BusinessMagazin

Blog

  • Jarvis Cocker redivivus

    Cu greu mai gasesti un ziar in ziua de azi in care sa nu scrie pe undeva „In aceste vremuri tulburi in care traim…“. Chiar ca vremuri tulburi: pana cand articolul de fata va intra la tipar, se prea poate ca teroristii islamici sa fi aruncat in aer o multime de avioane la Londra…

     

    Bine ati venit in lumea fricii! Frumoasa, nu-i asa? Fac prinsoare ca nici macar nu sunteti siguri ca vreti sa cititi in continuare, iar daca vreti, atunci sunt sigur ca va doriti ceva dragut si reconfortant, cum ar fi o anecdota scurta despre catelusi cu ochi mari si copilasi stirbi zambitori si plini de inghetata pe fata. Articolele care incep cu avertismente privitoare la „aceste vremuri tulburi“ ajung, de regula, sa trateze despre ceva banal ca, de exemplu, o noua marca de hartie igienica ultra moale, ca si cum amenintarea terorismului international le-ar da jurnalistilor de mana a doua libertatea de a scrie prostii menite sa te faca sa te simti bine, dar care-ti intorc stomacul pe dos si pe care nici un om sanatos la cap nu si-ar dori sa le citeasca. Deci, sa lamurim lucrurile. Istoria secolului XX a fost destul de „tulbure“. Holocaustul? Criza rachetelor din Cuba? Lovituri de stat sprijinite de CIA in tarile sud-americane? Destul de tulbure, dupa parerea mea. Lucrurile nu vor inceta sa fie „tulburi“ nici in viitorul apropiat. Ati face bine sa va impacati cu idea. Cel mai ingrijorator in acest moment este tocmai faptul ca lucrurile par deprimant de similare cu ceea ce au fost dintotdeauna. Slava Domnului atunci pentru Jarvis Cocker. Sunt sigur ca ati auzit de el – vocalistul cu aspect de insecta al unei trupe din anii ‘90 – Pulp. Ochelari cu rama de baga? Par neingrijit? Veste tricotate cum poarta bunicul? Va aduceti aminte de el? Bine. Un lucru extraordinar este insa faptul ca Jarvis a avut intotdeauna o constinta sociala. Cand Pulp au dat in cele din urma lovitura, mai intai cu hit-ul „Common People“ si apoi cu albumul „Different Class“, aceasta s-a datorat straniei lor capacitati de comentatori pe teme sociale. Tineri bogati care se dau drept saraci, prieteni din scoala care au crescut, fete prinse in capcana industriei sexului, pusti drogati si mari amatori de petreceri rave, nimic nu scapa privirii de otel a lui Cocker, care isi transforma observatiile intr-o imagine a vietii de la mijlocul anilor nouazeci.

     

    Vestea buna e ca Jarvis revine dupa o scurta absenta. Pulp, o trupa care exista de peste un sfert de veac, a fost oarecum in hibernare. Dupa cateva proiecte secundare (printre care si suprarealistul „Relaxed Muscle“, un grup al carui element principal era Jarvis Cocker sub o gramada de machiaj, purtand un costum de schelet si pretinzand ca-l cheama „Darren Spooner“), solistul pare sa-si fi terminat primul album solo.

     

    Gratie puterii Internetului, puteti asculta prima piesa gratis, pe pagina lui Jarvis de la Myspace. „Running The World“ este propria contributie a lui Jarvis la „aceste vremuri tulburi“. Verdictul? Nimic nu s-a schimbat, totul e la fel. Cum spune aceasta piesa minunata si plina de injuraturi: „The cunts are still running the world“. Daca nu stiti ce inseamna „cunt“, sa nu va intrebati mama, seful sau profesorul de la scoala. Va spun eu, e ceva vulgar. Jarvis are dreptate. Idiotii se afla inca la conducerea lumii.

     

    Piesa suna ca Pulp la apogeu, cu un refren miscator ce te face sa canti si un sound pop, incluzand nu mai putin de 15 momente in care se injura (le-am numarat). O puteti descarca si de pe iTunes, ceea ce va sfatuiesc sa si faceti. Jarvis face ceea ce se pricepe cel mai bine sa faca, adica sa spuna lucrurilor pe nume si, oricat de suparat si deprimant ar suna subiectul piesei, el reprezinta mai mult o chemare la arme decat un suspin de resemnare. E minunata. Cum zicea si Jarvis pe pagina lui de web: „Fuck maturity. Fuck mellowing. Lets be unreasonable. Are you with me?“ Sigur ca da.           

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • BNR la prima batalie cistigata cu inflatia

    Guvernatorului Mugur Isarescu i-a revenit glasul dupa ce inflatia, cosmarul care il urmareste de un deceniu si jumatate, de cand e in fruntea BNR, a reintrat in culoar, cu sanse mari sa nu depaseasca 6,1% in acest an.

    Legumele si fructele, dar si preturile la tigari si alcool au tinut cu Isarescu. Saptamana trecuta, cand si-a prezentat bilantul (raportul trimestrial in privinta inflatiei), guvernatorul remarca ca de data asta cine a mizat pe cresteri mari de preturi si nu a avut incredere in BNR „s-a ars“. Meciul lui Isarescu este, evident, cu analistii si cu dealerii, care tin sa-i aduca aminte ca anul trecut a ratat tinta de inflatie – cu numai 0,1%, ce-i drept, dar a ratat-o. Si dupa cum mergeau lucrurile in primul trimestru, tinta de inflatie ar fi urmat sa fie ratata si in al doilea an, iar corul celor care cereau o majorare a dobanzii se auzea tot mai bine. 

     

    In schimb, acum guvernatorul si-a inceput discursul in care a prezentat raportul privind inflatia cu un salut incurajator: „Aduc vesti bune“, iar tonul optimist, desi rezervat, a fost pastrat pana la final. Isarescu a acceptat chiar sa raspunda la o serie lunga de intrebari dupa terminarea prezentarii, anuntand „ultima intrebare“ abia cand din sala aproape ca nu mai veneau solicitari. O schimbare sensibila de atitudine, dupa ce obisnuise audienta cu disparitii rapide la ultimele conferinte.

     

    La precedenta conferinta, dupa ce le daduse bancherilor o veste buna, ca plateste mai bine la depozite, ridicand dobanda la 8,75% de la 8,5%, le-a sters apoi imediat zambetul, anuntand ca trebuie sa lase mai multi bani la BNR prin majorarea rezervei minime obligatorii, apoi a raspuns la 3-4 intrebari si a plecat. Rezerva minima obligatorie inseamna suma de bani pe care fiecare banca trebuie sa o lase la BNR, cu o dobanda mica, din totalitatea depozitelor atrase.

