Tag: plecare

  • Surpriză în PSD. Ce se întâmplă cu unul dintre cei mai puternici lideri din partid după ce şi-a pierdut funcţia

    „Codrin Ştefănescu şi-a asumat răspunderea pentru rezultate şi a spus că este dispus să îşi pună mandatul pe masă, ceea ce s-a şi acceptat. Drept dovadă este că a rămas în continuare Codrin Ştefănescu, nu pleacă din partid, nu e supărat”, a declarat Şerban Nicolae.

    El a afirmat că nu a existat scandal în interorul PSD, la discuţiile avute marţi.

    „Deciziile majoritare sunt respectate. Sunt lucruri care se spun în opinia fiecăruia şi asta nu înseamnă că dacă nu sunt de acord cu o opinie e neapărat greşită. Dar sunt situaţii nedorite la care trebuie să răspundem . În ciuda a ceea ce s-a speculat nu a fost cu scandal, cu ceartă. Vedeam mesaje, ştirile din interior, că i s-a cerut demisia Liei Olguţa Vasilescu, că ea i-ar fi cerut demisia nu ştiu cui, Codrin Ştefănescu şi aşa mai departe. Nu. Şi-au prezentat mandatul la final de campanie, mai ales că Olguţa Vasilescu a fost purtător de cuvânt pe durata campaniei electorale”, a adăugat Şerban Nicolae.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Viorica Dăncilă începe ”curăţenia” după cozile de la votul din diaspora: Cei care au greşit trebuie să plece acasă

    “Am cerut MAE o analiză a ceea ce s-a intâmplat, iar cei care au greşit trebuie să plece acasă, fie că e ambasador sau consul. Buletinele de vot au fost suficiente, în funcţie de solicitările ambasadorilor sau consulilor. Cei care au greşit de la primul până la ultimul trebuie să plece”, a declarat Viorica Dăncilă.

    Teodor Meleşcanu şi-a cerut scuze, luni, faţă de românii din diaspora care nu au putut vota la alegerile europarlamentare şi referendum din cauze cozilor care s-au format la urne. „ În pofida măsurilor luate de Ministerul Afacerilor Externe privind creşterea numărului secţiilor de votare din străinătate, care au ajuns la 441, procesul de votare în mai multe state, în special în Europa, nu s-a desfăşurat în condiţii bune sau satisfăcătoare. În consecinţă, am dispus o anchetă în ţările în care s-au semnalat situaţii regretabile, pentru a stabili cauzele şi măsurile necesare pentru a evita repetarea unor asemenea evenimente”, a transmis Teodor Meleşcanu, printr-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Replica medicilor pentru Cătălin Rădulescu: „Reacţia furibundă a unui muribund. Neruşinare fără margini”

    Medicul Valentin Boldea din Galaţi a declarat, pentru MEDIAFAX, că declaraţia lui Rădulescu „este reacţia furibundă a unui muribund”.

    „Este un om supărat. El este medic şi este furios. Este reacţia furibundă a unui muribund din punct de vedere intelectual şi politic. În rest este can can, nu poţi să iei ce ai dat. Nu este normal să
    alunge pe cineva din ţară, este opţiunea fiecăruia. Până acum, medicii nu au fost daţi afară din ţară, dar fiecare are dreptul să-şi aleagă propriul drum profesional şi personal. Să nu mai zicem că toate creşterile de care vorbeşte nu sunt aşa spectaculoase. Au primit doar medicii din spitale, medicii de familie sunt mult în urmă”, a spus medicul Valentin Boldea.

    La rândul său, medicul Vasi Rădulescu este de părere că majorarea salariilor medicilor a fost un act de normalitate.

    „Era nevoie de aşa ceva, iar cel mai mult au simţit asta medicii rezidenţi. Eu îmi aduc aminte că am început rezidenţiatul cu 770 de lei salariu lunar. O ruşine. Acum, să ieşi, în calitate de politician, dar şi ca absolvent de medicină, spunând că medicii ar trebui să dea salariile înapoi sau să plece din ţară doar pentru că partidul tău a picat în jos la alegeri şi ţara dă un semnal puternic că nu-ţi mai doreşte formaţiunea e o neruşinare fără margini. E, pe undeva, o recunoaştere că ai mărit salariile în scop pur electoral, să-ţi asiguri bazin de votanţi. E o constrângere. Dar nu mă mai miră nimic din ce vine de la astfel de specimene”, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Vasi Rădulescu.

    Medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, a spus, pentru MEDIAFAX, că dacă ar fi invitată să aibă un dialog imaginar cu Cătălin Rădulescu, l-ar întreba dacă ieşirea sa publică reprezintă punctul de vedere al partidului pe care îl reprezintă.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Fierbere la sediul PSD. Oprişan, ultimatum pentru Dragnea: Dacă PSD pierde alegerile, evident că trebuie să plece acasă

    „Cine munceşte mai şi greşeşte. (…) PSD, normal, ar trebui să câştige alegerile din ce a făcut la guvernare. Dacă nu câştigă alegerile, înseamnă că a greşit undeva. Dacă pierde, şeful partidului trebuie să plece acasă. (…) Dacă PSD obţine un rezultat sub 30% şi pierde alegerile, evident Dragnea că trebuie să plece acasă”, a declarat Marian Oprişan.

    Liderul PSD Vrancea a mai spus că un partid primeşte „ceea ce merită”.

    Ora 8.30 Dăncilă a ajuns la sediul PSD. Premierul a exclus prelungirea programului de vot în Diapora: Nu se poate da OUG


    Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, întrebată despre prelungirea programului de vot în străinătate, după ora 21.00, că Guvernul nu poate da ordonanţă de urgenţă în acest sens.

    „Nu se poate da ordonanţă de urgenţă”, a afirmat Viorica Dăncilă înainte de a intra în sediul PSD, întrebată de ce Guvernul nu emite o OUG legat de acest subiect.

    Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit că nu va prelungi programul de vot, după ora 21.00 în secţia de votare într-o secţie din Roma.

    Decizia BEC vine în urma unei solicitări făcute de preşedintele secţiei de votare 148 din Roma.

    Biroul Electoral Centra invocă două articole din legislaţia în domeniu.

