In ceea ce priveste acel magazin sau oricare altul cu o suprafata mai mica de 3.000 de metri patrati, raspunsul la intrebarea mea este cel mai probabil “Nu”. Dar pe magazinul Domo din cartierul Militari ar putea, incepand cu anul viitor, sa scrie mare Technomarket. Legatura dintre “specialistul in electrocasnice”, cum este alintat Domo de cei din conducere, si lantul de retail Technomarket din Bulgaria este simpla: au acelasi proprietar, si anume fondul de investitii Equest.
La sfarsitul lunii septembrie, pe 28 mai exact, a fost finalizata tranzactia prin care proprietarii Domo – familiile Szarvadi si Hegedus-, precum si fondul de investitii RAEF au incasat 62,5 milioane de euro de la Equest pentru 75% din actiunile companiei. Iar in aceeasi zi a avut loc si deschiderea oficiala a primului Technomarket in Romania – un magazin “pilot” aflat la Targoviste. E mult, e putin? La momentul inceperii negocierilor dintre cele doua companii, Domo era evaluata de mai multi specialisti din piata la o valoare cuprinsa intre 80 si 100 de milioane de euro. Cei de la Equest au calculat valoarea de piata a retailerului de electronice si electrocasnice la putin peste 83 de milioane de euro si au platit exact 75% din aceasta valoare pentru a cumpara pachetul majoritar de actiuni al Domo.
Restul de 25% de actiuni au ramas in cea mai mare parte in posesia celor doua familii fondatoare ale companiei, un procent de 0,5% apartinand in prezent unei persoane fizice. Lorand Szarvadi (foto), directorul executiv al companiei, spunea insa ca Equest va prelua si restul de actiuni.
Singura conditie ar fi ca Domo sa atinga anumite obiective anul acesta si anul viitor. Asa ca pe Szarvadi il asteapta doi ani incarcati, perioada de care depinde insa cati bani ar mai putea primi omul de afaceri pentru restul actiunilor. Dar… cu peste 20 de milioane de euro in cont, Lorand Szarvadi nu ar trebui sa mai aiba motive de ingrijorare.
Blog
-
Go @ Domo
-
Intoxicarea informationala
Se spune despre dependenta ca este apanajul oamenilor slabi. Insa intr-o lume in care Google-ul reprezinta punctul de plecare in solutionarea oricarei probleme, de la probleme stringente de business pana la satisfacerea unei curiozitati referitoare la gradinaritul secolului 18, aceasta dependenta de raspunsuri instantanee la orice intrebare a devenit deja starea naturala de agregare a omului modern. Poate de aceea cei mai multi dintre noi nici nu ne mai dam seama de cat de dependenti am devenit de alimentarea instantanee cu informatiile relevante de care avem sau nu nevoie.
Intoxicarea informationala a fost definita, conform trendwatching.com, in felul urmator: “Nevoia accentuata a consumatorilor experimentati de a avea la dispozitie in permanenta informatii detaliate despre unde sa gaseasca de la cele mai bune sau cele mai ieftine pana la cele mai sanatoase, cele mai cool, cele mai inteligente produse de pe piata. Pericolul suprasaturarii cu informatie a fost demult depasit: pofta pentru informatie relevanta este astazi atat de insatiabila incat aceasta incepe sa transceanda granitele spatiului virtual. Ne pregatim pentru o lume in care pentru obtinerea raspunsurilor nu mai avem nevoie de maus pentru trecerea de la click-and-know la text-and-know si chiar point/hear-and-know”.Pricenoia – astazi numarul platformelor virtuale de comparare a preturilor este imens, fapt care vorbeste de la sine despre succesul conceptului. Pricenoia, unul dintre cele mai de succes asemenea website-uri, se autodefineste in gluma ca “o tulburare comportamentala caracterizata de o nevoie permanenta si sistematica de verificare si comparare a preturilor de pe diferitele site-uri internationale atunci cand vrei sa comanzi ceva de pe Amazon”. Mai bine de 70.000 de clienti ai Amazon folosesc in fiecare luna acest motor de comparare a preturilor unui anumit produs pe toate site-urile nationale ale Amazon (versiunea canadiana, cea americana, englezeasca, germana, japoneza si respectiv franceza a Amazon). Dupa cum spune chiar proprietarul Pricenoia, pentru europeni in special, cumparaturile de pe Amazon.com se pot dovedi cu mult mai avantajoase, chiar dupa ce au fost adaugate costurile transportului, decat cele de la magazinele Amazon cu extensia .fr, .uk sau .de. Astfel, acestia pot ajunge sa economiseasca pana la 20% din pretul de achizitie. In plus, cand vine vorba depre carti cea mai buna optiune pentru majoritatea tarilor este amazon.com, in timp ce pentru muzica, americanii vor descoperi ca este mai ieftin sa cumpere de pe amazon.ca.
