BusinessMagazin

Tag: cultura

  • OPINIE Adrian Cioroianu, trainer executive Acknowledge România: „Top 10 trenduri pentru echipele de vânzări în 2020″

    1. Strategia de vânzări trebuie să se bazeze pe date şi să fie construită structurat – aceasta presupune o schimbare majoră de mentalitate, de cultură organizaţională şi investiţie în tehnologie în special din partea companiilor antreprenoriale româneşti. Ai făcut totul după capul tău, cum ai ştiut tu mai bine. Ai crescut an de an, dar în ultimii 2-3 ani businessul tău a rămas la la acelaşi nivel. Simţi că businessul nu se mai dezvoltă. E important ca în organizaţia ta să se ia mult mai multe decizii bazate pe date. Altfel nu e nicio diferenţă faţă de 6 din 49 sau ghicitul în cafea.

    2. Construirea unor scheme de comisionare / bonusare – şi până la urmă construirea unei culturi de leadership în vânzări care să nu mai fie legată doar de ce cifre se ating, ci şi de felul în care se ating. 2020 e anul în care companiile ar trebui să regândească toată filosofia legată de targeturile numerice. Bineînţeles că trebuie să existe nişte KPI (indicatori de performanţă) foarte bine definiţi, pe care oamenii îi pot atinge sau nu. Dar cum îi ating? Perfomerii stau sau pleacă din echipă / companie? Există leadership în zona de vânzări? Sau continuăm cu adepţii „managementului prin teroare“? Din păcate o realitate despre care nu prea vorbim, de la cele mai mari companii din România şi până la cele „de familie”.

    3. Marketing şi sales trebuie să fie aliniate – investiţiile pe care le faci în marketing trebuie să conducă către generarea mai multor leaduri pentru echipa de vânzări, să sprijine convertirea acestora în clienţi pentru businessul tău. Asta înseamnă că ar trebui să urmăreşti cât investeşti în partea de marketing şi cât îţi generează în materie de vânzări. Şi în plus încearcă să îţi construieşti un „funnel” integrat de vânzări şi marketing. Nu fiecare cu pâlnia lui.

    4. Recrutare vânzători & retenţie – pentru recrutare, te interesează să „sapi” pe trei direcţii împreună cu potenţialii condidaţi: abilităţi, dorinţă şi potrivire. Pentru abilităţi, testează fiecare lucru pe care îl vor avea ei de făcut propriu-zis pe partea de vânzare, fie că e vorba de roleplay de vânzare, fie că doar vrei să vezi cum gândesc despre ce e de făcut. Pentru dorinţă, „cât le este de foame”, vrei să vezi cum văd ei ceea ce o să facă într-un an, ce îşi doresc să facă, să realizeze. Pentru potrivire, vrei să se potrivească cu restul oamenilor tăi şi cu tine, să se integreze în echipă. Retenţia lor începe chiar de la recrutare. Ai un plan aici? Şi încă ceva important: pune vânzători să recruteze vânzători.

    5. Dezvoltarea profesională a vânzătorilor – tehnologia vine tare peste noi toţi, indiferent de domeniu sau de poziţie în companie. Automatizări, inteligenţă artificială în procesele de business, schimbarea modelului de business. Răspunsul la aceste provocări nu este nici negarea lor, nici panica, ci mai degrabă trainingul pentru oamenii de vânzări, dezvoltarea abilităţilor lor digitale şi adaptarea activităţilor lor la noile realităţi tehnologice. În limbaj antreprenorial / corporatist: upskilling.

    6. Self- Management – oamenii de vânzări buni nu au nevoie de cineva care să îi împingă de la spate. Ştiu ei exact cât trebuie să facă, cum să facă şi ştiu să se motiveze singuri, să se organizeze astfel încât să atingă rezultatele dorite. Dar pentru asta e nevoie de o abordare diferită din partea ta. Să nu mai mergi pe varianta  „nimic nu se întâmplă în companie/echipă fără voinţa şi cunoştinţa mea “.

    7. Manualul vânzătorului nou – realitatea este una simplă şi înfricoşătoare: angajăm oameni de vânzări pe care în mod normal acum 5-10 ani nu i-am fi angajat de nicio culoare. Pentru că nu mai găsim oameni. Şi atunci trebuie să le dai mură-n gură. Construieşte un manual pentru vânzătorii lor în care să le spui pas cu pas ce au de făcut pentru a avea succes.

    8. Personalizare a vânzĂrII – nu mai funcţionează o abordare unică indiferent de client. De la zona de retail, unde ar trebui să întâmpinăm fiecare client cu un mesaj personalizat şi călduros, până la zona de B2B, unde adaptăm stilul nostru de comportament la cel al clientului. Trebuie să încercăm să fim memorabili în mintea clientului, pentru că altfel despre ce vânzare să vorbim?

    9. Customer experience – simplu: în tot ceea ce facem legat de clienţi, hai să păstrăm o puternică amprentă umană. Oamenii s-au săturat să vadă roboţi în faţa lor şi vor să aibă „o interacţiune umană”. Să fie un dialog, nu monolog. E un echilibru care trebuie păstrat între tehnologie şi umanitate.

    10. CRM – un fost mare talent care a murit speranţă. An după an. Incredibil. Poate în 2020. Speranţa moare ultima.
    Cât de pregătit eşti pentru lucrurile de mai sus? Pune-le în aplicare unul câte unul. De la 1 la 10. În ordinea asta. Dezvoltarea businessului este imposibilă fără schimbare, iar cei care nu sunt capabili să îşi schimbe mentalitatea nu pot schimba nimic. În viaţa oricărui individ, în viaţă oricărei organizaţii, există aşa-numitele „puncte de inflexiune”. Creşti, creşti, cum ştii tu mai bine, dar ajungi într-un punct de inflexiune, în care fie te reinventezi şi te duci mai departe, fie o iei în jos. 2020 este un punct de inflexiune pentru tine şi echipa ta de vânzări. Este alegerea ta.

