Ultima propunere lansată pe piaţa ideilor de politică economică le aparţine celor de la Noua Republică şi care au propus înscrierea în Constituţie a limitării deficitului bugetar, mai întâi la 1% din PIB, apoi la zero din PIB, conform ex-ministrului Sebastian Lăzăroiu. Săptămâna trecută, Consiliul Investitorilor Străini şi-a lansat ultima Carte Albă privind climatul de investiţii în România, în care recomandă reducerea TVA la 19%, reducerea CAS, scutirea totală de la plata impozitului pe profitul reinvestit şi exceptarea de la plata impozitului în România pentru fondurile de investiţii cu sediul în străinătate. Printre soluţiile de relansare a creşterii, primite de la economiştii cărora le-am cerut opinia cu o săptămână în urmă, a figurat şi o reducere a impozitării, combinată cu limitarea drastică a deficitului şi a datoriei publice.
În speţă, economistul Florin Cîţu recomandă “reducerea impozitelor pe venit, profit şi CAS, împreună cu un plan credibil care să implice privatizări şi reducerea numărului de angajaţi publici la jumătate până în 2017”. Profesorul de economie Cristian Păun recomandă, la rându-i, plafonarea la zero a deficitului bugetar şi a datoriei publice, prin constituţie, însoţită de o reducere a TVA la 22% (şi într-un an sau doi la 18%), reducerea cotei unice de impozitare la 10%, asigurarea de şomaj la stat să fie opţională şi să se transfere spre asigurările private, ponderea cotizaţiei pentru sistemul privat de pensii să crească “astfel ca în câţiva ani statul să nu mai administreze această problemă”, iar contribuţia la asigurările de sănătate să însemne “maxim o sumă indiferent de cât de mult câştigăm, pentru a fi solidari cu cei care nu îşi permit un minim de servicii medicale; dacă vrem apoi mai mult, să plătim apoi mai mult la stat sau la privat”.
În alte zări, propunerile de inovaţii fiscale abundă, de asemenea, cu un succes de public proporţional nu atât cu sumele pe care contribuabilii sunt chemaţi să le plătească statelor, cât cu modul în care cetăţenii percep eficienţa sau ineficienţa cheltuirii banilor colectaţi din impozitele lor. Un exemplu proaspăt de succes de public este propunerea candidatului la nominalizarea Partidului Republican din SUA, Herman Cain, de a introduce trei cote fixe de 9%, pentru taxa pe consum, impozitul pe profit şi impozitul pe venit.
Soluţii de genul celei a lui Cain sunt întâmpinate de economistul Daniel Dăianu cu o grimasă de dezgust (la propriu), nu numai pe motiv că suferă de simplism populist, dar şi dintr-un alt motiv: pentru el, ca şi pentru numeroşi analişti aflaţi în căutarea unui optim al contribuţiei veniturilor fiscale la creşterea economică, important nu e atât nivelul impozitelor, dacă există impozitare unică ori progresivă ori dacă e precizat în constituţie un anumit nivel al deficitului, fie el zero sau 3% din PIB, cât cultura colectării şi a cea a cheltuirii veniturilor la buget. “Atâta vreme cât acestea sunt deficitare, problemele de fond ale bugetului rămân exact aceleaşi, indiferent cât e cota de impozitare sau care e limita de deficit”, spune Dăianu.
Împreună cu Ella Kallai, economistul-şef al Alpha Bank, şi Laurian Lungu, managing partner al firmei de consultanţă Macroanalitica, Daniel Dăianu a redactat un studiu denumit “Politica fiscală sub blestemul veniturilor scăzute: cazul României”, care detaliază problema colectării veniturilor fiscale, pornind de la felul cum au evoluat acestea pe o durată mai lungă, respectiv în ultimul deceniu dinainte de criză. Rezultatele explicitează într-un mod aproape înspăimântător constatările de anul trecut ale Consiliului Fiscal, care remarca faptul că România este, practic, la coada Europei din punctul de vedere al eficienţei colectării şi al ponderii veniturilor fiscale în PIB.