Tripadvisor – atunci cand vor sa rezerve cele mai bune camere din cele mai bune hoteluri din lume, consumatorii se ingramadesc de ani de zile pe Tripadvisor.com. In prezent site-ul gazduieste mai bine de 4 milioane de reviews si pareri ale membrilor sai, acoperind 200.000 de hoteluri din intreaga lume si 92.000 de restaurante din 23.000 de orase. Astfel, nu este de mirare ca doar acest site atrage peste 19 milioane de vizitatori unici din toata lumea intr-o singura luna. Iar asta nu este tot, deoarece de ceva timp Tripadvisor isi incurajeaza membrii sa-si ilustreze prezentarile cu poze si videoclipuri, si astfel mai bine de 200.000 de fotografii de calatorie care acopera peste 19.000 hoteluri din lume si-au facut deja loc pe platforma.
SeatGuru.com – este un website care isi propune sa ii ajute pe cei 600.000 de utilizatori lunari sa identifice cele mai bune locuri din avion, in functie de destinatie si linia aeriana. Acesta pune la dispozitia utilizatorilor grafice detaliate ale asezarii scaunelor in avion, remarce si observatii in detaliu referitoare la fiecare loc in parte, precum si informatii asupra locurilor in care se gasesc prize pentru laptop sau sisteme de tip audio-video. Cele mai apreciate informatii sunt insa cele referitoare la spatiul disponibil pentru picioare, despre gradul de inclinare al scaunelor si gradul de vizibilitate din locul respectiv al filmelor proiectate pe ecran. SeatGuru acopera pana in prezent 29 de linii aeriene si gazduieste 15.000 de review-uri ale utilizatorilor sai.
Spatiul virtual la purtator
De ani de zile ne pregatim sa eliberam cyberspatiul din calculator si sa il primim in intreaga noastra casa, de la frigider pana la masa din bucatarie sau la telefonul mobil. Daca n-am ajuns inca sa putem spune ca acesta s-a raspandit in toata viata noastra, este insa mai mult decat clar ca in aceasta directie ne indreptam: conform Asociatiei Internationale a Internetului si Telecomunicatiilor precum si a Asociatiei Marketingului Telefoniei Mobile, astazi sunt mai bine de 1,9 miliarde de telefoane mobile in uz in intreaga lume, adica mai mult decat numarul de televizoare si de calculatoare adunate. Mai mult de atat, pana la sfarsitul anului viitor se estimeaza ca mai mult de 600 de milioane de telefoane mobile vor dispune de o conexiune la Internet. Confruntati cu aceste cifre, nici nu mai este de mirare ca principalii jucatori din industria informatiei se aliniaza la start pentru o cursa cu o miza atat de mare.Google Mobile – Intrebarea de pe buzele multora este daca peste cativa ani dependenta noastra va evolua atat de mult incat sa ajungem in situatia in care vom cauta cate ceva pe Google odata pe minut. Cei de la Google asa spera, deoarece lucreaza din greu la adaptarea motorului lor de cautare pentru telefoanele mobile, atat prin serviciul Google Mobile Search, care cauta insa doar in randul site-urilor adaptate navigatului prin telefonul mobil, dar si prin Google Local for Mobile, care adauga cautarii locale si hartile relevante. Pentru a aduce informatia mai aproape de cei 2 miliarde de consumatori care detin un telefon mobil compania a dezvoltat parteneriate in toate directiile posibile, asigurandu-si o felie cat mai mare din aceasta piata care se anunta una de proportii. Vodafone va integra motorul de cautare Google in serviciul sau Vodafone live!, in timp ce Sony Ericsson a setat Google ca motorul de cautare standard pentru toate noile sale modele de telefoane performante la capitolul Internet. Producatori precum Motorola si BenQ au anuntat si ei ca s-au aliat cu Google in aceasta lupta pentru dominatia search-ului mobil, in fata competitorilor ca Yahoo!, AOL,Technocrati sau 4INFO care si ei tintesc agresiv o bucata cat mai mare din aceasta piata.
