BusinessMagazin

Blog

  • Patru lovituri successive

    Afacerile producatorilor de mobila au fost puternic afectate in ultimul de an de mai multe scumpiri ale preturilor la materii prime, utilitati, dar si de evolutia cursului valutar.

    DEPRECIEREA EURO: Mai mult de trei sferturi din productia romaneasca de mobila este exportata, iar cea mai mare parte a exporturilor se indreapta catre Uniunea Europeana. Pentru ca preturile sunt stabilite in euro, in urma aprecierii leului fata de moneda unica, fabricile incaseaza de fapt mai putini lei – moneda in care isi platesc furnizorii angajatii etc.

    PAL: Pretul la PAL (placi din aschii de lemn – unul dintre materialele foarte utilizate in productia de mobilier) a fost majorat anul trecut cu circa 40% de catre principalul furnizor, grupul Kronospan.

    LEMN: Regia Nationala a Padurilor Romsilva – cel mai mare proprietar de paduri din Romania – a majorat pretul de pornire a licitatiilor de vanzare a lemnului. Ca urmare, pretul de achizitie a lemnului brut a crescut, spun patronatele din industrie, cu 85%.

    UTILITATI: Pretul energiei electrice si al gazelor naturale a crescut in ultimele luni si va continua sa creasca pana la aderarea la Uniunea Europeana.

  • INVESTITII: Mai mult de 40% profit

    In general, in orice afacere, un profit de 10% poate fi considerat unul bun. Cu un profit anual de 20%, se poate mandri orice investitor din lume. Dar 40% profit? Merita ca pentru el sa-ti iei bagajele si sa te muti pentru cativa ani in Romania, chiar daca locuiesti in Londra.

    Cu siguranta, asa s-a gandit si Jeff Kirby, directorul general al fondului de investitii britanic  European Future Group (EFG), intrat de curand pe piata romaneasca. Adica acum trei luni, ocazie cu care Jeff Kirby s-a mutat la Bucuresti.

    „Am venit in Romania pentru a investi pe piata imobiliara, unde exista o foarte buna oportunitate. Investitorii nostri asteapta de la noi un randament de cel putin 40% pe an“, explica Jeff Kirby.

    El spune ca „tinta“ EFG in Romania este sa investeasca pe piata imobiliara din Romania circa 300 de milioane de euro in cinci ani, adica in jur de 60 de milioane de euro pe an.  Deja, in cele trei luni de activitate, fondul de investitii a cumparat in tara terenuri si proprietati in valoare de 16 milioane de euro. „Am facut deja aceste cateva achizitii mici. Pe terenurile pe care le-am cumparat vom dezvolta proiecte imobiliare, iar casele le vom renova si fie le vom revinde, fie le vom inchiria“, mai spune Kirby.

    Primul mare proiect pe care il va dezvolta EFG va fi construirea unui „business parc“ in zona de nord a Bucurestiului, prin-tr-un parteneriat cu investitori romani.  Romanii vor veni cu terenul, iar EFG va adauga expertizele tehnice, proiectul si, bineinteles, banii. Adica 58 de milioane de euro, pentru ca atat va costa parcul de birouri care se va intinde pe un teren de 6,2 hectare si va aduce pe piata imobiliara 90.000 de metri patrati de spatii de birouri. 

    Lucrarile la acest proiect vor incepe in luna martie 2006 si se vor incheia doi ani mai tarziu. „Cladirea va fi inchiriata si vanduta apoi unui alt fond de investitii. Suntem deja in discutii cu mai multe fonduri de investitii pentru vanzarea acestui proiect“, spune Jeff Kirby. Un al doilea proiect al EFG va fi un joint-venture cu un grup de investitori israelieni pentru constructia a 15 mall-uri in orase cu o populatie sub 250.000 de locuitori. Fiecare mall va avea o suprafata de 4.000 de metri patrati, iar investitia in constructia lui se va ridica la circa 3,5 milioane de euro. 

    „Fiecare mall va avea un supermarket, o florarie, o brutarie, o banca si spatii comerciale“, povesteste Kirby. In luna septembrie a acestui an vor incepe constructia primului spatiu comercial de acest tip, urmand ca in fiecare din anii urmatori sa fie construite cate cinci. „Le vom vinde unui mare retailer, avem deja niste precontracte. Avem deja criteriile stabilite de viitorul cumparator, aceste mall-uri trebuie sa indeplineasca anumite conditii impuse de el. 

    Pe masura ce fiecare dintre cele 15 mall-uri vor indeplini aceste conditii, le vom vinde“, a adaugat directorul EFG. Kirby spune ca fondul de investitii pe care il conduce a ales sa investeasca in Romania pentru ca este o tara mult mai mare decat celelalte (Bulgaria, Albania, Macedonia sau Serbia) in care piata imobiliara este in crestere. 

    „In Romania sunt 23 de milioane de consumatori, deci potentialul este mult mai mare decat in celelalte tari. Cea mai mare problema este faptul ca Romania are inca o reputatie groaznica in strainatate si ca sunt foarte multi oameni de afaceri care nu investesc aici de teama de a nu fi pacaliti“, argumenteaza el.

  • CREDITE: Datoria mica rastoarna creditul mare

    Un singur leu restant din datoria la banca, si sansele de a lua un alt credit se pot duce pe apa sambetei. De anul trecut, cand bancile au creat Biroul de Credit, un client inscris pe „rabojul“ datornicilor ramane in baza de date a rau platnicilor mai bine de cinci ani. Cum poate scapa un client de eticheta de rau platnic?

    Cand compania la care lucra a decis sa-i plateasca salariul direct pe card, in urma cu doi ani, Cristina M., 26 de ani, a fost extrem de incantata. A mers la banca si a solicitat, chiar ea, un card de credit. Curand, l-a si primit: salariul si-l incasa, din acel moment, fara nici o bataie de cap, direct la banca, si avea si ceva bani „de rezerva“, din creditul dat pe card. Toate bune si frumoase pana in urma cu cateva luni cand, decisa sa isi cumpere un apartament in rate, a mers din nou la banca pentru a lua cateva zeci de mii de euro imprumut. Aici, surpriza – banca a anuntat-o ca nu ii poate acorda nici un leu – e inscrisa pe lista „rau platnicilor“. De unde si pana unde? Simplu: de cateva luni, cheltuise constant toti banii de pe card, inclusiv creditul, si uitase complet sa mai plateasca dobanda si comisioanele bancare. Acumulase, astfel „fabuloasa“ datorie de 100.000 de lei. 

    Situatia Cristinei nu este nici pe departe singulara. Este doar una dintre cei peste 30.500 de posesori de card cu linie de credit atasata care figurau cu datorii in baza de date a Biroului de Credit, la finele lunii martie a.c. Alaturi de acestia, inca 1.500 de persoane aveau restante la credite de tip imobiliar/ipotecar si mai bine de 130.000 la credite de consum. 

