Blog

  • Un nou test de sânge poate depista dacă o persoană va avea Alzheimer

    Studiile au început cu recoltarea de sânge de la 525 de voluntari sănătoşi, cu vârste de peste 70 de ani. Trei ani mai târziu, oamenii de ştiinţă au comparat un grup de 53 de voluntari care dezvoltaseră simptomele bolii Alzheimer cu un alt grup de 53 de voluntari sănătoşi. În urma acestei analize, cercetătorii au descoperit zece markere aflate în celulele bolnave, relatează Businessinsider.com.

    Testul este o premieră absolută, fiind primul care poate să “prezică” dacă boala se va instala în organismul pacientului.  “Acest test oferă posibilitatea de a identifica persoanele cu risc crescut de Alzheimer şi poate schimba modul în care pacienţii, familiile acestora şi doctori vor gândi strategia de combatere a bolii”, a declarat Howard Federoff, profesor de neurologie în cadrul Universităţii Georgetown din Washington.

    Omul de ştiinţă a menţionat că medicamentele produse până în prezent, destinate bolnavilor de Alzheimei, au eşuat deoarece condiţia pacientului era identificată prea târziu.

  • Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în 2016, pentru prima dată după 1.100 de ani

    “Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, în preajma Sărbătorii Rusaliilor şi se va ţine la Constantinopol, în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Decizia a fost luată la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, organizată la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul, n.r.), în perioada 5-9 martie”, a spus IPS Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, care a participat la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe.

    Mitropolitul Nifon a precizat că întrunirea s-a încheiat odată cu semnarea unui acord de către toţi întâistătătorii bisericilor ortodoxe.

    “Desigur că pentru întreaga ortodoxie şi cu rezonanţe pentru întreaga creştinătate înseamnă un moment istoric deosebit, pentru că sunt mai multe interpretări în legătură cu definiţia Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, este vorba de faptul că, după 1.100 de ani, un sinod cu o astfel de autoritate va avea loc curând. De aceea, şi deciziile care s-au luat sunt foarte precise”, a explicat IPS Nifon.

    Mitropolitul Nifon a adăugat că în perioada următoare va începe procesul de pregătire a Sinodului Panortodox, care are o importanţă majoră pentru viaţa bisericii în lumea contemporană.

    “Se va da impuls misiunii bisericii în societatea de astăzi şi sunt sigur că toate etapele de pregătire se vor ilustra prin studii teologice corespunzătoare şi prin dezbateri cu privire la natura şi scopul unui Sinod Panortodox pentru vremea noastră”, a mai spus mitropolitul Nifon.

    Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate.

    Întrunirea (Sinaxa) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe a avut loc în perioada 5-9 martie, la Istanbul, delegaţiile fiind invitate de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

    Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus că Sinaxa Panortodoxă are o importanţă vitală, în contextul schimbărilor neaşteptate din societatea ultimilor ani.

    “Astăzi trebuie să-i convingem pe oameni că noi avem cuvântul vieţii, mesajul speranţei şi experienţa iubirii. Şi pentru a realiza acest lucru, trebuie să dovedim validitate şi credibilitate. Pentru noi, o condiţie fundamentală pentru a convinge lumea este, înainte de toate, unitatea noastră internă. Biserica Ortodoxă nu are la dispoziţie un alt instrument pentru a rămâne în unitate decât sinodalitatea, acesta fiind motivul pentru care orice amânare suplimentară în convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe afectează grav unitatea eclesială”, a spus patriarhul ecumenic Bartolomeu.

    Din delegaţia condusă de Patriarhul României, PF Daniel, au făcut parte Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, consilierii patriarhali Michael Tiţa şi Ştefan Ababei şi părintele diacon Mihai Muşat.

    Patriarhul Daniel a spus că Sinaxa Panortodoxă oferă imaginea ortodoxiei ca fiind mai mult o familie spirituală a Bisericilor Ortodoxe din regiuni, ţări şi etnii diferite, decât o instituţie religioasă internaţională.