Comparaţia ne dezavantajează nu doar dacă ne raportăm la media UE (nivelul colectării în România este cu 10% din PIB sub media UE), dar şi dacă ne raportăm la media noilor state membre ale UE, adică la vecinii noştri din Est. Mai mult, nu sărăcia explică nivelul scăzut al încasărilor fiscale, atâta vreme cât ţări cu PIB pe cap de locuitor egal sau mai mic decât cel al României – Bulgaria, Croaţia, Muntenegru sau Serbia – au un nivel al colectării superior.
Din punctul de vedere al structurii veniturilor fiscale, aşa cum explică Ella Kallai, pilonii de bază ai finanţelor publice au fost la noi în general taxele indirecte (TVA) şi contribuţiile la asigurări sociale – în special CAS plătite de angajatori, contribuţia cetăţenilor care lucrează pe cont propriu rămânând foarte redusă. În schimb, în ţările dezvoltate ale UE (iar după 2005 şi în celelalte ţări din Est intrate în UE), finanţele publice se bazează într-o măsură mai mare pe impozitele pe venitul personal şi pe cele pe profitul companiilor, iar aportul persoanelor angajate pe cont propriu la veniturile din CAS este mai mare de trei ori decât în România.
Ca privire generală, faţă de perioada dinainte de 2005, ultimii ani au mutat centrul de greutate al finanţelor publice de la taxele pe muncă la taxele pe consum, spre deosebire atât de UE27, cât şi de noile state membre ale Uniunii, unde impozitarea muncii a rămas principala sursă de venituri de-a lungul întregului deceniu. “Acesta e un aspect care ne aduce pe un drum bun, pentru că taxarea consumului este mai prietenoasă pentru creşterea economică, spre deosebire de taxarea muncii”, afirmă Ella Kallai.
Ca total, povara fiscală (nominală) situează România pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde nivelul total al taxelor e cel mai scăzut din Uniune. Percepţia fiscalităţii, în schimb, este cu totul alta în societatea românească, atât din cauza distribuirii dezechilibrate a poverii fiscale din punctul de vedere al plătitorului (angajaţii şi cei cu venituri medii duc greul, deşi au devenit din ce în ce mai puţini în raport cu pensionarii şi agricultorii), cât şi a faptului că ineficienţa cronică a colectării îi privilegiază tocmai pe cei care fac evaziune fiscală, nu pe cei care îşi achită corect dările.
După estimarea relativ conservatoare prezentată de Laurian Lungu, în care economia subterană ar ajunge la 27%, numai dacă ponderea acesteia ar fi redusă la jumătate, veniturile în plus adunate la buget ar reprezenta 3,7% din PIB, ceea ce ar însemna dintr-un foc eliminarea deficitului bugetar. Cătălin Păuna, economistul-şef al biroului Băncii Mondiale în România, recomandă soluţia Bulgariei, care cu asistenţa Băncii Mondiale a reuşit în şase ani (2002-2008) să amelioreze puternic eficienţa colectării, prin înlocuirea agenţiilor fiscale cu sisteme de colectare online. Numărul agenţiilor fiscale a scăzut atunci de la 340 la 29, costul colectării s-a redus de la 1,4% la 0,8% din venituri, iar rata de conformare voluntară a contribuabililor a crescut puternic, permiţând autorităţilor să reducă impozitele pe venit, pe profit şi CAS.
Potrivit lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, dacă Bulgaria colecta 60% din TVA înainte de reformarea sistemului, la încheierea procesului colecta 90%. Dumitru a precizat că un astfel de program de asistenţă al Băncii Mondiale pentru reformarea sistemului a fost disponibil şi pentru România, însă n-a existat voinţa politică de a fi aplicat.