     

    In acest fel, bancherii sunt lasati fara o sursa buna de creditare. Acesta este cel mai dur instrument de politica monetara. Si cum creditele s-au dat, bancherii au nevoie de noi lei, pentru care trebuie sa plateasca mai mult.

     

    Isarescu are perspective optimiste si pentru 2007 si se asteapta ca la raportul din august viitor sa vina cu obiectivele indeplinite. Nu mai departe de august anul trecut, guvernatorul prezenta un cadru destul de sumbru: inflatia ramanea inalta, iar dobanzile la lei erau prea mari, ceea ce atragea capitalurile speculative. Pe de alta parte, creditul in valuta crestea prea repede, alimentand un consum oricum excedentar fata de oferta interna, iar aceasta ducea la adancirea deficitelor externe.

     

    Un an mai tarziu, Isarescu afirma acum ca „nu se mai teme de capitalurile speculative“. In august trecut, banca centrala fusese nevoita sa cumpere masiv valuta de pe piata pentru a opri o depreciere abrupta a leului. Intre timp, lucrurile s-au schimbat: leul este puternic, iar piata locala poate face fata intrarilor, dar si iesirilor de capitaluri speculative. Guvernatorul nu a ratat ocazia de a reaminti ca si cei care au incercat sa speculeze pe curs „s-au ars“, inclusiv bancile, care nu mai pot face acum profituri sigure din trezorerie, ci trebuie sa aiba grija sa nu piarda.

     

    Diminuarea aprecierii leului de la inceputul anului lasa insa banca centrala fara cea mai eficace parghie de lupta cu inflatia de pana acum. Totodata, creditul in lei a luat locul creditului in valuta si, cu toate ca populatia continua sa se imprumute mai mult decat ar dori-o banca centrala, Isarescu spune ca masurile „neortodoxe“ pe care BNR le-a adoptat pana acum au functionat. In aceste conditii, incepand de anul viitor, banca centrala ar putea sa se concentreze mai mult asupra dobanzii pentru controlarea inflatiei si sa renunte treptat la masurile administrative.

     

    Isarescu a prezentat un inventar al masurilor adoptate pentru temperarea creditarii in ultimul an. El a recunoscut ca BNR a folosit aproape toate franele pe care le avea la dispozitie ca sa incetineasca expansiunea creditului, iar in viitor nu ar mai putea decat sa apese si mai tare pe pedala, desi este aproape de podea. Oricum, guvernatorul nu se asteapta sa mai fie nevoie de actiuni la fel de agresive. El a subliniat ca, pe masura ce inflatia scade, dobanda de politica monetara, de 8,75% pe an, corespunde unei dobanzi reale tot mai mari. In conditiile unei inflatii anuale de 6,2% in iulie, dobanda reala a fost de 2,5%, un nivel destul de mare.

     

    Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank, considera ca BNR va miza tocmai pe acest aspect, iar pentru a asigura o politica stransa, va mentine dobanda de interventie la 8,75% pe an pana in primul trimestru al anului viitor. „Eventuale modificari ale dobanzii in acest interval ar putea genera socuri pe piata valutara“, considera Dumitru. O eventuala intarire suplimentara a politicii monetare ar fi realizata prin majorarea rezervelor minime obligatorii, apreciaza el.

     

    BNR a urcat dobanda efectiva folosita pentru sterilizare de la 7,7% in iulie trecut la 8,75% in prezent, a majorat rezervele minime la lei si valuta (prin care forteaza bancile sa imobilizeze o parte din fondurile atrase) si a introdus plafoane pentru finantarile in valuta pe care o banca le poate acorda. Totodata, creditarea persoanelor fizice a fost restrictionata prin introducerea unui plafon pentru ponderea angajamentului total de plata in venitul net lunar, iar mai nou reglementarile au fost extinse si asupra societatilor financiare nebancare.

     

    Isarescu noteaza ca, dupa un an de astfel de masuri drastice, excesul de lei se mentine inca pe piata, desi a scazut considerabil. BNR se afla in pozitia de debitor net fata de bancile comerciale, atragand de la acestea depozite. Daca banca centrala ar lasa acesti lei sa ajunga in economie, ar risca sa alimenteze inflatia. Isarescu spune insa ca in ultimele luni a remarcat cresteri sustinute ale productivitatii, ceea ce il face sa se intrebe daca nu cumva economia poate sustine o crestere mai mare. In proiectia sa, BNR foloseste o crestere a PIB potential de 5,5% (care nu ar alimenta inflatia). Ultimele date sugereaza ca potentialul de crestere neinflationista este mai apropiat de 7%, ceea ce ar insemna ca BNR poate lasa totusi mai multi lei sa ajunga in economie.

     

    Analistul financiar Florian Libocor considera ca nu eliminarea excesului de cerere din economie ar trebui sa fie principala problema, ci cresterea ofertei interne, care ar duce si la atenuarea deficitelor externe. Cu toate acestea, putine masuri sunt intreprinse pentru a sustine cresterea ofertei. „O revenire a economiei ar reduce si necesarul de sterilizare al BNR“, considera Libocor.

     

    In sistemele financiare mature, banca centrala este un creditor de ultima instanta, la care bancile comerciale apeleaza pentru a se refinanta. Oficialii BNR evita sa indice un orizont clar de timp in care si pe piata locala s-ar putea ajunge la o asemenea situatie. Pozitia de debitor net a BNR fata de bancile comerciale ingreuneaza, de altfel, si transmiterea masurilor de politica monetara in economie. Mai ales in cazul masurilor care vizeaza cresterea dobanzilor la credite, mecanismul de transmitere este greoi si practic efectele se vad dupa cateva luni, spun analistii.

     

    O trecere la pozitia de creditor net a BNR fata de sistemul bancar va fi posibila doar atunci cand excesul de lei va fi complet resorbit. Isarescu remarca deja o diminuare a excesului de lichiditati, fara de care performantele de scadere a inflatiei nu ar fi putut aparea, spune el. O buna parte din leii in exces s-au dus in economie, sub forma creditelor acordate de banci. Fondurile suplimentare care au ajuns in economie nu au generat insa presiuni inflationiste, inclusiv pentru ca excesul de cerere si-a gasit debuseu in importuri. Costul platit a fost insa cresterea sustinuta a deficitelor externe.

     

    Guvernatorul spune ca inca mai exista un exces de lei, iar acesta se simte. La sfarsitul lui iulie, BNR tinea in afara pietei 18,3 miliarde de lei, sume atrase prin depozite la o luna si certificate de depozit pe trei luni. Comparativ cu inceputul anului, sumele aflate in stoc la banca centrala au scazut totusi cu aproape o treime. In fine, pe langa excesul de cerere din partea populatiei, BNR se confrunta si cu un apetit mai mare pentru cheltuieli din partea statului.

