BusinessMagazin

Tag: 10 ani

  • Zece ani de Business Magazin. Povestea în oameni, cifre şi analize a unui întreg ciclu economic şocant de creşteri şi căderi

    Istoria revistei Business Magazin înseamnă de fapt un adevărat manual de economie, cu un întreg ciclu de creştere şi de scădere, cu sute de poveşti despre reuşite şi tot atâtea despre eşecuri.

    Cei mai intenşi zece ani din istoria recentă a României au coincis cu apa­riţia, săptămână de săptămână, a revistei Busi­ness Ma­gazin.

    Ca şi acum, 2004, anul în care revista a apărut, era un an electoral, de la care oamenii aşteptau o schim­ba­re radicală. Din acest punct de vedere, al nevoii unei schimbări radicale, parcă nici nu au trecut zece ani. Sunt însă peste 490 de nu­mere de revistă care atestă nu numai trecerea ultimilor zece ani, ci şi istoria lor de business, suficient de îndepărtată ca să nu ne alimenteze speranţe, dar suficient de apropiată ca să învăţăm din lecţiile ei. Economia locală a trecut în ultimii zece ani printr-un întreg ciclu de creş­tere şi de scădere. La zece ani distanţă de la prima copertă a BM, suntem din nou la începutul unui ciclu şi sperăm într-o revenire a eco­nomiei, chiar dacă nu cu forţa cu care a pornit în urmă cu zece ani.

    Începuturile revistei au fost marcate de creştere economică şi de speranţe mari pentru România, dar şi de instabilitate politică şi de schim­bări sociale majore. Pe­ri­oada electorală a fost urmată de creş­te­re, de optimism, dar şi de în­do­ieli, între­bări, pro­ble­me, schimbări pe care Bu­siness Magazin le-a dez­bătut în articole de co­pertă şi care sunt mai actuale ca ni­cio­dată. „Ajunge! Apel către guver­nanţi“ a fost un titlu de copertă care aten­ţiona mediul politic despre pro­ble­mele mediului de busi­ness, iar „Ro­mânia, ţara fără cape­te“, atrăgea atenţia că schimbarea şi in­sta­bilitatea politică dăunează grav afa­ce­rilor.

    Cu un mediu politic instabil şi cu o economie care creştea de la sine, viaţa oamenilor se schimba de la o zi la alta.

    „România nonstop“ atră­gea atenţia asupra faptului că România s-a corporatizat şi că toată creşterea economică vine la pachet cu schimbări radicale în stilul de viaţă şi în sănătatea oamenilor. O temă similară trata şi „Fast Forward“ – „scopul inovaţiilor tehnologice, secretul carierelor reuşite, calea spre profit pare să fie economia de timp. Cine reuşeşte să ia viteză câştigă“.

    Dincolo de efervescenţa de pe piaţa corporate, Business Magazin s-a uitat şi către efervescenţa din buzunarele consumatorilor, acesta fiind unul dintre cele mai fierbinţi subiecte ale anilor de dinainte de criză – creditarea şi consumul. Pentru cover story-ul din ianuarie 2006 despre pariul pe cursul valutar, cei mai mulţi bancheri estimau un curs de 34.000 pentru iunie 2006, iar în iunie întrebarea pentru decembrie era dacă leul se va devaloriza până sau mult peste 36.000 lei. „Devoratorii de credite“, o copertă din toamna lui 2006, venea în contextul avertismentelor BNR privind politica de creditare, care se înăsprise, şi explica de ce România va continua să crească pe credit; motivele aduse în discuţie erau legate de media creditelor pe cap de locuitor (de 135 de euro în România faţă de 823 de euro în statele central-europene) şi de concurenţa dintre bănci, societăţi de leasing şi de consumer finance care face creditele mai accesibile.

    De la extaz la agonie în economie

    Pe o piaţă care creştea accelerat, subiectele abordate de Business Magazin au vizat inclusiv strategii de adaptare la creştere, dar şi strategii inedite de creştere: „Cum faci faţă succesului“ a fost un articol de copertă care vorbea despre cum companiile trebuie să se reinventeze, să caute noutatea, să se raporteze mai puţin la competitori şi mai mult la propriile competenţe.

    Păstrarea succesului era o temă delicată, mai ales pentru antreprenorii care refuzau oferte de zeci de milioane, mizând pe strategia proprie şi pe creşteri continue în urmă­torii ani. „Think Big“ a fost un articol care analiza strategiile ieşite din comun ale unor antreprenori care făceau în 2007 eforturi să lanseze cel mai mare hotel din Europa sau cea mai mare dezvoltare imobiliară de la zero dintr-o capitală europeană. Copertele din a doua parte a lui 2008 au început să menţioneze criza şi să pună întrebări. „Criza traversează oceanul. Ajunge şi la noi?“, „Cum ne schimbă viaţa criza?“, „Cine va plăti ieşirea din criză?“ au fost cele mai importante semnale de alarmă trase de Business Magazin, pe care piaţa le-a calificat de multe ori drept alarmante şi atât.

    Anul 2008 rămâne de referinţă pentru oamenii de afaceri care i-au supravieţuit şi care au învăţat că businessul nu merge doar în sus sau doar în jos. 2008 a fost o lecţie de învăţare a umilinţei şi a echilibrului, care a schimbat definitiv faţa businessului din toată lumea. Ceea ce a urmat a fost o perioadă greu de digerat de către întreg mediul economic, care a trăit o nouă criză, noi încerări, noi porniri de la zero după ce scurta istorie de capitalism a României părea că îi expusese deja la toate acestea. „La ce e bun falimentul“ se întreba Business Magazin, nu retoric, pe prima copertă din 2010.

    Schimbarea de paradigmă din economie s-a văzut imediat şi pe copertele Business Magazin: România îşi punea problema elitelor, a modului cum au fost cheltuiţi banii contribuabililor, dar şi a modului cum poate fi găsită şi cumpărată o locuinţă ieftină sau a modului cum oamenii se pot descurca în noua realitate economică.

    A fost şi o parte bună în criză

    Partea bună a crizei a fost că oamenii au început să asculte – fie de consultanţi, fie de propria intuiţie, fie de sfaturile altora. În 2010 Business Magazin a pornit seria de evenimente Meet the CEO, în cadrul cărora manageri şi oameni de afaceri povesteau despre cum au împletit cariera cu viaţa de familie, dar şi succesele anterioare crizei cu insuccesele anilor mai recenţi. Din 2010, la Meet the CEO au vorbit cele mai puternice figuri din businessul românesc, care au dat, pe lângă povestea lor, şi sfaturi pentru tinerii care vor să crească în business şi nu numai.

    Din 2013, chiar dacă macroeconomic România stătea cam la fel, oamenii au început să creadă din nou în creştere – nu în revenire, ci în creştere. 2013 aducea însă şi aniversarea a cinci ani de criză şi dedica o copertă pentru cinci poveşti definitorii: un faliment, un eşec, o menţinere, o creştere şi o creştere surprinzătoare. Cam acestea au fost feţele crizei şi cam acestea sunt şi acum, după zece ani în care am analizat economia din toate unghiurile sale. Ultimii zece ani au adus veşti bune şi veşti proaste pentru orice persoană mai mult sau mai puţin implicată în business, dar ei reprezintă, pentru toţi cei care şi-au învăţat lecţiile, primii zece ani dintr-un drum pe care suntem nerăbdători să îl parcurgem.

    Inovaţia înainte de toate

    An după an, Business Magazin scoate la lumină 400 de oameni care stau în spatele businessurilor de success. „100 Tineri Manageri de Top“, „200 cele mai Puternice Femei în Business“, „TOP 100 Cei mai admiraţi CEO din România“ sunt cataloagele care prezintă numele care contează în mediul de afaceri românesc, cei care conduc afaceri de milioane de euro şi de care depinde mersul economiei.

    Până la finalul anului, Business Magazin se va lansa într-o nouă provocare – atât pentru reprezentanţii mediului de business, cât şi pentru membrii redac­ţiei: „Catalogul celor mai inovatoare companii“. Inovaţia, un fenomen de cele mai multe ori neglijat de companiile din România, ar putea să schimbe tot ceea ce ştim despre afaceri şi despre lume în general. Iar pentru că în România trăim de cele mai multe ori cu impresia că ţara se mişcă lent, iar inovaţia este în altă parte, ne-am propus să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie.

    Şi de această dată vă rugăm să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania dvs. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea în catalog şi le vom şi premia.

  • Business Magazin împlineşte ZECE ANI. Istoria celei mai importante reviste de business din România

    Data apariţie: 6 Octombrie 2014

    Am povestit despre oamenii care contează în business, oamenii prezentului care schimbă viitorul mediu de afaceri din România şi din lume. Am urmărit evoluţia celor care s-au evidenţiat prin iniţiativă, prin performanţă şi prin excelenţă.

    Am adunat cele mai importante sfaturi bazate pe experienţa acumulată în carieră, extrem de utile pentru tinerii manageri aflaţi la început de drum, dar şi pentru viitorii manageri, oameni dornici de ascensiune profesională  care caută modele bune de urmat în business.

    Am oferit informaţie relevantă, eliberată de balast şi interese. Am fost aprigi, iuţi, îndrăzneţi şi am ştiut mereu ceva ce restul lumii nu ştia încă. Într-o lume care se schimbă în fiecare zi, aceasta a fost, este şi va fi puterea jurnalistului.

    Am ales subiecte despre care am scris primii. Înaintea timpurilor lor. Lucruri pe care noi am pariat şi care s-au împlinit. Oameni pe care noi i-am descoperit şi care acum sunt în top. Fiecare story de atunci şi de acum. Evoluţie şi revoluţie.

    Nu în ultimul rând, am dat răspunsuri la întrebările tinerilor care vor să înceapă o afacere şi am creat un punct de întâlnire care a transformat poveştile în idei.

    Vom grupa toate aceste vârfuri editoriale în numărul aniversar Business Magazin 10 ani.

    COVER STORY: Business Magazin, o revistă cât un manual de economie

    MANAGEMENT: Efectul revistei Business Magazin în afaceri. Notorietatea transformată în bani

    STRATEGIE: Managerii şi antreprenorii pe care i-am prezentat şi au confirmat

     

    INTERNET: Povestea siteului Business Magazin. Poveştile ajung la jumătate de milion de cititori

     

    EVENIMENT: Retrospectiva celor mai importante evenimente de business

     

    Ediţia aniversară a revistei Business Magazin este disponibilă, începând cu 6 octombrie 2014, în reţelele Inmedio şi Relay.

  • Business Magazin, în 2010 – România exportă cei mai mulţi manageri din istorie. Străinii îşi lasă afaceri de miliarde pe mâna lor

    Statutul pe care angajatii romani il au in afara tarii este greu de definit intr-un cuvant. Unii spun ca suntem candidatii perfecti pentru munca de jos, altii cred ca suntem hoti si cersetori si se feresc de noi, altii ne-au acordat suficient credit incat sa ne lase sa le conducem afacerile. In ultimii ani, cateva mii de romani au intrat in echipele internationale de conducere ale unor afaceri uriase. BUSINESS Magazin a vorbit cu o parte dintre ei si va prezinta povestile de succes ale expatilor „made in Romania“.

    Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in afara tarii. Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo; au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor responsabilitati mai mari.

    Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu pretentii.

    Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania – OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2010.

  • Angajaţii captivi în inbox

    Acum, mailul şi facebookul sunt citite încă de acasă, de dimineaţă, de pe telefon sau tabletă, iar verificarea mesajelor din inbox are loc pe parcursul întregii zile, indiferent de locul unde se află destinatarul acestora. Emailul a devenit parte din viaţa noastră, iar tehnologia, în loc să controleze accesul la birocraţia din inbox, a transformat un task de birou într-o chestiune la care te simţi obligat să răspunzi oriunde ai fi.

    Mailul a devenit un fel de sms, facebookul un fel de privit la televizor, iar bucuria accesului la tehnologie ne face, de fapt, mai captivi în fiecare zi.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Ca si dinamita, e-mail-ul isi arata – daca e manuit fara grija – si potentialul distructiv. Nu ucide, e adevarat, dar costa. Fara el afacerile s-ar lega mai greu. Cu el, insa, stresul creste si capata noi forme, productivitatea scade si companiile sunt nevoite sa achite nota de plata, avand pe deasupra si manageri nevrozati din pricina ca-si petrec 3-4 ore pe zi cu nasul in Inbox. Un avocat de afaceri, Daniel Badea, pare convins chiar ca 14 ore pe zi e-mail-ul e „sursa raului din viata noastra“.

