Tag: solutie

  • Avertisment apocaliptic: România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării

    România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi (61,93% din totalul locurilor de muncă existente) din cauza automatizării, potrivit documentului „Raportul asupra stabilităţii financiare” emis de Banca Naţională a României. Pentru a combate efectele negative ale acestui fenomen, o soluţie ar putea fi antreprenoriatul.

    Conform unui studiu publicat de Forumul Economic Global care a avut loc la Davos la începutul acestui an şi la care au participat peste 30.000 de tineri din 186 de ţări, antreprenoriatul şi dezvoltarea unui climat propice start-up-urilor sunt factorii care pot sprijini dezvoltările economice viitoare.
    La iniţiativa Forumului Economic Mondial s-a format în România Global Shapers, o reţea formată din tineri cu vârste sub 30 de ani; reţeaua vrea să adordeze şi să rezolve probleme locale dar şi globale, să pregătească tinerii pentru provocările viitorului. Reţeaua are peste 7.000 de membri şi huburi în 376 de oraşe din 156 de ţări, inclusiv în România. 

    Future Makers, sprijinit de organizaţiile Global Shapers şi Social Innovation Solutions, este un program educaţional de antreprenoriat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani ce oferă premii totale în valoare de 20.000 euro pentru idei care propun soluţii concrete de rezolvare la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Înscrierile sunt deschise până la 4 iulie şi estimările se referă la înscrierea a circa 100 de echipe.

    „Proiectele valide vor fi selectate de un juriu care are ca rol nu doar selectarea celor mai bune proiecte, ci şi susţinerea viitoare a acestora cu sfaturi şi conexiuni”, spune Oana Ţoiu, curator al comunităţii Global Shapers din Bucureşti şi fondator al Social Innovation Solutions.
    În juriul competiţiei se află coordonatorul global de la Forumului Economic Mondial al reţelei Global Shapers, Jaak Mikkel, care până recent a deţinut funcţia de CEO al Coca-Cola HBC România, Sergiu Neguţ, angel investor, Mihai Toader Pasti, cofondator al EfdeN, şi Sorina Câmpean, coordonarea parteneriatelor pentru antreprenoriat la Oxford.

    Timp de mai multe luni (iulie-octombrie) echipele selectate vor trece printr-o perioadă de incubare, iar astfel tinerii antreprenori vor avea parte de întâlniri cu antreprenorii din domeniul lor de interes, sesiuni de mentorat, cursuri despre tendinţele viitorului, bazate pe rapoartele Forumului Economic Mondial, traininguri despre cum se obţine accesul la investiţii, despre managementul financiar sau cel al resurselor umane. În această perioadă, start-up-urile vor putea finisa ideile şi proiectele astfel încât la final să poată prezenta proiectul juriului. Marele premiu va fi de 5.000 de euro, apoi vor mai fi acordate alte cinci premii de câte 2.500 de euro, iar un alt premiu de 2.500 de euro va fi acordat pe baza votului public.

    Competiţia este dedicată celor care au spirit antreprenorial, însă Oana Ţoiu consideră că această calitate este vitală nu doar pentru cei care vor să îşi dezvolte o afacere, „ci şi pentru multe dintre carierele viitorului, care se vor baza din ce în ce mai puţin pe procese prestabilite, căci acestea vor putea adesea să fie automatizate, şi din ce în ce mai mult pe spirit de iniţiativă, capacitatea de a lucra între domenii, de a reacţiona rapid şi a include feedbackul din piaţă, de a gestiona relaţii umane sau capacitatea de a învăţa şi a reînvăţa continu”.

    În 2018, 71 de milioane de tineri cu vârste de până în 24 de ani nu sunt încadraţi în piaţa muncii, reprezentând un record istoric mondial conform International Labour Organization (ILO). În acelaşi timp, peste 50% din populaţia globului are sub 30 de ani, un alt record istoric al raportului între generaţii dominat de tineri. Iar aceasta însemnă că o mare majoritate a populaţiei globului trebuie pregătită altfel pentru provocările din piaţa muncii viitorului.

