Blog

  • Planurile italienilor de la Enel pentru Romania

    Zambetul cu care Fulvio Conti, presedintele Enel, incepe
    prezentarea rezultatelor anuale este intotdeauna acelasi. Desi in
    2010 CEO-ul Enel pare putin obosit, zambetul are de-a face si cu un
    start al prezentarii mai sprintar decat de obicei: “Vad aici in
    sala o multime de bancheri zambitori si multumiti. Parca nici n-ar
    fi criza economica. Dar eu inteleg atitudinea, pentru ca nici pe
    noi nu ne-a afectat criza economica”. |n 2009, veniturile Enel au
    crescut cu 4,7% (pana la peste 60 de miliarde de euro), EBITDA a
    crescut cu 12% (pana la 16 miliarde de euro), iar planurile
    anuntate de investitii pana in 2014 ating 30 de miliarde de euro.
    Fulvio Conti are motive sa fie multumit. Doar ca si-a stabilit
    foarte clar prioritatile, iar discursul sau se concentreaza pe
    planuri pentru America Latina, Endesa, Rusia si Slovacia.

    Daca Rusia este pentru Conti piata in care va investi “11
    miliarde de euro in proiecte de productie de energie” si unde va
    “avea avantajul unui gaz avantajos prin parteneriatele locale”,
    Slovacia este “speciala”. Enel construieste in Slovacia o centrala
    nucleara si a transformat tara intr-un fel de centru regional al
    Enel, de unde pot fi alimentate tari precum Germania, Cehia,
    Ungaria sau orice alta tara din regiune. “Slovacia este o
    combinatie ideala intre eficienta si profit, este un partener de
    dialog excelent si mai ales are o pozitionare geografica
    excelenta”, spune Conti.

    La mijloc intre Rusia si Slovacia, cel putin din punct de vedere
    geografic, Romania a intrat cumva intr-un con de umbra in strategia
    internationala a Enel. Spre diferenta de anii anteriori, cand mai
    multe estimari si cifre despre evolutia afacerilor Enel in Romania
    apareau in raportul anual, acum Romania apare sporadic. Dar cifrele
    din raport sunt de bine si arata ca veniturile diviziei
    internationale a Enel, care include si operatiunile din Romania, au
    crescut anul trecut cu 17,7%, pana la 5,54 miliarde de euro, iar
    EBITDA cu 36,4%, cresterea fiind datorata avansului veniturilor in
    Europa Centrala cu 221 de milioane de euro, in Rusia cu 464 de
    milioane de euro, iar in sud-estul Europei cu 147 de milioane de
    euro, “in mare parte ca urmare a perioadei diferite de consolidare
    pentru Enel Distributie Muntenia si Enel Energie Muntenia”.

    Spre diferenta insa de Slovacia, Fulvio Conti nu considera
    Romania un partener de dialog egal cu alte tari din regiune:
    “Guvernul de la Bucuresti nu a reactionat pozitiv la prezenta Enel
    in Romania. Suntem acolo de cinci ani si inca suferim din cauza ca
    CFR nu isi plateste datoriile, iar productia de energie este
    impartita intre actori predefiniti. Va trebui sa presam guvernul
    Romaniei pentru a ne putea continua planurile de investitii”.
    |mpartirea pietei de energie intre actori predefiniti, sintagma
    neexplicata de Conti, se poate referi atat la accesul foarte greu
    al companiei la proiecte in zona productiei de energie (cele trei
    mari proiecte de productie ale Enel sunt blocate din cauza
    negocierilor greoaie cu statul, toate cele trei fiind in
    parteneriat cu companii de stat), dar mai ales la faptul ca Enel nu
    poate cumpara energie ieftina pe care sa o furnizeze clientilor.
    Neavand nici productie proprie si nici acces la energie la preturi
    avantajoase, Enel nu a putut sa isi dezvolte baza de furnizare,
    afacere mai profitabila.

  • Sa-mi faci un clip

    n circa cinci minute, un utilizator se poate alege cu o solutie
    video pentru site-ul, blog-ul sau contul pe care il detine pe una
    din retelele de socializare, sustine Valentin Balanescu, fondatorul
    VPFactory.com. Site-ul, lansat in septembrie anul trecut, ofera o
    platforma video intuitiva, prin care, fara sa fie nevoiti sa
    descarce sau sa instaleze vreun program in calculator, utilizatorii
    pot face managementul propriului continut video, pot modifica
    aspectul playerelor in care vor rula aceste filmulete si mai apoi
    le pot publica in diverse contexte pe internet.

