Tag: philadelphia

  • O idee simplă cu care se poate ilumina un oraş (VIDEO)

    Instalaţia lui Lozano, intitulată “Open Air”, constă din 24 de proiectoare ce creează jocuri de lumini din mesajele vocale lăsate de public, care are la dispoziţie o aplicaţie pentru telefonul mobil sau un site prin intermediul cărora să înregistreze mesaje, fie ele cântece, poezii, urări adresate echipei preferate ori dedicaţii. Mesajele sunt apoi redate de un sistem audio instalat în apropierea proiectoarelor şi poate fi urmărită şi o interpretare luminoasă a lor.

    Jocurile de lumini vor fi animate nu numai de mesajele publicului, ci şi de ale unor personalităţi, precum şi de cântece de păsări. Pentru a nu deruta însă înaripatele aflate în pllină migraţie, organizatorii vor opri din când în când proiectoarele responsabile de jocurile de lumini.

  • Uraganul Irene a ucis 15 persoane în şase state din SUA (VIDEO)

    În Carolina de Nord, doi bărbaţi şi o femeie au murit loviţi de copaci care s-au prăbuşit, un altul fiindcă a pierdut controlul maşinii în care se afla şi a intrat într-un copac, iar într-o ciocnire între maşini într-o intersecţie unde semafoarele nu mai funcţionau din cauza furtunii şi-a pierdut viaţa o fată de 15 ani. În Virginia, patru persoane, între care un băiat de 11 ani, au murit lovite de copaci doborâţi din cauza vântului puternic.

    În Florida, doi surferi au fost înghiţiţi de valurile înalte de peste 2 metri. În Maryland, o femeie a murit după ce un copac ce s-a prăbuşit peste locuinţa ei, iar în Connecticut un bărbat a fost ucis într-un incendiu declanşat de nişte fire electrice doborâte de furtună. În New Jersey, o femeie blocată într-o maşină prinsă de inundaţii şi care a chemat poliţia s-o ajute a fost găsită ulterior decedată în interiorul maşinii. Tot în New Jersey, un pompier a murit în cursul unei operaţiuni de salvare a unor victime ale inundaţiilor.

    Circa 10.000 de zboruri aviatice comerciale au fost anulate şi peste 2 milioane de oameni au primit ordin de evacuare din zonele afectate de inundaţiile provocate de uragan, scrie Los Angeles Times. Autorităţile locale au dispus evacuarea locuitorilor din Staten Island şi Battery Park (New York), din zonele de coastă din New Jersey şi Delaware, precum şi a unor părţi din Rhode Island, Connecticut, Maryland, Virginia şi Carolina de Nord.

    La New York, New Jersey, Philadelphia şi Baltimore, transporturile publice au fost suspendate, iar preşedintele Barack Obama, care şi-a întrerupt concediul pentru a veni la Washington, a declarat stare de urgenţă în nouă state. Oficialii Agenţiei de Management al Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) au avertizat că este posibilă producerea de noi tornade, după cele din Virginia, Carolina de Nord şi Delaware, care au dus la distrugerea sau deteriorarea câtorva zeci de clădiri. Comisia de Regementare a Activităţilor Nucleare a făcut demersuri spre a se asigura că toate cele 11 centrale nucleare din statele expuse sunt protejate.


    În Virginia, Carolina de Nord şi Maryland, autorităţile au emis interdicţie de circulaţie după lăsarea serii, iar în unele locuri au interzis vânzarea de alcool. Peste jumătate de milion de locuitori din Carolina de Nord nu aveau curent electric sâmbătă seara. La Philadelphia şi în Virginia, unde peste 600.000 de locuinţe şi firme au rămas fără curent, locuitorii au fost avertizaţi să se aştepte la întreruperi ale electricităţii de o săptămână sau două.

    Deşi înainte de a atinge coasta SUA a fost retrogradată la categoria 1 de Centrul Naţional pentru Uragane, Irene şi-a păstrat suficientă forţă încât să ameninţe în continuare zonele prin care trece, a transmis CNN. Irene a pierdut duminică statutul de uragan, transformându-se duminică în furtună tropicală, iar pentru anumite zone de pe coasta canadiană a fost emisă alertă de furtună tropicală.

  • Reclame de epoca: cum se combateau tusea, chelia si sifilisul (GALERIE FOTO)

    Afisele ce promovau diverse solutii de vindecare a unor boli au
    inceput sa castige teren in a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
    cand ilustratiile au putut fi realizate in mai multe culori, pentru
    a atrage cumparatorii, scrie publicatia The New York Times.

    Unele afise din perioada de inceput sufera de pacatul recursului la
    prea multe cuvinte, cum este cel pentru unguentul Green Balm,
    laudat drept cel mai bun care exista, dupa care urmeaza o insiruire
    lunga cu litere mici a tuturor bolilor pentru care este folositor.
    Un oarecare doctor Trikos, ce vindea lotiunea omonima ce trata
    iritatii ale pielii sau caderea parului, afirma: “M-am vindecat pe
    mine, mi-am vindecat prietenii si doresc sa-i vindec pe toti cei in
    suferinta”.


