BusinessMagazin

Blog

  • Mai putin de jumatate

    In cazul celor mai multe dintre cotidienele centrale de top din SNA audienta online dintr-o saptamana nu reprezinta nici macar jumatate din totalul cititorilor in varianta tiparita, pe hartie, dintr-o singura zi.

     

    Publicatia

    Cititori/editie tiparita

    Cititori/saptamana online*

    Libertatea

    1.388.000

    492.000

    Jurnalul National

    932.000

    230.500

    Gazeta Sporturilor

    812.000

    861.000

    Evenimentul zilei

    746.000

    474.000

    Pro Sport

    593.000

    717.000

    Adevarul

    439.000

    172.000

    Romania Libera

    309.000

    123.200

    Compact Bucuresti

    272.000

    32.200

    Ziua

    246.000

    153.000

    Gandul

    233.000

    180.000

    Ziarul Financiar

    209.000

    131.000

    Ziarul

    167.000

    90.000

    Cotidianul

    136.000

    200.000

    Curierul National

    122.000

    19.100

    7 Plus

    70.000

    29.000

     

    *date valabile la inchiderea editiei         

    Sursa: SNA, trafic.ro

  • Semnele schimbarii

    Intregul esafodaj al televiziunii ca industrie se clatina sub impactul noilor tehnologii si, mai ales, al Internetului. Dar, spre deosebire de alte ramuri ale industriei divertismentului, televiziunea pare mult mai abila in a se adapta si chiar a se re-inventa.

    Cu cateva saptamani in urma, vorbind despre tendinta de convergenta a televiziunii cu Internetul, ma intrebam (cu sincera naivitate, recunosc) daca definitia televiziunii se mai potriveste cu cea din dictionare. Din momentul in care modalitatea tehnica prin care semnalul ajunge la mine (pe calea undelor, prin cablu TV, prin protocoale IP, pe DVD) devine irelevanta, o buna parte din definitie s-a pierdut. Cand nici macar aparatul cu care vizualizez acest semnal (televizor clasic, computer, iPod sau chiar telefon mobil) nu mai are importanta, definitia e pe cale sa se surpe. Si devine de-a dreptul caduca in momentul in care chiar si modalitatile de productie a continutului se diversifica: mai este YouTube televiziune?

     

    Insa oricat am largi rubrica din dictionar pentru a cuprinde toata aceasta pleiada de schimbari, vom ramane mereu in urma. Jeff Zucker – presedintele retelei NBC – spunea in octombrie 2006 ca, in materie de televiziune, schimbarile ce vor surveni in urmatorii cinci ani le vor pune in umbra pe cele petrecute in ultima jumatate de secol. Zilele trecute, intr-o conferinta gazduita de MediaGuardian Edinburgh International Television Festival, Vinton Cerf – unul dintre legendarii parinti ai Internetului – aprecia la randul lui ca dezvoltarile din ultimii ani vor continua si ca foarte curand vom privi majoritatea programelor TV prin Internet – „o revolutie care ar putea anunta inlocuirea televiziunii traditionale difuzata prin canale TV de catre noile servicii interactive“. Mai mult, Cerf (care este si vicepresedinte la Google) afirma ca deja se intrevad cai de a mixa informatii din medii diferite si invita auditoriul (format din executivi ai companiilor de media) sa-si imagineze posibilitatea de a opri un program TV si, printr-un clic de maus pe unul dintre obiectele sau personajele de pe ecran, sa obtina informatii suplimentare despre subiectul respectiv.

     

    Insa chiar daca acest gen de interactivitate nu va veni peste noapte, pentru intreaga industrie de televiziune este clar ca modelul de business pe care se bazeaza va trebui sa se schimbe. E adevarat ca modelul traditional al televiziunilor comerciale – bazat pe „publicitate de masa“ – a inceput sa se erodeze chiar inainte de impactul cu internetul: expansiunea posturilor de nisa a fragmentat si mai mult publicul, iar metodele de masurare a audientei se dovedesc din ce in ce mai putin relevante. Din fericire, televiziunea pare mult mai reactiva decat alte zone ale divertismentului (de pilda industria muzicala), astfel incat miscarile de adaptare sunt deja vizibile, semne clare ale unei radicale schimbari de paradigma: de la un mediu pasiv, in care spectatorul este un simplu consumator de programe, spre un mediu activ, capabil sa retina atentia audientei si sa „angajeze“ sau chiar sa implice privitorul. Industria publicitara este deja in cautarea unor metrici noi, care sa valorizeze in mai mare masura acest angajament (sau atasament), mai ales in conditiile in care videorecorderele digitale, distributia prin download si vanzarea de programe (mai ales seriale) pe DVD devin practica curenta, facand desuete metodele traditionale de masurare a audientei.