    “Sinaxa cultivă mai întâi comuniunea fraternă şi apoi programe comune de acţiune. De aceea, sinaxele panortodoxe de până acum au emis mai mult mesaje şi recomandări pentru biserică şi societate. În mod paradoxal, Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivă azi mai mult dialogurile oficiale internaţionale cu alte biserici decât dialogul şi cooperarea între ele. În prezent, este nevoie de mai multă consultare şi cooperare între Bisericile Ortodoxe surori, în faţa a trei mari provocări ale lumii de azi: secularismul sau indiferentismul religios, care afectează negativ familia ortodoxă tradiţională, parohia ortodoxă, mănăstirea ortodoxă şi misiunea ortodoxă în societate; fenomenul migraţiei, care generează noi probleme sociale şi pastorale, mai ales când migraţia este cauzată de război sau persecuţii, cum se vede azi în Siria şi în alte părţi ale lumii; criza economică şi financiară, care ne cheamă la mai multă solidaritate cu oamenii săraci, bolnavi şi singuri”, a spus întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

    Cele 14 Biserici Autocefale care formează împreună Biserica Ortodoxă se confruntă de mai bine de un secol cu o serie de probleme, fie în relaţiile între ele, fie în relaţiile lor cu restul lumii creştine, cu alte religii.

    La întrunire, fiecare întâistătător a mers cu un mandat sinodal şi deciziile pe care le-au luat sunt decisive.

  • Ţigările se scumpesc de la 1 aprilie

    Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor, începând cu data de 1 aprilie 2014, nivelul accizei specifice va fi de 59,77 euro/1.000 ţigarete, faţă de 56,71 euro/1.000 de ţigarete în prezent.

    Acciza ad valorem va scădea uşor, de la 19% la 18%, iar acciza minimă pentru perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2015 va fi de 81,5 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 79 euro/1.000 de ţigarete în momentul de faţă.

    “Se observă o scădere a procentului accizei ad valorem, raportată la preţul de vânzare cu amănuntul şi o creştere a nivelului accizei specifice – componentă fixă a accizei totale, ceea ce este în concordanţă cu principiul consolidării fiscale, fapt care asigură un nivel de colectare a veniturilor la buget mai ridicat şi fix, indiferent de preţ”, se spune în nota de fundamentare ataşată proiectului de HG.

    O astfel de măsură impactează cu precădere asupra ţigărilor mai ieftine şi acţionează în direcţia apropierii preţurilor spre cele din categoria premium.

    Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP) aferent anului 2013 este de 12,9508 lei/pachet, respectiv 2,7334 euro/pachet (136,67 euro/1.000 ţigarete).

    La începutul anului, accizele pentru toate produsele au crescut cu 4,77%, întrucât Guvernul a decis să aplice rata medie anuală a inflaţiei calculată în septembrie peste nivelul de curs din 2012.

    De la 1 aprilie, Guvernul introduce o acciză suplimentară de 7 eurocenţi pe litru de benzină şi motorină, care se va reflecta în costul final şi la ţigarete.

  • OPCOM ar putea da în judecată Comisia Europeană, dar şi ANRE, pentru amenda de 1 mil. euro

    “Decizia amendării OPCOM şi Transelectrica a fost injustă. Analizăm, la nivel corporativ, să dăm în judecată CE la Curtea Europeană de Justiţie şi ANRE, care, în calitate de reglementator, reglementează toată activitatea OPCOM”, a spus Ionescu într-o întâlnire cu presa.

    CE a anunţat săptămâna trecută că a amendat OPCOM şi Transelectrica, proprietarul bursei de energie, cu 1 milion de euro pentru că au abuzat de poziţia dominantă pe piaţa românească a tranzaciilor spot cu energie, încălcând normele europene în materie de concurenţă.

    Ancheta CE a început în decembrie 2012.

    CE a precizat că între 2008 şi 2013 OPCOM a impus ca membrii pieţelor spot de energie electrică să se înregistreze în România, refuzând să accepte comercianţii care erau deja înregistraţi în alte state membre ale Uniunii Europene.

    Ca urmare a cerinţei OPCOM, comercianţii de energie din UE nu puteau intra pe piaţa angro de energie electrică din România decât prin înfiinţarea unui sediu permanent în România, ceea ce presupune costuri suplimentare şi dezavantaje organizatorice pentru comercianţii din UE în comparaţie cu cei din România.