    Cum poate ajunge un client din bun platnic direct pe „lista neagra“ a datornicilor? Mai poate „scapa“ de aici, pentru a mai lua si alt credit de la banca? 

    La Biroul de Credit, institutie infiintata de banci si care a inceput sa functioneze din august 2004, ajung toti restantierii bancilor cu datorii mai mari de 30 de zile. Valoarea restantei nu conteaza prea mult, pentru ca sumele pot fi, asa cum spune Serban Epure, directorul Biroului de Credit „extrem de mici, chiar si sub 1.000 de lei“. Practic, prin contractul pe care il semneaza cu Biroul de Credit, bancile se angajeaza sa „verse“ in baza de date informatii despre toti restantierii pe care ii au la plata unui credit, oricat de mica ar fi datoria restanta. 

    „Sunt raportate toate intarzierile la obligatiile de plata, indiferent de suma“, explica Roger Hillman, director consumer risk la Raiffeisen Bank. Lucru subliniat si de directorul Departamentului de gestiune a produselor si riscului din cadrul BRD-Groupe Société Générale, Dana Demetrian, care atentioneaza: „daca detineti un credit de consum, imobiliar sau un credit pe card, aveti grija ca nu ati inregistrat pe perioada acordarii creditului o intarziere a obligatiei de plata mai mare de 30 de zile si mai mare de 1 leu!“. In caz contrar, banca este obligata sa raporteze Biroului de Credit intarzierea la plata. Chiar si cei care au detinut un credit inainte de august 2004 si au inregistrat in ziua in care a inceput sa functioneze Biroul de Credit o intarziere a obligatiei de plata mai mare de 30 de zile si mai mare de 1 leu  au fost inregistrati.

    Astfel ca, in mai putin de noua luni de functionare, Biroul de Credit a strans in baza de date peste 600 de mii de conturi cu restante. Dintre acestea, pana la inceputul lunii mai 450 de mii fusesera arhivate, adica inchise, iar 173 figurau ca active, adica nerezolvate.  Din totalul inregistrarilor, de la infiintare si pana in prezent, majoritatea covarsitoare reflecta credite de consum, acordate cu larghete de banci: peste 500 de mii, din care 142 de mii inca active. Pe locul doi se situeaza restantierii la credite pe card, cu un total de 88 de mii, din care aproximativ 30 de mii inca active. Creditele pentru locuinte, imobiliare sau ipotecare, au „adus“ in baza de date aproape 8.300 de inregistrari cu restantieri, din care 6.800 au fost inchise in timp si 1.500 sunt inca deschise. 

    Pana una alta, Biroul de Credit, companie care are ca actionari 27 de banci, colecteaza doar informatii negative, adica informatii despre cei care nu si-au achitat o datorie catre o banca. Pe lista neagra a datornicilor apar restantierii de la 18 banci din sistem si o societate financiara, respectiv Credisson. 

    La Biroul de Credit nu ajung doar detinatorii unui credit pentru care au inregistrat o restanta. Mai sunt inscrisi si clientii fraudulenti, adica cei care au savarsit o infractiune in relatie cu banca, pentru care s-a emis o hotarare judecatoreasca definitiva, precum si clientii debitori care au furnizat date neconforme cu realitatea la momentul solicitarii creditului.

    Serban Epure spune ca „au mai fost semnate contracte de colaborare cu o companie de asigurari (BCR Asigurari – n.r.) si o societate financiara, care sunt in faza de pregatire a sistemului informatic“. Alaturi de acestea si la Asiban s-a luat decizia de a lucra cu Biroul de Credit, dar nu s-a semnat inca contractul. Aceeasi situatie si la o companie de leasing.  Suma totala a datoriilor active, adica cele datorate de restantierii diferitelor banci la inceputul lui mai, se ridicau la peste 917 miliarde de lei, 856.000 de dolari si 1,8 milioane de euro. Valoarea restantelor variaza mult, de la datorii de cateva mii de lei si pana la maxime de 3,5 miliarde de lei, 24.600 de dolari sau 11.200 de euro.  

    Si totusi, chiar daca bancile se angajeaza prin contract sa verse la Biroul de Credit toate informatiile despre rau platnici, indiferent de suma, „fiecare banca isi are propria politica interna privind modul in care trateaza sumele mici de la obligatiile de plata“, admite Roger Hillman, de la Raiffeisen Bank. 

    Astfel, unele banci isi fixeaza, intern, un plafon al restantelor „acceptabil“ si nu raporteaza sub acest nivel. Motivul? „Exista cazuri in care sumele sunt foarte mici, si pentru unele banci e mai mare bataia de cap“, explica Dragos Cabat, manager politici de creditare la UniCredit. 

    Spre exemplu, in cazul unui cont curent deschis de un client doar pentru a primi la un moment dat o suma de bani, contul poate ramane ulterior nefolosit. „Sunt multe astfel de conturi inactive“, spune Cabat. „Si ce poti sa faci cu ele? Desi irosesc o cantitate importanta de resurse informatice“, explica el, „nu pot fi inchise fara acordul clientului. Si nici nu se pot impune costuri suplimentare, pentru ca nu e legal“. 

    In cazul persoanelor fizice exista un comision de administrare a contului si de aceea, daca nu se ruleaza bani prin el, este posibil sa se ajunga la o suma negativa. Altfel spus, la datorii fata de banca. „Dar bancile au, in general, grija sa plateasca o dobanda suficient de mare pentru a compensa macar acest comision de administrare. E multa bataie de cap sa urmaresti sume atat de mici si nu este rentabil pentru nimeni“, concluzioneaza Cabat.  Chiar si in cazul in care clientii acumuleaza, la un card de credit, astfel de datorii, foarte mici, provenite din comisionul de administrare al cardului, exista banci care prefera sa nu le raporteze la Biroul de Credit. Lucru care nu inseamna, nici pe departe, ca de aici nu pot aparea probleme atunci cand clientul solicita bancii respective un alt credit. Chiar daca nu este inregistrat la Biroul de Credit, el este inregistrat cu o datorie, chiar la banca. 

    Surprizele neplacute pot aparea, insa, la fel de usor si din alte situatii, complet ignorate sau necunoscute de omul de rand. De exemplu, pentru un credit, depunerea obligatiilor de plata se face intr-un cont curent atasat creditului. „Pot exista si alte comisioane de gestiune a contului curent, comisioane pentru emiterea unui extras de cont etc. ce trebuie platite si care se debiteaza «automat» din acest cont“, explica Dana Demetrian. In acest caz, suma depusa in cont trebuie sa acopere atat aceste comisioane, cat si pe cele aferente creditului propriu-zis. Exista riscul ca, in urma depunerii efectuate de client, sa se incaseze „automat“ mai intai comisioanele atasate contului curent si apoi obligatiile aferente creditului. In aceste conditii, clientul poate ramane restant partial, fie cu rata, fie cu dobanda. 