     

    Interactivitatea si implicarea – atat de aclamate de Web 2.0 – sunt noile imperative ale televiziunii. Poate ca cea mai radicala abordare a avut-o MTV, care a lansat un spatiu virtual tridimensional in care utilizatorii interactioneaza nu doar intre ei, ci si cu avatarurile personajelor din serialul Laguna Beach. Un exemplu ceva mai cuminte ne ofera reteaua ABC, care incearca sa fructifice si in web serialul de succes „Anatomia lui Grey“, dedicandu-i trei bloguri conexe: „Grey Matter“ (in care scriu realizatorii), „The Nurse’s Station“ (unde apar barfele asistentei Debbie) si „The Emerald City Bar“ (desigur, comentariile barmanului Joe). La acestea se adauga comunicarea pe orizontala intre fanii serialului, in diverse bloguri si forumuri. Plus situl web special dedicat de catre ABC, in care se furnizeaza nenumarate materiale si servicii conexe. Ca si in cazul altor seriale de succes, nu mai avem de-a face cu o productie de televiziune, ci de creatii media complexe. Mai mult chiar, substanta unor intregi productii incepe sa se schimbe in acest context, iar serialul „Lost“ („Naufragiatii“) este un exemplu concludent: mai elaborat, mai misterios, mai atractiv pentru un public pretentios, abordabil pe diverse niveluri de lectura, imbinand video si web… Altfel.

  • WiFi America

    San Francisco, Chicago sau Houston au visat sa ajunga printre primele orase din SUA cu retea de Internet wireless in banda larga pe tot teritoriul. Intre timp insa, costurile de acces online pentru utilizatori au scazut asa de mult, incat investitia in astfel de retele pare sa nu se mai justifice.

     

    Pentru proiectul sau de retea WiFi in valoare de aproape 19 milioane de dolari, municipalitatea din Chicago a negociat cu furnizorul de Internet EarthLink, angajandu-se sa imparta costurile cu acesta, mai precis sa subventioneze cheltuielile cu infrastructura, Earthlink urmand sa asigure operarea sistemului. Pana la urma, dupa luni multe de negocieri, planul a esuat. Neintelegeri la impartirea costurilor? Mai curand pare ca au contat precedentele altor orase: in ultimii doi ani, febra WiFi a cuprins pe rand San Francisco, Milwaukee, Philadelphia, Houston si alte municipalitati, in total cam vreo 450 pe tot teritoriul SUA, care au considerat ca o conexiune de Internet in banda larga de la un capat la altul al orasului, gratuita sau la un pret foarte mic (pentru Chicago ar fi fost 20 de dolari pe luna), noul serviciu se va dovedi superatractiv. Si, pe de alta parte, ca publicitatea presupusa de exploatarea lui va justifica investitia (e vorba de reclamele pe care utilizatorul le primeste pe site-urile accesate prin reteaua municipala).

     

    Pana acum, mai ales pentru orasele mai mici, speranta nu s-a confirmat (la Lompoc, California, unde reteaua WiFi a pornit acum aproape un an, municipalitatea a atras putin peste 400 de clienti, dintr-o populatie de 42.000 de oameni), iar in cele mari n-a apucat sa se confirme, fiindca disputele intre oficialitatile locale si neintelegerile cu investitorii au intarziat lansarea retelei cu luni de zile; la Houston nici acum nu s-a miscat nimic, desi contractul cu acelasi EarthLink a fost aprobat de consiliul local in primavara. Or, pe parcursul ultimilor doi ani, pretul accesului la Internet a scazut, ceea ce face retelele WiFi nerentabile; AT&T, de exemplu, cere 20 de dolari pe luna la Chicago pentru o viteza de transfer de 1,5 Mbs. Confruntat cu pierderi de 46 de milioane de dolari numai in primul semestru, EarthLink a decis sa renunte la contractul din San Francisco, nemaipermitandu-si sa acopere 14 din cele 17 milioane de dolari, cat ar costa reteaua de aici.

     

    Comentatorii optimisti sustin ca aceasta nu inseamna ca viitorul retelelor WiFi ar fi compromis, ci doar ca va trebui gasit alt model de business, unul care sa implice obligatii si contributii mai mari din partea primariilor. Dar intr-un climat in care deja chestiunea s-a politizat, acuzatia de risipire a banilor publici planand deja asupra autoritatilor locale dispuse sa preia o parte mai mare din costuri, slaba speranta ca visul unei Americi urbane prevazute cu WiFi se va implini asa de repede.

  • Contract la minut

    Pe vremea cand era student la Facultatea de Drept din Bucuresti, acum aproape 10 ani, Daniel Eduard Rociu (30 de ani) cauta pe Internet site-uri cu profil juridic din Romania, ca sa gaseasca modele de contracte. Deloc simplu insa, la ceea ce insemna Internetul romanesc de atunci.

     

    Nici acum situatia nu s-a schimbat radical, ceea ce i-a dat lui Rociu ideea sa ofere celor aflati in situatii similare o solutie. Site-ul Askme.ro gazduieste in prezent o lista de 200 de contracte, de la cele de vanzare-cumparare sau leasing si pana la contracte de management.