Obiecte proaste, coduri inteligente
Pentru consumatorul obisnuit sa aiba la dipozitie raspunsuri instantanee la un simplu clic distanta, imobilitatea si opacitatea obiectelor din lumea reala pot deveni de-a dreptul iritante. Asa ca atunci cand asteptarile acestor rasfatati ai abundentei informationale se ciocnesc de realitatea cruda a lipsei de inteligenta a cladirilor, produselor, vitrinelor si panourilor care ii inconjoara din toate partile in lumea in care traiesc si mai ales de incapacitatea acestora de a comunica ce, cum, cand, cine si de ce, este clar ca o revolutie tehnologica este pe punctul de a se produce. Asa au inceput sa-si faca loc in spatiul 3D care ne inconjoara tot felul de variante ale traditionalelor coduri de bare, care pot fi atasate, lipite sau imprimate pe obiecte, transformandu-le instant in obiecte inteligente, capabile sa ofere informatii relevante, raspunsuri la intrebarile consumatorilor sau capabile sa-l directioneze pe acesta catre o pagina de internet pertinenta.
Putine lucruri declanseaza o asemenea pofta insatiabila de informatie intr-un potential consumator precum vanarea unei noi case. Insa in comparatie cu lumea virtuala care este capabila sa ofere toata informatia pe care ti-o poti dori in legatura cu acest subiect, lumea reala nu ar putea fi mai dezamagitoare si mai seaca. Potentialii cumparatori care viziteaza cartierele vizate “offline” se pot considera norocosi daca in plimbarile lor reusesc sa gaseasca un numar de telefon direct pentru o proprietate de vanzare in respectiva zona. Orice alta interactiune cu casa sau apartamentul visurilor acestuia (ca de exemplu aflarea numarului de camere sau a pretului de baza) este inexistenta. Asta daca nu cumva proprietatea respectiva a fost scoasa la vanzare de un agent imobiliar care foloseste serviciul SMS Een Huis in Olanda, Real Estate Depot in Australia, sau TextWow in Marea Britanie. Aceste servicii ii pot oferi potentialului client informatii instant pe telefonul mobil via SMS, odata ce acesta trimite la un numar de telefon un cod-text amplasat pe respectiva proprietate de vanzare. Pretul de baza, dispunerea camerelor, numarul de metri patrati si multe alte informatii sunt astfel disponibile imediat pentru orice om interesat care s-a nimerit prin zona. Codurile de tip text/SMS sunt intr-adevar utile insa atunci cand acestea cuprind mai mult de patru cifre lucrurile incep sa se complice. De aceea serviciile de acest gen au inceput sa apeleze la instrumente mai versatile dezvoltate de la traditionalul cod de bare, care, odata scanat cu telefonul mobil fie redirectioneaza spre o pagina de internet relevanta, fie trimite prin mail sau SMS mai multe informatii necesare.Amazon ScanSearch – conform datelor eMarketer, 27% dintre consumatorii japonezi detin deja un telefon mobil echipat cu un cititor de coduri de bare. Acestea le permit sa compare preturile diferitelor produse din mers: incepand cu noiembrie 2004, serviciul Amazon ScanSearch le da posibilitatea cumparatorilor japonezi “offline” sa scaneze codurile de bare ale produselor de care sunt interesati si apoi sa gaseasca produse similare pe Amazon.co.jp, sa verifice pretul, iar daca acesta este mai mic, sa le comande imediat via telefon.
