Tag: active

  • Activele nete ale ING Pensii au crescut cu 63% in ultimul an

    Astfel, cota de piata a ING Pensii la sfarsitul lunii martie era
    de 39% din piata pensiilor private obligatorii, potrivit CSSPP. La
    aceeasi data, ING avea 1.6 milioane de clien]i in Pilonul II,
    dintre care 96% au platit cel putin o contributie de la inceputul
    colectarii in sistem. In ultimul an, procentul de conturi goale
    inregistrat de ING a scazut continuu, de la 5% in martie 2010 la 4%
    la sfarsitul primului trimestru din 2011.

    |n ceea ce priveste segmentul de pensii facultative, valoarea
    activelor nete aferente celor doua fonduri ale ING – ING Activ si
    ING Optim – era de 166,27 milioane de lei la sfarsitul trimestrului
    intai din 2011, in crestere cu peste 53% fata de acelasi interval
    din 2010. Astfel, la finele lunii martie 2011, ING Asigurari de
    Viata detinea pe piata Pilonului III o cota cumulata, in functie de
    active, de 49,4%.

    La aceeasi data, cele doua fonduri din administrarea ING insumau
    90.956 de participanti, in crestere cu peste 24% fata de primul
    trimestru al anului 2010 (sursa: CSSPP). Contributia medie alocata
    de participanti in primele trei luni ale anului in fondurile de
    pensii facultative oferite de ING a fost de 74 de lei ING Activ [i
    de 79 de lei la ING Optim.

  • Dublarea costurilor cu provizioanele a impins Volksbank pe pierdere anul trecut

    De asemenea, venitul net din dobanzi s-a redus cu 5,88%, la 142
    de milioane de euro, ca urmare a scaderii dobanzii Euribor si a
    indexului CHF Euribor, avand in vedere volumul creditelor in franci
    elvetieni acordate.
    In schimb, veniturile din exploatare au crescut fata de anul 2009
    cu 3 milioane de euro, respectiv cu 1,75% fata de anul precedent),
    ca urmare a castigurilor din operatiuni de trading, in timp ce
    castigurile din comisioane au ramas la un nivel constant. Raportul
    dintre costuri si venituri a fost mentinut la un nivel redus
    (31%).

    Volumul activelor a scazut de la 5,2 miliarde de euro la
    sfarsitul lui 2009 la 4,8 miliarde de euro la finele anului trecut.
    Totalul creditelor acordate a crescut de la 3,1 la 3,2 miliarde de
    euro, in timp ce totalul depozitelor atrase s-a redus de la 690 la
    580 milioane de euro.

    Pentru 2011, banca vizeaza o cota de piata de 3-4%, prin
    concentrarea pe imbunatatirea calitatii serviciilor, lansarea unor
    produse noi cu grad de risc redus si dezvoltarea in zone cu
    potential si in domenii ale industriei unde poate fi
    competitiva.

    “Vom depune toate eforturile necesare stabilirii unei relatii
    permanente si transparente cu clientii nostri. Procesul de
    repozitionare a bancii demarat deja, iar Volksbank Romania se
    indreapta catre un viitor pozitiv”, a declarat Johann Lurf,
    presedintele Volksbank Romania.

    Pentru persoanele fizice, banca a lansat un nou set de pachete
    de produse si servicii, care permit accesul la mai multe servicii
    la un tarif mai mic fata de costul individual al fiecarui produs
    sau serviciu. In functie de tipul pachetului, de pilda, se ofera
    65% discount minim pentru serviciul de Internet Banking – VB
    Direct, reduceri de pana la 100% fata de comisioanele standard
    aplicabile pentru tranzactiile cu cardurile de debit, reduceri de
    pana la 100% la comisionul de analiza dosar pentru produsul de
    Overdraft, o dobanda mai mare pentru conturile curente (incepand cu
    0,25%), respectiv discounturi in reteaua comerciantilor parteneri
    pentru posesorii de carduri de cumparaturi Pink. Primele doua luni
    sunt oferite gratuit pentru orice pachet achizitionat pana la
    sfarsitul anului 2011.

    In acelasi timp, vor continua programele de eficientizare a
    costurilor, reteaua de unitati va fi optimizata si va fi construita
    o noua identitate vizuala a sucursalelor.

    Volksbank Romania functioneaza pe piata din Romania din luna mai
    a anului 2000. Principalul actionar al bancii este Volksbank
    International AG, in majoritate detinut de Österreichische
    Volksbanken-AG, ce reprezinta institutia centrala a unuia dintre
    cele mai importante grupuri bancare din Austria. Numarul de unitati
    din Romania era de 181 la sfarsitul lui 2010, cu patru mai putin
    decat la sfarsitul lui 2009.