     

    „O parte din contracte le am de la prieteni avocati, iar cele in limba engleza le primesc din SUA si Canada, tot de la prieteni“, explica Daniel Rociu. Investitia initiala pentru acest proiect a fost de 50 de dolari in publicitate prin Google AdWords, iar site-ul destul de simplu realizat a fost o creatie personala a juristului, care nu a presupus deci cheltuieli suplimentare. Latura de business a acestei idei este ca oricine poate intra in mai putin de cateva minute in posesia unui contract de care are nevoie, contra unei sume medii de 2,5 euro, economisind astfel timpul si banii de care ar fi fost nevoie sa mearga la un jurist.

     

    Iar in loc de virament bancar – singura metoda de plata disponibila pe site-urile juridice, care dupa parerea lui Daniel Rociu este „o modalitate demna de mijlocul anilor ’90“, pentru ca presupune timp pana la intrarea in posesia documentului – plata pe Askme.ro se realizeaza in timp real prin intermediul telefonului mobil. Este suficient un SMS trimis catre un numar de telefon dedicat, prin care se face confirmarea platii, pretul contractului fiind astfel achitat prin intermediul facturii telefonice.

     

    „De la infiintarea site-ului, la inceputul lunii august, am avut peste 500 de vizitatori unici, dintre care 45% se intorc pe site in mod regulat“, afirma Daniel Rociu. „Multi dintre vizitatori se transforma in clienti. Iar daca sunt indecisi, sistemul de monitorizare de pe Askme.ro imi permite sa lansez contraoferte. Si de obicei, cei vizati cedeaza.“ Evident, cu conditia ca pe site sa existe modelul de contract cautat de cine intra pe site. 

  • Arta la drumul mare

    Se incadreaza in curentul „verde“ in plina manifestare peste tot si pot fi transformate in muzee in aer liber: intersectiile cu sens giratoriu, rebotezate „rotonde“, au devenit in ultimii ani o moda in designul urban.

     

    O calatorie prin Europa inseamna nenumarate momente de cumpana, in care nu stii daca sa virezi la dreapta sau la stanga ca sa alegi drumul cel bun dintre sutele de autostrazi si drumuri nationale. Iar o aventura cu masina fara GPS a devenit o piatra de incercare chiar si pentru cel mai iscusit sofer. Vocea GPS-ului devine atat de familiara, incat ajungi sa ii cunosti obiceiurile si cuvintele preferate: nu poate fi trecuta cu vederea frecventa cu care rosteste „roundabout“, ceea ce in romana s-ar traduce prin „rotonda“. Adica acea intersectie cu sens giratoriu al carei centru este dominat de un cerc si unde cel care patrunde trebuie sa dea prioritate.

     

    Rotondele au fost imaginate ca un reper de trafic care le economiseste soferilor timp important petrecut pe drum, atunci cand asteapta ca semaforul sa se faca verde; de aceea sunt pe placul ecologistilor, care calculeaza ca de aici se naste o economie de energie pentru semafoare. Dincolo de aspectele practice, multe rotonde au ajuns pretext pentru expunerea artei in aer liber – lucrari de design, monumente clasice sau realizari ale artistilor moderni. Costul construirii unei rotonde poate incepe de la 200.000 de euro in cazul intersectiilor simple si poate depasi 2 milioane de euro pentru constructiile mai complicate, care includ si o creatie de design sau amenajarea unei gradini.

     

    Prima intersectie cu sens giratoriu din Europa a fost realizata la Paris la inceputul secolului trecut de catre Eugene Henard, arhitectul orasului, si a avut in prim-plan Arcul de Triumf. Nu numai ca este cea mai veche din lume, dar este o piatra de incercare pentru orice sofer, avand in vedere ca Arcul este inconjurat de 8 benzi. Numarul enorm de masini care parcurg intersectia in fiecare zi a dat nastere la mituri. Astfel, se spune ca un turist american s-a trezit prins in interior si pentru ca nu a reusit sa schimbe banda, a fost nevoit sa conduca in cerc pana a ramas fara benzina. Tot in aceeasi perioada, William Phelps Eno construia Columbus Circle din New York, prima astfel de intersectie din Statele Unite.

     

    Sistemul inventat la inceputul secolului trecut avea un mare neajuns: cei aflati in intersectie trebuia intotdeauna sa dea prioritate masinilor venite din partea dreapta, ceea ce ducea la aglomerarea intersectiei si inevitabil la accidente.

     

    Astfel, in anii ‘50, in Marea Britanie s-a inventat conceptul de „rotonda moderna“ care presupunea ca aceia care intrau in intersectie sa acorde prioritate masinilor din rond. Sistemul a fost adoptat si de celelalte state din Europa incepand din 1980. Continentul american a fost initial reticent, mai ales dupa celebrul episod de desene animate in care familia Simpson, aflata in vizita in Marea Britanie, s-a invartit minute bune in cerc pentru ca nu reusea sa gaseasca iesirea potrivita din aceasta intersectie noua pentru ei. Recent insa si Statele Unite, si Canada au preluat sistemul, care s-a dovedit un succes pentru ca a descongestionat traficul.