Photo Navi Wine – O alta aplicatie interesanta dezvoltata in parteneriat cu Sony este Photo Navi Wine, dezvoltat de compania Zeta Bridge Corp, care ofera informatii despre diferite sortimente de vinuri pe baza fotografiilor etichetelor sticlelor respective. Atasand o asemenea fotografie unui e-mail trimis pe adresa photo@wine55.jp, clientul primeste inapoi pe telefonul sau mobil in maxim 20 de secunde detalii referitoare la vinul respectiv, precum tara de provenienta si clasificarea lui. Atuul acestui serviciu consta in tehnologia de recunoastere a imaginilor dezvoltata de Sony, care este atat de performanta incat recunoaste chiar pozele vagi sau prost incadrate facute in graba intr-un restaurant intunecat si care poate apoi sa le gaseasca un corespondent in baza de date a Zeta Bridge, care numara peste 3.000 de marci de vinuri, dintre care peste 500 pot fi comandate prin telefon.
Shazam – acest serviciu este unul cu adevarat spectaculos. Shazam le da posibilitatea utilizatorilor telefoanelor mobile care aud o piesa care le place, dar al carei nume si interpret nu-l cunosc, sa formeze 2580 si apoi sa directioneze telefonul catre locul de unde se aude muzica. Serviciul Shazam le va trimite apoi in cateva minute un SMS cu numele artistului si al piesei ascultate. Cumpararea acelei piese este apoi si ea posibila prin intermediul telefonului mobil si al partenerilor Shazam, precum Amazon.co.uk. Shazam se extinde extrem de repede: compania are astazi o baza de date de 3,2 milioane de piese audio, dintre care cele mai vechi din anii 1950, si a raspuns pana acum la mai bine de 20 de milioane de solicitari, serviciul fiind disponibil in 19 tari si avand un target potential de 500 de milioane de utilizatori de telefoane mobile din intreaga lume.
-
Seceta le-a stricat planurile
Pretul ridicat al cerealelor a dus la sistarea planurilor de a deschide in Ungaria zeci de fabrici de bioetanol.
Anual, acestea ar fi urmat sa foloseasca drept materie prima milioane de tone de cereale. Laszlo Zsemberi, care conduce operatiunile firmei suedeze Sekab in Ungaria, citat de agentia de presa Reuters, spune insa ca etanolul nu mai poate fi rentabil la un pret al graului de peste 150 de euro pe tona.
In prezent, pretul graului a depasit in Ungaria 200 de euro pe tona. Compania suedeza anuntase anul trecut ca intentioneaza sa deschida in Ungaria patru fabrici de bioetanol, in urma unei investitii totale de 380 de milioane de euro. Din surplusul de cereale inregistrat anual de Ungaria urma sa fie utilizata o cantitate de 1,5 milioane de tone.
Pretul cerealelor s-a dublat insa din cauza secetei severe care a injumatatit recolta din acest an. Zsemberi, care este si presedintele Asociatiei ungare a producatorilor de bioetanol, considera ca la actualele preturi la materii prime este imposibil pentru investitorii in fabrici de bioetanol sa obtina finantare de la banci.
Ungaria, care in anii anteriori obtinea excedente de recolta, isi propusese ca in cativa ani sa ajunga la o productie anuala de bioetanol de 800.000 de tone. Laszlo Zsemberi spune ca aceasta va putea fi atinsa doar prin acordarea de subventii considerabile de catre guvernul de la Budapesta si de Uniunea Europeana. -
Vrem profitul inapoi
Grupul financiar Penta, care controleaza compania slovaca de asigurari de sanatate Dovera, va actiona statul slovac in judecata, din cauza interdictiei impuse companiilor de asigurari de sanatate de a-si folosi profitul in alte scopuri decat pentru plata serviciilor medicale.
Suma ce va fi solicitata drept compensatii de catre Penta va fi de 450 de milioane de euro. Eduard Kovac, presedintele Asociatiei firmelor de asigurari de sanatate din Slovacia, a declarat agentiei de presa CTK ca alte trei companii iau in calcul initierea unor actiuni legale impotriva statului.