  • Bancile cu capital strain din Romania au reinceput sa se indatoreze de la grupurile-mama

    In paralel, activele totale ale sistemului bancar au crescut cu
    numai 3,5%, cel mai redus nivel din ultimul deceniu.

    Cresterea indatorarii s-a reluat inca din prima parte a anului
    trecut, astfel incat la finele lui 2010, bancile aveau datorii
    externe totale (pe termen scurt si lung) de 22,6 miliarde de euro,
    in crestere cu 1,2 miliarde de euro fata de 2009, un an in care
    balonul creditarii incepuse sa se dezumfle dupa recordul din 2008,
    cu o datorie de 25 de miliarde de euro contractata de banci. Desi
    era vorba de o datorie privata, acel record avea sa fie mai apoi
    imputat direct statului roman, care s-a si imprumutat la FMI pentru
    a linisti pietele externe ca in Romania nu sunt probleme de
    solvabilitate.

  • Sberbank din Rusia ar putea cumpara afacerile Volksbank din Europa de Est, inclusiv din Romania

    Publicatia austriaca Der Standart, care a difuzat prima aceasta
    informatie, citand surse bancare care au dorit sa-si pastreze
    anonimatul, precizeaza ca grupul Volksbank vrea sa-si vanda
    participatia de 51% in Volksbank International (VBI), care inseamna
    circa 500 de sucursale in noua tari est-europene, intre care si
    Romania, iar Sberbank, detinuta de statul rus, ar putea fi
    interesata de cumpararea participatiei.

    Grupul austriac ar vinde pentru ca are nevoie
    de bani, avand in vedere ca la anul incepe rambursarea ajutorului
    de stat pentru criza primit anul trecut de la statul austriac, cu o
    prima transa de 400 de milioane de euro dintr-un total de 1 miliard
    de euro.

    “Copilul-problema” al grupului, scrie presa
    austriaca, este in momentul de fata filiala din Romania,
    dezavantajata de mediul economic precar din tara si de problemele
    aparute din cauza Ordonantei 50, culminand cu o serie de procese
    intentate de clientii bancii, la care se adauga reglarea problemei
    compensatiilor pentru fosta echipa de management, schimbata in
    primavara. Zvonuri neconfirmate de banca sustin ca filiala din
    Romania va incheia anul cu o pierdere de 15 milioane de euro.
    Conducerea grupului a comunicat insa ca impactul rezultatelor din
    Romania la rezultatele grupului va fi “aproximativ nul”, estimand
    ca Volksbank International va incheia anul in curs cu profit.

    Zilele trecute, grupul a obtinut un credit pe termen lung de la DEG (Compania
    Germana pentru Investitii si Dezvoltare), destinat imprumuturilor
    pentru IMM-uri in Europa de Est. Din total, filialei din Romania ii
    sunt destinate 20 de milioane de euro, cea din Croatia primeste 10
    milioane, iar cele din Bosnia si Croatia cate 5 milioane.

    De vanzarea cotei detinute de grupul Volksbank
    la Volksbank International se ocupa compania Ithuba Capital AG,
    condusa de Wilhelm Hemetsberger, fostul CEO al Bank Austria.

    Grupul austriac Österreichische
    Volksbanken-AG, printre actionarii caruia se numara cooperativele
    de credit reunite sub umbrela DZ Bank din Germania, precum si
    Raiffeisen Bank International, detine 51% din actiunile Volksbank
    International. Restul actiunilor VBI este impartit intre
    cooperative de credit germane (DZ Bank si WBZ Bank, cu 24,5%) si
    Banque Federale des Banques Populaires din Franta (24,5%).

    Conform raportului financiar interimar al
    Volksbank pentru primele noua luni din 2010, totalul activelor
    Volksbank International era de 13,7 miliarde de euro, in usoara
    scadere fata de sfarsitul lui septembrie 2009, rezultat din
    operatiunile in noua tari est-europene, plus Malta. Tarile din
    Europa de Est unde grupul are cele mai semnificative active sunt
    Romania (4,8 miliarde de euro la sfarsitul lui septembrie), Cehia
    (2 miliarde), Ungaria (1,9 miliarde), Slovacia (1,3 miliarde) si
    Croatia (1,1 miliarde).