     

    „Atunci cand constructia rotondelor a inceput, multi s-au declarat ingrijorati“, spune Tom Adriance, responsabil pentru administrarea traficului la municipalitatea din Malta, un oras din statul New York unde au fost construite cinci rotonde si alte sapte sunt in proiect. „E ceva nou si oamenii sunt un pic nervosi. Dar pe masura ce se vor obisnui vor realiza avantajele. Traficul este mai fluent si foarte rar apar congestii. Cine isi doreste sa astepte trei minute pana sa se schimbe culoarea semaforului?“, declara Adriance despre proiectul de 16 milioane de dolari (aproape 12 milioane de euro).

     

    Principiul „cedeaza la intrarea in intersectie“ a devenit lege in Marea Britanie in 1966, unde au fost construite sute de rotonde. Cel mai ambitios program a inceput in orasul Milton Keynes, unde dupa ideile urbanistului Melvin Webber au fost construite 130 de rotonde, din care numai cinci semaforizate. Sistemul s-a dovedit a fi atat de popular, incat rotondele figureaza in logo-ul folosit de orasul Milton Keynes pentru cea de-a 40-a aniversare, iar in slogan „Roundabout 40 and still in love“.

     

    Designul rotondelor moderne s-a rafinat in ultimii ani. Unghiurile de intrare au fost largite si au fost adaugate elemente care incetinesc traficul. La ora actuala, conform The Economist, Franta are 20.000 de rotonde moderne, Australia 15.000, Marea Britanie 10.000, iar Statele Unite 1.000. Iar odata rezolvata problema traficului, rotondele au inceput sa-si gaseasca si alte foloase, fiind nu de putine ori amenajate ca niste muzee in aer liber. Intr-o rotonda din Belfast este programata pentru 2008 inaugurarea unei structuri de 45 de metri inaltime in forma de floare salbatica. Semnat de artistul Ed Carpenter, proiectul se va afla in centrul unei inter-sectii de drumuri importante din vestul orasului si va fi vizibil de la cativa kilometri distanta. Carpenter, care a avut un buget de 400.000 de lire sterline (peste 590.000 de euro), sustine ca a imaginat floarea „ca simbol al viitorului“.

     

    Si in Franta au aparut obiecte de design in mijlocul intersectiilor. De exemplu in regiunea Landes, cunoscuta ca un centru industrial, la tot pasul dai peste ro-tonde care spun povestea industriei respective. Astfel, in zona Chalosse, unul dintre cele mai importante centre de productie de mobila din regiune, a fost imaginata o structura care atrage atentia de la distanta: un scaun de 10 metri inaltime si cinci metri lungime apare brusc pe un drum din vestul orasului Hagetman.

     

    Francezii au expus si istoria, si miturile in intersectii. In trecut, Landes era o regiune mlastinoasa, cu turme imense de oi. Pentru a putea trece peste locurile noroioase, ciobanii mergeau pe catalige. Pe masura ce terenurile au fost curatate, ciobanii pe catalige au disparut, insa au ramas prezenti in cantecele si dansurile locului – iar intr-una dintre rotondele din zona a fost instalata o sculptura imensa care reprezinta un cioban pe catalige.

     

    Spania este o alta destinatie care atrage atentia prin aranjamentele la drumul mare. Daca francezii si britanicii au ales constructii din lemn sau metal, spaniolii au speculat vegetatia specifica zonei. In regiunea Tarragona, rotondele par niste gradini botanice in miniatura, dominate de palmieri si ananasi si asezonate cu leandru si alte flori mediteraneene. Vegetatia este atat de deasa, incat poti uiti ca te afli intr-o intersectie si ca trebuie sa cedezi trecerea.

  • O punte intre generatii

    Un artist din Sheffield reuseste sa demonstreze ca a face o muzica pe placul tuturor nu duce neaparat la un dezastru in materie de calitate a creatiei.


    Cate inregistrari lansate in ziua de azi ai putea cumpara atat pentru bunicul, cat si pentru un pusti indie de 15 ani? Nu prea multe. Trupele care aleg sa se adreseze tuturor generatiilor sfarsesc, in general, prin a produce un pop monoton, ultraconservator in stilul Travis/Stereophonics. Sunt genul de trupe pe care te simti obligat sa nu le poti suferi, pentru ca singurul principiu dupa care se ghideaza este curatarea muzicii lor de orice te-ar putea determina sa-ti displaca. Incercarea de a placea tuturor mereu este o reteta pentru un dezastru de proportii hindenburgiene.


    Si totusi, acesta este exact domeniul in care un artist din Sheffield, Richard Hawley, exceleaza. Hawley reuseste sa faca o muzica pe care pustii „cool“ in blugi imposibil de stramti sa o elogieze pe forumuri, si in acelasi timp una usor de ascultat, pe care bunicii vostri ar descrie-o, probabil, drept „muzica adevarata“.