    Ca si dinamita, e-mail-ul isi arata – daca e manuit fara grija – si potentialul distructiv. Nu ucide, e adevarat, dar costa. Fara el afacerile s-ar lega mai greu. Cu el, insa, stresul creste si capata noi forme, productivitatea scade si companiile sunt nevoite sa achite nota de plata, avand pe deasupra si manageri nevrozati din pricina ca-si petrec 3-4 ore pe zi cu nasul in Inbox. Un avocat de afaceri, Daniel Badea, pare convins chiar ca 14 ore pe zi e-mail-ul e „sursa raului din viata noastra“.

    EXERCITIU DE IMAGINATIE: E luni dimineata. Deschideti computerul, apoi programul de e-mail, urmariti cum se umple Inbox-ul si va ganditi ce simpla era viata, totusi, fara e-mail. Va trece la un moment dat prin minte sa le cereti angajatilor sa lucreze fara e-mail timp de o saptamana – veti scapa si dvs., si ei de cosmarul e-mail-ului. De ce n-o faceti?

    Cu greu am putea estima ce impact ar avea o saptamana fara e-mail asupra afacerilor unei firme din Romania, pentru ca studii extensive despre rolul e-mail-ului nu s-au facut aici. Dar americanii, potrivit unei cercetari facute in 2005 pe 1.000 de companii, au ajuns la concluzia ca afacerile se negociaza acum intr-o naucitoare proportie de 70% prin e-mail.

    Iar, din raspunsurile pe care 20 de manageri romani le-au dat la intrebarile BUSINESS Magazin, reies cat se poate de clar doua lucruri: e-mail-ul e absolut indispensabil in afaceri (Florin Talpes de la Softwin a folosit chiar cuvantul „dependenta“ pentru a descrie relatia lui cu posta electronica) si se numara, la aproape toti managerii care au raspuns, printre primii trei factori de stres personal. Un impact destul de serios al unui maruntis pe care dictionarul explicativ il descrie in doar doua cuvinte: „posta electronica“.

    Un studiu facut de Oracle in 2003 arata ca probabilitatea de a folosi e-mail-ul pentru a comunica e de doua ori mai mare decat cea de a utiliza telefonul – iar 53% dintre respondenti au spus ca productivitatea lor scade cand nu au acces la casuta postala.

    Pe langa faptul ca e un drog tehnologic – sau poate tocmai de aceea – e-mail-ul e, in acelasi timp, un nesatios devorator de resurse, fie ca e vorba de servere ori de timp pierdut. Curatenia din Inbox, adica sortarea sau stergerea mesajelor, e una dintre principalele cauze ale statului la birou peste program. Ca sa nu mai vorbim de prima zi de lucru de dupa vacanta, pe care cei mai multi angajati si-o petrec citind, raspunzand, stergand si impartind pe categorii sutele de e-mail-uri care le inunda Inbox-ul. E natural atunci ca managerii sa ia decizia de a investi in tehnologie, de a redacta proceduri de lucru cu e-mail-ul in organizatie sau de a impune angajatilor restrictii, urmarind prin acestea cresterea eficientei muncii (45% dintre cazuri, potrivit unui studiu AIIM/KCI din 2005), cresterea profitului si a performantelor (10%) si reducerea costurilor (25%).

    UN FLUVIU DE MESAJE. Chiar fara masuratori riguroase cum sunt cele facute de organizatiile straine specializate, managerii romani stiu din experienta proprie ca e-mail-ul este o binecuvantare, dar si o pacoste, in primul rand din pricina volumului mare de mesaje primite. Cu e-mail-ul iti incepi ziua, prin el discuti afaceri, concepi proiecte, tii legatura cu oamenii-cheie din companie, stabilesti intalniri, capeti informatii si stabilesti termene. Dintre cei 20 de manageri care au raspuns unui chestionar initiat de BUSINESS Magazin, doar trei spun ca primesc zilnic mai putin de 100 de mesaje. Media tinde mai degraba spre 150-200.

    O parte dintre ele sunt necesare, o parte nu. Cele inutile se impart in doua categorii: SPAM si mesaje de la colegi sau prieteni care apasa butonul „Send“ fara sa-si puna problema ca un e-mail trimis fara rost inseamna cateva minute irosite pentru destinatar. Mesajele SPAM ocupa ceva volum in Inbox-urile managerilor intervievati de BUSINESS Magazin. Dintre cele 300 de mesaje pe care Radu Georgescu, presedintele GeCad, le primeste zilnic, circa 200 sunt SPAM. Liviu Dragan, directorul general al TotalSoft, spune ca are de sters zilnic cam 50 de e-mailuri SPAM, adica jumatate din mesajele primite. Dar SPAM primeste orice om care are un cont de e-mail – inclusiv Bill Gates, care spunea amuzat acum cativa ani ca parte dintre SPAM-urile lui sunt de la finantatori care-i ofera imprumuturi si parte sunt mesaje prin care i se explica cum s-ar putea imbogati rapid.

    Dar nu SPAM-ul pare a fi cea mai mare problema – cei care s-au specializat in managementul Inbox-ului spun ca mesajele nesolicitate oricum pot fi sterse fara remuscari inainte de a fi deschise. Adevarata problema sunt anumite mesaje care vin de la prieteni si colegi, si care consuma absolut inutil timpul unui utilizator. Pe primul loc la aceasta sectiune ar fi mesajele Cc: (Carbon copy) ori Bcc: (Blind carbon copy), la care destinatarul e doar o terta parte despre care expeditorul crede ca trebuie informata. (Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, spune ca jumatate dintre mesajele inutile pe care le primeste sunt de la proprii angajati, dar ca, desi a cautat, nu a gasit inca o solutie pentru a scapa de mesajele inutile.) Urmeaza mesajele de tip „corporate junk“, apoi e-mail-urile de tip „FYI“ (for your information, adica „spre informare“), cele care ar trebui adresate altcuiva, ca sa nu mai vorbim de link-urile trimise fara vreo explicatie, de bancuri sau de fisiere PowerPoint cu peisaje, flori si filozofii de viata.

    Irinel Burloiu, business development manager la Intel, spune ca primeste in fiecare zi minimum 300 de mesaje, dintre care 70% sunt inutile, si ca nu reuseste sa raspunda la toate in timp util (pentru a raspunde intrebarilor trimise de BUSINESS Magazin prin e-mail, Irinel Burloiu si-a luat un ragaz de sase zile).

    Daniel Badea, partener in societatea de avocatura Badea, Georgescu & Asociatii, are doar 40% mesaje inutile pe zi, dar chiar si asa crede ca e-mail-ul e sursa raului din viata noastra, prin „deadline-urile scurte, presiunea profesionala si vestile proaste“ pe care le aduce.

    INBOX-UL MASURAT IN UNITATI DE TIMP. Tradus in minute, un Inbox inundat in fiecare zi de 200-300 de mesaje da expresia cantitativa a locului pe care e-mail-ul il ocu-pa in viata managerilor romani. Media zilnica a timpului petrecut cu e-mail-ul de catre cei 20 de manageri care au raspuns BUSINESS Magazin e de 3-4 ore. Calculul il poate face oricine: la 200 de mesaje pe zi, daca ai nevoie in medie de un minut pentru fiecare – unele pot fi sterse instantaneu, la altele e nevoie de 10 minute – timpul alocat ajunge la 200 de minute, adica peste trei ore de lucru.

    Unii oameni de afaceri isi verifica mesajele la anumite intervale, altii permanent – la cateva minute, spune Daniel Badea, partener in societatea de avocatura Badea, Georgescu & Asociatii, care adauga ca are Inbox-ul la indemana 14 ore pe zi, fie pe computer, fie pe Blackberry.

    Badea da piept cu 150-200 de mesaje in fiecare zi, din care 40% sunt inutile, isi verifica e-mail-ul si in weekend, si in concediu si spune ca toate astea i se par „prea mult“, dar nu vede ce altceva ar putea face. Cu e-mail-ul incepe, de obicei, si ziua de lucru – uneori chiar inainte de a ajunge la birou. Dintr-un studiu facut recent de America Online and Opinion Research Corporation si citat de The New York Times reiese ca 41% dintre respondenti isi verifica e-mail-urile dimineata, inainte de a ajunge la birou. Peste 25% spun ca nu li s-a intamplat sa stea niciodata mai mult de cateva zile fara sa-si verifice e-mail-ul, iar 60% spun ca si-l verifica si in vacanta. Si 4% marturisesc ca isi citesc e-mail-urile in baie.

    CAT PUTEM REZISTA FARA MAIL? „Exista o anumita dependenta de e-mail“, spune despre felul in care lucreaza cu e-mail-ul Florin Talpes, directorul general al Softwin. „Am sentimentul ca ceva important a venit pe e-mail cu nevoie imediata de raspuns si ca, necitind e-mail-ul, fac ceva rau.“

    Acest tip de comportament pare si cel mai frecvent printre managerii romani. Dupa o zi fara e-mail, Mihai Mateescu, director general al Baneasa Investments, spune ca se simte „ingrijorat de a nu pierde ceva important si ingrijorat de muntele de mesaje care ma asteapta“. Iar Paul Marasoiu, directorul companiei de consultanta hoteliera Peacock Global Hotel Management, spune ca 12 ore departe de Inbox sunt deja prea multe, ca nu a lasat nici un e-mail fara raspuns in primele 24 de ore si ca, din nefericire pentru familia sa, utilizeaza e-mail-ul si in weekend-uri si concedii. „Chiar daca eu as rezista o vreme fara e-mail, probabil nu ar rezista el fara mine, dat fiind ca am creat aceasta obisnuinta si nu imi pot lasa partenerii fara raspuns“, spune Marasoiu. Si Irinel Burloiu, de la Intel isi verifica mesajele in weekend: nu poate „rezista nici macar o zi fara e-mail“.

    E-MAIL-UL SI BOLILE ASOCIATE. Este e-mail-ul chiar un factor de stres demn de luat in serios? Categoric da, pentru cei mai multi manageri. Blocarea e-mail-ului timp de o saptamana ar fi chiar mai traumatizanta decat un eventual divort pentru o treime din directorii IT intervievati, dupa cum arata un studiu realizat de compania americana Veritas si citat de USA Today.

    Dar nu despre directorii IT e vorba neaparat aici. Managerii care au raspuns BUSINESS Magazin plaseaza aproape invariabil e-mail-ul printre primele trei cauze de stres. Undeva „dupa discutiile cu departamentul contabil“, pentru directorul general de la Colliers International, Bogdan Georgescu, dar „in top 3“. „Pe locul trei dupa telefon si ceas“, pentru Calin Ilie, director general al Ibis Constanta. „Probabil undeva in primele trei locuri, mai ales ca mai sunt unii care iti dau telefon si iti spun «vezi ca ti-am trimis un e-mail, raspunde-mi la el cat mai repede»“, spune Marius Ghenea, fost CEO al Flanco. Pe locul al patrulea, dupa „ineficienta unor colaboratori, telefonul mobil, mediul de afaceri din Romania“, pentru Adrian Popescu, CEO al TMK. Sunt insa si manageri care cred ca stresul cu care este asociat e-mail-ul e exagerat. Adrian Stanciu, partener in Ascendis si Human Synergistics, zice ca Inbox-ul „nu e factor de stres, ci de antistres“, Radu Georgescu de la GeCAD spune cam acelasi lucru („nu e factor de stres, ci mijloc de comunicare“).

    PUR SI SIMPLU AFACERI. Supraincarcarea Inbox-urilor e o pacoste pentru unii, dar e generatoare de business pentru altii – de la cursurile de management al timpului pana la carti, software de arhivare, filtre impotriva SPAM si companii care fac consultanta organizationala.

    La cursurile de management al timpului furnizate de companiile romanesti de training se inscriu anual circa 2.000 de manageri, conform informatiilor furnizate de Octavian Pantis, managerul filialei romanesti a companiei de training si consultanta TMI. Pantis spune ca a atras jumatate din acesti manageri anul trecut si ca pe o parte dintre ei i-a si facut sa planga. Nu i-a batut, nici nu le-a ruinat afacerile. Mai rau: le-a demonstrat ca pierd zilnic mai mult timp citind si trimitand e-mailuri decat petrec – saptamanal – cu familia. „Unora le dau lacrimile, se sperie rau de tot“, spune trainerul. „Sunt unii care petrec in medie pe saptamana doua ore cu copilul.“ Cursul de management al timpului este cel mai bine vandut curs al companiei si singurul la care se in-scriu in primul rand managerii de top – „pentru ca ii doare“, explica Pantis.

