BusinessMagazin

Blog

  • Capitanul de la Marea Neagra

    Revista The Economist considera „promitator“ inceputul mandatului prezidential al fostului capitan de vas Traian Basescu, ale carui prioritati sunt lupta cu coruptia, integrarea in UE, strangerea relatiilor cu America si un rol mai consistent al Romaniei in zona Marii Negre.

     

    Marea Britanie, cel mai important aliat al SUA in Europa, se afla bine plasata in acest context, pe „axa Washington-Londra-Bucuresti“, cum a numit-o Basescu, a carui prima vizita in Occident va fi in capitala britanica. Nu la fel de bine plasata e Franta, atata vreme cat noul presedinte roman a promis ca va investiga o serie de contracte ale fostului guvern de la Bucuresti, in frunte cu cel incheiat cu firma franceza Vinci.

     

    In planul politicii interne, ultima estimare a Economist Intelligence Unit (EIU) sustine ca guvernul de coalitie cu patru partide al Romaniei este prin natura sa instabil, grevat de disensiuni interne si ca este improbabil sa-si poata duce la capat mandatul, desi sunt putine sanse ca eventualele alegeri anticipate sa aiba loc inainte de 2006. In plan economic, EIU considera ca politicile economice vor fi greu de coordonat si de aplicat in 2005-2006 in lipsa unei majoritati parlamentare controlabile de catre guvern si in conditiile unor conflicte interne in coalitie.

     

    EIU apreciaza ca economia Romaniei va creste cu 5,2% in 2005 si cu 4,4% in 2006, ca efect al unor politici fiscale si monetare mai restrictive. Este putin probabil ca deficitul de cont curent sa scada in mod semnificativ in lipsa aplicarii unor astfel de politici, care s-ar putea dovedi necesare pentru a corecta eventualele efecte negative ale numeroaselor schimbari macroeconomice decise pentru 2005 – trecerea la tintirea inflatiei, liberalizarea completa a contului de capital, denominarea leului si introducerea cotei unice de impozitare.

  • LUPTA SINDICALA DE MODA NOUA

    Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) din Petrom, este considerat, in unele cercuri, adevaratul conducator al companiei petroliere in ultimii ani. Luca nu numai ca a negociat pe pozitii de forta pentru a pastra neschimbat numarul salariatilor, dar a si implicat sindicatul in diferite afaceri, transformandu-l si intr-o forta financiara, nu numai una sociala.

     

    EL LIDER MAXIMO: Luca nu este numai presedintele FSLI, ci si presedintele Uniunii Federative Sindicale Atlas, care are 200.000 de membri din sectorul energetic. De asemenea, este prim-vicepresedinte al CNSLR Fratia.

     

    MEDIA: Sindicalistii condusi de Luca controleaza posturile TV Realitatea, Alfa, 16 televiziuni locale, Radio Total si alte noua posturi de radio locale, precum si publicatiile Telegraful de Prahova si Ziua.

     

    FINANTE: Sindicatul este actionarul majoritar al bancii Romexterra si al societatii de asigurari Petroas.

     

    SERVICII PETROLIERE: Petrom Service, al carui principal client este Petrom, a fost infiintata de sindicat in 2002 si a avut o cifra de afaceri de peste 250 de milioane de dolari.

    PODGORII: Sindicatul condus de Luca a cumparat si cateva podgorii si crame din zona vitivinicola a Ploiestiului, cea mai cunoscuta fiind Crama Seciu, de langa Boldesti – Scaeni.

  • CONTRACTUL DE PRIVATIZARE

    In urma negocierilor, OMV si-a asumat prin contractul de privatizare o serie de obligatii, obtinand in schimb ceea ce era cel mai important: libertatea de a restructura Petrom.

     

    PRODUCTIE: OMV nu poate produce mai putin decat pana acum: trebuie sa mentina o productie de minimum 4,2 milioane de tone de titei si minimum 4,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale in urmatorii 5 ani.