    “Platforma este compatibila si cu Youtube, daca se doreste
    folosirea acestui serviciu”, completeaza Balanescu, adaugand ca
    atunci cand VPFactory.com este folosit in scop non-comercial (fara
    a fi afisate mesaje publicitare in interiorul playerului), accesul
    este gratuit, in timp ce utilizatorii care ii vor atribui
    intrebuintari comerciale, promovan-du-si produse si servicii, vor
    fi nevoiti sa plateasca un abonament lunar care incepe de la noua
    dolari pe luna. |n momentul de fata, pe site exista in jur de 300
    de conturi active.

    In ce priveste modelul de business, platforma VPFactory.com se
    bazeaza pe abonamente lunare, servicii de video hosting, module
    aditionale, dezvoltarea personalizata a platformei pentru diversi
    clienti. |n prezent, afirma Balanescu, “suntem in discutii cu
    cateva companii din tara si din Statele Unite ce au potentialul de
    a deveni clienti cheie”. Initial, serviciul fondat de Balanescu a
    fost dezvoltat folosind fonduri proprii, insa ulterior a beneficiat
    de sprijin financiar din partea unui investitor american, in
    valoare de 100.000 de dolari.

  • Miracolul galic

    Traditia de 320 de ani a companiei franceze HB-Henriot din
    Quimper, cel mai mare producator artizanal de faianta, nu i-a
    asigurat nicidecum protectie impotriva puternicei concurente
    asiatice, a unui euro puternic si a crizei economice prin care au
    trecut principalele sale piete de export.

    Aceasta combinatie toxica ar fi dus-o probabil la disparitie,
    dar HB-Henriot e o companie franceza si guvernul de la Paris a
    intervenit salvand compania si pe cei 54 de angajati. Ca parte a
    unui program national de sustinere a companiilor, guvernul a
    accelerat platile si rambursarile de taxe, a amanat incasarea unor
    taxe, a oferit subventii pentru fiecare angajat pastrat si a oferit
    garantii pentru creditele pentru firmele mici si mijlocii.

    Compania este un exemplu pentru felul cum Franta s-a dovedit
    surprinzator de stabila in furtuna economica europeana. |n vreme ce
    Grecia se zbate ca sa evite falimentul sau apelul la salvarea cu
    banii altora, Spania si Portugalia privesc nelinistite, Suedia
    recade in recesiune, Germania s-a vazut cu un deficit bugetar
    record, iar Marea Britanie se confrunta cu deficite si datorii
    comparabile cu ale Greciei, situatia Frantei pare solida. A fost
    prima tara occidentala care a iesit din recesiune in ultimul
    trimestru al lui 2009 si a continuat sa afiseze o relativa
    soliditate, pe cand Germania si celelate economii mari ale Europei
    se confrunta cu perspectiva unui nou regres.

    Pe cand criza se adancea in 2008, Franta a dezvoltat o strategie
    care se concentra pe salvarea companiilor si a locurilor de munca,
    uneori spre iritarea partenerilor sai europeni; a impulsionat
    investitiile in crearea de noi locuri de munca, a sprijinit bancile
    si le-a presat sa acorde imprumuturi si a permis ca deficitul sau
    bugetar sa ramana pentru inca cativa ani binisor peste limitele
    zonei euro.
    Franta a fost de asemenea norocoasa pentru ca nu a fost nici
    concentrata pe exporturi, ca Germania, si nici atat de puternica
    precum Marea Britanie sau Statele Unite. Alexandre Delaigue,
    economist si autor al blogului Econoclaste, spune frust ca “Franta
    a fost afectata mai putin pentru ca imobiliarele erau aici mai
    putin importante decat in Spania sau in Irlanda, sectorul financiar
    mai putin dezvoltat decat in Marea Britanie si pentru ca era mai
    putin expusa la Europa de Est decat Germania”.

  • Dupa Grecia, se pregateste Anglia

    Lira sterlina a atins recent minimul fata de dolar din ultimele
    zece luni. Scaderea lirei a urmat unui declin abrupt de la 1
    martie, dupa ce sondajele au aratat ca opozitia conservatoare si-a
    pierdut avansul considerabil in cursa electorala. Fara o majoritate
    politica puternica, care sa atace problemele fiscale spinoase ale
    tarii, investitorii ar putea sa ceara dobanzi tot mai mari pentru
    imprumuturile acordate guvernului, creand conditiile pentru o
    evolutie in forma de W a crizei – adica o recesiune care se
    intoarce dupa un scurt reviriment – daca nu chiar mai rau.

    Investitorii s-au ingrijorat ca parlamentul va fi prea
    fragmentat dupa alegerile din mai ca sa mai aduca pe linia de
    plutire finantele tulburi ale Marii Britanii, iar aceasta a
    influentat negativ randamentul obligatiunilor guvernamentale
    etalon, cu scadenta la zece ani (“gilts”).