    Odată cu avansul tehnologiei şi al automatizării proceselor de muncă, tot mai multe slujbe vor fi îndeplinite de roboţi, iar astfel oamenii vor fi nevoiţi să se reprofileze. Un raport al producătorului Dell Technologies arată că 85% din slujbele din 2030 încă nu au fost inventate. Pentru ca tinerii să fie pregătiţi pentru oportunităţile viitorului, este necesar ca şi sistemul de învăţământ să se schimbe, să se adapteze la nevoile pieţei. Totuşi, „România acum nu face asta ca ţară, nu discutăm despre cum ne poziţionăm faţă de schimbările tehnologice şi sociale şi nici ce strategie are România, în condiţiile în care alte ţări au miniştri ai inteligenţei artificiale sau ai strategiilor digitale”, explică Ţoiu.

    Ea consideră că tinerii se vor pregăti singuri, prin accesul la internet, la cursuri şi că este nevoie ca tot mai multe programe precum Future Makers să apară la orizont pentru a face faţă schimbărilor. „Sistemul educaţional românesc este, în mare parte, în continuare construit pentru trecut. Puţini dintre absolvenţii actuali şi cei din promoţiile următoare sunt cu adevărat pregătiţi pentru o lume globalizată, în care noile tehnologii şi cooperarea între domenii şi discipline probabil vor face parte din ADN-ul multor joburi”, spune Oana Ţoiu.

    Ea crede că provocările tinerilor vor consta în decalajul ce poate apărea între tinerii români şi cei din alte ţări. „Tinerii români care rămân în ţară au parte de o dublă provocare: una, de a se conecta la noile modele de business, de a plasa produse şi servicii pe pieţe regionale şi internaţionale, dar şi de a identifica, susţine şi dezvolta noi generaţii de tineri care să înţeleagă noua lume tehnologică în care intrăm şi să îşi dorească să facă parte din ea.”


    O altă iniţiativă a organizaţiei pe care Oana Ţoiu o conduce şi care adresează problemele sociale este Social Impact Award, un program prezent deja în 20 de ţări din Europa, Africa şi Asia. Programul se adresează tinerilor care vor să producă o schimbare în societate şi îi susţine printr-o perioadă de incubare până în toamnă, vizite în afaceri sociale şi conectare cu tineri care au devenit deja antreprenori sociali. Premiile constau în prezenţa la conferinţe internaţionale în Africa de Sud şi Georgia şi investiţii de 5.000 de euro ca să îşi dezvolte ideea. 

  • Cristian Danciu, co-founder Green Spots: Cum a apărut soluţia Green Spots? – VIDEO

    Cristian Danciu, co-founder Green Spots la conferinţa: „Cele mai inovatoare companii ediţia a V-a” – Green Spots îţi oferă oportunitatea de a fi mereu conectat, de aţi reîncărca gadgetul, cât şi oportunitatea de a creea o comunitate care face ceva pentru mediul urban. Este mai mult decât un produs, este o soluţie.

  • Parfum de arhitect

    Soluţia găsită, scrie Dezeen, a fost o gamă de lumânări parfumate, Architect Candle Collection, pentru care cei doi au ales trei dintre arhitecţii lor preferaţi: Frank Lloyd Wright, Carlo Scarpa şi John Entenza.

    Lumânările grupate în seturi de trei dimensiuni au un parfum diferit în funcţie de arhitect, ales de creatorii lor astfel încât să evoce atmosfera unui proiect sau un loc care are legătură cu acesta.

  • Peste 180 milioane de dolari sunt blocaţi după ce fondatorul celui mai mare exchange de criptomonede din Canada a decedat

    Cel mai mare exchange de criptomonede din Canada nu mai are acces la milioane de dolari în monedă digitală după ce fondatorul a murit subit, potrivit BBC.

