BusinessMagazin

Blog

  • EXPERIMENTUL FLAMINGO

    Succesul ofertei publice initiale pentru actiunile Flamingo a depasit pana si asteptarile actionarilor si managementului. Dragos Simion, artizanul ofertei, estimeaza ca daca ar fi putut onora toate cererile de subscriere ar fi atras 40 de milioane de euro, fata de 10 milioane de euro – cat si-a propus initial.

    In primele sapte minute ale ofertei publice, s-au vandut patru milioane de actiuni dintr-un total de 17 milioane de actiuni noi“, povesteste Dragos Simion, managerul care a pregatit si condus oferta publica de actiuni Flamingo, incheiata saptamana trecuta. Dupa expirarea ultimei zi a ofertei, desfasurata intre 15 si 22 iunie, Simion a constatat ca numarul actiunilor subscrise depasea de 3,71 ori numarul actiunilor emise si aproape egala numarul actiunilor vechi (67 de milioane). Istoria succesului primei oferte publice a unei companii romanesti de retail IT incepe in 1994, cand trei prieteni, Dragos Cinca, Marius Ghenea si  Varol Islam puneau bazele Flamingo.

    „Povestea companiei primeaza cifrelor“, intareste Laurentiu Ciocarlan, directorul Raiffeisen Capital & Investment, unul din cei doi manageri ai ofertei Flamingo. La inceputul anilor 2000, dupa sase ani de activitate, proprietarii Flamingo si-au pus problema atragerii de fonduri pentru dezvoltare.
    La un moment dat, actionarii au cochetat cu ideea aducerii in companie a unui fond de investitii care, in schimbul unui pachet minoritar, sa asigure banii necesari extinderii grupului. Dupa mai multe tatonari, Dragos Cinca, principalul actionar, a renuntat la acest demers.

    Totusi nevoia de finantare din alte surse decat cele bancare a ramas. In decembrie 2003, cand la conducerea Flamingo Computers a fost adus Dragos Simion, specialist in fonduri de investitii si piata de capital, conducerea companiei a anuntat listarea la Bursa intr-un termen de trei ani.  „Am renuntat la ideea atragerii unui fond de investitii pentru ca filosofia acestuia este sa iasa din companie dupa 3-5 ani.

    O asemenea varianta nu ne-ar fi asigurat finantarea pe termen lung“, explica Dragos Simion, presedinte si director general la Flamingo Computers si membru in consiliul de administratie al Flamingo International, noua entitate creata pentru oferta publica initiala. Aceasta a integrat in totalitate cele trei divizii ale grupului: Flamingo Computers (retail), Flamingo Distribution (distributie nationala) si Flamingo International (operatiuni externe).

    „Inainte de oferta publica initiala, a existat scepticism fata de timing-ul ales, marimea ofertei, pret si, mai ales, de metoda prin care s-a facut oferta“, spune Dragos Simion. Adevarul este ca metoda ofertei publice este o noutate pentru piata de capital romaneasca, fiind destul de asemanatoare cu cea pentru care a optat motorul de cautare pe Internet, Google. Pe langa cele 67 de milioane de actiuni „vechi“ ale grupului Flamingo, au fost emise 17 milioane de actiuni noi, cu preturi cuprinse intre 18.000 si 24.000 de lei, fiind preferati cei care „licitau“ pretul maxim. In plus, Dragos Simion a introdus doua tipuri de bonus pentru cei care cumparau la un pret cat mai apropiat de 24.000 si pentru cei care isi manifestau interesul la inceputul ofertei. Pentru incadrarea in cel putin una din aceste doua categorii, bonusul era de 10% din totalul ofertei.

    In ciuda emotiilor pe care le-au incercat actionarii „vechi“ in timpul ofertei, desfasurata intre 15 si 22 iunie 2005, strategia inedita a lui Simion a prins. Numarul de actiuni solicitate a fost de 3,71 de ori mai mare decat numarul de actiuni emise initial. Pana la urma, emitentul a decis subscrierea a 19,55 milioane de actiuni noi, la pretul de 23.000 de lei. Cu alte cuvinte, numarul actiunilor noi a fost suplimentat cu 15% – limita permisa de lege.

    Flamingo ar fi putut sa vanda toate actiunile emise la pretul maxim de 24.000 de lei, intrucat si pentru acest pret a fost suprasubscriere: numarul de actiuni solicitate fiind de 2,7 ori mai mare decat cele emise initial. De ce nu au optat pentru vanzarea la pretul maxim? „Am hotarat sa nu stabilim pretul per actiune la valoarea sa maxima deoarece am dorit sa lasam un potential de crestere mai substantial in piata secundara“, explica Dragos Cinca, presedintele Flamingo International si actionarul majoritar. Cert este ca suprasubscrierea ofertei a lasat o cerere nesatisfacuta care va asigura o dinamica serioasa a actiunilor pe piata secundara.

