BusinessMagazin

Blog

  • Expat la tine in tara

    Acum zece zile am citit o stire in Cotidianul in care proprietarul unei companii de confectii se plangea ca are comenzi, dar nu are personal. Angajatele lui au plecat la munca in Europa, iar masinile de cusut stau degeaba. Si cum omul nu putea „sa traga obloanele“ afacerii pur si simplu, s-a dus la Ambasada Chinei ca sa ceara chinezi.

     

    Cred ca acest caz va deveni fenomen de masa in urmatorul deceniu. Companiile care au operatiuni aici vor bate drumul ambasadelor Chinei, Ucrainei, Moldovei, ale unor tari asiatice sarace  in cautare de personal. In ultimii zece ani, peste doua milioane de romani au plecat sa munceasca afara.

     

    Industria era la pamant dupa ani de „moarte clinica“,  muncitorii nu mai aveau de lucru sau erau prost platiti, nu aveau nici o sansa sa reziste. In ultimii patru ani insa economia si-a revenit. Cei care au cumparat fabricile de aici le-au retehnologizat, au bagat bani in ele, iar acum au nevoie de personal dupa disponibilizarile de la inceput. Strainii, dar si romanii care fac un greenfield au nevoie de forta de munca.

     

    Daca inainte Romania nu avea bani sau finantarea era prea scumpa, dar in schimb avea prea multi angajati, acum situatia este total diferita. Bani sunt, miliarde de euro stau la BNR in depozite, dar nu prea este cine sa munceasca. Ca sa atragi oameni trebuie sa platesti mai mult.

     

    Pentru ca a majorat substantial salariile in sectorul public, statul a ajuns sa fie un concurent redutabil pe piata fortei de munca. Angajatorii privati sunt nevoiti sa tina pasul cu piata la salarii si sa reduca din propria lor marja de profit. Aprecierea euro a adus, de asemenea, un plus de 20 la suta in euro la salarii, stabilind noi paliere salariale. Avantajul fortei de munca ieftine incepe sa piarda teren. Romania nu mai este de circa doi ani un paradis pentru investitori din acest punct de vedere. Uitati-va la Transilvania – Cluj, Timisoara, Arad, Oradea. Somaj aproape de zero.

     

    O lupta continua pentru personal. De acum, strainii incep sa se uite atent si spre alte zone din tara, unde nivelul de salarizare este mai redus. Multi pun intrebarea: ce se va intampla cu Moldova? Va ramane saraca pe vecie? Nu. Viata va deveni atat de scumpa in Transilvania, la fel ca in Ungaria, incat un antreprenor va decide ca este mai rentabil sa-si deschida o fabrica la Vaslui. De aici poate veni salvarea unei zone.

     

    Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) a pus pe hartie pentru acest an investitii de 6 miliarde de euro. Cei care intra pe piata acum trebuie sa plateasca un pret mai mare. Vanatorii de capete, cum li se spune celor care activeaza in domeniul recrutarii de personal, anunta ca in urmatorii ani Romania se va confrunta cu o criza majora de manageri in sectorul industrial. O intreaga generatie de ingineri lipseste din cauza restructurarii societatii dupa Revolutie.

     

    Intre 1990 si 2000, cel care termina Politehnica era compatimit. No future. Inginerii se transformasera in vanzatori, in directori de marketing sau in orice altceva. Multi au plecat din tara. Acum roata s-a intors. Urmeaza anii lor de glorie.

     

    Dupa 1989, in limbajul cotidian au intrat cuvintele „multinationala“ sau „expat“. Visul unui absolvent a devenit acela de a lucra intr-o multinationala. Daca spui ca lucrezi la Coca-Cola, atarna mai greu decat daca ai spune ca esti angajat la Borsec sau La Fantana. La fel ca si cu expatii. Sunt mult mai bine platiti si au un statut in societate care starneste admiratie. Masina la scara, un pachet salarial care la mijlocul anilor ‘90 iti putea produce infarct cand il auzeai, o prezenta constanta in cele mai bune restaurante si pe prima pagina a ziarelor.

     

    Acum cred ca a venit vremea expatilor romani. Nu ma refer la cei care pleaca afara, sa ocupe o pozitie executiva in Praga sau la Belgrad, ci la romanii care sunt „vanati“ sa plece din Bucuresti, Cluj sau Timisoara in alte orase mai mici ca sa se ocupe de operatiunile unei companii de acolo. Aceasta relocare se face pe bani multi, pe pachete salariale consistente, legate de performanta.

     

    Multa lume isi pune problema cum va recupera Romania decalajul fata de celelalte tari foste comuniste. Deficitul mare de forta de munca si concurenta pe aceasta piata – ne lipsesc vreo 2 milioane de romani – va ridica salariile. Aprecierea euro va mai aduce un  plus de 10%, daca nu chiar de 20%. Vine vremea expatilor romani si a atragerii de forta de munca din alte tari si nu numai din cele vecine. Oare cum se scrie „Bine ati venit aici“ in chinezeste?

  • Bataia pestelui mic cu pestele mare

    Orice dus are si-un intors. Si viceversa. Privite cu atentie, multe dezavantaje prezinta foloase nebanuite. Asa bunaoara, „dusul“ unei cariere de succes, poate avea drept „intors“ neglijarea vietii de familie, a prietenilor, copiilor s.a.m.d. Dar si invers. Important e sa stii unde-ti plasezi prioritatile si ce esti dispus sa sacrifici pentru asta.

     

    In cazul stiintelor politice „intorsul“ evident e ca sunt considerate un soi de stiinte de mana a doua (si sunt tratate ca atare). Modelul e vechi – odinioara filosofia era slujitoarea teologiei („philosophia est ancilla theologiae“). Ce vremuri! Acum nu mai e nici macar atat. Se poate, asadar, si mai rau.

