Tag: fiica

  • Cum arată acum Hailie, fiica de 23 de ani a cunoscutului rapper Eminem – GALERIE FOTO

    Hailie Scott nu mai e puştoaica pe care fanii lui Eminem (46 de ani) o ştiau din videoclipurile tatălui ei. Fetiţa, care în urmă cu 15-20 de ani apărea în piesele Mockbird şi Hailie’s Song, a devenit o tânără frumoasă, proaspăt absolventă a Universităţii de Stat din Michigan, cu diplomă în psihologie. Nu are un job, însă realizează venituri de peste un milion de dolari care îi vin din încasările muzicale ale tatălui ei.

    La cei 23 de ani ai săi, Hailie are o relaţie serioasă cu un tânăr care a trecut uşor testul lui Eminem. Evan, un fost coleg de facultate al fetei, a fost acceptat de familia lui Hailie.
     
    Spre deosebire de tatăl ei, Hailei preferă să stea departe de lumina reflectoarelor. Tânăra are rare apariţii în public şi nu-şi expune toată viaţa pe reţelele sociale. Însă, vacanţa de Crăciun şi de Anul Nou a fost specială, iar Hailei a împărtăşit cu urmăritorii ei de pe Instagram cât de bine s-a simţit la piscină în Australia. „Nu cred că mă voi opri vreodată din a scrie despre acest loc”, a scris Hailei despre resortul impresionant situat lângă Sydney.
     
  • „Nu e soţia mea, e fiica mea, Cleopatra”. Cum arată acum micuţa care a cucerit inimile românilor cu melodia „Ghiţă”

    Cleopatra Stratan a fost un adevărat fenomen în urmă cu mai bine de 10 ani.
     
    La peste un deceniu distanţă, însă, fiica artistului Pavel Stratan este de nerecunoscut. „Nu e soţia mea, e fiica mea, Cleopatra”, a scris cântăreţul pe Facebook în dreptul unei poze în care apare împreună cu Cleopatra.
     
     
    Micuţa care interpreta melodia „Ghiţă” a crescut acum, are aproape 15 ani şi arată ca o adevărată domnişoară.. A crescut atât de mult încât îl depăşeşte în înălţime pe tatăl său, cunoscutul cântăreţ Pavel Stratan.
     
    Acesta a postat o fotografie pe Facebook cu fiica lui şi a ţinut să le precizeze fanilor că în imagine nu e soţia lui, ci fiica lui. „Nu este soţia, este fiica mea Cleopatra”.
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
  • Cum arata si cu ce se ocupa fiica SECRETA a lui Putin. Rusii cred ca va fi prima femeie presedinte a tarii

    Rusii au descoperit-o pe fiica lui Vladimir Putin, o femeie in varsta de 32 de ani care e dansatoare de meserie. Ea este rezultatul casniciei dintre Putin si Lyudmila Putina, incheiata prin divort in 2013.
     
    Putin a facut tot posibilul s-o tina pe fiica sa departe de atentia publica, iar din acest motiv i-a dat numele bunicii ei, Katerina Tikhonova.
     
    Cu toate astea, fostul prieten al Katerinei, care ii era si partener de dans acrobatic pe ritmuri rock-n-rokll, a anuntat in presa ca a fost cuplat cu fiica lui Putin. Ulterior, el si-a schimbat declaratia, scrie Daily Mail.
     
     
    Pe langa dans, Katerina Tikhonova se ocupa de proiecte pe bani publici pentru Universitatea de Stat din Moscova.
     
    De altfel, rusii cred ca Putin o pregateste deja pe fiica sa sa-i ia locul la urmatoarele alegeri prezidentiale, din 2024. Ea va avea atunci 38 de ani si ar putea fi prima femeie presedinte din istoria Rusiei. Putin nu are un copil de sex masculin, cel putin nu unul cunoscut public.
     
    “Ar fi un gest modern si indraznet pentru Rusia. Katerina este deja implicata in proiecte publice, cu sfaturile tatalui ei la batranete poate realiza multe lucruri importante pentru Rusia”, a povestit biografa lui Putin, Natalia Gevorkyan, scrie sport.ro
  • Teo Trandafir, despre câţi bani are cu adevărat: „Eu chiar cred că banii îţi aduc fericirea”

    „Coroboraţi cu generozitatea, cu empatia, cu experienţa personală, care îţi arată cât de mult poţi suferi dacă nu eşti ajutat, banii reprezintă o pârghie foarte importantă, să nu fim ipocriţi”, spune vedeta Kanal D

    ”Eu chiar cred că banii îţi aduc fericirea, pentru că uite, să luăm o situaţie concretă, să zicem că prietenul tău cel mai bun prieten se îmbolnăveşte foarte grav şi singură lui speranţa este să meargă să facă o operaţie foarte scumpă într-o ţară străină… România nu îl ajută, că asta e ţara, prietenii nu îl ajută, pentru că nu au bani, dar tu poţi să îl ajuţi şi asta te face fericit.