    „Am coborat pretul pentru a ne respecta promisiunile fata de investitori“, adauga Simion, facand referire la cele doua bonusuri – care sunt chiar inventia lui. Actiunile grupului vor fi listate cel mai probabil pe 15 iulie 2005, potrivit reprezentantilor companiei. In ceea ce priveste evolutia Flamingo pe piata secundara, Dragos Simion crede ca „intervalul de amorsare este de sase luni“. Presedintele Flamingo Computers face referire la faptul ca rezultatele financiare cu adevarat relevante sunt cele de la sfarsitul anului. Cum business-ul de retail IT este sezonier, in sensul ca cele mai mari vanzari sunt in trimestrul trei, rezultatele intermediare ale companiei pot fi inselatoare.

    Dupa oferta, in momentul decontarii actiunilor (29 iunie), in conturile Flamingo vor intra 12,5 milioane de euro, cu 25% mai mult decat si-au propus actionarii. Care va fi destinatia acestor bani? „Vrem sa ne extindem reteaua internationala de retail cu cinci magazine si sa deschidem zece magazine «Future Shop» cu calculatoare portabile, telefoane mobile si camere foto“, declara Dan Topala, membru in consiliul de administratie al emitentului si, totodata, omul care a reprezentat imaginea Flamingo, in calitate de sef al diviziei internationale, dupa plecarea lui Marius Ghenea in 2001.

    Pentru viitor, Dragos Simion nu exclude posibilitatea achizitionarii unor companii de acelasi profil sau cu activitate complementara. „Nu e exclus sa mai facem o noua emisiune“, adauga Simion. O asemenea decizie ar deveni obligatorie in cazul in care un actionar ar vrea sa vanda un pachet semnificativ de actiuni.
    Recenta oferta publica nu a fost lipsita de obstacole. Aceasta pentru ca „piata de capital romaneasca nu se afla intr-o perioada favorabila“, potrivit Mihaelei Bitu, director ING Securities – unul din managerii tranzactiei. „Principalele probleme ale pietei de capital sunt lipsa lichiditatilor si numarul redus al emitentilor.“

    Totusi Flamingo plateste un pret pentru actualul succes de pe piata de capital: ajustarea rezultatelor financiare, mai multa transparenta si o concentrare mai mare pe performantele „de pe hartie“. In ceea ce priveste ajustarea rezultatelor, in anii trecuti, grupul Flamingo anunta niste cifre de afaceri mai mari, pentru ca nu scadea din vanzarile consolidate ale grupului tranzactiile dintre companii (retail, distributie si extern). Acum lucrurile s-au schimbat, mai ales ca Flamingo a fost asistat de compania de audit PricewaterhouseCoopers.

    Atat emitentul, cat si cele doua banci care au asigurat managementul ofertei spun ca modelul Flamingo ar putea fi copiat si de alte companii. Se pare ca mai sunt cel putin patru societati romanesti care vor sa calce pe urmele Flamingo. Listarea lor ar putea determina atat atragerea de fonduri pentru dezvoltare, cat si cresterea pietei de capital romanesti. Lucrul se va intampla cu conditia ca potentialii emitenti sa fie de acord cu principiul transparentei si, mai presus de orice, sa aiba ce sa vanda investitorilor: istoric, performante, perspective.

  • Dupa oferta

    Cel mai probabil, actiunile grupului Flamingo vor fi listate pe 15 iulie, potrivit reprezentantilor companiei.

    ACTIONARIAT NOU Dragos Cinca – 62,3%, 80 de manageri – 15,2%, actionarii atrasi prin IPO – 22,5%.

    CINE SUNT NOII ACTIONARI Investitori institutionali straini – 70%, investitori mici romani (persoane fizice) – 30%. Nici unul dintre noii actionarii nu detine mai mult de 3% din companie.

    FLAMINGO IN 2004 Cifra de afaceri – 60 mil. euro, profit net – 3,6 mil. euro.

    STRUCTURA CIFREI DE AFACERI Calculatoare asamblate (30%), componente (10-15%), monitoare (15-20%), periferice (10%), camere foto/ digitale (15%), televizoare plus plasme, LCD – restul.

  • UN ALTFEL DE RING

    Lupta pentru clientul obisnuit si pentru cota de piata in domeniul retailului bancar se desfasoara prin intermediul retelei de unitati. Exista insa si banci care, deficitare la capitolul sucursale, incearca sa duca acest razboi cu mai putine cetati si mai multi soldati.

    Ani de-a randul s-au concentrat exclusiv pe relatiile cu companiile – sursa sigura de afaceri si profit. De ceva vreme a devenit insa evident si pentru aceste banci ca fara o strategie la fel de agresiva si pentru piata de retail, cota de piata scade. Dar pentru „intarziatii“ pietei bancare de retail constructia unei retele de sucursale care sa rivalizeze cu cea a marilor jucatori este o misiune aproape imposibila. Cu ce arme se lupta ele acum pentru a se face auzite pe o piata deja aglomerata?

    „Intr-o piata precum cea romaneasca, este greu sa cresti organic pentru a atinge masa critica in retail“, admitea presedintele HVB Bank, Dan Pascariu, la inceputul acestui an. Banca pe care o conduce si-a construit, in cei sapte ani de prezenta in Romania, o pozitie puternica in relatia cu companiile. In retail insa, HVB „avea o slabiciune“ in privinta retelei de sucursale, dupa cum spunea chiar Pascariu. Cu cele 13 sucursale, concurenta sutelor de unitati ale unor banci precum BCR, BRD sau Raiffeisen era aproape imposibil de combatut. Urmarea? La doar cateva luni dupa acest moment, HVB Romania a preluat, in urma fuziunii cu Banca Tiriac, o retea de patru ori mai mare decat cea proprie.