    Situatia se va inaspri si mai mult o data ce la Biroul de Credit vor raporta si alte companii, in afara bancilor. „Sa luam, de exemplu, situatia in care cineva primeste o factura de telefon pe care o contesta“ – exemplifica Dragos Cabat. In general, solutionarea dureaza mai mult de 30 de zile – pana se depune contestatia, pana se rezolva… adica exact perioada dupa care se face inregistrarea la Biroul de Credit. „La fel de adevarat, odata rezolvata situatia, inregistrarea se poate sterge – dar aici apare iar birocratia si poate fi cam mult zgomot pentru nimic“, incheie el.

    Pana una alta, nici unul dintre operatorii de telefonie mobila nu raporteaza informatii pentru baza de date a Biroului de Credit si nu o folosesc pentru interogari. Reprezentantii MobiFon si Orange Romania spun ca au existat discutii preliminare cu oficialii Biroului de Credit, dar nu s-a ajuns inca la un acord. Surse din piata vorbesc despre faptul ca, pana la urma, taxele pe care trebuie sa le plateasca cei ce vor sa foloseasca informatiile sunt de vina in acest impas. Bancile, care sunt si actionari ai Biroului de Credit, nu au nici o problema sa plateasca aceste taxe, percepute pentru fiecare interogare. Alte companii, insa, spun ca nu au nici un interes sa isi „verse“, gratis, informatiile de care dispun si apoi sa mai si plateasca o taxa, cand vor sa foloseasca baza de date. 

    Pe de alta parte, unul dintre operatorii de telefonie mobila, MobiFon, foloseste serviciile unui birou de credit privat, administrat de Grupul UCS in parteneriat cu Experian – Scorex, un jucator mondial in domeniul serviciilor de birouri de credit. ExCB, asa cum se numeste Biroul de Credit privat, a fost creat in mai 2004. In prezent, are contracte semnate si presteaza servicii pentru trei banci – Banca Transilvania, Raiffeisen si Unicredit -, o companie de consumer financing – Credisson – si un operator de telefonie mobila – MobiFon. „Desi nu putem da o cifra exacta pentru dimensiunea bazei de date, continutul bazei de date provenite de la institutiile financiare are peste 100.000 de inregistrari cu informatii negative“, spune Bogdan Tanase, Business Development Director, UCS Group – Romania. „In privinta limitelor de intarziere si de sume, ExCB ofera doar recomandari iar limitele sunt stabilite de catre participanti, in functie de propria politica de risk management“, explica Tanase. 

    Ca si in cazul Biroului de Credit administrat de banci, si la ExCB s-a inceput prin colectarea si distribuirea de informatii din „liste negre“ si vor evolua catre oferirea oricarui tip de informatii, incluzand informatii pozitive.

    Serban Epure, directorul Biroului de Credit, spune ca in luna mai se va trece la faza a doua de dezvoltare a bazei de date. Astfel vor fi colectate orice fel de informatii pe care le detine banca despre un client care ia un credit, inclusiv despre giranti si cosemnatari ai contractului. 

    Ce se intampla, insa, cu un client care apare pe „lista neagra“? Atunci cand merge la banca sa ia un credit, clientul este verificat in baza de informatii a Biroului de Credit. Nu acesta este, insa, cel care decide acordarea sau neacordarea unui credit. „Banca este cea care analizeaza situatia clientului pe baza unui ansamblu de informatii, incluzand si informatiile Biroului de Credit“, explica Demetrian. 

    Biroul de Credit calculeaza si un grad de risc curent, in functie de valoarea restantei si de numarul zilelor de intarziere la plata. Este o valoare pe care banca ce beneficiaza de raport o interpreteaza asa cum crede de cuviinta. Fiecare banca, in functie de politica, strategia sa comerciala si strategia de risc poate decide daca acorda un credit unei persoane inregistrate ca „rau platnic“. 

    Daca restantele persoanei respective sunt achitate la momentul solicitarii noului credit sau daca se constata din istoricul ei ca aceste restante au fost mici „accidente“, spune Demetrian, sansele sunt mai mari. Dar daca problemele nu pot fi evitate si e imposibila plata datoriei? Cum pot fi evitate urmarile negative?

    Cristian Ionescu, managing director la Coface Intercredit Romania, companie ce presteaza servicii de colectare a creantelor, explica faptul ca, pentru un client „aflat intr-o «jena financiara fortuita», este bine sa anunte banca si sa nu inceteze sub nici o forma platile, cel putin partiale“. Atitudinea sa il va ajuta poate sa primeasca un termen de gratie, dovedind situatia financiara aparuta.

    In loc sa se „ascunda“, unui debitor ii va fi mult mai bine daca reactioneaza la procedurile de colectare, prezentandu-se la banca sau la agentia de colectare si sa solicite o plata in rate sau pentru o perioada scurta (1-2 luni) sa achite o rata mai mica, iar diferenta sa o cumuleze cu restul ratelor ce urmeaza a fi achitate in lunile urmatoare.

    Coface Intercredit Romania recupereaza creante, in prezent, pentru 10 banci, fie direct, fie prin asiguratorii de credit cu care acestea lucreaza. Ionescu spune ca din experienta companiei nu lipsesc nici cazurile mai „bizare“. „Au fost cazuri in care oamenii au reluat plata pentru ca isi pierdusera temporar locul de munca.“ Si mai bizar, unii oameni ajung sa poarte pecetea de „rau platnici“, doar din neglijenta. „Au fost cazuri in care au luat creditul pentru «patron» care ii amenintase ca ii da afara daca nu vor lua un credit pentru el sau pentru firma“, incheie Ionescu.

  • Pana la Biroul de Credit

    Daca detineti un credit de consum, imobiliar sau un credit pe card, aveti grija ca nu ati inregistrat pe perioada acordarii creditului o intarziere a obligatiei de plata mai mare de 30 de zile si mai mare de 1 leu.

    OBLIGATIE DE PLATA:  Reprezinta cel putin o rata sau o dobanda care trebuie platita bancii. In cazul creditului pe card, obligatia de plata este stabilita de fiecare banca si in general, este specificata in contractul de emitere a cardului.

    GRAFIC: Pentru a evita inscrierea la Biroul de Credit, trebuie urmarit graficul de creditare dat de banca la momentul acordarii creditului si nu trebuie intarziata mai mult de 30 de zile la plata obligatiilor. Daca dobanda la credit este „indexabila“, trebuie verificata intotdeauna valoarea la zi a dobanzii pentru a nu depune o suma mai mica celei care trebuie platite. 

