ca in general clientii de banci s-au cam saturat sa vorbeasca la telefon doar cu computerele, a mentinut o disciplina de fier in banca, cu concedii putine pentru directori si un stil de lucru auster, singurul lux fiind birourile victoriene de la sediul RBS de langa Edinburgh.

    Nimeni nu stie pe ce si-ar cheltui Sir Fred pachetul salarial de 3,99 milioane de lire (aproape 6 milioane de euro), pentru ca nu e genul care sa-si afiseze bogatia in public; s-ar zice chiar mai curand ca bogatia lui adevarata sta in prestigiul afacerilor initiate de el. Fostul contabil care a ajuns bancher aproape din intamplare, in 1995, fiindca lucra la o firma de audit cu clienti din mediul bancar, a inceput tare: din primul an dupa ce a fost recrutat sa conduca RBS, in 2000, a dat lovitura cu achizitia NatWest, o banca de trei ori mai mare decat RBS, in urma unei oferte de peste 35 de miliarde de euro. Tranzactia a fost vazuta drept una dintre cele mai reusite miscari pe piata bancara, desi a atras dupa sine pierderea a 18.000 de slujbe. Acum, presa speculeaza deja asupra celor probabil 19.000 de slujbe care se vor pierde dupa cumpararea ABN Amro, si e si acesta unul dintre sensurile metaforelor cinegetice, cu gheare si satare, folosite in legatura cu soarta bancii olandeze. Pe de alta parte insa, analistii se intreaba daca nu cumva de data aceasta „Fred Bucatica“ a exagerat, in primul rand pentru ca a platit mult prea mult pentru niste active dintre care mult-dorita LaSalle nici nu mai facea parte. Sir Fred Goodwin a replicat ca „aceia care castiga platesc intr-adevar mai mult decat cei ce nu castiga“, adaugand ca raspunsul cel mai bun pentru sceptici vor fi cifrele.

    E greu de spus insa cand vor aparea acele cifre; integrarea NatWest in RBS a durat trei ani, si atunci n-a fost vorba de un astfel de proces, fara precedent, de divizare in trei a unei banci si impartire a ei la trei proprietari. Replica lui Goodwin, retorica, a fi fost ca a invatat din experienta NatWest ca trebuie sa-i implice mai mult pe „colegii nostri“ (cei de la ABN, in cazul de fata) in efortul de restructurare. In al doilea rand, investitorii si clientii vor fi greu de convins, mai ales in lumina crizei creditelor (din martie pana acum, actiunile RBS au cazut cu 20%, capitalizarea bancii fiind de circa 75 de miliarde de euro), ca pretul platit pentru ABN va fi fructificat prin economiile de costuri de 1,8 miliarde de euro asteptate de pe urma restructurarii.

    Gratie partii care-i revine din ABN, RBS va deveni numarul 1 in Europa pe serviciile bancare pentru corporatii si pentru institutii financiare si numarul 5 in Asia-Pacific, pastrandu-si pozitia a doua in topul bancilor europene in ansamblu, dupa HSBC. Dar exista temerea ca Goodwin, cu 23 de achizitii la activ din 2000 pana acum, nu e calauzit decat de lacomie si de niste ambitii imperialiste haotice, nu de un plan chibzuit de dezvoltare, care sa tina cont de riscurile asimilarii unei parti dintr-o ABN deja afectata de criza creditelor. Unii investitori au decis deja sa-si vanda participatiile la RBS, intrebandu-se „nu daca Goodwin a platit exagerat, ci daca a platit ingrozitor de exagerat“. Dar se vede ca riscul a devenit in ziua de azi o premisa obligatorie a faimei, si cu cat riscurile asumate sunt mai mari, cu atat creste statura bancherului dispus sa si le asume. Ne-am putea imagina oare vreun bancher dispus la riscuri mai nebunesti decat Sir Fred Goodwin? Deocamdata nu-si probabil asta ar trebui sa fie de ajuns ca sa-i credem pe cei de la Times cand il numesc cel mai mare bancher din lume. Cu conditia, evident, sa nu fim olandezi si sa nu-l pricepem pe Bernard Wientjes, seful organizatiei patronale olandeze VNO-NCW, care spunea, stupefiat ca tot ce a insemnat banca ABN Amro va disparea acum sub satarul scotienilor: „Sper un singur lucru, ca socul va fi atat de mare, incat nu se va mai repeta asa ceva niciodata“.

