BusinessMagazin

Tag: New York Times

  • Securitatea pe net: cine isi baga nasul in calculatorul tau?

    Sandra Person Burns era o mare amatoare a navigatului pe
    internet si a cumparaturilor online. Dar si-a schimbat preferintele
    dupa ce si-a dat seama ca era urmarita de un program software de pe
    computerul ei, pe care credea ca il stersese deja.

    Burns, 67 de ani, fosta directoare intr-o companie medicala, acum
    pensionara, marturiseste ca e foarte circumspecta cu privire la
    cumparaturile online: “Acum, in loc sa intru pe Amazon, mai degraba
    merg la libraria din colt”.


    Burns, de loc din Jackson, Mississippi, este una dintre multii
    americani ce dau in judecata firmele care urmaresc activitatea
    utilizatorilor pe internet. Miezul disputei este un mic fragment de
    cod de program, scris pe hard-diskul calculatorului prin programul
    Flash produs de Adobe, atunci cand utilizatorul ruleaza un fisier
    video de pe site-uri populare ca Youtube sau Hulu.

    Intruziunea cookie-urilor Flash atrage un numar din ce in ce mai
    mare de procese federale impotriva companiilor de media si
    tehnologie si critici tot mai dure din partea militantilor pentru
    confidentialitate, care spun ca acest software le-ar putea permite
    companiilor sa creeze profile detaliate ale consumatorilor fara ca
    acestia sa stie.


    Spre deosebire de cookie-urile HTML, ce stocheaza preferintele
    referitoare la site-uri si pot fi ajustate printr-o simpla setare,
    cookie-urile Flash sunt stocate intr-un director separat de care
    multi utilizatori nu au habar si pe care s-ar putea sa nu stie cum
    sa-l gestioneze.



    Burns, reprezentata in actiunea juridica de casa KamberLaw,
    spune ca stia de existenta cookie-urilor, dar nu si de a celor
    Flash. “Am crezut ca in urma instructiunilor urmate ca sa-mi curat
    sistemul de cookie-uri am rezolvat treaba asta; apoi am descoperit
    ca nu era asa”, explica ea. “Informatiile mele personale sunt acum
    tranzactionate ca o marfa, fara ca eu sa stiu si sa aprob.”

    Din iulie, cel putin cinci asemenea tipuri de procese au fost
    deschise in California, printre reclamatii ca au folosit in secret
    cookie-uri Flash fiind companii de media ca Fox Entertainment Group
    si NBC Universal, dar si companii de tehnologie ca Specific Media
    sau Quantcast. Alte procese sunt asteptate, cu aceleasi
    acuzatii.

    Reclamantii spun ca firmele au colectat informatii de pe site-urile
    vizitate de ei si de la fisierele video vizionate, chiar daca
    oamenii isi reglasera parametrii de navigare pe web in asa fel
    incat sa respinga acele cookie-uri ce i-ar fi putut identifica.
    “Aceste procese sunt de fapt despre dreptul unui utilizator de
    calculator de a decide termenii in care informatiile lor personale
    pot fi colectate si distribuite. Este vorba despre controlul
    detinut de utilizator”, spune Scott A. Kamber, 44 de ani, avocat
    specializat in tehnologie si intimitate la KamberLaw, implicat in
    unele dintre procesele sus-amintite. Alte firme care au deschis
    procese sunt Parisi & Havens si cabinetul individual Joseph H.
    Malley.

    Un proces sustine ca Clearspring Technologies si companii de media
    intre care si Walt Disney Group “au autorizat cu buna stiinta”
    utilizarea de dispozitive de urmarire online ce “permit accesul la
    activitatile online ale utilizatorilor si la informatiile lor
    personale”. Altii sustin ca informatiile erau colectate pentru a fi
    mai apoi vandute companiilor de publicitate online.

    In august, Clearspring si Quantcast au emis comunicate pe blogurile
    companiilor despre aceste procese. Clearspring a clarificat modul
    cum a folosit cookie-urile Flash si a spus ca acuzatiile juridice
    erau “inconsistente la nivelul faptelor”. Compania a recunoscut ca
    a folosit cookie-uri Flash “ca sa ofere date sintetice pentru
    editorii online”. Comunicatul mai spune si ca datele erau colectate
    pe scara larga, incluzand utilizatorii unici si orarul actiunilor
    lor, dar nu si informatii care sa permita identificarea lor
    personala. Postul de pe blogul corporatist al Quantcast sustinea ca
    “firma a folosit cookie-uri Flash doar in scop de masurare si nu
    pentru a pregati vreo forma de continut personalizat”.

    Specific Media a refuzat sa raspunda solicitarilor de a comenta pe
    marginea acuzatiilor. La fel au facut-o si aparatorii companiilor
    implicate in proces, dar si reprezentantii acelor companii ce inca
    nu au fost inca reclamate in justitie.

    Unii sustinatori ai dreptului la intimitate spun ca, in ciuda
    celor sustinute de companii, daca o cantitate suficienta de date
    sunt colectate de-a lungul timpului, advertiserii isi pot crea
    profile detaliate ale utilizatorilor, inclusiv date care ii
    identifica personal, precum rasa si varsta, pe langa cele
    referitoare la website-urile vizitate. Tot ei afirma ca
    cookie-urile flash pot reactiva cookie-urile HTML care au fost
    sterse din calculatorul unui utilizator, incalcandu-se astfel
    setarile de confidentialitate. “Functia de baza a unui cookie este
    sa faca o conexiune intre activitatea de pe un site A cu ce faci pe
    un site B”, explica Peter Eckersley, inginer IT la Electronic
    Frontier Foundation. “Cookie-ul Flash face mai greu pentru
    utilizatori sa opreasca acest proces.”

    Potrivit Adobe, peste 75% dintre fisierele video online au
    incorporata tehnologia Flash, companiile de media mai folosind-o si
    la jocuri si animatii. Conform companiei, cookie-urile Flash sunt
    menite sa indeplineasca functii web de baza, ca memorarea volumului
    sau a preferintelor de limba ale unui utilizator sau a stadiului in
    care un utilizator si-a lasat jocul cand s-a deconectat. Intr-o
    scrisoare publica adresata Comisiei Federale de Comert, trimisa in
    ianuarie, Adobe a condamnat practicile de a reactiva cookie-urile
    dupa ce ele au fost sterse de un utilizator. Compania ofera pe
    site-ul propriu un program care sterge cookie-urile Flash si
    ajusteaza setarile Flash player. Cel putin unul dintre procese,
    insa, sustine ca aceste comenzi nu sunt usor de accesat si nu sunt
    la dispozitia celor mai multi dintre utilizatorii de web.

    Chris Jay Hoofnagle, 36 de ani, unul dintre autorii unui studiu
    despre confidentialitatea pe internet si cookie-urile Flash facut
    la Universitatea California, Berkeley si care a fost folosit ca
    baza in cateva dintre procesele intentate, a explicat ca recentele
    demersuri juridice pun in evidenta o eroare in reglementarile
    federale ce guverneaza intimitatea online. “Actiunile de protest
    ale consumatorilor in aceasta privinta au esuat pana acum.
    Procesele muta insa mingea mai departe intr-un mod in care
    activistii pentru dreptul la intimitate pe net nu au reusit sa o
    faca pana acum”, spune Hoofnagle.

