BusinessMagazin

Tag: special

  • Japonia: Lectii pentru functionarii publici

    In incercarea de a recastiga controlul asupra datoriei publice,
    Japonia a luat o decizie surprinzatoare: birocratii sunt obligati
    sa isi apere bugetele in audieri publice si sa renunte la
    cheltuielile inutile. Audierile, transmise live pe internet, sunt
    parte a incercarilor guvernului instalat in urma cu opt luni si
    condus de premierul Yukio Hatoyama de a reduce datoria tarii,
    ajunsa deja la dublul unui PIB al Japoniei de 5.000 de miliarde de
    dolari, dupa ani de cheltuieli nesabuite. Criza datoriei Greciei,
    care a panicat investitorii si a fortat Europa sa inchege cu FMI un
    pachet de salvare financiara de 750 de miliarde de dolari, a
    alimentat temeri similare la Tokio ca, daca nu sunt ingradite
    cheltuielile, Japonia s-ar putea afla in epicentrul urmatoarei
    crize financiare globale.

    Hatoyama si Partidul Democrat aflat la guvernare incearca si ei
    sa preia controlul economiei japoneze de la puternica birocratie a
    tarii.

    “Vrem ca platitorii de taxe sa vada exact cum sunt cheltuiti
    banii din impozitele lor”, spune Yukio Edano, ministrul responsabil
    cu reforma administrativa. “Apoi vom face schimbari majore.” Tinta
    celor mai recente audieri, incepute la 23 aprilie, este reteaua
    cvasi-guvernamentala de agentii si corporatii publice care consuma
    circa 36 de miliarde de dolari anual, dar lucreaza la adapost de
    privirile publicului. Criticii au afirmat de multa vreme ca aceste
    organizatii, dintre care multe ofera functii executive oficialilor
    retrasi din administratie, sunt un exemplu perfect de cheltuire
    fara rost a banului public, dintre cele ce au adus datoria publica
    a Japoniei la cote periculoase.

    Marturiile zilnice ale birocratilor cu capete plecate, carora
    presa locala le ofera spatii generoase, le-au oferit japonezilor
    prima ocazie de a vedea in detaliu cum le cheltuieste statul banii.
    Pana acum, oamenii erau doar martori neincrezatori ai absurditatii
    unor cheltuieli facute de guvern.

    Spre exemplu, la o audiere publica din 27 aprilie s-a aflat ca
    Organizatia Nationala pentru Agricultura si Cercetare Alimentara,
    organism finantat de guvern, a cheltuit anul trecut 130 de milioane
    de yeni (1,4 milioane de dolari) pe un cinematograf 3D folosit
    pentru a proiecta imagini din viata rurala.

    Cinematograful, care difuzeaza si inregistrari cu bazaituri de
    insecte sau clipocitul lacurilor, este inchis pentru public si este
    folosit pentru a studia cum reactioneaza creierul uman la diferite
    tipuri de peisaje, a explicat Takami Komae, seful departamentului
    tehnic al organizatiei sus-amintite. Datele colectate vor fi
    folosite pentru a ajuta zonele rurale sa gaseasca modalitati de a
    atrage mai multi turisti, a declarat el la audiere.

  • Ce stie sa faca un iPad

    Eu n-am avut ocazia sa testez iPadul in timpul unei vacante, dar
    dupa doua saptamani de testare intr-o vacanta virtuala – o
    incursiune pe mai multe continente, prin padure, plaja si zona
    urbana, toate fara a ma da jos de pe canapea – iata verdictul meu:
    daca aveti circa 500-700 de dolari de cheltuit pentru asa ceva,
    plus inca 100 de dolari pentru niste aplicatii grozave, merita sa
    incercati.

    Si acum avertismentul. Veti adora iPadul cand sunteti in tranzit
    sau in camera de hotel. O sa-l puteti folosi mult mai putin cand
    mergeti spre plaja sau vizitati pe jos un oras ori luati cina. Dar
    mai multe despre slabiciunile sale – putin mai tarziu.

    Ca sa numesc doar cateva dintre avantajele sale ca tovaras de
    calatorie: este o biblioteca portabila si gratuita, un procesor de
    text, browser de internet, translator, ghid, meteorolog si agent de
    turism, ca sa nu mai zic de o distractie asigurata in timpul unui
    zbor lung.



    Si da, puteti sa spuneti acelasi lucru despre umilul laptop pe
    care-l aveti deja, dar e foarte probabil ca acesta sa cantareasca
    mai mult decat cele 680 de grame ale iPadului.