     

    Ministrul finantelor a programat pentru anul acesta un deficit bugetar de 2,5% din PIB, in conditiile in care Guvernul doreste sa sustina programele de investitii, amanate in anii trecuti din lipsa de fonduri. Isarescu spune acum ca exista posibilitatea ca pana la sfarsitul anului sa nu vedem insa un deficit bugetar atat de mare, in conditiile in care veniturile atrase la buget depasesc chiar si proiectiile revizuite ale Finantelor.

     

    La sfarsitul lui iulie, bugetul de stat inregistra inca un excedent semnificativ. Guvernatorul Mugur Isarescu pare gata sa admita ca taxa unica, introdusa la inceputul anului trecut, poate avea efecte benefice, dupa ce pana acum a pastrat in privinta ei o atitudine mai curand rezervata.

     

    Dupa ce s-a trait si cu o inflatie de 10% pe luna in urma cu un deceniu, o rata de 6,1% intr-un an, cat e asteptata acum pentru 2006, pare dintr-un alt film.

  • Iulie tureaza vanzarile auto

    Piata auto si-a turat din nou motoarele la maxim, luna trecuta fiind atins un nou record in materie de vanzari: 27.700 de unitati. Vom asista la o rasturnare a prognozelor pesimiste facute la inceput de an?

     

    Statisticile pentru cea de-a saptea luna a anului arata bine in primul rand datorita relansarii vanzarilor de autoturisme de productie interna. In iulie 2006, vanzarile de autoturisme produse in Romania au crescut cu aproape 50% fata de perioada similara a anului trecut, conform unui buletin statistic al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

     

    Cresterea este cu atat mai semnificativa cu cat primele sase luni (cu exceptia lui mai) au adus scaderi in vanzarile  producatorilor din Romania. Pentru Silviu Sepciu, directorul de comunicare al Automobile Dacia, „miracolul“ lunii iulie se explica simplu: „plusul de vanzari pentru masinile de productie autohtona se datoreaza programului de innoire a parcului auto“. Statistic vorbind, aproximativ jumatate dintre masinile vandute prin intermediul acest program, derulat prin Agentia Fondului pentru Mediu, au iesit din uzinele producatorilor autohtoni – Dacia si Daewoo.

     

    Pentru anul in curs, numarul total de autoturisme la care romanii vor avea acces gratie deja celebrei prime de casare se ridica la 16.500 de unitati. Pana acum, Dacia a vandut 4.500 de unitati, iar cifrele celor de la Daewoo sunt destul de apropiate.

     

    Privind retrospectiv, boom-ul de vanzari generat de acest program explica si expectativa clientilor din lunile trecute si, implicit, scaderile de vanzari inregistrate de aceiasi producatori autohtoni. Referindu-se strict la Automobile Dacia, Silviu Sepciu spune ca o alta explicatie a scaderii de vanzari din lunile trecute (raportat la perioadele similare din 2005) ar fi cea a restrangerii portofoliului propriu de modele. „Fata de anul trecut, in 2006, nu am mai avut in portofoliu si modelul Solenza, singurul disponibil fiind Logan. Cat despre vehiculele comerciale, modelul de masini pickup se afla la sfarsit de cariera – motiv pentru care vanzarile nu pot fi spectaculoase.“

     

    Si in viziunea lui Marius Carp, directorul APIA, prima de casare este una dintre pedalele de acceleratie care au dus la cresterile neasteptate de luna trecuta. „Pe langa acest factor, noi am observat ca an de an, vanzarile cresc si in iulie chiar daca este luna de vara. August este insa o luna de scadere“, explica Marius Carp.

     

    Pe de alta parte, o privire asupra evolutiei importurilor in aceeasi luna iulie arata ca cifrele nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase ca si in cazul productiei interne. Vanzarile au crescut cu circa 27%, insa aceasta variatie este urmarea fireasca a unui trend manifestat inca de la inceputul anului. De altfel, cresterea din luna iulie a importurilor este destul de apropiata de cifra care arata dinamica pe primele sapte luni.

     

    Astfel, importurile au crescut de la inceputul anului cu 30%, pana la 71.000 de unitati. Totusi, nici importatorii nu au fost ocoliti de binefacerile primei de casare, un exemplu in acest sens fiind AutoItalia – compania care  aduce in Romania marcile Fiat, Alfa Romeo, Maserati si SsangYong. Conform Ziarului Financiar, AutoItalia a vandut luna trecuta 1.100 de unitati, cifra care face din iulie 2006 cea mai buna luna din istoria de 13 ani a companiei.

     

    In ceea ce priveste vanzarile cumulate de la inceputul anului, cifrele confirma estimarile facute de observatorii pietei inca din luna ianuarie. Pana la aceasta ora, in Romania s-au vandut putin peste 145.000 de autoturisme, ceea ce reprezinta un plus de 12% fata de perioada similara a anului trecut. La inceputul anului, reprezentantii APIA atrageau atentia asupra faptului ca piata auto va trece printr-o perioada de cresteri moderate, de 5-10% la sfarsitul lui decembrie. Anul trecut, vanzarile totale de autoturisme au avut o crestere de 48,5%. „Estimarile care s-au facut la inceputul anului au fost foarte corecte“, intareste Marius Carp de la APIA. Ramane de vazut daca rezultatele pe cele cinci luni care au mai ramas pana la sfarsitul anului vor confirma sau nu aceste estimari.

     

    Cat despre clasamentul marcilor, in functie de vanzari, Dacia isi pastreaza si anul acesta pozitia de lider, cu aproape 41 de procente din piata de autoturisme, fiind secondata, la fel ca si pana acum, de Daewoo. Insa distanta dintre cele doua marci este semnificativa, producatorul sud-coreean, preluat la nivel international de General Motors, detinand doar 9,4% din piata.

     

    De-a lungul timpului, Dacia a pierdut cota de piata pe fondul intaririi vanzarilor realizate de importatori. Pentru comparatie, la sfarsitul lui 2000 producatorul de la Pitesti detinea aproape 80% din piata. Pe pozitiile imediat urmatoare figureaza francezii de la Renault si doua marci ale Porsche Romania, Skoda si Volkswagen. Porsche Romania (avand in portofoliu Audi, Skoda, Volkswagen, Seat, Porsche) este importatorul numarul unu al pietei romanesti. Compania a avut pe primele sapte luni ale anului un plus de vanzari de 36%, comercializand circa 23.000 de unitati.

