Tag: 10 ani

Se dau urmatoarele trei premise:

1. MBA-ul este o investitie.

2. Orice investitie implica riscuri.

3. Pentru a calcula riscurile trebuie sa cunosti piata.

Elaborati un plan de investitii cu titlul „MBA-ul meu“. Dar, inainte de a incepe, cititi o analiza a pietei.

Multe programe de MBA (Master of Business Administration – n.r.) s-ar mandri sa-l aiba pe Narcis Popescu in arhiva lor de „alumni“: de la absolvirea MBA-ului la Binghamton University, State of New York University in urma cu trei ani, salariul consultantului de 34 de ani a crescut cu 200%. (Cresterea salariala este argumentul calitatii cel mai des invocat de miile de programe de MBA care se razboiesc pe piata globala pentru a-si atrage candidatii.)

Dar nu toti absolventii de MBA se bucura de aceleasi rezultate ca Narcis Popescu – senior consultant pe probleme de strategie la compania britanica de consultanta CII, activand acum in Romania in cadrul Petrom.

Paul Isoiu, vicepresedintele Bancii Romanesti, povesteste ca nu a angajat cativa absolventi de MBA pentru ca aveau „pretentii supradimensionate“, in timp ce „erau debusolati, nu puteau sa «livreze» ceea ce au invatat sau nu erau dispusi sa treaca prin etapa de proba, in care trebuia sa vedem ce pot «livra»“. Iar consultantul in resurse umane George Butunoiu, unul dintre cei mai vechi head-hunteri de pe piata romaneasca, spune ca destul de multi absolventi de MBA spera ca toate companiile se vor „bate“ pe ei si devin foarte frustrati cand realitatea le inseala asteptarile. „Stiu doi oameni care au innebunit efectiv cautand un post bun, frustrati ca nu-l gasesc, si mai stiu cativa despre care cred ca vor ajunge tot acolo“, spune consultantul.

Nici lui Narcis Popescu de la CII Group nu-i sunt straine astfel de intamplari: „Am auzit si de colegi care nu au avut sansa sa-si gaseasca un job mai bine platit intr-un interval scurt de timp de la revenirea in tara“.

Cele trei exemple de mai sus nasc o concluzie: desi e recunoscut la scara globala ca o trambulina catre succesul profesional, MBA-ul implica si riscuri. Peste 1.500 de romani au absolvit MBA-ul in Romania si alte cateva zeci in strainatate. O mare parte s-a bucurat de ROI-ul (return on investment) obtinut. O alta parte s-a ales cu frustrari. Clubul MBA-istilor romani isi pierde, incet, din elitism. Nu mai e suficient sa faci un MBA, incepe sa conteze ce MBA iti alegi, unde il faci si cu ce sacrificii.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din mai 2006.

Dintr-un licean care visa sa aiba bani pentru un computer, Bogdan Putinica a ajuns sa castige 2.500 de dolari lunar la 23 de ani. Cu sase ani in urma, la o masa de la McDonald’s Unirii, facea planurile pentru business-ul propriu. Acum isi vinde firma pentru cateva milioane de euro catre Adecco, o companie elvetiana pozitionata pe locul 265 in Top Fortune Global Index 500.

Printre fel de fel de maruntisuri, Bogdan Putinica, CEO al IP Devel, pastreaza pe birou, in stanga monitorului, si un turn Eiffel auriu – unul ce poate fi cumparat, cu 2-3 euro, de la orice taraba cu suveniruri de pe malul Senei. Il pastreaza pentru ca-i aminteste de o afacere, nu de vreo vacanta. La Paris s-a intalnit pentru prima oara, in noiembrie trecut, cu Jean-Manuel Bullukian, seful diviziei de IT al companiei elvetiene Adecco, mai mare concern de resurse umane din lume. Discutia, al carei deznodamant e anuntul de saptamana aceasta al unei tranzactii de cateva milioane de euro, a durat mai multe ore. Cand Putinica si Daniel Bogdan – fost coleg de liceu, acum partenerul sau de business – au iesit din sediul Adecco, s-au uitat unul la altul si au spus aproape in acelasi timp: „E prima oferta care ne place“.

