Blog

  • Wizz Air îşi schimbă politica după plângerile românilor: abonamentele nu se mai „scurtează”

    Problema era că atunci când un client român upgrada la un abonament superior Wizz Discount, noul pachet păstra termenul de valabilitate al celui vechi în loc să înceapă o perioadă nouă de un an.

    Astfel, dacă cineva făcea upgrade-ul cu 3 zile înainte de expirarea abonamentului vechi, cel nou dura doar 3 zile, deşi plătea câteva sute de euro pentru el.

    Centrul European al Consumatorilor din România a sesizat compania maghiară despre această neconformitate, care afecta financiar consumatorii români. După câteva luni de discuţii, Wizz Air a recunoscut problema şi a ajustat sistemul de calculare a valabilităţii noilor pachete.

    Compania va anunţa în scris toţi consumatorii afectaţi despre schimbarea politicii de discount.

    Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC, consideră că deschiderea companiei către remediere voluntară este un semnal pozitiv pentru întreg sectorul aviatic.

  • Prognoza meteo pentru august

    Săptămâna 4 – 11 august

    Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile centrale şi nordice.Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile vestice şi sudvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

    Săptămâna 11 – 18 august

    Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare a ţării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

    Săptămâna 18 – 25 august

    Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi sudvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

    Săptămâna 25 august – 1 septembrie

    Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări.

  • Google obligat să deschidă sistemul de operare Android către magazinele de aplicaţii rivale

    Hotărârea deschide calea pentru ca magazinul Epic Games să funcţioneze în cadrul Magazinului Google Play, în ciuda cerinţei acestuia din urmă ca aplicaţiile să utilizeze sistemul de plată al Google, care colectează comisioane pentru tranzacţii, potrivit AFP.

    Judecătoarea Margaret McKeown de la Curtea de A Nouă Circuit a SUA a declarat într-un aviz că un complet de judecători a decis să menţină verdictul iniţial, deoarece parametrii hotărârii iniţiale au fost „susţinuţi de dosar şi de natura pieţei”.

    Directorul executiv al Epic, Tim Sweeney, a publicat o postare pe X în care declară: „Victorie totală în apelul Epic vs. Google!”

    Google va continua apelul împotriva verdictului din decembrie 2023, următoarea instanţă fiind Curtea Supremă a SUA, potrivit directorului global pentru afaceri de reglementare al companiei, Lee-Anne Mulholland.

  • SUA: Departamentul de Justiţie, sesizat cu privire la Universitatea Harvard

    La sfârşitul lunii iunie, administraţia Trump a declarat că o anchetă a concluzionat că Harvard a încălcat legea federală privind drepturile civile pentru că nu a abordat hărţuirea studenţilor evrei şi israelieni. Criticii, experţii în drepturile omului şi unii membri ai facultăţii au declarat că astfel de anchete sunt un pretext pentru a afirma controlul federal asupra şcolilor şi pentru a ameninţa libertatea academică şi libertatea de exprimare.

    Harvard a fost implicată în discuţii şi o luptă juridică cu administraţia Trump, solicitând restituirea a miliarde de dolari din fondurile federale îngheţate pentru cercetare medicală şi alte programe. A dat în judecată administraţia Trump la începutul acestui an.

    „Colaborarea de câteva luni a părţilor a fost fără rezultat”, se arată în scrisoarea din miercuri a Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane al SUA către conducerea Harvard.

    „Prin urmare, OCR (Biroul pentru Drepturi Civile) nu are de ales decât să trimită problema către Departamentul de Justiţie pentru a iniţia proceduri adecvate pentru a aborda discriminarea antisemită de la Harvard.”

    Trump a ameninţat că va reduce fondurile federale pentru universităţi din cauza protestelor pro-palestiniene împotriva războiului aliatului SUA, Israel, din Gaza. Guvernul susţine că universităţile au permis antisemitismul în timpul protestelor pro-palestiniene de anul trecut.

  • Înca un lanţ de restaurante din România intră în insolvenţă. Este al treilea în 2025, dupa Noodle Pack şi La Plăcinte

    În urmă cu doar o săptămână, firma care operează restaurantele Noodle Pack intra în insolvenţă la propria cerere. Cu afaceri de peste 100 mil. lei, era unul dintre cei mai mari operatori din piaţa de ospitalitate locală. Anterior, tot în acest an, firma care administrează lanţul La Plăcinte a apelat la aceeaşi soluţie.

