BusinessMagazin

Blog

  • Jocul mastilor

    De 14 luni, un blog numit „Jurnalul secret al lui Steve Jobs“ atrage sute de mii de cititori si starneste numeroase speculatii privind adevarata identitate a autorului. Pana la urma, ceea ce l-a dat de gol a fost tocmai blogul semnat cu numele sau real. Stilul e omul.

     

    De ce multi oameni nu semneaza in Internet cu numele lor real? Iata un subiect care a starnit multe dezbateri, atat in forumuri publice virtuale cat si in medii mult mai academice. Opiniile pe care le-am intalnit variaza de la condamnarea transanta a anonimatului sau a folosirii pseudonimelor (fara prea multa grija in a distinge intre cele doua situatii) pana la acceptarea jocului identitatilor ca fiind oarecum specific mediului virtual, unde chiar si numele real din cartea de identitate este tratat de partenerii de conversatie tot ca un „nickname“, ca o porecla. In ce ma priveste, ma incanta acest joc al mastilor, in care corporalitatea fiind eludata – si, odata cu ea, toate formele comunicarii non-verbale – persoana ajunge sa fie definita exclusiv prin ideile si stilul exprimarii. Desigur, ascunderea in spatele anonimatului sau a unei false identitati pentru a vehicula injurii sau calomnii este la fel de condamnabila ca oriunde altundeva, insa pseudonimele din Net nu sunt, de obicei, nici false identitati si nici anonimat, ci tind sa se comporte ca niste branduri, ca niste marci mai usor de retinut si chiar mai expresive decat un nume. Avatarul (simbolul grafic asociat unui utilizator in multe spatii publice) contribuie si el la crearea unei identitati pe care persoana din spatele ei nu doar ca si-o asuma, ci chiar doreste s-o afirme, sa-i confere o anume coerenta.

     

    Mai este, desigur, imensa tentatie a internetului ca spatiu al experimentului si al jocului. Istoria retelei este bogata in povesti bazate pe identitati alunecoase. Prin 1995 a aparut in grupurile de discutii gazduite de revista Wired un personaj care semna Marshall McLuhan si care dezvolta un discurs in spiritul si in stilul ganditorului canadian (care a incetat din viata in 1980), atat de spumos incat redactorul-sef al prestigioasei reviste i-a luat un interviu, fara insa a-i afla niciodata adevarata identitate. Anul trecut a starnit senzatie povestea „fetei singuratice“ (lonelygirl15) care-si zicea Bree in celebra serie de filme postate pe YouTube, atragand sute de mii de spectatori. Pana la urma, identitatea ei si a creatorilor acestui inedit happening a iesit la lumina, datorita perseverentei unui grup de internauti, care la randul lor s-au jucat de-a detectivii in retea.

     

    Cea mai recenta istorie din aceasta zona se refera la un blog numit „Jurnalul secret al lui Steve Jobs“, care a devenit unul din punctele de atractie ale blogosferei pentru multi dintre pasionatii noilor tehnologii, indiferent daca erau sau nu fanii companiei Apple. Desi ilustrat cu poza si datele biografice ale sefului companiei Apple, adresa din internet – fakesteve.blogspot.com – era un indiciu clar ca este vorba de o pastisa. Si totusi, stilul si detaliile privind compania din Cupertino si industria IT in general i-au indemnat pe multi sa creada ca e vorba de un personaj influent, poate chiar Steve Jobs in persoana… In ultima luna, blogul a avut peste 700.000 de vizitatori, iar autorul primea circa 50 de mesaje pe zi. Mai mult, blogul a ajuns sa fie referit de publicatii cat se poate de serioase, cum ar fi BusinessWeek, Forbes, Der Spiegel sau CNET, iar Business2.0 l-a considerat pe pretinsul Jobs printre „Cei 50 care conteaza acum“.

     

    Valul de speculatii privind adevarata identitate a enigmaticului personaj s-a oprit doar pe 5 august, cand Brad Stone – corespondent al ziarului New York Times – a reusit sa-l identifice pe falsul Steve in persoana lui Daniel Lyons, redactor principal pe domeniul tehnologiei la revista Forbes. Lyons este si autor a doua carti de fictiune, experienta sa scriitoriceasca fiindu-i cu siguranta de folos in imitarea stilului savuros al sefului de la Apple. Blogul a fost in functiune mai mult de un an, iar printre cititorii sai s-au numarat multe nume mari ale industriei, printre care si Bill Gates si chiar adevaratul Jobs, care a recunoscut ca l-a gasit amuzant. Falsul Steve marturiseste ca a incercat sa abandoneze jocul, dar numerosi cititori ii cereau sa continue si ca a devenit ingrijorat cand chiar editorul revistei Forbes, Richard Karlgaard, a intrat in caruselul speculatiilor, angajandu-se chiar sa ofere cel mai scump model de iPod primului care-l va identifica pe autor. Cand a aflat despre cine e vorba, a declarat: „Cred ca este cea mai stralucita caricatura a unei parti importante a culturii americane. Suntem mandri ca este unul de-ai nostri“.

  • Investiti aici

    Saptamana trecuta a avut loc una dintre cele mai agresive tentative de manipulare a bursei prin mesaje e-mail nesolicitate continand sfaturi pentru investitii.