    Managerul TMI spune ca solutia la problema e-mail-ului este in afara acestuia, sau, altfel spus, e-mail-ul prea incarcat e un simptom al altor probleme. „Daca mediul din organizatie ar fi sanatos, ar scadea volumul de e-mail-uri“, conchide Pantis. „La fel cum Peter Drucker spunea ca sedintele sunt un simptom al dezorganizarii, un volum mare de e-mail-uri este un simptom al altor probleme.“

    Iar e-mail-ul, „cea mai semnificativa si mai transformatoare forta din business-ul de azi“ – dupa cum il descriu autorii studiului AIIM/KCI – poate fi stapanit, totusi. Mihai Stanescu, business & life coach in cadrul companiei romanesti de coaching RoCoach, crede ca Inbox-ul va fi mai putin aglomerat daca managerii vor invata sa delege. El povesteste cum un marketing manager proaspat investit intr-o multinationala, cu care Stanescu lucreaza in prezent, a reusit sa reduca la 30% numarul e-mail-urilor primite parcurgand doi pasi strategici: in loc sa-si mai petreaca aproape intreaga zi dand mai departe e-mail-uri catre cei care munceau efectiv la proiectele pe care ea doar le coordona, a redirectionat expeditorii catre acestia, scapand astfel de jumatate din mesaje.

    „Managerul nu trebuia sa faca verificarea initiala, ci cea finala“, explica Stanescu. A doua etapa a presupus construirea unei proceduri interne, prin care angajatilor li se sugera sa-si rezolve problemele prin intalniri fata in fata, telefonul sa fie folosit doar cand intalnirile nu sunt posibile, iar e-mail-ul sa intervina doar in ultima instanta. Mihai Stanescu spune ca acest al doilea pas a insemnat „reorientarea stilului de management catre unul de leadership“. Iar rezultatele s-au vazut: Inbox-ul managerului a fost mai putin incarcat cu inca 20%. „In asemenea hal s-au potolit lucrurile si au inceput sa mearga, incat a putut lua in brate inca un departament, castiga de trei ori mai multi bani si e un om cheie in companie“, povesteste Stanescu. Dar, pe langa timpul irosit de manager, trebuie luat in calcul si timpul irosit de organizatie, in ansamblul ei.

    Un bun inceput ar fi ca regulamentul intern al unei companii sa cuprinda si o politica a utilizarii e-mail-ului, cu referire la conditiile in care e indicata utilizarea „Cc:“-ului si a butonului „Reply To All“. In „Cc:“ nu trebuie trecute decat persoanele implicate in proiect sau care au nevoie de informatiile respective. Daca e folosit cu discernamant, „Cc-ul“ e un instrument deosebit de util. Ruxandra Stoian, consultant si director in cadrul PricewaterhouseCoopers (PwC), primeste zilnic circa 40 de e-mail-uri in care adresa ei apare in „Cc:“, dar asta nu o deranjeaza, pentru ca alternativa ar fi sedintele de informare sau primirea si citirea unor informatii tiparite. Cat despre „Reply To All“, Stoian spune ca a cazut, ca toti utilizatorii de e-mail, „in capcana «Reply-to-All» cand nu era cazul si m-am amuzat in egala masura cand au facut-o altii“.

    Timpul economisit de toti cei dintr-o organizatie inseamna, de fapt, bani economisiti. Filiala germana a companiei de training si consultanta TMI a dezvoltat de curand un instrument – E-mail Efficiency Study – cu ajutorul caruia pot fi cuantificate pierderile pe care le au firmele din cauza ineficientei cu care angajatii folosesc e-mail-ul. Octavian Pantis, managerul filialei romanesti, a calculat ca o companie romaneasca avand 100 de angajati si 20 de manageri, toti utilizatori de e-mail – platiti cu 4 euro/ora, respectiv 7 euro/ora – ar economisi 133.000 de euro anual daca ar utiliza mai eficient e-mail-ul.

    Pentru acest calcul a fost folosit un Inbox standard de 50 de e-mail-uri pe zi: 20 de e-mail-uri care necesita raspuns, doua e-mail-uri de tip newsletter, SPAM si altele. TMI a calculat, de asemenea, un timp mediu de citire si de redactare a e-mail-ului, precum si un timp de cautare a mesajelor in foldere. Extinzand calculul pentru o companie cu 6.000 de angajati (Gheorghe Constantinescu, CEO la Petrom, spune ca 7.000 de angajati ai companiei utilizeaza calculatorul), ar putea fi economisiti 6 milioane de euro anual doar printr-un management mai eficient al e-mail-ului.

    In final, ceva pentru amatorii de cifre: in cinci luni, pe serverul trustului de presa Publimedia International au ajuns 35 de milioane de mesaje, dintre care 25 de milioane au fost blocate automat de filtre, fiind virusi si SPAM. Diferenta de 10 milioane de mesaje, impartita la cele 300 de calculatoare din institutie si la zilele din intervalul de cinci luni, da o medie de 300 de e-mail-uri zilnice pentru fiecare computer. In economia timpului, procesarea lor inseamna multe ore. In economia bugetului, inseamna bani.

    Va propunem un exercitiu simplu: impartiti salariul dvs. lunar la 9.600 de minute lucratoare (dupa schema: opt ore de lucru pe zi, cinci zile lucratoare pe saptamana). Asa puteti afla cati bani pierde compania atunci cand cititi bancul zilei.

  • Afacerile nu adorm niciodată

     Volumele de lucru mari, ambiţiile tinerilor profesionişti, dar şi presiunile deadline-urilor au făcut pe copiii părinţilor care au lucrat de la 8 la 15 să muncească de la răsărit şi până târziu după apus pentru a se încadra în rigorile profesionale.

    O dată cu schimbarea de program a celor mai mulţi angajaţi, societatea şi-a schimbat şi ea ritmul: au apărut supermarketurile şi farmaciile nonstop, a crescut direct proporţional industria fast food, iar serviciile medicale private şi-au înmulţit pacienţii. Trendul a continuat, iar programul prelungit suplimentar de criza economică a dus la apariţia firmelor care îţi fac cumpărăturile sau îţi duc maşina la service şi a grădiniţelor care ţin copiii toată săptămâna. Dar schimbările continuă. România nonstop va mai avea cu siguranţă noutăţi.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Ore nepotrivite de lucru? Nu mai exista. Tot mai multi romani lucreaza noaptea, in week-end-uri sau nu-si mai iau concedii: incapatanarea de a ramane competitiv, ca angajat sau ca patron, transforma noaptea in zi si timpul liber intr-o notiune cu totul relativa, tinand de la momentul ultimului deadline pana la inceputul lucrului la urmatorul proiect.

    Ore nepotrivite de lucru? Nu mai exista. Tot mai multi romani lucreaza noaptea, in week-end-uri sau nu-si mai iau concedii: incapatanarea de a ramane competitiv, ca angajat sau ca patron, transforma noaptea in zi si timpul liber intr-o notiune cu totul relativa, tinand de la momentul ultimului deadline pana la inceputul lucrului la urmatorul proiect.

    Pentru societatea romaneasca e o schimbare profunda in stilul de viata fata de acum 15 ani: modelul bugetarului ahtiat de zile libere si pentru care serviciul se termina la ora cinci a fost inlocuit progresiv de modelul omului cu cariera, care doarme putin, isi vede rar familia si isi face cumparaturile dupa miezul noptii.

    La ora 10 seara, Cristiana V. se uita peste lista cu treburi de facut. Mai are de facut un raport, de trimis cam 30 de mailuri, de confirmat un proiect cu seful ei. Astea sunt treburile urgente, care o sa-i ia cam doua ore si ceva. Ar trebui sa mai faca inca vreo cateva, dar „daca vin foarte devreme, adica pe la 7 dimineata, le fac atunci“, spune ea. La 29 de ani, lucreaza intr-o firma care organizeaza evenimente, iar viata ei are un ritm contra cronometru. Are cearcane adanci, iar cele patru cafele pe care le-a baut incep sa-si piarda efectul. Si-ar vrea sa faca un dus, cat mai repede. Se mai uita o data la ceas: „Au mai trecut deja cinci minute“.

    Cristiana face parte din categoria oamenilor tineri pentru care cariera are atat de mare importanta, incat isi plateste aspiratia cu nopti nedormite, cu familia pe care o neglijeaza (asta o macina cel mai mult) si cu ceva riduri in jurul ochilor. Deocamdata.

    Pana sa devina un fenomen comun, munca „de noapte“ trece acum prin etapa „toata ziua si partial noaptea“. Cu intarziere, Romania repeta acum ceea ce s-a intamplat in SUA incepand din anii ‘80, iar in Europa abia din a doua parte a anilor ‘90. Pe o piata globalizata, e greu sa rezisti tendintei generale: daca prin deceniul trecut, europenii inca se uitau cu oroare la americanii care isi sacrificau somnul ca sa munceasca noaptea, acum Uniunea Europeana intelege ca nu va izbuti sa ajunga din urma SUA decat daca lasa balta saptamana de lucru de 35 de ore.

    „Noua Europa“ candidata la aderare si aflata in cautare de investitii straine a priceput si mai repede despre ce e vorba, spargand in ultimii ani piata muncii pe vechiul continent cu un entuziasm neasteptat, pentru ca aici munca in plus nu e privita ca o incalcare a dreptului la timp liber, ci drept singura sansa de afirmare profesionala. Dar cati romani s-ar fi gandit, cu mai putin de un deceniu in urma, ca vor ramane la serviciu pana la 10 sau 11 noaptea? Sau chiar pana la 3?

    Doar cei care lucrau in ture aveau experienta serviciului de noapte, si asta pentru ca lucrau in asa-numitele „unitati cu foc continuu“, uzine sau spitale. Acum, capitalismul postdecembrist a facut din programul de lucru nocturn sau mult peste opt ore o conditie a dezvoltarii profesionale pentru o multime de „gulere albe“ din sectorul serviciilor.

    Cristiana V. e obisnuita sa lucreze sase sau sapte zile pe saptamana, la o medie de 11-12 ore zilnic. „Am tot mai multe de facut. N-am nici cum sa declin responsabilitati, nici sa refuz proiecte care tin de competenta mea“. Si motivatia este simpla „banii si dezvoltarea profesionala sunt motive extrem de convingatoare pentru a face tot mai multe compromisuri cu timpul meu liber“.

    In situatia Cristianei se afla tot mai multi dintre cei care privesc viata ca o competitie permanenta: mai multi bani, avansari si, dincolo de toate, o pozitie sociala. Asa ajung tot mai multi tineri – caci ei sunt cei mai dispusi sa renunte la viata personala – sa-si petreaca toata ziua la serviciu. Mai mult, timpul de lucru nu mai e limitat la orele petrecute la locul de munca. „Internetul, laptop-urile, telefoanele celulare si conexiunile fara fir la Internet au modificat barierele programelor de munca.

    Asa se creeaza o noua cultura, in care omul este activ in fiecare ora din zi si fiecare zi din saptamana“, explica Tom Markert, Chief Marketing Officer la ACNielsen, companie care a realizat anul trecut, in 28 de tari, un studiu despre asa-numita societate a celor 24 de ore, unde granita dintre timpul de lucru si timpul liber tinde sa se stearga.

    Implicatiile acestui fenomen in economie merita urmarite. Au aparut magazine deschise pana la miezul noptii, convorbirile telefonice si consumul de energie sau de Internet cresc exponential de la an la an si s-au inventat chiar si pastile anti-somn, pentru cei carora nu le mai e suficienta o cafea sau un Red Bull. „Apar, de pilda, noi oportunitati de consum pentru alimente ambalate, iar producatorii au sanse extraordinare de a crea produse care sa fie mancate pe drum, la ore tarzii“, sugereaza Markert.

    Asa a descoperit Cristiana energizantele. In momentele cand nu mai are putere, un energizant e solutia cea mai la indemana. Produsele de acest gen sunt consumate, de obicei, in companiile unde se sta foarte mult peste program. „Si conducatorii auto profesionisti, sportivii si studentii fac parte din targetul nostru“, spun reprezentantii uneia din principalele companii de pe piata energizantelor. O piata de la care se asteapta o crestere de peste 50% pentru anul in curs. Daca anul trecut consumul mediu a fost de 0,4 cutii de 250 ml per capita, estimarile pentru 2005 se invart in jur de 0,5-0,7 cutii de 250 ml per capita.

    Dar unde si cand se vand energizantele? La benzinarii, vanzarile de energizante sunt mai mari seara si pe timp de noapte, iar la supermarketuri si minimarketuri doua treimi din vanzari se fac dupa ora 16, pana spre orele 22-23, explica reprezentantii aceleiasi companii, care au preferat sa isi pastreze anonimatul. Ideea se sustine si printr-o evaluare facuta de Rompetrol la cinci statii din reteaua sa, in diverse zone ale tarii. „La magazinele din aceste statii, vanzarile s-au triplat pe timp de noapte, in ultimii doi ani“, spune Luiza Sarpe, purtator de cuvant la Rompetrol.

    Si vanzarile de carburanti au crescut la randul lor, in functie de zona si trafic – fie cu 10%, fie cu 50% sau chiar cu 90% sau 200%, in numai doi ani. Pe de ata parte, Petrom nu are posibilitati tehnice pentru a masura exact vanzarile de noapte comparativ cu restul vanzarilor, dar „se observa o crestere a fluxului de clienti pe perioada noptii – in principal este vorba de oameni tineri“, declara Gabriel Nastase, director al Petrom. Pentru ca exista din ce in ce mai multi clienti care pun benzina noaptea si cauta chiar si pasta de dinti la benzinarie. Fiindca, la ora la care se intoarce Cristiana de la birou, supermarketurile si-au inchis deja portile.

    Pana la 12 noaptea, in Bucuresti sunt deschise nou aparutele Albinute, magazine ale retailerului lituanian VP Market, care a abordat piata romaneasca la finele anului trecut. Iar ritmul de deschidere a fost destul de vioi: in cinci luni, reteaua lituaniana a ajuns sa aiba opt magazine, iar pana la finele anului, vor fi 17, dupa cum a declarat recent pentru BUSINESS Magazin Dmitrijus Nikitinas, director de dezvoltare al VP Market.

    Unul din principalele avantaje ale Albinutelor este programul extins. Daca majoritatea supermarketurilor se inchid la opt sau zece seara, lituanienii au gasit o nisa: intre 22.00 si 24.00. Hipermarketurile Carrefour, la randul lor, si-au adaptat orarul, avand programe prelungite – pana la miezul noptii – in perioadele care preceda sarbatorile. „Vanzarile de la o «nocturna», adica in intervalul 20.00-24.00, pot ajunge si la 30% din cifra totala a vanzarilor dintr-o zi“, explica Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour Romania.

    Tot ea a adaugat ca intr-o zi normala, spre finalul programului – intre 20.00 si 21.30 – se fac cam 10% din vanzarile din intreaga zi. „La Orhideea avem deschis pe tot parcursul anului pana la 22.00, deoarece este un magazin de centru si fluxul de clienti este foarte mare si seara tarziu“. Totusi, despre program non-stop nu poate fi vorba in magazinele mari, de genul supermarketurilor ca Billa sau Mega Image sau al hipermarketurilor Cora si Carrefour.

    Costurile de functionare ar fi prea mari si s-ar reflecta, obligatoriu, in pret. Programele permanente raman apanajul micilor magazine de cartier, unde clientul poate merge si in papuci de casa la ore mici, daca vrea cafea, o bere sau tigari. De dragul de a face si putina conversatie cu vanzatorul pe care il cunoaste, poate, de multi ani, Cristiana e dispusa sa scoata din buzunar mai mult cu 25% fata de preturile de hipermarket: in fond, pentru un pachet de cafea nu inseamna decat cateva mii de lei in plus. Dar ce face cand trebuie sa-si cumpere demachiant si creme antirid si e deja 1 noaptea? Cel putin la nivelul Capitalei, se gasesc farmacii deschise non-stop la aproape orice colt de strada.

    De altfel, tocmai datorita „noctambulilor“, farmaciile Sensiblu si-au marit vanzarile de noapte cu 65% (615.000 euro) in primul trimestru al acestui an fata de perioada similara a anului trecut, cand vanzarile inregistrate intre orele 22.00 si 8.00 au fost de 375.000 de euro. „E adevarat, totusi, ca fata de primul trimestru al anului trecut, vanzarile au avut de castigat si prin deschiderea a 35 de noi farmacii“, spune Claudiu Opran, director operational Sensiblu.

    El a observat ca in topul celor mai bine vandute produse pe timp de noapte se numara, in functie de valoarea vanzarilor, analgezicele, antibioticele, produsele de igiena, prezervativele si produsele cosmetice. Dar Cristiana, la aproape 30 de ani, are nevoie de produse care s-o ajute cu liniile acelea fine din jurul ochilor. Cosmeticiana i-a spus sa doarma mai mult, dar nu se poate.

    Mai simplu ii e sa foloseasca o crema antirid. Si intr-adevar, din categoria produselor cosmetice, cremele antirid de ingrijire a fetei manifesta un puternic trend de crestere, spune Diana Draghici, Product Manager la Beiersdorf Romania. In 2004, categoria a castigat mai bine de jumatate (54,4%) fata de valoarea din 2003, conform informatiilor ACNielsen.

    Dupa ce si-a cumparat si crema antirid de la farmacia din drum si a oprit si la benzinarie, Cristiana se indreapta spre casa. La orele la care ajunge, putine lumini mai sunt aprinse in bloc. „Pentru orele pe care le petrec acasa ar trebui sa-mi schimb tipul de abonament la electricitate“, isi spune, stiind ca primul lucru de facut dupa ce ajunge acasa e sa deschida computerul. Are de verificat acolo cateva mesaje. Pentru oameni ca ea exista o oferta speciala la Electrica.

    „Consumatorii casnici de energie electrica au posibilitatea de a alege, in functie de modul de viata si de activitatile desfasurate, unul dintre tipurile de tarife aprobate de Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Electricitatii“, explica Elena Voinea, purtator de cuvant Electrica. Tariful diferentiat zi / noapte ofera consumatorilor posibilitatea de a-si micsora valoarea facturii de energie electrica. Consumul preponderent nocturn si pe perioada week-end-ului (peste 60%) justifica alegerea unui abonament diferentiat pe zone orare.

    Situatia este similara si pentru convorbirile telefonice, fie ca e vorba de reteaua Connex, de Orange sau de RomTelecom. Toate au tarife reduse pentru convorbirile din week-end sau pe timp de noapte. Rezultatul? Numai in perioada 2001-2004, traficul in reteaua Orange a crescut de patru ori in intervalul 22.00-8.00. „In 2004, traficul dupa ora 10 seara a avut o pondere de 12% din totalul convorbirilor, fata de 10% in 2001“, afirma Andreea Popescu, Customer Service Executive Manager la Orange.

    Telefonul suna. E sotul Cristianei, care e in delegatie. A terminat proiectul pe care trebuie sa-l predea de dimineata. Desi e doua noaptea, se asteapta ca si Cristiana sa fie treaza. Companiile de telefonie mobila au sesizat repede cresterea cererii de convorbiri la ore mici. Orange Romania a lansat pentru abonati o optiune care le permite sa vorbeasca gratis nelimitat in retea cu unul, doua sau trei numere favorite, seara (de luni pana sambata in intervalul 22.00-8.00) si toata duminica.

    In plus, incepand din 25 aprilie, tinerii inscrisi in programul Orange Student pot vorbi cu ceilalti membri ai grupului la tarife cu 50% mai mici fata de tarifele standard, in intervalul 21.30-9.30 de luni pana sambata si toata ziua de duminica. Mai mult, Orange are si o optiune de acces nelimitat la Internet pe timpul noptii, „Night addict“, spune Andreea Popescu.

    Cristiana nu mai e studenta, dar in afara de verificarea mail-urilor personale foloseste uneori Internetul si pentru download-uri. Sunt o multime de fisiere mari care au nevoie de timp pentru a fi descarcate, nemaivorbind ca are nevoie de Net pentru informare. Asa ca pe „spinarea“ celor ca ea infloresc afacerile a sute de furnizori de Internet. Numai la nivelul Capitalei sunt peste 100 de provideri de cartier.

    Pentru a intra pe „nisa“ oamenilor tot mai acaparati de munca, au aparut si alte servicii. Pana nu de mult, orice treaba la banca trebuia rezolvata pana la orele 17.00 sau, in cel mai fericit caz, 18.00. De anul trecut, ING a introdus conceptul Self’Bank, prin care clientii persoane fizice au acces la conturi exclusiv prin automate bancare, fara a se adresa unui angajat al bancii. Reteaua cuprinde acum 50 de agentii in Bucuresti (20) si in 10 orase din tara.

    Asa ajunge si Cristiana sa-si plateasca facturile, sa faca depuneri si retrageri de numerar, plati, transferuri sau sa afle informatii despre conturile ei. Self’Bank-urile functioneaza intre 7.00 si 23.00, de luni pana sambata. „Am vrut un serviciu care sa fie disponibil pentru oamenii care ies tarziu de la serviciu si nu au cum sa ajunga la banca intre 9 dimineata si sase seara“, spune Calin Pop, PR Manager la ING.

    In unitati sunt amplasate bancomate speciale, automate bancare diferite de cele traditionale. Clientii pot nu numai sa retraga bani, dar sa si depuna. Totusi, pe Cristiana o ajuta mai mult multimatul, un terminal electronic care permite transferul de sume intre conturile clientului si alte conturi, dar numai din Romania. Asa isi poate plati facturile la lumina si la telefoane, dar nu numai.

    La lansarea Self’Bank-urilor, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a aratat multumit ca la mai putin de trei ani de la prezentarea in pietele dezvoltate, acest sistem este functional si in Romania. Dupa cum arata lucrurile, cerere exista. Cea mai mare utilizare a Self’Bank-urilor are loc in jurul orei 18.00, cand numarul tranzactiilor realizate in cinci minute se apropie de 400, la toate cele 50 de agentii. Ritmul ramane destul de alert pana in jur de ora opt fara un sfert seara, interval in care se efectueaza, in medie, cam 300 de tranzactii la fiecare cinci minute, dupa cum sustine Calin Pop.

    Si dimineata se gasesc suficienti clienti care sa mearga la Self’Bank. Inainte de ora 9 dimineata, cand se deschid bancile, se fac chiar si peste 100 de tranzactii la fiecare cinci minute. „Ar fi bine sa platesc facturile maine dimineata“, isi spune Cristiana, butonand telecomanda televizorului. Ritmul de viata nu-i mai permite sa urmareasca programele TV, dar daca ajunge acasa in jur de ora 23.00 are toate sansele sa se relaxeze urmarind un film.

    Cu zece ani in urma n-avea ce vedea la televizor dupa ora 22.00, dar acum situatia e cu totul alta. Sunt o multime de programe pe care le-ar urmari cu interes, daca ar avea timp. Oamenii ca ea, care ajung seara tarziu acasa, sunt motivul pentru care si prime-time-ul s-a prelungit cam cu o ora fata de jumatatea anilor ‘90. In prezent, prime time-ul este cuprins intre 19.00 si 23.00, dupa ce a fost delimitat intre 19.00 si 22.00 la inceputurile televiziunii private in Romania.

    Extinderea prime time-ului a permis televiziunilor sa aplice tarife mai mari de publicitate si in intervalul 10-11 noaptea. Adica sa atraga mai multi bani, de la an la an. Anul trecut, de pilda, volumul incasarilor din publicitatea TV difuzata in prime-time a crescut cu aproape 50% fata de 2003, depasind 278 de milioane de euro, la valoare de rate-card, conform informatiilor Alfacont Mediawatch.

    Dar cresterea veniturilor din publicitate nu se datoreaza numai extinderii spatiului de prime-time, ci si calitatii audientei (educatia si veniturile telespectatorilor), de care advertiserii sunt direct interesati. TNS-AGB International arata ca in ultimii patru ani a crescut cu aproape 10% numarul telespectatorilor cu studii medii care s-au uitat la televizor intre 10 si 11 noaptea. In acelasi interval orar, audienta in mediul urban a crescut cu peste 2,5 procente in perioada ianuarie-aprilie 2005 fata de tot anul 2004.

    Dar daca nu e prea obosita, la ora 23.00 Cristiana ar prefera mai degraba sa iasa la un restaurant. Daca are rezervare.

    „Sunt momente in care inclusiv pentru ora 23 e bine sa-ti faci rezervare cu cateva ore inainte“, spune Catalin Mahu, purtator de cuvant al restaurantelor La Mama. El spune ca pana la ora 1-2 dimineata, restaurantele La Mama sunt pline.Sigur, acum isi permite sa mearga la restaurant, cat nu are un copil. Dar cand o sa aiba unul, stie ca o sa se poata baza pe o bona, care o s-o asteapte sa ajunga acasa. Agentiile de baby-sitter trebuie sa acopere programe tot mai lungi de supraveghere a copiilor. Tot noaptea lucreaza, de obicei, si personalul firmelor de curatenie angajate de marile companii.

    Nici n-au alta varianta, daca angajatii „elibereaza ringul“ tarziu in noapte si vin dimineata devreme. Asa se creeaza un cerc „vicios“, inexistent in economia romaneasca in urma cu 15 ani. Bonele, angajatii firmelor de curatenie, vanzatorul de la magazinul din colt – toti lucreaza noaptea, la randul lor, pentru ca oameni precum Cristiana au nevoie de serviciile lor.

    Mentalitatea fata de slujba s-a schimbat si ea radical fata de perioada comunista. „Si orele de incepere a programului au «migrat» de la 7-7.30 dimineata spre ora 9, care este, practic, o adaptare la modelul european“, spune Mircea Kivu, sociolog, director general al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS). Explicatia este ca, fata de perioada dinainte de ‘89, s-a schimbat mult structura timpului de lucru. Exista tot mai multe joburi cu program flexibil, mai ales pentru tinerii angajati, iar aceasta notiune nu este echivalenta cu cea veche a „orelor suplimentare“, platite separat.

    „Cel putin in mediul privat, cu exceptia sectorului industrial, este rar intalnita plata pentru orele de munca. Acum se lucreaza mai mult pe sarcini“, adauga Mircea Kivu. De altfel, 68% din romanii din mediul urban inclina catre un loc de munca bine platit, dar care necesita 10-12 ore de munca pe zi, eventual si in week-end, dupa cum arata Barometrul de Opinie pentru 2005, realizat de Institutul pentru Libera Initiativa, in colaborare cu Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Acelasi studiu arata ca jumatate dintre romanii din mediul urban prefera un loc de munca bine platit, chiar daca nesigur. Cauza? Salariile relativ mici, care creeaza nevoia oamenilor de a-si suplimenta veniturile.

    Totusi, pe termen lung, considera Mircea Kivu, „va exista un recul al acestui fenomen, pentru ca acum suntem in faza in care angajatii sunt «storsi la maxim», mai ales in domeniul privat“. Dupa modelul occidental, vor aparea metode de regularizare a orelor de munca, fata de programele de munca actuale, care sunt cvasipermanente. „Un asemenea program este distrugator pe termen lung“, spune conf. dr. Maria Nica-Udangiu, medic primar, director al spitalului Obregia.

    Dar riscurile medicale sunt inevitabil subestimate intr-o economie ca a noastra, aflata intr-o faza de crestere rapida si de recuperare a intarzierilor de tot felul. „Intr-o lume in care ritmul este tot mai alert, ziua de 24 de ore este un «dat»“, spune Martin Moore-Ede, medic specializat in problematica somnului, autorul cartii „Societatea de 24 de ore: Intelegerea limitelor umane intr-o lume care nu se opreste niciodata“ (1993).

    Moore-Ede este fondator si presedinte al Circadian Technologies Inc., o firma de consultanta care a lucrat cu peste 300 de organizatii – intre care 3M, Monsanto, General Motors si NASA – pentru a le ajuta sa-si construiasca cele mai bune sisteme pentru programe de munca non-stop. Companiile au de castigat de pe urma programelor de munca non-stop. Totusi, organismul uman nu face fata totdeauna, pentru ca are nevoie de 8 ore de somn pe noapte. Dar in timpul saptamanii, durata medie de somn a unui adult din zilele noastre s-a redus la 7 ore pe noapte. Iar in timp, lipsa de somn are urmari nefaste tocmai pentru munca. „Poti scoate carbune din mina sau sa indoi otel, iar in acest timp creierul sa fie in repaus.

    Dar intr-o era in care mai mult conteaza creativitatea – puterea creierului – decat puterea bratelor, munca la «capacitatea de avarie» nu este suficienta. Abilitatea de a fi creativ «zaca» in zona frontala a creierului, iar acele arii sunt cele mai afectate de lipsa somnului“, explica Martin Moore-Ede. Si intr-adevar, o data cu joburile bine platite, dar solicitante, apar modificari de somn: oamenii muncesc in loc sa doarma sau nu mai pot dormi din cauza stresului.

    Consecinta: cresterea afacerilor cu medicamente. La nivel mondial, cresc vanzarile de pastile anti-somn, pe de o parte, dar si de somnifere ori antidepresive, pe de alta parte. Un studiu ACNielsen arata ca in 2004, in SUA, vanzarile de produse anti-somn au crescut cu 1,7% fata de 2003, ajungand la aproape 240 de milioane de capsule, la o populatie totala de 275 de milioane. Ceea ce inseamna ca aproape fiecare american a luat cel putin o pastila anti-somn in 2004. In acelasi trend se inscriu si vanzarile de somnifere din SUA, care au urcat cu 0,8%, ajungand la aproape 600 de milioane de capsule.

    La nivel mondial, 37% din adulti nu se duc la culcare decat dupa miezul noptii. Media europeana se invarte in jur de 32%, arata acelasi studiu al ACNielsen. Cat despre ora la care isi incep ziua, europenii sunt mai lenesi decat americanii. Doar 15% dintre europeni se dau jos din pat pana la 6 dimineata fata de 29% din americani. Ce sanse sunt insa ca organismul uman sa fie pacalit, iar alternantele naturale zi/noapte si munca/somn sa fie manipulate dupa plac?

    Ritmul circadian, adica ceasul biologic care forteaza orice creatura pamanteana sa „functioneze“ in functie de rasaritul si apusul soarelui, e greu de invins. David Neubaur, autor al cartii „Intelegerea lipsei de somn: Perspective ale insomniei“, sustine ca „in viitor medicamentele ii vor ajuta atat pe oamenii care lucreaza noaptea, cat si pe oamenii care au probleme cu ritmul circadian“.

    Numai ca pastilele anti-somn pot avea si efecte adverse – dureri de cap, oboseala si depresie. In 2004 s-a dovedit ca in ochiul uman exista celule al caror singur scop este sa transmita creierului informatii despre lumina. Daca aceste celule pot fi pacalite asupra naturii luminii, organismul uman ar putea functiona la lumina artificiala ca si in conditii de lumina naturala. Altfel spus, noaptea ar fi ca ziua.

    Dar sa faci o lumina artificiala care sa aiba aceleasi calitati ca lumina soarelui nu-i tocmai usor, daca luam in considerare ca si intr-o zi innorata lumina solara este de 500 pana la 1.000 de ori mai stralucitoare decat lumina folosita in birouri si fabrici. E nevoie de o lumina de mare intensitate, care sa dureze mult, pentru a pacali ceasul biologic, explica oamenii de stiinta care au gasit explicatia adaptarii organismului uman la diverse fuse orare, spre deosebire de muncitorii care lucreaza in ture de noapte si nu se obisnuiesc cu ritmul de lucru.

    Exista insa si cercetatori mai precauti in a se amesteca in ceva atat de intim ca ritmul biologic. E posibil ca muncitorii de noapte sa fie mai alerti in timpul orelor de program, dar ce se intampla in timpul zilei? Studiile arata ca o noapte „pierduta“ scade cu peste 30% performantele cognitive, iar proportia creste la 60% dupa doua nopti albe. Pana in ce punct pot compensa medicamentele aceste neajunsuri ramane de vazut. „Ajungem sa privim somnul ca pe o boala“, conchide David Neubaur.

    Mai bine sa vedem cum „functioneaza“ somnul inainte sa ne grabim sa-l eliminam din viata omului, spun oamenii de stiinta. Dupa obiceiurile de somn, cercetatorii au impartit deja oamenii in doua categorii: ciocarlii (cei care se trezesc devreme) si bufnite (cei care functioneaza mai bine noaptea). Poate in viitorul nu foarte indepartat, la angajari, vor deveni comune testele care sa depisteze tipul genetic – ciocarlie sau bufnita. La o asemenea perspectiva se raporteaza cei ce cred intr-o viitoare epoca de adevarata libertate a muncii, unde notiunea de elasticitate a programului sa poata fi aplicata in beneficiul angajatului, cu intelegerea faptului ca firma are de castigat tocmai atunci cand angajatii isi folosesc corect datele biologice.

    Pana sa dea insa astfel de teste, romanii se bucura deocamdata ca epoca in care era de ajuns sa semneze condica la ora fixa pentru a-si merita lefurile a trecut. E drept, asta se plateste scump: oameni cum e Cristiana V. dorm, se distreaza si isi vad de familie infinit mai putin decat parintii sau bunicii lor. Nu au de ales si sunt constienti de asta. In buna masura, Romania a ajuns o societate a noctambulilor grabiti, sfortandu-se sa traga dupa ei economia cu o indarjire de capsunar care vrea sa trimita mai repede bani acasa.

  • Business Magazin, în 2010 – Blocurile noi rămân goale. Cei care au cumpărat înainte de criză încearcă să vândă apartamentele

    Unii regreta ca au cumparat tocmai in momentul de varf al pietei, altii cred ca au facut o afacere buna. Daca s-ar muta acum in blocurile terminate recent, multi dintre ei ar avea ca vecini de scara doar apartamente goale.

    Paul si Maria ar putea fi considerati unul dintre cuplurile exponente ale a ceea ce s-ar putea numi clasa de mijloc din Romania. Aproximativ 30 de ani, slujbe bine platite, aspirati spre un stil de viata occidental sau ceea ce e recunoscut la noi ca atare prin concedii in strainatate, electrocasnice scumpe, o masina sau doua si neaparat un apartament nou.

    Zis si facut. Cuplul a inceput sa prospecteze piata din Capitala, intr-o perioada cand se lansau ansambluri rezidentiale aproape in fiecare saptamana, iar preturile pareau sa stie o singura directie: in sus. Cei doi aveau si un apartament cu doua camere construit in perioada dinainte de 1989, pe care intentionau sa il vanda ca sa completeze suma necesara achizitiei unui apartament nou.

    S-au decis pentru un apartament cu trei camere in proiectul New Town Residence, dezvoltat de Mivan, care construia si mallurile Liberty Center din Bucuresti, deschis in 2008, si Tiago Oradea, ce avea sa devina primul caz de faliment al unui centru comercial. Cuplul in cauza a platit deci ca avans 43.000 de euro pentru un apartament de 171.000 de euro. Era 2008.

    “Intre timp a venit criza”, rezuma Maria situatia, dand de inteles ca nici nu sunt multe de spus. Apartamentul cel nou a fost gata in primavara lui 2009, insa familia ei n-a mai putut sa vanda vechiul apartament si deci nici sa incheie cumpararea celui nou. Si a ramas astfel cu avansul platit pentru o locuinta pe care nu o poate capata; singurul motiv de bucurie – daca poate exista asa ceva – este ca “dezvoltatorul nu a facut presiuni asupra noastra, nu ne-a amenintat ca ne va lua avansul. Probabil ca nu suntem singurii in aceasta situatie”.

    Astfel ca, de cateva luni, incearca sa cesioneze antecontractul catre un nou cumparator, fara vreun succes insa. Maria spune ca a fost contactata de foarte putine persoane, majoritatea reprezentanti ai unor site-uri de anunturi imobiliare care ii propuneau plata unei taxe in schimbul promovarii anuntului de vanzare. “Dorim sa recuperam macar o parte din avans si stiu ca si dezvoltatorul mai scade vreo 15% din pretul final.” Maria spune ca nu isi mai doreste locuinta cea noua nici daca s-ar califica pentru obtinerea unui credit, ceea ce oricum crede ca este putin probabil. “Nu as face credit pentru acest apartament, in niciun caz! Mai am cateva credite si nu as mai putea plati inca unul.”

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2010.

  • Business Magazin, în 2010 – Zeci de mii de români prind gustul programului “Prima Casă” şi îşi amanetează viitorul

    Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si cumpere o locuinta. Altii asteapta ca preturile sa scada in continuare, cum au asteptat sa scada si pana acum. Sa vedem cat ar mai trebui sa astepte.

    Prima Casa a dezmortit putin piata locuintelor, a doua varianta a programului e pe teava, preluarea unor mari proiecte rezidentiale de catre bancile finantatoare intarzie sa apara, iar preturile au ajuns chiar si la jumatate fata de varful atins in perioada de boom a pietei. Pentru unii, programul Prima Casa e un moment bun sa-si cumpere o locuinta in timp ce altii asteapta ca preturile sa scada in continuare.

    “Asta e camera cea mare, aici e baia si aici e bucataria. In camera asta o sa pun o canapea.” Iuliana, in varsta de 30 de ani, creioneaza fericita pe o coala de hartie schita locuintei sale, prima ei casa. Originara din Iasi si locuind de cativa ani in Bucuresti, Iuliana este proaspata proprietara a unui apartament cu doua camere intr-o zona semicentrala a Capitalei. “Am platit 80.000 de euro. In decembrie costa 88.000, la prima vizionare era 85.000, mi-a placut, insa am zis ca e cam scump. Un alt potential cumparator negociase la 82.000 de euro, am sunat imediat si am oferit 80.000 si au fost de acord.”

    Cumparatoarea povesteste ca intentia de a-si cumpara o locuinta a aparut la sfarsitul anului trecut, iar ceea ce a incurajat-o a fost programul Prima Casa si modificarile care urma sa fie aduse acestuia – “am dorit sa prind prima varianta, nestiind in ce vor costa modificarile”. “Evident ca a contat Prima Casa. Acum un an si jumatate nu imi permiteam creditul, mi-as fi permis cel mult o garsoniera in Drumul Taberei.”

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2010.

  • Piaţa nouă a apartamentelor noi

    Până în 2008, zonele în care s-a construit intens au fost nordul capitalei şi cele centrale şi ultracentrale, iar după debutul crizei s-a intensificat construcţia de blocuri în sectorul 4 şi în zonele semicentrale apropiate de metrou. Nu numai Capitala s-a dezvoltat din punctul de vedere al spaţiului locativ: în Cluj s-au construit din 2008 peste 9.000 de locuinţe noi, în Suceava aproape 7.000, iar în Constanţa peste 6.000.

    Construcţia de blocuri noi continuă, deşi dezvoltatorii şi agenţii imobiliari nu au reuşit încă să vândă fondul de apartamente construit în ultimii opt ani.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Pentru prima oara in istoria de dupa 1945, firmele private construiesc mai multe blocuri decat statul. Fenomenul va schimba radical in urmatorii ani aspectul pietei imobiliare: vedeta va redeveni apartamentul la bloc. Tinta, persoanele cu venituri medii.

    Pentru prima oara in istoria de dupa 1945, firmele private construiesc mai multe blocuri decat statul. Fenomenul va schimba radical in urmatorii ani aspectul pietei imobiliare: vedeta va redeveni apartamentul la bloc. Tinta, persoanele cu venituri medii.

    In urma cu cativa ani, o firma de salubrizare din Bucuresti isi facea televiziune, spre amuzamentul multora. Acum, o alta firma cu acelasi profil, dar din Cluj, a venit cu o noua idee de afaceri. Pe un teren pe care-l detinea in centrul orasului, a inceput sa construiasca doua blocuri, ale caror apartamente intentioneaza sa le revanda.

    Sa construiesti blocuri acum, cand la moda sunt vilele, pare, la prima vedere, cel putin bizar. Aparent, pentru ca cele 44 de blocuri private care sunt in constructie sau au primit autorizatie in Cluj, sau cele 40 de blocuri autorizate numai in sectorul 1 din Bucuresti sunt dovada clara ca un plan exista.

    Investitiile in blocuri private erau, in urma cu doar 2-3 ani, o utopie. Acest gen de constructii ducea cu gandul la regimul comunist, care a construit de-a valma, la norma, sute de mii de „cutii de beton“.

    Ce a facut, insa, ca o companie de salubrizare, precum Salprest, sa rupa tiparele si sa se apuce de construit apartamente? Simplu. Uriasa cerere de locuinte care exista pe piata. De asemenea, preturile exagerate la care se vand in prezent apartamente vechi de 15 – 20 de ani.

    In primii 10 -12 ani de dupa 1989, investitorii au construit doar vile, pentru ca exista o cerere enorma din partea celor cu bani. Satui de bloc, acestia voiau case, liniste, aer curat. Asa se explica explozia de vile din zona de nord a Bucurestiului, unde acum nu mai poti sa arunci o caramida fara sa nimeresti vreo piscina.

    Cei cu venituri medii nu devenisera inca o prioritate si din cauza faptului ca erau ceva mai putini. Aparitia Agentiei Nationale pentru Locuinte, in jurul anului 2000, le-a dat acestora motive sa spere. Se anunta constructia unui numar urias de locuinte, pentru toate categoriile de public.

    Realitatea a fost insa alta. In ultimii patru ani, statul a construit circa 11.000 de locuinte destinate inchirierii si doar 1.171 de apartamente scoase la vanzare. Infim, tinand cont de uriasa cerere de pe piata. Acestea erau datele ecuatiei la sfarsitul anului 2002 si nimic nu ne indreptatea sa credem ca situatia s-ar putea schimba semnificativ.

    „Pana in urma cu doi ani nu se construiau blocuri nu pentru ca nu exista cerere. Dimpotriva, nevoia de locuinte era enorma, insa foarte putini isi puteau permite sa cumpere cu banii jos, iar posibilitatile contractarii unui credit mai mare erau destul de limitate“, spune Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI).

    Intr-adevar, de construit s-a construit foarte putin fata de cat cere piata. Statisticile spun ca in acest an s-au finalizat circa 28.000 de locuinte (case, vile, apartamente), dintre care ceva mai mult de jumatate in orase.

    „Pentru a tine un ritm normal al constructiilor de locuinte, ar trebui ca in fiecare an sa se realizeze 10 locuinte la mia de locuitori“, spune Liviu Daschievici, directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Adica, la nivelul intregii tari, peste 200.000 de locuinte pe an.

    Evident, rezolvarea crizei locuintei va ramane o problema mult timp de acum incolo. Problemele unora inseamna insa si oportunitati de afaceri pentru altii: investitorii privati au sesizat ca statul nu poate sa acopere decat putine procente din uriasa cerere.  Astfel, la nivelul intregii tari, foarte multe firme private au solicitat, intr-un singur an, autorizatii de constructie pentru blocuri insumand mii de apartamente. Adica de cel putin doua ori mai multe decat a construit ANL pentru vanzare in toata istoria sa.

    Iar cei „tintiti“ incep sa devina treptat clientii din clasa de mijloc, adica cei care isi permit sa sustina plata unui avans si a unui credit de 30.000 – 40.000 de euro. Implicatiile acestui fenomen sunt uriase: daca tendinta se va mentine, piata imobiliara romaneasca isi va schimba radical structura, iar „isteria“ achizitiei de apartamente vechi, care a dublat preturile in ultimii doi ani, va disparea.

    Explicatia exploziei apartamentelor nu este ca romanii s-au imbogatit peste noapte, ci rezida din amploarea pe care a luat-o creditul ipotecar. Bancile au inteles primele potentialul acestei piete si s-au grabit sa ofere diverse forme de finantare pentru constructia de apartamente.

    Astfel au aparut in acest an in Romania circa 1.200 de noi apartamente in blocuri private, de peste doua ori mai multe fata de ce s-a construit cu doar un an in urma. Iar numarul s-ar putea tripla in 2005. Prin comparatie, ANL a construit in acest an, electoral, doar 222 de locuinte destinate vanzarii prin credit ipotecar.

    Constructorii spun ca, deocamdata, peste 90% din apartamentele realizate cu fonduri private sunt locuinte de lux, dar tendinta de crestere si a celor pentru persoane cu venituri medii este evidenta. Deja in Cluj sunt proiecte pentru blocuri cu apartamente de 30.000 – 40.000 de euro, la fel si in Bucuresti.

    Noile blocuri au maxim patru sau cinci etaje, iar suprafetele sunt mai mari decat cele din blocurile vechi existente pe piata.

    Doar in Bucuresti, in ultimii doi ani s-au deschis santiere pentru peste 2.000 de apartamente, majoritatea de lux, cu preturi de peste 100.000 de euro, apreciaza Razvan Iorgu, senior broker la departamentului de vanzari al agentiei imobiliare Eurisko. La asemenea bani, iti poti construi o casa, s-ar putea spune. Ce persoana cu bani se mai simte astazi atrasa de un apartament la bloc?

    Agentii imobiliari spun ca publicul tinta pentru astfel de locuinte il reprezinta persoanele care din diferite motive vor sau trebuie sa locuiasca in centrul orasului.

    „Sunt oameni foarte ocupati, care nu isi permit sa piarda o ora pe drumul dintre locuinta si serviciu, sau o parte dintre cei care au copii mici care trebuie sa ajunga repede la scoala. Sau, pur si simplu, oameni carora le place viata din centru“, considera Liviu Ureche. Aceste constructii sunt atractive nu doar pentru clienti, ci si pentru investitori, al caror numar va creste exponential in urmatorii ani. Acestia sunt straini, in mare parte, dar nici numarul developerilor romani nu este de neglijat.

    Majoritatea apartamentelor de lux nou construite sunt amplasate in cartiere rezidentiale, cum ar fi Primaverii sau Dorobanti, in Bucuresti. Suprafetele sunt mari, peste 150 de metri patrati.

    „Romania a ajuns un «El Dorado» imobiliar, datorita pretului de constructie si al terenului, inca mici comparativ cu multe tari europene“, a adaugat presedintele ARAI. Exista tendinta de a cumpara astfel de imobile pentru a locui in ele, dar si pentru a le revinde peste cativa ani, cu preturi mult mai mari. Se stie ca in ultimii ani, pretul locuintelor a crescut la fiecare 12 luni cu 20 – 30% (chiar 50% in 2002 si 2003), iar agentii imobiliari estimeaza ca procentul de crestere se va pastra si in urmatoarea perioada.

    Oricum, cererea pentru apartamente in blocuri de lux este mare, multe dintre acestea fiind deja vandute cu mult inainte de terminarea lucrarilor. Asa s-a intamplat, de exemplu, cu toate cele 93 de apartamente din 11 blocuri pe care le construieste compania Comnord in zona Dorobanti din Bucuresti.

    Suprafetele acestor apartamente sunt de 150 – 200 de metri patrati, iar pretul este pe masura: intre 200.000 si 300.000 de euro.

    Constructia acestora va fi incheiata anul viitor, tot atunci cand Comnord va finaliza lucrarile la un alt bloc cu 33 de apartamente de lux, in zona Soselei Nordului din Capitala. Tot in aceeasi zona, compania va mai construi, pana la sfarsitul anului viitor, un alt bloc cu 70 de apartamente. Cristian Tudor, directorul economic de la Comnord, confirma ca aceste investitii in blocurile private au inceput sa fie simtite abia in ultimii doi ani. Cresterea masiva a pretului terenurilor din zonele centrale i-a facut pe investitori sa se orienteze spre constructiile pe verticala. „Nimeni nu mai sacrifica terenurile din oras pentru o casa. E prea scump terenul pentru asta. Este un lux sa dai 500 – 1.000 de euro pe metrul patrat de pamant, ca sa construiesti pe el o curte cu gazon“, explica Tudor.

    Adevarata explozie a constructiei de apartamente in blocuri private va avea loc abia anul viitor, cand se vor livra o parte insemnata din lucrarile incepute in 2003 si, mai ales, 2004.

    Intr-adevar, anul trecut, Primaria sectorului 1, spre exemplu, a autorizat construirea a aproape 40 de blocuri private, numar similar cu cel al autorizarilor in doar primele noua luni ale acestui an.

    Si clujenii au motive de bucurie, chiar daca in 2002 nu s-au construit mai mult de cateva blocuri private, spun reprezentantii directiei de urbanism a primariei. In anul 2003, insa, municipalitatea a eliberat autorizatii pentru 30 de blocuri private, care cumuleaza 585 de apartamente. Pentru 2004, cresterile sunt evidente. Doar in perioada ianuarie-august, in Cluj s-au eliberat autorizatii de constructie pentru 1.064 de apartamente in 44 de blocuri private.

    Acestea vor fi amplasate in cartiere rezidentiale, cartiere de case, iar pretul mediu al unui apartament este de circa 50.000 de euro. Profilul clientului incepe sa se schimbe, deci, treptat.

    Si in Timisoara tendinta incepe sa prinda contur. De anul trecut, in oras s-au emis autorizatii de constructie pentru sase proiecte, insumand 114 apartamente.

    Atat constructorii, cat si agentii imobiliari estimeaza ca anul viitor, piata investitiilor private in locuinte va creste cam de trei ori. Cu alte cuvinte, se vor finaliza circa 3.500 de apartamente. Iar pentru urmatorii ani, cresterile vor fi din ce in ce mai mari. Iar centrul de greutate se va muta treptat de sus catre mijloc.

    Exista inca in zone periferice ale marilor orase terenuri destul de ieftine, care pot fi exploatate cu succes. In aceste zone, neatractive pentru cei cu venituri ridicate, cea mai buna solutie pentru un developer este construirea de blocuri pentru cei cu venituri medii. Asa s-a gandit si Dan Ioan Popp, presedintele companiei care a construit cele mai multe vile, aproape 1.000, in Romania ultimilor ani.

    Este vorba de Impact Bucuresti, care de anul viitor va demara lucrarile de constructii la primele blocuri „populare“, cum ii place lui Popp sa le numeasca.

    „De anul viitor, intram pe piata blocurilor foarte accesibile, blocuri populare. Pretul unui apartament va porni de la 300 de euro metrul patrat, adica mai ieftine decat cele de pe piata“, estimeaza presedintele Impact.

    In prima faza, Impact va construi astfel de blocuri in orase precum Bucuresti, Constanta, Oradea sau Ploiesti, pentru ca apoi sa se extinda si in alte orase mari. Acestea vor fi construite in cartiere in care pretul terenului este mic, pentru ca investitia sa poata fi recuperata rapid.

    Este o cerere enorma pentru toate tipurile de locuinte, spune Popp. „Daca cineva poate cumpara un apartament nou la un pret macar similar cu cel al unuia vechi, daca nu mai mic, cum sa nu cumpere?“, se intreaba el retoric.

    Impact isi propune ca in anul 2009 sa ajunga sa construiasca circa 360 de blocuri „populare“, care sa acopere o plaja de 9.000 de apartamente.

    Doua companii care au speculat deja lipsa apartamentelor accesibile sunt Tempus Invest si SPO Invest din Cluj. Prima dintre ele a finalizat anul trecut constructia a cinci blocuri, care au cumulat 200 de apartamente. Acestea au fost vandute cu sume cuprinse intre 28.000 si 54.000 de euro, in functie de suprafata si de gradul de finisaj.

    Si cum acestea au avut succes, la sfarsitul anului viitor, si compania SPO Invest va  inaugura alte 244 de apartamente in doua blocuri, tot in centrul Clujului.

    „Estimam ca apartamentele din aceste imobile vor avea preturi de vanzare cuprinse intre 35.000 si 50.000 de euro. Ele se adreseaza in special familiilor tinere cu un venit de 600-800 de euro“, spune Dan Bobis, administratorul Tempus si reprezentantul actionarului majoritar al companiei SPO.

    Firmele clujene si Impact nu sunt singurele care s-au gandit sa construiasca apartamente pentru clasa medie. Si compania Triumf Construct, o aparitie noua pe piata de profil, alaturi de 144 de vile si 88 de apartamente in doua blocuri de lux pe care le construieste in nordul Bucurestiului, va incepe in aceste zile un proiect mai „popular“. Este vorba de un ansamblu de trei blocuri care cuprinde 130 de apartamente, situat pe soseaua Bucuresti – Targoviste. Apartamentele, de doua  si trei camere, cu suprafete intre 64 si 113 metri patrati, vor costa intre 32.900 si 49.000 de euro.

    „Aceste apartamente au ca target populatia cu venituri medii sau chiar mici, care pot apela la credite ipotecare, leasing imobiliar sau rate pe perioada de executie direct de la firma noastra“, argumenteaza Leonard Buianu, directorul de vanzari al Triumf Construct. El spune ca Triumf „se gandeste foarte serios“ sa inceapa sa construiasca „pe verticala“ si in cartierele din Bucuresti, chiar daca profiturile pentru acest gen de investitii sunt mai mici decat in cazul blocurilor de lux.

    Indiferent de numarul proiectelor, pe piata este loc suficient pentru toata lumea. „In tara noastra exista un necesar de circa un milion de locuinte“, apreciaza Radu Zilisteanu, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Intermedias. Si asta in afara de cele zece locuinte care ar trebui construite in fiecare an la mia de locuitori, conform standardelor vestice.

    Este posibil ca in urmatoarea perioada, si alte companii din diverse domenii, sa urmeze exemplul firmei de salubrizare din Cluj si al celorlalti antreprenori. Ritmul constructiei de blocuri din perioada ceausista, regretat de foarte multi, da semne de resuscitare. Si tot pe ritmurile unui slagar din anii ‘60, hitul urmatorilor ani in constructiile de blocuri private se anunta a fi: „Macarale, rad in soare argintii / Macarale…“.

  • Povestea managerului de 28 de ani care l-a convins pe Bill Gates să îi cumpere ideea

    A vândut, apoi a plecat în Statele Unite cu familia, a integrat aplicaţiile în cadrul Microsoft, iar acum conduce UMT360, companie care digitalizează tot ce înseamnă planificarea şi controlul investiţiilor. UMT360 a fost de două ori numită Gartner Cool Vendor in Project Portfolio Management (PPM), a fost poziţionată tot de Gartner în categoria companiilor vizionare şi a fost numită inclusiv în 2014 Microsoft PPM Partner of the Year.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Sfarsit de an, inceput de bilanturi. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte descrieri ale evolutiilor economice pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti pe care i-am intalnit in 2006. Din multele feluri in care poate fi caracterizat anul care se incheie, am ales sa-i spunem anul „dot ro“.

    Sfarsit de an, inceput de bilanturi. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte descrieri ale evolutiilor economice pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti pe care i-am intalnit in 2006.  Din multele feluri in care poate fi caracterizat anul care se incheie, am ales sa-i spunem anul „dot ro“.

    Varianta romaneasca a „dot ro“ este insa opusul celei americane: daca boom-ul dot com nu trezeste la New York amintiri prea placute, la Bucuresti bilantul se face cu zambete de satisfactie. 2006 ar fi putut fi anul privatizarilor contestate sau anul dinaintea integrarii sau anul vizitelor la Parchet. Nici una din aceste variante nu tine cont insa de adevaratii castigatori ai acestui an: tinerii oameni ai IT-ului romanesc si victoriile pe acestia le-au marcat.

    Avem un numar important de companii tinere, din zona comunicatiilor si a tehnologiei informatiilor, care au fost preluate de companii occidentale, pe sume nu foarte mari, dar cu atat mai importante. La o privire grabita, in fata celor peste trei miliarde de euro platite pentru preluarea BCR, orice alta suma poate parea insignifianta. Credem insa ca sumele cu trei zerouri mai mici platite pentru companii de genul UMT Romania (cumparata de Microsoft), EasyCall (preluata de americanii de la Computer Generated Solutions) sau IP Devel, achizitionata de grupul elvetian Adecco, au intaietate. Aceasta pentru ca vorbim de afaceri lansate de oameni tineri, lipsiti de patimi politice si straini de orice grupuri de interese. Este anul inceputului victoriilor unui domeniu care pana acum a jucat in liga tinerelor sperante mult prea mult.

    Daca e sa privim anul 2006 in clasicul stil jurnalistic-serios, trebuie sa spunem ca a continuat cresterea economica, intr-un ritm nesperat de bun, poate si pentru ca a fost anul in care s-a simtit o separare a politicului de business. Afirmatia poate parea ciudata dupa 365 de zile in care am avut destui oameni de afaceri ce au vizitat Parchetul, in care expresia „grupuri de interese“ a devenit un laitmotiv al discursului public, in care a disparut creditul doar cu buletinul sau a aparut taxa pe viciu. Si totusi, influenta politicului s-a vazut mult mai putin in economia reala; de fapt nici nu mai putem vorbi de o influenta reala, ci de trecerea intr-o noua etapa, mai corecta. Businessul s-a adaptat la modul de lucru si la ritmul dezlanat de lucru al clasei politice si a invatat sa reactioneze potrivit propriilor interese. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte bilanturi pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti ai anului 2006.

    Un grup reprezentativ este cel al IT-lionarilor, cum i-am denumit la un moment dat in revista, cei ce traseaza caracteristica acestui an – anul dot ro. Portretul-robot este simplu: un om, o idee, un produs sau un serviciu, curajul de a incepe, puterea de a continua, taria de a atrage atentia. De aici vine succesul si, odata cu succesul, apar doua optiuni: fie te afirmi si te bucuri de notorietate, fie esti preluat de o companie importanta din strainatate. Dar nu au fost numai IT-lionarii, ci si cei 100 de tineri manageri care au facut obiectul unui top special al revistei. Ei sunt exponentii noului val al afacerilor romanesti, schimbarea de sange, de viziune si de optica, necesara si inevitabila. O separare pe criterii de varsta a oamenilor de afaceri sau a managerilor poate parea nedreapta din anumite puncte de vedere, pentru ca exista conducatori de companii de o varsta respectabila care se dovedesc mai tineri si mai vioi spiritual decat multi tineri blazati. Este adevarat, dar varsta in sine este un criteriu care ar trebui sa depaseasca simpla categorie folosita in studii statistice sau sociologice: a fi tanar acum inseamna sansa de a lucra la maturitate intr-o Romanie integrata in Europa, cu un mediu de afaceri mult mai asezat si, poate, mai putin sensibil la politica.

    Pana atunci, putem remarca semnele schimbului de generatii. Primul semn este mobilitatea, depasirea granitei dintre „meserie de viitor sau la moda“ si „ceea ce mi se potriveste“. Asa ca exista medici deveniti bancheri, bancheri deveniti metalurgisti, chimisti deveniti brokeri sau constructori de avioane deveniti specialisti in marketing. Al doilea semn este importanta pe care o acorda tinerii manageri echipei, fapt care pare sa scape unei parti din zona conducatorilor mai in varsta, care prefera sa actioneze singuri.

    Al treilea este elasticitatea de care dau dovada tinerii manageri, care se dovedesc mult mai constienti de valoarea lor si care nu se feresc sa recunoasca ca sunt tentati de joburi mai provocatoare, mai bine platite sau care aduc ceva nou. Este un abandon al principiului „castiguri mai mici, dar sigure“, caruia societatea romaneasca ii este tributara in mare masura.

    And the winners are…
    Catalin Olteanu este cel ce a deschis seria softistilor romani de succes ai anului care se incheie: la 28 de ani a dezvoltat un soft care a trezit interesul Microsoft. Interes atat de puternic, incat compania lui Bill Gates a cumparat firma pentru care lucra Olteanu, UMT din New York, dar nu pentru faptul ca era americana, ci pentru filiala din Romania. Filiala care, sub coordonarea lui Olteanu, a dezvoltat un software foarte apreciat de companiile cu multi bani si cu prea multe idei de afaceri: software pentru managementul portofoliului de proiecte. Valoarea tranzactiei dintre UMT si Microsoft nu a fost facuta publica, dar este foarte probabil sa se ridice la o suma apreciabila – zeci de milioane de dolari. Comparand cu o afacere la o scara sensibil mai redusa, tranzactia prin care compania americana Ness Technologies a preluat anul trecut firma ieseana Radix s-a ridicat la aproape 10 milioane de dolari.

    La ce foloseste insa software-ul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul Microsoft? „Este indispensabil pentru orice afacere care are probleme cu prioritizarea proiectelor in care se gandeste sa investeasca“, explica Olteanu. „Daca ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Daca in schimb ai o lista cu 100 de idei, sa zicem ca e usor sa vezi care sunt cele mai bune 10 si cele mai proaste 10. Dar la mijloc iti raman 80 – poate ele costa 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispozitie. Pe care le alegi?“


    Software-ul produs la Bucuresti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era „ambalat“ la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanta si vandut clientilor care indeplineau o prima conditie de baza: cifra de afaceri de minimum un miliard de dolari pe an. In portofoliul de clienti cu care fondatorii UMT, doi americani si un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intra nume grele precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications, Star Alliance. In prezent, Olteanu lucreaza la Microsoft, impreuna cu o buna parte din echipa sa. „Dupa 3-5 ani la Microsoft, daca ma intorc in Romania si arunc CV-ul pe geam, sunt sanse bune sa fiu sunat“, glumea la inceputul anului Olteanu.

    La un fel de aruncare a CV-ului pe geam a recurs si Mihai Pohontu, cel care  a trebuit sa treaca oceanul pentru a intra in industria jocurilor si care conduce in prezent studioul de productie de jocuri pentru telefoanele mobile din Bucuresti al gigantului american Electronic Arts. Americanii si-au deschis frontul european la Bucuresti, cumparand in februarie Jamdat, un alt producator american de jocuri pentru mobile, intr-o tranzactie de 680 de milioane de dolari. Jamdat decisese vara trecuta sa-si deschida aici primul birou din Europa de Est. Iar omul care l-a construit e Mihai Pohontu, intors in vara anului 2005 din cei opt ani de „exil american“. Avea atunci 26 de ani si o echipa formata din doi angajati. In circa 10 luni, Pohontu, care are pe mana un buget anual de peste doua milioane de dolari, a fost nevoit sa schimbe mai multe sedii, pentru ca organigrama i s-a marit continuu, trecand de 100 de angajati.