    Plangerile referitoare la confidentialitatea online migreaza acum
    spre dispozitivele mobile. Recent, un proces a fost deschis de trei
    californieni impotriva unei companii de tehnologie numite
    Ringleader Digital, cei trei sustinand ca firma folosea un produs
    numit Media Stamp, care “strangea informatii de pe telefoanele
    reclamantilor si acorda un ID unic dispozitivului mobil al
    acestora”.

    In plangere se spune ca informatiile colectate cu ajutorul ID-ului
    unic, prin intermediul tehnologiei HTML 5, le permiteau
    operatorilor de site-uri “sa urmareasca activitatea pe internet a
    dispozitivelor mobile”. Intr-o declaratie publica, Bob Walczak Jr,
    CEO al Ringleader, a spus ca “intentia noastra de la infiintarea
    companiei a fost sa construim o platforma de publicitate mobila pe
    care utilizatorii sa o poata controla”. El a adaugat ca Ringleader
    lucreaza la “noi modalitati de a permite consumatorilor sa se
    excluda din acest sistem”, daca nu doresc sa-l foloseasca, si sa
    verifice singuri faptul ca nu sunt inclusi in sistem. John Verdi,
    consilier-sef la Electronic Privacy Information Center, a criticat
    Comisia Federala de Comert (Federal and Trade Commission, FTC)
    pentru ca nu ar fi fost suficient de agresiva in materie de
    confidentialitate a datelor, bazandu-se in schimb pe
    autoreglementarea firmelor.

    “FTC a fost inactiva in acest domeniu si nu a reusit sa vina cu
    reglementari relevante”, e de parere Verdi. “Exista tot mai multe
    dovezi ca urmarirea online a utilizatorilor nu este controlata prin
    autoreglementarea firmelor.” Christopher Olsen, director adjunct al
    FTC in divizia de confidentialitate si protectie a identitatii,
    afirma ca a fost gazda mai multor mese rotunde despre problemele
    legate de intimitatea pe internet, din decembrie si pana in martie,
    si ca are de gand sa redacteze un raport in urmatoarele luni despre
    modul cum Comisia vede rezolvarea problemelor. Comisia
    investigheaza deja cateva companii, dar Olson a refuzat sa
    comenteze mai mult cu privire la aceste actiuni.

    Alte eforturi se desfasoara la nivelul Congresului. In iulie, Bobby
    L. Rush, deputat democrat de Illinois, a inaintat un proiect de
    lege care, printre altele, va cere companiilor sa faca public modul
    cum strang, folosesc si pastreaza informatiile personale ale
    utilizatorilor si sa faca rezultatul acestor dezvaluiri mai usor de
    inteles de catre utilizatori.

  • Ce a mai ramas din sperantele General Motors

    Peisajul industrial de la Flint North, asa cum e cunoscut acest
    complex de fabrici, majoritatea inchise, este o marturie vie ca
    falimentul de anul trecut al producatorului auto a dat nastere la
    doua GM-uri, iar unul dintre ele se zbate in umbra celuilalt.

    Cand contribuabilii americani au injectat miliarde de dolari in
    General Motors, compania a fost divizata, cele mai bune active
    mergand spre producatorul reorganizat, care a pastrat acelasi nume.
    Acest nou General Motors vinde masini, face bani si pregateste o
    oferta publica de listare la bursa.

    Cele mai putin valoroase active, inclusiv fabricile darapanate
    din Flint, au fost lasate in curtea vechiului GM, acum numit Motors
    Liquidation Co. Compania a inaintat un plan de reorganizare
    judiciara care arata cum va vinde partile acum nedorite din ceea ce
    era in urma cu doar doi ani cel mai mare producator auto al lumii.
    Dar procesul este lent si, in timp ce inchiderea uzinelor a costat
    deja eliminarea de locuri de munca si de venituri din impozite
    pentru multe comunitati, fabricile goale devin si ele o povara.
    “Cand General Motors a tras oblonul in Flint, doar au stins
    becurile”, povesteste Chris Swanson, capitan la politia locala din
    Genesee County, care a facut aproape 20 de arestari anul acesta la
    complexul Flint North pentru acuzatii de furt, jaf armat si
    altele.


    Sefii politiei spun ca hotii au furat tone de metal de la
    fabricile din Flint in ultimul an, dar abia toamna aceasta, dupa ce
    au tras cu arma spre un paznic neinarmat, GM a angajat politisti
    care sa patruleze in zona. Doua nopti mai tarziu, si ei au fost
    atacati cu focuri de arma.

    La circa 70 km la vest de Flint, oficialii din Lansin Township au o
    problema diferita. Ei inca asteapta ca oricare dintre companii – GM
    sau Motors Liquidation – sa ia tonele de moloz de la doua fabrici
    pe care le-a demolat inainte de faliment. Locurile unde au fost
    fabricile sunt o oroare si un obstacol pentru redezvoltarea
    comunitatii, spun politistii.

    Oficialii Motors Liquidation nu au dorit sa comenteze pentru acest
    articol, in afara de un comunicat despre angajamentul lor cu
    privire la siguranta proprietatilor.

    “MLC trateaza foarte serios problema securitatii instalatiilor
    sale”, a comunicat compania. “In colaborare cu General Motors Co.,
    MLC a luat in ultimul an numeroase masuri pentru a se asigura de
    securitatea cladirilor, inclusiv in cazul complexului din
    Flint.”

    Activele Motors Liquidation Co. constituie infrastructura a ceea ce
    ar putea fi un producator auto ceva mai mic: patru uzine de
    asamblare, cinci uzine producatoare de motoare si cateva alte
    fabrici de producere a componentelor. Compania mai detine si
    depozite, birouri, parcari si alte bunuri imobiliare. Multe dintre
    proprietati sunt pline de deseuri industriale.

    Cea mai mare provocare pentru Motors Liquidation, a recunoscut
    compania in recentul document de reorganizare, este sa elimine
    problemele de mediu, astfel incat fostele sale fabrici sa poata fi
    scoase la vanzare. “Este aproape imposibil sa redezvoltam astfel de
    proprietati pentru scopuri lucrative si de creare de locuri de
    munca, daca refacerea infrastructurii de mediu nu se finalizeaza”,
    a spus un executiv, Ted Stenger. Curatenia la aceste fabrici este
    finantata de contribuabili sub forma unui imprumut de 1,17 miliarde
    de dolari de la Departamentul Trezoreriei. Cea mai mare parte a
    acestor bani, 836 de milioane de dolari, vor fi alocati pentru
    curatenie la 90 de uzine din 14 state. Iar grosul muncii ar trebui
    sa inceapa in primele luni ale lui 2011.

    Niciun ban din imprumutul mai sus mentionat nu a fost inca returnat
    de companie, iar platile nu vor incepe, cel mai probabil, decat
    dupa terminarea curateniei si dupa ce mai multe dintre proprietati
    vor fi vandute, ceea ce ar putea dura ani de zile. Intre timp,
    multe comunitati va trebui sa se obisnuiasca cu o lunga perioada de
    activitati minime la fabricile aflate in conservare.