     

    Stiinte serioase au ramas cele precum geologia, chimia, biologia, ba chiar si economia (de fizica moderna nu mai poate fi, de multisor, vorba – a devenit prea „nebunatica“ pentru gustul iubitorilor de certitudini) – stiinte unde se poate masura, cantari, pune la microscop, pipai. Conform acestei viziuni, stiintele politice sunt discreditate pentru ca, in ciuda eforturilor disperate de a le reduce la o varianta imblanzita a stiintelor economice, se incapataneaza sa reziste masuratorilor exacte.

     

    Iar asta desi multi asa-zisi politologi mai umbla inca in fata economistilor cu o caciula in mana stanga si-un vraf de modele matematice in cea dreapta. Aristotel, sireacul – care sustinea ca aceasta stiinta nu poate fi prea indepartata de sfera demonstratiei, dar nici prea apropiata de ea – se rasuceste, probabil, in mormant.

     

    Vestea buna in toata aceasta poveste a stiintelor politice e „intorsul“.  Din moment ce nu apartin stiintelor exacte, legile acestora nu se „indumnezeiesc“ niciodata, pentru simplul motiv ca se lasa batute in cuie. Aici, surprizele nu sunt niciodata excluse. Daca in zoologie, de exemplu, pestele mai mare il inghite negresit pe cel mai mic, in politica lucrurile pot sta foarte bine si invers. In 1996, PNTCD, bunaoara, era un partid aflat pe cai mari, iar PD un partid aspirant la statutul de categoria a doua. Mic, mic, dar obraznic.

     

    In mai putin de patru ani, PNTCD s-a retras, discret, in conul de umbra al politicii, iar in mai putin de cinci ani PD a devenit partid-dirijor. Cel putin in sondajele de opinie. Vorba lui Grigore Ureche: „Fost-au … om nu mare de stat, manios, si degraba varsa sange nevinovat, de multe ori la ospete omoria fara judet. Dealtminterea era intreg la minte, nelenevos, si lucrul sau stia sa-l acopere; si unde nu gandeai, el acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie insusi se varia, ca vazandu-l ai sai, sa nu indarapteze. Si pentru aceea rar razboiu de nu biruia. Iar unde-l biruiau altii, nu perdea nadejdea; ca stiindu-se cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor“. Recunoasteti personajul? Nu, nu e vorba de Stefan cel Mare si Sfant.

     

    Din fericire, in politica nu te poti baza doar pe matematica. A realizat-o si Mircea Geoana cand declara saptamana trecuta ca „fraza din 2003 a fostului lider al partidului, cum ca rolul istoric al PD s-a incheiat, a facut ca toate fortele politice sa se coaguleze impotriva PSD“. (In treacat fie spus, afirmatia imi aminteste de profesorul de istorie din liceu care, pe la inceputul anilor ‘80, avea umorul si curajul de a ne spune in clasa: „cata vreme ne vom incapatana sa declaram ca sistemul capitalist e pe moarte, sa nu ne miram daca va continua sa se inarmeze, doar pentru a ne demonstra contrariul“.) Mai nou, se pare ca a realizat-o si Gheorghe Ciuhandu. Abia acum lucrurile devin cu adevarat interesante. Ramanand in cadrul metaforei ihtiologice, abia acum incepe „bataia pestilor“.

     

    Amanand sine die inscrierea lui Ioan Talpes in partid, presedintele PPCD a demonstrat ca, desi are figura de gurmand, poate sa se abtina de la ciocolata, daca asa o cer interesele partidului. Ramane de vazut cum va sti sa-si negocieze lacomia cu nu mai putin gurmandul Emil Boc. Popularii europeni vor unificarea fortelor populare din Romania. La o adica, insa, s-ar putea multumi si cu o lista comuna pentru Parlamentul European, dupa cum a lasat sa se inteleaga saptamana trecuta Hans-Georg Poettering, liderul grupului PPE-ED. Traian Basescu, pardon, Emil Boc, vrea si el un Partid Popular cu o greutate electorala suficient de mare pentru a face inutila colaborarea cu liberalii.

     

    Acestea fiind datele problemei, dilema lui Ciuhandu si a suporterilor sai se poate traduce cam asa: fie ne contopim cu pedistii pentru un pret bun (o functie de vicepresedinte, posturi in minister, bani de la guvern si functii in teritoriu); fie ne tinem in continuare „batosi“, acceptam o structura de alianta gen „D.A.“ (mai are litere alfabetul!), mergem pe liste comune (si meschine) pentru Parlamentul European, dar atunci ne luam adio de la avantajele de moment mai sus enumerate, in speranta unui castig pe termen lung.

     

    Pentru moment, Ciuhandu pare sa prefere vrabia din mana ciorii de pe gard – si bine face. Vorba unui cantec de-al Mirabelei Dauer: „Roata morii se-nvarteste, tac-tac-tac!“. Cu putina rabdare si mult tact, pestele mic (odata mare) l-ar mai putea inghiti o data pe cel mare (odinioara mic). Obligat, dupa cum marturisea chiar Basescu, sa-si consolideze pozitia parlamentara (dar si pe cea din teritoriu, am putea adauga), PD incepe sa renunte, intr-un ritm ingrijorator, la „implementarea“ principiilor care l-au umflat pana la dimensiunile actuale. Continuand asa, retorica sa anticoruptie va avea acelasi impact electoral pe care-l are cea a PSD.

     

    Re-preluand, la momentul oportun, discursul intransigent si refuzand compromisurile majore, fostul PNTCD, in alianta cu PD, are sansa de-a redeveni ce-a fost si mai mult decat atat. Acceptand alianta, dar refuzand unificarea cu PD, PPCD are sansa de a-i plati inapoi PD-ului o polita ramasa scadenta inca din 2000. Ba inca si folosind aceleasi arme.

