Tag: incheiere

  • Concursul “Turist în Oraşul Meu”, la final. Câştigătorul este Ana-Maria Plăcintă Alexandrache, din Suceava

     Premiul al II-lea a fost câştigat de Florina Marinoaca din Braşov, iar premiul al III-lea de Adela Mihaela Neagu din Piteşti. Primele şase cele mai votate oraşe sunt, în ordine, Suceava, Braşov, Piteşti, Hunedoara, Craiova şi Oradea.

    Pe parcursul celor 21 de zile de concurs au fost încărcate 402 fotografii din 83 oraşe. După înscriere, fiecare participant şi-a promovat fotografia, îndemnându-şi prietenii să îl voteze. Lupta a fost strânsă, iar clasamentul a fost în continuă schimbare până în ultimul moment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung şi Electronic Arts, în parteneriat pentru conţinut dedicat Galaxy S4

    Versiunea optimizată pentru dispozitivele Samsung create de producătorul de jocuri Electronic Arts include elemente de brand şi poate fi descărcată de pe platforma Samsung Games. Ca parte a acestui parteneriat însă, Samsung şi Electronic Arts oferă primilor 100.000 de clienţi Galaxy S4 din Europa posibilitatea de a descărca aplicaţia gratuit, prin intermediul Samsung Hub.

    “Pe lângă acest lucru, am încheiat şi alte parteneriate cu furnizori importanţi de conţinut”, a declarat Lee Epting, cicepreşedinte al Media Solution Center pentru Europa în cadrul Samsung Electronics Europa. Parteneriatul încheiat cu EA este practic doar unul dintr-o serie de acorduri care au fost stabilite cu mai mulţi furnizori importanţi de conţinut în vederea livrării de conţinut prin intermediul Samsung Hub. 

    Aceste colaborări sunt concentrate pe oferirea de jocuri (prin parteneriate stabilite între Samsung şi companii precum Gameloft sau Glu), cărţi, conţinut pentru copii sau pentru pasionaţii de gastronomie şi demonstrează respectarea angajamentului asumat de Samsung de a oferi o gamă cât mai variată de conţinut de înaltă calitate pentru consumatorii din întreaga Europă.

    Printre aplicaţiile disponibile se numără câteva din seria Michelin – Trafic, Restaurants şi Travel -, Nighty Night şi Little Fox Music Box de la Goodbeans sau Random House Mondadori/

    Michelin Trafic oferă utilizatorilor acces în timp real la informaţii despre trafic în 11 ţări din Europa şi o gamă foarte detaliată de date, inclusiv referitoare la traficul din marile oraşe şi la situaţia existentă pe majoritatea autostrăzilor. Michelin Restaurants permite consumatorilor să localizeze un restaurant din  Franţa şi Germania cu ajutorul unor opţiuni de căutare realizate pe baza mai multor criterii, precum selectarea unui restaurant Michelin. De asemenea, aplicaţia permite utilizatorilor să încarce fotografii realizate în timpul vizitelor lor în respectivele locuri şi chiar să-şi scrie propriile opinii despre mâncare. Iar Michelin Travel este o aplicaţie care oferă consumatorilor recomandări realizate pentru aproximativ 30.000 de atracţii turistice din întreaga Europă.

    Pe partea de conţinut pentru familie, în Samsung Apps sunt disponibile aplicaţii furnizate de dezvoltatori precum Goodbeans, care oferă  versiuni realizate exclusiv pentru Samsung Hub ale Nighty Night (disponibilă în 8 limbi – italiană, spaniolă, germană, engleză, franceză, rusă, portugheză şi olandeză) sau ale Little Fox Music Box (disponibilă în limbile engleză şi germană).
     