    Studioul romanesc al Jamdat a avut un rol semnificativ in achizitia facuta de Electronic Arts, cel mai mare distribuitor de jocuri video din lume. Cu toate ca n-avea decat cateva luni de istorie in spate, filiala locala iesea in evidenta in cadrul grupului Jamdat. Aici era singurul studio de productie din Europa (la cealalta filiala de pe batranul continent, din Londra, se fac doar marketingul si vanzarea efectiva a jocurilor), iar compania de la Bucuresti nu numai ca se distingea printr-o echipa „mult mai creativa decat ai gasi in India sau China“, dupa cum spune Pohontu, dar avea si un alt mare atu: potentialul de a se dezvolta rapid pentru a deveni un punct de vanzare in pietele virgine din Europa de Est, unde jocurile pe mobil sunt mai degraba un business ramas la stadiul de plan pe hartie.

    Si daca vanzarile nu sunt foarte convingatoare, productia de jocuri pentru mobil se afla pe cu totul alte coordonate la Bucuresti; aceasta pentru ca in Capitala activeaza, de o buna bucata de vreme, si rivalii americanilor, francezii de la Gameloft. Studioul din Bucuresti – care a avut in 2005 venituri de 46,8 mil. euro – este cel mai important al companiei, cu un sfert din cei circa 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie.

    „In anul 2000 aveam 16 angajati, iar in prezent in jur de 450“, spune Paul Friciu, studio manager al Gameloft. Paul Friciu a venit la Gameloft ca game designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC. Studioul din Romania al Gameloft a asigurat cel putin cate un joc pentru telefoanele mobile a 8-10 milioane de europeni, iar compania a inregistrat in ultimii trei ani „three digit growth“, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor.

    Software-ul si jocurile electronice sunt emblematice pentru tanara generatie. Si mai ce? Multitaskingul. Termenul este legat de lumea computerelor, de executia mai multor activitati in acelasi timp, de efortul pe care procesorul il face pentru a sustine rularea, in paralel, a mai multor aplicatii. Comportamentul uman s-a modelat dupa cel al procesorului, pentru ca activitatea tinerilor se invarte in jurul computerului si se adapteaza la posibilitatile acestuia. Si asa a aparut generatia multitasking, personajul colectiv care merita evidentiat pentru ca prefigureaza comportamentul dominant in societatea de maine.

    „De obicei, in timp ce imi fac temele, ascult muzica, vorbesc pe messenger si uneori joc Counter Strike“, afirma Alexandru Vladoi, elev in clasa a XI-a la Colegiul German Goethe din Bucuresti. La 17 ani e obisnuit sa faca toate aceste lucruri simultan – un fel de a doua natura. Si nu numai acasa, in fata computerului, face Alexandru atatea lucruri deodata. „Probabil cel mai des intalnit este mersul pe strada cu casti in urechi si dand mesaje! (a nu se face pe trecerea de pietoni, din experienta :D)“, scrie el. Accesul la tehnologie pe o astfel de scara sterge pe zi ce trece diferentele dintre adolescentii din Romania si cei din Statele Unite, una dintre cele mai tehnologizate tari, desi rata de penetrare a PC-urilor sau a Internetului e diferita. Dar tinerii, si nu numai ei, sunt modelati in mod asemanator de tehnologia din jurul lor, indiferent de cultura in care cresc.

    Din generatia multitasking s-a ivit si Bogdan Putinica, care n-a parasit-o, dar a trecut in liga milionarilor. La nici 30 de ani, Bogdan Putinica, actionarul majoritar la furnizorul software IP Devel, si-a vandut compania catre elvetienii de la Adecco, lider mondial in domeniul resurselor umane. IP Devel (Devel este o prescurtare de la „developer“, iar IP vine de la Internet Protocol, dar in folclorul companiei a fost interpretat fie ca un acronim de la „intelligent people“, fie de la „idiot programmers“) s-a specializat in productia de soft „embedded“, menit sa ruleze pe echipamente ce nu tin de domeniul computerelor, adica pe telefoane mobile, televizoare, frigidere, telecomenzi sau altele asemenea. Povestea tranzactiei in valoare de circa 7 milioane de dolari incepe cu un Bogdan ce si-a dobandit in liceu un renume de hacker, continua cu o licitatie pentru trei proiecte soft de peste 20.000 de dolari fiecare (pe care le-a castigat) si cu o firma care initial se intrunea, din cauza lipsei biroului, la un fast-food. „Faceam sedinte de productie la o masa din acelea de sase persoane, unde incapeam cu greu. Cand am ajuns sa fim sapte, ne-am facut firma“, spune el.

    Vladimir Sterescu, directorul call-center-ului EasyCall, preluat pentru cateva milioane de dolari de compania americana Computer Generated Solutions, nu a avut renume de hacker, dar a facut parte din grupul celor ce pot sa se faca remarcati chiar daca lucreaza intr-un mediu aproape complet anonim si, mai mult, si-a vandut compania in urma unui apel telefonic primit din greseala. Mediul anonim era serviciul pentru clienti al unui important operator de telefonie mobila: „Un standard de baza intr-un call-center ar fi acela ca daca o persoana suna de 100 de ori cu aceeasi intrebare, teoretic ar trebui sa primeasca 100 de raspunsuri identice. In practica, aproximativ 90 de raspunsuri sunt identice, restul de zece fiind fie raspunsuri gresite, fie deviatii pe langa raspuns, pentru care trebuie asumata o anumita raspundere“, spune el. „Eu am fost unul dintre cei zece.“

    Atunci cand l-a sunat pentru prima oara pe Sterescu, Phil Friedman, presedintele Computer Generated Solutions, l-a anuntat ca vine la Budapesta si ca ar vrea sa viziteze si EasyCall. Era intr-un weekend al lunii iunie, iar Sterescu nu stia nici cine este Computer Generated Solutions si nici cine este Friedman. Politicos, l-a informat pe american de diferenta dintre Budapest si Bucharest, dar a inceput sa-i explice sefului CGS si cine este si ce face EasyCall. Friedman a parut oarecum dezamagit, dar i-a dat totusi romanului adresa de mail pentru a primi o prezentare completa a EasyCall. Sase luni mai tarziu, EasyCall trecea la CGS.

    Bobby Voicu castiga cateva mii de dolari pe luna, fara sa aiba o companie si fara sa lucreze zi-lumina: este unul din oamenii care traiesc din bloguri, adica din banii veniti din publicitate online. A scris despre Campionatul Mondial de Fotbal, fara a fi un mare fan al fotbalului, despre SUV-uri sau despre ciocolata, foloseste numai limba engleza si si-a adaptat, se pare, chiar si programul la timing-ul american, pentru ca nu se trezeste mai devreme de ora doua dupa-amiaza.

    Caracteristice perioadei dot ro sunt si retelele de cartier, „singurul fenomen economic spontan din Romania“, dupa cum le-a numit un cunoscator. Retelele de cartier au intrat intr-o noua faza, dupa cea initiala, de haiducie. Un semn e intrarea multora in legalitate, adica obtinerea unui certificat din partea ANRC; un altul este ca haiducii de odinioara prefera acum sa se asocieze pentru a putea discuta sau negocia de la egal la egal cu concurenta sau cu autoritatile, iar un al treilea semn este ca au inceput sa se vanda. Unele tranzactii se fac „cu strada“, dar multe au fost preluate, pentru sume deloc de neglijat, de furnizori de Internet cu greutate, cum sunt grupul RCS&RDS sau Astral. Dar nici asocierile si nici preluarile nu stirbesc farmecul afacerilor izvorate din pasiuni precum jocul de strategie Starcraft (cazul lui Nicolae Duicu de la OborNet) si unde patronii de genul lui Cristian Copcea de la roaming Networks au in memoria telefonului mobil 7.000 de numere, cele ale clientilor, pe care ii mai cunosc si personal.

    Cel mai bun final al acestui articol este inceputul lui. Asadar, 2006 ar fi putut fi anul privatizarilor contestate sau anul dinaintea integrarii sau anul vizitelor la Parchet. Nici una din aceste variante nu tine cont insa de adevaratii castigatori ai acestui an: tinerii oameni ai IT-ului romanesc si victoriile pe acestia le-au marcat.

    Victoria asupra inflatiei
    InflaTia, marea durere de cap a Bancii Centrale, ce parea mai pe la inceputul anului ca nu se va incadra de niciun fel in tinta stabilita de 5% plus sau minus un procent, pare a termina anul la 4,7%, potrivit celui mai recent raport asupra inflatiei. Tot la capitolul plusuri in 2006, ritmul puternic de crestere economica este estimat pentru tot anul la 7,3-8,3% (potrivit oficialilor INS), cu mult peste evolutia slaba de anul trecut, cand PIB a crescut cu doar 4,1%. Caracteristica generala a ultimilor 3-4 ani, cresterea economica s-a bazat in mare masura pe consum, datorat cererii populatiei: vanzarile din comertul cu amanuntul aveau, dupa primele noua luni, o crestere de aproape 25%.

    2006 a adus o intarire a leului in raport cu principalele valute, moneda nationala castigand, de la finele lui 2005 si pana in ultima zi din noiembrie a.c., mai bine de sase procente in fata euro si, beneficiind si de caderea abrupta a dolarului pe pietele internationale, peste 18 procente in fata monedei americane.

    Adancirea continua a deficitului comercial ramane marea problema a economiei romanesti, in conditiile in care dupa primele noua luni acesta atinsese 11,24 miliarde de euro, in crestere cu 45% fata de primele zece luni ale anului trecut.

    Monede exotice
    Cel mai vizibil si mediatizat eveniment a fost finalizarea preluarii BCR de catre austriecii de la Erste Bank. La capitolul neimpliniri figureaza amanarile succesive ale privatizarii CEC pe tot parcursul anului, din cauza indeciziei autoritatilor.

    Fuziuni. HVB Bank Romania si Banca Tiriac au finalizat procesul de fuziune la inceputul lunii septembrie, noua entitate (HVB Tiriac Bank) incepand deja  operatiunile de integrare cu cea de-a treia „surata“, UniCredit Romania.

    AchiziTII. Romexterra Bank a fost preluata in octombrie de divizia din Ungaria a nemtilor de la BayernLB, MindBank de catre grecii de la Agricultural Bank of Greece (ATEbank), in timp ce Daewoo Bank a fost achizitionata de C.R. Firenze. 2006 a lasat si o banca fara licenta, BNR retragand autorizatia Nova Bank.

    Strategii. Conditiile monetare restrictive, dar si influenta miscarilor de dobanda pe plan international au generat o crestere (urmata de o scadere usoara) a dobanzilor la credite. Creditul neguvernamental a continuat sa creasca in pas saltat, ritmul de majorare depasind cu mult procentul sperat (si dorit) de BNR la inceputul anului, de 30%. La finele lui octombrie soldul creditului neguvernamental a depasit 89 de miliarde de lei (25,3 mld. euro).

    Slalom. Anul acesta a lansat pe piata romaneasca o adevarata moda a creditelor in „monede exotice“ (franci elvetieni, forinti) ce permit promovarea unei dobanzi mai scazute. Banca Nationala a decis sa renunte din 2007 la plafonul impus pentru finantarile in valuta pe care o banca le poate acorda – o restrictie pe care, de altfel, bancherii gasisera deja modalitati de o ocoli.

    Crestere sub estimari
    Pentru al doilea an consecutiv, Bursa a trecut printr-o perioada extrem de agitata, care a oferit speculatorilor posibilitatea unor castiguri mari. Cu toate acestea, pe ansamblul anului, cresterile de la Bursa au fost sub cele de anul trecut si totodata sub estimarile brokerilor care vedeau in medie un plus de 30%.

  • 10 ani de Business Magazin

    Am avut privilegiul de a scrie aceste poveşti, dar şi de a identifica trenduri şi de a intui care vor fi oamenii care vor face istorie. Am scris despre cele mai mari tranzacţii, despre tinerii manageri pe care se bazează economia României, am votat cei mai admiraţi CEO şi am scris poveşti aspiraţionale pentru antreprenori şi pentru oameni care îşi doresc să aibă succes.

    Avem o arhivă impresionantă, care narează istoria businessului românesc din ultimii 10 ani şi care ne califică drept cei mai potriviţi pentru a povesti prin trecut şi prin experienţă despre viitor.  Acesta este principalul motiv pentru care am dezvoltat secţiunea aniversară BM 10 ani, în care prezentăm şi updatăm vârfurile editoriale care ne-au consacrat.

    Sunt Iuliana Roibu, redactor şef adjunct al Business Magazin, şi va mulţumesc pentru că ne sunteţi alături de 10 ani.