BusinessMagazin

Tag: coada

  • Insula care adăposteşte o rasă de oi cu patru coarne, pisici fără coadă şi vrea să devină un hub Bitcoin

    The Lady Chauffeurs este numai una dintre afacerile de pe insulă care acceptă plăţile în moneda virtuală. Start-up-urile legate de bitcoin au tendinţa să apară acolo unde sunt bani disponibili pentru investiţii, în Londra, New York sau San Francisco. O astfel de concurenţă poate părea prea mare pentru un protectorat britanic minuscul care seamănă mai mult cu o capsulă a timpului decât cu tărâmul viitorului. Totuşi, guvernul Insulei Man are ambiţia să o transforme într-unul dintre cele mai importante hub-uri ale tehnologiei la nivel mondial. Circa 25 de start-up-uri lucrează cu monede virtuale, iar numărul lor este în continuă creştere.

    Proprietara The Lady Chauffeurs, Nula Perren, explică faptul că serviciul de transport pe care îl oferă este adresat chiar antreprenorilor din domeniul monedelor virtuale şi entuziaştilor bitcoin. Mulţi dintre aceşti nou-veniţi pe insulă sunt programatori şi profesionişti din sectorul IT din Canada, Statele Unite şi Brazilia, care iniţial au lucrat în industria jocurilor de noroc online.

    În ultimul deceniu, unele dintre cele mai mari companii din această industrie şi-au transferat activităţile pe insulă, inclusiv Rational Group, care deţine site-urile PokerStars şi Full Tilt Poker, insula devenind la fel de importantă precum cazinourile tradiţionale din Las Vegas şi Macao. Poate fără intenţie, aceste companii de jocuri de noroc au jucat rolul de moaşe pentru comunitatea monedelor virtuale de pe insulă.

    Cu toate că majoritatea companiilor de jocuri de noroc online nu acceptă bitcoin, moneda digitală este populară în comunitatea IT a insulei, iar unii devotaţi şi-au schimbat locurile de muncă pentru start-up-uri dedicate banilor virtuali.

    Americanul Nick Williamson, care a renunţat la Institute of Technology din Illinois pentru a deveni jucător de poker profesionist, este unul dintre aceştia. În 2011, PokerStars l-a atras pe Williamson cu un post de administrare a jocurilor. „Dacă poţi pleca din când în când de pe insulă pentru a nu te simţi claustrat, este grozav“, explică Williamson, în vârstă de 29 de ani, pentru Bloomberg. Williamson a devenit interesat de bitcoin pentru potenţialul de a elimina la un moment dat necesitatea unui administrator neutru al jocurilor, care să verifice mizele jucătorilor. După ce s-a mutat pe insulă şi a studiat codul sursă al bitcoin în timpul liber, Williamson a început să scrie propriul său protocol pentru un registru virtual de evidenţă a tranzacţiilor cu moneda virtuală (blockchain protocol). În noiembrie 2014, Williamson a părăsit PokerStars pentru a se concentra pe Pythia, un start-up pe care l-a fondat pentru a oferi clienţilor softul necesar creării propriilor registre ale tranzacţiilor.

    Pentru a dovedi fezabilitatea protocolului Pythia, Williamson a găsit un partener neobişnuit, guvernul Insulei Man, care înfiinţează, ca proiect pilot, un registru al companiilor din domeniul monedelor virtuale, care va fi stocat folosind protocolul Pythia. Astfel, guvernul Insulei Man va deveni primul guvern care va folosi un blockchain pentru a stoca date oficiale.

    “Acest fapt demonstrează buna noastră credinţă. Demonstrează că păstrăm un echilibru între importanţa reglementărilor şi deschiderea către afaceri“, a arătat Brian Donegan, care răspunde de dezvoltarea afacerilor cu monede virtuale în Departamentul pentru Dezvoltare Economică.

    În mai puţin de un an, cadrul de reglementare a operaţiunilor cu bitcoin a fost aprobat de Parlamentul Insulei Man, cunoscut sub numele de Tynwald, care are o istorie de peste 1.000 de ani şi susţine că ar fi legislativul cu cea mai îndelungată activitate din lume.

    Platformele de tranzacţionare a monedelor virtuale trebuie să respecte legislaţia în domeniul spălării banilor, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi protejarea clienţilor, a explicat Donegan.