    Au fost gasiti deja cumparatori pentru doua dintre fabricile de
    asamblare inchise, iar o a treia uzina – din Shreveport, Louisiana
    – va continua sa produca masini pentru GM pana in 2012, cand va fi
    si ea inchisa. Dar soarta altor uzine este inca neclara si nu ar
    putea fi decisa pana cand o instanta de judecata nu accepta planul
    de reorganizare, ceea ce ar putea dura alte cateva luni.

    Pana acum, situatia de la Flint North a fost cea mai grava. Aici
    este ramasita centrului de productie Buick City, care in anii ’80
    era printre cele mai mari complexuri de productie auto din lume.
    Cele sase uzine de la Flint North au fost scoase treptat din
    functiune de catre GM.

    Proprietatea asupra Flint North a fost cedata catre Motors
    Liquidation in iulie 2009, desi GM a pastrat productia de pistoane
    si de alte componente pentru motoare la una dintre fabrici.
    Fabricile goale au fost de fapt abandonate asa cum erau in ultima
    lor zi de productie efectiva. “Inca mai exista bunuri personale pe
    bancurile de lucru”, spune Swanson de la politia locala. “Mai sunt
    inca ventilatoare din tavan care functioneaza.”

    La putina vreme dupa inchidere, hotii au inceput sa fure tevile de
    cupru – folosite la incalzire, racire, dar nu numai – de la una
    dintre fabricile din apropiere. Autoritatile spun ca o banda de
    hoti a atacat cladirea noapte de noapte vreme de trei luni si au
    furat aproape 70 de tone de cupru.

    Banda incarca metalul in vagonete speciale, detinute si folosite in
    trecut de GM, le ducea pana langa o gaura facuta in gard si de
    acolo cuprul era incarcat in camioane si apoi vandut la centrele de
    fier vechi.
    In martie, autoritatile au arestat 11 persoane si au estimat
    valoarea cuprului furat la peste un milion de dolari. “Au incercat
    sa fure fiecare bucatica de cupru pe care au gasit-o”, a declarat
    procurorul regiunii Genesee, David S. Leyton.

    Dar nici dupa arestari, la Flint North nu a fost suplimentat
    personalul de paza, pana in august, cand hotii s-au intors, iar
    arestarile au reinceput. Conform politiei, sapte adulti si patru
    minori au fost arestati, intre ei si o persoana care fusese
    condamnata sub supraveghere pentru participare la jafurile
    precedente.

    De la ultimele incursiuni ale hotilor, Motors Liquidation si GM au
    angajat mai multi paznici inarmati care sa patruleze in interiorul
    complexului. Iar cei 400 de muncitori de la singura fabrica
    functionala vor fi ori transferati, ori concediati.

  • La un pahar de riesling. Chinezesc. La Berlin

    Pe masura ce in Germania continua discutiile privind integrarea
    imigrantilor, incurajate de o carte anti-imigratie scrisa de Thilo
    Sarrazin, un executiv al bancii centrale, proprietarul de
    restaurant Jianhua Wu e ocupat sa vanda vin, sa promoveze vin, sa
    ofere cu asiduitate mostre de vin si sa deguste vin. Nu doar orice
    vin, ci vin german.

    Wu, care a venit in Berlin din China in urma cu peste doua decenii
    ca sa studieze pentru a deveni inginer, reprezinta in multe feluri
    cealalta parte a dezbaterii privitoare la imigratie, nu
    sentimentele ostile, tematoare, antiimigrationiste starnite de
    cartea-soc a bancherului Thilo Sarrazin. El si familia lui
    reprezinta acea Germanie care devine incet si dureros o societate
    multiculturala, unde aromele picante ale mancarii chinezesti si
    dulceata florala subtila a unui riesling se pot potenta
    reciproc.

    “Rieslingul si mancarea chinezeasca merg bine impreuna”, crede Wu,
    care a devenit o atractie in oras pentru restaurantul lui, Hot
    Spot, care ofera o colectie bogata de vinuri germane impreuna cu
    feluri de mancare din Sichuan si Shanghai.

    “E pasiunea mea”, spune Wu, in timp ce se pregateste sa primeasca
    cinci dintre cei mai mari producatori de vin la un bufet cu
    degustare organizat la restaurantul lui.

    Dupa ce s-a zbatut sa-si faca un rost aici, trecand dintr-un
    restaurant chinezesc in altul, dupa ani de zile de manevrare a
    retetelor dulci-amarui indesate cu monoglutamat de sodiu, Wu spune
    ca a descoperit ca drumul catre succesul lui financiar in aceasta
    casa adoptiva este vinul sau felul cum dragostea lui pentru vinul
    german i-a facut pe germani sa-l priveasca. “E nitel maniac in ce
    priveste vinul german”, spune Holger Schwarz, negustorul de vin
    care a organizat intalnirea de la Hot Spot. “Iubeste vinul
    german.”

    Cartea lui Sarrazin, “Germania se autodistruge”, lansata in
    septembrie, ataca imigrantii musulmani din Germania pentru ca
    refuza sa se integreze, spunand ca “acestia prostesc societatea”.
    Sarrazin critica Islamul si da vina pe statul asistential german ca
    ar fi prea generos. Ca raspuns, banca centrala i-a cerut
    presedintelui german sa-l inlature din consiliul director al
    institutiei.


    Cartea se vinde insa bine, iar multi germani cred ca Sarrazin are
    dreptate si ca oameni ca Wu – dispusi sa faca unele sacrificii pe
    care alti imigranti refuza sau nu reusesc sa le faca – sunt dovada
    vie. “El si-a botezat fiul Martin; turcii n-ar face in veci asa
    ceva”, spune Monica Diel, al carei sot – Armin – este producator de
    vin, acompaniata de aprobarile din cap ale celor din jur. De fapt,
    Wu i-a dat fiului sau doua nume – Martin si unul chinezesc, Tao.
    Dar se pare ca Martin are mai mult succes, in vreme ce Tao paleste.
    Asta, zambeste Wu, sugereaza ca a reusit in Germania, nu insa fara
    niste costuri pentru identitatea familiei lui.
    Aceasta este una dintre cele mai acute chestiuni din dezbaterea de
    aici. Multi germani vor sa-si pastreze identitatea culturala a
    natiunii cerandu-le imigrantilor sa-si uite traditiile. Multi
    imigranti refuza, spunand ca vor sa-si pastreze propria
    cultura.

    In realitate, ambele parti se amesteca deja, in special in locuri
    ca Berlinul si, in particular, in Hot Spot. Wu si-a pastrat
    pasaportul chinezesc, in vreme ce sotia si fiul lui au devenit
    cetateni naturalizati. “N-am incercat din greu sa ma integrez”,
    spune el intr-o germana fluenta. “Fundamentul meu cultural este
    chinez si acolo ma simt ca acasa. Undeva in creierul meu, Germania
    este inca o tara straina.”

    Acasa, el si sotia lui, Huiqin Wang, incearca sa vorbeasca mai
    mult in chineza, dar sunt uneori nevoiti sa treaca pe germana,
    pentru ca fiul lor se exprima mai bine in aceasta limba. “Incerc
    sa-l invat bazele culturii si ale filozofiei chineze, astfel incat
    sa fie un chinez”, spune Wu. “Dar el locuieste aici si trebuie sa
    vorbeasca germana la perfectie. Ii place China, dar se simte acolo
    mai putin acasa decat ma simt eu.”

