BusinessMagazin

Blog

  • Din Evanghelia dupa apostolul Iuda citire

    Crestinii au ascultat in Duminica Floriilor, in biserici din intreaga lume, familiara poveste a Patimilor care deschide Saptamana Mare: intrarea triumfala a lui Isus in Ierusalim, tradarea lui Iuda Iscariotul, moartea pe cruce. Dar in publicarea la inceputul acestei luni a ceea ce a fost descris drept un text antic numit „Evanghelia dupa Iuda“, Iuda este portretizat nu ca apostolul tradator, ci mai degraba ca erou al povestii de Pasti, care ajuta la implinirea istoriei mantuirii prin tradarea iubitului sau Isus, la porunca lui Mesia.

     

    Un festin pentru dezbaterea teologica, desigur, dar – dupa secole de resentimente ale crestinilor si persecutii la adresa evreilor, mult amplificate prin lentila unui Iuda caricaturizat – se ridica si o chestiune istorica. Ar fi fost diferita teribila mostenire antisemita daca un text precum „Evanghelia dupa Iuda“ ar fi fost inclus in scrierile canonice de la inceput? Daca, de fapt, „Iuda cel Rau“ nu ar fi existat?

     

    Invatatii evrei si crestini sunt de acord ca dinamica crestinismului timpuriu – secta unor evrei care n-au reusit sa-si cucereasca propriul popor – aproape ca a garantat divortul, cu toata incrancenarea unei vrajbe de familie. La inceput autoritatile evreiesti au fost in avantaj. Dar foarte repede, in vreme ce romanii se razboiau cu evreii si in vreme ce crestinii converteau tot mai multi non-evrei, sortii s-au intors si crestinii s-au transformat in tabara dominanta. Totusi, desi devenisera o forta, credinciosii crestini au adoptat de multe ori postura de victime si s-au folosit de orice ocazie pentru a lovi in din ce in ce mai incoltitii evrei. Iar intr-o astfel de campanie, Iuda Iscariotul a devenit pretextul perfect.

     

    „Fiecare poveste a unui mare erou are nevoie de un mare nemernic, si Iuda serveste acest pretext literar“, spune parintele James Martin, preot si scriitor iezuit care anul trecut a fost consilierul teologic pentru piesa „Ultimele zile ale lui Iuda Iscariotul“.

     

    Nu le-a trebuit mult unor apologeti crestini sa descopere asta. In cel de-al doilea secol al erei noastre, un episcop – Papias – relata deja o legenda potrivit careia, la sfarsitul zilelor sale, Iuda se umflase intr-atat incat nici nu mai putea vedea din cauza ochilor tumefiati, nici nu mai putea merge. Papias scria ca Iuda putea si urina puroi si viermi si ca se misca atat de greu, incat a fost strivit de un car. Pana in Evul Mediu, detestatul arhetip al lui Iuda – ca personificare a iudaismului – a inceput sa prinda contur: o figura schimonosita, cu nasul mare si par roscat, care ar face orice pentru bani, chiar si sa-i tradeze pe crestini. Dante l-a pus pe Iuda in cel mai de jos cerc al „Infernului“ sau, si scenele din Patimi, care au devenit parte a traditiilor din Saptamana Mare, il arata de multe ori pe Iuda torturat in iad de diavoli. (Biserica Romano-Catolica nu s-a pronuntat niciodata oficial in privinta sortii lui Iuda in Viata de Apoi.)