O concluzie neobisnuita pentru o companie care isi facuse un obicei din a refuza ofertele de preluare venite in ultimul timp intr-un ritm de 3-4 pe an, atat din strainatate cat si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii, a povestit pentru BUSINESS Magazin Bogdan Putinica saptamana trecuta, inainte de anuntul oficial al vanzarii. Atunci insa, ceva a fost diferit. „Ne-am simtit foarte confortabil. Oamenii aceia aveau aceeasi viziune cu noi, aceleasi planuri de crestere in piata.

In plus, ne potriveam bine – ce n-aveam noi aveau ei si ce n-aveau ei aveam noi“. Discutiile pornite la acea intalnire aveau sa se finalizeze noua luni mai tarziu, adica in urma cu doua saptamani, cu decizia de vanzare a unui pachet de actiuni de 76% din IP Devel, o companie cu venituri de 1,7 mil. euro anul trecut, catre Adecco – o companie cu afaceri de peste 18 miliarde de euro, inclusa in 2005 in Top Fortune Global Index 500. Luand in calcul marimea companiei romanesti, care tinteste o cifra de afaceri de 4 milioane de euro anul acesta si marja de profit care trece de 30%, tranzactia este estimata de specialisti din piata la circa 6-7 milioane de euro.

Eugen Schwab-Chesaru, directorul general al filialei locale a Pierre Audoin Consultants, firma care a intermediat vanzarea, a confirmat pentru BUSINESS Magazin ca valoarea tranzactiei este de ordinul milioanelor de euro, dar mai mica decat cea de anul trecut dintre Forte Company si Siemens (care s-a ridicat la 10 milioane de euro – n.r.).

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iulie 2006.

Piata creditelor pentru case e de trei ori mai mica decat cea a creditelor de consum, dar va creste cu 20-25% pe an, multumita si dobanzilor de o cifra. Dar uneori dobanda e doar o rotita din combinatia cea mai convenabila – un credit inseamna si comisioane, garantii, perioada de creditare, plafon maxim, asigurare – a unui imprumut facut aproape pe viata.

Cel care socoteste ca poate duce, luna de luna, un credit pentru locuinta, e descurajat pe de o parte de aglomeratia de oferte ale bancilor si pe de alta de suspiciunea ca in spatele fiecareia dintre ele s-ar putea ascunde capcane pe care numai un expert le-ar putea detecta la timp. Nici o banca mai rasarita nu isi mai permite sa nu ofere credite pentru locuinte, iar dobanzile au scazut dramatic, mai ales la imprumuturile in lei, coborand aproape la jumatatea nivelului din 2005. La inceputul anului trecut, creditul ipotecar Alpha Bank, de numai 13%, facea valuri pe piata – acum sunt bancheri care au coborat cu dobanzile la lei chiar si sub 7%. Iar media dobanzilor nu mai trece, la imprumuturile pe termen lung, de 8-10%. Dar sunt si alte lucruri care s-au schimbat: conditiile de acordare a creditelor s-au relaxat (documentatia necesara s-a mai subtiat un pic, chiar daca dosarul de credit solicitat de banci ramane inca stufos), perioadele de rambursare au crescut simtitor (ajungand, in oferta multor bancheri si la 25-30 de ani), plaja veniturilor luate in calcul s-a largit mult, la fel si garantiile acceptate.