     

    Mecanismul numit „pump-and-dump“ e deja cunoscut. Mai multe persoane se asociaza si cumpara titlurile unei companii listate la bursa, de regula una care nu trece prin cea mai buna perioada si ale carei actiuni sunt ieftine. Grupul trimite ulterior sute de mii de e-mail-uri in care destinatarilor li se spune ca actiunile vor creste pentru ca sunt subevaluate, dand impresia ca sunt reprezentantii de buna credinta ai uneia dintre casele de brokeraj sau publicatiile economice care obisnuiesc sa ofere sfaturi pentru investitii in titlurile listate. Pentru ca numarul destinatarilor este foarte mare, chiar daca doar o mica parte a lor urmeaza sfatul, e suficient pentru a crea o cerere artificiala pe bursa si deci a creste pretul actiunilor. Evident, la scurt timp, spammerii isi vand actiunile cumparate la preturi mici si obtin profituri din manipularea bursei. La fel s-a intamplat si in data de 8 august, doar ca anvergura procedeului a fost atat de mare, incat nivelul de mesaje nesolicitate primite la nivel global a crescut cu 30%, estimeaza cei de la Sophos Labs, o companie care realizeaza produse de protectie impotriva mesajelor spam. Expertii de la Sophos Labs au detectat 500 de milioane de e-mail-uri continand sfaturi de a investi in Prime Time Stores, o companie obscura altfel pe bursele americane. Comisia pentru Bursa si Valori Mobiliare, organismul care reglementeaza piata americana de capital, estima in luna martie ca numarul mesajelor de acest fel atinge saptamanal 100 de milioane. Foarte posibil si persoane din Romania au primit mail-uri din aceasta campanie. Mesajul citeaza un comunicat de presa care anunta deschiderea unor noi magazine Prime Time Stores in Puerto Rico.

     

    „Imaginati-va cum ar fi fost sa cumparati o franciza Wal-Mart in Mexic chiar in momentul cand si-a deschis portile. Grabiti-va, aceste actiuni vor urca rapid acum, atentie la data de 8 august“, spunea e-mail-ul. Prime Time Stores, care este si francizorul lantului de magazine 7-Eleven in Puerto Rico, nu a comentat daca este implicata in acesta campanie sau nu. In final, actiunile Prime Time Stores au urcat cu 30% intr-o singura zi, pentru ca imediat sa inceapa sa coboare. Cativa baieti destepti au castigat insa 3.000 de dolari la fiecare 10.000 investiti in doar 24 de ore.

  • Allegro (ma non troppo)

    Pe cel mai nou site de comert online din Romania, vanzator poate fi oricine si marfa poate fi orice. Conditia e ca in sapte tari sa existe macar un cumparator.

     

    Aukro este pentru Europa de Est ceea ce reprezinta eBay pentru Statele Unite. Alaturi de Romania, reteaua de site-uri de licitatii a companiei QXL este prezenta in Polonia cu brandul Allegro – de la care a si pornit toata afacerea, in Cehia, Rusia, Ucraina si Bulgaria sub numele Aukro, iar in Ungaria cu TeszVesz. In oricare dintre aceste tari, QXL este lider de piata intre site-urile de licitatii. E drept insa ca eBay este prezent doar in Polonia, pentru ca celelalte piete nu au prezentat pana acum un interes foarte mare pentru gigantul american.

     

    De putin timp, site-ul Aukro a fost lansat si in Romania, cu avantajul – fata de site-uri cum este Okazii.ro – dat de faptul ca permite si intermedierea de exporturi sau importuri. Contul de utilizator din Romania, necesar pentru a intra intr-o tranzactie pe site, este valabil in oricare alt site din grupul regional. Evident, aceasta nu inseamna ca exporturile realizate astfel vor influenta balanta comerciala; site-urile de acest fel sunt pentru micii comercianti sau pentru oameni obisnuiti care vor sa vanda cate ceva de prin casa, nou sau la mana a doua.

     

    Momentan, nici vanzatorii si nici cumparatorii nu s-au inghesuit in magazinul online, dar la nivel european exista 7 milioane de utilizatori inregistrati, lor adaugandu-li-se un altul nou la fiecare 16 secunde, dupa estimarile QXL. „Ne vom concentra pe cresterea numarului de clienti si in acest sens suntem gata sa investim mult in marketing, servicii pentru clienti si instrumente securizate de tranzactionare“, a declarat Michal Klar, directorul pentru operatiuni internationale al QXL si project manager pentru Romania. El adauga ca se asteapta ca, dupa ce romanii se vor obisnui cu site-urile de licitatii, cresterea valorica a pietei sa fie de cel putin 100% pe an.

     

    Resursele despre care Klar spune ca ar putea fi investite exista: QXL este listata la bursa din Londra si are o capitalizare bursiera de 600 de milioane de euro. Iar actionarii QXL, fondurile de investitii Wouwer si Tiger Global Management, sunt cele care detin recordul pana acum din punctul de vedere al valorii achizitiilor in online-ul romanesc. In acest an au preluat participatii la companiile Neogen si eJobs contra a 10 milioane de euro.

     

    Site-ul este in varianta beta pentru cel putin inca cateva saptamani, perioada in care Aukro asteapta feedback-ul utilizatorilor pentru a adapta serviciul. Si spre deosebire de restul tarilor unde functioneaza, vanzatorii nu trebuie momentan sa plateasca vreun comision.

  • Ia-ti laptopul tau si umbla

    Colinda lumea in lung si in lat, viziteaza cele mai in voga restaurante si sunt cazati in cele mai noi si luxoase hoteluri. Mai mult, sunt platiti pentru a face acest lucru.