     

    O rata de crestere superioara dinamicii pietei de importuri a avut si grupul TiriacAuto, al doilea conglomerat de branduri al pietei auto locale (avand in portofoliu zece marci precum Mercedes, Chrysler, Jaguar, Mazda, Hyundai). Un comunicat al grupului anunta o crestere de 65% a numarului de unitati vandute in primul semestru din 2006 fata de perioada similara a anului trecut. TiriacAuto a vandut 12.200 de masini in primele sase luni. De doua ori cat cresterea pietei de import (30%) a fost si evolutia vanzarilor de limuzine de lux al caror pret incepe de la 80.000 de euro: Audi A8 sau Mercedes S-Klasse. Pe de alta parte, vanzarile modelului BMW seria 7 au scazut cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

     

    Incluzand vehiculele comerciale si autobuzele, in primele sapte luni, in Romania s-au vandut cu totul 167.000 de masini, cu 8,7% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut. Acest procent este si mai apropiat de estimarile oficialilor APIA de la inceputul anului, care spuneau ca piata va avea un plus cuprins intre 5 si 10%. In acest context, „miracolul“ celei de-a saptea luni a anului – cand vanzarile masinilor autohtone au crescut cu 50%, iar cele de import cu 27% – isi mai pierde din aura de fantastic. In fond, e doar o chestiune de algebra.

  • Autohtonele conduc

    In iulie, vanzarile masinilor autohtone au explodat, intrerupand trendul de scadere, valabil de la inceputul anului.

     

    2006

    2005

    variatie

    Ianuarie

    7.260

    7.540

    -3,7%

    Februarie

    7.874

    9.635

    -18,3%

    Martie

    10.119

    13.314

    -24,0%

    Aprilie

    10.097

    11.186

    -9,7%

    Mai

    11.874

    10.163

    16,8%

    Iunie

    12.041

    12.981

    -7,2%

    Iulie

    14.910

    10.056

    48,3%

    TOTAL

    74.175

    74.875

    -0,9%

    Sursa: APIA

  • RESURSE UMANE: Cum muncesc firmele sa-si tina aproape angajatii

    Temerile ca si-ar putea vedea oamenii de valoare trecand in barca firmelor concurente au dus companiile din intreaga lume pe culmile inventivitatii in materie de instrumente de motivare. Inclusiv in Romania, oferta de bonusuri si beneficii a crescut vazand cu ochii. Dar ajung toate aceste sageti la tinta?

     

    Ultimii sase-opt ani au marcat, in mentalitatea angajatilor romani, drumul masinii de serviciu, al telefonului si al laptop-ului de la beneficii la simple instrumente de lucru sau, cum le numesc specialistii in resurse umane, „elemente de igiena“. Angajatii devin tot mai rafinati cand vine vorba de asteptarile pe care le au in schimbul loialitatii fata de compania pentru care lucreaza.

     

    Iar firmele de recrutare vorbesc chiar de organizatii care ofera angajatilor mai multe variante de pachete de beneficii. „Desi acest sistem nu este extins la scara larga datorita dificultatii administrarii sale, exista deja organizatii – in general cele cu sute sau mii de angajati – care au oferit angajatilor posibilitatea de a alege intre trei-patru pachete de beneficii diferite“, spune Marius Mardale, HR oustsourcing services consultant in cadrul companiei de resurse umane AIMS (compania are o experienta de 14 ani in domeniul recrutarii si de 12 ani in cel al administrarii beneficiilor). Aceasta optiune isi are ratiunea sa: preferintele angajatilor difera in functie de post, functie si varsta.

     

    Aproximativ 250 de manageri din cele peste 65 de companii din grupul RTC, bunaoara, sunt bonusati de companie cu cate o vacanta la mare sau la munte pentru intreaga familie, cu finantarea achizitiei unei masini in decurs de cativa ani (marca si modelul sunt alese de angajat, cu mentiunea ca acesta plateste eventuala depasire a pragului maxim suportat de companie), cu abonamente medicale la o clinica privata si cu finantarea achizitiei unui PC portabil care ramane in proprietatea lor.

     

    Pe langa aceste beneficii, toti angajatii pot profita de conditii speciale de contractare a unor servicii bancare, oferite de bancile care au parteneriate cu grupul RTC, de training-uri si sansa de a avansa in companie. Pentru a ajunge la aceasta lista de beneficii, RTC face anual sau o data la doi ani sondaje in cadrul companiei. In opinia Oanei Munteanu, senior consultant in cadrul PricewaterhouseCoopers (PwC), rafinarea pachetelor de bonusuri acordate angajatilor e un fenomen care va continua, stimulat de aderarea la Uniunea Europeana.

     

    „In tarile care au aderat la UE s-a observat diversificarea beneficiilor acordate, in special datorita cresterii ofertei acestora pe piata. Este de asteptat ca si in Romania sa apara beneficii noi, in special de tipul pensiilor ocupationale, a asigurarilor medicale private, odata cu adoptarea legislatiei specifice.“ In ceea ce priveste ponderea beneficiilor in structura pachetului salarial, daca in Romania vorbim de o pondere de 8-9%, in Ungaria, Cehia sau Slovacia aceasta poate ajunge pana la 15%, conform PwC.

     

    In tarile recent integrate in UE, structura  beneficiilor in cadrul pachetului  salarial nu a suferit modificari esentiale, pentru ca, dupa cum spune Munteanu de la PwC, „in tari precum Cehia, Slovacia, Ungaria, ponderea beneficiilor era mai mare decat in Romania chiar dinaintea aderarii“.  Dar sunt aceste bonusuri facatoare de minuni cand vine vorba de loialitatea angajatilor ? Greu de dat un raspuns obiectiv, mai ales in conditiile in care tot mai multe studii americane sau britanice ale unor companii de cercetare de piata in domeniul resurselor umane vorbesc despre ineficienta multor programe de bonusare, care, desi inghit zeci sau sute de mii de euro din bugetele companiilor, se dovedesc incapabile sa retina oamenii.

     

    „Prezenta bonusurilor nu motiveaza neaparat, dar lipsa acestora poate demotiva“, explica Madalina Uceanu, directorul executiv al AIMS, adaugand ca „o mare parte din beneficii il ajuta pe angajator sa se situeze la nivelul pietei cu care se compara, nu neaparat il diferentiaza“. Iar Alina Olaru, directorul de resurse umane al RTC Holding, spune ca fluctuatia de personal din RTC la nivel de management (un imbucurator 8-11%, conform managerului) se datoreaza mai degraba atmosferei de familie si culturii organizationale din grupul RTC decat recompenselor de ordin material.