Una peste alta, bancherii au luat in calcul posibilitatile romanilor – venituri inca mici, pe de o parte, dar si un spatiu mai redus de manevra pe care BNR li l-a lasat. Si ce daca cerintele BNR impun un avans de 25%? Bancherii ofera, pentru cei ce nu au bani de avans, dar cu venituri suficient de mari, credite suplimentare – in genere, imprumuturi de nevoi personale cu ipoteca, recent aparute pe piata romaneasca. Si ce daca rata pentru locuinta depaseste cele 35 de procente din venitul lunar permise de banca centrala? Bancherii ofera credite pe 25-30 de ani – scazand implicit si rata lunara. Si ce daca nu stiti la ce banca sa mergeti? Bancherii au facut primul pas, incheind parteneriate cu agentiile imobiliare. V-au speriat fluctuatiile de dobanzi din ultimii ani si nu stiti daca e momentul sa riscati? Aveti un respiro – bancherii va ofera credite cu dobanzi fixe pe 1-5 ani. Pe de alta parte, pentru a usura efortul financiar initial, din ce in ce mai multe banci au inceput sa isi modifice ofertele in ultima perioada, incluzand in rata lunara toate costurile: rata la credit, dobanda, asigurarile si comisioanele. Mai ezitati?

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.

Romania va ajunge abia peste zece ani la nivelul de trai al tarilor central- si est-europene care au aderat la UE in 2004. Cel putin asa a prezis de curand Anand Seth, directorul Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si de Est. Iar aceasta se va intampla numai in regim de inflatie mica si de crestere economica simtitor mai mare decat cea de care e in stare acum Romania. Nu cumva e prea pesimista estimarea? Sau poate prea optimista?

Dupa decernarea celor mai importante premii ale celei de-a saptea arte, oameni din intreaga lume au dat fuga la cinematograf sa o vada pe blonda de la Drept intr-un rol de Oscar. Numai ca vizionarea capricioasei Reese Witherspoon intr-un rol de sotie mai mult sau mai putin iubitoare i-a costat pe romanii care s-au dus la cinematograf un pic mai mult decat pe vecinii nostri mai de la vest.

Daca noi am platit la Multiplex pentru avanpremiera „Walk the Line“ 5,5 euro, echivalentul a 19,5 RON (daca am mai avut rabdare cateva saptamani, pretul a coborat la 4,2 euro – 15 RON), vecinii din Budapesta au platit pentru a urmari viata lui Johnny Cash aproximativ 5 euro, cehii intre 4 si 6 euro, letonii 5,7 euro, iar polonezii 5,8 euro.

La prima vedere, un bilet la film in Romania pare relativ ieftin. La o privire mai atenta, vedem insa ca banii dati la casa de bilete reprezinta un efort financiar mult mai mare in valoare absoluta, raportat adica la puterea de cumparare a cinefililor din tarile central-europene, atata vreme cat statisticile arata diferente semnificative de nivel de trai intre noi si ei.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.

Business Magazin grupează, cu ocazia aniversării a zece ani, cele mai interesante articole de copertă din paginile revistei.

N-a avut rabdare sa ramana macar un an in politica, dar a stat noua ani intr-o banca. Un personaj simbolic al primilor ani ai tranzitiei, Misu Negritoiu, a ajuns primul bancher roman la conducerea executiva a unei banci cu capital strain. Vazuta de departe, turnura pare o ironie a sortii. De aproape, are o logica instructiva pentru cine vrea sa priceapa cum a crescut capitalismul autohton.

Un blogger care comenta lunile trecute ce se intampla in viata politica de la noi se plangea ca prea putini dintre politicienii sau sefii de institutii centrale ale statului au avut vreodata si alte cariere, adica daca au izbutit ceva in zona privata. „Dintre fostii premieri ai Romaniei, nici unul n-a performat ulterior. Roman este istorie, Stolojan este «bolnav de serviciu» la Cotroceni, Vacaroiu e… hm, presedinte al Senatului. Aceeasi situatie si pentru fostii ministri de finante sau ai economiei/reformei… Daianu, Serbanescu scriu pe la gazeta, Mircea Cosea mai apare din cand in cand pe la televizor…“