    “Daca chiar vreti sa vedeti o problema fiscala, uitati-va la
    Marea Britanie”, spune Mark Schofield, strateg pentru instrumentele
    de investitii cu venit fix la Citigroup. “|n Europa, deficitul
    mediu e de 6% din PIB, iar in Marea Britanie e de 12%. Si acesta e
    doar inceputul.”

    De la intensa interventie fiscala a guvernului laburist din 2008
    si 2009, randamentele datoriei publice guvernamentale britanice au
    ajuns sa fie printre cele mai mari din Europa. La o scara mai
    larga, care include si datoriile populatiei si ale companiilor,
    nivelul total al datoriei din Marea Britanie este al doilea din
    lume dupa cel al Japoniei, de 380% din produsul intern brut,
    potrivit unui raport recent al companiei de consultanta
    McKinsey.

    In ultimele saptamani, atentia s-a concentrat pe potentialele
    probleme cu rambursarea datoriei din Grecia, Portugalia si Spania,
    tari unde costurile imprumuturilor au crescut ametitor, odata cu
    deficitele, pe masura ce investitorii au cerut dobanzi tot mai mari
    care sa compenseze riscul de a imprumuta aceste state.

    Dar recenta prabusire a valorii lirei si recenta crestere a
    randamentului pentru obligatiunile britanice cu scadenta la zece
    ani, pana la peste 4%, sugereaza ca investitorii se pregatesc sa
    reevalueze situatia fiscala a tarii. Randamentul este venitul anual
    al investitorului din obligatiuni, ca procent din costul total al
    acestora, si creste invers proportional cu valoarea
    obligatiunii.

  • Afacerea “Alice in Tara Minunilor”

    Despre scenariul productiei “Alice in }ara Minunilor” parerile
    sunt impartite. Criticii spun ca este prea Tim Burton ca sa fie
    poveste si prea poveste ca sa fie Tim Burton, iar fanilor le place
    totul la productia Disney, chiar si latura feminista a unei Alice
    supererou/femeie de afaceri din final. |nsa indiferent de ce parte
    a baricadei se afla, toti admit ca scenografia este incredibila,
    iar costumele realizate de compania italiana Tirelli Costumi ar
    merita un Oscar. De altfel, Tirelli are deja la activ 14 Oscaruri
    si a realizat costumele din “Cheri”, “Varsta inocentei” sau “Maria
    Antoaneta”, printre altele.

    Disney nu putea, asadar, sa rateze un astfel de avantaj – o lume
    de basm, colorata, dar gotica, cu accente de steampunk, atmosfera
    victoriana si personaje celebre. Povestea lui Alice a fascinat
    generatii intregi, iar noua interpretare a lui Burton aducea un nou
    gen de public, la care lumea de basm a lui Disney ajunge mai greu.
    Planul de marketing a fost pus cap la cap cu mult timp inainte de
    lansarea din martie a filmului, care avea sa aduca 116,3 milioane
    de dolari numai in weekendul de lansare.

    |nca de anul trecut, pe pagina de You Tube a Disney Living
    circula un filmulet cu imagini de la Alice in Wonderland Tea Party,
    o scenografie amenajata de Disney Consumer Products (compania de
    merchandising a Walt Disney Company) la Magic Marketplace, unul
    dintre cele mai importante targuri de moda. Totul pregatea
    publicul, dar mai ales achizitorii din companii (pentru ca era
    vorba despre un eveniment business-to-business) pentru a face
    cunostinta cu stilul Wonderland. Acrobati, decoruri avangardiste,
    machiaj eclectic, costume nebune si multe palarii, toate au fost
    aranjate in asa fel incat lumea Alice sa fie “the new black”.

  • Reportaj: Unde se distreaza bogatii in Alpi

    Ca sa ajungi la restaurantul La Marlenaz, trebuie sa urci mai
    bine de un sfert de ora stradute abrupte, unde cu greu au loc doua
    masini mici si cu atat mai putin microbuze de opt locuri, precum
    cel care ne-a luat de la hotel pe la 6,30 seara, cand Alpii
    elvetieni incepeau sa fie incet cuprinsi de intuneric.

    Dar abia dupa ce te afli in fata barierei si a semnului care
    indica interdictia automobilelor de a circula mai departe de acel
    punct incepi sa te intrebi ce au vrut sa spuna organizatorii cand
    ne-au anuntat ca urmeaza o seara surprinzatoare.


