Tag: apartamente

  • Dezvoltator la targ: Nu am sperante sa vand ceva

    "Anul acesta am vandut doua apartamente. Nu am mari sperante legate vanzarile pe perioada targului, ramane de vazut. Oricum, in prima zi nu vin multi oameni, in weekend sunt mai mult", spune un reprezentant al dezvoltatorului Obor Towers, un proiect cu 125 de apartamente din Bucuresti din care mai sunt disponibile circa un sfert, potrivit datelor comunicate de catre dezvoltator.

     

    Primele luni din 2009 au inghetat practic vanzarile pentru mai multi dezvoltatori prezenti la Targul Imobiliar National (tiMOn), care se va desfasura la World Trade Center pana duminica. "In acest an am vandut sase apartamente, patru in Primavara Ghencea si doua in Primavara Lujerului. Preturile pentru proiectul din Ghencea sunt mai mici cam cu 15 – 20%", spune Raluca Oprescu, director de vanzari al dezvoltatorului CanServ.

     

    Primavara Ghencea a fost deja finalizat, din cele 468 de locuinte mai fiind disponibile spre vanzare circa 80 de unitati. Garsonierele au un pret de 45.000 de euro iar apartamentele cu doua camere au un pret de 75.000 de euro, TVA-ul fiind inclus in ambele cazuri.

     

    "Din proiectul de la Lujerului am vandut aproape 200 de unitati din cele 1.000 si vom merge mai departe cu el, avem finantarea asigurata", a mai spus reprezentantul dezvoltatorului, controlat de omul de afaceri Ion Avram, care detine si supermarketurile Primavara.

     

    Oferte de targ

     

    Pe de alta parte, exista si dezvoltatori care afirma ca au vandut cateva zeci de apartamente in acest an, in urma ofertelor derulate sau a unor negocieri incepute in toamna anului trecut. "Am vandut pana acum, in acest an, aproape 30 de apartamente. Majoritatea au fost vandute la inceputul anului, discutiile fusesera incepute din 2007. Nu mi se pare o cifra astronomica, anul trecut am vandut si 30 intr-o luna, nu in trei luni", afirma Iuri Negoita, managing director al RPF Development, dezvoltatorul Vitan Residences.

     

    Principala oferta a dezvoltatorului este reprezentata de un apartament cu doua camere, cu un loc de parcare inclus, la un pret final de 100.000 de euro. "Avem si o oferta de finantare de la BCR cu un cost cu 20% mai mic comparativ cu oferta standard a bancii." Proiectul include 187 de apartamente si este dezvoltat in apropiere de statia de metrou Mihai Bravu. "Nu stiu daca vom vinde ceva acum, de la targuri adunam contacte si ne facem cunoscuti", a mai spus reprezentantul dezvoltatorului.

     

    O oferta creata special pentru targul imobiliar din aceste zile are si Domus Stil, dezvoltatorul Confort Park – proiect finalizat deja – si a Confort City, proiect cu aproape 1.700 de apartamente, aflat in acest moment in constructie. "Chiar maine trebuie sa semnez doua antecontracte, am vandut de ordinul zecilor in acest an. Oferta de plata in rate direct catre noi, cu un avans de 30%, ii atrage pe cumparatori", considera Marius Gavrila, reprezentantul dezvoltatorului controlat de fratii Negoita.

     

    Pentru perioada targului, Domus Stil ofera spre vanzare garsoniere si apartamente cu doua si trei camere, toate la un pret mai mic de 100.000 de euro – apartamentul cu trei camere are un pret de 79.000 de euro, cu TVA inclus.

     

    Pretul cel mai mic al unei locuinte situate in Bucuresti este al unei garsoniere din ansamblul Red House dezvoltat de catre Apulum 94 in Prelungirea Ghencea, pretul de vanzare pe perioada targului fiind de 34.000 euro (TVA inclus). In acelasi timp, la tiMOn sunt scoase spre vanzare si penthouse-uri, duplexuri si vile ale caror preturi depasesc 250.000 euro, potrivit datelor comunicate de catre organizatori.

     

    O alta noutate de la targ este reprezentata de apartamente oferite in sistemul de time – sharing, adica un drept de utilizare limitata, care este impartit cu alte persoane. Dezvoltatorul Triumf Construct t a lansat o oferta care presupune plata a 10.500 de euro plus TVA pentru dreptul de folosite pe o perioada de 10 ani a unui apartament din ansamblul Coral Beach Resort, amplasat in zona de nord a statiunii Mamaia. Potentialul client va primi dreptul de folosire a proprietatii timp de opt zile pe an pentru o perioada de zece ani, de unde rezulta un cost mediu de 131 de euro pe zi, fara TVA.

     

    Investitorii isi scot apartamentele la vanzare

     

    Tot printre premiere primele apartamente scoase la vanzare de catre investitorii straini. Fondul norvegian de investitii Romania Invest a venit pentru prima oara la un targ imobiliar in acest an, amenajand un spatiu pentru Be Igloo, brandul creat pentru revanzarea apartamentelor achizitionate anterior.

     

    "Anul acesta am vandut trei unitati, speram sa o vindem pe a patra zilele acestea. Am venit mai mult ca sa mirosim piata. Sunt multe persoane care ne suna, care sunt interesate si cred ca vom atinge obiectivul stabilit pentru acest an – acela de a vinde 40 de apartamente", a afirmat Nimrod Zvik, directorul de marketing al Be Igloo.

     

    Romania Invest este unul din cei mai mari cumparatori de apartamente de pe plan local, cu un portofoliu de aproximativ 800 de apartamente. "Probabil ca nu vom avea 40% profit cat am estimat initial. In unele cazuri va fi sub 10%, in altele va fi mai mare, ramane de vazut", a mai spus Zvik, argumentand increderea pe care o are in atingerea obiectivului stabilit prin faptul ca apartamentele scoase la vanzare sunt deja finalizate si prin faptul ca fondul de investii a incheiat un acord cu Bank of Cyprus, care ofera finantare potentialilor cumparatori.
     

  • Harta preţurilor apartamentelor comuniste din Bucureşti

    Astfel, dacă în luna ianuarie acestea se situau la nivelul mediu de 1.378 de euro pe metru pătrat, acum au ajuns la 1.488 de euro. Tot o creştere, dar mai temperată, s-a înregistrat în sectorul 6, de 3%, astfel că nivelul mediu al unui metru pătrat a ajuns în februarie la 1.179 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 34 de euro. „La polul opus s-au aflat sectoarele 1, 2 şi 4, unde preţurile cerute de vânzătorii de apartamente au scăzut faţă de luna ianuarie cu valori cuprinse între 6-7%. Sectorul 3 este singurul în care preţurile nu s-au modificat în luna februarie”, se arată în analiza indicelui.
    Cititi mai multe pe www.gandul.info
    Cititi aici despre criza in real estate: Buy-back pe apartamentul vechi
     

  • Colliers: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 2%

    Cu un an in urma, in februarie, BREI inregistra prima scadere a valorii sale globale din istoria existentei indicelui – monitorizarea preturilor cu ajutorul BREI a inceput in 2005. A urmat apoi o crestere in luna martie, pentru ca restul anului 2008 sa se inregistreze stagnari sau scaderi consecutive de pret.

     

    La inceputul lui 2009, BREI a scazut in cu 1% in luna februarie fata de luna precedenta (n. red. noua valoare este de 1.489 euro pe metru patrat construit, inclusiv terasele) ca urmare a scaderii de 2% a preturilor apartamentelor vechi, in timp ce preturile apartamentelor noi – a doua componenta a BREI – au ramas constante, potrivit Colliers International. Preturile medii ale apartamentelor noi din Bucuresti s-au situat, in luna februarie, la valoarea de 1778 de euro pe metru patrat construit (inclusiv terasele, TVA inclus).

     

    Doua dintre cele sase sectoare au inregistrat cresteri ale preturilor cerute in februarie: in sectorul 6 s-a resimtit o crestere de 3%, iar in sectorul 5 o crestere de 8%. La polul opus s-au aflat sectoarele 1, 2 si 4, unde preturile cerute de vanzatorii de apartamente au scazut fata de luna ianuarie cu valori cuprinse intre 6-7%. Sectorul 3 este singurul sector in care preturile nu s-au modificat in luna februarie.

     

    Colliers International, cea mai mare firma de consultanta imobiliara de pe plan local, a luat recent decizia de a desfiinta departamentul de rezidential, ca urmare a volumului redus de activitate.
     

  • Dezvoltatorii modifica apartamentele dupa voia clientului!

    Aceasta este ultima gaselnita a agentilor imobiliari din Cluj, care spera ca in acest fel clientii se vor mai inmulti. O oferta profitabila, spun cumparatorii care economisesc mii de euro. La fel spun si investitorii, care isi vind apartamentele mai usor si nu raman cu banii blocati in aceasta perioada de criza. Este doar una dintre ofertele cu care investitorul imobiliar vine in intampinarea clientului.
    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro
    Aflati aici ce oameni de afaceri au pierdut pariul cu imobiliarele.

  • Dezvoltatorii modifica apartamentele dupa voia clientului!

    Aceasta este ultima gaselnita a agentilor imobiliari din Cluj, care spera ca in acest fel clientii se vor mai inmulti. O oferta profitabila, spun cumparatorii care economisesc mii de euro. La fel spun si investitorii, care isi vind apartamentele mai usor si nu raman cu banii blocati in aceasta perioada de criza. Este doar una dintre ofertele cu care investitorul imobiliar vine in intampinarea clientului.
    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro
    Aflati aici ce oameni de afaceri au pierdut pariul cu imobiliarele.

  • Criza in real estate: Buy-back pe apartamentul vechi

    “In schimbul locuintelor noi, dezvoltatorii ar putea accepta o proprietate veche, care sa indeplineasca anumite criterii de evaluare, plus o diferenta de cash mult mai usor de accesat de catre cumparatori prin credite”, spune Livia Berghiu, consultant in cadrul agentiei imobiliare RE/MAX Bastion, din Bucuresti.

     

    Compania se afla in prezent in discutii cu o serie de dezvoltatori imobiliari pentru a identifica si implementa metode de vanzare a apartamentelor si vilelor prin schimburi cu proprietati vechi, care vor trebui sa fie evaluate de catre dezvoltatori si sa indeplineasca anumite criterii care vor asigura pe viitor vanzarea acestora in conditii profitabile. “Cu doi dintre dezvoltatori, discutiile sunt intr-un stadiu avansat si probabil ca pentru proiectele respective vom lansa schimburile de locuinte in cursul lunii martie”, a precizat Livia Berghiu.

     

    Reprezentantii agentiei imobiliare considera ca aceasta varianta ar avantaja cumparatorii, care vor putea sa acceseze un credit, avand in vedere ca valoarea acestuia va fi mai redusa decat in cazul achizitionarii unui apartament nou. "Trebuie insa luat in calcul faptul ca si dezvoltatorii au un beneficiu major- si anume au posibilitatea de a strange lichiditatile necesare ratelor de finantare, respectand, in acelasi timp, si obiectivele de vanzari impuse prin contractele de finantare”, afirma Domnita Avramescu, reprezentant al RE/MAX Bastion.

     

    Anchor Grup garanteaza finantarea

     

    Anchor Grup a anuntat astazi o oferta speciala pentru InCity Residences. In lunile martie si aprilie 2009, clientii care doresc sa achizitioneze un apartament in InCity Residences beneficiaza de finantare garantata pentru orice tip de apartament. In cazul in care un client nu detine intreaga suma necesara achizitionarii unui apartament, dezvoltatorul se angajeaza sa finanteze diferenta.

     

    InCity Residences este situat in apropierea Bucuresti Mall, urmand sa inceapa livrarile din primavara acestui an. Complexul include 502 apartamente, grupate in 13 tipuri diferite, cu suprafete peste media de pe piata, variind intre 63 si 266 de metri patrati. Apartamentele vortfi livrate cu aer conditionat, baile si bucatariile fiind mobilate si utilate. Pretul mediu pe metru patrat este de 1.820 de euro + TVA, acesta fiind scazut de la 1.970 de euro + TVA, cat era in luna septembrie a anului precedent
     

  • Colliers: Vanzarile de apartamente noi s-au injumatatit in 2008

    Comparativ cu anul 2007, in 2008 s-a inregistrat o scadere cu 50% a vanzarilor, pana la un nivel de 3.600 de apartamente vandute in proiecte cu mai mult de 200 de unitati fiecare, potrivit companiei de consultanta imobiliara Colliers International, liderul pietei de profil.

     

    Dintre acestea 30% au fost vandute investitorilor prin intermediul unor afaceri incheiate in cea mai mare parte in primul trimestru a lui 2008, comparativ cu un procent mult mai mare in anul precedent, care este estimat la 80%. Din aceste date rezulta ca, in 2008, au fost vandute catre utilizatorii finali aproximativ 2.600 de apartamente, in crestere fata de nivelul de 1.400 de unitati estimat pentru anul 2007.

     

    In prima jumatate a lui 2008 vanzarile s-au situat la un nivel apropiat de cele din 2007 si anume 3.000 de unitati, insa, incepand cu cel de-al doilea semestru, influenta crizei internationale asupra sectorului imobiliar din Bucuresti a inceput sa se simta puternic. Astfel in decursul ultimelor luni ale lui 2008 s-au vandut doar 600 de apartamente in proiecte noi, comparativ cu 3.300 de unitati in semestrul doi din 2007, potrivit datelor Colliers.
     

  • Preturile apartamentelor din Brasov, – 20%

    Potrivit companiei de consultanta imobiliara, pretul pe metru patrat construit pentru apartamentele noi din Brasov variaza intre 700 euro + TVA si 2300 euro + TVA, in functie de amplasament, concept, facilitate, finisaje. Pe parcursul anului trecut pretul apartamentelor noi a inregistrat mici modificari, cele mai mari scaderi pe segmentul rezidential fiind de 20% pentru un numar mic de proiect dezvoltate pe piata.

     

    "Pretul apartamentelor vechi a crescut semnificativ in ultimii ani, pana in vara lui 2008, cu o medie de crestere de aproximativ 25% pe an. Din luna septembrie a anului trecut pana in prezent pretul apartamentelor vechi din Brasov a scazut in medie cu 20-25%, printre cele mai afectate zone fiind Grivitei si Astra", se spune in studiul Colliers.

     

    Consultantii companiei au remarcat o scadere a numarului de apartamente vechi scoase la vanzare in ultimele luni in Brasov, aceasta fiind pusa pe seama noilor conditii din piata – in special scaderea preturilor. In ceea ce priveste apartamentele noi, numarul tranzactiilor a crescut anul trecut la circa 900, comparativ cu 300 – 400 in anii precedenti, majorarea fiind explicata prin cresterea numarul de ansambluri rezidentiale noi.

     

    "Desi traversam o perioada a incertitudinilor, interesul pietei se mentine viu. Suntem contactati zilnic de noi clienti interesati, care insa amana cat de mult posibil luarea unei decizii. Motivele sunt multiple, de la lipsa finantarii, neincrederea in finalizarea proiectelor noi sau teama de a-si bloca lichiditatile intr-o investitie. Pe langa criteriile clasice, si experienta dezvoltatorului, metoda de finantare sau echipa din spatele proiectului sunt la fel de importante in alegerea unui proiect", afirma Andreea Preda, agent Colliers din Brasov.

     

    Pentru anul 2008, analistii companiei au identificat in Brasov 12 proiecte mari aflate in curs de dezvoltare, avand fiecare peste 100 de apartamente. "Se estimeaza ca pe piata din Brasov vor fi dezvoltate in urmatorii ani in jur de 7.000 de apartamente, in mai multe faze. Peste 3.000 dintre acestea sunt in prezent disponibile la vanzare si programate sa fie livrate in perioada 2009-2011. Pe langa proiectele deja lansate pe piata, peste 15 noi proiecte mari au fost anuntate public ca urmand a fi dezvoltate in urmatorii 5 ani, insumand aproximativ 20.000 de unitati", se mai spune in studiul companiei.

     

    Colliers International, cea mai mare companie de consultanta imobiliara din piata, este prezenta pe piata rezidentiala din Brasov prin proiectele Alpin Towers si Seasons Residence.
     