    Oamenii care consideră că banii nu aduc fericirea n-au avut bani niciodată şi se alină cu asta. Dacă ai avut parte de mult la viaţa ta, ştii cât contează. Dacă poţi să ajuţi pe cineva şi să salvezi o viaţă, dacă poţi să te ajuţi pe tine sau pe cineva, dacă poţi să arăţi unui prieten, unui apropiat sau unui duşman un semn al aprecierii tale, eu zic că banii fac diferenţa, pentru că nu poţi să trimiţi la nesfârşit oamenilor gânduri bune, pozitivism, salutări calde.

    E un om căruia îi moare copilul cu zile şi tu îi spui: „Să sperăm că totul va fi bine!”? Nu, îi spui „De cât ai nevoie ca să te duci cu copilul la Viena?”, „20.000…”, „I-ai!”, „Când trebuie să ţi-i dau înapoi?”, „Nicodată, sunt pentru copil!”. Da, banii aduc fericirea şi salvează vieţi. Orice salvează vieţi aduce fericirea. Şi medicii aduc fericirea.

    Banii luaţi ca atare nu au valoare. Nu te fac fericit, pentru că îţi pun în cârcă o grămadă de îndatoriri, o grămadă de energii negative care îţi vin din toate părţile, de invidii exacerbate, pe care nu le poţi controla nicicum.

    Unii îşi imaginează întotdeauna că ai mai mult. Şi te urăsc, practic, degeaba. Da, banii coroboraţi cu generozitatea, cu empatia, cu experienţa personală care îţi arată cât de mult poţi suferi dacă nu eşti ajutat reprezintă o pârghie foarte importantă, să nu fim ipocriţi”, a povestit Teo Trandafir.

  • Povestea unei miliardare care a trăit într-un lux exagerat şi a murit singură, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră

    Casey Johnson este fiica celebrei Sale Johnson şi a lui Woody Johnson, proprietarul afacerii New York Jets; este şi strănepoata fondatorului afacerii Johnson & Johnson. 
     
    Casey a crescut înconjurată de lux opulent. A urmat studii în cadrul celor mai bune şcoli private, a condus maşini extravagante; cu titlul de exemplu, la vârsta de 10 ani avea prima poşetă Chanel. Chiar şi aşa, copilăria şi adolescenţa sa au fost perioade nefericite, fiind mai degrabă ignorată de proprii părinţi.
     
    A declarat chiar că din acest motiv a început încă din adolescenţă să consume droguri.După toate standardele, viaţa ei a fost tragică până la finalul acesteia: a murit singur, la 30 de ani, într-o locuinţă mizeră.
     
    Era cunoscută ca o petrecăreaţă, dependentă de cocaină şi alcool şi povestea că a fost la dezintoxicare de mai multe ori decât îşi putea aminti. Fiind bisexuală, Casey a părut că nu şi-a putut găsi niciodată dragostea adevărată, nici cu vreo femeie, nici cu un bărbat. Ba chiar suferinţele ei din dragoste se consumau adesea şi în public, uneori cu certuri sau violenţe fizice. O dată, o fostă iubită i-a dat foc la păr într-un club. 
     
    În ultima parte a vieţii sale a avut o relaţie cu un fost star dintr-o emisiune de reality show, care părea mai interesat de câţi bani are Casey disponibili decât de persoana ei. Casey a şi adoptat un copil, dar a fost decăzută din drepturi după ce au apărut dovezi evidente că îl neglija. Mama ei, Sale, a preluat tutela copilului şi i-a tăiat şi propriei fiice accesul la bani.
     
    La finalul anului trecut, pe 29 decembrie, moştenitoarea imperiului Johnson & Johnson posta pe Tweeter: „Vise plăcute tuturor”. Patru zile mai târziu era descoperit cadavrul ei. Murise deja de câteva zile, ca urmare a unor complicaţii ale diabetului de care suferea din copilărie.
  • Lecţia predată tuturor tinerilor de Kira Hagi! Fiica “Regelui”, discurs desprins parcă din altă lume, deşi are doar 22 de ani

    “La cinci ani când a ieşit pe terenul de fotbal la Galatasaray şi strigau foarte mulţi Hagi! Hagi! Şi m-am speriat şi am întrebat ce se întâmplă. Mi s-a spus că i se strigă numele pentru că sunt foarte fericiţi că îl văd. “Dar ce a făcut?”, am întrebat. “A dat foarte multe goluri!”. Atunci am conştientizat puţin cine este, dar până atunci nu, el era doar… tata. Acasă am învăţat să te respecţi pe tine, pentru că, dacă te respecţi pe tine, îl respecţi şi pe cel din faţa ta. Să fii bun, să nu uiţi de unde ai plecat şi mai ales de unde a plecat tata, pentru că ne-a învăţat ce înseamnă să ai foarte puţin, să înţelegi ce înseamnă să ai 5 lei sau 100 de lei şi să nu-i cheltui nesăbuit. Pentru că banii, cu adevărat nu-i ai. Ei vin, îi cheltui, pleacă, deci nu asta contează…”.