    Prima parte a raspunsului vine imediat, cand isi face aparitia o
    uriasa masina de batatorit zapada, pe care scrie Snow Taxi si unde
    stam inghesuiti zece oameni pe doua banchete fata in fata. Soferul
    pleaca in tromba si, chiar daca nu merge cu mai mult de 15
    kilometri la ora, senzatia este amplificata de scartaitul zapezii
    de pe drumul lat de doar cativa metri, sapat parca in stanca.

    Dupa alte zece minute in care claustrofobia generata de
    inghesuiala alaturi de alte noua persoane intr-o cabina de nici opt
    metri patrati este atenuata doar de frica de a nu te pravali in
    prapastia vizibila de pe partea stanga a drumului, apare terasa
    cabanei familiei Bruchez si o priveliste care te faci sa intelegi
    pe loc de ce Verbier este considerat “Saint Tropez din Alpi”.

    Miile de luminite aprinse in oraselul inconjurat din toate
    partile de munti ce au impreuna peste 400 de kilometri de partii
    confirma observatia receptionerului de la hotel, cum ca desi este
    doar o zi obisnuita de marti, spre sfarsitul sezonului de schi,
    Verbier nu duce lipsa de clienti dispusi sa plateasca pana la 40 de
    euro pentru un ski-pass chiar si in plina criza.

    Dar cei mai multi vin pentru ceea ce se intampla in afara
    pistelor amenajate, caci Verbier este recunoscut ca una dintre cele
    mai bune destinatii din lume pentru pasionatii de “off-piste” sau
    “semi off-piste”, daca totusi credeti ca e prea mult sa coborati
    pante abrupte, cu inclinare de peste 30-40 de grade, printre
    stanci, unde zapada nu a fost atinsa de nimeni. Poate doar schiorii
    incepatori sa nu prea aiba ce sa faca intr-un orasel renumit si
    pentru alte experiente mai mult sau mai putin extreme, precum
    coborarea pe sanii a partiilor cu lungimi de peste zece kilometri,
    marsul prin padure, sau, de ce nu, o baie intr-o piscina cu vedere
    catre muntii inzapeziti. Toate acestea, alaturi de terenurile de
    golf care rasar odata ce s-a topit zapada reprezinta principalele
    argumente cu care hotelierii elvetieni ii conving pe turisti sa
    plateasca pana la cateva sute de euro pe noapte.

  • Exclusiv: El e urmasul lui Patriciu

    In martie 2010, se implinesc doi ani de cand Saduokhas
    Atashovich Meraliyev a venit in Romania. Este CEO al Rompetrol din
    iulie 2009, dar se afla la primul sau interviu, dupa luni intregi
    in care compania a comunicat extrem de putin, complet opus stilului
    de comunicare din vremea lui Dinu Patriciu. Abordarea lui Meraliyev
    este insa foarte importanta pentru modul cum vad kazahii
    dezvoltarea Rompetrol si este prima discutie oficiala despre
    strategia grupului de cand a fost integral cumparat de catre
    KazMunaiGaz.

    Fostul birou al lui Dinu Patriciu arata complet diferit. Au
    disparut machetele de vapoare de pe pervaz, tabloul cu Van Gogh si
    multitudinea de gadgeturi de pe masa. E mai putin colorat. E si mai
    multa lumina. Scaunul complicat pe care statea fondatorul Rompetrol
    a fost inlocuit cu un scaun directorial clasic. Si negru. Insa
    discursul e total schimbat. Dinu Patriciu vorbea greu si misterios.
    Folosea metafore si se indeparta rapid de subiect – mai ales cand
    subiectul era legat de cifrele sau strategia Rompetrol. Se referea
    la Rompetrol cu precautie, asa cum vorbesti despre ceva foarte
    personal, aproape intim.

    Saduokhas Atashovich Meraliyev vorbeste scurt si clar. Se simte
    din discurs ca Rompetrol e un mandat, o companie mare despre care
    Meraliyev trebuie sa demonstreze tarii sale ca a fost bine sa o
    cumpere. De aceea vorbeste despre ea aproape ca un chirurg.
    Foloseste termenii “optimizare”, “curatenie”, “sincer”, dar, mai
    ales, “parerea mea puternica” (my strong opinion). Exprimarea apare
    indeosebi cand CEO-ul Rompetrol incearca sa desparta parerea sa
    personala de planurile anterioare ale Rompetrol sau de modul cum
    dezvoltarea Rompetrol este gandita la Astana. “In Kazahstan sunt
    multe pareri despre achizitia Rompetrol. De aici insa, se vede
    altfel.”