  • Afacere de succes a unui român. Arborele care îi aduce venituri de 30.000 de euro la hectar

    Venitul de 30.000 de euro la hectar pe care îl promite cultura de Paulownia a făcut ca acest copac să devină o adevărată vedetă când vine vorba despre înfiinţarea unei noi afaceri în agricultură.

    În 2011, Paul Basoc a înfiinţat la Bistriţa prima afacere cu Paulownia din România. ”Pot să spun că am adus Paulownia la noi în ţară ca şi cultură agricolă, ca şi plantă energetică. Această specie exista la noi încă din 1973, însă doar cu întrebuinţări ornamentale, nicidecum pentru producţia de biomasă sau cherestea”, explică proprietarul afacerii Paulownia Online pentru AgroIntel.ro

    El recunoaşte că notorietatea plantei a fost cel mai mare duşman al plantaţiilor de Paulownia în România.  “La noi lumea a fost mai reticentă la început. E de înţeles: există 28 de soiuri de Paulownia, iar cele care existau la noi nu se pretau la exploataţii agricole pe suprafeţe extinse”, explică Basoc. De altfel, bistriţeanul şi-a înfiinţat propria pepinieră cu laborator şi, în funcţie de zona în care se înfiinţează plantaţia, comercializează soiul care se pretează la condiţiile de acolo. ”Aceasta este cea mai mare greşeală pe care mulţi au făcut-o. Au cumpărat material săditor la întâmplare, fără a lua în calcul specificitatea poziţionării suprafeţei pe care se face plantarea”, explică antreprenorul care a înfiinţat deja peste 800 de hectare de Paulownia în toată România. Cea mai mare suprafaţă – 50 de hectare este acum în lucru, secondată de investiţia făcută la o fermă arădeană unde a executat plantarea pe 22 de hectare.

    Ce soiuri ”merg” în România

    ”În ţara noastră se adaptează cel mai bine din punct de vedere climatic şi al solului urmatoarele specii: Paulownia tomentosa, Paulownia Shang tong şi Paulownia elongata, Paulownia arctic, Paulownia fortunei”, este recomandarea specialistului. O altă recomandare este legată de pH-ul solului unde se face plantarea şi care trebuie să fie între 4,5 şi 7.

    Materialul săditor –  mai ieftin pentru plantarea de primăvară

    Înfiinţarea unui hectar de plantaţie de Paulownia reprezintă o investiţie în sine, iar secretul pentru a avea cheltuieli minime este de a opta pentru plantarea de primăvară – în lunile aprilie, mai, iunie, cel tâziu începutul lui iulie. ”Plantaţia poate fi înfiinţată primăvara sau toamna, fără diferenţe pentru viabilitatea culturii, însă cu o diferenţă în însă costul materialului săditor – mai ieftin la început de an, când se pot pune plăntuţe de 20 de centimetri, în timp ce toamna plantăm material deja lemnificat – ca nişte butaşi. Din acest motiv, costul nostru de a produce materialul pentru primăvară este mai mic, iar preţul pentru înfiinţarea unui hectar de Paulownia este de 1.500 de euro. Toamna, preţul pentru aceeaşi lucrare este de 2.900 de euro”, explică Paul Basoc diferenţa de preţ în funcţie de sezonul de plantare.

    Cititi mai multe pe www.agrointel.ro

  • Românii cheltuiesc de cinci ori mai puţin pe cultură decât media europeană

    Publicaţia “Barometrul de Consum Cultural 2018. O retrospectivă a anului centenar”, lansată de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), la Conferinţa Naţională a Managerilor Culturali (CNMC), se concentrează pe analiza tendinţelor şi a practicilor culturale înainte şi după contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi pe reliefarea relaţiei indisolubile între cultură şi educaţie.

    “Barometrul de Consum Cultural” este cel mai amplu studiu la nivel naţional, care măsoară practicile, preferinţele şi tendinţele consumatorilor de cultură din România, potrivit autorilor.

    Conform studiului, se remarcă o creştere cu 6 puncte a procentului de persoane care merg la cinematograf, de la 33% în 2016, la 39% în 2018, la fel cum a crescut şi consumul de spectacole de muzică şi divertisment, de la 43% în 2016, la 57% în 2018 (cel puţin o dată pe an).

    În ciuda creşterii numărului de spectacole, consumul de teatru a scăzut de la 37% în 2014, la 33% în 2018. În continuare, îngrijorător este faptul că 67% dintre români nu au văzut vreodată o piesă de teatru.

    În schimb, 92% dintre cei intervievaţi se uită la televizor cel puţin o dată pe săptămână, iar 79% o fac zilnic.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Webul solitar”, refugiul celor sătui de viralităţile online şi împărăţia umbrelor pentru cei care nu primesc like-uri