  • Noua parohie a BNR

    Jocul de-a soarecele si pisica, pe care il practica de ceva vreme bancherii cu BNR in privinta restrictiilor de creditare, se va extinde cel mai probabil, in viitorul apropiat, si in cazul societatilor de leasing. Si nu numai, pentru ca banca centrala este cea care va reglementa – si restrictiona, cel mai probabil – activitatea tuturor societatilor financiare nebancare.

     

    Chiar daca nu se stie inca sigur cum vor arata normele de aplicare a legii ce reglementeaza institutiile financiare nonbancare (IFN), un lucru se stie sigur deja: ca si in cazul bancilor, si aici „va trebui sa existe si un nivel de plafonare pentru gradul de indatorare a populatiei“. Afirmatia ii apartine prim viceguvernatorului bancii centrale, Florin Georgescu, si, in fapt, nici nu poate produce cine stie ce surpriza: bancherii (aflati deja sub autoritatea BNR) simt din plin dorinta bancii centrale de a limita apetitul romanilor pentru credite.

     

    La fel de nesurprinzator, a trecut doar o zi de la aceasta declaratie a oficialului BNR si a venit si replica noilor intrati sub supravegherea bancii centrale. „Putem apela, in functie de caz, la cateva artificii pentru a ne incadra in limitele impuse“, a avansat solutia presedintele TBI Leasing, Florentina Mircea. Unul dintre aceste „artificii“ – uzitat pe scara larga de bancheri in ultima vreme – ar putea fi incheierea contractului de leasing pe o perioada mai lunga. In acest fel, rata lunara pe care clientii trebuie sa o plateasca devine mai mica si se incadreaza, astfel, in plafonul respectiv.

     

    Ca sistemul functioneaza bine o demonstreaza experienta bancherilor, ce au anuntat in ultima vreme o lunga lista de relaxari in fisele de prezentare a creditelor pe care le vand. Perioadele de creditare s-au lungit cu ani buni, conditiile administrative de obtinere a unui imprumut s-au usurat simtitor, cerintele privind garantiile pentru un credit s-au inmuiat. „Daca banca centrala vine cu masuri prin care incearca sa ma restrictioneze“, explica recent pentru BUSINESS Magazin Rozaura Stanescu, director dezvoltare produse la BRD-Groupe Société Générale, „n-am altceva de facut decat sa vin imediat cu solutii pentru a-mi continua activitatea“.

     

    Pentru bancheri, BNR a stabilit un set dur de restrictii, pe mai multe directii (mai ales pentru limitarea creditarii in valuta si a gradului maxim de indatorare – ce nu poate depasi, per total, 40% din veniturile unui solicitant de credit). Iar sentimentul general al pietei bancare indica posibilitatea ca aceste restrictii sa se adanceasca si mai mult in viitor. Practic, limitarea creditelor si a consumului, pe cale de consecinta, e una dintre armele bancii centrale in lupta cu inflatia.

     

    In aceste conditii, greu de crezut ca supravegherea si reglementarea IFN – printre care se numara societatile de leasing, de credit de consum sau de credite ipotecare – de catre banca centrala nu va aduce si pentru ele o serie de masuri similare. Cum vor arata ele, e prea devreme de spus, dar oricum vor fi, pentru bancheri sunt „vesti bune“. Motivul? Nu putine au fost vocile din banci care au acuzat in mod repetat concurenta neloiala a IFN. Practic, o parte dintre clientii ce n-au mai putut lua credite de la banci, au migrat catre IFN.

     

    Pana la urma, o masina se poate lua la fel de bine cu un credit bancar sau prin leasing, nu? Iar daca banca este prea restrictiva in acordarea unui credit de consum, el poate fi la fel de bine luat (chiar daca in unele cazuri mai scump – dar cine se mai gandeste la costuri, cand banii se platesc in trei-cinci ani?) de la o societate de credit de consum.

     

    Totusi, in multe dintre societatile non-bancare, actorii principali sunt tot bancile – care, in acest fel au avut de castigat pana acum din lipsa restrictiilor in cazul IFN. Cel mai vizibil exemplu este piata de leasing, estimata anul trecut la circa 2,2 miliarde de euro. Societatile de leasing afiliate bancilor controleaza aproximativ jumatate din piata, conform statisticilor Asociatiei de Leasing Bancar, ce grupeaza 15 firme de leasing detinute de banci. Si in cazul societatilor de credite de consum, bancile sunt „la ele acasa“: Credisson, spre exemplu, este detinuta de francezii de la BNP Paribas (care nu are insa alte activitati in Romania), BRD Finance este detinuta de BRD Société Générale, Credex este rezultatul colaborarii dintre Raiffeisen si Altex.

     

    Pe langa aceste companii – pentru care respectarea noilor reglementari de functionare a IFN nu va fi, cel mai probabil, imposibil de inghitit – exista insa multe alte companii ce va trebui sa isi inchida portile. Prin lege,  IFN vor fi obligate sa aiba un capital social minim de 200.000 de euro, echivalentul in lei. Aceste entitati va trebui sa se constituie ca societati comerciale pe actiuni si vor include in denumirea lor sintagma „institutie financiara nebancara“ sau abrevierea acesteia, „IFN“. Ordonanta prevede ca Banca Nationala este singura autoritate in masura sa decida daca activitatea desfasurata de o companie este de natura activitatii de creditare si intra sub incidenta acestui act normativ.

     

    Timp de declaratii, de lobby pentru relaxarea conditiilor pe ici, pe colo sau pentru regrupare si conformare la noua legislatie mai e; cam doua luni vor mai trece pana la definitivarea normelor, spun jucatorii din piata. Dupa ele… potopul. Sau, pur si simplu, normalitatea.

  • Cine se teme de taxa pe benzina?