    Inca de la prima strangere de mana, in atitudinea lui Saduokhas
    Atashovich Meraliyev se simte melanjul dintre scoala ruseasca,
    experienta americana si CEO-ul cu un buget de cateva miliarde.
    Meraliyev are un comportament egal, calm, si se insufleteste de
    vreo doua ori de-a lungul discutiei: o data cand vorbeste despre
    frumusetea limbii kazahe, pe care spera sa o vorbeasca fluent si
    copiii sai, si o data cand povesteste despre experienta lui de pe
    campul petrolier Tengizchevroil. Munca la Tengiz, cel mai mare
    zacamant in exploatare din Kazahstan, a reprezentat pentru
    Meraliyev cea mai importanta experienta din “viata reala”. Ii
    sclipesc ochii si acum, dupa mai bine de zece ani, cand intreaba
    retoric: “Va puteti imagina ca foram la cinci kilometri adancime si
    ca scoteam 11 milioane de tone de petrol?”.

  • Ne trebuie un plan maret

    Sunt cinci actori cheie in ecuatia israelo-palestiniana. Doi
    dintre ei – premierul palestinian Salam Fayyad si alianta dintre
    Iran, Hamas si Hezbollah – au strategii clare. E drept, sunt
    divergente, dar una dintre ele va determina viitorul relatiilor
    israelo-palestiniene in anii care urmeaza. Momentul adevarului se
    apropie. Sper sa castige Fayyad. Ar fi bine pentru Israel, America
    si pentru arabii moderati. Dar cele trei parti au nevoie de propria
    lor strategie ca sa se intample asa ceva.

    Fayyad este cea mai interesanta dintre noile forte care au aparut
    pe scena politica araba. Fost economist la Banca Mondiala, el
    abordeaza o strategie diametral opusa celei a lui Yasser Arafat.
    Arafat a mosit o pepiniera de violenta si conflicte politice;
    planul lui era sa obtina recunoasterea internationala pentru un
    stat palestinian si apoi sa-i construiasca institutiile. Fayyad
    urmareste exact opusul, o lupta nonviolenta de constructie a unor
    institutii necorupte si transparente si a unor unitati paramilitare
    si de politie eficiente, pe care pana si armata israeliana le
    lauda; iar apoi, dupa ce toate acestea vor fi functionale, sa
    proclame un stat palestinian in Cisiordania pana in 2011.

    Strategia lui Fayyad – si a sefului sau, presedintele Mahmud Abbas
    – castiga tot mai mult teren si este in “conflict direct cu reteaua
    de rezistenta: Iran, Hezbollah si Hamas”, apreciaza Gidi Grinstein,
    presedintele Institutului Reut, unul dintre principalele institute
    de cercetare politica din Israel.

    Strategia Iranului, explica Grinstein, este simpla: sa distruga
    Israelul printr-o combinatie de conflicte asimetrice – cum este
    razboiul dus de Hezbollah din Libanul de sud si cel dus de Hamas
    din Gaza; sa delegitimeze Israelul acuzandu-l de crime de razboi
    cand se lupta cu Hamas si Hezbollah, care ataca de la adapostul
    populatiei civile; sa duca intr-un registru religios conflictul,
    transformandu-l intr-un conflict intre musulmani si evrei,
    concentrat pe simboluri cum e Ierusalimul; in fine, sa atraga
    Israelul intr-o “supraintindere imperiala”, adica sa pastreze
    ocupatia evreiasca asupra celor 2,5 milioane de palestinieni din
    Cisiordania, ceea ce – cred Iranul si acolitii sai – va duce la
    “implozia Israelului”.

    De aceea, fayyadismul – care vrea sa inlocuiasca ocupatia
    israeliana din Cisiordania cu un stat palestinian independent –
    este azi cea mai mare amenintare la adresa strategiei
    Iranului.
    Asa incat cel mai inteligent lucru pentru celelalte trei parti
    amintite putin mai sus ar fi sa aiba o strategie clara de a
    sprijini fayyadismul. Dar o au?
    De cand Israelul a ocupat Cisiordania si populatia palestiniana de
    aici in 1967, israelienii s-au confruntat cu o dilema. Vor un stat
    evreiesc, un stat democratic si care sa cuprinda tot teritoriul
    israelian, inclusiv Cisiordania? In aceasta lume sunt posibile doar
    doua din trei: Israelul poate fi al evreilor si democratic, dar nu
    daca pastreaza Cisiordania, pentru ca palestinienii de acolo si
    arabii israelieni ii vor depasi in numar pe evrei in cele din urma.
    Poate fi un stat evreiesc si sa pastreze si Cisiordania, dar atunci
    nu mai poate fi democratic, pentru ca arabii vor fi majoritari.
    Poate fi democratic si sa pastreze si Cisiordania, dar atunci nu
    poate fi evreiesc.

