Tag: populatie

  • Populaţia României ar putea dispărea până în jurul anului 3200

    Potrivit unui material publicat în The Economist, multe femei din zonele prospere ale Asiei au intrat în “greva căsătoriilor”, preferând să rămână singure toată viaţa, decât să se mărite. Acesta este unul dintre motivele pentru care ratele natalităţii în Asia au scăzut, fenomenul extinzându-se însă şi în alte 83 de ţări şi teritorii din restul lumii. Astfel, femeile nu vor avea suficiente fiice care să le înlocuiască, împiedicând creşterea ratelor natalităţii. De exemplu, în Hong Kong, 1.000 de femei dau naştere la numai 547 de fete, potrivit datelor din zilele noastre. Dacă situaţia nu s-ar schimba, aceste 547 de fiice vor fi urmate, la rândul lor, de numai 299 de fete, şi aşa mai departe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numai populatia Africii va creste cu 1,1 miliard de oameni pana in 2050. Ne poate hrani pe toti planeta?

    Cercetarea lui Bloom confirma temerile celor ce constata ca din
    punct de vedere demografic, lumea dezvoltata ramane in urma
    natiunilor in curs de dezvoltare: conform estimarii publicate de
    Science, pana in 2050, toate tarile dezvoltate la un loc vor
    contribui cu doar 3% la cresterea globala a populatiei, in timp ce
    in restul lumii, cresterea va fi exploziva. Numai in Africa,
    populatia ar urma sa se extinda cu 1,1 miliarde de oameni, adica
    49% din totalul cresterii demografice estimate.

    Ceea ce e incurajator in cercetarea expertului de la Harvard este
    insa ideea ca, in ciuda problemelor de asigurare a cerintelor de
    baza – apa, hrana, locuinte, energie – planeta nu e deloc aproape
    de o epuizare a resurselor. De altfel, daca toata populatia lumii
    ar fi concentrata, de pilda, la densitatea pe metru patrat din New
    York,
    ar incapea toata intr-un teritoriu
    de dimensiunile statului
    Texas.

    Impresia de lipsa de resurse, reflectata in foamete si
    suprapopularea unor regiuni, tine de factori perfect remediabili,
    ca inapoierea tehnologica, administrarea proasta a resurselor sau
    coruptia locala, arata David Bloom.

    In opinia lui, omenirea va trebui sa ia insa in considerare, spre a
    remedia dezechilibrele de dezvoltare si a face fata tendintelor
    demografice actuale, “o serie de probleme dificile, care merg de la
    necesitatile de contraceptie la nivelul a sute de milioane de femei
    sau decalajul dintre cunoastere si actiune cand e vorba de
    asigurarea supravietuirii copiilor si pana la reforma politicilor
    de pensionare si dezvoltarea unei politici globale de
    imigrare”.

  • Asteptarile romanilor privind economia s-au imbunatatit fata de 2010, dar raman pesimiste

    Studiul GfK probeaza climatul de consum din Europa, evaluand
    asteptarile privind starea economica, preturile si veniturile,
    precum si dorinta de cumparare in randul consumatorilor din
    Romania, Austria, Bulgaria, Franta, Germania, Grecia, Italia, Marea
    Britanie, Polonia, Cehia si Spania, tari care insumeaza circa 80%
    din populatia totala a UE, se arata intr-un comunicat al companiei.
    “Starea de spirit a consumatorilor din multe tari ale Uniunii
    Europene a inregistrat, pentru prima data de la declansarea crizei
    economice si financiare, o imbunatatire, in ciuda nesigurantei
    create de discutiile privind pachetul de salvare a Greciei (…) Se
    pare ca recesiunea din Europa a trecut de faza critica, si ca, in
    majoritatea tarilor europene, economia incepe sa isi revina”, se
    spune in comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un an de catastrofe naturale fara precedent. Se schimba clima? (GALERIE FOTO)


    Criticii considera, dimpotriva, ca teoria schimbarii climei tine
    doar de interesele unor politicieni de a opri progresul economiei
    si cred ca doar mediatizarea excesiva a dezastrelor naturale si a
    diversilor prezicatori de catastrofe le face sa para iesite din
    comun.

    Si mai rau, altii cred ca unele dintre fenomenele meteo extreme
    ar fi provocate de fapt de mana omului, prin diverse experimente
    militare sau tehnologii de razboi sofisticat. Explicatia “pedepsei
    divine” nu lipseste nici ea din arsenalul comentatorilor. In fine,
    altii vorbesc de un fel de metoda a naturii de a regla singura
    problemele cu cresterea populatiei.