    Potrivit articolului 46, alineatul (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată cu modificările ulterioare: „Votarea începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00. La sediile secţiilor de votare se afişează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihaela Mitroi a devenit partener al EY România, la câteva luni după ce a plecat de la PwC

    Mihaela Mitroi se alătură echipei EY România în calitate de partener în cadrul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, având şi rolul de lider al activităţii de consultanţă fiscală şi juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală (CESA), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Clusterul menţionat include România, Moldova, Bulgaria, Albania, Muntenegru, Macedonia, Grecia, Malta şi Cipru.

    Echipa de Asistenţă Fiscală şi Juridică a EY cuprinde în prezent 200 de experţi în domeniul fiscal şi 40 în cel juridic, coordonaţi de 7 parteneri. Multe dintre serviciile oferite clienţilor, precum impozite directe şi indirecte, outsourcing, asistenţă fiscală în tranzacţii, preţuri de transfer, litigii fiscale şi asistenţă juridică s-au transformat prin integrarea de noi tehnologii, precum Robotic Process Automation, Inteligenţă artificială şi OCR – Recunoaştere Optică a Caracterelor (mai ales în conformarea fiscală şi contabilă), folosind combinaţii sinergetice de competenţe (de exemplu, în consultanţa de resurse umane în context de transformare), precum şi procese inovatoare standardizate, mai nou şi în domeniul avocaturii şi al serviciilor juridice.

    „Avem o echipă de profesionişti care înţeleg impactul transformărilor de business în sectoare diverse, care contribuie la proiecte multidisciplinare, atât la nivel local, cât şi regional. Mihaela Mitroi, prin vasta ei experienţă, atât în România, cât şi la nivel regional, va aduce, cu siguranţă, o contribuţie importantă atât pentru EY România, cât şi la nivelul clusterului nostru regional de Sud”, spune Bogdan Ion, country managing partner al EY România şi chief operating officer EY CESA.

    Mihaela Mitroi are o experienţă profesională de peste 25 de ani, dintre care 22 ani în domeniul consultanţei fiscale. A lucrat timp de două decenii în cadrul PwC, de unde şi-a anunţat plecarea în ianuarie. A fost implicată în multe proiecte de restructurare, privatizare, planificare şi optimizare fiscală, precum şi în consultările cu Ministerul Finanţelor privind îmbunătăţirea legislaţiei fiscale.

    De asemenea, Mihaela Mitroi este membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a Asociaţiei Fiscale Internaţionale şi a Camerei Consultanţilor Fiscali din România. În trecut a fost vicepreşedinte şi membră a Consiliului de administraţie al acestei Camere şi vicepreşedinte al Confederaţiei Fiscale Europene.

    „În ultimii ani, modificările legislative frecvente din piaţă şi nevoia de aliniere la noi reglementări europene şi naţionale au pus presiune sporită asupra contribuabililor. Răspunsul nostru la aceste provocări vizează atât dezvoltarea echipei noastre cu unul dintre cei mai experimentaţi consultanţi fiscali, cât şi intensificarea proiectelor care integrează servicii de tehnologie şi transformare fiscală. Inovăm în permanenţă, lărgim aria de acoperire a serviciilor noastre şi ţintim să reducem în permanenţă timpul de implementare a noilor idei. Experienţa şi energia pe care le aduce Mihaela în echipa noastră vor contribui semnificativ la realizarea acestor obiective”, spune Alex Milcev, Liderul Departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.

  • Businessurile româneşti nu sunt pregătite pentru moartea fondatorilor

    Ironic, trebuie să ai acelaşi noroc ca-n business ca să faci trecerea lentă şi fără războaie publice de la o generaţie la alta. 

    Şi moartea face parte din viaţă, din business.

    Iar companiile antreprenoriale româneşti nu sunt pregătite şi nu se pregătesc pentru situaţia în care fondatorii afacerilor, ai brandurilor româneşti, nu mai sunt – pleacă să facă afaceri într-o altă lume, cu speranţa că e mai bună. 
    Dacă nu şi-au pus lucrurile în ordine atunci când erau în putere (cine îşi face o asigurare când este sănătos sau se duce la medic fără să fie bolnav sau se duce la notar să-şi facă testamentul când soarele e pe cer?), după ei se prăbuşesc companii, urmaşii ajung în tribunale luptându-se pentru avere, iar de multe ori se trezesc chiar pe cap cu datorii  sau cu probleme pe care nu ştiu să le gestioneze pentru că nu au fost implicaţi în business.

    Patriciu, Adamescu, Ovidiu Popescu – Petrol Export Import, Ilie Vonica – Polisano Sibiu şi acum Bărbuţ de la AdePlast au scos la iveală faţa ascunsă a unor businessuri.

    Toţi cei cinci antreprenori au făcut carieră, au creat ceva, au ajuns la businessuri de zeci, sute şi chiar miliarde de euro, cum a fost cazul lui Patriciu, într-un termen extrem de scurt, dar după dispariţia lor s-a ales praful.

    A fost o cădere violentă, de sus de tot.

    Poate nu sunt multe cazuri, dar au fost atât de puternice încât au rămas pe retină.
    Din imperiul lui Patriciu (bancherii spun că a luat aproape un miliard de dolari din vânzarea Rompetrol/Petromidia) aproape că nu a mai rămas nimic (poate nişte clădiri de birouri).

    Pe imperiul lui Dan Adamescu se bat fosta soţie şi fiul lui direct. Astra Asigurări a intrat în faliment şi deja se aşterne praful pe dosarele celei mai mari companii de asigurări din România, iar celebrul magazin Unirea se degradează în fiecare zi, sfâşiat între urmaşi.

    Din Petrol Export Import, mândria industriei petroliere din perioada Ceauşescu, nu a mai rămas nimic.
    Polisano Sibiu, grupul farmaceutic şi medical fondat de Ilie Vonica, încearcă diferite forme de supravieţuire pe bucăţi.

    Iar în ultimul caz, la AdePlast, după moartea lui Bărbuţ, băieţii lui încearcă să recupereze compania pe care tatăl lor nu a vrut să le-o lase, după cum spun ziarele.

    Toţi aceşti fondatori s-au trezit în timpul vieţii că au creat nişte businessuri mari într-o perioadă scurtă, businessuri care au ajuns să valoreze zeci, sute şi miliarde de euro.

    Prea puţin şi-au pus problema succesiunii, sau dacă şi-au pus-o, nu au mai avut timp să o implementeze.
    Mulţi nu au ştiut ce să facă cu banii pe care i-au câştigat pentru că nu au avut de la cine să înveţe, ei fiind prima generaţie de capitalişti în România după 1990.