    Pe lângă OPCOM, CE arată că responsabilă pentru această situaţie este şi Transelectrica, proprietarul bursei de energie.

    Surse din sistemul energetic susţin că iniţial amenda CE fusese stabilită la 70 milioane de euro.

    Transelectrica este controlată de Secretariatul General al Guvernului.

  • Stelian Tănase deţine o colecţie de tablouri, icoane, tapiserii şi mobilier de 191.000 de euro

    Potrivit declaraţiei sale de avere, completată şi înregistrată pe 20 ianuarie şi publicată recent pe site-ul TVR, Stelian Tănase deţine un teren intravilan de 245 de metri pătraţi în Bucureşti, dobândit în anul 2000 prin cumpărare.

    Stelian Tănase are şi o casă de locuit în Bucureşti, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 324 de metri pătraţi (98 de metri pătraţi suprafaţa construită la sol). Casa a fost dobândită prin cumpărare în anul 2000, iar construcţia a fost finalizată în 2003.

    Stelian Tănase are o colecţie de tablouri aparţinând unor autori diverşi, printre care Ion Andreescu, Aurel Cojan, Marcel Iancu, Victor Brauner, Horia Damian, Corneliu Baba, Constantin Piliuţă. Valoarea estimată a acestei colecţii de tablouri este de 150.000 de euro. Tablourile au fost dobândite în perioada 2000 – 2009.

    Tănase deţine şi o colecţie de icoane, cu o valoare estimată de 3.000 de euro, patru tapiserii din secolul al XVIII-lea, a căror valoare estimată este de 30.000 de euro, dar şi mobilier de epocă, având o valoare estimată de 8.000 de euro. Icoanele, tapiseriile şi mobilierul au fost dobândite în perioada 2005 – 2007.

    Valoarea însumată a sumelor existente în conturile bancare ale lui Stelian Tănase nu depăşeşte 5.000 de euro, potrivit aceleiaşi declaraţii de avere.

    Stelian Tănase a încasat o sumă de 48.000 de lei (valoare brută aproximativă), în ultimul an fiscal, de la Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Ştiinţe Politice), unde este cadru didactic.

    De asemenea, Stelian Tănase a obţinut o sumă de 2.000 de lei (premiu pentru proză la gala Observatorul Cultural), 500 de euro (pentru susţinerea unei prelegeri la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi 2013) şi 100 de euro pe lună (valoare aproximativă – încasări aferente materialelor publicitare postate pe blogul personal, prin intermediul Google Adsense).

    Conform declaraţiei sale de avere, Stelian Tănase nu are datorii.

    Pe de altă parte, potrivit declaraţiei sale de interese completată şi înregistrată pe 20 ianuarie şi postată recent pe site-ul TVR, Stelian Tănase este asociat unic al societăţii Orient Expres Media SRL, cu sediul social în Bucureşti. El deţine 20 de părţi sociale, a căror valoare totală este de 200 de lei. Activitatea societăţii este suspendată (întrerupere temporară), potrivit aceleiaşi declaraţii de interese.

    Activitatea societăţii Orient Expres Media SRL a fost suspendată din 14 ianuarie 2014, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Conform sursei citate, Orient Expres Media SRL a avut în anul 2012 o cifră de afaceri netă de 395.322 de lei şi un profit net de 169.405 lei.

    Această societate desfăşoară activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală şi are un singur salariat, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

    Stelian Tănase este membru fondator al Fundaţiei Orient Expres şi a fost preşedinte al Consiliului Director al acestei fundaţii. Stelian Tănase a renunţat în mod expres la această calitate, precum şi la orice alte funcţii deţinute în această fundaţie.

    De asemenea, Stelian Tănase a fost membru în Fundaţia Societatea Civilă şi membru în Consiliul de Administraţie al acestei fundaţii. El a renunţat în mod expres la această calitate, precum şi la orice alte funcţii deţinute în această fundaţie.