    Asa cum stiu cei mai multi, prima versiune a iPad se conecteaza
    la internet doar prin intermediul unei conexiuni wireless. Apple a
    lansat abia la sfarsitul lunii trecute o noua versiune 3G a iPad,
    disponibila de la 629 de dolari. Calatorii seriosi, ale caror
    voiaje nu graviteaza in jurul hotelurilor cu conexiune Wi-Fi
    gratuita, probabil ca au asteptat asta, pentru ca folosirea
    aplicatiilor personalizate ale iPad din propria masina nu este
    posibila fara o conexiune mobila.

    Alte caracteristici includ faptul ca dispozitivul nu are o
    camera foto-video, astfel ca in timp ce calatorii il pot folosi sa
    faca apeluri ieftine prin intermediul Skype sau al altor servicii
    similare, convorbirile video nu sunt posibile.

    Iar turistii in scop de afaceri n-ar trebui inca sa renunte cu
    totul la laptopuri. Apple vinde aplicatii pentru iPad la 10 dolari
    pentru procesare de text (Notes), grafice (Numbers) si prezentari
    (Keynote), printre altele, dar unii utilizatori s-au plans ca
    aceste aplicatii inca nu sunt compatibile cu softul Microsoft
    Office. Un alt chin e si sa scrii pe tastatura de pe ecranul
    iPad.

  • Vorbiti franceza?

    Eric Zemmour, un tip subtirel, brunet, energic, se impiedica in
    propriile cuvinte – atat de repede ii ieseau pe gura. Se framanta
    cu o ceasca de cafea pe jumatate goala in mana, aproape de
    birourile cotidianului Le Figaro unde inca lucreaza, in ciuda
    faptului ca detractorii sai au incercat sa-i determine plecarea
    dupa cele mai recente afirmatii corozive facute la o emisiune de
    televiziune despre francezii de culoare si arabi. Isi prezenta cea
    mai recenta carte, “Melancolia franceza”, care a urcat in varful
    topurilor celor mai vandute volume la Paris.

    “Sfarsitul puterii politice franceze a adus sfarsitul Frantei”,
    spune Zemmour. “Acum pana si elita s-a dat batuta. Nu le mai pasa.
    Toti vorbesc engleza. Iar clasa muncitoare – nu vorbesc doar despre
    imigranti – nu da nici ea doi bani pe pastrarea integritatii
    limbii.”

    Zemmour este un binecunoscut atatator al maniei publicului. In
    opinia sa, Franta – din cauza imigratiei si a influentelor din
    exterior – a pierdut legatura cu eroicele radacini ale antichitatii
    romane, cu gloria sa nationala, cu cultura sa istorica, la
    fundamentul careia se gaseste limba franceza. Multi il considera un
    extremist, dar nu e singurul care gandeste asa. Presedintele
    francez Nicolas Sarkozy a semanat cu Zemmour cand s-a plans recent
    de “snobismul” diplomatilor francezi care “sunt bucurosi sa
    vorbeasca in engleza”, si nu in franceza, limba care este “sub
    asediu”.

    “Apararea limbii noastre, a valorilor pe care ea le reprezinta
    este o batalie pentru diversitatea culturala in lume”, a spus
    Sarkozy. Prilejul discursului a fost a 40-a aniversare a
    Organizatiei Internationale a Francofoniei, care celebreaza limba
    lui Voltaire in lumea intreaga. Sarkozy considera ca problema nu
    este engleza insasi, ci “cultura prêt-à-porter, uniforma,
    monolingvismul”, atribute prin care fireste ca se referea tot la
    engleza. Discutia mai larga despre un declin al valorilor
    traditionale a atins coarda sensibila a electoratului
    conservator.

    Problema este acuta din cauza relatiei speciale, de proprietate,
    desi nu intrutotul realista a Frantei cu franceza. Limba este acum
    vorbita cel mai mult de straini, peste 50% dintre ei africani.
    Vorbitorii sunt cel mai probabil haitieni si canadieni, algerieni
    si senegalezi, imigranti din Africa si Asia de Sud-Est sau din
    Caraibe care s-au stabilit in Franta, aducand cu ei propriile
    culturi.

  • Cat de importanta e coperta pentru cartile electronice

    Bindu Wiles se afla in metroul newyorkez intr-o zi de martie,
    cand a vazut o alta femeie citind o carte a carei coperta ilustra
    silueta intunecata, dar atractiva a capului unei fete, pe un fundal
    portocaliu.