    După ce a încasat banii din vânzarea Rompetrol, Patriciu şi-a făcut restaurantul lui, iar achiziţia unui iaht a fost ceva normal când te caută toţi bancherii din lume să-ţi administreze banii.

    Ei nu au mai avut timp şi ani să-şi implice copiii în business ca să ştie cu ce se mănâncă.
    De altfel, marea majoritate a urmaşilor, cam 80%, spun că nu ar vrea să preia afacerea părinţilor lor pentru că este prea greu şi nu vor să treacă prin ce trec părinţii lor. Aşa că preferă banii şi o viaţă mai liniştită sau să se ocupe de businessuri mai mici.

    Afacerile antreprenoriale româneşti sunt extrem de tinere şi nimeni nu se gândeşte la moarte, respectiv când fondatorii, cei care sunt sufletul businessurilor şi care cunosc toate dedesubturile, nu vor mai fi.

    Pe de altă parte, sunt antreprenori români care, constatând că nu au urmaşi în business, decid să-şi vândă afacerile pentru a nu lăsa în urmă războaie în familie.

    De asemenea, este greu să aduci manageri care să preia conducerea afacerilor şi să fie acceptaţi de cei din familie atunci când fondatorii nu mai sunt.

    Nu există o reţetă de succes care să fie universal valabilă şi să asigure succesiunea unei afaceri atunci când cei care au înfiinţat-o pleacă pe lumea cealaltă.
    Ironic, trebuie să ai acelaşi noroc ca-n business ca să faci trecerea lentă şi fără războaie publice de la o generaţie la alta.

  • Vreţi să renunţaţi la muncă şi să vă mutaţi în PARADIS? Care sunt locurile din lume cu servicii excelente şi atât de ieftine încât nici nu trebuie să munceşti

    Publicaţia internaţională a publicat un clasament al celor mai frumoase şi mai ieftine locuri în care se poate trăi, potrivit World’s Best Place to Retire in 2019 (Cele mai bune locuri în care să te pensionezi, 2019). Editorii acestui studiu au realizat clasamentul bazându-se pe 13 categorii, incluzând costul vieţii, clima, sănătatea şi altele. Anul acesta, au inclus o nouă categorie: oportunităţile pe care le oferă aceste locuri.

    „Am adăugat această categorie fiindcă ştim că multe persoane sunt interesate să lucreze de la distanţă sau să înceapă să facă ceva nou la pensie”, spune Jennifer Stevens, care a condus realizarea studiului. „Aşadar, considerăm că puterea economiei, gradul de dezvoltare a tehnologiei de conectare la internet precum şi deschiderea autorităţilor locale faţă de micile afaceri au fost luate în calcul”, spune Stevens.

    Aşadar, care sunt primele 10 ţări din clasament?


    1. Panama: aici soarele străluceşte, se ajunge uşor, moneda folosită este dolarul american, îngrijirea medicală este de calitate şi la preţuri modeste, infrastructura este foarte bună – iar conectivitatea la internet este bună. Totodată, ţara vrea să îi atragă pe străini cu reduceri de taxe şi alte stimulente.Un cuplu poate să plănuiască un buget lunar cuprins între 1.765 de dolari şi 2.890 de dolari în Panama City şi mai puţin oriunde altundeva; o persoană singură ar putea ajunge la 20-30% din acest buget.

    2. Costa Rica: nu este de mirare că ţara cu mottoul naţional „Pura Vida” se plasează pe locul doi în acest clasament internaţional – aici viaţa se trăieşte mai ales în aer liber, iar oamenii pescuiesc, joacă golf, fac surf, drumeţii, scufundări şi practică yoga. Aici există şi o comunitate înfloritoare de expaţi, iar datorită stilului de viaţă sănătos, oamenii spun că pierd greutate fără să se străduiască.
    Costurile de viaţă lunare pentru o persoană sunt cuprinse aici între 1.585 de dolari şi 2.960 de dolari. Un cuplu poate să trăiască aici confortabil cu 2.500 de dolari pe lună (sau mai puţin). La un restaurant local poţi să te saturi cu 4-5 dolari, iar o menajeră poate să îţi asigure curăţenia lunară cu doar 50 de dolari.


    3. Mexic: chiar dacă majoritatea asociază Mexicul cu o vacanţă la plajă, sunt mult mai multe lucruri de descoperit aici – cum ar fi bogaţia culturală, Mexicul găzduind o scenă artistică fantastică. Bugetul lunar alocat traiulului se plasează aici între 1.500 şi 2.250 de dolari pe lună, în timp ce un cuplu poate trăi cu între 1.500 şi 3.000 de dolari pe lună.

    4. Ecuador: are un farmec care pare desprins din anii 1950. Rezidenţii de aici sunt prietenoşi, serviciile sunt excelente, iar oraşe precum Quito şi Quenca sunt foarte moderne. În plus, climatul din Ecuador nu poate fi întrecut de al niciunei alte ţări.
    Bugetul lunar pentru o persoană se plasează aici între 1.170 de dolari şi 1.275 de dolari în fiecare lună, iar un cuplu se poate bucura de calitatea vieţii de aici cu 1.620 de dolari pe lună.

    5. Malaysia: fostă colonie britanică, limba neoficială de aici este engleza, ceea ce face să fie mult mai uşor ca expaţii să se acomodeze aici. Un alt plus este adus de preţurile chiriilor, care se plasează la un sfert faţă de cât plătesc locuitorii Statelor Unite. Bugetul lunar al unei persoane ajunge  la între 1.000 şi 1.500 de dolari, în timp ce un cuplu poate să trăiască – chiar în condiţii de lux – cu 1.500 – 2.500 de dolari pe lună.

    6. Columbia: după ce trecutul tumultuos a devenit istorie, Columbia s-a transformat într-un rai pentru expaţi. Viaţa mai uşoară, primirea călduroasă a populaţiei şi costul mic al vieţii sunt doar câteva dintre lucrurile care îi atrag aici pe străini.
    Bugetul lunar pentru o persoană se plasează în Medellin la între 1.200 şi 1.600 de dolari, iar un cuplu care îşi doreşte să trăiască în cel mai frumos cartier al oraşului ajunge să cheltuie 2.191 de dolari.

    7. Portugalia: viaţa cotidiană aici are un ritm lent, localnicii sunt extrem de primitori, iar sistemul de sănătate este bun. Bugetul lunar pentru o persoană singură ajunge aici la 2.034 de dolari în oraşul Mafra şi puţin mai mult în Lisabona. Un cuplu poate să trăiască  confortabil cu aproximativ 2.500 de dolari pe lună.