De anul viitor, firmele de asigurari de sanatate din Slovacia isi vor putea utiliza profiturile doar pentru plata serviciilor medicale, iar actionarii acestora considera ca legea, initiata de guvernul cu vederi de stanga condus de prim-ministrul Robert Fico, reprezinta o incalcare a Constitutiei si a acordurilor internationale privind protectia investitiilor.
Martin Danko, purtatorul de cuvant al Penta, nu a dezvaluit cand va fi depusa plangere impotriva guvernului slovac. -
Amenda record pentru o firma de asigurari
Compania poloneza de asigurari de viata PZU Zycie a fost amendata cu 13,7 milioane de euro de Biroul antimonopol (UOKiK) din Polonia. Este cea mai mare amenda acordata vreodata de UOKiK.
Motivul a fost ingreunarea migrarii clientilor catre o alta firma de asigurari. Mai concret, pana in 2004, in cazul asigurarilor de viata de grup, practicate mai ales in cazul companiilor, pentru ca o persoana sa poata pleca la un alt asigurator era nevoie ca 75% dintre membrii grupului sa fie de acord cu schimbarea.
Marek Niechcial, presedintele UOKiK, a spus ca prevederea a fost valabila timp de peste zece ani si ca, desi in 2004 situatia s-a schimbat, 20% din contractele inca aflate in vigoare nu au fost modificate si ca in instanta sunt cateva sute de plangeri indreptate impotriva companiei.
Purtatorul de cuvant al grupului PZU, Tomasz Brzezinski, a spus ca PZU va face apel, nefiind de acord nici cu amenda si nici cu valoarea ei. El a adaugat ca pentru o amenda asa de mare, grupul va fi nevoit sa faca provizioane care ii vor afecta rezultatele financiare. In prima jumatate a anului, grupul PZU a obtinut venituri nete de 721 milioane de euro, dintre care 410 milioane de euro au fost realizate de firma de asigurari de viata PZU Zycie. -
Modelul rusesc, acum si in Ucraina
Miliardarul estonian Hilar Teder si-a vandut participatia la un lant de hipermarketuri din Rusia, pentru a dezvolta unul asemanator in Ucraina.
Potrivit cotidianului de afaceri rus Kommersant, Teder a incasat de la coactionari pentru partea de 23% din lantul OK o suma cuprinsa intre 105 si 125 de milioane de euro. Constructia primului hipermarket OK din Kiev a si fost inceputa. In urmatorii patru ani, Hilar Teder intentioneaza sa investeasca 555 de milioane de euro, mizand pe o marja redusa de profit.
Potrivit omului de afaceri eston, in Ucraina profiturile se obtin mai ales din marja mare a profitului si nu dintr-o cifra mare de afaceri, asa cum se intampla in statele occidentale. Pentru a lucra la acest proiect a fost atras si un fost director din Polonia al lantului francez de hipermarketuri Carrefour.
Strategia lui Teder ar putea totusi intampina totusi unele dificultati din cauza particularitatilor pietei ucrainene. Potrivit lui Andrei Pivovarski, expert in cadrul Bancii de Investitii Dragon Capital, 90% din produsele alimentare din hipermarketurile din Ucraina provin de la furnizori locali, iar lantul OK, abia intrat pe piata, nu are o influenta foarte mare asupra acestora. Asa incat Pivovarski considera ca preturile de achizitie pentru OK vor fi chiar mai ridicate decat cele achitate acum de cei mai importanti actori de pe piata de retail.
Strategia s-ar putea sa dea roade mai curand in cazul produselor nonalimentare, care ar putea fi importate din China. -
Lant de hoteluri cu discont
Compania irlandeza Quinlan Private intentioneaza sa construiasca in cel mult cinci ani o retea de hoteluri cu discont in Cehia, a anuntat firma intr-un comunicat destinat pietelor de capital.
Astfel de hoteluri, lansate pentru prima data in Statele Unite, au ca tinta turistii care calatoresc in interes de afaceri. Mobilierul este simplu, iar turistii beneficiaza doar de micul dejun.