    Viata jurnalistilor de turism este, la prima vedere, intruchiparea visurilor oricarui amator de vacante prelungite. Dar hoardele de turisti care colinda globul in lung si in lat, cu nasul in ghidurile de calatorii publicate de Let’s Go, Lonely Planet, Rough Guides sau Frommer’s rar se intreaba ce se ascunde in spatele productiei celor peste 35.000 de ghiduri de pe piata. Profesionistii din domeniu sustin ca nu totul este asa de simplu cum pare la prima vedere si ca adesea au trecut prin aventuri demne de scenariul unui film de actiune.

     

    Americanul Thomas Kohnstamm (30 de ani) redacteaza cronici de turism pentru ghidurile Lonely Planet si se poate lauda ca a vizitat toata lumea, in „interes de serviciu“. Anul trecut, pe cand se afla in Caracas ca sa se documenteze pentru unul dintre articole, isi aminteste ca a intrat intr-un bar din cartierul Sabana Grande. Dintr-odata, dintr-un colt intunecat a aparut un grup de tineri care au tabarat asupra lui. Kohnstamm s-a trezit intins pe podea, amenintat cu pistolul, in timp ce banditii ii cotrobaiau prin buzunare. Suparati ca jurnalistul avea numai opt dolari, hotii i-au luat cureaua, pantofii si pantalonii. In acel moment a sosit politia. Dotati cu arme semiautomate, politistii le-au ordonat banditilor sa se lipeasca de perete si i-au returnat jurnalistului bunurile, inclusiv cardul de credit. Apoi i-au explicat ca, pentru buna desfasurare a investigatiilor, trebuie sa le spuna codul PIN. Problema a putut fi rezolvata in schimbul a 25 de dolari, onorariu neoficial pentru politisti.


    Povestea a fost ulterior relatata la sectiunea „Pericole“ din ghidul Lonely Planet pentru America de Sud, intr-o maniera care nu prea lasa sa transpara senzatiile tari pe care jurnalistul le incercase pe propria piele. „Caracas are probleme deja recunoscute cu crima organizata si jafurile. Aceste probleme nu sunt simple speculatii si trebuie luate in serios“, a scris sec Kohnstamm. Jurnalistul spune ca acesta nu este singurul pericol prin care a trecut, amintindu-si ca s-a aflat fata in fata cu moartea intr-o expeditie in Anzi, cand franele masinii in care se afla au cedat pe drumurile inghetate din munti.


    Cei care redacteaza ghiduri de turism spun ca pana si o zi normala, fara niciun fel de aventuri periculoase, presupune un adevarat tur de forta care nu are nimic de-a face cu visele de vacanta linistita, cu vase de croaziera si trenuri cu aburi. Amelia Atlas, absolventa a universitatii Harvard, care a lucrat la ghidul Let’s Go pentru Berlin, isi aminteste despre o zi de documentare obisnuita. Dimineata vizita trei hosteluri si trei restaurante inainte sa evalueze posibilitatile de shopping si relaxare dintr-o anumita zona. Dupa o cina rapida, Atlas se intorcea in apartament ca sa scrie despre ziua pe care o petrecuse. Apoi iesea in oras pentru a-si face o idee despre viata de noapte.


    Asta se intampla daca lucrurile functioneaza asa cum trebuie. O colega a lui Atlas de la Let’s Go, Margaux McDonald, o absolventa de teologie de 27 de ani, n-a avut la fel de mult noroc. Dupa un drum de doua zile de la Ko Chang, Thailanda, pana la Siem Reap, Cambodgia, McDonald a vazut ca i s-a defectat laptopul, asa incat in restul calatoriei a fost nevoita sa stranga informatii despre hotelurile, restaurantele, parcurile nationale si orarele autobuzelor dupa moda veche, notand totul intr-un carnetel.


    Si jurnalista Saritha Komatireddy a avut probleme cu transportul in comun in Vietnam. „Nu este un lucru neobisnuit pentru un tren sa intarzie patru ore. Nu trebuie sa lasi un astfel de lucru sa-ti afecteze dispozitia“, spune ea. Termenele de predare a articolelor complica si ele uneori munca de documentare. Pentru a se conforma calendarului academic, Let’s Go, care este detinut si condus de Harvard Student Services, angajeaza exclusiv studenti ai universitatii si ii trimite pe teren in timpul verii. In prezent sunt 80 de angajati imprastiati in toata lumea. Dar alti editori de ghiduri, precum Lonely Planet sau Frommer’s, au cicluri de aparitie care se intind pe un an intreg si, in consecinta, scriitorii lor se vad nevoiti sa calatoreasca in anumite regiuni in perioade nu tocmai favorabile.


    De exemplu, pentru a se supune termenului pe care il avea pentru ghidul Lonely Planet in Romania si Republica Moldova, americanul Leif Pettersen a fost nevoit sa faca documentarea in timpul iernii, cand drumurile erau inzapezite, soarele apunea la 4 dupa amiaza si pe drum nu prea se intalnea cu turisti surazatori. Pettersen isi aminteste ca excursia a ajuns intr-un punct critic pe un drum plin cu gropi intre Drobeta-Turnu-Severin si Timisoara. Masina lui Pettersen, o Dacie veche de 16 ani, avea faruri slabe. Nereusind sa ocoleasca gropile, Pettersen a facut pana si a fost nevoit sa se opreasca la o pensiune rurala. S-a trezit intr-un loc plin de muncitori beti care nu pareau prea fericiti sa il vada: „Pur si simplu m-am asezat pe pat si m-am uitat la tavan. Eram mult prea speriat ca sa mai fac si altceva“. Intrebat despre experienta de ansamblu din Romania si Moldova in timpul iernii, Pettersen a folosit un singur cuvant: „teribila“.