Printre putinele exceptii amintite in jurnalul online, de oameni care au avut adica prilejul sa conduca tara in anii ‘90 si apoi s-au reorientat spre sectorul privat, figureaza Bogdan Baltazar si Misu Negritoiu, ambii ajunsi in conducerea cate unei mari banci din Romania. Daca in cazul lui Baltazar e vorba de sefia Consiliului de Administratie al BRD, parasita ulterior in favoarea unei afaceri proprii de consultanta, Negritoiu a lucrat la ING Romania exclusiv in sfera conducerii executive – mai intai ca manager de corporate finance, incepand din 1997, apoi ca director general adjunct, pentru ca acum, de la 1 august, sa preia functia de director general, devenind astfel primul roman care ocupa o astfel de pozitie intr-o institutie bancara cu capital majoritar strain.

Parerea bloggerului de mai sus, ca lipsa unei cariere in sectorul privat ar ilustra o competenta profesionala slaba a celor ce nu stiu sa fie nimic altceva decat politicieni sau functionari ai statului, e destul de raspandita intr-o societate unde iscusinta de a ramane in raiul politicii e un bun substitut pentru talentul in afaceri sau pentru priceperea in orice fel de arte si meserii. Demonstreaza insa neaparat migrarea unui demnitar spre zona privata faptul ca acesta a avut spirit intreprinzator sau competenta in profesie? Avocatul diavolului ar spune ca, dimpotriva, fosti inalti demnitari ai statului, asa cum au fost Baltazar si Negritoiu, au fost cooptati in conducerea unor banci in primul rand pentru relatiile lor in lumea politica – ba mai mult, ca au avut sansa sa fie remarcati si recrutati de noii lor angajatori privati numai fiindca la un moment dat au avut functii vizibile in aparatul de stat.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iulie 2006.

Business Magazin grupează, cu ocazia aniversării a zece ani, cele mai interesante articole de copertă din paginile revistei.

Singurul fenomen economic spontan din Romania“ – cum numea acum doi ani un cunoscator aparitia sutelor de retele de cartier in zone in care pentru marii operatori era neprofitabil inca sa se extinda – trece de la faza de improvizatie la cea de afacere vandabila. Intreprinzatori care in urma cu 2-3 ani porneau cu investitii de cateva zeci de milioane de lei isi vand acum afacerile cu sume care se invart in jurul unui sfert de milion de euro.

Ce strada doriti sa cumparati?“ – asa a sunat prima replica a lui Florin Stanici, asociat la firma care detine reteaua de cartier Enter-Net, cand BUSINESS Magazin i-a cerut telefonic detalii despre anuntul postat pe site-ul www.retele.net. Afacerea scoasa la vanzare – care a pornit in urma cu nici doi ani si a ajuns in iulie la 950 de abonati, potrivit anuntului – ar pretui acum, dupa cum negociaza Stanici, 200 de euro/abonat. „Eu nu-mi bat joc de munca mea, eu vreau banii jos, nu in rate, sunt om serios“, spune asociatul de la Enter-Net, povestind ca afacerea a fost curtata si de RCS & RDS, dar ca negocierile au esuat. Din discutia telefonica purtata cu BUSINESS Magazin mai reiese ca nici numarul de abonati specificat pe site nu mai e de actualitate. „In urma cu o luna si ceva aveam 950 de abonati, acum am 2.500“, spune Stanici, adaugand ca si Enter-Net, la randul sau, a cumparat niste mici retele de cartier cu 50-100 de euro abonatul – altfel nici n-ar fi putut creste atat de rapid. Pe afacerea Enter-Net, cu abonati din cartierul bucurestean Baba Novac, proprietarii spera sa obtina, in concluzie, jumatate de milion de euro.