    Raportul sustine ca in perioada iulie-septembrie, “Cehia, Slovacia
    si, cu anumite limitari, Ungaria au dovedit dinamism economic
    comparabil cu cel al tarilor din nucleul zona euro, desi la
    niveluri foarte diferite (…) In contrast cu ele, Romania ramane
    adancita in recesiune, cu o scadere a PIB de 2,3% fata de acelasi
    trimestru din 2009”.

  • Franklin Templeton: Cea mai mare problema a Romaniei e ineficienta companiilor de stat

    “Asa cum sunt structurate cele doua noi companii energetice de
    stat, Electra si Hidroenergetica, consider ca infiintarea lor este
    o greseala si ar putea aduce prejudicii actionarilor in urmatorii
    doi ani daca vor lua fiinta. Ne opunem infiintarii acestor doua
    companii de stat”, a declarat Greg Konieczny, administrator de
    portofoliu la Franklin Templeton.

    Principalele coordonate ale strategiei Franklin Templeton la Fondul
    Proprietatea sunt legate de listarea companiilor necotate din
    portofoliu, precum Nuclearelectrica, Hidroelectrica sau
    Romgaz.

    In ce priveste listarea Fondului la Bursa, aceasta este prevazuta
    pentru 25 ianuarie 2011. Prospectul de listare va fi depus la CNVM
    la 3 decembrie.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • Stepic, Raiffeisen: Creditele neperformante vor incepe sa scada abia la anul

    El a estimat ca toate
    tarile din zona vor avea crestere economica in 2011
    , in jur de
    3,2% in medie, si ca evolutia pozitiva va continua si in 2012,
    atata vreme cat nu exista nici riscul unei reintoarceri la
    recesiune, nici semnele ca redresarea ar putea duce la o
    supraincalzire economica de tipul celei dinainte de criza.

    Stepic anticipeaza insa ca, din punctul de vedere al activitatii
    bancare, volumul creditelor neperformante nu va incepe sa scada
    decat in 2011, posibil abia din a doua jumatate a anului.


    Johann Strobl
    , Chief Risk Officer al bancii, a exemplificat cu
    cazul Romaniei, unde “problema nu tine numai de somaj, ci si de
    scaderea salariilor”, astfel incat se asteapta ca restantele la
    credite sa creasca pana anul viitor, la fel ca si in Ungaria si
    Bulgaria.

    In ce priveste Raiffeisen, costul cu creditele neperformante a
    scazut deja, iar cresterea acestora din urma s-a incetinit notabil,
    ceea ce a permis grupului sa obtina un profit net de 311 milioane
    de euro in trimestrul al treilea, dublu fata de aceeasi perioada
    din 2009.

    Raportul cu rezultatele interimare pe primele noua luni, publicat
    luni, releva ca Raiffeisen International avea in Romania si Moldova
    active de 5,67 miliarde de euro la sfarsitul lunii septembrie, in
    scadere cu 8% fata de sfarsitul lui septembrie 2009. Numarul de
    sucursale era de 542, iar numarul angajatilor de 6.096.

    Pe ansamblul celor 17 tari din Europa Centrala si de Est si al
    fostelor state CSI, unde austriecii controleaza in total 15 banci,
    cel mai mult au scazut, procentual, activele din Serbia (cu 10,6%),
    Bosnia (cu 10,4%), respectiv cele din Romania si Moldova. Valoarea
    totala a activelor controlate de grup in aceste tari era de 75,7
    miliarde de euro, in scadere cu 0,7% fata de 30 septembrie
    2009.

    Profitul inainte de impozitare la nivelul Europei de Sud, zona care
    reprezinta 30% din activele bancii si care, in definitia
    Raiffeisen, include in ordinea activelor Croatia, Romania si
    Moldova, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Albania si Kosovo, a fost cel
    mai mare in primele noua luni ale anului (263 de milioane de euro,
    fata de 178 de milioane in primele noua luni din 2009), cu mult
    peste rezultatele furnizate de celelalte zone – Europa Centrala,
    Rusia si grupul fostelor state CSI. Profitul consolidat dupa
    impozitare a crescut la 212,3 milioane de euro, de la 135,7
    milioane.

    CREDITELE NEPERFORMANTE S-AU VANDUT

    Explicatia bancii tine de veniturile operationale mai mari,
    scaderea costurilor de finantare, masuri de restructurare,
    imbunatatirea calitatii portofoliului si scaderea cu 34% a
    provizioanelor in regiune, de la 341 la 227 de milioane de euro.
    “In primul rand Romania este responsabila de aceasta imbunatatire,
    atat in privinta reducerii provizioanelor pentru creditarea
    companiilor, cat si a celor pentru creditele neperformante de
    retail, din care o parte au fost vandute”, releva raportul
    bancii.