  • Colliers: Preturile apartamentelor, -2% in ianuarie

    Valoarea BREI pentru luna ianuarie este de 1.506 euro/mp (suprafata construita plus terase), cu 34 de euro/mp mai mica decat cea inregistrata in decembrie 2008. La nivelul componentelor sale, BREI-V (indicele preturilor pentru apartamentele vechi) a inregistrat o scadere de 3%, in timp ce BREI-N, indicele preturilor apartamentelor noi, a scazut cu un procent.

     

    Potrivit analistilor Colliers, pentru prima oara dupa iulie 2008 asistam la o crestere semnificativa a unui sector, cea a sectorului 1, care a crescut cu 7%; preturile apartamentelor din restul sectoarelor au inregistrat scaderi cuprinse intre 2% si 6%..

     

    Cea mai mica valoare o are in continuare indicele sectorului 6, de 1.111 de euro pe metru patrat, iar cea mai ridicata valoare – sectorul 1, cu 1.990 euro pe metru patrat.
     

  • Colliers: Preturile caselor vor reincepe sa creasca in 4 ani

    "Preturile, care au inregistrat deja scaderi semnificative pe piata apartamentelor vechi, vor continua tendinta descendenta. Scaderea initiala abrupta va fi urmata insa de o panta de scadere din ce in ce mai lina. Preturile ar trebui sa isi reia tendinta de crestere in aproximativ 4 ani, cand o mare parte a ofertei existente se va fi absorbit", se arata intr-un studiu despre efectele crizei economice asupra real estate-ului autohton, studiu realizat de catre compania de consultanta imobiliara Colliers International.

     

    Studiul mentionat a luat in calcul ansamblurile rezidentiale cu peste 200 de unitati, estimand o scadere usoara a economiei in acest an. Pentru 2009, consultantii Colliers vad in scadere atat preturile cat si cererea si oferta pe segmentul rezidential, cererea urmand sa inceapa sa creasca usor din ultimul trimestru al anului viitor in timp ce preturile ar urma sa inceapa sa creasca usor incepand cu trimestrul II din 2012.

     

    "Spre deosebire de pietele de birouri si de retail care, de obicei, isi revin la scurt timp dupa revenirea generala a economiei, segmentul rezidential este mai lent in reluarea tendintei crescatoare. Atunci cand este vorba de investitii considerabile asa cum sunt apartamentele, atat utilizatorii finali cat si micii investitorii au nevoie de mai mult timp sa isi recapete increderea in piata", considera consultantii companiei.

     

    Acestia mai estimeaza ca oferta de apartamente noi se va restrange la circa 6.000 – 7.000 de unitati, preconizate a fi livrate in urmatoarele 12 – 18 luni, fata de oferta anuntata initial in octombrie 2008, care se ridica la 12.000 de noi locuinte. Acestor apartamente se vor adauga cele achizitionate in trecut de catre investitori, care vor fi puse la revanzare in perioada urmatoare, numarul acestor unitati fiind estimat la aproximativ 5.500.

     

    "Piata va fi dominata de utilizatorii finali in urmatorii ani si vom inregistra un numar redus de tranzactii (in medie 2000 de unitati pe an in Bucuresti). Tranzactiile vor incepe sa se reia usor la 3, 4 trimestre dupa revenirea economiei, cand consumatorii isi vor recapata increderea si vor fi dispusi sa profite de preturile scazute ale apartamentelor (in conditiile in care accesul la finantare va redeveni relativ facil)", se mai arata in studiul citat.

     

    Indicele imobiliar calculat de catre Colliers International, Bucharest Real Estate Index (BREI), s-a situat in luna decembrie a anului precedent la valoarea de 1.540 de euro pe metru patrat, fata de 1.826 de euro pe metru patrat in ianuarie 2008. Scaderea preturilor medii calculate de catre compania imobiliara a fost cauzata de scaderea BREI – Vechi, care monitorizeaza preturile apartamentelor vechi din Bucuresti, acesta scazand anului trecut cu 25% – comparativ cu BREI – Nou, care monitorizeaza preturile apartamentelor noi, acesta majorandu-se cu 4% anul trecut.