Anuntul de pe www.retele.net nu e un accident – oferte similare se gasesc pe toate site-urile de vanzari si pe cateva forumuri. Ceea ce inseamna ca astfel de mici afaceri „de sufragerie“, incepute din nimic in urma cu doi-trei ani, isi fac deja transferul in alta liga – iar proprietarii lor isi vad spiritul intreprinzator rasplatit. In septembrie, de exemplu, patru retele de cartier din Bucuresti – BNet, RTA, SMN si HI-FI Lan – au fost excluse din Interlan, o organizatie care-si propune „sa apere retelele de cartier de orice pericole din afara (legi, monopoluri, dumping)“. Excluderea are ca unic motiv faptul ca cele patru retele, care au impreuna cateva mii bune de abonati, au fost cumparate de grupul RCS & RDS, pierzandu-si, astfel, dreptul de a fi membre intr-o asociatie rezervata doar furnizorilor de internet cu o cifra de afaceri de sub 50.000 de dolari (1,4 miliarde lei vechi) lunar.

Cu cinci luni in urma, un alt furnizor de internet, Air Bites – cu afaceri in Romania, Polonia, Bugaria si Ucraina – cumpara primele patru retele de cartier (Cip Net, Net Quest, Link Explore, Get Net) in Iasi, de data aceasta. Reteaua Cip Net e o afacere inceputa de Sergiu Ionascu in decembrie 2004, iar la momentul achizitiei reteaua ajunsese la 1.300 de abonati. NetQuest, la randul sau, detinuta de patru asociati, a reusit sa stranga in trei ani de existenta circa 2.000 de abonati, avand o cifra de afaceri pentru 2005 de 522.543 RON (aproape 150.000 de euro). In aceeasi transa a trecut in proprietate elvetiana reteaua ieseana Link Explore, cu 1.000 de abonati.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2006.

Cel mai mare retailer roman a depus armele in fata competitiei si inchide businessul. A fost concurenta prea apriga sau a suferit compania sincope in dezvoltare? Care au fost greselile care dus la disparitia unei retele de 14 magazine?  Raspunde Razvan Petrovici, fondatorul Univers’all.

Am pierdut cinci ani din viata“, spune Razvan Petrovici, omul de afaceri care controleaza reteaua Univers’all si care nu pare deloc demoralizat, ci mai degraba amarat, de parca i s-ar fi stricat jucaria preferata. Ceea ce, de fapt, s-a si intamplat. In mai putin de o luna, din toate cele 14 magazine pe care le avea pana acum doua saptamani reteaua, nu va mai ramane nici unul sub umbrela marcii Univers’all. Unul deja s-a vandut, patru sunt „la semnat, la notariat“, restul fiind in discutii mai mult sau mai putin avansate cu mai multe companii din domeniul retailului.

Univers’all este primul esec de proportii de pe piata romaneasca de comert. Poate si din prisma faptului ca a fost, pana la inceputul lunii noiembrie, cel mai mare retailer roman, ca numar de magazine si cifra de afaceri. Cu toate acestea, Petrovici prefera sa spuna ca „restructureaza firma“ si nu ca ar fi in lichidare sau faliment. Tehnic vorbind, e adevarat, pentru ca poate vinde operatiunile si/sau spatiile comerciale dupa bunul plac, fara sa fie fortat in vreun fel de un plan al executorilor.

Desi Univers’all a trecut prin mai multe perioade de criza, punctul critic a intervenit la inceputul lunii noiembrie. „Pe la ora 10 seara ma sfatuiam cu Geo (Geo Buruiana, fost director general al retelei – n.red.), care sunt solutiile pe care le avem“, povesteste Petrovici. Mai multe dintre magazine inregistrasera scaderi importante ale vanzarilor si mergeau in pierdere de cateva luni, pe fondul aparitiei unor concurenti redutabili si cu o politica de pret agresiva, precum Kaufland.

In aceste conditii a intervenit un blocaj financiar, compania nemaiputand sa achite facturile catre companiile furnizoare. „M-am decis sa inchid magazinele pentru a nu adanci si mai mult pierderile.“ Pierderi care se ridicau la inceputul lunii trecute la circa 48 de milioane de lei (13 milioane de euro) si care ar putea fi acoperite din banii obtinuti din vanzarea magazinelor.