    Instinctul imi spunea ca am dreptate, dar e fantastic sa mi-l vad confirmat de ultimul sondaj New York Times/CBS News: americanii nu numai ca stiu ca dependenta de petrol e nociva, dar ar fi si dispusi sa accepte o taxa pe benzina, daca le-ar fi explicata corect.

     

    Sunt sigur ca unul dintre motivele care l-au facut pe presedintele Bush sa decida deodata sa-si construiasca discursul despre starea natiunii pe tema eradicarii dependentei noastre de petrol si pe cea a dezvoltarii, in viitor, a energiilor regenerabile a fost ca sondajele lui private ii spuneau acest lucru. Dar Bush n-a facut decat sa „ocupe“ acest teren in termeni retorici – inainte sa apuce democratii s-o faca – fara sa ofere si o solutie autentica.

     

    Singura solutie ar fi sa crestem taxa pe benzina, care acum are o valoare infima, de 18,4 centi pe galon, si care nu a mai fost marita din 1993. Numai daca aducem pretul total al benzinei la o marja de 3,50-4 $ pentru un galon – si daca il mentinem aici – masini care merg cu combustibili bio precum etanolul vor fi cerute de tot mai multi americani. Iar cand americanii vor face asta, producatorii auto din SUA se vor pune pe inovat. „Imposibil“, spun consilierii de campanie.

     

    „O taxa pe benzina este o sinucidere politica.“ Nu e – depinde doar cum pui problema. Sondajul publicat martea trecuta arata ca 60% dintre cei intervievati, dintre care o treime republicani, nu sunt de acord cu maniera in care Bush trateaza criza energetica. Doar 27% sunt de acord cu el. Cei mai multi vor fapte concrete – le vor acum. 87% spun ca Washingtonul ar trebui sa le ceara producatorilor de masini sa fabrice mai multe masini cu consum redus. 

     

    Bineinteles, la intrebarea simpla daca ar fi de acord cu o taxa pe benzina, 85% au spus ca „nu“ si doar 12% au spus „da“. Dar cand taxa a fost integrata intr-o strategie nationala pentru atingerea securitatii energetice si a climatului de siguranta, intervievatii au dat un raspuns foarte diferit. Cand taxa a fost prezentata ca reducand dependenta SUA de petrolul strain, 55% au fost in favoarea ei, iar 37% au spus „nu“. Iar cand au fost intrebati despre o taxa pe benzina care sa ajute la diminuarea incalzirii globale si mai multi repondenti au sustinut-o – 59% in favoarea ei si 34% impotriva. Si asta fara ca un singur democrat sau republican sa fie in fruntea unei campanii pe aceasta problema! Imaginati-va daca cineva chiar ar face asta!

     

    Multi americani inteleg acum: chestiunea energetica este marea provocare strategica a vremurilor noastre, depasind 11 septembrie si razboiul impotriva terorismului. Daca un conducator din orice parte a lumii ar pune corect problema – ca o taxa pe benzina este singura mutare geostrategica importanta pe care o putem face -, o majoritate serioasa ar sprijini-o.

     

    Acceptarea unei astfel de provocari e singura speranta pe care echipa Bush o mai are pentru a lasa ceva in urma in acesti ultimi ani de mandat. Si este singura speranta a democratilor sa le ia fata republicanilor cu o idee mare – mai degraba decat sa se bazeze pe scandalurile din tabara adversarilor ca sa castige. Din pacate, ambele parti se tem ca cealalta ii va ataca daca marseaza pe aceasta tema. OK, sa zicem ca sunteti in cursa pentru Congres si propuneti o taxa pe benzina, dar adversarul va denunta ca pe un tip las, fricos care cheltuie ce impoziteaza. Ce-i raspundeti?

     

    Eu i-as raspunde: „Chiar asa? Banuiesc ca tu gasesti inteligent, dur si patriotic sa finantam ambele parti din razboiul impotriva terorismului – pe de o parte armata americana cu dolarii din impozite si pe de alta Al-Qaida, Iran si alte diverse organizatii islamiste ostile, cu consumul nostru de energie. Cat de patriotic e acest lucru? Cred ca n-ai bagat de seama ca terenul de lupta al economiei mondiale s-a uniformizat si ca 3 miliarde de noi jucatori din India, China si Rusia au intrat in arena, cumparand noi masini, case si frigidere. Daca nu o rupem cu dependenta de petrol, o sa incalzim planeta cu atat mai repede – indeajuns sa topim Polul Nord si sa facem Katrina sa para o briza. Cat de destept e asa ceva? Cred ca nu-ti dai seama ca din cauza schimbarilor de climat si a pretului petrolului, tehnologiile nepoluante vor fi industria secolului XXI si o taxa pe benzina este cel mai sigur mod sa te asiguri ca industria noastra inoveaza mai repede si ca va domina inovatiile in domeniul masinilor, caselor si aparatelor ecologice. 

     

    In sfarsit, cred ca n-ai bagat de seama ca valul de democratizare care parea de neoprit dupa caderea Zidului Berlinului s-a transformat intr-un val de petro-autoritarism. Acest val negru de autocrati finantati de petrol – Venezuela, Rusia, Iran, Nigeria, Birmania, Arabia Saudita – are toti banii din lume ca sa poata intoarce valul democratic. Si crezi, in schimb, ca a nu face nimic inseamna patriotism? Sa-ti fie rusine, lasule lipsit de patriotism! Verdele este noul «rosu, alb, albastru», amice. Tu ce culoare ai?“. Eu asta as spune.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer;

    Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 22 martie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducere de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Publicitate cu final neasteptat

    Ce-ati zice daca, in loc sa fiti iritati de pauzele publicitare, ati ajunge sa le asteptati cu nerabdare? Sau daca v-ati dori ca, dupa un anume spot, sa vreti sa vedeti si mai mult? Dar daca telecomanda ar fi „instrumentul“ prin care ati putea participa, in direct, la concursuri? Toate astea nu sunt un banc – sunt publicitate interactiva.