    Eu sunt sigur ca premierul israelian Benjamin Netanyahu intelege
    acestea, si asa se face ca a acceptat principiul solutiei celor
    doua state. Dar guvernul lui este un amestec imposibil dintre
    moderatii din Partidul Muncii si ultrareligiosii si ideologii
    nationalisti care cred ca Israelul nu are de ales doua din trei, ci
    le poate avea pe toate trei daca ramane ferm pe pozitie.
    Ca urmare, guvernul lui Netanyahu nu poate ignora Statele Unite si
    pe Fayyad, dar nici nu poate face o miscare decisiva ca sa ajute.
    Editorialistul Nahum Barnea de la cotidianul israelian Yediot
    Ahronot l-a comparat pe Netanyahu cu “unul dintre acei soferi
    batrani care incaleca doua benzi de mers de frica sa nu faca o
    greseala, facandu-i pe cei din spate sa-i taloneze nebuneste si sa
    produca accidente. Cand semnalizeaza stanga, de fapt vireaza
    dreapta. Cand semnalizeaza dreapta, continua sa mearga
    inainte”.

    Cele mai multe dintre statele arabe pro-americane nu au nici
    viziune, nici curaj, asa ca ramane in sarcina echipei Obama sa
    promoveze fayyadismul, o idee mare, dar care are de infruntat o
    provocare structurala majora. In 2006-2007, sistemul politic
    palestinian s-a fragmentat intre Fasia Gaza controlata de Hamas si
    Cisiordania controlata de formatiunea Fattah, condusa de Abbas si
    Fayyad. Asa ca astazi, parlamentul palestinian s-ar putea sa nu
    aiba unitatea sau legitimitatea sa gireze orice fel de intelegere
    cu Israelul. Prin urmare, America trebuie sa vada cum sa puna in
    acest context un stat palestinian in Cisiordania alaturi de Israel.
    Va trebui sa se intample treptat, prima faza fiind infiintarea unui
    stat palestinian cu “granite provizorii”, care sa grupeze mare
    parte din Cisiordania, fara actualele asezari ale colonistilor
    israelieni si amanand pentru faza a doua problemele refugiatilor,
    Ierusalimul si frontierele definitive.

    Presedintele Barack Obama a avut 100% dreptate sa traga de maneca
    Israelul pentru extinderea coloniilor, care submineaza
    oportunitatile disponibile in momentul de fata; pana acum, avem
    de-a face cu o carenta a echipei de politica externa a lui Obama la
    acest capitol. Daca ne vom certa cu Israelul sau, si mai bine, daca
    vom colabora cu el, sa o facem prin prisma unei mari strategii
    americane despre care noi credem ca poate duce la un Orient
    Mijlociu mai stabil.

  • Web-ul la televizor

    Una dintre profetiile de la inceputul anului 2008 spunea ca
    Apple va produce un televizor. Nu s-a adeverit, desi avea sens. La
    urma urmei, era tocmai vremea cand intreaga America incepea sa-si
    schimbe televizoarele pentru a beneficia de noul standard digital,
    iar orientarea lui Apple spre tot ce inseamna piata de consum
    devenise explicita odata cu eliminarea cuvantului “computers” din
    numele firmei. Probabil ca Apple a mizat pe ceea ce deja avea in
    portofoliu: Apple TV este, in esenta, un soi de home theatre care
    poate aduce spre televizorul din living room continut video din
    diverse surse, inclusiv din internet (mai ales de la iTunes,
    desigur). Insa produsul s-a bucurat de un succes relativ modest,
    desi i s-au adus in timp tot felul de imbunatatiri – de exemplu,
    ultimul upgrade al sistemului de operare, in octombrie anul trecut,
    a adus posibilitatea de a receptiona posturi de radio din
    internet.

    Pacatul lui Apple TV este ca ofera prea multe, este prea complex si
    intimideaza pe utilizatorul obisnuit (“utilizator” este cam mult
    spus in acest context). Oamenii ar vrea un televizor conectat la
    internet, dar fara sa-si bata capul cu inca niste computere, cu
    probleme de conectare si alte chestii tehnice. Iar daca aceasta
    zona a ramas oarecum descoperita, s-au gasit destul de repede cei
    care vor s-o ocupe: Google, Intel si Sony. Impreuna! Proiectul lor
    se cheama Google TV si in esenta este simplu: un set-top box care
    sa faca din televizorul din living un terminal web. Iar pentru ca
    lucrurile sa fie complete, cei trei s-au inteles si cu Logitech
    (firma specializata in diverse periferice pentru computere), care
    ar urma sa produca o telecomanda prevazuta cu o mica tastatura.
    Acest set-top box va fi echipat cu un procesor Intel Atom, iar
    platforma soft va fi bazata pe sistemul Android de la Google, care
    va mai adauga combinatiei si o varianta a browser-ului Chrome (care
    deocamdata nu ruleaza pe Android) care sa poata rula si Flash.
    Astfel, telespectatorul va putea avea acces la tot web-ul, va putea
    vedea filmulete de pe YouTube, isi va admira pozele de familie
    postate pe Picasa, va cauta cu Google si, cu siguranta, va vedea
    reclamele intermediate de acelasi Google, care vor avea astfel
    expunere la un public inca si mai numeros. Mai mult chiar,
    posesorul sistemului va putea vedea emisiunile TV de la Hulu si va
    putea descarca jocuri si diverse alte aplicatii capabile sa ruleze
    pe platforma software.