    Wu, care are acum 50 de ani, a venit in Germania in 1984 din
    Zhejiang. Rade frecvent, acel tip de ras al unui om inca amuzat de
    norocul pe care l-a avut. Si-a obtinut o diploma aici in inginerie,
    dar s-a lasat de scoala si a deschis un restaurant despre care
    spune ca era ca alte o mie de restaurante chinezesti. “Mancarea era
    toata la fel”, rememoreaza el acum. “Serios, chiar avea acelasi
    gust. Nu era bine.”

    Intr-o zi, in 1995, a vazut un fluturas care facea reclama la
    vinuri. Era interesat, asa ca a mers si a cumparat 10 lazi, toate
    de Bordeaux, gandindu-se ca-si va putea vinde vinurile la
    restaurant. N-a vandut nicio sticla, din cauza ca vinul scump nu-i
    atragea pe clientii care veneau pentru chop suey. Asa ca a luat
    vinul acasa, a cumparat un ghid, a baut si a invatat sa cunoasca
    bine domeniul. In 2003, s-a intersectat cu un om de afaceri chinez
    care i-a cerut sa caute vin german pentru vanzare in China.

    A ajuns astfel la Jos. Christoffel Jr., o podgorie din regiunea
    viticola Mosel, unde si-a gasit pasiunea. “Vinul m-a dat pe spate,
    era primul riesling cu adevarat frumos si interesant pe care-l
    intalnisem”, povesteste Wu zambind.
    Cu trei ani in urma, Wu si sotia lui au inchiriat un restaurant
    falimentar, sperand sa vanda mancare chinezeasca gatita cu legume
    proaspete si retete sofisticate, dar si vinuri germane. Vreme de un
    an, afacerea a fost moarta. “N-am fost acceptati”, crede el.

    Apoi, din intamplare, unul dintre cei mai cunoscuti bucatari din
    Germania, Christian Lohse, a observat o sticla de vin bun german pe
    masa, in vreme ce trecea pe langa magazin. Lohse si Wu au devenit
    prieteni, iar Lohse un client frecvent. In urma cu doi ani, Lohse a
    vizitat restaurantul lui Wu insotit de o echipa de televiziune. La
    o zi dupa ce emisiunea a fost difuzata, locul a devenit intesat de
    lume si asa e de atunci, adesea printre clienti fiind si vedete si
    oficialitati. De fapt, spune Wu, Thilo Sarrazin a luat si el
    pranzul la Hot Spot chiar in ziua cand i-a aparut cartea.

    “Cred ca germanii au impresia ca musulmanii nu-i plac”, spune
    Martin von Hermanni, programator si un impatimit dupa vinuri,
    participant la evenimentul organizat la Hot Spot, in acelasi timp
    critic la adresa cartii lui Sarrazin. “In cazul domnului Wu, vedem
    ca iubeste Germania, poate chiar mai mult decat germanii.”

    “Toata lumea vrea sa se faca placuta”, zice el, in vreme ce bea
    dintr-un pahar de riesling.

  • Adevarata Partida a Ceaiului

    Miscarea care a atras toata atentia, acel protest amorf, spontan
    coagulat impotriva cresterii rolului guvernului si contra majorarii
    deficitului bugetar este cea pe care as numi-o “Miscarea
    Ceainicului” – pentru ca tot ce fac ei este sa improaste cu
    abur.

    Asta nu inseamna ca energia din spatele lor nu este autentica
    (evident ca este) sau ca nu va avea un impact electoral (cu
    siguranta ca va avea). Dar influentarea alegerilor si influentarea
    viitorului Americii sunt doua lucruri diferite. Dupa tot ce am
    auzit despre aceasta miscare, mi se pare ca e facuta doar din abur,
    dar si ca nu are un motor. Nu are un plan de a readuce Americii
    maretia.

    Aceasta Miscare a Ceainicului nu poate avea un impact benefic
    asupra tarii, pentru ca a si evaluat gresit principala problema a
    Americii si nici nu a oferit o solutie credibila pentru problema pe
    care a identificat-o. Cum poti sa iei in serios o miscare ce
    sustine ca vrea sa taie cheltuielile guvernamentale cu miliarde de
    dolari, dar nu identifica punctual programele de aparare, asistenta
    sociala si medicala sau alte linii bugetare pe care e gata sa le
    suprime?

    Si cum poti sa iei in serios o miscare care a ramas in cea mai mare
    parte tacuta atunci cand administratia Bush a lansat doua razboaie
    si un program de facilitati la medicamentele pe baza de reteta,
    prin programul Medicare, concomitent cu reducerea impozitelor, dar
    care acum este ingrozita de deficitul bugetului si nu mai suporta
    masurile luate de presedintele Barack Obama? Aud? Unde ati fost opt
    ani de zile, oameni buni?

    Problemele care deranjeaza Miscarea Ceainicului – deficitul si
    cresterea cheltuielilor guvernamentale – sunt de fapt simptome ale
    problemei noastre, nu cauzele ei. Ele sunt simptomele unei tari
    aflate intr-o stare de declin accentuat, care isi pierde atuul
    competitiv din cauza ca politicile noastre au devenit doar o alta
    forma de divertisment sportiv, Congresul e un forum pentru mita
    legalizata si principalele noastre institutii legiuitoare sunt
    divizate de partizanate toxice pana la paralizie.

    Partida Ceaiului care conteaza cu adevarat, care se intinde de la
    republicanii de centru pana la independenti, trecand drept prin
    democratii de centru, are o perceptie profunda a situatiei si e in
    cautarea unui lider cu trei caracteristici. In primul rand, sa fie
    patriot: un lider care e mai interesat sa lupte pentru tara lui
    decat pentru partidul lui. In al doilea rand, un lider care sa-i
    convinga pe americani ca el/ea nu are doar un plan de a reduce
    impozitele sau de a extinde pachetele de stimulare economica, ci de
    a face ceva mai mare – sa faca America o tara de succes,
    competitiva si respectata din nou. Si in al treilea rand, cineva
    care are capacitatea de a conduce in fata incertitudinilor si nu
    doar se plange de cat de grele sunt lucrurile – un lider ce crede
    ca treaba lui nu e sa citeasca sondajele, ci sa schimbe
    sondajele.

    Sociologul democrat Stan Greenberg mi-a spus ca, atunci cand face
    un focus grup azi, asta aude: “Oamenii cred ca tara e in necaz si
    ca state precum China au o strategie pentru atingerea succesului,
    iar noi nu avem. Ei vor merge dupa oricine ii va convinge ca are un
    plan sa faca America din nou mare. Asta vor sa auda. Si asta trece
    dincolo de republicani si democrati”. Pentru mine, acesta este un
    plan ce incepe cu intrebarea: Care e acel miez de competenta si
    avantaj strategic al Americii si cum sa-l cultivam? Raspuns: Este
    capacitatea noastra de a atrage, a dezvolta si a descatusa talentul
    creator. Asta inseamna oameni care inventeaza, construiesc si vand
    mai multe bunuri si servicii ce fac vietile oamenilor mai
    productive, mai sanatoase, confortabile, sigure si amuzante decat
    ale celor din alte tari.