    Reclamele de altadata: cum se combateau tusea, chelia si
    sifilisul (GALERIE FOTO)

    Publicitatea prin afise si-a gasit adepti pe ambele maluri ale
    Atlanticului. Un doctor francez, Guillame Dupuytren, preocupat de
    problema cheliei, crease o pomada de intarire a parului care se
    vindea bine si la ani buni dupa moartea sa, iar un Prof. P.H. van
    der Weyde din SUA isi anunta prin afise inventia, Centura
    Electrogalvanica Nemteasca, utila in boli de ficat, stomac sau
    rinichi, neuitand sa previna cumparatorii de aparitia unor imitatii
    dupa inventia lui.

    Cu timpul, cuvintele au devenit mai putin importante, iar imaginile
    mai graitoare. Un afis din aceasta categorie este cel pentru
    Uricure, creat de artistul francez de origine italiana Leonetto
    Cappiello, considerat “parintele publicitatii moderne”, in care un
    batran in rochie si papuci danseaza fericit dupa ce medicamentul
    i-a reparat articulatiile. Altele nu promoveaza un medicament
    anume, ci sunt postere de “campanii sociale”, cum le-am spune
    astazi, care atrag atentia asupra nenorocirilor aduse de alcoolism,
    sifilis sau consumul de marijuana.

    Posterele expuse la muzeul din Philadelphia pana la 31 iulie provin
    din colectia lui William H. Helfand, fost director in cadrul
    companiei farmaceutice Merck.

  • Reportaj: Philadelphia, locul de unde a inceput America

    La prima vedere pare un oras ca oricare altul. Destul de
    linistit si primitor prin comparatie cu New York, spre exemplu,
    desi distanta dintre ele este de numai 130 de kilometri,
    Philadelphia are aerul unui oras provincial, cu stradute inguste si
    afaceri de familie, unde toata lumea tinde sa cunoasca pe toata
    lumea. “Poti sa recunosti un localnic adevarat destul de simplu:
    toate rudele de gradul unu si doi locuiesc nu mai departe de cateva
    strazi distanta”, spune in gluma Steve, un ghid turistic care
    lucreaza in bransa de mai bine de zece ani si care s-a specializat
    pe un tur mai putin conventional al orasului, axat pe povestile cu
    fantome ale unor persoane cunoscute care au contribuit la
    infiintarea si dezvoltarea orasului. El s-a nascut in Philadelphia,
    iar din cate povesteste, regula pare sa i se aplice.

    Orasul este insa al cincilea cel mai populat si al patrulea cel
    mai bogat din SUA. Ce-i drept, cel putin din punctul de vedere al
    populatiei, nu s-ar zice. La ora noua dimineata aproape ca nu e
    nimeni pe strazi, in special in zona centrala a orasului. Putine
    masini, si mai putini pietoni si o liniste aproape de nedescris.
    Jumatate de ora mai tarziu, lucrurile arata insa cu totul altfel –
    oameni grabiti in drum spre serviciu, turisti dezorientati in
    cautarea primului obiectiv turistic de pe lista si ceva trafic,
    desi strazile par in continuare aerisite si nimeni nu claxoneaza.
    In Philadelphia locuiesc putin peste 1,5 milioane de oameni, la
    care se adauga alti 4,6 milioane din ceea ce se numeste zona
    metropolitana a orasului, in total aproximativ dublu fata de
    Bucuresti.

    Din punctul de vedere al bogatiei, lucrurile stau cu totul
    altfel. Primul semn ar fi barbatii imbracati la patru ace, cu
    palarie si baston sau femeile in rochii elegante care se plimba
    chiar in mijlocul zilei pe bulevardele principale din Philadelphia.
    Al doilea, mai putin evident, e faptul ca acolo au radacini sau
    implicatii in mediul de afaceri unele dintre cele mai bogate
    familii din SUA. Iar miliardari precum Warren Buffett sau Donald
    Trump au urmat studii acolo, in special la Penn’s Warton School of
    Business. De fapt, se spune ca multe dintre deciziile majore cu
    impact asupra tarii au fost luate din Philadelphia si ca de aici
    sunt trase cele mai importante sfori.

    Dificultatile economice au fost bineinteles resimtite si de
    locuitorii din Philadelphia, insa nu la fel de mult ca in alte
    colturi ale SUA. “Orasul a fost dintotdeauna rezonabil din punctul
    de vedere al costului vietii, iar criza n-a avut un impact foarte
    mare din acest punct de vedere”, spune ghidul turistic Steve, unul
    dintre argumente fiind numarul mare al turistilor care viziteaza
    Philadelphia in fiecare an, ajuns la nivelul record de 37,4
    milioane anul trecut, in crestere fata de 36 de milioane de
    vizitatori in 2009, potrivit unui studiu realizat de Greater
    Philadelphia Marketing Corp. In fond, nu degeaba sunt investiti
    anual 12 milioane de dolari in campanii de marketing pentru
    atragerea turistilor care vin nu doar pentru obiectivele turistice
    traditionale si monumentele istorice, dar si pentru atractii precum
    statuia lui Rocky, personajul principal al filmului cu acelasi nume
    interpretat de Sylvester Stalone.

    In medie, o familie castiga anual in jur de 30.000 de dolari,
    adica aproximativ 2.500 de dolari pe luna. “Chiriile au fost mereu
    mult mai rezonabile decat in alte orase, asa ca discrepanta nu este
    sesizabila”, mai spune ghidul. Un apartament cu patru camere aflat
    la 20 de minute departare de centru cu masina poate fi inchiriat cu
    aproximativ 1.000 de dolari, in timp ce o locuinta mai rezonabila,
    cu doua camere, costa in jur de 400-500 de dolari.