     

    Dar teologii spun ca supralicitarea rolului lui Iuda in istoria antisemitismului poate fi periculoasa, pentru ca ar putea minimaliza cauzele profunde ale tensiunilor dintre crestini si evrei. Chiar daca Iuda e sters din naratiunile de-spre Patimi, sunt multe pasaje in Noul Testament de care inamicii iudaismului se pot agata. Stergerea lui Iuda „ar schimba iconografia, dar nu ar schimba problema antiiudaismului in sens general“, spune Amy-Jill Levine, care preda Noul Testament la Vanderbilt Divinity School. „Chiar daca il transformi pe Iuda intr-un erou, el e doar un singur personaj“, spune Levine. „Povestile Patimilor sunt mult mai complicate.“

     

    Levine si altii spun ca intamplari descrise in evanghelii, precum cea de la Matei 27:25 (cand evreii din multime au luat asupra lor responsabilitatea rastignirii lui Hristos – „Sangele lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri“ – dupa ce Pilat din Pont si-a spalat mainile – n.r.), au fost initial raspunzatoare intr-o masura mai mare decat a fost figura lui Iuda pentru ostilitatea crestinilor fata de evrei. Rabinul Lawrence Schiffman, profesor de studii iudaice si ebraice la New York University si expert in crestinismul timpuriu, noteaza ca in „Evanghelia dupa Ioan“, Isus ii cere lui Iuda sa isi duca la capat tradarea fara intarziere si astfel sa se faca voia Domnului: „Ce ai sa faci, fa repede“. Cam acelasi este mesajul si in „Evanghelia dupa Iuda“. Daca, spune Schiffman, pasajul din „Evanghelia dupa Ioan“ ar fi fost dominant pe parcursul istoriei crestine –  in locul citatelor evanghelice care il condamna pe Iuda – „atunci asta ar fi dus la interpretari in care unul dintre cele mai mari simboluri antisemite ale crestinismului ar fi fost inlaturate“.

     

    Totusi, expertii presupun ca daca nu ar fi existat Iuda ca mare tradator, crestinii ar fi inventat probabil pe un altul ca el pentru a legitima confuzul proces de separare religioasa de iudaism. Cel mai probabil candidat pentru o alternativa pentru „personajul malefic evreu“, spun ei, ar fi fost Caiafa, marele preot care l-a dat pe Isus pe mana lui Pilat din Pont si a romanilor. „Voi nu pricepeti nimic; oare nu va ganditi ca e in folosul vostru sa moara un singur om pentru multime si sa nu piara tot neamul?“, ii spune Caiafa in „Evanghelia dupa Ioan“. In cele din urma, oricine ar fi capatat rolul de personaj negativ al Patimilor, ar fi avut un impact minor asupra cursului istoriei dintre aceste religii infratite, cred expertii. Dar aceiasi experti cred de asemenea ca dezbaterile de azi, provocate de „Evanghelia dupa Iuda“, chiar daca nu repara o istorie dureroasa, ar putea ajuta relatiile dintre crestini si evrei acum si in viitor.

     

    „Poate daca Iuda ar putea fi «reabilitat», atunci unele dintre aceste vechi probleme pot fi lasate deoparte“, spune Marvin Mayer, exeget al Bibliei la Chapman University si expert in „Evanghelia dupa Iuda“. „Daca l-ai da la o parte pe Iuda ca personaj malefic, faci un pas inapoi de la invinovatirea tuturor evreilor“, spune Schiffman. „Asta ar fi putut insemna mai putin antisemitism“. Dar, adauga el, „nu ar fi sters antisemitismul“. 

     

    David Gibson scrie frecvent despre religie. Cea mai recenta carte a lui, despre Papa Benedict al XVI-lea, va fi publicata in toamna.

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

     

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Doar cinci ani din cei 20 ai lui Brucan

    La final de an, imi permit un sfat pentru intelectualii care inca se mai gandesc sa plece definitiv din Romania: razganditi-va! Chiar daca pe termen scurt veti castiga mai putini bani, calea catre varf va fi mult mai scurta aici. Probabil ca nu ati observat, insa au mai ramas doar 5 ani din cei „20 ai lui Brucan“.

     

    Voi incerca sa „produc“ pe aceasta pagina, la acest final de an, o raritate in Romania: un comentariu optimist, nedemn pentru un jurnalist care vrea sa isi mentina viu atat de utilul cinism. Ideea ne-a venit tuturor in redactie, dupa ce am scris articolele din paginile urmatoare, adica retrospectiva pe 2004 si previziunile pentru 2005. Citind articolul care sintetizeaza evolutia intregului mediu de business romanesc, cineva a exclamat: „Parca ar fi despre Polonia!“.

