Militarii americani sunt aşteptaţi la Deveselu cu pui făcut la ţest, preparat chiar de primarul Gheorghe Beciu, care invocă proverbe olteneşti pentru a-i goni pe samsarii de terenuri în căutare de chilipiruri imobiliare: “Domnilor, nu vă aruncaţi ca slaba-n han!”. Deveselu, o comună din Olt care numără în jur de 3.300 de oameni, a devenit, în numai patru luni, punctul strategic de apărare antirachetă pe harta Europei.
Blog
-
Lagarde: Rezervele FMI pălesc în comparaţie cu posibilele nevoi de finanţare ale ţărilor vulnerabile
FMI a anunţat, într-un comunicat transmis sâmbătă, că va decide până în aprilie dacă resursele de care dispune sunt suficiente pentru a preveni o criză globală a creditelor, dacă criza datoriilor de stat din Europa s-ar răspândi în întreaga lume. Miniştrii Finanţelor din întreaga lume, reuniţi în acest weekend la Washington pentru întâlnirea anuală FMI-Banca Mondială, şi-au exprimat temerile că FMI ar putea avea nevoie de capital suplimentar pentru a putea oferi o plasă de siguranţă ţărilor vulnerabile la extinderea crizei din Grecia, Irlanda şi Portugalia către economiile mai mari din zona euro şi către alte părţi ale lumii.
-
Conciliatorii
Veţi mai fi găsind prin mormanele de terfeloage ale buchiniştilor autohtoni traducerea românească a cărţii “The Appeasers”, de istoricii britanici Martin Gilbert şi Richard Gott. Este vorba de o analiză a galeriei de politicieni care, în anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, au promovat neintervenţionismul şi îmbunarea societăţii engleze în faţa ascensiunii hitlerismului. Politicienii în cauză, guvernul condus de Neville Chamberlain, au acceptat reînarmarea şi militarizarea Germaniei, au pledat pentru o neintervenţie anglo-franceză în Spania în timpul războiului civil, au acceptat anexarea Austriei sau dezmembrarea Cehoslovaciei, ba au încercat să ajungă la o înţelegere cu Hitler în detrimentul şi pe la spatele Poloniei. Pentru că este o lecţie de istorie şi politică care trebuie cunoscută şi dată fiind şi ciclicitatea acţiunilor omeneşti, voi intra un pic mai în amănunt; pe de altă parte, demersul meu se termină, desigur, în prezent.
Un mozaic care vă va lămuri în privinţa contextului: Keynes constata că Tratatul de la Versailles, care a pus capăt Primului Război Mondial, era plin de clauze care încercau să sărăcească Germania şi să-i limiteze dezvoltarea; în Marea Britanie gentlemanii au căutat un ţap ispăşitor pentru această situaţie şi l-au găsit – Franţa – în timp ce ei au mers cu mâna întinsă a prietenie către nemţi. Ideea era de construcţie a unui bloc economic european care să se bazeze pe disciplina şi eficienţa statului nazist şi care să contracareze răspândirea comunismului. La Londra membrii guvernului asistau la lecţii de semantică bazate pe Mein Kampf şi la lecţii de diplomaţie care încercau să lămurească intenţiile lui Hitler: va porni sau nu un război?
Pentru a-şi da seama dacă Germania poate sau nu să fie împăciuită, conciliatorii au organizat vizite la Hitler, deplasări în care politicienii care credeau în posibilitatea unei apropieri între Marea Britanie şi Germania puteau tăinui cu liderul german. Membrii guvernului britanic refuzau, pur şi simplu, să audă şi să vadă semnalele de alarmă. Cum a fost cel al ambasadorului la Berlin Horace Rumbold, care scria, în primele săptămâni de după instalarea regimului hitlerist, că noul guvern a făcut să apară “cele mai urâte trăsături ale caracterului german, spirit meschin de răzbunare, brutalitate şi şovinism zgomotos şi lipsit de răspundere”. Sau că “plecarea din Germania a unui mare număr de scriitori, artişti, muzicieni şi militanţi politici a creat pentru moment un fel de vid”. Conciliatorii aveau încredere în cuvântul lui Hitler, socoteau ţelurile Germaniei rezonabile, ingnorau politicile antisemite; un articol din Daily Mail scris de lordul Rothermere conchidea: “Cehoslovacia nu prezintă pentru noi niciun fel de interes. Dacă Franţa vrea să îşi frigă degetele acolo, e treaba ei”. Era cu puţin timp înainte ca Cehoslovacia să fie ruptă în bucăţi şi împărţită ca o pradă.