     

    PRET: Compania austrica a platit 669 mil. euro pentru 33,34 % din actiunile Petrom.

     

    INVESTITII: OMV a facut majorare de capital in valoare de 830 mil. euro, ajungand astfel actionar majoritar, cu o participatie de 51%. Banii vor fi folositi pentru investitii in companie.

     

    DATORII: OMV a preluat o datorie externa a Petrom in valoare de 292 mil. euro.

     

    SALARIATI: Contractul de privatizare lasa la latitudinea OMV programul de disponibilizari. Singura prevedere privind numarul salariatilor spune ca acesta trebuie mentinut in limitele planului de afaceri al cumparatorului.

     

    MEDIU: OMV isi asuma respectarea obligatiilor privind protectia mediului, dar „contaminarea istorica“ ramane in grija statului roman.

  • Din nou „in mainile strainilor“

    Industria petroliera romaneasca a fost dominata inca de la infiintare, la sfarsitul secolului XIX, de companii straine.

     

    Peste doi ani, industria petroliera din Romania va implini 150 de ani. Romanii s-au inscris in randul producatorilor de petrol in 1857, an in care au realizat trei premiere mondiale – prima tara din lume inregistrata cu productie de titei (257 de tone), prima rafinarie din lume, la Ploiesti, si primul oras din lume iluminat public cu petrol lampant, Bucuresti, din aprilie 1857.

     

    Dupa o perioada oarecum romantica, in care productia s-a situat sub 20.000 de tone anual, dupa 1895 legea minelor a permis patrunderea capitalului strain. Numarul societatilor a crescut rapid, ajungand la 104 in 1914. Printre ele se regasesc gigantii acelor ani, Steaua Romana (1896), Standard Oil, companie romano-americana (1903), Vega (1905), Unirea Aquilla Franco-Romana (1906), Concordia (1904) sau Astra Romana (1910), divizie a Shell.

     

    Productia a crescut de la 250.000 de tone in 1900 la 1,2 milioane de tone in 1909 si 1,7 milioane de tone in 1914. Primul razboi mondial a produs industriei romanesti de petrol pagube de aproape zece milioane de lire sterline, refacerea ramurii durand circa sapte ani. Relansarea productiei a fost remarcabila si a condus la realizarea in 1938 a unei productii de 6,6 milioane de tone – peste actuala productie nationala.

     

    Petrolul romanesc a fost principala sursa de alimentare cu carburant a masinii de razboi germane si a fost vizat in mod deosebit de strategii aliati. In perioada august 1943 – august 1944, rafinariile au fost distruse in proportie de 70%.

     

    Dupa razboi, industria petroliera a fost marcata de nationalizarea mijloacelor de productie si de infiintarea Sovrompetrol, care a distrus literalmente unele din cele mai bogate zacaminte din cauza exploatarii nerationale. In 1953, volumul gazelor arse si eliminate in atmosfera era de 1,5 miliarde de metri cubi, prezentand interes numai productia de titei.

     

    Exploatarea extensiva a continuat si dupa 1965. Se sapau anual 2.000 de sonde, ajungandu-se in 1976 la productia record de 14,7 milioane de tone de titei. Din aceeasi perioada dateaza si inceperea explorarilor pe platoul continental al Marii Negre. Primele lucrari de prospectiune s-au realizat in 1968, iar in 1975 s-au efectuat primele foraje de explorare. In 1987 a fost pus in productie primul zacamant din Marea Neagra. In prezent circa 10% din productia autohtona de petrol provine din zacamintele marine.  Nivelul tehnic al dotarilor a scazut continuu, pana in 1989, politica regimului – sistarea importurilor, ruperea legaturilor cu organizatiile internationale – izoland, practic, industria romaneasca de ierarhia mondiala din domeniu.

     

    Dupa 1991, productia interna s-a stabilizat o perioada in jurul valorii de 6,7 milioane de tone anual, scazand in prezent la circa 6 milioane de tone. In ultimii zece ani, companiile straine au fost prezente atat in distributie (Shell, Agip, Mol, LUKoil, OMV), cat si in explorare sau rafinare.