    DEPUNEREA OBLIGATIILOR DE PLATA: Pentru un credit, depunerea obligatiilor de plata se face intr-un cont curent atasat creditului. Pot exista si alte comisioane de gestiune a contului, comisioane pentru emiterea unui extras de cont etc. ce trebuie platite si care se debiteaza „automat“ din acest cont. In acest caz, suma depusa in cont trebuie sa acopere aceste obligatii si pe cele aferente creditului. 

    ANTERIOR BIROULUI DE CREDIT: Si cei ce au detinut un credit inainte de august 2004 si au inregistrat in ziua cand a inceput sa functioneze Biroul o intarziere a obligatiei de plata mai mare de 30 de zile si mai mare de 1 leu au fost inregistrati. 

    NELAMURIRE: Pot exista situatii in care, desi clientul bancii are impresia ca nu este restantier, se regaseste la Biroul de Credit. Exista situatii cand clientii raman „agatati“ cu o suma de cel putin 1 leu care a generat o intarziere mai mare de 30 de zile, de la momentul rambursarii integrale a creditului si pana la 16 august 2004, cand a inceput sa functioneze Biroul de Credit.

    SITUATIE PERSONALA: Orice persoana aflata intr-o astfel de situatie poate solicita o data pe an, gratuit, eliberarea unei situatii personale. Ea include si informatii despre numele bancilor la care solicitantul inregistreaza eventual restante. Cererea se poate trimite prin posta sau se poate depune direct la sediul Biroului de Credit.  

    GRESEALA BANCII: Daca in urma analizei se dovedeste ca banca a gresit, atunci aceasta are dreptul/obligatia de a anula raportarea respectiva.

  • INVESTITII: In transeele industriei de armament

    Vremurile de glorie pentru exporturile romanesti de armament au apus demult. In ultimii 15 ani, industria de aparare s-a transformat din „fabrica“ de valuta, in producator de someri. Chiar si asa, nume mari din Europa sau SUA dau tarcoale firmelor romanesti. In lipsa comenzilor de la Ministerul Apararii, proiectele de investitii ale companiilor straine raman in stand-by.

     

    Inainte de 1989, exporturile romanesti de armament au atins un miliard de dolari (circa 800 mil. euro/an). Acum, abia daca trec de 43 de milioane de dolari (33 mil. euro). La mijlocul anilor ‘90, Romania a reusit „performanta“ sa iasa din topul primilor 10 exportatori si sa cada pe locul 40. 

     

    Subtierea conturilor a obligat societatile din industria de aparare sa isi regandeasca politica de costuri. Si metoda cea mai la indemana pare sa fi fost scaderea numarului de angajati. De la 220.000, in 1990, la 12.000 in prezent. „Si 2007 trebuie sa ne prinda cu numai 4.500-5.000 de angajati“, spune Pavel Mitiu, directorul general al producatorului de armament Romarm si presedintele organizatiei patronale Patromil. Pe hartie, programul de disponibilizari este trecut la capitolul „restructurare“.

     

    Iar restructurarea ar avea rolul de a aduce investitori straini dornici sa preia societatile romanesti mai mult sau mai putin profitabile. Aparent, progamul a dat roade. Firme straine cu nume rezonante s-au aratat interesate de „apararea“ romaneasca. „S-au primit scrisori de intentie de la companii precum Rheinmetall Germania, Finmeccanica Italia, EADS Franta, Soltam Israel sau Raytheon SUA“, a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Pavel Mitiu.

     

    Investitorii straini au pus ochii pe societati cu un nivel „suficient de competitivitate“, care fac parte din Romarm, precum Uzina Mecanica Bucuresti, Arsenal Resita sau Electromecanica Ploiesti, mai spune Mitiu.

     

    La o analiza mai atenta, situatia este ceva mai nuantata. Investitorii straini vor sa intre in industria romaneasca de aparare, insa au si cateva conditii. „Ei vor ca firmele pe care le preiau sa aiba contracte ferme din partea Ministerului Apararii Nationale“, sustin surse apropiate procesului de privatizare.

     

    De partea cealalta, Ministerul Economiei si Comertului (MEC), care are in grija 9 producatori din industria de aparare, are conditii proprii pentru potentialii investitori. Ei ar trebui sa „viabilizeze“ societatile, „prin comenzile pe care le vor aduce“, explica MEC.

    Aici lucrurile par a fi ajuns intr-un impas. Pe de o parte, firmele straine conditioneaza preluarea producatorilor romani de armament de existenta unor comenzi din partea MApN. De cealalta parte, autoritatile de la Bucuresti cred ca investitorii straini ar trebui sa vina si cu bani, si cu comenzi. Iar privatizarea bate pasul pe loc. 

     

    Ce societati vrea, de fapt, MEC sa vanda? Pe lista ministerului sunt noua producatori din industria militara, care reprezinta circa 60% din totalul societatilor de profil. Poate cel mai important dintre acestia este Compania Nationala Romarm. Societatea este, de fapt, un conglomerat, cu 16 filiale, care produc munitie, arme si vehicule militare. Pe langa acestea, statul vrea sa atraga investitori straini pentru doi producatori de aeronave (Avioane Craiova si Romaero), pentru Santierul Naval Mangalia si producatorii de aparatura optica IOR si Optica Romana. Pe lista societatilor de privatizat sunt si cateva firme de arme si munitie (Uzina Mecanica Filiasi, Rompiro, Mecanica Orastie). Insiruirea de nume in sine nu spune mare lucru. Situatia financiara a societatilor explica, totusi, unele lucruri. Spre exemplu, de ce Uzina Mecanica Filiasi nu s-a vandut desi a fost lansata la privatizare in 2003.

     

    Aceeasi lipsa a comenzilor, reclamata de investitorii straini, este principala „vinovata“. Iar MEC, institutia care cerea comenzi din partea firmelor straine, recunoaste acest lucru. „In ultimii patru ani, din cauza lipsei comenzilor de la MApN, societatile si-au redus mult productia“, explica MEC. Urmarea a fost simpla: unele firme au fost decapitalizate si au redus personalul.

     

    Nici unitatile cu traditie, din cadrul Romarm, nu au scapat. Uzina Mecanica Cugir (celebra, pe vremuri, si pentru electrocasnice) sufera, acum, de lipsa finantarii pentru finalizarea investitiilor. In aceeasi situatie este producatorul de armament Carfil Brasov. „Procesul de finantare este subdimensionat si se intinde pe perioade lungi de timp“, explica Pavel Mitiu. Asa se ajunge la intarzieri de punere in functiune a unor utilaje. Aceasta ar fi varianta oficiala, care scapa de calificarea „informatie clasificata“, repetata destul de des, in timpul discutiei cu Business Magazin, de directorul general al Romarm.