  • PayPoint aduce Ukash în România

    Parteneriatul oferă consumatorilor din toată ţara posibilitatea de a schimba numerar în monedă electronică, pentru a face plăţi pe internet în mod sigur şi confortabil. Ukash operează pe un număr semnificativ de segmente de piaţă precum cele de cumpărături online, carduri cadou, divertisment şi poate fi utilizat pentru a plăti direct şi în siguranţă pe mii de site-uri la nivel mondial.

    Concret, consumatorii din România pot converti numerar în monedă electronică Ukash prin intermediul celor peste 7.000 de terminale PayPoint instalate în magazine de proximitate din întreaga ţară. 

    Valoarea tranzacţiilor online din România a crescut cu 24% în 2011, ajungând la 158,9 milioane de Euro, conform Romcard, ceea ce relevă o semnificativă creştere a pieţei. Totuşi, consumatorii din România sunt încă reticenţi cu privire la utilizarea cardurilor de credit sau debit atunci când fac tranzacţii pe internet. Un procent estimativ de 75% din plăţile realízate online sunt efectuate prin metode alternative plăţilor prin card. în acest context, posibilitatea de a converti numerarul în credit Ukash® pentru a realiza plăţi online este o iniţiativă importantă, care susţine creşterea comerţului electronic în România.

    “Ukash este o alternativă viabilă plăţilor online cu card de credit sau de debit, oferind clienţilor posibilitatea de a utiliza numerar pe internet, fără a fi nevoiţi să dezvăluie informaţii financiare personale”, explică David Hunter, CEO Ukash. “Aceasta este soluţia ideală pentru oricine este îngrijorat de fraudele online sau pentru consumatorii care nu deţin un card bancar, oferindu-le posibilitatea de a plăti şi a cumpăra de la mii de magazine online la nivel mondial.”

    “Având în vedere creşterea semnificativă a comerţului pe internet în România, considerăm că PayPoint, împreună cu Ukash, oferă consumatorilor acces la un sistem de plată sigur şi totodată comod, prin convertirea numerarului în monedă electronică”, a adăugat Mugur Dogariu, managing director PayPoint România.

    Ukash este reglementat de FSA (Financial Services Authority) şi oferă consumatorilor posibilitatea de a efectua plăţi pe internet în numerar, fără ca aceştia să dezvăluie informaţii financiare personale. Pentru a realiza o plată la unul din miile de magazine online din întreaga lume ce acceptă Ukash ca metodă de plată, consumatorii trebuie doar să introducă codul Ukash format din 19 caractere, cod ce se regăseşte pe fiecare chitanţă emisă de terminalul PayPoint.
     

  • TotalSoft şi certSIGN în parteneriat pentru includerea serviciilor de facturare electronică în Charisma ERP

    Avantajele facturării electronice se traduc prin reducerea cu 85% a costurilor de emitere şi transmitere a facturilor, eliminarea riscului pierderii facturilor şi, implicit, a neonorării lor la plată din acest motiv, oferind companiilor o eficienţă sporită în urmărirea lichidităţilor. Totodată, facturarea electronică asigură o transmitere uşoară, rapidă şi sigură a facturilor.

    “Adăugarea beneficiilor serviciului de arhivare legală la cele specifice unui sistem ERP, creează bazele pentru un flux de afaceri complet electronic. Vedem un potenţial semnificativ în parteneriatul cu TotalSoft, prin prisma portofoliului numeros de clienţi corporate. Aceştia au acum posibilitatea reducerii costurilor de funcţionare şi îmbunătăţirii interacţiunii atât cu clienţii şi furnizorii, cât şi cu autorităţile guvernamentale”, declară Mihai Rusescu, director business unit arhivare electronică în cadrul certSIGN.

    La nivelul României, certSIGN este singurul furnizor acreditat pentru toate serviciile asociate emiterii facturii electronice: semnătură electronică, marcare temporală şi arhivare electronică.