     

    De altfel, daca cineva si-ar propune sa afle care este cel mai eficient sistem de bonusare, o prima constatare ar fi aceea ca literatura de specialitate nu l-ar putea ajuta prea mult. „Teoriile motivarii se cam lovesc in ultimul timp cap in cap“, spune Marius Balasoiu, general manager al companiei de resurse umane Business Intelligence Alliance (BIA). „Dupa ce Hertzberg, Maslow sau  Alberfeld au demonstrat ca banii nu sunt neaparat un factor de motivare, ci mai degraba unul de igiena sau care duce la sustinerea unor factori cu adevarat motivanti, au venit marii guru moderni ai managementului ca Jack Welch sa spuna ca banii sunt singura forma de motivare pentru angajati.“

     

    Daca pana acum cele mai frecvente beneficii oferite de companii in Romania au fost tichetele de masa, asigurarile private de sanatate, asigurarile de viata, bonusuri sau cadouri cu ocazii speciale, posibilitatea de a achizitiona produsele companiei la preturi preferentiale, conditii preferentiale de creditare de la anumite institutii bancare, acestea sunt tot mai des completate sau alternate cu alte tipuri de beneficii, greu de imaginat cu ani in urma.

     

    De exemplu, tot mai apreciata de angajati este flexibilitatea timpului de lucru. „Exista companii care acorda un numar de zile de concediu peste limita minima stabilita prin lege, program de lucru flexibil, vinerea scurta si lucrul de acasa“, spune Marius Mardale de la AIMS. Acest tip de beneficiu are un cost direct relativ scazut pentru companie. In schimb, ofera angajatului posibilitatea de a se relaxa si a aborda activitatea intr-o maniera mai organizata si mai eficienta. Marius Balasoiu de la BIA spune ca incep sa devina tot mai populare si concursurile de tipul „angajatul anului“ sau chiar al lunii, al unei campanii sau al unei promotii.

     

    „Castigatorul primeste de la diplome de merit (nu se mai prea poarta), premii in obiecte modice (fara impact), la obiecte de valoare mare, eventual cele comercializate de compania respectiva, excursii (valorizate daca sunt de doua persoane si daca sunt in afara tarii si mai ales in zone cu adevarat exotice) si ajungand la actiuni, la avantaje sezoniere sau care tin pana la urmatorul concurs (masina de firma, abonamente la diverse cluburi)“. Aceste concursuri sunt intalnite mai ales in departamentele de vanzari sau de relatii cu clientii.

     

    O strategie folosita de unele companii pentru a-si pastra angajatii pentru cat mai mult timp e si asa-numitul „exit package“ – o asigurare in virtutea careia, in momentul cand un angajat pleaca din firma sau aceasta se desfiinteaza, primeste  o anumita suma de bani, cu atat mai mare cu cat angajatul a lucrat mai mult in companie.

     

    „Astfel, angajatul stie ca, pe masura ce acumuleaza ani in firma respectiva, va primi o suma mai mare atunci cand va pleca din ea“, explica Marius Balasoiu de la BIA. Team-building-urile au devenit aproape o industrie in Romania in ultimii ani, unele firme castigand strict de pe urma acestui instrument de motivare. Un exemplu este Travel Events, care incaseaza anual zeci de mii de euro doar din team-building-uri. Campionatele sportive interne sunt, de asemenea, la moda, mai ales in cadrul firmelor cu multe filiale. „Bancile au campionate interne de fotbal, un pretext sportiv pentru reintalnirea membrilor echipei din diferite filiale“, exemplifica Marius Balasoiu de la BIA.

     

    „Am mai intalnit la firmele romanesti concursuri de volei, de bridge si, in general, de sporturi de echipa.“ Pentru a marca si incuraja longevitatea angajatilor in companie, unele firme romanesti organizeaza aniversari ale firmei sau ale unor perioade de timp petrecute de angajati in companie (5-10 ani in firma). Cei rezistenti, spune Balasoiu, primesc de la mici simboluri (inele, cupe) pana la obiecte de valoare mare. In principiu, se formeaza un fel de „veche garda“ in care, odata intrat, obtii admiratia celorlalti membri ai echipei.

     

    In ce priveste plata partiala sau totala a concediului de odihna, Balasoiu spune ca a intalnit aceasta practica si in firmele de stat, ca un corespondent al „biletelor de odihna prin sindicat“. Plata salariului intreg pe perioade de concedii maternale sau de boala e un alt stimulent folosit in unele companii din Romania, in timp ce altele, dimpotriva, acorda bonusuri celor care nu pleaca in concediu de sanatate. „Intrucat se confrunta cu absenteismul, companiile au «inventat» pentru pozitii operationale un bonus pentru persoanele care nu au nici un concediu medical in luna respectiva, astfel stimuland angajatii sa nu mai lipseasca de la serviciu“,  spune Corina Rosculet, senior consultant in cadrul companiei de recrutare Lugera.

     

    Foarte putine sunt firmele romanesti care practica „sabbatical leave“, dar Marius Balasoiu de la BIA spune ca a intalnit una. Sabbatical leave este un an in care angajatul cu merite exceptionale intrerupe activitatea si pleaca pe banii firmei intr-un fel de concediu de studii timp de 12 luni. „Astfel de perioade de pauza sunt obligatorii pentru colaborari pe termen lung“, apreciaza Balasoiu.

     

    Ziua inversa poate fi foarte motivanta pentru angajati, si exista companii romanesti care o practica. In ziua respectiva, „angajatii schimba nivelele de responsabilitate, astfel incat top managerii si middle managerii actioneaza la nivelele de executie si de interfata directa cu clientii, in timp ce personalul de executie poate fie asista, fie incerca sa ia decizii la nivele superioare“, explica Marius Balasoiu, precizand ca deciziile luate in aceasta zi nu sunt aplicate imediat, dar sunt analizate si gestionate a doua zi de cei in masura sa le ia. Conform legislatiei romanesti in vigoare, utilizarea masinilor de firma in afara orelor de program se impoziteaza.

     

    Dar poate deveni un beneficiu interesant pentru angajati. O varianta a acestui tip de beneficiu este utilizarea masinilor top managementului pentru un weekend, de catre angajatii care merita premiati. In unele domenii in care lipsa specialistilor nu poate fi acoperita doar prin eforturile departamentului de resurse umane, companiile ofera bonusuri angajatilor care recomanda alti potentiali angajati.