    8. Peru: în afară de Machu Picchu, oferă kilometri de plaje, bucătării delicioase şi câteva dintre cele mai scăzute preţuri din lume pentru o viaţă de calitate. O persoană singură poate să ajungă să trăiască bine în Peru cu doar 1.146 de dolari pe lună, iar un buget apropiat de 2.000 de dolari în Lima asigură suficiente resurse pentru mese în oraş şi alte lucruri pe care le oferă oraşul. Un cuplu poate să trăiască foarte bine aici cu mai puţin de 2.000 de dolari. Preţul chiriilor porneşte de la 150 de dolari, iar un prânz cu trei feluri de mâncare şi o băutură are un preţ care porneşte de la 2,50 dolari.

    9. Thailanda: este un loc în care nu poţi să te plictiseşti, oferă comunităţi la plajă, oraşe mari, agitate, oraşe universitare pline cu lucruri ce pot fi făcute aici. Localizarea permite explorarea cu uşurinţă a sudului Asiei. Preţul cheltuielilor pentru o persoană porneşte aici de la 952 – 1.153 de dolari într-o lună. În Hua Hin, preţul chiriilor porneşte de la 500 de dolari pentru o locuinţă în apropierea plajei.

    10. Spania: este una dintre destinaţiile de plajă preferate ale Europei – soarele străluceşte, plajele sunt aurii, iar standardul de viaţă este ridicat, spun specialiştii care au realizat clasamentul. Oriunde în Spania, o persoană care alege să se mute singură ajunge să trăiască bine cu aproximativ 2.000 de dolari pe lună sau mai puţin. Un cuplu ajunge la un buget lunar de aproximativ 2.500 de dolari pe lună.

     

  • O nouă anomalie pe piaţa muncii: firmele au un „gentlemen’s agreement“cu angajaţii care pleacă pe timp de vară la muncă în străinătate prin care îi primesc înapoi după câteva luni

    Nevoia de personal din anumite sectoare i-a determinat pe angajatori să devină mai toleranţi, dezvoltând o nouă anomalie pe piaţa muncii: firmele din producţie îşi lasă o parte dintre angajaţi să plece la muncă în străinătate pe perioada verii, asigurându-i că îi primesc înapoi când se întorc.

    Deficitul mare de personal, întâlnit în special în rândul angajatorilor din producţie din centrul şi din vestul ţării, a conturat o practică inedită care începe să fie din ce în ce mai des folosită de către angajatori: angajaţii îşi pot lua „concediu“ când vor să meargă să lucreze în străinătate şi să obţină, temporar, venituri mai mari.

    „Una dintre anomaliile de pe piaţa muncii este înţelegerea angajatorilor cu pri­vire la dorinţa oamenilor de a pleca să lu­creze pentru câteva luni în afara ţării. Practic, angajatorii au «semnat» un «gentlemen’s agreement» cu angajaţii, astfel încât aceştia să revină la locul de muncă după experienţa din străinătate. Astfel, angajatorul este fericit că angajatul se integrează imediat, fără a avea nevoie de perioadă de acomodare“, a ex­plicat Andrei Luca, operations manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Gi Group Ro­mâ­nia, care are aproximativ 2.500 de an­ga­jaţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată fiica lui Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din toate timpurile. Aceasta a stat ascunsă 20 de ani – GALERIE FOTO

    Pablo Escobar este cel mai cunoscut traficant de droguri din istorie. Acesta a fost ucis la inceputul anilo 90, dupa ce a semanat teroara in toata Columbia, fiind in razboi inclusiv cu politicienii si cu politia.

    Imediat dupa moartea lui Pablo, familia sa a plecat in Argentina, pentru a scapa de furia oamenilor dar si de gruparile rivale de traficanti. Daca sotia lui Escobar si cu fiul sau au tot aparut in presa si in documentare, timp de 20 de ani nu s-a stiut nimic despre Manuela Escobar.

    Fiica lui Pablo a fost surprinsa insa recent de o publicatie din Miami. Aceasta are 34 de ani si s-a refugiat de-a lungul timpului in mai multe tari, ajungand pana si pe continentul african, acolo unde si-a schimbat numele, scrie sport.ro

  • Ce cred cu adevărat şefii despre tine dacă pleci ultimul de la birou şi cât este adevăr şi legendă în alte „mituri” corporatiste

    Descrierea de mai sus, care îi aparţine lui Sorin Faur, fondatorul companiei de consultanţă în resurse umane Academia de HR, urmăreşte procesul prin care ia naştere ceea ce am numit noi „mit corporatist”. Indiferent că vorbim despre e-mailuri trimise în afara programului, care „dau bine în ochii şefului”, de credinţa că „dacă eşti guraliv în şedinţe, eşti considerat mai inteligent”, „dacă răspunzi la telefon din concediu, înseamnă că eşti un om de bază în companie”, „angajaţii productivi şi dedicaţi ajung înaintea tuturor la birou şi pleacă ultimii” etc., există câteva teme care, deşi nu sunt universal valabile, s-au propagat în organizaţiile din toată lumea şi nu puteau să lipsească nici din peisajul corporatist autohton. Ca în orice mit, şi în acestea există un sâmbure de adevăr, însă nuanţele sunt mult mai fine.
    Sorin Faur observă că un astfel de „mit”, care poate fi, spre deosebire de miturile din folclor, şi adevărat, ia naştere atunci când un comportament sau altul din cadrul unei organizaţii pare a crea o serie de beneficii, devenind o «scurtătură» către ceea ce îţi doreşti, o formulă sigură, certă (şi uneori secretă) pentru a scăpa puţin mai «uşor»”.