  • Actiunile romanesti prea scumpe

    Pana acum, achizitionarea unor companii regionale de catre marile corporatii din Ungaria a avut o contributie neinsemnata la rezultatele ulterioare ale acestora din urma. Insa analistii pietei de capital prevad o schimbare in urmatorii cinci ani, pe masura ce filialele din strainatate ale celor mai importante companii listate la bursa din Ungaria vor asigura aproape jumatate din profiturile acestora, consemneaza Budapest Business Journal.

     

    In acelasi timp, analistii considera ca firmele din sud-estul Europei, privatizate sau pe cale de a fi vandute, vor fi principalul motor al cresterii economice si vor accelera dezvoltarea burselor nationale, la concurenta cu piata de capital din Ungaria. In ceea ce priveste preferinta investitorilor, fondurile de investitii specializate pe pietele in curs de dezvoltare au inceput deja sa paraseasca actiunile maghiare in favoarea celor turcesti. Pe de alta parte, actiunile unguresti abandonate de aceste fonduri devin atractive pentru fondurile de investitii care au ca tinta pietele de capital europene, adica pietele deja mature. Afluxul sumelor plasate de aceste fonduri ar explica deja, de altfel, si evolutia ascendenta a bursei din Budapesta pe parcursul anului trecut, in conditiile in care marile piete occidentale au ajuns in 2004 la saturatie, determinand investitorii sa se orienteze mai spre est.

     

    Cat de spre est insa? Avand in vedere discutiile despre aderarea Turciei la UE, dar si despre integrarea Romaniei si a Bulgariei in 2007, este foarte probabil ca fondurile specializate pe pietele in curs de dezvoltare, care la ora actuala reprezinta 80% din investitiile straine la bursa din Budapesta, sa-si majoreze plasamentele la bursele din tarile mentionate. Daca actiunile cotate pe piata turceasca sunt insa puternic subevaluate, analistii unguri considera ca in cazul actiunilor romanesti se poate vorbi de o supraevaluare.

  • PROGRAM DE CURATENIE

    Restructurarea Petrom va avea patru principale coordonate si se va desfasura pe parcursul a minim 3-4 ani. Scopul final este transformarea Petrom, una din cele mai ineficiente companii petroliere europene, intr-un competitor de luat in seama in Europa Centrala si de Est, impreuna cu OMV. Drumul este insa lung: Petrom are in prezent vanzari de trei ori mai mici decat OMV, cu de zece ori mai multi salariati.

     

    SEPARARE SI VANZARE: Contractul de privatizare permite OMV sa separe de Petrom rafinaria Arpechim, combinatul chimic Doljchim, campul petrolifer Suplacu de Barcau si o parte din benzinarii. Odata transformate in companii separate, acestea pot fi vandute sau pot intra in parteneriat cu alte societati. O varianta vehiculata intens este cea a asocierii Arpechim cu Oltchim (inca neprivatizata) si vanzarea lor catre un grup interesat de petrochimie.

     

    DISPONIBILIZARI: OMV va renunta cu siguranta la multi dintre cei peste 53.000 de angajati ai Petrom. Pana in prezent nu a fost avansata nici o cifra concreta, insa surse apropiate Ministerului Economiei, sindicatului Petrom si OMV vehiculeaza un numar de 15.000 – 20.000 de „plecari“ in urmatorii ani. O parte din salariati va iesi din actele Petrom pe masura ce compania va vinde filialele nou formate (Arpechim etc.). Restul disponibilizarilor vor avea loc prin metoda „clasica“, cu plati compensatorii.