    IMG 0528, zero vizualizări: un tată şi micul său copil rătăcesc prin parc vorbind în ceea ce sună a rusă. DSC 0429, 9 vizualizări: o femeie indiană în veşmânt tradiţional violet, cu un microfon în mână, ţine o prelegere. DSC 0082, fără vizualizări: o imagine cu flori iese încet dintr-o imprimantă laser. Aceste videoclipuri nu există pentru nimeni sau aproape pentru nimeni, nu au pretenţia de a fi vizualizate, partajate sau comentate. A le descoperi aduce deja un pic a profanare. Dar navigarea prin debaraua webului, printre serii de numere aleatorii şi liste de redare ale nimănui, devine o experienţă irezistibilă.
    Această materie întunecată a galaxiei YouTube, omniprezentă şi totuşi invizibilă, a fost botezată de jurnalistul american Joe Veix în 2016 The Lonely Web, webul singuratic. Poate conţine clipuri video nevăzute de nimeni, melodii pe Spotify niciodată ascultate sau tweeturi care nu au fost niciodată citite (prin intermediul Lonely Tweets).
    Deşi este dificil de definit cu exactitate conturul acestei nebuloase, unele elemente revin totuşi frecvent: scene banale zilnice, locuri anonime, videoclipuri identificabile în funcţie de ştampila implicită dată de camera utilizată şi o vizibilitate cât mai redusă posibil. Luate separat, aceste videoclipuri nu aduc mare lucru, dar magia lor apare după câteva minute de navigare rapidă. „Sunt amatori, fermecători şi ciudat de trişti“, a rezumat Joe Weix în 2016 webul solitar.
    Ce-i poate împinge pe aceşti utilizatori să-şi înmulţească postările de videoclipuri dacă nimeni nu se uită la ele? Nu vom şti nimic niciodată. Canalele lor de YouTube sunt de cele mai multe ori austere ca videoclipurile lor, ceea ce le face greu de descoperit.
    Pentru a explora acest univers uitat există mai multe tehnici cu eficienţă variabilă. Prima şi cea mai evidentă este folosirea unuia dintre numeroasele portaluri şi playlisturi YouTube dedicate acestuia. Pe platforma Reddit, două secţiuni, r / IMGXXXX şi r / DeepIntoYouTube, înregistrează perle din adâncurile lumii digitale. Pentru creatorul celei de-a doua, este important a reaminti, prin această iniţiativă, că web-ul aparţine tuturor: „Videoclipurile necunoscute nu sunt importante în sine, dar este important pentru Internet că ele există şi că oamenilor să le facă plăcere să le vadă sau să le partajeze“.
    Tehnica lui de a le dezgropa? „Fac încontinuu clic pe videoclipurile asociate de către YouTube pentru a găsi ceva de valoare (…), dar tehnica este puţin depăşită“, recunoaşte el.
    Pe lângă aceste proiecte colaborative, mai multe site-uri propun rătăciri pe trasee algoritmice. Default Filename TV, YouHole.tv, Underviewed. Premiul pentru experienţă metafizică revine site-ului Astronaut.io, creat în 2017 de Andrew Wang şi James Thompson care rulează aceste videoclipuri pe fundalul sonor al piesei Clair de lune a lui Claude Debussy. Fundalul vizual constă în imagini din spaţiu. Feeric. 
    Există şi un proiect francez, Petit Tube, creat în 2011 de un artist digital de 33 de ani, Yann „Morusque” van der Cruyssen. Funcţionează „căutând secvenţe de litere la întâmplare, cu unele reguli: să nu fie prea lungi, nici prea recente şi să nu existe prea multe vizualizări. Ca atunci când merg într-un oraş pe care nu îl cunosc”, a explicat artistul pentru Le Monde.
    „Aş prefera să mă plimb la întâmplare pe străzi decât să merg la o clădire care mi-a fost recomandată. Pe internet, totul este foarte bine marcat. Sistemul de recomandări s-a schimbat cu adevărat, acum este mult mai riguros, te redirecţionează către conţinutul care face milioane de vizualizări.”
    În ceea ce priveşte aceste videoclipuri, tendinţa este de a lupta împotriva acestei căi caracterizate de algoritmi de recomandare. Vizualizarea la întâmplare permite, privilegiu rar, dezorientarea sistemelor de urmărire automate. Astfel pot fi sparte bule create de filtre în care YouTube şi alte platforme îi izolează pe navigatori.
    Relicvă a internetului pre-GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft), în care YouTube era doar cea mai practică soluţie pentru transmiterea videoclipurilor către cei dragi, creaţiile webului solitar, care nu încearcă să-şi maximizeze viralitatea, devin aproape subversive. Există milioane de „anti-influenceri” care o fac în fiecare zi, uneori până la extrem: pe 22 iulie, revista The Outline l-a prezentat pe domnul Niiyama, autorul japonez în vârstă de 52 de ani a 20.000 de videoclipuri cu pisici – şase videoclipuri pe zi, timp de opt ani –  fără altă ambiţie decât de „a observa viaţa unei pisici”.
    În mod ironic, de la expunerea media, prezenţa pe canalul de YouTube al domnului Niiyama a explodat de la 200 la 12.000 de abonaţi. Acestea sunt cifre care fac canalul său eligibil pentru Programul Partener YouTube, cenaclul creatorilor remuneraţi – dreptul de intrare este acordat acum celor cu cel puţin 1.000 de abonaţi şi 4.000 de ore de vizionare în ultimele 12 luni. Surd la sirenele profitului, domnul Niiyama nu şi-a schimbat videoclipurile cu pisici, garantate a fi fără publicitate.
    În fiecare minut, 500 de ore de imagini sunt turnate pe platformă. Doar o mică parte din ele vor cunoaşte gloria. Dar, printre acestea, unele provin din acest web invizibil şi au devenit un succes uriaş. „Chocolate Rain”, „Charlie Bit My Finger”, „Jonathan”. Înainte de a deveni monumente lucrative ale culturii internetului, toate au fost, pentru scurt timp, videoclipuri de o banalitate totală.
    De ce ar prefera cineva talentul, sau antitalentul, unor anonimi în faţa unor conţinuturi mainstream ce trezesc interesul a mii, zeci de mii sau chiar milioane de oameni? Este vorba de sentimentul de explorare individuală. Vizionarea filmuleţelor pescuite de pe webul solitar – petreceri de familie, întâlniri de afaceri, proiecte de şcoală – poate da un sentiment de epuizare, de ceva voyeuristic, chiar greşit. Însă în acelaşi timp, în comparaţie cu părţile din viaţa fiecăruia supraeditate, agitate, postate selectiv pentru a impresiona, a explora webul solitar dă senzaţia de revigorant şi onestitate.
    „Uneori, când mă simt ameţit de cascada de tendinţe virale şi de consumul fierbinte din feedurile mele, încarc un generator de numere aleatorii şi îl folosesc pentru a căuta pe YouTube videoclipuri fără nume, pe care nu le-a mai văzut nimeni până acum. Senzaţia este ca şi cum te-ai zbengui printre transmisii de filme extraterestre de supraveghere a umanităţii. Fac clic indiscriminat: un bărbat explică cum şi-a schimbat bicicleta cu o cameră video folosită, un copil dansează în faţa televizorului pe muzică disco din anii ’90, o fată stă singură în bucătăria ei şi mârâie: «Aşa se fac negresele»”, explică Joe Veix.
    Vechiul, ciudatul internet n-a dispărut niciodată. Se ascunde doar, la vedere, pe platformele de social media modern.
    Iar webul solitar poate ascunde comori. Este şi cazul celebrei rochii care a pus pe jar internetul în urmă cu câţiva ani.
    Totul a pornit de la Cecilia Bleasdale, când aceasta a probat o ţinută pentru nunta fiicei sale Grace într-un magazin Roman Originals, la aproximativ 30 de minute de Liverpool, la începutul lunii februarie 2015. Femeia, în vârstă de 57 de ani atunci, a făcut fotografii cu trei posibile rochii şi i le-a trimis fiicei. A ales opţiunea albastru cu negru, care a costat 74 de dolari, iar în drum spre casă i-a trimis lui Grace mesajul că a cumpărat rochia din a treia fotografie.
    „A, cea cu alb şi auriu?”, i-a răspuns Grace.
    „Nu, este albastru cu negru.”
    „Mamă”, a venit replica fiicei, „dacă crezi că este albastru cu negru, trebuie să te duci să vezi un doctor.”
    Neputând să cadă de acord în privinţa culorilor rochiei nici cu logodnicul ei, Grace a încărcat iluzia optică pe Facebook. Câţiva oameni au dat like; cinci sau şase prieteni au dezbătut problema în comentarii.
    La nuntă, mai târziu în acea lună, interesul pentru rochie aproape că dispăruse. Totuşi, ceva din postarea de pe Facebook a captivat-o pe Caitlin McNeill, prietena lui Grace şi chitarista trupei de folk Canach. După ceremonie, tânăra de 17 ani a postat imaginea pe Tumblr pentru cei 2.000 de urmăritori ai ei sub numele de utilizator Swiked. A adăugat subtitrarea: „Vă rog să mă ajutaţi – rochia asta este alb cu auriu sau albastru cu neagru? Eu şi prietenii mei nu am reuşit să cădem de acord şi asta ne tulbură”. Postarea a decolat rapid, apoi a sărit pe Twitter, unde a devenit un hashtag. Curând, rochia a ajuns „Acea Rochie – The Dress”. Până la sfârşitul zilei, se pare că toată populaţia planetei se certa pe această temă. Dacă este urmată traiectoria viralităţii înapoi, rămâne un detaliu omis de mulţi: unul dintre cele mai mari fenomene virale din ultimul deceniu a început ca o postare pe Facebook cu mai puţin de 20 de like-uri. Însă numărul de like-uri de pe Facebook s-ar putea să nu mai conteze prea mult timp. Vorba umblă că platforma de social media ar putea renunţa la contorizarea aprecierilor după ce această funcţie a dispărut de pe Instagram, pentru a „reduce presiunile”. Experimente au fost făcute în acest sens în Canada, Japonia, Irlanda, Italia, Brazilia, Australia şi Noua Zeelandă. Utilizatorii puteau vedea o listă cu like-uri pentru propriile postări, dar nu puteau vedea numărul pentru postările altora. Enoriaşii webului solitar nu
    pot fi decât mulţumiţi.