     

    „In companiile din IT, bonusul poate ajunge pana la 400 de euro pentru fiecare persoana recomandata, care lucreaza cel putin o luna in cadrul companiei“, spune Corina Rosculet de la Lugera. „Acest bonus se aplica si pentru pozitiile operationale (manipulant, operator linie), insa sumele acordate sunt mult mai mici, variind intre 30 – 40 RON pentru fiecare recomandare.“

     

    Un beneficiu la moda devine si participarea la conferinte, congrese si simpozioane. In ultimul an, speakerii internationali au inceput sa includa pe harta lor si Bucurestiul, si nu putine au fost companiile care au cumparat zeci de bilete pentru angajatii-cheie pe care si-au propus sa-i motiveze.

     

    Abonamente la piscina, sala de fitness, cursuri de dans sau cursuri de teatru, cursuri de limbi straine, de calculator sau de conducere auto preventiva, catering, premierea ideilor valoroase – indiferent de bonusul oferit, acesta trebuie neaparat legat de performanta si comunicat ca atare pentru a fi eficient, spun specialistii. In plus, trebuie cunoscute si exploatate si celelalte resorturi ale motivarii sau demotivarii angajatilor.

     

    De exemplu, un studiu al companiei de consultanta si outsourcing pe resurse umane Hewitt Associates, care are in portofoliu mai mult de jumatate dintre companiile din top 500 FORTUNE, a demonstrat ca acele organizatii care inregistreaza cresteri de peste 10% („double digit“) se bucura de o loialitate a angajatilor de 63%, cu 20% mai mult decat cea manifestata de angajatii companiilor cu o crestere mai mica de 10 procente. In fond, entuziasmul e o chestiune cuantificabila si in cifre. De preferinta cat mai mari.

  • Sapte bonusuri pentru sapte companii

    Topul Fortune al celor mai buni angajatori mentioneaza intr-o rubrica speciala cateva instrumente neobisnuite de motivare alese de companii:

     

    COMPANIA

    POZITIA IN TOP

    BENEFICIU/BONUS

    Timberland

    41

    Angajatii primesc o subventie de 3.000 de dolari pentru achizitionarea unui automobil hibrid

    S.C. Johnson & Son

    10

    Indiferent de vechime, pensionarii primesc un abonament pe viata la centrul de fitness al companiei

    David Weekley Homes

    24

    Angajatii primesc o reducere de 10% la achizitionarea unei case DW

    Eli Lilly

    52

    Angajatele insarcinate primesc o luna de concediu platit inainte de data in care trebuie sa nasca

    Worthington Industries

    84

    Un tuns la frizeria din sediu costa doar 4 dolari

    J.M. Smucker

    8

    Rambursarea 100% a costurilor pentru studii, fara limita

    Amgen

    39

    Angajatii companiei au zile libere cu ocazia a nu mai putin de 16 sarbatori, aproape dublu fata de norma

  • Cum se negociaza cu un fond de investitii

    E considerat un dat apriori: pentru un antreprenor, atragerea unui fond de investitii inseamna bani si, implicit, dezvoltare. Totusi, nu putine sunt exemplele de antreprenori care refuza  asocierea cu un fond de investitii. Stiu ei ceva mai mult decat restul lumii?

     

    Raul Ciurtin, actionar principal si presedinte al Albalact, este unul din antreprenorii care a preferat sa se dezvolte independent, desi anul trecut ar fi putut sa aduca in actionariatul producatorului de lactate compania de investitii Oresa Ventures. „Nu sunt impotriva ideii de asociere cu un investitor financiar, dar nu m-am inteles cu fondul care voia sa intre in afacerea Albalact“, explica Ciurtin. „Nu am cazut de acord asupra valorii companiei. Fondul de investitii a facut o evaluare bazata pe rezultatele trecute, iar eu ma gandeam la o valoare pornind de la cresterile viitoare.“

     

    Rezultatele inregistrate de producatorul de lactate din Alba-Iulia in primul semestru al anului aveau sa arate ca ambele tabere au dreptate in egala masura. Vanzarile Albalact au crescut cu 45% datorita brandului Zuzu lansat la inceputul lui 2006, ceea ce inseamna ca investitorul financiar ar fi facut o miscare inspirata daca ar fi reusit sa devina actionar in companie. Pe de alta parte, acelasi procent a confirmat pariul presedintelui Albalact ca valoarea companiei sale va creste.

     

    In esenta, ambele parti implicate in negocieri aveau aceleasi asteptari privind evolutia vanzarilor (crestere), insa interesele unui fond de investitii difera de cele ale companiei care absoarbe investitia. Fondul evalueaza compania la valoarea ei actuala, pentru ca in urma cresterii (generate mai ales de injectia de capital) sa-si poata vinde pachetul de actiuni mai scump. In fond, interesul sau major sunt banii. In schimb, antreprenorului i se pare nedrept ca business-ul sa fie evaluat pe baza „antecedentelor“, intrucat i se par mai semnificative perspectivele. Spre deosebire de fondul de investitii, antreprenorul vrea pentru compania sa mai mult decat rezultate financiare, iar asta si pentru ca asupra propriului business are si o perspectiva emotionala.

     

    Laurentiu Ispir, investment officer la Oresa Ventures, investitorul financiar care a negociat cu Albalact, spune ca aspectele delicate ale unei tranzactii se discuta de la bun inceput pentru ca nici una din parti sa nu iroseasca timp. „Prima luna de discutii este in general cruciala. Atunci se discuta eventualele «deal breakers»: evaluare, drepturi de decizie in companie, strategia companiei pe urmatorii ani la nivel de principiu“, detaliaza Ispir.

     

    „Daca partile pica de acord in privinta acestor lucruri, restul este 90% project management.“ Dragos Rosca, directorul fondului de investitii Gemisa Investments, spune ca unul dintre motivele cele mai frecvente pentru care o companie refuza asocierea cu un fond de investitii este potentialul acesteia de a se dezvolta pe baza propriilor resurse financiare.

     

    Un exemplu ar fi cel al producatorului de software Softwin, care in ultimul timp a devenit o veritabila vedeta a industriei. Cu cresteri ale business-ului de 70% pe an, compania nu avea cum sa nu intre in vizorul investitorilor financiari. Insa Florin Talpes, presedintele companiei, nu vrea sa vanda acum. Intr-o discutie de anul trecut cu BUSINESS Magazin, Talpes marturisea ca un fond de investitii i-ar fi oferit 40 de milioane de euro pentru „o parte din afacere“, insa a refuzat.

     

    Justificarea sa a fost aceea ca nivelul profitului si al cash-flow-ului ii este suficient pentru a sustine dezvoltarea Softwin (al carei produs stindard este softul antivirus BitDefender) din resurse proprii.