    Kohnstamm, cel care a fost amenintat cu pistolul in Caracas, spune ca a fost nevoit sa-si faca documentarea in Patagonia in timpul iernii. „Chiar si pinguinii plecasera“, spune el.


    In ciuda tuturor acestor aventuri, jurnalistii de turism spun ca sunt motivati mai degraba de stilul de viata decat de partea financiara. Un redactor care scrie de la zero un ghid despre o tara primeste un avans mediu de circa 100.000 de dolari, din care vor fi deduse cheltuielile de calatorie. Unele companii le ofera drepturi de autor, dar cheltuielile nu sunt decat rareori platite separat. MTV si Frommer’s, de exemplu, colaboreaza ca sa publice o serie de ghiduri pentru calatoriile low-cost in Europa, pentru care isi platesc jurnalistii cu 1.500 de euro la 150 de pagini de text.


    „De ce o fac? Pentru stilul de viata“, afirma Kohnstamm, care preda un seminar despre redactarea ghidurilor de calatorie pentru MediaBistro, o companie care se adreseaza freelancerilor – redactorii ce presteaza pentru ghiduri fara a fi angajati ai editurilor respective. „Nu am castigat prea multi bani anul trecut, dar mi-am luat certificatul avansat de scufundari, am facut un curs de paragliding, am petrecut in Bogota si am intalnit o groaza de oameni draguti. Poate crea dependenta“, adauga americanul.


    „Redactorii gasesc astfel o alternativa fericita la programul fix de la 9 la 5“, spune Michael Spring, editorul Frommer’s Travel Guides. Robert Reid, scriitor profesionist de ghiduri de calatorie, care a lucrat pentru Lonely Planet, spune ca a-ti castiga existenta in aceasta industrie este tot mai dificil, din cauza numarului mare de tineri care sunt dispusi sa faca munca pentru sume foarte mici. „Asemeni unui fanatic Rolling Stones dispus sa il urmeze oriunde pe Keith Richards, cei ce scriu ghiduri sunt adesea luati de val“, spune Reid.


    Leif Pettersen (36 de ani), care scrie despre aceasta profesie pe blogul personal (http://www.leifpettersen.com/), spune ca nu a facut niciun profit in primul an al carierei. „Tentantia de a accepta gratuitati de la hotelurile aflate in cautare de publicitate si de la proprietarii de restaurante este foarte mare“, isi aminteste el. Pettersen spune ca rezista tentatiei atunci cand se afla in misiune pentru Lonely Planet, care interzice acceptarea de gratuitati. Scriitorii de la Let’s Go se confrunta cu restrictii asemanatoare si li se interzice sa se legitimeze sau sa accepte tratament preferential. Spring spune ca scriitorii de la Frommer’s au voie sa accepte cazari gratuite la hotel, dar nu mese sau bilete gratuite la evenimente.


    Exista insa si jurnalisti de turism care au folosit experienta castigata in miile de kilometri parcursi pentru a-si dezvolta o afacere proprie. Cuplul de jurnalisti care se afla in spatele ghidurilor Mr. and Mrs. Smith au anuntat recent ca planuiesc deschiderea unui hotel boutique de 50 de camere in centrul Londrei. Lansate in 2003, ghidurile editate de ei, care in general vorbesc despre hoteluri de lux din locuri romantice, s-au vandut pana acum in peste 150.000 de exemplare.

  • 54

    Nu este vorba de celebrul club Studio 54 din New York, ci de numarul de morti suspecte petrecute intr-o camera de hotel. Ecranizare a unei povestiri scrise de maestrul horror-ului Stephen King, „1408“, in regia suedezului Mikael Hafstrom, reprezinta o alternativa la valul de comedii care ne asalteaza in august.


    Dupa zeci de ecranizari si milioane de romane vandute in lumea intreaga, Stephen King a devenit sinonimul pulsului ridicat, al acoperirii ochilor cu mana sau al evitarii ungherelor intunecoase dupa citirea a doar cateva randuri din paginile sale. Adevarata masina de speriat, scriitorul este unul dintre cei mai ecranizati romancieri contemporani (dupa ce i-au terminat romanele, regizorii s-au repezit asupra nuvelelor, povestirilor, ajungand acum la povestirile radiofonice), iar numele lui o adevarata garantie a succesului. Acum a venit randul uneia dintre cele mai recente creatii ale sale, povestirea „1408“, pe care autorul a inclus-o intr-o colectie aparuta in 2002 si intitulata „Everything’s Eventual: 14 Dark Tales“.


    Despre ce e vorba? O camera din hotelul newyorkez Dolphin, 1408, este celebra pentru nenorocirile petrecute acolo     de-a lungul deceniilor. Crime atroce, eviscerari, atacuri de cord, sinucideri care mai de care mai ingenioase, plus accidente de tot felul marcheaza lunga si tumultuoasa istorie a camerei, spre disperarea directiunii hotelului, care n-o mai inchiriaza, si spre satisfactia lui Mike Eslin, un scriitor specializat pe scrieri oculte.


    Mai precis, Eslin (John Cusack) adora sa se cazeze in camere de hotel celebre pentru aparitiile fantomatice mai mult sau mai putin regizate si sa distruga miturile (si uneori sansele de profit ale proprietarilor) cu neinduratoarele sale expertize stiintifice. 1408 este invaluita intr-o aura de mister, detaliile scabroase abunda, iar asta nu face decat sa-i creasca lui Eslin dorinta de a petrece cateva ore in celebra camera.