    Leadershipul inseamna astazi cum poate guvernul SUA sa atraga si sa
    educe mai multi astfel de oameni talentati si apoi sa puna in
    aplicare legi, reglementari si bugete care sa imputerniceasca acei
    oameni talentati sa dezvolte produsele si serviciile lor, sa le
    vanda in toata lumea si, facand aceasta, sa creeze locuri de munca
    aici. Fara asa ceva nu ne vom putea permite asistenta medicala sau
    cheltuielile cu apararea de care avem nevoie. Acesta este planul pe
    care adevarata Partida a Ceaiului il vrea de la presedintele
    sau.
    Ca sa-l aplice ar fi nevoie sa marim niste impozite – la
    combustibili, spre exemplu – si sa scadem altele, cum ar fi taxele
    corporatiste si cele pe veniturile angajatilor. Ar fi nevoie sa ne
    regandim legile imigratiei astfel incat sa ne controlam mai bine
    granitele, sa lasam sa intre mai multi angajati bine pregatiti si
    sa-i pastram pe acei straini inteligenti ce fac facultatea la noi.
    Si mai e nevoie sa reducem cheltuielile pentru unele servicii
    publice, ca sistemul de asistenta sociala, si sa majoram altele, ca
    educatia si cercetarea pentru o e-co-nomie a secolului 21.
    Cu alte cuvinte, e nevoie de un plan foarte destept, subtil si bine
    tintit ca sa ne folosim resursele aflate acum in scadere in cel mai
    eficient mod, asa incat sa ne recastigam competentele de baza.
    Aceasta este singura problema pe termen lung la problema noastra –
    sa ne croim singuri drumul de iesire din datorii.
    Orice Partida a Ceaiului care spune ca raspunsul este simpla
    reducere a rolului guvernului si taierea impozitelor ar putea sa
    profite, cu acest discurs, la alegerile de la jumatatea mandatului
    din noiembrie. Dar nu poate sa duca America in directia buna.
    Pentru asa ceva exista o alta Partida a Ceaiului, care insa isi
    asteapta inca liderul.

  • Exportatorii germani profita de intarirea yenului. Punct ochit: China

    Cel mai recent raport de activitate al Kuka – o companie cu
    sediul in orasul bavarez Augsburg, ai carei roboti industriali
    portocalii sunt o prezenta obisnuita pe liniile de asamblare ale
    uzinelor auto – avea o urma de autosuficienta. Kuka a anuntat in
    august ca vanzarile sale au egalat si au depasit nivelurile
    dinaintea crizei financiare. Prin contrast, vanzarile rivalilor sai
    japonezi erau inca cu o treime sub nivelurile de la inceputul lui
    2008 inainte ca recesiunea globala sa dea peste cap industria
    auto.

    O crestere a comenzilor de la producatorii europeni de
    automobile a sustinut redresarea Kuka. Dar a fost bine si ca euro a
    scazut in fata yenului japonez, ceea ce a dat Kuka un avantaj de
    pret fata de competitorii japonezi, avantaj pe care nu-l avea in
    urma cu un an.”Pretul nu este singurul criteriu, dar este unul
    important”, a declarat intr-un interviu directorul executiv al
    Kuka, Till Reuter. “Un euro mai slab este in avantajul
    nostru.”
    La inceputul lunii septembrie, euro slabise cu 19% fata de yen in
    ultimul an, aproape dublul scaderii fata de dolar. Pe ansamblu,
    calculand din august 2008, euro a scazut cu 36% fata de yen.

    Un yen mai puternic este o veste buna pentru industria auto
    germana, ai carei principali competitori sunt din Japonia. Si este,
    evident, o veste proasta pentru Japonia, unde moneda puternica a
    devenit deja o problema politica. Rivalitatea dintre cele doua tari
    se manifesta in special in China. Aceasta este piata cu cea mai
    rapida crestere pentru multe companii germane, dar proximitatea
    geografica ofera un avantaj exportatorilor japonezi. China a fost
    anul trecut destinatia a 5% din exporturile auto germane, in
    crestere de la 0,6% in 2000. Iar 9,1% din exporturile de
    echipamente germane au mers in China, in crestere de la 2,7% in
    urma cu un deceniu, potrivit Ifo Institut din München.

    “Producatorii japonezi sunt peste tot si ei sunt de obicei
    competitorii cei mai duri”, spune Oliver Wack, un specialist in
    piata chineza de la Federatia Inginerilor Germani, o organizatie a
    breslei.
    De fapt, companiile germane au castigat teren in China anul trecut,
    crescandu-si cota de importuri la 22,9%, fata de 20,6%, in vreme ce
    felia de importuri japoneze in China a scazut la 24,1%, de la 27%,
    potrivit federatiei inginerilor.

    Pentru ca moneda chineza se misca in tandem cu dolarul, yenul
    creste fata de yuan, pana si euro a ajuns mai ieftin. Dar
    economistii si managerii avertizeaza ca sunt multe alte motive
    pentru castigurile Germaniei. Spre exemplu, Germania a beneficiat
    de masivele investitii ale Chinei in infrastructura, ca de pilda in
    termocentrale, unde au fost favorizate companii ca Siemens. Iar
    costul initial, in euro sau in yeni, este adeseori un element
    secundar pe pietele unde se vand echipamente industriale
    specializate sau utilaj greu si unde atat companiile japoneze, cat
    si cele germane sunt puternice. Clientii se uita dupa considerente
    ca eficienta energetica, care ar putea fi un factor de cost mai
    important pe termen lung.

    Putine companii germane se plang ca yenul e puternic. “Daca
    Japonia are o moneda puternica, evident ca asta ajuta companiile
    germane”, explica Steffen Elstner, specialist in exporturi la Ifo
    Institut. Avantajul este mic, dar semnificativ, adauga Rolf
    Schneider, seful diviziei de studii macroeconomice la asiguratorul
    german Allianz. El calculeaza ca aprecierea dolarului fata de euro
    a adus 3-4% la exporturile germane, in vreme ce cresterea yenului
    nu a adus mai mult de 1%.

    Dar “1% e inca relativ mult”, spune Schneider. “Pentru
    companiile care concureaza direct cu cele germane, el joaca un rol
    decisiv.”

  • Munca de chinez italian

    De-a lungul anilor, Italia a invatat lectia dura ca nu poate
    concura cu China in ce priveste preturile. Asa ca visul oamenilor
    de afaceri a fost ca Italia urma sa vanda calitate, nu cantitate.
    De secole, orasul medieval fortificat Prato, de langa Florenta, a
    produs unele dintre cele mai bune tesaturi ale lumii, devenind un
    simbol pentru curentul sic “Made in Italy”. Si apoi au venit
    chinezii.

    Muncitorii chinezi, mai intai cativa imigranti, apoi zeci de
    mii, au inceput sa se stabileasca in Prato la sfarsitul anilor ’80.
    Ei au transformat centrul de referinta in textile intr-unul de
    productie de masa de tesaturi ieftine, imbogatindu-i pe multi,
    starnind frustrari si alimentand recent ciocniri care au adus in
    schimb acuze de intoleranta si ipocrizie.Orasul este acum cea mai
    mare aglomerare urbana de chinezi din Europa – unii cu forme
    legale, cei mai multi fara. Aici, in inima Toscanei, muncitorii
    chinezi muncesc 24 de ore din 24 in circa 3.200 de ateliere facand
    haine, pantofi si accesorii ieftine, adeseori cu materiale
    importate din China, care se vand in magazinele ieftine si in cele
    cu preturi medii din lumea intreaga.