    Achizitia unui jucator cu o retea de sucursale bine dezvoltata este calea cea mai rapida de crestere. O dovedeste saltul pe care HVB l-a facut ca peste noapte, de pe locul sapte direct pe patru in topul bancar. O dovedeste insa si interesul marilor banci straine prezente deja in Romania, precum Raiffeisen sau UniCredit, care asteapta cu sufletul la gura privatizarea CEC si a BCR – banci cu sute de sucursale in patrimoniu. Exista insa si banci care au decis ca vor sa adopte alte cai. Cu ce arme se lupta ele?

    „Chiar daca sucursala ramane piatra de hotar in retail, in relatia de zi cu zi a oamenilor cu banca, ea va pierde teren in favoarea altor canale de distributie“, crede Peter Weiss, noul presedinte de la ABN Amro.
    Weiss va prelua conducerea bancii de la 1 iulie a.c., inlocuindu-l pe Henk Mulder – cel care a asigurat presedintia bancii in ultimii trei ani. Sub conducerea lui Mulder, ABN a devenit unul dintre cei mai puternici jucatori pe segmentul de corporate, dar pana de curand a lipsit in totalitate de pe cel de retail. Situata pe locul sase in topul bancilor romanesti, a decis la jumatatea anului trecut ca este momentul sa isi deschida si divizia de consumer banking, la doar cateva luni dupa vesnicii concurenti, olandezii de la ING. 

    Spre deosebire de ING, care a inceput sa-si dezvolte agresiv reteaua de sucursale printr-un concept total nou pe piata romaneasca, cel de franciza bancara, ABN a optat pentru o alta strategie. „La noi, banca merge la clienti, si nu clientii la banca“, explica Haris Hanif, directorul diviziei de consumer banking. Practic, ABN isi vinde produsele printr-o retea de 300 de agenti, care merg acolo unde sunt solicitati de clienti. In privinta sucursalelor, oficialii bancii au afirmat ca nu intentioneaza sa investeasca intr-o retea de unitati pentru serviciile de retail, ci mai degraba in servicii de tip Internet banking, phone-banking si mobile-banking. Rezultatele de pana acum? „In primul trimestru am ajuns la 5-10.000 de clienti pe segmentul de consumer banking“, explica Hanif. Totusi, retailul pe care il practica olandezii de la ABN nu este chiar ceea ce se numeste „de masa“, ei indreptandu-se cu precadere catre oamenii cu venituri medii si mari. „Patura de mijloc va creste in anii urmatori, odata cu cresterea veniturilor“, explica Hanif.

    Tot pe reteaua de agenti au mizat si olandezii de la ING, folosind totusi o alta strategie decat vanzarea directa. Pionieri in Romania in domeniul asigurarilor de viata, olandezii de la ING si-au creat in timp o retea de sute de consultanti. Cand s-au decis sa intre pe piata de retail, in vara anului trecut, exact acesti agenti de vanzare din asigurari au fost punctul de plecare. Dintre ei au fost selectati oamenii care conduc acum „ING Office-urile“ – practic, birourile bancii deschise in sistem de franciza. Avantajul retetei? Agentii sunt cei care detin aceste birouri, le administreaza si care achita „notele de plata“ pentru intretinerea acestor birouri si pentru personal. Banca le-a echipat insa cu ATM-uri si tehnologii bancare dintre cele mai moderne existente in Romania si asigura trainingul personalului. Pana in prezent, au fost deschise peste 50 de astfel de oficii, iar pana in toamna numarul va urca la peste 70, potrivit declaratiilor oficiale. Pana una-alta insa, oficiile ING pot fi gasite doar in zonele centrale din marile orase. 

    Un alt avantaj al retetei, asa cum spune directorul de comunicare de la ING, Calin Pop, tine de faptul ca „acesti oameni (consultantii care au devenit administratori – n.r.) au deja o baza de clienti de asigurari, care pot fi atrasi acum si catre un credit, un cont la banca sau orice alt produs al ING“. „Cross selling“, intr-un cuvant – strategie de baza pentru orice banca ce vrea mai multi clienti si mai fideli. Odata ce un client a intrat in banca si a cumparat, de exemplu, un credit, el poate fi convins mai apoi sa cumpere si o asigurare, un card sau sa-si faca un depozit bancar.

    Motiv pentru care, spune Eliza Radu, product manager in departamentul de retail de la HVB Bank, faptul ca agentii de vanzare nu pot decat sa promoveze creditele, fara a vinde efectiv pana la capat, nu este deloc un lucru rau. In momentul in care cumpara un credit de la un agent, clientul este totusi obligat sa faca un drum pana la banca pentru a semna actele. „Actele trebuie semnate in fata unui ofiter al bancii (asa cum cer reglementarile BNR – n.r.), dar noi avem tot interesul ca agentii de vanzari sa aduca oamenii in banca“. Si la HVB se lucreaza, de cativa ani, cu agenti de vanzare, pentru a compensa cumva numarul mic de sucursale ale bancii – doar 13 in toata tara, pana de curand. Cu ce rezultate? „Aproximativ 25% din clientii de credite sunt adusi la banca de reteaua de agenti“, spune Radu. Spre deosebire de ABN, unde agentii de vanzare sunt angajatii bancii, la HVB se lucreaza cu o firma externa, Gemini Capital Consult. Pentru cei 50 de oameni care promoveaza in exclusivitate creditele HVB, banca asigura trainingul, iar remunerarea acestora este „ca in asigurari, pe baza de comision“ – dupa cum spune Eliza Radu.

    „Pe alte piete, agentii de vanzare sunt adevarati brokeri ai bancilor – promoveaza creditele de la mai multe banci, dau consultanta clientilor si tot cu ei se semneaza actele finale“, spune, pe de alta parte, Ioana Varga, Marketing and Products Head CitiFinancial. „Clientul nici nu mai ajunge sa se intalneasca cu banca“. In Romania insa divizia specializata in retail a americanilor de la CitiBank lucreaza cu 300 de agenti ai grupului, care doar atrag clientii intr-una din cele 11 sucursale ale bancii. Agentul duce clientului documentatia despre credite, face calculele de venituri, aduce dosarul la banca, dar formalitatile finale se desfasoara tot la banca. Cati clienti sunt atrasi prin reteaua de agenti? „Aproape 60% din contractele de credit sunt aduse de ei“, spune Varga. 

  • Strategii alternative

    Chiar daca au intrat tarziu pe piata de retail, iar activitatea lor de baza este in zona companiilor, jucatorii care nu dispun de o retea mare de sucursale vor sa ajunga sa aiba un cuvant de spus. Prin ce metode?

    ING: Expansiunea pe retail a inceput in vara anului trecut. Folosind un concept total nou pentru piata romaneasca, cel de franciza bancara. ING vrea sa deschida pana in toamna peste 70 de oficii.

    ABN: Olandezii au intrat pe piata de retail in urma cu mai putin de un an. Dispun de o retea de 13 sucursale in toata tara, insa activitatea de consumer banking se bazeaza aproape in totalitate pe reteaua formata din 300 de agenti de vanzare.

    CITIBANK: Dispune, pentru moment, de o retea de 11 sucursale in intreaga tara. Dar „grosul“ contractelor de credit – peste 60% din total – este adus de cei 300 de consultanti de vanzari ai grupului.

    HVB BANK: Recenta fuziune cu Banca Tiriac le-a marit nemtilor reteaua de sucursale de la 13 la 72. Pentru segmentul de retail, banca lucreaza si cu o retea de 50 de agenti care aduc aproximativ 25% din totalul contractelor de credit.

  • STRATEGII: Megaafaceri de 1%

    Vicepremierul George Copos se afla in negocieri avansate cu Vodafone, pentru a vinde cele 0,9% actiuni pe care le mai detine la Connex. Intre timp, actionarul majoritar de la Orange Romania, France Télécom, isi consolideaza pozitiile pe pietele pe care afacerile merg bine. A venit, in sfarsit, si vremea micilor actionari.

    Rauri de cerneala si multe zeci de minute de stiri s-au consumat in aceasta primavara pe marginea celei mai mari tranzactii care a avut loc vreodata pe piata romaneasca. Preluarea Connex de catre Vodafone a fost prevestita, anuntata oficial si apoi comentata indelung.

    De ce au cumparat cei care au cumparat? De ce au vandut cei care au vandut? Cine e de fapt Vodafone si de ce a venit in Romania? Dar Telesystem International Wireless (TIW), compania care a vandut catre Vodafone si apoi si-a pus lacat pe porti? Si, mai ales, ce inseamna acest lucru pentru piata romaneasca?

    A trecut mai putin observat faptul ca, de cealalta parte, France Télécom – actionar majoritar al Orange Romania si principal concurent al Connex – si-a marit participarea cu inca 23,36%. Probabil ca putini s-au intrebat – sau daca au facut-o, nu a gasit si un raspuns – ce vor face in continuare micii actionari in cele doua mari companii telecom romanesti. Vor ramane in continuare actionari, sperand sa le creasca valoarea actiunilor? Vor vinde acum, sperand sa obtina un pret bun, avand in vedere pe de o parte conjunctura favorabila creata de venirea numarului unu mondial in telefonia mobila si pe de alta tendinta France Télécom de a-si consolida pozitia? Sunt interesate cele doua mari nume in telecomunicatii de detinatorii unor mici pachete de actiuni la companile pe care le controleaza?

    Vicepremierul George Copos a declarat pentru BUSINESS Magazin ca se afla in negocieri avansate pentru a vinde cele 0,9% detinute in MobiFon – Connex, prin firma Dargate Limited. Cui? Vodafone, bineinteles – care va ajunge, o data cu acest ultim pas facut, la o participare de 100% in MobiFon. Acesta este, de altfel, modelul de business al operatorului britanic, care incearca sa detina 100% din toate subsidiarele sale. „Desigur ca a fi mai convenabil pentru noi sa avem 100% din Connex, dar faptul ca exista un actionar minoritar cu participare de 1% nu are cum sa influenteze capacitatea noastra de a lua decizii sau de a derula afacerea“, a spus Paul Donovan, vicepresedinte al Vodafone, in prima sa videoconferinta de presa cu jurnalistii romani.