     

    Intr-adevar, rareori mi-a fost dat sa citesc in presa romaneasca o analiza care sa cuprinda de atat de multe ori cuvantul „crestere“ in sens pozitiv. Practic, nimic nu a stat pe loc in Romania. Chiar si leul a devenit mai greu, cu multe luni inainte de a scapa de zerouri. Dincolo de cifrele din statistici, exista si alte lucruri care s-au schimbat in bine, mai greu de comensurat, dar la fel de importante.

     

    „Daca ne-am fi luat dupa rapoartele de consultanta, nu am fi venit niciodata in Romania“, spunea cu ceva timp in urma un manager al unui lant de retail, uluit de succesul obtinut. Adevarat, Romania vazuta din avionul analistilor de rating este inca o tara de tinut in josul listei.

     

    Noi am putut observa insa, chiar si fara sa stim cat e cresterea economica, ca lucrurile se schimba decisiv. Pentru ca ne plimbam pe strazi si vedem cafenele pline in mijlocul zilei, pentru ca incercam sa iesim in week-end-uri in cluburi si nu gasim locuri, pentru ca ne aventuram sa mergem la Metro sau Carrefour si stam o ora la coada la casa, chiar si pentru ca injuram in intersectiile blocate de mereu mai numeroasele masini care nu sunt Dacii.

     

    Si nu e vorba aici numai de bani. Eu personal am ramas perplex in urma cu cateva luni, cand am fost sa cumpar bilete la opera pentru miercuri si n-am gasit locuri, nici macar din cele scumpe. Mi-am adus aminte cu nostalgie de anii studentiei, cand imi cumparam bilet langa tavan si tronam dupa aceea in vreo loja centrala goala. Cei care incearca disperati de cateva saptamani sa prinda locuri la teatru la premierele din stagiunea 2004 inteleg cu siguranta ce vreau sa spun. Adevarat, celularele suna in continuare, cu precizarea ca sunt din ce in ce mai scumpe.

     

    Cunoscuti pe care ii credeam „pierduti“ pentru vecie in privinta finantelor au inceput sa ma sune „sa vorbim de business“ sau sa ma intrebe daca nu ar fi cazul sa devina „jucatori pe Bursa“. Efervescenta nu se simte doar in Bucuresti, ci in toate orasele mari, si a ajuns si la… Londra. Acolo unde subsemnatul are amici romani care lucreaza la banci mari de investitii si acum doi ani veneau in Romania doar ca sa manance sarmale si sa isi salute parintii. De stabilit aici nici nu se punea problema.

     

    Din 2004 am inceput sa ii vad lunar, si nu pentru ca ma duc eu la Londra, ci pentru ca vin ei aici, adusi de mirosul oportunitatilor. Iar revenirea nu mai pare o varianta chiar atat de improbabila. Este adevarat, un „reality check“ care poate sa insemne doar o calatorie de cativa kilometri in afara oraselor arata o cu totul alta Romanie, trista si dezorientata.

     

    Cresterea economiei, cat ar fi ea abstracta ca termen, a ajuns insa la o parte dintre noi si, treptat, isi va face simtite efectele peste tot. Cu o singura conditie. Romanii trebuie sa uite inca un lucru pe care l-au invatat la scoala: ca ziua de lucru are opt ore.

     

    In incheiere, imi permit un sfat pentru intelectualii care inca se mai gandesc sa plece definitiv din Romania: razganditi-va! Chiar daca pe termen scurt veti castiga mai putini bani, calea catre varf va fi mult mai scurta aici. Probabil ca nu ati observat, insa finalul primilor 15 ani de dupa Revolutie nu a adus numai afaceri mai bune, ci si o veste interesanta: au mai ramas 5 ani din cei „20 ai lui Brucan“.