    Ieri, pe 30 iulie 2025, o nouă incapacitate de plată zguduie industria. Firma Bio Box SRL, care operează localurile Salad Box a intrat în insolvenţă la propria cerere. E vorba de un business de 38,3 mil.lei, plus 25% anul trecut. Businessul e deţinut de Dan Isai şi de familia Lupas. La aceeaşi adresă din Cluj funcţionează însă multiple firme, unele deţinute de aceeaşi acţionari şi cu nume ce duc cu gândul la Salad Box – Salad Box Brand, Saladbox Garden, Saladbox SRL. De fapt, businessul e operat prin multiple firme, însă aceasta e cea mai mare, conform datelor ZF.

    Compania Bio Box SRL a intrat în insolvenţă la propria cerere.

    „Admite cererea formulată de debitoarea BIO BOX SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe RTZ & Partners SPRL – Filiala Bucureşti (…).”
    Insolvenţa vine într-o perioadă în care piaţa HoReCa e sub presiune, influenţată de o prudenţă tot mai mare a clienţilor şi de o incertitudine crescută în economie. Totuşi, acest declin vine după ani de zile de creşteri constante de preţuri, după dublări sau chiar triplări în cazul unor articole care au ajuns prea scumpe pentru ca românii să şi le poată permite.

    De altfel, în piaţă se vorbeşte de câteva luni că sunt firme mai mari sau mai mici care au probleme şi care intră în incapacitate de plată.

    În 2025, din datele ZF, printre cele mai mari insolvenţe se numără Noodle Pack, lanţul de restaurante La Plăcinte – cândva un nume de top în piaţa sa – şi, acum, Salad Box. În momentele de glorie, fondatorii acestui business din urmă aveau ambiţii globale pentru brandul românesc.

    În 2019, fondatorii brandului anunţau că la finalul anului respectiv, brandul românesc Salad Box va ajunge la 115 restaurante în 14 ţări. Acum, pe site-ul propriu apar în continuare multiple ţări – Algeria, Canada, Austria, etc – plus peste 30 de unităţi în România. Cele mai multe, cel puţin dincolo de graniţe, sunt deschise în franciză, potrivit datelor ZF. Astfel, funcţionarea lor nu ar trebui să fie influenţată de insolvenţa din România.

     

     

  • Surpriză pe piaţa auto: Indienii de la Tata Motors cumpără Iveco Group, unul dintre cei mai mari producători europeni de vehicule comerciale, într-o tranzacţie de 3,8 mld. euro

    Tata Motors a anunţat planurile de achiziţie a Iveco Group N.V., un important producător european de vehicule comerciale şi soluţii de mobilitate, printr-o ofertă publică voluntară în numerar, evaluată la aproximativ 3,8 miliarde de euro, scrie ddnews.gov.in. 

    Achiziţia propusă este supusă aprobărilor autorităţilor de reglementare şi separării cu succes a diviziei de apărare a companiei Iveco. Tranzacţia are ca scop crearea unui jucător global puternic în industria vehiculelor comerciale, prin combinarea capabilităţilor complementare, extinderea prezenţei pe piaţă şi un angajament comun pentru mobilitatea durabilă.

    Conform termenilor acordului, Tata Motors va achiziţiona toate acţiunile comune emise de Iveco Group — cu excepţia diviziei sale de apărare — la preţul de 14,1 euro pe acţiune, în numerar. Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de separarea completă a diviziei de apărare, proces care ar urma să fie încheiat până la 31 martie 2026.

    Oferta reprezintă o primă de 22–25% faţă de preţul mediu al acţiunilor Iveco în cele trei luni încheiate la 17 iulie 2025. Luând în considerare dividendul extraordinar estimat la 5,5–6,0 euro pe acţiune rezultat din vânzarea diviziei de apărare, prima totală ar putea creşte până la 34–41%.

    Fuziunea va aduce împreună divizia de vehicule comerciale a Tata Motors cu operaţiunile Iveco, cumulând vânzări anuale de aproximativ 540.000 de unităţi şi venituri de 22 miliarde de euro (aproximativ 2,2 lakh crore rupii). Veniturile combinate vor fi distribuite între Europa (50%), India (35%) şi Americi (15%).

    „Aceasta este o evoluţie firească după separarea diviziei de vehicule comerciale a Tata Motors”, a declarat Natarajan Chandrasekaran, preşedintele Tata Motors. „Va permite grupului combinat să concureze la nivel global, având două pieţe strategice de bază: India şi Europa.”

    Olof Persson, CEO-ul Iveco Group, a declarat că parteneriatul cu Tata Motors va consolida capacităţile industriale, va accelera inovaţia în transportul cu emisii zero şi va extinde prezenţa companiei pe pieţele globale cheie.

    Tata Motors a asigurat finanţarea completă a achiziţiei printr-un consorţiu condus de Morgan Stanley şi MUFG Bank. Tata Motors este consiliată de Clifford Chance, PwC şi Kearney, în timp ce Iveco Group este consiliată de Goldman Sachs şi firmele de avocatură De Brauw şi PedersoliGattai.