    Eric Hollreiser, director de comunicare la Rational Group, spune că vede o paralelă între crearea de către guvern a reglementărilor pentru jocurile de noroc online, care au contribuit la legitimizarea întregului sector, şi ceea ce se întâmplă în prezent cu bitcoin, care are reputaţia vestului sălbatic.

    Antreprenorii din sectorul financiar online sunt atraşi de Insula Man nu doar pentru regimul de reglementări. Inelele de fibră optică care conectează insula de Irlanda şi Marea Britanie oferă servicii de Internet în bandă largă neobişnuit de puternice. Electricitatea este suficientă şi sigură, ca şi centrele de date ale insulei. În afara acestor servicii, este vorba despre sistemul fiscal, în care nu există impozite pe profit, pe câştigurile de capital sau pe dividende. Nivelul impozitelor personale este scăzut, de maximum 20%, respectiv mai puţin de jumătate din cel mai ridicat nivel din Marea Britanie.

  • Câţi oameni crezi ca au venit la deschiderea primului McDonald’s din Rusia? – VIDEO

    Primul fast-food McDonald’s din Rusia a fost deschis în Moscova pe 31 ianuarie 1990. Peste 5.000 de oameni au stat la coadă pentru gusta produsele americanilor, scrie site-ul bridgetomoscow.

    De-a lungul primei zile localul a servit peste 30.000 de vizitatori, stabilind un record mondial. Oamenii au stat la coadă mai bine de şase ore pentru a putea mânca un Big Mac sau un Happy Meal. Localul din piaţa Puşkin era uriaş cu 700 de locuri înăuntru şi 200 afară.

    McDonald’s are peste 35.600 de restaurante la nivel mondial, între care 440 se află în Rusia.

  • Planeta Pluto continuă să-şi dezvăluie secretele: Cercetătorii de la NASA au făcut o nouă descoperire istorică – FOTO, VIDEO

    După ce o lume întreagă a aşteptat cu sufletul la gură fotografiile prin care ni s-a dezvăluit cum arată de fapt planeta Pluto, acum NASA a anunţat că acest corp ceresc mai ascunde un secret.

    Neobişnuitul fenomen a fost descoperit de un instrument denumit SWAP (Solar Wind Around Pluto), care se află pe nava spaţială New Horizons.

    Planeta Pluto continuă să-şi dezvăluie secretele: Cercetătorii de la NASA au făcut o nouă descoperire istorică – FOTO, VIDEO

  • România a ajuns în “coada” Europei. O singură ţară din UE o duce mai rău la un capitol care ne interesează pe toţi

    Eurostat a pubicat marţi o serie de statisti pentru ţările din Uniunea Europeană, pentru anul 2014. Potrivit datelor publicate, România se află pe un loc codaş, la mai multe capitole.

    România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa consumului individual efectiv şi a PIB-ului pe cap de locuitor, cele mai ridicate valori fiind înregistrate în Luxembourg.

    În România, consumul individual efectiv, care măsoară bunăstarea populaţiei, este cu 45 de puncte procentuale sub media europeană, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor este cu 46 de puncte sub acest nivel.

    CARE ESTE SINGURA ŢARĂ DIN UNIUNEA EUROPEANĂ CARE SE AFLĂ SUB ROMÂNIA ÎN CLASAMENT

  • Minunea de la Matca: iată de ce tirurile străinilor fac coadă pe uliţele acestei comune din Galaţi. „Nu e în toată Europa un loc ca acesta”

    Nu e vorba despre vreo minune divină şi nici despre vreun noroc supranatural căzut peste locuitorii din Matca. Uneori norocul şi-l fac şi oamenii, iar comuna gălăţeană este un exemplu în acest sens.

    De la o vreme, străinii dau năvală pe uliţele din Matca: tirurile vin goale şi pleacă încărcate. „Pentru că cererea este atât de mare, la noi nici nu există şomeri”

    Cum au dat lovitura ţăranii din Matca: de ce tirurile străinilor fac coadă pe uliţele acestei comune din Galaţi

  • Decizia surprinzătoare a Apple: Fanii mărcii sunt sfătuiţi să renunţe la a sta la coadă

    Fiecare lansare a unui iPhone sau iPad, începând din 2007, a fost acompaniată de cozi lungi de fani care se întindeau uneori pe sute de metri, pentru zile şi nopţi la rând, înainte de punerea în vânzare a fiecărui nou gadget, potrivit theguardian.com.