  • Locul 10 in lume

    In editia de anul trecut a aceluiasi clasament, piata de publicitate din Romania se afla pe locul 4, dupa Qatar, Egipt si Moldova si cu o crestere estimata pana in 2009 de 160%. Trecerea pe un loc inferior nu este insa un lucru negativ, spun oamenii de publicitate de la noi, pentru ca rata de crestere a pietei este oricum de doua ori mai mare decat media europeana. In momentul de fata, piata de publicitate autohtona este estimata la peste 480 de milioane de euro, in crestere cu 35-40% fata de anul trecut.

    „Important e ca Romania se va mentine pentru cel putin inca doi ani o piata extrem de dinamica. Cresterea ramane estimata la o rata de 35-40% pe an, ceea ce inseamna mult, in contextul in care media pentru economiile emergente este de 20%“, precizeaza Clara Berindean, group account director al MindShare, agentie de media buying care apatine grupului Ogilvy.

    In opinia lui Cristi Parvan, research director la Zenith Media, evolutia Romaniei se explica si prin dezvoltarea puternica a industriei de publicitate din tarile ex-sovietice si din Serbia: „S-au deschis pietele. Celalte tari din regiune trec acum prin ce trecea Romania in urma cu trei-patru ani“. De altfel, in 2007, Serbia se afla pe primul loc al clasamentului, cu o rata de crestere pana in 2009 de 308,8%, dupa cum estimeaza specialistii Zenith Optimedia. Pe urmatoarele locuri se afla Qatar (cu o crestere estimata pana in 2009 de 214,7%), Kazahstan (cu o crestere de 164,1%), Egiptul (cu de 117,7%) si Emiratele Arabe Unite (cu 108,9%). In acelasi clasament, in fata Romaniei se mai afla Rusia (108,3%), Ucraina (100,5%), Moldova (97,1%) si Belarus (96,8%).

    „Serbia este o tara care incearca sa revina unde a fost acum 20 de ani cand era o putere serioasa in toata zona. Razboiul a lasat-o in urma, dar ritmul de crestere este normal sa fie mai mare decat al celorlalte tari din regiune care si-au mai ponderat dinamica“, comenteaza Felix Tataru, presedintele International Advertising Association Romania. Cat despre celelalte tari situate inaintea Romaniei, Tataru apreciaza ca sunt piete in formare, imature, care au valori mici, desi dinamica de crestere este foarte mare. „Cel mai bun exemplu e Moldova. Daca azi ai un milion si maine 4, inseamna ca ai crescut cu 300%. Dar nu inseamna nimic mai mult decat ca aceste piete incep sa intre in randul lumii si sa recupereze din decalaje“.

    Studiul apreciaza ca in acest an publicitatea in Europa Centrala si de Est va creste cu 18,3%, fata de 16,9% anul trecut. „Aceste tari au economii in crestere, sunt multe sectoare, mai ales din sfera serviciilor, care au explodat si care atrag dupa sine investitii in publicitate. In Europa de Vest, de exemplu, lucrurile acestea s-au intamplat mai de mult“ , explica Clara Berindean.

    Specialistii Zenith Optimedia estimeaza ca, in urmatorii trei ani, piata de publicitate va continua sa creasca si datorita unor evenimente ca Jocurile Olimpice de la Beijing, Campionatul European de Fotbal sau alegerile prezindentiale din Statele Unite. Daca in acest an piata mondiala de publicitate este estimata la 457 miliarde de dolari (323,5 mld. euro), Zenith Optimedia preconizeaza pentru 2008 si 2009 valori de aproximativ 488 de miliarde de dolari si, respectiv, 516 miliarde de dolari.

  • Economisiti macar un an

    „Toata lumea trebuie sa participe si toata lumea trebuie sa-si reduca cheltuielile“, i-a indemnat presedintele pe letoni. In ultimii ani, salariile in Letonia au cunoscut cresteri anuale de 20-30%, pana la 40% in acest an. Pentru a nu alimenta inflatia, Zatlers i-a sfatuit pe cetateni sa-si diminueze cheltuielile pentru macar un an de zile. Aigars Stokenbergs, ministrul dezvoltarii regionale, a admis ca majorarea indicelui preturilor de consum ar putea ajunge pana la sfarsitul anului la 14-15%, dupa majorarea tarifelor la energia termica si la mai multe produse alimentare. Stokenbergs a adaugat ca tara sa va rezista cu greu tendintei existente pe plan mondial de majorare a preturilor la energie si alimente. De la 1 octombrie, compania de distributie a energiei termice din Riga, oras unde locuiesc o treime din letoni, a majorat pretul caldurii cu 28% din cauza cresterii tarifelor la energia electrica. In ultimul trimestru al anului se asteapta si o majorare semnificativa a pretului painii.