    Pentru suspans, intra in scena directorul hotelului, Gerald Olin (un foarte corect Samuel L. Jackson), care-i face scriitorului un scurt rezumat al ororilor petrecute in sumbra 1408. Replica lui „That room is evil!“ ar putea adauga cate ceva la asteptarile spectatorului daca nu ar fi atat de previzibila: cel mai celebru film al regizorului Mikael Hafstrom este mult aclamatul „Ondskan“ (adica „Evil“), pelicula care a reprezentat Suedia la premiile Oscar din 2004 (a pierdut in fata filmului canadian „Les Invasions Barbares“).


    Dupa o asteptare destul de lunga si nu neaparat placuta pentru spectator, Eslin intra in sfarsit in camera si Iadul se dezlantuie, aratand ce are filmul mai bun si mai rau. Un ceas buclucas, chiuvete care se umplu de sange, pereti care crapa, Hafstrom utilizeaza tot arsenalul de giumbuslucuri specifice filmelor de groaza, scotand la inaintare cate o fantoma la aproximativ doua-trei minute, ceea ce transforma „1408“ intr-un film foarte egal, fara suisuri si coborasuri, care-ti asigura o respiratie foarte neregulata pe toata durata lui. Chiar ai impresia ca scenaristul a facut a analiza exhaustiva a tot ceea ce se poate intampla intr-o ora intr-o camera bantuita de hotel, iar comentatorii din lumea intreaga s-au grabit sa conchida ca „1408“ ar fi una dintre cele mai bune ecranizari dupa King de la „Shining“ incoace. Este o concluzie pripita, pentru ca „1408“ este atat de tehnic si didactic, incat ai impresia ca a fost facut numai pentru a servi drept exemplu la facultatile de film, pentru cursul „cum sa faci un horror cu fantome“.


    La prima vizionare, ramai cu pregnanta impresie ca totul a fost un exercitiu sau ca povestirea lui King a fost scrisa in primii ani ai carierei sale, aceia cand romanul „Carrie“ ii fusese refuzat atat de des de edituri incat aproape si-a gasit sfarsitul intr-un cos de gunoi (de unde a fost recuperat de sotia scriitorului, care a si reusit ulterior sa-l publice). Ei bine, povestirea „1408“ este foarte recenta si a fost gandita initial ca un exercitiu de scriitura pentru cartea de fictiune a lui King, „On Writing“. Intr-un apendice al cartii, King a vrut sa introduca mai multe variante ale aceleiasi povestiri, pentru a sublinia modificarile aparute in diversele etape ale scrierii. Subiectul lui „1408“ i-a placut atat de mult, incat a transformat-o initial intr-o povestire audio (1999), pentru ca in 2002 sa publice si varianta ei scrisa.


    „1408“ nu este una dintre cele mai bune ecranizari de la „Shining“ incoace (de notat ca „Shining“ a aparut in ‘80 si este doar a treia ecranizare dupa un roman de King), dar este cu toate acestea un horror onest si eficient, care nu trebuie ratat de amatorii genului. Iar John Cusack, din ce in ce mai absent de pe marile ecrane in ultima vreme, face un rol excelent, avand in vedere ca in doua treimi din film nu il vedem decat pe el inconjurat de efecte speciale.


    Cu 20 de milioane incasate in primul weekend in Statele Unite si critici in general favorabile, „1408“ este al doilea thriller/horror de succes al anului, dupa „Disturbia“, care va veni si el pe marile ecrane din Romania la jumatatea lui septembrie. Si daca nu o sa va placa filmul lui Hafstrom, am o veste buna: in 2009 o sa apara ecranizarea ultimului roman tradus la noi al scriitorului, „The Cell“/“Mobilul“, un horror apocaliptic despre un virus transmis prin telefonia mobila, care transforma oamenii in niste zombie telekinetici. Regizorul este Eli Roth, ceea ce este foarte bine: cu o jucarie mult mai buna in atentie, omul poate renunta la oribila serie de „Hostel“-uri.

     

    1408 R: MIKAEL HAFSTROM D: JOHN CUSACK, SAMUEL L. JACKSON, MARY MACCORMACK, JASMINE JESSICA ANTHONY, TONY SHALHOUB DIN 17 AUGUST

  • Secolul XX. Din Angola in Siberia

    Andred Makine s-a nascut in 1957 la Kranoiarsk, in Siberia, iar la varsta de 30 de ani s-a stabilit definitiv in Franta. Dupa cateva carti bine primite de public, dar nu excesiv elogiate de critica, da lovitura in 1995 cu „Testamentul francez“, care ii aduce premiile Goncourt si Médicis. De-atunci, a iesit de la categoria „sperante“, intrand definitiv in randul consacratilor.

     

    Makine ajunge sa manuiasca franceza cu un talent iesit din comun si devine un stilist unanim omagiat, in mare masura comparabil cu romanul Vintila Horia, caruia premiul Goncourt a venit, de asemenea, sa-i incununeze usurinta de expresie in limba lui Voltaire.