    Dar acum s-ar părea că Apple ia măsuri pentru a împiedica formarea cozilor şi îşi trimite fanii către magazinul online.

    “Zilele de aşteptat la coadă cu degetele încrucişate, sperând să prindă un produs, s-au terminat pentru clienţii noştri. Avem de-a face cu o schimbare uriaşă de abordare şi avem nevoie de ajutorul vostru pentru a o pune în practică. Spuneţi-le clienţilor că produsele sunt disponibile online şi arătaţi-le cât de simplu este să facă o comandă. Le veţi face ziua frumoasă”, scrie într-o notă de informare internă trimisă de directoarea de vânzări a Apple Angela Ahrendts, potrivit unui document obţinut de Business Insider.

    Dincolo de incurajarea efectuării de comenzi online, care vor începe pe 10 aprilie pentru noul gadget Apple Watch, ale cărui livrări vor începe pe 24 aprilie, primul ceas inteligent al companiei nu va fi disponibil clienţilor direct din magazinele Apple din Marea Britanie, potrivit unor relatări de presă.

    Clienţii vor putea testa dispozitivele, dar vor fi direcţionaţi către anumite secţiuni din magazin sau spre magazinul online pentru a depune o comandă. În Statele Unite ale Americii, clienţii care doresc să cumpere un Apple Watch din magazinul companiei o vor putea face, dar vor fi descurajaţi să procedeze astfel dacă au făcut comanda online.

    Cozile lungi în zilele de lansare comercială a unui produs fac ca stocul de produse să fie rapid epuizat, iar acestea au afecte amestecate referitor la imaginea Apple. Pe de o parte subliniază popularitatea mărcii şi a gadgeturilor şi devotamentul fanilor, dar aceiaşi fani sunt adesea luaţi în derâdere de presă şi de public pentru că sunt obsedaţi de marcă şi produse.

    Împiedicarea oamenilor să cumpere dispozitivele direct din magazine va ajuta şi la prevenirea revânzărilor pe piaţa gri, când unii clienţi cumpără gadgeturile puse în vânzare în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii şi apoi le revând în ţări unde Apple nu a lansat încă oficial dispozitivele.

    China era una dintre cele mai mari pieţe gri din acest punct de vedere pentru dispozitive iPhone, până când Apple a lansat oficial în China telefonul său inteligent compatibil cu reţelele de comunicaţii mobile TD-LTE din această ţară, care folosesc o tehnologie diferită de cea din majoritatea tărilor lumii.

  • Două luni de zile la coadă la fisc şi mai multe documente decât zile într-un an

    Obositor, nu? Sunt cele 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună la Fisc cele 379 de declaraţii, situaţii centralizatoare, jurnale, cereri, plăţi sau solicitări aferente acestui an. Reducând un pic lucrurile la absurd, Contribuabilul Român stă aproape două luni la coadă la Fisc şi are de întocmit/plătit mai multe documente şi taxe decât sunt zile într-un an. Au viaţă grea producătorii şi furnizorii de produse accizabile, începând cu „gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate“ sau „micii producători de vinuri liniştite“ şi terminând cu toată lumea, pentru că, răsfoind „Calendarul obligaţiilor fiscale“, am trăit cu impresia că ne mai trebuie ceva români în plus faţă de cele 17 – 21 de milioane pentru a acoperi noianul de obligaţii.

    Reţineţi că nu e nimic excepţional în toată această înşiruire de numere şi date calendaristice, pentru că la fel a fost şi în anii trecuţi, ba poate un pic mai rău, pentru că românii pierdeau înainte ceva mai multe ore decât cele 200 necesare în prezent unei companii sau unui contribuabil pentru a se conforma doar în zona plăţilor. Dar actualul sistem fiscal nu este nici în măsură să asigure o creştere economică fluentă, permanentă şi importantă, undeva la nivelul de 5% pe an, nivel necesar recuperării decalajelor care ne separă de restul europenilor, şi nici să uşureze situaţia companiilor sau a întreprinzătorilor. În continuare impozitarea muncii este unul dintre caii de bătaie ai sistemului de taxe şi impozite, pentru că jumătate din numărul taxelor şi trei sferturi din sume din totalul plăţilor efectuate de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. Pentru comparaţie, în Germania, cea mai mare economie europeană, taxele şi contribuţiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%.