     

    CRESTERI DE PRETURI: Vanzarea Petrom va aduce si mult asteptata (de catre companiile petroliere) liberalizare a pietei carburantilor. OMV a anuntat deja ca  pretul pentru carburanti va fi modificat in functie de cotatiile de pe pietele internationale. Aceasta inseamna ca preturile la pompa vor creste sau scadea periodic, insa nu in jurul nivelului de acum, ci in intervalul 36.000 – 45.000 lei/litru.

     

    FURNIZORI: OMV reevalueaza in prezent toata activitatea de achizitie si vanzare a Petrom, urmand sa renunte la o parte importanta a furnizorilor si clientilor „traditionali“. Austriecii au sistat deja achizitiile prin Bursa Romana de Marfuri. Decizie foarte importanta, daca se tine cont de faptul ca numai in prima jumatate a lui 2004 Petrom a cumparat petrol in valoare de 170 mil. $ prin  intermediul bursei, de la diversi furnizori.

  • Apocalipsa petroliera

    Pentru ca dolarul sa fie detronat pe plan mondial de catre euro mai ramane de facut o singura miscare: fixarea pretului in euro pentru energie.

     

    Analistul Jacques Attali, fost presedinte al BERD, se intreaba cine va fi urmatoarea mare putere valutara mondiala. Intr-un articol publicat in revista L’Express, Attali face o scurta trecere in revista a monedelor care au contat pentru economia mondiala de-a lungul timpului. De fiecare data cand o natiune a dominat lumea, atat din punct de vedere militar, cat si economic, aceasta a fixat preturile materiilor prime si a cumparat active in strainatate.

     

    In schimb, cand nu mai poate produce suficienta avutie, simpla devalorizare a monedei nationale nu e suficienta pentru ca economia ei sa devina competitiva. Incepe sa vanda active si sa se imprumute, pana la punctul unde pierde increderea creditorilor. Imediat, o alta natiune preia stafeta si isi impune propria moneda. Asa s-a intamplat cu ducatul venetian, cu florinul olandez, cu lira sterlina si la fel se intampla acum cu dolarul american, conchide Attali.

     

    Oricat ar scadea dolarul, deficitul bugetar al SUA pare sa nu poata fi oprit din crestere. Mai mult, se asteapta ca pana in 2015, datoria SUA sa ajunga la 90% din produsul national brut. In aceste conditii, pentru ca dolarul sa fie detronat definitiv de catre euro, moneda care incepe sa fie preferata de tot mai multe banci centrale pentru rezervele lor valutare, mai ramane de facut o singura miscare: fixarea pretului in euro pentru energie si materii prime.

     

    Daca tarile producatoare de petrol ar decide aceasta schimbare, ar avea enorm de castigat, tarile consumatoare de petrol, incepand cu SUA, ar trebui sa plateasca mult mai mult pentru energia cumparata, iar Europa ar deveni noua superputere mondiala. Washingtonul incearca deci cu orice pret sa evite aceasta situatie: intentia SUA de a-si asigura un rol tot mai important in Golful Persic, in Irak, in Kazahstan, eforturile diplomatice fata de Rusia, Venezuela, Indonezia sau Libia nu inseamna altceva.

     

    Ce s-ar intampla insa daca intr-o zi, pretul petrolului va incepe sa fie exprimat in yuani, moneda nationala a superputerii chinezesti? Ingroziti de un asemenea scenariu, europenii si americanii vor propune crearea unei monede mondiale care sa nu mai depinda de avutia unei singure tari. Insa va fi deja prea tarziu pentru asemenea initiative, se teme Attali. Iar Occidentul nu va mai putea decat sa se intrebe cum s-a ajuns aici si sa studieze cotatia petrolului in moneda Chinei.

  • Alt bancher european in instanta

    La cateva luni dupa procesul sefului Deutsche Bank, Josef Ackermann, acuzat ca a cheltuit incorect banii actionarilor pe cand era director la Mannesmann, un alt mare bancher european e adus in fata justitiei. E vorba de Emilio Botín (foto), cel mai puternic bancher al Spaniei si arhitectul celei mai importante fuziuni de pe piata bancara europeana, incheiata anul trecut intre Santander Central Hispano si banca britanica Abbey National.