    Wiles a observat ca femeia era cam de varsta ei, 45 de ani, si
    avea un covoras pentru yoga, asa ca si-a inchipuit ca gandeau cam
    la fel si s-a aplecat astfel incat sa vada titlul cartii: “Mica
    albina”, un roman de Chris Cleave. Wiles, absolventa de literatura
    nonfictionala la colegiul Sarah Lawrence, si-a scris o nota pe
    iPhone si a cumparat cartea mai tarziu, in aceeasi saptamana.

    Astfel de intalniri se intampla din ce in ce mai rar. Fiindca nu
    poti sa caracterizezi o carte dupa coperta daca ea nu are deloc o
    coperta.

    “Exista o anume placere in a avea o carte frumoasa, care arata
    bine si pare atragatoare din punct de vedere intelectual”, spune
    Wiles, care isi aminteste ca, pe cand recitea recent “Anna
    Karenina”, ii placea ca oamenii pot sa vada coperta cartii pe cand
    calatorea cu metroul. “Te simti cumva mandru ca citesti asa ceva”.
    Cu un Kindle sau un Nook, spune ea, “oamenii n-au de unde sa
    stie”.

    Pe langa alte schimbari aduse de era e-cartilor, editiile
    digitale ascund copertele cartilor la metrou, pe masuta de cafea
    sau pe plaja. Aceasta este o pierdere si pentru editori, si pentru
    autori, ce profita de promovarea gratuita prin aspectul editiilor
    tiparite ale cartilor: daca vezi copertele volumelor pe care le
    citesc oamenii in avion sau in parc, te-ai putea decide sa vezi si
    tu despre ce e vorba in “Fata cu tatuaj in forma de dragon” sau in
    “Ajutorul”.

    “Foarte des, cand ne gandim la o carte, ne amintim coperta ei”,
    spune Jeffrey C. Alexander, profesor de sociologie culturala la
    Universitatea Yale. “E un mod de a atrage vizual oamenii sa
    citeasca.”

    In librarie, unde se desfasoara inca majoritatea vanzarilor de
    carte, copertele joaca un rol fundamental. “Asta daca ai trecut
    deja de momentul cand un client e atras de coperta, se apropie de
    carte si o alege”, spune Patricia Bostelman, vicepresedinte pentru
    marketing la editura Barnes & Noble. Dar este o victorie mai
    greu de obtinut daca nimeni nu poate sa vada ce citesti, “Razboi si
    pace” sau “Diamante si dorinta”.

  • Hainan, orasul extravagantei asiatice

    Un dezvoltator construieste la Sanya, in China, ceea ce el
    numeste cel mai mare hotel din Asia, care va include un cazinou si
    un stadion de curse pentru caini.

    Visun Royal Yacht Club, cel mai mare din China, planuieste sa
    cumpere un elicopter pentru a fi folosit de catre membrii sai. Un
    curs de golf care taxeaza cu 180 de dolari fiecare runda de joc
    deschide 220 de vile, fiecare cu propriul ei chelner, propria
    piscina si propriul spa. “Vreau sa intru in Cartea Recordurilor,
    pentru ca eu detin cele mai multe spa-uri”, sustine managerul.

    Si mai sunt si speculatorii imobiliari care vin in acest oras
    turistic din toate colturile Chinei cu gentile doldora de bani, ca
    sa cumpere apartamente al caror cost pe metru patrat rivalizeaza cu
    zone din Manhattan. Hotelurile de cinci stele au perceput 1.500 de
    dolari pe noapte si chiar mai mult in timpul vacantei recente
    dedicate Anului Nou Lunar; o companie a cerut 80 de dolari doar
    pentru a le permite turistilor sa-si instaleze un cort.


    Boom-ul de aici, ce continua in timp ce restul lumii se zbate in
    recesiune, este alimentat de o directiva in premiera a liderilor
    chinezi: la 31 decembrie, Consiliul de Stat – guvernul chinez – a
    lansat un memorandum in care spunea ca Hainan este un “studiu de
    caz” pentru dezvoltarea unei “destinatii turistice competitive la
    nivel international”.