    „E-mailurile trimise în afara programului, seara sau în weekend, dau bine în ochii şefului” – este unul dintre exemplele analizate de specialistul în resurse umane. „Este adevărat, până la urmă între doi angajaţi care au aceleaşi atribuţii, cel care îşi răpeşte din timpul personal pentru a răspunde unui mail pare mai implicat. Nu trebuie să fim genii pentru a realiza că în spate poate fi doar jocul unui angajat interesat să facă o impresie bună, dar dacă mailul acela rezolvă o problemă reală, valoarea este acolo”, observă Sorin Faur. Aceste comportamente nu trebuie încurajate, consideră specialistul. „Există o raţiune pentru care ziua de lucru are o durată limitată (să nu uităm că ziua de muncă de opt ore şi weekendurile libere sunt un drept câştigat, nu a fost mereu aşa): este vorba despre productivitate, life balance şi creativitate.” Pe de altă parte, observă el, în ziua de astăzi însă, graniţa dintre viaţa privată şi muncă este destul de difuză: „Putem răspunde la un e-mail al unui client din tramvai în drum spre casă şi asta înseamnă muncă, la fel cum în timpul serviciului putem sta pe net.”
    Sorin Faur spune că un astfel de mit apare şi se perpetuează când un comportament iniţial întâmplător generează o reacţie pozitivă. Astfel, miturile pot avea un rol important pentru companii pentru că reprezintă, de fapt, modul în care sunt perpetuate o serie de comportamente încurajate sau apreciate la un moment dat în organizaţie. „În măsura în care acele comportamente chiar sunt pozitive şi produc valoare, mitul nu face decât să perpetueze ceea ce este bine. Pe de altă parte, aspectele negative apar atunci când comportamentul iniţial care a generat mitul este golit de conţinut şi răstălmăcit astfel încât ajunge să perpetueze forma, nu fondul şi, prin urmare, să facă rău.” Sorin Faur exemplifică de această dată prin mitul:


    „Dacă vorbeşti mult în şedinţe eşti mai inteligent/competent/implicat.”


    Fondatorul Academiei de HR constată că aici linia între adevărat/fals este foarte subţire pentru că multe organizaţii încurajează de fapt concizia şi comunicarea la subiect, timpul într-o şedinţă fiind extrem de preţios fiindcă se multiplică prin cel al tuturor participanţilor. Astfel, dacă într-o organizaţie acest comportament era apreciat, angajatul care crede că a înţeles mecanismul va avea o mare surpriză când, într-o altă organizaţie în care se mută după un timp, exact comportamentul invers este recompensat”, concluzionează Faur.
    Silviu Hotăran, primul angajat al Microsoft România şi fost director general al companiei, în prezent managing director al companiei de consultanţă GKTI Semper Human consideră că, dincolo de aceste mituri sau „simptome”, oamenii din organizaţii trebuie cunoscuţi: „Trebuie să trecem de aceste manifestări şi să înţelegem care sunt cauzele, raţiunile acţiunilor lor şi să le identificăm calităţile – nu există oameni fără calităţi. Este foarte important să trecem de aparenţe şi să alocăm oamenilor timp; vorbesc acum din punctul de vedere al managerului – people manager –, al celor care răspund de echipă, de oameni, ei ar trebui să îi cunoască foarte bine pe cei din echipele lor”. Vorbind despre multinaţionale, un om care răspunde solicitărilor noaptea, în weekend, în locuri unde se lucrează pe mai multe fusuri orare, poate fi important – dar nu acesta este obiectivul final, obiectivul (unui people manager) este să identifice în ce măsură omul îşi cunoaşte şi activează potenţialul, în beneficiul său şi al companiei. „Aceste simptome ţin doar de aparenţe; pot fi generate de cele mai bune intenţii sau de ideea de «vopsit gardul» – trebuie să vorbeşti foarte mult cu oamenii si echipele, să le aloci timp şi interes pentru a identifica motivaţiile şi în ce măsură îşi valorifică potenţialul”.
    Alexandru Dincovici, sociolog şi general manager al IZBIZ Consulting, observă că, în ceea ce îi priveşte pe angajaţi, există cu siguranţă în continuare mitul că în corporaţie, ca în orice birocraţie serioasă, este uşor să fentezi munca dacă te ascunzi în spatele regulilor şi procedurilor. „Poţi să pasezi responsabilitatea foarte uşor în anumite organizaţii, mai ales dacă structurile lor nu sunt foarte clare, cum se întâmplă uneori în corporaţiile care au la bază o structură matriceală. Un singur angajat poate avea mai mulţi şefi în acelaşi timp, în locuri diferite de pe glob, fiecare cu propria lui linie de raportare, şi unele poziţii pot fi exploatate în acest sens. Însă nu se întâmplă peste tot asta, deşi poate fi o consecinţă serioasă a modelului de organizaţie.” Pe de altă parte însă, şi managerii au propriile categorii de mituri faţă de angajaţii lor – „ceea ce este oarecum firesc, având în vedere că au uneori puncte de vedere diametral opuse”.

    „Un mit al beneficiilor”
    s-a propagat în rândul managerilor, observă Dincovici. „Am observat de nenumărate ori în diferite contexte cum manageri români, deşi ce-i drept părea a fi vorba de oameni aflaţi mai ales la începuturi, se întrebau cum pot motiva angajaţii şi ce beneficii ar mai putea să le ofere. În mod cert, beneficiile pot motiva, însă mecanismul nu este atât de simplu. Un angajat în producţie cu un salariu minim sau puţin peste minim ar fi mult mai satisfăcut dacă ar primi bani în locul oricărui alt tip de beneficiu, pentru că până la un anumit nivel salarial (şi acest nivel variază destul de mult de la un angajat la altul) care nu acoperă suficient nevoile de bază nici măcar nu putem vorbi de beneficii în adevăratul sens al cuvântului.”


    „Mitul inovaţiei” este un altul sesizat de el – chiar şi cuvântul în sine fiind unul prezent pe buzele multora. „Nu, nu este absolut necesar să inovezi, deşi se finanţează foarte mult tot felul de start-up-uri. Încă există o sumedenie de afaceri în care este mai important să faci un produs sau să oferi un serviciu de calitate, mai degrabă decât să inovezi. Pentru că am ajuns să vorbim de inovaţie şi acolo unde avem de fapt de a face doar cu o schimbare minoră de design sau de ambalaj sau atunci când avem probleme majore cu anumite aspecte de bază ale produselor oferite”, crede sociologul. Oferă ca exemplu în acest sens discuţii cu anumiţi comercianţi care urmăreau să afle de la clienţii lor cum ar putea să inoveze în magazine şi erau nemulţumiţi de faptul că aceştia se plângeau de mizeria de la raft, pentru că asta ştim şi noi, dar vrem să aflăm direcţii strategice de la ei. „Este la fel ca în cazul exemplului cu salariul, de mai sus. Dacă nu ai un nivel satisfăcător de pornire, restul sunt preocupări postmoderne care nu îşi vor atinge scopul.” 
    Mădălina Bălan, managing partner al Hart Consulting, consideră că miturile din corporaţii atrag atenţia asupra mai multor „bug-uri în structura software-ului mentalului colectiv.” Astfel, în timp ce definiţia mitului este povestea fabuloasă care cuprinde credinţele unui popor despre originea Universului, a fenomenelor naturii, despre zei şi eroi legendari, miturile organizaţionale ţin de credinţele, de valorile, de cultura mai mare (cea de la nivel naţional sau generaţional) sau mai mică (cea de la nivel organizaţional). Potrivit ei, miturile curente ale unei organizaţii ar putea fi mai uşor de evaluat dacă există informaţii despre cultura unei companii – ce este bine şi ce nu să faci, ce sancţionează „eroii legendari” ai organizaţiei.
    „Dacă este vorba despre o cultură în care contează să se muncească mult, să se stea mult peste program, în care efortul este cel care contează, atunci un mit posibil poate fi să stai cel puţin cât stă şeful sau „arăţi că eşti implicat dacă munceşti multe ore”. „Unele aspecte culturale care nasc diferite mituri ţin de credinţe comune – unele inconştiente.”