     

    Cea de-a noua carte a sa este si asemanatoare si diferita de toate celelalte romane. Makine ramane un obsedat de dragoste si de aria sa de obarsie: Siberia. De data aceasta insa, iubirea trece ca un fior prin teme politice actuale. Presa literara franceza s-a grabit sa o incadreze printre marile romane din Hexagon, apropiind-o de alte opere capitale ale literaturii angajate din anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, printre care „Cu mainile murdare“ a lui Jean Paul Sartre. Personajul central, solitarul Elias Almeida, este incadrat in marea familie a eroilor care traiesc din plin bulversarile secolului XX. Convins pana in strafundul sufletului de adevarul si dreptatea Revolutiei, adept entuziast al lui Che Guevara pe care il si cunoaste, Elias ramane aproape stupefiat cand face o constatare pe cat simpla pe atat de dramatica: in toata aceasta valtoare, in toate confruntarile ideologice, ca si in toate razboaiele purtate in numele idealurilor sacre, dragostea adevarata nu isi afla locul. Traseul sau biografic, sangeros incheiat in timpul masacrului de la Mogadiscio, a fost acesta: copil angolez amarat, Elias a vazut cum, in suburbiile Ruandei, mama sa a fost schingiuita si omorata. Manat de resentimente, de cosmarul conditiei de negru ce aspira sa fie un „asimilado“ (un fel de mulatru social), el porneste alaturi de tatal sau sa lupte in Congo, este apreciat de instructorii internationali, ajunge sa cunoasca revolutia la Havana si sa o practice la Moscova. Lucrul cel mai important care i se intampla aici este insa nu tehnica uciderii dusmanului, ci faptul ca o cunoaste pe Anna, cea care avea sa-i defineasca profilul interior, care avea sa-i destainuie, dupa o lunga, tandra si calda calatorie prin Siberia, la minus 40 de grade, adevarata dimensiune a dragostei. O dragoste – l’amour humain – care nu are de-a face cu trupul si cu poftele animalice, o dragoste pe care nicio revolutie nu poate s-o invete sau s-o ofere ca model.

     

    Andred Makine, „Iubirea omeneasca“,

    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Canibalism si revolutie

     

    Al treilea roman al lui James Meek este o carte greu de fixat intr-un cadru anume, pentru ca aduna elemente de drama ru-seasca (cu ecouri din epoca marelui roman de secol XIX), suspans si violente de thriller, batai si urmariri de western si inexplicabile deraieri comportamentale, cu abur de nuvela fantastica. Oricare ar fi cadrul in care am dori sa inghesuim romanul, cert este ca are o mare putere de atractie, certificata de multele traduceri de pana acum (in 27 de limbi!), de entuziasmul manifestat de critica americana si, nu in ultimul rand, de faptul ca Johnny Depp, fara prea multe ezitari, s-a hotarat sa-si exercite vioiciunea de regizor pornind de la textul lui. Ne aflam in anul 1919, undeva in marginea caii ferate a Transsiberianului, in localitatea Jazyk, un punct pierdut in nemarginirea salbatica a tundrei. Si aici, precum in intreaga Rusie, oamenii experimenteaza „revolutia continua“, la doi ani dupa ce Revolutia bolsevica triumfase, cel putin in manuale si in mijloacele de propaganda. Lupta este insa complicata aici de izolare, de fanatisme religioase, de amoruri bolnave si de… acte de canibalism.

     

    James Meek, „Un gest de iubire“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    Clara si vendetta

     

    Clara are putin peste treizeci de ani si poate considera ca are o viata fericita: e frumoasa, are un sot plin de sarm si tocmai a terminat de scris o carte pe care inca n-a apucat s-o publice. Intr-o buna zi, va descoperi pe rafturile unei librarii un roman semnat de un oarecare Marco Minghetti. Cartea seamana surprinzator de mult cu propria sa creatie, avand schimbate doar ambientul si anumite detalii de scriitura. Clara nu are niciun dubiu legat de faptul ca manuscrisul i-a fost „furat“, insa, din pacate, nu are nicio proba pe baza careia sa intreprinda o actiune legala. Atunci se hotaraste sa treaca la contraatac.  Romanul „Plagiatul“, volum de debut al autoarei, aparut in anul 2000, a fost inceputul unei notabile serii de succese literare pe piata de carte italiana.

     

    Camilla Baresani, „Plagiatul“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • In noaptea asta nimeni nu doarme

    Pentru a atrage vizitatori, numeroase muzee, gradini zoologice ori acvarii au acum in oferta evenimente nocturne, dupa modelul propus in filmul „O noapte la muzeu“ cu Ben Stiller. Copiii sunt principala tinta a acestor initiative, astfel incat au fost lansate oferte „de toata noaptea“ pentru familii.

     

    MAREA BRITANIE

    British Museum din Londra organizeaza vizite nocturne de patru ori pe an, punctul principal de atractie fiind Galeria sculpturilor egiptene. Urmatoarea noapte de vizite este programata pentru 22 septembrie, iar cine vrea sa se inscrie trebuie sa fie membru al British Museum Friends (Prietenii British Museum) – 45 de lire sterline pentru adulti/20 de lire sterline pentru copii. 

     

    AMERICA DE NORD

    Wild Animal Park, de langa San Diego (foto sus si stanga), in care animalele sunt plasate in functie de habitatul lor natural, pune la dispozitia vizitatorilor corturi pentru innoptat, al caror pret variaza intre 90 si 200 de dolari. Cele mai cautate sunt cele de patru persoane, cu dotari moderne, inclusiv frigider, si cu vedere directa spre aria turmei de elefanti. Oferta cuprinde si activitati nocturne, respectiv panda animalelor nocturne sau povesti depanate in jurul focului de tabara, acompaniate de ragete de feline. La Seaworld (Orlando) exista programe nocturne dedicate copiilor cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani. Acestia pot urmari spectacolele de seara cu delfini si balene, pentru ca apoi sa doarma la doi pasi de balene si ursi polari, in sala Wild Arctic. Oferta nocturna, care include si micul dejun, costa 80 de dolari sau 110 pentru cei care doresc sa viziteze si parcul a doua zi.