     

    Botín, a carui avere personala a fost estimata anul trecut de Forbes la 1,8 mi-liarde de dolari, este acuzat ca a folosit incorect fonduri ale bancii sale, Santander Central Hispano, aproband bonusuri de 164 de milioane de euro (214 milioane de dolari) pentru doi fosti directori ai Banco Central Hispano, institutie pe care Santander a cumparat-o in 1999 pentru 12,6 miliarde de dolari. Pentru a-si consolida autoritatea si a scapa de conflictele cu cei doi directori, Botín le-a oferit acestora plati compensatorii exagerate, cu conditia ca ei sa iasa la pensie inainte de termen, lucru pe care cei doi l-au si facut.

     

    Avocatii sustin ca vinovatia lui Botín va fi insa foarte greu de dovedit, intrucat platile catre fostii directori au fost aprobate la vremea respectiva de consiliul de administratie, iar sumele au fost incluse in bilanturile anuale aprobate de actionari. Daca va fi gasit vinovat, Botín risca sase ani de inchisoare.

  • Recurenta prostiei

    O idee ridicola revine permanent pe lista de prioritati a guvernelor romanesti: impozitatea veniturilor din meditatii. Noul Executiv aduce insa si ceva original: scaderea salariilor personalului sanitar. Isi mai aduce cineva aminte de independenta CNAS sau reforma administratiei?

     

    Guvernul Tariceanu a rezolvat in scurt timp toate probleme de suprafata ale Romaniei si a ajuns in sfarsit la adevarata tumoare a economiei, pe care Executivul anterior nu a reusit sa o extirpe, desi a identificat-o: veniturile din meditatii ale profesorilor romani. Neimpozate fiind, acestea produc, dupa cum va puteti imagina, pagube incalculabile bugetului de stat.

     

    La fel, extrem de discretul, pana in prezent, ministru al sanatatii – Mircea Cinteza, ar putea debuta si el cu o masura in forta, care va rezolva probabil multe din blocajele financiare ale sistemului sanitar: scaderea salariilor personalului din Sanatate, dupa ce acestea au fost marite, cu pana la 23%, de fostul Guvern.

     

    Rasunatoarea solutie, propusa chiar de ministerul unde sef este presedintele Colegiului Medicilor, este insotita, paradoxal, de cresterea cu 25% a salariilor pentru alte categorii de bugetari. Scriam in editorialul de saptamana trecuta ca Romania pare sa fie blestemata de a avea parte de guverne cu idei recurente. Si proaste, pe deasupra.

     

    Atunci era vorba despre un program fictiv de incurajare a dezvoltarii Bursei de Valori. In scurt timp insa, noul guvern a pus pe lista de prioritati inca o „problema“ care revine obsedant printre preocuparile mai marilor tarii: impozitarea veniturilor din meditatii. Este adevarat, noua putere aduce si nota sa de originalitate, gandindu-se, in premiera absoluta, sa micsoreze salariile din Sanatate.

     

    In mod normal, astfel de idei nici nu ar merita sa fie comentate. Ele sunt insa o ocazie buna pentru a atrage atentia asupra adevaratelor probleme. Romania este una din cele mai ineficiente tari din Europa, din punctul de vedere al raportului salariati in administratie / salariati in sectorul privat. Este cunoscut astfel faptul ca tara are nevoie de o reforma drastica in administratie, care sa injumatateasca personalul stufoaselor ministere si administratii locale.

     

    De cealalta parte, Romania sta foarte prost la capitolul locuitori / medic, ajungand, in ultimii ani, in coada Europei din cauza salariilor jignitoare din sistemul sanitar. Situatia va deveni si mai grava in viitor: odinioara mult cautata Facultate de Medicina abia mai reuseste sa adune la concursurile de admitere un candidat pe loc.