    „Sunt foarte relaxat si fericit“, a spus zambind Copos, din spatele biroului sau de la Palatul Victoria, la inceputul interviului cu BUSINESS Magazin. „Am avut puterea sa rezist, sa nu vand partea mea din MobiFon“.
    Si n-a fost usor sa reziste. Sa fii actionar minoritar alaturi de nume mari in business – cum ar fi TIW sau France Télécom – nu e floare la ureche. Nu ai viitorul asigurat si nici nu curg dividendele de pe urma activitatii investitorului strategic, cum s-ar putea crede. O stiu, pe pielea lor, si Posta Romana, si Logic Telecom, fosti actionari ai Connex. Sau, de cealalta parte, Polish Entreprise Fund IV ori Global Finance, cei care au vandut actiunile pe care le detineau la Orange Romania. Si unii si ceilalti au vandut pentru ca au fost determinati, intr-un fel sau altul, de actionarii majoritari. Si au vandut cand au vrut cei mari, nu cand doreau ei.

    In 1997, Telesystem International Wireless, actionarul majoritar de la Connex, a decis sa opereze o majorare de capital cu 30 de milioane de dolari, bani necesari investitiilor in extinderea serviciului si a retelei. Actionarii minoritari aveau de ales: ori scoteau bani din buzunar si participau la majorarea de capital, ori ramaneau cu mai putine actiuni. „Atunci am decis sa vand o parte din actiuni celor de la TIW. Am ramas cu 2% din cele 9,6% detinute initial“, isi aminteste Copos. Actiunile ramase au fost detinute prin Ana Electronic si Ana IMEP, fiecare cu cate 1%.

    Desi nu vrea sa dezvaluie valoarea tranzactiei de atunci, Copos spune ca banii i-au ajuns pentru a returna un imprumut de 5 milioane de dolari la Bancorex, pentru a majora capitalul social al Ana IMEP cu 27 de miliarde de lei (aproximativ 3,3 milioane de dolari la acea data) si pentru modernizarile de la hotelul Crowne Plaza.

    Am fi tentati sa spunem ca trebuie sa fii un adevarat vizionar pentru ca, devenind actionar in 1996 la un operator roman de telefonie mobila, sa poti sa vinzi catre Vodafone doar 0,9%, zece ani mai tarziu, pentru o suma care poate fi estimata la 25 – 30 de milioane de dolari – daca luam in considerare ca Vodafone a platit pe Connex circa 2,5 – 3 miliarde de dolari. „In orice caz, vorbim de peste 20 de milioane de euro“, se multumeste sa spuna Copos referindu-se la un posibil pret pentru pachetul de 0,9% din actiuni pe care il detine. Adauga doar ca „valoarea a crescut de circa 10 ori fata de pretul pe care l-am platit initial pe actiunile detinute la MobiFon“.

    Dar adevarul e ca nici macar cei de la TIW nu banuiau succesul pe care il va avea afacerea lor in Romania. Si nici nu se asteptau, cand au plantat primul stalp, in 1997, ca start-up-ul sa fie vanat, la un moment dat, de numarul unu mondial al industriei de profil.  Copos a prins o mana norocoasa si a stiut s-o joace bine. „In 1996 aveam echivalentul a 50 de milioane de dolari si doua alternative: sa schimb banii in moneda convertibila «pe sub masa» sau sa cumpar active. O data cu schimbarea (alegerile au fost castigate de Conventia Democratica din Romania si de Emil Constantinescu – n.r.) am decis sa merg pe varianta a doua“, rememoreaza George Copos. „Am cumparat Crowne Plaza, Ana IMEP, toate spatiile pe care le aveam inchiriate, fabrica de paine de la Bucur Obor, chiar si un elicopter, doar ca sa scap de lei“.

    Copos intuia ce avea sa urmeze. Daca la sfarsitul lui ‘96 un dolar echivala cu 2.550 de lei, la sarsitul lui mai 1997 acesta ajunsese la 11.000 de lei, dupa care s-a stabilizat in jurul valorilor de 7.000 – 8.000 de lei. A inceput instabilitatea economica, dar cine avea banii imobilizati in active sau schimbati in valuta a scapat mai usor.

    Aproape simultan cu vanzarea Connex catre Vodafone, France Télécom, prin divizia sa de telefonie mobila Orange, a cumparat de la un consortiu condus de AIG New Europe Fund 23,36% din actiunile operatorului Orange Romania pentru 523 milioane de dolari (408,5 milioane de euro) platiti in cash. Luand in considerare suma platita, se poate estima valoarea de piata a operatorului la 2,273 miliarde de dolari (1,776 mld. euro) sau aproximativ 450 de dolari (351,5 euro) pe abonat.