    Majoritatea punctelor de referinta muzicala ale lui Hawley dateaza dinainte de Beatles, tragandu-se dintr-o traditie si mai veche a compozitiei muzicale. De fapt, lumea muzicala in care traieste Hawley este una a Marii Britanii din anii cincizeci, acea Mare Britanie „a pipei si a papucilor“, atunci cand Sheffieldul sau natal era un oras de oameni muncitori cinstiti care trudeau din greu, o Mare Britanie infinit mai reconfortanta si mai sigura decat cea a insulei date peste cap din ziua de azi.


    Vocea sa extraordinara, in parte Johnny Cash, in parte Elvis, suna de parca ar trebui sa apartina unui om care are de doua ori modesta varsta a lui Hawley, 40 de ani. Fara indoiala, una dintre cele mai mari calitati ale sale este strania capacitate de a crea o melodie ce suna de parca o stii de-o viata, dar     nu-ti aduci aminte de unde. Toate piesele de pe ultimul sau album, recent lansatul „Lady’s Bridge“, suna ca si cum ar fi preluari ale unor piese clasice. Totusi, daca Hawley n-ar fi oferit decat niste nostalgie muzicala frumos ambalata,  n-ar fi fost idolatrizat de fanii lui. Ceea ce il face atat de placut este sentimentul palpabil de melancolie din cantecele sale, ca si cum propriul lui brand de balade ar fi o cale directa de evadare din lumea moderna. Cantecele lui sunt pline de sentimente de pierdere si alean, de dor de o lume mai buna decat cea care ni s-a dat. Aceasta aplecare constanta inspre explorare sufleteasca este ceea ce confera clasicitate compozitiilor lui si il diferentiaza complet de alti artisti „retrogresivi“ (ganditi-va, de exemplu, la Ocean Colour Scene, reactionarii muzicali obsedati de anii ’60).


    Ultimul sau LP (denumit dupa un pod din centrul Sheffieldului) ofera si el cateva priviri de pe margine asupra vietii in 2007. Splendidul single „The Streets Are Ours“ este o reactie fata de un guvern laburist obsedat de impunerea de restrictii tinerilor care poarta hanorace si beau cidru pe bancile din parc (aproape 90% din populatia sub 18 ani a Marii Britanii). Videoclipul piesei, care prezinta o multime de adolescenti plictisiti si saraci, nu face decat sa intareasca aceasta impresie. Bine, cantecul suna ca o piesa clasica uitata ce ar putea ajunge sa se difuzeze la statia de radio a unui spital, dar de fapt pare o chemare la arme eliberatoare pentru o intreaga generatie.


    Va sugerez sa cumparati un exemplar din „Lady’s Bridge“ imediat. E perfect pe post de cadou de zi de nastere, polivalent pentru acele ocazii jenante in care ati uitat complet sa cumparati un cadou. N-are importanta daca destinatarul are 18 sau 80 de ani, oricum va fi sigur incantat.


    Merita mentionata trecerea in nefiinta a lui Tony Wilson, seful Factory Records si fondatorul legendarului club din Manchester, Hacienda, amuzant portretizat in filmul „24 Hour Party People“. In ciuda straniei asemanari de nume, a faptului ca ne-am nascut si am crescut in aceeasi parte din nordul Angliei si am invatat amandoi la Oxbridge, nu prea am ce sa mai spun despre tragica trecere in nefiinta a lui Wilson fara sa alunec in sentimentalismul pe care il dispretuia atat de mult. Va sugerez sa va petreceti aceasta saptamana ascultand Joy Division, A Certain Ratio, ESG si The Happy Mondays in amintirea sa. Manchesterului are sa-i fie dor de el.


    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Sa muncim razand

    Cartea lui Michael Flocker, aparuta in colectia „Practic“ de la Humanitas, putea la fel de bine sa fie publicata in colectia „Rasul lumii“, a aceleiasi edituri.

     

    Desi gasim in paginile ei o multime de sfaturi utile si subtile, pe care toti angajatii lumii le pot pune sa lucreze spre folosul lor, felul in care acestea sunt exprimate, precum si divagatiile (de natura istorica, sociologica, administrativ-financiara) care le insotesc pas cu pas sunt pline de umor (bine impanat cu cinism) si de ironie de cea mai buna calitate. Autorul este, de altfel, un specialist al ghidurilor „in raspar“ si are in bibliografie titluri care, in acest sens, vorbesc de la  sine: „The Metrosexual Guide to Style“  sau „The Hedonism Handbook“. Ca sa nu mai pomenim chiar titlul original al lucrarii de fata: „The Death by Powerpoint“ („Moartea vine prin Powerpoint“).