  • Cum finanţează războaiele culturale din Europa laică miliardarii americani religioşi

     Însă şi miliardari americani, unii dintre ei prieteni ai preşedintelui american Donald Trump, plătesc organizaţiilor care militează contra avortului sau eutanasiei în Europa zeci de milioane de dolari pentru a influenţa politica şi legea.

    Grupurile americane nu au marcat încă victorii mari. Dar acţionează concertat şi până acum şi-au făcut doar încălzirea, au avertizat parlamentarii europeni care lucrează pentru sănătatea sexuală şi reproductivă. O anchetă privind operaţiunile acestor grupuri şi sponsorii lor a publicat EUobserver. Autorii sunt Michael Bird, care scrie pentru site-ul de ştiri The Black Sea şi s-a specializat pe materiale pentru drepturile omului, şi Blaz Zgaga, ziarist de investigaţie sloven.

    Războiul cultural este mai cuprinzător, drepturile femeilor, drepturile minorităţilor sexuale, cercetarea embrionară şi eutanasia fiind de asemenea implicate în ciocnirea valorilor. Aproximativ 21 de thinktank-uri, ONG-uri şi alte entităţi religioase cheltuie în prezent 2,1 – 3,1 milioane de euro pe an pentru lobby la Parlamentul European şi Comisia Europeană pe aceste fronturi, potrivit registrului de transparenţă al UE. Majoritatea provin din Austria, Belgia, Franţa, Polonia, Spania şi Elveţia. Dar Vaticanul este cel mai mare cheltuitor individual.

    Ambasadorul Bisericii Romano-Catolice în Belgia se întâlneşte uneori cu oficiali ai UE. Cealaltă unitate a Bisericii, Comisia Episcopiilor Uniunii Europene (Comece), creată la Bruxelles în 1980, cheltuie, de asemenea, 1,25 milioane de euro pe an pentru a încerca să influenţeze instituţiile UE. Comece crede că „fiecare persoană trebuie protejată de la concepţie şi până la moartea naturală”. Misiunea sa este „nu de a face lobby”, ci de a „pleda” pentru un punct de vedere catolic asupra afacerilor UE, a declarat purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Alessandro Di Maio.

    Comece nu a făcut presiuni în ceea ce priveşte avortul sau eutanasia la nivelul UE deoarece acestea erau chestiuni de drept naţional care nu sunt de competenţa sa, a spus el. „Întrucât avortul şi eutanasia intră în competenţa statelor membre ale UE, dialogul dintre Comece şi instituţiile europene nu le include“, a explicat Di Maio. Însă, în ultima perioadă, Comece a coorganizat un seminar juridic în capitala UE intitulat „Prevenirea avortului în Europa”. Organizaţia a spus că ajutorul UE destinat ţărilor în curs de dezvoltare nu ar trebui utilizat pentru finanţarea avorturilor şi că Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare o interdicţie a fondurilor UE pentru proiectele ştiinţifice care implică distrugerea embrionilor. Organizaţia elveţiană internaţională pentru Dreptul la Educaţie şi Libertatea Educaţiei (OIDEL), un alt mare cheltuitor pe lobby la Bruxelles (200.000-300.000 euro pe an), se autodescrie ca avocat al învăţării pure.