    Totodată, Stelian Tănase a fost membru al Asociaţiei Române de Ştiinţe Politice şi vicepreşedinte al Consiliului Director al acestei asociaţii. El a renunţat în mod expres la această calitate, precum şi la orice alte funcţii deţinute în această asociaţie.

    Stelian Tănase a fost şi membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dar a renunţat în mod expres la această calitate, precum şi la orice alte funcţii deţinute în acest institut.

    Pe de altă parte, Stelian Tănase este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Clubului Pen România.

    Stelian Tănase a fost numit director general interimar al Televiziunii Române, de Parlament, pe 20 decembrie 2013.

    Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. În dimineaţa aceleiaşi zile, Claudiu Săftoiu îşi depusese demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR la Birourile permanente ale Parlamentului.

  • Giganţii bananelor şi-au unit forţele pentru a crea cea mai mare companie de distribuţie din lume

    În urma tranzacţiei, ambele companii vor continuă să folosească mărcile proprii, însă rezultatele financiare se vor considera a aparţine ChiquitaFyffes. Noua companie va avea o valoare de piaţă de aproximativ un miliard de dolari, relatează Businessinsider.com.

    David McCann, preşedinte executiv al Fyffes, va ocupa poziţia de CEO al noii companii. Conducerea celor două organizaţii s-au întrecut în laude asupra tranzacţiei, numind-o “transformativă” şi “antologică”. “Cunoaştem bine istoria Fyffes şi asta ne va ajuta să aducem cele mai bune servicii pe piaţa distribuţiei de fructe la nivel global”, a declarat Ed Lonergan, preşedintele Chiquita.

    Goldman Sachs şi Wells Fargo Securities au asigurat consultanţa financiară pentru Chiquita, iar Lazard pentru cei de la Fyffes.

  • “Dr. Doom” critică dur Bitcoin, pe care o califică drept schemă Ponzi şi investiţie proastă

    “Bitcoin nu este o monedă. Este o schemă Ponzi şi un bun conductor pentru activităţi infracţionale sau ilegale. Şi nu este sigură, având în vedere că a fost ţinta unor atacuri informatice”, a comentat economistul, potrivit CNBC.

    El a subliniat că Bitcoin nu reprezintă o investiţie bună deoarece nu există active importante denominate în această monedă, iar cotaţia în raport cu valutele reale este extrem de volatilă.

    “Fanii Bitcoin sunt precum fanii aurului, fanatici care vorbesc aproape religios despre monedă şi au viziuni paranoice, conspiraţioniste despre dolar”, a continuat Roubini.

    Bitcoin, o monedă electronică nereglementată, a fost atât criticată, cât şi lăudată de politicieni, bancheri, analişti şi alţi comentatori.

    Moneda şi-a făcut loc în prim-planul agendei publice în primăvara anului trecut şi a depăşit în noiembrie pragul de 1.000 de dolari pe unitate, după un val de investiţii generat parţial de creşterea interesului fondurilor de capital de risc.

    În ultima peiroadă, interesul general al investitorilor pentru Bitcoin a fost erodat de măsurile adoptate de China pentru de restricţionarea utilizării monedei şi de prăbuşirea bursei Mt.Gox, cea mai mare platformă de tranzacţionare a monedei virtuale.

    Bitcoin este susţinută de nume mari din business, precum miliardarul Richard Branson sau fraţii Winklevoss, dar a fost criticată în repetate rânduri pentru că ar facilita spălarea de bani, tranzacţiile cu bunuri sau servicii ilegale şi finanţarea terorismului.

  • BCE este nemulţumită de cursul ridicat al euro

    Este un factor foarte important în evoluţia economiei şi a inflaţiei. Atunci când euro se află pe o tendinţă ascendentă, creează presiuni negative asupra economiei şi inflaţiei, evoluţie nefondată în ambele cazuri. Deci nu suntem mulţumiţi în acest moment”, a afirmat Noyer, guvernatorul Băncii Franţei, într-un interviu acordat Bloomberg Television la Paris.

    Moneda euro s-a apreciat cu 6,7% faţă de dolarul american în ultimele 12 luni, ceea ce a condus la scăderea preţurilor bunurilor importate şi reducerea competitivităţii industriilor din zona euro pe piaţa globală.