    Investitorii au interpretat aceasta ca pe o cursa fara obstacole
    de a reface Hainan ca pe un echivalent chinezesc al Monaco-ului, al
    Las Vegasului sau al arhipelagului Hawaii. Desi nu este nicio
    dovada clara ca autoritatile vor permite introducerea licentelor
    pentru cazinouri, unii pariaza ca Hainan va depasi Macau, fosta
    colonie portugheza aflata acum sub suveranitate chineza, ca
    destinatie favorita pentru amatorii de jocuri de noroc.

    Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei BUSINESS
    Magazin.

  • Angajatii din SUA accepta orice job

    Don Carroll, fost analist financiar cu un master in
    administrarea afacerilor la o universitate de top, era evident
    supracalificat pentru postul de conducator al departamentului de
    reclamatii al Cartwright International, o mica afacere de familie
    care se ocupa cu servicii de mutari in Grandview, statul Missouri,
    la sud de Kansas City.

    Dar Don era fara serviciu de sase luni, iar departamentul in
    cauza avea nevoie urgenta de modernizare dupa cateva decenii in
    care fusese profund neglijat. A fost o potrivire buna. Dupa ce a
    fost angajat in decembrie, Carroll (31 de ani), s-a pus repede pe
    treaba cu revigorarea departamentului, format din patru persoane,
    care gestioneaza plangerile legate de distrugerile cauzate la
    mutari. S-a ocupat si de crearea de modalitati prin care compania
    sa-si poata urmari mai bine cheltuielile.

    Intelepciunea populara spune ca e periculos sa angajezi
    candidati supracalificati precum Carroll, care ajung rapid
    frustrati de noile indatoriri. (In anuntul pentru acest post se
    cerea “de preferat diploma de bacalaureat, dar nu este
    obligatorie”.) Dar dupa patru luni de la angajare, treburile par sa
    mearga bine pentru toti cei implicati.

    Este o situatie care se repeta in multe alte locuri, pe masura
    ce aspiratiile multor angajati se recalibreaza in urma recesiunii,
    permitandu-le unor companii sa faca pe seama lor adevarate
    chilipiruri.

    “Se incearca profesionalizarea reala a acestei companii”,
    sustine Carroll, singurul care aduce venituri familiei sale de
    patru persoane si care tocmai si-a pierdut casa din cauza ipotecii.
    “Si eu am avut sansa sa joc un rol major in asta.”

    Rezultatul problemelor din economie este o noua categorie de
    angajati pe posturi inferioare calificarii lor, ce au impanzit
    companiile americane, ocupand posturi cu cateva trepte mai jos
    decat nivelul cu care erau obisnuiti.

  • Niste impozite fantoma

    Franta, promitand sa imbunatateasca protectia mediului,
    planuieste introducerea unui impozit pe emisiile de dioxid de
    carbon. In Finlanda, unde guvernul spune ca vrea sa amelioreze
    calitatea alimentatiei, s-au reintrodus taxele pe dulciuri si
    sucuri. La fel, Danemarca a adaugat tutunul si unele mancaruri
    grase pe lista produselor impozitabile.

    Marea Britanie abordeaza un alt plan, gandindu-se la o
    asa-numita taxa pe cal, impusa detinatorilor de animale, inclusiv
    de cai, indiferent de scopul pentru care acestia sunt crescuti (cai
    de povara, de curse sau de agrement).

    Toate aceste impozite ar putea fi prezentate ca avand
    justificari virtuoase, dar ele mai au ceva in comun: ajuta la
    astuparea gaurilor bugetare adancite de recesiune, de pachetele de
    salvare financiara a bancilor si de miliardele cheltuite pentru
    relansarea economiei.

    Intr-un moment cand liderii politici din Europa si Statele Unite
    se declara impotriva unor impozite suplimentare pentru clasa de
    mijloc, taxele sus-amintite au si avantajul de a creste veniturile
    fara sa atraga prea mult atentia asupra inaspririi conditiilor
    fiscale.

    Ca urmare, spun analistii, contribuabilii din California si pana
    in Copenhaga ar trebui sa se pregateasca pentru mai multe “impozite
    fantoma” – taxe indirecte, precum cele aplicate pe vanzari, sau
    micro-taxele percepute pentru servicii oferite gratis in trecut,
    cum este inregistrarea unui animal de companie.

    Asemenea taxe ar putea avea multiple beneficii pentru colectorii
    de impozite. Pe de o parte, ele sunt mai putin volatile si mai
    putin dependente de ciclurile economice decat impozitele aplicate
    companiilor sau cele pe venit. Pe de alta parte, ele sunt mai putin
    predispuse sa fie evitate si sunt mai ieftin de colectat. In fine,
    spun analistii, ele sunt in general si mai usor de introdus.