    Însă are legături strânse cu grupurile anti-avort europene şi americane, în ciuda numelui său liberal. Unul dintre Noi, un grup umbrelă antiavort cu 48 de membri din 19 state ale UE, cheltuie anual la Bruxelles între 100.000 şi 200.000 de euro. Misiunea sa este „apărarea vieţii de la concepţie până la moartea naturală”, spune Ana del Pino, directorul său executiv.

    „Scopul nostru este să continuăm să prezentăm o alternativă reală pentru Europa, fidelă demnităţii umane şi protecţiei vieţii umane, aşa cum ar trebui să o facă o societate avansată”, a afirmat ea. Federaţia Asociaţiilor de Familii Catolice din Europa (FAFCE) cheltuie între 50.000 şi 100.000 de euro pentru lobby la nivelul UE. „Considerăm că ocrotirea familiei ar trebui să fie o chestiune centrală a politicilor UE şi că abordarea individualistă actuală este, de fapt, în contradicţie cu aspiraţiile oamenilor şi cu realitatea vieţii lor de zi cu zi“, se arată într-un comunicat al Federaţiei. Ordo Iuris, un think tank cu sediul în Polonia, cheltuie 25.000 – 50.000 de euro. Misiunea sa este „protejarea vieţii umane de la concepţie până la moartea naturală” şi „protecţia identităţii căsătoriei şi a familiei”. Jeden Z Nas, un alt ONG polonez cu cheltuieli similare, a declarat că încearcă să împiedice Europa să „impună orice lege antiviaţă şi antifamilie statelor membre”.

    Majoritatea grupurilor de lobby înregistrate în UE au refuzat să răspundă la întrebări cu privire la natura activităţilor lor. Printre cei care au tăcut sunt Alliance Vita, Asociacion Enraizados, Europa pentru Familie, European Dignity Watch, Institutul European de Bioetică, Femina Europa, Fondation Jerome Lejeune, Open Doors International, Profesionişti pentru Etică, Consiliul Creştin Transatlantic şi YouthProAktiv.

    Unele dintre ele, cum ar fi fundaţia franceză Jerome Lejeune, au bugete declarate de doar 10.000 de euro. Alţii, cum ar fi Institutul European de Bioetică din Bruxelles, se laudă cu cheltuieli de peste 100.000 de euro anul trecut. În ceea ce priveşte finanţările americane, registrul de transparenţă al UE dezvăluie doar vârful unui aisberg european. O analiză a sute de declaraţii fiscale din SUA arată că şase grupuri conservatoare din SUA au cheltuit cel puţin 19,4 milioane de dolari (17,2 milioane euro) pentru lobby în Europa între 2012 şi 2017.

    În aceeaşi perioadă, grupurile au strâns 429 milioane dolari de la donatori americani, o parte din fonduri provenind de la miliardari conservatori care au legături strânse cu Trump. Printre ele figurează: Alianţa Mondială a Tineretului (WYA), Alianţa Apărând Libertatea (ADF), Institutul Acton, Centrul American pentru Drept şi Justiţie (ACLJ), Human Life International şi Heartbeat International. WYA, cu sediul în New York, a transferat 644.000 de dolari organizaţiilor afiliate din UE între 2012 şi 2017. În aceeaşi perioadă, a obţinut 1,86 milioane dolari de la Fundaţia Chiaroscuro a lui Sean Fieler, un miliardar catolic care l-a consiliat pe Trump în campania electorală din 2016. De asemenea, organizaţia a primit 571.000 de dolari de la un alt grup conservator, Fundaţia John Templeton. Biroul WYA din Bruxelles are trei lobbyişti acreditaţi care au cheltuit 45.000 de euro anul trecut şi care au organizat o conferinţă despre „bună guvernare” la Parlamentul UE în luna iulie a acestui an. De asemenea, WYA are sucursale în Austria şi Croaţia. Aceasta susţine că are 300.000 de membri cu vechime în întreaga lume. Pentru a i se alătura, oamenii trebuie să semneze un formular online în care se spune: „Suntem convinşi că demnitatea intrinsecă deţinută de fiecare fiinţă umană de la concepţie până la moartea naturală este fundamentul dreptului tuturor la viaţă”. Aceasta nu este politica UE, însă nu a oprit Uniunea de la a acorda WYA 63.000 euro în subvenţii în cadrul programului de educaţie Erasmus în ultimii ani. La rândul său, ADF, cu sediul în Arizona, a transferat 8,4 milioane dolari afiliaţilor săi europeni în ultimii cinci ani. Organizaţia şi-a obţinut finanţarea, de circa 228 milioane dolari, parţial de la Fundaţia Richard şi Helen DeVos şi de la Fundaţia Edgar şi Elsa Prince. Familia DeVos are legături strânse cu Trump – Betsy DeVos este secretarul educaţiei al lui Trump. Familia Prince are, de asemenea, legături cu Trump şi un trecut controversat. Erik Prince, preşedintele fundaţiei, este fratele lui Betsy DeVos. El este, de asemenea, fondatorul fostei firme americane de securitate Blackwater, care a mitraliat şi ucis 37 de civili irakieni în 2007. ADF îşi are sediul european la Viena şi filiale la Bruxelles, Londra, Strasbourg şi Geneva. Doar unitatea sa din Bruxelles cheltuieşte între 200.000 şi 300.000 de euro pe an. În statutul său se arată că „pledează pentru dreptul la viaţă al nenăscutului în faţa celor mai puternice instituţii din lume”.