     

    Aceeasi este pozitia companiei si acum, desi ofertele de la parteneri financiari au continuat sa curga. „Pe urmatorii doi-trei ani, ne putem autofinanta“, spune Cosmin Mares, PR Manager al Softwin. Totusi, compania detinuta de Florin si Mariuca Talpes nu refuza orice posibilitate de a colabora cu fondurile. „Intentionam sa lansam peste un an sau doi o tehnologie proprie – altceva decat BitDefender. Pentru dezvoltarea acesteia, nu este exclus sa atragem un investitor de tipul venture capital“, completeaza Cosmin Mares.

     

    Pierderea independentei in ceea ce priveste administrarea propriei afaceri este unul din factorii care ii „irita“ cel mai mult pe antreprenori – oameni obisnuiti sa isi asume singuri riscurile. Chiar daca devine proprietar al unui pachet minoritar din afacere, investitorul financiar are un cuvant greu de spus in conducerea afacerii pe care o finanteaza. „Antreprenorul are presiuni din partea investitorului sa creasca afacerea“, comenteaza Radu Ionescu, director si coproprietar al unei afaceri in domeniul Internet – domeniu care s-a consacrat in ultimul timp drept una din tintele predilecte ale investitorilor (mai ales, de tipul venture capital).

     

    „Pe langa banii in sine, unii antreprenori mai asteapta de la finantator know-how sau networking“, mai spune Radu Ionescu, director la Kinecto. „Pentru acestia, doar banii nu sunt suficienti pentru a dezvolta afacerea.“

     

    Pana la urma, cheia intr-o negociere este ca ambele parti sa-si mentina pana la capat interesul de a se asocia. Dupa rezolvarea tuturor punctelor sensibile, pe parcursul negocierilor mai apar puncte critice.

     

    Dar atunci cand deal-ul este suficient de interesant pentru ambele parti, explica Ispir de la Oresa, se ajunge la un compromis. Daca nu se ajunge, inseamna ca fie cumparatorul, fie vanzatorul nu mai doreste cu adevarat sa finalizeze tranzactia si cauta doar un motiv sa spuna nu.

  • Decalogul lui Rosca

    Directorul general al Gemisa Investments, Dragos Rosca, a identificat zece motive pentru care o companie autohtona refuza asocierea cu un fond de investitii:

     

    1. Actionarii companiilor „curtate“ considera ca inca au capacitate de a atrage suficiente surse de finantare prin care se pot dezvolta independent sau sunt de parere ca firma nu e „coapta“ pentru vanzare. Cu alte cuvinte, ei cred ca nu ar obtine suficient de multi bani.

     

    2. Concurenta pe domeniul lor de activitate nu este inca atat de mare incat sa necesite aliante (inclusiv cu parteneri financiari).

     

    3. Actionarii au castigat suficient de mult din alte afaceri incat sa aiba un confort material  ridicat si nu vad de ce si-ar diminua pozitiile in afacerile existente, mai ales in cazul in care nu au alte alternative mai bune de plasament.

     

    4. Aspecte emotionale de genul ca proprietarii doresc sa lase compania copiilor, nepotilor etc.

     

    5. Unii nu doresc sa vanda decat catre investitori strategici (considera un punct de mandrie personala faptul ca firma lor a fost cumparata de catre o mare firma internationala, o recunoastere a meritelor lor profesionale).

     

    6. Impresia (eronata de cele mai multe ori) ca un investitor strategic ofera un pret mai bun decat unul financiar. Acest punct de vedere e valabil in cazul in care tranzactii comparabile pot avea loc in acelasi timp. Cel mai adesea insa, un strategic cumpara pachete mari de actiuni, in timp ce investitorii financiari cumpara pachete mai mici lasand actionarilor initiali posibilitati semnificative de majorare a castigurilor in cazul unui exit ulterior.

     

    7. Intrarea unui investitor financiar presupune anumite conditionari legate de exit (revanzarea  ulterioara a afacerii), iar unii proprietari nu doresc sa fie conditionati in deciziile lor ulterioare de vanzare (vor sa ramana mai mult timp in afacere, sunt prea tineri sa vanda inca total un business etc.).

     

    8. Aspecte legate de modul de derulare a afacerilor – actionarii sunt constienti ca atragerea unui investitor financiar presupune mult mai multa transparenta si implicit o schimbare a modului de management al firmei.

     

    9. Lipsa unei viziuni clare referitoare la modul in care actionarii ar putea sa foloseasca banii unui investitor financiar pentru dezvoltarea mai rapida a firmei (achizitia unui concurent, dezvoltarea pe unele piete externe, lansare de noi produse/servicii, investitii in capacitati noi) si de aceea nu considera necesar un aport suplimentar de cash.

     

    10. Anumite reticente subiective legate de ideea de parteneriat (mai ales in cazul companiilor detinute de catre un singur investitor/familie). Nu se simt confortabil cu ideea de a imparti beneficiile/riscurile cu altii.

  • INTERNATIONAL: Razboiul de 100 de ani – faza pe cosmetice naturale

    Francezii de la L’Occitane se pregatesc pentru o infruntare cu un competitor plin de bani. In iulie,  grupul L’Oréal a definitivat achizitia rivalului dintotdeauna al L’Occitane, The Body Shop. O preluare care a dat fiori in insolita piata a cosmeticelor naturale. 

     

    Toate acestea sunt companii care isi promoveaza politicile pe etichete – de la opozitia publica fata de testarea pe animale a ingredientelor folosite si pana la sacose de cumparaturi facute din alge, pentru protejarea mediului inconjurator. Intrebarea este daca L’Oréal, cu puternicele sale resurse de cercetare si de marketing, pregateste terenul pentru o batalie in ce priveste ingredientele naturale.

     

    „Cu 30 de ani in urma, cand a fost infiintata compania, nimanui nu-i pasa cu adevarat de ingredientele naturale“, spune Reinold Geiger, directorul executiv al L’Occitane. „In ultimii trei ani au devenit trendy si acum trebuie sa avem grija sa nu devenim o companie trendy.“ Pentru Geiger, asta inseamna sa pastreze independenta companiei private, care a avut suisurile si coborasurile ei de cand fondatorul sau, Olivier Baussan, a cautat investitori din exterior in anii ‘80 pentru a creste capitalul firmei.

     

    Atat L’Occitane, cat si The Body Shop sunt companii reprezentative pentru anii ‘70, pornite de fondatori liberali cu mai multe idealuri decat bani. Baussan, pe atunci un student, a cheltuit in jur de 200 de franci (in jur de 39 $) pe un vechi alambic de cupru al unui taran ca sa distileze acasa o mixtura de rozmarin si sa obtina un ulei parfumat. Anita Roddick, fondatorul The Body Shop, a imprumutat 3.000 de lire sterline (cam 5.600 de dolari la cursul de astazi) ca sa porneasca compania in Anglia. Vreme de mai multi ani, cei doi au cultivat o nisa de piata caracterizata de o competitie linistita.