    “Politica intra aici in joc”, afirma Stephen Matthews, expert in
    impozite la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
    Cresterea taxelor pe venit este mai mult “o solutie cand toate
    celelalte au esuat”.

  • Marele Orient petrolier

    Vara trecuta, Arabia Saudita a finalizat cel mai mare proiect
    petrolier al sau, deschizand pentru exploatare un nou teren capabil
    sa produca 1,2 milioane de barili zilnic – mai mult decat toata
    productia din Texas. Terenul, denumit Khurais, facea parte dintr-un
    ambitios program de 60 de miliarde de dolari menit sa creasca
    productia regatului saudit pentru a raspunde cererilor de energie.
    Se pare ca Arabia Saudita nu putea alege un context mai
    nepotrivit.

    Pe masura ce s-a redus cererea din cauza recesiunii globale,
    Arabia Saudita a fost fortata sa scada cu aproape un sfert
    productia. Dupa ce si-a majorat capacitatea de productie la 12,5
    milioane de barili zilnic, Arabia Saudita pompeaza acum circa 8,5
    milioane de barili zilnic, cel mai de jos nivel din anii ’90
    incoace.

    “2009 a fost la fel de dureros si pentru noi ca pentru restul
    lumii”, afirma Khalid A. Al-Faith, presedinte si director executiv
    al Saudi Aramco, gigantul petrolier detinut de regatul saudit, si
    un veteran al companiei, promovat in acest post la inceputul anului
    trecut. “Am avut aceleasi probleme de cash flow pe care le-a avut
    toata lumea. Dar ne-am revenit repede si, cu siguranta, tot ce avea
    o importanta strategica pentru noi a ramas neatins.”

    Recesiunea a grabit atingerea unui nou prag pentru Arabia
    Saudita si piata globala de energie. In vreme ce politicile
    economice de succes ale Chinei au pregatit drumul pentru o
    redresare rapida in acea parte de lume, recesiunea a provocat o
    scadere mai profunda a cererii in Statele Unite, unde consumul de
    petrol a scazut cu 10% fata de varful atins intre 2005 si 2007. Ca
    urmare, anul trecut Arabia Saudita a exportat mai mult petrol catre
    China decat catre Statele Unite. Desi exporturile catre Statele
    Unite ar putea renaste in acest an, pe termen lung, declinul
    cererii din America si cresterea importantei Chinei ar putea marca
    o schimbare fundamentala in geopolitica petrolului.

    “Credem ca avem de-a face cu o tranzitie pe termen lung”, spune
    Al Falih. “China este piata de crestere pentru petrol. Tendintele
    economice si demografice sunt evidente, viitorul sta in acea parte
    de lume.”
    Oficialii sauditi au facut cunoscut ca le convine o cotatie de 80
    de dolari pentru un baril de petrol. In ciuda cererii slabe si a
    stocurilor ridicate, contractele futures pe petrol au variat in
    jurul a 75 de dolari in ultimele sase luni.

    In Statele Unite, unii experti cred ca masurile de eficienta
    energetica, ca si spriijnul manifestat de guvern pentru
    biocombustibili si presiunile facute asupra companiilor industriale
    de a-si limita emisiile de dioxid de carbon, pun tara pe calea
    reducerii pe termen lung a consumului de petrol.

    Discutiile din America despre independenta energetica i-au
    iritat pe oficialii sauditi, care continua sa sustina ca tinta este
    nerealista si ar putea da peste cap pietele de energie prin
    subminarea investitiilor actuale, prin urmare ducand la preturi mai
    mari in viitor. Al-Falih spune ca sunt binevenite masurile de
    eficientizare energetica, dar a insistat ca si pentru urmatoarele
    cateva zeci de ani, combustibilii fosili vor continua sa domine
    cererea de energie.

  • Grecia, simbolul problemelor viitoare ale Europei

    Vasia Veremi o fi avand doar 28 de ani, dar fiind coafeza in
    Atena, e foarte constienta ca, potrivit unei legi inca in vigoare
    si care catalogheaza meseria ei in clasa celor potential daunatoare
    sanatatii, are dreptul sa se pensioneze la 50 de ani.