    Dincolo de secretul militar, unele surse apropiate industriei de aparare isi amintesc de situatii care pot trece drept comice. Ele se refera, insa, la modul de „actiune“ pentru revigorarea societatilor de stat din industria de aparare din Romania.

     

    Acum noua ani, pusi in fata scaderii productiei si a comenzilor, unii directori au venit cu ideea ca sansa relansarii ar fi construirea unei turnatorii de fonta. Argumentele pareau convingatoare: cererea mondiala de componente din fonta era in crestere. Poate de aceea ideea a fost aprobata de mai-marii de la Bucuresti. Iar procedurile pentru cumpararea unei turnatorii au inceput… in 2002, adica dupa sase ani. S-au platit 20 de milioane de euro pentru instalatie si se mai cauta, acum, circa un milion de euro, spun sursele citate. Exista o singura problema: intre timp, cererea de componente din fonta s-a domolit, daca nu chiar a disparut aproape de tot. E si o parte buna a lucrurilor: furnizorul instalatiilor este dispus sa le rascumpere. Dar la un pret in vecinatatea sumei de un milion de euro.  

    Situatia care pare de domeniul anecdoticului vine sa ilustreze modul de lucru de la stat. Un investitor privat ar fi reusit, probabil, sa cumpere turnatoria de fonta in cateva luni si nu in noua ani. Ce argumente are MEC in goana sa dupa investitori pentru industria de aparare?

     

    Raspunsul pare sa fie gasit intr-un nou program de restructurare. De data aceasta, intins pana in 2007.

     

    Mai intai, activitatile „de acoperire“, precum productia de biciclete sau de masini de spalat, se separa de productia militara. Decizia este normala din punct de vedere managerial. Ce producator de armament ar prelua o fabrica unde se produc, pe langa munitie, si masini de cusut?

     

    Reversul medaliei a venit imediat. „Produsele civile nu sunt competitive. Cine cumpara masini de spalat Cugir, frigidere Sadu sau masini de cusut Ileana?“, se intreaba Pavel Mitiu. „Zvonul“ lipsei de competitivitate a ajuns si la urechile ministrului economiei. „Se pare ca productia civila pentru societatile din industria de aparare nu este de interes“, constata, recent, Codrut Seres.

     

    Prin urmare, unele societati au incercat sa supravietuiasca inchiriind sau vanzand unele bunuri. „Uzina Mecanica Mija a vandut strunguri si masini-unelte, Cugir si-a inchiriat o parte din hale“, mai spune directorul general al Romarm.

     

    Pe langa divizare, societatile din aparare trebuie sa-si reduca, in continuare, numarul de angajati. Daca acum mai sunt 12.000 de salariati, in 2007 vor ramane 4.500-5.000. Si, din nou, apar problemele. Cei care au avut „sansa“ sa fie dati afara pana in 2005, au primit plati compensatorii, reprezentand 12 salarii. „De anul viitor, insa, protectia sociala va fi diminuata semnificativ“, crede Mitiu.

     

    Planul de actiune se sfarseste cu o masura care isi avea locul la inceputul actiunii de revigorare a industriei de aparare. Cadrul legislativ ar urma sa fie modificat, obligand armata nationala „sa incheie pentru dotare, cu prioritate contracte cu industria proprie“, spune Mitiu. Deocamdata, MApN trateaza toti producatorii – romani si straini – la fel, criteriul principal pentru alegerea unuia dintre ei fiind oferta pret-calitate. Pana atunci, singura sansa pentru producatorii romani ramane exportul. „Unele unitati merg bine datorita conflictelor din Afganistan si Irak“, este de parere Pavel Mitiu. Romarm, spre exemplu, a avut contracte de circa un milion de euro pentru export, in 2002, potrivit datelor Agentiei Nationale de Control a Exporturilor (ANCEX). Si, in mod traditional, Statele Unite sunt principala piata pe care ajunge armamentul exportat de romani. Din 2000 incoace, peste 30% din exportul firmelor romanesti ajunge in Statele Unite ale Americii. Urmatoarele destinatii sunt Egipt, Israel, India si Pakistan.

     

    E drept, conflictele internationale au adus bani in plus in conturile firmelor romanesti. In 2002, Romania a exportat echipamente militare si armament de peste 33 de milioane de euro, fata de 18,7 milioane de euro cu un an inainte. Valoarea aceasta paleste in comparatie cu exporturile dinainte de 1989, care ajunsesera pana la nivelul de un miliard de dolari (circa 800 de milioane de euro). Iar actualele cifre ne plaseaza pe locul 40 in topul exportatorilor mondiali comparativ cu locul 9, pe care ne aflam inainte de 1989.

    Conjunctura internationala si transformarile prin care a trecut Romania in ultimii 15 ani pot fi cauze ale picajului in care a intrat industria de aparare din Romania. Dar exista si alte cauze, de data aceasta interne, care tin de managementul companiilor si de rapiditatea cu care sunt  – sau pot fi – luate deciziile care pot schimba cifrele contabile ale societatilor din industria de aparare.

     

    Daca managerii societatilor de armament vor invata din esecurile anilor trecuti, se va putea vedea abia atunci cand se va incheia programul de restructurare. Deocamdata, guvernantii si-au mai dat un termen: 2007, cand se incheie actualul plan de relansare a „apararii“ romanesti.

  • Ce e de privatizat

    Ministerul Economiei scoate la vanzare noua societati din industria de aparare, cu un capital social total de circa 50 de milioane de euro. O parte dintre acestea au, insa, datorii care depasesc cu mult capitalul social.  Romarm: Societatea, impartita in 16 filiale, a avut exporturi de aproape un milion de euro in 2002. In prima jumatate a anului trecut a avut pierderi de 380.000 de euro. 

    • IOR: Producatorul de aparatura optica si fotografica a avut, la finele lui 2003, un profit de 48.000 de euro.
    • Romaero: Societatea se ocupa cu fabricarea si repararea aeronavelor si a avut, la finele lui 2003, o pierdere de peste 4 milioane de euro.
    • Santierul Naval Mangalia: Compania produce si repara nave si a avut, in primele sase luni ale lui 2004, o pierdere de 488.000 de euro.
    • Avioane Craiova: Producatorul de aeronave a avut, la mijlocul lui 2004, o pierdere de 776.000 de euro.
    • Mecanica Orastie: Societatea produce arme si munitie si a inregistrat, in primul semestru al anului trecut, o pierdere de 900.000 de euro.
    • Uzina Mecanica Filiasi: Producatorul de arme si munitie a avut, in 2003, o pierdere de 463.000 de euro.
    • Rompiro Orastie: Societatea produce arme si munitie si a avut, in 2003, o pierdere de 94.000 de euro.
    • Optica Romana: Este o societate in curs de inregistrare, care a luat fiinta prin separarea de IOR Bucuresti.