    „În ultimii 24 de ani, o mişcare proviaţă în plină ascensiune a forţat închiderea a 75% din afacerile de avort chirurgical din America (…) dar peste 500 de facilităţi de avort încă mai există. Mai sunt multe de făcut”, se mai arată în statut – un indicator al agendei sale europene. Institutul Acton cu sediul în Michigan a transferat 1,1 milioane de dolari reţelei sale europene şi a obţinut 58 milioane de dolari în donaţii americane în perioada 2012-2017. De asemenea, a obţinut fonduri de la Fundaţia Edgar şi Elsa Prince şi de la un alt miliardar conservator, Charles G. Koch. ACLJ, cu sediul la Washington, a transferat 7,5 milioane dolari în Europa, cea mai mare parte la Centrul European de Drept şi Justiţie (ECLJ) din Roma, care depune dosare cu privire la demnitatea persoanei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg şi la alte tribunale. ACJL a obţinut 111 milioane de dolari în donaţii din SUA între 2012 şi 2017. A fost creată de un evanghelist de televiziune, Pat Robertson, în 1990, în timp ce filiala sa europeană a fost co-fondată de Jay Sekulow, care a fost avocatul lui Trump. Human Life International, cu sediul în Virginia, este un grup misionar cu peste 100 de afiliaţi din întreaga lume. A strâns 17,1 milioane dolari de la donatorii americani şi a cheltuit 1,5 milioane dolari în 15 ţări europene în  cinci ani.

    International Heartbeat International îşi propune „să facă avortul nedorit astăzi şi de neconceput pentru generaţiile viitoare”. A strâns 15,2 milioane dolari în SUA şi a cheltuit 190.000 de dolari în Europa.

    Grupurile sunt legate nu doar prin valorile şi donatorii lor. Uneori, acestea acţionează în concert pe scena UE. Unele au participat la evenimente organizate de Agenda Europe, o „reţea informală” de „persoane, ONG-uri şi experţi” care organizează reuniuni anuale, potrivit propriei descrieri.

    Agenda Europa a fost o „reţea sigură şi închisă de aliaţi profamilie, proviaţă, prolibertate”, a declarat Sophia Kuby, unul dintre lobbyiştii ADF din UE şi fiica unui scriitor german de dreapta, într-o prezentare din 2014. O altă modalitate de a descrie Agenda Europa ar fi „o reţea liberă de asociaţii ale societăţii civile, reprezentanţi ai bisericii catolice, ale altor biserici, academicieni catolici şi politicieni, care iau contact, discută şi fac strategii pentru a promova o viziune religioasă asupra lumii în Europa, la nivel naţional şi în instituţiile europene „. Acest lucru îl spune Neil Datta, secretarul Forumului Pafrlamentar European pentru Populaţie şi Dezvoltare (EPFPD), o ONG cu sediul la Bruxelles care reprezintă parlamentari din întreaga Europă ce lucrează pentru sănătatea sexuală şi reproductivă. Agenda Europa este împotriva avortului, a unor forme de contracepţie, a educaţiei sexuale liberale şi a favorizat familiile heterosexuale şi patriarhale, povesteşte Datta. „Pentru ei, drepturile lor ca persoane religioase au prioritate în faţa legilor naţionale laice.”

  • În căutarea gustului moldovenesc

    La combinatul Cricova, zilnic, patru femei răsucesc manual sticlele pentru a se aduna depunerile pe capace, iar ulterior spumantul este scos şi îmbuteliat. Fondat în 1952, combinatul este cel mai mare producător de vinuri spumante conform metodei tradiţionale din Moldova. Maturarea vinurilor are loc în beciurile subterane, unice în lume, pentru care ţara a ajuns şi în Cartea Recordurilor.

    Cricova este cea mai cunoscută vinărie şi cramă din ţară, declarată prin lege patrimoniu cultural naţional. Se întinde pe circa 120 de kilometri de tuneluri subterane din var natural suficient de largi încât fiecare zonă a oraşului subteran să poată fi explorată în voie − fiecare stradă a oraşului subteran fiind denumită după tipul de vin care se depozitează acolo. La cel mai adânc punct, tunelurile vechi (de 1.000 de ani!) ajung la adâncimea de 100 de metri faţă de suprafaţa pământului.

    În cazele (spaţiile de depozitare a vinului) de la Cricova se găsesc unele dintre cele mai renumite colecţii de vinuri din lume, aparţinând unor nume marcante precum Angela Merkel, José Manuel Barroso, Vladimir Putin, Petro Poroşenko, Klaus Iohannis, Traian Băsescu, Donald Tusk, John Kerry sau alteţele lor regale principesa Margareta şi principele Radu. Vizitatorii mai pot citi acolo şi scrisoarea lăsată în urmă de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, despre care se spune că atunci când a vizitat Cricova a rătăcit o săptămână în tuneluri.

    Mult mai întinse sunt însă galeriile subterane săpate în calcar de la Mileştii Mici, aflate la 10 km de capitală, cu o lungime totală de peste 200 de kilometri şi o adâncime de până la 80 de metri. În galerii se circulă cu maşina, cu bicicleta sau pe jos, cu respectarea regulilor de circulaţie. Aici se află cea mai mare colecţie de vinuri din lume: denumită Colecţia de Aur, include peste
    1,5 milioane de sticle şi a fost înscrisă în Cartea Guinness în 2005.

    Complexul Turistic Purcari este cel mai vechi domeniu al vinului din Republica Moldova, un patrimoniu datând din 1827. Vinăria are o istorie lungă de producţie a celor mai iconice vinuri locale, precum Negru de Purcari şi Roşu de Purcari. Aflat în satul Purcari, din judeţul Ştefan Vodă, este una dintre cele mai prestigioase zone care produc vinuri. Purcari are cea mai mare extindere în afara ţării, în contextul în care compania trimite vinurile de aici în şapte ţări. Cea mai mare parte a vânzărilor merge către România (40%), următoarele ţări ca pondere în totalul vânzărilor fiind Republica Moldova (23%), Polonia (11%), Cehia şi Slovacia (7%), Asia (5%) şi Ucraina (3%). Vinurile Purcari sunt un exemplu de lux accesibil şi sunt printre cele mai premiate din Europa. Purcari a fost cea mai premiată vinărie din Europa Centrală şi de Est la Decanter, în timp ce la Jocurile Olimpice ale Vinului (fiindcă se pare că există o astfel de competiţie) din 2018, vinurile produse de Purcari au primit 43 de medalii.