Cei pasionaţi vor putea regăsi şi o bucăţică din istoria României, care se împleteşte cu politica de conciliere britanică şi cea agresivă a lui Hitler – dar asta e deja altă poveste. Conciliatorii au decis să ignore lecţiile trecutului şi să renunţe la simpla aplicare a bunului-simţ în relaţiile politice. Sigur că nu sunt singurii responsabili pentru ce a urmat şi că situaţia şi angrenajele care au declanşat al Doilea Război Mondial sunt mai ample, dar conciliatorii vor rămâne consemnaţi de istorie: o patină pe care cei lipsiţi de scrupule au alunecat în drumul spre conflictul mondial. Revenind la România şi la spiritual conciliant-imobil, oricum ar fi aceasta şi oricui ar fi aparţinând, nu putem să nu-i constatăm şi existenţa şi persistenţa. Problema e că ar trebui să renunţăm la o astfel de politică, aşa cum bine zice Dan Şucu. De la naţionalul “să avem încredere, să-l lăsăm să vedem cum se descurcă” sau “să-mi ţină numai de data asta” la “nu-i treaba mea, nu mă bag” şi “oricum n-am pe cine/de ce”, o colecţie întreagă de îndemnuri imobil-fataliste ne jalonează existenţa, iar tupeul şi nesimţirea se caţără tocmai pe astfel de trepte.
Mă rog, nu-i treaba mea, dar eu zic să nu mai aşteptaţi, că nu se descurcă.
-
Strategia Guvern-FMI: Noile companii energetice vor fi privatizate până în iunie 2012
Guvernul intenţiona iniţial să comaseze principalii producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica, însă a renunţat la acest proiect din cauza problemelor juridice şi ia în calcul varianta alternativă de a crea două companii energetice mai mici, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara. Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din SNLO şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari.
-
Liderii europeni încearcă să rezolve criza, sub presiunea partenerilor internaţionali
Pieţele financiare au căzut puternic în această săptămână, din cauza temerilor că criza din Grecia, ţară aflată aproape de faliment, s-ar putea răspândi către alte state din zona euro. Liderii europeni resimt tot mai multă presiune internaţională să rezolve criza pentru a preveni repetarea haosului care a măturat pieţele financiare în 2007-2009, transmite Reuters. Comisarul european pentru Economie, Olli Rehn, a declarat că, odată ce guvernele din zona euro confirmă consolidarea Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), atenţia Europei se va îndrepta către folosirea resurselor acestui mecanism cât mai eficace posibil.
-
Testul lui Turing astăzi
La scurta vreme dupa ce primele calculatoare electronice au reusit sa faca ceva util pentru om (de fapt doar niste calcule banale, insa efectuate mult mai repede) s-a nascut si un pariu care promitea sa ne urmareasca multa vreme: vor deveni vreodata masinile inteligente? Cel care a enuntat termenii a fost matematicianul englez Alan Turing, care a formulat (in 1950) si principiul dupa care se va stabili daca o forma de “inteligenta artificiala” atinge un nivel comparabil cu cel al inteligentei umane. Asa-numitul “test Turing” cere ca un juriu format din oameni sa converseze simultan timp de cinci minute cu o entitate conversationala artificiala si cu un om, fara a avea indicii despre cel care raspunde. Daca mai mult de 30 la suta dintre judecatori vor confunda computerul cu omul, atunci se poate trage concluzia ca masina este inteligenta. Turing era convins ca pana la sfarsitul secolului 20 testul va fi trecut.