    “Eu folosesc sute de substante chimice in fiecare zi, coloranti,
    amoniac si altele”, spune ea. “Credeti ca nu e riscant? Oamenilor
    ar trebui sa li se dea dreptul sa se pensioneze la o varsta
    decenta. Nu suntem facuti sa traim 150 de ani.” Poate ca nu, dar e
    dificil sa explici strainilor de ce guvernul grec a identificat cel
    putin 580 de categorii de munci potential daunatoare, care le dau
    dreptul celor ce le practica sa se pensioneze la 50 de ani in cazul
    femeilor si la 55 de ani in cazul barbatilor.

    Sistemul pestrit al pensionarilor anticipate din Grecia a
    contribuit la scaparea de sub control a cheltuielilor de la buget,
    ceea ce a dus la criza datoriei publice cu care se confrunta tara
    in prezent. Numarul pensionarilor va creste accelerat in anii
    urmatori, iar investitorii vad ca statul nu are suficiente rezerve
    pentru a acoperi astfel de costuri, ceea ce face si mai greu pentru
    Grecia sa se imprumute la dobanzi rezonabile. Ca o consecinta a
    deceniilor de targuieli intre sindicatele puternice si guvernele
    slabe, Grecia a promis pensionari anticipate pentru circa 700.000
    de oameni, adica 14% din forta de munca a tarii, ceea ce duce la o
    varsta medie de pensionare de 61 de ani, una dintre cele mai mici
    din Europa.

    Legea include si unele munci periculoase, ca mineritul si
    dezamorsarea de incarcaturi explozive. Ii protejeaza si pe
    prezentatorii de radio si televiziune, care se presupune ca risca
    imbolnaviri cu bacterii din microfoanele folosite, si pe
    instrumentistii suflatori, care pot avea reflux gastric cand canta
    la instrumentele respective. Grecia s-ar putea sa ofere doar un
    indiciu timpuriu pentru problemele care stau sa vina. Tari mai
    mari, ca Germania, Franta, Spania si Italia, s-au bazat zeci de ani
    pe un stat foarte larg la punga, finantat de un sistem rigid de
    impozite menite sa mentina pacea politica. Acum, guvernele sunt
    presate sa-si reevalueze angajamentele generoase cu privire la
    pensii, confruntate fiind cu cresterea numarului de pensionari,
    dupa ce criza economica a scos dintr-odata la suprafata cel putin o
    parte din aceste costuri ascunse.

  • Razboiul Apple – Google, prin prisma iPhone vs Nexus One

    Parea inceputul unei frumoase prietenii. Cu trei ani in urma,
    Eric E. Schmidt, directorul executiv al Google, se grabea sa urce
    pe o scena din San Francisco ca sa-i stranga mana lui Steve Jobs,
    CEO si cofondator al Apple, si sa-l ajute sa dezvaluie o minunatie
    de gadget, iPhone-ul, in fata sutelor de jurnalisti si de fani
    extaziati, adunati la expozitia anuala MacWorld.

    Google si Apple colaborasera ca sa faca functionale pe iPhone
    serviciul de cautare si cel de harti de la Google, au spus cei doi
    catre public, iar Schimdt chiar a glumit, adaugand ca respectiva
    colaborare a fost atat de stransa, incat cei doi ar trebui pur si
    simplu sa-si puna la un loc companiile intr-una singura cu numele
    de “AppleGoo”.


    “Steve, felicitarile mele!”, i-a zis Schmidt aliatului sau
    corporatist. “Acest produs va fi tare.” Jobs a primit complimentul
    cu un zambet pe toata fata. Astazi, o asemenea caldura ar fi greu
    de imaginat. Jobs, Schmidt si companiile lor s-au angajat intr-o
    batalie dura privind viitorul telefoanelor mobile si al
    aplicatiilor pentru ele, cu implicatii care reverbereaza in
    intregul peisaj dgital.

    In ultimele sase luni, Apple si Google s-au duelat in achizitii,
    patente, directori, consilieri si aplicatii pentru iPhone. Jobs si
    Schmidt au tras fiecare in compania celuilalt, atat prin
    intermediul presei, cat si in discutiile cu propriii angajati.


    Luna aceasta, Apple a dat in judecata HTC, producatorul taiwanez
    de mobile care folosesc sistemul de operare Android, sustinand ca
    HTC a violat patentele iPhone. Miscarea a fost considerata de multi
    ca inceputul unui asalt juridic al Apple impotriva Google, ca si o
    incercare de a zadarnici planurile Google in a-si extinde dominatia
    in zona dispozitivelor mobile.