    Specifica, pana acum, Internetului, pu-blicitatea interactiva incepe sa cotropeasca si televiziunea tocmai pentru ca cel care beneficiaza de ea – utilizatorul de Internet, respectiv telespectatorul – are, in sfarsit, posibilitatea de a interactiona cu continutul publicitar. Un avantaj extrem de important pentru advertiseri, care au pentru prima data dovezi clare ca reclama este receptionata de persoane identificabile. Iar drumul inevitabil al televiziunii catre semnalul digital si, implicit, catre interacti-vitate va face din publicitatea interactiva un instrument favorit al advertiserilor.

    Cum functioneaza insa publicitatea interactiva la televiziune? Conditia necesara e, fireste, ca televiziunea sa fie interactiva, ceea ce inseamna ca fiecare telespectator are posibilitatea tehnica de a comunica cu furnizorul de continut TV. In felul acesta, un spectator poate participa la concursuri, poate comanda pe loc un anumit produs, poate cere informatii despre vreme sau poate cere detalii dupa ce a vazut un anume spot TV. In principiu, conceptul de publicitate interactiva se bazeaza pe astfel de reactii ale utilizatorului fata de un anumit continut publicitar. Implementarea conceptului este diferita insa in Europa fata de Statele Unite.

    Vorbim, in Europa Occidentala, de publicitate interactiva in cazul programelor urmarite la momentul in care acestea sunt difuzate de operatorul de cablu sau satelit. In Statele Unite, publicitatea interactiva e legata in principal de programele transmise la cerere (video on demand) sau de cele inregistrate cu un digital video recorder (DVR) si urmarite ulterior transmiterii lor. 

    De exemplu, pe canalele transmise de Sky – platforma digitala din Marea Britanie controlata de compania lui Rupert Murdoch NewsCorp – se difuzeaza un spot al marcii adidas in care apar jucatorul de fotbal David Beckham si cel de rugby Jonny Wilkinson. Telespectatorii interesati sa vada mai mult au posibilitatea de a activa, cu telecomanda, un „buton“ care apare pe ecranul televizorului in timpul difuzarii spotului traditional pentru a vedea versiunea de 90 de secunde a spotului, plus inca 90 de secunde cu imagini de la „making of“.

    O alta aplicatie este cea de la campania realizata de Coca-Cola pentru promotia „Txt for Music“, prin care consumatorii pot primi, in schimbul unui cod tiparit pe ambalaj, CD-uri cu musica. In timpul difuzarii spotului, telespectatorul activeaza, cu telecomanda, un buton de pe ecran si deschide o noua fereastra prin care ajunge la un site pe care se poate inregistra pentru promotie introducand un numar de telefon.

    Prima campanie de publicitate interactiva a fost lansata de Sky in anul 2000. Acum, Sky a ajuns la cea de 280-a campanie, generand, pana acum, 1,9 milioane de raspunsuri. Multumita interactivitatii, publicitatea TV poate acum livra un indicator cuantificabil despre impactul unei reclame, determinand cu precizie cate persoane „au interactionat“ cu spotul si – mult mai important – cine sunt acestea.

    Sistemul functioneaza astfel: fiecare abonat de televiziune digitala poate fi identificat de catre furnizorul de cablu sau satelit prin intermediul codului atasat la set-top box. Asa este de fapt recunoscuta si orice solicitare venita din partea utilizatorului, numai ca, in plus, pentru fiecare televizor se poate determina si care este canalul urmarit la un anumit moment. Daca aceste informatii sunt corelate cu cele din baza de abonati, un anumit advertiser poate sa afle precis care au fost persoanele care au vrut sa afle detalii despre produsul sau. Mai departe, compania poate sa le trimita prin posta brosuri cu informatii suplimentare sau chiar mostre gratuite din respectivul produs. 

    Ce si-ar putea dori mai mult un advertiser? Sky a intuit nevoia unui astfel de instrument si, la sfarsitul anului trecut, a anuntat ca intentioneaza sa-si alcatuiasca propriul sau esantion de la care sa colecteze astfel de informatii – grupul va cuprinde 20.000 de gospodarii si probabil va fi cel mai mare esantion de telespectatori din lume. 

    Daca in Europa publicitatea interactiva functioneaza ca o prelungire a celei traditionale, in Statele Unite este in primul rand o modalitate de a compensa terenul pe care advertiserii l-au pierdut. Pentru ca programele sunt vizionate ulterior difuzarii lor, utilizatorul american are un control mai mare asupra continutului si poate „sari“ peste reclame, mai ales ca functiile unui DVR permit sa se treaca direct peste calupul publicitar.

    Tocmai aceasta facilitate a stat si la baza succesului de care s-a bucurat TiVo, un recorder digital care poate sa inregistreze pana la 140 de ore de programe, indiferent pe ce canale sunt ele difuzate. Entuziasmul telespectatorilor fata de un aparat care le permitea sa-si vada filmul favorit fara sa fie intrerupti de calupuri publicitare a crescut rapid vanzarile, dar si ingrijorarea producatorilor de film si televiziune. Sarind peste reclame, TiVo ameninta insasi sursa de venituri a industriei. Lucrurile nu puteau ramane asa – reactiile anti-TiVo au mers pana la elaborarea unui proiect de lege in Congresul american prin care propunea interzicerea vanzarii de DVR-uri care sa permita utilizatorilor sa „sara“ peste calupurile publicitare. 

    ReplayTV, un alt producator de DVR, aproape ca a dat faliment, iar TiVo a modificat functiile aparatelor sale, permitand doar derularea rapida a portiunii cu reclame. Mai mult, conducerea companiei a inteles ca nu se poate trai doar din banii de abonamente si prin urmare a dezvoltat propria sa versiune de publicitate interactiva, menita intr-un fel sa calmeze spiritele printre advertiseri. Astfel, in timp ce deruleaza un calup publicitar, utilizatorii vad pentru fiecare reclama din calup o imagine statica sau un pop-up care, odata activate cu telecomanda, vor face „legatura“ cu versiunea integrala a reclamei sau cu site-ul companiei.