    Ca de obicei, tot softul va fi open source, asa ca dezvoltatorii
    vor avea din nou sansa sa-si exerseze fantezia si dexteritatea in
    tot felul de aplicatii. Iar daca socotim cantitatea si diversitatea
    de aplicatii pentru Android, inseamna ca exista si expertiza si
    dorinta de a crea ceva nou, mai ales ca de data aceasta nu mai
    exista limitarile legate de dimensiuni. Nu e greu de observat ca
    succesul internetului mobil este declansatorul expansiunii in
    aceasta relativ noua piata. La urma urmei, un set-top box este un
    computer (dar utilizatorul nu-i nevoie sa stie asta) care poate fi
    mai puternic decat un smartphone, asadar Intel va vinde mai multe
    procesoare, Google mai multe reclame, iar Logitech mai multe
    telecomenzi. Nu prea e clar care va fi rolul lui Sony in aceasta
    combinatie, dar putem banui ca, fiind unul dintre producatorii de
    top in materie de televizoare, are un interes in acest
    experiment.

    Poate ca daca Google TV se va dovedi un succes, Sony va fi primul
    care va integra platforma in televizoare.
    Deocamdata nu exista nici un anunt formal cu privire la acest
    parteneriat, oficialii companiilor implicate refuzand sa comenteze
    subiectul (insa fara sa-l infirme). Pe langa informatiile obtinute
    de la surse a caror identitate nu a fost dezvaluita, exista o
    confirmare cat de poate de publica in rubrica de mica publicitate:
    Intel si Logitech cauta programatori cu experienta in platforma
    Android. Se spune ca Google a inceput un test limitat impreuna cu
    Dish Network, unul dintre partenerii sai in programul TV Ads.
    Desigur, cei de la Dish au refuzat sa comenteze.
    Ideea de a aduce web-ul pe ecranul televizoarelor nu este chiar
    noua, iar Google TV nu va veni pe o piata virgina. D-Link se
    pregateste sa lanseze Boxee Box, care merge cam pe aceeasi idee,
    iar TiVo este deja consacrat pe aceasta piata, alaturi de alti
    producatori de set-top boxes. Apple nu va ramane nepasator in fata
    acestei initiative, mai ales ca Google s-a transformat dintr-un bun
    prieten in inamicul principal. Poate ca, totusi, va face un
    televizor.

  • E-neputinta

    Adevarul este ca uneori iti pierzi, pur si simplu, mintile. Esti
    poate indragostit sau poate vrei sa epatezi sau poate vrei numai sa
    iti arati puterea; nici nu conteaza. Iar Homer este un biet om,
    numai un biet om, cu un buget si o stampila. Si Homer Simpson
    conducea un amarat de departament de salubritate a orasului (pentru
    numai un episod, ce-i drept). Dar daca ar fi avut pe mana finantele
    unui stat? Nu un stat american, acolo e aritmetica grea, ci, sa
    zicem, o tara din estul Europei? Poate Romania?

    In Romania e mai bine, Homer, e mult mai bine! Poti cheltui cat
    vrei tu, cum vrei tu si nu se supara nimeni. Poate un pic Tolontan
    si poate un pic mai mult FMI-ul, dar le trece. Si poti sa faci
    lucruri cu adevarat mari. Pe bani buni. In Romania insi cu stampile
    in loc de semnaturi incep sa faca, la nesfarsit, lucruri cu
    adevarat mari, pe bani buni, care nu sunt mai niciodata terminate,
    pentru ca raman fara bani. Iar daca sunt terminate, descoperim ca
    sunt prost facute.