    “Primele cerinţe de facturare electronică au apărut din partea clienţilor Charisma încă de anul trecut şi, dacă ne uităm la pieţele dezvoltate, acest mecanism este folosit pe scară largă în toate sectoarele industriale. Mă bucur că prin parteneriatul cu certSIGN, lider de piaţă în facturare electronică, putem răspunde unei tendinţe clare a pieţei. Acest parteneriat face parte din strategia noastră de diversificare a portofoliului de soluţii” a declarat Daniel Ionescu, sales & marketing director la TotalSoft.  

    În urma integrării dintre Charisma ERP şi aplicaţia pentru generarea semnăturii electronice, procesul de facturare electronică (generare document, semnare, marcare temporală, returnare document şi arhivarea lui într-un centru de date dedicat) se automatizează complet, indiferent de volumul de activitate al companiei utilizatoare. Securitatea datelor este susţinută prin utilzarea unui dispozitiv securizat de generare a cheilor şi creare a semnăturii electronice şi printr-o legatură VPN cu sediul clientului, necesară transmiterii datelor.

  • Preşedintele Chinei: Perioada de creştere economică ultrarapidă s-a încheiat probabil pentru noi

     “Nu cred că vom mai putea susţine o viteză ultrarapidă de creştere economică şi oricum nu este ceea ce dorim. Este totuşi posibil să avem o creştere rapidă. Economia Chinei este într-o formă bună”, a spus Xi.

    China a înregistrat un avans mediu anual al PIB de 9,9% după deschiderea economiei ţării, un ritm “rar întâlnit în istoria dezvoltării economice a lumii”, a spus preşedintele chinez.

    Xi a făcut declaraţiile la o reuniune organizată în cadrul Forumului Boao pentru Asia, o reuniune anuală de lideri politici şi economici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kludi România a încheiat 2012 cu afaceri de 1,81 mil. euro

    Creşterea cifrei de afaceri a companiei, susţinută de la an la an, se datorează mai ales schimbării comportamentului clienţilor finali, care caută cel mai bun raport calitate-preţ. Pe fondul crizei economice, aceştia s-au orientat cu precădere către produsele de o calitate superioară, care le oferă garanţia investiţiei pe termen lung. În acest context, categoria “Smart Luxury”, care include produse multifuncţionale, înalte calitativ, dar disponibile la preţuri accesibile, a crescut cu 138% ca valoare a vânzărilor în lei şi cu 126% ca valoare a vânzărilor în euro, faţă de acum patru ani.

    În plus, Kludi România a adoptat anul trecut o serie de măsuri, care s-au reflectat rapid în rezultatele înregistrate de companie. Un pas important este creşterea prezenţei produselor companiei în magazinele de tipul “do-it-yourself” (DIY). Ca valoare, ponderea segmentului DIY din totalul afacerilor Kludi s-a triplat în ultimul an – de la 4,5% în 2011 la 15% la finalul lui 2012. Compania a lansat şi patru game de produse dedicate exclusiv acestui sector, care sunt create şi ambalate special pentru a fi uşor de instalat atât de profesioniştii în domeniu, cât şi de către clienţii mai puţin experimentaţi.

    “Kludi România a reuşit şi în acest an să meargă contra curentului şi să aibă un trend ascendent din punct de vedere al rezultatelor financiare, în pofida scăderii din ultimii ani a pieţei de baterii sanitare, sisteme de duş şi accesorii”, a spus Florin Barabaş, managing directorul companiei.

    Reţeaua de distribuţie a produselor Kludi România a continuat să se dezvolte, numărul punctelor de vânzare majorându-se anul trecut cu 38 de unităţi faţă de anul anterior.
     

  • Tranzacţiile imobiliare au crescut în primul trimestru la peste 100 milioane euro

     În primul trimestru al anului trecut au fost tranzacţionate proprietăţi imobiliare în valoare de 99 milioane de euro, iar suma aferentă anului 2013 nu ia în calcul posibila achiziţie a clădirii de birouri Tower Center de către omul de afaceri Ioannis Papalekas.