    Greu de crezut insa ca actionarii minoritari care au vandut au primit pretul pe care il asteptau pentru actiunile lor. La momentul tranzactiei, Orange Romania era peste Connex, atat ca numar de clienti, cat si ca venituri si profit realizate. Prin urmare, valoarea de piata a companiei ar fi trebuit sa fie mai mare de 2,2 miliarde de euro, avand in vedere si sumele vehiculate in cazul tranzactiei care a implicat Connex. Potrivit unor surse din piata, majorarea participarii France Télécom la Orange Romania trebuia sa se petreaca de acum un an. Fondurile de investitii, care au devenit actionari ai Orange Romania in decembrie 1999, isi doreau sa iasa din companie datorita maturizarii investitiei. De obicei, fondurile de private equity raman circa 4 – 5 ani intr-o afacere.

    Consortiul condus de AIG New Europe Fund a investit circa 100 – 120 de milioane de dolari in Orange. La o evaluare de 1,5 miliarde de dolari a Orange Romania acum un an, consortiul si-a triplat banii, fara a lua in considerare si dividendele incasate in circa 4 ani si jumatate. Sursele mentionate spun ca cele doua parti s-au  inteles initial la pret acum un an, procesul incepand prin cumpararea actiunilor companiei japoneze Tomen. Numai ca, pana sa se faca rearanjarea fiscala a actionariatului, unii minoritari au batut in retragere, probabil nefiind de acord cu pretul si cerand listarea Orange Romania la Bursa, insa degeaba.

    Potrivit unui articol din „Shareholders Agreement“  France Télécom avea dreptul sa refuze listarea. Drept pe care l-a si exercitat, afirma sursele. Informatia nu a fost confirmata nici de Orange Romania sau France Télécom, nici de AIG New Europe Fund. Pana la urma, partile s-au inteles in aceasta primavara. Chiar daca nu au castigat cat ar fi vrut, investitorii financiari tot au iesit cu mai mult decat ar fi luat acum un an, cand erau presati sa recupereze banii. Initial, printre fondatorii MobilRom SA, precursorul Orange Romania, se numarau companiile romanesti MBL Computers, Radcom, Media Com si Unimedia, ultimele doua apartinand la acea data grupului Media Pro. Au mai ramas acum doar primele doua, controlate de omul de afaceri Nicolae Badea, cu cate 1,6%. BUSINESS Magazin a incercat timp de trei saptamani sa discute cu Nicolae Badea despre statutul actionarilor mici intr-o companie mare, dar nu a reusit, pana la inchiderea editiei.

    Cert e ca, daca ai nervi sau rabdare, nu e rau sa fii actionar mic. Si daca nu te preseaza nimeni sa vinzi, fie el actionarul majoritar ori investitorii care isi cer banii inapoi, e chiar bine. Poti castiga de zece ori cat ai investit initial. Atat Vodafone, cat si France Télécom duc o politica de consolidare a pozitiilor pe pietele unde inregistreaza profit si au o cota de piata semnificativa. Cine mai vinde si pe ce bani?

  • Actionari vechi si noi

    Fata de momentul lansarii serviciilor GSM in Romania, cu opt ani in urma, structura actionariatului celor doi operatori s-a modificat esential.

    Mobifon (Connex)
    PRIMII ACTIONARI:     In 1997, in structura actionariatului MobiFon figurau sapte companii (Telesystems International Wireless – 62%, Logic Telecom – 16%, AirTouch Canada – 10%, Posta Romana – 5,5%, grupul industrial ISAF – 4,5%, Ana Electronics – 1%, Ana IMEP – 1%). De-a lungul anilor, au avut loc mai multe tranzactii prin care o parte dintre actionarii minoritari si-au vandut actiunile.
    ULTIMELE TRANZACTII: In luna aprilie Vodafone, care detinea deja (in urma cumpararii AirTouch 20,1% din MobiFon, a cumparat de la actionarul majoritar, Telesystems International Wireless (TIW), intregul pachet pe care acesta ajunsese sa-l detina, adica 79%, in cea mai mare tranzactie de pe piata romaneasca.
    ACTIONARIAT ACTUAL: In prezent, Vodafone detine 99,1% (tranzactia cu TIW a fost finalizata la 6 iunie), iar compania Dargate Limited, controlata de omul de afaceri George Copos, detine 0,9%. In prezent, Vodafone se afla in negocieri cu Copos pentru preluarea pachetului pe care acesta il detine.
    SURSA: TIW

    MobilRom – Orange Romania (Orange)
    PRIMII ACTIONARI: In 1997, in structura actionariatului MobilRom figurau sapte companii (France Télécom Mobiles International – 51%, Tomen Telecom Project (Romania) Co SRL – 6%, Alcatel Network Sistems Romania – 3%, MBL Computers SRL – 5%, Radcom SRL – 5%, Media Com 95 – 20%, Unimedia SRL – 10%).
    ULTIMELE TRANZACTII: In martie anul acesta, Orange SA a preluat de la un consortiu condus de AIG (devenit intre timp investitor financiar la MobilRom) un pachet de 23,36% din actiuni.
    ACTIONARIAT ACTUAL: France Télécom detine in prezent 96,8% din actiuni (prin Orange SA – 51%, Wirefree Services Belgium – 22,26% si Wirefree Services Nederland BV – 23,54%), restul actiunilor fiind detinute de firmele MBL Computers SRL – 1,6% si Radcom SRL – 1,6%, controlate de omul de afaceri Nicolae Badea.
    SURSA: ORANGE ROMANIA

  • CINE ESTE BADEA

    Nicolae Badea, omul de afaceri care detine 3,2% din Orange Romania, este unul dintre fondatorii companiei – in 1996 detinea 20% din MobilRom.

