Tag: Macovei

  • Monica Macovei afirmă că PDL se poate rupe dacă alegerile sunt incorecte

     Monica Macovei a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la prezentarea moţiunii sale pentru şefia PDL, că este convinsă că oamenii din partid “nu vor fi de acord cu alegeri incorecte”.

    “Nimeni din grupul nostru nu a plecat la alt partid, ci au plecat din grupul de susţinători ai lui Vasile Blaga. Dacă se pune problema ruperii partidului, asta se poate întâmpla dacă alegerile nu sunt corecte. Sunt convinsă că poporul partidului, oamenii din partid, nu vor fi de acord cu alegeri incorecte. Avem asemenea experienţe proaste şi semne de alegeri incorecte”, a spus Macovei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când îşi bagă coada masonii

    Stănişoară, fost prim-vicepreşedinte al PDL, a plecat la PNL, unde i s-a oferit un post de vicepreşedinte, justificând că “este singurul partid care poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România”. Gestul a stârnit furia pedeliştilor, până acolo încât Radu Berceanu a explicat toată povestea prin faptul că şi-a băgat coada masoneria, care ar fi reprezentată în conducerea mai multor partide, iar în PNL de fostul pedelist traseist Sorin Frunzăverde, amic al lui Stănişoară. Alţi fruntaşi ai PDL, cum ar fi deputatul de Vrancea Florin Secară, au prins ocazia spre a-l acuza pe Vasile Blaga, actualul şef al PDL, că nu mai e în stare să ţină în frâu partidul şi că e nepermis ca un şef de partid să afle din presă că îi pleacă “omul de încredere”, recte Mihai Stănişoară, pe care acelaşi Blaga l-a promovat în vară ca prim-vicepreşedinte.

    Elena Udrea, în schimb, susţinută de Monica Macovei, l-a acuzat pe Vasile Blaga că vrea să măsluiască alegerile din partid, dosind listele cu delegaţii şi trimiţând la întâlnirile electorale cu rivalii lui Blaga membri ai PDL care nici nu vor fi delegaţi la Convenţie. Elena Udrea, principala contracandidată a lui Vasile Blaga pentru şefia partidului, se declar= în continuare încrezătoare că va câştiga alegerile din 23 martie, însă acuzaţiile la adresa lui Blaga sunt importante nu doar ca ilustrare a rivalităţilor dintre taberele partidului, ci şi prin prisma comentariilor preşedintelui Traian Băsescu, care a declarat, înainte ca Udrea să-şi anunţe candidatura pentru preşedinţia PDL, că nu o sfătuieşte să candideze dacă va constata că alegerile nu vor fi organizate corect.

  • Vasile Blaga a făcut urări pentru Elena Udrea şi Monica Macovei. Ce le-a transmis preşedintele PDL rivalelor la şefia partidului

     Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a împărţit, în sala de şedinţe a Camerei de Comerţ din Deva, unde şi-a prezentat moţiunea cu care va candida la Convenţia Naţională din 23 martie pentru un nou mandat la şefia partidului, câteva zeci de trandafiri galbeni cu margini portocalii femeilor PDL-iste şi jurnalistelor prezente.

    Apoi, Blaga şi-a început discursul cu urări.

    “Încep prin a ura doamnelor şi domişoarelor «La mulţi ani» şi tot ce e mai bun de pe lumea asta! De asta să aveţi parte şi, sincer, şi celor două colege cu care sunt în competiţie le transmit acelaşi lucru de aici, de la Deva: Multă sănătate şi tot ce îşi doresc de la viaţă”, a declarat, în faţa reprezentanţilor PDL de la Deva, Vasile Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Macovei: Dezbinarea CSM este strategia USL pentru subordonarea justiţiei

    “Principiul după care acţionează în aceste zile USL pare să fie «divide et impera». Sau, mai exact: «dacă nu poţi să-i stăpâneşti, dezbină-i», iniţiat de ministrul MonaMona Pivniceruecutorul dorinţelor USL, şi susţinut de diverşi membri USL pe plan mediatic. Asistăm în ultimele zile la un atac sistematic asupra unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (…) Pare tot mai clar că cineva îşi doreşte subjugarea justiţiei, inclusiv a CSM, ca parte a sistemului, şi mă întreb cine are interesul să dezbine CSM? Cine are interesul să-i asmută unii împotriva altora pe judecători şi procurori? Eu văd un singur răspuns: aceasta este strategia USL pentru a-şi subordona justiţia”, afirmă Macovei, într-o declaraţie postată vineri pe blogul său.