    E o problema “Made in Italy”: cu acceptul institutiilor slabe
    ale Italiei si in conditiile marii tolerante de aici fata de
    eludarea legilor, chinezii au facut sa se confunde “Made in China”
    cu “Made in Italy”, subminand atuurile Italiei si capacitatea ei de
    a promova produsele italiene ca fiind exclusiv pentru clientela
    pretentioasa. O parte din nemultumire este culturala: ambianta
    clasica italiana a orasului lasa locul acum unui fel de oras
    chinezesc cu inscriptii in italiana si chineza, iar la bacanii se
    vinde mancare importata din China.

    Dar ce pare sa-i deranjeze cel mai mult pe unii italieni este ca
    veneticii ii bat la propriul lor joc – evaziunea fiscala si
    stralucitoarele metode de a naviga prin binecunoscuta birocratie
    incalcita a Italiei – si au creat un nou sector infloritor de
    economie subterana, in vreme ce multe dintre firmele locale din
    Prato au inchis portile. Rezultatul este o combinatie toxica intre
    ramasite de temeri cu privire la imigratie si de temeri privind
    viitorul economiei.

    “Acesta ar putea fi viitorul Italiei”, avertizeaza Edoardo Nesi,
    comisarul cultural al provinciei Prato. “Italia ar trebui sa aiba
    grija la aceste riscuri.”Situatia a evoluat dincolo de controlul
    autoritatilor fiscale si pentru imigratie. Potrivit Bancii Italiei,
    chinezii din Prato trimit in fiecare zi cate 1,5 milioane de dolari
    in tara natala, in principal castiguri din comertul cu textile si
    tesaturi. Profituri de asemenea amploare nu sunt insa raportate la
    fisc, iar unii oficiali spun ca asiaticii prefera sa-si repatrieze
    profiturile decat sa investeasca pe plan local. Conform
    autoritatilor, crima organizata – chineza si italiana – e in
    crestere, implicand nu doar importuri ilegale de materii prime, dar
    si trafic de fiinte umane, prostitutie, jocuri de noroc si spalare
    de bani.

    Restul Italiei urmareste cu atentie situatia. “O multime de
    companii din Emilia Romagna, Puglia si Veneto se tem ca mediul lor
    sa nu ajunga la fel ca in Prato”, spune Silvia Pieraccini, autorul
    cartii “Asediul chinezesc”, despre ascensiunea “modei pronto” sau a
    economiei “fast fashion”. Tensiunile s-au accentuat de cand
    autoritatile italiene au efectuat in primavara raiduri in
    atelierele care foloseau munca la negru si s-au acutizat si mai
    mult la sfarsitul lui iunie, cand procurorii italieni au arestat 24
    de suspecti si au anchetat 100 de firme din regiunea Prato.
    Acuzatiile mergeau de la spalare de bani pana la prostitutie,
    escrocherie si etichetarea unor produse importate cu “Made in
    Italy”.

    Si totusi, multi chinezi din Prato sunt ofensati de ideea ca ei
    ar fi tras in jos orasul.”Daca nu veneau chinezii in Prato, ar mai
    fi existat moda pronto?”, se intreaba Matteo Wong, 30 de ani,
    nascut in China si crescut aici, care conduce un oficiu de
    consiliere pentru imigrantii chinezi. “Au luat cumva chinezii
    locurile de munca ale italienilor? Dimpotriva, au oferit multe
    locuri de munca italienilor. “In ultimele luni, Prato a devenit un
    punct de tensiune diplomatica. Oficialii italieni spun ca guvernul
    chinez nu a facut suficient pentru problema imigrantilor ilegali si
    depun eforturi pentru un acord bilateral cu China ca sa-i
    identifice si sa-i deporteze pe acestia.E de asteptat ca Prato sa
    ajunga pe agenda vizitei din octombrie a premierului chinez Wen
    Jiabao la Roma.

  • Tara Rasaritului de Deflatie

    In august, deflatia perpetuata de-a lungul ultimului deceniu a
    potolit in cele din urma orice avant in economia Japoniei si a
    facut ca aceasta sa coboare si de pe locul al doilea in topul
    economiilor lumii, loc pe care il ocupa de multa vreme. China a
    ajuns pe locul al doilea, in urma Statelor Unite, dar unii
    economisti avertizeaza ca si economia americana ar putea fi
    afectata de deflatie. Intre timp, recentele semne ale unei
    redresari in economia japoneza par sa paleasca: din aprilie pana in
    iunie, cresterea n-a depasit un anemic 0,1%.

    Iar un yen care se intareste si care afecteaza Japonia,
    facandu-i exporturile mai putin competitive, i-a determinat pe
    multi sa ceara bancii centrale sa relaxeze si mai mult politica
    monetara pentru a impulsiona afacerile si chiar sa solicite o
    interventie a guvernului pe piata valutara (interventie care a avut
    loc, in cele din urma, pentru prima data din 2004 incoace; Banca
    Japoniei a vandut saptamana trecuta yeni si a cumparat dolari in
    limita unei sume estimate la 20 de miliarde de dolari).

    Economistul Milton Friedman a avut la un moment dat propunerea,
    ajunsa celebra, sa fie aruncati bani dintr-un elicopter pentru a-i
    determina pe consumatori sa-si croiasca drum prin deflatie, acea
    scadere concomitenta a preturilor si salariilor care poate antrena,
    in cerc vicios, ani intregi de stagnare si de apatie a economiei.
    La 23 august, sperantele referitoare la o actiune hotarata au fost
    spulberate insa, cand premierul Naoto Kan si guvernatorul Bancii
    Japoniei, Masaaki Shirakawa, au decis sa inlocuiasca o
    mult-anticipata intalnire cu o convorbire la telefon pret de 15
    minute, timp in care s-au pus de acord “sa comunice indeaproape” in
    continuare.

    “Nici nu s-a pus problema” de o interventie pe curs in timpul
    conversatiei lor, le-a spus reporterilor Yoshito Sengoku,
    purtatorul de cuvant al guvernului. Indicele Nikkei a cazut la 23
    august cu 0,68%, pana la 9.116,69 puncte, cel mai mic nivel din
    acest an, ca urmare a comentariilor lui Sengoku. Yenul a continuat
    sa oscileze aprope de maximul ultimilor 15 ani, la 85,35 yeni
    pentru un dolar american.

    “Guvernul a adoptat din nou o atitudine de expectativa”, e de
    parere Norio Miyagawa, senior economist la Mizuho Securities
    Research and Consulting. “Adevarul e ca nu exista o solutie minune,
    dar pietele sunt dezamagite ca nu se face nici macar un singur
    pas.” Intr-adevar, desi oficialii japonezi au fost indelung
    criticati ca se misca prea greu si timid, acum se pare ca le-au mai
    ramas putine optiuni viabile, indiferent de cat de bune le-ar fi
    intentiile de a le incerca.