    „Nu suntem suficient de buni, de valoroşi, dacă nu dăm mult (timp, efort, emoţie). – chiar dacă acest «mult» nu înseamnă şi eficient”, este exemplul pe care Mădălina Bălan îl oferă. Ea adaugă însă că aceste mituri organizaţionale nu pot fi generalizate: „Le-aş privi mai nuanţat ca narative create de organizaţii vii, poveşti în mişcare care reflectă credinţele şi valorile local organizaţionale”.
    Daiana Stoicescu, coach şi preşedinte al International Coach Federation din România (ICF România), este de părere că miturile care se creează în interiorul unei organizaţii – şi, mai ales, ceea ce le face să fie numite mituri în rândurile angajaţilor – reprezintă una dintre cele mai bune modalităţi de evaluare a modului de funcţionare a unei companii: cea mai bună variantă de a afla cum trebuie să funcţioneze o companie este de a te uita la miturile care se creează în interior. Şi Daiana Stoicescu oferă câteva exemple întâlnite în activitatea ei.


    „Managerul ştie cel mai bine.”
    Din punctul de vedere al Daianei Stoicescu, problema cu managerii care ştiu ei mai bine ce trebuie făcut apare atunci când realizează faptul că nu pot implementa mereu singuri chiar dacă ştiu răspunsul, din lipsă de resurse. Ea consideră că o întrebare simplă adresată la momentul potrivit ar putea fi o soluţie care să oprească perpetuarea acestui mit: „Pot să îţi spun părerea mea? Am foarte multă experienţă pe acest subiect şi cred că am şi posibile soluţii. Un manager care ştie mai bine poate să îşi spună părerea, însă de foarte puţine ori este şi acceptată”.

    „Munca la mai multe lucruri în acelaşi timp te face eficient.”

    „Când lucrezi într-un mediu open space, un birou unde zgomotele de fundal vin din toate părţile şi faci foarte multe deodată (vorbeşti la telefon în timp ce citeşti încă un e-mail), poţi părea în faţa şefului ocupat şi activ, dar numai eficient nu.” Stoicescu spune că productivitatea are nevoie de toată atenţia ta neîntreruptă. „O modalitate de a combate efectele negative ale acestui mit este de a face câte o sarcină pe rând, cu toată atenţia pe acea sarcină.”


    „Timpul petrecut pentru «a da bine» costă”
    „Orice companie este interesată de rezultate. În momentul în care te întâlneşti în şedinţe interminabile şi plimbi două dosare între departamente, fără a avea o direcţie clară asupra obiectivului la care lucrezi, nu vei şti dacă îţi faci treaba şi livrezi ceva de calitate care contribuie la productivitatea companiei. Ca managerii din companii să spargă acest mit este important să stabiliească modalităţi clare şi specifice de a măsura progresul şi care este rezultatul final dorit.”


    „Să ajut înseamnă să îmi spun părerea.”
    De cele mai multe ori managerii fac presupuneri, constată coachul. „Presupun că dacă cineva are o problemă, nu are şi o soluţie pentru acea problemă. Şi noi toţi aproape că am fost învăţaţi încă de când începem să lucrăm în companie că să ajuţi colegii înseamnă să gândeşti pentru ei, în locul lor.” Daiana Stoicescu este de părere că pentru a nu mai perpetua acest mit, o soluţie ar fi ca managerii să asculte angajatul atât cât e nevoie, astfel încât celălalt să gândească independent; e nevoie ca el să primească atenţia suficientă ca să îşi acceseze propriile idei. „De obicei un angajat care are o problemă are şi soluţia, de cele mai multe ori, cea mai bună. Tot ce avem de făcut pentru a vedea efecte pozitive de pe urma acestui mit este să ne dăm voie să adresăm întrebări deschise şi să ascultăm. Şi iar să ascultam cu încredere în interlocutorul nostru şi să îi oferim un cadru sigur în care să se exprime neîntrerupt.”


    „Angajaţii nu ştiu ce este mai bun pentru ei – astfel că şefii trebuie să decidă pentru ei acest lucru.”
    „Câteodată poate chiar şi ce să mănânce la prânz îi direcţionează, presupunând că ştiu mai bine ce e util pentru ei, unii îşi fac griji pentru angajaţi, au grijă de ei la propriu”, observă Stoicescu. De fapt, ceea ce perpetuează acest mit este controlul, pentru că un astfel de comportament îl face pe angajat dependent de şeful său. „Nu ai cum să tratezi pe cineva ca pe un copil şi să îi oferi în acelaşi timp respectul şi atenţia cuvenite unui profesionist. Este un mit subtil. Infantilizezi atunci când îi doreşti binele colegului tău dar în acelaşi timp doreşti să fii văzut şi ca expert, indispensabil pentru companie. A trata pe un coleg ca pe un copil de fapt ascunde multă insecuritate pe poziţia deţinută în companie şi îndoială pe abilităţile de manager. Managerul poate poza ca fiind un manager impunător şi încrezător, dar de fapt în spate se ascunde un manager plin de dubii legate de rolul său în companie.”