     

    Inainte de a vorbi despre continutul volumului, ar trebui spus ca din loc in loc, pe marginea paginilor se afla casete cu citate pline de spirit din personalitati celebre si  informatii tulburatoare de tip „Stiati ca…“ – toate incarcate de haz si putand fi citite cu delicii, independent de demonstratiile propriu-zise. Iata, chiar pe paginile de deschidere, niste cuvinte ale lui Mark Twain:

     

    „Nu-mi place munca, nici chiar atunci cand o face altcineva“. Sau, din a doua categorie: „Stiati ca in 1980 salariul mediu al unui director general era de 42 de ori mai mare decat salariul mediu al unui lucrator? In 1999 devenise de 419 ori mai mare“.

     

    Inca de la inceput suntem avertizati asupra naturii subiectului tratat si asupra multimii de obstacole pe care munca „intr-un cubicul“ le presupune. Mai departe, pe circa 200 de pagini sunt expuse aceste reguli, de la intelegerea personalitatii sefului (seful-prieten, seful sportiv, seful martir sau sefgodia), a colegilor (lamaia acra, manipulatorul, lingaul, calca-n strachini etc.) si a talcurilor ierarhice, pana la deslusirea si aplicarea codurilor vestimentare si a jargonului institutional. Mai aflati cum sa indurati in tacere si sa nu aveti o mina plictisita la o sedinta in care se face, obligatoriu, o prezentare in Powerpoint, care este protocolul e-mail-urilor de serviciu si cum sa folositi o gama cat mai mare de emoticoane. Peste toate, troneaza sfatul numarul unu al autorului: distractia obligatorie. Adica nu uitati ca umorul face corvezile mai suportabile si ziua de lucru mai scurta.

     

    Michael Flocker, „Ghid de supravietuire la birou, Cartea de capatai a angajatului de succes“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Istorie si fantezie

     

    Ca si „Numele trandafirului“, „Baudolino“ tese o povestire medievala. Atata doar ca in acest din urma roman, nu mai avem drept cadru lumea monastica si disensiunile interne ale Bisericii, ci universul laic de la curtea imperiala a lui Frederic I Barbarossa. La varsta de 13 ani, Baudolino (un smecheras hatru si descurcaret care in mitologiile locale poate fi, precum la nemti, Peter Schlemihl, sau la britanici Trickster God) este adoptat de imparat si traieste, impreuna cu acesta, toate evenimentele majore. Capacitatea de a scorni istorioare verosimile, in care toata lumea crede si din care, finalmente, se naste Marea istorie (el este cel care il convinge pe Barbarossa sa lanseze Cruciada), forta lui exceptionala de persuasiune sunt virtutile si viciile lui, pe care Eco isi face placerea sa ni le infatiseze intr-un limbaj popular, profund diferit de limbajul studiat, latinizant, folosit de calugarii de la manastirea din Melk („Numele trandafirului“).

     

    Umberto Eco, „Baudolino“,

    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

     

     

    Insemnari pe partitura

     

    „Puteam, oare, sa ma insel? Nu, deloc, nu ma suspectam sa fi posedat atat de multa imaginatie incat sa ma fi putut insela. Consideram ca nu-mi faceam nicio falsa iluzie. Veneam de departe si de foarte de jos. Insa acum soarta incepea sa lucreze pentru mine. Simteam ca eu si nimeni altul eram cel ales.“ Asa se incheie cel dintai capitol al memoriilor lui Bob Dylan, un muzician ales si facand parte din poporul ales. Acest prim volum autobiografic retraseaza cateva din episoadele cruciale ale vietii si ale carierei unuia dintre cei mai populari artisti ai veacului XX. Din New Orleans pana in Minesotta si la Woodstock, parcurgem toate reperele geografice ale unui mare destin si toate treptele unei tumultoase educatii sentimentale si culturale.

     

    Bob Dylan, „Cronica vietii mele“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2007

  • In mijlocul naturii

    Putine sunt locurile de pe aceasta lume unde omul de azi poate avea parte de comuniunea cu natura la fel ca stramosii sai. Printre acestea se numara parcurile nationale din Statele Unite ale Americii, unde hanuri construite special aduc salbaticia aproape de turistii care, desi iubitori de natura, nu ar fi totusi incantati de perspectiva unei nopti sub cerul liber.

     

    AHWAHNEE. Structura masiva de granit si lemn situata in inima Parcului National Yosemite din California are vedere la Half Dome, Glacier Point si Cascada Yosemite, semanand foarte bine cu celebrul Overlook Hotel, asa cum apare el in ecranizarea „Shining“ dupa Stephen King.

     

    PHANTOM RANCH. Cea mai apreciata structura de cazare din zona Marelui Canion. Situata pe fundul canionului, este o adevarata oaza pentru drumetii care ajung la capatul acestui aparent abis. Construita la nord de Fluviul Colorado, intampina oaspetii cu camere confortabile, cu un aer rustic.