  • Poza de redactie

    Lumea mea, o mare parte a timpului, incepe cu ecranul monitorului. Pe el curg stiri, materiale, idei mai bune sau mai rele, scrise, desigur, ceva filmulete din acelea haioase primite pe mail, mailuri in sine si toate trasnaile care alcatuiesc totul muncii de la revista.

     

    Privind pe langa monitor, primul lucru pe care il vezi e dezordinea de pe birou, tigari, monede, hartiile acelea pe care notezi totdeauna ceva important si pe care nu le mai citesti niciodata; e un fel de marca sau poate o fi si zodia de vina. Privind peste monitor ca de dupa un gard, dau cu ochii de Liviu. Daca imi prinde privirea, face un soi de salut al lui, ridica sprancenele cu un fel de grimasa simpatica; altfel, e concentrat. De obicei scrie, si cred ca o data si o data o sa-i spun sa nu mai loveasca tastele asa de tare, nu prea cadreaza cu firea lui de poet.

     

    Langa el, in stanga, e Vali. El e martial si, de cand i-am dat niste mp3-uri, asculta muzica si da incetisor din cap, in ritm de rock. Langa Vali e Ispir. Si el tot cu castile, cand sta, pentru ca e mult mai activ, deh, functia. Tot langa Liviu, dar in dreapta, e prima din cele doua Adriane. Despre ea pot sa spun ca are simtul umorului, zambeste cam la toate bancurile si mai are in fata cam toate revistele straine posibile, cele de business. Si mai la dreapta e Mona; nu o vad direct, dar stiu ca e acolo, pentru ca acolo sta cam sase zile pe saptamana. La ea caracteristica e ordinea – hartii aranjate frumos, daca vrei sa afli in ce stadiu e revista sau unde iti intra materialul, vezi din prima, si frumos colorat. Ba mai are si un soi de plansa cu tot felul de informatii utile.

     

    In spatele lor e al doilea rand de calculatoare. Primul de langa perete e Alex, e grafician, taciturn si talentat. Cam in spatele lui Liviu sta a doua Adriana, ea scrie bine din prima si mai e si tanara speranta a muzicii, pe bune. A doua Adriana e incadrata de cele doua Ioane. Ioana Mihai are pe birou o inimioara rosie pe care scrie ceva, dar nu vad ce, iar Ioana Ursu ma rupe cu mausul ei misto. Langa ele e Bogdan – el e una din principalele surse ale noastre de mailuri haioase.

     

    Chiar langa mine, in stanga, e Florenta. Si ea are simtul umorului si scrie al naibii de mult. Pe urma e Raluca, regizor in devenire, care are talentul de a se ocupa de mai multe chestii deodata. Si in capat de tot e Calin, care tot face si desface guverne si aliante politice. In dreapta mea e Adrian, dtp-istul; cred ca e pasionat de masini sau poate vrea sa isi cumpere. Mai apoi, Crenguta, cu care am lucrat, intr-un fel sau altul, in ultimii 10 ani; asa ca acum, cateodata, nici nu mai trebuie sa spunem ceva, pentru ca deja stim ce gandeste celalalt. Si in capat de tot e Olga, care poate sa ma surprinda mereu cu cate o gaselnita grafica faina.

     

    Prin tot spatiul acesta se mai plimba Loti, fotograful, pe care l-am facut „paparazzi de dolari“ si care are puterea de a convinge mari business-mani sa stea asa cum vrea el. Si, intr-un birou separat, dar ascultand tot ce trancanim noi, e Dragos, pe numele caruia toata lumea comanda mancare la firma de catering si care ne-a povestit ca odata, luat repede, s-a zapacit si n-a stiut sa raspunda cate publicatii are in subordine: i-au trebuit cateva secunde sa le numere pe toate.  Noi muncim mult aici, dar el reuseste totusi sa ne faca sa ne simtim tare prost ca plecam devreme, pe la 10 noaptea.

     

    La un moment dat, hotarasem sa facem, pentru acest ultim numar al anului, o poza de grup, sa stiti cine sunt oamenii care fac revista. Dar am zis ca e mai bine asa, sa facem o poza cu suflet si cu un zambet.