    MITURILE PREZENTULUI, DEPĂŞITE
    Harry Meintassis, country managing partner al firmei de consultanţă în management şi executive search Korn Ferry Hay Group, este de părere că cele mai multe dintre miturile prezente în multinaţionalele de azi reflectă presupuneri convenţionale care au fost dezvoltate în ultimii 20 de ani. „Câteodată, pot fi «auzite» în boardurile companiilor sau chiar şi în şcolile de afaceri, dar sunt depăşite. Nu reflectă realităţile de astăzi sau ale viitorului. Acum forţele disruptive reprezintă motorul muncii. Trebuie să creăm noi mituri potrivite viitorului, avem nevoie de o paradigmă care să îi inspire pe oameni să îşi îndeplinească şi să îşi depăşească potenţialul, să ajute organizaţiile să devină sănătoase, umane. Noua retorică va solicita un nou tip de lider care să rescrie regulile jocului. Acest lider – care poate fi oricare dintre noi – îi va deservi pe ceilalţi – afacerile, angajaţii, comunitatea. În noua paradigmă vom avea noi eroi, care vor fi inspiraţi să îşi spună poveştile, îşi vor trăi visurile şi vor face lumea un loc mai bun.“
    El observă că miturile se propagă de-a lungul întregii organigrame şi oferă propriile exemple.


    „Cele mai importante talente sunt cei care înregistrează cele mai bune rezultate în sistemul de performanţă, cu abilităţi funcţionale sau tehnice;
    ei îndeplinesc nevoile actuale ale organizaţiei şi postului în care sunt angajaţi.
    ” De fapt, adevăratele talente, crede Meintassis, sunt oamenii care ajută organizaţia să se transforme pentru a ajunge la următorul nivel. „Rezolvă inteligent probleme, învaţă rapid, sunt gânditori strategici, fac conexiuni între cunoştinţe, sunt curioşi şi sunt flexibili, gestionează bine ambiguitatea, complexitatea. Sunt pregătiţi pentru viitor. Trebuie să reinventăm managementul talentului pentru a fi capabili să recunoaştem şi să dezvoltăm acest nou tip de talent. Trebuie să mutăm emfaza de la top performeri şi să susţinem performerii medii astfel încât să îşi atingă adevăratul potenţial.”


    „Oamenii trebuie angajaţi pentru abilităţi, astfel încât să deservească cerinţele locului de muncă?”
    De fapt angajaţii ar trebui recrutaţi pentru potenţial – oameni cu abilitatea de a conduce creşterea, care se adaptează într-un mediu de lucru în schimbare. „Mai mult de 20% dintre joburile de astăzi vor dispărea în forma lor actuală, prin urmare noile cerinţe în ceea ce îi priveşte pe oameni va fi o combinaţe de abilităţi cognitive, creative, emoţionale şi sociale. Transformarea digitală va face aceste abilităţi umane chiar şi mai importante pe măsură ce inteligenţa artificială va automatiza activităţile mai analitice, care se dezvoltă pe baza datelor. Ar trebui să construim noua forţă de muncă printr-o combinaţe de inteligenţă emoţională şi artificială.”

     „Liderii sunt puternici, figuri eroice, care au autoritatea, resursele şi toate răspunsurile.”

    Realitatea este că adevăraţii lideri se adaptează: anticipează trenduri, generează performanţa prin crearea unui simţ al scopului, accelerează inovaţia prin agilitate, fac parteneriate cu jucătorii implicaţi şi cultivă încrederea într-o nouă relaţie între organizaţie şi indivizi care are în centru creşterea mutuală. „Liderul ar trebui să fie un mentor, care inspiră o misiune demnă de a fi luată în seamă şi un spirit al responsabilităţii colective. Nu este vorba doar despre putere şi titlu. Iar liderii vizionari ar trebui să fie ambidextri: trebuie atât să contureze strategii, cât şi să îşi suflece mânecile şi să fie în tranşee!”

     Când vine vorba despre cultura organizaţională, mitul poate fi „să ai pachete de beneficii, team buildinguri, zile de vineri casual şi advertising referitor la noile logouri de employer branding.”
    Realitatea este că o cultură bună înseamnă să „dezvolţi engagementul veritabil, să arăţi că îţi pasă de indivizi, mai degrabă decât că îi tratezi ca pe active care pot fi administrate şi optimizate. Înseamnă să oferi libertate şi siguranţă pentru ca ei să fie ei înşişi. Oamenii vor să fie recunoscuţi, dezvoltaţi şi inspiraţi să îşi facă cea mai bună muncă. Criza de încredere din instituţiile sociale ar trebui să fie un apel de trezire pentru corporaţiile care construiesc culturi inclusive şi empowering.”

    „Banii sunt principalul motivator.”
    Nu putem să atragem sau să reţinem talente de top şi principalul motiv este politica de compensare”, este un alt mit, din punctul de vedere al lui Meintassis. Chiar dacă banii sunt importanţi (ca un test de corectitudine), mai multe studii empirice arată că motivatorii intrinseci contează mai mult. Un scop în care să creadă, autonomie, oportunitatea de a învăţa, inova şi crea. Orice companie care vrea să devină o forţă a talentelor trebuie să fie atentă; primele trei atribute ale acestora acum şi pentru următorii cinci ani sunt: cultura companiei, flexibilitatea şi dezvoltarea, potrivit unui studiu al Korn Ferry citat de Meintassis. 
    „Ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce facem greşit şi să încercăm să îmbunătăţim. Avem nevoie de un acut simţ al urgenţei pentru a mişca organizaţia şi a seta motivatorii/demotivatorii («morcovul şi băţul») pentru a-i îndruma pe oameni înspre ceea ce trebuie să facă diferit.”
    Când vine vorba despre succesul în business, consultantul este de părere că acesta nu este echivalent cu indicatorii financiari ai unei companii.

     „Succesul înseamnă maximizarea performanţelor şi KPIs – venituri, profit, cash flow, valoarea acţionarilor.
    Nu este acesta rolul businessului?”
    „Da, dar succesul ar trebui văzut în termeni mai largi, este vorba despre crearea sustenabilă a valorii pentru toţi actorii implicaţi: clienţi, angajaţi, furnizori, societate etc. În plus, pentru o performanţă superioară, liderii ar trebui să deţină responsabilitatea pentru indicatori de sănătate, cum ar fi inovaţia, leadershipul,  cultura organizaţiei şi valorile.” Meintassis  îl citează pe fostul CEO al IBM Sam Palmisano, care spunea: „În mediul actual al businessului, să îţi atingi obiectivele financiare nu îţi va aduce mai mult decât un B minus atunci când eşti învestit ca CEO”.