Petrovici vrea sa stinga, mai intai de toate, datoriile catre furnizori. Aproape jumatate din cele 13 milioane de euro se poate insa acoperi si cu valoarea stocurilor de marfa, de aproape sase milioane de euro, pe care le mai are Univers’all si care au fost directionate integral catre magazinul din complexul Unirea, din Bucuresti. Un „noroc“ care mai contrabalanseaza dimensiunile pierderilor e ca investitiile imobiliare (achizitionarea spatiilor in care operau magazinele Univers’all) facute de retea au castigat in valoare, partea de real estate ajungand acum la aproape 9 milioane de euro.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din decembrie 2006.

Cel mai mare retailer roman a depus armele in fata competitiei si inchide businessul. A fost concurenta prea apriga sau a suferit compania sincope in dezvoltare? Care au fost greselile care dus la disparitia unei retele de 14 magazine?  Raspunde Razvan Petrovici, fondatorul Univers’all.

Am pierdut cinci ani din viata“, spune Razvan Petrovici, omul de afaceri care controleaza reteaua Univers’all si care nu pare deloc demoralizat, ci mai degraba amarat, de parca i s-ar fi stricat jucaria preferata. Ceea ce, de fapt, s-a si intamplat. In mai putin de o luna, din toate cele 14 magazine pe care le avea pana acum doua saptamani reteaua, nu va mai ramane nici unul sub umbrela marcii Univers’all. Unul deja s-a vandut, patru sunt „la semnat, la notariat“, restul fiind in discutii mai mult sau mai putin avansate cu mai multe companii din domeniul retailului.

Univers’all este primul esec de proportii de pe piata romaneasca de comert. Poate si din prisma faptului ca a fost, pana la inceputul lunii noiembrie, cel mai mare retailer roman, ca numar de magazine si cifra de afaceri. Cu toate acestea, Petrovici prefera sa spuna ca „restructureaza firma“ si nu ca ar fi in lichidare sau faliment. Tehnic vorbind, e adevarat, pentru ca poate vinde operatiunile si/sau spatiile comerciale dupa bunul plac, fara sa fie fortat in vreun fel de un plan al executorilor.

Desi Univers’all a trecut prin mai multe perioade de criza, punctul critic a intervenit la inceputul lunii noiembrie. „Pe la ora 10 seara ma sfatuiam cu Geo (Geo Buruiana, fost director general al retelei – n.red.), care sunt solutiile pe care le avem“, povesteste Petrovici. Mai multe dintre magazine inregistrasera scaderi importante ale vanzarilor si mergeau in pierdere de cateva luni, pe fondul aparitiei unor concurenti redutabili si cu o politica de pret agresiva, precum Kaufland.

In aceste conditii a intervenit un blocaj financiar, compania nemaiputand sa achite facturile catre companiile furnizoare. „M-am decis sa inchid magazinele pentru a nu adanci si mai mult pierderile.“ Pierderi care se ridicau la inceputul lunii trecute la circa 48 de milioane de lei (13 milioane de euro) si care ar putea fi acoperite din banii obtinuti din vanzarea magazinelor.

Petrovici vrea sa stinga, mai intai de toate, datoriile catre furnizori. Aproape jumatate din cele 13 milioane de euro se poate insa acoperi si cu valoarea stocurilor de marfa, de aproape sase milioane de euro, pe care le mai are Univers’all si care au fost directionate integral catre magazinul din complexul Unirea, din Bucuresti. Un „noroc“ care mai contrabalanseaza dimensiunile pierderilor e ca investitiile imobiliare (achizitionarea spatiilor in care operau magazinele Univers’all) facute de retea au castigat in valoare, partea de real estate ajungand acum la aproape 9 milioane de euro.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din decembrie 2006.