    In fata naturii dezlantuite insa, singura constatare de bun-simt
    e ca omul incearca sa-si explice tot ceea ce nu poate stapani, asa
    cum a facut intotdeauna. Si ca gasirea unor vinovati sau inventarea
    altora nu sunt defel de ajuns ca sa limiteze sau sa contracareze
    tragediile umane si economice cu care semenii nostri au de-a face
    atat de des de pe urma catastrofelor naturale.

    Sursa foto: Boston.com.

  • PDL decide ca populatia sa nu suporte cresterea pretului la gaze, dar nu precizeaza cum se aplica

    “BPN a decis prin vot ca pozitia politica a PDL este urmatoarea:
    populatia va fi protejata, iar consumatorii casnici de gaze
    naturale nu vor suporta o eventuala crestere a pretului de gaze.
    PDL a decis astazi ca aceia care consuma in gospodariile lor gaze
    naturale sa nu suporte o eventuala crestere a acestui pret”, a spus
    Sever Voinescu, purtatorul de cuvant al PDL. El a aratat ca pretul
    la gazele naturale nu a crescut de doi ani si “exista o presiune a
    actorilor de pe piata”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Populatia continua sa economiseasca in lei si valuta. Firmele prefera moneda nationala

    Depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au crescut cu
    0,3%, pana la 65,84 miliarde lei, nivel cu 4,2% peste soldul din
    aprilie 2010 (-3,8% in termeni reali). Depozitele in lei ale
    persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii
    financiare nemonetare) au crescut cu 0,2%, la 44,75 miliarde lei.
    Comparativ cu luna similara de anul trecut, depozitele in lei ale
    companiilor erau mai mari cu 3,6% (-4,3% in termeni reali).
    Depozitele in valuta ale rezidentilor gospodarii ale populatiei si
    persoane juridice (societati nefinanciare si institutii financiare
    nemonetare), exprimate in lei, s-au diminuat cu 1%, pana la nivelul
    de 60,46 miliarde lei (exprimate in euro, depozitele in valuta au
    scazut cu 0,1%, pana la 14,83 miliarde euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 70% din populatia Chinei foloseste telefonul mobil

    Ministerul a precizat ca in aprilie erau 900,39 milioane de
    abonati la servicii de telefonie mobila, din care 67,57 milioane
    care folosesc tehnologie 3G.
    In ianuarie, in China erau 870 de milioane de utilizatori de
    telefoane mobile, iar 52 de milioane foloseau 3G.
    In primul trimestru, industria de telecomunicatii din China a
    inregistrat o crestere de 9,4%, in functie de cifra de afaceri,
    evaluata la 308,36 miliarde yuani (47,44 miliarde dolari).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aurescu: Sistemul antiracheta de la Deveselu nu va avea efecte negative asupra populatiei si mediului

    El a spus ca amplasarea acestui sistem implica instalarea in
    fosta baza aeriana a unui numar redus de persoane, respectiv
    150-200, numar care va putea creste in anumite situatii. Secretarul
    de stat in MAE a mai afirmat ca sistemul a fost construit astfel
    incat sa nu aiba niciun fel de efecte negative asupra populatiei si
    sa nu ii afecteze pe oameni, care “vor putea sa munceasca si sa
    traiasca normal” in acea zona. “In relatia cu SUA aceasta
    participare a Romaniei va contribui la consolidarea relatiilor
    bilaterale”, a spus secretarul de stat in MAE, care a precizat ca
    acest sistem este unul “strict defensiv”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Populatia Bulgariei scade spectaculos

    Potrivit rezultatelor preliminare ale recensamantului efectuat
    in februarie, populatia Bulgariei a scazut cu 7,33 la suta in
    ultimii zece ani, fiind de 7,35 milioane de locuitori. Sporul
    natural a fost de minus 4,6 la mie in 2010, fata de minus 3,5 la
    mie in 2009. Rata mortalitatii a fost de 14,6 la mie, cu 0,4 mai
    mult decat in 2009, in timp ce natalitatea este de 10 la mie, fata
    de 10,2 la mie in 2009.

    La nivel european, in 2009, mortalitatea a fost de 9,7 la mie,
    iar natalitatea de 10,7 la mie, cresterea naturala fiind de 1 la
    mie, conform Eurostat. Criza demografica din Bulgaria se explica
    prin numarul mare de emigranti, imbatranirea populatiei si
    inrautatirea starii de sanatate.

  • Deceniul dragonului: e pregatita China sa ajunga cea mai mare economie a lumii?