    Ponderea creditelor neperformante a crescut cu 2,24%, la 8,09%,
    insa ramane cea mai mica dintre toate regiunile unde opereaza
    Raiffeisen International. La nivel de grup, aceste credite
    reprezentau 8,8% din portofoliu.

    Veniturile nete din comisioane au totalizat 287 de milioane de
    euro, in scadere cu 7%. La comisioanele pentru efectuarea de plati,
    Romania a furnizat cea mai mare pondere a veniturilor – 64 de
    milioane de euro. In schimb, pentru administrarea creditelor si
    garantare, scaderea cu 13% a veniturilor, la 69 de milioane, a fost
    generata in principal tot de Romania.

    Au crescut si veniturile nete din investitii financiare, de la 8 la
    12 milioane de euro, in special pe seama vanzarii de obligatiuni si
    a reevaluarii titlurilor cu venit fix in Romania, ca efect al
    scaderii dobanzilor pe piata.

    In divizia de retail, venitul net din dobanzi a scazut cu 2%, la
    1,2 milioane de euro, principala contributie avand-o pietele din
    Romania si Ucraina, unde veniturile din dobanzi au scazut
    puternic.

    Banca noteaza, de asemenea, o scadere usoara a cheltuielilor
    administrative in regiune, la care au contribuit scaderea chiriilor
    pentru spatiile de birouri in Romania, desi costurile cu
    departamentele de IT au crescut.

    Raiffeisen International a fuzionat la 10 octombrie cu principalele
    arii de business ale grupului-mama, Raiffeisen Zentralbank Austria
    (RZB). De la aceasta data, banca functioneaza sub numele de
    Raiffeisen Bank International (RBI). Este al treilea mare creditor
    din Europa Centrala si de Est, dupa grupul italian UniCredit si
    Erste, avand peste 14,7 milioane de clienti, si una dintre bancile
    comerciale si de investitii de top din Austria.

  • Volksbank: Romania “ramane adancita in recesiune”, volumul activelor bancii s-a redus

    Conform raportului financiar interimar al Volksbank pentru
    primele noua luni, celelalte tari din zona unde grupul are active
    semnificative sunt Cehia (2 miliarde), Ungaria (1,9 miliarde),
    Slovacia (1,3 miliarde) si Croatia (1,1 miliarde). Totalul
    activelor Volksbank International (VBI), divizia grupului austriac
    Volksbank (VBAG) care opereaza bancile din noua tari din Europa
    Centrala si de Est si din Malta, era de 13,7 miliarde de euro, in
    usoara scadere fata de sfarsitul lui septembrie 2009.

    Raportul sustine ca in perioada iulie-septembrie, “Cehia, Slovacia
    si, cu anumite limitari, Ungaria au dovedit dinamism economic
    comparabil cu cel al tarilor din nucleul zona euro, desi la
    niveluri foarte diferite (…) In contrast cu ele, Romania ramane
    adancita in recesiune, cu o scadere a PIB de 2,3% fata de acelasi
    trimestru din 2009”.

    Volumul total al creditelor acordate de VBI era de 9,9 miliarde de
    euro la sfarsitul lui septembrie, in crestere de la 9,5 miliarde la
    finele lui septembrie 2009. Volumul depozitelor a urcat cu 6,7%, la
    5 miliarde de euro.

    In primele noua luni, VBI a consemnat o majorare a venitului din
    dobanzi la 315,9 miloane de euro, de la 293,7 milioane la sfarsitul
    lui septembrie 2009, cele mai importante cresteri fiind datorate
    filialelor din Bosnia, Slovenia (ambele in jur de 30%), Cehia si
    Croatia. Dupa prima jumatate a anului, venitul net din dobanzi
    crescuse in aceleasi tari, dar scazuse in Ungaria (cu 5,7%) si
    Romania (cu 5%).

    Aceasta crestere a venitului din dobanzi a fost principalul factor
    al cresterii profitului operational (inainte de calcularea
    costurilor cu riscul), la 176,5 milioane de euro, mai mult cu 12%
    fata de acelasi interval din 2009. In acelasi timp, provizioanele
    au fost majorate cu 22,6%, la 155,8 milioane de euro.