    Lista producătorilor moldoveni de vin nu se opreşte aici. Chateau Vartely se află în apropierea Orheiului, la 45 de minute de Chişinău. Vinăria produce o serie de vinuri fine şi cuprinde mai multe săli de degustare, precum şi un complex hotelier realizat din trei vile, fiecare construită în concordanţă cu tradiţiile moldoveneşti din cele trei regiuni vitivinicole istorice, Valul lui Traian (sau regiunea de sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată.

    Asconi Winery este o afacere de familie care fructifică vinul oferit de cele 530 de hectare de viţă de vie într-o vinărie de ultimă generaţie. În complexul turistic se află un sătuc de cabane din chirpici acoperite cu stuf, camere de degustare, restaurant, loc de joacă pentru copii şi nelipsitele peisaje. Asconi produce vinuri special pentru fiecare piaţă în care operează.

    Castel Mimi este un complex cultural unic localizat în satul Bulboaca, judeţul Anenii Noi, şi se află pe lista celor mai frumoase 15 capodopere arhitecturale ale vinului din întreaga lume, fiind recunoscut drept cartea de vizită a Moldovei. Fondat în 1893, conacul familiei Mimi, mai exact al politicianului basarabean Constantin Mimi, care a studiat viticultura şi vinificaţia în Franţa, la Şcoala Superioară de Agronomie din Montpellier, a fost din origine consacrat vinificaţiei, iar din 2011 a fost transformat într-o staţiune a vinului care include restaurant, hotel, piscină, magazin de vinuri şi suveniruri, săli de degustare şi nu numai. Mai este numit şi primul castel vinicol din Moldova. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi este una dintre cele mai importante atracţii turistice din ţară. În cadrul domeniului se pot observa reminiscenţe ale perioadei comuniste, precum tancurile de fermentare din linia de producţie încă funcţionale lăsate în urmă de sovietici sau gresia cu care au acoperit tot castelul (metodă cu ajutorul căreia ruşii au conservat edificiul fără să vrea), care se mai poate observa doar în tunelurile subterane în care se depozitează vin sau se organizează petreceri sau concerte.

    Dar acestea sunt doar câteva dintre podgoriile, vinăriile, pivniţele, cramele şi galeriile subterane de pe cuprinsul vecinilor moldoveni.

    Înapoi în URSS (doar cu imaginaţia)

    Cum vinul merge mână în mână cu istoria, incursiunea în lumea moldovenească reprezintă şi o veritabilă întoarcere la rădăcini. Periplul la vecinii moldoveni a început într-o notă – să-i spunem – comunistă, la restaurantul Propaganda şi s-a încheiat în aceeaşi manieră odată cu trecerea graniţei în Tiraspol, Transnistria, capitala şi centrul administrativ al regiunii separatiste nerecunoscute Republica Moldovenească Nistreană.

    Cei care merg în Tiraspol pot vizita şi distileria Kvint, fondată în 1897. Este cea mai veche întreprindere din regiune care încă funcţionează, cunoscută în întreaga lume pentru divinul (în Moldova, corespondentul coniacului) de înaltă calitate produs prin tehnologii clasice franceze.

    De asemenea, vizitatorii pot vedea statuia lui Vladimir Lenin care încă străjuieşte piaţa din faţa parlamentului basarabeam, precum şi tancuri rămase din timpul celui de-al doilea război mondial, fantome ale trecutului sovietic.

    De neratat este şi Epoca de Piatră de lângă Brăneşti, un complex turistic aflat într-o fostă carieră de calcar, achiziţionată de Vinăria Brăneşti, iar la 5 kilometri mai departe se află complexul arheologic Orheiul Vechi, la 60 km de Chişinău, rezervaţie naturală care prezintă urme şi vestigii ale civilizaţiilor antice. Această zonă este presărată cu sute de mănăstiri rupestre.

    Trebuie să mărturisesc că am primit cu scepticism invitaţia de a vizita Republica Moldova, însă pot spune că s-a dovedit a fi o porţie bună de istorie, cultură şi gastronomie. Moldova reprezintă un prilej de rememorare, cu acurateţe şi melancolie, a perioadei copilăriei, în care conexiunea cu natura şi rădăcinile este mai puternică decât oricând, a perioadei în care tradiţiile şi obiceiurile, care tind să rămână doar o amintire a trecutului, sunt atât de puternic prezente în viaţa comunităţii.

  • Cine este Andrei Văcaru, tânărul care a intermediat tranzacţia complexului comercial Militari Shopping Center

    Andrei Văcaru are o experienţă de 14 ani pe piaţa imobiliară din România, fiind promovat ca şef al departamentului de capital markets al JLL România în august 2018, funcţie din care conduce o echipă de trei persoane, fiind responsabil cu securizarea de noi mandate şi cu execuţia tranzacţiilor imobiliare. Departamentul pe care îl conduce oferă servicii de consultanţă pentru vânzări şi achiziţii de proiecte şi portofolii de active imobiliare comerciale, precum şi pentru finanţări în domeniul imobiliar, vânzarea Militari  Shopping Center fiind cea mai importantă tranzacţie încheiată anul trecut de departamentul pe care îl conduce.
    Cel mai recent moment-cheie din cariera lui Andrei Văcaru este închiderea tranzacţiei The Office Cluj-Napoca, „cel mai valoros proiect de birouri tranzacţionat vreodată în afara Bucureştiului”. Alte momente importante, pe lângă „interacţiunile cu oameni interesanţi şi foarte greu accesibili în alte contexte”, au fost cel în care, la sfârşitul lui 2017, a reprezentat compania Elbit, fostul proprietar al Radisson, în prima vânzare a unui complex hotelier din Bucureşti într-o tranzacţie instituţională, dar şi vânzarea Promenada Mall Bucureşti, unul dintre primele proiecte în care a fost implicat în echipa de capital markets a JLL România. „De asemenea, aş menţiona contribuţia mea la închirierea AFI Palace Cotroceni.”
    Andrei Văcaru este absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi al Midsweden University din Sundsvall, Suedia. Cea mai mare reuşită a sa spune că este faptul că a contribuit la crearea unui mediu de lucru în care îi face plăcere să se ducă în fiecare zi.