     

    PORTUGALIA

    Cel mai mare acvariu din Europa, Oceanario din Lisabona, are un program de „somn cu rechinii“ (pentru copii de peste 6 ani). Piesa de rezistenta a expozitiei este un acvariu imens, plin cu rechini si pisici de mare, ce contine 5 milioane de litri de apa. Nicio grija insa, peretele acvariului e gros de 23 cm.

  • IT-ul face pretul pe piata chiriilor

    In urma cu patru-cinci ani, cele mai mari contracte de inchiriere de spatii de birouri erau semnate de companiile de servicii financiare sau de banci. Intre timp, desi institutiile financiare nu si-au stopat catusi de putin extinderea, firmele de IT si telecom au devenit actori importanti pe piata spatiilor de birouri.


    Din primele zece tranzactii de inchiriere incheiate anul trecut in Bucuresti, cinci au fost cu companii de IT sau telecom si au vizat spatii de mii de metri patrati, potrivit unei statistici a Colliers International. Astfel, companii ca Oracle sau Vodafone au ajuns in ultimii ani printre cei mai mari platitori de chirii din Romania.


    Numai cei patru operatori de telefonie mobila din Romania ocupa impreuna aproape 100.000 de metri patrati de birouri – adica de patru ori mai mult decat suprafata uneia dintre cele mai mari cladiri de birouri de clasa A din Bucuresti, Charles de Gaulle Plaza, care gazduieste printre altele sediul Vodafone. Spre comparatie, suprafata totala de birouri din Bucuresti era estimata, la finele lui 2006, la aproximativ 1,2 milioane de metri patrati, potrivit unui studiu al companiei imobiliare CB Richard Ellis.


    „Pe piata de birouri, cele mai active companii sunt cele de IT si telecomunicatii si firmele de servicii financiare“, remarca Horatiu Florescu, vicepresedinte la Colliers. Ce-i drept, cea mai mare parte a spatiilor utilizate de aceste companii nu sunt birouri de clasa A, ci spatii tehnice sau utilizate ca birouri pentru back-office, centre de suport sau call-centere.


    Suprafata de birouri ocupata de Vodafone Romania este de aproximativ 50.000 de metri patrati, dintre care circa 8.500 mp pot fi considerati de clasa A, spun oficialii companiei. Principalul concurent al Vodafone, Orange, ocupa in prezent 20.000 de metri patrati de birouri, dintre care 7.500 mp spatii de clasa A si 12.500 mp de clasa B. Pe langa acestea, Orange mai are 10.000 de metri patrati de spatii tehnice, peste 3.000 mp de depozite si, daca se mai adauga si suprafata de peste 9.000 mp a magazinelor, ajunge la o suprafata ocupata totala de 42.500 mp, detaliaza Sorin Diaconu, care detine la Orange functia de real estate, office support & building maintenance manager. „Din cei 42.600 mp ocupati in total, 4.900 mp sunt in cladiri aflate in proprietatea Orange, restul de 37.700 mp fiind in spatii inchiriate“, precizeaza Sorin Diaconu.


    Dar si firmele din IT au devenit „vedete“ in tranzactiile de pe piata de birouri. Oracle a semnat deja pentru preinchirierea a 7.600 de metri patrati in Florescu Plaza, un proiect aflat in constructie. Oracle ocupa deja alti 7.000 de metri patrati in Oracle Tower. IBM a inchiriat 6.000 mp in Global Business Center, iar HP 6.200 mp in Novo Park (apropiindu-se, ca si Oracle, de o suprafata totala de 15.000 mp), potrivit unui studiu de piata al Colliers. Pentru a completa lista marilor tranzactii din 2006, si firma de software Siveco a contractat peste 5.000 mp in Victoria Park.


    Totusi, nici industria financiara nu a batut pasul pe loc. De altfel, cea mai mare tranzactie din 2006 a fost inchirierea de catre Finansbank (actualmente Credit Europe) a 10.500 mp in cladirea Anchor Plaza, dezvoltata de grupul Anchor. Alti 9.400 mp au fost contractati de ING in S.Park. De altfel, in lista marilor chiriasi se inscriu mai multe societati bancare, precum Raiffeisen sau Alpha Bank, dat fiind ca bancile prefera in general inchirierea si nu achizitia sau constructia propriilor sedii, pentru a nu-si bloca fondurile in proprietati.


    Dezvoltatorii castiga foarte bine si de pe urma societatilor de consultanta, audit sau firme de avocatura. Printre marile tranzactii de data recenta se numara mutarea KPMG in Victoria Park, pe 5.000 mp.


    Toate aceste companii platesc sute de mii sau chiar milioane de euro anual pentru a-si desfasura activitatea in spatiile respective. Mai ales ca in ultimul timp chiriile au crescut fata de nivelurile de la inceputul anului trecut. In a doua parte a lui 2006, deja se incheiau contracte la 20-22 euro/mp lunar, fata de 18-19 in primul semestru, pentru cladirile de clasa A situate central, potrivit analistilor CB Richard Ellis. Iar in 2007, pe fondul unei oferte foarte scazute de noi spatii, chiriile si-au continuat urcarea. „Din cauza ofertei limitate de spatii de birouri in centrul Bucurestiului, chiriile solicitate ajung in prezent la 25-30 euro/mp/luna in cazul imobilelor de calitate ridicata“, spun reprezentantii CBRE. Acest nivel este comparabil cu chiriile cerute in urma cu 6-7 ani, cand numarul cladirilor de birouri de clasa A era foarte mic. Aceste preturi sunt totusi exceptii, dat fiind ca media pietei variaza intre 19 si 19,5 euro/mp lunar.