  • Hotelul care tine loc de acasa

    O afacere de nisa, complexul Centre Ville din Bucuresti a batut hotelurile obisnuite din Capitala la unul dintre indicatorii cei mai relevanti ai industriei, gradul anual de ocupare. Meciul s-a incheiat cu 90% la 70% in 2004 in favoarea „hotelului-apartament“.

    Hotelul e unul special pentru ca si clientii lui sunt mai speciali: n-au venit in Bucuresti sa prinda radacini si sa-si cumpere casa, dar nici nu vor sa stea jumatate de an sau mai mult in aceeasi camera impersonala de hotel pana simt „ca le cad peretii in cap“, dupa cum spune Nick Allder, un englez care se ocupa de efecte cinematografice speciale. De un an si jumatate, Allder sta in Romania. A venit pentru a lucra cu un studio romanesc si si-a prelungit sederea, colaborand cu studiourile MediaPro de la Buftea pentru mai multe proiecte. Ii place sa spuna ca poate crea orice, cu mijloace artificiale, in afara de lumina soarelui. Incearca, asadar, sa creeze si sentimentul de „acasa“. 

    Prima data cand a venit in Romania, acum cinci ani, a stat la Hilton. Acum un an si jumatate, cand a revenit, a aflat de Centre Ville si s-a instalat imediat. Ce nu-i place la hoteluri? A stat, spune el, la cele mai bune din lume, „dar intotdeauna in camere clasice“. Aici, la Centre Ville, apartamentul e mult mai mare decat la un hotel obisnuit, fie el si de lux, „ai bucatarie – daca vrei poti sa gatesti, ai dormitor, living…“, spune el, adaugand ca are prieteni care „si-au inchiriat apartamente mai mari si si-au adus toata familia“. Ii place si ca are room-service, curatenia e asigurata, sunt pana si servicii de cumparaturi. Lasa ceasca de cafea pe masa si o gaseste curata, spune el. „E ca si cum ai avea o sotie fara sa fii insurat, si nu e nici macar scump“, glumeste el.

    Hotelul a aparut, ca multe lucruri, cand a aparut si nevoia. A simtit-o compania Bucuresti Turism acum doi ani, cand a si demarat proiectul de investitii. Investitia initiala a fost de 1,7 milioane de euro, si a inclus dezvoltarea conceptului de hotel apartament si constructia restaurantului Le Bistro. Grupul Elscint preluase inainte de anul 2000 pachetul majoritar la societatea Bucuresti Turism, care detinea hotelul Bucuresti si o cladire invecinata cu 174 de apartamente si spatii de birouri. In ceea ce priveste proiectul de modernizare a hotelului Bucuresti, lucrarile vor fi incheiate in 2007, cand unitatea va fi inclusa in marca Radisson. 

    Valoarea totala a investitiei se va ridica la 40 de  milioane de  euro, hotelul urmand sa fie cel mai mare din Capitala, cu 450 de camere clasice plus 294 de apartamente in complexul Centre Ville, situat pe Calea Victoriei. Yaron Ashkenazi, directorul de operatiuni al Bucuresti Turism, spune ca hotelul a fost ocupat in proportie de 90% anul trecut. In 2004, a avut o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, din care 1,9 milioane de euro profit. Ce face ca acest hotel sa aiba un profit de aproape 50% si un grad de ocupare care tinde spre 100%, in conditiile in care gradul mediu de ocupare al hotelurilor din Bucuresti (cel mai ridicat din tara), se invarte undeva in jurul procentelor de 65-68%, iar profitul nu depaseste in cele mai multe cazuri 15%? 

    Raspunsul e previzibil: cererea mare si oferta mica. Centre Ville e un produs rezultat din transformarea camerelor de hotel in apartamente de doua sau mai multe camere, cu bucatarii, in ideea atragerii clientilor care doresc o camera pentru o perioada mai lunga. „Conceptul Centre Ville a aparut ca urmare a nevoilor pietei. Ca investitor am inteles potentialul de crestere a pietei din Romania, ca tara va fi parte din UE si ca din ce in ce mai multi investitori vor veni aici“, spune Yaron Ashkenazi.

    Israelienii de la Elscint, care detin 74% din Bucuresti Turism, au facut in urma cu cativa ani un studiu de piata care arata ca un businessman cu interese de afaceri sta aici 12-15 zile pe luna. „Asta inseamna ca au nevoie de facilitati de cazare pe termen mediu si lung. Asa s-a nascut ideea acestui complex“, explica Ashkenazi.

    Tariful standard este 180 de euro pe noapte, dar asta in cazul clientilor care doresc sa stea cateva zile. Un client care sta o luna plateste circa 2.000 de euro, iar chiria pentru un an intr-un apartament se ridica la circa 15-17.000 de euro. 

    Printre clientii cu statut permanent ai hotelului se numara 125 de parlamentari si trei ministri, dar si  persoane din domeniile bancar, IT, telecomunicatii, industria filmului si diplomatie. Cea mai mare problema a Centre Ville o reprezinta, insa, lipsa unor apartamente clasificate la cinci stele. In decembrie anul trecut, cand a venit prima data in Romania, Jean-Claude van Damme a cerut o camera de cinci stele, iar echipa sa a fost cazata la Centre Ville. La fel se va intampla si in aceasta luna,  in care van Damme vine din nou in Romania pentru sapte saptamani, pentru filmarile la „Second in Command“.  Tocmai de aceea, cei de la Bucuresti Turism vor inaugura in toamna acestui an 64 de apartamente de cinci stele, investitia fiind de 2,2 milioane de euro.

    „Avem pe lista de asteptare zeci de persoane care vor sa se cazeze in viitoarele noastre apartamente de cinci stele. Stau acum la alte hoteluri“, explica Ashkenazi. Oricum, printre clientii importanti ai apartamentelor de la Centre Ville s-au numarat deja personalitati din lumea filmului, precum Pink sau Billy Zane. Simion Alb, director al Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord spune ca produsul „extended stay“, asa cum sunt numite in literatura de specialitate hotelurile apartament, nu este foarte raspandit si adoptat de marile lanturi hoteliere, pentru ca cererea este relativ redusa comparativ cu cererea pentru camerele clasice de hotel. „Aceasta se explica prin durata medie de sedere intr-un hotel, care este in general redusa, adica 1-4 zile pentru oamenii de afaceri si 2-6 zile pentru turisti. Exceptie in cazul turistilor sunt hotelurile din statiuni“, explica Simion Alb.