Toate drumurile Romaniei duc la mall. O spun in diferite forme analistii imobiliari: numarul mall-urilor din Bucuresti ar putea ajunge la 14 in trei ani; numai pentru 2007 in tara sunt anuntate proiecte de peste 500 mil. euro; la sfarsitul lui 2005, toate spatiile comerciale de calitate din Capitala erau 100% ocupate, existand liste de asteptare pentru Bucuresti Mall sau Plaza Romania. Dar in spatele entuziasmului cvasigeneral, spectrul esecului isi arata primii colti. In fond, cine castiga si cine pierde?

Fiecare oras cu 100.000-150.000 de locuitori suporta un centru comercial de tip mall“, spune de cate ori are ocazia Iulian Dascalu, omul de afaceri de numele caruia se leaga primul mall de succes din provincie – Iulius Mall din Iasi. „Intr-un oras mai mare, pentru fiecare 150.000 de locuitori poate fi construit un mall“, e de parere si Arpad Paszkany, administratorul Polus Transilvania – parte a grupului de investitii imobiliare TriGranit Development Corporation. Proprietar al echipei de fotbal CFR Cluj, Paszkany a asteptat noua ani sa treaca de la teorie la practica. Constructia Polus Mall – un complex care se va intinde pe 34 ha a fost anuntata inca din 1997, rastimp in care proiectul a ramas in suspensie din cauza disputelor juridice asupra terenului.

Cu doua mall-uri la activ, presedintele Iulius Group a asteptat ceva mai putin. Proiectul Iulius Mall Cluj-Napoca – cea mai mare investitie de pana acum a Iulius –  era prezentat oficial in februarie 2006, pentru ca lucrarile sa inceapa in forta trei luni mai tarziu. Termenul de finalizare: octombrie 2007. Tot in luna iunie se turna si piatra de temelie a Polus Center, care va deveni operational la sfarsitul lui 2007. Clujenii vor avea dintr-o data doua mall-uri si, implicit, o dilema de rezolvat: Iulius Mall sau Polus Center? Dar o intrebare nu vine niciodata singura. Facand abstractie de optimismul fundamentat statistic al celor doi oameni de afaceri, vor reusi ambele mall-uri sa supravietuiasca? Prin extrapolare, cate dintre proiectele anuntate pentru urmatorii ani vor ajunge la faza de maturitate?

Dragos Rosca, directorul fondului de investitii Gemisa Investments, care are cateva plasamente in retail (Mini Blu, Optiblu), spune ca „un mall nu este atat o afacere de real estate, cat una de retail“: nu este suficient sa ridici o constructie si sa astepti ca lucrurile sa mearga de la sine. Pentru un dezvoltator, crucial e sa genereze trafic. Cum se poate face acest lucru? Specialistii in real estate ar declama imediat: prin locatie, locatie, locatie. Concentrandu-se asupra acestei repetitii, retailerii cu experienta ar prescrie insa o alta formula a succesului: ancore, ancore, ancore – adica puncte de atractie intr-un centru comercial – cinematograf, restaurante si cafenele sau magazine cu branduri sonore. Revenind la exemplul Clujului, Iulius Mall va fi amplasat in apropierea fostei baze de agrement a UTC Cluj, in cartierul Gheorgheni. Avand o suprafata desfasurata de 110.338,35 mp (inclusiv parcaje si o cladire de birouri de clasa A), cel de-al treilea mall al Iulius va avea, printre altele, Aqua Park, un patinoar, un perete de alpinism si o piscina. Valoarea totala a investitiei: 60  milioane de euro. Polus Center se va afla in cealalta parte a orasului, la  granita dintre Cluj-Napoca si comuna Floresti, la iesirea spre Oradea, intre Metro si Praktiker. Cu o suprafata construita de 82.000 mp, mall-ul Polus e  o investitie de 140 milioane de euro, dar si 250 de magazine, sapte hipermaketuri, un multiplex, 28 de cafenele, restaurante si fast-food-uri.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2006.