    Gerald Wenzel, presedintele boardului
    directorilor VBAG, a declarat zilele trecute ca grupul se asteapta
    la un profit de “zeci de milioane de euro” in acest an, comparativ
    cu pierderea de 1,1 miliarde de euro de anul trecut. El a refuzat
    sa comenteze insa daca a decis sau nu sa vanda VBI, dupa ce presa a
    speculat ca grupul austriac vrea sa se concentreze pe activitatile
    principale, pentru a-si imbunatati performanta. Este de asteptat ca
    o decizie in aceasta privinta sa fie luata in decembrie.

    Wenzel a dezmintit, de asemenea, speculatiile ca VBAG se confrunta
    cu perspectiva unei nationalizari in mai 2011, insa a admis ca
    grupul “continua cautarea unui partener puternic” pentru o
    eventuala fuziune, dupa ce discutiile preliminare cu BAWAG, a patra
    banca din Austria, au esuat in luna mai.

    Raportul Volksbank anticipeaza ca mediul economic ramane fragil la
    nivel global, cu o reducere a cresterii economice in SUA si o
    deteriorare a unor indicatori in zona euro. In acelasi timp, “in
    Austria, Germania si cele mai multe dintre tarile Europei Centrale
    si de Est, activitatea din economie continua sa creasca fara a
    genera inflatie, ceea ce inseamna ca ratele dobanzilor vor urca,
    desi foarte lent, de la nivelurile foarte joase la care se gasesc
    in prezent”.

    Numarul angajatilor VBI era de 5.410, in scadere cu 246 fata de
    aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul sucursalelor
    s-a redus la 498, de la 513 la 31 decembrie 2009.

  • De la inceputul anului, CEC Bank a restructurat 12% din totalul portofoliului de credite

    Gradul de provizionare a portofoliului de credite a crescut in
    luna septembrie la 8,21% fata de 5,99% in decembrie 2009. Ponderea
    soldului creditelor restante si indoielnice in totalul
    portofoliului de credite a crescut in luna septembrie la 6,23%,
    fata de 3,55% in decembrie 2009.

    Pana la sfarsitul lui septembrie, CEC Bank a restructurat 12,13%
    din totalul portofoliului de credite, din care circa 6,46% aferent
    creditelor pentru persoane fizice (2.178 credite in valoare de
    314,66 milioane de lei) si circa 18,07% aferent creditelor pentru
    companii si institutii (903 credite in valoare de 842,5 milioane de
    lei).

    Indicatorul de solvabilitate calculat la sfarsitul lunii septembrie
    2010 era de 17,82%, in scadere de la 18,40% cu un an in urma.
    Ponderea creditelor in totalul depozitelor era, la aceeasi data, de
    62,74%.

    Valoarea activelor era la aceeasi data de 19,019 miliarde de lei,
    in crestere cu circa 20% fata de nivelul din urma cu un an, bazata
    in special pe majorarea depozitelor atrase de la clienti cu circa
    16%, la 2,075 miliarde de lei, grosul cresterii venind de la
    companii, institutii si autoritati locale (un plus de 32%).

    CEC Bank a inregistrat la depozitele atrase de la clienti ritmuri
    superioare de crestere comparativ cu media sistemului bancar, in
    conditiile in care depozitele au crescut in septembrie 2010 cu mai
    mult de 10% (1,42 miliarde de lei) fata de sfarsitul anului 2009,
    ajungand la 15,2 miliarde de lei.

    Soldul total al creditelor acordate a crescut cu mai mult de 5%, la
    486 milioane de lei, in special pe seama celor acordate
    corporatiilor, care aproape s-au triplat, la 674 de milioane, si
    autoritatilor locale, cu 28%. In schimb, imprumuturile pentru
    persoane fizice au scazut cu peste 7%.

    Din punctul de vedere al destinatiei creditelor, cele mai multe
    acordate de la inceputul anului au vizat agricultura (8.770 credite
    noi in valoare de 610 milioane de lei) si IMM-urile (730 credite
    noi in valoare de circa 730 milioane de lei). Banca a finantat pana
    in prezent peste 5.042 proiecte eligibile pentru accesarea
    fondurilor europene, pentru care valoarea insumata a granturilor se
    ridica la peste 1.280 milioane lei. Capitolul fondurilor europene a
    devenit o prioritate mai ales dupa 1 iunie 2010, data de la care in
    toate sucursalele judetene functioneaza Birouri de Fonduri
    Europene. La creditele pentru cofinantarea proiectelor din fonduri
    europene, CEC Bank acorda dobanzi de baza reduse cu 0,5% la lei,
    respectiv 0,6% la valuta, fata de cele acordate in mod curent.