    In general, in lume, astfel de hoteluri practica tarife cuprinse intre 30 de dolari pe zi si 130 de dolari, in functie de locatie, durata sederii si tarifele de la hotelurile locale. Nici Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels, nu crede ca astfel de proiecte de hoteluri apartament se vor dezvolta semnificativ, principala cauza fiind concurenta facuta de apartamentele din zonele ultracentrale inchiriate in regim hotelier. In plus, este destul de greu ca un nou hotel apartament sa gaseasca locatie centrala, cum a gasit Centre Ville. 

    Cu toate acestea, spune Marasoiu, sunt acum la nivel de proiect inca trei astfel de hoteluri, dar cu o capacitate mai mica, adica intre 17 si 48 de camere. „Hotelurile apartament sunt totusi o necesitate care va fi tot mai evidenta pe piata. Estimez ca pana in anul 2009, se vor mai deschide peste 250 de apartamente in hoteluri de acest tip“, crede Paul Marasoiu.  

    Pana cand investitorii vor vedea daca si celelalte hoteluri apartament care se vor deschide vor avea succesul lui Centre Ville, cei de la Elscint au deschis doua astfel de hoteluri la Bruxelles si, spun ei, au un succes la fel de mare ca cel din Romania. N-ar fi de mirare daca jumatate din camerele celor doua hoteluri apartament din capitala Belgiei sa fie inchiriate tot de politicieni romani, plecati cu treaba in zona.

  • INDUSTRIA BERII: Cine ia spuma?

    Vanzarile de bere la PET au crescut cu 50% intr-un singur an. De la 71 de milioane de euro pana la peste 115 milioane de euro. Iar tendinta de crestere se va pastra si in 2005. Berea la PET e, deja, un fenomen.

    Berea la PET reprezinta, in prezent, cam o cincime din totalul pietei de bere, dupa ce „plasticul“ a redefinit, in ultimii doi ani, strategiile producatorilor de pe aceasta piata. Daca in 2002, PET-ul ocupa doar 6% din piata berii, procentul s-a dublat in 2003, trend care s-a pastrat si in 2004, cand berea „in plastic“ a ajuns la aproape 20% din totalul pietei, evaluata la 600 de milioane de euro.

    Mai mult, tendinta de crestere se va pastra si in 2005, dupa cum estimeaza producatorii. „Dinamica pietei la PET va fi, in 2005, de peste 10%“, estimeaza Mihai Albu, director general la Interbrew Romania – al treilea jucator de pe piata berii. Tot el a mai spus ca PET-ul va continua sa creasca si, in cativa ani, ar putea insemna jumatate din afacerea cu bere din Romania.

    Totusi, rata de crestere nu va fi la fel de rapida ca si in ultimii ani, considera Octavian Buzoianu, Corporate Affairs Director la Compania de Bere Romania (CBR), membra a SABMiller plc. CBR este singura companie din esalonul celor patru „internationali“ care nu a intrat pe piata de PET.

    Piata de bere la „plastic“ este insa suficient de atractiva si pentru CBR care va lansa, la nivel national, berea Ciucas, disponibila in doua variante de ambalaj: sticla returnabila si ambalaj PET de 2 litri. Marca Ciucas a intrat in portofoliul CBR o data cu achizitia fabricii de bere Aurora Brasov, in luna iunie 2004. In urma acestei achizitii, CBR a „urcat“ o pozitie in clasamentul producatorilor de bere din Romania, ocupand, in acest moment al doilea loc, dupa Brau Union.

    Specialistii explica fenomenul „bere la PET“ trimitand la similitudinea de pe piata sucurilor, unde mai toti producatorii au lansat variante de ambalaje la PET. Cum altfel se poate cumpara un Pepsi sau o Coca-Cola la 2 litri, decat la PET?

    Caci avantajele berii „in plastic“ sunt, pana la urma, aceleasi ca si in cazul sucurilor. George Perniu, un instalator de 29 de ani, motiveaza fara echivoc preferinta pentru PET: „e mai usoara, nu se sparge si e mai simplu de transportat. In plus, nu trebuie returnat ambalajul si nu e nici o diferenta de gust fata de berea la sticla“.

    Totul se rezuma, practic, la utilitate. Nu tine de moda sa bei bere in plastic, consumatorul nu se lauda cu acest lucru. „Il foloseste pentru ca este foarte convenabil“, explica Albu. Iar producatorii n-au ignorat aceasta oportunitate. Iar cei care au profitat de ea mai devreme au avut de castigat. Bere Mures, care a avut inspiratia de a pune pe piata „Newmarkt“ la PET, s-a apropiat acum de esalonul celor patru mari jucatori internationali (Brau Union, CBR – SABMiller, Interbrew si United Romanian Breweries BereProd), care detineau pana de curand peste trei sferturi din piata. 

    Poate de aceea, si cei patru „mari“ au inceput sa fie preocupati de fenomen. „In 2004, volumele PET inregistrate de Interbrew au crescut cu peste 180% fata de anul precedent“, spune Mihai Albu. Interbrew are pe piata de bere la PET marcile Bergenbier si Noroc. Nici Brau n-a ratat oportunitatea: si-a completat portofoliul cu Bucegi si Gambrinus la PET. European Food ramane deocamdata compania care jucat cel mai bine pe cartea berii la PET. La numai patru luni de la deschiderea fabricii de bere, European Food, parte a Grupului European Drinks, a ajuns pe locul patru in topul producatorilor de bere din Romania, cu o cota de piata, in volum, de 10,6% in decembrie 2003 – ianuarie 2004, conform ACNielsen-Retail Audit Data, informatii care se refera doar la retail. 

    Totusi, cum a fost posibil un salt urias – de la 0 la o cota de 10,6% in doar patru luni? Grupul fratilor Micula are in portofoliu doar doua marci de bere, Burger si Mester. A preferat sa se concentreze doar pe acestea si sa le sustina masiv prin publicitate. In 2004, de exemplu, Burger era plasata pe locul doi in topul marcilor cu cele mai mari investitii in publicitate: 13,3 milioane de euro, la rate-card, conform Alfacont Mediatrack.

    De fapt, berea este cea mai promovata categorie de produse (ca investitii la ratecard): in 2004, banii platiti pe publicitatea la bere au atins 130 de milioane de euro, reprezentand 6,3% din totalul investitiilor in publicitate (la ratecard); pe locul doi s-au situat telecomunicatiile mobile (4,8%). Comparativ, pe piata tigaretelor, evaluata la peste un miliard de euro, reclamele nu depasesc 4,5 milioane de euro. Dar competitia la bere nu se da numai intre producatori si marci. La bere, concurenta intra si in sfera locurilor de vanzare. 

    Daca tigarile au acelasi pret in baruri, la supermarket sau la colt de bloc, la bere situatia este complet diferita. Pretul berii poate ajunge in baruri sau restaurante de lux pana la de cateva ori mai mare decat la supermarket.