     

    ZION LODGE. Cel mai bun mod de a te bucura de peisajele absolut uimitoare din primul parc national al statului Utah este sa te cazezi la Zion Lodge, aflat chiar in mijlocul parcului. Inconjurat de defilee vaste si stanci abrupte ce se inalta mandre, e baza ideala pentru excursii prin ravenele inguste din Zion, pe platourile impadurite ale zonei si pe apele raului Virgin.

     

    MAHO BAY CAMP. Nu e de fapt un han in toata regula, ci un complex de corturi de panza din Parcul National din Insulele Virgine ale SUA. Baile sunt separate de cort si se ofera doar conditii de baza. Cei dornici de refugiu in acest loc pot alege intre cursuri de arta si yoga.

     

    VOLCANO HOUSE. Pentru o evadare fierbinte la propriu, exista casa din apropiere de craterul vulcanului Kilauea din Parcul National Vulcanic din Hawaii. Construita initial ca loc de adorare a zeitei vulcanului, Pele, casa i-a adapostit de-a lungul vremii pe Mark Twain si pe Franklin Delano Roosevelt. Cele mai bune camere dintre cele 42 care stau la dispozitia turistilor au vedere la crater, iar altele au vedere la paduri si la Muntele Mauna Loa, cel mai mare vulcan al lumii.

     

    CAMP DENALI & NORTH FACE LODGE. Situat in Parcul National Denali din Alaska, ofera posibilitatea unei sederi intr-un decor salbatic fara egal. Este singurul parc din SUA care ofera o vedere directa la creasta spectaculoasa acoperita de zapada a Muntelui McKinley (cel mai inalt varf al tarii), atunci cand  si muntele doreste sa se lase vazut (de obicei se ascunde sub nori). Cei interesati beneficiaza de excursii unde au naturalisti pe post de ghizi.

  • Piata de electrocasnice in ascensiune libera

    Dupa un an 2006 in care aproape toti marii retaileri de electronice si electrocasnice au fost afectati de scaderea pietei, prima jumatate a acestui an a inclinat din nou balanta catre crestere. Cum va arata piata la final de an?

     

    Incepand cu a doua jumatate a acestui an, batalia pentru titlul de cel mai mare retailer de electronice si electrocasnice din Romania nu se mai da intre Altex si Flamingo, ci intre Altex si Domo, dupa ce cresterea vanzarilor l-a propulsat pe acesta din urma pe locul al doilea in clasament. E o prima concluzie in urma rezultatelor financiare din prima jumatate a acestui an, rezultate care au determinat companiile sa revizuiasca, aproape fara exceptie, estimarile pentru intreg anul.

     

    „De obicei, in piata de retail de electronice si electrocasnice, prima jumatate a anului aduce in jur de 35-40% din cifra de afaceri anuala a companiei“, estimeaza Gyorgy Baba, directorul Primex, companie care a fost cumparata de grupul turc Sabanci Holding, detinatorul brandului Teknosa. A doua jumatate a anului, dupa Baba, aduce in general un procent mai mare din vanzari tocmai pentru ca in aceasta perioada exista doua varfuri in vanzari – lunile august si decembrie.

     

    Mergand pe aceasta logica, cele 112 milioane de euro incasate de Altex in primele sase luni l-au determinat pe directorul executiv Dan Ostahie sa creasca stacheta de la o cifra de afaceri de 275 de milioane de euro, cum anuntase anterior, la cel putin 300 de milioane de euro. „Chiar daca diferenta dintre vechea si noua estimare poate parea o suma mare, 300 de milioane reprezinta un obiectiv plauzibil“, sustine Ostahie. Cresterea vanzarilor Altex din primul semestru o atribuie interesului crescut pentru televizoarele cu cristale lichide, odata ce au fost eliminate taxele vamale pentru importul din UE de astfel de produse, dar si faptului ca pe piata exista un numar mare de proiecte rezidentiale noi, care ii determina pe noii proprietari sa-si reinnoiasca electronicele si electrocasnicele. Aceiasi factori ar urma sa sustina si cresterile prognozate pentru perioada urmatoare, inclusiv la nivelul pietei de retail electro in general, pe care Ostahie o estimeaza la peste un miliard de euro la sfarsitul anului.

     

    Altex a fost cel mai tare afectata anul trecut de scaderea pietei: cifra de afaceri a scazut cu 55 mil. euro comparativ cu 2005, iar exercitiul financiar a fost incheiat cu o pierdere de 3,9 milioane de euro. „Anul 2007 este insa un an bun pentru economia romaneasca. Piata isi revine si incepe sa se stabilizeze, fapt care sustine si revenirea situatiei Altex“, spune Ostahie, estimand ca 2007 ii va aduce un profit net de 6 mil. euro, adica 2% din cifra de afaceri, si un profit operational (EBITDA) de 15 mil. euro pentru Altex.