    Quadriga a aplicat pentru protecţie în faţa creditorilor şi estimează că nu va mai putea accesa circa 180 milioane dolari sub formă de monede digitale.

    Exchange-ul Quadriga nu a reuşit să îşi acceseze rezervele de criptomonede de când Gerald Cotten, fondatorul platformei, a murit în luna decembrie.

    Cotten, care avea 30 de ani, era singurul ce deţinea cheile necesare pentru a accesa fondurile şi monedele.

    În faţa Curţii Supreme din Noua Scoţie, văduva Jennifer Robertson a declarat că laptopul utilizat de Cotten pentru a gestiona businessul este criptat, iar ea nu ştie parola sau cheia de acces.

    „În ciuda căutărilor repetate, nu am reuşit să găsesc codurile scrise nicăieri”, spune Jennifer Robertson.

     

  • Armata europeană este o soluţie de securitate sau o afacere?

     Ca urmare, statele europene au alocat fonduri mai mari pentru achiziţionarea de echipamente noi ca şi pentru creşterea cantităţii şi valorii forţelor armate. În acest proces a intervenit lobby-ul  producătorilor de armamente care au văzut în susţinerea conceptului de Armată Europeană uriaşe oportunităţi de afaceri.
     
    În decembrie 1998, în staţiune turistică Saint Malo, de pe coasta franceză, a avut loc Summit-ul, Marea Britanie – Franţa. Cu această ocazie primul ministru britanic Tony Blair şi preşedintele Franţei, Jacques Chirac au semnat o declaraţie, ce consfinţea crearea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) care presupunea şi crearea unei forţe militare, capabilă să acţioneze autonom. Cei doi lideri au luat această decizie ca urmare a conflictului din Kosovo de la sfârşitul anilor ’90, când Uniunea Europeană a fost acuzată că a eşuat în încercarea sa de a opri războiul. Negocierile au continuat de-a lungul anilor şi, în urma deciziei adoptate la Helsinki în 1999, a fost creată în 2003 prima forţă europeană cu 60.000 de militari, constituită în 18 grupuri de luptă, fiecare de valoarea unui batalion de aproximativ 1500 militari. În anul 2007 a fost declarată starea deplin operaţională a întregii forţe militare.
     
    Acest proces costisitor care a dus la înfiinţarea de grupuri de luptă naţionale şi multinaţionale s-a derulat timp de patru ani. Au fost înfiinţate comandamente care au participat la exerciţii complexe pentru ridicarea capacităţii de comandă şi coordonare a trupelor. Este greu de spus cât de eficiente au fost, întrucât nu au participat la nicio luptă reală, deşi au fost destule ocazii în acest sens. Un exemplu îl reprezintă posibila participare a grupului  de luptă aflat în stare operaţională gata de luptă din 2013 când acesta ar fi putut participa la confruntările din Africa Centrală. Decizia a fost să participe doar Franţa.
     
    Ambiţia europeană de a avea o armată proprie, deşi NATO este destinată, in primul rând apărării Europei atât în interiorul cât şi în afara arealului statelor membre, a fost în creştere în ultimii doi ani. Odată cu venirea în poziţia de preşedinte al Franţei a lui Emmanuel  Macron, tinereţea şi ambiţia sa, au accelerat acest proces în care Franţa se vedea a fi un lider militar ai Europei, lăsând în responsabilitatea Germaniei aspectele economice şi financiare ale continentului.
     
     
     
  • 35 de români au dezvoltat o soluţie folosită de sute de mii de persoane din toată lumea

    Adobe România a dezvoltat o soluţie cross-platform pentru crearea colaborativă de design şi prototipuri pentru site-uri web şi aplicaţii mobile. Inovaţia software îi ajută pe designeri să realizeze mai uşor prototipuri interactive pe diverse platforme şi dispozitive (Windows, Mac, iOS, Android), atât pentru site-uri web, cât şi pentru aplicaţii mobile. Produsul a fost  dezvoltat de Adobe România, care este cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare al Adobe Systems din Europa, ce se bazează pe excelenţă în cercetare şi dezvoltarea de produse pentru servicii de tip cloud, web, mobile sau aplicaţii desktop.