    Nu spun lucruri noi, dar cred că e bine ca anumite chestiuni să fie mereu şi mereu repetate, pentru ca ideile să izbutească să treacă de ţestele mult prea tari.

    Ilustrez cu o stradă dintr-un oraş vechi, pictată de Alphonse de Neuville, un elev al lui Delacroix; simţiţi cât de încet se schimbă, câteodată, lucrurile?

  • Opinie Dragoş Damian: Nimeni nu se bucură de creşterea pieţei farma şi nici nu crede în aceasta

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    Excepţia care arată o creştere a pieţei de medicamente cu 5,7% în trimestrul 2 din 2014 – conform analizelor companiei Cegedim – este în totalitate urmarea aşa-zisului efect de bază, în condiţiile în care trimestrul corespunzător din 2013 a fost foarte contractat, datorită îngrijorării jucătorilor din piaţă ca urmare a aplicării reformelor anunţate de instituţiile statului.

    Tendinţa de scădere a vânzărilor de medicamente se menţine, prognozele rămânând de -1% în valoare şi -2% în volume şi zile de tratament – aceştia din urmă fiind indicatorii corecţi ai accesului populaţiei la medicamente.

    Mai mult, în condiţiile în care exportul paralel se menţine la cote înalte iar mecanismele de fraudă nu au fost nu au fost cu totul annihilate, experţii consideră că cifrele date publicităţii nu reflectă consumul real, ci unul cu cel puţin 10% mai mare decât în fapt.

    În condiţiile în care piaţa a crescut cu numai 2% în semestrul 1 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, taxa clawback aplicată producătorilor de medicamente a crescut cu peste 40% (în valoare absolută a coeficientului de deficit, de la 14,5% în S1 2013 la 20% în S1 2014). Această evoluţie este dovada izbitoare că întregul consum de medicamente peste o finanţare echivalentă anului 2010 este imputat producătorilor. Asta se întâmplă în condiţiile în care încasarea banilor pe medicamente, la nivel de producător, se menţine la peste 200 de zile, în contradictţie cu afirmaţiile autorităţilor care arată că plăţile se fac în 90 de zile.

    Producătorii de medicamente generice sunt obligaţi să finanţeze includerea de medicamente noi pe listă, să plătească taxa clawback pentru canalele de distribuţie şi, în din ce în ce mai multe cazuri, să plătească o “taxă de raft” pentru a avea acces pe anumite canale comerciale.

    Acestea sunt motivele pentru care în ultimii ani au dispărut peste 1.300 de medicamente ieftine din piaţă iar pacienţii şi statul sunt obligeţi să plătească pentru medicamente mai scumpe în lipsa unor variante ieftine.

    Astfel, în absenţa voinţei politice de aplicare a unor măsuri discutate atât cu instituţiile statului cât şi cu organismele internaţionale care să corecteze reglementarile toxice din sistem, prognozele pentru S2 din 2014 şi pentru 2015 rămân rezervate şi indică o descreştere cu 1% până la 3%.

    În plus, prognoza pentru taxa clawback, în lipsa introducerii unei formule diferenţiate şi odată cu includerea de medicamente noi pe listă fără o suplimentare a bugetelor, este de creştere până la 24% în trimestrul 4 – efectul fiind resimţit în cele din urmă de milioanele de pacienţi cronici prin dispariţia în continuare a medicamentelor ieftine, ei trebuind să plătească o contribuţie personală mai mare pentru a cumpăra medicamente mai scumpe.

    Pentru producătorii de medicamente lipsa acestor măsuri de corecţie înseamnă amânarea investiţiilor, scoaterea din portofoliu a produselor nerentabile şi scăderea competitivităţii în ansamblu.

    România îşi agreavează riscul de a rămâne doar un importator şi nu un producător de medicamente. Şi să continue să rămână pe o balanţă comercial negativă în condiţiile în care medicamentele crează circa 15% din deficitul comercial.

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.