    Potrivit eurodeputatului democrat-liberal, USL a pornit această acţiune în urma avizului negativ dat de CSM propunerilor făcute de ministrul Pivniceru pentru funcţiile de Procuror General şi procuror-şef al DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Micile vise de mărire ale clasei politice

    Fumigena lui Voiculescu, cu rolul de a descuraja un nou plan prezidenţial de a forma o nouă majoritate post-electorală în jurul PDL, le-a dat ocazia unora dintre liderii USL (Călin Popescu-Tăriceanu, Ioan Rus) să-şi afirme frustrările faţă de actuala conducere a uniunii (Tăriceanu, principalul vânător al şefiei PNL în locul lui Crin Antonescu, a spus chiar că “unii ar trebui să se vindece de obsesia suspendării”, făcând evident aluzie şi la Antonescu). De partea cealaltă, fumigena lui Voiculescu a dat prilejul unora dintre liderii opoziţiei (Sulfina Barbu) să dezvăluie că speră încă nu doar la spargerea USL înainte sau după alegeri (ceea ce, având în vedere caii mari pe care se află candidaţii uniunii, are probabilitate zero), ci chiar la desemnarea de către preşedintele Băsescu a unui premier din partea ARD.

    Numai că ARD nu face nimic ca să merite puterea: proiect de guvernare nu are, nici măcar unul de formă; a repus pe liste 23 dintre cei 36 de candidaţi respinşi de comisia de etică formată de Monica Macovei, ba chiar cu indignare că Macovei şi-a permis să le refuze candidatura pe motive de integritate morală; şi-a trimis candidaţii “grei” din Bucureşti exclusiv în colegiile uşoare (Arad, Neamţ), iar în rest a desemnat doar candidaţi care nu pun deloc probleme celor de la USL, lăsând impresia unui non-combat extrem de dezagreabil pentru electoratul dreptei.

  • Psihanaliza unui război civil care nu există. Perlele politicienilor

    “Dacă (cei de la CCR) doreau listele electorale permanente, nu le puteau obţine de la noi. Toţi oamenii raţionali şi normali la cap au înţeles lucrul ăsta, cu excepţiile prevăzute de medicină” – premierul Victor Ponta despre faptul că nu Guvernul deţine listele cerute de CCR

    “Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet” – Ioan Rus, fostul ministru de interne, despre demisia sa

    “Traian Băsescu şi aceşti oameni de mine nu scapă, decât dacă mă omoară, ceea ce nu e cazul, sper” – preşedintele interimar Crin Antonescu

    “Încep să fiu convinsă că psihanaliza este cheia explicării acţiunilor USL” – Elena Udrea, fost vicepreşedinte PDL

    “Este clar că se încearcă o presiune politică. De fiecare dată prea ne speriem de Bruxelles, cine este Bruxelles-ul ăsta?” – deputatul PSD Florin Iordache despre cererea procurorilor de ridicare a imunităţii fostului ministru Victor Paul Dobre

    “Trebuie să fii caraghios să vrei să faci pe cineva să creadă că populaţia României se determină prin ciocănit la uşă” – preşedintele suspendat Traian Băsescu

    “Să te duci să scoţi oamenii din biserică sau să te duci să pui oamenii de 90 de ani să jure cu mâna pe Biblie, pe capota maşinii, e dincolo de ce îmi putea mie imaginaţia să îmi spună” – Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, despre anchetarea fraudelor la referendum de către procurori

  • Cum au ajuns bolşevicii în bikini pe plajă. Perlele politice ale săptămânii

    “Domnul Băsescu trebuie să n-aibă curaj să mai scoată nasul în lume, cum se spune! Dacă s-ar întoarce, să stea închis în Cotroceni şi să aştepte verdictul cetăţenilor” – Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD

    “Hai, fetele, alinierea! Trebuie strunite, altfel nu merg singure, că ora 12 e cam devreme pentru ele. Dup’ aia le dau liber pe plajă. Buletinele rămân la mine, că ele sunt în bikini” – Radu Mazăre, primarul Constanţei, despre tinerele cu care a venit la referendum

    “Ne-am luptat împotriva fraudelor, ne-am luptat împotriva imposturii, a minciunii, a furtului şi a bolşevismului” – europarlamentarul Monica Macovei

    “Am încercat să pun flacăra democraţiei în mâna ziaristului de la Antena 3. Poate, atinsă de el, s-a stins” – preşedintele Traian Băsescu

    “Nu cred că el va mai fi luat în serios. Practic, Băsescu nu mai reprezintă mare lucru” – premierul Victor Ponta despre rezultatul referendumului

    “Nu vă iluzionaţi, nu există nicio şansă ca PDL să scape de Băsescu” – fruntaşul PSD Viorel Hrebenciuc despre perspectiva ca Traian Băsescu să se retragă din politică

    “Parchetul General ori alte instituţii să înţeleagă că lucrează sub legea statului român şi nu la comanda unui cetăţean în tricou bleu, aparent fără ocupaţie, care din când în când vorbeşte în faţa unui gard” – preşedintele interimar Crin Antonescu

  • Local Non-Kombat: politicienii au lăsat electoratul cu ochii în afişe

    Brutalitatea este, în bună măsură, un pat pe care PDL şi l-a aşternut singur fără să vrea atunci când a impus alegerile locale într-un singur tur, ce reduc la o simplă caricatură confruntarea candidaţilor şi împing mecanic electoratul spre votul util.