    Deşi mandatul BCE nu cuprinde ţinte privind cursul de schimb valutar, preşedintele Mario Draghi a declarat săptămâna trecută că un euro mai puternic “ar putea afecta obiectivul băncii privind stabilitatea preţurilor”.

    Euro a scăzut uşor după apariţia comentariilor lui Noyer, la 1,3879 dolari, faţă de 1,3898 dolari anterior. Moneda unică a atins vineri, 7 martie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate, de 1,3915 dolari.

    BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la minimul istoric de 0,25%.

    Noyer a mai afirmat, luni, că politica monetară actuală corespunde scenariului de bază al BCE, însă sunt posibile noi măsuri de relaxare dacă va fi necesar.

    Inflaţia din zona euro a fost de 0,8% în luna februarie, mai puţin de jumătate faţă de ţinta de 2% a BCE. Şomajul din zona euro este de 12%, aproape de un maxim istoric, iar creşterea economică se menţine la niveluri modeste.

    Suntem pregătiţi să acţionăm. Eu, personal, sunt deschis faţă de tot felul de măsuri“, a continuat oficialul francez.

  • O firmă din Sibiu va livra ANCOM pentru 2,4 mil.lei o platformă de măsurare a calităţii internetului

    Prin anunţul de participare, ANCOM a estimat valoarea contractului la 2,7 milioane de lei, cu TVA.

    Alături de Industrial Software Sibiu, la licitaţie s-au mai înscris Holisun SRL Baia Mare şi Power Net Consulting SRL Bucureşti.

    Cu o durată de 6 luni, contractul presupune furnizarea şi implementarea unei platforme informatice pentru măsurarea calităţii serviciului de acces la internet, prin livrarea de echipamente hardware şi software şi prestarea serviciilor aferente, se menţionează în anunţul de atribuire publicat pe www.e-licitatie.ro.

    Finanţarea va fi asigurată din surse proprii ale ANCOM.

    Înfiinţată în 1998, Industrial Software Sibiu este o firma cu capital românesc care furnizează aplicaţii software la comandă. Cu afaceri de 11,9 milioane de lei în 2012, acţionarii firmei sunt Cristian Ioan Domşa – 95%, Mircea Greavu – 2,5% şi Adrian Corabian – 2,5%.

  • PNL iniţiază un proiect pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne la 9%

    Parlamentarii PNL au prezentat, luni, după o serie de consultări cu structurile asociative din domeniu, o iniţiativă legislativă în sensul reducerii TVA la produsele din carne, care să fie aplicată în a doua jumătate a acestui an.

    Proiectul presupune reducerea TVA. Iniţial ne-am gândit la 5%, să ajungem la acelaşi nivel cu TVA din Ungaria pentru carne în vie şi carcasă, însă pentru a exista aceeaşi măsură am predat proiectul pentru TVA redus la 9% pentru tot ce înseamnă carne. Din discuţiile cu federaţiile s-a ajuns la următoarea concluzie, să mergem cu TVA pe tot lanţul, deci tot ce înseamnă carne şi produse din carne pe tot lanţul“, a declarat Nini Săpunaru.

    Deputatul PNL a susţinut că proiectul a fost depus şi va intra în dezbaterea Senatului în următoarea lună de zile.

    El a menţionat că prin reducerea TVA la carne vor scădea implicit preţurile la raft, dar şi “exporturile false” spre Ungaria şi alte ţări vecine.

    Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a precizat că această măsură a fost enunţată de Guvern, însă liberalii sunt reticenţi faţă de voinţa politică de a promova reducerea TVA.

    “Suntem reticenţi că o măsură care până la urmă este cerută de mediul de afaceri, de producători, ar putea fi pusă în practică de Guvern, fiindcă se vede atitudinea Guvernului la o măsură care a fost asumată cu termeni clari, 1 iulie, pentru reducerea CAS cu cinci procente. Dacă există o voinţă politică, un angajament real al premierului, ministrului Agriculturii, al noii coaliţii pentru asemenea măsuri, noi am depus proiectul de lege şi el poate fi susţinut de Guvern”, a precizat Scutaru.