    CUM SE VIRALIZEAZĂ UN MIT?
    „Mecanismul cred că este destul de simplu. Un anumit tip de structură organizaţională favorizează sau duce la apariţia unui anumit tip de comportament, care se răspândeşte până devine un soi de poveste virală şi mai apoi un mit. Aceste poveşti despre companii sunt şi ele spuse, însă, dintr-o anumită perspectivă. Cel care se miră şi transformă prin mirarea lui o întâmplare obişnuită în ceva extraordinar, care poate deveni apoi un astfel de mit, este de obicei aflat într-un mediu de lucru diferit de cel despre care este mitul”, descrie Alexandru Dincovici procesul de viralizare a unui mit. El oferă ca exemplu în acest sens miturile despre munca la stat, cum ar fi „timpul trece, leafa merge”. Acestea, spune el, pot fi amuzante doar pentru oameni care nu au muncit cu adevărat într-o instituţie de stat. „Pentru că şi acolo sunt angajaţi care petrec mult timp peste program şi nu au timp de nimic, dar şi oameni care muncesc mai puţin decât ar putea, la fel ca în orice alt mediu de lucru”. Chiar dacă este de părere că miturile nu joacă neapărat un rol în funcţionarea unei organizaţii, sociologul spune că, în anumite cazuri, ele pot contribui la crearea unei anumit tip de identitate şi chiar la creşterea coeziunii la nivelul grupului, ceea ce este un lucru bun pentru companie. „Din exterior însă, în funcţie de mit şi de cât de răspândit este, acesta se poate dovedi dăunător şi poate chiar duce la crearea de politici publice sau pachete legislative care se bazează pe astfel de mituri. Cred că e suficient să ne gândim bine la ultimii zece ani şi vom găsi cu siguranţă astfel de exemple şi la noi”, concluzionează el.


    GEOGRAFIA LEGENDELOR CORPORATISTE
    La fel ca orice mit, şi cele din spaţiul de muncă sunt fie universale, fie specifice unor anumite organizaţii, industrii sau culturi. „Unele mituri au caracter universal, au devenit atât de răspândite încât se aplică transversal şi panorganizaţional, precum mitul referitor la venitul devreme ori mitul referitor la e-mailuri în weekend. Altele sunt specifice unor organizaţii, ţin de specificul lor şi de domeniul de activitate (de exemplu, într-o firmă de transport/logistică, unde sunt mulţi şoferi, apar mituri despre stilul de condus sau despre ce anume te face un bun şofer)”, observă Sorin Faur. El sesizează că există şi câteva mituri despre români care ne descriu în poziţionarea faţă de alte culturi, care se reflectă şi în modul în care suntem priviţi ca angajaţi. „Aşa cum spunem despre germani, respectiv despre japonezi că sunt punctuali, spunem despre români că sunt descurcăreţi, ospitalieri şi prietenoşi. Adevărat? Suntem o naţie încercată care mereu a trebuit să facă faţă unor năpaste istorice şi totuşi, spunem noi, de 2000 de ani tot aici suntem, înseamnă că suntem rezilienţi şi descurcăreţi, pentru că am învăţat să ne rezolvăm singuri problemele. Un străin va sesiza uşor faptul că nu avem «specializări» şi ne delimităm foarte clar competenţa, ba din contră, ne place să intrăm inclusiv în lucruri la care nu ne pricepem. De aici mitul că suntem descurcăreţi, cu bune şi rele, evident.” Alexandru Dincovici sesizează şi el un astfel de mit: „Un manager străin cu care am lucrat se plângea, de exemplu, că angajaţii români nu sunt sinceri şi că a întâlnit inclusiv oameni care i-au spus că sunt foarte mulţumiţi de locul lor de muncă în săptămâna în care şi-au dat demisia.”
    Unul dintre miturile care probabil se regăsesc mai puţin în alte culturi este legat de competenţa executivilor români şi de capabilităţile lor de a ocupa aceste funcţii comparativ cu omologii străini, din vestul Europei sau americani. „Poate mai mult decât acum 20 de ani, manageri români se regăsesc la conducerea unor mari corporaţii, fonduri de investiţii, dar vorbim despre un proces care s-a întâmplat în timp”, observă şi Raluca Peneş, HR systems & processes coordinator în cadrul Smartree. Ea aminteşte, de asemenea, de o altă idee preconcepută, „chiar dacă nu specific românească, dar care a fost pregnantă în mediul de business local, legată de un anumit stil de management orientat către control şi conform căruia un bun manager poate conduce şi se poate impune în faţa echipei doar printr-un stil autoritar. Din nou, este vorba despre un mit depăşit, care nu mai funcţionează în momentul de faţă, ci mai degrabă puterea exemplului sau leadershipul pe care îl poate inspira.”

    MITURI PE CALE DE DISPARIŢIE
    „În ultimii ani, aşa-zisele mituri corporatiste au început să dispară, iar în locul lor apar noi culturi organizaţionale impuse de comportamentul noilor generaţii. Dacă până acum câţiva ani a lucra peste program transmitea ideea unui angajat model şi implicat, în zilele noastre angajaţii sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să îşi sacrifice timpul personal în favoarea muncii, căutând mai ales să echilibreze cele două planuri. Acesta este doar unul dintre miturile care au marcat perioada anilor precedenţi”, observă Raluca Peneş. De asemenea, crede ea, ideea că schimbarea frecventă a jobului ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea şi profilul unui candidat era din start eronată. „Deşi tinerii îşi schimbă frecvent locul de muncă în prezent, acest lucru nu mai reprezintă un criteriu de descalificare în obţinerea unui job. Un alt mit era legat de expunerea punctului de vedere în mod deschis de către un angajat, mai ales când acest lucru nu corespundea cu punctul de vedere al managerului direct. „În momentul de faţă, odată cu explozia comunicării în social media, din contră, acest lucru este încurajat şi, mai mult decât atât, sunt apreciate punctele de vedere creative, out of the box, ale angajaţilor, considerând că în acest fel se aduce plusvaloare companiei. Şi experienţa candidaţilor este un mit în materie de recrutare care, potrivit Ralucăi Peneş, nu mai are legătură cu prezentul. La fel, dacă în trecut lipsa vreunei experienţe profesionale în CV atrăgea din start respingerea candidatului, în prezent, mai ales în domenii precum dezvoltarea de software, sunt acceptaţi candidaţi luându-se în considerare profilul, abilităţile, aspecte care primează în lipsa unei experienţe practice. „Există însă în continuare companii unde asemenea mituri persistă şi sunt încurajate, dar acestea sunt cu precădere companiile de mici dimensiuni, unde nu există o cultură organizaţională şi unde lucrurile funcţionează după nişte deprinderi formate.”