     

  • Doanld Trump construieşte o nouă sală de bal în valoare de 200 de milioane de dolari la Casa Albă. ”Va fi superbă, am angajat cei mai buni arhitecţi şi ingineri”

    Donald Trump a cerut construirea unei săli de bal oficiale în valoare de 200 de milioane de dolari în aripa de est a Casei Albe, lucrările la noua structură urmând să înceapă în septembrie, scrie FT. 

    Administraţia Trump a anunţat joi planurile pentru sala de bal de 8.360 mp, precizând că preşedintele SUA şi „alţi donatori patrioţi” vor „dona fondurile necesare” pentru finalizarea proiectului înainte de sfârşitul mandatului său.

    Casa Albă nu a precizat cât va contribui personal preşedintele şi nici nu a numit ceilalţi donatori.

    Vorbind cu jurnaliştii la Casa Albă joi după-amiază, Trump a declarat că nu vor fi cheltuiţi bani publici pentru construcţie, descriind proiectul drept un „mare proiect de moştenire”.

    „În primul mandat am spus că, dacă mai primesc o şansă, voi construi o sală de bal,” a declarat el.

    „Va fi superbă, de top. Am angajat cei mai buni arhitecţi şi ingineri,” a adăugat.

    Sala de bal oficială reprezintă cel mai recent — şi cel mai amplu — exemplu al dorinţei lui Trump, fost investitor imobiliar, de a lăsa o amprentă permanentă asupra reşedinţei şi sediului de lucru al preşedintelui SUA.

    Trump a instalat deja foiţă de aur în Biroul Oval al preşedintelui şi, la începutul acestui an, a ordonat ca iarba verde din Grădina cu Trandafiri a Casei Albe să fie smulsă şi înlocuită cu un pavaj pentru a crea o terasă. De asemenea, a montat doi stâlpi mari pentru steaguri pe peluzele de nord şi sud.

    Casa Albă a descris sala de bal drept „o completare extrem de necesară şi rafinată”, care va putea găzdui până la 650 de persoane. În prezent, principala sală de evenimente a conacului, East Room, are o capacitate de doar 200 de locuri.

    Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus că noua structură va permite administraţiei „să organizeze evenimente majore în onoarea liderilor mondiali fără a mai instala un cort mare şi inestetic”.

    Trump a declarat reporterilor că folosirea corturilor în ploaie este un „dezastru”.

    „Oamenii merg prin noroi până la cort. Nu e o imagine plăcută. Femeile, cu rochiile lor elegante de seară… cu părul făcut, arată jalnic până ajung acolo,” a spus preşedintele.

    Administraţia a publicat şi ilustraţii ale proiectului, inclusiv o imagine a interiorului unei săli de bal imense, cu coloane clasice şi candelabre aurii ornamentale.

     

  • Ce scumpiri aduc noile măsuri fiscale de la 1 august: impozite mai mari, TVA de 21% şi taxă pe vicii

    Din 1 august, intră în vigoare măsurile fiscale din Legea 141/2025: TVA mai mare, accize majorate şi contribuţii pentru pensiile de peste 3.000 lei.
    Începând cu 1 august 2025, o serie de măsuri fiscale importante intră în vigoare, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României. Modificările vizează, printre altele, cotele de TVA, accizele, contribuţiile la sănătate pentru anumite pensii, precum şi eliminarea unor facilităţi fiscale.

    Actul normativ a fost adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului, iar scopul declarat este reducerea deficitului bugetar şi creşterea veniturilor la bugetul de stat. Legea vine într-un context în care România se află sub supravegherea Comisiei Europene pentru depăşirea ţintei de deficit.

    Două cote unice de TVA: 21% standard şi 11% redus
    Una dintre cele mai vizibile măsuri este modificarea sistemului de TVA. Începând cu 1 august, România va aplica două cote unice de TVA:

    21% – cota standard
    11% – cota redusă, aplicabilă doar pentru anumite bunuri şi servicii
    Printre produsele care vor beneficia în continuare de TVA redus se numără:

    alimente şi băuturi nealcoolice
    medicamente şi dispozitive medicale
    lemne de foc şi energie termică livrată populaţiei
    apă potabilă, canalizare, îngrăşăminte şi pesticide

  • Care este sfatul unui expert Harvard pentru a-ţi face viaţa mai bună şi a te ajuta în discuţiile cu prieteni, colaboratori şi chiar şi familie

    Repetarea unei prezentări importante sau notarea câtorva idei înainte de o întâlnire individuală cu şeful tău este un lucru normal. Ar trebui să foloseşti o practică similară, dar mai scurtă, şi înaintea interacţiunilor casual, recomandă expertul în conversaţie Alison Wood Brooks, citat de CNBC: alocă-ţi 30 de secunde înainte de a saluta persoana respectivă pentru a te gândi la subiectele pe care vrei să le abordezi, întrebările pe care vrei să le pui sau obiectivele pe care le ai pentru discuţie.

    Pregătirea psihică pentru discuţiile obişnuite te poate face să pari inteligent, pregătit şi atent – asemenea unui prieten bun care îşi aminteşte şi cele mai mici detalii din conversaţiile anterioare – spune Wood Brooks, profesor asociat la Universitatea Harvard, care predă un curs MBA numit „Cum să vorbeşti mai bine în afaceri şi în viaţă”.

    Încearcă să te pregăteşti chiar şi pentru conversaţiile informale, fie că te întâlneşti cu un coleg la prânz sau cu un prieten vechi la cină, recomandă Wood Brooks. „Chiar dacă suni un prieten pe care îl cunoşti bine sau pe mama ta, cercetările noastre arată că şi doar 30 de secunde de pregătire mentală fac conversaţia să decurgă mai bine”, spune ea.

    Un moment scurt de pregătire mentală te poate ajuta să rămâi prezent în timp ce vorbeşti şi asculţi, adaugă Wood Brooks, autoarea cărţii din 2025 „Talk: The Science of Conversation and the Art of Being Ourselves” („Vorbeşte: Ştiinţa conversaţiei şi arta de a fi noi înşine”). După ce conversaţia începe, vei avea mai puţină capacitate mentală să găseşti idei de discuţie sau tranziţii între subiecte, adaugă ea.

    „Odată ce conversaţia a început, creierul tău devine foarte ocupat … ascultând cuvintele celeilalte persoane, încercând să citească expresiile lor emoţionale, pregătind ceea ce urmează să spui”, spune Wood Brooks. „Este o sarcină extrem de solicitantă din punct de vedere cognitiv. Suntem mai buni la a ne gândi dinainte la ce ar trebui să discutăm … înainte ca conversaţia să înceapă.”

    Abilităţile de comunicare bine dezvoltate te pot ajuta să construieşti relaţii şi să îţi propulsezi cariera, dar a fi un bun interlocutor necesită adesea practică constantă, spune Wood Brooks.

    De exemplu, poţi exersa mereu să te concentrezi mai mult asupra celuilalt decât asupra ta, a scris expertul în comunicare şi autorul John Bowe pentru CNBC Make It, pe 25 septembrie. „I-ai cerut acestei persoane atenţia ei; acum oferă-i-o pe a ta”, a scris Bowe. „Concentrează-te pe ceea ce spune şi încearcă să intuieşti de ce spune ceea ce spune. Restul va veni natural.”

    O frază deosebit de puternică, potrivit expertului în conversaţie şi lectorului de la Universitatea Stanford Matt Abrahams: „Spune-mi mai multe.”

    „‘Spune-mi mai multe’ este un răspuns de sprijin; susţine ceea ce spune cealaltă persoană. Opusul este un răspuns de tip ‘schimbare’, adică o afirmaţie care mută conversaţia înapoi către tine”, a scris Abrahams în octombrie 2023, adăugând: „Atât de mulţi oameni fac greşeala de a trata poveştile celorlalţi ca pe nişte ocazii de a vorbi despre ei înşişi. Dar dacă faci asta des, ratezi oportunitatea de a învăţa mai multe.”

     

     

  • Cum se modifică taxa auto? Ministru: Nu poţi să ai o discrepanţă completă

    Întrebat ce se întâmplă cu taxa auto, ministrul Pîslaru a spus că e nevoie să se umble la ea.

    „E nevoie să umblăm la ea pentru că dacă comparăm cu nivelul ţărilor din jur, România este la jumătate. Adică, practic, în spaţiul acesta al Uniunii Europene, nu poţi să ai o discrepanţă completă de la o ţară la cealaltă ţară pentru că asta însemna o concurenţă fiscală pe domeniul de transport între ţări. Şi evident că reforma pe care ne-am asumat-o este nu că să ridicăm taxa mai sus decât la ceilalţi, dar cât de cât să o aducem la un nivel comparabil cu taxele celorlalte ţări”, a explicat Pîslaru la Antena 3 CNN.

    În acest moment, există nişte studii pe care Ministerul Transportelor le-a efectuat şi urmează să vină cu nişte propuneri pe masa Guvernului.

    Potrivit lui Pîslaru, sunt două tipuri de taxe: rovinieta şi o taxă pe kilometru pentru partea de autovehicule de mare tonaj, de transport şi lucrurile care ţin de transportul de mărfuri.

    „Amândouă vor fi partea unor propuneri pe care Ministerul Transportelor le va prezenta”, a mai spus Pîslaru.