     

    Si, in aceste conditii, ce masuri propune noul Guvern? Cresterea salariilor pentru categoriile de bugetari (unde, in mod normal ar trebui sa aiba loc disponibilizari) si scaderea lor pentru medici (unde exista deficit de personal). Asta sa fie solutia pentru un buget echilibrat? Scaderea salariilor medicilor sa fie prioritatea noului ministru al sanatatii – si el, tot medic?     

     

    Daca domnul Cinteza a uitat, imi ingadui eu sa ii readuc in atentie adevarata problema a sistemului sanitar: subordonarea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) Ministerului Finantelor. CNAS este institutia statului cu una din cele mai bune rate de colectare a taxelor. Bani exista asadar, si pentru salarii mai mari la medici, si pentru plata la timp a furnizorilor de medicamente pentru spitale. Numai ca ei nu sunt administrati si dirijati de o CNAS independenta si subordonata doar Parlamentului, ca in tarile vestice, ci de Ministerul Finantelor. Minister care a folosit banii in ultimii ani pentru a plati pensii sau alte datorii ale statului, lasand sanatatea in coada listei de prioritati.

     

    Cate sanse exista ca una din cele mai flagrante deturnari bugetare de fonduri sa ia sfarsit, mai ales ca independenta CNAS s-a aflat printre promisiunile electorale ale actualei puteri? Dar ca un medic rezident sa aiba in sfarsit venituri mai mari decat ale unui gunoier?

     

    Situatia profesorilor nu este cu mult mai diferita fata de cea a medicilor. Aceleasi salarii jignitoare, aceeasi obsesie a guvernelor de a lua o parte din fondurile care le asigura ceva decenta sociala. Sa nu sesizeze oare ministrii stupizeniile pe care le spun si le infaptuiesc? Ca fara Invatamant si Sanatate, ambele in stare jalnica acum, vor guverna o tara goala, si fizic si intelectual?

     

    Anul trecut, Ministerul de Interne condus de PSD anunta cu mandrie ca a descoperit categoriile profesionale cele mai corupte: medicii si profesorii. Urmand teoria recurentei, probabil ca ministrul justitiei din actualul Guvern PNL-PD-PUR va declansa, in curand, o razie fara precedent pentru arestarea profesorilor care incaseaza fara sa declare 150.000 de lei / ora meditatie sau a medicilor care beau cafeaua pacientilor.

  • Intre cartea lui Iliescu si cea a lui Barroso

    Problema problemelor, cauza si efectul, subiectul vedeta ramane coruptia. Sfarsitul anului 2003. Paris. Presedintele Ion Iliescu da mana cu presedintele Jacques Chirac, in fata Palatului Elysée, la capatul unei intalniri „importante“ si a unor discutii „bune“, dupa cum le explica unor ziaristi ministrul de externe Mircea Geoana, putin dupa aceea.

     

    In timp ce-si iau la revedere, Iliescu, zambind larg, strecoara in mana lui Chirac o cartulie, ceva cu reforma sau revolutie sau amandoua la un loc. Usor jenat, seful statului francez zambeste si el, protocolar, ia cartea si o vara in buzunarul hainei. Curtea palatului e scaldata intr-un soare rece, garzile de onoare saluta, portiera masinii care il poarta pe oficialul roman se inchide cu un zgomot specific, liderul de la Paris face cu mana si coloana oficiala se pune in miscare. Imediat, Chirac duce mana la buzunar, prinde cartulia cu fix doua degete si i-o paseaza unui aghiotant, in timp ce se intoarce pe calcaie si strabate grabit covorul rosu.

     

    Un an si ceva mai tarziu, noul premier al Romaniei, Calin Popescu-Tariceanu da mana cu presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Zambesc amandoi, scaldati in lumina catorva blitzuri. De data aceasta, romanul este cel care are o carte in buzunar. Chiar daca n-o scoate de acolo, stie toata lumea despre ce e vorba. E cartea de vizita a portughezului. E trecut acolo numarul telefonului meu personal pe ea, si l-am rugat sa ma sune ori de cate ori va avea nevoie, a explicat Barroso.