    Portaluri de exemplu, subiectul ultimei perioade, reprezentarea
    electronica a neputintelor Romaniei, pe 500 de milioane. Proiect
    vechi pentru un jurnalist cu antecedente, proiect nou pentru altii.
    Pentru ca putini mai stiu ca proiectul “e-Romania de 500 de
    milioane” a fost nasit pe vremea guvernului condus de Adrian
    Nastase, de ministrul de atunci Dan Nica. In luna mai 2001 guvernul
    discuta “stategia pentru informatizarea societatii romanesti”,
    proiect in valoare de, tineti-va bine, 900 de milioane de dolari si
    care ar fi trebuit finalizat in cinci ani. O componenta a
    proiectului, portalul Romania Gateway era inaugurat cu fast chiar
    atunci; portalul ar fi trebuit sa ajute cetatenii sa plateasca
    impozite pe internet, iar prefectii sa comunice cu primarii prin
    video-conferinte. La ora actuala ro-gateway.ro, lansat cu fast in
    2001 de ministrul Anca Boagiu si finantat cu 300.000 de dolari,
    este un schelet intr-un dulap uitat al internetului – nu mai este
    actualizat de ani de zile, iar majoritatea componentelor nu
    functioneaza. Are in schimb link-uri catre alte fosile de genul
    “Jiu Valley Portal” (oare nu le-a crapat capul?) care marcheaza cu
    “new” nu stiu ce statistici din 2003.

    In iunie 2001 “e-romania” scazuse la 500 de milioane de dolari si
    insuma 24 de proiecte. In 2002, cand au mai fost aprobate o data,
    proiectele crescusera la 29, desi, ciudat, valoarea ramasese tot la
    500 de milioane. Nu este clar in ce masura au fost sau nu incluse
    in “e-romania”, dar perioada a fost oricum prolifica pentru
    proiectele de portaluri – unul pentru intrarea Romaniei in NATO,
    pentru legislatie, pentru reinnoirea permiselor de conducere si nu
    in ultimul rand e-tineret (lansat in septembrie 2003, astazi
    nefunctional, locul 15.388.916 in alexa.com) Guvernarea Nastase a
    intrat apoi, de la finele lui 2003, intr-o e-letargie, indusa
    probabil de campania electorala.

    Sarim direct in anul 2007 – alta crestere economica, alti oameni,
    alte valori, alte pretentii: in septembrie era lansat un portal
    pentru IMM finantat cu 2 milioane de euro din banii UE. Totusi,
    dupa ciudata lipsa de apetenta la proiecte e-orisice a guvernului
    Tariceanu, adevarata relansare a initiativelor guvernamentale in
    materie de internet ii apartine ministrului comunicatiilor Gabriel
    Sandu care anunta, in iunie 2009, proiectul “e-romania”.

    Sincer, il banuiesc pe Gabriel Sandu ca a cautat prin arhive sau
    prin hartiile lasate prin dulapuri de predecesorii sai si a gasit
    dosarele lui Dan Nica, le-a scuturat de praf si molii, le-a adaptat
    un pic si a transformat dolarii in euro. Rezultatul: “e-romania”
    de 500 de milioane de euro. Cu aroma de déjà-vu.
    Si aceasta nu este tot; pentru ca mi le-am reamintit, iata si alte
    proiecte ale virtualului romanesc: de exemplu e-suceava.ro, un,
    desigur, portal lansat in 2000 si finantat de BCR, care promitea
    informatii, presa, acces la conturile bancare sau la magazine
    on-line. S-a dovedit un proiect prea indraznet pentru vremuri,
    pentru ca acum adresa te arunca intr-un imbietor cazinou online.
    Altul: in 2003 patronatele din turism lansau portalul “Discover
    Romania”, “gandit pentru piata americana, concretizarea
    parteneriatului dintre Ministerul Turismului si patronate”. Astazi,
    americanul afla de pe incremenitul “discoveringromania.ro” ca data
    este 25 iunie 2003.

    Este greu de contabilizat cati bani s-au cheltuit cu toate aceste
    proiecte, iar ce am prezentat mai sus sunt, cred, numai o parte.
    Unii vor spune ca nu au fost banii nostri, de la bugetul de stat,
    si ca i-am primit de la Banca Mondiala sau UE sau cine i-a mai dat.
    Gresit, pentru ca banii aceia sunt tot contributii ale oamenilor,
    fie ei americani, nemti sau francezi si ar fi putut fi cheltuiti
    mai cu cap, pentru proiecte cu adevarat folositoare.

    Istoria de un deceniu a portalelor romanesti este poate cea mai
    buna reprezentare a neputintei generalizate a romanilor de a duce
    la bun sfarsit un proiect simplu, elegant, folositor. Toate
    proiectele acelea, ambitioase de altfel, ar fi fost bune daca nu ar
    fi baltit ani si ani in marea de incompetenta a birocratiei
    romanesti, chiar intr-o perioada de crestere economica.
    E-neputinta.