    In fapt, oferta nu este chiar atat de scazuta, dat fiind ca in 2006 pe piata au fost livrati mai mult de 310.000 de metri patrati, iar pentru acest an se estimeaza finalizarea unor imobile care ar oferi inca 350.000 mp de birouri. Insa cea mai mare parte a acestor suprafete au fost vizate de viitorii chiriasi cu mult inainte de terminarea lucrarilor, prin contracte de preinchiriere. De altfel, mai toate tranzactiile pomenite anterior au fost preinchirieri. Acest tip de contract aduce, pe langa avantajul asigurarii spatiului intr-un anumit orizont de timp, si beneficii din obtinerea unui pret mai bun. „La preinchiriere, chiriile sunt de 15,5-16,5 euro/mp“, spune Horatiu Florescu de la Colliers.


    In conditiile lipsei de oferte, dar si ale previziunilor de dezvoltare a companiilor, exista mai multe strategii de gasire de noi spatii. Petrom, cea mai mare companie din Romania, a ales varianta constructiei unui cartier general in nordul Capitalei. Petrom este in prezent unul dintre cei mai mari chiriasi de birouri din Bucuresti, cu spatii ce totalizeaza 17.000 mp in sase cladiri de clasa A. Austriecii de la Alpine vor construi, langa lacul Straulesti, Petrom City – ce va cuprinde o cladire de birouri, un centru de date, o centrala electrica si o parcare -, un proiect estimat la 130 de milioane de euro.


    Altii raman tot la varianta inchirierii. „Toate spatiile sunt inchiriate“, spun oficialii Cosmote, care explica alegerea acestei variante deoarece confera o mai mare flexibilitate. Operatorul de telefonie mobila ocupa in total aproape 12.000 mp in diverse zone ale Bucurestiului, dintre care 3.500 mp in imobilul America House din Piata Victoriei, unde este sediul companiei. „Cosmote isi desfasoara activitatea in principal in spatii de birouri de clasa A, atat pentru sediul central, cat si pentru departamentele tehnice si call center“, afirma reprezentantii firmei.


    UPC, cel mai important operator de cablu din Romania, ocupa in prezent atat spatii inchiriate, cat si spatii aflate in proprietate. Ponderea mai mare apartine birourilor pentru care firma plateste chirie – in jur de 300.000 de euro lunar, potrivit lui Mircea Beju, manager achizitii si logistica al UPC. „Pe viitor intentionam sa instrainam insa o parte din cele detinute in proprietate, pentru a folosi fondurile, cu o eficienta mai mare, pentru activitatea de baza“, spune Beju.


    In schimb, Orange Romania este interesata de mutarea spatiilor tehnice din spatii inchiriate in spatii proprii, afirma Sorin Diaconu. Nu acelasi lucru se va intampla si pe partea de birouri, deoarece Orange nu intentioneaza achizitionarea unor spatii cu destinatie de birouri, potrivit reprezentantului companiei.


    Analistii imobiliari estimeaza acum si alte tranzactii in a doua parte a anului. Pentru ca, spune Horatiu Florescu, „ideal ar fi sa te muti la cel putin 5-7 ani“. Dar astfel de mutari apar din doua motive – fie lipsa posibilitatilor de extindere in actualul spatiu, fie gasirea unor conditii financiare si calitative mai bune. Iar acum se apropie de final un ciclu „cincinal“. Multe dintre companiile care se relocheaza in aceasta perioada si-au ocupat sediile de pana acum in urma cu cei 5-7 ani mentionati, cand pe piata Capitalei apareau primele dezvoltari serioase de clasa A – cladiri ca Opera Center sau Europe House. Intre timp, au aparut noi imobile cu caracteristici imbunatatite, in locuri mai „la moda“.     Numai ca acum este inca o piata a proprietarilor, dupa cum remarca reprezentantii chiriasilor, deoarece oferta este mai redusa decat cererea. Altfel spus, dezvoltatorii dicteaza pretul si conditiile. Dar proiectele aflate acum in constructie vor ajunge sa fie ocupate, marii chiriasi de acum vor deveni si mai mari, iar acestia vor avea un cuvant mai greu de spus in negocieri.

  • IT cu chirie

    Intr-o perioada in care in Romania se deschid centre de suport, call-centere, iar mari companii straine cumpara firme romanesti de software, domeniul IT este printre cele mai active pe piata de birouri.

     

    Top 10 tranzactii clasa A 2006

     

    Chirias

    Domeniu

    Cladire

    Suprafata (mp)

    Finansbank

    Financiar

    Anchor Plaza

    10.500

    Renault

    Auto

    North Gate

    9.900

    Petrom

    Petrochimie

    Bucharest Corporate Center

    8.000

    Oracle

    IT

    Florescu Plaza

    7.600

    Dacia/Renault

    Auto

    West Gate Park

    6.300

    HP

    IT

    Novo Park E

    6.200

    IBM

    IT

    Global Business Center

    6.000

    Millennium bcp

    Financiar

    City Gate

    6.000

    Siveco

    IT

    Victoria Park

    5.289

    Zapp

    Telecomunicatii

    Sema Park

    5.000

     

    Sursa: Colliers International