     

    Ce semnificatie au cele doua episoade? Care e legatura dintre ele? Cum sta, in realitate, Bucurestiul privit dinspre capitalele occidentale? Si acum, ca si atunci, Romania primeste mesaje. In mare, aceleasi: starpiti coruptia, asigurati independenta justitiei si a presei, creati un mediu de afaceri sanatos.

     

    Diferenta e ca regimul Iliescu a avut mai mult timp la dispozitie decat Guvernul Tariceanu. Faptul ca mesajul e acelasi, dupa un an, ar putea sa insemne ca in Romania s-a cam batut pasul pe loc. Dar scuza mostenirii dezastruoase nu mai tine. Acum, totul apare ca o cursa contracronometru. Conteaza rezultatul si nu justificarile. Caci pe 13 aprilie Parlamentul European urmeaza sa decida daca Romania va semna Tratatul de aderare la termenul stabilit, respectiv pe 25 aprilie.

     

    Ce poate face Tariceanu in cele aproximativ 70 de zile pe care le are la dispozitie? De ispravit, nu mare lucru. De pornit, o gramada. Deocamdata, primul lucru inceput, destul de anevoios si cu destul de multe greutati, este reforma fiscala. Multi se tem insa ca pentru ceea ce a dat cu o mana (cota de 16%), guvernul va lua inapoi cu doua (acize, majorarea TVA, a impozitelor pe dividende, a celor pentru microintreprinderi, amanarea recalcularii / majorarii pensiilor, intarzierea liberalizarii contului de capital s.a.m.d.). Negocierile cu FMI sunt in toi si se poarta inclusiv in hotelurile vicepremierului George Copos si pe partiile de schi din Poiana Brasov. „Socializam“, a spus Tariceanu care, au remarcat carcotasii, n-a ratat nici un week-end, de cand e premier.

     

    De multa „socializare“, mai altfel, e nevoie prin Justitie, unde rezistenta la reforma e, deja, clasica. Nu exista declaratie a vreunui oficial european sau american care sa nu ceara reforma in acest domeniu. Primul meci, numirile din CSM, a fost pierdut de „echipa reformatoare“ a ministrului justitiei, grupul provenit „din sistem“ dovedindu-se puternic si unit. Urmatorul pas: varianta CNSAS, adica buchisirea dosarelor lui Piciorus & Co. O masura tarzie dar necesara. In conditiile in care, insa, radicalizarea pozitiilor poate insemna nu rezolvarea problemelor ci o disputa surda, de durata.    

     

    Problema problemelor, cauza si efectul, subiectul vedeta ramane coruptia. Nici o diferenta intre episodul „cartea lui Iliescu“ si cel al „cartii de vizita a lui Barroso“. Decat, poate, declaratiile mai binevoitoare ale ambasadorilor american, JD Crouch II („simt“ ca noua putere a luat o pozitie clara si se afla pe o cale buna), si britanic, Quinton Quayle (abia acum lupta anticoruptie este abordata serios), in loc de avertismentele clasice de pana acum. E adevarat, s-a dat drumul la dosare grele, precum „Afacerea Rafo“, iar pe la PNA au trecut nume altadata mari (Mischie, Iacobov, Tender) sau pitoresti (cuscra ex-senatorului Platica ori menajera ex-presedintelui C.J. Galati Gogoncea).

     

    Dar exista riscul ca, din prea mult „entuziasm“, lupta anticoruptie sa se suprapuna cu o batalie anti-PSD. Ar fi un mesaj prost. Chiar daca eventualul corupt liberalo-democrato-udemeristo-umanist s-ar gandi, astfel, ceva mai mult la alternanta la putere. Caci aici ar trebui sa se vada o diferenta esentiala intre episoadele marcate de cele doua carti, cea a lui Iliescu si cea a lui Barroso, in aplicarea corecta a celei de a treia, Constitutia.