    Cu toate acestea, in batalia barului cu magazinul alimentar, castiga primul. O spun cifrele: cele mai mari vanzari de bere – aproape jumatate din valoarea pietei (45%) si peste o treime din volum (35,5%) – se fac in restaurante, baruri si la terase, supranumite canalul HORECA, conform informatiilor MEMRB. Peste un sfert din valoare si o treime din volumul vanzarilor de bere se realizeaza insa in magazinele alimentare mici. In sfarsit, chioscurile de la colt de bloc detin 11% din volumul pietei. Sunt cele 11 procente pentru care se duce, deocamdata, batalia berii la PET. Caci PET-urile cu bere nu se vand in baruri sau restaurante, ci tocmai la chioscul de la coltul blocului sau in magazinul alimentar. 

    Pe fondul cresterii segmentului PET, berea la sticla va pierde teren, sticla returnabila fiind ambalajul cel mai vulnerabil in acest moment, cu precadere din cauza „incomoditatii de manevrare“, dupa cum explica George Perniu.

    De fapt, segmentul de mijloc al pietei berii e in declin. Pe „val“ sunt, acum, extremele: berile premium (ca Stella Artois sau Carlsberg) si cele din segmentul economic (ca Timisoreana, Newmarkt sau Burger). Pentru ca, dintre toate avantajele pe care le prezinta un PET, cel mai mare, decisiv, este pretul. Consumatorii cumpara berea „la plastic“ pentru ca ii costa mai putin. Si ii intereseaza mai putin daca in interiorul PET-ului e bere premium sau bere economy. De aceea, o Stella Artois sau un Carlsberg in PET ar fi cam tot una cu Chanel No. 5 in butelcute de plastic.  

  • LEGISLATIE: Atentie la fuziuni!

    973 de milioane de lei – atat e amenda pe care trebuie s-o plateasca The Romanian Investment Fund (Cyprus) Limited. Pentru ce? Nu a anuntat Consiliul Concurentei, in interval de 30 de zile, ca a achizitionat peste 54% din capitalul social al firmei de distributie First Logistics & Distribution.

    Amenda primita de fondul de investitii este in acord cu reglementarile Uniunii Europene referitoare la capitolul Concurenta. Totusi, decizia Consiliului Concurentei poate fi atacata, in termen de 30 de zile de la pronuntarea ei, la 27 aprilie 2005. Si este doar un exemplu despre cum regulile europene trebuie sa fie aplicate de-acum inainte. Dar mai e de lucru. Caci legea romaneasca antitrust, adoptata in 1999 si amendata in 2004, nu este perfect aliniata la cerintele UE. „Pentru a incheia pregatirile in vederea aderarii, Romania trebuie sa-si imbunatateasca legea antitrust, in vederea alinierii la aquis-ul comunitar“, explica Thomas Janssens de la casa de avocatura Freshfields Bruckhaus Deringer. Care este rolul legii antitrust? Neelie Kroes, comisar european pe problemele concurentei, spunea in luna mai ca „atunci cand desfiintam cartelurile, o facem ca sa impiedicam (companiile) sa fure banii din buzunarul consumatorilor… iar atunci cand nu aprobam o fuziune n-o facem din cauza unei opozitii orbesti fata de companii mari“. De fapt, regulile sunt foarte clare: marimea n-are importanta atunci cand e vorba de o fuziune. Pertinente sunt argumentele oferite de analistii financiari care dovedesc ca entitatea care rezulta dupa fuziune isi va calca in picioare competitorii si va ignora consumatorii. „Aceste fuziuni sunt inacceptabile si vor fi oprite, indiferent daca in cauza se afla companii mari sau mici“, a mai spus Neelie Kroes.

    Sub aceeasi incidenta a legii antitrust cad insa si preluarile, nu numai fuziunile. Astfel, Consiliul Concurentei nu a aprobat preluarea firmei Chimpex de catre compania Azomures, hotarare care poate fi atacata in termen de 30 de zile. Cauza? Prin achizitia Chimpex de catre Azomures „se realizeaza o puternica integrare pe verticala, operatiunea in cauza prezentand dubii in ceea ce priveste compatibilitatea sa cu un mediu concurential normal“. De fapt, Azomures este principalul actor de pe piata romaneasca a producerii si comercializarii ingrasamintelor chimice. La randul sau, Chimpex, societatea achizitionata, este operatorul portuar traditional pentru ingrasaminte chimice, aflandu-se, la randul sau, intr-o pozitie dominanta pe piata serviciilor de operare a ingrasamintelor chimice. Mai mult, pentru un anumit tip de ingrasaminte chimice (ureea vrac), Chimpex are o pozitie de monopol, fiind singurul operator portuar specializat in acest tip de operatiuni. Un exemplu fericit este preluarea integrala a companiei Ardealul de catre norvegienii de la Orkla Foods Romania (ORF). Tranzactia a primit lumina verde din partea Consiliului Concurentei, asa ca in trimestrul doi, OFR va integra Ardealul, compania numarul doi din Romania in domeniul productiei pateurilor si a conservelor din carne.

    Afacerea Orkla-Ardealul a fost un exemplu pozitiv. Dar problemele pot aparea nu numai din partea firmelor care, din diverse motive, nu respecta intocmai cerintele Consiliului Concurentei. Ci insusi Consiliul are cateva aspecte de reglementat, dupa cum precizeaza Ana Diculescu – Sova, partener senior in cadrul Casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Pentru ca, spune ea, Consiliul Concurentei este atat acuzator si judecator, iar „acuzatorul nu poate aplica in mod rezonabil principiile conform carora trebuie sa functioneze, daca este pus sa il judece pe cel acuzat“. Mai mult de-atat, legislatia concurentei contine cateva reguli contrare acquis-ului comunitar. Spre exemplu, legea concurentei impune exportatorilor romani o conditie suplimentara la vanzarea produselor lor: acoperirea tuturor costurilor, declara Carmen Peli, avocat asociat senior in cadrul NNDKP. Aceasta obligatie nu este impusa producatorilor din actualele state membre ale UE si, prin urmare, „concurenta pe piata comuna va fi distorsionata in defavoarea exportatorilor romani, daca s-ar mentine aceasta reglementare“, adauga Carmen Peli.

    Dar nu cumva alte noi reglementari vor inaspri conditiile concurentiale de pe piata romaneasca?  

     

  • Legislatia concurentei

    Consiliul Concurentei are o natura ambigua, intrucat este, in acelasi timp, acuzator si judecator.

    ACUZATOR: In calitate de autoritate administrativa, declanseaza investigatii la plangere prealabila sau din oficiu, atunci cand exista indicii ca Legea concurentei nr. 21 / 1996 a fost incalcata.

    JUDECATOR: La sfarsitul investigatiei, in calitate de autoritate jurisdictionala, in urma audierilor partilor in mod independent emite o decizie de sanctionare.