    LA DINAMO: Este cunoscut mai ales pentru faptul ca a devenit unul dintre cei mai importanti investitori in fotbal, fiind presedintele Consiliului de Administratie al FC Dinamo.

    AFACERI: Banii lui Badea provin in buna parte din investitii imobiliare, in IT si telecomunicatii si din operarea francizei pentru Romania a lanturilor internationale de restaurante Pizza Hut si Kentucky Fried Chicken (KFC).

    PARTENERI: Badea a demarat in anii ’90 investitii imobiliare si in industria hoteliera impreuna cu oamenii de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, Radu Dimofte si Dan Petrescu. Ca si acestia, Nicolae Badea evita sa faca declaratii publice despre afacerile sale. In cercurile de business se spune ca relatiile dintre Badea si fostii sai parteneri s-au racit dupa ce acesta a devenit actionar la Dinamo si a intrat, astfel, in atentia publicului.

  • Dar sa aiba si fibra optica

    Premierul Tariceanu a declarat ca pana la sfarsitul lui ianuarie Guvernul va aproba textul contractului renegociat cu firma Bechtel pentru autostrada Bucuresti-Bors, pentru care in 2006 sunt prevazute lucrari de peste 500 de milioane de euro.

    Saptamana trecuta a adus o nota de credibilitate acestei promisiuni, prin vocea ambasadorului american Nicholas Taubman, care a recomandat autoritatilor romane sa ia masuri pentru prevenirea criminalitatii pe viitoarea autostrada. E vorba de „potentialele riscuri care apar in urma construirii unei autostrazi: criminalitate, trafic de fiinte umane“, dupa cum spune primarul Clujului, Emil Boc. In plus, ambasadorul a sugerat ca de-a lungul traseului sa fie trasa fibra optica, „pentru a duce Internetul direct la potentialii investitori“.

  • Strasbourg, punct si de la capat

    Oficialii romani au tratat deocamdata cu calm respingerea de catre Parlamentul European a acordului privind bugetul european pentru perioada 2007-2013, incheiat in decembrie de sefii de stat si de guvern din UE. Ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu a spus ca e vorba de „un gest politic care tine de normalitatea democratica din institutiile UE“ si ca respingerea bugetului e doar o faza initiala a unui proces de negociere care va continua in urmatoarele luni intre Consiliul European, Comisia Europeana si Parlamentul European.

    Leonard Orban, secretar de stat in acelasi minister, este de parere ca Romania poate fi afectata financiar doar daca adoptarea bugetului ar fi mult intarziata, ceea ce deocamdata nu e cazul. Orban are in vedere, dupa toate probabilitatile, faptul ca presedintia austriaca a UE tine cu orice pret ca bugetul pana in 2013 sa fie adoptat in cursul mandatului sau, adica in prima jumatate a anului. Deputatii europeni au respins bugetul pentru ca acesta este sensibil mai redus decat cel propus de Parlament in vara anului trecut (862 de miliarde de euro fata de 975 de miliarde). Secretarul de stat Orban a admis totusi ca intarzierea bugetului ar crea „un mediu politic negativ pentru aderare“, atata vreme cat una din cele mai spinoase chestiuni discutate la constructia bugetului a fost legata de proportia intre fondurile alocate pentru extinderea Uniunii si cele alocate pentru vechii membri. De altfel, Parlamentul European a adoptat tot saptamana trecuta o rezolutie care prevede ca dupa aderarea Romaniei si a Bulgariei, nici o extindere a UE nu mai e posibila in baza Tratatului de la Nisa, pentru ca acesta nu mai poate asigura cadrul pentru functionarea unei Europe inca mai extinse.

    Prin acordul bugetar din decembrie, Romania ar urma sa primeasca 18,3 miliarde de euro de la UE in perioada 2010-2013, peste cele 10,8 miliarde de euro deja aprobate pentru 2007-2009. Acordul prevede si cresterea plafonului fondurilor de coeziune alocate Romaniei, ceea ce inseamna un plus de peste 400 de milioane de euro.

  • UN COLAC DE SALVARE

    Romanii au prins gustul masinilor noi, iar asta s-a vazut in statisticile producatorilor si importatorilor, care au consemnat cresteri in fiecare an de dupa 2000. Mai concret, numarul de masini noi vandute a crescut de 2,5 ori in 2005 fata de anul 2000. Ca valoare, piata se situeaza undeva, intre 2,5 miliarde si 3 miliarde de euro, multumita si dealership-urilor auto deschise in ultimii ani sub umbrela cate unuia dintre principalii importatori.