David Clark, purtatorul de cuvant al firmei irlandeze, a spus ca in prezent compania face un studiu de piata pentru a afla daca este mai rentabil sa cumpere hoteluri in acest scop sau sa le construiasca.
Clark nu a putut preciza nici numarul vizat de hoteluri si nici marimea investitiei.
Potrivit unor surse neoficiale, citate de cotidianul ceh Hospodarske noviny, firma intentioneaza sa construiasca un lant de hoteluri cu discont in Cehia, Polonia si Ungaria, iar in total vor fi aproximativ 15 hoteluri, investitia fiind estimata la 400 de milioane de euro. -
Se privatizeaza si televiziunea publica?
Platforma Civica, partidul care a castigat alegerile parlamentare din Polonia, si-a propus sa inlature amestecul politicii in media.
Una dintre cele mai radicale prevederi din legea privind media, care ar urma sa fie definitivata cel mai devreme in urmatorele trei luni, ar putea fi privatizarea televiziunii publice. Jan Dworak, fostul CEO al televiziunii publice TVP, initiatorul programului Platformei Civice privind media, spune ca trebuie eradicate influentele politice asupra postului public.
Iwona Sledzinska-Katarasinska, colaboratoare la program, declara ca o alta varianta luata in calcul este listarea unei parti din capitalul televiziunii publice la bursa, ceea ce ar face-o mult mai deschisa catre telespectatori.
Arkadiusz Rybicki, membru al Platformei, a spus ca privatizarea TVP este o optiune populara printre membrii partidului, dar ramane deocamdata o idee ce trebuie discutata. Noua lege isi propune sa stabileasca si cadrul de dezvoltare a televiziunii digitale. In plus, noua lege va afecta activitatea Consiliului National pentru Radio si Televiziune: in timp ce unii membri doresc desfiintarea acestuia, altii ar dori ca atributiile lui sa fie transferate Consiliului pentru Comunicatii Electronice. -
Investitii in clinicile private
Grupul rus Sistema va investi 277 milioane de euro in urmatorii patru ani in construirea unui lant de clinci medicale.
"Sectorul serviciilor medicale platite este unul din domeniile-cheie ale cresterii", spune Aleksandr Goncearuk, CEO al conglomeratului Sistema, citat de agentia Reuters. In noile clinici va fi disponibila o gama completa de servicii de tratament preventiv, de diagnosticare si de tratament clinic.
Grupul controleaza cel mai mare operator rus de telefonie mobila, Mobile TeleSystems, dar are afaceri si in sectorul imobiliar, tehnologie, comert, turism, media si sectorul bancar. Conform strategiei adoptate, investitiile in dezvoltarea clinicilor vor atinge 69 de milioane de euro pe an. In prezent, divizia de sanatate a Sistema este formata din 14 clinici situate in Moscova si in imprejurimi, integrate in Medsi Companies Group. Goncearuk a spus ca are in vedere o colaborare cu parteneri germani pe domeniul medical, dar nu a oferit mai multe detalii. -
Cotidian de afaceri gratuit
Publisherul ceh Mlada fronta va lansa pe piata de luna viitoare cotidianul gratuit de afaceri E15.
Cu sloganul "15 minute pentru economie si afaceri”, ziarul va cuprinde stiri referitoare la economie, politica, mediu si lifestyle. Publicul-tinta va fi format din manageri si angajati ai marilor companii. Noul ziar va fi distribuit doar in zilele lucratoare in centrele de birouri, institutii financiare, hoteluri, universitati. Va fi disponibil si pentru persoanele care calatoresc cu trenul la clasa intai si pentru pasagerii din aeroporturi.
Intreaga versiune tiparita va putea fi accesata de pe internet, iar locuitorii din Praga si Boemia Centrala se vor putea abona. E15 va avea un tiraj de 50.000 de exemplare. Redactorul sef va fi Tomas Skrivanek, fost redactor sef-adjunct la saptamanalul de afaceri Euro.
In prezent, in Praga sunt trei cotidiane gratuite (Metro, Metropolitni Expres si 24 hodin), distribuite in principal prin statiile din reteaua de transport public.