    In tarile Europei de Est nu se poate deocamdata vorbi despre televiziune interactiva – in cel mai bun caz se poate vorbi de televiziune digitala. E dificil, din acest motiv, de descris in cuvinte o experienta eminamente vizuala si interactiva precum publicitatea interactiva, insa o vizionare a filmului „Minority Report“ in regia lui Steven Spielberg, poate oferi est-europenilor o imagine. Cu ajutorul unor marci contemporane precum Lexus, Reebok, Nokia, Guinness, Bulgari si Aquafina de la Pepsi-Cola, Spielberg si echipa sa au conceput o lume imaginara in care publicitatea este interactiva si personalizata. In timp ce fuge pentru a se salva, de exemplu, personajul lui Tom Cruise intalneste un panou cu o reclama la American Express pe care se afla inscris un mesaj care-i este adresat: „Se pare ca ai nevoie de o iesire, iar Blue te poate duce acolo“.

    Pastrand proportiile – in fond este vorba de un film SF plasat in anul 2054 – putem deja identifica un echivalent in lumea reala. Este vorba de asa numita „telescoped advertising“, cea mai noua tehnologie pentru televiziunea interactiva, care ar permite companiilor de cablu si de satelit sa transmita mesaje publicitare catre anumite familii in functie de programele urmarite si de produsele cumparate prin intermediul televizorului.  Un exemplu: compania Ford Motor alcatuieste o baza de date, pe baza registrelor de vanzari, despre posesorii de masini de teren dintr-un anumit oras. Ulterior, Ford incheie un contract cu companiile de cablu si satelit ca sa trimita un spot TV despre Ford Explorer numai catre acele persoane.

    La final spotul ar putea include un mesaj interactiv cu intrebarea: „Doriti mai multe informatii?“. Activarea unui buton de pe telecomanda poate declansa vizionarea unei versiuni mai lungi a spotului, care poate fi chiar un film de opt minute, cu o poveste jucata de actori. Daca ne gandim cat de rapid se dezvolta tehnologia, n-ar fi exclus ca reclame ca cele din filmul lui Spielberg sa devina curand realitate. Apare insa o intrebare: cat de interactiva poate fi, totusi, televiziunea? Altfel spus, cat de multe are dreptul sa stie un furnizor de televiziune digitala despre abonatii sai? Are el voie sa le foloseasca? Fara indoiala ca asta va fi subiect de dezbatere in urmatorii ani.

  • Televiziune digitala in Romania

    Pentru romani televiziunea digitala e deocamdata doar un concept. Insa lucrurile tind sa se schimbe: inceputul lui 2005 a adus aparitia unui prim furnizor de continut TV in format digital, destinat celor care nu au acces la cablu.

    DEBUT: In Romania televiziunea digitala a inceput sa functioneze de la inceputul acestui an, primul furnizor de continut TV in format digital fiind RDS prin platforma digitala DigiTV.  

    TARGET: Datorita faptului ca transmiterea programelor se realizeaza prin satelit, serviciul oferit de RDS este util mai ales pentru telespectatorii care nu pot beneficia de o conexiune prin cablu pentru a receptiona programele de televiziune.  

    INCONVENIENT: Deocamdata este mai putin relevant termenul de televiziune digitala, care in cazul Romaniei se refera doar la modalitatea de codare a programelor si nu implica si prezenta unor receptoare TV digitale, cat faptul ca transmiterea lor prin satelit face posibila receptionarea lor in orice loc de pe teritoriul tarii.


  • DICTIONAR DE TERMENI

    TELEVIZIUNE DIGITALA: Orice televiziune al carei semnal este transmis si receptat in format digital. Semnalul poate fi transmis prin satelit, cablu sau Internet.  

    TELEVIZIUNE INTERACTIVA:
    Televiziune digitala care permite telespectatorului sa interactioneze cu programele difuzate. Pentru a fi interactiv un utilizator are nevoie de o conexiune (la cablu, satelit sau Internet) prin care sa primeasca semnalul digital, un set-top box si un canal de iesire (back channel) care de obicei este un modem conectat la un fir telefonic prin care utilizatorul comunica cu furnizorul de continut TV. 

    SET-TOP BOX (STB):
    Dispozitiv atasat televizorului menit sa transforme semnalul digital in semnal analog. In cazul televiziunii interactive STB poate primi comenzi din partea utilizatorului (prin intermediul telecomenzii) pe care le transmite apoi catre furnizorul de TV prin canalul de iesire. Ultimele tipuri de STB lansate pe piata sunt asemanatoare unui calculator iar utilizatorul poate interactiona cu ele prin intermediul unei interfete care apare pe ecranul televizorului. 

    PAY-PER-VIEW: 
    Modalitate prin care un client al unui canal TV cu plata (gen HBO) alege sa plateasca suplimentar pentru a vedea o anumita emisiune de maxima audienta (o gala de box) difuzata de respectivul canal TV. 

    VIDEO-ON-DEMAND (VOD):
    Serviciu cu cost suplimentar, prin care un abonat poate selecta un program (de obicei un film) din-tr-o lista furnizata de operatorul de cablu sau satelit pe care sa-l vizioneze pe o anumita frecventa. Filmul este stocat in memoria de la set-top box iar utilizatorul are posibilitatea sa il opreasca sau sa il deruleze asemeni unui film inchiriat. 

    DIGITAL VIDEO RECORDER (DVR):
    Aparat care inregistreaza imagini video in format digital pe un hard disk a carui capacitate poate sa ajunga pana la 30 GB sau 60 GB. Permite selectarea rapida a unui anumit continut, identificand timpul/data cand a fost inregistrat.