    In Statele Unite se poarta o dezbatere sustinuta daca economia
    americana se confrunta sau nu si ea cu riscuri deflationiste, si
    daca Rezerva Federala ar trebui sa faca mai multe pentru a se
    asigura ca economia nu cade intr-o capcana similara. Unele dintre
    aceste temeri ar putea fi exagerate. Dar un studiu indelung citat
    al lui James Bullard, presedintele Rezervei Federale din St. Louis,
    a avertizat ca economia americana risca sa se trezeasca
    “incorsetata intr-un scenariu deflationist de tip japonez in
    urmatorii cativa ani”.

    Experienta Japoniei arata ca deflatia poate parazita o economie
    si poate fi extrem de greu de inlaturat. In Japonia, companiile
    raman nesigure cu privire la volumul investitiilor, pentru ca
    deflatia nu le permite sa aproximeze corect cat de mult vor putea
    sa vanda si la ce preturi. Gospodariile au putine motive sa
    cheltuiasca, stiind ca bunurile si serviciile se vor face tot mai
    ieftine pur si simplu pe masura ce asteapta.

    Reducerea cheltuielilor de consum, pe de alta parte, adanceste
    deflatia, intrucat companiile sunt fortate sa coboare preturile
    intr-un efort de a atrage cumparatorii. O populatie imbatranita si
    tot mai putin numeroasa face ca nivelul cererii sa ramana in mod
    natural scazut. Acelasi efect il au temerile legate de locurile de
    munca, salarii si pensii, care ii indeamna pe consumatori sa stea
    in expectativa si sa economiseasca in loc sa cheltuiasca.


  • Paradisul cu apa calda – cum a inflorit turismul de spa intr-o comunitate rurala est-germana

    La cam 88 de kilometri sud-est de Berlin ti se dezvaluie
    peisajul linistit al Brandenburgului: o impletitura de paduri si
    campuri de in. Ca si alte zone din Germania rurala, satele din
    acest land estic apar la fiecare cativa kilometri. Dar aici exista
    barci late specifice care plutesc in mici porturi de rau. Drumurile
    de tara, marcate cu copaci inalti, isi fac loc printre plantatiile
    de castraveti si printre mlastini.


    Aceasta este Spreewald, o regiune aproape de granita cu Polonia,
    unde raul Spree se transforma intr-o delta interioara, cu kilometri
    de paraie putin adanci care curg de peste tot. In 1991, UNESCO a
    clasat cele 42.500 de hectare din Spreewald ca rezervatie de
    biosfera protejata, asigurand pastrarea padurilor, a vietii
    salbatice, a canalurilor care au facut-o de mult timp o atractie
    populara in randul turistilor germani.

    Dar se pare ca una dintre cele mai mari comori din Spreewald se
    afla inca dedesubt: un izvor fierbinte descoperit in urma cu peste
    zece ani se afla la 1.350 de metri sub pamant, unde se afla
    minerale si saruri la niveluri similare celor din Marea Moarta.
    Cand izvorul a fost deschis pentru public in 2005, landul
    Brandenburg a declarat Burgul – o comunitate rurala rasfirata de
    4.500 de oameni unde au fost descoperite apele – drept “kurort”,
    adica o destinatie de spa certificata.

    De atunci, cazarile peste noapte au crescut in Burg cu 40%,
    potrivit autoritatilor municipale, iar orasul atrage mai multi
    vizitatori decat oricare alt loc din Brandenburg, cu exceptia
    Potsdamului. Ei sunt asteptati de noi hoteluri si pensiuni – dintre
    care unele ofera si tratamente spa – pe langa popasurile care acum
    stau deschise tot anul, nu doar in lunile calde. Un drum care a
    fost redenumit “kurortroute” (drumul spa) serpuieste printre
    fostele ferme ale comunitatii si pe podurile de peste canale; o
    pista de biciclete este disponibila pe aproape acelasi traseu
    pentru vizitatorii care vor sa imbine tratamentele spa cu
    activitatea fizica. Iar portul public pentru barci (kahns) din Burg
    a fost modernizat si infrumusetat.

    La baza transformarii Burgului ca destinatie de spa este
    Spreewaldtherme, ale carei piscine sunt alimentate din izvorul
    fierbinte. Complexul si-a deschis portile in urma cu cinci ani,
    consfintind Burg ca destinatie de spa. Intr-o cladire moderna
    ascunsa in padure, noua piscine cu apa termala intre 18 si 37 de
    grade Celsius se intind pe 775 de metri patrati, cu diverse grade
    de continut mineral si salin. Oaspetii misuna prin vasta zona de
    sauna in papuci de casa si halate, mergand spre sesiunile de sauna
    cu infuzii cu aburi si plante locale. Tratamentele cuprind masaje
    cu ulei de seminte de in si impachetari cu alge din Spreewald.

    Stefan Kannewischer, elvetianul investitor si operator al
    Spreewaldtherme, trece cu privirea peste peisajul care se intinde
    dincolo de apele care-i alimenteaza spa-ul. Kannewischer, a carui
    afacere de familie a eclipsat resorturile similare din Baden-Baden
    sau Bad Kissingen, isi aminteste prima sa vizita aici. “Ma gandeam:
    ce-mi trebuie mie sa ma duc in orasul asta de langa granita
    poloneza? Dar cum am ajuns mi-am dat seama ca locul acesta e
    magic”, povesteste el.

    Cu acel prilej, Kannewischer a facut o plimbare pe canal intr-o
    barca. “De cum m-am urcat, pret de trei-patru ore am fost in alta
    lume.”Burg aminteste de linistea care exista in Spreewald.
    Regiunea, unde locuieste o minoritate slava care se autointituleaza
    soraba si vorbesc un dialect cu acelasi nume, se axeaza in parte pe
    agricultura si pe exporturile de castraveciori subtiri si picanti,
    marca inregistrata, asezonati cu mustar, marar sau usturoi, si pe
    turism, care a inceput sa infloreasca la sfarsitul anilor 1880.

    Vaslasii locali, care ii incanta pe vizitatori cu detalii
    istorice, ghideaza barcile – odinioara principalele mijloace de
    transport prin aceste locuri – prin canale putin adanci care misuna
    de vietuitoare. Libelulele aterizeaza pe nuferi, salciile
    plangatoare perie verdele apelor si totul devine dintr-odata
    foarte, foarte linistit.


  • Cum se lupta americanii cu obezitatea: mere, anghinare, sparanghel si rucola

    Doctorii de la trei centre medicale din Massachusetts au inceput
    sa-i sfatuiasca pe pacienti sa consume “produse prescrise pe
    reteta” de la pietele de legume locale, intr-un efort de a lupta cu
    obezitatea din randul copiilor din familiile cu venituri mici. Ei
    ofera acum cupoane in valoare de un dolar pe zi pentru fiecare
    membru al familiei unui pacient, ca sa promoveze mesele
    sanatoase.

    “O mare parte dintre acesti copii au o gama limitata de fructe
    si legume cu care sunt obisnuiti si care le plac. Noi speram sa
    incerce mai multe”, spune dr. Suki Tepperberg, medic de familie la
    Codman Square Health Center din Dorchester, unul dintre centrele
    afiliate acestui proiect. “Scopul este sa facem asa incat consumul
    de fructe si legume sa creasca macar cu una pe zi.”