    Pentru unii, intre care si Chris Patten, ultimul guvernator
    britanic al Hong Kongului (si posibil viitor sef al trustului BBC),
    ascensiunea Chinei in istoria recenta nu este o surpriza. “China va
    deveni cea mai mare economie a lumii, ceea ce a si fost in 18 din
    ultimele 20 de secole”, spunea profetic in 2008 Patten, iar
    declaratia sa a castigat in ultima perioada o notorietate mult mai
    mare decat a avut atunci. Criza economica, din care Beijingul a
    iesit aproape fara sa intre, a redus perioada estimata de Patten
    atunci (“urmatoarele doua-trei decenii”) la cel mult un deceniu sau
    chiar mai putin pentru cei mai inversunati dintre “evanghelistii”
    emergentei Chinei. Intre ei, fostul laureat al premiului Nobel
    pentru economie in 1993, Robert Fogel, care in cel mai recent numar
    din “Foreign Policy” face o adevarata apologie modelului economic
    chinez pe care in 30 de ani il vede dominand autoritar lumea, de la
    inaltimea unui PIB neverosimil pentru multi, de 123 de mii de
    miliarde de dolari, de circa zece ori mai mult decat in
    prezent!

    Un asemenea model de crestere accelerata poate infierbanta,
    intr-adevar, imaginatia multora, iar Asia nu a dus in ultima
    perioada lipsa de asemenea exemple: daca in anii ’80 Japonia era
    uriasul aparut de nicaieri care cumpara agresiv orice si (aproape)
    pe oricine, ajutat tot de un excedent comercial imens, acum este
    randul Chinei si s-ar putea ca peste cateva decenii sa fie randul
    Indiei. Nu o luati ca pe o simpla ipoteza; marele recensamant din
    India care trebuie sa se incheie la 28 februarie ar putea da la
    iveala o a doua China, ca numar de locuitori (peste 1,2 miliarde de
    indieni, fata de 1,3 miliarde de chinezi), insa cu mai multe
    avantaje economice si demografice pentru viitor: mai multi tineri,
    buni vorbitori de engleza, mai bine pregatiti etc. Deja analistii
    de la Citi au prins acest scenariu in cel mai recent raport Global
    Growth Generators, lansat joia trecuta, si sustin ca “China va
    depasi Statele Unite, devenind cea mai mare economie a lumii pana
    in 2020, iar apoi va fi surclasata de India pana in 2050”.

    Pana atunci, trebuie remarcat ca s-a dezvoltat o intreaga
    hermeneutica in jurul datelor macroeconomice ale Chinei si ale
    Statelor Unite, in incercarea de a surprinde fotografia momentului
    cand Beijingul incepe sa priveasca in spate spre Washington; Arvind
    Subramanian, cercetator la Institutul Peterson pentru Economie
    Internationala din Washington, isi revendica inca de anul trecut
    meritele pentru aceasta. Potrivit lui Subramanian, PIB-ul chinezesc
    a fost mai mare in 2010 decat cel american, Beijingul producand
    14,8 mii de miliarde de dolari, fata de cele 14,6 mii de miliarde
    de dolari ale Washingtonului. Subramanian a folosit analiza FMI a
    PIB ajustat la paritatea puterii de cumparare, explicand ca FMI a
    omis zonele rurale, unde s-ar afla insa majoritatea populatiei,
    mult mai saraca si unde costul vietii este mult mai redus decat in
    zonele urbane luate in calcul in analizele internationale. Insa
    vocea lui Subramanian, desi autorizata, este in minoritate in
    ansamblul economistilor internationali care prefera sa citeasca
    ierarhia in termeni de PIB nominal, dominata de SUA si unde pe
    locul al doilea tocmai a urcat China (dupa publicarea datelor pe
    ultimul trimestru din 2010), cu un PIB de 5.879 de miliarde de
    dolari, fata de 5.474 de miliarde de dolari pentru Japonia.

    Daca Japonia nu mai sperie pe nimeni de mult, grevata de o
    deflatie cronica si de imbatranirea populatiei, miliardele care se
    invart in China produc fiori pe sira spinarii din SUA si pana in
    Japonia, trecand obligatoriu prin America Latina, Europa si Africa.
    Spre deosebire de predecesoarea sa asiatica plecata la cucerirea
    lumii cu bani ieftini, China isi consolideaza un imperiu colonial
    economic la care nu da semne ca va renunta in curand. Si nu e vorba
    doar despre gigantul de 300 de miliarde de dolari, fondul suveran
    China Investment Corp. (CIC) ale carui plasamente fac sa se umple
    editorialele ziarelor de termeni ca “anexare economica” sau
    “protectionism” cand vine sa cumpere obligatiuni ale statelor
    aflate in dificultate, inclusiv in Europa. Ci si sau mai ales
    despre cele 129 de companii controlate de stat (numite si “yangqi”,
    dupa principiul energiei primordiale masculine din taoism) care in
    2010 aveau active de peste 60% din PIB, adica 21.000 de miliarde de
    yuani (3,17 mii de miliarde de dolari).