|nsa pariul abstract de la care am pornit a nascut si cateva pariuri reale. Fundatia LongBets administreaza un set de pariuri pe teme de mare importanta pentru omenire, iar primul dintre ele se refera la predictia ca pana in 2029 un computer va trece testul Turing. Miza este de 10.000 de dolari si va ajunge la o organizatie non-profit, iar opozantii sunt Ray Kurzweil si Mitch Kapor. Desigur, Kurzweil crede ca da si nu e nicio surpriza: el este cel care a creat produse care dau semne de inteligenta (in domeniul recunoasterii caracterelor si al sintezei vocale, de exemplu) si tot el este cel care sustine ca pragul “singularitatii” va fi trecut peste vreo 30 de ani. Kapor, fondatorul firmei Lotus si autorul programului de calcul tabelar 1-2-3, este convins nu doar ca testul Turing nu va fi trecut pana in 2029, ci ca niciodata vreo forma de inteligenta artificiala nu va rivaliza cu cea umana. Mai sunt consemnate si alte pariuri cu bataie lunga pe teme inrudite, cum ar fi predictia lui Nova Spivack ca pana la jumatatea secolului al XXI-lea nicio forma artificiala nu va dobandi “constiinta de sine”. Sa admitem ca este o ambitie care depaseste testul Turing si nu ma mir ca nimeni nu l-a contrazis. Necontrazis a ramas si Kevin Kelly, care crede ca in 2075 se vor construi masini care sa treaca testul Turing folosind doar hardware care era disponibil in anul 2005 – un alt fel de-a spune ca dificultatea majora e in software si nu in puterea de calcul.
Dar acum se ridica o noua intrebare: este oare testul Turing concludent? Uneori imi pun problema in sens invers, conversand cu oameni reali (de obicei asezati in spatele unui ghiseu). |n 1966 un program numit Eliza a pacalit cativa oameni, care s-au lasat convinsi ca vorbesc cu un psihoterapeut. Cativa ani mai tarziu un alt program (Parry) a reusi sa imite cu succes un schizofrenic paranoic, dar testul nu a fost considerat concludent. |n 2008 un jurnalist de la The Times a facut parte dintr-un juriu si a fost pacalit la randul lui de un program creat de ucraineanul Vladimir Veselov.
|nsa n-as fi reluat acest subiect daca zilele trecute n-ar fi facut valva un program numit Cleverbot, care a facut o demonstratie publica la festivalul Techniche, desfasurat la Gawahati, in India. Revista New Scientist relateaza ca la test au participat 30 de voluntari si s-au luat in calcul cele 1.334 de voturi ale publicului, rezultatul fiind ca 59,3% l-au considerat pe Cleverbot fiinta umana. Ciudat: 63,3% din public i-a considerat masini pe oamenii reali care au conversat alaturi de program. Sa insemne rezultatul ca avem de-a face deja cu o “masina ganditoare”? Nici chiar cel care a creat programul, Rollo Carpenter, nu crede ca programul gandeste. De fapt, doar cauta raspunsuri din conversatiile precedente, dar nu sunt convins ca majoritatea oamenilor nu procedeaza adesea la fel. Am incheiat o conversatie online cu Cleverbot de indata ce mi-a raspuns la o intrebare cu o alta intrebare.
Alte titluri in presa a facut un supercomputer prezicator. Hranit cu mai mult de 100 de milioane de rapoarte si articole de presa (inclusiv arhiva postbelica a New York Times), programul realizat de Kalev Leetaru de la Universitatea din Illinois ar fi putut prezice revoltele din Orientul Mijlociu si a reusit sa-l localizeze cu buna aproximatie pe Bin Laden inaintea serviciilor secrete. Initial am crezut ca-i tot o bomba de presa, dar un articol stiintific publicat de autor in First Monday m-a convins de seriozitatea abordarii. Pana la urma, chiar vrem sa conversam cu computerele? Cred ca experimentul de la Gawahati n-a dovedit ca testul Turing poate fi trecut, ci mai degraba ca testul este depasit.
-
Cine este cel mai admirat CEO din România?
S-ar putea crede că admiraţia e statică. Multă lume s-a întrebat ce rost are o a doua ediţie a catalogului Celor mai Admiraţi CEO din România, disponibil pe piaţă din 3 octombrie. Ce s-ar fi putut schimba de anul trecut şi până acum?
În rândul celor mai admiraţi 100 de manageri sunt 33 de nou intraţi faţă de ediţia anului trecut. Celebrul sculptor francez Auguste Rodin spunea că “admiraţia este un vin generos pentru spiritele nobile”. Aşa cum şi vinul este viu, schimbându-şi în timp proprietăţile, şi admiraţia poate creşte sau dispărea. Fireşte, o serie de ieşiri din acest catalog au fost cât se poate de naturale. Liliana Solomon de la Vodafone, ocupanta locului al treilea în clasamentul anului trecut, are acum un fotoliu în birourile de la Londra ale operatorului, iar Călin Drăgan, de la Coca-Cola HBC, a ajuns pe meleaguri japoneze.