    Efortul ar putea sa ajute si pietele locale de legume sa
    concureze cu restaurantele de tip fast-food, care vand si ele
    meniuri de cate un dolar. Pietele agricole fac vanzari anuale de
    peste un miliard de dolari in Statele Unite, potrivit Ministerului
    Agriculturii de la Washington. Massachusetts a fost unul dintre
    primele state care a promovat aceste piete in chip de centre de
    medicina preventiva. In anii ’80, spre exemplu, statul a inceput sa
    ofere cupoane pentru pietele agricole catre femeile cu venituri
    mici care erau insarcinate sau alaptau, dar si pentru copiii mici
    cu risc de malnutritie. Acum, 36 de state au astfel de programe de
    nutritie orientate catre femei si copiii mici.

    Thomas M. Menino, primarul din Boston, spune ca noul program
    pentru copii, in care medicii prescriu legume pe reteta care sa fie
    “ridicate” de la pietele agricole, este o premiera. Doctorii vor
    urmari participantii ca sa vada cum le afecteaza programul
    obiceiurile alimentare si ca sa le urmareasca indicatorii de
    sanatate ca greutatea si indicele de masa corporala, explica
    el.

    “Cand vin dimineata la birou, vad in statia de autobuz copii
    care mananca chips-uri si beau sucuri acidulate”, spune Menino. “Eu
    sper ca acest program ii va ajuta sa-si schimbe obiceiurile
    alimentare si sa aiba un mod de viata mai sanatos.”

    Atentia primarului pentru obiceiurile alimentare dateaza de pe
    vremea mandatului sau de consilier municipal. De curand, el a numit
    un binecunoscut bucatar ca director pentru politici alimentare, ca
    sa promoveze mancarea gatita in scolile publice si ca sa incurajeze
    pietele de legume in oras.

    Desi obezitatea este o problema complexa, improbabil de rezolvat
    doar prin consumul de legume, sustinatorii acestui program de
    vouchere spera ca interventia medicilor va impulsiona tinerii sa
    adopte acele schimbari de comportament care ii pot ajuta sa previna
    obezitatea.

    Obezitatea infantila din Statele Unite costa anual 14,1 miliarde
    de dolari in cheltuieli directe de sanatate – retete si vizite la
    medic sau camera de garda, potrivit unui articol recent despre
    costurile obezitatii infantile publicat in periodicul Health
    Affairs. Tratarea afectiunilor generate de obezitate in randul
    adultilor costa circa 147 de miliarde de dolari anual, se estimeaza
    in articol.

    Desi proiectul-pilot de prescriere de legume este mic,
    sustinatorii lui il vad ca pe un mod de a incuraja copiii obezi si
    familiile lor sa consume produse proaspete mai multe si mai
    variate.

    “Ii putem ajuta pe oamenii din zonele cu venituri mici, care isi
    fac cumparaturile in supermarketuri si cauta mancare ieftina si
    nehranitoare, sa cumpere de la pietele de legume, facand fructele
    si legumele mai accesibile?”, se intreaba Gus Schumacher,
    presedintele Wholesome Wave, un grup non-profit din Bridgeport,
    Connecticut, care sprijina familiile de fermieri si accesul
    comunitar la produse locale.

    Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei
    BUSINESS Magazin.

  • Cum se lupta americanii cu obezitatea: mere, anghinare, sparanghel si rucola

    Doctorii de la trei centre medicale din Massachusetts au inceput
    sa-i sfatuiasca pe pacienti sa consume “produse prescrise pe
    reteta” de la pietele de legume locale, intr-un efort de a lupta cu
    obezitatea din randul copiilor din familiile cu venituri mici. Ei
    ofera acum cupoane in valoare de un dolar pe zi pentru fiecare
    membru al familiei unui pacient, ca sa promoveze mesele
    sanatoase.

    “O mare parte dintre acesti copii au o gama limitata de fructe
    si legume cu care sunt obisnuiti si care le plac. Noi speram sa
    incerce mai multe”, spune dr. Suki Tepperberg, medic de familie la
    Codman Square Health Center din Dorchester, unul dintre centrele
    afiliate acestui proiect. “Scopul este sa facem asa incat consumul
    de fructe si legume sa creasca macar cu una pe zi.”

    Efortul ar putea sa ajute si pietele locale de legume sa
    concureze cu restaurantele de tip fast-food, care vand si ele
    meniuri de cate un dolar. Pietele agricole fac vanzari anuale de
    peste un miliard de dolari in Statele Unite, potrivit Ministerului
    Agriculturii de la Washington. Massachusetts a fost unul dintre
    primele state care a promovat aceste piete in chip de centre de
    medicina preventiva. In anii ’80, spre exemplu, statul a inceput sa
    ofere cupoane pentru pietele agricole catre femeile cu venituri
    mici care erau insarcinate sau alaptau, dar si pentru copiii mici
    cu risc de malnutritie. Acum, 36 de state au astfel de programe de
    nutritie orientate catre femei si copiii mici.

    Thomas M. Menino, primarul din Boston, spune ca noul program
    pentru copii, in care medicii prescriu legume pe reteta care sa fie
    “ridicate” de la pietele agricole, este o premiera. Doctorii vor
    urmari participantii ca sa vada cum le afecteaza programul
    obiceiurile alimentare si ca sa le urmareasca indicatorii de
    sanatate ca greutatea si indicele de masa corporala, explica
    el.

    “Cand vin dimineata la birou, vad in statia de autobuz copii
    care mananca chips-uri si beau sucuri acidulate”, spune Menino. “Eu
    sper ca acest program ii va ajuta sa-si schimbe obiceiurile
    alimentare si sa aiba un mod de viata mai sanatos.”

    Atentia primarului pentru obiceiurile alimentare dateaza de pe
    vremea mandatului sau de consilier municipal. De curand, el a numit
    un binecunoscut bucatar ca director pentru politici alimentare, ca
    sa promoveze mancarea gatita in scolile publice si ca sa incurajeze
    pietele de legume in oras.

    Desi obezitatea este o problema complexa, improbabil de rezolvat
    doar prin consumul de legume, sustinatorii acestui program de
    vouchere spera ca interventia medicilor va impulsiona tinerii sa
    adopte acele schimbari de comportament care ii pot ajuta sa previna
    obezitatea.

    Obezitatea infantila din Statele Unite costa anual 14,1 miliarde
    de dolari in cheltuieli directe de sanatate – retete si vizite la
    medic sau camera de garda, potrivit unui articol recent despre
    costurile obezitatii infantile publicat in periodicul Health
    Affairs. Tratarea afectiunilor generate de obezitate in randul
    adultilor costa circa 147 de miliarde de dolari anual, se estimeaza
    in articol.

    Desi proiectul-pilot de prescriere de legume este mic,
    sustinatorii lui il vad ca pe un mod de a incuraja copiii obezi si
    familiile lor sa consume produse proaspete mai multe si mai
    variate.

    “Ii putem ajuta pe oamenii din zonele cu venituri mici, care isi
    fac cumparaturile in supermarketuri si cauta mancare ieftina si
    nehranitoare, sa cumpere de la pietele de legume, facand fructele
    si legumele mai accesibile?”, se intreaba Gus Schumacher,
    presedintele Wholesome Wave, un grup non-profit din Bridgeport,
    Connecticut, care sprijina familiile de fermieri si accesul
    comunitar la produse locale.

    Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei
    BUSINESS Magazin.