     

    Dar jucatorii mai mari precum L’Oréal, numarul 1 in industria cosmetica, au recunoscut recent potentialul pietei in ce priveste cresterea cererii pentru produse naturale. Euromonitor International, un grup de cercetare de piata din Londra, a previzionat ca piata globala de cosmetice naturale, acum de 3,9 miliarde de dolari, va creste cu 9% in fiecare an pana in 2008, pana la 5,8 miliarde de dolari, spre deosebire de 1% in cazul pietei de cosmetice si produse de ingrijire conventionale. In peisajul schimbator al cosmeticelor naturale, L’Occitane inca ocupa primul loc cu crema sa de maini cu unt shea (un unt extras dintr-o specie de arahide africane) care se vinde cu 17,50 euro pentru un flacon de 150 de mililitri. Dar competitorii – The Body Shop din Europa si Bath & Body Works, detinut de Limited Brands – incearca amandoi sa creasca odata cu piata prin remodelarea magazinelor si dezvoltarea de produse premium pentru consumatori dispusi sa plateasca mai mult pentru mici luxuri.

     

    Batalia nu este atat asupra pretului, cat este asupra perceptiei calitatii. L’Occitane tinde spre radacinile sale, oferind produse de levantica care poarta certificarea ingredientelor naturale si organice.

     

    Geiger a intrat in L’Occitane in urma cu 10 ani ca sa extinda compania, care pe atunci pierdea bani. Lantul a crescut de la 10 magazine, cate avea atunci, la 750 si la venituri de aproape 350 de milioane de dolari in ultimul an financiar, desi cu mult in urma vanzarilor de 2,15 miliarde de dolari ai The Body Shop. Si L’Occitane isi continua extinderea in SUA si Asia cu o rata de peste doua magazine deschise in fiecare saptamana. Toate cele 500 de produse sunt facute intr-o fabrica de aici, proaspat extinsa pana la 20.000 de metri patrati, de la 12.000 mp. Baussan este ambasadorul public al companiei, francezul romantic care se considera pe sine mai mult un bard decat un om de afaceri. El promoveaza scoala de parfumuri pentru orbi in Provence si etichetarea Braille a produselor L’Occitane.

     

    „Rolul meu este sa transmit povesti; eu nu dezvolt strategia“, spune Baussan. „Folosesc cosmeticele ca sa vorbesc despre un act poetic, relatia dintre om, natura si traditiile din Provence.“ Dintr-un sat de langa Manosque, el continua sa se axeze pe designul ambalajelor sticlutelor si flacoanelor de L’Occitane. La L’Oréal, un purtator de cuvant, Michael Rumsby, spune ca The Body Shop nu-si va pierde valorile ca urmare a preluarii: „Va ramane un business de sine statator, actualul director executiv si presedinte urmand sa conduca afacerea cu aceeasi echipa“.

     

    Grupurile pentru drepturile animalelor precum Naturewatch privesc cu ingrijorare dupa ce au protestat impotriva aliantei cu L’Oréal, despre care spun ca a refuzat sa se angajeze sa interzica testarile pe animale. Unii observatori chiar isi pun problema unor ciocniri culturale la L’Oréal.

     

    Exista „riscul unei reactii negative a consumatorilor, in special in Marea Britanie, deoarece conceptul Body Shop a fost construit in intregime in jurul produselor etice si socio-responsabile“, spune Michael Steib, un analist la Morgan Stanley, intr-o nota despre achizitia de luna trecuta. 

     

    De-a lungul anilor, L’Occitane a meditat daca sa se listeze la bursa, dar proprietarii sai nu au putut fi niciodata de acord asupra acestui traseu, potrivit lui Geiger, care detine cea mai mare parte din actiuni – in jur de 60% – urmat de Clarins, o companie franceza de cosmetice listata la bursa, care detine 23%. „Daca ne-am fi listat, ar fi trebuit sa renunt la prea multe actiuni si as fi putut pierde controlul“, spune Geiger.

     

    El nu e ingrijorat ca-si va uza resursele de cam 20 de cercetatori impotriva L’Oréal, care anul trecut a cheltuit 3% din vanzarile de 2,17 mld. dolari pentru cercetare. Asta pe langa marketingul intens si sprijinul unor vedete ca Scarlett Johansson si Jane Fonda.

     

    „Cu siguranta ca ei isi pot imbunatati calitatea produselor“, spune Geiger de la L’Oréal. „Dar L’Oréal nu este un retailer ca grupul Limited si eu cred ca vor avea multe necazuri ca sa se descurce sensibil mai bine.“

     

    L’Occitane nu are vreo vedeta stralucitoare care sa-i promoveze produsele. „Radacinile noastre sunt in Provence si nu este sofisticat si nici nu oferim birouri pretentioase“, spune Geiger. Daca este vreo indoiala cu privire la asta, uitati-va la efortul corporatist de marketing din zona de primire din fata biroului lui Geiger din Paris. Este o cutie mare deschisa si cu o amestecatura de sapunuri in forma de lamaie. Pe o notita de mana scrie: „Serviti-va singuri!“. 

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MITRICA

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

     

  • Primul pas in Rusia

    Bratul de investitii in real estate al Morgan Stanley a efectuat prima investitie pe piata din Rusia, transmite agentia Reuters. Morgan Stanley’s Special Situations Fund III, un fond global care achizitioneaza pachete minoritare in companii de real estate, a cumparat 10% din actiunile developerului RosEuroDevelopment.

     

    Reprezentantii bancii americane nu au dorit sa ofere amanunte despre valoarea tranzactiei. Developerul, parte a unui conglomerat denumit RosEuroGroup, este specializat in constructia de shopping centre, business centre, parcuri logistice si ansambluri rezidentiale. John Carrafiell, co-presedinte al Morgan Stanley Real Estate, a precizat ca RosEuroDevelopment va folosi injectia de capital pentru a investi in cateva proiecte atat in Moscova, cat si in alte orase din Rusia.

     

    Potrivit Bloomberg, RosEuroDevelopment intentioneaza sa dezvolte in urmatorii cinci ani peste 2 milioane mp de constructii. Are proiecte in zece orase din Rusia cu o populatie de peste un milion fiecare. Chiriile au crescut anul trecut in Moscova cu 4%, pe masura ce tot mai multe cladiri au fost ocupate de mari companii, ca P&G, potrivit firmei internationale de consultanta in real estate Knight Frank LLC. In plus, economia Rusiei este in plina expansiune, inregistrand o crestere de 7,1% in al doilea trimestru al acestui an, fata de 5,5% in primul.