    Pe spatele ei scrie: „Va multumim ca ne-ati primit. Va uram «La Multi Ani» si sa va mearga bine afacerile sau slujba“.

     

    P.S. Ispir: Marti seara suna mereu telefonul: „Nea Dragos, Nea Laurentiu, buna revista, insa am vreo 7-8 observatii“…

  • Macar avem banii nostri

    Revista franceza L’Express publica un interviu cu presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet (foto), al carui unic punct tare este o comparatie pe care bancherul o face intre economia europeana si cea americana. In viziunea lui Trichet, mult acuzata slabiciune structurala a cresterii economice europene se explica, simplu, prin potentialul net inferior de crestere in statele vechiului continent. Iar diferenta de potential are cauze multiple, pe care Trichet le recunoaste: demografia, cresterea mai rapida a productivitatii in SUA, precum si „anumite deficiente structurale proprii Europei“: functionarea pietei de bunuri si servicii, a pietei muncii, relatia slaba dintre cercetarea fundamentala, cea aplicata si dezvoltarea industriala.

    Dupa o astfel de enumerare, Trichet gaseste totusi ca Europa „are atuurile ei“ in comparatie cu SUA: „Daca economia europeana nu are atata suplete, este in schimb mai echilibrata decat cea a SUA, pentru ca poate sa-si asigure singura finantarea investitiilor, ceea ce nu este cazul, pentru moment, dincolo de Atlantic“.

  • Aceeasi sperietoare, outsourcingul

    Intr-un articol publicat in Time, comisarul european pentru comert, Pascal Lamy (foto), se ocupa si el de spaima occidentalilor fata de relocalizarea companiilor in noile state ale UE. Cu riscul de a parea desuet, Lamy contrazice ideea ca UE ar avea acum o legislatie care franeaza competitivitatea companiilor, afirmand ca exista totusi exigente la care oficialii de la Bruxelles nu pot renunta, in ciuda opozitiei SUA sau a tarilor est-europene: standardele de protectie a muncii (interzicerea muncii fortate sau a angajarii copiilor) si a mediului (comisarul propune chiar sa se creeze o Organizatie Mondiala a Mediului, dupa modelul Organizatiei Mondiale a Sanatatii sau a Organizatiei Internationale a Muncii).

    Lamy se declara, pe de alta parte, impotriva exceselor de coordonare fiscala cerute de unii vechi membri ai UE noilor tari membre. A incerca sa le limitezi acestora competitivitatea impunandu-le sa creasca impozitele pana la nivelul celor din Vest, asa cum au solicitat recent lideri din Franta si Germania, reprezinta pentru comisarul european o „intoarcere la paternalismul de tip victorian“.

  • Sticlarii cehi rasufla usurati

    O veste buna: Statele Unite au renuntat, pentru moment, la ideea de a majora tarifele vamale pentru o serie de exporturi din Cehia, intre care si faimoasele obiecte de sticlarie si cristal de Boemia, relateaza Prague Post. 

    Decizia americanilor e doar temporara, lucrurile urmand sa se decida in functie de rezultatul negocierilor comerciale SUA-UE. Anul trecut, SUA au propus, in replica la cresterea tarifelor vamale pe ansamblul noilor tari membre ale Uniunii Europene cu incepere de la 1 mai 2004, taxe aproape prohibitive pentru o serie de produse provenind din aceste tari. In cazul anumitor tipuri de sticlarie si cristaluri, urma ca tarifele propuse sa creasca de la un nivel de 6-14% in prezent pana aproape de 100%. 

    America este o piata extrem de rentabila pentru exporturile de sticlarie fina din Cehia. Livrarile de sticlarie, in valoare de 47 de milioane de dolari, au reprezentat anul trecut 4% din volumul total al exporturilor cehesti in SUA.

  • Sunetul miliardelor

    CLASAMENT: Crazy Frog a dominat anul aceasta atat topurile celor mai cautate tonuri de apel, cat si topurile muzicale, videoclipul realizat cu mica broscuta depasind formatii si atisti celebri in intreaga lume.

    INCASARI: Tocmai pentru ca a starnit controverse, Crazy Frog a stimulat o industrie ale carei incasari urca anul acesta la nivel mondial la 7,6 miliarde de euro.

    JOCURI: Dupa tonuri de apel si teme multimedia, analistii estimeaza ca urmatorul pas vor fi jocurile pe telefonul mobil. Industria creste cu 367% in urmatorul an.

  • Amenintarea News Corp.

    Ce se intampla atunci cand afacerea pe care o conduceti se dezvolta din ce in ce mai mult si devine tot mai profitabila? De obicei, are loc extinderea pe Internet sau cel putin asta se intampla in cazul lui Rupert Murdoch, detinatorul gigantului media News Corporation.

    La mai putin de doua luni dupa ce a achizitionat Intermix Media, o companie care detine peste 30 de pagini de internet, printre care si popularul site de relatii MySpace.com, News Corp. a pus ochii pe o noua afacere online. De data aceasta noua achizitie este ceva mai scumpa, insa Rupert Murdoc este de parere ca ii va extinde prezenta pe Internet si va constitui motorul de crestere al gigantului media pe care il detine.

    Pentru preluarea IGN Entertainment, o companie online care produce jocuri video si detine mai multe site-uri de divertisment, News Corp. a scos din buzunar 650 de milioane de dolari, bani gheata, comparativ cu Intermix Media care a costat gigantul media nu mai mult de 580 de milioane de dolari, de asemenea cash.

    News Corp., detinatorul retelei de televiziune Fox si a studiourilor de film Twentieth Century Fox, a anuntat recent ca o divizie de internet, care sa se ocupe de site-urile de stiri, sport si divertisment ale companiei, reprezinta o investitie extrem de profitabila. Noua divizie? Fox Interactive Media, bineinteles.

    IGN Entertainment va adauga la colectia de site-uri ale News Corp. pagini de Internet unde utilizatorii se pot juca diferite jocuri video, printre care IGN.com, GameSpy.com, TeamXbox.com sau 3DGamers.com, dar si pagini cu subiecte legate de lumea filmului – IGN FilmForce si Rotten Tomatoes.

    Insa, lucrurile bune nu vin niciodata singure… News Corp. va prelua, pe langa reteaua de site-uri de diverisment IGN, si datoria de 50 de milioane de dolari a acesteia. Cu toate acestea, Murdoc este de parere ca aceste doua afaceri online vor creste traficul de utilizatori pe Internet ai gigantului media la 70 de milioane de utilizatori in fiecare luna.

    Si extinderea pe Internet a News Corp. nu se incheie aici. De vreme ce compania a “pus la ciorap” doua miliarde de dolari pentru achizitia de afaceri online, suma din care pana acum au fost cheltuiti doar aproximativ 1,3 miliarde de dolari, ceva ne spune ca Murdoc mai are o companie in vizor. Nu numai atat, dar la inceputul lunii august, oficialii companiei au recunoscut ca sunt deja in tratative cu o companie specializata in cautarea pe internet, in vederea preluarii acesteia. Sa fie vorba, asa cum s-a zvonit, de motorul de cautare multimedia Blinx?  Raspunsul il vom avea in curand.

  • www.pile, cunostinte, relatii.com

    Dupa ce au reputat un extraordinar succes in sfera socializarii, asa-numitele “retele sociale” incep sa-si exercite atractia si in zona afacerilor. Sisteme de reputatii pe care acestea le creeaza se dovedesc valoroase in gasirea unor parteneri de incredere, in recrutarea personalului si chiar in zona vanzarilor.

    Cand se spune despre cineva ca “are pile”, e ceva de rau. Daca se spune ca are relatii, nu mai e chiar asa de rau – dar, oarecum, tot dubios. In fine, exprimarea “are cunostinte” este receptata pozitiv. De fapt, e vorba de acelasi lucru – conexiuni sociale – si doar conotatiile sunt diferite. Relatiile sociale, indiferent cum le-am spune, sunt un veritabil capital si nu sunt putine cazurile in lumea afacerilor cand acest capital este mai valoros decat capitalul propriu-zis.

