Doar cinci ani din cei 20 ai lui Brucan

Voi incerca sa „produc“ pe aceasta pagina, la acest final de an, o raritate in Romania: un comentariu optimist, nedemn pentru un jurnalist care vrea sa isi mentina viu atat de utilul cinism. Ideea ne-a venit tuturor in redactie, dupa ce am scris articolele din paginile urmatoare, adica retrospectiva pe 2004 si previziunile pentru 2005. Citind articolul care sintetizeaza evolutia intregului mediu de business romanesc, cineva a exclamat: „Parca ar fi despre Polonia!“.

Intr-adevar, rareori mi-a fost dat sa citesc in presa romaneasca o analiza care sa cuprinda de atat de multe ori cuvantul „crestere“ in sens pozitiv. Practic, nimic nu a stat pe loc in Romania. Chiar si leul a devenit mai greu, cu multe luni inainte de a scapa de zerouri. Dincolo de cifrele din statistici, exista si alte lucruri care s-au schimbat in bine, mai greu de comensurat, dar la fel de importante.

„Daca ne-am fi luat dupa rapoartele de consultanta, nu am fi venit niciodata in Romania“, spunea cu ceva timp in urma un manager al unui lant de retail, uluit de succesul obtinut. Adevarat, Romania vazuta din avionul analistilor de rating este inca o tara de tinut in josul listei.

Noi am putut observa insa, chiar si fara sa stim cat e cresterea economica, ca lucrurile se schimba decisiv. Pentru ca ne plimbam pe strazi si vedem cafenele pline in mijlocul zilei, pentru ca incercam sa iesim in week-end-uri in cluburi si nu gasim locuri, pentru ca ne aventuram sa mergem la Metro sau Carrefour si stam o ora la coada la casa, chiar si pentru ca injuram in intersectiile blocate de mereu mai numeroasele masini care nu sunt Dacii.

Si nu e vorba aici numai de bani. Eu personal am ramas perplex in urma cu cateva luni, cand am fost sa cumpar bilete la opera pentru miercuri si n-am gasit locuri, nici macar din cele scumpe. Mi-am adus aminte cu nostalgie de anii studentiei, cand imi cumparam bilet langa tavan si tronam dupa aceea in vreo loja centrala goala. Cei care incearca disperati de cateva saptamani sa prinda locuri la teatru la premierele din stagiunea 2004 inteleg cu siguranta ce vreau sa spun. Adevarat, celularele suna in continuare, cu precizarea ca sunt din ce in ce mai scumpe.

Cunoscuti pe care ii credeam „pierduti“ pentru vecie in privinta finantelor au inceput sa ma sune „sa vorbim de business“ sau sa ma intrebe daca nu ar fi cazul sa devina „jucatori pe Bursa“. Efervescenta nu se simte doar in Bucuresti, ci in toate orasele mari, si a ajuns si la… Londra. Acolo unde subsemnatul are amici romani care lucreaza la banci mari de investitii si acum doi ani veneau in Romania doar ca sa manance sarmale si sa isi salute parintii. De stabilit aici nici nu se punea problema.

Din 2004 am inceput sa ii vad lunar, si nu pentru ca ma duc eu la Londra, ci pentru ca vin ei aici, adusi de mirosul oportunitatilor. Iar revenirea nu mai pare o varianta chiar atat de improbabila. Este adevarat, un „reality check“ care poate sa insemne doar o calatorie de cativa kilometri in afara oraselor arata o cu totul alta Romanie, trista si dezorientata.

Cresterea economiei, cat ar fi ea abstracta ca termen, a ajuns insa la o parte dintre noi si, treptat, isi va face simtite efectele peste tot. Cu o singura conditie. Romanii trebuie sa uite inca un lucru pe care l-au invatat la scoala: ca ziua de lucru are opt ore.

In incheiere, imi permit un sfat pentru intelectualii care inca se mai gandesc sa plece definitiv din Romania: razganditi-va! Chiar daca pe termen scurt veti castiga mai putini bani, calea catre varf va fi mult mai scurta aici. Probabil ca nu ati observat, insa finalul primilor 15 ani de dupa Revolutie nu a adus numai afaceri mai bune, ci si o veste interesanta: au mai ramas 5 ani din cei „20 ai lui Brucan“.