    În privinţa personalităţii fratelui ei, Ianis, Kira spune că se aseamănă dintr-un anumit punct de vedere. Sunt timizi cu persoanele întâlnite recent. “E timid. Amândoi suntem, asta până când ne cunoşti şi devenim mai relaxaţi. Vorbim des. Eu i-am spus să mă sune şi să vorbim ori de câte ori poate. Sportul este foarte acaparator şi nu îi lasă timp. De aceea i-am spus că putem vorbi doar când poate”.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Cum arată fiica lui Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din toate timpurile. Aceasta a stat ascunsă 20 de ani – GALERIE FOTO

    Pablo Escobar este cel mai cunoscut traficant de droguri din istorie. Acesta a fost ucis la inceputul anilo 90, dupa ce a semanat teroara in toata Columbia, fiind in razboi inclusiv cu politicienii si cu politia.

    Imediat dupa moartea lui Pablo, familia sa a plecat in Argentina, pentru a scapa de furia oamenilor dar si de gruparile rivale de traficanti. Daca sotia lui Escobar si cu fiul sau au tot aparut in presa si in documentare, timp de 20 de ani nu s-a stiut nimic despre Manuela Escobar.

    Fiica lui Pablo a fost surprinsa insa recent de o publicatie din Miami. Aceasta are 34 de ani si s-a refugiat de-a lungul timpului in mai multe tari, ajungand pana si pe continentul african, acolo unde si-a schimbat numele, scrie sport.ro

  • Accident morta în Turcial: Trei români au decedat/ UPDATE: Victimele provin dintr-o familie din Blaj, părinţii şi fiica lor, fostă candidată la primărie

    Şoferul unui microbuz, la bordul căruia se aflau patru turişti români, a pierdut controlul vechiului şi a ieşit de pe carosabil, intrând într-un copac de pe marginea şoselei. Poliţia nu a stabilit încă cu exactitate cauza producerii incidentului, care a avut loc duminică după-amiază, informează agenţia Demirören Haber Ajansı (DHA)

    Trei români, membri ai aceleiaşi familii, au decedat la locul accidentului, iar un ghid turistic de origine din Rusia a murit ulterior în urma rănilor suferite.

    Un alt român şi şoferul microbuzului şi un alt ghid au fost şi ei răniţi.

    O familie din Blaj, judeţul Alba, turiştii români morţi în accidentul rutier din sud-vestul Turciei

    Trei persoane, doi soţi şi fiica lor, sunt turiştii români care au murit, în urma accidentului rutier produs pe o şosea din zona localităţii Kemer, în sud-vestul Turciei. Andreea Ilieş a candidat, în 2016, la alegerile locale pentru a deveni primar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Potrivit unor surse apropiate familiei, aceştia se aflau în concediu în Antalya, iar accidentul s-a produs pe drumul de la aeroport spre un hotel din Kemer.

    Familia Ilieş, care a murit în accident, era foarte cunoscută în Blaj, fiica celor doi soţi, Andreea, candidând, în 2016, la alegerile locale pentru funcţia de primar, însă fără succes.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiica lui Vladimir Putin a fost înşelată de soţul ei. Ce pedeapsă a primit acesta

    Recent s-a vehiculat că fiica cea mică a preşedintelui rus Vladimir Putin, Katerina Tikhonova, a fost înşelată de Kirill Shamalov. Vestea a apărut după ce s-a zvonit că magnatul ar avea legături cu o vedetă a lumii mondene, Zhanna Volkova, scrie Mediafax.

    Scandalul a izbucnit după ce Zhanna Volkova a fost fotografiată dansând tandru cu un bărbat misterios, de Ziua Sf. Valentin de anul trecut. Faţa bărbatului este acoperită în mod deliberat cu un emoticon zâmbitor, dar ceea ce se vede din acest partener de dans lasă să se creadă că el ar fi Shamalov, potrivit agenţiei de ştiri Open Media

    Drept pedeapsă pentru faptele sale, magnatul Kirill Shamalov ar fi rămas fără aproape jumătate din avere.

    Citeşte şi cum a avut loc cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii. Cu ce sumă uriaşă au plecat hoţii din casa unui miliardar

    Potrivit unei investigaţii a jurnaliştilor de la Reuters, Katerina a ajuns să deţină împreună cu Kirill Shamalov o avere de două miliarde de dolari, fiind astfel mult mai bogată chiar decât liderul de la Kremlin, care potrivit declaraţiei sale de venituri, preşedintele rus a câştigat în 2015 – 8,9 milioane de ruble.

     

  • Fiica lui Gică Hagi a primit primul ROL IMPORTANT, într-un film despre Experimentul Piteşti

    Kira Hagi (22 de ani) tocmai a primit primul rol important al carierei de actor. Fiica lui Gică Hagi va juca în “Între chin şi Amin”, un film despre Experimentul Piteşti, regizat de Toma Enache, care va fi lansat în România anul viitor, scrie Prosport.

    Absolventă de New York Film Academy, Kira Hagi va juca în pelicula care spune povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din Închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune o ”Odă lu Dumnezeu”. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia.

    Printr-un mesaj postat pe facebook, fiica lui Gică Hagi a vorbit despre ce a însemnat pentru ea experienţa pe platourile de filmare: “Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă Experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie”, a scris Kira.