    Una dintre tendintele relativ noi in zona tehnologiilor bazate pe internet este exploatarea potentialului Retelei de a facilita si valorifica tocmai acest gen de relatii interumane. Fenomenul asa-numitelor “retele sociale” (social networks) a debutat abia in 2003 cu Friendster.com, care a valorificat un model traditional din lumea reala: prietenii prietenilor mei pot fi prietenii mei – pentru simplul motiv ca avem o relatie comuna care ne poate pune in contact. Suntem la “un grad de separatie”. Insa abia anul 2004 a marcat succesul acestui gen de retele si a atras atentia asupra faptului ca potentialul acestora depaseste cu mult nivelul hobby-urilor, a taclalelor usoare sau a simplei socializari.

    Au aparut destul de repede retele sociale orientate spre business, LinkedIn fiind probabil una dintre cele mai cunoscute. Ideea a ramas aceeasi dar, fiind transpusa in lumea afacerilor, a fost reformulata ca “transfer de reputatie”: o persoana pe care o cunoastem isi proiecteaza increderea pe care i-o acordam persoanelor cu care acesta este conectat si astfel, din aproape in aproape, utilizatorii ajung sa cunoasca posibili parteneri sau colaboratori in domeniile care-i intereseaza. Una este, de exemplu sa gasesti cu Google o firma oarecare si alta este sa faci cunostinta – prin intermediul unor persoane de incredere – cu unul dintre managerii firmei respective, cu avantajul de a-i putea cunoaste cercul de relatii, CV-ul si chiar referintele.

    “Referintele” – iata cuvantul magic care a atras atentia firmelor de recrutare. Evident, retele sociale profesionale s-au dovedit un mijloc excelent de a cunoaste posibili angajati sau posibili angajatori, astfel incat foarte curand retele existente au adaugat servicii specializate si au fost create noi retele anume pentru acest gen de business, in care recomandarile joaca un rol important. H3.com este una dintre cele mai noi si mai inventive, gaselnita esentiala fiind faptul ca implica si pe membrii retelei in gasirea candidatului ideal pentru un job, chiar daca acestia nu sunt interesati in pozitia respectiva. Un angajator poate sa-si anunte pozitia in cercul lui de cunostinte si sa ofere o recompensa, care va fi impartita de intermediarii prin care s-a ajuns la persoana care este in final angajata. Toata lumea iese castigata, inclusiv H3.com, care percepe un comision de 10% din recompense (care ajung la 10.000 de dolari).

    Exista in mod cert cateva avantaje semnificative ale acestui mod de a cauta candidati pentru un job. in primul rand, este o alternativa mai ieftina la serviciile unui firme de recrutare. De pilda, un anunt in LinkedIn costa doar 95 de dolari, iar angajatori mari (de pilda Cisco, Starbucks sau Nordstrom) platesc intre 5.000 si 15.000 de dolari pe luna pentru a folosi reteaua Jobster. Pe de alta parte, retele sociale ofera angajatorilor sansa de a avea acces la persoane care nu sunt cautatori activi ai unui loc de munca, dar care s-ar putea sa aiba profilul potrivit.

    In fine, exista si posibilitatea de a obtine o “a doua privire” asupra unui candidat la un job, de pilda prin contactarea unor fosti colegi din diverse locuri de munca dar care nu figureaza intre conexiunile candidatului. Insa si “vanatorii de capete” (head hunters) profita de pe urma acestor retele si, oricum, afacerea acestora nu este periclitata, pentru ca “pestii cei mari” – de genul lui Eric Schmidt, directorul general pentru gasirea caruia Google a platit 129 de milioane de dolari – nu inoata in aceste ape.

    Insa retele sociale exista si la scara mai mica, iar instrumentele de “social computing” incep sa le valorifice. De pilda produse precum Visible Path sau Contact Network analizeaza “contactele” angajatilor dintr-o companie (sau chiar din companiile partenere) pentru a gasi calea cea mai directa pentru a aborda un anume posibil client sau partener, pentru ca se stie ca o recomandare sporeste sansele unui contact reusit. Asadar, si companiile au nevoie de pile pentru a ajunge la clienti.

  • Tongue Fu – lupta cu vorbele

    Concentrandu-se asupra reactiilor umane in fata provocarilor verbale, Sam Horne a creat un manual accesibil despre artele martiale ale spiritului, menite sa ne asigure autoprotectia verbala.

    Infuzia de spirit extrem oriental in spatiul occidental, benefica sub multe aspecte – propensiunea spre introspectie, privilegierea actiunii neprecipitate, a contemplatiei, a meditatiei, ca sa nu enumeram decat cateva aspecte esentiale -, a ajuns, prin supralicitare – mai ales atunci cand ofera solutii cu caracter de panaceu universal -, prin vulgarizare si deturnare de sens, sa irite si, cea ce este mai grav, sa compromita niste principii absolut stimabile.

    De la sex (prin tantrism), pana la design si arhitectura (prin feng shui) suntem indemnati, din ce in ce mai des si mai agresiv, sa apelam la formulele spirituale ale Orientului Indepartat pentru a scapa de problemele de zi cu zi, oricare ar fi ele. In spatiul autohton, cel putin, campionii acestui import cultural lipsit de discernamant sunt unele institutii editoriale care, cu zarva mare, traduc sau produc, dupa abuzive retete proprii, vesele indreptare de gandire, viata si actiune, inspirate de filosofia Japoniei, Indiei sau Chinei.

    Intr-un anume sens, ele chiar sporesc optimismul cititorului, nu de alta, dar sunt de un umor (in)voluntar debordant. M-am grabit, vazand manualul de “Arta a conversatiei – Tongue Fu!”, sa ma precipit (iata ce poate sa insemne agitatia necugetata a Vestului) asupra concluziei ca ma aflu in fata unui alt produs de aceasta factura, menit sa sporeasca lista de vanzari a unei edituri. Fara sa fie o capodopera de intelepciune, ci doar un volum onest care consemneaza o experienta oratorica si liniile directoare ale unei retorici persuasive, ghidul la care ne referim ofera un echivalent verbal al unei arte martiale, si anume al celebrului Kung Fu.

    Scopul sau este sa furnizeze uneltele necesare dezamorsarii, dezarmarii sau devierii atacului psihologic al unei persoane. Cartea nu ofera insa doar solutii pentru rezolvarea situatiilor de criza, cand semenii nostrii dau dovada de un comportament necinstit sau necioplit; ea este mai mult o filosofie de viata, un mod de a comunica mai eficient cu cei din jur, care pastreaza, intr-adevar, “chei” sau puncte nodale extrem orientale, dar pe care le extrapoleaza eficient si inteligent, fara sa faca prea mult caz de natura lor exotica.

    Cum fiecare dintre noi se confrunta zilnic cu persoane dificile, incomode sau chiar violente, si cum, pe de alta parte, fiecare dintre noi poseda – oricat de educat si de bine slujit de temeperament ar fi – porniri nabadaioase, ideile lui Sam Horne ne ajuta sa-i dezarmam pe cei antipatici, sa descoperim strategii pacifiste de a ramane in picioare chiar atunci cand cineva vrea sa ne doboare, sa aflam caile cele mai potrivite de a ne pastra integritatea, fara sa jignim, dar si fara sa ne lasam jigniti. Acest indreptar retoric si comportamental ne calauzeste si in lupta cu pulsiunile noastre personale si cu dusmanul potential pe care acestea il reprezinta, invatandu-ne, in primul rand, sa gandim inainte de a vorbi si sa analizam lucrurile cu luciditate inainte de a riposta violent.

    Sam Horn, Arta conversatiei, Editura Amaltea, Bucuresti 2005