    Cea mai mare tranzacţie în acest an a fost cea prin care fondul New Europe Property Investments (NEPI) a preluat imobilul de birouri The Lakeview din Bucureşti de la compania americană AIG/Lincoln şi omul de afaceri Dinu Patriciu. Valoarea tranzacţiei a fost de 61,7 milioane de euro. NEPI a fost protragonistul şi celei mai mari tranzacţii din 2012, prin preluarea complexului de birouri City Business Centre Timişoara.

    Tot în acest an, grupul belgian First Retail International a cumpărat o participaţie de 50% din opt parcuri comerciale de la grupul InterCora, cel mai mare dezvoltator de pe piaţa locală a retailerului Kaufland. Valoarea tranzacţiei a fost estimată la 20-25 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Expoziţia “Oraşul văzut de generaţia ’80”, de joi în Capitală

     Autorii expoziţiei trăiesc şi lucrează în Bucureşti, Oradea, Cluj, Timişoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, centre majore pe harta artei tinere de acum trei decenii, unii (şi) peste hotare, la Amsterdam şi Düsseldorf, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Este o expoziţie a unor individualităţi marcante, care poartă cu sine repere ale apartenenţei la aceeaşi generaţie culturală.

    Vernisajul va fi marcat printr-un performance al artistului Ütő Gusztáv, intitulat “Global-local 2”, iar pe durata expoziţiei, al cărei curator este Adrian Guţă, vor fi organizate o seară dedicată lui Mircea Florian, o masă rotundă – “Oraşele vizibile/ Oraşele invizibile” şi o Seară de poezie optzecistă pe tema condiţiei citadine.

    Artiştii ale căror opere vor fi expuse sunt Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv şi Sorin Vreme.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În 2013, sunt fonduri de 572 mil. euro pentru „Prima Casă”,

    A doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Brokerilor Imobiliari, desfăşurată pe 27 martie 2013, a făcut public raportul complet al studiului ”Piaţa brokerilor imobiliari 2012”. Conferinţa organizată de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI) a fost şi locul de întâlnire a reprezentanţilor F.N.G.C.I.M.M., I.N.S. şi A.N.C.P.I. care au prezentat o statistică la zi a datelor pe care le deţin.

    Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%.

    Anul trecut a adus totuşi o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari. Pentru aproape un sfert dintre aceştia, în 2012, au fost luni în care nu au înregistrat niciun venit, iar puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Conform datelor obţinute în urma studiului ”Piaţa Brokerilor Imobiliari”, peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puţin de 1 din 10 clienţi evitând plata serviciilor de consultanţă imobiliară.

    În cadrul aceleiaşi conferinţe, Mihai Gheorghe, director al Direcţiei de Statistică a Preţurilor din cadrul I.N.S., a anunţat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menţinut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a preţurilor din 2011 în 2012.

    În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacţiilor.
    Nicolae Iancu, director al Direcţiei de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunţat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacţii, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacţionate aproape 120.000 de locuinţe.

    Asociaţia Brokerilor Imobiliari este o organizaţie autonomă, cu caracter non-guvernamental şi nepatrimonial.În numai trei ani de la lansare, asociaţia numără peste 350 de membri activi.

  • CFR Călători estimează pierderi în urcare cu 44% în acest an

     Potrivit proiectului de buget pentru 2013, transportatorul feroviar de călători estimează venituri de 1,97 miliarde lei şi cheltuieli de 2,39 miliarde lei.

    Bugetul pentru anul trecut, aprobat în aprilie 2012, prevedea venituri mai mari cu 17%, de 2,32 miliarde lei şi cheltuieli similare cu cele programate în acest an, de 2,43 miliarde lei.

    Potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanţe, compania de stat a avut un profit net de 1,5 milioane lei în 2011, după pierderi totale de peste 690 milioane lei în intervalul 2007 – 2010.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro