BusinessMagazin

Tag: populatie

  • Şeful institutului german de sănătate spune că 60%-70% din populaţia globlui va contacta virusul şi pandemia va dura doi ani

    Pandemia Covid-19 va dura doi ani. Şeful institutului german de sănătate spune că 60%-70% din populaţia globlui va contacta virusul

    Durata pandemiei depinde şi de timpul necesar dezvoltării unui vaccin

    Cercetătorii Institutului „Robert Koch” se aşteaptă ca pandemia Covid-19 să dureze circa doi ani. Potrivit şefului instituţiei, 60-70% din populaţia lumii va fi infectată, îşi va reveni şi va dobândi imunitate, dar este imposibil de spus exact cât va dura.

    „Ipoteza noastră de lucru este că va dura doi ani”, a afirmat Lothar Wieler, adăugând că termenul depinde şi de cât timp va fi nevoie pentru a dezvolta şi produce un vaccin.
     

  • Merkel afirmă că până la 70% din populaţie ar putea fi infectată cu noul coronavirus

    Cancelarul german Angela Merkel a avertizat, miercuri, că până la 70% din populaţie ar putea fi infectată cu noul coronavirus care se răspândeşte la nivel global.

    Angela Merkel a afirmat, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate la Berlin, că până la 70% din populaţie ar putea fi infectată.

    „Când virusul există deja, populaţia nu mai are imunitate şi nu există terapie, atunci 60 – 70% din aceasta va fi infectată”, a declarat Merkel.

    „Procesul trebuie să aibă grijă să nu suprasolicite sistemul de sănătate prin încetinirea răspândirii virusului”, a adăugat aceasta.

    Până la momentul actual, au fost confirmate peste 120.000 şi peste 4.300 de morţi la nivel global.

    Populaţie Germaniei este de aproape 83 de milioane de locuitori. În funcţie de procentele anunţate de Merkel, ar însemna că din cele peste 82 milioane de locuitori, în jur de 57 de milioane ar putea să se îmbolnăvească.

  • Americanii sunt tot mai îndatoraţi: Populaţia a acumulat datorii de 14.000 miliarde dolari, peste nivelul dinainte de criză

    Datoria totală a populaţiei a spart pragul psihologic de 14.000 miliarde dolari în SUA, anul trecut, potrivit datelor publicate de Fed, banca centrală americană, citată de CNN.

    Nivelul total al datoriei a crescut cu 193 miliarde dolari în ultimul trimestru din 2019, pe o pantă ascendentă pe care a intrat deja de cinci ani.

    Acum, nivelul nominal al datoriei este cu 1.500 miliarde dolari mai mare decât maximul de 12.700 miliarde dolari înregistrat în 2008 înainte de criză.

    În timp ce şomajul rămâne la un minim istoric, consumatorii americani sunt stimulaţi să cheltuie din ce în ce mai mult. Datoria acumulată pe cardurile de credit a crescut cu 57 miliarde dolari doar anul trecut.

    Pe fondul unui mediu cu dobânzi reduse, creditul ipotecar este din nou atrăgător pentru americani, ceea ce alimentează formarea datoriei. Dobânda medie pe un credit ipotecar pe 30 de ani se situa sub 4% în august, pentru prima dată în aproape trei ani. În acelaşi timp, creditele ipotecare noi, inclusiv refinanţările, cresc la cel mai ridicat volum din ultimii 15 ani.

    De la an la an, datoria gospodăriilor a crescut cu 601 miliarde dolari.

    Fed a redus dobânzile de trei ori pe parcursul anului trecut, iar de atunci, preşedintele Fed, Jerome Powell, a sugerat că banca centrală urmăreşte cu atenţia evoluţia pieţei pentru viitoare decizii.

    Săptămâna aceasta, Powell a anunţat că economia americană înregistrează încă „un moment bun”, însă le cere legiuitorilor să ia măsuri pentru a susţine această expansiune economică – încât durează de 11 ani şi este deja cel mai lung ciclu de creştere din istorie.

    Datoria studenţească a continuat să creacă în 2019 şi a trecut de nivelul de 1.500 miliarde doalri – însă ritmul în care creşte a încetinit. Astfel, datoriile studenţilor au crescut cu 51 miliarde dolari anul trecut, un ritm redus faţă de cel de 114 miliarde pe an înregistrat în 2013.

     

     

  • Cele mai mari boli care au decimat planeta. Prima a omorât aproape jumătate din populaţia lumii, în timp ce a doua a făcut până la 50 de milioane de victime

    Moartea Neagră din secolul al XIV-lea şi Gripa Spaniolă din 1918 au fost cele mai mari pandemii cu care s-a confruntat omenirea. 

    Prima a exterminat o treime până la jumătate din populaţia planetei, în timp ce a doua a făcut  până la 50 de milioane de victime, cel mai probabil mai multe decât Primul Război Mondial. Cele două tragedii au în comun, pe lângă anvergura uriaşă, şi faptul că ambele au apărut într-un moment sensibil pentru economia planetei.

    Situaţia coronavirusului scăpat se sub control din China a adus în spaţiul public mai multe discuţii, multe în contradictoriu, atât pe tema unei posibile pandemii, cât şi pe tema implicaţiilor economice ale unei pandemii moderne. În acest moment nu există studii comprehensive care să arate aceste consecinţe, însă istoricii au analizat, în măsura în care le-au permis informaţiile, implicaţiile de natură economică ale pandemiilor cu care s-a confruntat omenirea.

    Între 1347 şi 1352, Moartea Neagră a ucis mai mult de 20 de milioane de oameni în Europa, după unele estimări, iar după alte estimări, circa 50  de milioane de oameni, reprezentând 60% din populaţia Europei de circa 80 de milioane de locuitori la vremea aceea. O treime până la jumătate din întreaga populaţie a planetei secolului al XIV-lea a pierit în urma pandemiei, iar populaţia marilor oraşe – Paris, Hamburg, Londra – s-a înjumătăţit.

    Molima a izbucnit în Asia şi s-a răspândit în Europa pe nave comerciale. La vremea respectivă, nimeni nu ştia ce a provocat ciuma. Mulţi ani mai târziu, s-a descoperit că sursa au fost bacteriile de la şobolani negri şi de la purici. Şobolanii infectaţi şi puricii infectaţi au fost transportaţi la bordul navelor comerciale către Veneţia, Messina şi alte porturi europene. Din aceste oraşe, ciuma s-a răspândit cu rapiditate în toată Europa.
    „Atât de letală a fost boala, încât au fost cunoscute cazuri de persoane care mergeau să se culce bine şi mureau înainte să se trezească din somn. Atât de rapid s-a răspândit aceasta de la o persoană la alta, încât un medic francez avea impresia că o persoană bolnavă ar putea infecta întreaga lume”, scrie Barbara Tuchman în volumul „A Distant Mirror – The Calamitous 14th Century”. Ciuma a avut un efect important asupra relaţiei dintre domnii care deţineau o mare parte din pământul din Europa şi ţăranii care lucrau pământul. Pe măsură ce oamenii au murit, a devenit din ce în ce mai greu să fie găsiţi muncitori care să dea cu plugul, să recolteze sau să producă bunuri şi să presteze diverse servicii. Astfel, ţăranii au început să pretindă plăţi mai mari pentru munca pe care o prestau, în vreme ce suveranii încercau să împiedice salariile să crească.

    O lege din Anglia anului 1349 a încercat să forţeze lucrătorii să accepte aceleaşi venituri pe care le-au primit în 1346. O lege similară, Statutul muncitorilor, a fost emisă în 1351. Aceasta spunea că fiecare şomer sănătos sub 60 de ani trebuie să muncească pentru oricine voia să-l angajeze. Lucrătorii care au încălcat Statutul muncitorilor erau amendaţi şi umiliţi în public. În 1360, pedepsele au devenit mai grave – muncitorii care cereau salarii mai mari erau în pericol să fie trimişi în închisoare şi, dacă evadau, erau  marcaţi pe frunte cu litera „F” de la „Fugitiv”. Deşi populaţia aptă de muncă a scăzut dramatic din cauza ciumei, suprafeţele de pământ şi uneltele nu s-au schimbat. De asemenea, unele animale de fermă au murit atunci când stăpânii sau îngrijitorii lor au murit. Deoarece lucrătorii rămaşi aveau mai multe instrumente şi mai mult pământ pentru a fi lucrat, au devenit mai productivi.

    „Când lucrătorii sunt mai productivi, angajatorii sunt dispuşi să plătească venituri mai mari. Statutul muncitorilor şi legile similare din alte ţări nu erau foarte eficace şi unii lorzi găseau anumite portiţe pentru a plăti mai mult lucrătorii – le ofereau un fel de bonusuri care constau în alte bunuri sau beneficii. Alţi proprietari de pământ au început să plătească ilegal salarii mai mari. Forţa de muncă devenise foarte scumpă şi astfel salariile au crescut”, notează istoricul Stephen Broadberry în cartea „British Economic Growth, 1270-1870”.

    Înainte de Moartea Neagră, numărul mare al populaţiei a împiedicat salariile să crească. Majoritatea ţăranilor nu au avut în vedere părăsirea satelor lor pentru a lucra în altă parte. După pandemie, muncitorii au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune. Mulţi domni au fost de acord cu aceste cerinţe, iar cei care nu au au fost de acord au aflat repede că alţi lorzi sunt de acord. Boierimea a început să-şi dea seama că are mai puţin control asupra ţăranilor şi a început să schimbe ceea ce producea.

    Deoarece agricultura necesita mai mulţi muncitori pentru producţie, mulţi stăpâni de pământuri s-au orientat către producţia de carne de oaie şi lână din creşterea oilor, activitate care necesita mai puţină forţă de muncă, în vreme ce cererea pentru produsele acestea era foarte mare, notează istoricul David Routt, în volumul „The Economic Impact of the Black Death”. Pe măsură ce veniturile ţăranilor au crescut, oamenii au putut să cumpere mai multe legume, fructe şi haine şi producţia acestor bunuri a crescut. În cele din urmă, ţăranii au devenit liberi să se îndepărteze de moşiile deţinute de domni, în vreme ce unii erau chiar capabili să-şi cumpere propriul teren.

    Economia europeană era pe un val de creştere atunci când Ciuma Neagră a izbucnit. A sosit aproape de sfârşitul unei perioade a Evului Mediu în care viaţa urbană a reînviat (circa 1000-1300), comerţul de lungă distanţă a fost resuscitat, afacerile şi producţia înfloreau, agricultura de tip feudal a ajuns la maturitate, iar populaţia a crescut. Moartea Neagră a intervenit simultan cu o stagnare economică şi, într-o oarecare măsură, după stingerea epidemiei a fost oferit un impuls economiei europene. În zona de comerţ şi fabricaţie, know-how-ul dobândit în perioada premergătoare molimei a dat naştere unei concurenţe mai mari, care a răsplătit practicile de afaceri mai bune şi preocupările semnificative şi mai eficiente. Sensibilitatea mai mare la piaţă şi reducerea costurilor au răsplătit în cele din urmă consumatorul european cu o gamă mai largă de bunuri la preţuri mai bune. Privită dintr-o altă perspectivă, Moartea Neagră a fost o tragedie, dar, în cele din urmă, a diminuat impedimentele economice şi a deschis noi oportunităţi, mai notează Routt.

    A doua mare pandemie cu care s-a confruntat planeta a fost aşa-numita Gripă Spaniolă care a izbucnit în 1918. Momentul a fost unul cum nu se poate mai inoportun – marile economii globale se confruntau cu impactul puternic social, psihologic şi economic al Primului Război Mondial. Epidemia de gripă din 1918-1919 a ucis cel puţin 40 de milioane de oameni în întreaga lume şi 675.000 de persoane în Statele Unite, depăşind cu mult numărul de morţi din SUA în cele două războaie mondiale, Coreea şi Vietnam la un loc.

    Pe lângă virulenţa sa extraordinară, epidemia din 1918-1919 a fost unică şi prin faptul că un număr disproporţionat de victime au fost bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani, ceea ce a dus la rate de deces extrem de mari în zona persoanelor apte de muncă.
    „Am analizat impactul acestui şoc asupra creşterii economice ulterioare folosind date despre statele americane pentru perioada 1919-1930. Analizând numeroşi factori, inclusiv veniturile iniţiale, densitatea, urbanizarea, capitalul uman, climatul, compoziţia sectorială a producţiei, geografia şi moştenirea sclaviei, rezultatele indică un efect pozitiv al epidemiei de gripă asupra creşterii veniturilor pe cap de locuitor în SUA în timpul anilor 1920”, scrie Elizabeth Brainerd, în volumul intitulat „The Economic Effects of the 1918 Influenza Epidemic”. Statistica vine şi confirmă cercetarea studiului: SUA au înregistrat între 1920 şi 1928, până la Marea Criză, o creştere economică de 42%. Construcţiile noi aproape s-au dublat, iar piaţa bursieră a crescut cu 20% pe an. Toată lumea, de la magnaţii industriali până la minerii de cărbune, şi-a investit economiile în acţiuni la bursă. PIB-ul arată o creştere constantă anuală, în 1923 înregistrând o creştere reală de aproape 13%.
    Thomas Garret, economist la Federal Reserve Bank, banca centrală a SUA, realizează o analiză în 2007 asupra posibilelor implicaţii ale unei pandemii moderne în economia globală, plecând de la experienţele Gripei Spaniole din 1918. „Costurile financiare potenţiale şi impactul numărului de decese cauzate de o pandemie de gripă modernă sugerează un cost iniţial de câteva sute de miliarde de dolari şi sute de mii până la câteva milioane de decese. Informaţiile despre pandemia de gripă din 1918 sunt acum utilizate pentru a formula o listă cu efectele economice posibile ale unei zile moderne de pandemie de gripă şi modalităţi posibile de atenuare a gravităţii oricărei pandemii viitoare”, notează Garret. Având în vedere corelaţia dintre densitatea populaţiei şi mortalitatea cauzată de gripă, oraşele vor avea rate de mortalitate mai mari decât zonele rurale. Cu toate acestea, continuă economistul, comparat cu 1918, zonele urbane şi rurale sunt mai conectate astăzi. De asemenea, populaţia urbană are un acces mai larg la servicii medicale de calitate prin comparaţie cu populaţia rurală. Carantinele instaurate ar putea cauza pierderi pentru business pe termen scurt. Unele întreprinderi ar putea suferi pierderi de venituri care să depăşească 50%, estimează economistul. „Alte afaceri, cum ar fi cele care oferă servicii şi produse de sănătate, pot experimenta o creştere a afacerilor (cu excepţia cazului în care s-ar instaura o carantină completă). De asemenea, ar putea exista o creştere temporară a salariilor pentru angajaţii rămaşi în unele industrii. Autorul concluzionează că nu au fost realizate până acum studii aprofundate în ceea ce priveşte efectele economice ale unei pandemii moderne, însă, având în vedere că lumea este mai conectată ca niciodată, cu siguranţă aceasta s-ar răspândi mai repede”, mai notează Garret în raport.

  • Pe lângă creşterea pensiilor şi alegerile anticipate, poate guvenul PNL şi preşedintele Iohannis îşi fac timp pentru a găsi soluţii la principala problemă a României – căderea demografică, şi ce rezolvări sunt pentru creşterea natalitatăţii, aşa cum face premierul Orban al Ungariei. O soluţie care nu costă bugetul există, poate vin şi altele

    De mai bine de un an, Financial Times, cel mai important ziar economic al Europei, scrie şi pune în discuţie tot mai mult problema demografică a Europei care, în ritmul actual de scădere ca număr a populaţiei pe de o parte şi pe de altă parte de îmbătrânire, cu o speranţă de viaţă tot mai ridicată, în lipsa unor măsuri care să ducă la creşterea natalităţii şi la creşterea populaţiei prin deschiderea graniţelor, va afecta întreaga economie a Europei şi, în final, businessurile tuturor companiilor.

    Cu o problemă a forţei de muncă şi în lipsa talentelor, firmele europene vor deveni tot mai puţin competitive, nu vor face faţă concurenţei asiaticilor şi a americanilor, ceea ce va duce la creşterea taxelor şi a impozitelor, măsuri necesare pentru asigurarea surselor financiare pentru plata pensiilor şi a celorlalte măsuri legate de sistemul de sănătate care, prin creşterea speranţei de viaţă, va deveni tot mai costisitor.

    Dacă până acum 2-3 ani Viktor Orban, premierul Ungariei, era văzut ca oaia neagră a Europei, acum discursul lui naţionalist, populist, împotriva birocraţiei de la Bruxelles şi a multinaţionalelor, a fost înlocuit cu măsuri concrete, reale pentru creşterea natalităţii, care ţin chiar prima pagină a Financial Times.

    Dacă Germania are ca politică deschiderea porţilor pentru emigranţii din Siria sau de oriunde din lume pentru a-şi acoperi necesarul de forţă de muncă, Ungaria are o politică pentru susţinerea financiară a celor care fac copii în ţară: cuplurile căsătorite cu trei copii primesc 30.000 de euro, femeile care fac patru copii nu vor plăti impozit toată viaţa, familiile cu minim doi copii primesc credite preferenţiale pentru achiziţia de case, la fel ca şi femeile care se căsătoresc. Bunicii care îngrijesc copii primesc indemnizaţie, iar statul se angajează să facă 21.000 de creşe. Guvernul Orban al Ungariei a luat o măsură ca clinicile de fertilizare să devină un sector strategic.

    Polonia are măsuri pentru încurajarea revenirii în ţară şi pentru creşterea natalităţii, iar în 3 ani salariul minim va creşte cu 80%, până la 800 de euro.

    Ca şi cum nu a fost de ajuns că am pierdut patru sau cinci milioane de români, la care se adaugă 200.000 de români care pleacă anual din ţară şi se întorc prea puţini, plus că 500.000 de români îşi caută în mod constant un job în afară pe site-urile de recrutare, agenda guvernului PNL este ocupată mai mult de creşterea pensiilor cu 40% şi de tema pensiilor speciale, decât de posibile măsuri pentru creşterea natalităţii sau pentru a încuraja familiile să facă copii sau mai mulţi copii.

    Bani pentru creşterea alocaţiilor copiilor nu sunt, o măsură cu care PSD a venit peste noapte şi pentru care guvernul PNL nu are alocaţi bani.

    Nu se ştie nici dacă la jumătatea anului vor fi bani pentru această dublare a alocaţiilor.

    Guvernul PNL şi preşedintele Iohannis, ocupaţi cu alegerea primarilor în două tururi şi cum să facă alegeri anticipate pentru a profita de degringolada de la PSD, nu au pe agendă măsuri pentru problema demografică a României, ca şi cum nu ar exista.

    De ce să discutăm despre ce va fi peste 10-15 ani, când vor fi alţii la putere, când subiectul nostru este menţinerea la putere acum?

    România are printre cele mai generoase scheme din lume de concediu pentru îngrijirea copilului, 887 de zile de concediu maternal plătit, pe locul 5 în lume, indemnizaţia reprezentând 85% din media veniturilor realizate de mamă în ultimele 12 luni.

    Finlanda are cea mai generoasă schemă, cu 4 ani concediu de maternitate plătit.

    Dacă guvernul PNL ar fi curios să afle care a fost cea mai bună măsură pentru mame, ar afla că decizia guvernului Cioloş de a plăti mamelor timp de 2 ani 85% din veniturile pe ultimele 12 luni a fost cea care le-a dat o mai mare încredere şi un mai mare curaj, cel puţin din punct de vedere economic, să facă copii. Dacă guverul PNL cu premierul Orban, al nostru, ar fi curioşi să afle care ar fi una dintre măsurile pe care mamele şi le-ar dori în cei doi ani de concediu pentru creşterea copilului, ar afla că eliminarea pragului de maxim 3.750 de lei pe an în cazul în care ar munci în această perioadă într-o formă de colaborare, ar fi în top.

    Dacă un pensionar poate încasa simultan şi pensia (chiar şi o pensie specială), şi un salariu integral dacă munceşte, de ce mamele nu ar putea lua şi indemnizaţia, şi venitul întreg, nu maxim 3.750 de lei pe an, dacă vor să muncească şi să câştige un ban în perioada de doi ani în care îşi cresc copilul?

    Dacă bunicii au grijă de prunci, iar mamele ar vrea să câştige nişte bani prin colaborări cu timp parţial sau o altă formă de muncă, guvernul PNL ar putea să elimine acest prag. Nu are niciun impact bugetar, guvernul nu trebuie să scoată niciun ban din buzunar, ci dimpotrivă, ar veni bani la buget. Sunt foarte multe mame care ar vrea să lucreze, într-o formă sau alta, în această perioadă, pentru a se elibera de stresul post-natal şi pentru a sta din punct de vedere financiar mai bine.

    O oră-două-trei pe zi ar putea să lucreze fără probleme şi ar mai elibera din presiunea pe care o au, de a avea grijă non-stop de copii.

    Dacă guvernul PNL şi preşedintele Iohannis au alte idei pentru a încuraja cuplurile să facă copii, pentru a creşte natalitatea, pentru a-i încuraja pe cei care sunt afară şi vor să facă copii, să-i facă în ţară pentru a mai atenua din groapa demografică, ele sunt binevenite.

  • OPINIE Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România: „Soluţiile de automatizare şi viitorul locurilor de muncă”

    Această bunăstare este şi generatorul unei nevoi crescute pentru depozitare, gestionare, îndosariere, stivuire, scanare, plicuire etc. De fapt, prin revoluţia digitală din ultimii ani, omenirea a creat o lume foarte complexă şi ambiguă, în care volatilitatea şi incertitudinea ne înconjoară. Pentru a face faţă acestei lumi noi, oamenii au nevoie de o capacitate incredibilă de a gândi şi a lua decizii într-un mediu abstract. Capacitatea de abstractizare nu se învaţă de azi pe mâine, ci este rezultatul unui lung şir de exerciţii: multe, mărunte şi dese, care se desfăşoară pe o perioadă lungă. Dilema este cum să îţi aloci timp pentru a-ţi dezvolta această capacitate. În prezent, o mare parte din activitatea unui angajat constă în sarcini menite doar să ajute companiile să gestioneze complexitatea pe care au creat-o şi de care beneficiază. Astfel, studii internaţionale arată că aproape 60% din volumul de muncă dintr-o companie este generat de sarcini care nu aduc valoare efectivă, ci există strict pentru a menţine întreprinderea în stare de funcţionare. Activităţi ca emiterea de facturi, contabilitatea de gestiune, colectarea de creanţe au nevoie de mult timp, spaţiu şi oameni.
    Potrivit unui studiu al Horváth & Partners, până la 30% dintre locurile de muncă existente vor fi înlocuite de soluţii de automatizare până în 2030. Funcţiile unde există cea mai ridicată probabilitate de automatizare sunt în activităţi ce ţin de contabilitate, logistică, depozitare, marketing, casierie, secretariat, relaţii cu publicul, dactilografiere. Există o serie întreagă de soluţii de automatizare aplicabile pentru aceste funcţii, iar printre cele intrate mai recent în vocabularul comun este şi RPA, Robotic Process Automation.
    RPA-ul este un instrument, să-i zicem un limbaj de codare, cu ajutorul căruia se construiesc nişte miniprograme informatice, ce replică fidel operaţiunile pe care le face un om, pe calculator. Astfel, miniprogramul are aceleaşi rezultate şi poate face aceleaşi lucruri ca omul. De fapt, poate avea rezultate chiar mai bune, având în vedere eroarea umană prezentă în orice proces. Desigur, acest tip de automatizare este aplicabil doar proceselor de rutină, care se desfăşoară în baza unor reguli clare şi în derularea cărora nu este nevoie de raţiune, cu alte cuvinte, în procese robotice. Aceste miniprograme sunt aşa-zişii roboţi, din perspectiva RPA.
    Iar economia de timp este uşor de calculat. Un exemplu simplu: să zicem că un contabil trebuie să emită manual 200 de facturi, o dată la 10 zile, în cursul unui an. Toate datele de facturare, pe care contabilul trebuie să le treacă în factură, există într-un sistem informatic care nu permite emiterea automată. În scenariul nostru, optimist, întocmirea unei singure facturi durează aproximativ 3 minute. Contabilul face aceleaşi mişcări pe laptop şi intră în aceleaşi ecrane din sistemul informatic. Practic, este un proces robotic. Astfel, doar activitatea de emitere a acelor facturi îi va lua contabilului aproximativ 50 de zile anual. Deci acesta va petrece peste 2 luni într-un an pentru a emite facturi.
    Un robot RPA ar putea face această treabă în locul contabilului, lăsându-i cele 2 luni pentru a pregăti, de exemplu, rapoarte interesante pentru managementul companiei despre, să zicem, profitabilitatea activităţii operaţionale. În baza acestora, managementul ar putea lua decizii care ar face ca acea companie să fie mai competitivă în piaţă, ceea ce ar genera un profit mai mare. Aşadar, contabilul din exemplul nostru ar avea timp să se ocupe de îmbunătăţirea rapoartelor de management, a procedurilor interne, de gestiunea riscurilor sau de alte sarcini care îi necesită gândirea abstractă şi creativă. Din acest unghi, eu văd RPA-ul ca pe o prelungire a angajaţilor, care îşi alocă timp pentru a se instrui în utilizarea roboţilor.
    Mai mult, toate platformele RPA, cum este şi cea dezvoltată de UiPath, au ca ţintă democratizarea posibilităţii de codare a roboţilor. Acest lucru înseamnă că dacă un contabil ar avea un minimum de aptitudini tehnice şi ar aloca timp pentru a învăţa cum să codeze roboţii RPA, ar putea să îşi facă singur robotul care să îi emită facturile.
    E lesne de imaginat un viitor în care sarcinile de rutină nu mai sunt făcute de oameni, ci de roboţi. Un astfel de viitor arată, din perspectiva mea, foarte interesant. În scenariul în care educaţia s-ar adapta suficient de repede, am putea ajunge, peste o generaţie, să avem de-a face cu oameni care nu au lucrat niciodată rutinat, pe un proces robotic. Oameni care au avut timp să gândească abstract şi critic, ceea ce ar putea conduce, de ce nu, la o explozie globală de creativitate. Desigur, sunt mulţi paşi de făcut până la acel punct, dar scenariul este unul posibil, poate chiar probabil. Automatizarea va promova noi modele de afaceri şi le va securiza pe cele existente, de exemplu, în industria serviciilor financiare. Reversul medaliei constă în schimbarea pe termen lung pe care o va aduce modului de lucru: multe dintre slujbele de astăzi nu vor mai exista în viitor. Noile locuri de muncă vor necesita abilităţi diferite şi nu vor compensa pierderea celor mai vechi. În consecinţă, o parte a provocării transformatoare pe care o reprezintă automatizarea include responsabilitatea corporativă.
    Soluţiile sunt, deocamdată, puţine, pentru că această democratizare a automatizării a devenit o problemă socială reală relativ recent. Evident, oamenii ameninţaţi cu pierderea locului de muncă vor trebui să se recalifice în funcţii care nu pot fi automatizate. Important este ca măsurile necesare să fie luate eficient de către guverne şi companii, pentru a evita evenimente nefaste. Pentru a beneficia pe termen lung de potenţialul său creator, omenirea trebuie să îmbrăţişeze, precaut dar călduros, automatizarea. Şi, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori pe parcursul istoriei, să găsească răspunsuri pentru problemele pe termen scurt care vor apărea.

  • Argentina, ţara unde şi moartea este prea scumpă

    Factura unei înmormântări poate ajunge la 180.000 de peso, adică aproximativ 2.700 de euro, într-o ţară unde aproape 40% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, scrie Le Figaro.

    În Argentina, o şară zguduită de cea mai gravă criză economică din 2001, chiar şi să mori pare a fi devenit un lux.

    “Problema este economică. Oamenii nu au bani pentru servicii funerare, se ajută între ei sau se împrumută, unii plătesc cu dolarii puşi la saltea. Oamenii nu mai au putere de cumpărare de câţiva ani”, povesteşte Juan Tapia, proprietarul companiei de pompe funebre Cocheria Tacuari.

    Cel mai ieftin serviciu oferit de aceasta costă aproximativ 376 de euro. De la spital, mortul este dus direct la cimitir. În funcţie de calitatea serviciilor, facture unei înmormântări poate atinge 180.000 de peso, aproximativ 2.700 de euro.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro. 

  • Creditarea privată totală a prins viteză în 2019, avansând cu circa 8%, iar românii s-au orientat şi spre credite cu dobânzi fixe. Creditele noi pentru populaţie au urcat în 2019 la maximul ultimului deceniu, de peste 27 mld. lei. BNR a limitat din 2019 gradul de îndatorare al populaţiei

    Ritmul de creştere al creditării private totale s-a mai revigorat în 2019, iar românii au continuat să se orienteze şi spre credite cu dobânzi fixe. După primele 11 luni, creditarea privată înregistra o creştere medie de 7,7%, până la un sold de aproape 270 mld. lei, peste avansul din aceeaşi perioadă a anului 2018.

    Creditul privat total a început anul 2019 cu o creştere anuală sur­prinzătoare de 8,4%, pentru ca la finalul lunii fe­bruarie ritmul anual să încetinească uşor, la 8%, iar în martie să coboare până la 7,7%, pas de creştere care s-a men­ţinut şi în aprilie şi mai. Ulterior, viteza creditării s-a mai temperat, co­borând în luna iunie la 7,1%.

    După primele 9 luni din 2019, creditarea creştea cu un ritm mediu de 7,7%, iar după 10 luni creşterea medie a creditului privat a fost de aproape 7,8%, peste ritmul din aceeaşi perioadă din 2018, de circa 6,5%. Creditarea în lei a crescut în 10 luni din 2019 cu 10,7%, iar avansul creditelor în valută a fost de 2,4%.

    Luna noiembrie a adus o temperare a creşterii creditării private, la 7,2%, faţă de aceeaşi lună din 2018, soldul total ajungând la 268 mld lei. Ascensiunea a fost susţinută de avansul de 9,7% al împrumuturilor în lei, în timp ce creditele în valută cresc domol, cu  2,4%, conform celor mai recente date ale BNR. După primele 11 luni, creditarea privată înregistra o creştere medie de 7,7%.

    Românii au continuat în 2019 să se orienteze şi spre credite cu dobânzi fixe. Ponderea creditelor noi cu dobânzi fixe a depăşit 25% în cazul împrumuturilor ipotecare şi s-a îndreptat spre 80% la creditele de consum, potrivit BNR. Românii au început din a doua parte a anului 2017 să se orienteze mai mult către creditele cu dobândă fixă şi au continuat şi în 2018 şi în 2019.