Toate drumurile Romaniei duc la mall. O spun in diferite forme analistii imobiliari: numarul mall-urilor din Bucuresti ar putea ajunge la 14 in trei ani; numai pentru 2007 in tara sunt anuntate proiecte de peste 500 mil. euro; la sfarsitul lui 2005, toate spatiile comerciale de calitate din Capitala erau 100% ocupate, existand liste de asteptare pentru Bucuresti Mall sau Plaza Romania. Dar in spatele entuziasmului cvasigeneral, spectrul esecului isi arata primii colti. In fond, cine castiga si cine pierde?

Fiecare oras cu 100.000-150.000 de locuitori suporta un centru comercial de tip mall“, spune de cate ori are ocazia Iulian Dascalu, omul de afaceri de numele caruia se leaga primul mall de succes din provincie – Iulius Mall din Iasi. „Intr-un oras mai mare, pentru fiecare 150.000 de locuitori poate fi construit un mall“, e de parere si Arpad Paszkany, administratorul Polus Transilvania – parte a grupului de investitii imobiliare TriGranit Development Corporation. Proprietar al echipei de fotbal CFR Cluj, Paszkany a asteptat noua ani sa treaca de la teorie la practica. Constructia Polus Mall – un complex care se va intinde pe 34 ha a fost anuntata inca din 1997, rastimp in care proiectul a ramas in suspensie din cauza disputelor juridice asupra terenului.

Cu doua mall-uri la activ, presedintele Iulius Group a asteptat ceva mai putin. Proiectul Iulius Mall Cluj-Napoca – cea mai mare investitie de pana acum a Iulius –  era prezentat oficial in februarie 2006, pentru ca lucrarile sa inceapa in forta trei luni mai tarziu. Termenul de finalizare: octombrie 2007. Tot in luna iunie se turna si piatra de temelie a Polus Center, care va deveni operational la sfarsitul lui 2007. Clujenii vor avea dintr-o data doua mall-uri si, implicit, o dilema de rezolvat: Iulius Mall sau Polus Center? Dar o intrebare nu vine niciodata singura. Facand abstractie de optimismul fundamentat statistic al celor doi oameni de afaceri, vor reusi ambele mall-uri sa supravietuiasca? Prin extrapolare, cate dintre proiectele anuntate pentru urmatorii ani vor ajunge la faza de maturitate?

Dragos Rosca, directorul fondului de investitii Gemisa Investments, care are cateva plasamente in retail (Mini Blu, Optiblu), spune ca „un mall nu este atat o afacere de real estate, cat una de retail“: nu este suficient sa ridici o constructie si sa astepti ca lucrurile sa mearga de la sine. Pentru un dezvoltator, crucial e sa genereze trafic. Cum se poate face acest lucru? Specialistii in real estate ar declama imediat: prin locatie, locatie, locatie. Concentrandu-se asupra acestei repetitii, retailerii cu experienta ar prescrie insa o alta formula a succesului: ancore, ancore, ancore – adica puncte de atractie intr-un centru comercial – cinematograf, restaurante si cafenele sau magazine cu branduri sonore. Revenind la exemplul Clujului, Iulius Mall va fi amplasat in apropierea fostei baze de agrement a UTC Cluj, in cartierul Gheorgheni. Avand o suprafata desfasurata de 110.338,35 mp (inclusiv parcaje si o cladire de birouri de clasa A), cel de-al treilea mall al Iulius va avea, printre altele, Aqua Park, un patinoar, un perete de alpinism si o piscina. Valoarea totala a investitiei: 60  milioane de euro. Polus Center se va afla in cealalta parte a orasului, la  granita dintre Cluj-Napoca si comuna Floresti, la iesirea spre Oradea, intre Metro si Praktiker. Cu o suprafata construita de 82.000 mp, mall-ul Polus e  o investitie de 140 milioane de euro, dar si 250 de magazine, sapte hipermaketuri, un multiplex, 28 de cafenele, restaurante si fast-food-uri.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din august 2006.