    Profilul lui Andrei Văcaru a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Cine este tânăra care face legătura între clienţii Danone şi companie

    În calitate de customer service & collaboration manager Central Europe & Nordics Region la Danone, Tereza Ceară are în subordine directă o echipă de nouă oameni, dar, per total, conduce 75 de persoane, împărţite în ţările din regiunea Central Europe & Nordics (România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, ţările nordice).
    Ea este responsabilă de interfaţa dintre clienţi şi Danone în ceea ce priveşte procesul de order-to-cash, iar obiectivul său se axează pe îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi pe colaborarea cu aceştia, asigurându-se că menţine un nivel de cost optim  şi că minimizează ineficienţele în cadrul întregului lanţ de distribuţie. Dezvoltă, totodată, echipa de customer service & collaboration. După ce a terminat FABIZ în cadrul ASE şi a urmat la un master în cadrul aceleiaşi instituţii, în vara anului 2011, s-a înscris la un program de management trainee în cadrul companiei Danone, în departamentul de supply chain, şi a hotărât că aceasta este direcţia în care vrea să îşi îndrepte cariera. A început ca reporting specialist în cadrul Danone România, apoi a fost numită peste o echipă de demand în România şi ulterior în Eastern Europa de Est. În urmă cu doi ani a preluat funcţia actuală, pas pe care îl socoteşte a fi unul dintre cei mai dificili din întregul parcurs profesional, deoarece rolul acesta era complet diferit faţă de experienţa sa de până atunci şi pentru că urma să gestioneze o echipă multiculturală de 75 de oameni. Tereza Ceară spune că prin activitatea din cadrul Danone are experienţă internaţională, deoarece lucrează constant cu echipe din peste zece ţări, călătorind cam 40% din timp.

    Profilul Terezei-Cristina Ceară a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Alexandru Negrea, brand manager Trattoria Buongiorno (grup City Grill)

    Alexandru Negrea coordonează, din rolul său curent, cei peste 200 de angajaţi care lucrează în cele cinci restaurante Trattoria Buongiorno ale grupului City Grill şi care servesc, potrivit lui, circa 1.800 de clienţi în fiecare zi.   Negrea s-a alăturat grupului City Grill în urmă cu 15 ani, când a decis să se angajeze într-un restaurant al grupului: „Am lucrat iniţial ca ospătar, apoi am avansat, încet, încet, până la poziţia actuală”, îşi descrie el evoluţia profesională. În 2009, a preluat proiectul Trattioria Buongiorno.

    Alexandru Negrea spune că ia în calcul experienţa inter­na­ţională, dar doar prin prisma unui schimb de experienţă de 1-2 luni, pentru a descoperi cultura gastronomică italiană „la ea acasă”: „Nu mă văd lucrând în afara ţării pe termen lung, deoarece vreau să îmi dezvolt cariera în România”.

  • Bob Bakker, ING Bank România: „Nu îţi poţi schimba identitatea, dar, lucrând împreună cu alte culturi, vei deveni mai maleabil, mai înţelegător şi deschis”

    Bob Bakker coordonează echipa de 15 persoane a departamentului de Finance Business Partnering, care urmăreşte situaţia financiară a ING România şi o foloseşte în consultările cu toţi stakeholderii grupului, atât cei interni, cât şi cei externi.
    Cele mai recente realizări ale acestui departament se leagă de creionarea direcţiei strategice şi financiare pe termen lung a ING Bank România şi noi abordări în analiza eficienţei operaţionale şi a mecanismelor de setare a preţurilor.
    Experienţa profesională a lui Bob Bakker este formată din opt ani la sediul central al companiei în Amsterdam şi aproape trei în România. Spune că două momente au fost definitorii pentru cariera sa de până acum: în 2009, în primul an după terminarea facultăţii, a participat din public la întâlnirea de final de an a boardului ING. În contextul crizei financiare, unul dintre membrii boardului a adresat „întrebarea de 1 miliard de dolari”. A doua zi, în birou, spre amuzamentul colegilor săi, a spus că el are răspunsul la întrebare şi, provocat de scepticismul colegilor, a lucrat noaptea până a doua zi ca să îşi argumenteze soluţia. „Chiar şi în ziua de azi, abordarea mea de atunci este implementată în ING. Experienţa mi-a dovedit o lecţie de care încă ţin cont: să nu subestimez o idee bună indiferent de cât ambiţioasă sau puţin probabilă pare.”   O altă experienţă cu un rol important în evoluţia sa profesională a fost că a avut norocul, de tânăr, să lucreze din biroul central din Amsterdam cu CFO-ul ING Bank, pe care îl descrie drept „un om vizionar şi înţelept”, ale cărui învăţături le aplică în mod conştiincios şi astăzi.


    În ceea ce priveşte perioada petrecută în România, spune că aceasta s-a dovedit a fi extrem de benefică, în special pentru că l-a ajutat să înveţe mai multe despre el şi despre ceea ce este important pentru el. Totodată, a descoperit aici idei preconcepute, aproape insesizabile, care îngrădesc percepţia, atunci când sunt legate de apartenenţa la o singură cultură. „În mod normal sunt destul de direct când îmi exprim o părere şi consecvent în ceea ce fac, ceea ce se potriveşte destul de bine în cultura olandeză, dar lucrând în cultura românească am înţeles că sunt situaţii în care alte opinii sau abordări contribuie la un rezultat mai eficient.”

    Profilul lui Bob Bakker a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.