    CEC Bank, singura banca din top 10 aflata in proprietatea
    statului roman, avea la finele lui septembrie 1.215 unitati prin
    care isi derulau operatiunile 3,2 milioane de clienti. Reteaua de
    bancomate numara 896 de aparate, iar numarul de carduri active a
    depasit 830.000.

  • ING Asigurari de Viata, crestere de 13% la noua luni

    “Cresterea inregistrata in primele noua luni ale anului pe piata
    de asigurari de viata si, in particular, de activitatea ING, este o
    confirmare a faptului ca, in pofida dificultatilor cu care se
    confrunta, consumatorii sunt tot mai atenti la nevoia de a-si
    planifica viitorul”, spune Cornelia Coman, directorul general al
    ING Asigurari de Viata. Volumul primelor brute subscrise de ING
    dupa primele noua luni ale anului aa juns la valoarea de 404,42 de
    milioane de lei, in crestere cu 4,3% fata de septembrie 2009.

    Un semnal pozitiv se remarca si in privinta resurselor
    financiare alocate de clientii care au incheiat o asigurare – prima
    bruta medie pentru contractele subscrise in primele noua luni a
    crescut cu 20% comparativ cu 2009, pana la valoarea de 1.500 de
    lei. Clientii au manifestat un interes crescut in special pentru
    asigurarile unit-linked, numarul de contracte de acest tip
    incheiate in perioada ianuarie-septembrie 2010 fiind cu 45% mai
    mare decat in aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea,
    numarul de contracte rascumparate si reziliate in primele noua luni
    ale anului a scazut cu 30% fata de intervalul similar din 2009.

    “Pe de alta parte, perpetuarea incertitudinilor din economie si
    continuarea disponibilizarilor vor exercita si in perioada
    urmatoare presiuni asupra resurselor disponibile pentru economisire
    si investitii, iar in aceste conditii ma astept la o stagnare a
    pietei de asigurari de viata, atat in 2010, cat si in 2011”,
    conchide Coman.

  • Rasvan Radu, UniCredit: Recesiunea si scaderea veniturilor populatiei au efecte severe asupra sistemului bancar

    Banca a inregistrat in aceeasi perioada venituri de 1,023 miliarde lei (245 milioane euro), in crestere cu 15% fata de perioada corespunzatoare din 2009. Cheltuielile operationale au crescut cu 1% fata de primele noua luni ale anului trecut. Raportul intre costuri si venituri a continuat sa se imbunatateasca, pana la 41,8%.

    “Masurile de consolidare fiscala adoptate la jumatatea acestui an, desi erau necesare, au avut un impact negativ semnificativ asupra consumului, investitiilor si evolutiei economice in general. Recesiunea prelungita si scaderea veniturilor in randul populatiei au efecte severe asupra sistemului bancar, in termeni de calitate a activelor si venituri”, a comentat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    Volumul activelor a ajuns la 20,2 miliarde lei (4,7 miliarde euro) la finele lunii septembrie, in crestere cu 1,2% fata de 30 septembrie 2009.

    Capitalul social al bancii este de 2,4 miliarde lei (565 milioane euro). Rentabilitatea anualizata a capitalurilor proprii (ROE – raportul dintre profitul net si capitalul propriu) s-a plasat la 12,4%, iar rentabilitatea activelor (ROA) la 1,5%. Rata solvabilitatii se plaseaza la 12,6%, conform standardelor contabile romanesti.

    Portofoliul de credite a crescut cu 13% de la inceputul anului, pana la 13,3 miliarde lei (3,1 miliarde euro), crestere peste media sistemului bancar. Depozitele clientilor s-au plasat la 9,5 miliarde lei (2,2 miliarde euro).

    Riscul de credit a urcat, dar ramane in continuare sub media sistemului bancar, in conditiile in care intarzierile mai mari de 90 de zile la plata ratelor au ajuns la 11,5%. Acoperirea cu provizioane a portofoliului a crescut la 7,1% potrivit standardelor contabile internationale.

    Activele totale consolidate ale UniCredit Tiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation si UniCredit Consumer Financing se plasau la 23,4 miliarde lei (5,5 miliarde euro) la sfarsitul lunii septembrie. Profitul net consolidat al grupului a fost de 191 milioane lei (46 milioane euro) in primele noua luni din 2010.

    UniCredit Tiriac Bank, cu 234 de sucursale, face parte din reteaua UniCredit, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est si unul dintre cele mai mari din Europa.