     

    In ceea ce priveste Domo, compania nu pare sa fi fost afectata de scaderea pietei din 2006. Cifra de afaceri a companiei a crescut in fiecare din ultimii cinci ani si, mai mult, prima jumatate a acestui an a depasit asteptarile managementului, care pana acum a revizuit de trei ori in sens pozitiv estimarile privind afacerile anuale. In ianuarie, compania anunta pentru 2007 o cifra de afaceri de aproximativ 150 de milioane de euro, pentru ca acum sa ajunga la o perspectiva de 200 de milioane de euro. Cifra se intemeiaza pe faptul ca vanzarile din primele sase luni (care in general reprezinta pentru Domo circa 36% din afacerile anuale, conform conducerii companiei) aproape ca s-au dublat, la 75 de milioane de euro.

     

    In plus, Lorand Szarvadi, directorul executiv al Domo, conteaza pe impactul pe care il va avea asupra vanzarilor deschiderea primelor magazine Technomarket, avand in vedere ca lantul comercial cu acest nume (detinut de fondul de investitii Equest, noul actionar majoritar al Domo) va intra in Romania prin intermediul Domo. Szarvadi a spus ca magazinul-pilot al Technomarket, cu o investitie de „cateva sute de mii de euro“, va fi deschis la Targoviste la sfarsitul lui septembrie pe o suprafata de 1.500 mp, urmand ca alte doua sa se deschida „foarte posibil“ pana la sfarsitul anului si inca unul in iulie anul viitor, in parcul de retail Vitantis din Bucuresti. Diferenta fata de magazinele Domo tine in primul rand de suprafata, a spus Szarvadi: dimensiunea vizata de Technomarket (cu exceptia primului magazin) este de 3.000 mp, pe cand magazinele Domo vor fi limitate la cel mult 1.500 mp.

     

    In ce masura cresterea vanzarilor se va transpune intr-o marire de profit? „Intotdeauna am evitat ritmurile de crestere exagerate si am luat masuri de reglare a volumului de vanzari astfel incat sa iesim cel putin pe break-even. N-am urmarit niciodata sa vindem cat mai mult posibil doar pentru a fi lideri de piata, ci am mers pe ideea de a vinde cat putem fara a pierde bani“, spune Lorand Szarvadi. Aceasta strategie i-a furnizat argumentul pentru o estimare de profit net de 8 milioane de euro pentru 2007, mai mare decat in cazul oricarui alt competitor.

     

    Spre deosebire de Altex si Domo, Flamingo pare a se confrunta in continuare cu probleme similare anului trecut. Cifra de afaceri in primul semestru s-a diminuat in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, de la 70,1 la 67,9 milioane de euro, fapt care a determinat compania sa reduca estimarile pentru intregul an de la 175 de milioane de euro (cat avusese in 2005) la 160 de milioane de euro (doar cu 10 milioane peste nivelul din 2006). In plus, Flamingo a consemnat deja o pierdere de 4,8 milioane de euro pe primele sase luni, in conditiile in care a aplicat totusi o strategie de reducere a costurilor cu 2,2 milioane de euro.

     

    „Cifrele din primul semestru, chiar daca nu sunt o surpriza placuta, nu sunt de natura sa ne ingrijoreze“, spune Dragos Simion, vicepresedinte Flamingo International, aducand argumentul ca vanzarile companiei au fost afectate de „unele desincronizari intre inchideri si deschideri de noi magazine“. Simion se refera la restructurarea activitatilor din strainatate si inchiderile de magazine, in virtutea strategiei de rentabilizare a afacerii, fara ca in locul lor sa fie deschise altele (e vorba de magazinele Flanco World, planul fiind ca pana la sfarsitul anului sa fie inaugurate zece unitati). Flamingo spera totusi in rezultatele aduse de varful de sezon – perioada sarbatorilor de iarna, ca sa recupereze pierderea din primul semestru.

     

    Singura companie care nu si-a schimbat estimarile este Primex. „Strategia noastra se bazeaza mai mult pe suprafete medii de vanzare, spre deosebire de competitorii care merg pe suprafete mari, intrucat consideram ca acestea din urma sunt mai riscante atunci cand scad vanzarile pe metrul patrat“, spune directorul Gyorgy Baba. Magazinele Cosmo/Teknosa au adus Primex vanzari de 14,5 milioane de euro in prima jumatate a acestui an, dintre care 300.000 de euro au fost profitul net si a determinat compania sa-si mentina estimarea initiala de 45-50 de milioane pentru 2007.

     

    Dincolo de toate aceste evolutii, un singur lucru pare a ramane neschimbat, si anume optimismul privitor la mersul pietei. Toti principalii competitori evalueaza in continuare piata de retail de electronice si electrocasnice la un miliard de euro. „Anul acesta piata va depasi pentru prima data pragul de un miliard, iar in situatia foarte probabila a unui trimestru patru peste asteptari, va ajunge chiar la 1,1 miliarde de euro“, spune Lorand Szarvadi de la Domo, justificand previziunea prin majorarea veniturilor consumatorilor si prin eliminarea taxelor vamale la produsele electronice si de IT din Uniunea Europeana.