  • Frumoasa din padurea adormita

    Te uiti lung la o baza de date si te simti detinatorul informatiei supreme. Stii ca poti pune oricand mana pe telefon, poti scrie un e-mail persoanelor ale caror nume stau cuminti listate intr-un fisier Excel. Te simti important, chiar daca multi dintre ei nici nu stii cum arata. Sentimentul acesta ti-a fost cultivat inca din facultate, daca ai absolvit una din domeniul comunicarii. „Trebuie sa fii prieten cu portarii si secretarele caci ei sunt deschizatorii oricarui drum“, iti spuneau. Sa fii prieten cu Sfintii inainte sa fii prieten cu Dumnezeu. Te-ai conformat si sentimentul puterii nu s-a lasat prea mult curtat. Acum ai o frumoasa baza de date, iar singura ta grija e sa nu o impartasesti celorlalti. Caci, de fapt, nimeni nu te-a invatat cum sa folosesti toate numele, numerele de telefon, adresele si e-mail-urile pe care le-ai strans cu atata sarg.

    Deci, ce poti face cu o baza de date? De exemplu, activarea valorilor unui brand incepe o data cu folosirea eficienta a unei banale baze de date. Ea poate cuprinde angajatii unei companii, clientii, partenerii, prietenii, furnizorii, numarul celor care au copii, zilele de nastere ale tuturor si multe altele. In sine, activarea brand-ului se refera la popularizarea spiritului unui brand, la cultivarea, accentuarea valorilor acestuia pentru publicurile sale tinta, in scopul atingerii unor obiective. Atat de importanta este activitatea sus-numita pentru companiile multinationale incat unele dintre ele si-au desemnat specialisti, Brand Activation Manageri, care sa se ocupe direct de dezvoltarea acestei componente a planului de marketing.

    Cand ne gandim la valorile unei marci, prima tentatie este sa enumeram o lista de adjective/calitati cu care o identificam: „pantofii sport X sunt pentru oameni pregatiti oricand sa actioneze“. Asocierile pe care le facem sunt insa rezultatul procesului de comunicare generat de activarea valorilor brand-ului. Astfel, valorile interne ale unui brand ar putea include angajatii unei companii, in timp ce valorile sale externe se identifica cu  sponsorizarile oficiale pe care o firma le face, diversele parteneriate pe care le incheie etc. 

    Toate cele enumerate sunt elemente de suprafata; felul in care teoria va fi pusa in practica tine doar de viziunea, strategia si imaginatia fiecarui brand manager in parte. Un lucru trebuie subliniat: a masura o anumita valoare a brand-ului (ex: costurile unui parteneriat media) numai prin ceea ce se intoarce din acea investitie, fara a se lua in calcul ceea ce ar putea genera, e cea mai mare greseala. 

    Mihaela Nicola este matematician, lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“, doctorand in comunicare

  • Vedetele din piscina

    In strainatate sunt tratati ca niste vedete de cinema, au fan-cluburi care le dedica  website-uri, primesc nenumarate cereri de autografe si oferte de sponsorizare. Nu sunt nici actori, nici modele, ci „doar“ campionii olimpici si mondiali la inot, care, pe parcursul unei cariere mai degraba scurta decat lunga, obtin relativ repede statutul de VIP.

    Campioana noastra olimpica la inot, Camelia Potec, nu a primit nici o solicitare de autograf din Romania, insa posta ii aduce cam doua duzini zilnic din strainatate. „La noi, daca nu esti fotbalist, nu prea se inghesuie lumea sa te felicite sau sa-ti ofere sponsorizari“, spune Potec. In strainatate insa, toate diferentele se estompeaza, pentru ca fotografii si televiziunile se grabesc sa obtina imagini cu vedeta Inge de Bruijn de pilda, dar si cu Camelia Potec.  

    Astfel, mai multi inotatori campioni – Alex Popov, Ian Thorpe, Inge de Bruijn si Camelia Potec au impartit cat se poate de echitabil lumina reflectoarelor la Saint Moritz, in Elvetia, unde au luat parte la Campionatul Mondial de Bob al Celebritatilor, organizat de firma elvetiana de orologerie Omega la sfarsitul lunii ianuarie. Dupa goana de 75 de secunde pe unica pista naturala de bob din lume, adrenalina le-a dezlegat probabil limbile, astfel incat au iesit la iveala mai multe „detalii“: Popov s-a retras, punand capat unei perioade de spe-culatii, iar Thorpe ar putea sa ia o pauza mai lunga si nu stie exact daca va concura la Mondiale (ca sa nu mai vorbim de Olimpiada de la Beijing in 2008).

    Camelia Potec nu are, ca Inge de Bruijn, un asistent personal care, inaintea unei sedinte foto sa se preocupe exclusiv de modul in care ii sta parul si de unghiul in care arata cel mai bine. Insa romanca s-a descurcat foarte bine si in calitate de cel mai nou ambasador Omega in Romania (la initiativa Cellini), dar si la cursa de bob pe care o astepta cu un oarecare stres, avand in vedere ca echipa inotatorilor germani a avut parte de o rasturnare spectaculoasa. S-a bucurat de toata atentia de care a avut parte la Saint Moritz, unde a fost inconjurata imediat de reporteri si cameramani. „Intotdeauna sunt tratata altfel «afara», decat in tara, ca un star. Ce-i drept, lucrurile s-au mai schimbat in bine si in Romania, dupa Olimpiada“, spune campioana. Primeste zilnic circa 20 de cereri de autografe din strainatate si e impresionata ca a ajuns un „nume“.