    Starea actuală a PDL a fost bine exemplificată de atitudinea europarlamentarului PDL Monica Macovei, care la interviul pentru Gândul, dat cu cinci zile înainte de alegeri, a arătat că nici nu ştie cine e candidatul PDL la sectorul unde locuieşte şi a refuzat sec să comenteze candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei sau să spună cu cine votează.

    La Bucureşti, o parte apreciabilă dintre foştii susţinători ai lui Traian Băsescu la alegerile din 2009 s-au refugiat dibaci în tabăra lui Nicuşor Dan, alţii aşteaptă în continuare viitoarea platformă de dreapta a lui M.R.Ungureanu, iar singurul punct de sprijin al fanilor PDL a rămas admiraţia faţă de “curajul” lui Emil Boc de a candida la Cluj şi de a rămâne sub sigla PDL (spre deosebire de alţi fruntaşi ai partidului care fie s-au ţinut deoparte, fie s-au vopsit verzi sau au inventat diverse nume de mişcări politice inexistente). E de înţeles, atâta vreme cât Clujul e cel mai important fief electoral pe care PDL a sperat să-l păstreze, iar Emil Boc este, încă, liderul partidului.

  • Viaţa politică la români: El spune, ea spune, ei spun

    De data aceasta, cearta în PDL a pornit de la un năduf al deputatului Cezar Preda, supărat că Monica Macovei, vicepreşedinte al partidului, îşi continuă campania de critici “pe blog” la adresa corupţiei din PDL, în loc să ridice problema în conducerea partidului sau să plece şi să-şi facă un partid propriu alături de Noua Republică a lui Mihail Neamţu şi de alţi cârtitori contra “gărzii vechi” din PDL – Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Valeriu Stoica şi Sebastian Lăzăroiu.

    Monica Macovei a trezit iniţial speranţele adepţilor Noii Republici că va veni în sfârşit alături de ei, după ce Evenimentul Zilei i-a publicat un interviu mai vechi în care ea spunea că i-ar plăcea să-şi facă un partid nou, însă ulterior a lămurit că nu pleacă din partid la indicaţiile lui Preda şi că preferă să ia parte la reformarea PDL din interior.

    Cât despre USL, micul foc al săptămânii s-a aprins de la spusele ex-preşedintelui Ion Iliescu, care îl trăgea din nou de urechi cu delicateţe pe Victor Ponta pentru “anumite goluri” specifice tinereţii (goluri de care a trecut Adrian Năstase, preferat de Iliescu pentru funcţia de premier) şi dezavua individualismul lui Mircea Geoană, dând a înţelege că acesta şi-ar pregăti o revenire în fruntea PSD.

    În replică, Geoană l-a acuzat pe Iliescu de “răutate adunată în timp”, spunând că fostul şef al partidului are o problemă în a accepta orice alt lider al PSD în afară de el însuşi.

  • Cine sunt noii sefi ai PDL

    Pentru aceeasi functie a mai candidat si Toader Paleologu, care
    n-a reusit sa adune insa numarul de voturi necesar.

    Ioan Oltean a fost ales secretar general al PDL, invingand-o pe
    contracandidata lui, Sullfina Barbu.

    Cei 15 noi vicepresedinti ai partidului, alesi din peste 30 de
    candidati, sunt Elena Udrea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Anca
    Boagiu, George Scripcaru, Romeo Raicu, Mircea Hava, Traian Igas,
    Gheorghe Stefan, Dorin Florea, Mihai Stanisoara, Monica Macovei,
    Mihaela Popa, Florin Popescu, Victor Tarhon. Acestea au fost
    atribuite, la fel ca in cazul functiilor de prim-vicepresedinti,
    incercand sa se tina seama de proportia de voturi primite de Emil
    Boc si de Vasile Blaga, astfel incat sustinatorii primului sa fie
    mult superiori numeric.

    De remarcat prezenta pe lista a “reformistilor” Macovei si
    Voinescu, care au anuntat ca sustin motiunea lui Emil Boc cu scopul
    de a gasi sustinere pentru proiectul lor de introducere a
    criteriilor de integritate morala in statutul partidului. Cel de-al
    treilea din echipa reformistilor, Cristian Preda, nu a candidat,
    iar pentru presedintia partidului l-a sustinut pe Toader
    Paleologu.

    Celelalte functii care vor fi ocupate duminica prin votul celor
    peste 1.300 de delegati prezenti la Conventie sunt cele de
    secretari generali adjuncti, in numar de trei, si de secretari
    executivi, in numar de sase.

    Sambata, in prima zi a Conventiei, premierul Emil Boc a fost ales
    presedinte al partidului, cu 868 de voturi contra 499 obtinute de
    Vasile Blaga.