Pe de altă parte, sunt şi cazuri în care managerii au urcat spectaculos în top, chiar dacă sunt nou-intraţi în mediul de afaceri din România; este cazul lui Inaki Berroeta de la Vodafone, care ocupă un loc în primul eşalon al admiraţilor, deşi a fost numit în funcţie la finalul anului trecut.
Sociologul Alfred Bulai spune că imaginea unui manager este importantă în măsura în care compania îşi propune cu adevărat să aibă o relaţie cu publicul său. Admiraţia, completează Bulai, are de cele mai multe ori legătură cu gradul de vizibilitate a managerului, cu încrederea generată de respectivul lider, dar şi de legătura personală care există între oamenii de afaceri. “Cert e că admiraţia costă, iar firmele care înţeleg asta plătesc sume importante pentru ca liderul să <arate bine>”, declară sociologul.
Tot dintr-o perspectivă sociologică, Mircea Kivu spune că, odată format un brand personal puternic, în funcţie de care se manifestă admiraţia celor din jur, managerul poate deveni cu uşurinţă un model pentru societate. “Practic, aceşti oameni întruchipează succesul şi promovează valori pe care toată lumea le caută”, spune Kivu. Pe de altă parte, la nivel strict personal, odată ajuns într-o poziţie de conducere a unei companii mari, majoritatea simte nevoia unui val de recunoaştere venit din exterior. “Există o categorie de oameni de afaceri excesiv de histrionici, pentru care reuşita socială reprezintă vizibilitatea publică”, comentează sociologul. Tot el comentează că aceştia sunt cei care construiesc imaginea publicului despre oamenii de afaceri. “Este meteahna oricărui om nou îmbogăţit, aceea de a fi recunoscut după ce se îmbogăţeşte”, adaugă Kivu.
Din acest punct de vedere, admiraţia poate fi privită şi drept un criteriu fără de care un conducător nu poate fi considerat un CEO de succes, punctează Ion Nestor, partener coordonator în cadrul casei de avocatură pe care a fondat-o împreună cu soţia sa, Manuela Nestor, în urmă cu 20 de ani. El crede că un lider admirat poate reprezenta o motivaţie în plus pentru oamenii din organizaţie pentru a face acel “pas în plus” esenţial, în ultimă instanţă, pentru succesul oricărei companii. Fie că este vorba despre admiraţie din partea propriei echipe, fie că sfera este extinsă la nivelul partenerilor de afaceri, admiraţia e un bun intangibil pe care orice lider îl poate câştiga în timp, consideră avocatul. De mare ajutor sunt o serie de trăsături de personalitate native. “Este categoric însă faptul că nu există o reţetă universală a dobândirii şi păstrării admiraţiei, fiecare CEO având de îndeplinit propria sa <foaie de parcurs>”, spune Ion Nestor. El a avut, ca şi Stefanos Theocharopoulos, Cornel Oprişan sau Violeta Ciurel, una dintre cele mai spectaculoase intrări în topul admiraţiei, în primul eşalon.
-
Când ai o colegă de coşmar
Repartizate fiind în aceeaşi cameră, între cele două se va lega încă din primele zile o frumoasă prietenie. Provenind dintr-o familie bogată, Rebecca o ia pe Sara sub protecţia sa, ajutând-o să se integreze mai uşor în campusul universitar, iar în scurt timp cele două ajung să fie de nedespărţit.
Lucrurile se schimbă însă când Sara devine mult mai populară, făcându-şi mai mulţi prieteni şi chiar un nou iubit. Simţind că cei din jur le răpesc din timpul pe care l-ar fi petrecut împreună, Rebecca decide că a venit momentul să schimbe situaţia.
Nimeni nu bănuieşte că în spatele simpaticei şi loialei tinere se ascunde o minte psihotică, bolnavă şi obsesivă, care o va transforma într-o criminală feroce ce nu va cruţa pe nimeni dintre cei care îi vor sta în cale.
-
Ce se întâmplă în Orientul cel neliniştit
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a transmis vineri secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, “cererea de aderare a Palestinei pe baza frontierelor din 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală”. Abbas a transmis şi misiunii Libanului, ţară care asigură în această lună preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate, solicitarea unei rezoluţii de recunoaştere a statului palestinian, dar supunerea acesteia la vot ar putea dura câteva săptămâni, interval în care să se caute un compromis.
Franţa a propus deja acordarea statului de stat observator nemembru Palestinei, urmând ca în 2012 negocierile cu Israelul să se definitiveze, iar ONU să recunoască pe deplin noul stat palestinian.