    Marele eveniment de la Saint Moritz a fost retragerea multiplului campion mondial si olimpic rus Alexandru Popov, care, desi se zvonea de ceva vreme ca avea de gand sa spuna adio competitiilor, a negat pana in ultima clipa ca ar avea ganduri de „pensionare“. Cand, in cele din urma, si-a anuntat decizia de a se retrage in cadrul unui dineu organizat de Omega, la legendarul hotel Kempinski din St. Moritz, i-au trebuit cateva minute bune pana sa poata pronunta cele doua cuvinte: „Ma retrag“. 

    Ulterior, si-a revenit destul incat sa poata declara ca asteapta cu nerabdare sa inceapa o noua viata si sa se dedice familiei. Desi a ajuns deja un cliseu, pentru ca toate vedetele care se retrag sau iau o pauza citeaza nevoia de a se dedica familiei, Popov, alias Big Dog, alias Sasha alias idolul multor admiratoare din lumea larga, parea foarte sincer, avand in vedere ca a ramas orb si surd la ocheadele si oftaturile audientei feminine. 

    In timp ce vorbeste cu ziaristii pare surprinzator de relaxat, deschis, prietenos chiar, chiar daca  toata lumea ii pune aceeasi intrebare – de ce si cand s-a hotarat sa se retraga. Desi nu a castigat nici o medalie la Atena, spune ca nu atunci s-a hotarat sa isi incheie cariera, ci pe 27 ianuarie, pe cand se uita la Cupa Mondiala de la Moscova, si a realizat ca a cam venit timpul sa faca si altceva. 

    Indiferent de intrebare, are un raspuns foarte bine cantarit, de parca ar fi mai degraba diplomat. De altfel, exact ca in glumele despre diplomati, nu spune niciodata nu, ci doar „poate“. Intrebat care a fost momentul culminant al carierei sau evenimentul preferat, spune ca toate competitiile la care a participat sunt ca beculetele dintr-un candelabru imens si daca ar selecta un singur exemplu, ar fi ca si cum ar strica toata instalatia. De aceeasi diplomatie da dovada si cand este rugat, somat chiar de ziaristii ramasi fara unul dintre personajele principale in domeniu, sa numeasca un succesor. „Avem nevoie de mai multi inotatori ca Ian Thorpe, Michael Phelps, Pieter van den Hoogenband si altii ca ei care sa duca sportul mai departe.“ Desi, inainte de discutie, se faceau pariuri printre jurnalisti daca il va mentiona sau nu pe Phelps sau daca va spune ceva doar despre Thorpe, cu care e prieten, Popov nu s-a dezmintit si a servit raspunsurile echilibrate si metaforice care il caracterizeaza.

    Intrebat de BUSINESS Magazin despre Camelia Potec, nu sta sa se gandeasca prea mult si estimeaza ca, dupa parerea lui, ar mai putea participa cu succes la doua editii ale Jocurilor Olimpice, atata vreme cat se antreneaza asa cum trebuie.

    Planuieste sa evite destinul unor alti campioni care dupa ce s-au retras, in incercarea de a suplini doza de adrenalina cu care se obisnuisera in concursuri, au recurs la alte mijloace – curse nebunesti cu masina sau o viata sociala extrem de agitata. 

    „Am doi baieti care imi ocupa fiecare farama de timp, am planuri mari cu Omega in Rusia si mai analizez si multe alte proiecte“, spune, legandu-si decizia de a se muta in Elvetia de ciocolata calda, apropierea de firma care il sponsorizeaza si de dorinta de a-si organiza viata si afacerile in asa fel incat fiii sai sa nu fie nevoiti sa ia totul de la zero, asa cum a facut el.

    In ceea ce priveste pauza pe care a luat-o de ceva vreme, Ian Thorpe spune ca va participa la Mondiale numai daca este in forma maxima, si fizica si psihica. De altfel, recunoaste ca cel mai mare adversar este propria sa stare psihologica, pe care o poate lauda sau invinui pentru performantele din bazin. „Eu nu concurez cu alti inotatori, ci cu mine insumi“. Se invioreaza atunci cand e intrebat de haine (e admirator al marilor designeri si prefera tinutele studiate si asortate), de ingrijirea personala (urmeaza cu strictete sfatul dat in copilarie de mama sa, care l-a indemnat sa nu uite niciodata de hidratarea pielii), iar cand e intrebat de accesorii spune ca are foarte multe ceasuri, „pentru fiecare stare de spirit“, pe langa modelul Omega pe care l-a primit de la Alex Popov pe cand avea 14 ani.  Se considera un om fericit, mai ales in acea perioada de 1-2 saptamani pe an cand i se intampla sa inoate perfect, astfel incat, atunci cand se va retrage, spera sa poata face ceva la fel de pasionant ca inotul. 

  • BANII CAMPIONILOR

    CAMELIA POTEC (ROMANIA): Campioana olimpica ne-a declarat ca avea planuri mari de investitii cu cei 50.000 de euro pe care i-a primit pentru titlul de campioana olimpica, dar a constatat ca „cu 50.000 de euro nu mai cumperi nimic in Bucuresti, mai ales daca ai norocul sa te recunoasca lumea si sa aiba senzatia ca inoti in bani, ca sa zic asa“. Acum incearca sa cumpere un teren, iar casa va trebui sa mai astepte.  

    ALEXANDER POPOV (RUSIA): Inotatorul rus a declarat pentru BUSINESS Magazin ca prefera sa isi canalizeze fondurile disponibile spre afaceri imobiliare din toata lumea, pentru ca sunt mai concrete, mai palpabile. „Bursa e tot timpul cand sus cand jos si parca nu-mi vine sa-mi investesc banii in ceva care nu e foarte sigur.“ 

    IAN THORPE (AUSTRALIA): Campionul australian Ian Thorpe e mult mai dispus decat Popov sa-si asume riscuri la Bursa si spune chiar ca e oricand gata sa investeasca in combinatii mai complicate, pe care le pune la cale impreuna cu echipa sa de consilieri financiari.