    Din 2019, BNR a limitat gradul de îndatorare al populaţiei, după modelul aplicat înainte de 2007, când România nu era în Uniunea Europeană. Practic, încă de la începutul anului au început să se aplice noile reguli privind restricţionarea creditării populaţiei prin limitarea gradului de îndatorare în cazul creditelor de consum şi ipotecare, după ce decizia a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al BNR în toamna anului 2018.

    BNR a limitat gradul de îndatorare al populaţiei la un nivel mai scăzut. În cazul împrumuturilor în lei, gradul maxim de îndatorare a fost stabilit la 40% din venitul net, în timp ce pentru creditele în valută este de 20%, atât pentru împrumuturile ipotecare, cât şi pentru cele de consum. Însă, pentru fiecare bancă, un procent de 15% din totalul creditelor se poate excepta de la această limitare, în anumite condiţii.

    În urma aplicării acestei limitării, gradul de îndatorare a înregistrat o diminuare importantă. Astfel, gradul de îndatorare median pentru creditele noi, acordate în perioada martie-septembrie 2019, a fost de 36%, în scădere cu 9 puncte procentuale faţă de situaţia din 2018, potrivit BNR.

    Comparativ cu anul precedent, proporţia creditelor nou-acordate debitorilor cu grad de îndatorare peste 45% a scăzut de la 49% la 13% în perioada martie-septembrie 2019.

    Creditele pentru populaţie în lei au fost în ultimii ani motorul principal al creditării, situaţie care a continuat şi după limitarea gradului de îndatorare.

    Creditul nou-acordat populaţiei s-a majorat cu 7%, în termeni anuali, în perioada octombrie 2018 – septembrie 2019, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani, de 27,2 mld. lei, creşterea fiind susţinută în principal de către avansul creditului de consum negarantat (Ă17%), conform datelor BNR.

    Deşi împrumuturile ipotecare standard au cres­cut cu 12% în pe­rioa­da analizată, această evo­luţie a fost contra­balan­sată de dinamica segmen­tului Prima casă, care a scă­zut cu 34% în con­textul stra­tegiei guver­na­men­tale de re­ducere trep­tată a plafo­nului anual de garanţii alocate acestui program.

     

     

     

     

     

     

     

  • O nouă categorie de servicii va avea cotă de TVA de 5%

    Propunerea legislativă, nr. B580/2019, pentru modificarea şi completarea art.291 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, depusă la Senat în 17 decembrie 2019, propune scăderea cotei de TVA pentru livrările de lemne pentru populaţie, conform documentului oficial.

    Astfel, cota de TVA pentru livrările de lemne pentru populaţie ar urma să scadă de la 19%, cât este în prezent, la 5% începând cu prima zi a anului 2020.

    Mai exact, la alineatul 3 al art. 291 din Codul Fiscal se introduce o nouă literă i), cu următorul cuprins: “incepând cu data de 1 ianuarie 2020, livrările de lemn de foc pentru necesarul de lemn către persoanele fizice, pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare in domeniul ajutorului de stat şi consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului, conform prevederilor art. 59 aliniatul (52) şi aliniatul (53) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, indiferent de forma de proprietate de unde provine. Prin normele metodologice se stabilesc codurile NC corespunzătoare acestor bunuri.”

    “Modificarea propusă de diminuare a cotei de TVA pentru achiziţia de lemn de foc de către persoanele fizice va avea urmare directă reducerea nivelului de cheltuieli gospodăreşti şi susţinerea creşterii nivelului de trai. În plus, măsura propusă va avea ca efect reducerea cantităţii de lemn tăiat ilegal la nivel naţional”, conform expunerii de motive.

    Pentru ca această propunre legislativă să intre în vigoare, trebuie adoptată de Parlament, promulgată de şeful statului şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

     

  • Cum trăiesc copiii oligarhilor ruşi, numiţi “minigarhi” – GALERIE FOTO

    Uitând de marea parte a populaţiei care moare de foame sau rubla care s-a prăbuşit, copiii oligarhilor din Rusia par să o ducă din ce în ce mai bine.

    Contul de Instagram @richrussiankids prezintă poze ale “minigarhilor”, aşa cum au fost ei numiţi, alături de maşini scumpe, băuturi fine sau în locuri greu accesibile oamenilor de rând.