    Elementul de noutate:

    Adobe XD este o soluţie integrată cu produsele folosite de web designeri, precum Photoshop, Illustrator sau After Effects, devenind astfel prima soluţie de tip one stop pentru prototiparea şi designul site-urilor web şi a aplicaţiilor mobile. Este prima aplicaţie dezvoltată de Adobe direct pentru Platforma Universală Windows (Windows 10), deschizând calea pentru viitoarele dispozitive ce se bazează pe Windows 10. În prezent, Adobe XD este una din cele mai complexe aplicaţii native Windows 10 / UWP din lume.

    Descrierea inovaţiei:
    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, Adobe XD este o soluţie vectorială inovativă ce combină designul, realizarea de prototipuri şi colaborarea într-o singură aplicaţie. A fost creată de designeri, pentru designeri, este rapidă şi uşor de folosit, iar procesul de dezvoltare s-a realizat ţinând cont de feedbackul imediat primit din partea clienţilor, potrivit reprezentanţilor companiei.
    Echipa Adobe XD România este formată din aproximativ 35 de persoane, ingineri software, manageri de produs şi designeri UX. Membrii echipei au lucrat anterior la dezvoltarea altor produse Adobe folosite global, precum Business Catalyst sau Adobe Experience Manager (AEM), şi au avut contribuţii importante la fundamentele (open source) ale browserelor Web, în special Chrome şi Safari. Potrivit reprezentanţilor companiei, Adobe România este cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare al Adobe Systems din Europa, ce se bazează pe excelenţă în cercetare şi dezvoltarea de produse pentru servicii de tip cloud, web, mobile sau aplicaţii desktop. În ultimii ani, Adobe România a investit în dezvoltarea şi organizarea de servicii cloud la scară largă, utilizând tehnologii big data, cloud propriu sau clouduri publice (ex. AWS, Azure).

    Efectele inovaţiei:
    Adobe XD a înregistrat în total peste 1,5 milioane de descărcări, 1 milion dintre acestea fiind pe Mac, iar restul pe Windows. O mare parte a utilizatorilor folosesc produsul în mod recurent, în fiecare lună. Printre aceştia se numără companii (Microsoft, HP, Deloitte Digital, Nintendo, CGI, Capgemini, New York Post, The Home Depot, Airbus, Tata Consultancy, Equinox), agenţii de design şi publicitate (Telepathy, Hugo & Marie, Perficient Digital, Havas), start-up-uri (Boosted Boards, Poshmark). Datorită complexităţii designului, a prototipurilor şi a funcţionalităţilor sale, combinate cu produse integrate ale Adobe Creative Cloud – Photoshop, Illustrator sau After Effects – Adobe XD atacă piaţa de screen design şi câştigă teren. 

    Proiectul Adobe XD a fost inclus în ediţia specială a Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din România, 2018”.

  • Firma care permite oamenilor să îşi facă propriul parfum

    O firmă londoneză aflată la început de drum, Ostens, vine cu altă soluţie, scrie Financial Times, şi anume să le vândă oamenilor nu parfumul în sine, ci materiile prime din care acesta este realizat. Oferind la vânzare publicului ingrediente olfactive separat, cum ar fi uleiurile de paciuli, iasomie, cedru, trandafir ori o moleculă artificială numită cashmeran velvet,  pe care acesta le poate combina ca să obţină mirosul dorit, Ostens speră să educe „nasul” cumpărătorilor şi să-i facă pe aceştia să aibă încredere în propriile lor gusturi. 