    Si oameni de afaceri care au facut milioane de euro in alte industrii au vazut in comertul cu automobile o oportunitate, un loc in care isi pot plasa banii. Din cauza investitiei initiale mari (care poate ajunge la 3-4 milioane de euro), piata a dat bilet de intrare doar investitorilor cu afaceri solide sau surplus de cash. Un exemplu e Dan Ostahie, proprietarul Altex, care si-a deschis la Piatra Neamt – orasul sau natal – un dealership (Auto Moldova), in care vinde si face service pentru marcile Dacia, Renault si Nissan. Daca e sa plecam urechea la ce spun reprezentantii industriei auto, minunea din 2005 – cand s-a inregistrat o crestere de 48% fata de 2004 – s-a incheiat in noaptea Anului Nou.

    Unii se asteapta pentru 2006 la stagnare, dar sunt pregatiti chiar pentru o usoara scadere a pietei in ansamblu. Cert e ca nimeni nu mai vorbeste de cresteri spectaculoase – chiar si cei mai optimisti spera doar la cateva procente in plus fata de 2005. „Toti parametrii economici ne indreptatesc sa socotim si anul 2006 cu o crestere moderata a volumelor de 5 pana la 10%“, afirma Brent Valmar, director general al Porsche Romania, unul din liderii pietei auto si presedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Tot in termeni de 5-10% vorbeste si Jean Michel Sicre, director comercial al Dacia – dar spre deosebire de Valmar, Sicre se asteapta la o scadere. „Batalia se va da in 2006 in planul general al serviciilor“, mai spune Valmar, atragand astfel atentia asupra unei tendinte despre care s-a discutat si in anii trecuti: serviciile  vor face diferenta intre dealeri, nu numai din perspectiva clientului, dar si in termeni de succes financiar sau faliment.

    Pana acum, ponderea cea mai mare in veniturile afacerilor cu masini au avut-o vanzarile, din cauza tarifelor mici de manopera la service, domeniu cu dotari tehnice relativ modeste si mecanici slabi, in ansamblu. Dar Valmar crede ca lucrurile se vor schimba, calitatea serviciilor va creste si o data cu ea si tarifele, care vor deveni barca de salvare a producatorilor si importatorilor. „Tendinta valabila in toata Europa de multi ani va transfera punctul de greutate al veniturilor din vanzari in zona de servicii post-vanzare. Consecinta este ca o stagnare a pietei sau chiar o scadere ipotetica vor fi compensate prin activitati de service si intretinere“, prevede reprezentantul in Romania al marcilor Audi, Volkswagen, Skoda, Seat, Porsche.

    Scaderea drastica a ritmurilor de crestere va inaspri concurenta si e de asteptat o avalansa de oferte promotionale, deci investitii in publicitate – care vor insemna, inevitabil, marje mai mici de profit, si asa mici (circa 5% pentru activitatea de vanzare). Dar cum se explica, totusi, cresterea de aproape 48% de anul trecut, in conditiile in care prognozele vorbeau de circa 20%. Directorul comercial al Dacia vede mai multe cauze: intarirea monedei nationale fata de euro si dolar, reforma fiscala (introducerea cotei unice, care a insemnat, cel putin teoretic, un surplus de bani pentru potentialii cumparatori), accesul mai facil la credite, actiunea REMAT de innoire a parcului auto existent.

    Continuarea acestui program, derulat prin Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, poate reprezenta o sursa de crestere pe care nici unul dintre managerii intervievati nu a luat-o in calcul. In acelasi timp, piata second-hand – desi reprezinta acum doar o cincime din cea a masinilor noi in termeni valorici – a inregistrat o triplare in 2005 fata de 2004. Explicatia: comertul cu automobile de ocazie e inca intr-o faza salbatica, doar o mica parte din aceasta piata fiind organizata dupa reguli de business. „Piata romaneasca de vehicule de ocazie se afla intr-o faza embrionara, regulile nefiind inca bine stabilite“, spune Nicolas Ianculescu, directorul importatorului Renault Nissan. 

    „Evaluarea autovehiculelor se face cu metode empirice, dupa diverse cote, exprimate in diferite publicatii. Cred ca in urmatorii doi ani vor exista baze precise de cotare.“ De ce nu se inghesuie prea multe companii in comertul second-hand? Valentin Radu, directorul general Autorom, sustine ca business-ul cu masini second-hand este chiar mai putin profitabil decat cel cu masini noi. „Comertul cu masini de ocazie este «capital intensive». Necesita sume mari pentru achizitii. Banii sunt blocati in stocuri, iar viteza de rotire a acestora este mica“, spune Radu. Au aparut totusi intreprinzatori care cumpara masini la mana a doua si finanteaza vanzarea acestora in rate, asemeni companiilor de leasing. 

    Dincolo de impactul pe care ar putea sa il aiba importurile second-hand dupa aderare, reprezentantii pietei auto nu se mai asteapta la minuni si cresteri anuale de 35-50% pe an.  O reorientare e deci necesara. Pana acum au batut clientii la usa dealerilor de masini. De acum inainte, dealerii vor fi cei care se vor bate pentru clienti. Diferenta va fi facuta, in multe cazuri, de serviciile pe care dealerii le vor oferi. Cine nu intelege asta pierde esentialul.