  • Cum poţi să te conectezi la reţeaua de gaze şi energie electrică cu ajutorul smartphone-ului

    Elementul de  noutate:
    Delgaz Grid este prima companie de distribuţie din România care a dezvoltat o platformă online dedicată clienţilor care doresc să se conecteze la reţeaua de distribuţie energie electrică şi gaze naturale.

    Descrierea  inovaţiei:
    Compania aduce în mediul online procesul de racordare la reţeaua de distribuţie energie electrică şi gaze naturale, toate documentele necesare conectării se depun pe platformă, iar plăţile aferente procesului de racordare se pot face online. Informarea clientului se face proactiv în fiecare pas al procesului, pe portal sau prin SMS. În mai puţin de 100 de zile, o echipă de angajaţi ai companiei, majoritatea specialişti în procesul de racordare, cu experienţă în interacţiunea cu clienţii, au transpus într-o soluţie modernă şi practică întreg procesul de acces la reţea pentru clienţi. Portalul www. delgaz.ro oferă facilităţi precum: cererea se înregistrează online, direct pe portal, aici clientul poate urmări întregul proces, etapele, iar informarea acestuia se face proactiv în fiecare pas al procesului, pe portal sau prin SMS. Serviciul de acces la reţea are un canal suplimentar de depunere a documentelor şi de interacţiune cu clienţii. Deplasarea clientului la sediile Delgaz Grid nu mai este necesară şi el câştigă astfel timp. De asemenea, plăţile aferente procesului de racordare se pot face online.
    Echipa de proiect este formată din: Adrian Gîrgîz, Rodica Păduraru, Ciprian Nedelescu, Antonella Agachi, Iuliana Vieru, Cristina Cristian,  Tudor Juravlea, George Ungureanu, Ionuţ Ţară Lungă, Tudor Iacob, George Cercel.

    Efectele inovaţiei:
    Din 2017, anul în care a demarat proiectul pilot în judeţul Iaşi, care s-a extins ulterior la nivelul întregii companii, peste 12% din cererile de racordare au fost înregistrate pe această platformă. Potrivit reprezentanţilor companiei, soluţia este conformă cu aşteptările pe care clienţii le au din partea companiei, rezultate din interviuri şi focus grupuri.

    Proiectul I Connect a apărut în ediţia specială Business Magazin CELE MAI INOVATOARE COMPANII DIN ROMÂNIA, 2018.

  • CellGlazer: inteligenţă artificială pusă la lucru pentru pacienţi

    Elementul de  noutate:
    Software-ul pentru detectarea celulelor canceroase este un proiect important pentru industria medicală, cu un impact major asupra diminuării factorului de eroare umană în colectarea datelor privind cancerul pulmonar. Detectarea cancerului pulmonar se face tradiţional cu biopsie.

    Descrierea inovaţiei:
    Enea dezvoltă o aplicaţie software JavaFX, pe nume CellGlazer, care le va permite medicilor să gestioneze datele despre pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar. Proiectul propriu-zis este o platformă de software medical pentru înregistrarea şi evaluarea datelor de imagine 2D şi 3D ale specimenelor celulelor umane identificate ca suspecte să provoace displazie sau cancer. Astfel, aplicaţia  software documentează, gestionează şi integrează datele testelor de diagnostic la scară citologică şi la nivelul de ţesut. Platforma îi va prezenta datele medicului, pentru ca acesta să stabilească diagnosticul corect în urma unei analize ample şi mult mai rapide. În acest proiect este implicată o echipă formată din cei mai buni ingineri software ai Enea din România (filialele Craiova şi Bucureşti). Proiectul se derulează pe o perioadă de un an şi jumătate; prima versiune a fost deja implementată şi testată, iar compania estimează că produsul final va fi pe piaţă la jumătatea anului 2019.

    Efectele inovaţiei:
    Soluţia dezvoltată de Enea este un software care se adresează în principal medicilor specializaţi din toată lumea şi care va avea un impact substanţial pe piaţa medicală, întrucât această soluţie software poate oferi de la distanţă rezultatele testelor de diagnostic.